Sunteți pe pagina 1din 375

ENEA CONSTANTIN

DREPT
COMERCIAL ŞI FISCAL

- NOTE DE CURS -

2017

  1
INTRODUCERE

Noua abordare a Dreptului comercial şi fiscal, nu se poate realiza decât


comparând aspectele definitorii ale materiei comerciale şi fiscale în lumina Codului
comercial din 1887 şi a Codului fiscal, aspecte relevante în privinţa tradiţiei dreptului
românesc, cu reglementările moderne din Noul Cod civil.
Comparând „tradiţia” cu „modernismul” reglementărilor privitoare la „materia
comercială şi fiscală”, cel puţin din punct de vedere teoretic, pot fi identificate mai
multe aspecte, care reprezintă provocări pentru reflecţii privind dreptul comercial şi
dreptului fiscal.
Dintre toate aspectele privind „materia comercială şi fiscală” analizată, o
deosebită importanţă trebuie acordată activităţii comerciale dar şi actelor juridice,
faptelor juridice şi operaţiunilor calificate de lege ca fapte de comerţ, indiferent de
persoana care le săvârşeşte.
De ce? Răspunsul este cât se poate de categoric.
Dreptul comercial are ca obiect norme juridice la care sunt supuşi
comercianţii. Deci, dreptul comercial este n drept profesional care se aplică
persoanelor care au calitatea de omerciant. Acest sistem a stat la baza primelor
reglementări legale ale activităţii comerciale, anterioare marii condificări franceze de
la începutul secolului al XIX-lea. Totodată, dreptul comercial are ca obiect norme
juridice aplicabile comerţului, adică acte juridice, fapte şi operaţiuni, calificate de lege
ca fapte de comerţ, indiferent de persoana care le săvârşeşte. Acest sistem a constituit
fundamentul Codului comercial francez de la 1807.
Dreptul fiscal, ca ramură a dreptului public, este format din totalitatea actelor
normative ce reglementează raporturile juridice fiscale care se nasc, se modifică şi se
sting în procesul colectării impozitelor şi taxelor de la contribuabili. Dreptul fiscal este
o ramură a dreptului public. Raporturile juridice fiscale se nasc în procesul colectării
impozitelor şi taxelor, sau al administrării acestora.
Administrarea impozitelor şi taxelor este o noţiune legală folosită de codul de
procedură fiscală, a cărei arie de acoperire este însă mult mai largă, având în vedere nu
numai colectarea, dar şi înregistrarea fiscală, declararea impozitelor, inspecţia fiscală
şi contenciosul fiscal.
Subiect al impunerii este orice persoană fizică sau juridică (de drept public sau
privat) care realizează venituri ori deţine bunuri impozabile ori taxabile, denumita
contribuabil. Principiul este universalitatea impunerii, excepţia fiind scutirea de la
impunere, care trebuie să fie expres şi limitativ prevăzută de legea fiscală, niciun fel de
extindere pe cale de interpretare nefiind admisă. Obiectul impunerii sunt atât bunurile
cât şi veniturile considerate de legiuitor ca fiind impozabile ori taxabile.
Raporturile juridice fiscale sunt raporturi de drept public reglementate de norme
de drept fiscale. Faţă de această concepţie tradiţionalistă însă, legislaţia şi practica au
dezvoltat foarte mult şi aspectul privat al dreptului fiscal. Astfel, în ciuda faptului ca
titlurile statului care au ca obiect impozite şi taxe sunt şi rămân titluri executorii,
pentru a căror realizare nu este necesară intervenţia magistratului, totuşi există mai
multe situaţii în care tradiţionalul caracter de drept public este atenuat de raporturi
juridice în care egalitatea părţilor şi chiar posibilitatea contribuabilului de a formula

  2
pretenţii de natură patrimonială asupra statului modifică semnificativ concepţia
tradiţională cu privire la raporturile juridice fiscale.
Contribuabilul poate contesta orice act administrativ fiscal, orice act de
executare, poate solicita instanţei suspendarea actului administrativ ori suspendarea
executării silite, poate cere statului despăgubiri pentru o impunere defectuoasa ori
nelegală, are dreptul la rambursarea unor impozite (cazul T.V.A.) în anumite situaţii,
poate sesiza organele judecătoreşti cu privire la abuzurile administrative ale
funcţionarului fiscal sau poate justifica chiar o acţiune judiciară întemeiată pe
Convenţia europeană a drepturilor omului pentru încălcarea articolului 1 cu privire la
dreptul de proprietate.
Dreptul comercial stabileşte raporturi legate de tehnicile particlare in lumea
comerciantilor, de la micii intreprinzatori si asociatiile familiale la marii producatori
industriali, bancheri (finantisti) si transportatori; societati comerciale si proceduri
colective de executare asupra bunurilor sechestrate, etc.
Dreptul fiscal stabileşte raporturi in privinta importantei reglementarilor fiscale
in constituirea si functionarea societatilor comerciale si a firmelor si companiilor,
stabilirea si incasarea impozitului pe profit, si a altor imppozite si taxe prevazute in
legialatia fiscala, platibile de catre contribuabilii persoane juridice, predictibilitatea
reglementarilor fiscale pentru a asigura stabilitatea mediului de afaceri si posibilitatea
orientarii afacerii pe termen lung prin intocmirea unui plan de afaceri realist si
profitabil, atat pentru firma/compania respectiva, cat si pentru statul care incaseaza
impozite si taxe de la contribuabilul fie el persoana fizica sau juridica.

  3
CAPITOLUL I

REGIMUL JURIDIC PRIVIND DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢILOR


ECONOMICE DE CĂTRE PERSOANELE FIZICE AUTORIZATE,
ÎNTREPRINDERILE INDIVIDUALE ŞI ÎNTREPRINDERILE FAMILIALE

1.1. Caracterul general al conceptului de „profesionist” potrivit art. 3 din Noul


Cod civil şi corelarea acestuia cu noţiunea de întreprindere

Subiectele în dreptul comercial, în mod tradiţional, sunt participanţii la


raporturile juridice de drept comercial, fie că sunt persoane fizice, fie că sunt persoane
juridice. Potrivit Codului civil, subiecte ale raporturilor juridice comerciale pot fi atât
comercianţii cât şi necomercianţii.
Noul Cod Civil român (NCC) adoptat prin Legea nr. 287/2009, pus în aplicare
prin Legea nr. 71/2011, modificat şi republicat, reformează structural ordinea juridică
a dreptului privat, unificând, sub reglementarea sa unitară, ramurile dreptului civil,
dreptului familiei, dreptului comercial, dreptului internaţional privat şi dreptului
succesoral. Sub noua sa înfăţişare, NCC reprezintă atât o intervenţie legislativă având
caracter actual, novator şi original, cât şi o valorificare reglementară a celei mai
valoroase jurisprudenţe naţionale şi comunitare, precum şi a orientărilor cercetării
ştiinţifice a dreptului cristalizate de-a lungul timpului de către cei mai valoroşi jurişti
români.
Pe de altă parte, NCC beneficiază de inserţia în textul său normativ a unor
reglementări preluate din acte normative adoptate anterior, asigurând astfel
continuitatea unor instituţii şi categorii juridice apreciate de legiuitor ca fiind în acord
cu noua concepţie de reglementare a Codului civil. Totuşi, cu referire la domeniul
dreptului comercial, se impune observaţia că NCC nu se limitează la acţiunea
normativă de alăturare şi conformizare a normelor juridice aparţinătoare dreptului
comercial în structura Codului civil ci, operează cu noi noţiuni, concepte şi calificări
juridice asupra a numeroase categorii şi instituţii integrate anterior reglementării
dreptului comercial, cum sunt: categoria persoanelor comerciante; categoria
întreprinderilor comerciale; instituţia administrării societăţii comerciale; categoria
contractelor comerciale şi a celor bancare; categoria obligaţiilor solidare între debitori;
instituţia formării contractului între absenţi etc.
În plus, NCC creează instituţii juridice noi care privesc în mod direct domeniul
de activitate al profesioniştilor comercianţi, cum sunt: administrarea bunurilor altuia
(art. 792-857); nulitatea persoanei juridice (art. 196-199); proprietatea periodică (art.
687-692); actul juridic unilateral (art. 1324-1329); cesiunea unei creanţe constatate
printr-un titlu nominativ, la ordin sau la purtător (art. 1587-1592); coasigurarea şi
retrocesiunea (art. 2239 şi 2241); fiducia (art. 773-791). În concepţia NCC, dispoziţiile
sale se aplică şi raporturilor dintre profesionişti, precum şi raporturilor dintre aceştia şi
orice alte subiecte de drept civil. Sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează
o întreprindere (art. 3 alin. 1 şi 2).

  4
O primă delimitare priveşte accepţiunea diferită a noţiunii de profesionist
având ca domeniu de activitate operaţiuni din sfera producţiei de bunuri, comerţului
sau prestărilor de servicii, şi a noţiunii de profesionist ce desfăşoară alte activităţi
profesionale.
Potrivit art.8 din Legea nr. 71/2011, de punere în aplicare a NCC, noţiunea de
profesionist include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic,
precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau
profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în
vigoare a Codului civil. Prin urmare, NCC construieşte instituţia juridică a persoanelor
profesioniste din mai multe categorii de persoane, dintre care unele se identifică sau se
apropie de natura juridică a noţiunii de comerciant, cum sunt persoanele comerciante
întreprinzătoare, operatorii economici şi persoanele autorizate să desfăşoare activităţi
economice, iar alte categorii de persoane se situează în afara noţiunii de comerciant,
cum sunt persoanele autorizate să desfăşoare activităţi profesionale, altele decât cele la
care am făcut referire mai sus.
Sintagma „persoane autorizate să desfăşoare activităţi profesionale” va crea
dificultăţi de abordare juridică pe viitor, întrucât în această categorie se identifică, de
pe acum, persoane fizice organizate individual sau asociat în vederea desfăşurării unor
profesii fără caracter economic – spre ex. avocaţii, notarii, lichidatorii, executorii,
experţii etc. – precum şi subiecte colective de drepturi şi obligaţii, dotate sau nu cu
personalitate juridică – societăţile civile, asociaţiile şi fundaţiile, sindicatele,
organizaţiile neguvernamentale de promovare a unor domenii profesionale, societăţile
agricole, asociaţiile agricole, uniunile profesionale etc. Se constată, aşadar, că instituţia
persoanelor profesioniste reglementată de NCC nu se juxtapune asupra categoriei
persoanelor comerciante, ci dispune asupra unui cadru larg de subiecţi, consideraţi
profesionişti, indiferent de modul de organizare şi funcţionare sau de scopul lucrativ şi
caracterul patrimonial al statutului profesionistului. Printr-o astfel de abordare, NCC se
detaşează de vechea reglementare a Codului Comercial de la 1887 şi a celui din 1939,
care a prevăzut, cu titlu de regulă generală, că „Sunt comercianţi aceia care fac fapte
de comerţ, având comerţul ca o profesiune obişnuită şi societăţile comerciale” (art.7).
Prin urmare, dacă pentru definirea noţiunii de comerciant, vechii reglementări a
Codului comercial i-a fost suficient să constate săvârşirea faptelor de comerţ ca
profesie obişnuită sau simpla organizare ca societate comercială, noii reglementări a
Codului civil îi sunt necesare clarificări suplimentare asupra instituţiei persoanelor
profesioniste şi, abia apoi, printr-un procedeu de excludere a unor categorii de
persoane profesioniste lipsite de atributul comercialităţii, nu neapărat şi al
economicului, să se ajungă la categoria restrânsă a persoanelor profesioniste
comerciante.
O a doua delimitare se referă la identificarea noţiunii de persoană profesionistă
comerciantă şi a celei de persoană comerciantă neprofesionistă. Aceasta întrucât,
activităţile din domeniul de preocupare al profesionistului comerciant (producerea de
bunuri, comerţul, administrarea de bunuri şi prestările de servicii) pot face obiectul
activităţii şi pentru persoanele care nu dispun de un statut profesionist, nici măcar de
abilitatea de a exploata o întreprindere. Este cazul agricultorilor individuali, al
meşteşugarilor, vânzătorilor ambulanţi, persoanelor care efectuează activităţi dintre
cele mai sus enunţate în mod întâmplător sau fără caracter organizat.

  5
Aplicarea dispoziţiilor NCC asupra persoanei şi categoriilor de activităţi
desfăşurate de comercianţii neprofesionişti ar urma să se impună, nu după criteriul
includerii acestora în clasa profesioniştilor ci, potrivit art. 2 alin.1 din NCC, în sensul
că dispoziţiile acestuia reglementează şi raporturile patrimoniale ale comercianţilor
neprofesionişti, clarificarea statutului acestor persoane rămânând, însă, în afara
reglementării NCC.
Actele şi faptele juridice ale persoanelor comerciante au fost declarate de
Codurile comerciale din 1887 şi 1939 ca fiind, generic desemnate, fapte de comerţ. În
acord cu reglementarea anterioară (art. 3, 4 şi 56 Cod comercial), faptele de comerţ au
fost divizate în trei categorii, şi anume: fapte obiective, prevăzute expres de legea
comercială; fapte subiective, prezumate ca fiind comerciale datorită statutului de
comerciant a autorului lor; fapte unilaterale sau mixte, caracterizate prin
particularitatea săvârşirii lor de către un comerciant împreună cu o persoană
necomerciantă.
NCC suprimă noţiunea fapte de comerţ, iar legea de aplicare a acestuia
redefineşte conceptul, arătând că expresiile „acte de comerţ”, respectiv „fapte de
comerţ” se înlocuiesc cu expresia „activităţi de producţie, comerţ sau prestări de
servicii”. Soluţia adoptată prin legea de punere în aplicare tinde să specializeze, în
privinţa persoanelor comerciante, o altă noţiune, aceea de „exploatare a unei
întreprinderi” pe care NCC o defineşte ca fiind „exercitarea sistematică, de către una
sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea,
administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii” (art. 3 alin.3).
Specializarea noţiunii actelor şi faptelor juridice săvârşite de comercianţi a fost
necesară, întrucât noţiunea „exploatarea unei întreprinderi” a fost definită la adresa
tuturor profesioniştilor, aşa cum rezultă din art. 3 alin.2 din NCC, însă, aşa cum am
constatat deja, categoria persoanelor profesioniste nu se limitează doar la subcategoria
profesioniştilor comercianţi. Totuşi, se constată că art.8 alin.2 din legea de aplicare a
NCC nu este consecvent definiţiei date de art. 3 alin.3 din NCC exploatării unei
întreprinderi, deoarece nu include activităţile de înstrăinare sau administrare de bunuri.
Pe de altă parte, aceleaşi dispoziţii, propunând o noţiune concretă a actelor şi faptelor
de comerţ, sub denumirea de activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii, nu
oferă o definiţie a acestor activităţi, astfel că sarcina calificării lor juridice revine, din
nou, legii comerciale.

Domeniul de aplicare al NCC asupra persoanei profesioniştilor comercianţi


Conform art. 2 alin. 2 din NCC, ansamblul regulilor sale constituie dreptul
comun pentru toate domeniile la care se referă litera sau spiritul dispoziţiilor sale.
Prin consecinţă, urmează a fi identificat domeniul reglementar, statuat cu titlu
de drept comun de NCC, relativ la categoria juridică a persoanelor profesioniste
comerciante.
Acest examen este necesar, cel puţin pentru a releva dispoziţiile NCC cu privire la
persoanele fizice şi persoanele juridice 1, din perspectiva considerării acestora ca
persoane profesioniste comerciante, precum şi pentru a constata acele dispoziţii de
                                                            
1
Decretele nr. 31/1954 ş nr. 32/1954 au fost abrogate prin art. 230 alin.1 lit. n) şi o) din Legea nr. 71/2011,
pentru punerea în aplicare a N.C.C.

  6
drept comun, în această materie, de la care legea comercială, în calitate de lex
specialia, nu poate deroga.
În ordinea materiilor reglementate de NCC, se constată că, referitor la categoria
persoanelor profesioniste comerciante este incident un set important de dispoziţii ale
NCC, cum sunt cele privitoare la: publicitatea drepturilor, actelor şi faptelor juridice;
subiectele dreptului civil (în special dispoziţiile privind capacitatea civilă a persoanei
fizice, înfiinţarea, capacitatea civilă, identificarea, reorganizarea şi încetarea persoanei
juridice).

1. 2. Condiţiile necesare înregistrării şi autorizării celor trei forme de organizare


a activităţilor economice desfășurate de către persoane fizice: persoana fizică
autorizată, întreprinderea individuală, întreprinderea familială.

Având în vedere că Legea nr. 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice şi


a asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice în mod independent, cu
modificările şi completările ulterioare, a condus la disfuncţionalităţi în activitatea de
autorizare, prevederile sale fiind interpretate în mod diferit de autorităţile publice
locale desemnate cu aplicarea lor, paşii care trebuie parcurşi de către solicitanţi
diferind de la o primărie la alta, şi luând în considerare că Legea nr. 300/2004, cu
modificările şi completările ulterioare, prevede obligativitatea parcurgerii unei
proceduri de înregistrare în registrul comerţului, în procedura emiterii autorizaţiei de
către autorităţile publice locale, Ordonanţă de urgenţă nr. 44/2008 privind
desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate,
întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, publicată în Monitorul Oficial
nr. 328 din 25 aprilie 2008 a condus la reducerea birocraţiei, combaterea corupţiei şi la
scurtarea termenelor de eliberare a autorizaţiilor, întrucât cuprinde dispoziţii care
conduc la simplificarea procesului de autorizare şi înregistrare a celor care doresc să
desfăşoare o activitate economică în una dintre cele mai simple forme ale acesteia,
fiind stabilite criterii care nu lasă loc interpretării arbitrare şi fiind mutată procedura de
autorizare şi înregistrare în întregime la registrul comerţului, ceea ce scurtează etapele
pe care trebuie să le parcurgă un solicitant şi vine în întâmpinarea acestuia cu personal
calificat şi cu o procedură care deja şi-a dovedit eficienţa în cazul societăţilor
comerciale.
În condiţiile în care absenţa unor măsuri active de stimulare a mediului de
afaceri, inclusiv prin reducerea procedurilor administrative, şi de creare a noi locuri de
muncă conduce la prejudicierea dezvoltării durabile şi sustenabile a României şi la
încetinirea ritmului de creştere economică, ţinând cont de faptul că autorizaţiile care
intră în acest moment sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 300/2004, cu modificările şi
completările ulterioare, acoperă domenii de o deosebită importanţă socială şi
economică, menţinerea dificultăţilor actuale de aplicare a procedurii de autorizare
putând genera grave disfuncţionalităţi în desfăşurarea normală a respectivelor
activităţi, şi în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României a adoptat în 2008, Ordonanţa de urgenţă nr. 44/2008 privind
desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate,
întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, care reglementează accesul la
activitatea economică, procedura de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare

  7
a funcţionării şi regimul juridic al persoanelor fizice autorizate să desfăşoare activităţi
economice, precum şi al întreprinderilor individuale şi familiale.
Prezenta ordonanţă de urgenţă nu se aplică profesiilor liberale, precum şi acelor
activităţi economice a căror desfăşurare este organizată şi reglementată prin legi
speciale. Prezenta ordonanţă de urgenţă nu se aplică acelor activităţi economice pentru
care legea a instituit un regim juridic special, anumite restricţii de desfăşurare sau alte
interdicţii. Activităţile de formare profesională prin ucenicie la locul de muncă se
autorizează în condiţiile legii speciale. Prezenta ordonanţă de urgenţă nu se aplică în
cazul serviciilor prestate în contextul libertăţii de prestare transfrontalieră a serviciilor,
astfel cum este ea prevăzută la art. 49 din Tratatul de instituire a Comunităţii
Europene 2). 1

În sensul Ordonanţei de urgenţă nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor


economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi
întreprinderile familiale, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a) activitate economică - activitatea agricolă, industrială, comercială,
desfăşurată pentru obţinerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată
în bani şi care sunt destinate vânzării ori schimbului pe pieţele organizate sau unor
beneficiari determinaţi ori determinabili, în scopul obţinerii unui profit;
b) Codul CAEN - Clasificarea activităţilor din economia naţională, aprobată
prin Hotărârea Guvernului nr.656/1997 privind şi aprobarea Clasificării activităţilor
din economia naţională - CAEN, cu modificările ulterioare;
c) dreptul de stabilire - prerogativa unui cetăţean al unui stat membru al
Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European de a desfăşura activităţi
economice pe teritoriul unui alt stat membru prin intermediul unui sediu permanent, în
condiţii de egalitate de tratament cu cetăţenii statului gazdă;
d) familia - soţul, soţia, copiii acestora care au împlinit vârsta de 16 ani la data
autorizării întreprinderii familiale, rudele şi afinii până la gradul al patrulea inclusiv;
e) întreprinzător - persoana fizică care organizează o întreprindere economică;
f) întreprindere economică - activitatea economică desfăşurată în mod
organizat, permanent şi sistematic, combinând resurse financiare, forţă de muncă
atrasă, materii prime, mijloace logistice şi informaţie, pe riscul întreprinzătorului, în
cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege;
g) întreprindere individuală - întreprinderea economică, fără personalitate
juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică;
h) întreprindere familială - întreprinderea economică, fără personalitate
juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică împreună cu familia sa;
i) persoană fizică autorizată - persoana fizică autorizată să desfăşoare orice
formă de activitate economică permisă de lege, folosind în principal forţa sa de muncă;
j) patrimoniul de afectaţiune - totalitatea bunurilor, drepturilor şi obligaţiilor
persoanei fizice autorizate, titularului întreprinderii individuale sau membrilor
întreprinderii familiale, afectate scopului exercitării unei activităţi economice,
                                                            
2
"Articolul 49. - În conformitate cu dispoziţiile ce urmează, se elimină treptat în cursul perioadei de tranziţie
restricţiile privind libertatea de a presta servicii în cadrul Comunităţii cu privire la resortisanţii statelor membre
stabiliţi într-un alt stat al Comunităţii decât cel al beneficiarului serviciilor. Consiliul, hotărând în unanimitate la
propunerea Comisiei, poate extinde dispoziţiile prezentului capitol la prestatorii de servicii care sunt resortisanţi
ai unui stat terţ şi sunt stabiliţi în Comunitate."

  8
constituite ca o fracţiune distinctă a patrimoniului persoanei fizice autorizate,
titularului întreprinderii individuale sau membrilor întreprinderii familiale, separată de
gajul general al creditorilor personali ai acestora;
k) puncte de lucru - locaţiile în care îşi desfăşoară activitatea persoanele fizice
autorizate, întreprinderile individuale sau familiale, în cazul în care aceasta nu se
desfăşoară exclusiv la sediul profesional, cu excepţia cazului în care se desfăşoară
comerţ ambulant, astfel cum este reglementat de Ordonanţa Guvernului nr.
99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată.
În temeiul dreptului la liberă iniţiativă, al dreptului la liberă asociere şi al
dreptului de stabilire, orice persoană fizică, cetăţean român sau cetăţean al unui alt stat
membru al Uniunii Europene ori al Spaţiului Economic European, poate desfăşura
activităţi economice pe teritoriul României, în condiţiile prevăzute de lege.
Activităţile economice pot fi desfăşurate în toate domeniile, meseriile, ocupaţiile
sau profesiile pe care legea nu le interzice în mod expres pentru libera iniţiativă.
Ordonanţa de urgenţă nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice
de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile
familiale, se aplică pentru activităţile prevăzute de Codul CAEN a căror desfăşurare în
una dintre formele prevăzute de art. 4 nu este reglementată exclusiv potrivit unei legi
speciale.
Persoanele fizice prevăzute la art. 3 alin. (1) pot desfăşura activităţile
economice după cum urmează:
a) individual şi independent, ca persoane fizice autorizate;
b) ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale;
c) ca membri ai unei întreprinderi familiale.
Persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile
familiale trebuie să aibă un sediu profesional pe teritoriul României, în condiţiile
prevăzute de lege. Orice activitate economică desfăşurată permanent, ocazional sau
temporar în România de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale
şi întreprinderile familiale trebuie să fie înregistrată şi autorizată, în condiţiile
prezentei ordonanţe de urgenţă.
Autorizarea funcţionării, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, nu
exonerează persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile
familiale de obligaţia de a obţine, înainte de începerea activităţii, autorizaţiile, avizele,
licenţele şi altele asemenea, prevăzute în legi speciale, pentru desfăşurarea anumitor
activităţi economice.

1.3. Înregistrarea şi autorizarea funcţionării

Persoanele fizice prevăzute la art. 4 lit. a) şi b) au obligaţia să solicite


înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării, înainte de începerea
activităţii economice, ca persoane fizice autorizate, denumite în continuare PFA,
respectiv întreprinzători persoane fizice titulari ai unei întreprinderi individuale.
Reprezentantul întreprinderii familiale are obligaţia să solicite înregistrarea în
registrul comerţului şi autorizarea funcţionării, înainte de începerea activităţii
economice. În cazul în care acesta nu formulează cererea în termen de 7 zile de la
încheierea acordului de constituire prevăzut la art. 29 alin. (1), oricare membru al

  9
întreprinderii familiale poate să solicite înregistrarea în registrul comerţului şi
autorizarea funcţionării.
În toate cazurile, cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a
funcţionării trebuie formulată în termen de 15 zile de la încheierea acordului de
constituire prevăzut la art. 29 alin. (1). În caz de nerespectare a termenului prevăzut la
alin. (3), este necesară încheierea unui nou acord de constituire.
Pot desfăşura activităţi economice în una dintre formele prevăzute la art. 4
persoanele fizice care:
a) au împlinit vârsta de 18 ani, în cazul persoanelor fizice care solicită
autorizarea pentru desfăşurarea de activităţi economice conform art. 4 lit. a) şi b) şi al
reprezentantului întreprinderii familiale, respectiv vârsta de 16 ani, în cazul membrilor
întreprinderii familiale;
b) nu au săvârşit fapte sancţionate de legile financiare, vamale şi cele care
privesc disciplina financiar-fiscală, de natura celor care se înscriu în cazierul fiscal;
c) au un sediu profesional declarat conform art. 9 alin. (2);
d) declară pe propria răspundere că îndeplinesc condiţiile de funcţionare
prevăzute de legislaţia specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei
mediului şi al protecţiei muncii.
(2) Îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) lit. d) se face potrivit art. 5, 15
şi următoarele din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la
înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi
persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea
funcţionării persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare, atât pentru
sediul profesional, pentru fiecare punct de lucru, cât şi pentru activităţile desfăşurate în
afara sediului profesional sau a punctelor de lucru.
În cazul în care, potrivit unor prevederi legale speciale, pentru anumite activităţi
economice este necesară îndeplinirea unor condiţii de pregătire profesională şi/sau de
atestare a pregătirii profesionale, persoanele prevăzute la art. 4 trebuie să facă dovada
îndeplinirii acestora.
PFA, întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale şi
întreprinderea familială au sediul profesional declarat prin cererea de înregistrare în
registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării. Pentru stabilirea sediului
profesional este necesar ca PFA, titularul întreprinderii individuale sau oricare
membru al întreprinderii familiale, de la caz la caz, să deţină un drept de folosinţă
asupra imobilului la adresa căruia acesta este declarat. Desfăşurarea activităţilor
economice prin intermediul unui sediu permanent de către cetăţenii altor state membre
ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European se realizează cu
respectarea reglementărilor în vigoare privind sediul permanent.
Cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării se
depune la registrul comerţului de pe lângă tribunalul din judeţul în care solicitantul îşi
stabileşte sediul profesional. Cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de
autorizare a funcţionării va fi însoţită de documentaţia prevăzută în anexa care face
parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.
Înregistrarea în registrul comerţului a persoanei fizice autorizate, a întreprinderii
individuale şi a întreprinderii familiale se face în baza rezoluţiei motivate a
directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal. Dacă socoteşte

  10
îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 8 şi 9, directorul oficiului registrului comerţului
de pe lângă tribunal va dispune înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea
funcţionării persoanei fizice autorizate, a întreprinderii individuale şi a întreprinderii
familiale. Prin aceeaşi rezoluţie va dispune şi înregistrarea în registrul comerţului a
declaraţiei-tip pe propria răspundere date conform prevederilor Legii nr. 359/2004, cu
modificările şi completările ulterioare. Dispoziţiile art. 172 din Legea nr. 359/2004, cu
modificările şi completările ulterioare, referitoare la transmiterea declaraţiilor-tip către
autorităţile publice competente, se aplică în mod corespunzător.
Dacă documentele depuse în susţinerea cererii sunt incomplete, directorul
oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal va dispune prin rezoluţie motivată
acordarea unui termen de maximum 15 zile pentru completarea acestora. Termenul va
fi comunicat solicitantului fie pe loc, dacă este prezent, fie prin scrisoare recomandată
cu confirmare de primire. În toate cazurile se vor indica documentele care urmează să
fie depuse până la termenul acordat. La cererea motivată a solicitantului, termenul de
15 zile poate fi prelungit.
În cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile legale, directorul oficiului
registrului comerţului de pe lângă tribunal va dispune prin rezoluţie motivată
respingerea cererii de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării
pentru persoana fizică autorizată, întreprinderea individuală sau întreprinderea
familială solicitantă, precum şi a înregistrării declaraţiei-tip pe propria răspundere date
conform Legii nr. 359/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Rezoluţiile directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal cu
privire la înmatriculare şi orice alte înregistrări în registrul comerţului, conform
prezentei ordonanţe de urgenţă, se execută de îndată, în baza lor efectuându-se
înregistrările dispuse prin acestea, fără nicio altă formalitate.
Împotriva rezoluţiei directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă
tribunal se poate formula plângere în termen de 15 zile de la pronunţare sau de la
comunicare, după caz. Plângerea se depune la judecătoria în a cărei rază teritorială se
află sediul profesional al solicitantului şi se judecă în condiţiile dreptului comun.
Dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător. Aplicarea
rezoluţiilor directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal cu privire
la înmatriculare şi orice alte înregistrări în registrul comerţului, conform prezentei
ordonanţe de urgenţă, nu se suspendă în cursul judecăţii. Cererile adresate instanţelor
judecătoreşti conform prezentei ordonanţe de urgenţă sunt scutite de taxa judiciară de
timbru şi de timbru judiciar.
În cazul prevăzut la art. 11 alin. (2) sau în cazul unei hotărâri judecătoreşti
irevocabile care dispune astfel, oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal va
elibera certificatul de înregistrare, conţinând codul unic de înregistrare, certificatul
constatator emis în baza declaraţiei pe propria răspundere, precum şi alte acte
prevăzute de lege, după caz.
Termenul de eliberare a certificatului de înregistrare şi, după caz, a certificatului
de înscriere de menţiuni este de 3 zile lucrătoare, respectiv 5 zile lucrătoare, calculat
de la data înregistrării cererii sau, după caz, de la data completării cererii cu
documentele solicitate.

  11
Certificatul de înregistrare, conţinând codul unic de înregistrare, este documentul
care atestă înregistrarea în registrul comerţului, autorizarea funcţionării, precum şi
luarea în evidenţă de către autoritatea fiscală competentă. Dispoziţiile art. 11 şi 13 din
Legea nr. 359/2004, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la atribuirea
şi utilizarea codului unic de înregistrare, se aplică în mod corespunzător. Fără a aduce
atingere dispoziţiilor art. 28 alin. (2), o persoană poate avea câte un singur certificat de
înregistrare pentru statutul juridic, respectiv cel de PFA, titular de întreprindere
individuală sau membru al unei întreprinderi familiale pentru care a fost autorizată.
Schimbarea sediului profesional şi a obiectului principal de activitate se
înregistrează în registrul comerţului, cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor
prezentului capitol.
Punctele de lucru se înregistrează în registrul comerţului, cu respectarea
dispoziţiilor privind sediul profesional şi cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor
prezentului capitol.
Pentru desfăşurarea unei activităţi pentru care nu s-a cerut înregistrarea în
registrul comerţului şi autorizarea funcţionării este necesară obţinerea acestora potrivit
prezentului capitol.
Cererea pentru efectuarea modificărilor prevăzute la alin. (2)-(4) se depune la
registrul comerţului în care este înregistrată PFA, întreprinderea individuală sau
întreprinderea familială, însoţită de declaraţia pe propria răspundere, prevăzută la pct.
1.3, 2.3 sau 3.3 din anexă, după caz.
Oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal va elibera un nou certificat de
înregistrare în cazul prevăzut la alin. (2) şi, în toate cazurile, certificatul de înscriere de
menţiuni şi certificatul constatator emis în baza declaraţiei pe propria răspundere,
precum şi alte acte prevăzute de lege.
Modificarea acordului de constituire a întreprinderii familiale se declară, în
termen de 15 zile de la încheierea actului adiţional, la registrul comerţului în care este
înregistrată întreprinderea familială. Oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal
va înregistra modificările şi va elibera certificatul de înscriere de menţiuni, cu
respectarea prevederilor legale aplicabile.
Persoana fizică autorizată, titularul întreprinderii individuale şi reprezentantul
întreprinderii familiale vor ţine contabilitatea în partidă simplă, potrivit reglementărilor
privind organizarea şi conducerea evidenţei contabile în partidă simplă de către
persoanele fizice care au calitatea de contribuabil, în conformitate cu prevederile
Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
În anul 2016 a fost făcute modificări prin Legea 182/2016 pentru aprobarea OUG
44/2008 privind desfăşurarea activitatilor economice de catre persoanele fizice
autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale, astfel:
- La articolul 1, dupa alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1),
cu urmatorul cuprins: "(3^1) In cazul activitatilor economice a caror organizare si
autorizare sunt reglementate prin legi speciale, daca acestea nu prevad altfel, sunt
aplicabile numai prevederile prezentei ordonante de urgenta privind inregistrarea la
oficiul registrului comertului ca obligatie prealabila in vederea autorizarii de catre
autoritatile competente stabilite de prevederile legilor speciale."
- La articolul 2, literele a), f), h), i) si j) se modifica si vor avea urmatorul
cuprins:

  12
- "a) activitate economica - activitate cu scop lucrativ, constand in
producerea, administrarea ori instrainarea de bunuri sau in prestarea de servicii;
- ..........
- intreprindere economica - activitatea economica desfasurata in mod
organizat, permanent si sistematic, combinand resurse financiare, forta de munca,
materii prime, mijloace logistice si informatie, pe riscul intreprinzatorului, in cazurile
si in conditiile prevazute de lege;
- ...........
- intreprindere familiala - intreprinderea economica, fara personalitate
juridica, organizata de membrii unei familii;
- i) persoana fizica autorizata - intreprinderea economica, fara personalitate
juridica, organizata de o persoana fizica care foloseste, in principal, forta sa de munca;
- j) patrimoniul de afectatiune - masa patrimoniala in cadrul patrimoniului
intreprinzatorului, reprezentand totalitatea drepturilor si obligatiilor afectate, prin
declaratie scrisa ori, dupa caz, prin acordul de constituire sau printr-un un act aditional
la acesta, exercitarii unei activitati economice;"
- La articolul 2, dupa litera j) se introduce o noua litera, litera j^1), cu urmatorul
cuprins: "j^1) sediul profesional - sediul principal/locatia declarata la registrul
comertului, in vederea inregistrarii si autorizarii functionarii persoanei fizice
autorizate, intreprinderii individuale sau familiale, reprezentand elementul de
identificare al acesteia in raporturile juridice la care participa."
- La articolul 3, alineatul (3) se abroga.
- La articolul 7, alineatele (1)-(3) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
- "Art. 7 (1) Persoanele fizice prevazute la art. 3 alin. (1) au obligatia sa solicite
oficiului registrului comertului de pe langa tribunal inregistrarea si autorizarea
functionarii, cu respectarea prevederilor prezentei ordonante de urgenta, inainte de
inceperea activitatii economice in formele prevazute la art. 4 lit. a) sau b), ca persoana
fizica autorizata, denumita in continuare PFA, respectiv ca intreprinzator titular al unei
intreprinderi individuale.
- (2) Reprezentantul intreprinderii familiale are obligatia sa solicite
inregistrarea in registrul comertului si autorizarea functionarii inainte de inceperea
activitatii economice. In cazul in care acesta nu formuleaza cererea in termen de 15
zile de la incheierea acordului de constituire prevazut la art. 29 alin. (1), oricare
membru al intreprinderii familiale, care are capacitate deplina de exercitiu, poate sa
solicite inregistrarea in registrul comertului si autorizarea functionarii, cu respectarea
prevederilor alin. (4).
- (3) In toate cazurile, cererea de inregistrare in registrul comertului si de
autorizare a functionarii trebuie formulata in termen de 20 zile de la incheierea
acordului de constituire prevazut la art. 29 alin. (1)."
- La articolul 8, literele a) - c) ale alineatului (1) si alineatele (2) si (3) se
modifica si vor avea urmatorul cuprins:
- "a) au capacitate deplina de exercitiu, cu exceptia membrilor
intreprinderii familiale ce nu au calitatea de reprezentant, care trebuie sa aiba varsta de
cel putin 16 ani;
- b) nu au savarsit fapte sanctionate de legile fiscale, contabile, vamale
si de cele care privesc disciplina financiar-fiscala;

  13
- c) au un sediu profesional declarat conform art. 9;
- ..........
- (2) Indeplinirea conditiilor prevazute la alin. (1) lit. d) se face potrivit art. 5, art.
15 alin. (1) lit. b) si alin. (2), art. 17 si urmatoarele din Legea nr. 359/2004 privind
simplificarea formalitatilor la inregistrarea in registrul comertului a persoanelor fizice,
asociatiilor familiale si persoanelor juridice, inregistrarea fiscala a acestora, precum si
la autorizarea functionarii persoanelor juridice, cu modificarile si completarile
ulterioare, atat pentru sediul profesional, pentru fiecare punct de lucru, cat si pentru
activitatile desfasurate in afara sediului profesional sau a punctelor de lucru.
- (3) In cazul in care, potrivit unor prevederi legale speciale, pentru anumite
activitati economice este necesara indeplinirea unor conditii de pregatire profesionala
si/sau de atestare a pregatirii sau experientei profesionale, persoanele prevazute la art.
4 trebuie sa faca dovada indeplinirii acestora."
- La articolul 9, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins: "(2)
Pentru stabilirea sediului profesional/punctelor de lucru, este necesar ca persoana
fizica titulara care se autorizeaza ca PFA, titularul intreprinderii individuale sau oricare
membru al intreprinderii familiale, dupa caz, sa prezinte inscrisul care atesta dreptul de
folosinta asupra imobilului cu destinatie de sediu profesional/punct de lucru."
- La articolul 9, dupa alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu
urmatorul cuprins: "(2^1) Daca la sediul profesional, imobil cu destinatie de locuinta,
nu se desfasoara nicio activitate economica, persoana fizica titulara a PFA, titularul
intreprinderii individuale sau membrul intreprinderii familiale care are dreptul de
folosinta asupra imobilului depune o declaratie pe proprie raspundere, sub semnatura
privata, prin care atesta faptul ca la sediul profesional nu desfasoara activitate
economica, in acest caz nefiind necesare formalitatile prevazute de art. 42 din Legea
nr. 230/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari,
cu modificarile si completarile ulterioare."
- Articolul 11 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
- "Art. 11 (1) Inregistrarea in registrul comertului a PFA, a intreprinderii
individuale si a intreprinderii familiale se face in baza rezolutiei motivate a
directorului oficiului registrului comertului de pe langa tribunal sau a uneia dintre
persoanele desemnate prin decizie a directorului general al Oficiului National al
Registrului Comertului, cu aplicarea corespunzatoare a prevederilor art. 11 alin. (2) si
(3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 116/2009 pentru instituirea unor masuri
privind activitatea de inregistrare in registrul comertului, aprobata cu modificari si
completari prin Legea nr. 84/2010, cu modificarile si completarile ulterioare.
- (2) Daca sunt indeplinite conditiile prevazute la art. 8 si 9, directorul
oficiului registrului comertului de pe langa tribunal sau persoana desemnata dispune
inregistrarea in registrul comertului si autorizarea functionarii persoanei fizice
autorizate, a intreprinderii individuale sau a intreprinderii familiale. Prin aceeasi
rezolutie se va dispune si inregistrarea in registrul comertului a declaratiei-tip pe
propria raspundere, date conform prevederilor Legii nr. 359/2004, cu modificarile si
completarile ulterioare. Dispozitiile art. 17^2 din Legea nr. 359/2004, cu modificarile
si completarile ulterioare, referitoare la transmiterea declaratiilor-tip catre autoritatile
publice competente, se aplica in mod corespunzator.

  14
- (3) Daca documentele depuse in sustinerea cererii sunt incomplete,
directorul oficiului registrului comertului de pe langa tribunal sau persoana desemnata
dispune prin rezolutie motivata acordarea unui termen de maximum 15 zile pentru
completarea acestora. Termenul va fi comunicat solicitantului pe loc, daca este
prezent, precum si prin afisare/postare pe site-ul Oficiului National al Registrului
Comertului, iar rezolutia se afiseaza la sediul oficiului registrului comertului de pe
langa tribunal si pe site-ul Oficiului National al Registrului Comertului. In toate
cazurile se vor indica documentele care urmeaza sa fie depuse pana la termenul
acordat. La cererea motivata a solicitantului, termenul de 15 zile poate fi prelungit o
singura data cu maximum 15 zile. Termenul de 15 zile se calculeaza fara a se lua in
considerare ziua in care a inceput si ziua in care s-a implinit.
- (4) In cazul in care nu sunt indeplinite conditiile legale, directorul oficiului
registrului comertului de pe langa tribunal sau persoana desemnata dispune prin
rezolutie motivata respingerea cererii de inregistrare in registrul comertului si de
autorizare a functionarii pentru persoana fizica autorizata, intreprinderea individuala
sau intreprinderea familiala solicitanta, precum si a inregistrarii declaratiei-tip pe
propria raspundere date conform Legii nr. 359/2004, cu modificarile si completarile
ulterioare.
- (5) Rezolutiile directorului oficiului registrului comertului de pe langa
tribunal sau ale persoanei desemnate, cu privire la inmatriculare si orice alte
inregistrari in registrul comertului, conform prezentei ordonante de urgenta, se executa
de indata, in baza lor efectuandu-se inregistrarile dispuse prin acestea, fara nicio alta
formalitate."
- Articolul 12 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
- "Art. 12 (1) Impotriva rezolutiei directorului oficiului registrului comertului
de pe langa tribunal sau a persoanei desemnate se poate formula plangere in termen de
15 zile de la pronuntare sau de la comunicare, dupa caz. Plangerea se depune la
judecatoria in a carei raza teritoriala se afla sediul profesional al solicitantului si se
judeca in conditiile dreptului comun. Dispozitiile art. 7 din Legea nr. 26/1990 privind
registrul comertului, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se aplica in
mod corespunzator.
- (2) Aplicarea rezolutiilor directorului oficiului registrului comertului de pe
langa tribunal sau ale persoanei desemnate, cu privire la inmatriculare si orice alte
inregistrari in registrul comertului, conform prezentei ordonante de urgenta, nu se
suspenda in cursul judecatii.
- (3) Cererile adresate instantelor judecatoresti conform prezentei ordonante
de urgenta sunt scutite de taxa judiciara de timbru."
- La articolul 13, alineatele (1) si (2) se modifica si vor avea urmatorul
cuprins:
- "Art. 13 (1) In cazul prevazut la art. 11 alin. (2) sau in cazul unei hotarari
judecatoresti definitive care dispune astfel, oficiul registrului comertului de pe langa
tribunal va elibera certificatul de inregistrare, continand codul unic de inregistrare,
certificatul constatator emis in baza declaratiei pe propria raspundere, precum si alte
acte prevazute de lege, dupa caz.
- (2) Termenul de eliberare a certificatului de inregistrare si, dupa caz, a
certificatului de inscriere de mentiuni este de 3 zile lucratoare, calculat de la data

  15
inregistrarii cererii sau, dupa caz, de la data completarii cererii cu documentele
solicitate."
- La articolul 14, alineatele (2) si (4) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
- "(2) Schimbarea sediului profesional si/sau a obiectului principal de activitate
se inregistreaza la oficiul registrului comertului, cu aplicarea corespunzatoare a
dispozitiilor prezentului capitol. In cazul schimbarii sediului profesional in alt judet,
directorul oficiului registrului comertului sau persoana desemnata, la care este
inregistrata PFA, intreprinderea individuala sau intreprinderea familiala, va aproba,
prin aceeasi rezolutie, schimbarea sediului profesional in alt judet, inregistrarea in
registrul comertului de la noul sediu si radierea inregistrarii din registrul comertului de
la vechiul sediu, dispunand efectuarea inregistrarilor in registrul comertului.
- ..........
- (4) Pentru desfasurarea unei alte activitati economice decat cele inregistrate in
registrul comertului si pentru care s-a obtinut autorizarea functionarii, este necesara
obtinerea inregistrarii/autorizarii, in conditiile prezentei ordonante de urgenta."
- Articolul 15 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
- "Art. 15: Persoana fizica autorizata, titularul intreprinderii individuale si
reprezentantul intreprinderii familiale vor tine contabilitatea in partida simpla, potrivit
reglementarilor privind organizarea si conducerea evidentei contabile in partida simpla
de catre persoanele fizice care au calitatea de contribuabil, in conformitate cu
prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile
ulterioare."
- Articolul 16 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
- "Art. 16 (1) PFA poate avea in obiectul de activitate cel mult 5 clase de
activitati prevazute de codul CAEN.
- (2) In scopul exercitarii activitatii/activitatilor pentru care a fost autorizata,
PFA poate stabili relatii contractuale, in conditiile legii, cu orice persoane fizice si
juridice, cu alte PFA, intreprinderi individuale sau intreprinderi familiale, pentru
efectuarea unei activitati economice, fara ca aceasta sa ii schimbe statutul juridic
dobandit potrivit prezentei sectiuni."
- La articolul 17, alineatele (1) si (2) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
- "Art. 17 (1) PFA poate desfasura activitatile pentru care este autorizata,
singura sau impreuna cu cel mult 3 persoane, angajate de aceasta, in calitate de
angajator, cu contract individual de munca, incheiat si inregistrat in conditiile legii.
- (2) O persoana titulara a PFA poate cumula calitatea de persoana fizica
autorizata cu cea de salariat al unei terte persoane care functioneaza atat in acelasi
domeniu, cat si intr-un alt domeniu de activitate economica decat cel pentru care PFA
este autorizata."
- Articolul 18 se modifica si va avea urmatorul cuprins: "Art. 18
Persoana fizica ce desfasoara activitati economice ca PFA este asigurata in sistemul
public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale si are dreptul de a fi asigurata in
sistemul asigurarilor sociale de sanatate si al asigurarilor pentru somaj, in conditiile
prevazute de lege."
- La articolul 19, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins: "(2)
Persoana fizica autorizata sa desfasoare activitati economice ca PFA poate cere

  16
schimbarea statutului juridic dobandit si autorizarea ca intreprinzator titular al unei
intreprinderi individuale, cu respectarea dispozitiilor cap. II si ale art. 21."
- Articolul 20 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
- "Art. 20 (1) Titularul PFA raspunde pentru obligatiile asumate in exploatarea
intreprinderii economice cu bunurile din patrimoniul de afectatiune. Daca acestea nu
sunt suficiente pentru satisfacerea creantelor, pot fi urmarite si celelalte bunuri ale
debitorului. Dispozitiile art. 31, 32 si ale art. 2.324 alin. (3) din Codul civil sunt
aplicabile.
- (2) In caz de insolventa, PFA va fi supusa procedurii simplificate prevazute de
Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, cu
modificarile si completarile ulterioare.
- (3) Orice persoana interesata poate face dovada calitatii de profesionist in
cadrul procedurii insolventei sau separat, prin actiune in constatare, daca justifica un
interes legitim."
- La articolul 21 alineatul (1), literele a) si b) se modifica si vor avea urmatorul
cuprins:
- "a) prin decesul titularului PFA;
- b) prin vointa titularului PFA;"
- Articolul 24 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
- "Art. 24 (1) Intreprinderea individuala poate avea in obiectul de activitate cel
mult 10 clase de activitati prevazute de codul CAEN.
- (2) Intreprinderea individuala poate angaja cel mult 8 salariati, terte persoane,
cu contract individual de munca incheiat si inregistrat in conditiile legii si poate stabili
relatii contractuale, in conditiile legii, cu orice persoane fizice si juridice, cu alte
intreprinderi individuale, cu PFA sau intreprinderi familiale, pentru efectuarea unei
activitati economice, fara ca aceasta sa ii schimbe statutul juridic dobandit potrivit
prezentei sectiuni."
- Articolul 26 se modifica si va avea urmatorul cuprins: "Art. 26 - Persoana
fizica titulara a intreprinderii individuale raspunde pentru obligatiile asumate in
exploatarea intreprinderii economice cu bunurile din patrimoniul de afectatiune. Daca
acestea nu sunt suficiente pentru satisfacerea creantelor, pot fi urmarite si celelalte
bunuri ale debitorului. Dispozitiile art. 31, 32 si ale art. 2.324 alin. (3) din Codul civil
sunt aplicabile."
- Articolul 29 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
- "Art. 29 (1) Intreprinderea familiala se constituie printr-un acord de
constituire, incheiat de membrii familiei in forma scrisa, ca o conditie de validitate.
Acordul de constituire va stipula, sub sanctiunea nulitatii, datele de identificare ale
membrilor familiei si ale reprezentantului desemnat din randul acestora, conditiile
participarii, cota procentuala a fiecarui membru la beneficii si la pierderi, raporturile
dintre membrii intreprinderii familiale, conditiile de retragere si data intocmirii.
- (2) Reprezentantul desemnat prin acordul de constituire va gestiona interesele
intreprinderii familiale in temeiul unei procuri speciale, sub forma unui inscris sub
semnatura privata. Procura speciala se semneaza de catre toti membrii intreprinderii
care au capacitate de exercitiu deplina si reprezentantii legali ai celor cu capacitate de
exercitiu restransa.

  17
- (3) In scopul exercitarii activitatii pentru care a fost autorizata,
intreprinderea familiala poate stabili relatii contractuale, in conditiile legii, cu orice
persoane fizice si juridice, cu alte intreprinderi familiale, cu intreprinderi individuale
sau cu PFA, pentru efectuarea unei activitati economice, fara ca aceasta sa ii schimbe
statutul juridic dobandit potrivit prezentei sectiuni."
- La articolul 30, alineatele (2) si (3) se modifica si vor avea urmatorul
cuprins:
- "(2) Prin acordul de constituire a intreprinderii familiale, fiecare membru al
acesteia poate stipula constituirea, in cadrul patrimoniului sau, a unui patrimoniu de
afectatiune, pentru exercitarea activitatii economice a intreprinderii familiale.
- (3) In cazul prevazut la alin. (2), prin acordul de constituire sau printr-un act
aditional la acesta se vor stabili cotele de participare a membrilor la constituirea
patrimoniului de afectatiune. Daca membrii intreprinderii convin in unanimitate, cotele
de participare pot fi diferite de cele prevazute pentru participarea la beneficiile sau la
pierderile intreprinderii."
- Articolul 31 se modifica si va avea urmatorul cuprins: "Art. 31 Membrii
intreprinderii familiale raspund solidar si indivizibil pentru datoriile contractate de
reprezentant in exploatarea intreprinderii cu patrimoniul de afectatiune si, in
completare, cu intreg patrimoniul acestora, corespunzator cotelor de participare
prevazute la art. 29 alin. (1)."
- La articolul 32, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins: "(3)
Actele prin care se dobandesc bunuri pentru activitatea intreprinderii familiale se
incheie de reprezentant fara autorizarea prealabila a membrilor, daca valoarea bunului
cu privire la care se incheie actul nu depaseste 50% din valoarea bunurilor care au fost
afectate exercitarii activitatii economice a intreprinderii potrivit art. 30 alin. (2) si a
sumelor de bani aflate la dispozitia intreprinderii familiale la data actului. Bunurile
dobandite sunt coproprietatea membrilor in cotele de participare la beneficii, potrivit
art. 29 alin. (1), fiind incluse in patrimoniul de afectatiune, daca acesta a fost
constituit".
- Articolul 34 se abroga.
- Dupa articolul 35 se introduce un nou articol, articolul 35^1, cu urmatorul
cuprins:
- "Art. 35^1 (1) Studentii care vor sa infiinteze o afacere proprie sunt scutiti de
la plata taxelor pentru operatiunile de inregistrare si autorizare a unui PFA sau a unei
intreprinderi individuale prin oficiile registrului comertului de pe langa tribunale,
precum si de la plata tarifelor pentru serviciile de asistenta prestate de aceste oficii.
- (2) Pentru a beneficia de prevederile alin. (1), studentul care obtine calitatea
de titular al PFA sau de titular al intreprinderii individuale trebuie sa indeplineasca
cumulativ urmatoarele conditii:
- a) sa urmeze cursurile unei institutii de invatamant superior acreditata
in Romania;
- b) sa fie cel putin in anul II de studiu si sa fi promovat, integral, la data
solicitarii, toate cerintele programei de invatamant prevazute de senatul institutiei;
- c) nu a implinit varsta de 30 de ani.

  18
- (3) Cererea de inregistrare si autorizare a functionarii PFA sau a intreprinderii
individuale va fi insotita de actul doveditor emis de institutia de invatamant superior,
din care sa rezulte ca sunt indeplinite conditiile prevazute la alin. (2) lit. a) si b)."
- Articolul 38 se modifica si va avea urmatorul cuprins: "Art. 38
Persoanele prevazute la art. 4 sunt platitoare de impozit pe venit in conditiile prevazute
de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile
ulterioare."
- Articolul 42 se abroga.
- La anexa punctul 1, subpunctul 1.2. se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"1.2. Inscris care atesta dreptul de folosinta asupra sediului profesional/punctului de
lucru - orice act juridic care confera dreptul de folosinta si/sau atesta afectatiunea
speciala a spatiului, in fotocopie certificata olograf de catre titular privind
conformitatea cu originalul". La anexa punctul 1, dupa subpunctul 1.2. se introduce un
nou subpunct, subpunctul 1.21., cu urmatorul cuprins: "1.21. Declaratie pe proprie
raspundere olografa privind indeplinirea conditiilor legale pentru desfasurarea
activitatilor ca persoana fizica autorizata/intreprindere individuala/intreprindere
familiala" . La anexa, subpunctul 1.5. al punctului 1, subpunctele 2.2. si 2.5. ale
punctului 2 si subpunctele 3.2. si 3.5. ale punctului 3 se modifica si vor avea urmatorul
cuprins:
- "1.5. Fotocopii certificate olograf de pe documentele care atesta experienta
profesionala, daca aceasta este ceruta, potrivit unor prevederi legale speciale
- ..........
- 2.2. Inscris care atesta dreptul de folosinta asupra sediului
profesional/punctului de lucru - orice act juridic care confera dreptul de folosinta si/sau
atesta afectatiunea speciala a spatiului, in fotocopie certificata olograf de catre titular
privind conformitatea cu originalul
- ............
- 2.5. Fotocopii certificate olograf de pe documentele care atesta experienta
profesionala, daca aceasta este ceruta, potrivit unor prevederi legale speciale
- ...........
- 3.2. Inscris care atesta dreptul de folosinta asupra sediului
profesional/punctului de lucru - poate fi reprezentat de orice act juridic care confera
dreptul de folosinta si/sau atesta afectatiunea speciala a spatiului, in fotocopie
certificata olograf de catre membrul deponent, privind conformitatea cu originalul
- ...........
- 3.5. Fotocopii certificate olograf de pe documentele care atesta experienta
profesionala, daca aceasta este ceruta, potrivit unor prevederi legale speciale"
- Art. II
- (1) In termen de 2 ani de la intrarea in vigoare a prezentei legi, persoanele
fizice autorizate si intreprinderile individuale al caror numar de activitati incluse in
obiectul de activitate este mai mare decat cel prevazut la art. 16 alin. (1), respectiv art.
24 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 44/2008 privind desfasurarea
activitatilor economice de catre persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale
si intreprinderile familiale, cu modificarile si completarile ulterioare, inclusiv cu cele
aduse prin prezenta lege, solicita oficiului registrului comertului competent

  19
modificarea, in mod corespunzator, a mentiunilor din registrul comertului referitoare la
obiectul de activitate.
- (2) Daca nu a fost autorizata anterior pentru una sau mai multe dintre
activitatile incluse, in conditiile alin. (1), in obiectul de activitate, persoana fizica
autorizata sau intreprinderea individuala solicita autorizarea acesteia/acestora, potrivit
prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 44/2008 privind desfasurarea
activitatilor economice de catre persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale
si intreprinderile familiale, cu modificarile si completarile ulterioare, inclusiv cu cele
aduse prin prezenta lege si ale Legii nr. 359/2004 privind simplificarea formalitatilor
la inregistrarea in registrul comertului a persoanelor fizice, asociatiilor familiale si
persoanelor juridice, inregistrarea fiscala a acestora, precum si la autorizarea
functionarii persoanelor juridice, cu modificarile si completarile ulterioare.
- (3) In realizarea obligatiilor prevazute la alin. (1) si (2), persoana fizica
autorizata sau intreprinderea individuala poate opta pentru modificarea formei de
organizare, in conditiile legii.
- (4) Modificarea mentiunilor referitoare la obiectul de activitate si emiterea
noilor certificate de inregistrare se realizeaza, pe baza cererii depuse potrivit alin. (1),
de oficiul registrului comertului, cu titlu gratuit.
- (5) Cu 30 de zile inainte de implinirea termenului prevazut la alin. (1), Oficiul
National al Registrului Comertului publica pe pagina sa de internet listele cu
persoanele fizice autorizate si intreprinderile individuale care nu si-au indeplinit
obligatia de modificare a obiectului de activitate. Fiecare oficiu al registrului
comertului afiseaza la sediul sau lista persoanelor fizice autorizate/intreprinderilor
individuale din circumscriptia sa care nu si-au indeplinit obligatia de modificare a
obiectului de activitate, in conditiile prezentei legi.
- (6) In termen de 60 de zile de la implinirea termenului prevazut la alin. (1),
oficiul registrului comertului radiaza, din oficiu, persoanele fizice autorizate si
intreprinderile individuale care nu si-au indeplinit obligatia prevazuta la alin. (1).
Transferul drepturilor si obligatiile din patrimoniul de afectatiune, daca acesta a fost
constituit, potrivit legii, se realizeaza cu respectarea drepturilor creditorilor asupra
fiecarei mase patrimoniale.

1.4. Regimul juridic al persoanei fizice autorizate, al întreprinderii


individuale și al întreprinderii familiale

1.4.1. Regimul juridic al PFA


În scopul exercitării activităţii pentru care a fost autorizată, PFA poate colabora
cu alte persoane fizice autorizate ca PFA, întreprinzători persoane fizice titulari ai unor
întreprinderi individuale sau reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu alte
persoane fizice sau juridice, pentru efectuarea unei activităţi economice, fără ca
aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit potrivit prezentei secţiuni.
PFA nu poate angaja cu contract de muncă terţe persoane pentru desfăşurarea
activităţii pentru care a fost autorizată şi nici nu va fi considerată un angajat al unor
terţe persoane cu care colaborează potrivit art. 16, chiar dacă colaborarea este
exclusivă. Cu toate acestea, o persoană poate cumula calitatea de persoană fizică
autorizată cu cea de salariat al unei terţe persoane care funcţionează atât în acelaşi

  20
domeniu, cât şi într-un alt domeniu de activitate economică decât cel pentru care PFA
este autorizată.
PFA este asigurată în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări
sociale şi are dreptul de a fi asigurată în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi al
asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile prevăzute de lege. PFA îşi desfăşoară
activitatea folosind în principal forţa de muncă şi aptitudinile sale profesionale. Ea nu
poate cumula şi calitatea de întreprinzător persoană fizică titular al unei întreprinderi
individuale. PFA poate cere ulterior schimbarea statutului juridic dobândit şi
autorizarea ca întreprinzător persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale, cu
respectarea dispoziţiilor cap. II şi ale art. 21.
PFA răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a
fost constituit, şi, în completare, cu întreg patrimoniul său, iar în caz de insolvenţă, va
fi supusă procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006 privind procedura
insolvenţei, cu modificările ulterioare, dacă are calitatea de comerciant, potrivit art.
7 din Codul comercial.
Creditorii îşi vor executa creanţele potrivit dreptului comun, în cazul în care PFA
nu are calitatea de comerciant.
Orice persoană interesată poate face dovada calităţii de comerciant în cadrul
procedurii insolvenţei sau separat, prin acţiune în constatare, dacă justifică un interes
legitim.
PFA îşi încetează activitatea şi este radiată din registrul comerţului în
următoarele cazuri:
a) prin deces;
b) prin voinţa acesteia;
c) în condiţiile art. 25 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare.
Cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru conformitate cu originalul
a actelor doveditoare, după caz, se depune la oficiul registrului comerţului de pe lângă
tribunalul unde îşi are sediul profesional, de către orice persoană interesată.
Dispoziţiile art. 11-13 se aplică în mod corespunzător.

1.4.2 Regimul juridic al întreprinzătorului persoană fizică titular al


întreprinderii individuale

Întreprinderea individuală nu dobândeşte personalitate juridică prin înregistrarea


în registrul comerţului. Întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii
individuale este comerciant persoană fizică de la data înregistrării sale în registrul
comerţului.
Pentru organizarea şi exploatarea întreprinderii sale, întreprinzătorul persoană
fizică, în calitate de angajator persoană fizică, poate angaja terţe persoane cu contract
individual de muncă, înregistrat la inspectoratul teritorial de muncă, potrivit legii, şi
poate colabora cu alte PFA, cu alţi întreprinzători persoane fizice titulari ai unor
întreprinderi individuale sau reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu alte
persoane juridice, pentru efectuarea unei activităţi economice, fără ca aceasta să îi
schimbe statutul juridic dobândit potrivit prezentei secţiuni.

  21
Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale nu va fi
considerat un angajat al unor terţe persoane cu care colaborează potrivit art. 24, chiar
dacă colaborarea este exclusivă. Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei
întreprinderi individuale poate cumula şi calitatea de salariat al unei terţe persoane care
funcţionează atât în acelaşi domeniu, cât şi într-un alt domeniu de activitate economică
decât cel în care şi-a organizat întreprinderea individuală. Întreprinzătorul persoană
fizică titular al unei întreprinderi individuale este asigurat în sistemul public de pensii
şi alte drepturi de asigurări sociale şi are dreptul de a fi asigurat în sistemul asigurărilor
sociale de sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile prevăzute de lege.
Persoana fizică titulară a întreprinderii individuale răspunde pentru obligaţiile
sale cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi, în completare, cu
întreg patrimoniul, iar în caz de insolvenţă, va fi supusă procedurii simplificate
prevăzute de Legea nr. 85/2006, cu modificările ulterioare.
Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale îşi
încetează activitatea şi este radiat din registrul comerţului în următoarele cazuri:
a) prin deces;
b) prin voinţa acestuia;
c) în condiţiile art. 25 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare.
Cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru conformitate cu originalul
a actelor doveditoare, după caz, se depune la oficiul registrului comerţului de pe lângă
tribunalul unde îşi are sediul profesional, de către orice persoană interesată.
În cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) moştenitorii pot continua întreprinderea, dacă
îşi manifestă voinţa, printr-o declaraţie autentică, în termen de 6 luni de la data
dezbaterii succesiunii. Când sunt mai mulţi moştenitori, aceştia îşi vor desemna un
reprezentant, în vederea continuării activităţii economice ca întreprindere familială.
Dispoziţiile art. 11-13 se aplică în mod corespunzător. Activitatea va putea fi
continuată sub aceeaşi firmă, cu obligaţia de menţionare în cuprinsul acelei firme a
calităţii de succesor.

1.4.3. Regimul juridic al întreprinderii familiale

Întreprinderea familială este constituită din 2 sau mai mulţi membri ai unei
familii.
Membrii unei întreprinderi familiale pot fi simultan PFA sau titulari ai unor
întreprinderi individuale. De asemenea, aceştia pot cumula şi calitatea de salariat al
unei terţe persoane care funcţionează atât în acelaşi domeniu, cât şi într-un alt domeniu
de activitate economică decât cel în care şi-au organizat întreprinderea familială.
Membrii unei întreprinderi familiale sunt asiguraţi în sistemul public de pensii şi alte
drepturi de asigurări sociale şi au dreptul de a fi asiguraţi în sistemul asigurărilor
sociale de sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile prevăzute de lege.
Întreprinderea familială nu poate angaja terţe persoane cu contract de muncă.
Întreprinderea familială se constituie printr-un acord de constituire, încheiat de
membrii familiei în formă scrisă, ca o condiţie de validitate. Acordul de constituire va
stipula numele şi prenumele membrilor, reprezentantul, data întocmirii, participarea
fiecărui membru la întreprindere, condiţiile participării, cotele procentuale în care vor

  22
împărţi veniturile nete ale întreprinderii, raporturile dintre membrii întreprinderii
familiale şi condiţiile de retragere, sub sancţiunea nulităţii absolute.
Reprezentantul desemnat prin acordul de constituire va gestiona interesele
întreprinderii familiale în temeiul unei procuri speciale, sub forma unui înscris sub
semnătură privată. Procura specială se semnează de către toţi membrii întreprinderii
care au capacitate de exerciţiu şi reprezentanţii legali ai celor cu capacitate de exerciţiu
restrânsă.
În scopul exercitării activităţii pentru care a fost autorizată, întreprinderea
familială, prin reprezentantul său, poate colabora cu alte persoane fizice autorizate ca
PFA, întreprinzători persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau
reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane fizice sau juridice,
pentru efectuarea unei activităţi economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul
juridic dobândit potrivit prezentei secţiuni.
Întreprinderea familială nu are patrimoniu propriu şi nu dobândeşte personalitate
juridică prin înregistrarea în registrul comerţului.
Prin acordul de constituire a întreprinderii familiale, membrii acesteia pot stipula
constituirea unui patrimoniu de afectaţiune.
În cazul prevăzut la alin. (2), prin acordul de constituire sau printr-un act
adiţional la acesta se vor stabili cotele de participare a membrilor la constituirea
patrimoniului de afectaţiune. Dacă membrii întreprinderii convin în unanimitate, cotele
de participare pot fi diferite de cele prevăzute pentru participarea la veniturile nete sau
pierderile întreprinderii.
Membrii întreprinderii familiale sunt comercianţi persoane fizice de la data
înregistrării acesteia în registrul comerţului şi răspund solidar şi indivizibil pentru
datoriile contractate de reprezentant în exploatarea întreprinderii cu patrimoniul de
afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi, în completare, cu întreg patrimoniul,
corespunzător cotelor de participare prevăzute la art. 29 alin. (1). Deciziile privind
gestiunea curentă a întreprinderii familiale se iau de către reprezentantul desemnat în
condiţiile art. 29 alin. (2).
Actele de dispoziţie asupra bunurilor afectate activităţii întreprinderii familiale se
vor lua cu acceptul majorităţii simple a membrilor întreprinderii, cu condiţia ca această
majoritate să includă şi acordul proprietarului bunului care va face obiectul actului.
Actele prin care se dobândesc bunuri pentru activitatea întreprinderii familiale se
încheie de reprezentant fără autorizarea prealabilă a membrilor, dacă valoarea bunului
cu privire la care se încheie actul nu depăşeşte 50% din valoarea bunurilor care au fost
afectate întreprinderii potrivit art. 30 alin. (2) şi a sumelor de bani aflate la dispoziţia
întreprinderii la data actului. Bunurile dobândite sunt coproprietatea membrilor în
cotele prevăzute la art. 29 alin. (1) sau la art. 30 alin. (3), după caz.
Întreprinderea familială îşi încetează activitatea şi este radiată din registrul
comerţului în următoarele cazuri:
a) mai mult de jumătate dintre membrii acesteia au decedat;
b) mai mult de jumătate dintre membrii întreprinderii cer încetarea acesteia sau
se retrag din întreprindere;
c) în condiţiile art. 25 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare.

  23
Cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru conformitate cu originalul
a actelor doveditoare, după caz, se depune la oficiul registrului comerţului de pe lângă
tribunalul unde îşi are sediul profesional, de către orice persoană interesată.
În cazul în care membrii întreprinderii familiale au constituit un patrimoniu de
afectaţiune potrivit art. 30 alin. (2) sau au dobândit bunuri potrivit art. 32 alin. (3),
bunurile se împart conform cotelor prevăzute la art. 30 alin. (3). În cazul în care nu a
fost constituit un patrimoniu de afectaţiune, bunurile dobândite potrivit art. 32 alin. (3)
se împart conform cotelor prevăzute la art. 29 alin. (1).
Primăriile pot să îşi constituie birouri de asistenţă şi reprezentare a persoanelor
fizice prevăzute la art. 4, prin reorganizarea activităţii desfăşurate în temeiul
dispoziţiilor Legii nr.300/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Persoanele fizice pot opta să efectueze formalităţile prevăzute la cap. II şi prin
intermediul birourilor de asistenţă şi reprezentare.
Birourile de asistenţă şi reprezentare pot să reprezinte persoana fizică solicitantă
în cadrul procedurilor de obţinere a autorizaţiei şi înregistrării în registrul comerţului,
în temeiul unei cereri de reprezentare. Birourile de asistenţă şi reprezentare au
următoarele competenţe:
a) primesc şi ordonează documentaţia pentru înregistrare şi autorizare;
b) remit cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a
funcţionării, însoţită de documentaţia de susţinere, la registrul comerţului competent,
efectuează corespondenţă cu acesta în scopul obţinerii înregistrării şi autorizării,
precum şi pentru primirea certificatului de înregistrare şi a celorlalte acte, în original;
c) remit solicitantului actele în original primite de la registrul comerţului, prin
scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în termen de 5 zile lucrătoare de la
data primirii din partea acestuia; actele se socotesc comunicate solicitantului la data la
care acestea devin disponibile destinatarului pe suport hârtie;
d) acordă solicitanţilor asistenţă privind operaţiunea de înregistrare în registrul
comerţului şi de autorizare a funcţionării.
Pentru serviciile prestate primăriile vor putea percepe taxe pe care le pot stabili
autonom, în temeiul principiului autonomiei locale. Primăriile vor pune la dispoziţia
publicului un formular standard al cererii de reprezentare prevăzute la alin. (3).
Cererea de reprezentare, cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare
a funcţionării şi documentaţia de susţinere pot fi remise la registrul comerţului
competent în format electronic, utilizând Sistemul de autorizare şi înregistrare online
şi/sau pe suport hârtie, prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire
cu conţinut declarat, ori direct la registrul comerţului.
În scopul liberului acces al cetăţenilor la servicii publice administrative de
calitate, birourile de asistenţă şi reprezentare pot primi cereri de reprezentare şi pot
presta servicii de asistenţă, indiferent de sediul profesional al solicitantului şi de
registrul comerţului căruia i se adresează acesta. Acolo unde prezenta ordonanţă de
urgenţă nu dispune, prevederile Legii nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, precum şi cele ale Legii nr. 359/2004, cu modificările şi
completările ulterioare, se vor aplica corespunzător, în măsura în care nu contravin
dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
Persoanele fizice prevăzute la art. 3 alin. (1), care desfăşoară o activitate
economică autorizată şi recunoscută într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau al

  24
Spaţiului Economic European, în forme similare cu cele prevăzute de prezenta
ordonanţă de urgenţă, pot fi autorizate să desfăşoare pe teritoriul României aceleaşi
tipuri de activităţi pentru care au fost autorizate în acel alt stat, cu respectarea
dispoziţiilor art. 1 şi 3. În cazul prevăzut la alin. (1), cererea de înregistrare în registrul
comerţului şi de autorizare a funcţionării este de competenţa directorului oficiului
registrului comerţului de pe lângă tribunalul în raza căruia a fost ales şi declarat sediul
profesional. Cererea va fi însoţită de următoarele acte:
a) carte de identitate sau paşaport al solicitantului - fotocopie şi traducere în
limba română, certificate olograf;
b) documentaţia care atestă funcţionarea legală, obţinută în celalalt stat al
Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European - fotocopie şi traducere în
limba română, certificate olograf.
(4) În funcţie de forma de organizare pentru care se solicită autorizarea, se vor
aplica corespunzător prevederile cap. II.
Persoanele prevăzute la art. 4 sunt plătitoare de impozit pe venit în condiţiile
prevăzute de Legea nr.571/2003, cu modificările şi completările ulterioare. Procedurile
desfăşurate potrivit Legii nr. 300/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se
vor finaliza potrivit prevederilor legii aplicabile la data iniţierii acestora. Persoanele
fizice şi asociaţiile familiale autorizate şi înregistrate în registrul comerţului în temeiul
unor acte normative anterioare prezentei ordonanţe de urgenţă pot funcţiona în baza
certificatului de înregistrare, emis de oficiul registrului comerţului de pe lângă
tribunal, un an de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Până la
împlinirea termenului de un an, persoanele prevăzute la alin. (2) vor opta pentru
desfăşurarea activităţii în una dintre formele prevăzute de prezenta ordonanţă de
urgenţă. Dispoziţiile cap. II se aplică în mod corespunzător. Persoanele prevăzute la
alin. (2) care nu şi-au exercitat dreptul de opţiune îşi încetează activitatea şi vor fi
radiate din registrul comerţului, din oficiu, fără nicio altă formalitate. Rezoluţia prin
care directorul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal dispune radierea se
publică pe pagina de internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi se
afişează, sub formă tabelară, la sediul oficiului registrului comerţului unde s-a dispus
radierea. Împotriva rezoluţiei se poate formula plângere, în condiţiile art. 12, care se
aplică în mod corespunzător.
În situaţia în care autorităţile publice competente constată că nu mai sunt
îndeplinite condiţiile de desfăşurare a activităţii care au stat la baza autorizării
funcţionării şi aplică sancţiuni contravenţionale complementare, notifică oficiul
registrului comerţului de pe lângă tribunalul din judeţul unde este declarat sediul
profesional al persoanei fizice autorizate, întreprinderii individuale sau întreprinderii
familiale sancţionate. Notificarea se comunică în termen de 3 zile de la data expirării
termenului de contestare sau de la data primirii hotărârii judecătoreşti definitive şi
irevocabile prin care s-a soluţionat plângerea împotriva sancţiunii dispuse. Oficiul
registrului comerţului de pe lângă tribunal va înregistra din oficiu această notificare,
fără plata taxelor prevăzute de lege. Dispoziţiile alin. (1)-(3) se aplică în mod
corespunzător şi în situaţia ridicării sancţiunii.
Orice referire conţinută în alte acte normative la sintagma "persoană fizică
autorizată şi/sau asociaţie familială" va fi considerată ca fiind făcută la sintagma
"persoană fizică autorizată, întreprindere individuală şi/sau întreprindere familială",

  25
după caz. Structura denumirii întreprinderii individuale este aceeaşi ca şi cea a
persoanei fizice autorizate. Dispoziţiile art. 30 şi 31 din Legea nr. 26/1990,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.
La Ordonanţa Guvernului nr.75/2001 privind organizarea şi funcţionarea
cazierului fiscal, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 664 din 23
iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, articolul 8 alineatul (11) se
modifică şi va avea următorul cuprins: Obligaţia prevăzută la alin. (1) este îndeplinită
în situaţiile prevăzute la lit. a), c), d) şi e) prin transmiterea, în format electronic, a
informaţiilor din cazierul fiscal al contribuabililor de Agenţia Naţională de
Administrare Fiscală Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, la solicitarea
acestuia, în termen de 8 ore.
Solicitarea cuprinde, în mod obligatoriu, următoarele informaţii: numele şi
prenumele/denumirea şi codul de identificare fiscală.". La Legea nr. 359/ 2004 privind
simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice,
asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi
la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, publicată în Monitorul Oficial al
României Partea I, nr. 839 din 13 septembrie 2004, cu modificările şi completările
ulterioare, articolul 3 alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
Înmatricularea persoanelor fizice autorizate, a întreprinderilor individuale şi a
întreprinderilor familiale în registrul comerţului şi înregistrarea fiscală a acestora se
fac pe baza rezoluţiei directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal,
potrivit legii speciale, fără a fi necesară pronunţarea de către judecătorul delegat a
încheierii prevăzute la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind registrul
comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."
La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă: Legea nr.
300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale care
desfăşoară activităţi economice în mod independent, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004, cu modificările şi completările
ulterioare;
Hotărârea Guvernului nr.1.766/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a Legii nr. 300/ 2004 privind autorizarea persoanelor fizice şi a asociaţiilor
familiale care desfăşoară activităţi economice în mod independent, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.048 din 12 noiembrie 2004; art. 17 lit. a)
din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 49 din 4 februarie 1998, cu modificările şi completările
ulterioare; orice alte dispoziţii contrare.

