Sunteți pe pagina 1din 12

Ministerul Educației al Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova


Facultatea: Științe Economice
Departament: Finanțe și Bănci

Referat
La disciplina:„ Fiscalitate”

Tema: „Evoluția istorică a impozitelor și taxelor”

Efectuat de: Ciobanu Ana,


grupa BA1803
Verificat de: Lachi Cristina,
Lector universitar

Chișinău,2020
Cuprins
Introducere………………………………………………………………………………3
Capitolul I. Evoluția istorică a impozitelor și taxelor……………………………………4
1.1 Noțiuni generale privind taxele și impozitele………………………………………..4
1.2 Apariția și evoluția istorică a impozitelor și taxelor………………………………….4
1.3 Evoluția viziunilor doctrinare cu privire la taxe, impozite și politica fiscală...............9
Cuprins...............................................................................................................................11
Bibliografie........................................................................................................................12

2
Introducere
Actualitatea temei: Principiile impuse de stat fiecărui cetățean reprezintă beneficiul bunăstării în ziua
de mâine. Taxele și impozitele constituie procedeele nemijlocite de conducere a unei economii
concurențiale, politica fiscală fiind chemată să stabilească obiectivele economice și sociale ce urmează a
fi atinse în procesul mobilizării și repartizării resurselor.

Scopul cercetării: Scopul acestei lucrări este de a studia conceptele de impozit și taxă precum și de a
descoperi apariția și evoluția acestora până în prezent.

Metode de cercetare: Metoda utilizată este bazată pe deducție, ce constă în înțelegerea unui fenomen,
plecând de la noțiuni generale despre impozite, taxe, la date fixe privind acestea, actualitatea lor,
întrebuințarea lor, în urma cărora se obține veridicitatea noțiunilor.

Rolul practic al lucrării: Perceperea noțiunilor de impozite și taxe, analizarea evoluției acestora dea
lungul timpului, în scopul formulării unei concluzii proprii în raport cu actualitatea lor.

CUVINTE-CHEIE: impozit, obligație ,politică fiscală ,reformă,taxă.

Structura lucrării: Lucrarea este structurată într-un capitol, alcătuit din trei subteme ce vizează
noțiunile generale privind impozitele și taxele, apariția și evoluția acestora precum și analizara viziunilor
doctrinare privind taxele și impozitele.

3
Capitolul I. Evoluția istorică a impozitelor și taxelor
1.2 Noțiuni generale privind taxele și impozitele
Impozitul reprezintă o contribuție bănească obligatorie și cu titlu nerambursabil, datorată conform
legii, bugetului de stat, de către persoanele fizice și persoanele juridice, pentru veniturile pe care le obțin
sau bunurile pe care le posedă.

Impozitele nu reprezintă altceva decât un instrument folosit de puterea statală suverană pentru
colectarea veniturilor.publice,.absolut/necesare/realizării/funcțiilor.și.sarcinilor.sale.
Definiția legală a impozitului, potrivit dispozițiilor. art. 2 pct. 29 din Legea finanțelor publice nr.
500/2002, este aceea de „prelevare obligatorie, fără contraprestație și nerambursabilă, efectuată de către
administrația publică pentru satisfacerea necesităților de interes general”.

Taxa reprezintă acele obligații bănești pe care trebuie să le achite persoanele fizice și juridice pentru
diferite prestații efectuate de autoritățile publice și constă în sumele de bani prevăzute de hotărâri sau
ordonanțe guvernamentale. 

  Alături de impozite, taxele reprezintă o altă sursă principală de venituri ale bugetelor publice. Spre
deosebire de impozite, taxele sunt plăți efectuate bugetului de către contribuabili, persoane fizice și
juridice,culocazialșijînnlegătură,cu,prestarea,unui,serviciu.public.
Potrivit dispozițiilor. art. 2 pct. 40 din Legea finanțelor publice nr. 500/2002, taxa este definită ca fiind
„suma platită de o persoană fizică sau juridică, de regulă, pentru serviciile prestate acesteia de
către,un.agent.economic,/o.instituție.publicășsau.un.serviciu.public”.
Obligativitatea taxelor revine exclusiv celor care solicită serviciul respectiv. În această categorie sunt
incluse taxele juridice (taxele de timbru, notariale, de succesiune), taxele administrative (pentru
autorizații,mpermise,.legitimații),.taxe/consulare.
 În general, taxa poate fi considerată o contribuție la acoperirea cheltuielilor ocazionate de prestarea
unui serviciu public determinat, de către diferite instituții publice. Această caracteristică a taxelor nu
este însă absolută, în sensul că nu întotdeauna plata taxelor își găsește echivalentul în serviciile ce
urmează a fi prestate. Astfel, în unele cazuri, taxa plătită de contribuabil poate fi mai mare sau mai mică
valoric decât serviciile prestate de organele sau instituțiile abilitate în acest sens. Alteori, taxele plătite
de subiectele taxabile nu sunt urmate de efectuarea unor servicii, deci nu au nici un fel de echivalent,
direct și personal, din partea unor organe sau instituții, cum este cazul taxelor locale pentru mijloacele
de transport, taxele vamale etc. În acest mod, taxele se deosebesc fundamental de prețurile mărfurilor ori
de tarifele serviciilor efectuate de întreprinderi, acestea din urmă reflectând în mod exact toate
cheltuielile unităților prestatoare, în timp ce taxele nu au decât o valoare simbolică.

