Paradox despre actor

Denis Diderot
 

· socotesc că trebuie să fie înzestrat cu multă judecată; am nevoie ca în acest om să existe un

spectator rece şi liniştit; prin urmare, îi cer să aibă spirit pătrunzător, dar niciun pic de
sensibilitate, să stăpânească arta de a imita orice, dovedind aceeaşi iscusinţă pentru toate
tipurile de caractere şi de roluri. Niciun pic de sensibilitate!
· dacă ar fi sensibil, la ce bun să joace de două ori la rând acelaşi rol, cu aceeaşi căldură şi
având acelaşi succes? după câteva reprezentaţii ar fi istovit şi rece ca marmură; în schimb, că
imitator atent şi că discipol al firii, jocul sau, departe de a fi mai slab, s-ar întări din noile
reflecţiuni pe care le va fi făcut, iar noi (spectatorii) am fi mai mulţumiţi
· jocul actorilor care joacă din suflet nu are unitate - jocul le este când puternic, când slab, când
cald, când rece, când liniar, când sublim
· comediantul care joacă raţional, folosindu-se de reflecţiunile şi învăţătura despre firea omului,
imitând neîncetat vreun model idea, închipuirea, memoria va fi acelaşi la toate reprezentaţiile,
mereu desăvârşit: totul va fi cântărit, combinat, învăţat şi aşezat în mintea lui; dacă există
deosebire de la o reprezentaţie la alta, ea este, de obicei, în avantajul celei din urmă
· comediantul seamănă cel mai bine cu copiii care se ascund sub un cearşaf şi inima o fantomă,
speriindu-i pe alţii
· marii poeţi dramatici sunt în primul rând spectatori sârguincioşi ai lucrurilor care se petrec în
jurul lor, în lumea fizică şi în cea morală
· sensibilitatea este însoţită de o slăbiciune de concepţie; lacrimă ce-i scapă bărbatului cu
adevărat bărbat ne emoţionează mai mult decât toate plânsetele femeii
· actorului nu-i rămâne după spectacol nici tulburarea, nici durerea, nici melancolia, nici
tristeţea sufletului; spectatorul e singurul care se alege cu aceste impresii; actorul e obosit, iar
spectatorul trist (afectată/impresionat) = actorul s-a zbătut fără să simtă nimic, iar spectatorul
a simţit fără să se zbată; de ar fi invers, condiţia comediantului ar fi cea mai tristă dintre toate;
el nu este personajul, el doar în joacă, şi-l joacă atât de bine, încât îl credeţi chiar personajul;
iluzia este numai a spectatorului, căci actorul ştie bine că nu e personajul
· ce înseamnă că teatrul să fie adevărat? să arătăm lucrurile cum le-a lăsat firea? NU! adevărate
ar fi doar lucrurile obişnuite. Adevărul pe scenă: potrivirea faptelor, vorbelor, a chipurilor, a
glasului, mişcării, gestului, la un model ideal închipuit de poet şi deseori exagerat de
comediant
· o femeie nefericită, cu adevărat nefericită, plânge şi nu va atinge deloc; se poate şi mai rău: o
trăsătură care pe ea o desfigurează vă stârneşte râsul; un accent pentru ea obişnuit va răsună în
ureche şi vă zgârie timpanul, o mişcare pe care ea o face în mod obişnuit va arăta că durerea-i
respingătoare şi întunecată
· patimile rostite sunt aproape toate slujitoarele grimaselor pe care artistul fără gust le copiază
servil, iar un artist mare le ocoleşte
· dacă o mulţime de oameni se strâng în stradă la o nenorocire, fiecare cu sensibilitatea
înnăscută = se naşte un spectacol minunat, cu nenumărate modele preţioase pentru sculptură,
pictura, muzica şi poezie
· actor cu adâncă judecată sau actor sensibil: cel pe care firea l-a hărăzit comediant nu
excelează în artă să decât atunci când va fi dobândit o îndelungă experienţă, când ardoarea
patimilor se va fi stins, când mintea-i este liniştită, iar sufletul, stăpânit; cel mai bun vin este
acru şi rău la gust când fierbe şi numai după ce stă îndeajuns de mult în butoi se limpezeşte
· dacă actorii nu ar fi în stare de tururi de forţă, nici nu ar trebui să mergem la teatru
· omul sensibil urmează impulsurile şi reda numai strigătul sufletului; în clipa în care domoleşte
sau întăreşte strigătul, nu mai este el însuşi, ci un comediant care joacă