1.5. Patrimoniul de afectaţiune şi patrimoniul profesional individual, în temeiul


Noului Cod civil şi al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu
modificările şi completările ulterioare

Patrimoniul de afectaţiune reprezintă un instrument în derularea afacerilor, chiar


afacerea în sine, motiv pentru care este necesară reglementarea acestuia în acord cu
cerinţele economiei moderne. Studiul de faţă analizează şi propune soluţii la
problematicile patrimoniului de afectaţiune ca instrument prin intermediul căruia se
derulează o afacere, ca tehnică modernă de gestiune a patrimoniului şi ca instrument

  26
delimitare a răspunderii întreprinzătorilor comercianţi. Avem în vedere autonomia
deplină a patrimoniului de afectaţiune al comercianţilor şi limitarea răspunderii
acestora pentru obligaţiile profesionale, posibilitatea constituirii unor patrimonii de
afectaţiune de către societăţile comerciale şi, nu în ultimul rând, problematica
înstrăinării „afacerii”, respectiv înstrăinarea inter vivos a patrimoniului de afectaţiune,
ca universalitate juridică.
Întreaga problematică a cărei analiză ne-am propus-o are ca punct de plecare
instituţia patrimoniului, şi, în introducere, vom analiza, foarte concis, actualul context
legal şi diversele opinii privind patrimoniul, caracteristicile şi formele acestuia.
Astfel, în lipsa unei definiţii legale, patrimoniul era definit de doctrină „ca
ansamblul drepturilor şi obligaţiilor unei persoane care au, sau reprezintă, o valoare
pecuniară sau economică, adică evaluabilă în bani” 3, cu următoarele caracteristici:
patrimoniul este o universalitate juridică, toate persoanele au un patrimoniu, nu există
patrimoniu fără stăpân, o persoană nu poate avea decât un singur patrimoniu.
La începutul secolului XX, literatura de specialitate a început să pună sub
semnul întrebării teoria unităţii şi indivizibilităţii patrimoniului, teorie bazată pe
legătura metafizică dintre personalitatea umană şi patrimoniul său 4.
Observăm că, în esenţă, vechiul drept românesc nu a adoptat în întregime teoria
domnilor Charles Aubry şi Frederic C. Rau, teorie ce a marcat dreptul francez timp de
aproape două secole 5, conform căreia patrimoniul este unic, unitar şi indivizibil 6.
Susţinem aceasta având în vedere doctrina română care, raportată la Codul civil român
de la 1864, a considerat că, deşi patrimoniul este unic, el nu este totdeauna unitar,
putând fi divizat în universalităţi sau mase patrimoniale cu regim juridic distinct,
indicându-se, în argumentarea acestei opinii, inclusiv reglementări legale succesive ale
unor cazuri de divizare a patrimoniului general 7.
În zilele noastre, un pas semnificativ în direcţia divizibilităţii reale a
patrimoniului s-a făcut prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind
desfăşurarea activităţii economice de către persoane fizice autorizate, întreprinderi
individuale şi întreprinderi familiale 8, act normativ ce reglementează şi patrimoniul de
afectaţiune. Pentru prima dată, întreprinzătorii ce desfăşoară activităţi economice ca
persoane fizice autorizate, titulari ai întreprinderii individuale sau ca membri ai unei
întreprinderi familiale (în continuare, comercianţi persoane fizice) îşi pot constitui
diviziuni patrimoniale afectate desfăşurării unei activităţi, separat de gajul general al
creditorilor personali ai acestora.
                                                            
3
C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de Drept Civil Român, vol. 1, Ed. All, 1996, p. 522.
4
G. Rojas Elgueta, Divergences and Convergences of common Law and Civil Law Traditions on Asset
Partitioning: A Functional Analysis, University of Pennsylvania Journal of Business Law, vol. 12:2, 2010, p. 527.
5
Fr. Terre, La personne et ses patrimoines. Des Pepis per milliers, Revue de Droit Henri Capitant, nr. 2, 30 june
2011.
6
Aubry et Rau, par E. Bartin, Cours de droit civil francais, 5eme ed., §§ 573 et 574, T. 9, 1917; pentru versiunea în
engleză a teoriei asupra patrimoniului a domnilor Aubry and Rau, a se vedea: Kasirer, Translating Part of
France’s Legal Heritage: Aubry and Rau on the Patrimoine, 38 Revue generale de droit 453, 2008.
7
C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, op. cit., p. 523. C. Bîrsan, Drept Civil. Drepturi reale
principale, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007, pp. 10-11. V. Stoica, Drept Civil. Drepturi reale principale, Ed.
Hamangiu, Bucureşti, 2004, pp. 47-96; pentru analiza istoriei teoriilor privitoare la patrimoniu, a se vedea: V.
Stoica, Patrimoniul deafectaţiune – Continuitate şi reformă, RRDP nr. 2/2013, pp. 13-23.
8
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţii economice de către persoane
fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, publicată în M. Of. nr. 328 din data de 25
aprilie 2008, cu modificările şi completările ulterioare.

  27
Codul civil român din 2011 instituie principiul divizibilităţii patrimoniului,
stabilind totodată că acesta include toate drepturile şi datoriile unei persoane ce pot fi
evaluate în bani [art. 31 alin. (1) C. civ.]. În acest sens, patrimoniul poate face obiectul
unei diviziuni sau unei afectaţiuni, dar numai în cazurile şi condiţiile prevăzute de
lege. Aşadar, divizarea patrimoniului este posibilă numai în cazurile prevăzute de lege,
temeiul diviziunii fiind un act juridic sau un fapt juridic în sens restrâns 9.
Patrimoniile de afectaţiune, reglementate de dispoziţiile art. 31 alin. (3) C. civ.
ca diviziuni patrimoniale, sunt: masele patrimoniale fiduciare, cele afectate exercitării
unei profesii autorizate, precum şi alte patrimonii astfel determinate.
Există opinii conform cărora, prin reglementarea divizibilităţii patrimoniului şi
a patrimoniilor de afectaţiune, dreptul român ar fi renunţat la teoria
unicităţii patrimoniului 10.
Apreciem că în actuala configuraţie legislativă se menţine unicitatea
patrimoniului, consacrarea legală a divizibilităţii patrimoniului având relevanţă doar
din perspectiva caracterului unitar al patrimoniului 11. Suplimentar, chiar din
formularea art. 31 alin. (1) C. civ., „Orice persoană are un patrimoniu”, reiese opţiunea
legiuitorului pentru menţinerea caracterului de unicitate al patrimoniului.
Patrimoniul de afectaţiune, ca „fracţiune de universalitate”, este o universalitate
juridică ce conţine drepturi şi obligaţii legate prin scopul afectării lor, creată prin
voinţa exclusivă a titularului patrimoniului general şi recunoscută de lege.
Întreprinzătorul are un patrimoniu general, în cadrul căruia se pot constitui una
sau mai multe mase patrimoniale distincte, numite patrimonii de afectaţiune, destinate
realizării unui anumit scop. În această situaţie, patrimoniu general (concept de gen) se
divide în patrimoniu de afectaţiune şi în patrimoniu personal (specii), ambele
patrimonii speciale fiind incluse în patrimoniul general al titularului întreprinzător.
Nu suntem preocupaţi de fondul de comerţ al întreprinzătorului, deoarece el nu
produce nicio influenţă specială asupra răspunderii întreprinzătorului faţă de creditorii
săi. Excluderea acestei instituţii din câmpul nostru de interes rezidă şi din faptul că, în
opinia noastră, fondul de comerţ, ca universalitate (de fapt) de bunuri 12 afectate de
întreprinzător desfăşurării activităţii economice, este parte a unui patrimoniu de
afectaţiune, dacă acesta este constituit de comerciant, şi totdeauna este parte a
patrimoniului general al acestuia. Aşadar, între fond de comerţ şi patrimoniul de

                                                            
9
V. Stoica, Drept Civil. Drepturi reale principale, op. cit., p. 8.
10
Gh. Piperea, Drept Comercial. Întreprinderea, Ed. C. H. Beck, 2012, p. 60. R.-M. Popescu, E. Oprina, Fiducia şi
implicaţiile acesteia asupra executării silite, Revista Română de Executare Silită nr. 4/2011, p. 72. R.
Catană, Drept Comercial. În PowerPoint, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 97; pentru aceeaşi opinie
raportată la Codul civil Quebec, a se vedea: Macdonald, Reconceiveing the Symbols of Property: Universalities,
Interests and other Heresies, McGill Law Journal, vol. 39, 1994, pp. 776-777.
11
F. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, Noul Cod Civil, Ed. C.H. Beck, 2012, p. 35. I.
Sferdian, Patrimoniul profesional individual afectat desfăşurării unei profesii liberale în reglementarea Codului
civil (Legea nr. 287/2009), Revista Dreptul nr. 7/2012, p. 44. În sensul menţinerii caracterului unitar al
patrimoniului, a se vedea: V. Stoica, Patrimoniul de afectaţiune – continuitate şi reformă, op. cit., p. 22.
12
Art. 541 alin. (1) C. civ. defineşte universalitatea de fapt ca „ansamblul de bunuri care aparţin aceleiaşi persoane
şi au o destinaţie comună stabilită prin voinţa acesteia sau prin lege”. Pe de altă parte, fondul de comerţ nu este
universalitate juridică, pentru că universalităţile juridice există doar dacă sunt recunoscute de lege, ori fondul de
comerţ nu beneficiază de această recunoaştere.

  28
afectaţiune şi patrimoniul general există relaţia dintre parte şi întreg, întregul fiind
patrimoniul de afectaţiune, respectiv patrimoniul general al comerciantului13.
Mai întâi, vom analiza răspunderea pentru obligaţiile patrimoniale ale
întreprinzătorului ce funcţionează cu şi fără constituirea unui patrimoniu de
afectaţiune. Vom face analiza pentru fiecare dintre categoriile de întreprinzători:
întreprinzătorul ce desfăşoară o activitate economică (în continuare, comerciant
persoană fizică, respectiv comerciant persoană juridică), şi întreprinzătorul ce exercită
o profesie autorizată (liberală), printre care indic: avocatul, medicul, practicianul în
insolvenţă, executorul judecătoresc ş.a. (în continuare, profesionist). Ulterior, vom
propune soluţii şi voi analiza modalitatea în care, prin modificarea actualei
reglementări a patrimoniului de afectaţiune, prin autonomizarea lui deplină, se poate
obţine o reală limitare a răspunderii comercianţilor persoane fizice pentru obligaţiile
profesionale.
Patrimoniul de afectaţiune nu poate constitui un adevărat instrument de derulare
a afacerilor fără posibilitatea ca, la un moment dat, titularul acestuia să îl poată
înstrăina prin acte între vii. Aşadar, voi analiza posibilitatea înstrăinării, prin acte între
vii, a patrimoniului de afectaţiune din perspectiva dreptului românesc, precum şi din
perspectiva dreptului comparat.
Conform regulii generale, instituite prin art. 2324 alin. (1) C. civ., cel care este
obligat personal răspunde cu toate bunurile sale mobile şi imobile, prezente şi viitoare.
Ele servesc drept garanţie comună a creditorilor săi.
Evident, se instituie principiul răspunderii nelimitate pentru datorii, patrimoniul
general reprezentând garanţia comună, gajul general al creditorilor, principiu regăsit şi
în Codul civil de la 1864 14.
Printre excepţii de la regulă, potrivit art. 2324 alin. (3) C. civ., creditorii ale
căror creanţe s-au născut în legătură cu o anumită diviziune a patrimoniului, autorizată
de lege, trebuie să urmărească mai întâi bunurile care fac obiectul acelei mase
patrimoniale. Dacă acestea nu sunt suficiente pentru satisfacerea creanţelor, pot fi
urmărite şi celelalte bunuri ale debitorului.
În aceste condiţii, prin constituirea patrimoniului de afectaţiune – masele
patrimoniale fiduciare, cele afectate exercitării unei profesii autorizate, precum şi
alte patrimonii astfel determinate – „gajul general al creditorilor se specializează” 15.
Altfel spus, patrimoniul de afectaţiune va reprezenta gaj general doar pentru creditorii
ale căror creanţe s-au născut în legătură cu acest patrimoniu (în continuare, creditori
profesionali), comerciantul urmând să răspundă faţă de aceştia cu bunurile din acest
patrimoniu.

                                                            
13
În acelaşi sens, C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, ibidem, p. 524. S. Angheni, Drept Comercial.
Profesioniştii – comercianţi, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2013, pp. 35 şi urm. L. Herovanu, Dreptul român şi
patrimoniul de afectaţiune, Revista de Drept Comercial nr. 6/2009, pp. 75-76. Opinie contrară în: St. D.
Cărpenaru, Tratat de Drept Comercial Român, Conform noului Cod Civil, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012,
p. 95.
14
Gh. Piperea, Diviziunile patrimoniale şi confuzia de patrimonii – noi motive de contestaţie la
executare, Curierul Judiciar nr. 9/2012, p. 562.
15
F. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, op. cit., p. 2274. În acelaşi sens, L. Pop, I.-F. Popa, S. I.
Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligaţiile, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012, op. cit., p. 756.

  29
Totodată, prin prevederile art. 2324 alin. (3) C. civ. se instituie o ordine de
prioritate a urmăririi bunurilor din patrimoniile speciale ale întreprinzătorului de către
creditorii profesionali:
(i) mai întâi sunt urmărite bunurile existente în patrimoniul afectat desfăşurării
activităţii profesionale şi, dacă acestea sunt insuficiente,
(ii) pot fi urmărite şi bunurile din patrimoniul personal.
Prin excepţie de la această regulă, dacă diviziunea patrimoniului este generată
de exercitarea unei profesii autorizate, creditorii, ale căror creanţe s-au născut în
legătură cu acel patrimoniu de afectaţiune sau în legătură cu acea profesie, au dreptul
de a urmări numai bunurile patrimoniului de afectaţiune. Această excepţie, instituită
prin art. 2324 alin. (4) C. civ., are valoare de principiu în materia răspunderii
profesioniştilor autorizaţi pentru obligaţiile lor profesionale patrimoniale, regulă
confirmată prin art. 727 alin. (1) teza I C. proc. civ.
Şi nu în ultimul rând, în oricare dintre cele două situaţii de excepţie, creditorii
personali ai întreprinzătorului nu au acces la bunurile din patrimoniul de afectaţiune,
fiind exclus concursul creditorilor personali ai debitorului asupra patrimoniului de
afectaţiune al acestuia. Într-o manieră concisă şi precisă, în doctrină, s-a apreciat ca
fiind creanţe sau datorii profesionale cele ce rezultă din exploatarea unei
întreprinderi 16, distincţia dintre creditorii personali şi cei profesionali fiind realizată
prin raportare la acest criteriu.
În consecinţă, patrimoniul de afectaţiune este impermeabil dinspre exterior,
respectiv este relativ independent de patrimoniul personal care îşi menţine
permeabilitatea raportată la urmăririle creditorilor profesionali ai comerciantului
persoană fizică.
În cele ce urmează ne vom raporta la toate speciile patrimoniului de afectaţiune
ce pot conduce la limitarea răspunderii întreprinzătorului faţă de creditorii săi
profesionali:
(i) masele patrimoniale afectate de către profesionişti desfăşurării unei
profesii autorizate, respectiv patrimoniile de afectaţiune profesionale,
(ii) masele patrimoniale afectate de către comercianţi desfăşurării unei
activităţi economice, respectiv patrimonii de afectaţiune comerciale şi
(iii) masele patrimoniale fiduciare, respectiv patrimoniile de afectaţiune
fiduciare.
Fără îndoială, patrimoniul de afectaţiune este o tehnică de organizare a
patrimoniului şi, în acelaşi timp, o modalitate de limitare a răspunderii titularului
pentru obligaţiile profesionale. În acest din urmă caz, raţiunea constituirii
patrimoniului de afectaţiune este obţinerea justului echilibru între activitatea
economică sau profesională şi riscurile inerente acestor activităţi, precum şi
necesitatea protejării bunurilor personale ale întreprinzătorului şi familiei sale.
Este bine cunoscut faptul că societatea cu personalitate juridică – cel mai
reprezentativ, comerciant persoană juridică – este atât „o tehnică de organizare a unei
întreprinderi, o metodă de afectare a bunurilor, capitalurilor, drepturilor şi obligaţiilor

                                                            
16
Gh. Piperea, Diviziunile patrimoniale şi confuzia de patrimonii – noi motive de contestaţie la executare, op.
cit., p. 564.

  30
unei activităţi determinate de obiectul său” 17, cât şi o tehnică de limitare a răspunderii
asociaţilor acesteia.
Pe de altă parte, nu orice formă asociativă sau societară de desfăşurare a
activităţii implică limitarea răspunderii asociaţilor ci, ca regulă, doar societăţile ce
beneficiază de personalitate juridică. Exemplu concludent îl reprezintă societatea
simplă, entitate fără personalitate juridică, ce beneficiază de un patrimoniu, dar implică
răspunderea subsidiară şi nelimitată a asociaţilor săi pentru obligaţiile faţă de creditorii
societăţii, conform art. 1920 alin. (1) C. civ. 18. Mai mult, în cazuri limitativ prevăzute
de lege, nici personalitatea juridică a societăţii nu înlătură răspunderea nelimitată şi
solidară a asociaţilor pentru obligaţiile sociale.
Fără îndoială, pentru comerciantul persoană juridică, patrimoniul de afectaţiune
nu este principalul instrument de protejare şi limitare a răspunderii acestuia.
În literatura de specialitate, se consideră că sunt patrimonii de afectaţiune
sucursalele, punctele de lucru şi sediile secundare ale persoanei juridice 19.
În opinia noastră, sucursalele, punctele de lucru şi celelalte sedii secundare ale
societăţii cu personalitate juridice nu pot fi calificate ca având natura juridică a unor
patrimonii de afectaţiune ale societăţii-mamă.
Avem în vedere, în primul rând, faptul că nu există o prevedere legală prin care
să se reglementeze posibilitatea ca societăţile comerciale să îşi constituie patrimonii de
afectaţiune, altele decât masele patrimoniale fiduciare. Principiul este acela conform
căruia patrimoniile de afectaţiune se pot constitui numai în cazurile şi în condiţiile
prevăzute de lege, dispoziţiile art. 31 alin. (2) şi alin. (3) C. civ. fiind imperative.
Pe de altă parte, în Legea nr. 31/1990 privind societăţile, lege specială raportată
la prevederile Codului civil, nu există nici o dispoziţie în temeiul căreia să se permită
societăţilor cu personalitate juridică să îşi constituie patrimonii de afectaţiune.
În al doilea rând, asimilarea sediilor secundare ale societăţii cu personalitate
juridică cu patrimoniile de afectaţiune ar genera modificări structurale în regimul
juridic actual al sucursalei, în sensul înlocuirii acestuia cu cel aplicabil patrimoniului
de afectaţiune, aspect dificil de acceptat, în actuala configuraţie legislativă. Spre
exemplu, ca regulă, creditorului „unei sucursale” 20, – în drept, creditorul societăţii-
mamă -, ce urmăreşte direct societatea-mamă pentru obligaţiile născute în legătură cu
activitatea sucursalei, nu îi poate fi opus beneficiul de discuţiune. Creditorul societăţii
nu poate fi obligat să urmărească, mai întâi, patrimoniul sucursalei (patrimoniul de
afectaţiune în legătură cu care s-a născut creanţa sa) şi, doar în situaţia insuficienţei
bunurilor acesteia, să se îndrepte împotriva patrimoniului societăţii-mamă. Dacă am
admite teza sucursalei ca patrimoniu de afectaţiune al societăţii-mamă, ar trebui să
avem temei pentru invocarea prevederilor art. 2324 alin. (3) C. civ., ce impun
urmărirea prioritară a bunurilor patrimoniului de afectaţiune, respectiv ale sucursalei,
temei exclus de actuala reglementare a sucursalelor.

                                                            
17
Xavier de Roux, La creation d’un patrimoine d’affectation, p. 9.
18
Gh. Piperea, Diviziunile patrimoniale şi confuzia de patrimonii – noi motive de contestaţie la executare, op.
cit., p. 563.
19
Gh. Piperea, Simularea personalităţii juridice în Noul Cod Civil, RRDA nr. 1/2012.
20
Avem în vedere creditorul ale cărui creanţe s-au născut din acte juridice încheiate cu sucursala ce a acţionat în
numele şi pe seama societăţii-mamă, societate cu personalitate juridică.

  31
Evident că societatea comercială îşi poate constitui patrimonii de afectaţiune 21,
dar numai sub forma maselor patrimoniale fiduciare în calitate de constituitor persoană
juridică, drept recunoscut de art. 776 C. civ., raportat la dispoziţiile art. 31 alin. (1)-
(3) C. civ.
Într-o asemenea ipoteză, beneficiarul fiduciei poate fi orice persoană aflată în
relaţii de afaceri cu societatea, inclusiv constituitorul. Practic, prin crearea masei
patrimoniale fiduciare, societatea va beneficia de toate avantajele oferite de regimul
juridic al patrimoniului de afectaţiune, ca instrument juridico-economic de derulare a
contractelor comerciale 22.
În primul rând, în principiu, bunurile din masa patrimonială fiduciară vor putea
fi urmărite numai de creditorii ale căror creanţe s-au născut în legătură cu aceste
bunuri.
În al doilea rând, societatea comercială va putea crea o masă patrimonială
fiduciară pentru garantarea propriilor obligaţii prezente sau viitoare, de regulă pentru:
(i) garantarea unui credit 23, în caz de nerestituire a creditului, fiduciarul –
beneficiar – creditor păstrând pentru sine bunurile primite în temeiul
fiduciei 24;
(ii) gestionarea uneia dintre afacerile ce fac obiectul său de activitate,
constituitorul având dreptul să fie, în acelaşi timp, şi beneficiar 25;
(iii) a obţine resurse financiare prin utilizarea fiduciei ca vânzare cu pact de
răscumpărare.
Interesant de remarcat este faptul că în situaţia creării patrimoniului fiduciar
pentru garantarea unui credit, „fiduciarul creditor este singurul care îşi obţine
realizarea creanţei sale din bunul sau masa patrimonială obiect al garanţiei, spre
deosebire de garanţiile tradiţionale în care atributul lor de preferinţă poate expune pe
titular concursului şi chiar preeminenţei altor creditori preferabili” 26.
Opozabilitatea fiduciei se asigură prin menţionarea sa în Arhiva Electronică de
Garanţii Reale Mobiliare şi înscrierea drepturilor reale imobiliare, inclusiv a
garanţiilor reale imobiliare, care fac obiectul contractului de fiducie, în cartea funciară,
pentru fiecare drept în parte.
Problema impermeabilităţii patrimoniului personal al comerciantului persoană
fizică trebuie abordată din multiple perspective: a comerciantului, a creditorilor
acestuia, a familiei comerciantului şi, nu în ultimul rând, din perspectiva statului.
Comerciantul şi familia sa sunt interesaţi ca în situaţii dificile, bunurile
personale sau o parte dintre acestea să fie la adăpost de urmărirea creditorilor
profesionali.

                                                            
21
În acelaşi sens, Gh. Piperea, Simularea personalităţii juridice în Noul Cod Civil, ibidem.
22
Pentru detalii, a se vedea: R. Dammann, Fiducia – garanţie şi conflictul de legi, în Pandectele Române nr.
6/2013.
23
Detalii privind posibilitatea calificării drept garanţie personală a unei astfel de fiducii în I. Turcu, Se poartă
fiducia, Revista de Note şi Studii Juridice.
24
D. Chirică, Noul Cod civil, Direcţii de evoluţie, în Pandectele Române nr. 4/2013.
25
R. Dammann, op. cit.
26
M. Grimaldi, L’introduction de la fiducie en droit francais in Les transfromations du droit civil
fancais, Universidad externado de Colombia; M. Bouteille, Les Proprietes conditionnelles, Presses Universitaires
D’Aix-Marseille, 2008, pp. 455-456, apud L. M. Harosa, Scurte consideraţii asupra fiduciei în reglementarea
noului Cod civil, RRDA nr. 9/2013.

  32
Însă, comerciantul nu îşi poate proteja bunurile personale, parte a patrimoniul
personal, printr-o declaraţie unilaterală de insesizabilitate a bunurilor, întrucât legea
română, spre deosebire de cea franceză, nu recunoaşte valabilitatea unei asemenea
manifestări de voinţă. Interdicţia este prevăzută în art. 2329 C. civ., raportat la art. 627
alin. (1) C. civ., prin care se permite indisponibilizarea şi insesizabilitatea unui bun
doar prin convenţie şi prin testament, cu excluderea actelor juridice unilaterale; chiar şi
în aceste situaţii de excepţie, insesizabilitatea este operantă numai în favoarea
dobânditorului bunului.
Aparent, constituirea unui patrimoniu de afectaţiune se prefigurează ca
instrument al limitării răspunderii comerciantului persoană fizică pentru obligaţiile
sale comerciale. În realitate, această construcţie juridică nu reuşeşte să înlăture
inechitatea răspunderii profesionistului comerciant cu întregul său patrimoniu, cel de
afectaţiune, dar şi cu cel personal.
Am arătat că, în temeiul legii, comercianţii persoane fizice au dreptul de a
afecta o fracţiune a patrimoniului lor în scopului exercitării unei activităţi economice,
constituind un patrimoniu de afectaţiune, în oricare din formele de desfăşurare a
activităţii economice reglementate de lege pentru aceştia 27.
Opţiunea constituirii patrimoniului de afectaţiune poate interveni la începutul
activităţii, odată cu cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a
funcţionării sau ulterior, sens în care vor fi depuse declaraţia dată anume în acest sens
şi documentele care să ateste efectuarea vărsămintelor sau calitatea de proprietar.
Ca efect al constituirii patrimoniului de afectaţiune, comerciantul obţine sistarea
dreptului creditorilor personali de a-i urmări toate bunurile, limitându-i la un drept de
gaj general asupra patrimoniului personal, chiar dacă bunurile acestui patrimoniu nu
sunt suficiente pentru îndestularea creanţelor acestora. Aşadar, creditorii personali nu
pot emite pretenţii asupra bunurilor din patrimoniul de afectaţiune, limitare legală ce
nu poate fi înlăturată nici prin voinţa titularului patrimoniului de afectaţiune.
Limitarea dreptului de urmărire la patrimoniul de afectaţiune nu funcţionează în
privinţa creditorilor profesionali ai comerciantului.
Legitimându-şi acţiunea prin insuficienţa bunurilor în patrimoniul de
afectaţiune, creditorii profesionali pot trece graniţa dintre patrimoniile speciale, păşind
în patrimoniul personal al debitorului şi urmărindu-i bunurile personale. Într-o
asemenea ipoteză, creditorii personali ai comerciantului pot invoca beneficiul de
discuţiune împotriva creditorilor profesionali până când aceştia fac dovada urmăririi
tuturor elementelor de activ din patrimoniul de afectaţiune al comerciantului 28.
Aşadar, pentru obligaţiile profesionale, comerciantul rămâne obligat nelimitat
faţă de creditorii profesionali. Răspunderea nelimitată are un caracter subsidiar,
comerciantul având posibilitatea de a invoca beneficiul de discuţiune în cazul
încălcării ordinii legale de preferinţă în urmărirea patrimoniilor sale speciale.
Prin urmare, de lege lata, comerciantul nu îşi poate proteja patrimoniul personal
de urmărirea creditorilor profesionali.
                                                            
27
Practica judecătorească s-a pronunţat în cauze având ca obiect patrimoniul de afectaţiune al comercianţilor
persoane fizice. În acest sens, a se vedea: ÎCCJ, fosta secţie comercială, decizia nr. 1072/2009, menţionată în C.
Bîrsan, Drept civil. Drepturi reale principale, Ed. Hamangiu, 2013, p. 14. Curtea de Apel Bucureşti, Secţia
comercială, decizia nr. 3 din 11 ianuarie 2010.
28
În acelaşi sens, L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligaţiile, op. cit., p. 756.

  33
Această situaţie este inadecvată şi inechitabilă, deoarece, în primul rând, o altă
categorie de creditori ai comerciantului, creditorii personali, este obligată să se
limiteze la urmărirea bunurilor din patrimoniul în legătură cu care creanţa lor s-a
născut, încălcându-se principiul egalităţii creditorilor. Pe de altă parte, patrimoniul
personal al profesioniştilor autorizaţi este de neatins pentru creditorii profesionali ai
acestora, legea utilizând, nejustificat, un dublu standard.
Este necesară modificarea şi completarea regimului juridic al patrimoniului de
afectaţiune constituit de comercianţii persoane fizice în sensul consacrării
independenţei acestuia faţă de patrimoniul personal al comerciantului şi al eliminării
dreptului creditorilor profesionali de a urmări bunurile patrimoniului personal al
debitorului, prin impermeabilizarea patrimoniului personal.
Pornindu-se de la rolul micilor întreprinzători în economie şi nevoile acestora,
limitarea răspunderii comerciantului persoană fizică, prin intermediul patrimoniului de
afectaţiune, corespunde cu nevoile practicii, se bazează pe precedentul legal consacrat
în legea română pentru profesioniştii autorizaţi şi este deja reglementată în legislaţiile
altor state europene, precum Franţa, Germania şi Portugalia 29.
În Franţa, protejarea patrimoniului familial al întreprinzătorilor comercianţi
individuali reprezintă o preocupare constantă şi un prim pas în această direcţie a fost
făcut prin reglementarea posibilităţii ca reşedinţa principală a oricăror întreprinzători
individuali să devină insesizabilă. În baza legii franceze din 1 august 2003 pentru
iniţiativă economică şi a declaraţiei întreprinzătorului individual privind
insesizabilitatea locuinţei cu caracter de reşedinţă principală, creditorii profesionali ai
acestuia pierd, temporar şi parţial, dreptul de a urmări reşedinţa principală a acestuia
pentru realizarea creanţelor lor profesionale.
Pasul decisiv l-a reprezentat Legea franceză nr. 2010 – 658 din 15 iunie 2010
privitoare la întreprinzătorul individual cu răspundere limitată. Prin această lege se
reglementează patrimoniul de afectaţiune al întreprinzătorilor individuali, stabilindu-se
că toţi întreprinzătorii individuali pot afecta activităţii lor profesionale un patrimoniu
separat de patrimoniul lor personal 30, fără crearea unei persoane juridice, iar
răspunderea acestora pentru obligaţiile profesionale se limitează la bunurile din
patrimoniul de afectaţiune, creditorii profesionali având drept de gaj general asupra
patrimoniului afectat, nu şi asupra celui personal al întreprinzătorului individual.
Şi în Germania, separarea patrimoniului – denumită zweckvermogen în BGB –
permite unei persoane să aibă mai multe patrimonii. Evident, diviziunile patrimoniale
sunt pe deplin autonome, „creditorii unui patrimoniu distinct nu pot urmări decât
bunurile din patrimoniul dedicat lor şi persoana care s-a dorit a fi protejată prin
separaţia patrimoniilor sau care are un interes în separarea patrimoniilor, poate
interveni pentru a respinge pretenţiile creditorilor care încearcă să forţeze limitele
patrimoniului separat, îndreptându-se împotriva altor bunuri din alte patrimonii” 31.

                                                            
29
De Roux, La creation d’un patrimoine d’affectation.
30
Conform prevederilor art. 14 din Legea franceză nr. 2010 – 658 din 15 iunie 2010, un întreprinzător poate avea
unul sau mai multe patrimonii de afectaţiune.
31
J. Rehahn, Al. Grimm, Country Report: Germany, The Columbia Journal of European Law Online, vol. 18,
2012, p. 99.

  34
Protejarea intereselor creditorilor patrimoniilor de afectaţiune ale comercianţilor
persoane fizice ar fi asigurată printr-o publicitate corespunzătoare a răspunderii lor
limitate.
În primul rând, comercianţii ar trebui să aibă obligaţia anunţării partenerilor,
printr-o menţiune adecvată, menită să atragă atenţia asupra limitării răspunderii sale,
spre exemplu: „Popescu Ion, persoană fizică autorizată cu răspundere limitată”,
înscrisă pe toate actele emise şi/sau semnate de comerciant, pe toate materialele
publicitare ş.a.
Această publicitate va trebui întregită prin publicitatea în registrul comerţului,
sub forma declaraţiei de constituire a patrimoniului de afectaţiune, însoţită de un raport
de evaluare a bunurilor ce intră în patrimoniul de afectaţiune, iar în cazul afectării
bunurilor imobile, a unor drepturi reale sau/şi alte drepturi, fapte sau raporturi juridice,
dacă au legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară, se impune şi înscrierea în
cartea funciară a declaraţiei de constituire a patrimoniului de afectaţiune 32. Desigur,
publicitatea constituirii patrimoniului de afectaţiune trebuie realizată şi prin înscriere
în arhiva electronică de garanţii mobiliare, atunci când patrimoniul de afectaţiune
conţine drepturi de garanţie pentru opozabilitatea cărora este necesară înscrierea în
arhivă.
Fără îndoială, răspunderea limitată a titularului va caracteriza întreaga existenţă
a patrimoniului de afectaţiune, inclusiv în momentul lichidării acestuia, fie prin
lichidare voluntară, fie în procedura falimentului comerciantului persoană fizică.
Creditorii profesionali ai comerciantului persoană fizică ar putea urmări şi
bunurile din patrimoniul personal al acestuia în caz de fraudă şi, în cazuri limitativ
prevăzute de lege, în procedura falimentului acestuia.
O specie a patrimoniului de afectaţiune este masa patrimonială afectată
desfăşurării unei profesii autorizate sau patrimoniile de afectaţiune profesionale.
Deşi noţiunea de profesii autorizate nu este precizată de lege, se consideră că „o
profesie autorizată de lege ar fi acea ocupaţie în cazul căreia calificarea specifică este
definită de lege, iar exercitarea îndeletnicirii respective se poate face numai în
condiţiile prescrise de lege” 33. Nu intră în categoria persoanelor autorizate să
desfăşoare o activitate profesională persoanele autorizate să desfăşoare activităţi
economice.
Aşadar, prin profesii autorizate sunt avute în vedere profesiile liberale: cea de
avocat, medic, arhitect, practician în insolvenţă, notar public, executor judecătoresc,
mediator ş.a., pentru practicarea cărora sunt necesare calificări profesionale şi
apartenenţa la un ordin profesional recunoscut prin lege34; aceştia sunt profesioniştii ce
îşi pot constitui un patrimoniu de afectaţiune profesional individual.
Constituirea patrimoniului afectat exercitării în mod individual a unei profesii
autorizate se stabileşte prin actul încheiat de titularul profesionist autorizat, cu
                                                            
32
În această situaţie, declaraţia trebuie să îmbrace forma înscrisului autentic notarial, întrucât, conform art.
888 C. civ., înscrierile în cartea funciară se efectuează în baza actului autentic notarial, a hotărârii judecătoreşti
definitive, a certificatului de moştenitor sau în baza unui alt act emis de autorităţile administrative, în cazurile în
care legea prevede aceasta. În acelaşi sens, L. Herovanu, op. cit., p. 74. A. A. Chiş, Obiectul cărţii funciare în
lumina Noului Cod civil – dispoziţii speciale privind înscrierea drepturilor tabulare, RRDP nr. 3/2012, pp. 58-
99.
33
R. Rizoiu, Garanţia comună a creditorilor în Noul Cod civil, RRDP nr. 1/2012, pp. 170-223.
34
I. Sferdian, op. cit., p. 43.

  35
respectarea condiţiilor de formă şi publicitate prevăzute de lege, modificarea ulterioară
a acestuia fiind posibilă tot printr-un act juridic unilateral, conform prevederilor art. 33
alin. (1) şi alin. (2) C. civ.
Cum am arătat anterior, conform prevederilor art. 2324 alin. (4) C. civ. şi art.
727 alin. (1) teza I C. proc. civ., bunurile, care fac obiectul unei diviziuni a
patrimoniului afectată exerciţiului unei profesii autorizate de lege, pot fi urmărite
numai de creditorii ale căror creanţe s-au născut în legătură cu profesia respectivă;
aceşti creditori nu vor putea urmări celelalte bunuri ale debitorului. Altfel spus,
„datoriile unui liber profesionist (avocat, notar, dentist etc.) se clasifică de drept în
profesionale şi private, iar analog şi bunurile sale descriu două mase distincte” 35.
Sub aspectul efectelor juridice ale constituirii patrimoniului de afectaţiune
profesional, se remarcă impermeabilizarea deplină a patrimoniului personal al
profesioniştilor. Cum este firesc, creditorii profesionali ai acestora au drept de gaj
general numai asupra patrimoniului de afectaţiune, cu excluderea oricărui drept asupra
bunurilor din patrimoniul personal al profesionistului. Este diferenţa legală esenţială
între patrimoniul de afectaţiune profesional şi patrimoniul de afectaţiune al
comerciantului persoană fizică. Segregarea deplină a patrimoniului de afectaţiune, sau
autonomizarea sa deplină, şi limitarea răspunderii comerciantului vor permite
reglementarea dreptului de înstrăinare a patrimoniului de afectaţiune, prin acte între
vii.
Titularul patrimoniului de afectaţiune trebuie să aibă dreptul de a crea, de a
utiliza şi de a se bucura de patrimoniul de afectaţiune, de a-l lichida 36, inclusiv dreptul
de a dispune de el în mod liber, în forma şi pentru scopul creării sale 37. Este evident că
nu avem în vedere înstrăinarea bunurilor ce compun patrimoniul de afectaţiune,
respectiv înstrăinarea fondului de comerţ ca universalitatea de fapt, deşi unii autori
apreciază că aceasta este singura modalitate de „înstrăinare” a patrimoniului de
afectaţiune 38.
În egală măsură, avem în vedere transmiterea cu titlu universal a unei diviziuni
a patrimoniului comerciantului persoană fizică, a unor mase patrimoniale, nu
transmiterea universală a patrimoniului acestuia, transmisiune interzisă prin acte între
vii 39. Acceptându-se şi reglementându-se crearea unor patrimonii afectate unui anumit
scop, a maselor patrimoniale a căror existenţă este indisolubil legată de scopul creării
lor, nu vedem nici un impediment în înstrăinarea inter vivos a patrimoniilor de
afectaţiune 40.
Fără îndoială, principiul inalienabilităţii patrimoniului are în vedere patrimoniul
în întregul său, cu excluderea diviziunilor patrimoniale 41. În susţinerea acestei
posibilităţi, indicăm faptul că înstrăinarea patrimoniului de afectaţiune este permisă
fără rezerve de Codul civil german şi de Codul comercial francez, astfel cum a fost
                                                            
35
P. Vasilescu, Drept Civil. Obligaţii, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 96.
36
Posibilitatea lichidării patrimoniului de afectaţiune este menţionată, în principal, în art. 33 alin. (3) C. civ.
37
H. Mazeaud, L. Mazeaud, J. Mazeaud, Fifteen Lesson: Patrimony and Other Universalities of Rights, Henri
Capitant Law Review, No 2, 2011, nota nr. 297.
38
I. Sferdian, op. cit., pp. 50-52.
39
E. g.: V. Stoica, Drept civil. Drepturi reale principale, ed. 2, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2013, p. 18. C.
Bîrsan, Drept civil. Drepturi reale principale, 2013, op. cit., p. 16.
40
Aceeaşi opinie în V. Stoica, Drept civil. Drepturi reale principale, 2013, op. cit., p. 19.
41
Opinie contrară în I. Sferdian, op. cit., p. 50.

  36
modificat prin Legea nr. 2010 – 658 din 15 iunie 2010 privitoare la întreprinzătorul
individual cu răspundere limitată 42. În acest sens, prin art. L 526-17 – I C. com. fr. se
reglementează expres instituţia transmiterii prin acte între vii a patrimoniului de
afectaţiune, transmitere ce poate interveni atât prin act cu titlu oneros, cât şi prin act cu
titlu gratuit, respectiv prin: vânzare, donaţie, aducerea cu titlu de aport la o societate a
patrimoniului, fie către persoane fizice, fie către persoane juridice 43.
În documentele de publicitate ale transferului patrimoniului de afectaţiune
trebuie precizate drepturile, bunurile, obligaţiile şi valorile mobiliare ce compun
patrimoniul de afectaţiune.
Cesionarul, donatarul sau beneficiarul aportului devine debitorul creditorului
întreprinzătorului individual, în locul şi în poziţia acestuia, fără ca această
substituţie/subrogare să reprezinte o novaţie din punctul de vedere al creditorilor.
Precizăm că în reglementarea franceză, patrimoniul de afectaţiune are aceeaşi
semnificaţie ca şi în legea română, reprezentând o universalitate juridică.
Pe de altă parte, chiar şi în actualul context legislativ românesc, legea prevede
posibilitatea înstrăinării unui patrimoniu de afectaţiune ca universalitate juridică, fiind
permisă înstrăinarea prin acte între vii a patrimoniilor de afectaţiune profesionale şi a
masei fiduciare.
Prima breşă legislativă în acest sens a fost realizată în materia reorganizării
persoanelor juridice, respectiv a societăţilor comerciale, ce au posibilitatea
restructurării activităţii lor prin fuziune şi divizare. Fără a aduce în discuţie fuziunea şi
divizarea totală a unei societăţi, prin care se realizează transferul întregului patrimoniu
al societăţii a cărei existenţă va înceta ca efect al fuziunii sau divizării, nu putem
exclude din sfera exemplificării actelor de înstrăinare inter vivos a maselor
patrimoniale, ca universalităţi juridice, situaţia divizării parţiale a societăţilor
comerciale ce continuă să existe după această operaţiune juridică 44.
Conform legii, divizarea parţială a societăţii se realizează prin transmiterea cu
titlu universal a unei parţi din patrimoniul persoanei juridice către patrimoniul unei alte
persoane juridice existente sau nou create ca efect al divizării (art. 2501 din Legea nr.
31/1990 privind societăţile). În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 236 alin. (3) C. civ.
şi ale art. 237 alin. (2) C. civ. privitoare la divizarea parţială a persoanei juridice,
operaţiune ce constă în desprinderea unei părţi din patrimoniul unei persoane juridice
şi în transmiterea acestei părţi, cu titlu universal, către una sau mai multe persoane
juridice care există sau care se înfiinţează în acest mod. Revenind la înstrăinarea
patrimoniilor de afectaţiune prin acte între vii, facem o primă referire la art. 791 C.
civ., ce reglementează transferul masei patrimoniale fiduciare de la fiduciar la
beneficiar, ca efect al încetării contractului de fiducie. În acest context, patrimoniul
fiduciar îşi schimbă titularul, în raport de patrimoniul căruia îşi menţine caracterul
special, continuând să existe ca universalitate până în momentul plăţii datoriilor
fiduciare 45. Tot prin acte între vii pot fi înstrăinate şi patrimoniile de afectaţiune ale
                                                            
42
Cagnon, L’EIRL et la notion de patrimoine d’affectation, studiu publicat pe website Universitatea de Drept,
Ştiinţe Politice, Economie, Gestiune, Educaţie, Montesquieu – Bordeaux IV, 2011.
43
C. com. fr.
44
În acest sens, Gh. Beleiu, Drept civil român, Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Casa de
editură şi presă „Şansa”, Bucureşti, 1993, pp. 403-415. C. Bîrsan, Drept civil. Drepturi reale principale, 2013, op.
cit., p. 17.
45
F. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, op. cit., p. 836.

  37
profesioniştilor medici [art. 69 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în
domeniul sănătăţii 46], avocaţi [art. 198 alin. (4) din Statutul din 2011 al profesiei de
avocat 47], practicieni în insolvenţă [art. 22 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea şi activitatea practicienilor în insolvenţă 48]
ş.a. În această direcţie, formele de exercitare a profesiei de avocat se pot transforma în
oricare altă formă de exercitare a profesiei prevăzută de lege, fără lichidare, separată
sau deodată cu reorganizarea formelor de exercitare a profesiei de avocat, prin fuziune,
absorbţie, divizare totală sau parţială, respectiv prin desprinderea unei părţi din
patrimoniul de afectaţiune profesională, astfel cum acesta este reflectat în evidenţele
financiar contabile ale formei de exercitare a profesiei supuse divizării parţiale.
Mai mult, avocaţii pot contribui, cu titlu de aport, la forma de exercitare a
profesiei rezultată din transformare cu cota-parte indiviză din patrimoniul de
afectaţiune profesională, astfel cum este acesta reflectat în evidenţele financiar-
contabile ale formei de exercitare a profesiei care se transformă, întocmind în acest
scop actele financiar contabile de transfer către forma de exercitare a profesiei în care
au optat să se transforme [art. 182 alin. (3) şi alin. (4) din Statutul din 2011 al profesiei
de avocat] 49.
Prin urmare, patrimoniul de afectaţiune profesional al avocaţilor poate fi
înstrăinat prin acte între vii, singurul impediment temporar fiind acela vizat de
publicitatea actului de transfer prin Registrul electronic al evidenţei patrimoniului de
afectaţiune al avocaţilor 50, deocamdată inexistent.
Într-o manieră similară este reglementată posibilitatea transferului (înstrăinării)
patrimoniului de afectaţiune profesional al formelor de desfăşurare a activităţii
practicienilor în insolvenţă 51.
Din perspectiva problematicii pe care o analizăm, extrem de interesante sunt
dispoziţiile legii în materia înstrăinării patrimoniului de afectaţiune profesional al
medicilor de familie. Praxisul medicului de familie reuneşte patrimoniul de afectaţiune
profesională, infrastructura cabinetului, aflată în proprietatea sau în folosinţa
medicului, şi clientela. Praxisul medicului poate fi înstrăinat prin înstrăinarea
patrimoniului de afectaţiune profesional, preluarea activităţii unui praxis existent de
către un alt medic de familie, în condiţiile încetării activităţii medicului titular,
realizându-se prin transmiterea patrimoniului de afectaţiune profesională deţinut către

                                                            
46
Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în M. Of. nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu
completările şi modificările ulterioare.
47
Statutul profesiei de avocat din 3 decembrie 2011, publicat în M. Of. nr. 898 din 19 decembrie 2011, cu
modificările şi completările ulterioare.
48
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă,
publicată în M. Of. nr. 944 din 22 noiembrie 2006, republicată în M. Of. nr. 327 din 18 mai 2010, cu modificările
şi completările ulterioare.
49
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă,
publicată în M. Of. nr. 944 din 22 noiembrie 2006, republicată în M. Of. nr. 327 din 18 mai 2010, cu modificările
şi completările ulterioare.
50
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile speciale prin care se fixează distinct regimul juridic al fiecărei forme de
desfăşurare a activităţii de către avocaţi [art. 192 alin. (1), art. 196 alin. (1), art. 198 alin. (2)-(4), art. 199 alin. (2)-
(3) din Statutul din 2011 al profesiei de avocat].
51
Registrul electronic al evidenţei patrimoniului de afectaţiune al avocaţilor este prevăzut de art. 180 alin. (3) din
Statutul din 2011 al profesiei de avocat, astfel cum a fost modificat prin Hotărârea U.N.B.R. nr. 852/2013,
republicat în M. Of. nr. 33 din 16 ianuarie 2014. Înscrierea în Registrul electronic al evidenţei patrimoniului de
afectaţiune al avocaţilor are efecte de opozabilitate faţă de terţi.

  38
medicul care preia praxisul [art. 69 alin. (3) din Legea nr. 95/2006]. Legea permite ca
înstrăinarea patrimoniului de afectaţiune profesional al medicilor de familie să se
realizeze prin acte între vii, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, menţionându-se expres
actele juridice ce pot avea ca obiect patrimoniul de afectaţiune profesional. Potrivit
dispoziţiilor art. 5 din Ordinul Ministerului Sănătăţii Publice nr. 1322 din 2 noiembrie
2006 52, „obiectul preluării activităţii unui praxis îl reprezintă patrimoniul de
afectaţiune profesională, iar modalităţile de preluare a activităţii unui praxis pot fi:
vânzarea, schimbul, donaţia, legatul, locaţiunea, comodatul, uzufructul, aportul la
capitalul social”. În realizarea acestei operaţiuni juridice, reglementarea legală specială
stabileşte modalităţi particulare de realizare a publicităţii preluării praxisului.
Publicitatea generală a transferului patrimoniului de afectaţiune profesional al
medicilor de familie se realizează atât de către medicul cedent, prin formalităţi
specifice, cât şi de către noul deţinător, prin comunicarea actului de transfer
autorităţilor de sănătate publică teritoriale, Casei de Asigurări de Sănătate şi
pacienţilor.
Este evident că nu se justifică puternica rezervă doctrinară la posibilitatea
înstrăinării prin acte între vii a patrimoniului de afectaţiune, ca universalitate juridică,
deoarece această posibilitate este o realitate juridică. Credem că înstrăinarea prin acte
între vii a patrimoniului de afectaţiune al comerciantului persoană fizică, deşi
complicată, este posibilă şi în actuala configuraţie legală. Aspectele problematice ale
unui asemenea transfer sunt generate, în principal, de obligaţiile patrimoniului de
afectaţiune şi de dreptul de urmărire al creditorilor profesionali. Însă, drepturile
creditorilor nu sunt afectate prin înstrăinarea patrimoniului de afectaţiune, fiind legate
de patrimoniu, nu de titularul acestuia. Rămâne neatins caracterul nelimitat al
răspunderii subsidiare a comerciantului cedent al patrimoniului de afectaţiune. Este
dincolo de orice discuţie că înstrăinarea patrimoniului de afectaţiune nu poate genera o
modificare a drepturilor creditorilor profesionali şi nici transferul de responsabilitate
nelimitată de la cedent către cesionar. Cu toate acestea, nu excludem posibilitatea ca,
prin convenţia de înstrăinare, cesionarul să preia şi această obligaţie a cedentului.
Înstrăinarea patrimoniului de afectaţiune a comerciantului persoană fizică
presupune încheierea actului juridic de înstrăinare cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute
de lege pentru valabilitatea şi opozabilitatea tuturor operaţiunilor juridice conţinute de
acest act juridic complex: vânzare, cesiune de creanţă, preluarea de datorie, cesiunea
de contract ş.a. În funcţie de conţinutul patrimoniului de afectaţiune şi de operaţiunile
juridice implicate de transferul acestuia, actul de transfer va îmbrăca forma înscrisului
sub semnătură privată sau a înscrisului autentic notarial. Pentru publicitatea şi
opozabilitatea faţă de terţi a actului de transfer a patrimoniului de afectaţiune, se
impune efectuarea menţiunii în registrul comerţului, înscrierea acestuia în cartea
funciară ori de câte ori printre bunurile patrimoniului de afectaţiune se află bunuri
imobile, drepturi reale sau/şi alte drepturi, fapte sau raporturi juridice, dacă au legătură
cu imobilele cuprinse în cartea funciară, şi înscrierea în arhiva electronică de garanţii
mobiliare, fiind în discuţie cesiunea unei universalităţi de creanţe (art. 1579 C. civ.).
Suplimentar, pentru opozabilitatea cesiunilor de creanţe faţă de debitori, se impune

                                                            
52
Avem în vedere dispoziţiile art. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006.

  39
comunicarea actului de transfer către toţi debitorii cedentului 53 (art. 1579 C. civ.), iar
pentru acceptarea cesiunii contractelor, comunicarea actului de transfer co-
contractanţilor, în aplicarea prevederilor art. 1315 alin. (1) C. civ.
Dincolo de aceste ultime consideraţii, pentru gestionarea eficientă a
patrimoniului de afectaţiune, este necesar ca legiuitorul să intervină prin reglementarea
expresă a transferului prin acte între vii a patrimoniului de afectaţiune al
comerciantului persoană fizică 54.
În teoria economică modernă, se consideră că dezvoltarea economică porneşte
de la stimularea pe scară largă a activităţii întreprinzătorilor individuali 55. Constituirea
unui patrimoniu de afectaţiune pentru desfăşurarea activităţii economice poate
reprezenta instrumentul ideal de gestionare a patrimoniului, de limitare a răspunderii şi
de protejare a patrimoniului personal al comercianţilor.
Analiza comparativă a regimului juridic al patrimoniului de afectaţiune al
comerciantului persoană fizică cu cel al maselor fiduciare constituite de comercianţii
persoane juridice, şi mai ales cu patrimoniile de afectaţiune profesionale, relevă
diferenţe substanţiale sub aspectul protecţiei oferite patrimoniului personal al
profesioniştilor autorizaţi, al autonomizării depline a patrimoniilor speciale ale celor
din urmă. Este limpede că limitarea răspunderii şi, implicit, a riscului comerciantului
individual reprezintă o problemă pentru care legea română nu a adoptat cea mai
adecvată soluţie. Separarea patrimoniilor comerciantului persoană fizică (a
patrimoniului de afectaţiune faţă de cel personal) este imperfectă, iar comerciantul nu
îşi poate proteja patrimoniul personal de urmărirea creditorilor profesionali.
Credem că fragilitatea juridică a comercianţilor persoane fizice, al căror
faliment profesional poate însemna ruina lor şi a familiei lor, independent de cauzele
obiective ale falimentului, impune modificarea concepţiei privind răspunderea lor
pentru obligaţiile profesionale. Pentru aceasta este necesară generalizarea principiului
autonomiei depline a patrimoniilor de afectaţiune, între ele şi faţă de patrimoniul
personal al oricărui întreprinzător, prin includerea în sfera de aplicare a acestui
principiu şi a patrimoniilor de afectaţiune ale comercianţilor persoane fizice.
Efectele impermeabilizării, ale autonomizării depline a patrimoniilor speciale
ale comerciantului persoană fizică, ar consolida funcţia de instrument de afaceri a
patrimoniului de afectaţiune, prin protejarea patrimoniului personal al comerciantului
faţă de riscurile inerente activităţii economice, cât şi prin crearea premiselor pentru
reglementarea dreptului comerciantului de a-şi înstrăina, în orice moment, prin acte
între vii, patrimoniul de afectaţiune.
Întrucât utilizarea patrimoniului de afectaţiune ca instrument în derularea
afacerilor nu poate fi concepută fără posibilitatea înstrăinării lui prin acte între vii, ar
trebui ca, în modalitate expresă, legea română să permită şi comercianţilor o astfel de
înstrăinare, având ca punct de referinţă reglementarea înstrăinării patrimoniilor de
afectaţiune profesionale, precum şi modelele oferite de alte legislaţii europene.
                                                            
53
Ordinul Ministerului Sănătăţii Publice nr. 1322 din 2 noiembrie 2006 privind aprobarea normelor de stabilire a
criteriilor şi metodologiei de preluare a activităţii unui praxis existent, publicat în M. Of. nr. 929 din 16 noiembrie
2006.
54
Inclusiv fideiusorilor debitorilor cedentului, conform dispoziţiilor art. 1581 C. civ.
55
H. Fleisig, M. Safavian, N. de la Pena, Reforming Collateral Laws to Expand Access to Finance, The World
Bank, Washington DC, 2006, pp. 24-26. Apud R. Rizoiu, op. cit.

  40
CAPITOLUL 2

SOCIETATEA CU PERSONALITATE JURIDICĂ REGLEMENTATĂ DE


LEGEA NR. 31/1990 – UNA DINTRE FORMELE SOCIETARE PREVĂZUTE
ŞI DE NOUL COD CIVIL ÎN CAPITOLUL VII DIN TITLUL IX AL CĂRŢII V

2.1. Contractul de societate – condiţii de fond şi de formă; forme societare

Contractul de societate aşa cum era el reglementat de Codul civil de la 1864


devenise, în mare parte, desuet şi inadaptat nevoilor celor care aleg să-şi unească
eforturile prin punerea la un loc de valori pentru a desfăşura în comun o activitate în
vederea obţinerii unor beneficii.
La rândul său, dreptul comercial societar cuprindea reguli depăşite pentru
contractul de societate de la care pornea construcţia juridică a societăţii comerciale. În
aceste condiţii, adoptarea unor reglementări noi în materia contractului de societate se
impunea cu necesitate, astfel încât acest instrument juridic să corespundă cerinţelor şi
ritmului alert al raporturilor juridice moderne, precum şi normelor juridice europene.
Din păcate, dispoziţiile noului Cod civil în această privinţă sunt, aşa cum vom încerca
să dovedim pe parcursul lucrării, inconsecvente, lacunare şi departe de a atinge acest
scop. De altfel, Codul civil consacră puţine articole reglementării contractului de
societate în sine şi mult mai multe articole reglementării societăţii simple ca entitate
contractuală rezultată din contractul de societate.
Ca urmare a reunirii în acelaşi corpus legislativ atât a relaţiilor de drept civil,
cât şi a celor de drept comercial, contractul de societate, reglementat de art. 1881-1948
C. civ., reprezintă temelia constituirii, în egală măsură, a societăţii denumite simple
(succesoare a fostei societăţi civile) fără personalitate juridică, dar şi a societăţilor cu
personalitate juridică, dintre care ne vom opri atenţia, în mod special, asupra
societăţilor care fac obiectul de reglementare al Legii nr. 31/1990. Devenind drept
comun şi depăşind, astfel, cadrul static şi rigid al relaţiilor de drept civil, se împineau
cu necesitate o reanalizare de către legiuitor a acestui important instrument juridic,
astfel încât contractul de societate să poată fi translatat în mod real în domeniul
relaţiilor economice caracterizate, în principal, prin celeritate şi oportunism.
Contractul de societate este un contract special, cu o natură juridică complexă,
deosebit de toate celelalte contracte, prin faptul că, alături de drepturile şi obligaţiile pe
care le generează între asociaţii co-contractanţi, dă naştere şi unei entităţi care se va
manifesta în câmpul relaţiilor juridice, însă în mod diferit, după cum este dotată sau
nu, prin lege, cu personalitate juridică. Entitatea colectivă rezultată din contractul de
societate reprezintă o manifestare particulară a raporturilor juridice izvorâte din acest
act juridic, Contractul de societate fiind mijlocul juridic de realizare a scopului urmărit
de către asociaţi prin încheierea lui, şi anume obţinerea şi partajarea profitului.
Contractul de societate este, în toate cazurile, rodul întâlnirii concordante a
voinţelor asociaţilor de a se manifesta în câmpul relaţiilor juridice ca o unitate,
societatea pe care o creează. Aşa fiind, încheierea contractului de societate nu poate fi
impusă în nici o situaţie de lege sau de instanţa de judecată. Este drept că în anumite

  41
situaţii, legea poate impune părţilor, decise să încheie contractul de societate, o
anumită formă de societate, dar nu se poate substitui voinţei acestora de a încheia actul
juridic generator al ei. Dacă voinţa părţilor este suverană în ceea ce priveşte
exprimarea opţiunii de asociere prin încheierea contractului de societate, odată
manifestată, ea trebuie subsumată dispoziţiilor legale privitoare la condiţiile generale
şi speciale de fond şi de formă şi la conţinutul contractului, precum şi exigenţelor
bunelor moravuri
Prin contractul de societate doua sau mai multe persoane se obliga reciproc sa
coopereze pentru desfasurarea unei activitati si sa contribuie la aceasta prin aporturi
banesti, in bunuri, in cunostinte specifice sau prestatii, cu scopul de a imparti
beneficiile sau de a se folosi de economia ce ar putea rezulta
Fiecare asociat contribuie la suportarea pierderilor proportional cu participarea
la distributia beneficiului, daca prin contract nu s-a stabilit altfel
Societatea se poate constitui cu sau fara personalitate juridica.
Potrivit art.1882, poate fi asociat orice persoana fizica sau persoana juridica,
afara de cazul in care prin lege se dispune altfel. Un sot nu poate deveni asociat prin
aportarea de bunuri comune decat cu consimtamantul celuilalt sot, dispozitiile art. 349
aplicandu-se in mod corespunzator. Orice societate trebuie sa aiba un obiect
determinat si licit, in acord cu ordinea publica si bunele moravuri. Fiecare asociat
trebuie sa contribuie la constituirea societatii prin aporturi banesti, in bunuri, in
prestatii sau cunostinte specifice.
Potrivit art. 1883, în cazul unei societati cu personalitate juridica, aporturile
intra in patrimoniul societatii, iar in cazul unei societati fara personalitate juridica,
aporturile devin coproprietatea asociatilor, afara de cazul in care au convenit, in mod
expres, ca vor trece in folosinta lor comuna. In cazul aportului unor bunuri imobile
sau, dupa caz, al altor drepturi reale imobiliare, contractul se incheie in forma
autentica. Transferul drepturilor asupra bunurilor aportate este supus formelor de
publicitate prevazute de lege. Daca inscrierea dreptului in registrele de publicitate a
fost facuta inainte de data inmatricularii societatii, transferul drepturilor este, in toate
cazurile, afectat de conditia dobandirii personalitatii juridice.
Potrivit art. 1884, contractul de societate se incheie in forma scrisa. Daca prin
lege nu se prevede altfel, forma scrisa este necesara numai pentru dovada contractului.
Sub sanctiunea nulitatii absolute, contractul prin care se infiinteaza o societate cu
personalitate juridica trebuie incheiat in forma scrisa si trebuie sa prevada asociatii,
aporturile, forma juridica, obiectul, denumirea si sediul societatii.
Potrivit art.1885, durata societatii este nedeterminata, daca prin contract nu se
prevede altfel. Asociatii pot prelungi durata societatii, inainte de expirarea acesteia.
Potrivit art. 1886, în ceea ce priveşte răspunderea asociaţilor fondatori şi a
administratorilor, asociatii fondatori si primii administratori numiti prin contract
raspund solidar pentru prejudiciul cauzat prin nerespectarea unei conditii de forma a
contractului de societate sau a unei formalitati necesare pentru constituirea societatii
ori, daca este cazul, pentru dobandirea personalitatii juridice de catre aceasta. In cazul
modificarii contractului, dispozitiile alin. (1) se aplica administratorilor cu drept de
reprezentare a societatii aflati in functie la data modificarii, respectiv la data la care ar
fi trebuit sa se indeplineasca formalitatile referitoare la aceasta modificare.

  42
Potrivit art. 1887, legea poate reglementa diferite tipuri de societati in
considerarea formei, naturii sau obiectului de activitate.
Potrivit art. 1888, după forma lor, societatile pot fi:
a) simple;
b) in participatie;
c) in nume colectiv;
d) in comandita simpla;
e) cu raspundere limitata;
f) pe actiuni;
g) in comandita pe actiuni;
h) cooperative;
i) alt tip de societate anume reglementat de lege.
În ceea ce priveşte dobandirea personalitatii juridice, potrivit art. 1889, prin
contractul de societate sau printr-un act separat, asociatii pot conveni constituirea unei
societati cu personalitate juridica, cu respectarea conditiilor prevazute de lege. In acest
caz, raspunderea lor pentru datoriile sociale este subsidiara, nelimitata si solidara, daca
prin lege nu se dispune altfel. Daca, potrivit vointei asociatilor, societatea urmeaza sa
aiba personalitate juridica, indiferent de obiectul de activitate, ea poate fi constituita
numai in forma si conditiile prevazute de legea speciala care ii confera personalitate
juridica
Societatea dobandeste personalitate juridica prin si de la data inmatricularii in
registrul comertului, daca prin lege nu se dispune altfel. Pana la data dobandirii
personalitatii juridice, raporturile dintre asociati sunt guvernate de regulile aplicabile
societatii simple.
Societatea simpla
Contractul de societate nu este supus unor formalitati speciale, cu exceptia celor
prevazute la art. 1.884 alin. (1) si celor care rezulta din natura bunurilor ce constituie
aport.
In lipsa de stipulatie contrara sau daca prin lege nu se dispune altfel,
modificarea contractului de societate se face cu respectarea dispozitiilor prevazute de
lege pentru incheierea sa valabila.
Societatea simpla nu are personalitate juridica. Daca asociatii doresc dobandirea
personalitatii juridice, prin actul de modificare a contractului de societate vor indica, in
mod expres, forma juridica a acesteia si vor pune de acord toate clauzele sale cu
dispozitiile legale aplicabile societatii nou-infiintate. In cazul prevazut la alin. (2)
dobandirea personalitatii juridice se face fara a se dispune dizolvarea societatii simple.
Asociatii si societatea nou-infiintata raspund solidar si indivizibil pentru toate datoriile
societatii nascute inainte de dobandirea personalitatii juridice.
Societatile supuse conditiei inmatricularii conform legii si ramase
neinmatriculate, precum si societatile de fapt sunt asimilate societatilor simple.
Asociatii contribuie la formarea capitalului social al societatii, prin aporturi
banesti sau in bunuri, dupa caz.
Capitalul social subscris se divide in parti egale, numite parti de interes, care se
distribuie asociatilor proportional cu aporturile fiecaruia, daca prin lege sau contractul
de societate nu se prevede altfel. Asociatii se pot obliga la aport in prestatii sau in
cunostinte specifice, cu titlu de aport societar. In schimbul acestui aport, asociatii

  43
participa, potrivit actului constitutiv, la impartirea beneficiilor si suportarea pierderilor,
precum si la luarea deciziilor in societate.
Fiecare dintre asociati raspunde fata de societate si fata de ceilalti asociati
pentru varsarea aporturilor la care s-a obligat. Drepturile conferite de partile de interes
sunt suspendate pana la varsarea aporturilor la capitalul social.
Aportul in bunuri, altele decat cele fungibile, se efectueaza prin transferul
drepturilor asupra acestora si predarea efectiva a bunurilor in stare de functionare
potrivit destinatiei sociale. Asociatul care aporteaza proprietatea sau un alt drept real
asupra unui bun raspunde pentru efectuarea aportului intocmai unui vanzator fata de
cumparator, iar asociatul care aporteaza folosinta raspunde pentru efectuarea aportului
intocmai unui locator fata de locatar. Aporturile constand in bunuri fungibile sau
consumptibile nu pot fi subscrise cu titlu de aport in folosinta, ci devin, in toate
cazurile, proprietatea asociatilor, chiar daca in contractul de societate nu s-a stipulat
aceasta in mod expres.
Asociatul care aporteaza o creanta raspunde pentru existenta creantei la
momentul aportului si incasarea acesteia la scadenta, fiind obligat sa acopere
cuantumul acesteia, dobanda legala care incepe sa curga de la scadenta si orice alte
daune ce ar rezulta, daca creanta nu se incaseaza in tot sau in parte. Asociatul care
aporteaza actiuni sau parti sociale emise de o alta societate raspunde pentru efectuarea
aportului intocmai unui vanzator fata de cumparator. Asociatul care aporteaza cambii
sau alte titluri de credit care circula in comert raspunde potrivit alin. (1).
Asociatul care a subscris ca aport o suma de bani datoreaza in caz de
neexecutare suma la care s-a obligat, dobanda legala de la scadenta si orice alte daune
care ar rezulta, fiind de drept pus in intarziere.
Aportul in prestatii sau cunostinte specifice este datorat in mod continuu, atat
timp cat asociatul care s-a obligat la acesta este membru al societatii, iar asociatul este
tinut fata de societate pentru toate castigurile realizate din activitatile care fac obiectul
aportului. Aporturile in prestatii sau cunostinte specifice se efectueaza prin
desfasurarea de catre asociatul care s-a obligat a unor activitati concrete si prin
punerea la dispozitia societatii a unor informatii, pentru realizarea obiectului acesteia,
in modalitatile si conditiile stabilite prin contractul de societate. Neexecutarea
aportului in prestatii sau cunostinte specifice da loc numai la o actiune in excludere cu
daune-interese, daca este cazul.
Partile de interes platite sau varsate in intregime dau drept de vot in adunarea
asociatilor, daca prin contract nu s-a prevazut altfel. Cand o parte de interes devine
proprietatea comuna a mai multor persoane, acestea sunt obligate sa desemneze un
reprezentant unic pentru exercitarea drepturilor sociale aferente. Cat timp o parte de
interes este proprietatea comuna a mai multor persoane, acestea raspund in mod
solidar pentru efectuarea varsamintelor datorate.
Transmiterea partilor de interes se face in limitele si conditiile prevazute de lege
si de contractul de societate. Transmiterea partilor de interes catre persoane din afara
societatii este permisa cu consimtamantului tuturor asociatilor. Partile de interes se pot
transmite si prin mostenire, daca prin contract nu se dispune altfel. Orice asociat poate
rascumpara, substituindu-se in drepturile dobanditorului, partile de interes dobandite
cu titlu oneros de un tert fara consimtamantul tuturor asociatilor, in termen de 60 de
zile de la data la care a cunoscut sau ar fi trebuit sa cunoasca cesiunea. Daca mai multi

  44
asociati exercita concomitent acest drept, partile de interes se aloca proportional cu
cota de participare la profit. In cazul prevazut la alin. (2) si ori de cate ori legea
impune cesiunea partilor de interes, valoarea acestora este stabilita de un expert agreat
de partile cesiunii sau, in lipsa unui acord, de catre instanta. Cesiunea cu titlu gratuit a
partilor de interes este asimilata unei cesiuni cu titlu oneros si da loc la aplicarea
dispozitiilor alin. (2) si (3). In privinta formei, cesiunea cu titlu gratuit este supusa
regimului juridic al donatiei.
Participarea la profitul societatii implica si contributia la pierderile societatii, in
conditiile prevazute de contractul de societate, ale prezentului capitol sau ale legii
speciale aplicabile, dupa caz. Partea fiecarui asociat la profituri si pierderi este
proportionala cu aportul sau la capitalul social, daca nu s-a convenit altfel. Partea la
profituri si pierderi a asociatului al carui raport consta in prestatii sau cunostinte
specifice este egala cu cea a asociatului care a contribuit cu aportul cel mai mic, daca
nu s-a convenit altfel. Asociatii pot participa la castig in proportie diferita de
contributia la pierderi, cu conditia ca astfel de diferente sa fie rezonabile potrivit cu
imprejurarile si sa fie expres prevazute in contract. Cand contractul stabileste numai
partea de castig, aceeasi proportie are loc si cat priveste pierderile. Orice clauza prin
care un asociat este exclus de la impartirea beneficiilor sau de la participarea la
pierderi este considerata nescrisa. Prin exceptie de la art. 1.881 alin. (2), asociatul al
carui aport consta in prestatii sau cunostinte specifice este scutit, in masura
corespunzatoare acestui aport, de a participa la pierderi, daca aceasta scutire a fost
prevazuta in mod expres in contractul de societate.
Asociatul nu poate face concurenta societatii pe cont propriu sau pe contul unei
terte persoane si nici nu poate face pe socoteala sa ori pe socoteala altuia vreo
operatiune care ar putea fi pagubitoare pentru societate. Asociatul nu poate lua parte pe
cont propriu sau pe contul unei terte persoane la o activitate care ar conduce la
privarea societatii de bunurile, prestatiile sau cunostintele specifice la care asociatul s-
a obligat. Beneficiile rezultand din oricare dintre activitatile interzise potrivit alin. (1)
si (2) se cuvin societatii, iar asociatul este tinut pentru orice daune ce ar putea rezulta.
In lipsa de stipulatie contrara, fiecare asociat poate folosi bunurile sociale in
interesul societatii, potrivit cu destinatia acestora si fara sa stanjeneasca drepturile
celorlalti asociati. Asociatul care, fara consimtamantul scris al celorlalti asociati,
intrebuinteaza bunurile sociale in folosul sau sau al unei alte persoane este obligat sa
restituie societatii beneficiile ce au rezultat si sa acopere daunele ce ar putea rezulta.
Niciun asociat nu poate lua din fondurile comune mai mult decat i s-a fixat
pentru cheltuielile facute sau pentru cele ce urmeaza sa se faca in interesul societatii.
Asociatul care incalca dispozitiile alin. (1) este raspunzator de sumele luate si de toate
daunele-interese ce ar putea rezulta. Prin contractul de societate se poate stipula ca
asociatii pot lua din casa societatii anumite sume de bani pentru cheltuielile lor
particulare.
In cazul in care un debitor comun plateste o parte din datoriile sale fata de
societate si fata de asociat, avand aceeasi scadenta, asociatul in mainile caruia s-a facut
plata va aloca suma primita stingerii creantei sale si creantei societare, proportional cu
raportul dintre acestea.
Asociatul are dreptul la rambursarea cheltuielilor pe care le-a facut pentru
societate si de a fi indemnizat pentru obligatiile sau pierderile pe care le-a asumat sau

  45
suferit actionand de buna-credinta in interesul societatii. Asociatul nu poate compensa
cheltuielile si pierderile prevazute la alin. (1) cu datoriile sale fata de societate si nici
paguba cauzata societatii din culpa sa cu foloasele pe care i le-a adus prin diferite
operatiuni. Este interzisa compensarea intre datoria unui tert fata de societate si creanta
acestuia asupra unui asociat.
Un asociat isi poate asocia o terta persoana la drepturile sale sociale fara
consimtamantul celorlalti asociati, dar persoana respectiva nu va putea deveni asociat
al societatii fara consimtamantul celorlalti asociati, care trebuie dat in conditiile
dispozitiilor art. 1.901. Asociatul nu poate ceda, fara consimtamantul tuturor celorlalti
asociati, drepturile sale sociale, sub sanctiunea aplicarii prevederilor art. 1.901 alin. (2)
si (3). Asociatul nu poate garanta in niciun fel obligatiile personale sau ale vreunui tert
cu drepturile sociale, fara consimtamantul tuturor asociatilor, sub sanctiunea nulitatii
absolute a garantiei. Asociatul unei societati cu durata nedeterminata nu poate cere,
inainte de incetarea societatii, restituirea sau contravaloarea partii care i se cuvine din
bunurile comune ale societatii, afara de cazul retragerii sau excluderii sale.
Orice promisiune facuta de un asociat de a ceda, vinde, garanta in orice fel sau
de a renunta la drepturile sale sociale ii confera beneficiarului acesteia numai dreptul
la daunele ce ar rezulta din neexecutare.
Asociatii, chiar lipsiti de dreptul de administrare, au dreptul sa participe la
luarea hotararilor colective ale adunarii asociatilor. Hotararile cu privire la societate se
iau cu majoritatea voturilor asociatilor, daca prin contract sau prin lege nu se stabileste
altfel. Prin exceptie de la prevederile alin. (2), hotararile privind modificarea
contractului de societate sau numirea unui administrator unic se iau cu consimtamantul
tuturor asociatilor. Obligatiile unui asociat nu pot fi marite fara consimtamantul
acestuia. Orice clauza contrara dispozitiilor prezentului articol este considerata
nescrisa.
Hotararile sunt adoptate de asociatii reuniti in adunarea asociatilor. Contractul
poate prevedea modul de convocare si desfasurare a acesteia, iar in lipsa, hotararea
poate fi adoptata si prin consultarea scrisa a acestora. Hotararile pot, de asemenea,
rezulta din consimtamantul tuturor asociatilor exprimat in actul incheiat de societate.
Asociatul nemultumit de o hotarare luata cu majoritate o poate contesta la instanta
judecatoreasca, in termen de 15 zile de la data la care a fost luata, daca a fost prezent,
si de la data comunicarii, daca a fost lipsa. Daca hotararea nu i-a fost comunicata,
termenul curge de la data la care a luat cunostinta de aceasta, dar nu mai tarziu de un
an de la data la care a fost luata hotararea. Termenul de 15 zile prevazut la alin. (1)
este termen de decadere.
Numirea administratorilor, modul de organizare a acestora, limitele mandatului,
precum si orice alt aspect legat de administrarea societatii se stabilesc prin contract sau
prin acte separate. Administratorii pot fi asociati sau neasociati, persoane fizice ori
persoane juridice, romane sau straine. Daca prin contract nu se dispune altfel,
societatea este administrata de asociati, care au mandat reciproc de a administra unul
pentru altul in interesul societatii. Operatiunea facuta de oricare dintre ei este valabila
si pentru partea celorlalti, chiar fara a le fi luat consimtamantul in prealabil. Oricare
dintre ei se poate opune, in scris, operatiunii mai inainte ca ea sa fie incheiata. Opozitia
nu produce insa efecte fata de tertii de buna-credinta.

