Sunteți pe pagina 1din 8

SINDROMUL ANGELMAN

SINDROMUL ANGELMAN

Consilierea genetica reprezinta un proces complex de investigare a gradului de risc


pentru transmiterea unei boli genetice la fat in sarcina, in cazul in care sunteti o familie care
prezinta factori de risc sau are predispozitie catre acestea. Aflarea gradului de risc ajuta la
luarea unor decizii esentiale legate de viitoarea sarcina.
Cauzele bolilor genetice si rolul consilierului genetic
Genele sunt segmente din ADN, se gasesc in cromozomi si sunt elemente purtatoare ale
ereditatii. Ele au rolul de a transmite anumite proprietati. Fiecare dintre ele are o sarcina
specifica. Sunt grupate in modele specifice in interiorul cromozomilor si determina
caracteristicile fizice si biologice unice ale fiecarei persoane.
Bolile genetice pot fi cauzate de anomalii cromozomiale sau de deteriorarea ori
defectul unei singure gene. Afectiunile sunt identificate ca dominante, recesive sau legate de
cromozomul X.
Problemele care apar la nivelul genelor si pot declansa boli genetice sunt:
-mutatii spontane;
-erori in diviziunea celulara;
-schimbari ale genelor cauzate de factori de mediu toxici; drogurile;
-expunerea la plumb sau chimicale industriale in sarcina;
-defecte in dezvoltarea spermatozoizilor sau ovulului
Consilierea presupune implicarea unui medic specializat in identificarea gradului de
risc genetic la familii cu probleme. Rolul acestuia este de a investiga toate informatiile
medicale legate de cuplu, istoricul familial, de a interpreta datele despre bolile care pot fi
transmise mai departe in sarcina unui bebelus si de a discuta cu fiecare familie in parte
optiunile pe care le are pentru a da nastere unui copil sanatos. Totusi exista nenumarate
cazuri de copii nascuti cu o boala genetica. Una dintre acestea este reprezentata de sindromul
ANGELMAN.

