FARINGITA

BACTERIANA
 FARINGITA BACTERIANA

Faringita reprezinta o afectiune de natura infectioasa a faringelui, structura

anatomica localizata in continuarea cavitatii bucale pana la nivelul laringelui.
Desi majoritatea faringitelor au etiologie virala, exista si numeroase bacterii care
pot fi incriminate in aparitia acestei boli. Deoarece managementul pacientului si
tratamentul sunt diferite de faringita virala, specialistii considera cele doua
afectiuni ca fiind destul de diferite intre ele.
Identificarea corecta a bacteriilor implicate in procesul patologic este esentiala in
stabilirea tratamentului, ameliorarea simptomelor si evitarea aparitiei sechelelor. 
Cea mai importanta bacterie ce poate determina faringita este Streptococcus
Pyogenes. Cand se suspecteaza o astfel de etiologie se realizeaza teste de rutina
care sa confirme sau sa infirme diagnosticul, si apoi antibiograma care sa orienteze
tratamentul. Daca este lasata netrata, faringita bacteriana poate determina
complicatii locale, dar si la distanta, acesta fiind motivul pentru care specialistii
insista ca toate cazurile sa primeasca un tratament ghidat in functie de
antibiograma, singura investigatie care poate stabili sensibilitatea germenilor la
tratament. 
Faringita bacteriana, in special cea cu streptococ de grup A afecteaza toate
grupele de varsta, cu o predilectie pentru grupa 5-15 ani si apare mai frecvent in
lunile reci de toamna tarzie, iarna si chiar primavara. Faringitele bacteriene au
caracter autolimitant, insa daca sunt neglijate pot afecta mai grav sanatatea
organismului.

Cauze

In etiologia faringitei bacteriene sunt implicatie diverse bacterii. Cel mai adesea
este vorba de Streptococul beta hemolitic de grup A. Denumirea aceasta se
datoreaza comportamentului particular pe care il are in mediiile de cultura, acela de
a determina zone extinse de hemoliza pe placile cu sange agar.
Acest comportament ajuta foarte mult la identificarea
microbiologica. Streptococii prezinta particularitati care ii fac foarte susceptibili la
a coloniza epiteliul faringian. Ei sunt capabili sa adere la mucoasa regiunii prin
adezine, ceea ce favorizeaza foarte mult dezvoltarea lor la acest nivel. 
Streptococii se transmit interuman pe calea picaturilor de saliva, fiind favorizata de
aglomeratiile umane. In regiunile cu clima temperata, infectia se transmite mai
frecvent in timpul iernii, probabil datorita tendintei oamenilor de a petrece mai mult
timp in interior. 
Alte bacterii implicate in aparitia faringitei bacteriene sunt: 
1. Streptococii de grup C si de grup G
Determina faringita similara din punct de vedere clinic cu cea a streptococilor de
grup A, insa evolutia poate fi spre agravare. Ei sunt mai degraba intalniti in cazul
adultilor si mai putin la copii. 

2. Neisseria gorrhoeae
Faringita apare ca o boala cu transmitere sexuala, prin contactul sexual oral, si este
adesea asimptomatica.

3. Mycoplasma pneumonia
Devine din ce in ce mai frecvent implicat in faringite si adesea este raspunzator si
de importante leziuni pulmonare, nu doar faringiene. 

4. Specii de Yersinia 
5. Corynebacterium diphteriae
Este relativ rar implicat in etiologia faringitelor, datorita programului de imunizari
antidifteric. Daca apare o astfel de afectiune insa, ea este insotita si de semne si
simptome pulmonare, stridor si tuse latratoare. 

6. Chlamydia trachomatis si Chlamydophila pneumoniae

Sunt agenti rar implicati, insa nu trebuie neglijati, mai ales la adultii activi sexual.

Simptomatologie
Simptomele sugetive pentru o faringita bacteriana sunt:

- Durere in gat, cu debut brusc;

- Odinofagie;

- Cefalee;

- Greata, varsaturi, dureri abdominal;

- Stare generala alterata;

- Mialgii si/sau artralgii.
In general, aceste simptome au intensitate medie. In cazul in care apare
exantem cutanat, conjunctivita, leziuni ulcerative, stomatita anterioara si diaree, ar
trebuie luate in calcul si alte diagnostice posibile.
 Investigatii paraclinice
Anamneza este cea care incepe investigarea clinica a pacientului. Medicul
poate afla astfel care sunt simptomele si care a fost debutul lor, care este istoricul
medical al pacientului si daca acesta este primul episod sau au mai existat astfel de
probleme in antecedente. 
Examenul fizic general poate evidentia:
- Febra;
- Eritem faringoamigdalian;

- Uvula edematiata si inrosita;

- Limfadenopatie locoregionala (ganglioni cervicali durerosi);

- Petesii localizate la nivelul palatului;

- Rash scarlatiniform.
Informatiile obtinute, atat in cadrul anamnezei, cat si al examenului fizic pot
orienta diagnosticul si ajuta clinicianul in realizarea diagnosticului diferential. 
Cele mai frecvente afectiuni incluse in acest diagnostic sunt reprezentate de:
- Faringita virala;
- Mononucleoza infectioasa;
- Abcesul periamigdalian;
- Epiglotita;
- Crup sau laringotraheobronsita;

- Abces retrofaringian.