  46
Administratorul, in absenta opozitiei asociatilor, poate face orice act de
administrare in interesul societatii. Administratorul poate fi revocat potrivit regulilor
de la contractul de mandat, daca nu se prevede altfel in contractul de societate.
Clauzele care limiteaza puterile de administrare conferite de lege nu sunt opozabile
fata de tertii de buna-credinta.
Administratorii raspund personal fata de societate pentru prejudiciile aduse prin
incalcarea legii, a mandatului primit sau prin culpa in administrarea societatii. Daca
mai multi administratori au lucrat impreuna, raspunderea este solidara. Cu toate
acestea, in privinta raporturilor dintre ei, instanta poate stabili o raspundere
proportionala cu culpa fiecaruia la savarsirea faptei cauzatoare de prejudicii.
Cand sunt mai multi administratori, fara ca prin imputernicire sa se determine
puterile fiecaruia sau sa fie obligati sa lucreze impreuna, fiecare poate administra
singur in interesul societatii, cu buna-credinta. Daca imputernicirea stipuleaza sa
lucreze impreuna, niciunul dintre ei nu poate face actele de administrare fara ceilalti,
chiar daca acestia ar fi in imposibilitate de a actiona.
Daca s-a stipulat ca administratorii decid cu unanimitate sau cu majoritate, dupa
caz, acestia nu pot efectua acte de administrare decat impreuna, cu exceptia cazurilor
de forta majora, cand absenta unei decizii ar putea cauza o paguba grava societatii.
Actele de administrare a societatii si cele de dispozitie asupra bunurilor acesteia
sunt interzise asociatilor care nu au calitatea de administrator, sub sanctiunea acoperirii
daunelor ce ar putea rezulta. Drepturile tertilor de buna-credinta nu sunt afectate. Daca
legea nu prevede altfel, oricare dintre asociati are dreptul de a consulta registrele si
situatiile financiare ale societatii, de a lua cunostinta de operatiunile acesteia si de a
consulta orice document al societatii, fara a stanjeni operatiunile societatii si a afecta
drepturile celorlalti asociati. Administratorii vor intocmi un raport anual cu privire la
mersul societatii, care va fi comunicat asociatilor. Oricare dintre acestia poate solicita
dezbaterea raportului de catre toti asociatii, caz in care administratorii sunt obligati sa
convoace reunirea asociatilor la sediul social pentru acest scop. Orice clauza
contractuala contrara dispozitiilor prezentului articol este considerata nescrisa.
Societatea este reprezentata prin administratorii cu drept de reprezentare sau, in
lipsa numirii, prin oricare dintre asociati, daca nu s-a stipulat prin contract dreptul de
reprezentare numai pentru unii dintre acestia. Societatea sta in justitie sub denumirea
prevazuta in contract sau cea inregistrata, in mod legal, dupa caz, daca prin lege nu se
prevede altfel. Tertii de buna-credinta se pot prevala de oricare dintre acestea.
In executarea obligatiilor fata de creditorii societatii, fiecare asociat raspunde cu
propriile sale bunuri proportional cu aportul sau la patrimoniul social, numai in cazul
in care creditorul social nu a putut fi indestulat din bunurile comune ale asociatilor.
Creditorul personal al unui asociat, in masura in care nu s-a putut indestula din
bunurile proprii ale acestuia, va putea cere, dupa caz, sa se inapoieze sau sa se desparta
si sa se atribuie debitorului sau partea ce se cuvine acestuia din bunurile comune ale
asociatilor, cu aplicarea, in mod corespunzator, a dispozitiilor art. 1.929.
Orice persoana care pretinde ca este asociat sau creeaza tertilor deliberat o
aparenta convingatoare in acest sens raspunde fata de tertii de buna-credinta intocmai
ca un asociat. Societatea nu va raspunde fata de tertul astfel indus in eroare decat daca
i-a dat motive suficiente pentru a-l considera pe pretinsul asociat drept asociat sau in

  47
cazul in care, cunoscand manoperele pretinsului asociat, nu ia masurile rezonabile
pentru a impiedica inducerea tertului in eroare.
Asociatii oculti raspund fata de tertii de buna-credinta ca si ceilalti asociati.
Societatea nu poate emite instrumente financiare, sub sanctiunea nulitatii
absolute atat a actelor incheiate in acest scop, cat si a instrumentelor financiare emise,
in afara de cazul in care prin lege se dispune altfel. Asociatii, chiar neadministratori,
raspund solidar, in subsidiar, in raport cu societatea, pentru orice daune s-ar cauza
tertilor de buna-credinta prejudiciati prin incalcarea interdictiei prevazute la alin. (1).
Administratorii societatii vor informa tertii asupra puterilor lor inainte de
incheierea actului cu acestia.
Pierderea calitatii de asociat are loc prin cesiunea partilor in societate,
executarea silita a acestora, moartea, incetarea personalitatii juridice, falimentul,
punerea sub interdictie judecatoreasca, retragerea si excluderea din societate.
Asociatul unei societati cu durata nedeterminata sau al carei contract prevede
dreptul de retragere se poate retrage din societate, notificand societatea cu un preaviz
rezonabil, daca este de buna-credinta si retragerea sa in acel moment nu produce o
paguba iminenta societatii.
Asociatul unei societati cu durata determinata sau avand un obiect care nu se
poate infaptui decat intr-un anumit timp se poate retrage pentru motive temeinice, cu
acordul majoritatii celorlalti asociati, daca prin contract nu se prevede altfel. Daca
acordul nu este intrunit, asociatul se poate adresa instantei, care, hotarand asupra
retragerii, va aprecia legitimitatea si temeinicia motivelor, oportunitatea retragerii in
raport cu imprejurarile si buna-credinta a partilor. In toate cazurile, asociatul este tinut
sa acopere daunele ce ar putea rezulta din retragerea sa.
La cererea unui asociat, instanta judecatoreasca, pentru motive temeinice, poate
hotari excluderea din societate a oricaruia dintre asociati.
Un asociat care isi pierde calitatea altfel decat prin cesiune sau executarea silita
a partilor sale in societate poate obtine valoarea partilor sale de la data incetarii calitatii
de asociat, iar ceilalti asociati sunt tinuti sa ii plateasca imediat ce aceasta a fost
stabilita, cu dobanda legala de la data incetarii calitatii de asociat. In cazul in care
partile nu convin asupra valorii partilor de interes, aceasta se va stabili de catre
instanta in conditiile art. 1.901 alin. (3).
Sub rezerva unor dispozitii legale speciale, contractul inceteaza si societatea se
dizolva prin:
a) realizarea obiectului societatii sau imposibilitatea neindoielnica a realizarii
acestuia;
b) consimtamantul tuturor asociatilor;
c) hotararea instantei, pentru motive legitime si temeinice;
d) implinirea duratei societatii, cu exceptia cazului in care se aplica dispozitiile
art. 1.931;
e) nulitatea societatii;
f) alte cauze stipulate in contractul de societate
(2) Societatea care intra in dizolvare se lichideaza.
Societatea este tacit prorogata atunci cand, cu toate ca durata sa a expirat,
aceasta continua sa execute operatiunile sale, iar asociatii continua sa initieze
operatiuni ce intra in obiectul sau si sa se comporte ca asociati. Prorogarea opereaza pe

  48
o durata de un an, continuand din an in an, de la data expirarii duratei, daca sunt
indeplinite aceleasi conditii.
Nulitatea societatii poate rezulta exclusiv din incalcarea dispozitiilor imperative
ale prezentului capitol, stipulate sub sanctiunea nulitatii, sau din nesocotirea conditiilor
generale de validitate a contractelor, daca legea speciala nu prevede altfel. Este
considerata nescrisa orice clauza contractuala contrara unei dispozitii imperative din
prezentul capitol a carei incalcare nu este sanctionata cu nulitatea societatii.
Nulitatea se acopera si nu va fi constatata sau declarata in cazul in care cauza
nulitatii a fost inlaturata inainte de a se pune concluzii in fond in fata instantei de
judecata. Instanta, sesizata cu o cerere in constatarea sau declararea nulitatii, este
obligata sa puna in discutia partilor posibilitatea de remediere a cauzelor de nulitate
care afecteaza contractul de societate si sa fixeze un termen util pentru acoperirea
nulitatii, chiar daca partile se impotrivesc. Dreptul la actiune, cu exceptia nulitatii
pentru obiectul ilicit al societatii, se prescrie in termen de 3 ani de la data incheierii
contractului.
In cazul anulabilitatii societatii pentru vicierea consimtamantului sau
incapacitatea unui asociat si atunci cand regularizarea este posibila, orice persoana
interesata poate sa puna in intarziere pe acela care este indreptatit sa invoce nulitatea,
fie pentru a se face regularizarea, fie pentru a exercita actiunea in anulare in termen de
6 luni de cand a fost pus in intarziere, sub sanctiunea decaderii. Despre punerea in
intarziere va fi instiintata si societatea. Societatea sau orice asociat poate, in termenul
prevazut la alin. (1), sa propuna instantei investite cu actiunea in anulare orice masuri
de acoperire a nulitatii, in special prin rascumpararea drepturilor sociale care apartin
reclamantului. In acest caz, instanta poate fie sa pronunte nulitatea, fie sa declare
obligatorii masurile propuse, daca acestea din urma au fost in prealabil adoptate de
societate in conditiile cerute pentru modificarile aduse contractului de societate. La
adoptarea acestor din urma masuri nu se tine seama de votul asociatului reclamant. In
caz de contestare a valorii drepturilor sociale care revin asociatului, valoarea acestora
se determina cu respectarea dispozitiilor art. 1.901 alin. (3).
Societatea inceteaza de la data ramanerii definitive a hotararii prin care a fost
constatata sau, dupa caz, declarata nulitatea si intra in lichidarea patrimoniului social.
Prin hotararea judecatoreasca de declarare sau constatare, dupa caz, a nulitatii
societatii se vor numi si lichidatorii. Nici societatea si nici asociatii nu se pot prevala
de nulitate fata de tertii de buna-credinta.
Dreptul la actiunea in repararea prejudiciului cauzat prin declararea sau, dupa
caz, constatarea nulitatii societatii se prescrie in termen de 3 ani, care incepe sa curga
de la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti de declarare sau constatare a
nulitatii. Disparitia cauzei de nulitate sau regularizarea societatii nu impiedica
exercitarea dreptului la actiune in despagubiri pentru repararea prejudiciului suferit
prin interventia nulitatii. In aceste cazuri, dreptul la actiune se prescrie in termen de 3
ani din ziua in care nulitatea a fost acoperita.
Cand unul dintre asociati a promis sa puna in comun proprietatea sau folosinta
unui bun care a pierit ori s-a pierdut inainte ca aportul sa fi fost facut, societatea
inceteaza fata de toti asociatii, afara de cazul in care societatea poate continua si fara
asociatul care a subscris bunul ce a pierit ori s-a pierdut. Societatea inceteaza, de
asemenea, in toate cazurile, prin pieirea bunului, daca a fost pusa in comun numai

  49
folosinta acestuia, iar proprietatea a ramas asociatului, afara de cazul in care societatea
poate continua si fara asociatul care a subscris bunul ce a pierit.
In cazul in care contractul nu prevede altfel, societatea inceteaza si prin:
a) moartea ori punerea sub interdictie a uneia dintre persoanele fizice asociate;
b) incetarea calitatii de subiect de drept a uneia dintre persoanele juridice
asociate;
c) falimentul unui asociat.
In contractul de societate se poate stipula ca la moartea unui asociat societatea
sa continue de drept cu mostenitorii acestuia.
Daca s-a stipulat ca, in cazurile prevazute la art. 1.938, societatea va continua
intre asociatii ramasi, asociatul ori, dupa caz, mostenitorul sau nu are drept decat la
partea sa ori a autorului sau, dupa situatia societatii, la data cand evenimentul s-a
produs. El nu participa la drepturile si nu este tinut de obligatiile ulterioare decat in
masura in care acestea sunt urmarea necesara a operatiunilor facute inaintea acestui
eveniment.
Lichidarea se face, daca nu s-a prevazut altfel in contractul de societate sau prin
conventie ulterioara, de toti asociatii sau de un lichidator numit de ei cu unanimitate.
In caz de neintelegere, lichidatorul este numit de instanta judecatoreasca, la cererea
oricaruia dintre asociati. Lichidatorul numit de asociati poate fi revocat de asociati cu
unanimitate de voturi. El poate fi, de asemenea, revocat pentru motive temeinice, la
cererea oricarei persoane interesate, de instanta judecatoreasca. Lichidatorul numit de
instanta judecatoreasca poate fi revocat numai de catre aceasta, la cererea oricarei
persoane interesate. Pot fi numiti lichidatori atat persoane fizice, cat si persoane
juridice, care au statut de practicieni in insolventa. Cand sunt mai multi lichidatori,
hotararile lor se iau cu majoritate absoluta.
Obligatiile si raspunderea lichidatorilor sunt reglementate de dispozitiile
aplicabile administratorilor, in afara de cazul in care prin lege sau prin contractul de
societate se dispune altfel.
Administratorii trebuie sa predea lichidatorilor bunurile si documentele sociale
si sa prezinte acestora bilantul ultimului exercitiu financiar. Lichidatorii trebuie sa
intocmeasca inventarul bunurilor si fondurilor sociale si sa stabileasca activul si
pasivul patrimoniului social. Inventarul trebuie sa fie semnat de administratori si
lichidatori.
Lichidatorii pot sa incheie toate actele necesare lichidarii si, daca asociatii nu au
stipulat altfel, pot sa vanda, chiar in bloc, bunurile sociale, sa incheie conventii
arbitrale si sa faca tranzactii. Ei reprezinta societatea in justitie, in conditiile prevazute
de lege. Lichidatorii nu pot insa sa initieze noi operatiuni, sub sanctiunea de a
raspunde personal si solidar pentru toate daunele ce ar putea rezulta.
Asociatii sau, dupa caz, lichidatorul sunt tinuti a plati creditorii societatii, a
consemna sumele necesare pentru plata creantelor exigibile la o data ulterioara,
contestate sau care nu au fost infatisate de creditori, si a inapoia cheltuielile ori
avansurile facute in interesul social de unii asociati.
Dupa plata datoriilor sociale, activul ramas este destinat rambursarii aporturilor
subscrise si varsate de asociati, iar eventualul excedent constituie profit net, care va fi
repartizat intre asociati proportional cu partea fiecaruia la beneficii, daca nu s-a
prevazut altfel prin contractul de societate sau prin hotarare a asociatilor, si cu

  50
aplicarea, daca este cazul, a prevederilor art. 1.912 alin. (1). Bunurile aduse in uzufruct
sau in folosinta se restituie in natura. Daca bunul adus in proprietate se afla inca in
masa patrimoniala, acesta va fi restituit, la cererea asociatului, in natura, cu obligatia
platii unei sulte, daca este cazul. Dupa rambursarea aporturilor banesti si in bunuri,
asociatul care a contribuit la patrimoniul social cu aporturi in cunostinte specifice sau
prestatii are dreptul de a primi, in limita cotei sale de participare la profit, bunurile
rezultate din prestatia sa, daca acestea se afla inca in patrimoniul societatii, cu
obligatia platii unei sulte, daca este cazul. Daca in urma lichidarii excedentul ramas
consta intr-un bun a carui atribuire catre asociati este interzisa de lege, lichidatorul va
vinde bunul la licitatie publica, cu incuviintarea prealabila a instantei competente, iar
suma se imparte asociatilor, potrivit alin. (1).
Daca activul net este neindestulator pentru inapoierea in intregime a aporturilor
si pentru plata obligatiilor sociale, pierderea se suporta de asociati potrivit cu
contributia acestora stabilita prin contract.
Imparteala in natura a bunurilor societatii se face potrivit regulilor privitoare la
imparteala bunurilor proprietate comuna.
Contractul de asociere in participatie este contractul prin care o persoana acorda
uneia sau mai multor persoane o participatie la beneficiile si pierderile uneia sau mai
multor operatiuni pe care le intreprinde.
Contractul se probeaza numai prin inscris.
Asocierea in participatie nu poate dobandi personalitate juridica si nu constituie
fata de terti o persoana distincta de persoana asociatilor. Tertul nu are niciun drept fata
de asociere si nu se obliga decat fata de asociatul cu care a contractat.
Asociatii raman proprietarii bunurilor puse la dispozitia asociatiei. Ei pot
conveni ca bunurile aduse in asociere, precum si cele obtinute in urma folosirii
acestora sa devina proprietate comuna. Bunurile puse la dispozitia asocierii pot trece,
in tot sau in parte, in proprietatea unuia dintre asociati pentru realizarea obiectului
asocierii, in conditiile convenite prin contract si cu respectarea formalitatilor de
publicitate prevazute de lege. Asociatii pot stipula redobandirea in natura a bunurilor
prevazute la alin. (3) la incetarea asocierii.
Asociatii, chiar actionand pe contul asocierii, contracteaza si se angajeaza in
nume propriu fata de terti. Cu toate acestea, daca asociatii actioneaza in aceasta
calitate fata de terti sunt tinuti solidar de actele incheiate de oricare dintre ei. Asociatii
exercita toate drepturile decurgand din contractele incheiate de oricare dintre ei, dar
tertul este tinut exclusiv fata de asociatul cu care a contractat, cu exceptia cazului in
care acesta din urma a declarat calitatea sa la momentul incheierii actului. Orice clauza
din contractul de asociere care limiteaza raspunderea asociatilor fata de terti este
inopozabila acestora. Orice clauza care stabileste un nivel minim garantat de beneficii
pentru unul sau unii dintre asociati este considerata nescrisa.
Cu exceptia dispozitiilor prevazute la art. 1.949-1.953, conventia partilor
determina forma contractului, intinderea si conditiile asocierii, precum si cauzele de
dizolvare si lichidare a acesteia.

  51
2.2. Societatea - persoană juridică de naţionalitate română; capacitatea
juridică şi atributele de identificare a societăţilor:
firmă, emblemă, sediu etc.

2.2.1. Atributele de identificare a societăţilor: firmă, emblemă, sediu,


naţionalitatea societăţii etc.

Societatea comerciala se constituie din initiativa asociatilor, prin indeplinirea


formalitatilor prevazute de lege. Din moment ce s-a constituit cu respectarea
conditiilor stabilite de lege, societatea comerciala dobandeste personalitate juridica.
Art. 1 din Legea 31/1990, dispune: “In vederea efectuarii de acte de comert,
persoanele fizice si persoanele juridice se pot asocia si constitui societati comerciale,
cu respectarea dispozitiilor prezentei legi.
Societatile comerciale cu sediul in Romania, sunt persoane juridice
romane”.Societatea comerciala este persoana juridica, deoarece ea are elemente
constitutive impuse de lege: organizare de sine-statatoare, un patrimoniu propriu si un
scop determinat -art. 26 lit. e din Decretul 31/1954.
Personalitatea juridica ii confera societatii comerciale calitatea de a fi titulara de
drepturi si obligatii, de a fi un subiect (colectiv) de drept. Ca orice persoana juridica,
societatea comerciala are un statut care cuprinde anumite elemente de identificare a
subiectului de drept: firma, sediul si nationalitatea. Societatea comerciala are o viata
proprie care exprima vointele individuale ale asociatilor, precum si o capacitate care ii
permite sa dobandeasca drepturi si sa-si asume obligatii. Gratie personalitatii juridice,
societatea comerciala participa in nume propriu la raporturile juridice si raspunde
pentru obligatiile asumate.
Ca orice subiect de drept, societatea comerciala trebuie sa se identifice in mod
obligatoriu prin anumite elemente de individualizare. Societatea comerciala se
identifica prin trei elemente: firma, sediul si nationalitatea. Aceste elemente sunt
distincte de elementele de identificare a asociatilor. Societatea comerciala are propria
sa firma, propriul sediu si propria nationalitate, fara o legatura obligatorie cu numele,
domiciliul si cetatenia asociatilor, persoane fizice, respectiv denumirea, sediul sau
nationalitatea asociatilor persoane juridice a societatii comerciale.

I. Firma societatii
Pentru identificarea ei in activitatea comerciala, societatea trebuie sa aiba un
nume. Acest nume poarta denumirea de firma. Potrivit legii, firma este numele, sau,
dupa caz, denumirea sub care un comerciant isi exercita comertul si sub care semneaza
- art. 30 din Legea 26/ 1990. Firma trebuie precizata in mod obligatoriu in contractul
de societate - art. 7 si art. 8 din Legea 31/1990.
La autentificarea actului constitutiv si dupa caz la darea de data certa se va
prezenta dovada eliberata de oficiul registrului comertului privitoare la disponibilitatea
firmei. Firmele si emblemele radiate din registru nu sunt disponibile pe o perioda de 2
ani de la data radierii. Face exceptie de la acesta regula dobanditorul cu orice titlu al
unui fond de comert care va putea sa continue activitatea sub firma anterioara care
cupride numele unui comerciant, persoana fizica sau al unui asociat al asociatiei
familiale, societati in nume colectiv ori comandita simpla cu acordul expres

  52
al titularului precedent ori al succesorilor sai in drepturi si cu obligatia mentionarii
calitatii de succesor.
In stabilirea firmei, asociatii trebuie sa se conformeze dispozitiilor Legii
26/1990, care reglementeaza continutul firmei, diferentiat dupa forma juridica a
societatii; in cazul societatilor de persoane firma consta intr-un nume, pe cand in cazul
societatilor de capitaluri ea consta intr-o denumire.
Firma unei societati in nume colectiv trebuie sa cuprinda numele a cel putin
unuia dintre asociati. Se are in vedere numele si prenumele asociatului sau numele si
initiala prenumelui acestuia. In toate cazurile, numele ales ca firma trebuie sa fie
insotit de mentiunea “societate in nume colectiv”, scrisa in intregime.
Firma unei societati in comandita simpla trebuie sa cuprinda tot numele a cel
putin unuia dintre asociati, dar numai din randul asociatilor comanditati. Numele ales
trebuie insotit de mentiunea “societate in comandita”, scrisa in intregime.
Firma unei societati pe actiuni sau in comandita pe actiuni se compune dintr-o
denumire proprie, de natura a o deosebi de firma altor societati. Aceasta denumire
trebuie insotita de mentiunea scrisa in intregime “societate pe actiuni” sau prescurtat
“S.A.” ori dupa caz, “societate in comandita pe actiuni”.
Firma societatii cu raspundere limitata se compune tot dintr-o denumire
proprie, la care se poate adauga numele unuia sau a mai multor asociati, insotita de
mentiunea scrisa in intregime “societate cu raspundere limitata” sau prescurtat
“S.R.L.”.
Fiind un elemente de identificare a societatii, firma stabilita de catre asociati
trebui sa se deosebeasca de firmele existente, inclusiv cele folosite de comerciantii din
sectorul public. Verificarea indeplinirii conditiilor prevazute de lege se face de catre
oficiul registrului comertului. Cand acest organ constata ca o firma noua este
asemanatoare cu o alta, trebuie sa ceara sa se adauge o mentiune care sa o deosebeasca
de aceasta, fie prin desemnarea mai precisa a persoanei, fie prin indicarea felului de
comert exercitat sau in orice alt mod. Daca nu se introduc aceste elemente de
deosebire si exista posibilitatea de confuzie cu alte firme inregistrate, oficiul registrului
comertului trebuie sa refuze inscrierea firmei stabilite de asociati - art. 39 din Legea
26/1990.

II. Emblema societăţii


In afara de firma, legea reglementeaza si emblema, ca element de identificare a
societatilor comerciale. Emblema este semnul sau denumirea care deosebeste o
societate de o alta societate care desfasoara acelasi fel de activitate - art.30 alin. 2 din
Legea 26/1990. Intrucat este un atribut de identificare facultativ, emblema are un
regim juridic diferit de cel al firmei.
Legea defineşte emblema ca fiind semnul sau denumirea care deosebeşte un
comerciant de un altul de acelaşi gen [art. 30 alin. (2) din Legea nr. 26/1990].
Conţinutul emblemei
Spre deosebire de firmă, legea nu stabileşte un conţinut diferit al emblemei în
raport de calitatea de persoană fizică a comerciantului ori de entitate juridică sub
forma societăţii comerciale. în atare condiţii, emblema va fi stabilită fără să se ţină
cont de calitatea comerciantului, de forma sub care se organizează şi funcţionează ori
de vreo altă condiţie de acest gen. Aşa cum s-a subliniat în doctrina de specialitate

  53
emblema trebuie să fie mai sugestivă decât firma pentru a fi aptă să atragă clientela şi
poate consta în: un semn, o figură geografică, o figură geometrică, un utilaj,
un animal etc. Dacă emblema cuprinde o denumire, firma va fi scrisă cu litere având
mărimea de cel puţim jumătate din cea a literelor cu care este scrisă emblema [art. 43
alin. (3) din lege].
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească emblema
Emblema este supusă aceloraşi condiţii ca şi firma comerciantului. Prin urmare,
la fel ca şi firma, emblema trebuie să aibă caracter de noutate. Cerinţa îşi are
fundamentul în prevederile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, potrivit căreia orice
emblemă va trebui să se deosebească de emblemele înscrise în acelaşi registru al
comerţului, pentru acelaşi fel de comerţ, precum şi de emblemele altor comercianţi de
pe piaţa unde comerciantul îşi desfăşoară activitatea.
Tot astfel, asemănător firmei, emblema trebuie să fie disponibilă. Verificarea
disponibilităţii emblemei se face de către oficiul registrului comerţului înainte de
întocmirea actelor constitutive sau, după caz, de modificare a emblemei. Emblemele
radiate din registrul comerţului sunt şi ele indisponibile, la fel ca firmele, pentru o
perioadă de doi ani de la data radierii [art. 39 alin. (9) din lege). Se înţelege că, dacă o
emblemă nu este disponibilă, aceasta nu poate fi folosită în desfăşurarea activităţii
comerciale.
Regimul juridic al emblemei
La fel ca şi firma, pentru a putea fi folosită în exerciţiul comerţului, emblema
trebuie înregistrată în registrul comerţului. Fiind facultativă, emblema poate fi înscrisă
în registrul comerţului odată cu firma, adică în momentul înmatriculării comerciantului
sau ulterior acestei date, pe parcursul desfăşurării activităţii. Din momentul înscrierii
emblemei în registrul comerţului, titularul acesteia dobândeşte un drept de folosinţă
exclusivă asupra acesteia [art. 30 alin. (4) din Legea nr. 26/1990).
Legea prevede că emblemele vor putea fi folosite pe panouri de reclamă oriunde
ar fi aşezate, pe facturi, scrisori, note de comandă, tarife, prospecte, afişe, publicaţii şi
în orice alt mod, cu condiţia să fie însoţite în mod vizibil de firma comerciantului.
Caracterul facultativ al emblemei se imprimă şi asupra circulaţiei juridice a
acesteia, prin aceea că emblema poate fi înstrăinată separat de fondul de comerţ.
Protecţia juridică a emblemei se realizează la fel ca şi în cazul firmei, în sensul
că dacă întrebuinţarea unei embleme este de natură să producă confuzie cu emblema
folosită legitim de alt comerciant, fapta este considerată infracţiune de concurenţă
neloială şi se sancţionează în condiţiile art. 5 din Legea nr. 11/1991. De asemenea,
titularul emblemei este îndreptăţit la acoperirea prejudiciilor produse prin folosirea
acesteia fără drept de către o altă persoană.
Exemple de embleme:
- emblema Crucii Roşii - semnul folosit de societatea de Cruce Roşie în
activitatea pe care o desfăşoară. Folosirea, fără drept, a acestei embleme ori a unei
embleme asimilate, dacă fapta a cauzat pagube materiale, constituie infracţiunea de
fals prin folosirea emblemei Crucii Roşii [art. 294 alin. (1) C. pen.]. De asemenea,
constituie infracţiune folosirea, fără drept, în timp de război şi în legătură cu operaţiile
militare, a emblemei Crucii Roşii sau a celor asimilate acesteia (art. 351 C. pen.). v. şi
fals prin folosirea emblemei Crucii Roşii şi folosirea emblemei Crucii Roşii în timpul
operaţiilor militare.

  54
- embleme folosite de autorităţi - însemne sub care activează agenţii autorităţii.
Manifestarea prin care se exprimă dispreţ faţă de aceste embleme constituie infracţiune
[art. 236 alin. (2) C. pen.]. v. şi ofensa adusă unor însemne.
- embleme neautorizate - însemne sub care pot să se desfăşoare activităţi ilicite.
Purtarea în public de embleme neautorizate în scopul de a îndemna la nerespectarea
legilor ori la săvârşirea de fapte penale constituie infracţiune, v. şi instigarea publică şi
apologia infracţiunilor.

III. Sediul societatii


Acest atribut este menit sa situeze societatea in spatiu, in cadrul raporturilor
juridice la care participa. Pentru a-l distinge mai bine de domiciliul asociatilor, sediul
societatii mai este denumit si sediul social.Potrivit legii, asociatii sunt obligati sa arate
sediul societatii in contractul de societate - art. 7 lit. b si art. 8 lit. b din Legea 31/1990.
La acelasi sediu vor putea functiona mai multe societati, daca cel putin o persoana
este, in conditiile legii, asociat in fiecare dintre aceste societati.
Cu toate ca instituie obligatia determinarii sediului societatii, totusi legea nu
cuprinde nici o dispozitie privind criteriile de stabilire a acestui atribut de identificare a
societatii, asa cum prevede in privinta firmei societatii.In absenta unor dispozitii
legale, asociatii sunt liberi sa stabileasca sediul societatii. Ei ar putea avea in vedere
locul unde se va desfasura activitatea comerciala a societatii sau locul unde se vor gasi
organele de conducere ale societatii.In general, se considera ca sediul societatii trebuie
sa fie acolo unde va fi centrul de conducere a societatii, unde vor activa organele de
deliberare si administrare ale societatii. Acest loc are si avantajul stabilitatii fata de
locul desfasurarii activitatii comerciale, care poate sa fie multiplicat ori schimbat, in
functie de conjunctura.
Determinarea sediului societatii prezinta interes practic sub mai multe aspecte.
Astfel, sediul societatii este unul dintre elementele in raport de care se stabileste
nationalitatea societatii.
Apoi, sediul societatii este elementul principal care serveste la rezolvarea unor
probleme procedurale; la sediul social se comunica societatii actele procedurale si in
raport de sediul societatii se determina instanta competenta sa solutioneze litigiile in
care societatea apare ca parata. Datorita importantei sale pentru viata societatii, sediul
social poate fi schimbat numai prin modificarea actelor constitutive ale societatii, in
conditiile legii - art. 199 din Legea 31/1990.

IV. Nationalitatea societatii


Societatea comerciala se identifica si prin nationalitatea sa. Intr-adevar, desi se
constituie de catre persoane fizice, care au o anumita cetatenie, societatea are o
nationalitate proprie.
Cu privire la societatea comerciala, notiunea de nationalitate nu este folosita in
intelesul ei tehnic, de apartenenta a unui individ la un anumit stat, ci in sensul de statut
juridic, adica de lege aplicabila constituirii, functionarii, dizolvarii si lichidarii
societatii. Deci, nationalitatea societatii determina legea aplicabila persoanei juridice.
In determinarea nationalitatii societatii comerciale sunt folosite criterii care
privesc cetatenia asociatilor sau criterii care tin de realitatea noului subiect de drept
(locul constituirii societatii, sediul social, centrul afacerilor etc.). Legea 31/1990 a

  55
adoptat sediul societatii drept criteriu pentru determinarea nationalitatii societatii
comerciale. Art. 1 alin. 2, nemodificat, din lege prevede: „Societatile comerciale cu
sediul in Romania sunt persoane juridice romane”. Prin urmare, orice societate
comerciala, daca si-a stabilit sediul pe teritoriul Romaniei are nationalitate romana si
in consecinta este supusa regimului Legii 31/1990. Regula este deopotriva aplicabila si
societatilor comerciale cu participare straina - art. 280 din Legea 31/1990, nemodificat.

2.2.2. Vointa societatii comerciale. Caracterizare generala

Ca persoana juridica, societatea comerciala are o vointa de sine-statatoare, care


nu se confunda cu vointele asociatilor. Desigur, societatea comerciala, ca orice
persoana juridica, nu are o existenta organica si nici o vointa naturala. Societatea
comerciala este un procedeu tehnic pentru realizarea unei finalitati si anume punerea in
valoare in comun a resurselor si capacitatilor mai multor persoane, in scopul obtinerii
si impartirii beneficiilor rezultate.
Neavand o existenta organica, legea atribuie persoanei juridice vointa
persoanelor fizice care o compun, in masura in care acestea actioneaza pentru
realizarea scopului persoanei juridice. Dar, vointa persoanei juridice nu este suma
vointelor persoanelor fizice, ci este o calitate noua. Cu referire la societatea
comerciala, vointele individuale ale asociatilor, prin manifestarea lor in adunarea
generala, devin o vointa colectiva, care constituie vointa sociala, adica vointa
societatii, ca persoana juridica. La baza formarii vointei sociale sta principiul
majoritatii. In prezent, acest principiu se aplica tuturor societatilor comerciale,
indiferent de forma juridica a societatii.Intrucat vointa majoritatii este vointa societatii,
ca persoana juridica, ea este hotaratoare si obligatorie in viata societatii.
Legea consacra existenta vointei sociale si rolul acesteia in luarea deciziilor in
cadrul societatii. Potrivit Legii 31/1990, hotararile luate de adunarea generala
asociatilor, in limitele legii, contractului de societate sau statutului sunt obligatorii
chiar pentru asociatii care nu au luat parte la adunare ori au votat contra .
Cat priveste formarea vointei sociale, Legea 31/1990 cuprinde anumite
distinctii, in functie de forma juridica a societatii comerciale.
In societatile de persoane, asociatii pot lua hotarari valabile cu majoritatea
absoluta a capitalului social, in cazurile prevazute expres de lege - art. 76, art. 77
alin. 1; art. 78 alin. 2, iar potrivit art. 86, pentru aprobarea situatiei financiare anuale si
pentru deciziile referitoare la introducerea actiunii in raspunderea administratorilor
este necesar votul asociatilor reprezentand majoritatea capitalului social. Principiul
majoritatii absolute a capitalului social isi gaseste aplicarea si in celelalte cazuri care
nu sunt mentionate de lege, cu exceptia cazurilor de modificare a contractului de
societate, pentru care este necesar votul tuturor asociatilor.
In societatile de capitaluri, principiul majoritatii se aplica pentru toate hotararile
adunarii generale. Conditiile de cvorum si majoritate sunt diferite, dupa cum este
vorba de adunarea ordinara sau extraordinara si in functie de prima sau a doua
convocare - art. 112; art. 115. In toate cazurile se are in vedere majoritatea raportata la
capitalul social, iar nu la numarul asociatilor.
In societatea cu raspundere limitata, adunarea asociatilor decide prin votul
reprezentand majoritatea absoluta a asociatilor si a partilor sociale, in afara de cazul

  56
cand in actul constitutiv se prevede altfel, iar pentru modificarea actelor constitutive,
cu votul tuturor asociatilor; in acest caz, majoritatea este raportata, atat la numarul
asociatilor, cat si la capitalul social.
Trebuie aratat ca vointa sociala, ca vointa colectiva a asociatilor, se manifesta in
raporturile juridice prin anumite persoane, care au puterea de a reprezenta societatea.
Prin reprezentantii sai, societatea incheie acte juridice, dobandeste drepturi si isi asuma
obligatii.
Potrivit legii, dreptul de reprezentare se confera unui asociat ori unei persoane
straine de societate, prin actele constitutive sau ulterior prin vointa asociatilor, in
conditiile legii.

2.2.3. Capacitatea juridica a societatii

Ca orice persoana juridica, societatea comerciala are capacitate juridica; ea


dispune de aptitudinea de a avea si de a exercita drepturi si de a-si asuma
obligatii.Capacitatea juridica a societatii cuprinde capacitate de folosinta si capacitatea
de exercitiu.In absenta unor dispozitii legale speciale, capacitatea juridica a societatii
comerciale este guvernata de regulile generale privind capacitatea persoanelor juridice,
stabilite de Decretul 31/1954, cu luarea in considerare a specificului societatilor
comerciale.
a. Capacitatea de folosinta
Societatea comerciala are capacitate de folosinta, adica aptitudinea de a avea
drepturi si obligatii.
Capacitatea de folosinta se dobandeste din ziua inmatricularii in registrul
comertului - art. 40 alin. 2 din Legea 31/1990, inmatricularea se efectueaza in termen
de 24 de ore de la data pronuntarii incheierii judecatorului delegat prin care se
autorizeaza inmatricularea societatii comerciale. Societatea are o capacitate de
folosinta restransa de la data autentificarii actelor constitutive, cat priveste drepturile
constituite in favoarea ei, indeplinirea obligatiilor si a oricaror masuri preliminare ce ar
fi necesare, dar numai intrucat sunt cerute pentru ca persoana juridica sa ia fiinta in
mod valabil - art. 33 alin. 3 din Decretul 31/1954.
In principiu, societatea comerciala poate avea orice drepturi si obligatii. Deci
ea poate dobandi drepturi si isi asuma obligatii patrimoniale si nepatrimoniale,
indiferent de izvorul lor, in limitele stabilite de lege. Pentru societatea comerciala, un
rol important il au drepturile si obligatiile privind bunurile care formeaza patrimoniul
societatii precum si drepturile si obligatiile care decurg din raporturile juridice stabilite
cu tertii.
O trasatura specifica a capacitatii de folosinta a societatii comerciale o
reprezinta aptitudinea de a dobandi drepturi si a-si asuma obligatii prin savarsirea
faptelor de comert -art. 3 C.com. Desi, ca vocatie, capacitatea de folosinta a societatii
se caracterizeaza prin generalitate, totusi, in concret ea este limitata. Intr-adevar,
capacitatea de folosinta a societatii comerciale este circumscrisa de scopul pentru care
societatea a fost constituita. Ea este o capacitate de folosinta specializata. Asa cum
prevede art. 34 din Decretul 31/1954, “persoana juridica nu poate avea decat acele
drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de infiintare sau statut”.

  57
Specialitatea capacitatii de folosinta a societatii este determinata prin
precizarea obiectului de activitate a societatii in contractul de societate. Deci,
societatea poate incheia numai acele acte juridice (acte de comert) care servesc la
realizarea obiectului societatii. Orice act juridic care nu este facut in vederea realizarii
acestui scop este lovit de nulitate - art. 34 alin. 2 din Decretul 31/1954. Trebuie
observat ca limitarea capacitatii de folosinta a societatii, prin stabilirea in actul
constitutiv a obiectului societatii, este diminuata prin fixarea unui obiect de activitate
larg, care sa asigure supletea necesara pentru adaptarea la schimbarile conjuncturale.
b. Capacitatea de exercitiu
Avand calitatea de persoana juridica, societatea comerciala beneficiaza si de
capacitate de exercitiu; ea are aptitudinea de a-si exercita drepturile si de a-si asuma
obligatii, incheind acte juridice.
PRINCIPIU - Potrivit legii, persoana juridica isi exercita drepturile si isi
indeplineste obligatiile prin organele sale. Actele juridice incheiate de organele
persoanei juridice in limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei
juridice insasi - art. 35 din Decretul 31/1954. Asa cum prevede Legea 31/1990,
societatea comerciala are organe de deliberare si decizie (adunarea asociatilor), organe
de administrare (administratorii) si organe de control al gestiunii societatii (cenzorii).
Actele juridice prin care societatea dobandeste drepturi si isi asuma obligatii se
incheie de catre administratorii societatii carora li s–a conferit puterea de reprezentanti
ai societatii.Trebuie observat ca dreptul de reprezentare este un drept special, deosebit
de dreptul general de administrare, care include numai dreptul de gestiune. In
consecinta, dreptul de reprezentare il au numai administratorii carora li s-a conferit
acest drept, prin actele constitutive, ori ulterior, prin vointa asociatilor, in conditiile
legii.
Obligatiile si raspunderile administratorilor sunt reglementate de dispozitiile
referitoare la mandat si de cele speciale prevazute de Legea 31/1990. Societatea
comerciala dobandeste capacitatea de exercitiu de la data constituirii sale, adica din
ziua inmatricularii in registrul comertului, cu conditia sa fi fost desemnat
administratorul care reprezinta societatea. In limitele capacitatii de folosinta
restransa, administratorul desemnat prin actele constitutive in calitate de reprezentant
al societatii, poate incheia actele cerute pentru ca persoana juridica sa ia fiinta in mod
valabil.

2.2.4. Patrimoniul societatii

Caracterul autonom al patrimoniului societatii.


Legea recunoaste societatea comerciala ca persoana juridica, deoarece ea
intruneste toate elementele constitutive ale personalitatii juridice. Societatea are, pe
langa organizare de sine-statatoare si un anumit scop, si un patrimoniu
propriu. Patrimoniul societatii este format din totalitatea drepturilor si obligatiilor cu
caracter patrimonial care apartin societatii. Potrivit principiilor generale, patrimoniul
societatii cuprinde activul social si pasivul social.In activul social sunt cuprinse
drepturile patrimoniale, reale sau de creanta. Aceste drepturi privesc, in principal
bunurile aduse de asociati ca aport la constituirea societatii. De asemenea, intra in
activul social bunurile dobandite de societate ulterior construirii, in cursul desfasurarii

  58
activitatii precum si beneficiile nedistribuite.In pasivul social sunt cuprinse obligatiile
patrimoniale ale societatii, contractuale si extracontractuale (obligatii sociale).
Intrucat patrimoniul societatii are drept titular societatea, ca persoana juridica,
inseamna ca acest patrimoniu are un caracter autonom; patrimoniul societatii este
distinct de patrimoniile asociatilor care au constituit societatea. Pentru a evidentia
caracterul sau autonom, patrimoniul societatii mai este denumit si patrimoniu social.
Consecintele autonomiei patrimoniului societatii. Autonomia patrimoniului
societatii, fata de patrimoniile proprii ale asociatilor, determina anumite consecinte
juridice. Bunurile aduse ca aport de asociati ies din patrimoniul lor si intra in
patrimoniul societatii. Aceste bunuri devin proprietatea societatii, afara de cazul cand
s-a convenit altfel prin contractul de societate - art. 65 din Legea 31/1990.
Asupra bunurilor aportate, asociatii nu mai au nici un drept. In schimbul lor, ei
au dobandit parti de interes, parti sociale sau actiuni, care le confera un drept de
creanta impotriva societatii, de o natura speciala, cu caracter social (dreptul de a
participa la luarea deciziilor in adunarea generala, dreptul la beneficii si la impartirea
activului social, in caz de lichidare).
De vreme ce bunurile aportate au iesit din patrimoniul asociatilor, inseamna ca
nici creditorii personali ai asociatilor nu mai pot urmari aceste bunuri indiferent de
data creantei lor. In acest sens, art. 66 din Legea 31/1990, prevede ca, pe durata
societatii, creditorii asociatului pot sa-si exercite drepturile lor numai asupra partii din
beneficiile cuvenite asociatului dupa bilantul contabil, iar dupa dizolvarea societatii,
asupra partii ce i s-ar cuveni prin lichidare.
In afara de aceste drepturi, art. 66 alin 2 din Legea 31/1990 recunoaste
creditorilor asociatilor si alte drepturi care pot fi exercitate in timpul duratei
societatii.Creditorii asociatilor pot popri partile ce s-ar cuveni asociatilor prin
lichidarea societatii. Prin poprirea efectuata in conditiile Codului de pr.civ. suma de
bani ce s-ar cuveni asociatului debitor prin lichidarea societatii va fi indisponibilizata
in favoarea creditorului asociatului.
In cazul societatii pe actiuni sau in comandita pe actiuni, creditorii asociatilor
pot sechestra si vinde actiunile debitorilor lor. Deci, actiunile apartinand asociatilor
debitori pot fi puse sub sechestru asigurator si vandute de catre creditorii asociatilor, in
conditiile legii.Trebuie observat ca exercitarea acestor drepturi speciale ale creditorilor
asociatilor nu incalca principiul autonomiei patrimoniului societatii. Intr-adevar,
poprirea, respectiv sechestrarea si vanzarea se exercita asupra unor bunuri care apartin
asociatilor debitori, iar nu asupra patrimoniului societatii.
Bunurile aduse ca aport de catre asociati, care sunt cuprinse in activul social,
formeaza gajul general al creditorilor sociali. Deci, ele vor putea fi urmarite numai de
catre creditorii societatii. Asupra acestor bunuri este exclus concursul creditorilor
sociali cu creditorii asociatilor. Trebuie aratat ca in mod exceptional, creditorii sociali
beneficiaza, pe langa dreptul de gaj asupra bunurilor din activul social, si de un drept
de gaj general asupra patrimoniului asociatilor debitori. Avem in vedere cazul
societatii in nume colectiv si societatii in comandita, in care asociatii respectiv
asociatii comanditati raspund pentru obligatiile sociale nelimitat si solidar.
Obligatiile societatii fata de terti nu se pot compensa cu obligatiile tertilor fata
de asociati. Potrivit art. 1145 C.civ., pentru a opera compensatia trebuie ca obligatiile
sa existe intre aceleasi persoane, care sa fie creditor si debitor, in acelasi timp una fata

  59
de alta. Or, avand patrimonii deosebite, societatea si asociatii sunt subiecte de drept
distincte. In consecinta, daca societatea are o obligatie fata de un tert, iar acest tert are
o obligatie fata de unul dintre asociati, cele doua obligatii nu se pot distinge prin
compensatie, deoarece obligatiile nu sunt reciproce; tertul se afla in raporturi juridice
cu doua subiecte de drept diferite, fiecare cu drepturile si obligatiile sale.
Aplicarea procedurii falimentului fata de societate priveste numai patrimoniul
societatii. Deoarece societatea comerciala are un patrimoniu propriu, distinct de
patrimoniile asociatilor, procedura falimentului are ca obiect exclusiv patrimoniul
societatii care a incetat platile pentru datoriile sale comerciale, fara a se putea extinde
asupra patrimoniilor asociatilor - art. 22 din Legea 64/1995, cu anumite exceptii.

2. 3. Obligaţiile sociale – modul în care asociaţii, acţionarii răspund pentru


aceste obligaţii sociale

Obligatiile sociale în cadrul societăţilor comerciale sunt garantate cu


patrimoniul social.
Asociatii in societatea in nume colectiv si asociatii comanditati in societatea in
comandita simpla sau in comandita pe actiuni raspund nelimitat si solidar pentru
obligatiile sociale. Creditorii societatii se vor indrepta mai intai impotriva acesteia
pentru obligatiile ei si, numai daca societatea nu le plateste in termen de cel mult 15
zile de la data punerii in intarziere, se vor putea indrepta impotriva acestor asociati.
Actionarii, asociatii comanditari, precum si asociatii in societatea cu raspundere
limitata raspund numai pana la concurenta capitalului social subscris.
Drepturile acţionarilor
Acţiunile conferă posesorilor următoarele drepturi:
- dreptul de a participa la adunarea generală a acţionarilor;
- dreptul de vot în adunarea generală;
- dreptul de informare asupra desfăşurării activităţii societăţii;
- dreptul la dividende în cazul în care societatea realizează profit;
- dreptul asupra părţii cuvenite din lichidarea societăţii.
Legea nr. 31/1990 obligă acţionarii să-şi exercite drepturile cu bună-credinţă, cu
respectarea drepturilor şi a intereselor legitime ale societăţii şi ale celorlalţi acţionari
(art. 1361).
Obligaţiile acţionarilor
Principala obligaţie a acţionarilor este de a efectua plata vărsămintelor dato-
rate. Consecinţele neefectuării vărsămintelor sunt reglementate de art. 100 din Legea
nr. 31/1990. Potrivit textului de lege citat, în cazul în care acţionarii nu au efectuat
plata vărsămintelor pe care le datorează în termenele prevăzute la art. 9 alin. (2) lit. a)
şi b) şi la art. 21 alin. (1), societatea îi va invita să-şi îndeplinească această obligaţie
printr-o somaţie colectivă, publicată de două ori, la un interval de 15 zile, în Monitorul
Oficial şi într-un ziar de largă răspândire.
În cazul în care nici în urma acestei somaţii acţionarii nu vor vărsa
vărsămintele, consiliul de administraţie, respectiv directoratul, va putea decide fie
urmărirea acţionarilor pentru vărsămintele restante, fie anularea acestor acţiuni
nominative. Decizia de anulare se va publica în Monitorul Oficial, cu specificarea
numărului de ordine al acţiunilor anulate. în locul acţiunilor anulate vor fi emise noi

  60
acţiuni purtând acelaşi număr, care vor fi vândute. Sumele obţinute în urma vânzării
vor fi întrebuinţate pentru acoperirea cheltuielilor de publicare şi de vânzare, a
dobânzilor de întârziere şi a vărsămintelor neefectuate. Eventualul rest va fi înapoiat
acţionarilor. Dacă preţul obţinut nu este îndestulător pentru acoperirea tuturor sumelor
datorate societăţii sau dacă vânzarea nu are loc din lipsă de cumpărători, societatea va
putea să se îndrepte împotriva subscriitorilor şi a cesionarilor. Dacă în urma
îndeplinirii acestor formalităţi nu s-au realizat sumele datorate societăţii, se va proceda
de îndată la reducerea capitalului social cu diferenţa dintre acesta şi capitalul existent.
Drepturile si obligatiile asociatilor sunt reglementate de art. 1894 – 1902 din
Codul civil, adoptat prin Legea nr. 287/2009, republicata cu modificari, in vigoare de
la 01.10.2011.
Asociatii contribuie la formarea capitalului social al societatii, prin aporturi
banesti sau in bunuri, dupa caz. Capitalul social subscris se divide in parti egale,
numite parti de interes, care se distribuie asociatilor proportional cu aporturile
fiecaruia, daca prin lege sau contractul de societate nu se prevede altfel.
Asociatii se pot obliga la aport in prestatii sau in cunostinte specifice, cu titlu de
aport societar. In schimbul acestui aport, asociatii participa, potrivit actului constitutiv,
la impartirea beneficiilor si suportarea pierderilor, precum si la luarea deciziilor in
societate.
Fiecare dintre asociati raspunde fata de societate si fata de ceilalti asociati
pentru varsarea aporturilor la care s-a obligat. Drepturile conferite de partile de interes
sunt suspendate pana la varsarea aporturilor la capitalul social.
Aportul in bunuri, altele decat cele fungibile, se efectueaza prin transferul
drepturilor asupra acestora si predarea efectiva a bunurilor in stare de functionare
potrivit destinatiei sociale. Asociatul care aporteaza proprietatea sau un alt drept real
asupra unui bun raspunde pentru efectuarea aportului intocmai unui vanzator fata de
cumparator, iar asociatul care aporteaza folosinta raspunde pentru efectuarea aportului
intocmai unui locator fata de locatar. Aporturile constand in bunuri fungibile sau
consumptibile nu pot fi subscrise cu titlu de aport in folosinta, ci devin, in toate
cazurile, proprietatea asociatilor, chiar daca in contractul de societate nu s-a stipulat
aceasta in mod expres.
Asociatul care aporteaza o creanta raspunde pentru existenta creantei la
momentul aportului si incasarea acesteia la scadenta, fiind obligat sa acopere
cuantumul acesteia, dobanda legala care incepe sa curga de la scadenta si orice alte
daune ce ar rezulta, daca creanta nu se incaseaza in tot sau in parte. Asociatul care
aporteaza actiuni sau parti sociale emise de o alta societate raspunde pentru efectuarea
aportului intocmai unui vanzator fata de cumparator. Asociatul care aporteaza cambii
sau alte titluri de credit care circula in comert raspunde pentru existenta reala a
creantei.
Asociatul care a subscris ca aport o suma de bani datoreaza in caz de
neexecutare suma la care s-a obligat, dobanda legala de la scadenta si orice alte daune
care ar rezulta, fiind de drept pus in intarziere.
Aportul in prestatii sau cunostinte specifice este datorat in mod continuu, atat
timp cat asociatul care s-a obligat la acesta este membru al societatii, iar asociatul este
tinut fata de societate pentru toate castigurile realizate din activitatile care fac obiectul
aportului.

  61
Aporturile in prestatii sau cunostinte specifice se efectueaza prin desfasurarea
de catre asociatul care s-a obligat a unor activitati concrete si prin punerea la dispozitia
societatii a unor informatii, pentru realizarea obiectului acesteia, in modalitatile si
conditiile stabilite prin contractul de societate.
Neexecutarea aportului in prestatii sau cunostinte specifice da loc numai la o
actiune in excludere cu daune-interese, daca este cazul.
Partile de interes sunt indivizibile. Partile de interes platite sau varsate in
intregime dau drept de vot in adunarea asociatilor, daca prin contract nu s-a prevazut
altfel. Cand o parte de interes devine proprietatea comuna a mai multor persoane,
acestea sunt obligate sa desemneze un reprezentant unic pentru exercitarea drepturilor
sociale aferente. Cat timp o parte de interes este proprietatea comuna a mai multor
persoane, acestea raspund in mod solidar pentru efectuarea varsamintelor datorate.
Transmiterea partilor de interes se face in limitele si conditiile prevazute de lege
si de contractul de societate. Transmiterea partilor de interes catre persoane din afara
societatii este permisa cu consimtamantului tuturor asociatilor. Partile de interes se pot
transmite si prin mostenire, daca prin contract nu se dispune altfel. Orice asociat poate
rascumpara, substituindu-se in drepturile dobanditorului, partile de interes dobandite
cu titlu oneros de un tert fara consimtamantul tuturor asociatilor, in termen de 60 de
zile de la data la care a cunoscut sau ar fi trebuit sa cunoasca cesiunea. Daca mai multi
asociati exercita concomitent acest drept, partile de interes se aloca proportional cu
cota de participare la profit. In cazul prevazut mai sus si ori de cate ori legea impune
cesiunea partilor de interes, valoarea acestora este stabilita de un expert agreat de
partile cesiunii sau, in lipsa unui acord, de catre instanta. Cesiunea cu titlu gratuit a
partilor de interes este asimilata unei cesiuni cu titlu oneros si da loc la aplicarea
dispozitiilor anterioare. In privinta formei, cesiunea cu titlu gratuit este supusa
regimului juridic al donatiei.
Participarea la profitul societatii implica si contributia la pierderile societatii, in
conditiile prevazute de contractul de societate, ale prezentului capitol sau ale legii
speciale aplicabile, dupa caz.
Partea fiecarui asociat la profituri si pierderi este proportionala cu aportul sau la
capitalul social, daca nu s-a convenit altfel. Partea la profituri si pierderi a asociatului
al carui raport consta in prestatii sau cunostinte specifice este egala cu cea a asociatului
care a contribuit cu aportul cel mai mic, daca nu s-a convenit altfel.
Asociatii pot participa la castig in proportie diferita de contributia la pierderi, cu
conditia ca astfel de diferente sa fie rezonabile potrivit cu imprejurarile si sa fie expres
prevazute in contract. Cand contractul stabileste numai partea de castig, aceeasi
proportie are loc si cat priveste pierderile. Orice clauza prin care un asociat este exclus
de la impartirea beneficiilor sau de la participarea la pierderi este considerata nescrisa.
Prin exceptie, asociatul al carui aport consta in prestatii sau cunostinte specifice este
scutit, in masura corespunzatoare acestui aport, de a participa la pierderi, daca aceasta
scutire a fost prevazuta in mod expres in contractul de societate.
Raspunderea administratorilor
Functia de administrator este periculoasa. Pentru puterile oferite de actionari, fie
la infiintarea societatii, prin actul constitutiv, fie pe parcursul vietii companiei, in baza
hotararii adunarii generale a actionarilor, administratorii unei societati isi asuma multe
obligatii a caror nerespectare poate avea consecinte grave pentru patrimoniul lor sau

  62
chiar, in cazuri exceptionale, pentru libertatea lor. In principu, conform art. 148 din
Legea Societatilor Comerciale nr. 31/1990, administratorii raspund pentru toate
obligatiile prevazute in dispozitiile legale sau in actul constitutiv. In esenta,
administratorii au calitatea de mandatari ai actionarilor, acestia din urma neputand,
datorita formei de organizare a societatii, sa exercite singuri actele de comert din
obiectul de activitate al companiei.
Potrivit teoriei agentiei (agency theory), creata de literatura economica
americana de la inceputul anilor 70, intre proprietarii unei companii si administratorii
acesteia se incheie un contract de reprezentare, atunci cand primii desemneaza ca
agent pe secunzii pentru a-i reprezenta intr-un domeniu decizional specific.
Intre actionari, in calitatea lor de proprietari ai companiei si administratori, in
calitatea lor de mandatari apar in mod inevitabil conflicte de interese. Inca din 1776,
Adam Smith, parintele economiei politice, in „The Wealth of Nations” („Avutia
Natiunilor”) sublinia discrepanta intre interesele administratorilor unei companii si
cele ale proprietarilor acesteia:”Directorii acestui tip de companii, fiind
administratorii banilor altuia, mai degraba decat ai propriilor bani, nu se poate
astepta ca ei sa dovedeasca aceeasi vigilenta si grija pe care asociatii unei societati o
au in privinta mentinerii fondurilor lor”.
Administratorii raspund fata de societate pentru nerespectarea dispozitiilor
legale referitoare la atributiilor lor, precum si pentru nerespectarea obligatiilor care le-
au revenit in baza mandatului incredintat de catre actionari, prin actul constitutiv sau
prin intermediul adunarii generale
In esenta conditiile angajarii raspunderii administratorilor sunt urmatoarele:
1. Incalcarea unei dispozitii legale, a unei prevederi a actului constitutiv sau a
adunarii generale a actionarilor.
Raspunderea administratorilor este angajata ori de cate ori suntem in prezenta
unei fapte care incalca o norma legala sau contractuala. Aceasta viziune este preluata
din dreptul francez care a inspirat pana la crearea institutiilor europene sistemul de
drept romanesc. In art. 244 din Legea societatilor comerciale din 24 iulie 1966 se
prevede raspunderea administratorilor fie pentru incalcarea dispozitiilor legale sau a
regulamentelor aplicabile, fie pentru violarea statutelor, fie pentru faptele comise cu
ocazia actelor de gestiune.
Fapta care atrage raspunderea administratorului poate fi si o inactiune (spre
exemplu, neefectuarea unor acte care sa stopeze pierderile societatii). Raspunderea
pentru omisiune este stipulata si expres, in art. 148 alin. 5 din Legea nr. 31/1990, desi
nu intr-o forma extrem de explicita.
2. Existenta unui prejudiciu.
Pentru a putea fi angajata raspunderea administratorului fata de societate va
trebui dovedita si vatamarea suferita de aceasta ca urmare a actelor savarsite. In
consecinta, nu este suficienta simpla incalcare a unei dispozitii legale sau statutare, ci
este nevoie de producerea unei pagube in patrimoniul societatii. Conform dispozitiilor
art.1540 Cod civil, administratorul va raspunde fata de societate si daca a savarsit din
culpa incalcarea dispozitiei legale, in conditiile producerii unui prejudiciu. In principiu
nu trebuie probata legatura de cauzalitate intre fapta administratorului si prejudiciul
creat societatii.

  63
3. Existenta unei culpe a administratorului.
Raspunderea administratorului este angajata in orice situatie in care contractul
de mandat sau o dispozitie legala este incalcata printr-o fapta culpabila.Tinand cont de
caracterul dual al raspunderii administratorului este de discutat daca se prezuma sau nu
culpa administratorului. Doctrina dreptului comercial a indicat aplicabilitatea art. 1080
Cod civil, ceea ce implica faptul ca diligenta pe care trebuie sa o depuna o persoana in
indeplinirea mandatului sau este aceea a unui bun administrator.
Culpa administratorului, avand in vedere caracterul remunerat al mandatului
comercial (dupa ale carui reguli activeaza administratorul unei societati, conform art.
72 din Legea nr. 31/1990), se apreciaza dupa tipul abstract-culpa levis in abstracto.
Din aceste motive este evident ca ne aflam in fata unei culpe prezumate, de aici
rezultand obligativitatea administratorului de rasturna prezumtia de culpa, sarcina
probei apartinandu-i.
Raspunderea administratorilor poate fi individuala sau solidara, in functie de
obligatiile ce trebuie respectate.
Dispozitiile Legii nr. 31/1990 stabilesc o serie de situatii in care raspunderea
administratorilor este solidara. Astfel, conform art. 73, administratorii raspund solidar
pentru: realitatea vărsămintelor efectuate de asociaţi, existenţa reală a dividendelor
plătite, existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere, exacta îndeplinire a
hotărârilor adunărilor generale, stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul
constitutiv le impun. In cadrul art. 71 alin. 3 se stipuleaza ca administratorul care, fără
drept, îşi substituie altă persoană răspunde solidar cu aceasta pentru eventualele
pagube produse societăţii. In conformitate cu dispozitiile art.148 alin. 4,
administratorii sunt solidar răspunzători cu predecesorii lor imediaţi dacă, având
cunoştinţă de neregulile săvârşite de aceştia, nu le comunică cenzorilor sau auditorilor
financiari.
Art. 214 prevede ca, in caz de majorare a capitalului social, prin ofertă publică,
administratorii sunt solidar răspunzători de exactitatea celor arătate în prospectul de
emisiune, în publicaţiile făcute de societate sau în cererile adresate oficiului registrului
comerţului, în vederea majorării capitalului social. Administratorii sunt personal şi
solidar răspunzători pentru operaţiunile pe care le-au întreprins dupa momentul
dizolvarii, in temeiul art. 233 alin. 2.
Legea societatilor comerciale largeste in mod neechivoc sfera raspunderii
administratorilor, indicand ca aceasta poate fi angajata si pentru pagubele produse de
catre directorii societatii sau de personalul angajat (art. 148 alin.2). Raspunderea
administratorilor are in aceasta ipoteza un caracter subsidiar, neputand inlocui
persoana, respectiv angajatul societatii, vinovata de producerea prejudiciului.
Administratorii vor raspunde numai in cazul in care societatea nu a putut recupera
daunele de la functionarul care a savarsit fapta respectiva.
Administratorii unei societati comerciale sunt raspunzatori, in temeiul art. 148
alin. 1 din Legea societatilor comerciale nr. 31/1990 „de indeplinirea tuturor
obligatiilor” prevazute in lege si in cadrul dispozitiilor referitoare la contractul de
mandat, astfel cum indica art. 72 din Legea nr. 31/1990.
Pentru a fi exonerati de raspundere in cazul unor actiuni sau inactiuni
producatoare de prejudicii, ei vor trebui sa se opuna deciziilor respective in cadrul
sedintelor consiliului de administratie, cerand totodata consemnarea impotrivirii lor in

  64
registrul deciziilor consiliului de administratie( art. 148 alin. 5 din Legea nr. 31/1990).
In acelasi timp, pentru a nu raspunde pentru prejudicile create, administratorii care s-
au opus masurilor respective, trebuie sa comunice impotrivirea lor, in scris, cenzorilor
sau auditorilor financiari. In legea franceza a societatilor comerciale din 24 iulie 1967
se prevede ca suntem in prezenta unei raspunderi individuale daca o fapta precisa
poate fi imputata unui anumit administrator.
Administratorii care au lipsit de la sedintele consiliului de administratie, pot fi
exonerati de raspundere pentru deciziile luate la sedintele respective, daca isi
manifesta in termen de o luna impotrivirea fata de masurile in cauza prin consemnarea
in registrul sedintelor consiliului si prin instiintarea, in scris, a cenzorilor sau
auditorului financiar.
O alta clauza de exonerare de raspundere este cuprinsa in cadrul art. 148 alin.
4, fiind operabila in situatia in care administratorii comunica cenzorilor sau auditorilor
financiari neregulile savarsite de administratorii care i-au precedat (este vorba de
predecesorii imediati). In caz contrar, fostii si actualii administratori vor ramane sa
raspunda solidar pentru neregulile (incalcari ale legii, actului constitutiv sau ale
hotararilor adunarii generale) cauzatoare de prejudicii .
Actiunea in raspundere impotriva administratorilor este o actiune sociala,
reprezentand o prerogativa a adunarii generale a actionarilor, conform art. 155 alin. 1.
Aceasta concluzie rezida din principiul potrivit caruia adunarea generala a actionarilor
este insasi societatea. Introducerea actiunii in raspundere este obligatorie pentru
societate pentru ca este „singurul mijloc de a determina abandonarea modului de lucru
deficitar sau fraudulos al administratorilor.”
Hotararea privind introducerea unei actiuni in raspundere poate fi luata,
indiferent daca aceasta problema figureaza sau nu pe ordinea de zi, conform art. 155
alin. 2 din Legea nr. 31/1990.O asemenea solutie se impune datorita faptului ca
ordinea de zi este stabilita, de regula, de catre administratori, iar acestia nu ar include
niciodata pe ordinea de zi introducerea in justitie a actiunii in raspundere.
Actionarii vor decide asupra introducerii actiunii in raspundere in conditiile de
majoritate prevazute de lege pentru adunarea generala ordinara, in cadrul art. 112,
chiar daca acest vot se solicita in cadrul unei adunari generale extraordinare.
Actionarii trebuie sa voteze secret asupra introducerii actiunii in raspundere, in
conformitate cu dispozitiile art. 130 alin. 2 care prevad in mod expres acest tip de vot
pentru orice hotarare referitoare la raspunderea administratorilor.
Adunarea generala va decide, tot cu majoritatea ceruta de lege pentru adoptarea
hotararilor AGOA, si asupra persoanei insarcinate sa promoveze actiunea in
raspundere. Legea societatilor comerciale prevede si un caz special in care
administratorii pot fi trasi la raspundere, desi, aparent, actele lor au fost incuviintate de
catre adunarea generala. Astfel, in art. 186 se prevede ca aprobarea situaţiilor
financiare anuale de către adunarea generală nu împiedică exercitarea acţiunii în
răspundere împotriva administratorilor, directorilor, cenzorilor sau auditorilor
financiari. Prin notiunea de aprobare a situatiilor financiare trebuie inteleasa si
descarcarea de gestiune a administratorilor pentru exercitiul financiar respectiv, in
opinia majoritara din doctrina Termenul de prescriptie al actiunii in raspundere este,
potrivit normelor de drept comun din cadrul art. 3 alin. 1 al Decretului nr. 167/1958
aplicabile drepturilor de creanta, de trei ani.

  65
In cazul in care adunarea generala hotaraste declansarea actiunii in raspundere
impotriva administratorilor, acestia sunt considerati demisi din functie, adunarea
generala fiind nevoita sa procedeze la inlocuirea lor, eventual chiar in cadrul aceleiasi
sedinte.(art. 155 alin. 4).
Incetarea de drept a mandatului administratorilor, in conditiile art. 155 alin.4
din Legea nr. 31/1990, are natura juridica a unei sanctiuni, aplicate de adunarea
generala administratorilor prezumati a fi creat prejudicii societatii.
Cazurile in care administratorii unei societati sunt trasi la raspundere in urma
votului adunarii generale a actionarilor tin mai mult de literatura juridica decat de
practica judiciara. In general, actiunile in raspundere impotriva administratorilor unei
societati sunt intentate de catre actionarii minoritari ai acesteia, in temeiul dat de art.
157 din Legea nr. 31/1990.
Actiunea introdusa de un actionar (sau un grup de actionari) in temeiul art. 157
este o actiune sociala, calitate procesuala activa avand societatea ce va fi reprezentata
in proces de catre actionarul/actionarii respectiv. Petitul actiunii introductive trebuie sa
contina textul „ Subscrisa SC XY, cu sediul in ... , reprezentata de AB, in calitate de
actionar”; pentru a se evita situatia absurda ca actionarul care a introdus actiunea sa nu
fie instiintat cu privire la termenele acordate in dosar, in cazul citarii societatii la sediul
social, este necesar ca sa se foloseasca institutia „sediului ales”, la o adresa la care are
acces actionarul respectiv. Acest text de lege impune doua conditii pentru ca actiunea
sociala in raspundere impotriva administratorilor sa poata fi exercitata de orice
actionar: administratorii sa incheie un act juridic vatamator pentru
societate si societatea sa nu actioneze pentru recuperarea prejudiciului din cauza
pozitiei detinute de administratorii respectivi.
Notiunea de act juridic trebuie in mod obligatoriu extrapolata si la faptele
juridice cauzatoare de prejudicii. De pilda, in cazul in care un administrator face o
plata nedatorata catre un tert, prejudiciind prin acest fapt juridic stricto sensu
societatea si savarsind chiar infractiunea prevazuta si pedepsita de art. 272 din Legea
nr. 31/1990, ar fi absolut nejustificat sa nu se recunoasca dreptul la actiunea in
raspundere oricarui actionar al societatii respective. Din aceste considerente, apreciem
ca orice actionar al societatii prejudiciate poate introduce in temeiul art. 157 o actiune
in raspundere impotriva administratorilor, pentru orice fapt sau act juridic al acestora.
O reglementare viitoare a aspectelor legate de actiunea in raspundere, realizata in
spiritul guvernarii corporative, ar trebui sa inlature orice echivoc legat de indreptatirea
unui actionar minoritar de a introduce o actiune in raspundere impotriva
administratorilor vinovati de producerea prejudiciului.Atat sistemul de drept american,
cat si cel francez si, probabil foarte curand cel european, prevad existenta unei actiuni
directe a actionarului minoritar impotriva administratorului ce a creat prejudiciul.
Pe de alta parte, apreciem ca nu este o conditie obligatorie supunerea problemei
introducerii actiunii in raspundere spre dezbatere adunarii generale. In practica, este
posibil ca adunarea generala a actionarilor sa nu fie convocata de catre administratori
chiar din dorinta de a se evita supunerea la vot a intentarii actiunii in raspundere.
Reamintim ca, potrivit art. 157, oricare dintre actionari poate introduce actiunea in
justitie, iar conform art. 119 alin. 1, convocarea adunarii generale este obligatorie doar
daca a fost ceruta de un actionar semnificativ, ce are detineri de peste 10% din
capitalul social. Daca ar fi obligatorie supunerea prealabila a introducerii actiunii

  66
votului adunarii generale, atunci un actionar nesemnificativ (care detine sub 10% din
capitalul social) nu ar putea sa introduca niciodata o actiune in justitie, avand drept
obiect angajarea raspunderii administratorilor, incalcandu-se astfel dispozitiile art.
157. In opinia noastra, pentru a se dovedi inactiunea societatii fata de recuperarea
prejudiciului creat de administratorii societatii este suficienta formularea unei cereri
adresate consiliului de administratie, de catre actionarul interesat, in vederea
convocarii unei adunari generale care sa aiba pe ordinea de zi introducerea actiunii in
raspundere impotriva administratorilor. Daca adunarea generala nu este convocata si
societatea nu intreprinde nici o masura pentru a se recupera pagubele, este evident ca
pasivitatea societatii se datoreaza „pozitiei detinute” de administratori, fiind indeplinita
conditia prevazuta de art. 157 din Legea nr. 31/1990.
Problema principala in acest caz este de a dovedi ca inactiunea societatii in
recuperarea prejudiciului se datoreaza pozitiei detinute de administratori.Odata dovedit
acest aspect, nu poate fi opusa cu temei reclamantului nici inadmisibilitatea actiunii,
nici lipsa calitatii procesuale active si nici lipsa calitatii de reprezentant. Consideram
ca ne aflam in prezenta unei influente determinate exercitate de catre administratori
asupra adunarii generale, in spiritul art. 157 din Legea nr. 31/1990 in urmatoarele
cazuri, mentionate nelimitativ, cu titlu de exemplu:
a) Administratorii/administratorul detin/detine pachetul majoritar de actiuni
la societatea pe care o administreaza si isi exprima votul in cadrul adunarii generale
a actionarilor chemata sa se pronunte asupra introducerii actiunii in raspundere,
votand, chiar in secret, impotriva intentarii acestei actiuni. In aceasta situatie avem de-
a face si cu o incalcare a dispozitiilor art. 126 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, care
interzice administratorilor sa voteze in orice situatie in care persoana sau administratia
lor ar fi in discutie. Impiedicarea societatii de a actiona intervine si in cazul in care
administratorul detine pachetul majoritar de actiuni la actionarul majoritar, daca este
acesta persoana juridica. Este cazul cel mai evident de impiedicare a societatii sa
actioneze in vederea recuperarii prejudiciului, survenita din partea unei persoane care
indeplineste si functia de administrator, dar are si calitatea de actionar majoritar. Alti
autori S.Carpenaru, S. David, C. Predoiu, Gh. Piperea, op. cit., ed. 2002, p.378 au mers chiar pana acolo incat
au afirmat ca, in acest caz, problema unei actiuni in raspundere nu se pune, intrucat
actionarul majoritar-administartor este inlaturat de la vot. Practica insa demonstreaza
ca actionarii majoritari, asumandu-si si functia de administratori, ignora cu buna stiinta
prevederile Legii societatilor comerciale si isi exprima in cadrul adunarii generale
votul in privinta unor probleme ce vizeaza in mod direct administratia lor.
b) Actionarul majoritar este sot, ruda sau afin cu unul dintre administratori
sau, daca este persoana juridica, este controlat de catre sotul, ruda sau afinul
administratorului.
c) Actionarul majoritar a avut votul decisiv in adunarea generala in care au
fost numiti administratorii respectivi. Daca actionarul majoritar care a votat impotriva
introducerii actiunii in raspundere a contribuit prin votul sau in mod decisiv la numirea
administratorilor a caror raspundere se cere a fi angajata, se prezuma ca este de
coniventa cu acesti administratori care indeplinesc politica sa decizionala. Chiar daca
aparent ar suferi si el un prejudiciu, intrucat societatea la care este actionar majoritar a
fost pagubita, avantajele sale se pot manifesta in mod indirect, spre exemplu prin
crearea de beneficii in patrimoniul altor societati pe care le controleaza.

  67
d) Administratorul exercita o influenta asupra actionarului majoritar,
furnizandu-i informatii cu tendinta, ca de exemplu aceea in sensul ca introducerea unei
actiuni in raspundere ar avea drept efect scaderea credibilitatii societatii pe piata.
Un caz special al dreptului oricarui actionar de a introduce actiunea in
raspundere impotriva administratorilor este acela prevazut de art.241 alin. 3 din Legea
nr. 297/2004.
In cazul in care administratorii unei societati incheie acte de dispozitie sau de
administrare, cum ar fi inchirierea sau leasingul, pe o perioada mai mare de un an,
daca valoarea contractelor respective depaseste 20% din valoarea totalului activelor
imobilizate, mai puţin creanţele, la data încheierii actului juridic, fara aprobarea
adunarii generale extraordinare, ei sunt raspunzatori de prejudiciile create societatii. In
acest caz, oricare dintre actionarii societatii poate cere instantei anularea actului
respectiv si urmarirea administratorilor pentru prejudiciul cauzat societatii. Din
formularea art. 241 alin. 3 din Legea nr. 297/2004 privind piata de capital rezulta fara
putinta de tagada ca este conferita calitate procesuala activa direct actionarului care
introduce actiunea in justitie. Ca atare, el nu va mai figura drept reprezentant al
societatii prejudiciate, ci va sta in justitie in nume propriu.

  68
CAPITOLUL III.

CONSTITUIREA ŞI ÎNMATRICULAREA SOCIETĂŢILOR CU


PERSONALITATE JURIDICĂ REGLEMENTATE DE LEGEA NR. 31/1990

3.1. Actul constitutiv – menţiuni; condiţii de fond şi condiţii de formă

Principalul deziderat în domeniul economic îl reprezintă asigurarea, în cadrul


ţărilor membre ale Uniunii Europene (România fiind membră a Uniunii începând cu
data de 1 ianuarie 2007), a libertăţii de mişcare a persoanelor, serviciilor, bunurilor şi
capitalului.
Un rol important pentru a realiza acest deziderat îl au societăţile comerciale, ca
agenţi economici principali pe piaţa comunitară 56.
Societatea comercială se înfiinţează printr-un contract, care îi determină structura
originară. Perfectarea contractului de societate reprezintă o condiţie indispensabilă
pentru constituirea unei societăţi comerciale, excepţie făcând societatea cu răspundere
limitată cu asociat unic, în care acesta nu se încheie.
Contractul de societate reprezintă manifestarea de voinţă prin care, în principiu,
asociaţii constituie societatea comercială. El cuprinde, în principiu, regulile ce
guvernează raporturile dintre asociaţi, pe de o parte, şi dintre asociaţi şi societate, pe
de altă parte. Contractul de societate reprezintă un act de comerţ pentru că are funcţia
reparatorie de a crea un nou cadru de activitate economică care se va manifesta prin
exercitarea obişnuită de acte de comerţ.
Definit printr-o tehnică descriptivă, contractul de societate este acel act juridic
prin care două sau mai multe persoane, prin aporturile lor, constituie un patrimoniu
distinct, destinat efectuării de acte de comerţ, în vederea împărţirii câştigului ce ar
putea rezulta şi cu obligaţia participării la pierderi.
În funcţie de forma de constituire, actele juridice prin care se constituie,
societăţile comerciale vor cuprinde, pe lângă contractul de societate, şi un statut 57.[2]
Astfel, potrivit art. 5 din Legea nr. 31/1990:
- societatea în nume colectiv sau cea în comandită simplă se constituie prin
contract de societate;
- societatea pe acţiuni, societatea în comandită pe acţiuni şi societatea cu
răspundere limitată se constituie prin contract de societate şi statut;
- societatea cu răspundere limitată se poate constitui şi prin actul de voinţă al unei
singure persoane, caz în care se va întocmi numai statutul 58.

                                                            
56
Stanciu D. Cărpenaru, Reglementarea societăţilor comerciale în dreptul român, între tradiţie şi exigenţele
armonizării cu reglementările Uniunii Europene, în ,,Ad honorem Stanciu D. Cărpenaru. Studii juridice alese”,
Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006, p. 3.
57
Stanciu Cărpenaru, Sorin David, Cătălin Predoiu, Gheorghe Piperea, Legea societăţilor comerciale.
Comentariu pe articole, ediţia a III-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006, p. 60; Ioan Macovei, Dreptul
comerţului internaţional, vol. I, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006, p. 99; Ioan Schiau, Curs de drept
comercial, Editura Rosetti, Bucureşti, 2004, p. 109

  69
De asemenea, potrivit art. 5 din Legea societăţilor comerciale, contractul de
societate şi statutul pot fi încheiate sub forma unui înscris unic numit act constitutiv.
În cazul în care se încheie numai contract de societate sau numai statut, acestea
pot fi denumite, de asemenea, act constitutiv. În cuprinsul Legii nr. 31/1990,
denumirea act constitutiv desemnează atât înscrisul unic, cât şi contractul de societate
şi/sau statutul societăţii.
Prof. Octavian Căpăţână denumeşte contractul de societate şi statutul înscrisuri
constitutive 59.
Majoritatea autorilor denumesc contractul de societate şi statutul act constitutiv.
Actul constitutiv, indiferent de denumirea pe care o poartă, înseamnă, de fapt,
contractul care se încheie între asociaţi.
Actul constitutiv al societăţii comerciale, privit ca negotium iuris, este, în primul
rând, o expresie a naturii convenţionale a acesteia şi, din această perspectivă, existenţa
lui constituie o condiţie indispensabilă a constituirii valabile a fiinţei juridice a
societăţii comerciale. Privit ca fiind instrumentul juridic ce conferă materialitate
voinţei fondatorilor, actul constitutiv reprezintă liantul ce fundamentează şi
armonizează voinţa acestora de a conlucra în vederea realizării de acte de comerţ în
vederea obţinerii de profit care să fie distribuit asociaţilor societăţii comerciale 60.

