IGIENA LOCALITATILOR

IGIENA LOCALITATILOR

Cuvântul igiena derivă de la Hygeia, care în mitologia greacă era zeiţa

sănătăţii, fiica lui Asklepios (Esculap la romani), zeul vindecător al bolilor şi
simbol al mediciii curative.
Ştiinţa igienei este una din cele mai vechi ramuri ale medicinei şi a avut
întotdeauna ca scop prevenirea îmbolnăvirilor şi păstrarea sănătăţii oamenilor,
spre deosebire de ramurile clinice, care au ca obiect principal studiul bolii, a
proceselor patologice, în scopul vindecării bolnavilor.
Igiena poate fi definită ca fiind ştiinţa sănătăţii populaţiei, a păstrării şi
perfecţionării sănătăţii oamenilor, a colectivităţilor umane şi, de aceea ea este
disciplina de bază a medicinii preventive, profilactice şi în acelaşi timp
disciplina de bază a medicinii colectivităţii.
Obiectul de studiu al igienei constă în:
1. Cercetarea factorilor de mediu – naturali, sociali şi acţiunea lor aspura
sănătăţii oamenilor;
2. Consecinţele sanitare şi ecologice produse prin acţiunile omului asupra
factorilor de mediu;
3. Capacitatea de adaptare a omului şi a colectivităţilor la mediul ambiant
în continuă schimbare.
Igiena elaborează norme şi legi sanitare, măsuri de asanare şi profilaxie
care să fundamenteze un mediu igienic de viaţă.
Scopurile igienei sunt:
1. Păstrarea sănătăţii şi perfecţionarea ei la nivelul individului şi a colectivităţii
umane;
2. Ridicarea rezistenţei organismului;
3. prelungirea duratei medii de viaţă a populaţiei;
4. Prelungirea duratei biologice active a vieţii.
Medicina muncii studiază:
1. Influenţa e care o exercită factorii de muncă asupra organismului şi a stării de
sănătate;
2. Imbolnăvirile profesionale cauzate în exclusivitate sau preponderent prin
acţiunea asupra organismului a noxelor profesionale; Prin noxe profesionale se
înţeleg factorii patogeni (nefavorabili) ce pot să apară în anumite situaţii în
procesul muncii sau datorită unor condiţii sanitare neprielnice – considerate ca
factori de risc. Eliminarea sau limitarea noxelor, împreuna cu respectarea
condiţiilor sanitare optime, constituie o latură importantă a profilaxiei. Măsurile
luate pentru aplicarea în practică a regulilor de igienă poartă denumirea de
măsuri sanitare. Prin aplicarea lor se realizează obiectivele şi scopurile igienei.
Obiectivul principal al igienei este sănătatea. Organizaţia Mondială a Sănătăţii
defineşte sănătatea ca o bunăstare fizică, mintală şi socială a oamenilor.
Bunăstarea fizică presupune:
* asigurarea de condiţii sociale şi sanitare pentru o creştere şi dezvoltare
somatică armonioasă;
* integritatea şi buna funcţionare a organelor;
* o bună condiţie motorie;
* o bună capacitate de acţiune;
Sănătatea mintală este aptitudinea de a stabili relaţii armonioase cu
mediul înconjurător. Pentru a favoriza dezvoltarea liberă a personalităţii umane
sunt necesare condiţii sociale pentru integrarea corespunzătoare a omului în
grupul şi în comunitatea de viaţă în care trăieşte. Starea de sănătate îi conferă
omului o capacitate dinamică de adaptare, în limite fiziologice, la mediul
înconjurător în continuă schimbare. Când organismul nu reuşeşte să se adapteze
la mediu, apare starea de boală. Sănătatea este rezultanta interacţiunii
permanente dintre om şi mediu, a interacţiunii factorilor ereditari, de mediu şi
comportamentali.
Măsurile elaborate de igienă se adresează atât mediului înconjurător, cât şi
populaţiei. Măsurile care se adresează mediului înconjurător se numesc măsuri
de asanare, iar cele care se adresează populaţiei se numesc măsuri profilactice.
Acestea din urmă sunt: vaccinări, vitaminizări, control medical la angajare,
control medical periodic al populaţiei, elaborarea de norme sanitare. Prin norme
sanitare se înţeleg parametrii igienici de viaţă şi muncă, cu rol în păstrarea
sănătăţii oamenilor şi în prevenirea efectelor nocive ale factorilor de mediu şi
asupra sănătăţii.
În cadrul raporturilor dintre organismul uman şi mediul său înconjurător
alături de mediul natural un rol important revine mediului artificial creat şi
dezvoltat de om. Sănătatea evoluează şi se modifică în funcţie de evoluţia şi
succesele medicinii în acelaşi timp o puternică influenţă o au si condiţiile
sociale, economice care se adresează în principal habitatului uman. Dacă în
trecut patologia a fost dominată de bollile acute (în cea mai mare parte de boli
infecţioase) astăzi predomină patologia cronică în care pe primul loc stau