Investigarea paraclinica a pacientului suspectat de faringita bacteriana include

recoltarea de culturi din gat si dezvoltarea lor pe medii speciale cu scopul
identificarii agentului implicat in infectie. Culturile se recolteaza pe mediu steril, de
preferat din regiunea posterioara a faringelui si amigdalelor. 

Alte investigatii nu sunt necesare decat daca diagnosticul nu este clar si trebuie in
continuare diferentiata o posibila faringita bacteriana de
supuratii, sinuzite si faringite. In aceste cazuri se pot realiza explorari
imagistice: tomograf computerizat (CT), radiografii simple de regiune cervicala.
Tratament
 Tratamentul faringitei bacteriene nu trebuie inceput decat dupa ce medicul
stabileste cu precizie etiologia bolii. In cazul in care se dovedeste ca de fapt nu este
faringita bacteriana, ci una virala si se practica tratament antibiotic, se face o mare
greseala ce poate predispune la complicatii, deoarece este perturbata flora
bacteriana normala.
Pacientul cu suspiciune de faringita trebuie consultat de un medic infectionist si de
catre un otolaringolog, pentru a se stabili cu precizie caracterul bolii.  Faringita
bacteriana necomplicata este o afectiune ce beneficiaza de tratament cu antibiotice.
Scopul administrarii acestuia este eradicarea infectiei, reducerea morbiditatilor si
prevenirea aparitiei complicatiilor. Antibioticul este prescris in functie de rezultatul
antibiogramei, care stabileste sensibilitatea germenilor la numeroase clase de
antibiotice. In cazul faringitei cu streptococ de grupa A se poate administra cu
succes penicilina, amoxicilina. Tetraciclinele si trimetoprim/sulfametoxazol ar
trebui evitate deoarece exista o rezistenta din ce in ce mai crescuta la acestea. 
Exista numeroase cazuri de faringita autolimitanta, care se rezolva spontan,
fara sa fie nevoie de tratament specific. Specialistii recomanda cateva masuri ce pot
ameliora durerea si starea generala, pana la remiterea bolii de fond: 

1. Consumarea unor cantitati crescute de lichide calde sau fierbinti, de preferat

ceaiuri cu lamaie, indulcite cu miere. 

2. Efectuarea gargarei cu apa sarata (apa potabila in care s-a dizolvat o jumatate de
lingura de sare la un pahar) de cateva ori pe zi. 

3. Folosirea unui umidificator sau vaporizator care sa va tina gatul cat mai umed,
pentru a se elimina senzatia dureroasa. 

4. Consumarea lichidelor reci. 

5. Consumarea acadelelor pentru a mai atenua din disconfortul local. Acestea nu

trebui oferite copiilor mici deoarece exista riscul de inghitire si asfixie.

6. Administrarea de analgetice si antipiretice care se pot elibera fara prescriptie

medicala, cum ar fi acetaminofen (paracetamol). Specialistii insista ca aspirina sa
nu fie administrata copiilor, deoarece poate declansa o complicatie cu prognostic
nefavorabil, anume sindromul Reye. Aparitia lui este cu atat mai posibila cu cat
etiologia faringitei nu era bacteriana, ci virala.
Complicatii
Cele mai frecvente complicatii ale faringitelor bacteriene includ:
- Tumefactie semnificativa si obstructie a cailor respiratorii superioare;

- Formarea unor abcese periamigdaliene sau retrofaringiene;

- Sinuzita;

- Otita medie;

- Mastoidita;

- Limfadenita cervicala.
Complicatiile faringitelor cu streptococ betahemolitic de grup A pot fi
sistemice si includ: 

1. Aparitia bolilor valvulare cardiace - cel mai adesea este afectata valva mitrala,
ajungandu-se la stenoza sau regurgitare mitrala.
2. Glomerulonefrita poststreptococica - apare la 1-3 saptamani de la o faringita
netratata. Pacientii vor avea hematurie, edeme gambiere si hipertensiune arteriala.
Consultarea unui specialist

Pacientii sunt sfatuiti sa se adreseze unui medic, in vederea realizarii

investigatiilor de specialitate si initierii unui tratament prompt, in cazul in care
prezinta semne si simptome sugestive pentru faringita, mai ales daca aceasta nu
trece in cateva zile sau se agraveaza cu febra, adenopatie regionala sau eruptii
cutanate.