1/3
· omul sensibil este un model pentru actorul mare; actorul meditează, reflectează şi găseşte ce
trebuie adăugat sau înlăturat pentru a îmbunătăţii rolul
· comediantul prin excelenţă, poate renunţa la mască pentru a şi-o pune iar o clipă mai târziu
· ,,Unui actor i se aprind călcâiele după o actriţă. Întâmplarea face să se întâlnească pe scenă,
într-o piesă, când trebuie să joace un moment de gelozie. Scena va ieşi bine, dacă actorul este
mediocru. Însă va ieşi rău, dacă e comediant adevărat. Atunci, marele comediant este redus la
el însuşi şi renunţă la modelul ideal şi sublim pe care şi l-a construit pentru a interpreta un
bărbat gelos.”
· ,,Vecina dvs. este frumoasă, foarte frumoasă, sunt de acord. Însă nu este Frumuseţea.”
· frumuseţea nu are un tipar (aceasta e în ochii privitorului, acolo se formează tiparele
personale)
· marele comediant este totul şi nimic în acelaşi timp - poate fiindcă nu e nimic, este totul prin
excelenţă, iar forma sa particulară nu se opune niciodată formelor străine pe care trebuie să le
îmbrace
· poetul a simţit cu mai multă forţa decât comediantul şi poate că mai des comediantul a
reflectat cu mai multă forţa decât poetul
· sensibilitate = dispoziţie care însoţeşte slăbiciunea organelor, graţie mobilităţii diafragmei,
vioiciunii imaginaţiei şi delicateţii nervilor, toate înclinând spre a compătimi, a se înfiora, a
admira, a se teme etc.
· mai multe suflete sensibile înseamnă mai multe fapte bune şi rele de tot felul, laude şi
reproşuri
· putem scoate dintr-un subiect foarte simplu întâmplări însemnătate, când suntem răbdători şi
stăm şi cugetam! Nu există poet dramatic care să nu fie înzestrat cu darul acesta
· un mare comediant nu e nici un piano forţe, nicio harta, nici o vioară etc. Nu i se potriveşte
niciun acord. El ia acordul şi tonul potrivit rolului său şi ştie să se potrivească cu toate. Cel ce
are nefericitul talent de a plăcea tuturor în societate nu este nimic, n-are nimic care să fie doar
al lui, care să-l deosebească, să stârnească admiraţia unor, iar pe alţii să-i obosească
· Diderot îl apreciază sincer pe comediant
· un poet iartă mai uşor succesul altui poet, decât o actriţă aplauzele primite de alta
· părinţii nu-şi călăuzesc copiii spre teatru = puţini comedianţi
· spectatorul când intră la Comedie, îşi lasă afară toate viciile pentru a le lua înapoi când iese.
Acolo e drept, nepărtinitor, tată bun, prieten bun, prieten al virtuţii; uneori chiar şi ticăloşii
sunt profund indignaţi de fapte pe care chiar ei le-ar face fără probleme afară
· filosofii au îngreunat sarcina poeţilor şi a oamenilor de litere în general
· teatrul este dispreţuit doar de actorii pe care-i fluieră spectatorii
· sensibilitatea adevărată şi sensibilitatea jucată sunt două lucruri complet deosebite între ele
· talentul: firea ne-a făcut noi înşine, imitaţia ne face altcineva. Inima pe care o bănuim nu este
inima noastră. Prin urmare, ce înseamnă talentul adevărat? Înseamnă bună cunoaştere a
semnelor exterioare ale inimii de împrumut
· ,,adevărata tragedie nu s-a descoperit în ca şi că este cu putinţă ca anticii, cu toate cusururile
lor, să fi fost mai aproape de ea decât suntem noi
· sensibilitatea este caracteristica bunătăţii sufletului şi a mediocrităţii geniului; dacă FIrea a
împietrit un suflet sensibil, acela este sufletul meu
· omul sensibil se lasă prea mult în voia propriei sale diafragme, ca să fie un mare rege, un mare
om politic etc. Căci nu se poate uita pe sine sau îndepărta de sine însuşi. Atunci când
acţionează nu mai este el, este spiritul altcuiva care-l domina
· există şansa să vezi un debutant într-un mediu mai intim şi să ţi se pară foarte talentat, dar mai
apoi îl vezi pe scenă ca e fluierat şi nu înţelegi de ce ai avut părerea asta până în acel punct,
cum de nu l-ai văzut astfel din prima

· despre doamna Riccoboni: actriţă slabă care vorbeşte foarte bine despre artă, dar joacă foarte
prost. Niciodată nu reproşa spectatorilor fluierăturile adresa ei. Avea o sensibilitate dobândită.
2/3
 Nu s-a putut ridica niciodată deasupra propriei sensibilităţi. A rămas mereu ea însăşi, drept
care publicul a dispreţuit-o necontenit.

· uneori, jucându-şi rolul, actorul sensibil are clipe de înstrăinare; cu cât mai puternice, cu atât
mai frumoase; nu cumva i-ar face rău o asemenea născocire patetică spectacolului intim şi
adevărat al unei familii ce plânge moartea unui tată drag sau a unei mame mult iubite

· dacă sensibilitatea este într-adevăr însoţitoarea durerii şi a slăbiciunii, dacă o făptură dulce,
slabă şi sensibilă este potrivită pentru a reda sângele rece al Leontinei, gelozia Hermionei,
cruzimea Clitemnestrei?

· a fi sensibil tine de suflet

· a simţi tine de judecată

· caracteristici actor: cap limpede, judecata adâncă, gust dobândit, studiu istovitor, experienţa
îndelungată şi memorie ieşită din comun

· dintre toate calităţile sufletului, sensibilitatea este cel mai uşor de jucat - căci poate nu există
niciun om atât de crud, atât de inuman, încât să nu poarte în inima un astfel de sâmbure -,
pentru că n-am şti să dibuim celelalte patimi (zgârcenia, suspiciunea etc.)

· Diderot nu crede că un orator valorează mai mult atunci când se aprinde la mânie, el crede că
preţuieşte mai mult atunci când doar imita furia.

· comediantul nu simte; el excelează în priceperea de a simula, deşi nu simte nimic

· ,,Pe scenă, poetul poate să fie mai iscusit decât poate fi comediantul în societate, dar credem
noi ca pe scenă actorul e mai profund, că joacă bucuria, tristeţea, sensibilitatea, admiraţia, ura,
iubirea mai bine decât un bătrân curtezan?"

3/3