Sindromul Angelman este o boală genetică rară,


caracterizată prin retard mintal şi de vorbire sever, facies caracteristic, microcefalie, mişcări
de tip ataxic, convulsii şi crize paroxistice de râs.
Sindromul Angelman (SA) este boala apărută prin lipsa contribuţiei materne a
regiunii 15q11-q13 (de pe cromozomul 15), care poate fi urmarea unei deleţii de novo în
majoritatea cazurilor (60%), a unei disomii uniparentale paterne (ambii cromozomi 15 de
origine paternă) în mai puţine cazuri (7%), a unor mutaţii în centrul de amprentare (2–5%) sau
ale genei UBE3A (10%). Retardul de dezvoltare devine evident în jurul vârstei de 6 luni, iar
tabloul clinic caracteristic se conturează adesea după vârsta de 1 an. Are o frecvenţă de
1:12.000-20.000 de nou-născuţi.
Semne clinice
La sugar: Evoluţia prenatală a pacienţilor cu SA, precum şi parametrii morfometrici
la naştere sunt, de obicei, în limite normale. Nou-născuţii cu sindrom Angelman pot avea
dificultăţi în alimentarea la sân sau cu biberonul (din cauza dificultăţii de supt specifică
sindromului şi a refluxului gastroesofagian) şi manifestă hipotonie musculară. Sindromul este
de obicei suspectat la vârsta la care copilul ar trebui să înceapă să meargă, ca urmare
întârzierii atingerii acestei etape şi a întârzierii limbajului. Unii sugari au dispoziţie afectivă
fericită cu chicotit excesiv şi crize paroxistice de râs, comportament hiperkinetic cu spectrul
atenţiei scăzut. 50% dezvoltă microcefalie până la vârsta de 12 luni. Strabismul poate fi
evident. Pacienţii au limba protruzionată, cu tendinţă de salivare excesivă. Mişcările ataxice
se pot instala până la 12 luni, adesea cu reflexe osteotendinoase exagerate.
La copilul mic (1–3 ani): Crizele convulsive se instalează la vârsta de 1–3 ani şi pot fi
tonico-clonice, convulsii mioclonice, crize de absenţă, status epilepticus şi status mioclonic
major, precum şi crize minore.
Toate etapele de dezvoltare vor fi întârziate, astfel mersul este realizat între 2,5 şi 6 ani şi
este ţeapăn, sacadat, cu membrele superioare în flexie şi pronaţie. 10% din copii nu merg
niciodată. Afectarea limbajului este severă. Este rară folosirea cuvintelor potrivite într-o
manieră care are sens. Limbajul receptiv este întotdeauna mai dezvoltat decât cel expresiv.
Copiii de vârstă mai mare şi adulţi: Sunt capabili de comunicare prin arătarea
obiectelor sau gesticulând şi folosind cartonaşe de comunicare.
Instalarea pubertăţii are loc în mod fiziologic şi atât bărbaţii, cât şi femeile sunt capabili de
procreare. Fertilitatea este aparent normală: în 1999 s-a raportat un caz de transmitere a
deleţiei la fetus de la mama afectată.
Adulţii tineri au sănătate fizică bună, cu excepţia crizelor convulsive, a constipaţiei
frecvente, iar scolioza se accentuează cu vârsta, fiind raportată la 40% din adulţi, majoritatea
femei. Cu avansarea în vârstă, fenotipul se schimbă, fiind marcat de prognatism, macrostomie
şi buză inferioară proeminentă, iar protruzia limbii a fost raportată atât la aduţii care prezintă
crize convulsive, cât şi la cei fără convulsii. Frecvenţa crizelor convulsive scade cu înaintarea
în
vârstă, dar 92% din pacienţii adulţi fac crize convulsive. Cei care devin mai puţin activi au
tendinţa spre obezitate.
Date despre supravieţuire nu sunt raportate în literatură, dar se pare că durata de viaţă este
în limite normale; pacienţii nu vor fi însă capabili niciodată să se întreţină singuri.
Diagnostic
Diagnosticul se bazează pe corelarea trăsăturilor fenotipice cu testele moleculare
şi/sau analiza citogenetică.
Clinic: Criteriile de diagnostic ale sindromului Angelman au fost elaborate în acord cu
comitetul ştiinţific consultativ al Fundaţiei Americane a Sindromului Angelman. Profilurile
metabolic, hematologic şi biochimic sunt de obicei normale, iar structurile corticale au aspect
normal la evaluare IRM sau CT. Suspiciunea clinică necesită o evaluare completă şi seriată a
pacientului: consult neurologic – clinic, paraclinic şi imagistic, oftalmologic, radiologic,
psihologic, gastroenterologic.
Genetic. Tehnicile citogenetice de înaltă rezoluţie trebuie să constituie primul pas în
investigarea pacienţilor diagnosticaţi clinic, pentru excluderea rearanjamentelor
cromozomiale care implică regiunea critică 15q11-q13. Analiza de metilare a ADN poate
identifica mai mult de 80% din pacienţi. Dacă rezultatul este normal, trebuie urmat de analiza
secvenţială a genei UBE3A. Dacă analiza de metilare este pozitivă, trebuie urmată de testul
FISH pentru confirmarea sau infirmarea microdeleţiei regiunii critice. Testul FISH negativ
necesită studiul polimorfismului ADN pentru diferenţierea disomiei uniparentale de defectele
de amprentare.
Sfatul genetic
Sfatul genetic şi opţiunea testării genetice trebuie acordate tuturor familiilor în care
există un copil afectat de SA, indiferent de mecanismul de apariţie a sindromului. Părinţii
unui copil cu SA cauzat de deleţia regiunii critice sau de disomia uniparentală 15 paternă au
un risc mai mic de 1% de a mai avea încă un copil afectat. Perioada optimă de determinare a
