RAMAȘCANU DIANA A.M.F.

II

AEROSOLI

Aerosolii farmaceutici sunt sisteme disperse eterogene la care faza internă este un lichid sub formă de
picături fine dispersate în faza externă gazoasă cu ajutorul unor dispozitive speciale. În terapie aerosolii
sunt utilizaţi pentru tratamentul diferitelor afecţiuni ca: astm, traheite, laringite, bronşite, pneumonii cât şi
în complicaţii pulmonare pre şi postoperatorii. Substanţele active administrate sub această formă sunt din
cele mai diferite clase farmacodinamice ca: simpatomimetice, parasimpatolitice, anestezice locale,
antituberculoase, antibiotice, antihistaminice, hormoni, vitamine, etc.
Aerosolii au fost utilizaţi încă din antichitate. Hipocrates utilizează fumurile medicamentoase
(dispersie „solid în gaz”), iar Galenus a folosit ceaţa medicamentoasă sub formă de inhalaţii. Bazele
teoretice ale acestui gen de terapie s-au pus însă în sec. al XX-lea. În 1945, Abramson utilizează penicilina
sub formă de aerosoli. Această formă este oficinală în unele Farmacopee (americană, franceză, cehă), în
F.R. X nu este oficinală.

Avantajele și dezavantajele aerosolilor

Aerosolii prezintă următoarele avantaje:

- acţiune rapidă comparabilă cu medicamentele administrate parenteral;
- se pot administra în acest mod medicamente neabsorbabile digestiv (adrenalina);
- substanţele active nu sunt supuse acţiunii sucurilor digestive;
- aerosolii sunt o formă elegantă şi eficace pentru tratamente ale căilor respiratorii;
- prin asigurarea unui anumit grad de dispersie al fazei disperse, se poate dirija punctul de atac al
medicamentului.
Aerosolii prezintă următoarele dezavantaje:
- pentru administrare e nevoie de aparatură specială şi costisitoare;
- uneori apare fenomenul de intoleranţă locală.

Clasificarea aerosolilor

Aerosolii se pot clasifica după următoarele criterii:

a. După modul de administrare:
- extern;
- intern;
b. După modul de preparare:
- aerosoli obţinuţi prin dispersie;
- aerosoli obţinuţi prin condensare.
c. După diametrul particulelor:
- aerosoli cu diametrul mediu al particulelor de 5µm sau inferior (aerosoli adevăraţi) destinaţi
administrării transpulmonare;
 - aerosoli cu diametrul particulelor mai mare decât 5µm (pseudoaerosoli) folosiţi în tratamente
dermice sau pe mucoase
- spray-uri.

Formularea aerosolilor

Pentru obţinerea aerosolilor farmaceutici este nevoie de:

A. substanţe active (soluţii medicamentoase);
B. propulsor;
C. recipient.
A. Substanţele active sunt utilizate sub formă de soluţii, emulsii sau suspensii. Ca solvenţi pot fi
utilizaţi: apa, serul fiziologic, glicerina, alcoolul, propilenglicolul, uleiuri vegetale sau alte soluţii lipofile
când substanţa activă este prelucrată sub formă de emulsii U/A.
B. Propulsorii constituie faza gazoasă elastică formată dintr-un amestec de gaze comprimate sau
lichefiate care exercită asupra conţinutului o presiune superioară presiunii atmosferice. Propulsorii
realizează forţa necesară pentru pulverizarea soluţiei medicamentoase în momentul deschiderii valvei.
Propulsorii trebuie să fie: inodori, incolori, inerţi din punct de vedere chimic şi fiziologic, netoxici,
neinflamabili, etc.
Ca propulsori se pot utiliza:
-gaze comprimate. Aceste gaze sunt insolubile sau parţial solubile în produsul dispersat (de exemplu
dioxidul de carbon sau oxidul de azot). În domeniul farmaceutic mai frecvent utilizat este azotul.
-gaze lichefiate. În cazul utilizării gazelor lichefiate presiunea din recipient este realizată de presiunea
de vapori a propulsorului, nu de cantitatea acestuia. Când se deschide valva se evacuează o cantitate de
soluţie medicamentoasă şi propulsor presiunea internă rămânând aceeaşi. În cazul aerosolilor miscibili cu
soluţii medicamentoase dispersarea are loc în două faze:
- la început agresiv prin apăsarea valvei;
- apoi prin evaporarea spontană a gazului propulsor dispersarea este fină, propulsorul mărindu-şi
volumul de până la 300 de ori.
Gazele lichefiate pot fi hidrocarburi alifatice simple sau derivaţi clorofloruraţi de metan sau etan.
Aceşti propulsori sunt numiţi FREONI. Iniţial freonii au fost consideraţi netoxici. Totuşi în timp s-au
constatat şi fenomene toxice apărute în urma administrării îndelungate a aerosolilor.
C. Recipiente. Un recipient pentru aerosol poate fi confecţionat din metal, sticlă sau plastic.
Recipientele sunt prevăzute cu o valvă cu deschidere calibrată. Valva asigură o închidere etanşă a
recipientului şi permite dispersarea conţinutului prin simpla acţiune de apăsare pe capul valvei. Sunt
diferite tipuri de valve. După modul de eliberare a conţinutului avem:
- valve cu debit continuu;
- valve dozatoare.