1.2. Apariția și evoluția istorică a impozitelor și taxelor


Impozitele sunt cunoscute din antichitate şi se presupune că au apărut în cadrul primelor formaţiuni
statale, fiind determinate de necesităţile întreţinerii materiale a celor ce exercitau forţa publică,
îndeplinind atribuţiile autoritare de conducere statală. De la apariţia lor, impozitele au fost concepute şi
aplicate diferit, fapt condiţionat de dezvoltarea economico-socială şi de cheltuielile publice acceptate în
fiecare stat. Date
despre/impozitele.şi.cheltuielilejpubliceldin.antichitate.se.cunosc.îndeosebi.din/istoria/statelor/antice
grec/şi.roman.
În republicile antice greceşti, ca şi în statul antic roman, erau considerate publice cheltuielile pentru
organele de conducere statală, pentru întreţinerea şi înzestrarea forţelor armate şi de ordine publică,
construcţia şi înarmarea corăbiilor de război, construirea de drumuri, pentru temple şi serbări religioase
etc. Pentru completarea resurselor domeniului public, în fiecare din aceste state au fost
4
instituitelimpoziteldiferite:kunelepordinarepsaujcurente,ualtele.extraordinare.
În statul antic atenian principalul impozit era pretins de la proprietarii de terenuri şi de bunuri. Acesta
era urmat de impozite asupra veniturilor meseriaşilor, de taxele pentru vânzarea în piaţă a produselor
agricole, precum şi de impozitul extraordinar pe veniturile cetăţenilor bogaţi pe timp de
războimcamo.îndatorirekdemonoare.alacestor.cetăţeni.
În statul roman antic, în toate etapele de evoluţie istorică, principalul impozit a fost „tributum”. La
început, acest impozit era perceput numai de la locuitorii provinciilor cucerite, apoi a fost extins ca
impozit cetăţenesc permanent, datorat de toţi cetăţenii statului roman care avea proprietăţi imobiliare, iar
mai târziu şi pentru bunuri mobiliare. Apoi s-a instituit impozit asupra vânzărilor de bunuri, un impozit
pe meşteşuguri, pe numărul de sclavi şi impozitul datorat de celibatari. Aceste impozite din statele
atenian şi roman sunt o dovadă şi exemplu ale răspândirii şi diversificării în antichitate a procedeului
financiar al obligării.persoanelor/fizice.să/plătească/impozite.ca.venituri.ale.statului.
În Evul mediu, impozitele erau de asemenea diferite de la un stat la altul, fapt condiţionat de
dezvoltarea economico-socială.diferită,/precum.şi.de.concepţii.şi.tradiţii.proprii.
În Anglia, timp îndelungat, impozitul era cel datorat de proprietarii de pământ. Conceptual, prin
Charta Libertatum din 1215 s-a interzis instituirea impozitelor de către monarhi fără aprobarea
poporului. În acelaşi secol a fost introdus un impozit diferenţiat pentru nobili, clerici şi ţărani, iar în
secolele următoare au fost instituite impozite pe clădiri, pe veniturile meşteşugarilor, precum şi impozite
incluse în preţuirile de.vânzare/a.sării,.cărbunilor,/pieilor.şi.altor.bunuri.
În Republica Florenţa din Italia, în perioada secolelor XII-XV existau: impozit pe veniturile
cetăţenilor bogaţi, care se percepea în baza unei „scări” progresive, impozite pe succesiuni, impozite
pe/sare,/taxe/vamale/la/intrarea/mărfurilor/în/republică.
Între impozitele din Evul mediu sunt remarcabile şi cele aplicate în Principatele Române, în care şirul
mare al dărilor ordinare cuprindea birul aşezat ca „cisla” asupra localităţilor şi perceput cu denumirea de
„sferturi”, văcăritul, pogonăritul, tutunăritul etc., cărora li se adăugau dările extraordinare – ploconul
steagului la urcarea pe tron a domnitorului, ajutorinţele şi altele. În ultima parte a Evului mediu, în
condiţiile dezvoltării meşteşugurilor şi a manufacturilor, dar şi a comerţului, diversificarea veniturilor
cetăţenilor a oferit statelor posibilitatea sporirii numărului şi tipurilor de impozite. Această posibilitate a
fost determinată şi de creşterea cheltuielilor publice pentru organele de stat.
Datorită numărului mare şi diversificării exagerate a impozitelor în Franţa, Adunarea Constituantă,
întrunită după Revoluţia franceză din 1789, a decis reforma impozitelor prin înlăturarea privilegiilor
avute până atunci de nobili şi clerici, prin suprimarea arbitrarului aparatului fiscal, prin înlăturarea unor
impozite pe vânzări, fiind prevăzute drepturile cetăţenilor de a consimţi liber la satisfacerea impozitelor.
Concepţia instituirii impozitelor cu „consimţământul contribuabililor" a fost preluată atât de doctrina
finanţelor publice moderne, cât şi de legiuitorii din mai multe state contemporane. Însă, prin aplicarea
practică a acestei concepţii s-a ajuns doar la reprezentarea în competenţa parlamentarilor a
dreptului;delakreglementamimpozitele,ptaxelenşimaltemvenituri.bugetare.
În perioada contemporană, exercitarea dreptului parlamentarilor – ca organe reprezentative – de a
institui şi modifica impozitele a fost dominată de creşterea continuă a cheltuielilor publice în toate
statele. În consecinţă, parlamentele din statele contemporane au fost şi sunt cel mai des forţate de
împrejurări să sporească impozitele, consimţământul cetăţenilor la aceste impozite considerându-se