riscului genetic şi de prezentare a disponibilităţilor diagnosticului prenatal este înaintea
sarcinii. În cazul unui defect al centrului de amprentare sau a unei mutaţii în gena UBE3A,
riscul de recurenţă este de 50%. Sfatul genetic şi opţiunea testelor genetice trebuie acordate şi
rudelor mamei la care s-a identificat o mutaţie UBE3A, o deleţie a centrului de amprentare
sau un rearanjament cromozomial, dar şi rudelor tatălui, în cazul disomiei uniparentale
paterne. Dacă mama poartă o mutaţie a centrului de amprentare, surorile ei ar putea să aibă
aceeaşi mutaţie şi acelaşi risc de 50% pentru un copil afectat cu sindrom Angelman. Fraţii ei
nu au risc pentru un copil afectat, dar pot transmite defectul fiicelor lor şi pot avea nepoţi
afectaţi.
Diagnosticul prenatal
Diagnosticul prenatal este posibil pentru identificarea tuturor mecanismelor patogenice, dar se
indică după certificarea defectului molecular al cazului index şi sfatul genetic corelat cu
acesta. Se pot preleva fie vilozităţi coriale (între săptămânile 10 şi 12 de sarcină), fie lichid
amniotic (între săptămânile 15 şi 18 de sarcină) şi se pot efectua atât analizele citogenetice
convenţionale şi FISH, cât şi metodele moleculare discutate anterior, după extragerea de ADN
fetal. Pentru familiile în care există un risc de recurenţă crescut (mutaţii ale UBE3A sau
deleţii ale IC), ar putea fi propus diagnosticul genetic preimplantaţional, dar există multe
limitări din cauza hipometilării embrionare şi a numărului restrâns de laboratoare care oferă
aceste testări.
Diagnosticul diferenţial
Se face cu următoarele afecţiuni:
• suferinţă perinatală, encefalopatie idiopatică, paralizie cerebrală, sindromul Lennox-
Gastaut sau sindromul West (caracteristici comune cu SA: retardul psihomotor şi paraplegia
spastică);
• Sindromul Rett (prezintă adăugarea unei evoluţii neurodegradante şi pierderea
îndemânării);
• Sindromul Mowat-Wilson;
• Sindromul alfa-talasemie/retard mintal X-linkat şi sindromul Phelan-McDermid (trăsături
comune cu SA: retard mintal sever, absenţa limbajului şi convulsii);
• Sindromul Prader-Willi (caracteristici comune cu SA: hipotonia, masa musculară
redusă).
Evoluţie şi prognostic
Gradul de severitate a simptomelor asociate sindromului Angelman este diferit de la un
pacient la altul şi este corelat cu mecanismul molecular cauzal. Durata de viaţă este una
normală şi reproducerea este posibilă. Terapia motorie şi logoterapia îmbunătăţesc
considerabil prognosticul. Evolutiv, o parte din trăsăturile sindromului (hiperreactivitatea,
convulsiile) pot diminua în intensitate şi frecvenţă.
Managementul pacienţilor
Hiperreactivitatea, convulsiile, retardul mintal sever şi absenţa vorbirii sunt elementele
clinice majore care trebuie monitorizate.
• În perioada neonatală dificultăţile de alimentaţie cauzate de hipotonie pot fi rezolvate prin
utilizarea unor tetine speciale. Refluxul gastroesofagian este o manifestare frecventă, dar
poate fi tratată prin poziţionarea sugarului sau cu medicaţie antireflux.
• Deoarece majoritatea cazurilor prezintă crize convulsive la o vârstă precoce, acestea
trebuie tratate corect, cu medicaţie anticonvulsivantă.
• Unii pacienţi pot dezvolta probleme vizuale, care ar trebui corectate deoarece interacţiunea
vizuală este importantă pentru minimizarea tendinţelor autistice şi automutilante pe care le pot
dezvolta pacienţii. Strabismul poate fi corectat chirurgical.
• Dieta bogată în fibre este recomandată pentru managementul constipaţiei, iar atunci când
aceasta este persistentă se indică medicaţie laxativă.
• Salivarea excesivă este o trăsătură des întâlnită la pacienţii cu retard mintal, adesea greu de
tratat şi ar trebui încercată terapia comportamentală. La ora actuală sunt posibile intervenţii
chirurgicale inovatoare, cu reimplantarea sau ligaturarea ductului salivar.
• Tratamentul ortopedic este necesar în cazul scoliozei, care apare la o vârstă mai mare a
copilului, pentru luxaţii ale gleznei sau probleme ale tendonului lui Ahile cu anchiloze; în
aceste cazuri trebuie luate în considerare ortezele.
• Foarte importante sunt terapia fizică, ocupaţională şi logopedia cu accent pe dezvoltarea
modalităţilor non-verbale de comunicare, incluzând metode ajutătoare precum cartonaşe. Deşi
comunicarea este foarte dificilă (maximum zece cuvinte), pacienţii agreează contactul cu alte
persoane, având o dorinţă deosebită pentru joacă şi interrelaţionare.
• De obicei, copiii au un retard neuromotor sever, al cărui grad este important de evaluat
pentru a se institui ulterior un program de recuperare corespunzător. Achiziţiile sunt lente, dar
printr-un program susţinut acestea se menţin.
• Tratamentul insomniilor poate fi eficient realizat prin administrarea de melatonină, care
are rezultate după câteva săptămâni de la administrare.
• Şcolarizarea trebuie să fie particularizată şi flexibilă.
Bibliografie:

http://www.viata-medicala.ro/Sindromul-Angelman.html*articleID_5504-dArt.html- Autori: Prof. dr. Maria


PUIU , Dr. Iulia Simina JURCĂ.

S-ar putea să vă placă și