Condiţiile de formă şi condiţiile de fond reprezintă condiţiile de validitate ale


actului constitutiv.

3.1.1. Condiţiile de formă ale actului constitutiv

Codul comercial român intrat în vigoare la data de 1 septembrie 1887 prevedea,


în art. 88, următoarele: ,,contractul de societate trebuie făcut prin act scris. Societăţile
în comandită prin acţiuni şi societăţile anonime, trebuiesc constituite prin act
autentic” 61.
O ,,societate contractată, fiind reputată comercială, trebuie, conform art. 88 Cod
comercial, să fie constatată prin act scris” 62.
                                                                                                                                                                                          
58
Grigore Florescu, Drept comercial român, vol. I, ediţia a II-a revăzută, Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti, 2005, p. 84; Gheorghe Dinu, Constituirea societăţii cu răspundere limitată, în ,,Revista de Drept
Comercial” nr. 9/2002, p. 49.
59
Octavian Căpăţână, Societăţile comerciale, Editura Lumina, Bucureşti, 1991, p. 77.
60
Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica, Drept comercial pentru învăţământul economic,
Editura Universitară, Bucureşti, 2006, p. 126; Daniel Şandru, Societăţile comerciale în Uniunea Europeană,
Editura Universitară, Bucureşti, 2006, p. 109; Ioan Schiau, Mecanisme de separare a asociaţilor societăţii
comerciale, în ,,Ad honorem Stanciu D. Cărpenaru. Studii juridice alese”, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006, p.
90
61
Societăţile anonime este vechea denumire a actualelor societăţi comerciale pe acţiuni. Primele societăţi
anonime pe acţiuni au fost constituite în Europa în secolele al XVI-lea şi al XVII-lea în ţări ca Olanda, Franţa,
Anglia, etc. Prin înfiinţarea acestor societăţi s-a urmărit obţinerea de capitaluri ce au fost solicitate prin marile
cuceriri coloniale din secolele al XVI-lea şi al XVII-lea (Corneliu Bârsan, Vasile Dobrinoiu, Alexandru Ţiclea,
Mircea Toma, Societăţile comerciale. Organizarea, funcţionarea, răspunderea, Editura ŞANSA SRL, Bucureşti,
1993, p. 6). În ţara noastră, societatea anonimă a fost consacrată legislativ prin dispoziţiile art. 121-126 din
Codul comercial de la 1887, prevederi ce au fost abrogate o dată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 31/1990, legea
societăţilor comerciale.
62
Tribunalul Dorohoi, 17 iunie 1924, ,,Jurisprudenţa Generală” 1925, p. 155, cit. în Stelian Ionescu, Laurenţiu
Preutescu, Codul comercial român adnotat, M.O. Imprimeria Naţională, Bucureşti, 1933, p. 106.

  70
Prevederile din Codul comercial român referitoare la societăţi comerciale (art.
77-250) au fost abrogate prin intrarea în vigoare a Legii nr. 31/1990.
Conform Legii nr. 31/1990, condiţia de formă este încheierea actului în formă
scrisă, fie cu dare de dată certă, fie în formă autentică. În general, actul constitutiv al
societăţii comerciale, nefiind supus obligativităţii încheierii în formă autentică, se
încheie în mod valabil printr-un înscris sub semnătură privată, conform principiului
consensualismului (libertatea de voinţă a asociaţilor).
Conform art. 5 alin. 6 din Legea nr. 31/1990, actul constitutiv se încheie sub
semnătură privată, se semnează de toţi asociaţii sau, în caz de subscripie publică, de
fondatori.
Prin excepţie, forma autentică este obligatorie ad validitatem în următoarele
situaţii:
a) când se subscrie ca aport la capitalul social un teren;
Aporturile în natură sunt permise la toate formele de societăţi comerciale, iar
terenurile constituie aporturi în natură şi trebuie evaluate potrivit regulilor societăţii
care se constituie. În acest caz, nu are importanţă forma juridică a societăţii (oricare
din forme: societate în nume colectiv, societate în comandită simplă, societate în
comandită pe acţiuni; societate pe acţiuni sau societate cu răspundere limitată). În
cazul societăţii cu răspundere limitată (art. 13 alin. 3) şi la societăţile pe acţiuni (art.
38) trebuie realizată o expertiză asupra aporturilor în natură.
În ceea ce priveşte forma autentică, aceasta este justificată prin valoarea din ce în
ce mai mare a terenurilor, precum şi de dispoziţiile speciale diin Legea nr. 18/1991,
Legea fondului funciar.
Nu contează dacă aportarea terenului se face prin transmiterea proprietăţii sau
numai transmiterea către societate a dreptului de folosinţă asupra terenului.
b) când forma juridică a societăţii comerciale implică răspunderea nelimitată şi
solidară a tuturor asociaţilor sau a unora dintre aceştia, pentru obligaţiile sociale, deci
atunci când se constituie o societate în nume colectiv sau o societate în comandită
simplă;
În cazul societăţilor în nume colectiv şi în comandită simplă, asociaţii (la
societatea în comandită simplă numai asociaţii comanditaţi) răspund nelimitat şi
solidar pentru obligaţiile sociale, astfel încât legiuitorul instituie un sistem prin care
aceştia să fie atenţionaţi asupra dreptului şi, mai ales, a obligaţiilor care derivă din
această calitate.
c) atunci când se constituie o societate pe acţiuni prin subscripţie publică.
Societăţile pe acţiuni se pot constitui fie simultan, fie prin subscripţie publică.
Formalităţile referitoare la constituirea unei societăţi comerciale prin subscripţie
publică sunt în mod expres consacrate legislativ (art. 18-35), intenţionându-se o cât
mai bună protecţie a subscriitorilor. Astfel, încă din faza premergătoare constituirii, în
care fondatorii redactează prospectul de emisiune, art. 18 alin. 2 din Legea nr. 31/1990
prevede că ,,prospectul de emisiune semnat de fondatori în formă autentică va trebui
depus, înainte de publicare, la oficiul registrului comerţului din judeţul în care se va
stabili sediul societăţii.
Din dispoziţiile prevăzute în art. 5 alin. 6 din Legea nr. 31/1990 rezultă că actul
constitutiv al unei societăţi comerciale se încheie în formă scrisă care, în principiu, este

  71
forma înscrisului sub semnătură privată şi, în mod excepţional, în cazurile prevăzute în
mod expres de lege, în formă autentică.
Dacă actul constitutiv nu respectă condiţiile de formă, se va putea declara, de
către tribunal, nulitatea societăţii (art. 56 lit. a), regulă care se regăseşte şi în Prima
directivă a Consiliului Europei din domeniul societăţilor comerciale, adică Directiva
nr. 68/151/CEE din 9 martie 1968 de coordonare, în vederea echivalării, a garanţiilor
impuse societăţilor în statele membre, în sensul art. 58, paragraful 2 din Tratatul de
instituire a Comunităţilor Europene, pentru protejarea intereselor asociaţilor sau
terţilor 63.
Potrivit art. 5 alin. 7 din Legea nr. 31/1990, ,,actul constitutiv dobândeşte dată
certă şi prin depunerea la oficiul registrului comerţului.”
Publicitatea actului constitutiv se face în Monitorul Oficial (în tot sau în parte).
Potrivit legii, data certă este data la care înscrisurile private devin opozabile
terţilor. Art. 1182 Cod civil stabileşte că data certă se dobândeşte, printre altele, prin
înfăţişarea actului unei instituţii publice sau prin înscrierea lui într-un registru public
ori prin menţionarea lui într-un înscris redactat de un funcţionar public.
În plus, în materie comercială, art. 57 Cod comercial stabileşte că data actelor şi
contractelor comerciale poate fi stabilită faţă de terţi prin toate mijloacele de probă
arătate de art. 46 Cod comercial (inclusiv cu registrele părţilor). Conform dispoziţiilor
din legile speciale (Legea nr. 36/1995, legea notarilor publici şi Legea nr. 51/1995
privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat), avocaţii şi notarii publici pot da
dată certă.

3.1.2. Condiţiile de fond ale actului constitutiv

În privinţa condiţiilor de fond, actul constitutiv, ca manifestare de voinţă în sensul


constituirii societăţii comerciale, trebuie să îndeplinească toate condiţiile necesare
pentru validitatea unei convenţii, aşa cum sunt prevăzute acestea de art. 948-968 Cod
civil, şi anume:
- capacitatea de exerciţiu deplină a părţilor contractante;
- consimţământul exprimat în mod valabil, adică neviciat;
- obiectul determinat, licit şi moral al actului (obiectul de activitate al societăţii);
- cauza sau scopul licit şi moral al actului.
În plus, faţă de aceste condiţii general aplicabile în momentul încheierii oricărei
convenţii, Legea nr. 31/1990 prevede o serie de norme speciale care circumstanţiază
condiţiile de fond general aplicabile convenţiilor.

3.1.3. Capacitatea juridică a părţilor

Orice act juridic, deci şi actul constitutiv al societăţii comerciale se încheie în


mod valabil dacă subiectele participante au capacitate juridică civilă. Capacitatea
părţilor contractante este exprimată prin aptitudinea juridică de a contracta.
                                                            
63
Grigore Florescu, op. cit., p. 85; Stanciu Cărpenaru, Sorin David, Cătălin Predoiu, Gheorghe Piperea, op. cit.,
p. 61-62; Daniel Şandru, op. cit., p. 124-126; Olia-Maria Corsiuc, Drept comercial, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2006, p. 117.

  72
Subiectele participante (părţile actului constitutiv) sunt acţionarii sau asociaţii
care vor fi denumiţi în continuare, în mod generic, asociaţii.
Asociaţii care îşi exprimă consimţământul în actul constitutiv, la constituirea
societăţii comerciale, se numesc fondatori.
În cazul societăţii pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni, asociaţii sunt denumiţi
acţionari, iar în cazul celorlalte forme de societate, aceştia sunt denumiţi asociaţi.
Ca regulă, societatea trebuie să aibă cel puţin doi asociaţi, prin urmare părţi în
actul constitutiv.
De la regula conform căreia societatea trebuie să aibă cel puţin doi asociaţi, Legea
nr. 31/1990 64 instituie următoarele excepţii:
- Societatea cu răspundere limitată poate fi constituită şi de un singur asociat;
- Societatea cu răspundere limitată poate să aibă cel mult 50 de asociaţi;
- Societatea pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni trebuie să aibă cel puţin
cinci acţionari.
În principiu, conform principiului libertăţii de asociere, orice persoană fizică sau
juridică ce are capacitate de exerciţiu poate fi parte într-un contract de societate.
Potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, nu pot fi asociaţi persoanele
incapabile conform legii.
Legea nr. 31/1990 instituie anumite incapacităţi speciale:
- incapacităţi generate de principiul specialităţii capacităţii de folosinţă, care
limitează libertatea de asociere a persoanelor juridice (conform Decretului nr.
31/1954). Potrivit art. 34 din Decretul nr. 31/1954, ,,persoana juridică nu poate avea
decât acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau
statut. Orice act juridic care nu este făcut în vederea realizării acestui scop este nul”.
Principiul specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanei juridice reprezintă regula de
drept conform căreia, prin acte juridice, persoana juridică nu poate avea decât acele
drepturi şi obligaţii care sunt în concordanţă cu scopul ei;
- incapacităţi generate de săvârşirea unor infracţiuni. Astfel, conform art. 6 alin. 2
din Legea nr. 31/1990, astfel cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 441/2006 65, nu
pot fi fondatori persoanele care, potrivit legii sunt incapabile ori care au fost
condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals,
înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare de mită sau luare de mită, precum şi
pentru infracţiunile prevăzute la art. 143-145 din Legea nr. 85/2006 privind procedura
insolvenţei (bancrută simplă, bancrută frauduloasă, gestiune frauduloasă şi
delapidare) 66 etc;
- incapacităţi generate de respectarea principiilor concurenţei comerciale:
asociaţii în societăţile în nume colectiv nu pot lua parte, ca asociaţi cu răspundere
nelimitată, în alte societăţi concurente sau având acelaşi obiect de activitate fără
consimţământul celorlalţi asociaţi (art. 82 alin. 1 din Legea nr. 31/1990); o persoană

                                                            
64
Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale a fost republicată în M.Of., Partea I, nr. 1066/17.11.2004 şi
modificată prin: Legea nr. 302/2005, Legea nr. 85/2006, Legea nr. 164/2006 şi Legea nr. 441/2006.
65
 Legea nr. 441/2006 pentru modificarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a Legii
nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, a fost publicată în M.Of., nr. 955/28.11.2006.
66
Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei a fost publicată în M.Of., nr. 359/21.04.2006 şi modificată
prin O.U.G. nr. 86/2006.

  73
fizică sau o persoană juridică nu poate fi asociat unic decât într-o singură societate cu
răspundere limitată (art. 14 alin. 1 din Legea nr. 31/1990) 67.

3.1.4. Consimţământul părţilor

Consimţământul se materializează prin exteriorizarea voinţei interne, juridice, în


scopul realizării contractului de societate.
Consimţământul asociaţilor la încheierea actului constitutiv implică voinţa
specifică de asociere a două sau mai multe persoane, în scopul de a îndeplini în comun
activitatea de natură comercială convenită. Astfel, la baza constituirii societăţilor
comerciale, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 31/1990 stă principiul libertăţii de
asociere a persoanelor fizice şi juridice consacrat de art. 37 din Constituţia României.
Consimţământul asociaţilor la încheierea actului constitutiv trebuie să
îndeplinească toate cerinţele prevăzute de lege la încheierea oricărui act juridic, şi
anume:
a) să fie exprimat cu discernământ, adică în mod conştient.
b) să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice, respectiv, în cazul
actului constitutiv, să fie exprimat cu intenţia de a desfăşura în comun cu ceilalţi
asociaţi o activitate comercială în scopul obţinerii de profit (affectio societatis).
Acest affectio societatis reprezintă voinţa înfiinţării unei societăţi comerciale
independente şi autonomă faţă de persoana societarilor, iar nu o formă de indiviziune
sau de participare la beneficii.
Comsimţământul nu este valabil când manifestarea de voinţă s-a făcut fără
intenţia de a produce efecte juridice, adică: din curtoazie, sub condiţie pur potestativă,
în glumă sau cu o rezervă mintală. Astfel, în ultimul caz, consimţământul fiind lipsit de
sinceritate, contractul este simulat fie sub forma fictivităţii, fie sub forma deghizării.
Contractul de societate este fictiv când părţile disimulează total realitatea,
realitate reflectată de către aceleaşi părţi prin contraînscris. Scopul acestei operaţiuni
poate fi, de pildă, acela de a scoate de sub eventuala urmărire a creditorilor anumite
bunuri, creând aparenţa ieşirii lor din patrimoniul debitorilor.
Contractul de societate poate fi deghizat în scopul ascunderii convenţiei secrete şi
care exprimă adevărata voinţă a părţilor. Poate constitui un astfel de exemplu
deghizarea unui contract de vânzare-cumpărare în scopul de a atrage incidenţa legii
fiscale mai blânde.
c) să fie exteriorizat, adică să fie exprimat în scris cu dare de dată certă sau în
formă autentică;
d) să nu fie afectat de vreun viciu de consimţământ, respectiv de eroare, dol sau
violenţă.
Eroarea presupune o falsă reprezentare a realităţii cu privire la persoana sau
persoanele cu care se asociază cel al cărui consimţământ este afectat sau în ceea ce
priveşte identitatea obiectului contractului sau la calităţile esenţiale ale acestuia.

                                                            
67
Grigore Florescu, op. cit., p. 86-87; Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica, Drept comercial,
ediţia a III-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2004, p. 99; Corneliu Bârsan, Vasile Dobrinoiu, op. cit., p. 32;
Gheorghe Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, ediţia a X-a, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2005, p. 516; Ioan Schiau, op. cit., p. 110.

  74
Eroarea asupra persoanei atrage nulitatea relativă în cazul societăţilor în care
acest element de ordin subiectiv este esenţial, adică în cazul societăţilor de persoane,
deoarece numai în aceste cazuri identitatea co-contractantului este un element
determinant în încheierea contractului.
În ceea ce priveşte eraoarea asupra substanţei obiectului contractului, aceasta se
poate manifesta în două moduri:
- eroare asupra naturii contractului (error in negotio), atunci când unul dintre
asociaţi crede că încheie un contract de societate, iar altul crede că încheie un alt tip de
contract, de exemplu, un contract de muncă cu participare la beneficii;
- eroare asupra formei de societate (de exemplu, un asociat crede că participă la o
societate pe acţiuni, deşi contractul prevede o răspundere nelimitată şi personală).
Aprecierea greşită a posibilităţilor de funcţionare şi a şanselor de reuşită ale
societăţii ce ia naştere nu atrage nulitatea relativă a contractului la care se referă art.
954 Cod civil, eroarea nevizând ,,substanţa obiectului contractului” (nefiind, prin
urmare, error in substantia), ci aspecte adiacente, de natură economică.
Dolul constituie o eroare provocată de asociaţi, prin folosirea unor mijloace
dolosive, frauduloase.
Dolul, spre a vicia consimţământul, actul constitutiv trebuie să provină de la toţi
ceilalţi asociaţi sau de la persoanele care reprezintă societatea. În caz contrar, se
exclude anularea, chiar parţială, a contractului.
Pentru a-i atrage invalidarea, dolul, ca şi în dreptul comun, statornicit de art. 960
Cod civil, trebuie să prezinte o anumită gravitate, adică să fie, altfel spus, factorul
determinant al adeziunii persoanei al cărui consimţământ a fost viciat (adeziunea
victimei), care, altminteri, s-ar fi abţinut să încheie operaţiunea. Condiţia este
îndeplinită dacă, de exemplu, acceptarea de a subscrie s-a datorat unor bilanţuri false.
Nu avem dol în caz de informare incompletă ori de reticenţe, pe care persoana în
cauză, dacă ar fi fost mai vigilentă şi procedând la verificări minime, le-ar fi putut
descoperi.
Violenţa se manifestă ca o formă de constrângere datorată unei ameninţări cu un
rău fizic sau psihic.
Acest viciu de consimţământ poate fi analizat însă, doar din punct de vedere
teoretic. Practic, este greu de imaginat că o persoană consimte să se asocieze cu o altă
persoană care a folosit constrângerea fizică sau morală pentru a o determina să-şi
exprime consimţământul.
În toate situaţiile în care este constatată existenţa vreunui viciu de consimţământ
contractul astfel încheiat va fi lovit de o sancţiune relativă, adică de nulitatea relativă.

3.1.5. Cauza actului constitutiv

Cauza reprezintă scopul urmărit de părţi, respectiv de asociaţi, la încheierea


actului constitutiv, şi anume obţinerea de beneficii.
Cauza trebuie îndeplinească următoarele condiţii:
- să fie reală;
- să fie licită;
- să fie morală;
- să fie în concordanţă cu regulile de convieţuire socială.

  75
Nerespectarea acestor condiţii are drept consecinţă sancţiunea totală,
adică nulitatea absolută a actului constitutiv încheiat, asociaţii fiind repuşi în situaţia
anterioară realizării acordului de voinţă.
Conform art. 1513 alin. 2 Cod civil, este nulă convenţia cunoscută sub numele de
,,clauză leonină”, prin care s-a stipulat că totalitatea câştigurilor vor reveni unui asociat
sau că unul ori mai mulţi asociaţi vor fi scutiţi de a participa la pierderi, această clauză
fiind considerată imorală 68.
Caracterul leonin al unei stipulaţii este susceptibil de interpretare ori de câte ori
clauza îmbracă o aparenţă licită, destinată să-i camufleze semnificaţia reală. O
prevedere contractuală care asigură un minim intangibil de foloase unuia dintre
asociaţi implică pentru beneficiar o adevărată imunitate faţă de eventualele pierderi pe
care le-ar înregistra în viitor societatea. Din acest motiv, o asemenea prevedere
contractuală încalcă principiile egalitare ce trebuie să stea la baza contractului. Astfel,
clauza leonină este interzisă deoarece împărţirea beneficiilor este scopul urmărit de
foecare asociat al societăţii comerciale. Tot astfel, este considerată leonină clauza care
rezervă unui asociat dreptul de a prelua o cotă invariabilă de dobânzi, dacă în fapt
acestea epuizează aproape integral totalul beneficiilor.
În practica modernă, clauza leonină îmbracă forme mascate, în interiorul actului
constitutiv sau într-un înscris separat. În acest din urmă caz (clauza leonină într-un
înscris separat), dacă o parte pune în discuţie caracterul leonin al unei astfel de clauze
extra-statutare, actul devine public şi instanţei îi revine rolul de a se pronunţa asupra
valabilităţii acesteia în raporturile dintre părţi. În toate cazurile însă, instanţa va stabili
caracterul leonin sau nu al clauzei statutare sau extrastatutare, fără ca nulitatea clauzei
leonine să afecteze valabilitatea actului constitutiv ca întreg, atunci când clauza este
parte componentă a acestui act constitutiv, societatea continuându-şi existenţa ca şi
cum clauza leonină nu ar fi fost scrisă.

3.1.6. Obiectul actului constitutiv

Din punct de vedere etimologic, societatea presupune o pluralitate de persoane,


fie că este vorba de o societate civilă, fie că este vorba de o societate comercială sau
altă formă de asociere.
În sensul specific folosit în materia societăţilor comerciale, obiectul de
activitate reprezintă activitatea, faptele de comerţ pe care le va săvârşi societatea
comercială. Dacă obiectul de activitate al societăţii descris în actul constitutiv nu
cuprinde fapte de comerţ, societatea va fi civilă, iar nu comercială.
În actul constitutiv, obiectul de activitate al societăţii trebuie să fie exprimat
folosind Codificarea Activităţilor din Economia Naţională (codul CAEN),
reglementată de Clasificarea activităţilor din economia naţională (ediţie revizuită),
emisă de Institutul Naţional de Statistică şi publicată în M.Of., Partea I, nr. 908 din 13
decembrie 2002, iar societate a trebuie să-şi definească obiectul principal de activitate.
Obiectul de activitate trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
                                                            
68
Conform art. 1513 Cod civil, ,,este nul contractul prin care un asociat îşi stipulează totalitatea câştigurilor.
Asemenea, nulă este convenţia prin care s-a stipulat ca unul sau mai mulţi asociaţi să fie scutiţi de a participa la
pierdere”.

  76
- să fie comercial;
- să fie determinat sau determinabil;
- să constea într-o prestaţie a celui ce se obligă;
- să fie real;
- să fie posibil;
- să fie licit;
- să fie moral;
- să nu contravină regulilor de convieţuire socială.
Conform H.G. nr. 1323/1990 69 există anumite activităţi reglementate de lege care
nu pot forma obiectul de activitate al unei societăţi comerciale. Aceste activităţi sunt
următoarele:
- activităţile care, potrivit legii penale, constituie infracţiuni sau sunt contrare
unor alte dispoziţii legale cu caracter imperativ;
- activităţile care constituie, în condiţiile stabilite de lege, monopol de stat;
- fabricarea sau comercializarea de droguri sau narcotice în alt scop decât ca
medicament;
- remedii secrete (vrăjitorie, ghicitorie);
- imprimarea hărţilor cu caracter militar;
- fabricarea sau comercializarea de aparatură utilizată în activitatea de
interceptare de convorbiri telefonice ori de codificare, fără avizul Ministerului
Administraţiei şi Internelor sau cu încălcarea acestui aviz;
- fabricarea, utilizarea sau comercializarea de echipamente care folosesc spectrul
de frecvenţe radioelectrice, fără avizul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei
Informaţiei sau cu încalcarea acestui aviz.
Există unele activităţi ale societăţilor comerciale care intră în categoria celor
admise de lege, dar pentru a căror desfăşurare societatea respectivă este obligată să
obţină autorizaţiile administrative necesare. De exemplu, pentru comercializarea de
produse farmaceutice, este necesar avizul Ministerului Sănătăţii Publice sau pentru
operaţiuni bancare este nevoie de obţinerea avizului Băncii Naţionale a României.
Alte activităţi, cu toate că pot fi cuprinse în obiectul de activitate, nu pot fi
desfăşurate fără obţinerea unor licenţe corespunzătoare.
În sens juridic, conform art. 1492 Cod civil 70, prin obiect al actului constitutiv se
înţeleg, ca în cazul obiectului oricărui act juridic, prestaţiile la care se obligă părţile în
vederea realizării de beneficii de către asociaţii în cauză.
Principala obligaţie a asociaţilor este de a realiza aportul la capitalul social al
societăţii comerciale, pentru constituirea patrimoniului societăţii.
Dacă obiectul actului constitutiv lipseşte, este ilicit sau imoral sau contravine
regulilor de convieţuire socială, sancţiunea va fi nulitatea absolută a actului constitutiv
al societăţii comerciale.
Soluţia nulităţii absolute funcţionează chiar dacă, în cuprinsul art. 56 din Legea
nr. 31/1990, republicată şi modificată, între cauzele ce conduc la nulitatea unei
                                                            
69
H.G. nr. 1323/1990 în legătură cu unele măsuri privind aplicarea Legii societăţilor comerciale a fost publicată
în M.Of., Partea I, nr. 149/27.12.1990 şi modificată prin H.G. nr. 538/1993
70
  Art. 1492 Cod civil prevede că ,,orice societate trebuie să aibă de obiect un ce licit şi să fie contractată spre
folosul comun al părţilor. Fiecare membru al unei societăţi trebuie să pună în comun sau bani, sau alte lucruri,
sau industria”.

  77
societăţi comerciale este enumerată numai lipsa actului constitutiv sau nerespectarea
condiţiilor prevăzute de lege cu privire la forma actului constitutiv.
Prevederile art. 56 din Legea nr. 31/1990 republicată şi modificată, nu pot fi
înţelese decât în conexiune cu textul art. 57, astfel, de principiu şi prin derogare de la
regulile dreptului comun.

3. 2. Capitalul social subscris şi vărsat în faza constituirii. Evaluarea aportului în


natură, răspunderea fondatorilor şi a primilor membri ai consiliului de
administraţie, respectiv a directoratului şi a consiliului de supraveghere pentru
subscrierea capitalului social, existenţa capitalului vărsat. Mijloace de verificare
a capitalului vărsat şi asigurarea integrităţii acestuia.

Capitalul social este un concept sociologic folosit în economia politică,


management, teoria organizațiilor, științe politice, sănătate publică și în toate științele
sociale. Capitalul social se referă în general la conexiunile din interiorul rețelelor
sociale, și între acestea. Cu toate că există o varietate de definiții înrudite, ce au fost
descrise ca "un fel de panaceu"[1] pentru problemele societății moderne, toate
definițiile au în comun ideea că "rețelele sociale au valoare. La fel cum o șurubelniță
(capital fizic) sau o educație universitară (capital uman) pot să crească
productivitatea, la fel contactele sociale pot afecta productivitatea indivizilor și a
grupurilor.
În momentul actual, capitalul social a devenit o parte importantă a teoriilor
sociologice și economice privind comportamentul uman. Printre cei mai importanți
teoreticieni ai capitalului social se numără Pierre Bourdieu, Robert Putnam și James
Coleman.
Capitalul social este definit ca suma tuturor aporturilor efectuate de asociați în
vederea constituirii și funcționarii unei societăți comerciale. Acesta are o dublă
semnificație atât juridică cât și contabilă. Din punct de vedere juridic, capitalul social
reprezintă gajul general al creditorilor, iar din punct de vedere contabil acesta se
distinge de activul patrimonial al societății. În momentul constituirii societății,
capitalul social este egal cu activul patrimonial, însă pe măsură ce societatea obține
profit, activul patrimonial depășește capitalul social.
Capitalul social este format din aporturile tuturor asociaților. Măsura în care
asociații contribuie la formarea capitalului social este și măsura în care aceștia
participă la împărțirea profitului sub formă de dividende. Exemplu: dacă A deține în
urma aporturilor sale 40% din totalul capitalului social, atunci acesta este îndreptățit la
40% din beneficiile realizate de societate.
Capitalul social este divizat în:
 acțiuni în cazul societăților pe acțiuni și în comandită pe acțiuni. O acțiune nu
poate avea o valoarea mai mică de 1 RON.
 părți sociale în cazul societății cu răspundere limitată
 părți de interes în cazul societății în nume colectiv și societății în comandita
simplă
Legea 31/1990, cu modificările în vigoare instituie următoarele plafoane minime
de capital social pentru societățile comerciale.

  78
 200 RON - pentru societatea cu răspundere limitată (S.R.L.)
 90.000 RON - societatea pe acțiuni și societatea în comandită pe acțiuni
Prin legi speciale se pot institui alte plafoane minime necesare constituirii și
funcționării altor tipuri de societăți. Astfel, în conformitate cu legislația bancară în
vigoare o societate bancară, deși se constituie sub forma unei societăți pe acțiuni,
trebuie să dispună de un capital social de minim 37.000.000 RON.
Capitalul social se poate forma prin subscripție instantanee - situație în care
membri fondatori aportează integral la capital sumele subscrise, sau prin subscripție
continuată caz în care completarea capitalului social se face în baza unui prospect de
emisiune.
Legea mai face diferența dintre capitalul social subscris și cel vărsat. Capitalul
social subscris este cel la care s-au obligat asociații să-l pună în comun în folosul
societății. Cuantumul acestuia se stabilește în actul constitutiv al societății și nu poate
fi mai mic decât plafonul minim legal. De exemplu, A și B asociați hotărăsc înființarea
societății X pe acțiuni. În actul constitutiv convin ca să subscrie un capital social de
100.000 RON, din care varsă efectiv în contul societății 40.000 RON. Suma intrată
efectiv în capitalul societății reprezintă un capital social vărsat, iar suma totală la care
s-au obligat asociații să o aducă în contul societății reprezintă capital social subscris. În
cazul societăților comerciale pe acțiuni, capitalul social vărsat nu poate fi mai mic
de 30% din capitalul social subscris. Societatea în nume colectiv, societatea în
comandită simplă și societatea cu răspundere limitată sunt obligate să verse integral la
data constituirii capitalul social subscris.
Exista doua etape in constituirea capitalului social :
- Prima etapa este subscrierea capitalului social de catre asociati sau actionari,
adica angajamentul acestora de a-si aduce aportul in natura sau in numerar la formarea
capitalului social.
Nota contabila este :
456 Decontari cu asociatii /actionarii privind capitalul = 1011 Capital subscris
nevarsat
A doua etapa este varsarea capitalului, respectiv depunerea numerarului in
contul de capital social deschis la banca sau in cazul in care aportul a fost in natura,
depunerea bunurilor la entitatea nou infiintata.
Notele contabile sunt:
1011 Capital subscris nevarsat = 1012 Capital subscris varsat
512 Conturi curente la banci = 456 Decontari cu asociatii /actionarii privind
capitalul
In cazul in care asociatii/actionarii nu au varsat aportul in termenul stabilit,
conform Legii societatilor comerciale, acestia trebuie somati, iar somatia publicata in
Monitorul Oficial.
Daca nici in acest caz asociatii/actionarii nu se prezinta pentru a face
varsamintele, conducerea poate fie sa anuleze actiunile nominative si sa emita spre
vanzare altele, fie sa decida urmarirea in continuare urmarirea acestora, in vederea
depunerii aportului.
Societatea pe actiuni se constituie prin subscriere integrala si simultana a
capitalului social de catre semnatarii actului constitutiv sau prin subscriptie publica. In
cazul unei subscrieri integrale si simultane a capitalului social de catre toti semnatarii

  79
actului constitutiv, capitalul social varsat la constituire nu va putea fi mai mic de 30%
din cel subscris. Diferenta de capital social subscris va fi varsata:
a) pentru actiunile emise pentru un aport in numerar, in termen de 12 luni de la
data inmatricularii societatii;
b) pentru actiunile emise pentru un aport in natura, in termen de cel mult 2 ani
de la data inmatricularii.
Aporturile in numerar sunt obligatorii la constituirea oricarei forme de societate.
Aporturile in natura trebuie sa fie evaluabile din punct de vedere economic. Ele
sunt admise la toate formele de societate si sunt varsate prin transferarea drepturilor
corespunzatoare si prin predarea efectiva catre societate a bunurilor aflate in stare de
utilizare.
Aporturile in creante au regimul juridic al aporturilor in natura, nefiind admise
la societatile pe actiuni care se constituie prin subscriptie publica si nici la societatile
in comandita pe actiuni si societatile cu raspundere limitata. Aporturile in creante sunt
liberate, potrivit art. 84.
Prestatiile in munca sau servicii nu pot constitui aport la formarea ori la
majorarea capitalului social. Asociatii in societatea in nume colectiv si asociatii
comanditati se pot obliga la prestatii in munca cu titlu de aport social, dar care nu pot
constitui aport la formarea sau la majorarea capitalului social. In schimbul acestui
aport, asociatii au dreptul sa participe, potrivit actului constitutiv, la impartirea
beneficiilor si a activului social, ramanand, totodata, obligati sa participe la pierderi.
Societatea se poate constitui numai daca intregul capital social a fost subscris si fiecare
acceptant a varsat in numerar jumatate din valoarea actiunilor subscrise la Casa de
Economii si Consemnatiuni - C.E.C. - S.A. ori la o banca sau la una dintre unitatile
acestora. Restul din capitalul social subscris va trebui varsat in termen de 12 luni de la
inmatriculare.
Actiunile ce reprezinta aporturi in natura vor trebui acoperite integral.
Daca subscrierile publice depasesc capitalul social prevazut in prospectul de
emisiune sau sunt mai mici decat acesta, fondatorii sunt obligati sa supuna aprobarii
adunarii constitutive majorarea sau, dupa caz, reducerea capitalului social la nivelul
subscriptiei.
Fondatorii sunt obligati sa intocmeasca o lista a celor care, acceptand
subscriptia, au dreptul sa participe la adunarea constitutiva, cu mentionarea numarului
actiunilor fiecaruia. Aceasta lista va fi afisata la locul unde se va tine adunarea, cu cel
putin 5 zile inainte de adunare. Adunarea alege un presedinte si doi sau mai multi
secretari. Participarea acceptantilor se va constata prin liste de prezenta, semnate de
fiecare dintre ei si vizate de presedinte si de unul dintre secretari. Oricare acceptant are
dreptul sa faca observatii asupra listei afisate de fondatori, inainte de a se intra in
ordinea de zi a adunarii, care va decide asupra observatiilor. In adunarea constitutiva,
fiecare acceptant are dreptul la un vot, indiferent de actiunile subscrise. El poate fi
reprezentat si prin procura speciala.
Nimeni nu poate reprezenta mai mult de 5 acceptanti. Acceptantii care au
constituit aporturi in natura nu au drept de vot in deliberarile referitoare la aporturile
lor, chiar daca ei sunt si subscriitori de actiuni in numerar ori se prezinta ca mandatari
ai altor acceptanti. Adunarea constitutiva este legala daca sunt prezenti jumatate plus
unu din numarul acceptantilor si ia hotarari cu votul majoritatii simple a celor prezenti.

  80
Daca exista aporturi in natura, avantaje acordate oricarei persoane care a participat la
constituirea societatii sau la tranzactii conducand la acordarea autorizatiei, operatiuni
incheiate de fondatori pe seama societatii ce se constituie si pe care aceasta urmeaza sa
le ia asupra sa, fondatorii vor solicita judecatorului-delegat numirea unuia sau mai
multor experti. Dispozitiile art. 38 si 39 se aplica in mod corespunzator. Raportul
expertului sau expertilor va fi pus la dispozitia subscriitorilor, la locul unde urmeaza sa
se intruneasca adunarea constitutiva.
Societatea în nume colectiv sau în comandită simplă se constituie prin contract
de societate, iar societatea pe acţiuni, în comandită pe acţiuni sau cu răspundere
limitată se constituie prin contract de societate şi statut. Societatea cu răspundere
limitată se poate constitui şi prin actul de voinţă al unei singure persoane. În acest caz
se întocmeşte numai statutul.
Contractul de societate şi statutul pot fi încheiate sub forma unui înscris unic,
denumit act constitutiv. Când se încheie numai contract de societate sau numai statut,
acestea pot fi denumite, de asemenea, act constitutiv. În cuprinsul prezentei legi,
denumirea act constitutiv desemnează atât înscrisul unic, cât şi contractul de societate
şi/sau statutul societăţii. Actul constitutiv se semnează de toţi asociaţii sau, în caz de
subscripţie publică, de fondatori şi se încheie în formă autentică.
Semnatarii actului constitutiv, precum şi persoanele care au un rol determinant
în constituirea societăţii sunt consideraţi fondatori. Nu pot fi fondatori persoanele care,
potrivit legii, sunt incapabile sau care au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă,
abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare
sau luare de mită, precum şi pentru alte infracţiuni prevăzute de prezenta lege.
Spre exemplu, actul constitutiv al societăţii în nume colectiv, în comandită
simplă sau cu răspundere limitată va cuprinde:
a) numele şi prenumele, locul şi data naşterii, domiciliul şi cetăţenia asociaţilor,
persoane fizice; denumirea, sediul şi naţionalitatea asociaţilor, persoane juridice. La
societatea în comandită simplă se vor arăta asociaţii comanditari şi asociaţii
comanditaţi;
b) forma, denumirea, sediul şi, dacă este cazul, emblema societăţii;
c) obiectul de activitate al societăţii, cu precizarea domeniului şi a activităţii
principale;
d) capitalul social subscris şi cel vărsat, cu menţionarea aportului fiecărui
asociat, în numerar sau în natură, valoarea aportului în natură şi modul evaluării,
precum şi data la care se va vărsa integral capitalul social subscris. La societăţile cu
răspundere limitată se vor preciza numărul şi valoarea nominală a părţilor sociale,
precum şi numărul părţilor sociale atribuite fiecărui asociat pentru aportul său;
e) asociaţii care reprezintă şi administrează societatea sau administratorii
neasociaţi, persoane fizice ori juridice, puterile ce li s-au conferit şi dacă ei urmează să
le exercite împreună sau separat;
f) partea fiecărui asociat la beneficii şi la pierderi; g) sediile secundare -
sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică -,
atunci când se înfiinţează o dată cu societatea, sau condiţiile pentru înfiinţarea lor
ulterioară, dacă se are în vedere o atare înfiinţare;
h) durata societăţii;
i) modul de dizolvare şi de lichidare a societăţii.

  81
Actul constitutiv al societăţii pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni va cuprinde:
a) numele şi prenumele, locul şi data naşterii, domiciliul şi cetăţenia asociaţilor,
persoane fizice; denumirea, sediul şi naţionalitatea asociaţilor, persoane juridice. La
societatea în comandită pe acţiuni se vor arăta asociaţii comanditari şi asociaţii
comanditaţi;
b) forma, denumirea, sediul şi, dacă este cazul, emblema societăţii;
c) obiectul de activitate al societăţii, cu precizarea domeniului şi a activităţii
principale;
d) capitalul social subscris şi cel vărsat. La constituire, capitalul social subscris,
vărsat de fiecare acţionar, nu va putea fi mai mic de 30% din cel subscris, dacă prin
lege nu se prevede altfel. Restul de capital social va trebui vărsat în termen de 12 luni
de la înmatriculare;
e) valoarea bunurilor constituite ca aport în natură în societate, modul de
evaluare şi numărul acţiunilor acordate pentru acestea;
f) numărul şi valoarea nominală a acţiunilor, cu specificarea dacă sunt
nominative sau la purtător. Dacă sunt mai multe categorii de acţiuni, se vor arăta
numărul, valoarea nominală şi drepturile conferite fiecărei categorii de acţiuni;
g) numele şi prenumele, locul şi data naşterii, domiciliul şi cetăţenia
administratorilor, persoane fizice; denumirea, sediul şi naţionalitatea administratorilor,
persoane juridice; garanţia pe care administratorii sunt obligaţi să o depună, puterile ce
li se conferă şi dacă ei urmează să le exercite împreună sau separat; drepturile speciale
de reprezentare şi de administrare acordate unora dintre ei. Pentru societăţile în
comandită pe acţiuni se vor indica comanditaţii care reprezintă şi administrează
societatea;
h) numele şi prenumele, locul şi data naşterii, domiciliul şi cetăţenia cenzorilor,
persoane fizice; denumirea, sediul şi naţionalitatea cenzorilor, persoane juridice;
i) clauze privind conducerea, administrarea, controlul gestiunii şi funcţionarea
societăţii;
j) durata societăţii;
k) modul de distribuire a beneficiilor şi de suportare a pierderilor;
l) sediile secundare - sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea unităţi
fără personalitate juridică -, atunci când se înfiinţează o dată cu societatea, sau
condiţiile pentru înfiinţarea lor ulterioară, dacă se are în vedere o atare înfiinţare;
m) avantajele rezervate fondatorilor;
n) acţiunile comanditarilor în societatea în comandită pe acţiuni;
o) operaţiunile încheiate de asociaţi în contul societăţii ce se constituie şi pe
care aceasta urmează să le preia, precum şi sumele ce trebuie plătite pentru acele
operaţiuni;
p) modul de dizolvare şi de lichidare a societăţii.
Societatea pe acţiuni se constituie prin subscriere integrală şi simultană a
capitalului social de către semnatarii actului constitutiv sau prin subscripţie publică.
Capitalul social al societăţii pe acţiuni şi al societăţii în comandită pe acţiuni nu poate
fi mai mic de 2500 lei. Numărul acţionarilor în societatea pe acţiuni nu poate fi mai
mic de 5.
Capitalul social al unei societăţi cu răspundere limitată nu poate fi mai mic de
200 lei şi se divide în părţi sociale egale, care nu pot fi mai mici de 10lei. Părţile

  82
sociale nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile. În societatea cu răspundere
limitată, numărul asociaţilor nu poate fi mai mare de 50. În cazul în care, într-o
societate cu răspundere limitată, părţile sociale sunt ale unei singure persoane, aceasta,
în calitate de asociat unic, are drepturile şi obligaţiile ce revin, potrivit prezentei legi,
adunării generale a asociaţilor. Dacă asociatul unic este administrator, îi revin şi
obligaţiile prevăzute de lege pentru această calitate.
În societatea care se înfiinţează de către un asociat unic, valoarea aportului în
natură va fi stabilită pe baza unei expertize de specialitate.
O persoană fizică sau o persoană juridică nu poate fi asociat unic decât într-o
singură societate cu răspundere limitată. O societate cu răspundere limitată nu poate
avea ca asociat unic o altă societate cu răspundere limitată, alcătuită dintr-o singură
persoană. În caz de încălcare a prevederilor alin. (1) şi (2), statul, prin Ministerul
Finanţelor, va cere dizolvarea pe cale judecătorească a unei societăţi astfel constituită.
De asemenea, camera de comerţ şi industrie teritorială sau oricare persoană interesată
poate cere dizolvarea pe cale judecătorească a unei societăţi constituite cu încălcarea
prevederilor de mai sus.
Pe baza hotărârii de dizolvare, lichidarea se va face în condiţiile prevăzute de
prezenta lege pentru societăţile cu răspundere limitată.
Aporturile în numerar sunt obligatorii la constituirea oricărei forme de
societate.
Aporturile în natură sunt admise la toate formele de societate. Aceste aporturi
se realizează prin transferarea drepturilor corespunzătoare şi prin predarea efectivă
către societate a bunurilor aflate în stare de utilizare.
Aporturile în creanţe sunt liberate potrivit art. 84. Asemenea aporturi nu sunt
admise la societăţile pe acţiuni care se constituie prin subscripţie publică şi nici la
societăţile în comandită pe acţiuni sau cu răspundere limitată.
Prestaţiile în muncă nu pot constitui aport la formarea sau majorarea capitalului
social. Asociaţii în societatea în nume colectiv şi asociaţii comanditaţi se pot obliga la
prestaţii în muncă cu titlu de aport social dar care nu pot constitui aport la formarea
sau la majorarea capitalului social. În schimbul acestui aport, asociaţii au dreptul să
participe, potrivit actului constitutiv, la împărţirea beneficiilor şi a activului social,
rămânând, totodată, obligaţi să participe la pierderi.
La autentificarea actului constitutiv se va prezenta dovada eliberată de oficiul
registrului comerţului privind disponibilitatea firmei şi a emblemei.

Despre adunarile generale


Adunarile generale sunt ordinare si extraordinare. Cand actul constitutiv nu
dispune altfel, ele se vor tine la sediul societatii si in localul ce se va indica in
convocare. Adunarea generala ordinara se intruneste cel putin o data pe an, in cel
mult 5 luni de la incheierea exercitiului financiar. In afara de dezbaterea altor
probleme inscrise la ordinea de zi, adunarea generala este obligata:
a) sa discute, sa aprobe sau sa modifice situatiile financiare anuale, pe baza
rapoartelor prezentate de consiliul de administratie, respectiv de directorat si de
consiliul de supraveghere, de cenzori sau, dupa caz, de auditorul financiar, si sa fixeze
dividendul;

  83
b) sa aleaga si sa revoce membrii consiliului de administratie, respectiv ai
consiliului de supraveghere, si cenzorii;
b) in cazul societatilor ale caror situatii financiare sunt auditate, sa numeasca
sau sa demita auditorul financiar si sa fixeze durata minima a contractului de audit
financiar;
c) sa fixeze remuneratia cuvenita pentru exercitiul in curs membrilor consiliului
de administratie, respectiv membrilor consiliului de supraveghere, si cenzorilor, daca
nu a fost stabilita prin actul constitutiv;
d) sa se pronunte asupra gestiunii consiliului de administratie, respectiv a
directoratului;
e) sa stabileasca bugetul de venituri si cheltuieli si, dupa caz, programul de
activitate, pe exercitiul financiar urmator;
f) sa hotarasca gajarea, inchirierea sau desfiintarea uneia sau a mai multor
unitati ale societatii.
Pentru validitatea deliberarilor adunarii generale ordinare este necesara prezenta
actionarilor care sa detina cel putin o patrime din numarul total de drepturi de vot.
Hotararile adunarii generale ordinare se iau cu majoritatea voturilor exprimate. Actul
constitutiv poate prevedea cerinte mai ridicate de cvorum si majoritate.
Daca adunarea generala ordinara nu poate lucra din cauza neindeplinirii
conditiilor prevazute la alin. (1), adunarea ce se va intruni la o a doua convocare poate
sa delibereze asupra punctelor de pe ordinea de zi a celei dintai adunari, indiferent de
cvorumul intrunit, luand hotarari cu majoritatea voturilor exprimate. Pentru adunarea
generala intrunita la a doua convocare, actul constitutiv nu poate prevedea un cvorum
minim sau o majoritate mai ridicata.
Adunarea generala extraordinara se intruneste ori de cate ori este necesar a se
lua o hotarare pentru:
a) schimbarea formei juridice a societatii;
b) mutarea sediului societatii;
c) schimbarea obiectului de activitate al societatii;
d) infiintarea sau desfiintarea unor sedii secundare: sucursale, agentii,
reprezentante sau alte asemenea unitati fara personalitate juridica, daca prin actul
constitutiv nu se prevede altfel;
e) prelungirea duratei societatii;
f) majorarea capitalului social;
g) reducerea capitalului social sau reintregirea lui prin emisiune de noi actiuni;
h) fuziunea cu alte societati sau divizarea societatii;
i) dizolvarea anticipata a societatii;
i1) conversia actiunilor nominative in actiuni la purtator sau a actiunilor la
purtator in actiuni nominative;
j) conversia actiunilor dintr-o categorie in cealalta;
k) conversia unei categorii de obligatiuni in alta categorie sau in actiuni;
l) emisiunea de obligatiuni;
m) oricare alta modificare a actului constitutiv sau oricare alta hotarare pentru
care este ceruta aprobarea adunarii generale extraordinare.
Exercitiul atributiilor prevazute va putea fi delegat consiliului de administratie,
respectiv directoratului, prin actul constitutiv sau prin hotarare a adunarii generale

  84
extraordinare a actionarilor. Delegarea atributiilor prevazute la art. 113 lit. c) nu poate
privi domeniul si activitatea principala a societatii.. In cazul in care consiliul de
administratie, respectiv directoratul, este mandatat sa indeplineasca masura prevazuta
la art. 113 lit. f), dispozitiile art. 2201 se aplica deciziilor consiliului de administratie,
respectiv celor ale directoratului, in mod corespunzator.
In cazul in care consiliul de administratie, respectiv directoratul este mandatat
sa indeplineasca masurile prevazute de art. 113 lit. b) si c), dispozitiile art. 131 alin. (4)
si (5), ale art. 132, cu exceptia alin. (6) si (7), precum si prevederile art. 133 se aplica
deciziilor consiliului de administratie, respectiv celor ale directoratului, in mod
corespunzator. Societatea va fi reprezentata in instanta de catre persoana desemnata de
presedintele instantei dintre actionarii ei, care va indeplini mandatul cu care a fost
insarcinata, pana ce adunarea generala, convocata in acest scop, va alege o alta
persoana.
Pentru validitatea deliberarilor adunarii generale extraordinare este necesara la
prima convocare prezenta actionarilor detinand cel putin o patrime din numarul total
de drepturi de vot, iar la convocarile urmatoare, prezenta actionarilor reprezentand cel
putin o cincime din numarul total de drepturi de vot.
Hotararile sunt luate cu majoritatea voturilor detinute de actionarii prezenti sau
reprezentati. Decizia de modificare a obiectului principal de activitate al societatii, de
reducere sau majorare a capitalului social, de schimbare a formei juridice, de fuziune,
divizare sau de dizolvare a societatii se ia cu o majoritate de cel putin doua treimi din
drepturile de vot detinute de actionarii prezenti sau reprezentati.
In actul constitutiv se pot stipula cerinte de cvorum si de majoritate mai mari.
Hotararea unei adunari generale de a modifica drepturile sau obligatiile
referitoare la o categorie de actiuni nu produce efecte decat in urma aprobarii acestei
hotarari de catre adunarea speciala a detinatorilor de actiuni din acea categorie.
Dispozitiile prezentei sectiuni privind convocarea, cvorumul si desfasurarea adunarilor
generale ale actionarilor se aplica si adunarilor speciale.
Hotararile initiate de adunarile speciale vor fi supuse aprobarii adunarilor
generale corespunzatoare. Adunarea generala este convocata de consiliul de
administratie, respectiv de directorat, ori de cate ori este necesar. Termenul de
intrunire nu poate fi mai mic de 30 de zile de la publicarea convocarii in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea a IV-a. Convocarea se publica in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea a IV-a, si in unul dintre ziarele de larga raspandire din localitatea in
care se afla sediul societatii sau din cea mai apropiata localitate. Daca toate actiunile
societatii sunt nominative, convocarea poate fi facuta si numai prin scrisoare
recomandata sau, daca actul constitutiv permite, prin scrisoare transmisa pe cale
electronica, avand incorporata, atasata sau logic asociata semnatura electronica
extinsa, expediata cu cel putin 30 de zile inainte de data tinerii adunarii, la adresa
actionarului, inscrisa in registrul actionarilor. Schimbarea adresei nu poate fi opusa
societatii, daca nu i-a fost comunicata in scris de actionar. Modurile de convocare
prevazute la alin. (4) nu pot fi folosite daca sunt interzise prin actul constitutiv al
societatii sau prin dispozitii legale. Convocarea va cuprinde locul si data tinerii
adunarii, precum si ordinea de zi, cu mentionarea explicita a tuturor problemelor care
vor face obiectul dezbaterilor adunarii. In cazul in care pe ordinea de zi figureaza
numirea administratorilor sau a membrilor consiliului de supraveghere, in convocare

  85
se va mentiona ca lista cuprinzand informatii cu privire la numele, localitatea de
domiciliu si calificarea profesionala ale persoanelor propuse pentru functia de
administrator se afla la dispozitia actionarilor, putand fi consultata si completata de
acestia. Cand pe ordinea de zi figureaza propuneri pentru modificarea actului
constitutiv, convocarea va trebui sa cuprinda textul integral al propunerilor. Pentru
societatile listate se aplica dispozitiile relevante din legislatia specifica pietei de
capital. Au dreptul de a cere introducerea unor noi puncte pe ordinea de zi unul sau
mai multi actionari reprezentand, individual sau impreuna, cel putin 5% din capitalul
social. Cererile se inainteaza consiliului de administratie, respectiv directoratului, in
cel mult 15 zile de la publicarea convocarii, in vederea publicarii si aducerii acestora la
cunostinta celorlalti actionari. In cazul in care pe ordinea de zi figureaza numirea
administratorilor, respectiv a membrilor consiliului de supraveghere, si actionarii
doresc sa formuleze propuneri de candidaturi, in cerere vor fi incluse informatii cu
privire la numele, localitatea de domiciliu si calificarea profesionala ale persoanelor
propuse pentru functiile respective.
Ordinea de zi completata cu punctele propuse de actionari, ulterior convocarii,
trebuie publicata cu indeplinirea cerintelor prevazute de lege si/sau de actul constitutiv
pentru convocarea adunarii generale, cu cel putin 10 zile inaintea adunarii generale, la
data mentionata in convocatorul initial. Situatiile financiare anuale, raportul anual al
consiliului de administratie, respectiv raportul directoratului si cel al consiliului de
supraveghere, precum si propunerea cu privire la distribuirea de dividende se pun la
dispozitia actionarilor la sediul societatii, de la data convocarii adunarii generale. La
cerere, actionarilor li se vor elibera copii de pe aceste documente. Sumele percepute
pentru eliberarea de copii nu pot depasi costurile administrative implicate de
furnizarea acestora. In cazul in care societatea detine o pagina de internet proprie,
convocarea, orice alt punct adaugat pe ordinea de zi la cererea actionarilor, in
conformitate cu art. 1171, precum si documentele prevazute la alin. (1) se publica si pe
pagina de internet, pentru liberul acces al actionarilor. Fiecare actionar poate adresa
consiliului de administratie, respectiv directoratului, intrebari in scris referitoare la
activitatea societatii, inaintea datei de desfasurare a adunarii generale, urmand a i se
raspunde in cadrul adunarii. In cazul in care societatea detine o pagina de internet
proprie, in lipsa unei dispozitii contrare in actul constitutiv, raspunsul se considera dat
daca informatia solicitata este publicata pe pagina de internet a societatii, la sectiunea
In instiintarea pentru prima adunare generala se va putea fixa ziua si ora pentru
cea de-a doua adunare, cand cea dintai nu s-ar putea tine. A doua adunare generala nu
se poate intruni in chiar ziua fixata pentru prima adunare. Daca ziua pentru a doua
adunare generala nu este mentionata in instiintarea publicata pentru prima adunare,
termenul prevazut la art. 117 va putea fi redus la 8 zile.
Consiliul de administratie, respectiv directoratul, convoaca de indata adunarea
generala, la cererea actionarilor reprezentand, individual sau impreuna, cel putin 5%
din capitalul social sau o cota mai mica, daca in actul constitutiv se prevede astfel si
daca cererea cuprinde dispozitii ce intra in atributiile adunarii. Adunarea generala va fi
convocata in termen de cel mult 30 de zile si se va intruni in termen de cel mult 60 de
zile de la data primirii cererii. In cazul in care consiliul de administratie, respectiv
directoratul, nu convoaca adunarea generala, instanta de la sediul societatii, cu citarea
consiliului de administratie, respectiv a directoratului, va putea autoriza convocarea

  86
adunarii generale de catre actionarii care au formulat cererea. Prin aceeasi incheiere
instanta aproba ordinea de zi, stabileste data de referinta prevazuta la art. 123 alin. (2),
data tinerii adunarii generale si, dintre actionari, persoana care o va prezida. Costurile
convocarii adunarii generale, precum si cheltuielile de judecata, daca instanta aproba
cererea conform alin. (3), sunt suportate de societate.
Actionarii exercita dreptul lor de vot in adunarea generala, proportional cu
numarul actiunilor pe care le poseda, cu exceptia prevazuta la art. 101 alin. (2).
Actionarii reprezentand intreg capitalul social vor putea, daca nici unul dintre ei
nu se opune, sa tina o adunare generala si sa ia orice hotarare de competenta adunarii,
fara respectarea formalitatilor cerute pentru convocarea ei.
In cazul societatilor inchise cu actiuni nominative, prin actul constitutiv se poate
conveni tinerea adunarilor generale si prin corespondenta.
La adunarile generale, actionarii care poseda actiuni la purtator au drept de vot
numai daca le-au depus la locurile aratate prin actul constitutiv sau prin instiintarea de
convocare, cu cel putin 5 zile inainte de adunare. Secretarul tehnic, desemnat potrivit
art. 129 alin. (5), va constata, printr-un proces-verbal, depunerea la timp a actiunilor.
Actiunile vor ramane depuse pana dupa adunarea generala, dar nu vor putea fi retinute
mai mult de 5 zile de la data acesteia.
Consiliul de administratie, respectiv directoratul, va stabili o data de referinta
pentru actionarii indreptatiti sa fie instiintati si sa voteze in cadrul adunarii generale,
data ce va ramane valabila si in cazul in care adunarea generala este convocata din nou
din cauza neintrunirii cvorumului. Data de referinta astfel stabilita va fi ulterioara
publicarii convocatorului si nu va depasi 60 de zile inainte de data la care adunarea
generala este convocata pentru prima oara. Actionarii indreptatiti sa incaseze
dividende sau sa exercite orice alte drepturi sunt cei inscrisi in evidentele societatii sau
in cele furnizate de registrul independent privat al actionarilor, corespunzatoare datei
de referinta.
Daca asupra actiunilor sunt constituite garantii reale mobiliare, dreptul de vot
apartine proprietarului. Actionarii pot participa si vota in adunarea generala prin
reprezentare, in baza unei imputerniciri acordate pentru respectiva adunare generala.
Actionarii care nu au capacitate de exercitiu, precum si persoanele juridice pot fi
reprezentati/reprezentate prin reprezentantii lor legali care, la randul lor, pot da altor
persoane imputernicire pentru respectiva adunare generala. Procurile vor fi depuse in
original cu 48 de ore inainte de adunare sau in termenul prevazut de actul constitutiv,
sub sanctiunea pierderii exercitiului dreptului de vot in acea adunare. Procurile vor fi
retinute de societate, facandu-se mentiune despre aceasta in procesul-verbal. Membrii
consiliului de administratie, directorii, respectiv membrii directoratului si ai consiliului
de supraveghere, ori functionarii societatii nu ii pot reprezenta pe actionari, sub
sanctiunea nulitatii hotararii, daca, fara votul acestora, nu s-ar fi obtinut majoritatea
ceruta.
Actionarii care au calitatea de membri ai consiliului de administratie,
directoratului sau consiliului de supraveghere nu pot vota, in baza actiunilor pe care le
poseda, nici personal, nici prin mandatar, descarcarea gestiunii lor sau o problema in
care persoana sau administratia lor ar fi in discutie.
Persoanele respective pot vota insa situatia financiara anuala, daca nu se poate
forma majoritatea prevazuta de lege sau de actul constitutiv.

  87
Actionarul care, intr-o anumita operatiune, are, fie personal, fie ca mandatar al
unei alte persoane, un interes contrar aceluia al societatii, va trebui sa se abtina de la
deliberarile privind acea operatiune.
Actionarul care contravine acestei dispozitii este raspunzator de daunele
produse societatii, daca, fara votul sau, nu s-ar fi obtinut majoritatea ceruta.
Dreptul de vot nu poate fi cedat.
Orice conventie prin care actionarul se obliga a exercita dreptul de vot in
conformitate cu instructiunile date sau propunerile formulate de societate sau de
persoanele cu atributii de reprezentare este nula.
In ziua si la ora aratate in convocare, sedinta adunarii se va deschide de catre
presedintele consiliului de administratie, respectiv al directoratului, sau de catre acela
care ii tine locul. Adunarea generala va alege, dintre actionarii prezenti, 1 pana la 3
secretari, care vor verifica lista de prezenta a actionarilor, indicand capitalul social pe
care il reprezinta fiecare, procesul-verbal intocmit de secretarul tehnic pentru
constatarea numarului actiunilor depuse si indeplinirea tuturor formalitatilor cerute de
lege si de actul constitutiv pentru tinerea adunarii generale. Adunarea generala va
putea hotari ca operatiunile prevazute in alineatul precedent sa fie supravegheate sau
indeplinite de un notar public, pe cheltuiala societatii. Unul dintre secretari intocmeste
procesul-verbal al sedintei adunarii generale. Presedintele va putea desemna, dintre
angajatii societatii, unul sau mai multi secretari tehnici, care sa ia parte la executarea
operatiunilor prevazute la alineatele precedente. Dupa constatarea indeplinirii
cerintelor legale si a prevederilor actului constitutiv pentru tinerea adunarii generale,
se intra in ordinea de zi. Nu pot fi adoptate hotarari asupra unor puncte de pe ordinea
de zi care nu au fost publicate in conformitate cu dispozitiile art. 117 si 1171, cu
exceptia cazului in care toti actionarii au fost prezenti sau reprezentati si niciunul
dintre acestia nu s-a opus sau nu a contestat aceasta hotarare. Hotararile adunarilor
generale se iau prin vot deschis. Votul secret este obligatoriu pentru numirea sau
revocarea membrilor consiliului de administratie, respectiv a membrilor consiliului de
supraveghere, pentru numirea, revocarea ori demiterea cenzorilor sau auditorilor
financiari si pentru luarea hotararilor referitoare la raspunderea membrilor organelor
de administrare, de conducere si de control ale societatii.
Un proces-verbal, semnat de presedinte si secretar, va constata indeplinirea
formalitatilor de convocare, data si locul adunarii generale, actionarii prezenti,
numarul actiunilor, dezbaterile in rezumat, hotararile luate, iar la cererea actionarilor,
declaratiile facute de ei in sedinta. La procesul-verbal se vor anexa actele referitoare la
convocare, precum si listele de prezenta a actionarilor. Procesul-verbal va fi trecut in
registrul adunarilor generale. Pentru a fi opozabile tertilor, hotararile adunarii generale
vor fi depuse in termen de 15 zile la oficiul registrului comertului, spre a fi mentionate
in registru si publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a. La cerere,
fiecare actionar va fi informat cu privire la rezultatele votului, pentru hotararile luate in
cadrul adunarii generale. Daca societatea detine o pagina de internet proprie,
rezultatele se vor publica si pe aceasta pagina, in termen de cel mult 15 zile de la data
adunarii generale.
Hotararile luate de adunarea generala in limitele legii sau actului constitutiv
sunt obligatorii chiar pentru actionarii care nu au luat parte la adunare sau au votat
contra. Hotararile adunarii generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate

  88
in justitie, in termen de 15 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea a IV-a, de oricare dintre actionarii care nu au luat parte la adunarea generala sau
care au votat contra si au cerut sa se insereze aceasta in procesul-verbal al sedintei.
Cand se invoca motive de nulitate absoluta, dreptul la actiune este imprescriptibil, iar
cererea poate fi formulata si de orice persoana interesata. Membrii consiliului de
administratie, respectiv ai consiliului de supraveghere, nu pot ataca hotararea adunarii
generale privitoare la revocarea lor din functie. Cererea se va solutiona in
contradictoriu cu societatea, reprezentata prin consiliul de administratie, respectiv prin
directorat. Daca hotararea este atacata de toti membrii consiliului de administratie,
societatea va fi reprezentata in justitie de catre persoana desemnata de presedintele
instantei dintre actionarii ei, care va indeplini mandatul cu care a fost insarcinata, pana
ce adunarea generala, convocata in acest scop, va numi un reprezentant. Daca
hotararea este atacata de toti membrii directoratului, societatea va fi reprezentata in
justitie de catre consiliul de supraveghere. Daca au fost introduse mai multe actiuni in
anulare, ele pot fi conexate. Cererea se va judeca in camera de consiliu. Hotararea
judecatoreasca pronuntata este supusa numai apelului. Hotararea definitiva de anulare
va fi mentionata in registrul comertului si publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea a IV-a. De la data publicarii ea este opozabila tuturor actionarilor.
O data cu intentarea actiunii in anulare, reclamantul poate cere instantei, pe cale
de ordonanta presedintiala, suspendarea executarii hotararii atacate. Instanta,
incuviintand suspendarea, il poate obliga pe reclamant la o cautiune.
Actionarii care nu au votat in favoarea unei hotarari a adunarii generale au
dreptul de a se retrage din societate si de a solicita cumpararea actiunilor lor de catre
societate, numai daca respectiva hotarare a adunarii generale are ca obiect:
a) schimbarea obiectului principal de activitate;
b) mutarea sediului societatii in strainatate;
c) schimbarea formei societatii;
d) fuziunea sau divizarea societatii.
Dreptul de retragere poate fi exercitat in termen de 30 de zile de la data
publicarii hotararii adunarii generale in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a,
in cazurile prevazute la alin. (1) lit. a)-c), si de la data adoptarii hotararii adunarii
generale, in cazul prevazut la alin. (1) lit. d).
In cazurile prevazute de art. 2461 si 2462, actionarii care nu sunt in favoarea
fuziunii/divizarii isi pot exercita dreptul de retragere in termen de 30 de zile de la data
publicarii proiectului de fuziune/divizare in conditiile art. 242 alin. (2) sau, dupa caz,
art. 242 alin. (21). Actionarii vor depune la sediul societatii, alaturi de declaratia scrisa
de retragere, actiunile pe care le poseda sau, dupa caz, certificatele de actionar emise
potrivit art. 97. Pretul platit de societate pentru actiunile celui ce exercita dreptul de
retragere va fi stabilit de un expert autorizat independent, ca valoare medie ce rezulta
din aplicarea a cel putin doua metode de evaluare recunoscute de legislatia in vigoare
la data evaluarii. Expertul este numit de judecatorul delegat in conformitate cu
dispozitiile art. 38 si 39, la cererea consiliului de administratie, respectiv a
directoratului. Costurile de evaluare vor fi suportate de societate.
Unul sau mai multi actionari reprezentand, individual sau impreuna, cel putin
10% din capitalul social vor putea cere instantei sa desemneze unul sau mai multi
experti, insarcinati sa analizeze anumite operatiuni din gestiunea societatii si sa

  89
intocmeasca un raport, care sa le fie inmanat si, totodata, predat oficial consiliului de
administratie, respectiv directoratului si consiliului de supraveghere, precum si
cenzorilor sau auditorilor interni ai societatii, dupa caz, spre a fi analizat si a se
propune masuri corespunzatoare.
Consiliul de administratie, respectiv directoratul, va include raportul intocmitpe
ordinea de zi a urmatoarei adunari generale a actionarilor. Onorariile expertilor vor fi
suportate de societate, cu exceptia cazurilor in care sesizarea a fost facuta cu rea-
credinta. Actionarii trebuie sa isi exercite drepturile cu buna-credinta, cu respectarea
drepturilor si a intereselor legitime ale societatii si ale celorlalti actionari.

3.3. Acţiunile şi părţile sociale – caracterizare şi mod de transmitere.


drepturile şi obligaţiile deţinătorilor de acţiuni şi părţi sociale. situaţia
acţiunilor nominative şi a părţilor sociale care nu au fost integral achitate
(nu s-au efectuat vărsăminte)

Din punct de vedere juridic, o actiune reprezinta dreptul de proprietate al


posesorului acesteia asupra unei cote-parti din societatea comerciala. Detinatorul uneia
sau mai multor actiuni ale unei firme are dreptul la dividende acordate din profitul
acesteia, are dreptul sa participe la luarea deciziilor, prin intermediul Adunarii
Generale a Actionarilor, si are dreptul la o cota-parte din sumele rezultate în urma unei
eventuale lichidari a firmei, proportional cu numarul de actiuni detinute. Din punctul
de vedere al pietei de capital, actiunile sunt instrumente financiare pe care investitorii
le pot cumpara sau vinde în cadrul unei piete organizate si reglementate, mai exact al
Bursei de Valori.
Actiunile sunt instrumentele financiare de baza ale pieţei de
capital, tranzactionarea lor oferind pe de o parte investitorilor posibilitatea de a obtine
profituri si pe de alta parte companiilor posibilitatea de a se finanta. Investitorii pot
obtine profit cumparand actiuni la un anumit pret si vânzând la un pret mai mare, iar
companiile se pot finanta prin emisiunea de noi actiuni si vânzarea lor catre investitorii
interesati.
Tipuri de actiuni
Actiunile companiilor pot fi de doua feluri.
Cele mai des intalnite sunt actiunile ordinare, sau comune, care dau dreptul la
dividende in limita profitului net obtinut de companie in anul anterior, dau dreptul la
vot in Adunarea Generala a Actionarilor si la un procentaj din suma rezultata in urma
unei eventuale lichidari a activelor companiei, in functie de numarul de actiuni
detinute si de ponderea acestora in totalul actiunilor emise de companie.
Al doilea tip de actiuni sunt cele preferentiale, care dau detinatorilor unele
drepturi suplimentare fata de actiunile ordinare, insa in general compenseaza acest
lucru prin micsorarea altor drepturi. De exemplu, detinatorii de actiuni preferentiale
pot avea dreptul sa primeasca dividende intr-o anumita suma indiferent daca firma a
avut profit sau pierdere in anul anterior. De asemenea, in cazul lichidarii companiei
detinatorii de actiuni preferentiale pot fi indreptatiti sa aiba prioritate fata de restul
actionarilor, in cazul in care suma rezultata din valorificarea activelor nu acopera
datoriile acesteia. Actiunile preferentiale sunt particularizate de la companie la
companie, putand exista si drepturi sau obligatii diferite fata de cele exemplificate mai

  90
sus. O astfel de actiune preferentiala mai putin obisnuita este asa-numita "actiune de
aur", pastrata in unele cazuri de cei care vand pachetul majoritar de actiuni al unei
firme, pentru a avea drept de veto in privinta unor categorii de decizii strategice
ulterioare (de multe ori statele apeleaza la asa ceva atunci cand privatizeaza o
companie), sau pentru a avea prioritate la a reintra in posesia companiei in cazul in
care noul proprietar se hotaraste sa o vanda, la randul sau. In general, actiunile
preferentiale nu au atasate mai multe tipuri de drepturi in plus fata de cele comune, ci
unul singur, insotit de obicei si de o restrictie, cum ar fi lipsa dreptului de vot in
Adunarea Generala a Actionarilor. Un caz mai special este cel al companiilor ale caror
actiuni ofera drept de vot in limita unui anumit procent din capitalul social. In aceasta
situatie, daca un actionar depaseste limita respectiva (care poate fi de 1%, 5%, 10%,
etc. din capitalul social) i se anuleaza dreptul de vot pentru actiunile care trec peste
acea limita, sau eventual i se dilueaza dreptul de vot, putand avea un vot la 1.000, la
10.000, la 100.000 de actiuni, in functie de statutul firmei, fara sa piarda insa dreptul
de a incasa dividende. In aceasta situatie actiunile sunt practic intre actiuni ordinare si
actiuni preferentiale.
În societatea pe acţiuni, capitalul social este reprezentat prin acţiuni emise de
societate, care, după modul de transmitere, pot fi nominative sau la purtător. Felul
acţiunilor va fi determinat prin actul constitutiv; în caz contrar, ele vor fi la purtător.
Acţiunile nominative pot fi emise în formă materială, pe suport hârtie sau în formă
dematerializată, prin înscriere în cont.
Acţiunile unei societăţi pe acţiuni, emise prin ofertă publică de valori mobiliare,
definită ca atare prin Legea nr. 52/1994, sunt supuse reglementărilor aplicabile pieţei
organizate pe care acele acţiuni sunt tranzacţionate. Acţiunile nu vor putea fi emise
pentru o sumă mai mică decât valoarea nominală. Acţiunile neplătite în întregime sunt
întotdeauna nominative.
Capitalul social nu va putea fi majorat şi nu se vor putea emite noi acţiuni până
când nu vor fi fost complet plătite cele din emisiunea precedentă.
Acţiunile nominative pot fi convertite în acţiuni la purtător şi invers, prin
hotărârea adunării generale extraordinare a acţionarilor, luată în condiţiile art. 115. Se
pot emite titluri cumulative pentru mai multe acţiuni, când acestea sunt nominative,
emise în formă materială.
Valoarea nominală a unei acţiuni nu va putea fi mai mică de 1.000 lei. Acţiunile
vor cuprinde:
a) denumirea şi durata societăţii;
b) data actului constitutiv, numărul din registrul comerţului sub care este
înmatriculată societatea şi numărul Monitorului Oficial al României, Partea a IV-a, în
care s-a făcut publicarea;
c) capitalul social, numărul acţiunilor şi numărul lor de ordine, valoarea
nominală a acţiunilor şi vărsămintele efectuate;
d) avantajele acordate fondatorilor.
Pentru acţiunile nominative se vor mai menţiona: numele, prenumele şi
domiciliul acţionarului, persoană fizică; denumirea, sediul şi numărul de înmatriculare
ale acţionarului, persoană juridică. Acţiunile trebuie să poarte semnătura a doi
administratori, când sunt mai mulţi, sau a unicului administrator.