exprimat prin votareallegilor.referitoare.la/impozite.de.către.reprezentaţii.lor.în.parlamente.
În toate statele contemporane, sistemele fiscale naţionale au evoluat, cuprinzând tot mai multe
impozite pe vânzarea bunurilor sau de consumaţie, accize speciale sau monopoluri fiscale cuprinse în
preţurile de vânzare, taxe de timbru, taxe vamale şi alte venituri ale bugetelor. Dintre acestea, impozitele
pe consum,
accizele.şi.monopolurile.fiscale.depăşesc.în.unele.state/ponderea/celorlalte.impozite.înlrânduloveniturilr
bugetare.
5
Evoluţia modernă a impozitelor în Europa este marcată de înlăturarea deosebirilor dintre legislaţiile
fiscale naţionale ale statelor membre ale Comunităţii Europene, de armonizarea acestor legislaţii şi de
instituirea unor procedee fiscale cât mai asemănătoare subordonate politicii fiscale comunitare.
Din punct de vedere filosofic, impozitul reprezintă un fenomen de importanţă pentru societate şi deci
este un bun al societăţii. Cu ajutorul lui, prin aducerea la comun a bogăţiilor individuale, se stabileşte
egalitatea socială, corporativă, se asigură interesele personale economice şi, pe această bază, se ajunge la
progresul societăţii. În impozit se reflectă necesitatea omenirii de a jertfi în numele tuturor, îndeosebi în
numelekcelor/care/au/nevoie/de/protecţie/şi/ajutor.social.
Evoluţia viziunilor teoretice arată ce loc ocupă impozitul în viaţa societăţii. Dacă e să analizăm
evoluţia, în ultimele trei decenii, a viziunilor teoreticienilor privitor la natura impozitului, putem face
concluzia că în timpurile când exista părerea că impozitul este o plată pentru servicii publice, statul era
considerat gospodărie aparte care oferea servicii societăţii ca şi orice întreprindere sau organizaţie. Dar,
rezultând din specificul serviciilor oferite, statul ocupa o poziţie deosebită. Particularităţile statului,
specificul serviciilor prestate de el îl determină în primul rând ca unul puternic şi autoritar, dar în rest se
egala cu un subiect obişnuit de gospodărire. Şi se considera, de asemenea, că este necesar de a achita
serviciile prestate de stat. Impozitul – plată obligatorie încasată de organele de drept de la persoanele
fizice şi juridice, care se alocă în bugetul local şi de stat.
Istoric, apariţia impozitului se atribuie perioadei când societatea s-a împărţit în pături sociale şi a
apărut statul. Din punctul de vedere al instituirii, în epoca antică impozitele şi taxele erau hotărâte de
forurile legislative şi de conducătorii acestor state, iar dreptul de a institui impozite şi taxe reprezenta
prerogativa conducerii statale. Evoluţia impozitelor în Evul mediu este evidenţiată în sporirea treptată a
numărului şi tipurilor de impozite, atât ale celor ce se percepeau în natură ca părţi determinate din
anumitemproduse,/cât,gmaifales,balexcelorcperceputemîn,bani.
În evoluţia modernă a impozitelor, instituirea acestora cu consimţământul contribuabililor a fost
subordonată competiţiei parlamentare, ca organ legislativ cu caracter reprezentativ de a reglementa
impozitele şi celelalte venituri necesare acoperirii cheltuielilor publice.
Impozitele sunt un element necesar în relaţiile economice ale societăţii chiar din momentul apariţiei
statului. Evoluţia şi modificarea formelor statului neapărat sunt urmate de modificări ale sistemului
fiscal. În prezent, într-o societate civilizată impozitele constituie pentru stat sursa principală de venituri.
În afară de aceasta funcţie pur-financiară, mecanismul fiscal se aplică de către stat pentru a influenţa
procesul de producţie,dinamica.şi/structura.acestuia,.procesul.tehnico-ştiinţific.
Teoria economică a fiscalităţii plasează în centrul preocupărilor, studiul efectelor impozitului atît la
nivelul microeconomic, cît şi macroeconomic. În acest sens, conceptul de bază este influenţa fiscală:
adică cine suportă în final povara impozitului şi ce efect are aceasta în întreaga economie.
În domeniul fiscal sunt cunoscute mai multe noţiuni care se referă la unul şi acelaşi obiect şi anume
aşezarea, urmărirea şi perceperea impozitelor, taxelor şi altor venituri în favoarea statului.
În evoluţia sistemelor fiscale putem delimita câteva etape, cunoaşterea cărora ne va permite
înţelegereakprezentului,locolirealgreşelilor/trecutului/şi.conturarea.viitorului.
Etapa veche a evoluţiei sistemelor fiscale se termină la începutul sec XVI, caracterizându-se prin
structurile fiscale specifice civilizaţiei agricole şi cuprinde o perioadă mai‚ îndelungată de timp în care
relaţiile fiscale evoluează deosebit de lent, fapt ce se datorează evoluţiei lente a structurilor politice şi
economice a diferitor unităţi administrative, care erau instabile şi se modificau permanent.
În această etapă mijlocul de producţie şi forma de bază a averii o constituia pământul, activităţile
economice aveau un caracter artizanal, iar în raporturile de schimb se utilizau etaloanele monetare
paralele.
Fiecare unitate administrativ-teritorială, precum şi provinciile şi colectivităţile locale care o formau,