afecţiunile degenerative. Organizatia Mondiala a Sanatatii arată ca principalele
boli care domină astăzi omenirea şi care se găsesc predominant în oraşe sunt:
- Bolile cardiovasculare
- Bolile respiratorii cronice
- Bolile neoplazice mai ales ale plamânului
- Bolile neuropsihice :nevroze, psihoze
- Bolile endocrine - bolile toroidei
- Boli de metabolism şi nutriţie – diabetul
- Accidentele de circulaţie sau cele de domiciliu
Această morbiditate poate fi legată de existenţa unor factori de risc
prezenţi în marile oraşe precum:
- Aglomerarea populaţiei care crează un contact mai strâns între locuitori şi ca
atare posibilitatea mai rapidă de transmitere a unor boli transisibile – virozele
- Poluarea mediului ca urmare a creşterii numărului de surse poluante:
intreprinderi industriale, mijloace de transport, activităţi casnice şi gospodăreşti.
- Regimul de viaţă caracteristic mediului urban care cere o suprasolicitare mai
ales nervoasă cu schimbarea unor obiceiuri tradiţionale, la care se adauga şi alte
obiceiuri ca fumatul, alcoolismul şi uneori farmacodependenţa.
Toţi aceşti factori au condus la căutarea şi găsirea unor soluţii de care
trebuie să se ţină cont în construirea şi dezvoltarea localităţilor. Factorii
principali de care trebuie să se ţină cont sunt factorii economici, factorii naturali
şi factorii demografici.
FACTORII ECONOMICI
Factorii economici sunt reprezentaţi de bogăţiile naturale ale solului şi
subsolului, posibilităţile de relaţii cu alte localităţi, asigurarea dezvoltării
mijloacelor de transport.
FACTORII NATURALI
Factorii naturali sunt reprezentaţi de relieful localităţii, caracteristicile
solului, existenţa apelor de suprafaţă şi subterane, clima, vegetaţia etc. Desigur
că toţi aceşti factori, ca şi cei economici de altfel, cad în preocuparea diverşilor
specialişti: geografi, geologi, hidrologi, climatologi etc., medicul având însă
importantul rol de a aprecia sub aspect sanitar valoarea acestor factori şi a face
recomandările necesare de utilizare şi dezvoltare sau de atenuare şi modificare.
Factorii naturali au un rol deosebit de important în cazul staţiunilor
balneoclimaterice, mai ales atunci când reprezintă factori cu acţiune terapeutică
ca apele minerale, apele termale, climatul de altitudine, litoralul mării etc.
FACTORII DEMOGRAFICI
Factorii demografici sunt în parte apanajul altor specialişti care asigură
forţa de muncă necesară, dar în parte un element propriu organelor sanitare
interesate în asigurarea asistenţei medicale corespunzătoare prin instituţiile
medicale necesare (spitale, policlinici, dispensare etc.). Tot ele însă trebuie să
furnizeze datele asupra dezvoltării populaţiei, a gradului său de sănătate şi să
elaboreze propuneri pentru eradicarea unor boli, reducerea altora etc. Principalii
factori demografici sunt:
- numărul populaţiei care se calculează pe baza planurilor economice de
dezvoltare şi căreia trebuie să i se asigure instituţiile medicale necesare ca număr
de medici şi cadre medii, număr de paturi de spital, număr de dispensare etc.; -
structura populaţiei pe grupe de vârstă, pe profesiuni etc., care determină
instituţiile sanitare respective ca spitale pentru femei, pentru copii, creşe,
instituţii de asistenţă socială etc.;
- densitatea populaţiei care are o mare importanţă sanitară în cunoaşterea
gradului de aglomerare, de asigurare a spaţiilor necesare condiţii lor fiziologice
şi psihologice de viaţă etc.;
- dinamica populaţiei care cuprinde atât dinamica naturală (natalitate,
mortalitate, excedent) cât şi dinamica artificială ca navetismul, migrarea
populaţiei şi mai ales migrarea temporară în anumite perioade, ca în cazul
staţiunilor balneoclimaterice, când trebuie asigurate condiţii optime pentru
turiştii veniţi din exterior;
- sănătatea populaţiei reprezintă factorul esenţial al organelor sanitare şi
cuprinde în principal morbiditatea, mai ales prin boli transmisibile, boli cu
extindere în masă, boli cronice şi degenerative etc. 0 mare importanţă o are
morbiditatea dominantă (primele cauze de îmbolnăvire) foarte diferită de la o
localitate la alta şi strâns legată de factorii de mediu şi condiţiile specifice
fiecărei localităţi. Pe baza cunoaşterii stării de sănătate, se pot face propuneri de
ameliorare a unor condiţii care să asigure o bună stare de sănătate a populaţiei.

Bibliografie: www.work.xentra.ro, www.preferatele.com