  91
Acţiunile trebuie să fie de o egală valoare; ele acordă posesorilor drepturi egale.
Se pot emite totuşi în condiţiile actului constitutiv categorii de acţiuni care conferă
titularilor drepturi diferite, potrivit dispoziţiilor art. 95 şi 96.
Se pot emite acţiuni preferenţiale cu dividend prioritar fără drept de vot, ce
conferă titularului:
a) dreptul la un dividend prioritar prelevat asupra beneficiului distribuibil al
exerciţiului financiar, înaintea oricărei alte prelevări;
b) drepturile recunoscute acţionarilor cu acţiuni ordinare, cu excepţia dreptului
de a participa şi de a vota, în temeiul acestor acţiuni, în adunările generale ale
acţionarilor.
Acţiunile cu dividend prioritar, fără drept de vot, nu pot depăşi o pătrime din
capitalul social şi vor avea aceeaşi valoare nominală ca şi acţiunile ordinare.
Reprezentanţii, administratorii şi cenzorii societăţii nu pot fi titulari de acţiuni cu
dividend prioritar fără drept de vot. Acţiunile preferenţiale şi acţiunile ordinare vor
putea fi convertite dintr-o categorie în cealaltă prin hotărârea adunării generale
extraordinare a acţionarilor, luată în condiţiile art. 115. Titularii fiecărei categorii de
acţiuni se reunesc în adunări speciale, în condiţiile stabilite de actul constitutiv al
societăţii. Orice titular al unor asemenea acţiuni poate participa la aceste adunări.
În cazul în care nu a emis şi nu a eliberat acţiuni în formă materială, societatea,
din oficiu sau la cererea acţionarilor, le va elibera câte un certificat de acţionar
cuprinzând datele prevăzute la art. 93 alin. (2) şi (3) şi, în plus, numărul, categoria şi
valoarea nominală a acţiunilor, proprietate a acţionarului, poziţia la care acesta este
înscris în registrul acţionarilor şi, după caz, numărul de ordine al acţiunilor.
Dreptul de proprietate asupra acţiunilor nominative se transmite prin declaraţie
făcută în registrul acţionarilor emitentului, subscrisă de cedent şi de cesionar sau de
mandatarii lor, şi prin menţiunea făcută pe acţiune. Prin actul constitutiv se pot
prevedea şi alte modalităţi de transmitere a dreptului de proprietate asupra acţiunilor
nominative. Dreptul de proprietate asupra acţiunilor emise în formă dematerializată şi
tranzacţionate pe o piaţă organizată se transmite în conformitate cu Legea nr. 52/1994.
Subscriitorii şi cesionarii ulteriori sunt răspunzători solidar de plata acţiunilor timp de
3 ani, socotiţi de la data când s-a făcut menţiunea de transmitere în registrul
acţionarilor.
Dreptul de proprietate asupra acţiunilor la purtător se transferă prin simpla
tradiţiune a acestora.
Când acţionarii nu au efectuat plata vărsămintelor pe care le datorează în
termenele prevăzute la art. 8 lit. d) şi la art. 20 alin. (1), societatea îi va invita să-şi
îndeplinească această obligaţie, printr-o somaţie colectivă, publicată de două ori, la un
interval de 15 zile, în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, şi într-un ziar de
largă răspândire. Când, nici în urma acestei somaţii, acţionarii nu vor efectua
vărsămintele, consiliul de administraţie va putea decide fie urmărirea acţionarilor
pentru vărsămintele restante, fie anularea acestor acţiuni nominative. Decizia de
anulare se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, cu specificarea
numărului de ordine al acţiunilor anulate. În locul acţiunilor anulate vor fi emise noi
acţiuni purtând acelaşi număr, care vor fi vândute. Sumele obţinute din vânzare vor fi
întrebuinţate pentru acoperirea cheltuielilor de publicare şi de vânzare, a dobânzilor de
întârziere şi a vărsămintelor neefectuate; restul va fi înapoiat acţionarilor. Dacă preţul

  92
obţinut nu este îndestulător pentru acoperirea tuturor sumelor datorate societăţii sau
dacă vânzarea nu are loc din lipsă de cumpărători, societatea va putea să se îndrepte
împotriva subscriitorilor şi cesionarilor, conform art. 98. Dacă, în urma îndeplinirii
acestor formalităţi, nu s-au realizat sumele datorate societăţii, se va proceda de îndată
la reducerea capitalului social în proporţie cu diferenţa dintre acesta şi capitalul
existent.
Orice acţiune plătită dă dreptul la un vot în adunarea generală, dacă prin actul
constitutiv nu s-a prevăzut altfel. Actul constitutiv poate limita numărul voturilor
aparţinând acţionarilor care posedă mai mult de o acţiune. Exerciţiul dreptului de vot
este suspendat pentru acţionarii care nu sunt la curent cu vărsămintele ajunse la
scadenţă.
Acţiunile sunt indivizibile. Când o acţiune nominativă devine proprietatea mai
multor persoane, societatea nu este obligată să înscrie transmiterea atât timp cât acele
persoane nu vor desemna un reprezentant unic pentru exercitarea drepturilor rezultând
din acţiune. De asemenea, când o acţiune la purtător aparţine mai multor persoane,
acestea trebuie să desemneze un reprezentant comun. Atât timp cât o acţiune este
proprietatea indiviză a mai multor persoane, acestea sunt răspunzătoare în mod solidar
pentru efectuarea vărsămintelor datorate.
Societatea nu poate dobândi propriile sale acţiuni, fie direct, fie prin persoane
care acţionează în nume propriu, dar pe seama acestei societăţi, în afară de cazul în
care adunarea generală extraordinară a acţionarilor hotărăşte altfel, cu respectarea
dispoziţiilor care urmează. Autorizând dobândirea, adunarea generală extraordinară va
stabili, în principal, modalităţile de dobândire, numărul maxim de acţiuni ce urmează a
fi dobândite, contravaloarea lor minimă şi maximă şi perioada efectuării operaţiunii,
care nu va putea depăşi 18 luni de la data publicării hotărârii adunării generale în
Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. Valoarea acţiunilor proprii, dobândite de
societate, inclusiv a celor aflate în portofoliul său, nu poate depăşi 10% din capitalul
social subscris. Se pot dobândi numai acţiuni integral liberate şi numai în cazul în care
capitalul social subscris este integral vărsat. Plata acţiunilor astfel dobândite se va face
numai din beneficiile distribuibile şi din rezervele disponibile ale societăţii, cu
excepţia rezervelor legale, înscrise în ultimul bilanţ contabil aprobat. Dacă acţiunile
dobândite vor fi contabilizate în activul bilanţului, se va trece, la pasiv, o rezervă
indisponibilă de aceeaşi valoare, care va fi menţinută până la cesiunea sau la anularea
acestor acţiuni. În raportul de gestiune care însoţeşte bilanţul contabil se vor arăta:
motivele care au determinat dobândirea de acţiuni proprii, numărul, valoarea
nominală, contravaloarea acţiunilor dobândite şi fracţiunea de capital social pe care ele
o reprezintă. Acţiunile proprii dobândite cu încălcarea dispoziţiilor prezentului articol
vor fi înstrăinate în termen de cel mult un an de la data subscrierii lor, în modul stabilit
de adunarea generală extraordinară. Cele neînstrăinate în acest termen vor fi anulate,
societatea fiind obligată să reducă corespunzător capitalul social.
Restricţiile prevăzute la art. 103 nu se aplică atunci când dobândirea de către
societate a unui număr determinat de acţiuni proprii, integral liberate, se face în vreuna
dintre următoarele situaţii:
a) cu scopul de a reduce capitalul social, potrivit art. 202, prin anularea unui
număr de acţiuni proprii de o valoare corespunzătoare reducerii;

  93
b) pentru cesionarea către personalul societăţii a unui număr de acţiuni proprii,
în limitele şi în condiţiile aprobate de adunarea generală a acţionarilor.
Operaţiunea de cesionare nu va depăşi un an de la data publicării hotărârii
adunării generale în Monitorul Oficial al României;
c) prin efectul succesiunii universale sau al fuziunii ori al unei hotărâri
judecătoreşti pronunţate într-o procedură de urmărire silită împotriva unui debitor al
societăţii;
d) cu titlu gratuit; e) în scopul regularizării cursului acţiunilor proprii pe piaţa
bursieră sau pe piaţa organizată extrabursieră, dar numai cu avizul Comisiei Naţionale
a Valorilor Mobiliare.
O societate nu poate să acorde avansuri sau împrumuturi şi nici să constituie
garanţii în vederea subscrierii sau dobândirii propriilor sale acţiuni de către un terţ.
Luarea în gaj a propriilor acţiuni, fie direct, fie prin persoane care acţionează în
nume propriu, dar pe seama societăţii, este asimilată cu dobândirea propriilor acţiuni.
Acţiunile vor fi însă contabilizate separat.
Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică operaţiunilor curente ale societăţilor
bancare şi de credit, nici operaţiunilor efectuate în vederea dobândirii de către salariaţii
societăţii a acţiunilor acesteia sau ale uneia dintre filialele sale.
Gajarea acţiunilor se face prin declaraţie, dată de titularul lor, în formă autentică
sau prin înscris sub semnătură privată, certificată de funcţionarul societăţii sau, după
caz, al registrului independent privat al acţionarilor, declaraţie sau înscris în care se
vor arăta cuantumul datoriei, valoarea şi categoria acţiunilor gajate. Constituirea
gajului se înscrie în registrul acţionarilor. Creditorului gajist i se eliberează o dovadă a
constituirii gajului.
Acţiunile dobândite potrivit dispoziţiilor art. 103 alin. (1)-(5) nu dau drept la
dividende. Pe toată durata posedării lor de către societate, dreptul de vot pe care îl
conferă aceste acţiuni este suspendat.
Acţionarii care oferă spre vânzare acţiunile lor prin ofertă publică vor trebui să
întocmească un prospect de ofertă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/1994.
Situaţia acţiunilor trebuie să fie cuprinsă în anexa la bilanţul contabil anual şi, în
mod deosebit, să se precizeze dacă ele au fost integral achitate şi, după caz, numărul
acţiunilor pentru care s-a cerut, fără rezultat, efectuarea vărsămintelor.

3.4. Formalităţi specifice pentru constituirea societăţii pe acţiuni prin


subscriere publică.

Când societatea pe acţiuni se constituie prin subscripţie publică, fondatorii vor


întocmi un prospect de emisiune, care va cuprinde datele prevăzute la art. 8, cu
excepţia celor privind pe administratori şi cenzori, şi în care se va stabili data
închiderii subscripţiei. Prospectul de emisiune semnat de fondatori în formă autentică
va trebui depus, înainte de publicare, la oficiul registrului comerţului din judeţul în
care se va stabili sediul societăţii. Judecătorul delegat la oficiul registrului comerţului,
constatând îndeplinirea condiţiilor de la alin. (1) şi (2), va autoriza publicarea
prospectului de emisiune. Prospectele de emisiune care nu cuprind toate menţiunile
sunt nule. Subscriitorul nu va putea invoca această nulitate, dacă a luat parte la
adunarea constitutivă sau dacă a exercitat drepturile şi îndatoririle de acţionar.

  94
Subscrierile de acţiuni se vor face pe unul sau pe mai multe exemplare ale
prospectului de emisiune al fondatorilor, vizate de judecătorul delegat. Subscrierea va
cuprinde: numele şi prenumele sau denumirea, domiciliul ori sediul subscriitorului;
numărul, în litere, al acţiunilor subscrise; data subscrierii şi declaraţia expresă că
subscriitorul cunoaşte şi acceptă prospectul de emisiune. Participările la beneficiile
societăţii, rezervate de fondatori în folosul lor, deşi acceptate de subscriitori, nu au
efect decât dacă vor fi aprobate de adunarea constitutivă.
Cel mai târziu în termen de 15 zile de la data închiderii subscrierii, fondatorii
vor convoca adunarea constitutivă, printr-o înştiinţare publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea a IV-a, şi în două ziare cu largă răspândire, cu 15 zile înainte de data
fixată pentru adunare. Înştiinţarea va cuprinde locul şi data adunării, care nu poate
depăşi două luni de la data închiderii subscrierii, şi precizarea problemelor care vor
face obiectul discuţiilor.
Societatea se poate constitui numai dacă întregul capital social a fost subscris şi
fiecare acceptant a vărsat în numerar jumătate din valoarea acţiunilor subscrise la Casa
de Economii şi Consemnaţiuni ori la o societate bancară sau la una dintre unităţile
acestora. Restul din capitalul social subscris va trebui vărsat în termen de 12 luni de la
înmatriculare. Acţiunile ce reprezintă aporturi în natură vor trebui acoperite integral.
Dacă subscrierile publice depăşesc capitalul social prevăzut în prospectul de
emisiune sau sunt mai mici decât acesta, fondatorii sunt obligaţi să supună aprobării
adunării constitutive majorarea sau, după caz, reducerea capitalului social la nivelul
subscripţiei.
Fondatorii sunt obligaţi să întocmească o listă a celor care, acceptând
subscripţia, au dreptul să participe la adunarea constitutivă, cu menţionarea numărului
acţiunilor fiecăruia. Această listă va fi afişată la locul unde se va ţine adunarea, cu cel
puţin 5 zile înainte de adunare.
Adunarea alege un preşedinte şi doi sau mai mulţi secretari. Participarea
acceptanţilor se va constata prin liste de prezenţă, semnate de fiecare dintre ei şi vizate
de preşedinte şi de unul dintre secretari. Oricare acceptant are dreptul să facă
observaţii asupra listei afişate de fondatori, înainte de a se intra în ordinea de zi a
adunării, care va decide asupra observaţiilor.
În adunarea constitutivă, fiecare acceptant are dreptul la un vot, indiferent de
acţiunile subscrise. El poate fi reprezentat şi prin procură specială. Nimeni nu poate
reprezenta mai mult de 5 acceptanţi. Acceptanţii care au constituit aporturi în natură nu
au drept de vot în deliberările referitoare la aporturile lor, chiar dacă ei sunt şi
subscriitori de acţiuni în numerar ori se prezintă ca mandatari ai altor acceptanţi.
Adunarea constitutivă este legală dacă sunt prezenţi jumătate plus unu din numărul
acceptanţilor şi ia hotărâri cu votul majorităţii simple a celor prezenţi.
Dacă există aporturi în natură, avantaje rezervate fondatorilor, operaţiuni
încheiate de fondatori în contul societăţii ce se constituie şi pe care aceasta urmează să
le ia asupra sa, adunarea constitutivă numeşte, în condiţiile art. 38, unul sau mai mulţi
experţi, care îşi vor da avizul asupra evaluărilor. Dacă majoritatea cerută nu poate fi
întrunită, desemnarea experţilor se va face de judecătorul delegat, la cererea oricărui
acceptant.
După ce experţii au depus raportul de evaluare prevăzut la art. 37, fondatorii
convoacă din nou adunarea constitutivă, conform dispoziţiilor art. 19.

  95
Dacă valoarea aporturilor în natură, stabilită de experţi, este inferioară cu o
cincime aceleia prevăzute de fondatori în prospectul de emisiune, oricare acceptant se
poate retrage, anunţându-i pe fondatori, până la data fixată pentru adunarea
constitutivă.
Acţiunile revenind acceptanţilor care s-au retras pot fi preluate de fondatori în
termen de 30 de zile, sau, ulterior, de alte persoane, pe cale de subscripţie publică.
Adunarea constitutivă are următoarele obligaţii:
1. verifică existenţa vărsămintelor; - examinează şi validează raportul
experţilor de evaluare a aporturilor în natură; aprobă participările la beneficii ale
fondatorilor şi operaţiunile încheiate în contul societăţii;
2. discută şi aprobă actul constitutiv al societăţii, membrii prezenţi
reprezentând, în acest scop, şi pe cei absenţi, şi desemnează pe aceia care se vor
prezenta pentru autentificarea actului şi îndeplinirea formalităţilor cerute pentru
constituirea societăţii;
3. numeşte pe administratori şi cenzori.
Vărsămintele efectuate, potrivit art. 20, pentru constituirea societăţii prin
subscripţie publică vor fi predate persoanelor însărcinate cu încasarea lor, prin actul
constitutiv, iar în lipsa unei dispoziţii, persoanelor desemnate prin decizia consiliului
de administraţie, după prezentarea certificatului la oficiul registrului comerţului, din
care rezultă înmatricularea societăţii. Dacă constituirea societăţii nu a avut loc,
restituirea vărsămintelor se va face direct acceptanţilor.
Fondatorii iau asupra lor consecinţele actelor şi ale cheltuielilor necesare
constituirii societăţii, iar dacă, din orice cauză, aceasta nu se va constitui, ei nu se pot
îndrepta împotriva acceptanţilor. Fondatorii sunt obligaţi să predea administratorilor
documentele şi corespondenţa referitoare la constituirea societăţii.
Fondatorii şi primii administratori sunt solidar răspunzători, din momentul
constituirii societăţii, faţă de societate şi de terţi pentru:
- subscrierea integrală a capitalului social şi efectuarea vărsămintelor stabilite de
lege sau de actul constitutiv;
- existenţa aporturilor în natură; - veridicitatea publicaţiilor făcute în vederea
constituirii societăţii.
Fondatorii sunt răspunzători, de asemenea, de valabilitatea operaţiunilor
încheiate în contul societăţii înainte de constituire şi luate de aceasta asupra sa.
Adunarea generală nu va putea da descărcare fondatorilor şi primilor
administratori, pentru răspunderea ce le revine în temeiul acestui articol şi al art. 49 şi
53, timp de 5 ani. Adunarea constitutivă va hotărî asupra cotei de participare din
beneficiul net ce revine fondatorilor unei societăţi constituite prin subscripţie publică.
Cota prevăzută la alin. (1) nu poate depăşi 6% din beneficiul net şi nu poate fi acordată
pentru o perioadă mai mare de 5 ani de la data constituirii societăţii. În cazul majorării
capitalului social, drepturile fondatorilor vor putea fi exercitate numai asupra
beneficiului corespunzător capitalului social iniţial. De dispoziţiile acestui articol pot
beneficia numai persoanele fizice cărora li s-a recunoscut calitatea de fondator prin
actul constitutiv.
În caz de dizolvare anticipată a societăţii, fondatorii au dreptul să ceară daune de
la societate, dacă dizolvarea s-a făcut în frauda drepturilor lor.

  96
Dreptul la acţiunea în daune se prescrie prin trecerea a 6 luni de la data adunării
generale a acţionarilor care a hotărât dizolvarea anticipată.
Societăţile comerciale pe acţiuni constituite prin subscripţie publică vor fi
considerate societăţi deschise în sensul art. 2 lit. k) din Legea nr. 52/1994 privind
valorile mobiliare şi bursele de valori, care se completează cu dispoziţiile prezentei
legi în ceea ce priveşte înmatricularea în registrul comerţului.

3.5. Înmatricularea societăţilor în registrul comerţului şi efectele înmatriculării

În termen de 15 zile de la data încheierii actului constitutiv, fondatorii sau


administratorii societăţii ori un împuternicit al acestora vor cere înmatricularea
societăţii în registrul comerţului în a cărui rază teritorială îşi va avea sediul societatea.
Cererea va fi însoţită de:
a) actul constitutiv al societăţii;
b) dovada efectuării vărsămintelor în condiţiile actului constitutiv;
c) dovada sediului declarat şi a disponibilităţii firmei;
d) actele privind proprietatea asupra aporturilor în natură, iar în cazul în care
printre ele figurează şi imobile, certificatul constatator al sarcinilor de care sunt
grevate;
e) actele constatatoare ale operaţiunilor încheiate în contul societăţii şi aprobate
de asociaţi;
f) declaraţia pe propria răspundere a fondatorilor, a administratorilor şi a
cenzorilor că îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenta lege.
Toate avizele sau actele de autorizare, eliberate de către autorităţile publice în
funcţie de obiectul de activitate al unei societăţi, vor fi solicitate de către oficiul
registrului comerţului, în termen de 5 zile de la înregistrarea cererii, iar autorităţile
competente vor trebui să emită avizele sau actele de autorizare în termen de 15 zile.
Nu este necesar a se depune avizele sau autorizările tehnice şi nici cele a căror
eliberare este legal condiţionată de înmatricularea societăţii.
Controlul legalităţii actelor sau faptelor care, potrivit legii, se înregistrează în
registrul comerţului se exercită de justiţie printr-un judecător delegat. La începutul
fiecărui an judecătoresc, preşedintele tribunalului va delega la oficiul registrului
comerţului unul sau mai mulţi judecători ai tribunalului. Judecătorul delegat va putea
dispune efectuarea unei expertize, în contul părţilor, precum şi administrarea altor
dovezi.
La societăţile pe acţiuni, dacă există aporturi în natură, avantaje rezervate
fondatorilor, operaţiuni încheiate de fondatori în contul societăţii ce se constituie şi pe
care aceasta urmează să le ia asupra sa, judecătorul delegat numeşte, în termen de 5
zile de la înregistrarea cererii, unul sau mai mulţi experţi din lista experţilor autorizaţi.
Aceştia vor întocmi un raport cuprinzând descrierea şi modul de evaluare a fiecărui
bun aportat şi vor evidenţia dacă valoarea acestuia corespunde numărului şi valorii
acţiunilor acordate în schimb, precum şi alte elemente indicate de judecătorul delegat.
Pentru bunurile mobile noi va fi luată în considerare factura. Raportul va fi depus în
termen de 15 zile la oficiul registrului comerţului şi va putea fi examinat de creditorii
personali ai asociaţilor sau de alte persoane. La cererea şi pe cheltuiala acestora, li se
pot elibera copii integrale sau parţiale de pe raport.

  97
Nu pot fi numiţi experţi:
− rudele sau afinii până la gradul al patrulea inclusiv ori soţii acelora care au
constituit aporturi în natură sau ai fondatorilor;
− persoanele care primesc, sub orice formă, pentru funcţiile pe care le
îndeplinesc, altele decât aceea de expert, un salariu sau o remuneraţie de la fondatori
sau de la cei care au constituit aporturi în natură.
În cazul în care cerinţele legale sunt îndeplinite, judecătorul delegat, prin
încheiere, pronunţată în termen de 5 zile de la îndeplinirea acestor cerinţe, va autoriza
constituirea societăţii şi va dispune înmatricularea ei în registrul comerţului, în
condiţiile prevăzute de legea privind acest registru. Încheierea de înmatriculare va
reda, după caz, menţiunile actului constitutiv prevăzute la art. 7 şi 8.
Societatea comercială este persoană juridică de la data înmatriculării în
registrul comerţului. Înmatricularea se efectuează în termen de 24 de ore de la data
pronunţării încheierii judecătorului delegat prin care se autorizează înmatricularea
societăţii comerciale.
Filialele sunt societăţi comerciale cu personalitate juridică şi se înfiinţează în
una dintre formele de societate enumerate la art. 2 şi în condiţiile prevăzute pentru
acea formă. Ele vor avea regimul juridic al formei de societate în care s-au constituit.
Sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor
comerciale şi se înmatriculează, înainte de începerea activităţii lor, în registrul
comerţului din judeţul în care vor funcţiona. Dacă sucursala se înfiinţează într-o
localitate din acelaşi judeţ sau în aceeaşi localitate cu societatea fondatoare, ea se va
înmatricula în acelaşi registru al comerţului, însă distinct, ca înmatriculare
independentă. Regimul juridic al sucursalei se aplică oricărui alt sediu secundar,
indiferent de denumirea lui, căruia societatea care îl înfiinţează îi atribuie statut de
sucursală. Celelalte sedii secundare − agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea sedii −
se menţionează numai în cadrul înmatriculării societăţii în registrul comerţului sediului
principal. Nu se pot înfiinţa sedii secundare sub denumirea de filială.
Societăţile comerciale străine pot înfiinţa în România, cu respectarea legii
române, filiale, precum şi sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte sedii secundare,
dacă acest drept le este recunoscut de legea statutului lor organic.
Reprezentanţii societăţii sunt obligaţi să depună la oficiul registrului comerţului
semnăturile lor, la data depunerii cererii de înregistrare, dacă au fost numiţi prin actul
constitutiv, iar cei aleşi în timpul funcţionării societăţii, în termen de 15 zile de la
alegere. Dispoziţia alineatului precedent se aplică în mod corespunzător şi
conducătorilor sucursalelor.

3.6. Efectele încălcării cerinţelor legale de constituire a societăţilor cu


personalitate juridică

Când actul constitutiv nu cuprinde menţiunile prevăzute de lege ori cuprinde


clauze prin care se încalcă o dispoziţie imperativă a legii sau când nu s-a îndeplinit o
cerinţă legală pentru constituirea societăţii, judecătorul delegat, din oficiu sau la
cererea oricăror persoane care formulează o cerere de intervenţie, va respinge, prin
încheiere, motivat, cererea de înmatriculare, în afară de cazul în care asociaţii înlătură
asemenea neregularităţi. Judecătorul delegat va lua act în încheiere de regularizările

  98
efectuate. În cazul în care au fost formulate cereri de intervenţie, judecătorul va cita
intervenienţii şi se va pronunţa asupra cererilor acestora în condiţiile art. 49 şi
următoarele din Codul de procedură civilă, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 335 din
Codul de procedură civilă.
În cazul în care fondatorii sau reprezentanţii societăţii nu au cerut
înmatricularea ei în termen legal, oricare asociat poate cere oficiului registrului
comerţului efectuarea înmatriculării, după ce, prin notificare sau scrisoare
recomandată, i-a pus în întârziere, iar ei nu s-au conformat în cel mult 8 zile de la
primire. Dacă, totuşi, înmatricularea nu s-a efectuat în termenele prevăzute de alineatul
precedent, asociaţii sunt eliberaţi de obligaţiile ce decurg din subscripţiile lor, după
trecerea a 3 luni de la data autentificării actului constitutiv, în afară de cazul în care
acesta prevede altfel. Dacă un asociat a cerut îndeplinirea formalităţilor de
înmatriculare, nu se va mai putea pretinde de nici unul dintre ei eliberarea de
obligaţiile ce decurg din subscripţie.
În cazul unor neregularităţi constatate după înmatriculare, societatea este
obligată să ia măsuri pentru înlăturarea lor, în cel mult 8 zile de la data constatării
acelor neregularităţi. Dacă societatea nu se conformează, orice persoană interesată
poate cere tribunalului să oblige organele societăţii, sub sancţiunea plăţii de daune
cominatorii, să le regularizeze. Dreptul la acţiunea de regularizare se prescrie prin
trecerea unui termen de un an de la data înmatriculării societăţii.
Fondatorii, reprezentanţii societăţii, precum şi primii membri ai organelor de
conducere, de administrare şi de control ale societăţii răspund nelimitat şi solidar
pentru prejudiciul cauzat prin neregularităţile la care se referă art. 46−48.
Actele sau faptele, pentru care nu s-a efectuat publicitatea prevăzută de lege, nu
pot fi opuse terţilor, în afară de cazul în care societatea face dovada că aceştia le
cunoşteau. Operaţiunile efectuate de societate înainte de a 16-a zi de la data publicării
în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, a încheierii judecătorului delegat nu
sunt opozabile terţilor, care dovedesc că au fost în imposibilitate de a lua cunoştinţă
despre ele. Terţii pot invoca însă actele sau faptele cu privire la care nu s-a îndeplinit
publicitatea, în afară de cazul în care omisiunea publicităţii le lipseşte de efecte.
Societatea este obligată să verifice identitatea dintre textul depus la oficiul
registrului comerţului şi cel publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a
sau în presă. În caz de neconcordanţă, terţii pot opune societăţii oricare dintre texte, în
afară de cazul în care societatea face dovada că ei cunoşteau textul depus la oficiul
registrului comerţului.
Fondatorii, reprezentanţii şi alte persoane, care au lucrat în numele unei
societăţi în curs de constituire, răspund solidar şi nelimitat faţă de terţi pentru actele
juridice încheiate cu aceştia în contul societăţii, în afară de cazul în care societatea,
după ce a dobândit personalitate juridică, le-a preluat asupra sa. Actele astfel preluate
sunt considerate a fi fost ale societăţii încă de la data încheierii lor.
Nici societatea şi nici terţii nu pot opune, pentru a se sustrage de la obligaţiile
asumate, o neregularitate în numirea reprezentanţilor, administratorilor sau a altor
persoane care fac parte din organele societăţii, atunci când această numire a fost
publicată în conformitate cu legea. Societatea nu poate invoca faţă de terţi numirile în
funcţiile menţionate în alineatul precedent sau încetarea acestor funcţii, dacă ele nu au
fost publicate în conformitate cu legea.

  99
În raporturile cu terţii, societatea pe acţiuni, în comandită pe acţiuni sau cu
răspundere limitată este angajată prin actele organelor sale, chiar dacă aceste acte
depăşesc obiectul de activitate, în afară de cazul în care ea dovedeşte că terţii
cunoşteau sau, în împrejurările date, trebuiau să cunoască depăşirea acestuia.
Publicarea actului constitutiv nu poate constitui, singură, dovada cunoaşterii. Clauzele
actului constitutiv ori hotărârile organelor statutare ale societăţilor prevăzute în
alineatul precedent, care limitează puterile conferite de lege acestor organe, sunt
inopozabile terţilor, chiar dacă au fost publicate.
Nulitatea unei societăţi înmatriculate în registrul comerţului poate fi declarată
de tribunal numai atunci când:
a) lipseşte actul constitutiv sau nu a fost încheiat în formă autentică, în situaţiile
prevăzute la art. 5 alin. (6);
b) toţi fondatorii au fost, potrivit legii, incapabili, la data constituirii societăţii;
c) obiectul de activitate al societăţii este ilicit sau contrar ordinii publice;
d) lipseşte încheierea judecătorului delegat de înmatriculare a societăţii;
e) lipseşte autorizarea legală administrativă de constituire a societăţii;
f) actul constitutiv nu prevede denumirea, sediul societăţii, obiectul său de
activitate, aporturile asociaţilor şi capitalul social subscris şi vărsat;
g) s-au încălcat dispoziţiile legale privind capitalul social minim, subscris şi
vărsat;
h) nu s-a respectat numărul minim de asociaţi, prevăzut de lege.
Nulitatea nu poate fi declarată în cazul în care cauza ei, invocată în cererea de
anulare, a fost înlăturată înainte de a se pune concluzii în fond la tribunal.
Pe data la care hotărârea judecătorească de declarare a nulităţii a devenit
irevocabilă, societatea încetează fără efect retroactiv şi intră în lichidare. Dispoziţiile
legale privind lichidarea societăţilor ca urmare a dizolvării se aplică în mod
corespunzător. Prin hotărârea judecătorească de declarare a nulităţii se vor numi şi
lichidatorii societăţii. Tribunalul va comunica hotărârea judecătorească oficiului
registrului comerţului, care, după menţionare, o va trimite Monitorului Oficial al
României spre publicare în Partea a IV-a, în extras. Asociaţii răspund pentru obligaţiile
sociale până la acoperirea acestora în conformitate cu prevederile art. 3.
Declararea nulităţii societăţii nu aduce atingere actelor încheiate în numele său.
Nici societatea şi nici asociaţii nu pot opune terţilor de bună-credinţă nulitatea
societăţii.

  100
CAPITOLUL IV.

FUNCŢIONAREA SOCIETĂŢILOR CU PERSONALITATE JURIDICĂ


REGLEMENTATE DE LEGEA NR. 31/1990

4.1. Reguli comune privind funcţionarea societăţilor cu personalitate juridică

In lipsa de stipulatie contrara, bunurile constituite ca aport in societate devin


proprietatea acesteia din momentul inmatricularii ei in registrul comertului. Asociatul
care intarzie sa depuna aportul social este raspunzator de daunele pricinuite, iar daca
aportul a fost stipulat in numerar este obligat si la plata dobanzilor legale din ziua in
care trebuia sa faca varsamantul.
Pe durata societatii, creditorii asociatului pot sa-si exercite drepturile lor numai
asupra partii din beneficiile cuvenite asociatului dupa bilantul contabil, iar dupa
dizolvarea societatii, asupra partii ce i s-ar cuveni prin lichidare.
Creditorii prevazuti pot totusi popri, in timpul duratei societatii, partile ce s-ar
cuveni asociatilor prin lichidare sau pot sechestra si vinde actiunile debitorului lor.
Cota-parte din profit ce se plateste fiecarui asociat constituie dividend.
Dividendele se platesc asociatilor proportional cu cota de participare la capitalul
social varsat, daca prin actul constitutiv nu se prevede altfel. Ele se platesc in termenul
stabilit de catre adunarea generala a asociatilor sau, dupa caz, stabilit prin legile
speciale, dar nu mai tarziu de 8 luni de la data aprobarii situatiei financiare anuale
aferente exercitiului financiar incheiat. In caz contrar, societatea comerciala va plati o
penalitate aferenta perioadei de intarziere, la nivelul dobanzii legale. Nu se vor putea
distribui dividende decat din profituri determinate potrivit legii.
Dividendele platite contrar dispozitiilor alin. (2) si (3) se restituie, daca
societatea dovedeste ca asociatii au cunoscut neregularitatea distribuirii sau, in
imprejurarile existente, trebuiau sa o cunoasca. Dreptul la actiunea de restituire a
dividendelor se prescrie in termen de 3 ani de la data distribuirii lor. Dividendele care
se cuvin dupa data transmiterii actiunilor apartin cesionarului, in afara de cazul in care
partile au convenit altfel.
Aportul asociatilor la capitalul social nu este purtator de dobanzi. Daca se
constata o pierdere a activului net, capitalul social va trebui reintregit sau redus inainte
de a se putea face vreo repartizare sau distribuire de profit.
Administratorii pot face toate operatiunile cerute pentru aducerea la indeplinire
a obiectului de activitate al societatii, afara de restrictiile aratate in actul constitutiv. Ei
sunt obligati sa ia parte la toate adunarile societatii, la consiliile de administratie si la
organele de conducere similare acestora.
Administratorii care au dreptul de a reprezenta societatea nu il pot transmite
decat daca aceasta facultate li s-a acordat in mod expres. In cazul incalcarii
prevederilor alin. (1), societatea poate pretinde de la cel substituit beneficiile rezultate
din operatiune. Administratorul care, fara drept, isi substituie alta persoana raspunde
solidar cu aceasta pentru eventualele pagube produse societatii.
Obligatiile si raspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozitiile
referitoare la mandat si de cele special prevazute in aceasta lege.

  101
Administratorii sunt solidar raspunzatori fata de societate pentru:
a) realitatea varsamintelor efectuate de asociati;
b) existenta reala a dividendelor platite;
c) existenta registrelor cerute de lege si corecta lor tinere;
d) exacta indeplinire a hotararilor adunarilor generale;
e) stricta indeplinire a indatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun.
Actiunea in raspundere impotriva administratorilor apartine si creditorilor
societatii, care o vor putea exercita numai in caz de deschidere a procedurii
reglementate de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a
falimentului, republicata.
In orice factura, oferta, comanda, tarif, prospect si alte documente intrebuintate
in comert, emanand de la o societate, trebuie sa se mentioneze denumirea, forma
juridica, sediul si codul unic de inregistrare. Sunt exceptate bonurile fiscale emise de
aparatele de marcat electronice, care vor cuprinde elementele prevazute de legislatia
din domeniu. Pentru societatea cu raspundere limitata va trebui mentionat si capitalul
social, iar pentru societatea pe actiuni si in comandita pe actiuni se va mentiona si
capitalul social, din care cel efectiv varsat, potrivit ultimei situatii financiare anuale
aprobate.
În ceeace priveşte societăţile în numele colectiv, dreptul de a reprezenta
societatea apartine fiecarui administrator, afara de stipulatie contrara in actul
constitutiv.
Daca actul constitutiv dispune ca administratorii sa lucreze impreuna, decizia
trebuie luata in unanimitate; in caz de divergenta intre administratori, vor decide
asociatii care reprezinta majoritatea absoluta a capitalului social. Pentru actele urgente,
a caror neindeplinire ar cauza o paguba mare societatii, poate decide un singur
administrator in lipsa celorlalti, care se gasesc in imposibilitate, chiar momentana, de a
lua parte la administratie.
Asociatii care reprezinta majoritatea absoluta a capitalului social pot alege unul
sau mai multi administratori dintre ei, fixandu-le puterile, durata insarcinarii si
eventuala lor remuneratie, afara numai daca prin actul constitutiv nu se dispune
altfel. Cu aceeasi majoritate asociatii pot decide asupra revocarii administratorilor sau
asupra limitarii puterilor lor, afara de cazul in care administratorii au fost numiti prin
actul constitutiv.
Daca un administrator ia initiativa unei operatiuni ce depaseste limitele
operatiunilor obisnuite comertului pe care il exercita societatea, acesta trebuie sa
instiinteze pe ceilalti administratori, inainte de a o incheia, sub sanctiunea suportarii
pierderilor ce ar rezulta din aceasta. In caz de opozitie a vreunuia dintre ei, vor decide
asociatii care reprezinta majoritatea absoluta a capitalului social. Operatiunea incheiata
in contra opozitiei facute este valabila fata de tertii carora nu li se va fi comunicat
aceasta opozitie.
Asociatul care, intr-o operatiune determinata, are, pe cont propriu sau pe contul
altuia, interese contrare acelora ale societatii, nu poate lua parte la nici o deliberare sau
decizie privind aceasta operatiune. Asociatul care contravine dispozitiilor alin. (1) este
raspunzator de daunele cauzate societatii, daca, fara votul sau, nu s-ar fi obtinut
majoritatea ceruta.

  102
Asociatul care, fara consimtamantul scris al celorlalti asociati, intrebuinteaza
capitalul, bunurile sau creditul societatii in folosul sau sau in acela al unei alte
persoane este obligat sa restituie societatii beneficiile ce au rezultat si sa plateasca
despagubiri pentru daunele cauzate.
Nici un asociat nu poate lua din fondurile societatii mai mult decat i s-a fixat
pentru cheltuielile facute sau pentru cele ce urmeaza sa le faca in interesul
societatii. Asociatul care contravine acestei dispozitii este raspunzator de sumele luate
si de daune. Se va putea stipula, prin actul constitutiv, ca asociatii pot lua din casa
societatii anumite sume pentru cheltuielile lor particulare.
Asociatii nu pot lua parte, ca asociati cu raspundere nelimitata, in alte societati
concurente sau avand acelasi obiect de activitate, nici sa faca operatiuni in contul lor
sau al altora, in acelasi fel de comert sau intr-unul asemanator, fara consimtamantul
celorlalti asociati. Consimtamantul se socoteste dat daca participarea sau operatiunile
fiind anterioare actului constitutiv au fost cunoscute de ceilalti asociati si acestia nu au
interzis continuarea lor. In caz de incalcare a prevederilor alin. (1) si (2), societatea, in
afara de dreptul de a exclude pe asociat, poate sa decida ca acesta a lucrat in contul ei
sau sa ceara despagubiri. Acest drept se stinge dupa trecerea a 3 luni din ziua cand
societatea a avut cunostinta, fara sa fi luat vreo hotarare. Cand aportul la capitalul
social apartine mai multor persoane, acestea sunt obligate solidar fata de societate si
trebuie sa desemneze un reprezentant comun pentru exercitarea drepturilor decurgand
din acest aport.
Asociatul care a depus ca aport una sau mai multe creante nu este liberat cat
timp societatea nu a obtinut plata sumei pentru care au fost aduse. Daca plata nu s-a
putut obtine prin urmarirea debitorului cedat, asociatul, in afara de daune, raspunde de
suma datorata, cu dobanda legala din ziua scadentei creantelor.
Asociatii sunt obligati nelimitat si solidar pentru operatiunile indeplinite in
numele societatii de persoanele care o reprezinta. Hotararea judecatoreasca obtinuta
impotriva societatii este opozabila fiecarui asociat.
Pentru aprobarea situatiei financiare anuale si pentru deciziile referitoare la
introducerea actiunii in raspunderea administratorilor este necesar votul asociatilor
reprezentand majoritatea capitalului social.
Cesiunea aportului de capital social este posibila daca a fost permisa prin actul
constitutiv. Cesiunea nu libereaza pe asociatul cedent de ceea ce mai datoreaza
societatii din aportul sau de capital. Fata de terti, cedentul ramane raspunzator potrivit
art. 225. Cand actul constitutiv prevede cazurile de retragere a unui asociat, se vor
aplica dispozitiile art. 225 si 229.
În ceea ce priveşte societatea în comandită simplă. administratia societatii in
comandita simpla se va incredinta unuia sau mai multor asociati comanditati.
Comanditarul poate incheia operatiuni in contul societatii numai pe baza unei
procuri speciale pentru operatiuni determinate, data de reprezentantii societatii si
inscrisa in registrul comertului. In caz contrar, comanditarul devine raspunzator fata de
terti nelimitat si solidar, pentru toate obligatiunile societatii contractate de la data
operatiunii incheiate de el. Comanditarul poate indeplini servicii in administratia
interna a societatii, poate face acte de supraveghere, poate participa la numirea si la
revocarea administratorilor, in cazurile prevazute de lege, sau poate acorda, in limitele
actului constitutiv, autorizarea administratorilor pentru operatiunile ce depasesc

  103
puterile lor. Comanditarul are, de asemenea, dreptul de a cere copie de pe situatiile
financiare anuale si de a controla exactitatea lor prin cercetarea registrelor comerciale
si a celorlalte documente justificative. Dispozitiile art. 75, 76 alin. (1), art. 77, 79, 83,
84, 86 si 87 se vor aplica si societatilor in comandita simpla, iar dispozitiile art. 80, 81,
82 si 85, asociatilor comanditati.

4.1.1. Regimul juridic al aporturilorla capitalul social şi forme de aport

Trebuie să conştientizăm că noţiunea de aport are un sens juridic şi unul


etimologic. Sub aspect juridic, prin aport se înţelege obligaţia pe care şi-o asumă
fiecare asociat de a aduce în societate un anumit bun, o valoare patrimonială, iar din
punct de vedere etimologic, aportul desemnează chiar bunul adus în societate de către
asociat. Consecinţă a semnificaţiei juridice a aportului, se operează cu noţiunea de
aport subscris, reprezentând obligaţia asumată de asociat, şi expresie a semnificaţiei
etimologice, se operează cu noţiunea de aport vărsat, înţelegând prin aceasta predarea
efectivă a bunului către societate.
Aşa cum am precizat în rândurile anterioare, art. 1.882 noul cod civil prevede
că fiecare asociat trebuie să contribuie la constituirea societăţii prin aporturi băneşti, în
bunuri, în prestaţii sau cunoştinţe specifice, iar art. 1.894 noul Cod Civil dispune că
asociaţii contribuie la formarea capitalului social al societăţii, prin aporturi băneşti sau
în bunuri, după caz.
Juridic, prin aport se intelege obligatia pe care si-o asuma fiecare asociat de a
aduce in societate un anumit bun, o valoare patrimoniala. Pornind de la aceasta
definitie, se poate face distinctia intre urmatoarele tipuri de aport la capitalul unei
societati comerciale:
a) aport in numerar;
b) aport in natura;
c) aport in industrie.
a) Aportul in numerar, reprezentand sumele de bani pe care asociatul se
obliga sa le transmita societatii, nu prezinta dificultati de analiza, acesta fiind
obligatoriu la constituirea oricarei societati comerciale avand in vedere necesitatea
existentei in momentul demararii activitatii societatii a unui disponibil banesc. Întrucât
societatea comercială are nevoie de un minim de resurse financiare pentru desfăşurarea
activităţii comerciale, legea impune obligativitatea aportului în numerar la constituirea
oricărei forme de societate comercială. Mai exact, art. 16 alin. (1) din lege dispune că
aporturile în numerar sunt obligatorii la constituirea oricărei forme de societate. Se
înţelege că aportul în numerar are ca obiect o sumă de bani pe care asociatul se obligă
să o aducă în societate. Legea reglementează obligativitatea aportului în numerar, dar
nu stabileşte un plafon minim al acestuia. In atare situaţie, asociaţii sunt liberi să
decidă întinderea aportului în numerar (cuantumul sumei de bani) cu prilejul
constituirii societăţii comerciale. Aportul în numerar poate fi în lei sau în valută, însă
numai nerezidenţii vor putea vărsa în valută aportul lor. Mai trebuie precizat că,
potrivit art. 68 din Legea nr. 31/1990, aportul asociaţilor la capitalul social nu este
purtător de dobânzi.
b) Aportul in natura reprezinta bunurile aduse de asociati la constituirea
societatii comerciale sau ulterior, pe parcursul functionarii acesteia. Aportul in natura

  104
poate imbraca forma unor bunuri imobile (cladiri, terenuri), bunuri mobile corporale
(marfuri) sau bunuri incorporale (creante, fond de comert). Spre deosebire de
aporturile in numerar, care sunt obligatorii la constituirea oricarei societati comerciale,
aporturile in natura (facultative) sunt admise la toate formele de societati, in functie de
vointa asociatilor. Aportul in natura poate consta in transmiterea catre societate a
dreptului de proprietate sau a dreptului de folosinta asupra bunului in cauza. Distinctia
intre cele doua tipuri de drepturi care pot fi transmise societatii pe calea aportului in
natura prezinta importanta in determinarea regimului aplicabil raporturilor dintre
asociat si societate. Astfel, daca prin aportul adus se transmite dreptul de proprietate
asupra unui bun, aceasta va intra in patrimoniul societatii cu excluderea oricarui drept
al asociatului asupra bunului respectiv, iar in caz de dizolvare a societatii, asociatul nu
va avea niciun drept asupra acestuia, ci doar asupra partii care i se cuvine din
lichidarea societatii. Daca, insa, dreptul care se transmite pe calea aportului in natura
este cel de folosinta asupra bunului respectiv, raporturile dintre asociat si societate sunt
guvernate de regulile referitoare la locatiune. Pe cale de consecinta, asociatul ramane
proprietarul bunului si, in aceasta calitate, va avea dreptul la dizolvarea societatii, la
restituirea bunului.
O forma particulara a aportului in natura o reprezinta aportul in creante, caz in
care acesta are ca obiect bunuri mobile incorporale (creante, brevete de inventie etc.).
Legea nr. 31/1990 limiteaza expres aria aportului in creante prevazand interzicerea
acestuia la societatea pe actiuni constituita prin subscriptie publica, la societatea in
comandita pe actiuni si la societatea cu raspundere limitata.
Acest aport are ca obiect anumite bunuri, care pot fi bunuri imobile (clădiri,
instalaţii etc.) şi bunuri mobile corporale (materiale, mărfuri, utilaje, tehnologii etc.)
sau incorporale (creanţe, fond de comerţ etc.). Bunurile constituite ca aport la o
societate comercială sunt supuse unor reguli speciale reglementate de Legea nr.
31/1990. Astfel. în comparaţie cu aporturile în numerar, aporturile în natură nu sunt
obligatorii la constituirea societăţii, dar sunt admise la toate formele de societate
comercială [art. 16 alin. (2)]. Apoi, potrivit legii [art. 16 alin. (2)] aporturile în natură
se consideră vărsate (adică aparţinând societăţii) prin transferarea drepturilor
corespunzătoare şi prin predarea efectivă către societate a bunurilor aflate în stare de
utilizare. Prin urmare, bunurile aduse cu titlu de aport trebuie să fie funcţionabile
(utilizabile), adică să fie apte pentru desfăşurarea activităţii pe care şi-o propune
societatea comercială aflată în fază de constituire.
Bunurile ce constituie obiect al aportului pot fi aduse cu titlu de proprietate sau
cu titlu de folosinţă. Când sunt aduse cu titlu de proprietate, bunurile intră în
patrimoniul societăţii şi nu mai pot fi urmărite de creditorii asociaţilor. în acest caz,
raporturile dintre asociat şi societate sunt asemănătoare celor de la vânzare-cumpărare,
cu deosebirea că în schimbul preţului asociatul dobândeşte fracţiuni ale capitalului
social (părţi de interes, părţi sociale sau acţiuni).
Natura juridică a raporturilor dintre asociatul care subscrie aporturi în
proprietate şi a celor dintre asociatul care subscrie aporturi în folosinţă şi societatea
comercială destinatară sunt acum reglementate în mod expres de prevederile Codului
civil. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1.896 alin. (2) noul Cod Civil, asociatul care
apor-tează proprietatea sau un alt drept real asupra unui bun răspunde pentru
efectuarea aportului întocmai unui vânzător faţă de cumpărător, iar asociatul care apor-

  105
tează folosinţa răspunde pentru efectuarea aportului întocmai unui locator faţă de
locatar.
Bunul poate fi adus în societate şi cu titlu de uzufruct, caz în care societatea
dobândeşte un drept real, în temeiul căruia are dreptul să folosească bunul şi să
culeagă fructele; asociatul păstrează nuda proprietate asupra bunului.
Momentul transmiterii dreptului de proprietate al bunurilor îl constituie
înmatricularea societăţii în registrul comerţului. Soluţia este consacrată de art. 65 alin.
(1) din Legea nr. 31/1990 potrivit căreia, în lipsă de stipulaţie contrară, bunurile
constituite ca aport în societate devin proprietatea acesteia din momentul înmatriculării
ei în registrul comerţului. în doctrina juridică', se susţine pe bună dreptate că, dacă
bunul piere înainte de înmatricularea societăţii, riscul este suportat de către asociat; el
va fi obligat să aducă în societate un alt bun ori un aport în numerar. Ca argument de
text, sunt aduse dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 care prevăd că
aporturile în natură sunt vărsate „prin transferarea drepturilor corespunzătoare şi prin
predarea efectivă către societate a bunurilor”. Regula este consacrată cu aproape
aceeaşi exprimare şi în materia societăţilor civile, în cuprinsul art. 1.896 noul Cod
Civil, potrivit căreia, aportul în bunuri, altele decât cele fungibile, se efectuează prin
transferul drepturilor asupra acestora şi predarea efectivă a bunurilor în stare de
funcţionare potrivit destinaţiei sociale.
Aporturile în natură trebuie să fie evaluabile din punct de vedere economic [art.
16 alin. (2)]. Cerinţa legală presupune ca asociaţii să purceadă la evaluarea în bani a
bunurilor aduse ca aport pentru a stabili numărul şi valoarea părţilor de interes, părţilor
sociale sau acţiunilor cuvenite asociatului în schimbul aportului. Evaluarea poate fi
realizată de către asociaţi sau de către experţi [art. 37 alin. (3) şi art. 38 alin. (1) din
Legea nr. 31/1990]. Valoarea bunurilor aduse ca aport trebuie consemnată în actul
constitutiv al societăţii, în conformitate cu art. 7 şi 8 din Legea nr. 31/1990.
Aportul în natură poate avea ca obiect şi bunuri mobile incorporale, cum ar fi
creanţele, brevetele de invenţie, mărcile etc.
Trebuie reţinut că legiuitorul asimilează creanţele, ca regim juridic, aporturilor
în natură. în acest sens, art. 16 alin. (3) stabileşte că aporturile în creanţe au regimul
juridic al aporturilor în natură, acestea nefiind admise la societăţile pe acţiuni care se
constituie prin subscripţie publică şi nici la societăţile în comandită pe acţiuni şi
societăţile cu răspundere limitată. înseamnă că aporturile în creanţe sunt admise la
societăţile în nume colectiv, la societăţile în comandită simplă şi la societăţile pe
acţiuni care se constituie prin subscripţie simultană se apreciază că aporturile în
creanţe sunt guvernate de regulile cesiunii de creanţă, însă, prin derogare de la dreptul
comun, asociatul care a depus ca aport una sau mai multe creanţe nu este liberat cât
timp societatea nu a obţinut plata sumei pentru care au fost aduse (art. 84 din Legea nr.
31/1990).
Principiul este consacrat şi de actualul Cod civil care, în art. 1.897 alin. (1),
prevede că asociatul care aportează o creanţă răspunde pentru existenţa creanţei la
momentul aportului şi încasarea acesteia la scadenţă, fiind obligat să acopere
cuantumul acesteia, dobânda legală care începe să curgă de la scadenţă şi orice alte
daune ce ar rezulta, dacă creanţa nu se încasează în tot sau în parte. în consecinţă,
asociatul subscriitor răspunde de solvabilitatea debitorului, şi dacă creanţa nu poate fi
valorificată de la debitor contravaloarea acesteia va fi vărsată de către asociatul care s-

  106
a obligat la creanţa respectivă. în sfârşit, trebuie reţinut că, potrivit dispoziţiilor art.
1.897 alin. (2) noul Cod Civil, asociatul care aportează acţiuni sau părţi sociale emise
de o altă societate răspunde pentru efectuarea aportului întocmai unui vânzător faţă de
cumpărător. Asociatul care aportează cambii sau alte titluri de credit care circulă în
comerţ răspunde potrivit dispoziţiilor aplicabile creanţelor [art. 1.897 alin. (3) noul
Cod Civil].
c) Aportul in industrie consta in prestatiile in munca sau in servicii pe care
asociatul promite sa le efectueze in societate, avand in vedere competenta si calificarea
sa. Potrivit art. 16 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, aportul in prestatii in munca sau
servicii este permis numai asociatilor din societatea in nume colectiv si asociatilor
comanditati din societatea in comandita.
Aportul în industrie constă în prestaţii în muncă sau serviciile pe care asociatul
se obligă să le efectueze în societate potrivit cu pregătirea ori calificarea de care
dispune. Aportul în industrie este permis doar asociaţilor în societatea în nume colectiv
şi asociaţilor comanditaţi în societăţile în comandită.
Potrivit legii, prestaţiile în muncă nu pot constitui aport la formarea sau la
majorarea capitalului social, însă, în schimbul acestui aport, asociaţii au dreptul să
participe, potrivit actului constitutiv, la împărţirea beneficiilor şi a activului social,
rămânând, totodată, obligaţi să participe la pierderi.
Aportul în prestaţii în muncă sau servicii trebuie evaluat şi consemnat în actul
constitutiv în vederea stabilirii părţii de profit şi pierderi a asociatului subscriitor. în
absenţa unei prevederi în actul constitutiv, partea la profituri şi pierderi a asociatului al
cărui aport constă în prestaţii sau cunoştinţe specifice este egală cu cea a asociatului
care a contribuit cu aportul cel mai mic [art. 1.902 alin. (2) noul Cod Civil].

4.1.1.1. Obligaţia de a constitui aportul şi executarea ei


Am arătat în cele de mai sus că aportul are o semnificaţie juridică care constă în
obligaţia asociatului de aduce un bun sau o valoare economică în societate şi o
semnificaţie etimologică desemnând însuşi bunul adus. De aceea se foloseşte şi
noţiunea de aport subscris, corespunzătoare semnificaţiei juridice a acesteia, şi
noţiunea de aport vărsat, reprezentând predarea efectivă a bunului către societate.
Obligaţia de constituire a aportului ia naştere la încheierea actului constitutiv al
societăţii şi poartă denumirea de subscriere, iar executarea obligaţiei poate avea loc la
constituirea societăţii sau ulterior, la termenele stabilite în actul constitutiv, şi este
denumită vărsarea aportului. în concret, subscrierea aportului se naşte prin semnarea
contractului de societate sau, după caz, prin semnarea prospectului de subscripţie
publică. Se înţelege că obligaţia se consideră executată în momentul transferului
drepturilor asupra bunurilor şi a predării efective a acestora către societate.

4.1.1.2. Consecinţele juridice ale neexecutării obligaţiei de aport


Neexecutarea sau executarea cu întârziere a obligaţiei de aport produce anumite
consecinţe juridice în persoana asociatului. În caz de întârziere, art. 65 alin. (2) din
Legea nr. 31/1990 dispune că asociatul care întârzie să depună aportul este răspunzător
de daunele pricinuite, iar dacă aportul a fost stipulat în numerar, este obligat şi plata
dobânzilor legale din ziua în care trebuia să facă vărsământul. Rezultă că, pentru
întârzierea în vărsarea aportului, asociatul poate fi obligat să acopere toate daunele

  107
cauzate societăţii de întârziere şi, cumulativ, să plătească societăţii dobânzile legale de
la data exigibilităţii şi până la predarea efectivă către societate. Aceasta înseamnă că
dobânzile se cumulează cu daunele pricinuite şi nu se impută asupra acestora. Pentru
cazul în care aportul îl constituie creanţele, art. 84 alin. (2) prevede că dacă plata nu s-
a putut obţine prin urmărirea debitorului cedat, asociatul, în afară de daune, răspunde
de suma datorată cu dobânda legală din ziua scadenţei creanţelor. Pentru cazul
neexecutării obligaţiei de aport, se poate aplica şi sancţiunea gravă a excluderii
asociatului din societate.
Pentru stabilirea concreta a participatiei asociatilor la capitalul social, se impune
evaluarea in bani a aporturilor in natura si a celor in industrie.
Astfel, aporturile in natura se evalueaza:
- de catre asociati, in cazul societatilor in nume colectiv, in comandita simpla si
in cazul societatii cu raspundere limitata cu mai multi asociati;
- obligatoriu prin expertiza, in cazul societatii cu raspundere limitata cu asociat
unic;
- prin expertiza dispusa de judecatorul delegat la registrul comertului, in cazul
societatii pe actiuni constituite prin subscriptie simultana si in cazul societatii in nume
colectiv;
- prin expertiza aprobata de adunarea constitutiva, in cazul societatii pe actiuni
constituite prin subscriptie publica.
In ceea ce priveste aporturile in industrie, acestea pot fi evaluate de catre asociati
prin contractul de societate sau, in lipsa acordului dintre asociati, prin recurgerea la un
evaluator.
Speta de la care porneste acest studiu este un caz concret, in care un actionar a
adus ca aport la capitalul unei societati comerciale dreptul de folosinta, pe o perioada
de 25 de ani, a unui activ format din teren de depozitare si cladire administrativa.
Acest drept a fost evaluat si capitalizat ca atare pe baza randamentului (chiriei)
preconizat pe durata de 25 de ani.
Problema este – avand in vedere ca activul a fost inchiriat, produce venituri in
considerarea folosirii terenului ca depozit de metale (fier vechi etc.) – daca societatea
poate deduce fiscal, prin intermediul amortizarii, in fiecare an, a 25-a parte din
valoarea admisa a aportului.
Din punct de vedere contabil, imobilizarile necorporale sunt, in principal,
cheltuielile de constituire, cheltuielile de cercetare-dezvoltare, concesiunile, brevetele,
licentele, marcile comerciale, drepturile si activele similare. Pct. 76 din Reglementarile
contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunitatii Economice Europene, publicate
in M.Of. nr. 1.080 din 30 noiembrie 2005, dispune urmatoarele: „(1)Concesiunile,
brevetele, licentele, marcile comerciale, drepturile si activele similare reprezentand
aport, achizitionate sau dobandite pe alte cai, se inregistreaza in conturile de
imobilizari necorporale la valoarea de aport sau costul de achizitie, dupa caz. In
aceasta situatie, valoarea de aport se asimileaza valorii juste. (2) Concesiunile primite
se reflecta ca imobilizari necorporale atunci cand contractul de concesiune stabileste o
durata si o valoare determinate pentru concesiune. Amortizarea concesiunii urmeaza a
fi inregistrata pe durata de folosire a acesteia, stabilita potrivit contractului. In cazul in
care contractul prevede plata unei chirii, si nu o valoare amortizabila, in contabilitatea
entitatii care primeste concesiunea, se reflecta cheltuiala reprezentand chiria, fara

  108
recunoasterea unei imobilizari necorporale.“Deci, din perspectiva contabila, aportul la
capital al unor bunuri cu titlu de drept de folosinta este amortizabil cu titlu de
„concesiuni“.
Perspectiva juridica: reamintim ca, pe terenul dreptului comercial, contractul
de concesiune clasic este acela prin care concedentul da dreptul concesionarului sa
exploateze o anumita activitate, de regula sub sigla si numele comercial al
concedentului, pe un anumit teritoriu bine delimitat. De regula, concesiunea
comerciala este exclusiva, in sensul ca, pe acelasi teritoriu (judet, regiune etc.),
concesionarul are un drept exclusiv de a opera acea afacere sub sigla concedentului (de
exemplu: concesionarii marilor marci auto). Pentru dreptul de a „reprezenta“ pe
concedent, pe care il cumpara, concesionarul plateste o suma de bani pe care este
normal sa o recupereze prin amortizare, pe durata contractului. Efectele contractului de
concesiune exclusiva sunt carmuite in principal de urmatoarele drepturi si obligatii ale
celor doua parti:
- concedentul are obligatia sa-i asigure concesionarului aprovizionarea – la
termenele si in conditiile convenite – cu acele marfuri pe care i le solicita clientela sa.
Clauza de exclusivitate in livrare este insotita, in cele mai multe cazuri, de o clauza de
exclusivitate in aprovizionare, ceea ce consolideaza raporturile dintre cele doua parti;
- concesionarul este obligat sa revanda marfurile cumparate de la concedent,
fara a-i face concurenta acestuia, vanzand produse similare achizitionate de la alti
producatori;
- concesionarul poate fi obligat – prin contract – sa faca publicitatea cuvenita
produselor respective si sa asigure vanzarea intr-un ritm convenit de ambele parti;
- concesiunea poate include si un contract de depozit, prin care concesionarul
se obliga: sa conserve marfurile şi să le restituie la termenele stipulate in contract.
In aceasta acceptiune, a dreptului comercial, „concesiunea“ reprezinta un activ
necorporal amortizabil, ce poate fi asimilat ca natura juridica cu bunurile enumerate
exemplificativ la art. 24 alin. (10) din Codul fiscal „brevete, drepturi de autor, licente,
marci de comert sau fabrica“. In consecinta, din perspectiva fiscala, consideram ca
nimic nu se opune ca amortizarea – pe durata contractului – a acestor cheltuieli cu
concesionarea sa fie fiscal deductibila.
Problema fiscala: In speta analizata insa, este vorba despre un drept de
folosinta asupra unor bunuri imobile, asimilate din punct de vedere al dreptului
contabil cu concesiunile reglementate prin Legea nr. 50/1991 privind autorizarea
executarii lucrarilor de constructii. Acest act normativ, interpretat coroborat cu Legea
nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, reglementeaza
darea in folosinta a unor terenuri persoanelor fizice sau persoanelor juridice. Daca din
punct de vedere contabil aceste cheltuieli pot fi amortizate, din punct de vedere fiscal
consideram ca amortizarea lor nu este fiscal deductibila deoarece in speta analizata,
valoarea economica principala este a terenului, care este inchiriat unor terti pentru a
depozita diferite materiale sau marfuri. A amortiza fiscal dreptul de folosinta aportat la
capital ar insemna a amortiza fiscal de fapt valoarea (pretul) terenului; or, terenurile nu
sunt active amortizabile (art. 24 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal), ci doar amenajarile de
terenuri (art. 24 alin. (3) lit. f)). Ratiunea nedeductibilitatii se bazeaza pe principiul
conform caruia ceea ce nu se poate obtine direct (amortizarea terenurilor) nu se poate
obtine nici indirect.

  109
În ce priveste cladirile aflate pe teren, ele sunt amortizabile la societatea
„primitoare“ deoarece nu sunt utilizate la societatea proprietara, nefiind indeplinite
conditiile de la art. 24 alin. (2) din Codul fiscal – mijlocul fix nu este utilizat in
productia, livrarea de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi inchiriat tertilor sau
in scopuri administrative. Deci, in cel mai bun caz, ar fi amortizabila o anumita
portiune din valoarea totala a aportului, si anume cea aferenta cladirii.
Daca aceasta este solutia contabila, consideram ca, din punct de vedere fiscal
nici „contravaloarea“ cladirii nu poate fi amortizata deoarece nu exista text legal
pentru acest tip de „concesiuni“.
Aceasta a doua acceptiune a concesiunii referitoare la terenuri, desi perfect
valabila in dreptul civil, administrativ etc., nu poate face obiectul incadrarii la art. 24
alin. (10) din Codul fiscal ca „alte valori similare“. Interpretarea prin analogie este
admisa foarte restrictiv in dreptul fiscal, iar in cazul nostru nu exista niciun fundament
pentru a extinde, prin analogie, cuprinsul alin. (10) C. fisc. la dreptul de a exploata un
bun material, corporal. Alin. (10) se refera explicit la brevete, drepturi de autor,
licente, marci de comert sau fabrica, deci la „bunuri“ care sunt de fapt nemateriale,
care au ca si caracteristica principala faptul ca poseda o valoare mult superioara
materialului suport in care sunt incorporate. Articolul 24 alin. (10) din Codul fiscal
enumera imobilizarile necorporale care pot fi amortizate si din punct de vedere fiscal:
,,Cheltuielile aferente achizitionarii de brevete, drepturi de autor, licente, marci
de comert sau fabrica si alte valori similare, precum si cheltuielile de dezvoltare care
din punct de vedere contabil reprezinta imobilizari necorporale se recupereaza prin
intermediul deducerilor de amortizare liniara pe perioada contractului sau pe durata de
utilizare, dupa caz“. Deci, imobilizarile necorporale se recupereaza pe perioada
contractului sau pe durata de utilizare. In anii ‘90, cand societati straine veneau in
Romania cu aport in know-how pentru a constitui societati mixte, a existat o disputa
referitoare la evaluarea acestor aporturi, autoritatile romane militand, pe buna dreptate,
pentru o durata scurta – 3-5-7 ani a acestora; explicabil, deoarece o inventie, un brevet
etc., in starea sa „actuala“, va fi cu siguranta depasit intr-o perioada de sub 10 ani,
avand in vedere ritmul foarte rapid al progresului tehnic contemporan.
Din enumerarea de la alin. (10), remarcam ca imobilizarile necorporale
prezentate la art. 24 alin. (10) Cod fiscal au anumite caracteristici, care le fac
perisabile intr-un timp scurt, cu exceptia situatiei cand se investeste continuu in
mentinerea caracterului lor de actualitate.
Sigur, sunt discutii si asupra drepturilor de autor care, in cazuri foarte rare, au
valoare perena, cum ar fi cazul clasicilor literaturii etc., protejate insa de lege doar in
timp determinat. Tinand seama de aceste caracteristici comune imobilizarilor
necorporale enumerate la alin. (10), se pune intrebarea daca concesiunile analizate in
speta (adica dreptul de folosinta asupra unor imobilizari corporale) pot fi considerate
similare celor enumerate de catre legiuitor in mod expres?
Cu alte cuvinte, care este criteriul de asemanare, pentru a declara concesiunile
ca fiindu-le similare? Evident, criteriul de similaritate nu poate fi nelimitat de extins, ci
trebuie sa prezinte anumite limite clare care sa evite „inghesuirea“ in aceasta categorie
a unor „materii“ nesfarsite. Elementul de analogie permite incadrarea la art. 24 alin.
(10) din Codul fiscal doar a concesiunilor comerciale, adica a unui bun mobil
necorporal care are evidente asemanari si aceeasi natura cu bunurile necorporale

  110
expres enumerate d0e legiuitorul fiscal (brevete, marci, inventii). Din identificarea
trasaturilor comune elementelor necorporale enumerate la alin. (10) rezulta ca nu
putem asimila, din punct de vedere fiscal, concesiunea activelor corporale cu acestea
explicit prezentate, deoarece nu putem identifica un element comun intre aceste doua
categorii care sa ne permita asimilarea lor prin analogie. In concluzie, amortizarea lor
fiscala nu poate fi acceptata, chiar daca amortizarea contabila este permisa.

4.1.2. Regimul juridic al dividendelor

O societate nu este obligată, în principiu, să distribuie dividende chiar dacă


întrunește condițiile legii pentru a face acest lucru. Societatea poate să păstreze profitul
distribuibil în beneficiul său (de obicei reinvestindu-l 71), având ca efect capitalizarea
acesteia (în condițiile în care distribuirea de dividende are ca efectul opus,
necapitalizarea) și să decidă, ulterior și eventual, plata dividendelor (inclusiv) pe mai
mulți ani cumulat. Se poate, deci, spune că dreptul la dividende nu este condiționat
doar de existența profitului și de prelevările obligatorii ci și de voința societară de a
distribui dividende.
Această problemă a fost dezbătută pe larg la începutul secolului trecut, când o
seamă de comercialiști au invocat regula tradițională de a distribui profitul la sfârșitul
fiecărui an 72. Teza lor a fost combătută cu lux de amănunte de marele profesor
Vivante, care a spus că „bilanțul de fine de an nu este altceva, în realitate, decât un
control periodic al gestiunii societății. Beneficiile sau pierderile definitive nu se vor
constata decât la expirarea contractului de societate sau la lichidarea societății. Or,
până atunci se poate întâmpla ca societatea să aibă nevoie de capitaluri, fie că vrea să
facă investitițiuni noi, fie că vrea să-și mărească fondul de rezervă. De ce dară să
îngrădim asociaților a forța mâna societății, cu atât mai mult cu cât există un text
positiv în acest sens?” 73. În plus, ar fi un act de proastă gestiune să distribuie profitul
pentru ca ulterior să se împrumute mai mult în vederea finanțării investițiilor 74.
Nu se poate echivala voința societară cu o voință pur potestativă, întrucât voința
individuală a fiecărui asociat este diferită de voința societară – în speță adunarea
generală – unde aceasta se formează în condiții de majoritate. Așadar voința unui
asociat de a primi dividende nu se va materializa exclusiv prin votul lui în cadrul
adunării, ci prin votul majorității participanților. În concluzie, s-ar putea vorbi de o
condiție pur potestativă doar la societățile unipersonale. În rest, condiția este una
potestativă simplă, ce ține de voința asociatului și a unor alte persoane,
nedeterminate 75, în speță ceilalți asociați cu care, împreună, formează majoritatea
legală sau statutară.
Între adunarea generală a asociaților (ordinară, în cazul societății pe acțiuni) și
consiliul de administrație, respectiv directoratul care face propunerea de distribuire ar
                                                            
71
Prin achiziționarea de active fixe (adică cele care au o durată de funcționare mai mare de un an, spre deosebire
de cele circulante; a nu se confunda cu imobile/mobile).
72
Ercole Vidari, Umberto Navarrini, Ulisse Manara, Ch. Lyon-Caen & L. Renault.
73
Cesare Vivante, conform D.D. Gerota – op. cit., pp. 54-55.
74
D. D. Gerota – op. cit., p. 55.
75
Aurel Pop, Gheorghe Beleiu – Curs de drept civil (partea generală). Editura Universității din București,
București, 1973, p. 341.

  111
putea exista divergențe, întrucât administratorii pot fi influențați de manageri, care ar
vrea să vadă cât mai mult din profit reinvestit, pentru a crește valoarea societății și
veniturile lor constând în salarii și prime de performanță, pe când asociații (mai bine
zis, acționarii societăților listate) vor voi în general să primească dividende.
În cazul corporațiilor de tip închis americane, organul competent în general să
decidă, în mod discreționar, distribuirea de dividende este consiliul de administrație
(Board of Directors) 76. Consiliul poate astfel decide capitalizarea corporației în dauna
distribuirii de dividende, fără ca acționarii să poată obiecta în vreun fel, chiar dacă, în
trecut, politica corporației a fost aceea de a distribui dividende. În ceea ce privește
corporațiile listate, distribuirea de dividende este regulă, compania având practic reguli
stabile referitoare la plata dividendelor, anunțând cuantumul acestora în mod public,
astfel încât investitorii să fie informați asupra beneficiilor viitoare 77.
Modelul de act constitutiv folosit de companiile britanice, atât de tip închis, cât
și listate prevăd că distribuirea de dividende se face de către acționari la recomandarea
administratorilor, fără însă a putea depăși nivelul maxim prevăzut în recomandare.
Acest sistem funcționează ca un drept de veto din partea ambelor părți. Desigur că, în
final, acționarii îi pot revoca pe administratori, dar la companiile listate mai ales,
acesta ar putea fi nu tocmai un semnal bine primit de piață. În lipsa unei prevederi în
actul constitutiv, adunarea generală a acționarilor are deplină libertate în ceea ce
privește distribuirea și limitele ei. Uneori administratorii pot primi atribuția statutară
de a distribui dividende parțiale (interim dividends) 78.
Prin convocatorul adus la cunoștința asociaților, consiliul de administrație/
directoratul stabilește și data de referință, adică data la care cei care au calitatea de
asociat, în conformitate cu evidentele registrului asociaților/acționarilor, sunt
îndreptățiți să primească dividendele ce urmează a se repartiza (art. 123 alin. 3 din
Legea societăților care, deși este redactată pentru societatea pe acțiuni, se aplică prin
analogie și societăților cu răspundere limitată 79).
Această dată va fi ulterioară publicării convocatorului și nu va putea depăși 60
de zile înainte de data la care adunarea generală este convocată pentru prima oară.
Legea pieței de capital prevede la art. 238 alin. (1), prin derogare de la prevederile
Legii societăților, că data de referință (trebuie să fie ulterioară cu cel puțin 10 zile datei
adunării generale a acționarilor. Motivul derogării este acela că, în caz contrar, cei care
dețin informații din interiorul emitentului (iminenta unei majorări de capital,
distribuirea de dividende) ar putea să-și sporească participarea la capitalul social
anterior datei de referință, astfel ca, la aceasta dată, să exercite noile drepturi (mai
multe) în detrimentul altor acționari care nu au beneficiat de astfel de informații.
Vânzarea titlurilor de participare (în special a acțiunilor) după un anumit timp
este influențată și ea de dividendele viitoare. De exemplu, un investitor poate efectua o
investiție prin dobândirea unei participații la capitalul social bazându-se pe o estimare
a dividendelor ce urmează a le primi, plus un câștig obținut la momentul revânzării
acțiunilor astfel dobândite. Al doilea acționar, care cumpără de la cel inițial, își face și
el un calcul asemănător când plătește prețul acțiunilor. Astfel, viitorul și eventualul
                                                            
76
Robert W. Emerson – op. cit., p. 357.
77
Robert W. Hamilton, op. cit., p. 236.
78
Paul L. Davies, Sarah Worthington – op. cit., p. 298.
79
Această prevedere se aplică însă practic doar la societățile pe acțiuni cu acționariat numeros.

  112
câștig din revânzare se calculează în funcție de așteptările compărătorului de a primi
dividende – așa-numitul câștig din dividende, luând în calcul, desigur, inflația și
eventualul impozit direct pe venitul obținut în urma vânzării 80. Totuși, alte elemente
care trebuie luate în calcul, dar de multe ori sunt ignorate sunt costurile tranzacției și
lichiditatea perfectă a pieții 81. În cazul în care societatea nu plătește dividende și, deci,
acestea nu se iau în calcul în momentul cumpărării acțiunilor, singura așteptare a
cumpărătorului este aceea de a revinde în câștig respectivele acțiuni 82. Pentru a stabili
un astfel de câștig există diverse formule de calcul care țin seama de capitalizarea și
creșterea valorii societății 83. În funcție de forța financiară și de calitatea investitorului
(direct sau de portofoliu 84, financiar sau strategic), acesta optează pentru una sau alta
din variante, respectiv dividende sau câștig din revânzare ori o combinație a lor.
Indiferent însă de varianta aleasă rezultatul teoretic este același 85, așa cum rezultă din
următorul exemplu: acțiunile unei societăți valorează la începutul anului 100 de lei. Pe
parcursul anului, societatea obține un profit care, dacă ar fi repartizat sub formă de
dividende, ar însemna 10 lei per acțiune. Aceasta înseamnă că, la sfârșitul anului, o
acțiune valorează 110 de lei, față de 100 la începutul aceluiași an. Dacă cei 10 lei sunt
efectiv plătiți sub formă de dividende, atunci valoarea acțiunii respective va coborî din
nou la de 100 lei, iar acționarul va avea atunci acțiuni în valoare de 100 de lei fiecare
și, în plus, 10 lei per acțiune în numerar, obținuți din dividende. Câștigul său ar fi
același și când nu s-ar repartiza dividende, ci profitul ar fi reținut, iar acționarul din
exemplu și-ar vinde participarea cu 110 de lei per acțiune. Uneori reinvestirea
profitului nu produce automat o creștere a profitului viitor și, pe cale de consecință, a
valorii acțiunilor, respectiv a dividendelor plătite. De exemplu, dacă o societate
înregistrează anual un profit de 30 lei per acțiune și plătește dividende de 10 lei per
acțiune, restul de 20 lei per acțiune fiind reinvestiți în fiecare an, profitul rămânând
același în ciuda investițiilor făcute din profitul reținut, înseamnă că investițiile făcute
au fost ineficiente. Adică societatea reinvestește 20 lei per acțiune doar ca să mențină
profitul la un nivel constant iar cei 20 lei per acțiune sunt tocmai costurile acestei
mențineri, câștigul real fiind de 10 lei per acțiune. Sau investiția de 20 de lei per
acțiune aduce un profit de doar 10 lei per acțiune (adică jumătate). Motivele pentru
care profitul reținut și reinvestit nu se reflectă perfect în prețul acțiunilor este acela că
exemplul de mai sus este unul teoretic, aritmetic.
Arthur R. Miller, profesor la Facultatea de Drept a Universității Harvard, a
stabilit printr-o procedură simplificată că valoarea acțiunilor unei societăți este
influențată de plata de dividende. Astfel, sumele păstrate de societate prin

                                                            
80
În lipsa unui profit real obținut în urma vânzării, impozitarea se face pe unul fictiv, rezultat ca urmare a
inflației. Câștigul de capital este impozitat, atât pentru rezidenți, cât și pentru nerezidenți.
81
Eilís Ferran – op. cit., pp. 232-233
82
Așadar nu se poate spune că o politică de alocare masivă a profitului către rezerve poate duce la scăderea
cursului acțiunilor pe piață și, deci, la prejudicierea sub acest aspect a acționarilor (pentru o astfel de opinie, la
care nu achiesăm, vezi Ion Băcanu – op. cit., p. 145).
83
Pentru astfel de formule vezi Radu Stroe, Cătălin Arsene, Grigore Focșăneanu – Active financiare derivate,
determinări cantitative. Editura Economică, București, 2001, p. 44.
84
Conform uzanțelor internaționale, se consideră investiție directă, respectiv de portofoliu, participarea la
capitalul social al unei societăți care este egală sau mai mare, respectiv mai mică de 10%.
85
Radu Stroe, Cătălin Arsene, Grigore Focșăneanu – op. cit., p. 45.

  113
nedistribuirea dividendelor sporesc valoarea societății și, deci, a acțiunilor acesteia cu
exact suma reținută 86.
În practică, investitorii pun mai mult preț pe dividende, care sunt actuale, decât
pe viitoare câștiguri de capital, care sunt eventuale, astfel ca sunt înclinați să
subevalueze acțiunile unei societăți care nu distribuie dividende, ci reinvestește
întregul sau aproape întregul profit 87. De aceea managerii marilor societăți trebuie să
cântărească bine cât anume rețin din profit pentru investiții 88.
De asemenea, schimbarea politicii cu privire la dividende în sensul reducerii
acestora pentru a reinvesti mai mult nu este neapărat percepută ca o dezvoltare a
societății ci ca o dificultate financiară 89 În societățile de mici dimensiuni, precum
societățile cu răspundere limitată sau pe acțiuni de tip închis, unde există mai mult
antreprenoriat sau, oricum, o decizie economică luată în comun de management cu
acționariatul, raportul dividende-profit reinvestit este irelevant întrucât nu creează
așteptări.
Hotărârea adunării generale de a nu repartiza dividende este o chestiune
economică (de oportunitate) și, prin urmare, nu poate fi combătută în principiu, o
acțiune în instanță în acest sens fiind, tot in principiu, inadmisibilă 90. Dacă însă există
o prevedere statutară cu privire la obligativitatea distribuirii profitului, adunarea
generală (ordinară) nu poate decide altfel 91 (desigur că tot adunarea generală poate
amenda actul constitutiv). Invers, o societate în care nedistribuirea de dividende este
perpetuă, permițând asociaților finali să împartă activul patrimonial doar la lichidare
(asociațiunile așa-zise tontine) va fi nulă 92 întrucât este împotriva a însăși ideii de
asociere într-o societate comercială, care nu este o simplă asociațiune 93 ori un contract
de asigurare sui generis 94. O clauză temporară o vedem însă, în principiu, permisă 95,
                                                            
86
Robert W. Hamilton, op. cit., p. 236.
87
Investiția într-o societate care reține profiturile este deci considerată a avea un risc mai ridicat.
88
Eilís Ferran – op. cit., p. 233.
89
Scott D. Below and Keith H. Johnson – An Analysis of Shareholder Reaction To Dividend Announcements in
Bull and Bear Market, în Journal of Financial and Strategic Decision, trim. III 1996, vol. 9, nr. 3, p.1.
90
C.S.J., s. com., dec. nr. 4458/1999 în Revista Juridică nr. 4/2000. Refuzul distribuirii de dividende poate
provoca însă nemulțumirea unor acționari care să genereze anti-reclamă societății listate (vezi Gheorghe Piperea
– Societăți comerciale, piață de capital, acquis comunitar. Editura All Beck, București, 2005, p. 286).
91
În acest caz repartiția având temei statutar (C.C. Arion – op. cit., vol. II, p. 400 si I.L. Georgescu – op. cit., vol.
II, p. 550). Nici chiar oportunitatea de a reinvesti profitul nu poate trece peste o astfel de prevedere (“Dacă
statutele atribuie actionarilor o parte din beneficiile curate și investește adunarea generală ordinară cu dreptul de
a fixa dividendul anual aferent fiecarei actiuni, această adunare nu poate să decidă prin majoritate ca dividendul
astfel fixat de dânsa în loc să fie atribuit acționarilor să fie întrebuințat la cumpărarea unui imobil social. Această
deciziune constituie o derogare de la statute” – Ap. Rouen, 8 august 1868 și Cass. fr., dec. din 11 februarie 1924
în M.A. Dumitrescu – Codul de comerciu adnotat. Editura Cugetarea, S. Ciornei și P.C. Georgescu, București,
1926, vol. I, p. 383, pct. 2867, respectiv vol. I, p. 418, pct. 3051;).
92
Pentru o opinie contrară, vezi Cornelia Lefter – op. cit., p. 229.
93
C. A. Stoeanovici – op. cit., p. 39.
94
Toma Stelian – Curs de drept comercial predat la Universitatea din București, vol. I-V. Editat de Mill. Ionescu
Berbecaru, ed. 3, București, 1916, vol. II, p. 60 și D.D. Gerota – op. cit., p. 51.
95
Pentru o opinie de respingere a restrângerilor statutare, pe principiul că societatea are nevoie de flexibilitate în
modul de repartizare a dividendelor, în virtutea dinamismului vieții economice, vezi Vasile Pătulea – op. cit.,
vol. I, p. 292 (credem că o discuție privind clauzele statutare este pur teoretică, întrucât adunarea generală este
aceea care hotărăște atât amendarea actului constitutiv, cât și repartizarea de dividende iar deosebirea dintre cele
două feluri de adunări – ordinară și extraordinară – la societățile pe acțiuni este prea puțin relevantă în acest
context). Pentru o calificare a interdicției temporare ca și clauza leonină vezi Sergiu Deleanu – Clauza leonină în
contractul de societate în Revista Dreptul nr. 2/1992, p. 37 și Elena Cârcei – op. cit., p. 71.