6
impuneau taxe fiscale şi reguli de percepere proprii. Cuantumul acestor taxe sub forma obligaţiilor în
natură sau în bani, oscila în permanenţă, nefiind cunoscut de către populaţie în prealabil. Apariţia
Moldovei şi Munteniei ca state a determinat creşterea obligaţiilor fiscale, care îmbrăcau forma taxelor
vamale, încasate în moneda timpului respectiv, fiind cel dintîi mijloc de a acumula bani pentru voievozi.

Caracteristic societăţilor umane europene până în sec.XVI a fost determinarea nivelului prelevărilor
fiscale corespunzătoare necesităţilor structurilor existente, care la rândul său erau influenţate de
totalitatea veniturilor obţinute în urma cuceririlor şi colonizărilor, de cheltuielile cauzate de acestea şi de
atitudinea claselor dominante. Structurile fiscale nou-formate în această perioadă se caracterizau
prin.aceea.că:
1.obligaţiile fiscale se stabileau şi se repartizau arbitrar, fiind diferite în funcţie de nivelul fiecărei
unităţi/administrative;
2.lipsea/regularitatea/încasării/impozitelor;
3.existau/inegalităţi\sociale;
Etapa liberală în evoluţia sistemelor fiscale începe cu sfârşitul secolului XVI până în a doua jumătate
a secolului XIX (a. 1870) – pe parcursul căreia se produc transformări economice şi mişcări
sociale/considerabile.
Structurile fiscale existente încep să reflecte apariţia proprietăţii şi producţiei de tip capitalist, ce
determină apariţia unor noi clase sociale: muncitori agricoli, muncitori industriali, burghezia în formare.
Tot în această perioadă au loc schimbări în modul de distribuire a veniturilor în societate. În rândurile
claselor sociale în formare apar critici faţă de privilegiile fiscale de care beneficia nobilimea.
Ca urmare a dezvoltării economice şi respectiv, al sistemelor fiscale, în ţările Europei Occidentale în
sec. XVII şi XVIII apar o serie de scrieri fiscale care studiau impozitele din mai multe puncte de vedere
şi anume: al legalităţii, al legitimităţii şi influenţei sociale (în Franţa, Quesnay, Montesquie şi
Rousseau), exprimîndu-şi dezaprobarea impozitelor mari sau sperînd că impozitele sunt temporare.
Ca o concluzie pentru etapa analizată trebuie să menţionăm că sistemul fiscal a fost o consecinţă a
organizării sociale din acele timpuri, inegalităţile sociale ale cărei s-au manifestat şi în planul
inegalităţilor fiscale (boerii nu plăteau bir), de asemenea, şi proprietatea funciară care era o sursă
importantă a veniturilor/ţării/a.fost/scutită.de.orice/impozit/în/această/perioadă.
În această perioadă apar primele teorii economice elaborate de Adam Smith şi David Ricardo, care vor
influenţa deciziile noilor puteri publice în evoluţia sistemelor fiscale. Pe plan european ideea lui Adam
Smith – ca fiecare să contribuie cu veniturile pentru care statul îi asigură protecţia – se concretizează în
apariţia impozitului pe venit sub forme diferite: pe surse de venit, pe indicii exteriori, venitullglobal.
În sec. XIX ideile politice ale burgheziei ajunse la putere vor determina schimbări rapide în structurile
fiscale. Politica statelor liberale începe să se bazeze pe preponderenţa impozitelor directe, şi în special,
pe introducerea impozitului pe venit, ca sursă principală de finanţare a instituţiei bugetare.
Etapa modernă debutează după 1870, cînd începe procesul de concentrare a structurilor
microeconomice. La răscrucea secolelor XIX-XX în România începe o nouă reformă şi anume reforma
impozitelor directe propusă de Petre Carp (a.1900) prin proiectul de lege respectiv trebuiau să se
modifice toate impozitele directe care existau pînă atunci: impozitul funciar, patentele, impozitul asupra
salariilor funcţionarilor şi pensionarilor. S-a propus să se introducă, pentru prima dată, un impozit
asupra averii mobiliare şi un impozit care trebuia să înlocuiască impozitul pentru căile de