Prepararea aerosolilor

Aerosolii pot fi obţinuţi „ex-tempore” în momentul utilizării de către bolnav sau personalul medical.
Prepararea se poate realiza prin două metode:
 A. Metoda de condensare a fost utilizată mult în trecut, dar de importanţă mai scăzută în prezent. Cea
mai simplă metodă este realizarea aerosolului prin aducerea soluţiei volatile la suprafaţa apei fierbinţi şi
inhalarea componentelor volatile care în contact cu căile respiratorii se condensează.
B. Metoda de dispersare. Dispersarea fazei lichide poate fi realizată mecanic utilizând un curent de
aer sau alt gaz care sub presiune obligă faza lichidă să străbată o duză fină sau un orificiu capilar.
Dispozitivele pentru aerosoli sunt de două tipuri:
1.Dispozitive generatoare de aerosoli.
Un curent de aer sau gaz sub presiune este dirijat printr-un tub care este îngustat la extremitate. Acest
tub se ţine la capătul superior a unui capilar introdus în soluţia de aerosolizat. Datorită îngustării tubului
prin care este introdus aerul sub presiune se creează o depresiune care antrenează lichidul din vas prin
intermediul capilarului şi este pulverizat sub formă de particule fine. Pentru a obţine aerosoli cu grad de
dispersie mai ridicat este necesar să se utilizeze agenţi de propulsare mai energici (cu aer comprimat).
2. Dispozitive generatoare de aerosoli şi de condiţionare a fluidelor de dispersare
Aceste dispozitive numite şi flacoane sub presiune permit în afară de obţinerea aerosolului în
momentul dorit şi păstrarea medicamentului pentru aerosoli. Prepararea aerosolului poate avea loc în
următorul mod: substanţa activă se prelucrează sub formă de soluţii, emulsii sau suspensii împreună cu
gazul propulsor până rezultă un amestec omogen; amestecarea se face la temperaturi scăzute sau la
temperatura camerei, dar fără suprapresiune; umplerea recipientului se face la temperaturi scăzute şi sub
presiune.
În funcţie de miscibilitatea formei farmaceutice de aerosolizat cu propulsorul avem două tipuri de
aerosoli:
a) aerosoli cu două faze
b) aerosoli cu trei faze.
a) Aerosoli cu două faze
În cazul sistemului bifazic faza lichidă este gazul lichefiat în care se găseşte dizolvat principiul activ
sau amestecul omogen al gazului lichefiat şi a soluţiei medicamentoase. Deasupra fazei lichide se găseşte
faza gazoasă constituită din proprii vapori ai propulsorului. În momentul acţionării valvei soluţia este
dispersată foarte fin datorită depresiunii create prin acţionarea valvei şi datorită evaporării propulsorului.
Pentru a mări miscibilitatea propulsorului cu soluţia medicamentoasă se pot utiliza cosolvenţi (alcool etilic,
glicerină, etc.).
b) Aerosoli cu trei faze
Cele trei faze sunt:
- soluţia medicamentoasă;
- gazul lichefiat;
- faza gazoasă a propulsorului nemiscibil cu gazul lichefiat adus la o presiune superioară presiunii
atmosferice.
Avem sisteme trifazice în situaţia în care propulsorul nu este miscibil cu soluţia apoasă ca de exemplu
când se utilizează Freonii. La aceste sisteme faza gazoasă formează totdeauna stratul superior creând
suprapresiunea necesară expulzării aerosolului în timpul acţionării valvei. Stratul inferior este format din
soluţia medicamentoasă şi freonul lichid, poziţia fiecărei faze depinzând de densitate.

Controlul aerosolilor

La controlul aerosolilor se urmăreşte calitatea următoarelor componente:

 - substanţe active;
- propulsori;
- recipiente
La produsele finite se verifică: etanşeitatea, funcţionarea, corectitudinea dozării, mărimea particulelor
şi viteza de emisie.

Tipuri de aerosoli

A. Aerosoli utilizaţi în afecţiuni respiratorii (aerosoli de inhalaţie)

Aerosolii utilizaţi în afecţiuni respiratorii sunt introduşi în tractul respirator odată cu aerul inspirat.
Gradul de penetraţie depinde de mărimea particulelor fazei interne cât şi de forţele care acţionează asupra
lor. Utilizarea aerosolilor pe tractul respirator urmăreşte atât efecte sistemice (la unele substanţe
medicamentoase) cât şi efecte topice. Pentru efectele sistemice este important ca aerosolul să ajungă în
alveolele pulmonare prezente în număr de aproximativ 400.000.000 la omul sănătos ceea ce corespunde
unei suprafeţe de 100 m². Pentru ca aerosolii să fie absorbiţi sistemic trebuie să ajungă în alveole, iar
pentru a se îndeplini această condiţie este important ca diametrul fazei interne să fie cuprins între 1-5µm.
Pentru tratament local este importantă cunoaşterea gradului de dispersie pentru a trata o anumită
porţiune a tractului respirator. Pentru tratamentul sistemic se utilizează aerosoli cu: substanţe cardiotonice,
vasodilatatoare, hormoni, antibiotice, etc. Tratamentul local utilizat mai ales în terapia astmului bronşic
utilizează diferite substanţe medicamentoase ca: β adrenergice, corticosteroizi, antihistaminice, etc.
B. Aerosoli uz extern
Aerosolii sunt utilizaţi din ce în ce mai mult topic în dermatologie prezentând o serie de avantaje
dintre care amintim:
- eliminarea contactului manual cu suprafaţa tratată;
- produsul este izolat de atmosfera exterioară
- administrarea este comodă.
În dermatologie aerosolii sunt utilizaţi în diferite afecţiuni ale pielii şi mucoaselor. Aerosolii pentru uz
dermatologic sunt cunoscuţi sub denumirea de „spray”-uri, care sunt utilizaţi pentru tratarea diferitelor
micoze, dermatite bacteriene cât şi cu efect sicativ, emolient etc.