  114
dacă termenul pe care profiturile vor fi capitalizate și, mai ales, reinvestite este unul
rezonabil și obiectiv, iar capitalizarea are sens economic, adică societatea are un plan
de afaceri prin care își propune o creștere constantă pe baza reinvestirii profitului,
cumulat cu eventuale alte surse externe precum finanțări bancare.
Considerăm că termenul maxim legal de 6 luni de la aprobarea situațiilor
financiare anuale menționat la art. 67 alin. (2) din Legea societăților (respectiv cel
stabilit prin legi speciale) se referă la situația în care adunarea generală a aprobat
distribuirea, dar nu a stabilit un termen. De altfel, o obligativitate a distribuirii de
dividende ar încălca voința societară, așa cum se formează aceasta în cadrul hotărârii
adunării generale a asociaților 96, chiar dacă ar exista asociați nemulțumiți de respectiva
hotărâre. Însăși Legea societăților, în cursul unui alt articol (art. 95 alin. 4 teza finală),
prevede ca adunarea generală poate să hotărască nedistribuirea de dividende. Singura
situație când plata nu poate fi evitată este atunci când se face în baza unor cote de
fondator, având în vedere natura pur contractuală a creanței fondatorului. În concluzie,
cu excepția cotelor de fondator, decizia adunării generale luată în condițiile legii și
actului constitutiv este, în principiu, suverană cu privire la utilizarea profitului
distribuibil 97, inclusiv atunci când au fost emise acțiuni preferențiale. Excepțiile de la
suveranitatea necenzurabilă a hotărârii adunării generale trebuiesc bine fundamentate
pe abuzul de majoritate 98, adică pe faptul că nerepartizarea de dividende este făcută
intenționat, atât împotriva intereselor acționarilor minoritari 99, cât și fără legătură cu
interesul economic al societății 100.
Instanțele americane resping în general acțiunile introduse de acționarii
nemulțumiți de opoziția companiei de a distribui dividende101, situațiile în care ele sunt
admise fiind foarte rare 102. În orice caz, pentru a putea promova cu succes o acțiune,
trebuie demonstrat cel puțin (i) existența unui surplus de numerar al companiei și care
nu este necesar afacerilor acesteia și (ii) reaua-credință a celor în măsură să stabilească
repartizarea de dividende 103.
Un exemplu extrem de rea-credință ar fi următorul: o companie plătește
“prime” către patru din angajații săi care sunt, în același timp, și fondatorii societății,
cu excluderea celorlalți angajați. “Primele” sunt calculate pe baza beneficiului
distribuibil al companiei și fără nici o legătura cu performanțele activității salarizate.
“Primele” reprezintă în acest caz “dividende mascate”, nedistribuite proporțional cu
                                                            
96
Stanciu D. Cărpenaru, Cătălin Predoiu, Sorin David, Gheorghe Piperea – op. cit., p. 223 si Cristian Duțescu –
op. cit., p. 480.
97
Vezi I.L. Georgescu – op. cit., vol. II, p. 547 și Gheorghe Piperea – op. cit., p. 280.
98
Radu N. Catană – op. cit., p. 266.
99
De exemplu, pentru a scapa (to squeeze out) de un acționar minoritar incomod, determinându-l prin această
politică să-și vândă participația.
100
Instanțele franceze au admis acțiuni în anularea unor hotărâri ale adunării generale prin care constituirea de
rezerve a fost considerată excesivă, depășind cu mult (20 de ori) capitalul social și însoțită, pe de-o parte, de
lipsa unei justificări economice constând într-un plan de investiții și, pe de altă parte, de plata unor remunerații
semnificative către acționarii care avea și calitatea de administrator (exemplu dat de Radu. N. Catană – op. cit.,
p. 267). Vezi și exemplele prezentate în alineatul următor (practică și legislație comparată).
101
Dosarul Sinclair Oil Corp. vs. Levien, 280A.2d 717 (Delaware, 1971), conform Robert W. Hamilton – op.
cit., p. 238.
102
Dosarul Keough vs. St. Paul Milk Co, 285 N.W. 809 (Minnesotta, 1939), dosarul Dodge vs. Ford Motors
Co., 170 N.W. 668 (Michigan, 1919), dosarul Miller vs. Magline, 256 N.W. 2d 761 (Michigan App., 1979),
conform Robert W. Hamilton – op. cit., p. 238.
103
Ibidem.

  115
participarea la capitalul social 104 și care îi fraudează pe ceilalți acționari. În cazul
corporațiilor de tip închis, instanțele din unele state americane au dat câștig de cauză
acționarilor minoritari când aceștia au demonstrat că, prin politica de dividende,
corporația i-a obligat să vândă în pierdere. Acest “remediu al opresiunii” (oppression
remedy) admis de unele legislații, precum California Corporate Code, § 1800 (a) (4)
și New York Business Corporate Law, § 1104 (a) permit instanțelor să dispună fie plata
dividendelor fie, în cazuri extreme, dizolvarea și lichidarea corporației dacă se
demonstrează “reaua-credință persistentă” față de acționarii minoritari (care trebuie să
reprezinte, în New York, cel puțin 20% din capitalul social). De asemenea, instanțele
din unele state americane au stabilit un preț la care acționarii majoritari sunt obligați să
cumpere acțiunile minoritarilor. În ceea ce privește corporațiile listate, “remediul
opresiunii” nu își găsește aplicabilitatea, considerându-se ca posibilitatea de înstrăinare
a acțiunilor pe o piață organizată și supravegheată reprezintă un remediu mai bun
datorită faptului că eventualii cumpărători nu urmăresc prin cumpărare repartizarea de
dividende, ci cumpără în scopul speculării prețului pieții 105.
Hotărârea cu privire la destinația profitului distribuibil nu înseamnă același
lucru cu politica referitoare la dividende. Aceasta din urmă reprezintă asumarea, de
către societate, a unei poziții de durată medie sau lungă cu privire la destinația
profiturilor anuale ale societății și se materializează prin hotărârile succesive
referitoare la destinația profitului distribuibil. În cazul societăților de tip închis, o astfel
de politica apare atunci când societatea primește o infuzie masivă de capital din partea
unui investitor (în general financiar 106) și care obține, prin contractul de finanțare,
acordul tuturor asociaților cu privire la nerepartizarea de dividende pe perioada pe care
investitorul respectiv are un interes financiar în societatea finanțată (în speță,
participare la capitalul social și/sau credit). În acest fel, investitorul financiar dirijează
profitul exclusiv către investiții, în scopul creșterii valorii societății și, automat, a
câștigului obținut de pe urma valorificării investiției sale (în speță, rata internă de
rentabilitate și/sau dobânda, după caz). Investitorii financiari au interesul de a-și
maximiza investiția și nu urmăresc decapitalizarea societății prin repartizarea de
dividende, ci, din contră, menținerea sau sporirea capitalizării acesteia, având în
vedere scopul urmărit de aceștia, de a-și vinde participațiile în câștig. Deși sunt mai
motivați să repartizeze dividende decât investitorii financiari, investitorii strategici
uneori prefera și ei capitalizarea societății în scopul menținerii locurilor de muncă și
continuării plății salariilor.
La societățile admise la tranzacționare politica referitoare la dividende este
asumată în mod public, investitorii fiind informați de la început asupra acesteia, adică
dacă societatea distribuie sau nu dividende pentru o anumita perioadă, astfel încât să
cumpere acțiuni ale societății în funcție de această politică. Astfel, dacă societatea
reține profitul (retained earnings), cumpărătorul va urmări exclusiv câștigul de capital
rezultat din revânzarea acțiunilor (capital gain) sau, dacă distribuie profitul, dividendul
                                                            
104
Dosarul Murphy vs. Country House, Inc., 349 N.W. 2d 289 (Minnesotta App., 1984), conform Robert W.
Hamilton – op. cit., p. 239.
105
William A. Klein, John C. Coffee, Jr. – op. cit., p. 217.
106
Investitorii financiari sunt acei investitori care nu sunt axați pe un anumit domeniu economic, ci scopul lor e
să cumpere participații din orice domeniu pentru a le revinde în profit, de obicei investitorilor strategici; invers,
investitorii strategici sunt cei din acelasi domeniu ca și societatea ce face obiectul investiției.

  116
per acțiune (dividend gain). O societate care a distribuit dividende imprimă
acționarilor săi un comportament expectațional cu privire la dividendele viitoare, în
sensul că distribuirea va continua cel puțin în același volum 107, ba chiar mai mare,
reflectând astfel perspective prospere de durată 108. O politică ce combină capitalizarea
și reinvestirea profitului cu distribuirea este de asemenea întâlnită. Din punct de vedere
economic, creionarea politicii referitoare la destinația profitului distribuibil 109 este
atributul administratorilor societății admise la tranzacționare, aceștia încercând să facă
societatea, prin politica respectivă, cat mai atractivă pentru investitori, de succesul
acestei politici depinzând funcțiile și remunerațiile lor.

4.1.2.1. Exercițiul dreptului la dividende. Limitarea și suspendarea dreptului

Odată luată hotărârea de distribuire, dreptul la dividende, ca drept societar, se


materializează, luând forma unei creanțe individuale a asociatului față de societate 110,
creanță ce întrunește toate condițiile spre a fi plătita: certă, lichidă și exigibilă. În acest
moment, asociatul devine un creditor social 111 și are aceleași drepturi ca și orice alt
creditor chirografar al acesteia, în termenul general de prescripție de trei ani 112.
Creditorii asociatului pot și ei exercita acest drept prin acțiunea oblică, dreptul la
dividende nefiind unul intuitu personae.
Dacă societatea intră între timp în procedura de insolvență, asociatul se înscrie
la masa credală în calitate de creditor 113.
Așa cum spuneam în cadrul unei secțiuni anterioare, nu trebuie confundat
dreptul la dividende cu exercițiul dreptului. Cel dintâi este un drept societar general
conferit de titlurile de participare deținute, pe când cel din urmă este o creanță născută,
individuală și actuală. Cel dintâi există în mod abstract, prin simpla deținere a titlului
de participare, pe când cel din urmă este un drept concret, exercitabil 114. După
adoptarea hotărârii adunării generale privind distribuirea de dividende și, deci, nașterea
exercițiului, odată dreptul societar materializat într-o creanță aceasta poate fi
înstrăinată ca orice alt drept patrimonial. Asociatul rămâne proprietarul titlurilor de
participare și al dreptului societar la dividende, iar ceea ce înstrăinează este dreptul
individualizat de a primi suma stabilită de societate ca dividend de plată. Dreptul la
dividende – ca drept societar – nu poate fi cedat la modul general, pentru că că
transferul ar echivala cu o privare a titlului de unul din atributele fundamentale ale
dreptului de proprietate, acela de a produce fructe. În concluzie dreptul la dividende,
ca și oricare al drept patrimonial născut din deținerea de titluri de participare, nu poate
fi înstrăinat în ansamblul său, ci doar după ce acesta a fost individualizat sub forma
creanței reprezentând dividendul distribuit și neplătit, adică exact exercițiul dreptului
                                                            
107
Multe societăți listate se străduiesc, prin politica de dividend adoptată, să mențină o plată similară an de an
(Radu Stroe, Cătălin Arsene, Grigore Focsaneanu – op. cit., p. 45).
108
John Lintner – art. cit., p. 97.
109
Care presupune analize foarte complexe ce iau în calcul multe variabile, aceste variabile fiind incluse în
diverse modele matematice.
110
Stanciu D. Cărpenaru – op. cit., p. 146.
111
Robert W. Emerson – op. cit., p. 377.
112
C.S.J., s. com. dec. nr. 404/26.01.2000, publicată în Revista de drept comercial nr. 5/2002, p. 137
113
I. L. Georgescu – op. cit., vol. II, p. 551.
114
Cornelia Lefter – op. cit., p. 228.

  117
societar la dividende 115. În afară de faptul că poate fi înstrăinat ca orice alt drept de
creanță, dividendul distribuit poate forma obiectul unei urmăriri silite, societatea fiind
înștiințată despre cesiune sau urmărire ca orice debitor cedat, respectiv poprit 116. O
cedare (nu și poprire) anterioară nașterii exercițiului poate fi valabilă, fiind privită ca o
cesiune a unui bun viitor, în condițiile art. 1658 C. Civ., însă creanța trebuie să fie
determinată (de exemplu, o sumă de bani constând în dividende viitoare) sau
determinabilă (de exemplu dividendele aferente următorului exercițiu financiar).
Dacă vărsămintele aferente acțiunilor subscrise nu au fost realizate integral,
exercițiul dreptului la dividendele distribuite (anterior scadenței vărsămintelor
datorate) este limitat la nivelul vărsămintelor realizate, după cum prevede art. 67 alin.
(2) prima parte din Legea societăților, conform căruia dividendele se plătesc
asociaților proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat 117. Actul
constitutiv nu se poate abate de la această regulă, derogarea prevăzută de textul legal
menționat referindu-se la împărțirea profitului între asociați, nu la baza de raportare a
distribuirii 118. Aceasta înseamnă, ca regulă fără excepții, că dividendele se distribuie
conform cotei de participare a fiecărui acționar la capitalul social vărsat, nu la cel
subscris. O astfel de regulă nu produce niciun efect în materia societăților în nume
colectiv, în comandită simplă și cu răspundere limitată, unde capitalul subscris este
întotdeauna egal cu cel vărsat întrucât, la aceste societăți, titlurile de participare trebuie
plătite integral la data subscripției (art. 9¹ din Legea societăților). Efecte se pot produce
doar la societățile de capitaluri, unde acționarului i se creează facilitatea plății parțiale
a acțiunilor subscrise.
Pentru a distribui dividendele conform art. 67 alin. (2) teza I-a din Legea
societăților, cotele de participare ale fiecărui acționar se vor recalcula în funcție de
vărsămintele realizate la data distribuirii. De exemplu, dacă o societate are 4 acționari,
un capital subscris de 100.000 de lei împărțit în cote egale de 25%, iar doi acționari și-
au plătit acțiunile doar în proporție de 50%, pe când ceilalți doi și le-au plătit integral,
cota de participare la împărțirea profitului va fi diferită de cota de participare la
capitalul social, astfel că acționarii care nu și-au realizat integral vărsămintele vor avea
fiecare câte o cotă de participare la profitul distribuit de 12,5%, iar cei care și le-au
efectuat integral vor avea fiecare câte o cotă de 37,5%. Dacă dividendele s-ar distribui
proporțional cu cota de capital subscrisă, acționarul ar realiza o îmbogățire fără justă
cauză, iar sumele primite în plus ar trebui restituite în condițiile art. 67 alin. (4) din
Legea societăților.
Așadar, anterior scadenței, plata parțială a acțiunilor limitează volumic
exercițiul dreptului la dividende. După scadență însă, drepturile societare – inclusiv
dreptul la dividende – sunt suspendate 119, acționarul rău-platnic fiind în acest fel
                                                            
115
Pentru o confuzie între dreptul societar la dividende și creanța constând în dividendele distribuite vezi Ioan
Adam, Codruț Nicolae Savu – op. cit., p. 221. În opinia autorilor asociatul, în calitate de titular al dreptului de
creanță constând în dividendele repartizate, poate înstrăina creanța doar împreună cu titlurile.
116
La societățile admise la tranzacționare hotărârea de repartizare are caracter executoriu, putând fi pusă direct în
executare, fără un proces civil prealabil (Cristian Duțescu – op. cit., p. 507).
117
Valentin Mircea – Suspendarea dreptului de vot în cazul acțiunilor neplatite. Revista de drept comercial nr.
2/2003, p. 86.
118
Vezi secțiunea următoare.
119
Într-o opinie la care nu achiesăm, fiind în contradicție cu textul legal, s-a afirmat că dividendele ar trebui
suspendate pana la plata integrală a acțiunilor în toate cazurile, deci indiferent dacă vărsămintele sunt scadente

  118
sancționat pentru neplata în termen a vărsămintelor datorate și pe care societatea se
baza.
Suspendarea nesancționatorie a exercițiului dreptului la dividende o întâlnim
atunci când societatea deține acțiuni de tezaur. Pe perioada deținerii lor, propriile
acțiuni dobândite de societate în conformitate cu art. 103¹ și urm. din Legea
societăților nu dau dreptul la dividende (și nici drept de vot) 120, în mod automat 121.
Acest lucru este normal întrucât societatea se află în situația de a fi atât creditor, cât și
debitor al dividendelor, astfel că nu se poate plăti pe ea însăși. Suspendarea
exercițiului, nefiind o sancțiune, rămâne doar o interdicție temporară generată de
calitatea deținătorului, aceea de emitent.

4.1.2.2. Proporționalitatea distribuirii dividendelor.


Distribuirea neproporțională. Cotele de fondator

Conform art. 67 alin. (2) din Legea societăților, dividendele se distribuie


acționarilor proporțional cu cota de participare a acestora la capitalul social vărsat,
dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel. Distribuire proporțională cu cota de
participare la capitalul social înseamnă ca asociații iau dividende proporțional cu
numărul de acțiuni deținute.
Deosebirea între distribuirea profitului în societățile cu răspundere limitată și a
celor pe acțiuni de tip închis, unde acționariatul este redus sau relativ redus, și
societățile admise la tranzacționare este doar de nuanță: per acționar, în primul caz,
respectiv per (acțiune), în al doilea caz. În primul caz profitul distribuibil (stabilit,
respectiv rămas după prelevările obligatorii sau facultative) se împarte acționarilor, iar
suma primită ca dividend se calculează sub forma unui procent din profitul distribuibil
egal cu procentul de capital social deținut de asociat, pe când în al doilea caz se
împarte profitul distribuibil la numărul de acțiuni 122, stabilindu-se astfel dividendul per
acțiune ce se comunică acționarilor 123, urmând ca fiecare dintre ei să calculeze suma
pe care o va primi înmulțind dividendul per acțiune cu numărul de acțiuni deținute.
Acțiunile sunt egale atunci când se stabilește dividendul, ținându-se cont de
valoarea lor nominală 124 nu de valoarea la care au fost subscrise sau cumpărate ori
dobândite în oricare alt fel.
În cazul acțiunilor emise pe categorii, proporționalitatea înseamnă ca dividendul
per acțiune să fie egal în interiorul aceleiași categorii 125. Adică acționarii cu acțiuni
                                                                                                                                                                                          

sau nu (vezi Nicoleta Rodica Dominte – Organizarea și funcționarea societăților comerciale. Editura C.H. Beck,
București, 2008, p. 214).
120
Aceasta prevedere a făcut obiectul scrutinului constituțional, excepția fiind respinsă (C.C., dec. nr. 58/2005,
publicată în M.Of. nr. 166 din 24 februarie 2005.
121
Suspendarea are loc de deci drept, fără intervenția societății. Instanța sesizată nu va putea decât constata
faptul suspendării și nu să dispună suspendarea întrucât nu suntem în fața unei sancțiuni (vezi Trib. Bucuresti, s.
com., sent. com. nr. 7523/2003, în Cristina Cucu, Marilena Veronica Gavriș, Cătălin Gabriel Bădoiu, Cristian
Haragea – Legea societăților comerciale nr. 31/1990. Repere bibliografice, practică judiciară, decizii ale Curții
Constituționale, adnotări. Editura Hamangiu, București, 2007, p. 182).
122
I. L. Georgescu – op. cit., p. 549.
123
De exemplu, pe anul 2012, cele mai importante societăți listate la Bursa de Valori București au repartizat
dividende astfel: Aeroteh – 2,10002 lei brut/acțiune, Antibiotice – 0,0364 lei brut/acțiune, Biofarm – 0,0130 lei
brut/acțiune, Mobex Tg. Mures 0,9760 lei net/acțiune, Erste Group Bank AG – 0,4000 euro/acțiune etc.
124
Oakbank Oil Co. vs. Crum (1882) 8 App. Cas. 65 (House of Lords), în Eilís Ferran – op. cit., p. 149.

  119
preferențiale vor primi același dividend fix per acțiune, așa cum acesta a fost stabilit la
momentul emisiunii, iar dacă societatea a emis mai multe clase de acțiuni preferențiale
dividendul fix per acțiune trebuie să fie egal în interiorul acelei clase. În toate cazurile,
stabilirea unui dividend per acțiune este permis a fi fixat de la momentul emisiunii
doar în cazul acțiunilor preferențiale nu și a celor ordinare, deoarece natură juridică a
acțiunilor preferențiale este un hibrid între acțiunile ordinare și obligațiuni, adică se
plătesc sub forma unei sume fixe prestabilite, precum la obligațiuni, dar sunt
condiționate de existența profitului legal distribuibil, precum la acțiuni.
Plecând de la faptul că, în cazul acțiunilor preferențiale, dividendul pe acțiune
este fixat la momentul emisiunii și nu mai poate fi modificat, dividendul per titlu
pentru acțiunile ordinare se stabilește în funcție de cota liberă din profitul net rămas
după eventualele prelevări pentru capitalizarea societății și după plata acțiunilor
preferențiale. Adică întâi se reține partea din profit sau chiar profitul integral, după
cum societatea consideră că este necesar pentru a nu periclita stabilitatea ei economică,
apoi se plătesc acțiunile preferențiale cu sumă fixă (sau procentul fix) per acțiune și
apoi, ce rămâne (mult sau puțin), reprezintă profitul aflat la dispoziția adunării
generale ordinare a acționarilor spre a fi distribuit deținătorilor de acțiuni ordinare.
O primă modalitate de a modifica proporționalitatea împărțirii profitului
distribuibil conform cotei de participare la capitalul social este una directă, printr-o
derogare statutară de la regula prevăzută la art. 67 alin. (2) prima parte din Legea
societăților. O a doua modalitate este indirectă, prin alocarea de cote de fondator, la
societățile pe acțiuni. Motivele pentru care asociații modifică direct sau indirect
împărțirea în mod proporțional a profitului sunt: (i) recunoașterea unui aport
necuantificabil sau necuantificat în titluri de participare precum aportul în industrie,
direct, în cazul societăților în nume colectiv și în comandită (art. 16 din Legea
societăților) sau indirect 126, în cazul celorlalte societare, respectiv (ii) recunoașterea
unei contribuții deosebite la fondarea societății pe acțiuni (art. 38 coroborat cu 183
alin. (4) și (5) din Legea societăților), în general (nu și a unei societăți personale sau
mixte 127), și la fondarea uneia constituite prin subscripție publică (art. 19 alin. 3 și 32
din Legea societăților), în particular.
Conform textului complet al primei teze a art. 67 alin. (2) din Legea societăților,
dividendele se distribuie asociaților proporțional cu cota de participare la capitalul
social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel. Obiectul derogării
statutare se referă la modul de împărțire a profitului și nu la baza la care se raportează,
adică la capitalul social vărsat). Altfel spus, dividendele se pot distribui altfel decât
proporțional cu cota de participare, dar respectiva cotă va fi întotdeauna raportata la
capitalul vărsat și nu la cel subscris, dacă există vărsăminte neefectuate de către
acționari. Neproporționalitatea este deci o excepție acceptată de lege atunci când ea
este stabilită prin actul constitutiv, fără a putea fi însă o disproporție vădită, întrucât ar
deveni o clauza leonină.
                                                                                                                                                                                          
125
Eilís Ferran – op. cit, p. 164.
126
Inclusiv o garanție a unui acționar pentru o obligație societară față de un creditor (precum o bancă) poate fi
însoțită de o clauză prin care ceilalți acționari în afara garantului accepta ca acesta din urmă să primească un
procent în plus față de cel la care este îndreptățit conform aportului
127
Art. 38 vorbește expres despre societățile pe acțiuni iar art. 183 alin. 4 vorbește despre adunarea generală
extraordinară, sintagma folosită de legiuitor doar în cadrul prevederilor referitoare la societățile pe acțiuni.

  120
Motivul împărțirii neproporționale a profitului nu trebuie devoalat în actul
constitutiv, întrucât ține de resorturile personale ale asociaților, cum ar fi recunoașterea
unui aport în industrie, atât în sens restrâns (la societățile de persoane), cât și în sens
larg (la toate formele societare). Atunci când există contribuție constantă (în industrie)
a unui fondator sau asociat ulterior, asociații pot decide printr-o clauză statutară ca
profitul să se împartă neproporțional cu participarea la capitalul social 128 (excepția
neproporționalității este însă mai mult decât dificil de aplicat practic la societățile cu
acționariat numeros precum cele constituite prin subscripție publică sau cele admise la
tranzacționare pe o piața reglementată). În toate cazurile, derogarea de la regula
împărțirii proporționale a profitului, chiar dacă este o dispoziție statutară, nu se supune
regulii majorității, ci trebuie hotărâtă cu unanimitatea asociaților, întrucât afectează
drepturile societare individuale ale fiecărui asociat, așa cum acestea rezultă din lege 129,
conform principiului prevăzut la art. 210 alin. (4) din Legea societăților).
A doua modalitate de a afecta proporționalitatea distribuirii dividendelor are loc
prin stabilirea unor cote (părți) de fondator, ca și avantaje speciale ale unor acționari-
fondatori în drept sau chiar și a unor ne-acționari (fondatori în fapt 130).
Avantajele fondatorilor (în drept sau în fapt) sunt îndreptățite la societățile pe
acțiuni, fiind foarte posibil ca ei să fi adus reale servicii la fondarea societății. Este o
un efort pe care fondatorii îl fac 131, uneori chiar deosebit (în funcție, de exemplu, de
obiectul de activitate 132). Având natura juridică a unor avantaje acordate în momentul
înființării sau până la data la care societatea este înmatriculată, aceste cote trebuiesc
prevăzute în mod obligatoriu în actul constitutiv al societății pe acțiuni, conform art. 8
lit. m din Legea societăților. Având în vedere că textul legal vorbește despre
„identitatea beneficiarilor unor astfel de avantaje” și „oricare persoane care au
participat la constituirea societății ori la tranzacții conducând la acordarea autorizației
în cauză”, pe lângă indicarea cotelor trebuie menționată și identitatea fondatorilor, nu
doar a celor în drept (acționari), ci și a celor în fapt întrucât textul legal citat nu
distinge 133.
La societățile pe acțiuni constituite prin subscripție publică adunarea
constitutivă este cea care hotărăște, aprobând actul constitutiv, asupra nivelului cotelor
de fondator (art. 32 alin. 1 din Legea societăților), așa cum au fost acestea propuse prin
prospectul de emisiune, însă alin. (2) le limitează atât procentual, cât și temporal:
maxim 6% din capitalul social inițial 134 pe o perioadă de cel mult 5 ani de la data
constituirii societății. Limitarea este motivată de modul în care se înființează
societatea, lipsit de negociere între viitorii asociați 135. De altfel acesta este și motivul

                                                            
128
Art. 67 face parte din Titlul III Capitolul I – dispoziții comune tuturor formelor societare.
129
În acest sens (deși opinia se referă la distribuirea neproporțională a pierderilor) vezi Vasile Pătulea – op. cit.,
vol. I, p. 113, citând legislație franceză (Lamy).
130
Pentru detalii vezi Sebastian Bodu – Asociați și fondatori, în Revista “Dreptul” nr. 5/2014.
131
Toma Stelian – op. cit., vol. II, p. 175.
132
Cum ar fi obținerea unei autorizații speciale.
133
Iosif G. Cohen – Coexistența grupurilor de acționari și votul plural în societațile anonime, în Revista
societaților și a dreptului comercial, anul 1924, partea a III-a, p. 232.
134
În cazul în care, de avantajele unei cote se bucură mai mulți fondatori, cota acestora nu este obligatoriu a fi
egală (Ioan Adam, Codruţ Nicolae Savu – op. cit., p. 122).
135
Sp. Iacobescu – Câteva manopere la fundarea și administrarea societăților anonime. Revista societăților și
dreptului comercial, anul 1924, p. 794.

  121
includerii sale în mod expres în secțiunea destinată subscripției publice, ca și normă
specială. Pentru societățile pe acțiuni constituite prin subscriere simultană integrală
cotele de fondator nu sunt limitate prin lege dar, la fel ca și în cazul împărțirii
neproporționale a profitului, nu este posibil să se mascheze o leonină.
Acestor din urmă cote le sunt aplicabile prevederile art. 183 alin. (5) din Legea
societăților, conform cărora condițiile participării fondatorilor la profit, indiferent după
cum sunt recunoscute prin actul constitutiv sau de către adunarea generală
extraordinară, conform alin. (4), „se stabilesc de adunarea generală pentru fiecare
exercițiu financiar”.
Interpretarea noastră este aceea ca actul constitutiv sau adunarea generală
extraordinară stabilesc faptul că fondatorii pot primi cote suplimentare de participare
la profit, însă procentul efectiv anual se stabilește de către adunarea convocată la
sfârșitul fiecărui exercițiu financiar, adică adunarea generală ordinară, care hotărăște
cu privire la destinația și repartizarea profitului.
Spre deosebire de societățile pe acțiuni constituite prin subscripție simultană
integrală, la cele constituite prin subscripție publică legiuitorul a reglementat printr-o
normă specială cotele de fondator pentru a le scoate integral de sub tutela adunărilor
generale ordinare, care astfel nu pot influența în niciun fel plata acestor cote, așa cum
au fost ele stabilite prin actul constitutiv aprobat în adunarea constitutivă. Dacă ar fi
fost altfel și cota de participare prevăzută în actul constitutiv ar fi depins de hotărârea
adunării generale ordinare care repartizează profitul, beneficiile fondatorilor societății
constituite prin subscripție publică ar putea ajunge iluzorii în condițiile în care
numerosul acționariat ar putea ușor să uite de efortul acestora, chiar și limitat în
cuantum, mai ales că termenul de acordare a cotelor nu poate depăși 5 ani de la data
constituirii societății (art. 32 alin. 3 din Legea societăților). Așadar avem un șablon
general – expres stabilit în mod neechivoc: la societățile în care capitalul este subscris
simultan integral, unde negocierile există în mod deplin, singura limitare în a
determina cote de fondator o reprezintă clauza leonină 136, însă adunarea generală
ordinară intervine anual în stabilirea cotei pe când la societățile constituite prin
subscripție publică legea limitează procentual și temporal cotele iar adunarea generală
ordinară nu poate modifica cuantumul statutar al acestora, fiind obligată să le plătească
din profit.
Cotele de fondator nu au natura juridică a unor titluri de participare, sub formă
de acțiuni ordinare suplimentare și nu sunt nici titluri de valoare 137, fie ele și sui
generis 138. Titlurile de participare reprezintă fracțiuni ale capitalului social și
generează drepturi patrimoniale și nepatrimoniale. Cotele de fondator sunt departe de o
astfel de calificare. Ele nu sunt nicio asociere în participațiune sui generis între
fondatori și acceptanți 139. Cotele de fondator reprezintă doar creanțe speciale permise

                                                            
136
Pentru o opinie contrară conform căreia limitele de la subscripție publică se aplică și la constituirea simultană
vezi Marian Bratiș – op. cit., pp. 242- 243.
137
Pentru o opinie conform căreia reprezintă tiluri, nominative sau la purtător, vezi D.D. Gerota – op. cit, p. 173
si C.A. Stoeanovici – Curs de drept comercial predat la Universitatea din București, vol. I-V. Editat de Mill.
Ionescu Berbecaru, ed. 3, București, 1916, p. 147.
138
Cass. fr., dec din 10 noiembrie 1924 în M.A. Dumitrescu – op. cit., vol. I, p. 329, pct. 2544. Vezi și doctrina
străină menționată de C.A. Stoeanovici – op. cit., p. 147.
139
Pentu o opinie în acest sens, rămasă izolată, vezi Iosif G. Cohen – art. cit., partea a III-a, pp. 228-231.

  122
de lege 140 și acceptate convențional de organul deliberativ al societății. Nefiind
acordate intuitu personae ele pot fi înstrăinate în condițiile cesiunii de creanță. Dacă ar
fi titluri de valoare transmiterea lor s-ar face în condițiile transmisiunii titlurilor, adică
prin gir sau însoțită de o declarație într-un registru. Caracterul special al creanței
derivă din aceea că (i) spre deosebire de alți creditori ale căror creanțe se plătesc
independent dacă societatea are sau nu profit, cotele de fondator se plătesc doar dacă
societatea înregistrează profit; (ii) cotele sunt stabilite ca procent din acest profit; (iii)
ele nu pot face obiectul unei conversii de creanțe, în condițiile art. 210 alin. (2) din
Legea societăților întrucât, pe parcursul existenței lor, nu sunt creanțe certe, lichide și
exigibile (pot însă să fie convertite după ce se stabilește plata lor efectivă) și, (iv) în
plus pentru societățile constituite prin subscripție publică, cotele sunt limitate în
cuantum și ca perioadă, indiferent dacă societatea a înregistrat sau nu profit până la
expirarea lor.
Stabilirea cotelor se face raportat la profitul net 141, la fel ca și plata lor; întocmai
ca și dividendele, niciun fel de repartizare nu se face poate înainte de plata impozitului
pe profit. De asemenea, neplata lor atrage după sine plata dobânzilor legale 142.
Deosebirile între cotele de fondator și acțiunile preferențiale sunt următoarele:
(i) cotele de fondator nu sunt titluri de participare pe când acțiunile preferențiale sunt;
(ii) cotele nu pot fi, deci, convertite în acțiuni ordinare (întrucât nu prezintă o
participare la capitalul social) pe când acțiunile preferențiale pot fi convertite; (iii)
dreptul la cota de fondator este un drept de creanță ce există independent de calitatea
de acționar (chiar și în afara ei) și, în cazul în care are loc o transmitere prin cesiune
sau chiar prin succesiune a acțiunilor deținute de fondator, cesionarul sau succesorul
nu beneficiază de acest avantaj, în lipsa unei cesiuni exprese având ca obiect cota de
fondator, ca drept de creanță; invers, dreptul la dividende aferent acțiunilor
preferențiale este un drept intuitu rei deci și le însoțește indisolubil, indiferent cine este
deținătorul lor, (iv) cotele de fondator se raportează la profitul corespunzător
capitalului social inițial pe când acțiunile preferențiale se raportează ca capitalul social,
în orice moment și (v) la dizolvare, cotele de fondator nu conferă niciun drept asupra
activului social rămas în urma lichidării 143, pe când acțiunile preferențiale conferă
acest drept, în mod egal cu acțiunile ordinare. În caz de dizolvare anticipată a societății
constituite prin subscripție publică, fondatorii beneficiari ai cotelor au dreptul să ceară
daune de la societate, dacă dizolvarea s-a făcut în dauna drepturilor lor (art. 33 din
Legea societăților) 144. Având în vedere prevederea expresă cu privire la remediul pe
care îl pot invoca, titularii cotelor de fondator nu pot, deși sunt creditori, să se opună în
baza art. 62 din Legea societăților hotărârii adunării generale și nici să ceară anularea
                                                            
140
Cass. fr., dec. din 10 noiembrie 1894 (citată de M.A. Dumitrescu – op. cit., vol. 1, p. 329, pct. 2544).
141
Art. 32 alin. 2 din Legea societăților este neechivoc. Pentru o opinie în acest sens, vezi D.D. Gerota – op. cit.,
pp. 172-173 (citându-l și pe Thaller). Pentru o opinie contrară vezi Marius Șcheaua – op. cit., p. 240, autorul
argumentând că o astfel de cotă este o sarcină. Nu subscriem acestei opinii întrucât cota de fondator nefiind o
cheltuială, dedusă din venit (anterior deci stabilirii profitului impozabil), nu poate avea un regim derogatoriu de
la Codul Fiscal.
142
M. A. Dumitrescu – art. cit., p. 445.
143
Art. 32 alin. 3 din Legea societăților, într-o interpretare per a contrario, coroborat cu art. 33 din aceeași lege.
144
Trib. com. Ilfov, dec. din 13 decembrie 1915, cu nota de Traian Alexandrescu în Revista societăților și
dreptului comercial, 1924, p. 65 și Cass. fr., dec. din 27 ianuarie 1925 în M.A. Dumitrescu – op. cit., vol. I, p.
328, pct. 2542.

  123
ei pe argumentul că cea mai bună reparație este cea în natură 145. O sentință
judecătorească nu va putea păstra în viață societatea dacă acționarii au hotărât – în
mod legal și statutar – contrariul, executarea indirectă, prin echivalent, fiind astfel
singura soluție posibilă 146. Situația este aceeași și atunci când societatea se dizolvă ca
urmare a aplicării art. 15324 din Legea societăților iar acționarii nu doresc să
reconstituie capitalul social, precum și în alte cazuri când dizolvarea este dispusă de
instanță. O dizolvare făcută în dauna drepturilor titularilor cotelor de fondator
presupune că motivul dizolvării este tocmai fraudarea acestora, adică doar pentru a
evita plata creanței cuvenite. De exemplu, constituirea unei alte societăți, cu același
obiect de activitate de către aceeași acționari majoritari și transferarea activelor către
noua societate 147.
Așa cum spuneam mai sus, existența cotelor fondatorilor, chiar și limitate legal,
nu schimbă cu nimic obligativitatea plății lor din profituri determinate conform
legii 148. Fondatorii doar beneficiază de o cotă specială de participare la profit, dar nu
extinsă asupra capitalului social, precum în cazul creditorilor obișnuiți ale căror
creanțe nu sunt condiționate de profit. Așadar, dacă societatea trece prin momente
economice grele, ei vor suporta lipsa profitului întocmai ca și beneficiarii
dividendelor, altfel riscând să agraveze situația societății, ceea ce nu ar fi în avantajul
lor pe termen lung 149. Legislația anterioară (art. 183 alin. 3 C. Com.) accepta, prin
derogare de la regula stabilită în alineatul anterior, ca printr-o stipulație expresă,
procente de capital să poată să fie plătite în acele societăți industriale în care este
nevoie de timp pentru realizarea obiectului social, dar nu mai mult de 3 ani și care să
nu depășească 5%. Repartizarea va fi fost considerată cheltuială iar pierderea cauzată
de această cheltuială va fi fost reportată pe exercițiile financiare viitoare. În acest fel,
legea accepta plata de dividende din beneficii viitoare, fără a compensa însă, față de
acționarul-beneficiar, sumele plătite din capital cu dividende viitoare. Așadar, în primii
ani, acționarul încasa procentele ce i se cuveneau și mai târziu, când societatea începea
să înregistreze profit, încasa dividende 150.
În final, subliniem că, spre deosebire de societățile pe acțiuni constituite prin
subscripție publică unde avantajele sunt stabilite întotdeauna sub forma cotelor
(părților) de fondator, ceea ce face ca aceste avantaje să fie supuse unui regim mai
strict și, deci, mai transparent constând în limitarea avantajelor și menționarea lor în
actul constitutiv, fondatorii unei societăți pe acțiuni constituită prin subscrierea
simultană integrală sau ai unei societăți cu răspundere limitată pot beneficia de astfel
de avantaje într-un mod mult mai flexibil și anume sub forma împărțirii
neproporționale a profitului. Nu există niciun text în Legea societăților pentru
societățile pe acțiuni constituite simultan și nici pentru societățile cu răspundere
limitată care să-i oblige pe fondatori să menționeze în actul constitutiv motivul pentru
                                                            
145
Pentru o opinie contrară bazată pe Codul Comercial care nu prevedea dreptul expres la daune-interese s-a
exprimat opinia că beneficiarii cotei pot ataca cu acțiune sau cu opoziție, după caz, hotărârea adunării generale
care le-ar viola drepturile (vezi Iosif G. Cohen – art. cit., partea a III-a, pp. 228-237).
146
Idem, pp. 68-69.
147
D. Gălășescu-Pyk – Drepturile părților de fundator în caz de disolvare anticipată a unei societăți anonime, în
op. cit., p. 66.
148
C.A. Stoeanovici – op. cit., p. 78.
149
Idem, p. 148.
150
Toma Stelian – op. cit., vol. II, p. 259.

  124
care înțeleg să deroge de la regula distribuirii proporționale a dividendelor. Conform
art. 7 lit. f), respectiv art. 8 lit. k) din Legea societăților, actul constitutiv al unei
societăți cu răspundere limitată, respectiv al unei societăți pe acțiuni trebuie să prevadă
doar „partea fiecărui asociat la beneficii și pierderi”, respectiv „modul de distribuire a
beneficiilor și de suportare a pierderilor”. Art. 8 lit. m) referitor la menționarea
avantajelor fondatorilor (în drept sau în fapt) nu pare a avea vreo conexiune sau a se
raporta în vreun fel la art. 8 lit. k) și cu atât mai puțin la art. 7 lit. f) din Legea
societăților.
Așadar acționarilor dintr-o societate pe acțiuni constituită simultan și, mai ales,
asociaților dintr-o societate cu răspundere limitată le este foarte ușor să stabilească
avantaje sub forma unei participări suplimentare la profit, printr-o simplă derogare de
la proporționalitatea prevăzută la art. 67 alin. (2) prima parte din Legea societăților,
fără a fi obligați să ofere vreo motivație în actul constitutiv, dispozițiile art. 8 lit. m)
rămânând aplicabile doar societăților pe acțiuni constituite simultan cu fondatori în
fapt (adică neasociați) și celor constituite prin subscripție publică. Argumentul
conform căruia art. 7 lit. f), respectiv 8 lit. k) reglementează nu numai participarea la
profit, ci și la pierderi și acest lucru ar justifica lipsa de conexiune cu prevederea
referitoare la avantaje de la art. 8 lit. m), care reglementează doar beneficiile, a fost
prezentat într-o secțiune anterioară. Reiterăm totuși faptul că participarea la pierderi se
face, întotdeauna, indirect și pe seama titlurilor de participare deținute. Altfel spus,
atunci când o societate înregistrează pierderi, dacă acestea sunt de o gravitate care
atrage o reducere a valorii societății, faptul generează automat și aritmetic o
devalorizare a titlurilor de participare. În acest fel asociații participă la pierderi sau le
suportă implicit și implacabil. Așadar participarea la pierderi este, indiferent de forma
societară, proporțională cu participarea la capitalul social, cu excepția clauzelor
leonine care, fiind în general disimulate, nu apar oricum în actul constitutiv.

4.1.2.3. Obligații fiscale

Independent de impozitul pe profit ce incumbă societății, repartizarea de


dividende este, la rândul ei, supusă impunerii directe, asociații fiind obligați să suporte
impozitul în cotele stabilite de lege. Chiar dacă subiect al impunerii este asociatul,
plata efectivă a impozitului se face de către societate, prin reținere și vărsare în contul
trezoreriei statului (sistemul reținerii la sursă) 151.
Cota de impozit este stabilită prin Codul Fiscal și este aceeași atât pentru
persoanele fizice, cât și pentru persoanele juridice, ca parte a cotei unice.
În ceea ce privește asociații-persoane juridice ce fac obiectul unui impozit pe
profit (nu pe venit), odată impozitul reținut la sursă în cota prevăzută de lege asupra
dividendelor primite, acestea din urmă nu mai sunt luate în calcul la stabilirea
                                                            
151
Desigur că asociații pot să minimalizeze efectele impozitului pe dividende înstrăinându-și participarea înainte
de repartizarea dividendelor, participare a cărei valoare s-ar deprecia ca urmare a repartiției. Această variantă
este valabilă numai în cazul în care cota impozitului pe dividende ar fi mai mare decât cota impozitului pe venit,
cu condiția însă ca beneficiul obținut din vânzare (cesiune) să nu fie impozitat în mod direct deoarece, în acest
caz, ar trebui luat în calcul și acest din urmă impozit. Conform Codului Fiscal, profitul obținut din vânzarea
participațiilor într-o societate comercială este supus impozitării (vezi infra nr. 17). În cazul unei cote unice pe
orice fel de operațiune, calculul rămâne pur teoretic.

  125
profitului impozabil al a asociatului-persoana juridică, profit calculat ca diferența
dintre total venituri (inclusiv dividendele în speță) și total cheltuieli ale respectivului
asociat-persoană juridică. Altfel spus, deși venitul obținut din dividende se adăugă
celorlalte venituri ale persoanei juridice, acesta nu se ia în calcul la stabilirea profitul
anual impozabil. Prin acest regim de impunere s-a introdus principiul impozitării
finale, similar persoanelor fizice, ca și beneficiar final al venitului din dividende. Cât
privește impunerea indirectă, operațiunea nu este cuprinsă în sfera operațiunilor supuse
aplicării taxei pe valoarea adăugată.
Asociatul-persoană juridică nerezidentă va fi supus impunerii în condițiile
evitării dublei impuneri, atunci când există un tratat bilateral sau pentru companiile
care au naționalitatea unui stat membru al Uniunii Europene, conform Directivei
2011/96/UE, cu modificările și completările ulterioare privind regimul fiscal comun
care se aplică societăților-mamă și filialelor acestora din diferitele state membre 152.

4.1.2.4. Titularul dreptului la dividendul repartizat

Hotărârea adunării generale a asociaților, odată adoptată, își produce efectele


față de asociați de la data adoptării, nefiind condiționată de depunerea ei la Registrul
Comerțului și publicarea în Monitorul Oficial decât în ceea ce îi privește pe terți 153.
Data plății efective a dividendelor distribuite este cea stabilită de adunarea generală
care a hotărât distribuirea fără însă a putea depăși 6 luni de la data aprobării situației
financiare anuale aferente exercițiului financiar (art. 67 alin. 2 din Legea societăților),
în cazul societăților de tip închis, iar în cazul societăților admise la tranzacționare, de
la data adunării generale a acționarilor (art. 238 alin. 2 din Legea pieței de capital).
Având în vedere că aprobarea situațiilor financiare are loc în cadrul ședinței adunării
generale (ordinare, în cazul societății pe acțiuni), cele două momente coincid, doar
formularea textului legal fiind diferită. Data plății poate fi stabilită nu doar de adunarea
generală care a aprobat distribuirea ci și de administratori/directori, în toate cazurile
însă neputând depăși data-limită prevăzută de legiuitor. În lipsa unei date a plății,
aceasta se va considera a fi data adoptării hotărârii adunării generale de distribuire a
dividendelor 154, cu excepția societăților admise la tranzacționare care pot plăti ulterior
dar nu mai târziu de 60 de zile de la data adoptării hotărârii în cauză (art. 238 alin. 3
din Legea pieței de capital).
În caz de întârziere în plata dividendelor 155 peste data stabilită, acestea sunt
purtătoare de dobânzi penalizatoare 156. Rolul dobânzii este acela de a acoperi
                                                            
152
Aceasta directivă reglementează atât evitarea dublei impozitări cât și evitarea dublei neimpozitări cauzatoare
de evaziune fiscală.
153
Ap. București, s. a VI-a com., dec. nr. 290/2002, în Culegere de practică judiciară a Curții de Apel București
2002, Editura Brilliance, București, 2002, p. 127.
154
ICCJ, s. com., dec. nr. 5090/2005, în Buletinul Casației nr. 2/2006, p. 42.
155
Sp. Iacobescu – art. cit., p. 797: „astăzi s-a cam neglijat plata dividendului imediat după Adunarea generală
care aprobă bilanțul și repartiția cuvenită, tinzându-se la transformarea dividendului în capital; nu se poate
aceasta, amânându-se luni de zile achitarea acestui drept al acționarului. Întârzierile care duc până la 6 luni de la
data bilanțului nu sunt bazate pe necesități reale“.
156
C.S.J. s. com. dec. nr. 1879/13.05.1999, publicată în Revista de drept comercial nr. 11/2001, p. 168, CSJ, s.
com., dec. nr. 2127 din 9 aprilie 2003, în Simona Petrina Gavrilă – Legea societăților comerciale nr. 31/1990.
Practică judiciară. Editura Hamangiu, București, 2009, p. 116 și Ap. București s. com. dec. nr. 2823/1999,
publicată în Dan Lupașcu și colaboratorii – Culegere de practică judiciară în materie comercială, 1999. Editura

  126
prejudiciul încercat de asociatul-creditor prin executarea cu întârziere a obligației de
plată a dividendului distribuit. Calitatea de debitor pentru dividendele distribuite o are
societatea 157 iar datoriile reprezentând dividendele de plătit asociaților se înregistrează
în contul contabil „dividende de plată” (457), asociatul având aceleași drepturi ca și
orice alt creditor social. Rata dobânzii aplicabile, conform art. 67 alin. (2) din Legea
societăților, este cea legală 158, dacă actul constitutiv sau hotărârea adunării generale nu
prevede o dobânda mai mare 159, însă dobânda – legală sau convențională – nu se poate
cumula cu pierderea datorată inflației. Cumulul nu este permis, deoarece rata dobânzii
legale, stabilită în condițiile unei piețe monetare libere, acoperă și chiar depășește
indicele de inflație 160. Dobânzile curg automat, societatea fiind de drept în întârziere
de la data la care trebuia efectuată plata 161, conform art. 1523 alin. (1) lit. d) C. Civ.
(obligația este pecuniară și a fost asumată în exercițiul activității unei întreprinderi) 162.
Odată luată, hotărârea de distribuire de dividende nu mai poate fi revocată
printr-o altă hotărâre a adunării generale, adoptată chiar în același condiții de cvorum
și majoritate, astfel ca își va produce efectele, cu excepția anulării de către instanța
sesizată de un asociat în baza art. 132 alin. (2) din Legea societăților 163. Privită ca și
executare a obligației rezultând din deținerea de titluri de participare, o revocare
unilaterală a repartizării profitului ar încălca principiul forței juridice obligatorii și cel
al irevocabilității prevăzute la art. 1270 C. Civ. Privită ut singuli, ca un act unilateral
de voința valabil exprimat, hotărârea adunării generale are, conform art. 1325 C. Civ.,
același regim juridic ca și contractul și, deci, nu este revocabilă 164. Societatea și-a
asumat o obligație pe care trebuie să o execute întrucât asociatul a primit deja
                                                                                                                                                                                          

Rosetti, 2001, pp. 226-227 (pentru o soluție contrară vezi Ap. Timișoara s. com. dec. nr. 809/A/1998 publicată în
Revista de drept comercial nr. 5/1999, p. 104).
157
Nu asociații ei (CSJ, dec. civ. nr. 2310/1997, în Buletinul Jurisprudenței – baza de date).
158
C.S.J. s. com. dec. nr. 1120/19.02.2002, publicată în Revista de drept comercial nr. 6/2002, p. 185 (vezi și Ion
Băcanu – op. cit., p. 26).
159
C.S.J. s. com. dec. nr. 1120/19.02.2002, publicată în Revista de drept comercial nr. 6/2002, p. 185 (vezi și Ion
Băcanu – op. cit., p. 26).
160
Un cumul al ratei dobânzii cu indicele de inflație ar fi o dublă reparație, nepermisă (vezi si CSJ s. com. dec.
nr. 1925/15.02.2002, publicată în Pandectele Române nr. 1/2003, p. 69. În speță, reclamanta a solicitat
actualizarea cu indicele mediu al inflației cu titlu de daune compensatorii iar dobânda cu titlu de beneficiu
nerealizat). Dobânda penalizatoare acoperă atat pierderea efectivă, cât și beneficiul nerealizat (fiind este cu patru
puncte procentuale peste dobânda legală remuneratorie). Este criticabilă decizia instanței supreme (ICCJ, s.
com., dec. 3990/2005, în Revista română de drept al afacerilor nr. 3/2006 și în Simona Petrina Gavrilă – op. cit.,
p. 117) de a actualiza suma de plată cu rata inflației și de a acorda în același timp dobânzi pentru executarea cu
întârziere, motivând ca actualizarea reprezintă prejudiciul efectiv („factorul intern“) iar dobânda reprezintă
beneficiul nerealizat („factorul extern“). Apreciem, alături de alți autori (Cristina Cucu, Marilena Veronica
Gavriș, Cătălin Gabriel Bădoiu, Cristian Haragea – op. cit., p. 126) că dobânda acoperă prejudiciul care este
unic, în speță contravaloarea lipsei folosinței banilor, dobânda penalizatoare având exact acest rol iar o
actualizare însoțită apoi de o plată a dobânzii reprezintă, după cum spuneam, o dubla reparație.
161
Ap. Constanța, dec. nr. 271/Com/2004, în Buletinul Jurisprudenței 2004, Editura Lumina Lex, București,
2005, pag.62
162
Pentru societățile admise la tranzacționare, prevederea apare expres la art. 238 alin. 3 teza finală din Legea
pieței de capital.
163
Trib. Bucuresti, s. a VI-a com., sent. com. nr. 1109/2005, în Cristina Cucu, Marilena Veronica Gavriș, Cătălin
Gabriel Bădoiu, Cristian Haragea – op. cit., p. 126 (“În condițiile în care hotărârea AGA care a aprobat bilanțul
contabil și repartizarea dividendelor a fost anulată prin hotărâre judecătorească, nu mai există temei legal pentru
plata dividendelor stabilite inițial in bilanțurile contabile ulterioare”).
164
Pentru o opinie (la care nu subscriem) în favoarea posibilității revocării vezi Cristian Duțescu – op. cit., p.
507.

  127
beneficiul angajamentului reprezentat de obligație 165. Dacă am accepta că adunarea
generală poate revoca hotărârea, pe principiul că aceeași voință poate fi la fel de
puternică pentru a-i permite celui care a manifestat-o să revină asupra angajamentului
luat ar însemna să calificăm obligația societății ca fiind una pur potestativă 166 or
obligațiile asumate în acest fel sunt nule 167; de asemenea, drepturile dobândite în baza
ei ar fi eventuale 168. Singura excepție când credem că adunarea generală (ordinară)
poate revoca, în aceleași condiții de cvorum și majoritate, hotărârea de distribuire de
dividende este atunci când, ulterior adoptării, se constată nelegalitatea determinării
profitului, adică încălcarea dispozițiilor art. 67 alin. (3) și (4) din Legea societăților. În
aceleași condiții, adunarea generală poate să hotărască și suspendarea aplicării
hotărârii privind distribuirea169. Chiar și în acest caz, instanța sesizată de asociații care
nu sunt de acord cu ea poate stabili că prima hotărâre să rămână valabilă, constatând că
nu sunt, conform art. 67 alin. (3) și (4), motive de revocare sau suspendare. În rest,
revocarea este o noțiune inexistentă în ceea ce privește voința societară exprimată într-
un angajament ce naște efecte juridice față de terți (precum asociații beneficiari ai
dividendelor distribuite). Desigur că putem avea situația ideală când revocarea primei
hotărâri să fie dispusă de către adunarea generală cu votul unanimității capitalului
social, dar asta nu face din cea de-a doua hotărâre un act de voință atipic,
nesancționabil, ci doar reprezentarea indirectă a acordului asociaților, în noua lor
calitate de creditori ai societății, de a se lipsi de dividende și ar echivala cu un acord de
voință între societate și fiecare dintre asociații săi, fie pe principul mutuus dissensus,
fie ca o renunțare individuală la drept, dar exprimată sub forma unui act colectiv.
Administratorii nu pot decide, din proprie inițiativă, neplata dividendelor distribuite în
caz că au suspiciuni cum că distribuirea ar fi ilegală. Ei pot doar să convoace adunarea
pentru ca, pe baza probelor, aceasta să hotărască suspendarea sau revocarea hotărârii
inițiale. Suspendarea plății de către administratori nu poate avea loc nici atunci când
exista o plângere penală cu privire la ilegalitatea distribuirii, însă procurorul poate lua
măsura interzicerii unei astfel de plăți prin aplicarea controlului judiciar prevăzut la
art. 215 alin. (2) lit. a) C. Proc. Pen.
Odată distribuite, dividendele se datorează fiecărui acționar în egală măsură,
independent de faptul că societatea dispune sau nu de numerar pentru a face plata,
distribuirea făcându-se în funcție de profitul contabil și nu de existența numerarului 170.
O societate poate să dispună de îndeajuns numerar, dar să nu fie pe profit, la fel cum
ea poate fi pe profit, dar fără disponibilități de numerar. Hotărârea adunării generale nu
                                                            
165
Tudor R. Popescu, Petre Anca – Teoria generală a obligațiilor. Editura Stiintifică, București, 1968, p. 142.
166
Cum beneficiul (profitul) poate să existe sau nu, s-a spus despre asociat că este un creditor potențial al
societății (vezi Ion Dogaru, Constantin Mocanu, Tudor R. Popescu, Maria Rusu – op. cit., p. 89), dar nu sub
condiție pur potestativă.
167
Tudor R. Popescu, Petre Anca – op. cit., p. 143.
168
Patrick Dalion, Jean-Pierre Pamoukdjian – Dreptul societăților. Editura Economică, București, 2002, p. 177
169
Trib. București, s. a VI-a com., sent. com. nr. 4610/2003, în Cristina Cucu, Marilena Veronica Gavriș, Cătălin
Gabriel Bădoiu, Cristian Haragea – op. cit., p. 126. Chiar dacă sentința nu se referă la ilegalitate, principiul
suspendării plății dividendelor printr-o hotărâre ulterioară a adunării generale rămâne valabil (“În condițiile în
care hotărârea AGA de suspendare a plății dividendelor către unul din acționari, motivată de anularea
certificatului de proprietate asupra terenului aportat, nu a fost atacată, aceasta a devenit obligatorie pentru toți
acționarii, iar cererea de obligare a societății la plata acestor dividende și a daunelor moratorii este
neîntemeiată”).
170
Ap. Brașov, s.com și cont. adm., dec. 258/A/2000, în Revista de drept comercial nr. 12/2000, p. 194.

  128
poate condiționa plata dividendelor de acumularea de numerar 171 ci doar o poate
amâna cel mult până la data-limită de 6 luni. Termenul de plată este același pentru toți
asociații, nefiind condiționat de o eventuală cerere a asociatului. Numerarul poate fi
acumulat în orice formă, inclusiv prin contractarea unei surse externe de finanțare (de
exemplu, un credit 172) pentru a obține banii necesari, însă în niciun caz nu se va putea
prevala de lipsa numerarului pentru a nu plăti dividendele distribuite 173. Așadar
dividendele sunt, prin esența lor, în numerar. Plata dividendelor în bunuri, deși
posibilă 174 (precum în produse ale societății 175) nu este o noțiune juridică, ci
economică și operațiunea are natura unei dări în plată. Devenind sume datorate
asociaților, societatea nu poate da acestora altă destinație 176. Plata sub formă de bunuri
trebuie, deci, să fie agreată de fiecare acționar în parte, întrucât este o nouă obligație,
hotărârea adunării generale neputând realiza o transformare a obligației de plată a unei
sume de bani într-una de distribuire de produse întrucât nici măcar voința majorității
nu se poate substitui voinței fiecărui acționar de a primi ce i se datorează conform legii
și voinței societare privind repartizarea profitului. Cât privește “plata dividendelor în
acțiuni”, în ciuda numelui înșelător, operațiunea nu este nici măcar de distribuire de
dividende (sau cu efect economic similar) și cu atât mai puțin de dare în plată 177.
Creanța asupra dividendelor este una certă și lichidă, pe care fiecare asociat,
individual, o are împotriva societății, însoțită de o acțiune personală bazată pe dreptul

                                                            
171
Criticăm astfel soluția unei instanțe (Ap. Bucuresti, s. a V-a com., dec. nr. 937/2002, în Culegere de practică
judiciară a Curții de Apel București, 2002, Editura Brilliance, 2003, p. 151) de a considera valabilă aprobarea cu
unanimitatea capitalului social prezent ca dividendele să fie plătite pe măsura ce societatea își constituie
lichidități, în ordinea cererilor formulate de acționari
172
Băncile, în calitate de principalii finanțatori prin credit în România, finanțeaza însă în general proiecte
considerate profitabile (plan de afaceri).[103]
173
Ap. Brasov, s. com., dec. nr. 258/Ap/02.06.2000, publicată în Revista de drept comercial nr. 2/2002, p. 279.
174
Stanciu D. Cărpenaru, Cătălin Predoiu, Sorin David, Gheorghe Piperea – Societățile comerciale.
Reglementare, doctrină, jurisprudentă, ed. 1. Editura All Beck, București 2001, p. 265, Dan Drosu Șaguna – op.
cit., vol. II, p. 244. Exemple de astfel de situații sunt în cazul societăților comerciale din domeniul agricol (vezi
Cristian Duțescu – op. cit., p. 493) sau viticol (vezi Nicoleta Rodica Dominte – op. cit., p. 215).
175
Denumite și in specie.
176
De exemplu plata unor datorii catre terți (ICCJ, s. com., dec. nr. 72 din 11 iaunuarie 2007, în Simona Petrina
Gavrilă – op. cit., p. 112).
177
Pentru o astfel de calificare eronată vezi Gheorghe Piperea, op. cit., p. 271, Cristian Gheorghe – op. cit., p.
205 și Cristian Duțescu – op. cit., pp. 490/493 (opinie preluată și de Nicoleta Rodica Dominte – op. cit., p. 216).
Operațiunea nu este una de distribuire a profitului și decapitalizare a societății ci de folosire a acestuia la
majorarea capitalului social, deci o capitalizare a ei și o reașezare a bilanțului contabil în urma căruia asociații
primesc titluri de participare nou emise. Altfel spus, asociații decid, în cadrul adunării generale ordinare,
reținerea profitului și apoi, în cadrul celei extraordinare, majorarea capitalului social cu profitul nedistribuit
(pentru o opinie în sensul calificării operațiunii ca majorare de capital vezi și Cristina Cucu, Marilena Veronica
Gavriș, Cătălin Gabriel Bădoiu, Cristian Haragea – op. cit., p. 131). Or darea în plată înseamnă că, pentru
stingerea creanței născută din distribuirea de dividende – adică de repartizare a profitului în folosul imediat al
asociaților, cu obligația societății de a plăti dividendul – asociatul să primească o altă prestație (de exemplu,
produse). În cazul de față însă, neavând loc nicio distribuire, nu există o creanță a asociatului, în condițiile în
care nu se pune semnul egal între dreptul societar la dividend (care este unul generic și care doar dă naștere, în
condițiile legii, la exercițiul lui) și dividendul în sine (care este creanța asupra societății). Mai mult, operațiunea
nu este supusă impozitului pe dividende (art. 7 pct. 12 lit. a C. Fisc.) deoarece noile titluri primite nu reprezintă
un venit imediat pentru asociat și ca atare impozabil, venitul realizându-se la data vânzării titlurilor, atunci
intervenind și impunerea lui. Nefiind deci o dare în plată, asociații minoritari nemulțumiți de această modalitate
de alocare de noi titluri nu pot ataca nici hotărârea adunării generale ordinară și nici pe cea extraordinară

  129
comun, prescriptibilă în termenul general 178 care începe să curgă de la data
exigibilității, adică de la data stabilita pentru efectuarea plății (nu de la data adoptării
hotărârii de distribuire, atunci când cele două date nu coincid) 179 și supusă popririi de
către creditorii personali ai asociatului 180. De asemenea, aceștia au și o acțiune oblică
asupra societății-debitoare, dacă asociatul este inactiv în a-și exercita dreptul de
creanță. În cazul societăților admise la tranzacționare, hotărârea adunării generale
privind distribuirea, depusă în termen de 15 zile la Registrul Comerțului spre a fi
menționată și publicată în Monitorul Oficial, este titlu executoriu, deci de la data
exigibilității plății dividendului începe să curgă termenul de prescripție privind
executarea silită. Dacă societatea se dizolvă anterior plății, creanța asociaților este una
obișnuită, în concurență cu a oricărui alt creditor chirografar, fără legătură cu partea
rămasă în urma lichidării la care sunt îndreptățiți abia după plata creditorilor sociali 181.
Dividendele distribuite de corporațiile americane pot fi plătite în numerar
(cash), cu un cec, în bunuri corporale sau incorporale sau în servicii contractate
anterior distribuirii. Valoarea bunurilor sau serviciilor remise, respectiv prestate în
schimbul dividendelor în numerar este de obicei stabilită de comun acord și cu bună-
credință de către administratorii care au decis distribuirea și plata în acest mod. În
unele state, valoarea bunurilor sau serviciilor se determină de către instanță, în caz de
litigii. În unele state, contractele pentru servicii viitoare sau titlurile de valoare
(incluzând cecuri post-datate) nu sunt permise. Trendul este însă de a permite astfel de
distribuiri (începând cu MBCA 1979) 182.
Atunci când un asociat își înstrăinează titlurile de participare înainte de
adoptarea hotărârii de distribuire, conform art. 67 alin. (6) din Legea societăților,
dividendele acumulate până la data cesiunii aparțin cedentului, respectiv cesionarului,
după aceasta dată 183. Părțile pot conveni însă altfel. Prevederea legală este, deci, una ce
ține de raporturile dintre cedent și cesionar 184 și nu dintre asociat și societate 185, având 1

rolul, dispozitivă fiind, să acopere lipsa unei prevederi contractuale concrete între
cedent și cesionar cu privire la dividende.

                                                            
178
Cas., III, dec. nr. 1844 din 4 octombrie 1938, în Revista de drept comercial și studii economice, anul 1938, p.
42.
179
Ap. București, s. a VI-a com., dec. nr. 1331/2002, in Culegere de practică judiciară a Curții de Apel București
2002, Editura Brilliance, București, 2003, p. 133 și Compania de Electricidad de la Provincia de Buenos
Aires (1980) 1 Ch. 146, in Eilís Ferran – op. cit., p. 150.
180
I. Popescu Albota – Valabilitatea dispozițiunilor statutare la „ridicarea“ dividendelor sub regimul Legii pentru
fixarea prescripțiunii în favoarea statului a titlurilor și valorilor mobiliare din 1 aprilie 1939. Revista de drept
comercial și studii economice, anul 1943, p. 299.
181
În caz de faliment al societății, actionarul se va înscrie la masa credală pentru suma reprezentând dividendele
repartizate și neplătite (vezi I.L. Georgescu – op. cit., vol. II, p. 551).
182
Robert W. Emerson – op. cit. P. 378.
183
Pentru ca cesionarul să aibă dreptul la dividendele datorate pentru perioada de dinaintea dobândirii calității de
asociat, trebuie să facă dovada transmiterii acestora (CSJ, s. com., dec. nr. 191/1996, în Dreptul nr. 1/1997 și Ap.
București, dec. civ. nr. 676/R/2001, în Ministerul Justiției, Culegere de practică judiciară 1999-2002, p. 239). În
absența unei clauze în contractul de cesiune nu se poate prezuma o asemenea transmisiune și, prin urmare,
dividendele încasate vor fi împărțite proporțional cu durata deținerii titlurilor între cedent și cesionar, cesionarul
fiind obligat să îi restituie cedentului partea să (Ap. Brașov, s. com. și cont. adm., dec. nr. 320/1998, în
INDACO).
184
ICCJ, s. com., dec. nr. 1271/2004, în Revista română de drept al afacerilor nr. 3/2005, p. 130.
185
Pentru o opinie contrară, la care nu subscriem, vezi Maria Dumitru – op. cit., pp. 70-71.

  130
Pentru ceilalți, atât prevederea legală dispozitivă, cât și o eventuală clauză
contractuală dintre cedent și cesionar este inopozabilă. Așadar societatea, ca și terț față
de contractul de cesiune dar debitor al obligației de plată față de asociat plătește
dividendele acelei persoane – fie el cedent sau cesionar – care, la data de referință, are
calitatea de asociat, conform evidentelor din registrul asociaților/acționarilor. Deci
formularea “dividendele se cuvin după data transmiterii” nu poate fi interpretată în
sensul că societatea plătește dividende cedentului, cesionarului sau ambilor,
proporțional cu perioada pe care fiecare a deținut titlurile (până la data de referință
putând interveni un număr nelimitat de cesiuni succesive) 186. Dacă cesiunea
(acțiunilor) intervine între stabilirea datei de referință și plata efectivă a dividendelor,
din punct de vedere al societății, îndrituit la a primi plata este cedent și nu cesionarul,
chiar dacă transferul de titluri a fost înscris în registrul asociaților/acționarilor iar
părțile au convenit în contractul de cesiune că aparțin cesionarului. Invers, dacă
cesiunea a avut loc înainte de data de referință, dividendele vor fi plătite de societate
cesionarului.
Așadar, dacă societatea plătește cedentului dar îndreptățit la dividende –
conform art. 67 alin. (6) sau contractului de cesiune – este cesionarul, acesta din urmă
va avea o creanță asupra cedentului pentru respectivele dividende. Invers, dacă
societatea plătește cesionarului însă îndreptățit la dividende – conform art. 67 alin. (6)
sau contractului de cesiune – este cedentul, acesta din urmă va avea o creanță asupra
cesionarului.
Altfel spus, cine le-a încasat doar datorită faptului că se regăsea în evidența
acționarilor la data de referință, va trebui să remită dividendele încasate sau, dacă nu
le-a încasat, să cedeze creanța față de societate celui căruia dividendele i se cuvin.
Data de referință la societățile de tip închis se stabilește de către consiliul de
administrație, respectiv de către directorat, și este ulterioară publicării convocatorului
fără însă a depăși 60 de zile anterioare datei la care adunarea generală este convocată
prima oară (art. 123 alin. 2 și 3 din Legea societăților). La societățile admise la
tranzacționare, prin derogare de la Legea societăților, data de identificare a acționarilor
care urmează a beneficia de dividende (sau de alte drepturi) se stabilește de către
adunarea generală a acționarilor care decide distribuirea și va fi ulterioară acesteia cu
cel puțin 10 zile lucrătoare. Tot la aceste societăți se obișnuiește ca dividendul să fie
anunțat de către societate anterior distribuirii, dată denumită cum-dividend (CD). Data
distribuirii lui se numește ex-dividend sau (XD). Dacă un acționar își înstrăinează
acțiunile CD, va pierde dividendele aferente, societatea plătind cumpărătorului, pe
când înstrăinarea lor XD nu duce la pierderea lor deoarece societatea îi va plăti tot lui.
Daca XD este preluată de BVB (data ex -) ca și dată de tranzacționare, potențialii
cumpărători vor fi informați cu privire la faptul că nu sunt îndreptățiți la dividende.
După cum vedem, dispozițiile art. 67 alin. (6) din Legea societăților nu sunt aplicabile
societăților listate, unde părțile tranzacției cu acțiuni nu se cunosc, operațiunea având
loc prin intermediari autorizați pe piața reglementată pe care societatea se
tranzacționează. În general vânzările XD determină o scădere a prețului respectivelor
                                                            
186
Florentin Țuca – Efectele cesiunii de acțiuni sau parți sociale asupra calității de creditor al dividendelor.
Revista de drept comercial nr. 2/2000, pp. 90-94. În cuprinsul articolului, autorul critică, în mod întemeiat, dec.
nr. 191/20 februarie 1996 a Curții Supreme de Justitie, publicată în Buletinul jurisprudenței. Culegere de decizii
pe anul 1996, pp. 218-221

  131
acțiuni pe piață, fiind lipsite de dividendele aferente perioadei pentru care se face
distribuirea.

4.1.3. Rezervele societăţii: categorii de rezerve, modul de constituire a rezervelor

Rezervele reprezinta în principiu beneficii capitalizate în mod durabil de


întreprindere pâna la o decizie contrara a organelor autorizate. Deci ele se constituie si
doteaza în raport cu cotele distribuite din beneficiile anului.
În mod exceptional rezervele se mai pot constitui si din alte resurse cum sunt
diferentele din reevaluare si primele de capital.
Structural, rezervele se împart în rezerve legale, rezerve pentru actiuni
proprii,rezerve statutare si alte rezerve.
Rezervele legale se constituie în proportie de cel putin 5 % din profitul contabil
anual înainte de impozitare (profitul brut) pâna la limita când rezerva atinge 20 % din
capitalul social - la societatile comerciale cu capital autohton si regiile autonome - si
25% la societatile comerciale cu participare de capital strain. Se precizeaza ca sumele
utilizate pentru constituirea sau majorarea fondului de rezerva sunt deductibile la
determinarea profitului impozabil, în limita a 5 % din profitul anual, pâna ce acesta va
atinge a cincea parte din capitalul social.
Legea societatilor comerciale prevede ca în rezervele legale se include si
excedentul obtinut prin emisiunea actiunilor la un curs mai mare decât valoarea lor
nominala, daca acest excedent nu este întrebuintat la acoperirea cheltuielilor de
emisiune sau destinat amortizarilor.
Prin scopul lor rezervele legale sunt destinate sa protejeze capitalul social în
cazul în care exercitiile financiare s-au încheiat cu pierderi.
Rezervele statutare se constituie anual din beneficii nete ale unitatilor
patrimoniale, conform prevederilor din statutul acestora. Ele pot avea ca scop
temperarea asociatilor de a pretinde dividende în dauna altor obligatii mai mari si mai
urgente ale întreprinderii privind functionarea sa normala.
Alte rezerve prevazute de lege sau de statut pot fi constituite facultativ pe
seama beneficiilor si din alte surse, cum sunt primele legate de capital, fiind destinate
acoperirii pierderilor, cresterii capitalului social, acordarii de dividende si în anii de
exercitiu financiar care se încheie cu pierderi, pentru rascumpararea propriilor actiuni
de catre societate si alte destinatii stabilite prin hotarârea generala a asociatilor.

4.1.4. Obligaţiile şi răspunderea administratorilor societăţilor cu personalitate


juridică reglementate de Legea nr. 31/1990

Vointa sociala a oricarei societati comerciale exprimata de adunarea generala


este adusa la indeplinire prin actele de executare ale persoanelor anume investite, care
realizeaza administrarea societatii.
Societatea comerciala este administrata de unul sau mai multi administratori. In
cazul societatii pe actiuni administratorii, daca sunt mai multi, formeaza consiliul de
administratie. Prin actul constitutiv se poate stipula ca societatea pe actiuni este
administrata de un directorat si de un consiliu de supraveghere(art. 137).