comunicaţie.Dar/pînă/la/urmă/această/reformă/n-a/fost/înfăptuită.
O altă reformă a impozitului direct propusă în anul 1910 de către Emil Costinescu, urmărea
impunerea tuturor veniturilor într-un mod cît mai simplu, fiind o încercare de a introduce un impozit
unic pe venit, înclocuind cele 6 impozite directe – impozitul funciar, pe salarii, pe averea mobiliară,
patentele, impozitul personal şi taxa asupra hectarelor de vii. Acest impozit urma să fie progresiv.
Venitul impus era cel ce rămînea/contribuabilului/după/deducerea/cheltuielilor/făcute/pentru/a-
7
l/dobîndi.
Reforma propusă în 1910 se caracteriza prin tendinţa de simplificare a mecanismelor, legilor fiscale
din acea perioadă şi de majorare a veniturilor statului pe măsura creşterii avuţiei personale şi avuţiei
naţionale.
Începutul anului 1923 a fost marcat prin aplicarea legilor noi privind contribuţiile directe. Acest nou
sistem de impozite directe se baza pe impunerea veniturilor realizate de persoane fizice, înfiinţînd 6
impozite, numite elementare: agricole, din clădiri, mobiliare, din salarii, din industrie şi comerţ
(inclusivkbănci);şi/din/profesiuni.
Pentru întreprinderile industriale şi comerciale, impozitul global a fost încoluit cu un impozit
complementar progresiv, cotele sale variind în funcţie de rentabilitatea întreprinderii, calculată ca
raport.dintre.beneficiul/net/şi.capitalul/social/plus/rezervele.
Impozitul pe veniturile din salarii, venituri supuse dublei impozitări, a fost redus pentru salariile mici
(sub 4000 lei lunar) şi majorat pentru salariile mai mari. Tratamentul fiscal aplicat veniturilor din muncă
explică randamentul înalt al impozitului pe salarii şi importanţa lui în întregul sistem al
contribuţiilor/directe.
O etapă importantă în evoluţia sistemelor fiscale o constituie criza economică mondială din 1929-
1933, cînd are loc deplasarea presiunii fiscale de la impozitele pe venituri către impozitele pe consum
şi/taxele/vamale.
Mai tîrziu, în anul 1934, legea contribuţiilor directe a desfiinţat impozitul pe venit global progresiv,
iar în locul acestuia s-a instituit un impozit suplimentar adăugat la fiecare impozit elementar în parte, cu
scopul de a urmări totalitatea veniturilor cu scopul de a împiedica evaziunea fiscală.
În instituirea impozitelor directe o atenţie deosebită s-a acordat acelora legate de economia
particulară, reducîndu-se fiscal salariile şi proprietatea imobiliară. Începînd cu anul 1935 s-au majorat
impozitele indirecte aplicate consumului şi a circulaţiei mărfurilor, pe cifra de afaceri, taxele de timbru
şildenînregistrare,cdevenindlsursanceanmainimportantănde.veniturilbugetare.
Un şir de modificări esenţiale au suferit impozitele directe în perioada războiului cea mai importantă
fiind introducerea în 1941 a sistemului de impunere a veniturilor din industtrie şi comerţ, pe baza cifrei
de afaceri, care a avut un rezultat sporit a ponderii impozitelor plătite de industrie, comerţ şi bănci. În
anii războiului sistemul impozitelor directe a fost completat cu un impozit special pe celibatari.
Între sfîrşitul crizei economice şi sfîrşitul celui de-al doilea război mondial s-a urmărit stabilirea
tuturor surselor de venituri, pentru finanţarea bugetelor dezechilibrate de criză, de cheltuielile şi
pagubele/aduse/de/război.
După război, sistemelor fiscale ale mai multor ţări reflectă doctrinele politice ale regimurilor care
ajung la putere, dezvoltarea structurilor economice şi sociale, necesitatea asigurării circulaţiei libere a
capitalului, bunurilor şi serviciilor economice, protejarea agriculturii şi industriei naţionale.
Sistemele fiscale ale ţărilor subdezvoltate economic, reflectă structurile economice puţin variate, care
se caracterizează printr-o productivitate slabă şi o dezvoltare inegală, evidenţiind ponderea însemnată a
activităţilor legate de exploatarea meteriilor prime şi a produselor agricole şi necesitatea
protejării/industriei/pentru/dezvoltarea/ei.
După al doilea conflict politico-militar mondial, economiile actualelor ţări dezvoltate economic
cunosc o dezvoltare rapidă, iar structurile economice se diversifică din punct de vedere al naturii
activităţilor cît şi a dezvoltării şi concentării industriilor. Partea cea mai importantă a producţiei
naţionale este realizată de marile întreprinderi, caracterizate prin tehnologii şi tehnici moderne. Ca
urmare a acestui fapt, veniturile mijlocii sunt mult mai numeroase, provenind din diferite surse.
Reprezentînd peste o jumătate din venitul naţional, acestea determină creşterea capacităţii contributive
individuale, care devine importantă comparativ cu fazele anterioare. Paralel, aparatul fiscal şi serviciile
publice oferite societăţii se dezvoltă, determinînd creşterea necesităţilor financiare ale puterilor/publice.
De la practicarea principiului discriminării veniturilor se trece la un impozit de tip proproţional aşezat
8
asupra veniturilor individuale globale, aceasta din urmă având tendinţa de a deveni dominant, dar
impozitele indirecte deţin încă o pondere reprezentativă în totalul încasărilor fiscale, suportând
totodată/transformări/importante.
În Republica Moldova evoluţia sistemului fiscal a fost influenţată de condiţiile economice, sociale
şi;de/concepţiile.politicii/dominante.
După ce a fost creată baza legislativă în anii 1992-1993, începînd cu a doua parte a anului 1994,
Guvernul Republicii Moldova a întreprins măsuri de reducere a presiunii fiscale şi de înviorare a
activităţii;agenţilor/economici.
Primii pași au fost făcuţi spre modificarea cotelor la unele mărfuri (produse) supuse accizelor,
anularea lor completă la un şir de mărfuri. Totodată, realizarea prevederilor de bază ale Legilor „privind
taxa pe valoare/adăugată”/şi/„privind/accizele”/au/evitat.dubla/impunere.a/producţiei.
Pentru limitarea multiplelor impozite ţi încasărilor spontane, stabilite de către organele administraţiei
publice locale, determinarea atitudinii metodologice unice faţă de calculul şi controlul acestor impozite,
a/fost.adoptată/„legea.cu.privire.la/impozitele/şi/taxele/locale”.
Perfecţionarea politicii fiscale pentru anii 1995-1996 s-a înfăptuit în direcţia micșorării numărului de
plăţi fiscale, diminuării cotelor de impozite, stimulării exportului producţiei favorabile, reducerii sarcinii
fiscale. În anul 1996 în locul legii „Cu privire la impozitul rutier” a fost pusă în aplicare „Legea privind
Fondul rutier”. Drept sursă a servit o parte din accizul încasat la realizarea bunurilor de comustibil,
încasările fiscale (de tranzit, special, de la beneficiarii drumurilor auto), mijloace de la
licenţierea;activităţii;de/transport/auto.
În anul 1996 reformarea sistemului fiscal a fost condiţionată de următoarele sarcini:
 Sporirea veniturilor statului în scopul finanţării programelor de stat în domeniul ocrotirii sănătăţii,
învățământului public, ştiinţei, culturii, acordarea ajutorului social celor mai nevoiaşe categorii ale
populaţiei;
Reducerealpresiuniikfiscale/şi/lărgirea/bazei/impozabile;
Reexaminarea/modului/de/calcul/al/amortizării;
Perfecţionarea mecanismului de impunere a proprietății ( pământului şi imobilului);
Perfecţionarea/mecanismului/de/raportarelalobligaților;fiscale;
Trecerea la impunerea taxei pe valoare adăugată şi accizelor la locul lor de consum.
Reformarea fundamentală şi îmbunătăţirea considerabilă a structurii şi modului de administrare a
sistemului fiscal în RM a necesitat elaborarea urgentă a Concepţiei reformei fiscale şi realizarea ei
prinlurmătoareleletape:
 Unificarea într-un Cod unic a tuturor prevederilor privind sistemul de impozite și taxe în Republica 
Modernizarea instrumentelor de administrare fiscală precum și a organelor cu funcții de administrare
fiscală