  132
Consiliul de administratie poate delega o parte din atributii unuia sau mai
multor directori, numind pe unul din ei director general. In societatea in comandita pe
actiuni, administrarea societatii este incredintata unuia sau mai multor asociati
comanditati (art.188). In societatea cu raspundere limitata, administrarea societatii este
realizata de unul sau mai multi administratori (art.197). Din dispozitiile citate rezulta
ca o societate comerciala, indiferent de forma ei juridica, este administrata de un
administrator ori de mai multi administratori.
In cazul unei pluralitati de administratori, legea face o distinctie; in cazul
societatii in nume colectiv, societatii in comandita simpla si societatii cu raspundere
limitata, pluralitatea de administratori nu este organizata; in cazul societatii pe actiuni
sau in comandita pe actiuni, pluralitatea de administratori este organizata sub forma
unor organe colegiale de administrare (consiliul de administratie si directorii
societatii). In cat priveste societatea pe actiuni, administrarea si conducerea societatii
se poate realiza, la alegerea asociatilor, prin consiliul de administratie si directorii
societatii (sistemul unitar) sau prin directorat si consiliul de supraveghere ( sistemul
dualist).
In cele ce urmeaza, vom examina, mai intai, aspectele generale privitoare la
administrarea societatii prin administratori indiferent ca este singur sau sunt mai multi
si formeaza un consiliu de administratie, iar administrarea societatii pe actiuni in
sistem unitar sau dualist va fi examinata in cadrul sectiunii consacrate acestei forme de
societate.
a) Statutul administratorilor
In calitate de administrator este numita, in mod obisnuit, o persoana fizica. S-a
admis posibilitatea ca functia de administrator sa fie indeplinita si de o persoana
juridica.
Avand in vedere rolul care revine administratorului in gestiunea societatii,
persoana care este desemnata in aceasta calitate trebuie sa indeplineasca conditiile
cerute de lege.
Intrucat administratorul incheie acte juridice pentru realizarea scopului
societatii, persoana fizica desemnata ca administrator trebuie sa aiba capacitate de
exercitiu deplina.
Persoana desemnata ca administrator trebuie sa aiba o moralitate nestirbita.
Calitatea de administrator nu poate fi indeplinita de o persoana care a fost condamnata
pentru gestiune frauduloasa, abuz de incredere, fals, uz de fals, inselaciune, delapidare,
marturie mincinoasa, dare sau luare de mita, precum si pentru alte infractiuni pedepsite
de legea societatilor comerciale.
Administratorul poate avea calitatea de asociat ori poate fi neasociat.
Administratorii sunt desemnati la constituirea societatii sau, ulterior, de catre
adunarea generala.
In scopul cunoasterii de catre terti a persoanelor care administreaza si reprezinta
societatea, legea instituie anumite formalitati de publicitate.
Activitatea administratorului este, in principiu, o activitate remunerata. Organul
competent sa decida asupra remunerarii administratorilor este adunarea asociatilor.
Art.72 din Legea nr.31/1990 dispune: obligatiile si raspunderea administratorilor sunt
reglementate de dispozitiile referitoare la mandat si cele special prevazute in aceasta
lege. Reglementarea mandatului administratorului este contractuala si legala. Aceasta

  133
dubla natura – contractuala si legala – a obligatiilor si raspunderii defineste functia de
administrator al societatii comerciale si, in acelasi timp, o deosebeste de alte functii
juridice.
Administratorul societatii poate face toate operatiile cerute pentru aducerea la
indeplinire a obiectului societatii, afara de restrictiile aratate in actul constitutiv
(art.70). In conditiile prevazute de lege, administratorul este indreptatit sa reprezinte
societatea in raporturile juridice ale societatii (art.7 si art.8). Administratorul este in
drept sa incheie actele de administrare si actele de dispozitie pe care le impune
gestiunea societatii.
In privinta actelor de dispozitie de o anumita gravitate, legea cuprinde dispozitii
speciale (art.441). Puterea de a reprezenta societatea este distincta de puterea de
administrare a societatii. Puterea de reprezentare exista numai daca ea a fost conferita
administratorului. Exceptional, in cazul societatilor in nume colectiv, in comandita
simpla si cu raspundere limitata, dreptul de a reprezenta societatea apartine fiecarui
administrator, afara de stipulatie contrara in actul constitutiv.
Functia de administrator al societatii inceteaza prin: revocare, renuntarea
administratorului, moartea, incapacitatea administratorului. Revocarea este de
competenta adunarii generale, in conditiile legii.
Intrucat calitatea de administrator are caracter intuitu personae, revocarea
administratorilor este o revocare ad nutum, adica revocarea poate interveni oricand si
independent de vreo culpa contractuala a administratorului.
Administratorul revocat se poate plange instantei judecatoresti, dar instanta nu
poate sa il reintegreze in functie, chiar daca ar constata ca revocarea este fara o justa
cauza. Actiunea administratorului nu poate fi decat o actiune in daune. Daca se
constata ca revocarea este fara o justa cauza, ea da nastere unei raspunderi.
b) Raspunderea administratorilor
Administratorii raspund fata de societate pentru nerespectarea obligatiilor
izvorate din contractul de mandat. Aceasta raspundere este o raspundere civila
contractuala.
Administratorii raspund si pentru nerespectarea obligatiilor prevazute in sarcina
lor de legea privind societatile comerciale. Intrucat nerespectarea unei obligatii legale
poate fi o fapta ilicita civila (delict civil) ori o infractiune, raspunderea
administratorilor va fi, dupa caz, o raspundere civila delictuala sau o raspundere
penala.
Raspunderea civila a administratorilor este supusa dispozitiilor Legii
nr.31/1990 si principiilor generale ale raspunderii civile.
Administratorii raspund fata de societate pentru nerespectarea obligatiilor care
le-au revenit in baza mandatului incredintat. In cazul pluralitatii de administratori, fara
a distinge dupa forma juridica a societatii, legea prevede raspunderea solidara a
administratorilor pentru nerespectarea unor obligatii (art.73).
In afara de raspunderea obisnuita pentru faptele proprii, administratorii raspund,
in anumite cazuri, si pentru faptele prejudiciabile ale altor persoane. Potrivit
art.1442 alin.2 din Legea nr.31/1990 administratorii raspund fata de societate pentru
actele indeplinite de directori sau de personalul incadrat, cand dauna nu s-ar fi produs
daca ei ar fi exercitat supravegherea impusa de indatoririle functiei lor.

  134
Administratorii societatii sunt solidar raspunzatori cu predecesorii lor imediati,
daca, avand cunostinta de neregularitatile savarsite de acestia, nu le denunta cenzorilor
(art.1442 alin.4 din Legea nr.31/1990). Raspunderea administratorilor fata de societate
pentru prejudiciile suferite de aceasta se angajeaza in conditiile dreptului comun al
raspunderii civile. Cu privire la exonerarea de raspundere a administratorului sunt
aplicabile regulile generale ale dreptului comun (art.1083 C.civ.). Legea nr.31/1990
cuprinde insa anumite dispozitii specifice pluralitatii administratorilor. Cu referire la
consiliul de administratie, art.148 alin.5 din lege prevede ca raspunderea pentru actele
savarsite sau pentru omisiuni nu priveste si pe administratorii care au facut sa se
constate, in registrul deciziilor consiliului, impotrivirea lor si au instiintat despre
aceasta pe cenzori sau auditorii interni si auditorul financiar.
Principiul avut in vedere in cazul analizat este deopotriva aplicabil si in cazul in
care administratorul a absentat de la sedinta consiliului de administratie care a luat
decizia pagubitoare.
In conceptia legii, actiunea in raspundere impotriva administratorilor este o
actiune sociala; ea apartine societatii, iar nu asociatilor. In mod exceptional, actiunea
in raspundere poate fi introdusa si de actionarii societatii. Potrivit Legii nr. 31/1990,
unele fapte savarsite de administratorii societatii sunt incriminate si pedepsite ca
infractiuni. In Titlul VIII al legii (art. 271-282) sunt prevazute infractiunile, precum si
sanctiunile corespunzatoare.

4.2. FUNCŢIONAREA SOCIETĂŢILOR PE ACŢIUNI

Funcţionarea societăţilor pe acţiuni este prevăzută de dispoziţiile art. 91-186 din


Legea nr. 31/1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care, în
cadrul a patru secţiuni (Capitolul IV din Titlul III) reglementează următoarele
probleme:
1) Secţiunea I (v. art. 91-109 ) se ocupă de "acţiuni şi anume:
- capitalul social, în societatea pe acţiuni, este reprezentat prin acţiuni emise de
societate, care pot fi nominative sau la purtător, felul lor fiind determinat prin contract
şi statut; în caz contrar, ele vor fi la purtător;
- valoarea nominală a unei acţiuni nu poate fi mai mică de 1.000 lei;
- ce anume trebuie să cuprindă o acţiune (denumirea şi durata societăţii, data
contractului de societate, numărul din registrul comerţului, capitalul social, numărul
acţionarilor şi numărul de ordine, valoarea nominală a acţiunilor, vărsămintele
efectuate, avantajele acordate fondatorilor);
- dreptul de proprietate asupra acţiunilor la purtător se transferă prin simpla
tradi-ţiune a acestora;
- orice acţiune dă dreptul la un vot în adunările societăţii;
- acţiunile sunt indivizibile;
- situaţia acţiunilor trebuie publicată odată cu bilanţul anual.
2) Secţiunea a Il-a (v. art. 110-1361) se ocupă de "Adunările generale", care
sunt generale sau ordinare, modul lor de convocare şi măsurile pe care le pot lua.

  135
3) Secţiunea a IlI-a, cu trei subsecţiuni (v. art. 137-158) care reglementează
cum se administrează societatea.
4) Secţiunea a IV-a (v. art. 159-166) „auditul financiar, auditul intern şi
cenzorii".
5) Secţiunea a V-a (v. art. 167-176) reglementează "Emiterea de obligaţiuni", şi
6) Secţiunea a Vl-a (v. art. 177-186), stabileşte ce registre trebuie să aibă
societatea şi date despre bilanţul societăţii.
Din această succintă prezentare reţinem că legiuitorul a consacrat un număr
important de articole - cel mai mare în raport cu celelalte societăţi comerciale -
modului de funcţionare a acestor societăţi pe acţiuni.
Potrivit art. 187 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, aceste societăţi sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la
societăţile pe acţiuni, cu excepţia art. 153-155^1 şi a dispoziţiilor prezentului capitol
(Capitolul V, Titlul III), respectiv art. 187-190 privitoare la:
- administrarea societăţilor în comandită;
- revocarea administratorilor;
- noul administrator devine asociat comanditat, etc.
Functionarea societatii comerciale pe actiuni presupune existenta a celor trei
elemente constitutive, respective, un patrimoniu, o organizare de sine statatoare si un
scop bine determinat precum si existenta unor organe de conducere, de administrare si
control.

4.2.1. Adunările generale ale acţionarilor (AGA): feluri, moduri de


convocare, atribuţii, adoptarea hotărârilor, anularea hotărârilor AGA

Adunarile generale sunt ordinare si extraordinare. Cand actul constitutiv nu


dispune altfel, ele se vor tine la sediul societatii si in localul ce se va indica in
convocare.
Adunarea generala ordinara se intruneste cel putin o data pe an, in cel mult 5
luni de la incheierea exercitiului financiar. In afara de dezbaterea altor probleme
inscrise la ordinea de zi, adunarea generala este obligata:
a) sa discute, sa aprobe sau sa modifice situatiile financiare anuale, pe baza
rapoartelor prezentate de consiliul de administratie, respectiv de directorat si de
consiliul de supraveghere, de cenzori sau, dupa caz, de auditorul financiar, si sa fixeze
dividendul;
b) sa aleaga si sa revoce membrii consiliului de administratie, respectiv ai
consiliului de supraveghere, si cenzorii;
b) in cazul societatilor ale caror situatii financiare sunt auditate, sa numeasca
sau sa demita auditorul financiar si sa fixeze durata minima a contractului de audit
financiar;
c) sa fixeze remuneratia cuvenita pentru exercitiul in curs membrilor consiliului
de administratie, respectiv membrilor consiliului de supraveghere, si cenzorilor, daca
nu a fost stabilita prin actul constitutiv;
d) sa se pronunte asupra gestiunii consiliului de administratie, respectiv a
directoratului;

  136
e) sa stabileasca bugetul de venituri si cheltuieli si, dupa caz, programul de
activitate, pe exercitiul financiar urmator;
f) sa hotarasca gajarea, inchirierea sau desfiintarea uneia sau a mai multor
unitati ale societatii.
Pentru validitatea deliberarilor adunarii generale ordinare este necesara prezenta
actionarilor care sa detina cel putin o patrime din numarul total de drepturi de vot.
Hotararile adunarii generale ordinare se iau cu majoritatea voturilor exprimate. Actul
constitutiv poate prevedea cerinte mai ridicate de cvorum si majoritate. Daca adunarea
generala ordinara nu poate lucra din cauza neindeplinirii conditiilor prevazute la alin.
(1), adunarea ce se va intruni la o a doua convocare poate sa delibereze asupra
punctelor de pe ordinea de zi a celei dintai adunari, indiferent de cvorumul intrunit,
luand hotarari cu majoritatea voturilor exprimate. Pentru adunarea generala intrunita la
a doua convocare, actul constitutiv nu poate prevedea un cvorum minim sau o
majoritate mai ridicata.
Adunarea generala extraordinara se intruneste ori de cate ori este necesar a se
lua o hotarare pentru:
a) schimbarea formei juridice a societatii;
b) mutarea sediului societatii;
c) schimbarea obiectului de activitate al societatii;
d) infiintarea sau desfiintarea unor sedii secundare: sucursale, agentii,
reprezentante sau alte asemenea unitati fara personalitate juridica, daca prin actul
constitutiv nu se prevede altfel;
e) prelungirea duratei societatii;
f) majorarea capitalului social;
g) reducerea capitalului social sau reintregirea lui prin emisiune de noi actiuni;
h) fuziunea cu alte societati sau divizarea societatii;
i) dizolvarea anticipata a societatii;
i1) conversia actiunilor nominative in actiuni la purtator sau a actiunilor la
purtator in actiuni nominative;
j) conversia actiunilor dintr-o categorie in cealalta;
k) conversia unei categorii de obligatiuni in alta categorie sau in actiuni;
l) emisiunea de obligatiuni;
m) oricare alta modificare a actului constitutiv sau oricare alta hotarare pentru
care este ceruta aprobarea adunarii generale extraordinare.
Exercitiul atributiilor prevazute la art. 113 lit. b), c) si f) va putea fi delegat
consiliului de administratie, respectiv directoratului, prin actul constitutiv sau prin
hotarare a adunarii generale extraordinare a actionarilor. Delegarea atributiilor
prevazute la art. 113 lit. c) nu poate privi domeniul si activitatea principala a societatii.
In cazul in care consiliul de administratie, respectiv directoratul, este mandatat sa
indeplineasca masura prevazuta la art. 113 lit. f), dispozitiile art. 2201 se aplica
deciziilor consiliului de administratie, respectiv celor ale directoratului, in mod
corespunzator.
In cazul in care consiliul de administratie, respectiv directoratul este mandatat
sa indeplineasca masurile prevazute de art. 113 lit. b) si c), dispozitiile art. 131 alin. (4)
si (5), ale art. 132, cu exceptia alin. (6) si (7), precum si prevederile art. 133 se aplica
deciziilor consiliului de administratie, respectiv celor ale directoratului, in mod

  137
corespunzator. Societatea va fi reprezentata in instanta de catre persoana desemnata de
presedintele instantei dintre actionarii ei, care va indeplini mandatul cu care a fost
insarcinata, pana ce adunarea generala, convocata in acest scop, va alege o alta
persoana.
Pentru validitatea deliberarilor adunarii generale extraordinare este necesara la
prima convocare prezenta actionarilor detinand cel putin o patrime din numarul total
de drepturi de vot, iar la convocarile urmatoare, prezenta actionarilor reprezentand cel
putin o cincime din numarul total de drepturi de vot. Hotararile sunt luate cu
majoritatea voturilor detinute de actionarii prezenti sau reprezentati. Decizia de
modificare a obiectului principal de activitate al societatii, de reducere sau majorare a
capitalului social, de schimbare a formei juridice, de fuziune, divizare sau de dizolvare
a societatii se ia cu o majoritate de cel putin doua treimi din drepturile de vot detinute
de actionarii prezenti sau reprezentati. In actul constitutiv se pot stipula cerinte de
cvorum si de majoritate mai mari.
Hotararea unei adunari generale de a modifica drepturile sau obligatiile
referitoare la o categorie de actiuni nu produce efecte decat in urma aprobarii acestei
hotarari de catre adunarea speciala a detinatorilor de actiuni din acea categorie.
Dispozitiile prezentei sectiuni privind convocarea, cvorumul si desfasurarea adunarilor
generale ale actionarilor se aplica si adunarilor speciale. Hotararile initiate de adunarile
speciale vor fi supuse aprobarii adunarilor generale corespunzatoare.
Adunarea generala este convocata de consiliul de administratie, respectiv de
directorat, ori de cate ori este necesar. Termenul de intrunire nu poate fi mai mic de 30
de zile de la publicarea convocarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a.
Convocarea se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, si in unul
dintre ziarele de larga raspandire din localitatea in care se afla sediul societatii sau din
cea mai apropiata localitate. Daca toate actiunile societatii sunt nominative,
convocarea poate fi facuta si numai prin scrisoare recomandata sau, daca actul
constitutiv permite, prin scrisoare transmisa pe cale electronica, avand incorporata,
atasata sau logic asociata semnatura electronica extinsa, expediata cu cel putin 30 de
zile inainte de data tinerii adunarii, la adresa actionarului, inscrisa in registrul
actionarilor. Schimbarea adresei nu poate fi opusa societatii, daca nu i-a fost
comunicata in scris de actionar.
Modurile de convocare prevazute la alin. (4) nu pot fi folosite daca sunt
interzise prin actul constitutiv al societatii sau prin dispozitii legale. Convocarea va
cuprinde locul si data tinerii adunarii, precum si ordinea de zi, cu mentionarea
explicita a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor adunarii. In cazul in
care pe ordinea de zi figureaza numirea administratorilor sau a membrilor consiliului
de supraveghere, in convocare se va mentiona ca lista cuprinzand informatii cu privire
la numele, localitatea de domiciliu si calificarea profesionala ale persoanelor propuse
pentru functia de administrator se afla la dispozitia actionarilor, putand fi consultata si
completata de acestia. Cand pe ordinea de zi figureaza propuneri pentru modificarea
actului constitutiv, convocarea va trebui sa cuprinda textul integral al propunerilor.
Pentru societatile listate se aplica dispozitiile relevante din legislatia specifica pietei de
capital.
Au dreptul de a cere introducerea unor noi puncte pe ordinea de zi unul sau mai
multi actionari reprezentand, individual sau impreuna, cel putin 5% din capitalul

  138
social. Cererile se inainteaza consiliului de administratie, respectiv directoratului, in
cel mult 15 zile de la publicarea convocarii, in vederea publicarii si aducerii acestora la
cunostinta celorlalti actionari. In cazul in care pe ordinea de zi figureaza numirea
administratorilor, respectiv a membrilor consiliului de supraveghere, si actionarii
doresc sa formuleze propuneri de candidaturi, in cerere vor fi incluse informatii cu
privire la numele, localitatea de domiciliu si calificarea profesionala ale persoanelor
propuse pentru functiile respective. Ordinea de zi completata cu punctele propuse de
actionari, ulterior convocarii, trebuie publicata cu indeplinirea cerintelor prevazute de
lege si/sau de actul constitutiv pentru convocarea adunarii generale, cu cel putin 10
zile inaintea adunarii generale, la data mentionata in convocatorul initial.
Situatiile financiare anuale, raportul anual al consiliului de administratie,
respectiv raportul directoratului si cel al consiliului de supraveghere, precum si
propunerea cu privire la distribuirea de dividende se pun la dispozitia actionarilor la
sediul societatii, de la data convocarii adunarii generale. La cerere, actionarilor li se
vor elibera copii de pe aceste documente. Sumele percepute pentru eliberarea de copii
nu pot depasi costurile administrative implicate de furnizarea acestora. In cazul in care
societatea detine o pagina de internet proprie, convocarea, orice alt punct adaugat pe
ordinea de zi la cererea actionarilor, in conformitate cu art. 1171, precum si
documentele prevazute la alin. (1) se publica si pe pagina de internet, pentru liberul
acces al actionarilor. Fiecare actionar poate adresa consiliului de administratie,
respectiv directoratului, intrebari in scris referitoare la activitatea societatii, inaintea
datei de desfasurare a adunarii generale, urmand a i se raspunde in cadrul adunarii. In
cazul in care societatea detine o pagina de internet proprie, in lipsa unei dispozitii
contrare in actul constitutiv, raspunsul se considera dat daca informatia solicitata este
publicata pe pagina de internet a societatii, la sectiunea A, întrebari frecvente .
In instiintarea pentru prima adunare generala se va putea fixa ziua si ora pentru
cea de-a doua adunare, cand cea dintai nu s-ar putea tine. A doua adunare generala nu
se poate intruni in chiar ziua fixata pentru prima adunare. Daca ziua pentru a doua
adunare generala nu este mentionata in instiintarea publicata pentru prima adunare,
termenul prevazut la art. 117 va putea fi redus la 8 zile.
Consiliul de administratie, respectiv directoratul, convoaca de indata adunarea
generala, la cererea actionarilor reprezentand, individual sau impreuna, cel putin 5%
din capitalul social sau o cota mai mica, daca in actul constitutiv se prevede astfel si
daca cererea cuprinde dispozitii ce intra in atributiile adunarii. Adunarea generala va fi
convocata in termen de cel mult 30 de zile si se va intruni in termen de cel mult 60 de
zile de la data primirii cererii. In cazul in care consiliul de administratie, respectiv
directoratul, nu convoaca adunarea generala, instanta de la sediul societatii, cu citarea
consiliului de administratie, respectiv a directoratului, va putea autoriza convocarea
adunarii generale de catre actionarii care au formulat cererea. Prin aceeasi incheiere
instanta aproba ordinea de zi, stabileste data de referinta prevazuta la art. 123 alin. (2),
data tinerii adunarii generale si, dintre actionari, persoana care o va prezida. Costurile
convocarii adunarii generale, precum si cheltuielile de judecata, daca instanta aproba
cererea conform alin. (3), sunt suportate de societate.
Actionarii exercita dreptul lor de vot in adunarea generala, proportional cu
numarul actiunilor pe care le poseda, cu exceptia prevazuta la art. 101 alin. (2).

  139
Actionarii reprezentand intreg capitalul social vor putea, daca nici unul dintre ei
nu se opune, sa tina o adunare generala si sa ia orice hotarare de competenta adunarii,
fara respectarea formalitatilor cerute pentru convocarea ei.
In cazul societatilor inchise cu actiuni nominative, prin actul constitutiv se
poate conveni tinerea adunarilor generale si prin corespondenta.
La adunarile generale, actionarii care poseda actiuni la purtator au drept de vot
numai daca le-au depus la locurile aratate prin actul constitutiv sau prin instiintarea de
convocare, cu cel putin 5 zile inainte de adunare. Secretarul tehnic, desemnat potrivit
art. 129 alin. (5), va constata, printr-un proces-verbal, depunerea la timp a actiunilor.
Actiunile vor ramane depuse pana dupa adunarea generala, dar nu vor putea fi retinute
mai mult de 5 zile de la data acesteia. Consiliul de administratie, respectiv directoratul,
va stabili o data de referinta pentru actionarii indreptatiti sa fie instiintati si sa voteze
in cadrul adunarii generale, data ce va ramane valabila si in cazul in care adunarea
generala este convocata din nou din cauza neintrunirii cvorumului. Data de referinta
astfel stabilita va fi ulterioara publicarii convocatorului si nu va depasi 60 de zile
inainte de data la care adunarea generala este convocata pentru prima oara. Actionarii
indreptatiti sa incaseze dividende sau sa exercite orice alte drepturi sunt cei inscrisi in
evidentele societatii sau in cele furnizate de registrul independent privat al actionarilor,
corespunzatoare datei de referinta.
Daca asupra actiunilor sunt constituite garantii reale mobiliare, dreptul de vot
apartine proprietarului.
Actionarii pot participa si vota in adunarea generala prin reprezentare, in baza
unei imputerniciri acordate pentru respectiva adunare generala. Actionarii care nu au
capacitate de exercitiu, precum si persoanele juridice pot fi reprezentati/reprezentate
prin reprezentantii lor legali care, la randul lor, pot da altor persoane imputernicire
pentru respectiva adunare generala. Procurile vor fi depuse in original cu 48 de ore
inainte de adunare sau in termenul prevazut de actul constitutiv, sub sanctiunea
pierderii exercitiului dreptului de vot in acea adunare. Procurile vor fi retinute de
societate, facandu-se mentiune despre aceasta in procesul-verbal. Membrii consiliului
de administratie, directorii, respectiv membrii directoratului si ai consiliului de
supraveghere, ori functionarii societatii nu ii pot reprezenta pe actionari, sub
sanctiunea nulitatii hotararii, daca, fara votul acestora, nu s-ar fi obtinut majoritatea
ceruta.
Actionarii care au calitatea de membri ai consiliului de administratie,
directoratului sau consiliului de supraveghere nu pot vota, in baza actiunilor pe care le
poseda, nici personal, nici prin mandatar, descarcarea gestiunii lor sau o problema in
care persoana sau administratia lor ar fi in discutie. Persoanele respective pot vota insa
situatia financiara anuala, daca nu se poate forma majoritatea prevazuta de lege sau de
actul constitutiv.
Actionarul care, intr-o anumita operatiune, are, fie personal, fie ca mandatar al
unei alte persoane, un interes contrar aceluia al societatii, va trebui sa se abtina de la
deliberarile privind acea operatiune.
Actionarul care contravine acestei dispozitii este raspunzator de daunele
produse societatii, daca, fara votul sau, nu s-ar fi obtinut majoritatea ceruta.

  140
Dreptul de vot nu poate fi cedat. Orice conventie prin care actionarul se obliga a
exercita dreptul de vot in conformitate cu instructiunile date sau propunerile formulate
de societate sau de persoanele cu atributii de reprezentare este nula.
In ziua si la ora aratate in convocare, sedinta adunarii se va deschide de catre
presedintele consiliului de administratie, respectiv al directoratului, sau de catre acela
care ii tine locul. Adunarea generala va alege, dintre actionarii prezenti, 1 pana la 3
secretari, care vor verifica lista de prezenta a actionarilor, indicand capitalul social pe
care il reprezinta fiecare, procesul-verbal intocmit de secretarul tehnic pentru
constatarea numarului actiunilor depuse si indeplinirea tuturor formalitatilor cerute de
lege si de actul constitutiv pentru tinerea adunarii generale. Adunarea generala va
putea hotari ca operatiunile prevazute in alineatul precedent sa fie supravegheate sau
indeplinite de un notar public, pe cheltuiala societatii. Unul dintre secretari intocmeste
procesul-verbal al sedintei adunarii generale. Presedintele va putea desemna, dintre
angajatii societatii, unul sau mai multi secretari tehnici, care sa ia parte la executarea
operatiunilor prevazute la alineatele precedente. Dupa constatarea indeplinirii
cerintelor legale si a prevederilor actului constitutiv pentru tinerea adunarii generale,
se intra in ordinea de zi. Nu pot fi adoptate hotarari asupra unor puncte de pe ordinea
de zi care nu au fost publicate in conformitate cu dispozitiile art. 117 si 1171, cu
exceptia cazului in care toti actionarii au fost prezenti sau reprezentati si niciunul
dintre acestia nu s-a opus sau nu a contestat aceasta hotarare.
Hotararile adunarilor generale se iau prin vot deschis. Votul secret este
obligatoriu pentru numirea sau revocarea membrilor consiliului de administratie,
respectiv a membrilor consiliului de supraveghere, pentru numirea, revocarea ori
demiterea cenzorilor sau auditorilor financiari si pentru luarea hotararilor referitoare la
raspunderea membrilor organelor de administrare, de conducere si de control ale
societatii.
Un proces-verbal, semnat de presedinte si secretar, va constata indeplinirea
formalitatilor de convocare, data si locul adunarii generale, actionarii prezenti,
numarul actiunilor, dezbaterile in rezumat, hotararile luate, iar la cererea actionarilor,
declaratiile facute de ei in sedinta. La procesul-verbal se vor anexa actele referitoare la
convocare, precum si listele de prezenta a actionarilor. Procesul-verbal va fi trecut in
registrul adunarilor generale. Pentru a fi opozabile tertilor, hotararile adunarii generale
vor fi depuse in termen de 15 zile la oficiul registrului comertului, spre a fi mentionate
in registru si publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a. La cerere,
fiecare actionar va fi informat cu privire la rezultatele votului, pentru hotararile luate in
cadrul adunarii generale. Daca societatea detine o pagina de internet proprie,
rezultatele se vor publica si pe aceasta pagina, in termen de cel mult 15 zile de la data
adunarii generale.
Hotararile luate de adunarea generala in limitele legii sau actului constitutiv
sunt obligatorii chiar pentru actionarii care nu au luat parte la adunare sau au votat
contra. Hotararile adunarii generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate
in justitie, in termen de 15 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea a IV-a, de oricare dintre actionarii care nu au luat parte la adunarea generala sau
care au votat contra si au cerut sa se insereze aceasta in procesul-verbal al sedintei.
Cand se invoca motive de nulitate absoluta, dreptul la actiune este imprescriptibil, iar
cererea poate fi formulata si de orice persoana interesata. Membrii consiliului de

  141
administratie, respectiv ai consiliului de supraveghere, nu pot ataca hotararea adunarii
generale privitoare la revocarea lor din functie. Cererea se va solutiona in
contradictoriu cu societatea, reprezentata prin consiliul de administratie, respectiv prin
directorat. Daca hotararea este atacata de toti membrii consiliului de administratie,
societatea va fi reprezentata in justitie de catre persoana desemnata de presedintele
instantei dintre actionarii ei, care va indeplini mandatul cu care a fost insarcinata, pana
ce adunarea generala, convocata in acest scop, va numi un reprezentant. Daca
hotararea este atacata de toti membrii directoratului, societatea va fi reprezentata in
justitie de catre consiliul de supraveghere. Daca au fost introduse mai multe actiuni in
anulare, ele pot fi conexate. Cererea se va judeca in camera de consiliu. Hotararea
judecatoreasca pronuntata este supusa numai apelului. Hotararea definitiva de anulare
va fi mentionata in registrul comertului si publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea a IV-a. De la data publicarii ea este opozabila tuturor actionarilor
O data cu intentarea actiunii in anulare, reclamantul poate cere instantei, pe cale
de ordonanta presedintiala, suspendarea executarii hotararii atacate. Instanta,
incuviintand suspendarea, il poate obliga pe reclamant la o cautiune.
Actionarii care nu au votat in favoarea unei hotarari a adunarii generale au
dreptul de a se retrage din societate si de a solicita cumpararea actiunilor lor de catre
societate, numai daca respectiva hotarare a adunarii generale are ca obiect:
a) schimbarea obiectului principal de activitate;
b) mutarea sediului societatii in strainatate;
c) schimbarea formei societatii;
d) fuziunea sau divizarea societatii.
Dreptul de retragere poate fi exercitat in termen de 30 de zile de la data
publicarii hotararii adunarii generale in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a,
in cazurile prevazute la alin. (1) lit. a)-c), si de la data adoptarii hotararii adunarii
generale, in cazul prevazut la alin. (1) lit. d). In cazurile prevazute de art. 2461 si 2462,
actionarii care nu sunt in favoarea fuziunii/divizarii isi pot exercita dreptul de retragere
in termen de 30 de zile de la data publicarii proiectului de fuziune/divizare in conditiile
art. 242 alin. (2) sau, dupa caz, art. 242 alin. (21). Actionarii vor depune la sediul
societatii, alaturi de declaratia scrisa de retragere, actiunile pe care le poseda sau, dupa
caz, certificatele de actionar emise potrivit art. 97. Pretul platit de societate pentru
actiunile celui ce exercita dreptul de retragere va fi stabilit de un expert autorizat
independent, ca valoare medie ce rezulta din aplicarea a cel putin doua metode de
evaluare recunoscute de legislatia in vigoare la data evaluarii. Expertul este numit de
judecatorul delegat in conformitate cu dispozitiile art. 38 si 39, la cererea consiliului
de administratie, respectiv a directoratului. Costurile de evaluare vor fi suportate de
societate.
Unul sau mai multi actionari reprezentand, individual sau impreuna, cel putin
10% din capitalul social vor putea cere instantei sa desemneze unul sau mai multi
experti, insarcinati sa analizeze anumite operatiuni din gestiunea societatii si sa
intocmeasca un raport, care sa le fie inmanat si, totodata, predat oficial consiliului de
administratie, respectiv directoratului si consiliului de supraveghere, precum si
cenzorilor sau auditorilor interni ai societatii, dupa caz, spre a fi analizat si a se
propune masuri corespunzatoare. Consiliul de administratie, respectiv directoratul, va
include raportul intocmit in conformitate cu alin. (1) pe ordinea de zi a urmatoarei

  142
adunari generale a actionarilor. Onorariile expertilor vor fi suportate de societate, cu
exceptia cazurilor in care sesizarea a fost facuta cu rea-credinta.
Actionarii trebuie sa isi exercite drepturile cu buna-credinta, cu respectarea drepturilor
si a intereselor legitime ale societatii si ale celorlalti actionari.

4.2.2. Administrarea societăţilor pe acţiuni: sistemul unitar (consiliul de


administraţie şi directorii); sistemul dualist (directoratul şi consiliul de
supraveghere); reguli comune de administrare a acestor societăţi

Societatea pe actiuni este administrata de unul sau mai multi administratori,


numarul acestora fiind totdeauna impar. Cand sunt mai multi administratori, ei
constituie un consiliu de administratie. Societatile pe actiuni ale caror situatii
financiare anuale fac obiectul unei obligatii legale de auditare sunt administrate de cel
putin 3 administratori. Dispozitiile prezentei legi cu privire la consiliul de
administratie si care nu privesc sau nu presupun pluralitatea administratorilor se aplica
administratorului unic in mod corespunzator.
Administratorii sunt desemnati de catre adunarea generala ordinara a
actionarilor, cu exceptia primilor administratori, care sunt numiti prin actul constitutiv.
Candidatii pentru posturile de administrator sunt nominalizati de catre membrii actuali
ai consiliului de administratie sau de catre actionari.
Pe durata indeplinirii mandatului, administratorii nu pot incheia cu societatea un
contract de munca. In cazul in care administratorii au fost desemnati dintre salariatii
societatii, contractul individual de munca este suspendat pe perioada mandatului.
Administratorii pot fi revocati oricand de catre adunarea generala ordinara a
actionarilor. In cazul in care revocarea survine fara justa cauza, administratorul este
indreptatit la plata unor daune-interese.
In caz de vacanta a unuia sau a mai multor posturi de administrator, daca prin
actul constitutiv nu se dispune altfel, consiliul de administratie procedeaza la numirea
unor administratori provizorii, pana la intrunirea adunarii generale ordinare a
actionarilor. Daca vacanta prevazuta la alin. (1) determina scaderea numarului
administratorilor sub minimul legal, administratorii ramasi convoaca de indata
adunarea generala ordinara a actionarilor, pentru a completa numarul de membri ai
consiliului de administratie. In cazul in care administratorii nu isi indeplinesc obligatia
de a convoca adunarea generala, orice parte interesata se poate adresa instantei pentru
a desemna persoana insarcinata cu convocarea adunarii generale ordinare a
actionarilor, care sa faca numirile necesare. Cand este un singur administrator si acesta
vrea sa renunte la mandat, el va trebui sa convoace adunarea generala ordinara. In caz
de deces sau de imposibilitate fizica de exercitare a functiei de administrator unic,
numirea provizorie se va face de catre cenzori, insa adunarea generala ordinara va fi
convocata de urgenta pentru numirea definitiva a administratorului. In cazul in care
societatea nu are cenzori, orice actionar se poate adresa instantei care autorizeaza
convocarea adunarii generale de catre actionarul care a formulat cererea sau de catre
alt actionar. Prin aceeasi hotarare, instanta aproba ordinea de zi, stabileste data de
referinta prevazuta de art. 123 alin. (2), data tinerii adunarii generale si, dintre
actionari, persoana care o va prezida.

  143
In cazul in care intr-o societate pe actiuni are loc delegarea atributiilor de
conducere catre directori, conform art. 143, majoritatea membrilor consiliului de
administratie va fi formata din administratori neexecutivi. In intelesul prezentei legi,
membri neexecutivi ai consiliului de administratie sunt cei care nu au fost numiti
directori, in conformitate cu art. 143.
Prin actul constitutiv sau prin hotarare a adunarii generale a actionarilor se
poate prevedea ca unul sau mai multi membri ai consiliului de administratie trebuie sa
fie independenti. La desemnarea administratorului independent, adunarea generala a
actionarilor va avea in vedere urmatoarele criterii:
a) sa nu fie director al societatii sau al unei societati controlate de catre aceasta
si sa nu fi indeplinit o astfel de functie in ultimii 5 ani;
b) sa nu fi fost salariat al societatii sau al unei societati controlate de catre
aceasta ori sa fi avut un astfel de raport de munca in ultimii 5 ani;
c) sa nu primeasca sau sa fi primit de la societate ori de la o societate controlata
de aceasta o remuneratie suplimentara sau alte avantaje, altele decat cele corespunzand
calitatii sale de administrator neexecutiv;
d) sa nu fie actionar semnificativ al societatii;
e) sa nu aiba sau sa fi avut in ultimul an relatii de afaceri cu societatea ori cu o
societate controlata de aceasta, fie personal, fie ca asociat, actionar, administrator,
director sau salariat al unei societati care are astfel de relatii cu societatea, daca, prin
caracterul lor substantial, acestea sunt de natura a-i afecta obiectivitatea;
f) sa nu fie sau sa fi fost in ultimii 3 ani auditor financiar ori asociat salariat al
actualului auditor financiar al societatii sau al unei societati controlate de aceasta;
g) sa fie director intr-o alta societate in care un director al societatii este
administrator neexecutiv;
h) sa nu fi fost administrator neexecutiv al societatii mai mult de 3 mandate;
i) sa nu aiba relatii de familie cu o persoana aflata in una dintre situatiile
prevazute la lit. a) si d).
Consiliul de administratie alege dintre membrii sai un presedinte al consiliului.
Prin actul constitutiv se poate stipula ca presedintele consiliului este numit de adunarea
generala ordinara, care numeste consiliul. Presedintele este numit pentru o durata care
nu poate depasi durata mandatului sau de administrator. Presedintele poate fi revocat
oricand de catre consiliul de administratie. Daca presedintele a fost numit de adunarea
generala, va putea fi revocat numai de aceasta. Presedintele coordoneaza activitatea
consiliului si raporteaza cu privire la aceasta adunarii generale a actionarilor. El
vegheaza la buna functionare a organelor societatii. In cazul in care presedintele se afla
in imposibilitate temporara de a-si exercita atributiile, pe durata starii respective de
imposibilitate consiliul de administratie poate insarcina pe un alt administrator cu
indeplinirea functiei de presedinte.
De asemenea, consiliul de administratie poate crea comitete consultative
formate din cel putin 2 membri ai consiliului si insarcinate cu desfasurarea de
investigatii si cu elaborarea de recomandari pentru consiliu, in domenii precum
auditul, remunerarea administratorilor, directorilor, cenzorilor si personalului sau
nominalizarea de candidati pentru diferitele posturi de conducere. Comitetele vor
inainta consiliului, in mod regulat, rapoarte asupra activitatii lor. Cel putin un membru
al fiecarui comitet creat in temeiul alin. (1) trebuie sa fie administrator neexecutiv

  144
independent. Comitetul de audit si cel de remunerare sunt formate numai din
administratori neexecutivi. Cel putin un membru al comitetului de audit trebuie sa
detina experienta in aplicarea principiilor contabile sau in audit financiar.
Consiliul de administratie se intruneste cel putin o data la 3 luni. Presedintele
convoaca consiliul de administratie, stabileste ordinea de zi, vegheaza asupra
informarii adecvate a membrilor consiliului cu privire la punctele aflate pe ordinea de
zi si prezideaza intrunirea. Consiliul de administratie este, de asemenea, convocat la
cererea motivata a cel putin 2 dintre membrii sai sau a directorului general. In acest
caz, ordinea de zi este stabilita de catre autorii cererii. Presedintele este obligat sa dea
curs unei astfel de cereri. Convocarea pentru intrunirea consiliului de administratie va
fi transmisa administratorilor cu suficient timp inainte de data intrunirii, termenul
putand fi stabilit prin decizie a consiliului de administratie. Convocarea va cuprinde
data, locul unde se va tine sedinta si ordinea de zi. Asupra punctelor care nu sunt
prevazute pe ordinea de zi se pot lua decizii doar in cazuri de urgenta. Actul constitutiv
poate impune conditii mai stricte cu privire la aspectele reglementate in prezentul
alineat. La fiecare sedinta se va intocmi un proces-verbal, care va cuprinde numele
participantilor, ordinea deliberarilor, deciziile luate, numarul de voturi intrunite si
opiniile separate. Procesul-verbal este semnat de catre presedintele de sedinta si de
catre cel putin un alt administrator.
Directorii si cenzorii sau, dupa caz, auditorii interni pot fi convocati la orice
intrunire a consiliului de administratie, intruniri la care acestia sunt obligati sa
participe. Ei nu au drept de vot, cu exceptia directorilor care sunt si administratori.
Consiliul de administratie este insarcinat cu indeplinirea tuturor actelor necesare
si utile pentru realizarea obiectului de activitate al societatii, cu exceptia celor
rezervate de lege pentru adunarea generala a actionarilor. Consiliul de administratie
are urmatoarele competente de baza, care nu pot fi delegate directorilor:
a) stabilirea directiilor principale de activitate si de dezvoltare ale societatii;
b) stabilirea politicilor contabile si a sistemului de control financiar, precum si
aprobarea planificarii financiare;
c) numirea si revocarea directorilor si stabilirea remuneratiei lor;
d) supravegherea activitatii directorilor;
e) pregatirea raportului anual, organizarea adunarii generale a actionarilor si
implementarea hotararilor acesteia;
f) introducerea cererii pentru deschiderea procedurii insolventei societatii,
potrivit Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei.
De asemenea, nu pot fi delegate directorilor atributiile primite de catre consiliul
de administratie din partea adunarii generale a actionarilor, in conformitate cu art. 114.
Consiliul de administratie poate delega conducerea societatii unuia sau mai
multor directori, numind pe unul dintre ei director general. Directorii pot fi numiti
dintre administratori sau din afara consiliului de administratie. Daca prin actul
constitutiv sau printr-o hotarare a adunarii generale a actionarilor se prevede acest
lucru, presedintele consiliului de administratie al societatii poate fi numit si director
general. In cazul societatilor pe actiuni ale caror situatii financiare anuale fac obiectul
unei obligatii legale de auditare financiara, delegarea conducerii societatii in
conformitate cu alin. (1) este obligatorie. In intelesul prezentei legi, director al
societatii pe actiuni este numai acea persoana careia i-au fost delegate atributii de

  145
conducere a societatii, in conformitate cu alin. (1). Orice alta persoana, indiferent de
denumirea tehnica a postului ocupat in cadrul societatii, este exclusa de la aplicarea
normelor prezentei legi cu privire la directorii societatii pe actiuni.
Directorii sunt responsabili cu luarea tuturor masurilor aferente conducerii
societatii, in limitele obiectului de activitate al societatii si cu respectarea
competentelor exclusive rezervate de lege sau de actul constitutiv consiliului de
administratie si adunarii generale a actionarilor. Modul de organizare a activitatii
directorilor poate fi stabilit prin actul constitutiv sau prin decizie a consiliului de
administratie. Orice administrator poate solicita directorilor informatii cu privire la
conducerea operativa a societatii. Directorii vor informa consiliul de administratie, in
mod regulat si cuprinzator, asupra operatiunilor intreprinse si asupra celor avute in
vedere. Directorii pot fi revocati oricand de catre consiliul de administratie. In cazul in
care revocarea survine fara justa cauza, directorul in cauza este indreptatit la plata unor
daune-interese.
Consiliul de administratie reprezinta societatea in raport cu tertii si in justitie. In
lipsa unei stipulatii contrare in actul constitutiv, consiliul de administratie reprezinta
societatea prin presedintele sau. Prin actul constitutiv, presedintele si unul sau mai
multi administratori pot fi imputerniciti sa reprezinte societatea, actionand impreuna
sau separat. O astfel de clauza este opozabila tertilor. Prin acordul lor unanim,
administratorii care reprezinta societatea doar actionand impreuna pot imputernici pe
unul dintre ei sa incheie anumite operatiuni sau tipuri de operatiuni. In cazul in care
consiliul de administratie deleaga directorilor atributiile de conducere a societatii in
conformitate cu art. 143, puterea de a reprezenta societatea apartine directorului
general. Dispozitiile alin. (2) -(4) se aplica directorilor in mod corespunzator. Consiliul
de administratie pastreaza insa atributia de reprezentare a societatii in raporturile cu
directorii. Consiliul de administratie inregistreaza la registrul comertului numele
persoanelor imputernicite sa reprezinte societatea, mentionand daca ele actioneaza
impreuna sau separat. Acestea depun la registrul comertului specimene de semnatura.
Membrii consiliului de administratie isi vor exercita mandatul cu prudenta si
diligenta unui bun administrator. Administratorul nu incalca obligatia prevazuta la
alin. (1), daca in momentul luarii unei decizii de afaceri el este in mod rezonabil
indreptatit sa considere ca actioneaza in interesul societatii si pe baza unor informatii
adecvate. Decizie de afaceri, in sensul prezentei legi, este orice decizie de a lua sau de
a nu lua anumite masuri cu privire la administrarea societatii. Membrii consiliului de
administratie isi vor exercita mandatul cu loialitate, in interesul societatii. Membrii
consiliului de administratie nu vor divulga informatiile confidentiale si secretele
comerciale ale societatii, la care au acces in calitatea lor de administratori. Aceasta
obligatie le revine si dupa incetarea mandatului de administrator. Continutul si durata
obligatiilor prevazute la alin. (5) sunt stipulate in contractul de administratie.
Administratorii sunt raspunzatori de indeplinirea tuturor obligatiilor, potrivit
prevederilor art. 72 si 73. Administratorii raspund fata de societate pentru prejudiciile
cauzate prin actele indeplinite de directori sau de personalul incadrat, cand dauna nu s-
ar fi produs daca ei ar fi exercitat supravegherea impusa de indatoririle functiei lor.
Directorii vor instiinta consiliul de administratie de toate neregulile constatate cu
ocazia indeplinirii atributiilor lor. Administratorii sunt solidar raspunzatori cu
predecesorii lor imediati daca, avand cunostinta de neregulile savarsite de acestia, nu

  146
le comunica cenzorilor sau, dupa caz, auditorilor interni si auditorului financiar. In
societatile care au mai multi administratori raspunderea pentru actele savarsite sau
pentru omisiuni nu se intinde si la administratorii care au facut sa se consemneze, in
registrul deciziilor consiliului de administratie, impotrivirea lor si au incunostintat
despre aceasta, in scris, pe cenzori sau auditorii interni si auditorul financiar.
Administratorul care are intr-o anumita operatiune, direct sau indirect, interese
contrare intereselor societatii trebuie sa ii instiinteze despre aceasta pe ceilalti
administratori si pe cenzori sau auditori interni si sa nu ia parte la nicio deliberare
privitoare la aceasta operatiune. Aceeasi obligatie o are administratorul in cazul in
care, intr-o anumita operatiune, stie ca sunt interesate sotul sau sotia sa, rudele ori
afinii sai pana la gradul al IV-lea inclusiv. Daca prevederile actului constitutiv nu
dispun altfel, interdictiile stabilite la alin. (1) si (2), referitoare la participarea, la
deliberarea si la votul administratorilor, nu sunt aplicabile in cazul in care obiectul
votului il constituie:
a) oferirea spre subscriere, catre un administrator sau catre persoanele
mentionate la alin. (2), de actiuni sau obligatiuni ale societatii;
b) acordarea de catre administrator sau de persoanele mentionate la alin. (2) a
unui imprumut ori constituirea unei garantii in favoarea societatii.
Administratorul care nu a respectat prevederile alin. (1) si (2) raspunde pentru
daunele care au rezultat pentru societate.
Este interzisa creditarea de catre societate a administratorilor acesteia, prin
intermediul unor operatiuni precum:
a) acordarea de imprumuturi administratorilor;
b) acordarea de avantaje financiare administratorilor cu ocazia sau ulterior
incheierii de catre societate cu acestia de operatiuni de livrare de bunuri, prestari de
servicii sau executare de lucrari;
c) garantarea directa ori indirecta, in tot sau in parte, a oricaror imprumuturi
acordate administratorilor, concomitenta ori ulterioara acordarii imprumutului;
d) garantarea directa ori indirecta, in tot sau in parte, a executarii de catre
administratori a oricaror alte obligatii personale ale acestora fata de terte persoane;
e) dobandirea cu titlu oneros ori plata, in tot sau in parte, a unei creante ce are
drept obiect un imprumut acordat de o terta persoana administratorilor ori o alta
prestatie personala a acestora.
Prevederile alin. (1) sunt aplicabile si operatiunilor in care sunt interesati sotul
sau sotia, rudele ori afinii pana la gradul al IV-lea inclusiv ai administratorului; de
asemenea, daca operatiunea priveste o societate civila sau comerciala la care una
dintre persoanele anterior mentionate este administrator ori detine, singura sau
impreuna cu una dintre persoanele sus-mentionate, o cota de cel putin 20% din
valoarea capitalului social subscris. Prevederile alin. (1) nu se aplica:
a) in cazul operatiunilor a caror valoare exigibila cumulata este inferioara
echivalentului in lei al sumei de 5.000 de euro;
b) in cazul in care operatiunea este incheiata de societate in conditiile exercitarii
curente a activitatii sale, iar clauzele operatiunii nu sunt mai favorabile persoanelor
prevazute la alin. (1) si (2) decat cele pe care, in mod obisnuit, societatea le practica
fata de terte persoane.

  147
Daca prin actul constitutiv nu se dispune altfel si sub rezerva dispozitiilor art.
441, sub sanctiunea nulitatii, administratorul va putea, in nume propriu, sa instraineze,
respectiv sa dobandeasca, bunuri catre sau de la societate, avand o valoare de peste
10% din valoarea activelor nete ale societatii, numai dupa obtinerea aprobarii adunarii
generale extraordinare, in conditiile prevazute la art. 115. Prevederile alin. (1) se aplica
si operatiunilor de inchiriere sau leasing. Valoarea prevazuta la alin. (1) se va calcula
prin raportare la situatia financiara aprobata pentru anul financiar precedent celui in
care are loc operatiunea ori, dupa caz, la valoarea capitalului social subscris, daca o
asemenea situatie financiara nu a fost inca prezentata si aprobata. Prevederile
prezentului articol sunt aplicabile si operatiunilor in care una dintre parti este sotul
administratorului ori ruda sau afin, pana la gradul al patrulea inclusiv, al acestuia; de
asemenea, daca operatiunea este incheiata cu o societate civila sau comerciala la care
una dintre persoanele anterior mentionate este administrator sau director ori detine,
singura sau impreuna, o cota de cel putin 20 % din valoarea capitalului social subscris,
cu exceptia cazului in care una dintre societatile comerciale respective este filiala
celeilalte.
Directorii sunt raspunzatori pentru neindeplinirea indatoririlor lor. Prevederile
art. 1371 alin. (3), ale art. 1441, 1443, 1444, 150 si ale art. 15312 alin. (4) se aplica
directorilor in aceleasi conditii ca si administratorilor. Remuneratia directorilor,
obtinuta in temeiul contractului de mandat, este asimilata din punct de vedere fiscal
veniturilor din salarii si se impoziteaza potrivit legislatiei in materie. Prin derogare de
la art. 5 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de
asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare, remuneratia directorilor
obtinuta in temeiul contractului de mandat este asimilata salariului, din punctul de
vedere al obligatiilor decurgand pentru director si societatea comerciala din legislatia
privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, inclusiv dreptul
de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale, legislatia privind sistemul
asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, precum si din
legislatia privind asigurarile de sanatate.
Microintreprinderile si intreprinderile mici, in sensul art. 4 alin. (1) lit. a) si b)
din Legea nr. 346/2004 privind stimularea infiintarii si dezvoltarii intreprinderilor mici
si mijlocii, cu modificarile si completarile ulterioare, pot deroga de la prevederile art.
137 alin. (2), art. 1381 alin. (1), art. 1402 alin. (2) si ale art. 143 alin. (4).

4.2.3. Auditul financiar şi auditul intern

Societatea pe actiuni va avea trei cenzori si tot atatia supleanti, daca prin actul
constitutiv nu se prevede un numar mai mare. In toate cazurile, numarul cenzorilor
trebuie sa fie impar. Cenzorii se aleg la inceput de adunarea constitutiva. Durata
mandatului lor este de 3 ani si pot fi realesi. Cenzorii trebuie sa-si exercite personal
mandatul lor. Cel putin unul dintre ei trebuie sa fie contabil autorizat in conditiile legii
sau expert contabil. Cenzorii sunt obligati sa depuna, in termenul prevazut la art. 140
alin. (3), a treia parte din garantia ceruta pentru administratori. Sunt exceptati de la
aceasta obligatie cenzorii experti contabili sau contabili autorizati, daca fac dovada
incheierii asigurarii de raspundere civila profesionala.

  148
Situatiile financiare ale societatilor comerciale, care intra sub incidenta
reglementarilor contabile armonizate cu directivele europene si standardele
internationale de contabilitate, vor fi auditate de catre auditori financiari - persoane
fizice sau persoane juridice -, in conditiile prevazute de lege. Societatile comerciale,
ale caror situatii financiare anuale sunt supuse, potrivit legii, auditului financiar, vor
organiza auditul intern potrivit normelor elaborate de Camera Auditorilor Financiari
din Romania in acest scop. La societatile comerciale ale caror situatii financiare
anuale nu sunt supuse, potrivit legii, auditului financiar, adunarea generala ordinara a
actionarilor va hotari contractarea auditului financiar sau numirea cenzorilor, dupa
caz.
Cenzorii pot fi actionari, cu exceptia cenzorului expert contabil sau contabil
autorizat, care poate fi tert ce exercita profesia individual ori in forme asociative. Nu
pot fi cenzori, iar daca au fost alesi, decad din mandatul lor:
a) rudele sau afinii pana la al patrulea grad inclusiv sau sotii administratorilor;
b) persoanele care primesc sub orice forma, pentru alte functii decat aceea de
cenzor, un salariu sau o remuneratie de la administratori sau de la societate sau ai caror
angajatori sunt in raporturi contractuale sau se afla in concurenta cu aceasta;
c) persoanele carora le este interzisa functia de administrator conform
prevederilor art. 138.
d) persoanele care, pe durata exercitarii atributiilor conferite de aceasta calitate,
au atributii de control in cadrul Ministerului Finantelor Publice sau al altor institutii
publice, cu exceptia situatiilor prevazute expres de lege.
Cenzorii sunt remunerati cu o indemnizatie fixa, determinata prin actul
constitutiv sau de adunarea generala care i-a numit.
In caz de deces, impiedicare fizica sau legala, incetare sau renuntare la mandat a
unui cenzor, supleantul cel mai in varsta il inlocuieste. Daca, in acest mod, numarul
cenzorilor nu se poate completa, cenzorii ramasi numesc alte persoane in locurile
vacante, pana la intrunirea celei mai apropiate adunari generale. In cazul in care nu
mai ramane in functie nici un cenzor, administratorii vor convoca de urgenta adunarea
generala, care va proceda la numirea altor cenzori.
Cenzorii sunt obligati sa supravegheze gestiunea societatii, sa verifice daca
situatiile financiare sunt legal intocmite si in concordanta cu registrele, daca acestea
din urma sunt tinute regulat si daca evaluarea elementelor patrimoniale s-a facut
conform regulilor stabilite pentru intocmirea si prezentarea situatiilor
financiare. Despre toate acestea, precum si asupra propunerilor pe care le vor
considera necesare cu privire la situatiile financiare si repartizarea profitului, cenzorii
vor prezenta adunarii generale un raport amanuntit. Adunarea generala poate aproba
situatiile financiare anuale numai daca acestea sunt insotite de raportul cenzorilor sau,
dupa caz, al auditorilor financiari. Cenzorii sunt obligati, de asemenea:
a) sa faca, in fiecare luna si pe neasteptate, inspectii casei si sa verifice existenta
titlurilor sau valorilor ce sunt proprietatea societatii sau au fost primite in gaj, cautiune
ori depozit;
b) sa convoace adunarea ordinara sau extraordinara, cand n-a fost convocata de
administratori;
c) sa ia parte la adunarile ordinare si extraordinare, putand face sa se insereze in
ordinea de zi propunerile pe care le vor crede necesare;

  149
d) sa constate regulata depunere a garantiei din partea administratorilor;
e) sa vegheze ca dispozitiile legii si ale actului constitutiv sa fie indeplinite de
administratori si lichidatori.
Cenzorii vor aduce la cunostinta administratorilor neregulile in administratie si
incalcarile dispozitiilor legale si ale prevederilor actului constitutiv pe care le constata,
iar cazurile mai importante le vor aduce la cunostinta adunarii generale.
Cenzorii au dreptul sa obtina in fiecare luna de la administratori o situatie
despre mersul operatiunilor. Cenzorii iau parte la adunarile administratorilor, fara
drept de vot. Este interzis cenzorilor sa comunice actionarilor in particular sau tertilor
datele referitoare la operatiunile societatii, constatate cu ocazia exercitarii mandatului
lor.
Pentru indeplinirea obligatiei prevazute la art. 163 alin. (2), cenzorii vor
delibera impreuna; ei insa vor putea face, in caz de neintelegere, rapoarte separate,
care vor trebui sa fie prezentate adunarii generale. Pentru celelalte obligatii impuse de
lege, cenzorii vor putea lucra separat. Cenzorii vor trece intr-un registru special
deliberarile lor, precum si constatarile facute in exercitiul mandatului lor.
Intinderea si efectele raspunderii cenzorilor sunt determinate de regulile
mandatului. Revocarea lor se va putea face numai de adunarea generala, cu votul cerut
la adunarile extraordinare. Dispozitiile art. 73, 145 si 155 se aplica si cenzorilor.

4.2.4. Regimul juridic al acţiunilor

Pentru a se reflecta participarea actionarilor la formarea capitalului social, care


nu poate fi mai mic de 90.000 lei (art. 10 din Legea Societatilor Comerciale) teoretic,
aceasta este impartit in fractiuni egale, materializate in titluri reprezentative, de o
valoare nominala egala, numite actiuni.
In doctrina de drept comercial, definitiile care s-au dat notiunii de actiune au
cuprins, in general, trasaturile ei caracteristice si diferenta specifica fata de alte parti
reprezentative de capital social, ale altor forme de societati.
Unii autori afirma ca “actiunea este un titlu reprezentativ al contributie
asociatului constituind o fractiune a unui capital social, care confera posesorului
calitatea de actionar”, in timp ce alti autori sunt de parere ca “actiunea este o parte
sociala reprezentata printr-un titlu, transmisibila si negociabila, in care se
materializeaza dreptul asociatului”.
Actiunile sunt fractiuni ale capitalului social, de o valoare nomilana egala ( art.
94 din Legea societatilor comerciale) si care este fixat prin lege. Valoarea nominala se
distinge de valoarea intrinseca, care reprezinta cota parte din actiune in activul social
net, fara datoriile fata de terti, iar nu numai in capitalul social.
La momentul constituirii societatii, valoarea intrinseca este egala cu valoarea
nominala. Pe durata functionarii societatii, valoarea intrinseca creste sau scade
comparativ cu valoarea nominala, dupa cum activul net este mai mare sau mai mic
decat capitalul.
Valoarea nominala si intrinseca se deosebesc de valoarea bursiera a unei
actiuni, cand acesta este cotata la bursa si se stabileste numai dupa legea cererii si
ofertei.

  150
Potrivit art. 102 din Legea societatilor comerciale, actiunile sunt
“indivizibile”, sau pentru fiecare actiune, societatea nu cunoaste decat un singur
proprietar. Coproprietarii unei actiuni trebuie sa desemneze un reprezentant unic
pentru exercitarea drepturilor rezultand din acea actiune nominativa sau la purtator.
Potrivit art. 474 Cod Civil, actiunile sunt bunuri mobile prin determinarea legii,
dar numai in privinta fiecaruia dintre actionari si pe cat timp dureaza societatea.
Actiunile se pot clasifica astfel:
* dupa modul de transmitere in:
○ actiuni nominale;
○ actiuni la purtator;
* dupa drepturile pe care le confera in:
○ actiuni de capital;
○ actiuni de folosinta;
○ actiuni industriale;
○ actiuni preferentiale cu dividend prioritat fara drept de vot, ce confera
titularului:
▪ dreptul la un dividend prioritar prelevat asupra beneficiului distribuibil al
exercitiului financiar, inaintea oricarei prelevari;
▪ drepturile actionarilor cu actiuni ordinare.
dupa felul aportului:
○ actiuni in numerar;
○ actiuni de aport in natura.
Actiunile nominative sunt acele actiuni care au in titlu, inscris numele
actionarului si pot fi emise in forma materiala, pe suport de hartie, sau in forma
nematerializata, prin inscriere in cont.
Cand sunt emise in forma materiala, aceste actiuni sunt inregistrate in registrul
societatii in care se arata datele de identificare alea actionarilor cu actiuni nominative:
numele, prenumele, domiciliul, sau dupa caz denumirea si sediul, precum si
varsamintele facute in contul actiunilor. Spre deosebire de actiunile la purtator, in
cazul in care cel care are posesia titlului exercita si drepturile aferente calitatii de
actionar, in cazul actiunilor nominative, titularul este si titularul drepturilor.
Prin actul constitutiv sau prin hotararea adunarii generale ori prin lege se poate
stabili ca toate actiunile emise de societate sa fie nominativa. Forma nominativa este
impusa intotdeauna de lege, in cazul actiunilor neplatite in intregime. Este vorba,
desigur, de actiuni ce reprezinta aportul in numerar, deoarece aporturile in natura se
realizeaza prin transferarea drepturilor corespunzatoare si prin predarea efectiva catre
societate a bunurilor aflate in stare de utilizare. Desi legea nu prevede expres,
actiunile, pe care administratorii le depun ca garantie, pe perioada mandatului lor, si a
caror intrainare este interzisa, trebuie sa imbrace forma nominativa.
Actiunile nominative in forma dematerializata exista prin inscriere in cont.
Transmiterea acestora se face prin virament, dintr-un cont in altul, respectivele fonduri
putand fi tinute de societatea insasi sau de intermediari agreati de aceasta.
Actiunile la purtator sunt actiunile care nu au numele titularului mentionat in
titlu. Conform art. 99 din Legea societatilor comerciale, dreptul de proprietate asupra
actiunilor la purtator se transmite prin simpla traditiune a acestora. In aceste conditii,

  151
posesorul de buna credinta al titlului este si proprietarului acestuia. Actiunile la
purtator exista numai sub forma materiala, pe suport de hartie.
Actiunile ordinare sunt acelea care confera titularilor lor drepturile stabilite prin
lege si actul constitutiv, pe principii de egalitate.
Actiunile preferentiale, cu dividend prioritar, fara drept de vot, sunt emise de
catre societate (conform art. 95 din Legea 31/1990) si confera titularului lor
urmatoarele drepturi:
○ dreptul la un dividend prioritar, prelevat asupra beneficiului distribuabil al
exercitiului financiar, inaintea oricarei alte prelevari;
○ drepturile recunoscute actionarilor cu actiuni ordinare, cu exceptia dreptului
de a participa si de a vota in temeiul acestor actiuni in adunarile generale ale
actionarilor, cum ar fi: dreptul la informare, dreptul de a participa la distribuirea
rezervelor asupra bunurilor rezultate din lichidare.
Aceste actiuni au aceeasi valoare nominala ca si actiunile ordinare si pot fi
nominative sau la purtator. Actiunile cu drept prioritar nu pot sa reprezinte mai mult de
un sfert din capitalul social. Legea nr. 31/1990, prin art. 92, stabileste urmatoarele
conditii si totodata reguli de emitere a actiunilor:
▪ actiunile nu vor putea fi emise pentru o suma mai mica decat valoarea
nominala;
▪ capitalul social nu va putea fi majorat si nu se vor putea emite noi actiuni pana
nu vor fi complet achitate cele din emisiunea precedenta;
▪ actiunile neplatite in intregime sunt intotdeauna nominative;
▪ actiunile se pot emite numai dupa inmatricularea societatii;
▪ se pot emite titluri cumulative pentru mai multi actionari, cand acestea sunt
emise sub forma materiala.
Potrivit art. 93, pct 2 din Legea societatilor comerciale, actiunea va cuprinde:
▪ denumirea si durata societatii;
▪ durata actului constitutiv, numarul din registrul comertului sub care se afla
inmatriculata sociatatea si numarul Monitorului Oficial al Romaniei, partea a IV-a, in
care s-a facut publicarea;
▪ capitalul social, numarul actiunilor si numarul de ordine, valoarea nominala a
actiunilor si varsamintele efectuate;
▪ avantajele acordate fondatorilor.
Pentru actiunile nominative se vor mai mentiona: numele, prenumele si
domiciliul actionarului, persoana fizica, denumirea, sediul si numarul de inmatriculare
al actionarului, persoana juridica.
In ceea ce priveste transmiterea dreptului de proprietate asupra actiunilor,
cesiunea actiunilor, trebuie avut in vedere faptul ca aceasta cunoaste un regim diferit,
dupa cum actiunile sunt nominative, la purtator sau sunt vandute prin oferta publica de
catre actionari. Dreptul de proprietate asupra actiunilor nominative se transmite prin
declaratie facuta in registrul actionarilor emitentului, subscrisa decedent si de cesionar
sau de mandatarul lor si prin mentiunea facuta pe actiune.
Actiunile pot forma obiectul dreptului de gaj. Gajarea actiunilor se face prin
declaratia data de titularul lor, in forma autentica, sau prin inscris sub semnatura
privata, in care se vor mentiona cuantumul datoriei, valoarea si categoria actiunilor
gajate. Societatea nu poate dobandi propriile sale actiuni, nici acorda imprumuturi sau

  152
avansuri asupra lor, in afara de cazul in care adunarea generala a actionarilor hotaraste
astfel, prin votul actionarilor care detin doua treimi din capitalul social.

4.2.5. Regimul juridic al obligaţiunilor

O societate isi poate procura banii, atunci cand are nevoie de un capital
suplimentar, folosind mai multe procedee. Societatea isi poate majora capitalul social
printr-o emisiune de noi actiuni. Aceasta presupune insa acoperirea completa a
actionarilor din emisiunea precedenta, iar marirea numarului de actionari, conduce la o
micsorare a dividentelor, prin impartirea beneficiilor cu acestia.
Sistemul obligatiunilor este, in conceptia legii, specific societatii pe actiuni.
Obligatiunile, ca si actiunile, sunt valori mobiliare emise de societate. In timp
ce actiunile sunt titluri representative ale partilor sociale ce constituie fractiuni ale
capitalului social, iar actionarii, in sens larg, sunt membri ai societatii, obligatiunile
sunt titluri de credit, fractiuni ale unui imprumut unic cu o anumita valoare nominala,
iar obligatarii sunt creditori, ai societatii pentru suma reprezentand valoarea
obligatiunii subscrise si dobanzii aferente.
Obligatoriul nefiind asociat, nu are dreptul le dividende si nici la celelalte
drepturi pe care le are un actionar, dar nici nu participa la pierderile societatii.
Obligatiunile au fost definite in doctrina ca fiind “titluri de credit emise de
societate in schimbul sumelor de bani imprumutate, care incorporeaza indatorarea
societatii de a rembursa aceste sume si de a plati dobanzi aferente”. Subscrierea unei
obligatiuni este un act civil, pe cand subscrierea unei actiuni este un act de comert.
Alti autori definesc obligatiunile, ca fiind “bunuri incorporale ce apar ca titluri
de valoare emise de societatile de capital, in baza carora titularul dobandeste anterior
un drept fata de societate, deoarece cel ce le dobandeste practic realizeaza un
imprumut al societatii”.
* dupa forma emiterii:
○ obligatiuni in forma materiala;
○ obligatiuni pe suport de hartie.
* dupa modul cum circula:
○ obligatiuni nominative;
○ obligatiuni la purtator.
* dupa natura dreptului pe care-l confera:
○ obligatiuni oridnare;
○ obligatiuni cu prima;
○ obligatiuni cu loturi.
Obligatiunile nominative sunt cele care cuprind mentiuni de identificare a
titularului si pot fi transmise prin cesiune, similar actiunilor, in timp ce obligatiunile la
purtator, nu cuprind acele mentiuni si se transmit prin simpla traditiune materiala.
Obligatiunile ordinare sunt cele care nu confera alte drepturi decat dreptul la
restituirea valorii nominale si a unei dobanzi. Obligatiunile cu prima care se emit sub
valoarea nominala, respectiv se cumpara de catre subscriitor sub valoarea lor
nominala, diferenta fiind prima acordata pentru a se vinde mai usor obligatiile pe piata.
Obligatiile cu loturi sunt acele obligatiuni care, o data cu amortizarea lor, prin tragere

  153
la sorti, confera uneori titularului si dreptul la o suma suplimentara stabilita anticipat
de societate si anuntata public.
Obligatiunea are in comun cu actiunea urmatoarele caractere:
- negociabilitatea si indivizibilitatea fata de societate;
- felurile titlurilor: la purtator si nominative;
- modalitatile de transmitere a titlurilor: prin simpla traditie in cazul titlurilor la
purtator si prin mentiunea facuta pe obligatiune in cazul titlurilor nominative.
Competenta de a hotara emiterea de obligatiuni nu trebuie sa depaseasca ¾ din
capitalul varsat, dar si existent, conform celui din urma bilant, contabil aprobat.
Potrivit art. 93, alin. 1 din Legea 31/1990 valoarea nominala a unei actiuni nu
va putea fi mai mica decat 0,1 lei.
Valoarea nominala a obligatiunilor convertibile in actiuni va trebui sa fie egala
cu cea a actiunilor. Obligatiunile din aceeasi emisiune trebuie sa fie o valoare egala si
acorda posesorilor lor drepturi egale (art. 94, alin. 1, din Legea nr 31/1990).
Orice oferta publica de acest fel, necesita, sub sanctiunea nulitatii sale absolute,
inainte de publicarea prospectului sau, autorizarea Comisiei Nationale a Valorilor
Mobiliare (art. 25 din Legea nr. 25/1994).
Prospectul de emisiune trebuie sa cuprinda obligatoriu anumite mentiuni:
- denumirea, obiectul de activitate, sediul si durata societatii;
- capitalul social si rezervele;
- data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei a incheierii de inregistrare si
modificarile ce s-au adus actului constitutiv;
- situatia patrimoniului social dupa ultimul bilant contabil;
- categoriile de actiuni emise de societate;
- suma totala a obligatiunilor care au fost emise anterior si a celor care urmeaza
a fi emise, modul de rambursare valoarea nominala a obligatiunilor, dobanda lor,
indicarea daca sunt nominative sau la purtator, precum si indicarea daca sunt
convertibile dintr-o categorie in alta, ori in actiuni;
- sarcinile ce le greveaza imobilele societatii;
- data la care a fost publicata hotararea adunarii generale extraordinare care a
aprobat emiterea obligatiunilor.
Adunarea generala a obligatarilor va fi convocata la cererea unui numar de
detinatori care sa reprezinte a patra parte din titlurile emise si nerambursate sau la
cererea reprezentantilor detinatorilor de obligatiuni daca au fost numiti. Cheltuielile
ocazionate de convocare vor fi suportate de societatea emitenta.
Adunarea generala se convoca ori de cate ori este nevoie, dar cel putin o data pe
an. Termenul de intrunire nu poate fi mai mic de 15 zile de la publicarea convocarii.
Convocarea va fi publicata in Monitorul Oficial si intr-unul din ziarele raspandite din
localitatea in care se afla sediul societatii sau cea mai apropiata localitate. Convocarea
va cuprinde locul si data tinerii adunarii, precum si ordinea de zi cu aratarea explicita a
tuturo problemelor care vor face obiectul dezbaterilor adunarii.
Adunarea obligatarilor are, urmatoarea competenta:
a) de a numi un reprezentant al detinatorilor de obligatiuni si unul sau mai multi
supleanti, fixandu-le remuneratia; acestia au dreptul de a-i reprezenta fata de societate
si in justitie; ei nu pot lua parte la administrarea societatii emitente, dar vor putea asista
la adunarile sale generale;

  154
b) de a indeplini toate actele de supraveghere si de aparare a intereselor lor
comune sau de a autoriza un reprezentant cu indeplinirea lor;
c) de a constitui un fond pentru a face fata cheltuielilor necesare apararii
drepturilor lor, ce va fi luat din dobanzile cuvenite detinatorilor de obligatiuni, iar
adunarea generala va stabili totodata regulile pentru gestiunea acestui fond;
d) de a face opozitie la orice modificare a statutului societatii sau a conditiilor
imprumutului prin care s-ar putea aduce o atingere a drepturilor detinatorilor de
obligatiuni;
e) de a se pronunta asupra emiterii de noi obligatiuni.
Toti detinatorii de obligatiuni au dreptul de a participa la adunarea generala,
personal sau prin mandatar. In virtutea legii, hotararile adunarii generale, adoptate de
obligatari in conditiile legii sunt obligate pentru toti obligatarii, atat pentru cei prezenti
care au votat impotriva cat si pentru cei absenti.