1.3Evoluția viziunilor doctrinare cu privire la taxe, impozite și politica fiscală

Doctrina mercantilistă consideră că statul trebuie să intervină cu taxe la produsele străine realizate în
ţara, dar să se manifeste liber – schimbist pentru produsele ce puteau fi fabricate doar în exterior.
Mercantilismul timpuriu urmărea sporirea rezervei de bani a ţarii respective pe orice cale, recurgând la
impozite majorate prin care negustorii din alte ţari erau obligaţi sa lase o parte din banii încasaţi din
vânzarea mărfurilor lor în ţara gazdă, sub formă de taxe. Mercantiliştii englezi pledau pentru instituirea
impozitelor mai mari pe terenurile destinate păşunatului şi mai mici pe cele destinate aratului. În Franţa,
până la Revoluţia din 1789, în categoria impozitelor se includeau: impozite pentru proprietarii de
terenuri, pe veniturile cetăţenilor, impozitul pe a zecea parte din venit; capitaţia, datorată de toţi
9
locuitorii diferenţiat în raport cu rangul social; patenta, datorată în folosul monarhului de către cei ce
executau meserii şi comerţ, pe cont propriu; impozite percepute la vânzarea sării, băuturilor şi tutunului;
impozitele de înregistrare (sau de timbru); alte taxe. După Revoluţia franceză din 1789, datorită
numărului mare al impozitelor şi taxelor, Adunarea Constituantă a Franţei a înlăturat privilegiile avute
până atunci de nobili şi clerici, a şi a înlăturat anumite impozite pe vânzări ale bunurilor de consum.
Totodată, prin Constituţia franceză din 1793, s-au pus bazele concepţiei instituirii impozitelor cu
consimţământul contribuabililor. Aplicarea practică a acestei concepţii s-a limitat, însă, doar la
rezervarea în competenţa parlamentelor a
dreptului/de/a/reglementa/impozitele,taxele/şi/alte.venituri.bugetare.
Doctrina Fiziocrată, în cadrul politicii fiscale, pune accentul pe impozitul funciar unic. Ei susţin că
impozitul pentru asigurarea de venituri statului trebuie plătit de proprietarii funciari din "produsul net"
pe care şi l-au însuşit fără contraprestaţie. Impozitul funciar unic propus de fiziocraţi urmărea să nu
stânjenească activitatea celorlalte doua clase active: fermierii şi industriaşii, deoarece ele nu dispuneau
de alte resurse decât cele necesare reluării procesului de producţie. Fiziocraţii relevă
superioritatea.impozitelorkdirectekasuprakcelormindirecte.
Doctrina Liberalismului Economic Clasic stabileşte principiile cu privire la taxe şi impozite.

Adam Smith a examinat taxele care cad asupra arendei, profitului şi asupra salariilor.
David Ricardo defineşte impozitele ca o porţiune din produsul pământului şi muncii dintr-o ţară, pusă
la dispoziţia guvernului care sunt plătite întotdeauna în ultimă instanţă, sau din capitalul sau din
venitul/ţării.
William Petty consideră necesară perceperea impozitelor, ele fiind un instrument necesar creşterii
avuţiei. Petty intuieşte şi necesitatea repartizării "proporţionale" a impozitelor asupra populaţiei. De
aceea el scrie: "oricât de mari ar fi impozitele, dacă ele sunt însă proporţional repartizate asupra
tuturor,kde.pierdutlnujvampierde.nimeni".
Doctrina Naţionalistă pledează pentru politica protecţionistă, ca singura soluţie recomandabilă pentru
statele mai puţin dezvoltate economic. În viziunea lor este necesar aplicarea unor taxe vamale suficient
de mari pentru a descuraja importul mărfurilor străine. În practică, nivelul taxelor vamale era determinat
de diferenţă de costuri, respectiv de preţ, dintre mărfurile importate şi cele produse în ţară.

Doctrina Naţionalistă Germană pledează pentru lichidarea barierelor vamale între cnezatele germane
şi protejarea pieţei unificate împotriva invaziei mărfurilor engleze. Friedrich List propunea ca pe măsura
dezvoltării forţelor de producţie, a creşterii productivităţii muncii, nivelul taxelor vamale
sălfielredusjprogresiv.
Specificul protecţionalismului nord-american constă în promovarea unei politici protecţioniste
permanente, aplicate nu numai asupra produselor industriale ci şi celor agricole.
Doctrina Keynesistă are şi ea în vizor problema politicii fiscale ca mecanism de reglare a activităţii
economice. Keynesiştii sunt de părerea că piaţa nu este un sistem autoreglator, iar intervenţia statului
trebuie realizată în perioada creşterilor şi descreşterilor ciclice, în primul rând, prin intermediul politicii
fiscale ce include un sistem impozitar corespunzător, fixarea normelor procentuale şi alte metode. În
viziunea lor politica fiscală este o modalitate de stabilizare a economiei deoarece, cheltuielile publice
pentru mărfuri şi servicii constituie o parte componentă a cheltuielilor agregate, exercitând o influenţă
nemijlocită asupra schimbării nivelului general de producere (PNB). Încasările fiscale, ce reprezintă a
doua parte a politicii fiscale au o influentă directă asupra veniturilor ce sunt
îndreptateksprejconsumkşi.economii.
Doctrina Monetaristă afirmă că politica fiscală nu poate constitui un mijloc sigur de stabilizare a
economiei, deoarece economia de piaţă în condiţiile utilizării integrale a resurselor în mod automat tinde
să menţină starea de echilibru unde activează impecabil anumite „pârghii” şi „stabilizatoare” existente
10
de dezvoltare economică. Politica lor este fundamentata de „efectul de substituire”, conform căruia
creşterea cheltuielilor publice cauzează deficitul bugetar, statul recurgând în această situaţie la
împrumuturi bancare. Ca urmare, creşte cererea pentru bani pe pieţele financiare ce generează ridicarea
ratei dobânzii. Respectiv, se produce o scădere a cererii pentru banii destinaţi investiţiilor, scăderea
acestora provocând reducerea cheltuielilor agregate şi, în cele din urmă, micşorarea PNB. Rezultă că
politica fiscală, realizată în vederea stabilizării economiei, nu-şi atinge scopul, deoarece statul recurgând
la împrumuturi pe piaţa financiară substituie sau, mai exact, strâmtorează sfera businessului privat.

Concluzie
Istoric, apariţia impozitului se atribuie perioadei când societatea s-a împărţit în pături sociale şi a
apărut statul.Existenţa impozitelor este impusă de existenţa statului. După cum observăm, există
suficiente raţiuni că statul să furnizeze bunuri şi servicii publice, precum şi să realizeze transferuri de
venituri în cadrul societăţii, iar pentru aceasta statul are nevoie de fonduri (resurse). Metodele de
finanţare a cheltuielilor publice s-au schimbat în decursul timpului, dar nu există nici o îndoială că
impozitul este o perenitate şi că, până la urmă, nimeni nu scapă de plata acestuia. Acest lucru se
datorează convieţuirii sociale la care omul ia parte pentru a beneficia de avantajul relaţiilor sociale din
cadrul societăţii. Sensul şi structura sistemului fiscal se determină de structura social-economică a
societăţii şi statului. Construirea optimală a sistemului fiscal trebuie, pe de o parte, să asigure statul cu
resurse financiare necesare, iar, pe de altă parte, să nu scadă stimularea antreprenorilor de a desfăşura
activitatea practicată. Sistemul fiscal reprezintă un sistem format pe anumite principii, reglementate prin
anumite norme legislative cu privire la relaţiile sociale, formate în sfera impozitării.
Impozitul este produsul statului, s-a creat odată cu el şi este stabilit de acesta fiind prerogativa
autorităţii legislative; ordinea de achitare, de încasare, controlul acestuia, responsabilitatea, protejarea
intereselor subiecţilor de impunere – toate arată caracterul dublu al esenţei impozitului.
Fiind un instrument de redestribuire, impozitele au menirea de a regula abaterile în sistemul de
distribuire şi de a stimula oamenii în dezvoltarea activităţii practicate de ei. De aceea, impozitele şi joacă
un rol atât de important în sistemul financiar al statului, în economia contemporană. Impozitul este o
categorie economică, fiindcă relaţiile băneşti care se formează între stat şi persoanele fizice sau juridice
poartă un caracter obiectiv şi au menire socială specifică – mobilizarea resurselor financiare la dispoziţia
statului.
Principiile impuse de stat fiecărui cetățean reprezintă beneficiul bunăstării în ziua de mâine. Taxele și
impozitele constituie procedeele nemijlocite de conducere a unei economii concurențiale, politica fiscală
fiind chemată să stabilească obiectivele economice și sociale ce urmează a fi atinse în procesul
mobilizării și repartizării resurselor. Ca rezultat, politica bugetară din R. Moldova este modernizată
continuu și tinde să constituie un sistem transparent și stimulatoriu pentru desfășurarea activității
economice.
Prin intermediul impozitelor şi taxelor, persoanele fizice şi juridice care deţin în proprietate bunuri
sau realizează venituri, trebuie să contribuie la formarea banului public. Astfel din fondurile băneşti
centralizate la dispoziţia statului se asigură: dezvoltarea unităţilor administrativ-teritoriale, apărarea
naţională, ordinea publică, refacerea bunurilor distruse în urma unor calamităţi naturale sau accidente,
plata persoanelor aflate în incapacitate temporară sau definitivă de muncă, etc.
În final vreau să adaug că prin eschivarea de la achitarea taxelor și impozitelor, conștient sau
inconștient, fiecare cetățean sau agent economic aduce un prejudiciu enorm statului. O mare problemă în
11
relațiile dintre stat și cetățeni este lipsa încrederii parteneriale. Pentru buna funcționare a acestui
mecanism fiecare dintre noi trebuie să-și cunoască drepturile și obligațiile, cât trebuie să transferăm
statului, ca să putem cere un mod de trai adecvat protejat prin lege.

Bibliografie:
1. Articol Impozitele ca mecanism de reglare a activității economice, autori: E. Cuslii, l.sup., T.
Munteanu, pg.109-110
2. Brezeanu P., Marinescu I. Finanţe publice şi fiscalitate: între teorie şi practică. - Bucureşti, 1998.
3. Codul fiscal al Republicii Moldova.
4. Note de curs Bazele fiscalității , autori: Donea Sofia, Podbeglîi Anatolie, pg.2-5
5. Revista științifică a Universității de Stat din Moldova,2012,nr.7(57), publicație de Iulia
CAPRIAN, Anastasia DJUGOSTRAN

Webografie:
1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Tax%C4%83
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Impozit
3. dexonline.ro
4. https://www.stiucum.com/finante/finate-publice/Teoria-generala-a-impozitelor-61375.php

12