4.2.6. Actionarii. Atributii si responsabilitati

Actionarul este un membru al societatii pe actiuni, detinatorul unui titlu


negociabil, prin a carui transmitere se produc permanente transformari in componenta
structurala a societatii.
Drepturile actionarilor sunt guvernate de doua principii: principiul egalitatii
intre actionari, derivate din egalitatea de valoare a actiunilor, si principiul
indivizibilitatii actiunilor, in sensul ca o singura si aceeasi persoana trebuie sa
valorifice drepturile aferente actiunilor, chiar daca acestea sunt proprietatea mai multor
persoane. Drepturile actionarilor se pot clasifica in: drepturi nepatrimoniale si drepturi
patrimoniale.
Drepturile patrimoniale ale actionarilor sunt:
1. Dreptul la dividende. Potrivit art. 67 din Legea societatilor comerciale, cota
parte din beneficii ce se va plati fiecarui actionar se numeste dividend.
2. Dreptul asupra rezervelor. Din beneficiile societatii se va prelua in fiecare an
o cota de cel putin 5%, pentru formarea fondului de rezerva, pana ce aceasta va atinge
minim a 5-a parte a capitalului social. Fondul de rezerva mai cuprinde si excendentul
obtinul din vanzarea actiunilor la un curs mai mare decat valoarea nominala, daca
acest excedent nu este intrebuintat la plata cheltuielilor de emisiune sau nu este
destinat amortizarii.
3.Dreptul asupra bunurilor rezultate din lichidare;
4. Dreptul de a instraina actiunile;
5. Dreptul de a cere informatii asupra gestiunii societatii. In cadrul sedintelor
generale, de cel mult 2 ori in cursul unui exercitiu financiar, se pot cere pe cheltuiala
lor, copii legalizate dupa acesta.
6. Dreptul de a cere, individual sau impreuna cu mai multi actionari, instantei
sa desemneze unul sau mai multi experti, insarcinati sa analizeze anumite operatiuni
din gestiunea financiara.
Drepturile nepatrimoniale ale actionarilor sunt:
○ dreptul de a participa la Adunarea generala;
○ dreptul la vot in Adunarile generale, proportional cu numarul actiunilor
posedate de acestia;

  155
○ drepturile minoritatii de actionari;
○ dreptul de a cere administratorilor convocarea Adunarii generale;
○ dreptul de a cere instantei desemnarea expertilor;
Obligatiile actionarilor sunt:
○ obligatia de a varsa aportul, potrivit angajamentului lor;
○ obligatia de a respecta prevederile actului constitutiv si hotararile Adunarii
generale;
○ obligatia de a suporta pierderile sociale pana la concurenta aportului sau.
Legea Societatilor comerciale, prevede imperativ existenta a trei organe cu
atributii specifice in functionarea societatii pe actiuni, in realizarea obiectului de
activitate al acesteia si al scopului fixat prin actele constitutive:
○ adunarea generala a actionarilor, organ colectiv care exprima vointa
sociala;
○ administratorii, organ de gestiune si de executare a hotararilor adunarii
generale;
○ cenzorii, organ de control al actelor de gestiune.
Le nivelul acestor organe se produce un transfer selectiv de atributii. Ca
importanta, intaietatea pe scara ierarhica are adunarea generala a actionarilor.
Adunarea generala va fi convocata de administratorii (art. 117 din legea
societatilor comerciale), sau in mod exceptional de catre cenzorii, mandatari judiciari,
lichidatori, ori de cate ori va fi nevoie, in conformitate cu dispozitiile actului
constitutiv.
Instiintarea de convocare va fi publicata in Monitorul Oficial si in unul dintre
ziarele de larga raspandire in localitatea in care se afla sediul societatii, sau din
localitatea cea mai apropiata, daca in localitatea sediului societatii nu exista un ziar
local.
Daca toate actiunile societatii sunt nominative, convocarea poate fi facuta,
potrivit legii, prin scrisoare recomandata sau daca actul constitutiv permite, prin
scrisoare simpla, expediata cu cel putin 30 de zile inainte de data tinerii adunarii.
Convocarea cuprinde:
● locul si data tinerii adunarii, cu indicarea orei;
● ordinea de zi, cu indicarea explicita a tuturor problemelor care vor face
obiectul dezbaterii adunarii;
● textul integral al propunerilor pentru modificarea actului constitutiv, cand
asemenea propunerii figureaza pe ordine de zi.
Actionarii reprezentand intregul capital social vor putea, potrivit art. 121 din
Legea societatilor comerciale, daca nici unul dintre ei nu se opune, sa tina o adunare
generala si sa i-a orice hotarare de competenta acesteia, fara respectarea formalitatilor
cerute pentru convocarea ei.
Participarea la adunarea generala constituie un drept al tuturor actionarilor si
exercitiul lui nu poate fi restrans prin clauze statutare. Nu au dreptul de a participa la
adunare, prin exceptie de la regula, titularii actiunilor cu drept de vot prioritar.
Lucrarile adunarilor generale sunt conduse de presedintele adunarii, acesta fiind
presedintele consiliului de administratie. In lipsa presedintelui consiliului de
administratie, lucrarile vor fi conduse de loctiitorul lui. Legea nu corcumstantiaza

  156
persoana loctiitorului. Acesta va fi desigur, persoana desemnata prin actul constitutiv,
un alt administrator sau chiar o persoana aleasa de adunarea generala.
Adunarea generala va alege, dintre actionarii prezenti, unul pana la trei secretari
care vor face si intocmi lucrarile specifice de secretariat (art. 128, alin. 2). Scretarii
adunarii generale vor verifica: lista de prezenta a actionarilor, indicand capitalul social
pe care il reprezinta fiecare, procesul verbal intocmit de cenzori pentru constatarea
numarului actiunilor depuse, indeplinirea tuturor formalitatilor cerute de lege si de
actul constitutiv pentru tinerea adunarii generale.
Categorii de Adunari Generale ale Actionarilor
1. Adunarea generala constitutiva este adunarea acceptantilor care aproba, in
conditiile legii actul constitutiv.
2. Adunarea generala ordinara se intruneste cel putin o data pe an, in cel mult
4 luni de la incheierea exercitiului financiar. In afara de dezbaterea altor probleme
inscrise la ordinea de zi, adunarea generala ordinara este obligata:
- sa discute, sa aprobe sau sa modifice situatiile financiare anuale, pe baza
rapoartelor administratorilor, ale cenzorilor sau ale auditorilor financiari, si sa fixeze
dividendul;
- sa aleaga pe administratori si cenzori;
- sa fixeze remuneratia cuvenita pentru exercitiul in curs administratorilor si
cenzorilor, daca nu a fost stabilita prin actul constitutiv;
- sa se pronunte asupra gestiunii administratorilor;
- sa stabileasca bugetul de venituri si cheltuieli si, dupa caz, programul de
activitate, pe exercitiul financiar urmator;
- sa hotarasca gajarea, inchirierea sau desfiintarea uneia sau a mai multor unitati
ale societatii.
Adunarea ordinara are in competenta discutarea faptelor reclamate de actionarii
reprezentand ¼ din capitalul social, precum si probleme invocate de actionarii
reprezentand a zece-a parte din capitalul social sau o cota mai mica, daca in contractul
de societate se prevede astfel.
Pentru validarea deliberarilor adunarii ordinare este necesara prezenta
actionarilor care sa reprezinte cel putin jumatate din capitalul social reprezentat in
adunare, daca in actul constitutiv sau in lege nu prevede o majoritate mai mare.
Adunarea generala extraordinara se intalneste de cate ori este necesar pentru a
lua o hotarare de competenta sa, nefiind obligatoriu de a se intruni, ca in cazul adunarii
generale ordinare, de cel putin o data pe an.
Potrivit art. 113 din Legea societatilor comerciale, adunarea generala
extraordinara are competenta exclusiva si obligatorie sa hotarasca:
- schimbarea formei juridice a societatii;
- mutarea sediului societatii;
- schimbarea obiectului de activitate al societatii;
- infiintarea sau desfiintarea unor sedii secundare: sucursale, agentii,
prezentante sau alte asemenea unitati fara personalitate juridica, daca prin actul
consitutiv nu se prevede altfel;
- prelungirea duratei societatii;
- majorarea capitalului social;
- reducerea capitalului social sau reintregirea lui prin emisiune de noi actiuni;

  157
- fuziunea cu alte societati sau divizarea societatii;
- dizolvarea anticipata a societatii;
- conversia actiunilor dintr-o categorie in cealalta;
- conversia unei categorii de obligatiuni in alta categorie sau in actiuni;
- emisiunea de obligatiuni;
- oricare alta modificare a actului constitutiv sau oricare alta hotarare pentru
care este ceruta aprobarea adunarii generale extraordinare.
Pentru validarea deliberarilor adunarii generale extraordinare, cand actul
constitutiv nu dispune altfel, sunt necesare la prima convocare, prezenta actionarilor
reprezentand ¾ din capitalul social, iar hotararile sa fie luate cu votul unui numai de
actionari care sa reprezinte cel putin ½ din capitalul social si la convocarile urmatoare,
prezenta actionarilor reprezentand jumatate din capitalul social, iar hotararile sa fie
luate cu votul unui numai de actionari care sa reprezinte cel putin 1/3 din capitalul
social.
Adunarea speciala este constituita din titularii fiecarei categorii de actiuni, care
se reunesc in conditiile stabilite de actul constitutiv. Dreptul de a participa la aceste
adunari il are orice titular al unei asemenea actiuni. Regulile comune adunarii generale
privind convocare, cvorumul si modul de desfasurare se aplica si adunarilor speciale.
Potrivit art. 137 din legea societatilor comerciale, societatea pe actiuni este
administrata de unul sau mai multi administratori, temporar si revocabil. Cand sunt
mai multi administratori, ei constituie un consiliu de administratie. Poate fi
administrator, atat o persoana fizica cat si o persoana juridica.
Numirea administratorilor, persoane fizice sau juridice are loc chiar in
momentul constituirii societatii. In cazul modalitatii simultane de constituire a
societatii pe actiuni, numirea administratorilor se face potrivit art. 8 din Legea nr.
31/1990 (modificata), prin actul constitutiv. Cand societatea se constituie prin
subscriptie publica, prerogative numirii administratorilor revine, adunarii constitutive.
In cursul vietii sociale, numirea administratorilor este de competenta adunarii
generale ordinare (art. 111, alin. 2 din Legea 31/1990). Administrarea societatii
comerciale la care statul sau o autoritate a administratiei publice locale este actionar
majoritar, sau este asociat si detine cel putin o jumatate din drepturile de vot in
adunarea generala a asociatilor, se face de catre persoana fizice sau juridice, romani
sau straini, in baza unui contract de administrare.
Selectia administratorilor, in vederea incheierii contractelor de administrare este
de competenta adunarii generale a actionatilor, conform ar. 1 din O.U.G. nr. 49/1991.
Activitatea necorespunzatoare al administratorului atrage raspunderea acestuia
si pentru acoperirea eventualelor prejudicii pe care le-ar aduce societatii, legea institue,
imperativ, obligatia depunerii unuei garantii banesti pentru administratia sa, inainte de
data la care trebuie sa intre in functie. Garantia nu poate fi mai mica decat valoarea a
zece actiuni sau decat dublu remuneratiei lunare.
Pentru activitatea desfasurata, administratorii sunt remunerati. Dreptul la
remunerare deriva atat din specificul mandatului commercial, acela de a nu fi gratuit
(art. 374, alin. 2, Cod commercial) cat si din dispozitiile Legii societatilor comerciale,
care desi nu sunt prea lamuritoare, constituie repere in concretizarea acestui drept.
Administratorii au mai multe obligatiuni legale:
○ de a depune la registru comertului semnatura lor;

  158
○ de a asigura realitatea varsamintelor realizate de asociati, a dividentelor
platite, existenta registrelor cerute de lege si corecta lor tinere, exacta indeplinire a
hotararilor adunarii generale;
○ de a convoca in conditiile legii si a actului constitutiv, adunarea generala (art.
117);
○ de a respecta si realiza dreptul la informare a actionarilor;
○ de a depune in termen de 15 zile de la data adunarii generale, copia bilantului
contabil, insotita de contul de profit si pierderi la Administratia financiara, anexand
raportul lor, raportul cenzorilor si procesului verbal al adunarii generale (art. 180, alin
1);
○ de a nu vota in calitate de actionar, nici personal, nici prin mandatar,
descarcarea gestiunii lor o problema in care persoana sau administratia lor ar fi pusa in
discutie;
○ de a se abtine de la orice deliberare privitoare la o operatiune in care, direct
sau indirect, au interese contrare intereselor societatii;
○ de a se supune conditiilor care atrag incompatibilitatea sau decaderea lor din
functia de administrator, in cazul nerespectarii lor;
○ de a nu intreprinde noi operatiuni in momentul dizolvarii;
○ de a pastra secretul professional cand sunt membrii ai unui consiliu de
administratie a unei societati bancare, dezvaluirea acestuia putandu-se face numai in
cadrul unei proceduri judiciare.
Astfel, administratorii nu pot sa hotarasca gajarea, inchirierea sau desfiintarea
unei sau mai multor unitati ale societatii, competenta de decizie cu privire la aceste
operatiuni apartinand adunarii generale ordinare. Administratorii nu pot hotara nici cu
privire la acele acte care au drept consecinta modificarea actului constitutiv. In aceste
situatii, competenta exclusiva apartine adunarii extraordinare.
Odata ce s-au stabilit obiectivele societatii, consiliul trebuie sa impuna
asumarea raspunderii de catre echipa manageriala fara interferente inoportune cu
prerogativele administrative. Asa cum organismele parlamentare pot paraliza
autoritatea executivului prin tendinta de a-ti asuma functiile celuilalt, in acelasi mod,
consiliile de administratie pot impiedica managementul, impunandu-si prerogativele
sale.
Consiliul de administratie reprezinta cea mai directa forma de administrare si
conducerea a societatii pe actiuni. O structura eficienta a consiliului ar trebui sa poata
rezolva problemele societatii fara a recurge la oricare alta forma de administrare si
conducere.
Convocarile pentru consiliul de administratie vor cuprinde, potrivit legii, locul
unde se va tine sedinta, data respectiva ora intrunirii si ordinea de zi. La sedintele
consiliului de administratie vor fi convocati toti administratorii. Absenta nejustificata
la aceste intruniri, poate constitui un motiv de revocare a administratorului si mai mult,
prezenta intr-o atitudine de dezinteres ar putea atrage raspunderea lui pentru rezultatele
proaste ale afacerilor inregistrate in societate. Prezenta administratorilor poate fi
asigurata de personal sau printr-un reprezentant care nu poate fi decat un
administrator.

  159
La sedintete consiliului de administratie vor fi convocati si cenzorii (art. 146
din Legea societatilor comerciale). Cenzorii participa la sedintele consiliului de
administratie, dar fara drept de vot.
Administratorul are drept de actiune limitat, si li se interzice actiunea in
anularea a hotararii adunarii generale, cu privire la revocarea lor din functie, in schimb
administratorul ar putea sa introduca o actiune impotriva adunarii generale, care in
mod abuziv l-a revocat din functie, provocandu-i astfel un prejudiciu, de aceasta data
actiunea administratorului functionand in conditiile dreptului comun.
Consiliul de administratie poate delega o parte din puterile si sarcinile sale,
unui comitet de directie, care nu este un organ cu existenta obligatorie in structura
organizatorica a conducerii unei societati, ci una facultativa. Membrii comitetului de
directie se aleg dintre administratori, si sunt indreptatiti la o remuneratie. Raportul
juridic care se stabileste intre consiliul de administratie si membrii comitetului e
directie are configuratia juridica a unui submandat, care este temporar si nu poate
depasi durata mandatului administratorilor.
Comitetul de directie este colegial si conform legii el trebuie sa se intalneasca
cel putin o data pe saptamana, la sediul societatii. Deciziile acestuia se iau cu
majoritate absoluta a membrilor sai. Votul va fi numai personal, ceea ce presupune
prezenta fizica a directorilor la sedinta. Continutul deliberarilor in sedintele
comitetului de directie va fi consemnat in registrul de deliberari.
Pretedintele este numit pentru o durata care nu poate depasi durata mandatului
sau de administrator.
Pretedintele poate fi revocat oricand de catre consiliul de administratie. Daca
presedintele a fost numit de adunarea generala, va putea fi revocat numai de aceasta.
Presedintele coordoneaza activitatea consiliului si raporteaza cu privire la
aceasta adunarii generale a actionarilor. El vegheaza la buna functionare a organelor
societatii.
Presedintele va avea cel putin aceleasi atributii ca si administratorul: temporar,
reeligibil si revocabil. Presedintele consiliului de administratie este un real organ al
societatii comerciale pe actiuni, dupa caz, cu dubla functie: presedinte al consiliului de
administratie si director general al comitetului de directie..
In calitate de presedinte a consiliului de administratie, el prezinta consiliul de
administratie, convoca adunarile generale ale actionarilor si pe cele ale consiliului si
participa ca factor de decizie la actele de administrare interna a societatii.
In calitate de director general, reprezinta societatea in raporturile cu terti,
conduce unitatile de productie, incheie contracte de munca, selecteaza personalul si isi
asuma responsabilitati, functia de director general presupunand un anumit grad de
independenta in luarea deciziilor.
Directorul executiv este un functionar al societatii, un salariat angajat cu
contract de munca, cu atributii determinate intr-un sector de activitate, el fiind dupa
caz si director administrativ. Directorii executivi nu pot fi administratori, membrii ai
comitetului de directie, cenzori sau asociati, cu raspundere nelimitata in alte societati
comerciale concurente sau avand acelasi obiectiv, si nici nu pot exercita acelasi comert
sau altul concurent, pe cont propriu sau al altor persoane, fara autorizarea consiliului
de administratie.

  160
Incalcarea obligatiilor contractuale sau legale atrage, potrivit Legii societatilor
comerciale, raspunderea administratorilor, civila sau penala dupa caz.
Cand sunt doi sau mai multi administratori, raspunderea lor este solidara, fata
de societate pentru: realitatea varsamintelor realizate de asociati, existenta reala a
dividentelor platite, existenta registrelor cerute de lege si corecta lor tinere, exacta
indeplinire a hotararilor adunarii generale, stricta indeplinire a indatoririlor pe care
legea si actul constitutiv le impun.
Legea prevede anumite situatii in care administratorii raspund si pentru faptele
cauzatoare de prejudicii ale altor persoane. Fata de societate trebuie sa raspunda
persoanele vinovate de producerea prejudiciului si in subsidiar, administratorii.
Raspunderea administratorilor are un caracter subsidiar si un rol de garantie si nu
poate inlocui raspunderea persoanelor care au savarsit faptele cauzatoare de prejudicii.
Directorii axclusivi sunt raspunzatori fata de societate si fata de terti, ca si
administratorii, raspunderea lor fiind civila: contractuala sau delictuala, dupa caz, iar
nu materiala, desi sunt incadrati cu contract de munca. Legea instituie raspunderea
solidara nu numai intre administrarorii in functie, dar si intre acestia si predecesorii lor
imediati, daca, avand cunostinta de neregularitatile savarsite de ei, nu le denunta
cenzorilor. Actiunea in raspunderea contra administratorilor apartine adunarii generale
ordinare, si se prescrie in termenul general de trei ani, cursul acestuia incepand de la
data cand organele de control (cenzorii) au cunoscut sau trebuia sa cunosasca atat
paguba cat si pe cel care raspunde de ea.
Hotararea adunarii generale contrare legii sau actului constitutiv poate fi atacata
in justitie in termen de 15 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial, de oricare
dinte actionarii care nu au luat parte la adunarea generala sau care au votat contra si au
cerut sa se insereze aceasta in procesul verbal al sedintei.
Alaturi de consiliul de administratie, legea romana recunoaste si posibilitatea
numirii unui al doilea organ colegial, respectiv comitetul de directie, caruia consiliul
de administratie il poate delega o parte din atributiile si prerogativele sale.
Consiliul de administratie poate sa delege numai o parte din atributiile sale
comitetului de directie si nici decum totalitatea acestor atributii. Cum legea nu distinge
in mod expres care sunt atributiile comitetului de directie, rezulta ca consiliul de
administratie poate delega oricare dintre atributiile proprii, cu conditia de a mai pastra
si pentru sine o parte din atributii ca atributii exclusive.
Membrii comitetului de directie sunt, la radul lor administratori, deoarece
comitetul de directie se alege din randul membrilor consiliului de administratie. O data
cu alegerea comitetului de directie, consiliul de administratie stabileste si remuneratia
la care au dreptul membrii comitetului. Cu toate acestea, decizia consiliului de
administratie cu privire la remunerarea membrilor comitetului de directie este supusa
unei ratificari ulterioare a adunarii generale.
Prin exceptie, o asemenea aprobare nu este necesara atunci cand actul
constitutiv al societatii este prevazuta o limita maxima pentru remuneratia membrilor
comitetului de directie, iar consiliul de administratie a stabilit o remuneratie ce nu
depaseste aceasta limita.
Membrii comitetului de directie si directorii unei societati pe actiuni nu vor
putea fi, fara autorizarea consiliului de administratie, administratori, membri in
comitetul de directie, cenzori sau asociati cu raspundere nelimitata, in alte societati

  161
concurente sau avand acelasi obiect, nici exercita acelasi comert sau altul concurent,
pe cont propriu sau al unei altei persoane, sub pedeapsa revocarii si raspunderii pentru
daune. Prin aceasta reglementare s-a urmarit limitarea cumulului in cazul
administratorilor si celorlalti functionari ai societatii, tocmai pentru a se asigura astfel
respectarea obligatiei de fidelitate a acestora fata de societate pe care o reprezinta.
Deliberarile comitetului de directie se inregistreaza intr-un registru special, care
urmeaza a fi prezentat in cadrul fiecarei sedinte a consiliului de administratie. Astfel,
consiliul de administratie pastreaza un pemanent control asupra activitatii
organismului caruia i-a delegat o parte din atributiile sale, atributii ce urmeaza a fi
exercitate intre sedintele consiliului de administratie si evidentiate in cuprinsul
registrului de deliberari.
Functionarii societatii sunt conform legii, directorii executivi ai societatii,
carora le revine sarcina de a realiza operatiunile curente ale societatii. Numirea
functionarilor societatii este de competenta consiliului de administratie. Norma legala
are un caracter dispozitiv, prin actul constitutiv al societatii existand posibilitatea
acordarii prerogativei de numire a functionarilor societatii si catre un alt organism.
Functionarul societatii este un salariat al acesteia, a carui activitate se
desfasoara in baza unui contract de munca ce presupune acordul de vointa al partilor
ce il incheie. Contractul de munca al functionarului are in vedere felul muncii prestate
de salariat in baza profesiunii de baza pe care o detine, iar functia de conducere
(director executiv) rezulta din numirea dispusa de consiliul de administratie.
Directorii executivi nu vor putea fi membri in consiliul de administratie si
comitetul de directie al societatii, legea stabilind o astfel de incompatibilitate intre
calitatea de director executiv si cea de administrator. Functionarii societatii sunt
raspunzatori fata de societate si de terti, ca si administratorii, pentru indeplinirea
indatoririlor lor, conform legii.
Structura organizatorica a societatii pe actiuni include si un program de control
al gestiunii societatii: cenzorii.
In timp ce adunarea generala are functia de elaborare a vointei sociale,
administratorii, de concretizare a cesteia prin administrarea si gestiunea societatii, in
limita realizarii obiectului social, cenzorii controleaza si supravegheaza respectarea
legalitatii in actele de gestiuni.
Cenzorii nu sunt un organ de decizie. Ei verifica numai daca cei abilitati sa faca
acte juridice respecta legea. Verificarile lor nu sunt pur contemplative. Ele se
finalizeaza in rapoarte, prin intermediul carora cenzorii informeaza pe actionari, in
adunarile generale sau pe administratori, in sedintele consiliului de administratie cu
cele constatate. In situatii exceptionale, sunt abilitati si obligati sa convoace adunarea
generala, iar atunci cand se impune, impreuna cu administratorii, sa numeasca un
adminstrator provizoriu.
Natura obligatiilor pe care le au de indeplinit reclama o specializare a
cenzorilor, mai cu seama in domeniul contabil si economic. Totodata, trebuie sa fie
informari si cu privire la specificul obiectului de activitate al societatii, pentru a putea
aprecia oportunitatea unor acte juridice cum ar fi, de pilda, contractele de vanzare –
cumparare, de credit, etc., incheiate de societate.
Exista doua variante de abordare a statutului cenzorilor, in legislatiile
comerciale: a controlului exercitat de cenzorii interni, actionari ai societatii

  162
inprincipiu, in baza unor raporturi de mandat si a controlului exercitat de cenzrorii
externi, specialisti, persoane straine de societate, retriburii in baza unei conventii de
prestari servicii, de regula.
Legea nr 31/1990 a adoptat ca regula, sistemul controlului intern, cenzorii fiind
alesi si revocati in adunarea generala, iar in anumite cazuri speciale si pe cel extern. La
momentul constituirii, in societati pe actiuni cu constituire simultana, numirea
cenzorilor se face prin actul constitutiv, iar in societatile prin subscriptie publica,
cenzorii sunt numiti de adunarea constitutiva.
Majoritatea cenzorilor trebuie sa fie cetateni romani. Cel putin unul dintre
cenzorii numiti trebuie sa fie contabil autorizat, in conditiile legii sau expert contabil.
Cu exceptia cenzorilor contabili, care pot fi straini de societate, ceilalti cenzori trebuie
sa fie actionari. Nu pot fi cenzori contabili, care pot fi straini de societate, ceilalti
cenzori trebuie sa fie actionari. Nu atributii de control in Ministerul Finantelor Publice
sau alte institutii publice, cu exceptia situatiilor prevazute expres de lege.
Cenzorii sunt obligati, ca si administratorii, sa depuna o garantie, inainte de
data la care trebuie sa intre in functie.
Potrivit art 161 din Legea nr. 31/1990, nu pot fi cenzori, iar daca au fost alesi,
decad din mandatul lor: rudele sau afini pana la gradul al patrulea inclusiv, sau sotii
administratorilor; persoanele care primesc, sub orice forma, pentru alte functii decat
cea de cenzori, un salariu sau o renumeratie de la administratorii sau de la societate;
persoanele carora le este interzisa functia de administratori.
Societatea pe actiuni va avea trei cenzori si tot atatia supleanti. Prin actul
constitutiv nu se poate stabili un numar mai mare. Si intr-un caz si in celalalt, numarul
cenzorilor trebuie sa fie impar. (art. 159, alin. 1 din Legea nr. 31/1990).
Cenzorii au dreptul de a se informa. Dreptul de informare al cenzorilor este
corelativ obligatiei administratorilor de a le prezenta o situatie despre mersul
operatiunilor societatii si de a le asigura accesul la documentele si evidenta societatii.
In conditiile legii, cenzorii au dreptul la o remuneratie si alte avantaje.
Un alt grupaj de obligatii vizeaza informarea actionarilor si a administratorilor.
Informarea administratorilor de catre cenzori se realizeaza prin rapoartele prezentate
de ei la adunarile generale ordinare si extraordinare, cand acestea se intrunesc pentru:
aprobarea bilantului contabil, majorarea capitalului social, reducerea capitalului social,
fuziune etc.
Informarea administratorilor de catre cenzori se va face cu ocazia participarii
lor la sedintele consiliului de administratie. Potrivit legii, cenzorii vor aduce la
cunostinta administratorilor neregulariltatile constatate in administratie si incalcarile
dispozitiilor legale si statutare de care au luat cunostinta. Cenzorii au obligatia de a
pastra secretul profesional.
Raspunderea civila a cenzorilor.
Indinderea si efectele raspunderii cenzorilor sunt determinate de regulile
mandatului (art. 161 din legea 31/1990). Nerespectarea obligatiilor prevazute de art.
73, atrage raspunderea solidara a cenzorilor. Daca au contribuit la ajungerea societatii
la incetare de plati, cenzorii raspund patrimonial, in conditiile art. 123 din legea nr.
64/1995 pentru faptele prevazute de acest tect.
Raspunderea penala a cenzorilor.

  163
Cenzorii raspund penal, daca sunt intrunite conditiile legii, cand, in rapoartele
lor, prezinta cu rea credinta fapte neadevarate asupra conditiilor economice ale
societatii, sau le ascund, in totalitate sau in parte.
Art. 177 din legea nr. 31/1990 prevede ca, in afara de evidentele prevazute de
lege, societatea pe actiuni trebuie sa tina, prin grija consiliului de administratie, a
comitetului de directie sau a cenzorilor, dupa caz, registrele si situatiile financiare.
Potrivit dispozitiilor legale, societatea trebuie sa tina urmatoarele registre:
1. Registrul actionarilor societatii care arata, dupa caz, numele, prenumele,
codul numeric personal, denumirea, domiciliul sau sediul actionarilor cu actiuni
nominative si versamintele facute in contul actiunilor, evidenta valorilor mobiliare
emise de o societate detinuta public, tranzactionate pe o piata reglementata, va fi tinuta
de o societate de registru autorizata de Comisia Nationala a Valorilor mobiliare,
conform OUG nr. 28/2002, aprobata si modificata prin Legea 525/2002 cu
modificarile si completarile ulterioare;
2. Registrul sedintelor si deliberarilor adunarii generale care cuprinde
procesele verbale incheiate de catre secretarii desemnati in adunarea generala si care
constata indeplinirea formalitatilor de convocare, data si locul adunarii, prezenta
actionarilor, numarul actiunilor, dezbaterile in rezumat, hotararile luate, iar, la cererea
actionarilor, deliberarile facute de ei in sedinta;
3. Registrul sedintelor si deliberarilor consiliului de administratie;
4. Registrul deliberarilor si constatarilor facute de cenzori in exercitarea
mandatului;
5. Registrul obligatiunilor, care va arata totalitarea obligatiunilor emise si a
celor nominative.
Conform art. 178 din Legea 31/1990, administratorii sau, dupa caz, societatile
de registru independente sunt obligate sa puna la dispozitia actionarilor si a oricaror
persoane interesate registrele actionarilor si sa elibereze la cerere, pe cheltuiala
acestora copii. De asemenea, sunt obligate sa puna la dispozitia actionarilor si a
detinatorilor de obligatiuni registrul sedintelor si deliberarilor adunarii generale si
registrul obligatiunilor.
Registrul actionarilor si registrul obligatiunilor pot fi tinute nu numai manual, ci
si in sistem computerizat. Din art. 23 al Legii contabilitatii rezulta ca si celelalte
registre obligatorii pot fi tinute in forma computerizata, cu conditia de a asigura
respectarea normelor contabile, stocarea, pastrarea sub forma suportilor tehnici si
controlul datelor inregistrate in contabilitate.
Contabilitatea societatii comerciale este organizata si condusa in conformitate
cu dispozitiile legii nr. 82/1991, legea contabilitatii.
Raspunderea pentru organizarea si tinerea contabilitatii revine persoanei care
are obligatia gestionarii patrimoniului, si anume, administratorilor.
Principalele registre ce se folosesc in contabilitate sunt:
1.Registrul jurnal este registrul in care se inscriu zilnic operatiunile comerciale,
tot ce primeste si plateste societatea sub orice titlu;
2. Registrul inventar cuprinde inventariile efectuare in cazurile si la termenele
prevazute de lege;
3.Registrul cartea mare este registrul de fonduri personificate, cu contabilitatea
in partida dubla, inregistrarile facandu-se sistematic.

  164
Registrul jurnal este potrivit art. 114 din Regulamentul de aplicare a Legii
contabilitatii, un document contabil obligatoriu in care se inregistreaza prin articole
contabile, in mod cronologic, operatiunile patrimoniale, prin respectarea succesiunii
documentelor dupa data de intocmire sau de intrare a acestora in unitate. Registrul
inventar (art. 115 din Regulament) este un document contabil obligatoriu, in care se
inregistreaza toate elementele patrimoniale de activ si pasiv, grupate in functie de
natura lor, conform posturilor din bilantul contabil, inventariate potrivit normelor
legale. Registrul “cartea mare” (art. 116 din Regulament) este un document contabil
obligatoriu in care se inscriu lunar, direct sau prin regrupare de conturi corespondente,
inregistrarile efectuate in registrul jurnal, stabilindu-se situatia fiecarui cont, respectiv
soldul initial, rulajele debitoare, rulajele creditoare si soldurile finale.
Aceste registre sunt, in principiu obligatorii. Registrele contabile trebuie sa fie
tinute in mod regulat, in asa fel incat ele sa poata permite in orice moment
identificarea si controlul operatiunilor comerciale efectuate.
Administratorii au obligatia ca, cel putin cu o luna anterior datei stabilite pentru
desfasurarea adunarii generale, sa prezinte cenzorilor sau auditorilor financiari, situatia
financiara anuala pentru exercitiul financiar precedent, impreuna cu raportul lor si
documentele justificative.
Administratorii trebuie sa prezinte cenzorilor, cu cel putin o luna inainte de ziua
stabilita pentru sedinta adunarii generale, bilantul exercitiul financiar precedent, cu
contul de profit si pierderi, insotit de raportul lor si de documentele justificative.
Bilantul este situatia patrimoniala a unui comerciant la un moment dat, asa cum
rezulta din compararea activului si pasivului infatisat prin soldurile totalitatii
conturilor.
Cenzorii sunt obligati sa verifice daca bilantul si contul de profit si pierderi sunt
legal intocmite si in corcondanta cu registrele, daca acestea din urma sunt regulat
tinute si daca evaluarea patrimoniului s-a facut conform regulilor stabilite pentru
intocmirea bilantului contabil.
Dupa aprobarea bilantului de adunarea generala ordinara a actionarilor, o copie
a acestuia, impreuna cu contul de profit si pierderi, cu raportul administratorilor si
cenzorilor si procesul verbal al adunarii generale, vor fi depuse, de administratori in
termen de 15 zile, la administratia financiara.

4. 3. Funcţionarea societăţilor cu răspundere limitată (SRL)

4.3.1. Regimul juridic al părţilor sociale emise de SRL

Societatea cu raspundere limitata se defineste ca fiind acea societate in care


raspunderea asociatilor pentru obligatiile angajate in numele societatii se intinde numai
pana la concurenta capitalului social subscris iar asocierea are ca temei principiul
intuitu personae.
Acest tip de societate imprumuta caracteristicile de la societatile de capitaluri
sub aspectul constituirii capitalului social si al modului de raspundere al asociatilor,
dar si caracteristica ce guverneaza societatile de persoane avand in vedere ca asocierea
se face in considerarea calitatilor personale ale fiecarui asociat si a increderii
reciproce.

  165
Pornind de la aceste aspecte, putem spune ca societatea cu raspundere limitata
are o constructie mai flexibila fiind usor de constituit si mai compatibila cu practica
comerciala, fapt demonstrat atat de receptarea ei de catre tot mai multe legislatii cat si
de frecventa raspandire de care beneficiaza la ora actuala.
Originea acestui tip de societate se regaseste in dreptul german, fiind
consacrata printr-o lege din 29 aprilie 1892 sub denumirea Gesellshaft mit
beschrankter haftung (G.M.B.H.).
Avand in vedere caracteristicile si avantajele de constituire pe care le
prezinta, acest tip de asociere se regaseste astazi in majoritatea legislatiilor europene.
Nu este reglementata insa in dreptul finlandez, norvegian, suedez, olandez.
Codul comercial roman aparut in 1887 nu a reglementat nici el aceasta forma
asociativa.
Pentru prima data in sistemul nostru de drept, isi gaseste consacrarea legislativa
prin Decretul nr.424/1972, ca forma de constituire a societatilor mixte. Aceasta
reglementare nu a putut avea insa relevanta si aplicabilitate in viata economica si
comerciala interna, dat fiind caracterul centralizat al economiei din acea perioada.
Astfel putem spune ca Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale
constituie practic reglementarea de debut pentru acest tip de asociere.
Principalele trasaturi ale societatii cu raspundere limitata determinate de statutul
juridic special sunt urmatoarele:
 asocierea se intemeiaza pe increderea reciproca dintre asociati (caracter intuitu
personae)
 capitalul social se divide in fractiuni numite parti sociale care sunt in principiu
netransmisibile,
 asociatii raspund in limita aporturilor sociale aduse la constituirea capitalului
social.
 firma se compune dintr-o denumire aleasa de asociati si care trebuie sa indice
sau sa sugereze, pe cat posibil, obiectul de activitate al societatii,
 se poate constitui si poate functiona cu un singur asociat.
Sub aspectul constituirii, societatea cu raspundere limitata trebuie sa se supuna
atat conditiilor de fond cat si conditiilor de forma si publicitate impuse de legislatia in
vigoare: Legea 31/1990 privind societatile comerciale si Legea 26/1990 privind
Registrul comertului.
Sunt aceleasi conditii si formalitati generale, obligatorii pentru orice tip de
societate dar si proprii, valabile numai pentru acest tip de societate.
Referitor la conditiile de fond specifice, legea nu conditioneaza, pentru
societatea cu raspundere limitata, in nici un fel constituirea ei sub aspectul obiectului
de activitate sau a numarul minim de asociati, fiind de altfel si singura societate care
poate functiona cu un singur asociat.
Numarul maxim de asociati insa este indicat ca fiind pana la maximum 50.
Aceasta limitare isi are explicatia in caracterul intuitu personae, intrucat se considera
ca la un numar mai mare de membri increderea reciproca care trebuie sa existe poate
deveni discutabila.
O alta conditie care se impune are in vedere valoarea minima a capitalului
social care nu poate fi mai mic de 2.000.000 lei. Capitalul social se divide in parti
sociale egale care nu pot fi mai mici de 100.000 lei.

  166
Spre deosebire de actiuni, care pot fi transmise in conditiile legii si altor
persoane, partile sociale au un regim de transmitere diferit, fiind insa in principiu
netransmisibile.
Societatea cu raspundere limitata se poate constitui prin incheierea unui
contract de societate sau/si prin statut, numit act constitutiv, care este semnat de catre
toti asociatii si supus autentificarii de catre notar.
Daca societatea ia fiinta prin actul de vointa a unei singure persoane se va
intocmi doar statutul ca act constitutiv, al carui continut este practic identic cu cel al
contractului de societate.
Actul constitutiv trebuie sa cuprinda in principal:
numele, prenumele, data, locul nasterii, domiciliul si cetatenia asociatilor
persoane fizice.
denumirea, sediul si nationalitatea asociatilor persoane juridice.
firma sub care se inregistreaza societatea si sub care urmeaza sa-si
desfasoare activitatea.
capitalul subscris si cel varsat cu mentionarea aportului fiecarui asociat,
domeniul de activitate propus de catre societate cu indicarea activitatii
principale.
sediul principal al societatii, sedii secundare, sucursale, filiale,
numirea administratorilor, cu indicarea nominala a acestora.
durata de functionare a societatii
alte clauze stabilite de comun acord de catre asociati.
In termen de 15 zile de la autentificarea actului constitutiv, fondatorii sau
administratorii societatii sau un imputernicit al acestora, vor cere inmatricularea
societatii la Registrul comertului in a carui raza teritoriala isi va avea sediul
societatea. Pentru aceasta va fi inaintata o cerere si depus actul constitutiv
autentificat si eventual alte acte si documente cerute de lege functie de obiectul de
activitate propus de societate.
Verificarea legalitatii tuturor acestor acte si documente se realizeaza de catre
justitie printr-un judecator delegat de tribunalul municipal sau judetean.
Daca nu sunt semnalate nereguli si se constata conformitatea actelor si
documentelor depuse, judecatorul delegat pronunta in termen de 5 zile o incheiere
prin care autorizeaza inmatricularea societatii la Registrul Comertului.
Inmatricularea societatii trebuie efectuata in termen de 24 de ore de la data la
care incheierea judecatorului delegat a ramas definitiva si irevocabila. Prin
inmatriculare societatea capata personalitate juridica devenind in conditiile legii
subiect colectiv de drept.
Incheierea data de catre judecator se trimite, din oficiu, catre Monitorul Oficial
al Romaniei pentru publicare pe cheltuiala societatii si la Administratia Financiara in a
carei raza teritoriala se afla sediul principal al societatii pentru luarea in evidenta
fiscala, cu mentionarea numarului de inmatriculare din Registrul comertului.

  167
4.3.2. Conducerea, administrarea şi controlul societăţilor cu răspundere
limitată (SRL)

Societatea cu raspundere limitata nu se poate constitui si nici nu poate functiona


cu un capital social mai mic de 2 milioane lei.
Capitalul social se divide intr-un numar de parti egale care se
repartizeaza asociatilor in functie de contributia fiecaruia.
Partile sociale sunt fractiuni ale capitalului, ce confera titularului calitatea de
asociat, si care prezinta urmatoarele caracteristici.
sunt fractiuni ale capitalului social ce au o anumita valoare nominala (valoare
de emitere) stabilita la 100.000 lei/actiune
sunt fractiuni egale ale capitalului social care asociatului drepturi egale,
sunt indivizibile,
sunt in principiu netransmisibile
Transmiterea partilor sociale
Cu toate ca partile sociale nu sunt titluri negociabile asa cum sunt actiunile,
totusi ele piot fi transmise prin acte intre vii sau prin acte juridice pentru cauza de
moarte, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit.
Pentru a nu fi lezat caracterul intuitu personae al societatii, legea stabileste
anumite conditii de transmitere a partilor sociale, facand distinctie dupa cum
operatiunea are loc intre asociati, intre asociati si persoane din afara societatii sau are
loc pe cale succesorala.
a) Transmiterea partilor sociale intre asociati
In cazul transmiterii intre membrii asociati nu se pune problema lezarii
caracterului intuitu personae si ca urmare, legea dispune ca aceasta operatiune poate fi
savarsita fara sa mai fie necesar sa stabileasca anumite conditii.
Din punct de vedere procedural, transmiterea partilor sociale presupune
incheierea unui contract de cesiune, intre cedent si cesionar, care se cere a fi intocmit
doar in forma autentica. De regula transmiterea in acest mod are caracter oneros in
sensul ca partile urmaresc obtinerea unui profit.
b) Transmiterea partilor sociale catre persoane din afara societatii
Cand cesiunea are loc intre asociati si persoane care nu au calitatea de membru
al societatii, dat fiind faptul ca este afectat caracterul intuitu personae, legea prevede
ca o astfel de cesiune poate avea loc doar cu aprobarea unui numar de asociati care sa
reprezinte cel putin ¾ din capitalul social. Aprobarea transmiterii partilor sociale se
materializeaza printr-o hotarare data de adunarea asociatilor, iar inscrisul ce o constata
trebuie autentificat. In acest caz cesiunea trebuie notificata in Registrul comertului,
intrucat numai astfel si din acest moment produce efecte fata de terti.
c) transmiterea partilor sociale pe cale succesorala
Potrivit art.150 din Legea nr. 31/1990, "in cazul dobandirii unei parti sociale
prin succesiune, prevederile referitoare la transmiterea partilor sociale catre
persoane din afara societati, nu sunt aplicabile daca prin contractul de societate nu se
dispune altfel."
Aceasta inseamna ca, daca prin actul constitutiv "nu se dispune altfel" nu se va
putea aplica regula si conditiile de transmitere aratate pentru persoanele din afara
societatii.

  168
In acest caz, vor opera din oficiu prevederile Codului civil, privind transmiterea
mostenirii, potrivit carora drepturile succesorale se transmit prin efectul legii (ope
legis) mostenitorilor de la data deschiderii succesiunii sau din momentul mortii celui
care lasa mostenirea. Din acest moment mostenitorii asociatului dobandesc partile
sociale de plin drept.
Transmiterea partilor sociale pe cale suucesorala constituie un act juridic cu
titlu gratuit iar operatiunea de transmitere trebuie si in acest caz notificata in Registrul
comertului, pentru a fi recunoscuta si pentru a-si putea produce efectele fata de terti.
Functionarea in conditii optime a societatii presupune desemnarea unor organe
de conducere, administrative si de control care sa efectueze toate actele de care
depinde indeplinirea obiectivului propus si sa asigure conditiile optime de realizare ale
acestuia iar in caz de nevoie sa dispuna luarea de masuri urgente pentru redresare si
reabilitare a societatii.

Adunarea asociatilor
Adunarea generala cuprinde pe toti membrii, exprima vointa lor sociala si este
organul de deliberare si decizie al societatii. Adunarea asociatilor se intruneste, cel
putin odata pe an sau ori de cate ori este necesar, la sediul societatii, convocarea fiind
facuta de catre administratori.
Potrivit legii nr.31/1990 adunarea asociatilor are ca atributii:
sa discute, sa aprobe si sa modifice bilantul
sa fixeze dividendele
sa aleaga administratorii si cenzorii societatii si sa le fixeze in conditiile legii
remunerarea
sa se pronunte asupra gestiunii administratorilor
sa stabileasca bugetul de venituri si cheltuieli si programul de activitate
pentru anul urmator
sa hotarasca gajarea, inchirierea sau desfiintarea uneia sau mai multora dintre
unitatile societatii,
modifica in conditiile legii contractul de societate si statutul societatii.
Adunarea asociatilor adopta hotarari cu majoritatea absoluta a asociatilor si
partilor sociale. Dupa cum se vede, legea cere o dubla majoritate: o majoritate a
numarului asociatilor si o majoritate a numarului de parti sociale.
Daca nu este indeplinita aceasta dubla conditie de majoritate, se recurge la o
noua convocare iar in acest caz hotararile se adopta cu votul unanim al celor
prezenti, indiferent de numarul de asociati si partea de capital reprezentata.
Hotararile adunarii sunt obligatorii pentru toti asociatii indiferent daca au
participat sau nu la adunarea in care au fost votate.
Administrarea societatii
Conform legislatiei in vigoare (Legea nr.31/1990) administrarea societatii cu
raspundere limitata poate fi facuta de catre unul sau mai multi administratori, membrii
asociati sau specialisti neasociati care sunt numiti fie prin actul constitutiv, fie ulterior
de catre adunarea generala a asociatilor.
Indiferent de felul in care au fost numiti, acestora li se stabilesc, de la inceput,
limitele mandatului in baza caruia isi vor exercita atributiile, durata si modalitatea de
exercitare a mandatului, de remuneratie si eventual conditiile si procedura revocarii

  169
lor. Daca sunt mai multi administratori, se va specifica daca vor actiona si vor
raspunde impreuna sau separat in numele si pe seama societatii.Ca atributii,
administratorul are in sarcina indeplinirea tuturor activitatilor de care depinde
realizarea obiectului de activitate propus de societate, incheind astfel acte juridice in
numele si pe seama societatii in baza imputernicirii conferite printr-un mandat special
acordat.
Potrivit cu dispozitiile din Legea 31/1990, administratorii raspund solidar cu
societatea pentru: realitatea varsamintelor aportului fiecarui asociat, pentru existenta
si realitatea dividendelor platite, pentru existenta registrelor cerute de lege si a
modului lor de tinere, pentru modul de indeplinire a mandatului acordat, si care
trebuie sa fie executat in conformitate cu legea, actul constitutiv sau cu statutul de
functionare.
Daca sunt desemnati mai multi administratori, ei pot lucra impreuna sau
individual, dupa cum s-a stabilit prin contract sau hotararea asociatilor.
Obligatiile si raspunderea administratorilor sunt reglementate de prevederile
referitoare la mandat precum si de dispozitiile speciale prevazute de legea societatilor
comerciale.
Incetarea activitatii administratorului poate avea loc in aceleasi conditii si
prin modalitatile indicate in prezentarea societatii in nume colectiv.
Astfel functia de administrator poate inceta prin revocarea acestuia, care
intervine in mod diferit in functie de modalitatea in care a fost numit administratorul,
sau ca efect al mortii, insolvabilitatii, falimentului, excluderii sau retragerii
administratorului din societate.
Cenzorii
Legalitatea activitatii financiar-contabile a unei societati cu raspundere limitata
este supusa, ca si in cazul societatii pe actiuni, supravegherii cenzorilor a caror
desemnare, responsabilitati si atributiuni se desfasoara in aceleasi conditii expres
prevazute de lege.
Societatea va desemna in cadrul adunarii constitutive cel putin un cenzor iar
daca prin actul constitutiv se prevede un numar mai mare, atunci acesta va trebui sa fie
intotdeauna impar.
De asemenea se cere ca cel putin unul dintre cenzori sa fie contabil autorizat
sau expert contabil.
La societatile mici, cel mult 15 asociati, alegerea cenzorilor este facultativa.
Daca nu sunt desemnati cenzori, controlul gestiunii societatii se asigura de catre
asociati, sub conditia ca acestia sa nu fie administratori
Cenzorii trebuie sa depuna si ei o garantie care se estimeaza la a treia parte din
cea ceruta pentru administratori si au ca atributii:
sa supravegheze gestiunea societatii
sa verifice bilantul si contul de profit si pierderi
sa faca lunar controale asupra titlurilor si valorilor ce constituie proprietatea
societatii
sa convoace adunarea generala ordinara sau extraordinara daca acest lucru nu
a fost facut de administratori
sa verifice depunerea garantiei de catre administratori

  170
sa urmareasca indeplinirea si respectarea tuturor dispozitiilor legale sau a
hotararilor organelor de conducere ale societatii ori a prevederilor actului constitutiv.
Cenzorii isi prezinta activitatea si rezultatele ei in fata adunarii generale printr-
un raport amanuntit. Intinderea si efectele raspunderii cenzorilor sunt determinate de
regulile mandatului.
Dizolvarea si lichidarea societatii
Si in cazul societatii cu raspundere limitata pot opera cauzele generale de
diolvare, valabile pentru orice tip de societate (trecerea timpului stabilit ca durata de
functionare, imposibilitatea realizarii obiectului de activitate, declararea nulitatii
societatii, hotararea adunarii actionarilor, hotararea tribunalului, falimentul) precum si
cauze specifice determinate de particularitatile statutului sau juridic.
S-ar include in aceasta categorie cazul cand numarul de asociati se reduce la
unul singur si nu exista clauza de continuare a activitatii cu mostenitorii sau asociatul
ramas nu doreste continuarea activitatii societatii ca asociat unic.
Dizolvarea poate fi hotarata de adunarea generala a actionarilor sau pronuntata
in justitie.
Dizolvarea societatii are ca efect deschiderea procesului de lichidare
exceptandu-se situatia cand dizolvarea este urmata de fuziunea societatii sau de
transformare.
Lichidarea presupune evaluarea capitalului social, clarificarea definitiva a
conturilor, plata cheltuielilor catre creditori, transformarea activului social in numerar
si distribuirea acestuia catre asociati dupa ce s-au depus cheltuielile de lichidare.
Pe timpul lichidarii, societatea isi pastreaza activitatea de persoana juridica dar
toate actele ce emana de la ea trebuie sa indice ca este in lichidare.
Operatiile de lichidare sunt efectuate de catre lichidatori care pot fi persoane
fizice autorizate in conditiile legii sau persoane juridice. Numirea lor se face de catre
adunarea generala daca prin actul de constituire nu se prevede altfel. In cazul in care
nu se realizeaza majoritatea ceruta de lege, numirea lichidatorilor va fi facuta de catre
tribunal.
Lichidatorii trebuie sa intocmeasca atat la inceput cat si la sfarsit operatiunii de
lichidare cate un bilant din care sa rezulte pentru inceput situatia concreta economico-
financiara a societatii la data lichidarii, iar la sfarsit sa propuna modalitatile de
valorificare a activului societatii.
Lichidarea societatii se considera incheiata, ca procedura, prin Hotararea
definitiva si irevocabila data de tribunal, si prin care societate inceteaza sa mai fiinteze
ca persoana juridica ca efect al radierii din Registrul Comertului.
Hotararea pronuntata de tribunal, se trimite spre publicare Monitorului Oficial
si unui ziar cu tiraj mare si se comunica Administratiei financiare pentru scoaterea
societatii din evidenta fiscala.

4.3.3. Societatea cu răspundere limitată cu unic asociat – particularităţi

Societatea cu răspundere limitată este o formă de societate comercială apărută


mai târziu în activitatea comercială. Prima oară a fost reglementată în anul 1892 în
Germania, fiind preluată în 1925 în Franţa, iar în Republica Moldova şi-a găsit

  171
consacrarea pentru prima dată prin Hotărârea Guvernului R.Moldova 500/1991 şi apoi
prin Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, nr. 845/1992.
Această formă de societate a fost iniţiată pentru a satisface anumite cerinţe ale
activităţii comerciale. Într-adevăr, societăţile de persoane (în special societatea în
nume colectiv ) asigurau condiţiile pentru folosirea capitalurilor mici, iar societăţile de
capitaluri (mai ales societatea pe acţiuni) erau adecvate utilizării capitalurilor mari,
destinate unor afaceri de mare anvergură. Era nevoie de o formă de societate care să
fie adaptată exigenţelor fructificării capitalurilor mijlocii. Acest lucru s-a realizat prin
introducerea societăţii cu răspundere limitată, ca formă mixtă care împrumută anumite
caractere atât de la societăţile de persoane, cât şi de la societăţile de capital.
Societatea cu răspundere limitată este o formă intermediară de societate
comercială între societăţile de persoane şi societăţile de capitaluri. Este formă
intermediară, deoarece, în unele privinţe, se aseamănă cu societăţile de persoane, iar
sub alte aspecte – cu cele de capitaluri, prezentând însă şi particularităţi proprii care îi
justifică autonomia.
Ca şi în cazul societăţilor în nume colectiv, societatea cu răspundere limitată se
bazează pe încrederea asociaţilor. Datorită acestui fapt, numărul asociaţilor este
limitat, iar părţile sociale nu sunt liber cesibile. Ca şi în cazul societăţilor pe acţiuni, în
societatea cu răspundere limitată asociaţii răspund pentru obligaţiile sociale în limita
aporturilor lor. Datorită avantajelor pe care le oferă, societatea cu răspundere limitată
are o mare răspândire în activitatea comercială.
Definiţia societăţii cu răspundere limitată
Societatea cu răspundere limitată poate fi definită ca o societate constituită, pe
baza deplinei încrederi, de două sau mai multe persoane care pun în comun anumite
bunuri pentru a desfăşura o activitate comercială în vederea împărţirii beneficiilor şi
care răspunde pentru obligaţiile sociale.
Conform art. 145 al Codului civil al Republicii Moldova, societatea cu
răspundere limitată este societatea comercială al cărei capital social este divizat în părţi
sociale, conform actului de constituire şi ale cărei obligaţii sunt garantate cu
patrimoniul societăţii.
Caracterele societăţii cu răspundere limitată
1. Asocierea intutio personae se bazează pe încrederea asociaţilor ca şi la
societăţile de persoane; este o societate relativ închisă;
2. Capitalul social nu poate fi mai mic de 5400 lei şi este divizat în anumite
fracţiuni, părţi sociale;
3. Asociaţii răspund pentru obligaţiile sociale, numai în limita aporturilor lor.
4. Numărul asociaţilor poate fi între 2 şi 50; ei participă la deciziile colective ale
adunării generale;
5. Societatea dispune de o structură stabilă.
Potrivit art. 145 prevede că societatea cu răspundere limitată poate fi
constituită de către o singură persoană. Această formă de societate nu poate avea,
însă, ca asociat unic o altă societate cu răspundere limitată alcătuită dintr-o singură
persoană.
Societatea cu răspundere limitată cu asociat unic este o societate comercială,
indiferent dacă asociatul este o persoană fizică sau juridică. Statutul său juridic nu
poate fi în nici un caz confundat cu statutul juridic al întreprinzătorului individual.

  172
Societatea cu răspundere limitată cu un asociat unic dobândeşte personalitatea
juridică din momentul înregistrării acesteia la Registrul comerţului. Deci, în aceleaşi
condiţii, ca oricare societate comercială, obligaţiile sale sunt garantate cu patrimoniul
social, iar asociatul unic răspunde în baza aportului transmis. Asociatul unic este cel
care exercită atribuţiile adunării generale existente în cazul societăţilor cu mai mulţi
asociaţi. Asociatul unic poate fi administratorul societăţii.
Societatea cu răspundere limitată se constituie prin actul de constituire. Actul de
constituire a societăţii cu răspundere limitată trebuie să conţină următoarele clauze:
 Numele de familie (firma) şi adresele asociaţilor;
 Firma şi adresa societăţii;
 Scopurile societăţii, sferele şi termenele ei de activitate;
 Formele şi mărimea cotelor de participare în expresie bănească, mărimea
fondului statutar;
 Modul şi termenele de depunere a cotelor de participare, încasarea amenzilor
(penalităţilor), în caz de încălcare a acestor condiţii.
În cazul înfiinţării unei societăţi cu răspundere limitată de către o singură
persoană, fondatorul, în loc de contract de constituire, întocmeşte declaraţia de
constituire a societăţii. Declaraţia va cuprinde aceleaşi date ca şi actul de constituire
fiind întocmită în conformitate cu cerinţele înaintate faţă de perfectarea actului de
constituire.
 Asociaţii. Societatea cu răspundere limitată poate fi constituită de persoane
fizice sau juridice care trebuie să aibă capacitatea civilă de exerciţiu. Numărul
asociaţilor este limitat de la minimum doi şi maximum cincizeci de persoane. Soţii pot
fi asociaţi într-o societate cu răspundere limitată. Ei nu se pot constitui prin aporturi
decât cu bunuri proprii, nu şi cu bunuri comune.
 Firma societăţii se compune dintr-o denumire în limba de stat deplină
„Societate cu răspundere limitată” sau abreviată „SRL”.
 Obiectul de activitate al societăţii trebuie să fie licit şi moral. Poate fi obiect
al societăţii orice activitate economică.
 Capitalul social. Actul de constituire trebuie să prevadă mărimea capitalului
social care trebuie să nu fie mai mic de 5400 lei şi care urmează să fie vărsat în sumă
de cel puţin 40% până la înregistrarea societăţii, iar restul – în termen de jumătate de
an după înregistrarea acesteia.
 Aporturile asociaţilor. Capitalul social se constituie din aporturile
asociaţilor în numerar şi în natură. Legea nu permite drept aport la capitalul social
prestarea serviciilor de către asociaţi.
 Părţile sociale ale asociaţilor societăţilor cu răspundere limitată reprezintă o
fracţiune din capitalul ei social stabilit în funcţie de mărimea aportului la acest capital.
Asociatul deţine o parte socială. Părţile sociale pot avea mărimi diferite şi sunt
indivizibile, dacă în actul de constituire nu-i prevăzut altfel. Actul de constituire poate
restrânge mărimea maximă a părţii sociale. Dreptul asociaţilor asupra părţilor sociale
se constată printr-un certificat care se eliberează la cererea asociaţilor de către
administratorul societăţii.
Transmiterea părţilor sociale
Părţile sociale pot fi transmise în mod liber soţului, rudelor şi afinilor, în linie
dreaptă, fără limită, şi în linie colaterală, până la gradul doi inclusiv, de asemenea între

  173
asociaţi şi societăţi, dacă în actul de constituire nu este prevăzut altfel. În cazul
înstrăinării părţii sociale terţelor persoane, asociaţii au dreptul de preemţiune.
Înstrăinarea părţii sociale se efectuează printr-o ofertă scrisă administratorului care, la
rândul său, urmează să informeze pe toţi asociaţii în termen de 15 zile de la data
transmiterii. Acceptarea ofertei, de asemenea, se efectuează în formă scrisă şi se
transmite administratorului. În termen de 15 zile de la data primirii ofertei, asociatul
este obligat să indice mărimea fracţiunii din partea socială, pe care intenţionează s-o
dobândească. În cazul în care există mai mulţi solicitanţi, fiecare dobândeşte o
fracţiune a părţii sociale în mărimea solicitată. În cazul dezacordului dintre ei, partea
socială va fi distribuită proporţional părţii deţinute de fiecare asociat. Asociatul nu
poate înstrăina partea socială până la vărsarea integrală a aportului subscris, cu
excepţia cazului de succesiune. Actul juridic de înstrăinare a părţii sociale se
autentifică notarial.
Excluderea asociatului societăţii cu răspundere limitată
Excluderea din societatea cu răspunderea limitată a unui asociat este posibilă la
cererea adunării generale, a administratorului sau a unor asociaţi. Drept temei pentru
excludere servesc următoarele condiţii: nevărsarea în termen a aportului subscris în
actul constitutiv, precum şi folosirea în scopuri proprii a bunurilor societăţii de către
administrator sau comiterea unor fraude de către acesta.
Excluderea asociatului se face de către instanţa de judecată printr-o hotărâre
judecătorească. Asociatului exclus i se restituie în termen de 6 luni aportul vărsat, dar
numai dacă a fost reparat prejudiciul cauzat societăţii.
Funcţionarea societăţii cu răspundere limitată
Funcţionarea societăţii cu răspundere limitată constituie o altă particularitate a
societăţii. Această formă de societate cuprinde reguli de organizare şi funcţionare atât
de la societăţile de persoane, cât şi de la societăţile de capital. Prin armonizarea
lor, societatea cu răspundere limitată apare sub forma unei unităţi organice constituită
după reguli diferite. Organele societăţii cu răspundere limitată sunt adunarea generală,
administratorii şi cenzorii.
Ca şi, în cazul societăţilor pe acţiuni, organul de conducere este adunarea
generală, însă, spre deosebire de societăţile pe acţiuni, în cazul societăţilor cu
răspundere limitată nu se face nici o distincţie între adunările generale ordinare şi
extraordinare, specificându-se doar condiţii de cvorum diferite pentru diferite
probleme puse în discuţie. Cum legea nu face nici o distincţie între adunările generale
şi nici nu trimite la dispoziţiile privitoare la societăţile pe acţiuni, considerăm că nici
noi nu trebuie să facem această distincţie. Adunarea generală reprezintă forma de
organizare care permite elaborarea şi exprimarea prin decizii şi hotărâri a voinţei
sociale în ansamblul societăţii comerciale. Totodată, reprezintă cel mai
important organ de conducere, care este constituit din totalitatea asociaţilor, având
plenitudinea de competenţă şi atribuţii, cum ar fi:
 modificarea statutului, sporirea şi reducerea capitalului social;
 aprobarea dării de seamă anuale şi a bilanţului anual, repartizarea
beneficiului;
 alegerea comitetului de conducere;
 alegerea şi revocarea revizorului;

  174
 aprobarea modului de remunerare a muncii şi a salariilor de funcţie ale
asociaţilor comitetului de conducere şi revizorului;
 excluderea asociatului din rândurile societăţii;
 acceptarea contractelor, valoarea cărora depăşeşte o pătrime din fondul
statutar, precum şi a contractelor încheiate între societate şi asociaţii ei;
 determinarea responsabilităţii materiale a directorului, membrilor comitetului
de conducere şi revizorului;
 reorganizarea şi lichidarea societăţii.
Adunarea generală se convoacă la sediul societăţii ori de câte ori este nevoie,
dar cel puţin o dată pe an. Convocarea se face de către administratorul societăţii
nemijlocit sau la cererea asociaţilor, care împreună reprezintă, cel puţin, 10 la sută din
voturile societăţii. Asociaţii sunt informaţi în formă scrisă despre timpul, locul şi
ordinea de zi, cel târziu cu 15 zile până la convocarea adunării generale. Fiecare
asociat are dreptul să propună chestiuni pentru a fi incluse în ordinea de zi a adunării
generale. Ei sunt obligaţi să prezinte în scris administratorului, în acest scop,
propunerea temeinic argumentată şi să o aducă la cunoştinţă celorlaltor asociaţi cu, cel
puţin, 3 zile înainte de convocarea adunării.
Adunarea generală a asociaţilor este deliberativă, dacă la ea vor fi prezenţi cel
puţin ѕ din numărul total de asociaţi; în cazul în care adunarea generală nu întruneşte
numărul necesar de asociaţi, administratorul va convoca o nouă adunare generală, cu
aceeaşi ordine de zi, într-un termen de 2 săptămâni de la ultima adunare generală, care
va fi deliberativă, indiferent de numărul asociaţilor prezenţi.
Fiecare asociat în cadrul adunării generale, în dependenţă de mărimea cotei de
participare la capitalul social a societăţii cu răspundere limitată, are dreptul la vot. De
exemplu, capitalul social al SRL „Triodor” este de 100000 lei, care este împărţit la 4
fondatori. Doi din ei dispun de cote a câte 30000 lei, iar ceilalţi doi – de 20000 lei
fiecare. În cadrul adunării generale suma de 5000 lei acordă dreptul la un vot, de aceea
doi din fondatori vor avea dreptul la 6 voturi, iar ceilalţi doi – la 4 voturi fiecare.
Adunarea generală adoptă hotărâri cu simpla majoritate de voturi în diverse
probleme, iar asupra chestiunilor ce ţin de modificarea statutului, aprobării dării de
seamă anuale, excluderea unui asociat din cadrul societăţii, precum şi reorganizarea şi
lichidarea societăţii, este necesară o majoritate de ѕ de voturi pentru adoptarea
hotărârilor.
Hotărârile luate în cadrul adunării generale urmează să fie semnate de cel puţin,
doi participanţi la adunarea generală şi se trec în registrul deciziilor, care este ţinut de
către administratorul societăţii cu răspundere limitată.
Hotărârile adunării generale sunt obligatorii pentru toţi asociaţii, inclusiv pentru
cei care nu au luat parte la adunare sau au votat contra.
Administratorii societăţii cu răspundere limitată
Societatea cu răspundere limitată este administrată de către organul executiv.
Organul executiv poate fi atât colegial (comitet de conducere, direcţie, consiliu de
administrare), cât şi unipersonal (director, preşedinte, administrator).
Administratorul este ales de către adunarea generală a asociaţilor şi se
subordonează acesteia. Nu pot fi administratori persoanele declarate incapabile sau
persoanele condamnate pentru excrocherie, sustragere de bunuri din avutul
proprietarului prin orice forme, precum şi prin alte infracţiuni şi care nu şi-au ispăşit

  175
pedeapsa. Administratorul poate face toate operaţiile pentru aducere la îndeplinire a
obiectului societăţii, în afară de restricţiile stabilite prin actul constitutiv. În
competenţa organului executiv intră următoarele împuterniciri:
 organizarea activităţii societăţii;
 ţinerea lucrărilor de secretariat şi a evidenţei contabile;
 angajarea lucrătorilor şi eliberarea lor din post;
 încheierea tranzacţiilor în numele societăţii;
 ţinerea registrului asociaţilor societăţii;
 întocmirea dării de seamă anuale şi a bilanţului anual şi prezentarea lor la
adunarea generală.
Administratorul societăţii este în drept, în limitele atribuţiilor sale, să acţioneze
în numele societăţii fără mandat, inclusiv să efectueze tranzacţii, să aprobe statul de
personal, să emită ordine şi dispoziţii.
Administratorul răspunde pentru prejudiciile cauzate societăţii sau chiar terţelor
persoane, indiferent dacă este asociat sau neasociat. Răspunderea civilă intervine ori
de câte ori administratorul cauzează prin acte pe care le îndeplineşte un prejudiciu. În
situaţia în care organul executiv este colegial, ei răspund solidar, oricare din membri
poate fi obligat pentru acoperirea întregii pagube. Administratorul care a acoperit
paguba are posibilitatea unei acţiuni de regres împotriva celorlaltor administratori,
pentru a fi despăgubit fiecare participant la acoperirea pagubei proporţional cu vina pe
care o are. Administratorul răspunde penal în cazul săvârşirii unor fapte considerate
infracţiuni, prevăzute de Codul penal.
Organul de control
Controlul gestiunii societăţii se poate efectua de către asociaţii înşişi sau prin
cenzorii societăţii. Organul de control poate fi atât colegial (comisie de cenzori), cât şi
unipersoanal (cenzor sau revizor). Cenzorii sunt mandatari ai societăţii, având ca
misiune exercitarea unui control permanent asupra activităţii administratorilor, precum
şi asupra activităţii celorlaltor organe, ca să se desfăşoare în conformitate cu interesul
social, în limitele legii şi actului constitutiv. Cenzorii se aleg de către adunarea
generală. Membri ai comisiei de cenzori pot fi atât asociaţii, cât şi alte persoane; cel
puţin unul dintre membrii comisiei de cenzori trebuie să fie contabil autorizat în
condiţiile legii sau contabil expert. Nu pot fi membri ai comisiei de cenzori
administratorul societăţii; contabilul societăţii, precum şi rudele acestora, persoanele
declarate incapabile sau cele condamnate pentru excrocherie, sustragere de bunuri din
averea proprietarului prin orice formă, alte infracţiuni şi care nu şi-au ispăşit pe deplin
pedeapsa;
Comisia de cenzori exercită controlul asupra activităţii economico-financiare a
societăţii. Controalele se efectuează din iniţiativa proprie sau la cererea adunării
generale. Persoanele cu funcţie de răspundere ale societăţii sunt obligate să prezinte
comisiei de cenzori toate documentele necesare pentru efectuarea controlului, inclusiv
să dea explicaţii orale şi scrise. În baza rezultatelor controlului, comisia de cenzori va
întocmi un raport semnat de toţi membrii comisiei de cenzori care au participat la
control, pe care îl va prezenta adunării generale. Dacă unul dintre membrii comisiei nu
este de acord cu concluziile raportului, el va expune opinia sa separată, care va fi
anexată la raport.

  176
În cazul depistării unor încălcări grave în activitatea societăţii, comisia de
cenzori poate să ceară convocarea adunării generale şi să participe cu vot consultativ la
şedinţele acesteia.
Atribuţiile comisiei de cenzori a societăţii, în baza hotărârii adunării generale,
pot fi delegate unei companii de audit.
Bilanţul contabil. Beneficiile, dividendele şi capitalul de rezervă
Societatea cu răspundere limitată trebuie la finele anului financiar să
întocmească un raport financiar. Raportul financiar anual include: bilanţul contabil;
raportul privind rezultatele financiare, raportul privind fluxul capitalului propriu;
raportul privind fluxul mijloacelor băneşti şi anexele la rapoartele financiare şi nota
explicativă la rapoartele financiare. Bilanţul contabil este forma raportului financiar
care caracterizează situaţia patrimonială şi financiară a agentului economic.
Documentele menţionate, însoţite şi de raporturile cenzorilor, sunt puse la dispoziţie
asociaţilor pentru a fi cercetate în vederea dezbaterilor lor la adunarea generală a
acestora. După aprobare de către adunarea generală, raportul financiar va fi prezentat
organelor financiare, conform locului de înregistrare a societăţii comerciale.
Beneficiile şi dividendele
Scopul societăţilor comerciale este acela de a obţine beneficii. Beneficiile
societăţii, evidenţiate prin bilanţ, se împart de adunarea generală sub formă de
dividende. Asociaţii au dreptul la dividende, potrivit actului constitutiv, proporţional
cotei de participare la capitalul social vărsat.
Plata dividendelor este condiţionată de existenţa unor beneficii reale constatate
prin bilanţ. După stabilirea dividendului, fiecare asociat devine titularul unui drept de
creanţă faţă de societate, care poate fi valorificat în condiţiile legii.
Capitalul de rezervă
Pentru asigurarea condiţiilor de funcţionare normală a societăţii cu răspundere
limitată, legislaţia în vigoare a instituit obligaţia constituirii unui capital de rezervă de
către aceasta. Mărimea capitalului de rezervă se stabileşte în actul constitutiv al
societăţii, dar el nu trebuie să fie mai mic de, cel puţin, 10% din cuantumul capitalului
social. Capitalul de rezervă al societăţii cu răspundere limitată se formează prin
vărsăminte anuale din beneficiul ei în proporţii de, cel puţin, 5% din beneficiul net
până la atingerea mărimii stabilite în actul constitutiv. Dacă capitalul de rezervă
constituit s-a micşorat indiferent din ce cauză, el trebuie completat până la atingerea
mărimii stabilite în actul constitutiv. Capitalul de rezervă al societăţii se foloseşte la
acoperirea pierderilor sau la majorarea capitalului ei social.
Drepturile şi obligaţiile asociaţilor
Principalele drepturi ale asociaţilor în societatea cu răspundere limitată sunt
următoarele:
 dreptul la vot;
 dreptul la informare cu privire la societate;
 dreptul de a fi membru în organele de conducere ale societăţii;
 dreptul la profit;
 dreptul de a se retrage din societate;
 dreptul de a acţiona în justiţie.

  177
Dreptul la vot
Oricare asociat poate să intervină în viaţa societăţii, în principal prin exercitarea
dreptului la vot în cadrul adunării generale a asociaţilor. Fiecare parte socială dă
dreptul la un vot. Dreptul la vot poate fi exercitat personal de către asociat sau prin
reprezentant. Interesele asociatului le poate reprezenta numai un alt asociat al
societăţii, care nu este membru al organului executiv, sau contabilul-şef.
Dreptul la informare cu privire la societate
Asociaţii au dreptul de a obţine de la administrator orice informaţie necesară
adoptării unor hotărâri care este de competenţa adunării generale. Dreptul de informare
presupune obţinerea de către oricare dintre asociaţi a unei copii de pe toate
documentele prezentate de administrator. Asociaţii au dreptul de a cere
administratorului, în orice moment, următoarele documente: situaţia financiară;
rapoartele financiare; procesele verbale ale adunărilor generale şi inventarul cu privire
la bunurile societăţii.
Dreptul de a fi membru în organele de conducere ale societăţii
Fiecare asociat este în drept să fie membru în cadrul adunării generale a
societăţii cu răspundere limitată, a organului executiv şi a organului de control, în
condiţiile stabilite de lege şi de actul constitutiv.
Dreptul la profit
Asociaţii au dreptul la încasarea profitului atât în timpul funcţionării societăţii,
cât şi în cazul dizolvării şi lichidării acesteia. Dreptul asociaţilor de a participa la profit
în timpul funcţionării societăţii se concretizează în dreptul la dividende. La sfârşitul
anului financiar, dacă rezultatele societăţii permit acest lucru, adunarea generală a
asociaţilor poate să decidă distribuirea către asociaţi a unei fracţiuni din profit.
Dividendele se acordă numai în măsura în care, la nivelul societăţii, se obţin venituri
reale, constatate prin bilanţul contabil. Dividendele se atribuie în funcţie de părţile
sociale deţinute, fiecare asociat primind o sumă de bani proporţională cu numărul de
titluri pe care le deţine, adică sub forma unui procent din capitalul social. În actul
constitutiv se poate, însă, stabili şi o reparaţie inegală a profitului, întemeiată pe alte
criterii decât numărul părţilor sociale deţinute de fiecare asociat (de exemplu, pentru
asociatul care participă activ la viaţa societăţii fie prin cunoştinţele sale profesionale,
fie prin alte modalităţi).
În cazul dizolvării şi lichidării societăţii, fiecare asociat va primi din activul
patrimoniului societăţilor ce a aportat la capitalul social după plata tuturor datoriilor pe
care le are societatea faţă de terţele persoane. În actul constitutiv poate să fie prevăzută
o distribuire inegală a rezultatelor obţinute cu ocazia lichidării.
Dreptul de a se retrage din societate
Orice asociat va putea să se retragă din societate, dacă nu este de acord cu
activitatea acesteia. Retragerea poate interveni, dacă acest fapt a fost prevăzut în actul
constitutiv al societăţii, există acordul tuturor asociaţilor şi dacă în temeiul hotărârii
judecătoreşti instanţa de judecată a admis o asemenea retragere. Retragerea din
societate produce efecte asemănătoare excluderii asociatului. Asociatul retras are
dreptul la beneficii şi suportă pierderile până în ziua retragerii sale. Dacă la data
retragerii există operaţiuni în curs de executare, asociatul este obligat să suporte
consecinţele, neputând să-şi retragă partea care i se cuvine decât după terminarea
operaţiunilor în cauză.

  178
Dreptul de acţiona în justiţie
Hotărârile adunării generale a asociaţilor, care au fost luate cu încălcarea
legislaţiei în vigoare sau încălcarea condiţiilor stipulate în actul constitutiv, pot fi
atacate în justiţie de către asociaţi.
Asociaţii, de asemenea, beneficiază de dreptul de a acţiona în justiţie în cazul în
care administratorul a cauzat un prejudiciu asociatului, de exemplu, nu i-a plătit
dividendele cuvenite, deşi s-a dispus distribuirea către asociaţi.
Obligaţiile asociaţilor
Principalele obligaţii ale asociaţilor societăţii cu răspundere limitată sunt:
 să transmită aportul la capitalul social;
 să nu divulge informaţia confidenţială despre activitatea societăţii;
 să comunice imediat societăţii faptul schimbării domiciliului sau a sediului, a
numelui sau a denumirii;
 să participe la pierderile societăţii;
 obligaţia de nonconcurenţă.
Transmiterea aportului la capitalul social
Transmiterea aportului la capitalul social constituie o obligaţie de bază a
asociaţilor societăţii cu răspundere limitată. Fiecare asociat este obligat să transmită
aportul în ordinea, mărimea prevăzută în actul de constituire a societăţii. La data
înregistrării societăţii fiecare asociat este obligat să verse în numerar cel puţin 40% din
aportul subscris, dacă în actul de constituire sau în lege nu este prevăzută o proporţie
mai mare. Restul sumei urmează a fi transmisă în termen de 6 luni de la data
înregistrării societăţii. Aporturile în natură urmează a fi transmise de către asociaţi în
termenul prevăzut de actul de constituire, dar nu mai târziu de 6 luni de la data
înregistrării societăţii. În cazul în care asociatul nu a vărsat în termen aportul, oricare
asociat este în drept să-i ceară în scris acestuia, stabilind un termen suplimentar de, cel
puţin, o lună şi avertizându-l că e posibilă excluderea lui din societate.
Nedivulgarea informaţiei confidenţiale despre activitatea societăţii
Asociatului îi este interzis de lege să nu divulge informaţia confidenţială despre
activitatea societăţii. La informaţia confidenţială poate fi atribuită informaţia care ţine
de producţie, tehnologie, activitatea financiară şi de altă activitate a agentului
economic, a căror divulgare poate să aducă atingerea intereselor lui. Asociaţii sunt
obligaţi să respecte cerinţele instrucţiunilor, regulamentelor şi dispoziţiilor interne
privind asigurarea secretului comercial.
Comunicarea imediată a societăţii despre faptul schimbării domiciliului sau a
sediului, a numelui sau a denumirii
Pentru buna desfăşurare a activităţii societăţilor cu răspundere limitată, asociaţii
sunt obligaţi să informeze societatea despre modificările survenite în actele de stare
civilă sau modificările denumirii persoanei juridice.
Participarea la pierderile societăţii
Participarea la pierderile societăţii se face, de regulă, în funcţie de numărul de
părţi sociale deţinute de fiecare asociat, dar în actele constitutive este posibil să se
prevadă o participare inegală a asociaţilor la aceste pierderi. Participarea la pierderi
este limitată de valoarea aporturilor la capitalul social al asociaţilor, potrivit
principiului răspunderii limitate care caracterizează această formă de societate.
Participarea la pierderi este adesea constatată în momentul dizolvării societăţii. După

  179
realizarea activului şi plata pasivului, societatea trebuie să restituie asociaţilor aportul
pe care l-au adus la constituirea societăţii. Dacă nu este posibil acest lucru, societatea
va rambursa numai o parte din acesta, situaţie în care asociaţii vor suporta în mod
definitiv pierderile, reprezentând diferenţa dintre valoarea aportată şi cea primită.
Obligaţia de nonconcurenţă
Obligaţia de nonconcurenţă, de regulă, pentru asociaţi decurge din clauzele
contractuale. Ea poate fi prevăzută în contractul de muncă ori de câte ori asociaţii au,
în acelaşi timp, şi calitatea de angajat al societăţii. Pentru a stabili o clauză
nonconcurenţă, societatea este obligată să stabilească nişte limite concrete cu privire la
activitatea care nu trebuie să fie exercitată de către asociaţi.

4. 4. Modificarea actului constitutiv al societăţilor cu personalitate juridică


reglementate de Legea nr. 31/1990

4.4.1. Dispoziţii comune de modificare a actului constitutiv; Modificarea


societăţilor: schimbarea denumirii, a sediului, a formei societare, înfiinţarea de
sucursale, puncte de lucru etc.

Actul constitutiv poate fi modificat prin hotarare a adunarii generale ori a


Consiliului de administratie, respectiv directoratului, adoptata in temeiul art. 114 alin.
(1), sau prin hotararea instantei judecatoresti, in conditiile art. 223 alin. (3) si ale art.
226 alin. (2). Forma autentica a actului modificator adoptat de asociati este obligatorie
atunci cand are ca obiect:
a) majorarea capitalului social prin subscrierea ca aport in natura a unui imobil;
b) modificarea formei juridice a societatii intr-o societate in nume colectiv sau
in comandita simpla;
c) majorarea capitalului social prin subscriptie publica.
Dispozitiile art. 17 alin. (1) se aplica si in cazul schimbarii denumirii ori in cel
al continuarii societatii cu raspundere limitata cu asociat unic (la data 01-dec-2006 Art.
204, alin. (3) din titlul IV, capitolul I modificat de Art. I, punctul 141 din Legea
441/2006).
Dupa fiecare modificare a actului constitutiv, administratorii, respectiv
directoratul vor depune la registrul comertului actul modificator si textul complet al
actului constitutiv, actualizat cu toate modificarile, care vor fi inregistrate in temeiul
incheierii judecatorului-delegat, cu exceptia situatiilor stipulate la art. 223 alin. (3) si la
art. 226 alin. (2), cand inregistrarea va fi efectuata pe baza hotararii definitive de
excludere sau de retragere. Oficiul registrului comertului va inainta din oficiu actul
modificator astfel inregistrat si o notificare asupra depunerii textului actualizat al
actului constitutiv catre Regia Autonoma A«Monitorul OficialA», spre a fi publicate in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, pe cheltuiala societatii. Actul
modificator al actului constitutiv al unei societati in nume colectiv sau in comandita
simpla, in forma autentica, se depune la oficiul registrului comertului, cu respectarea
prevederilor alin. (4), si se mentioneaza in acest registru, fara a fi obligatorie
publicarea lui in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a. In forma actualizata
potrivit alin. (4) se pot omite numele sau denumirea si celelalte date de identificare a
fondatorilor si a primilor membri ai organelor societatii. Omisiunea este permisa

  180
numai daca au trecut cel putin 5 ani de la data inmatricularii societatii si numai daca
actul constitutiv nu prevede altfel.
Schimbarea formei societatii, prelungirea duratei ei sau alte modificari ale
actului constitutiv al societatii nu atrag crearea unei persoane juridice noi.
Creditorii particulari ai asociatilor dintr-o societate in nume colectiv, in
comandita simpla sau cu raspundere limitata pot face opozitie, in conditiile art. 62,
impotriva hotararii adunarii asociatilor de prelungire a duratei societatii peste termenul
fixat initial, daca au drepturi stabilite printr-un titlu executoriu anterior hotararii. Cand
opozitia a fost admisa, asociatii trebuie sa decida, in termen de o luna de la data la care
hotararea a ramas definitiva, daca inteleg sa renunte la prelungire sau sa il excluda din
societate pe asociatul debitor al oponentului. In acest din urma caz, drepturile cuvenite
asociatului debitor vor fi calculate pe baza ultimului bilant contabil aprobat.

4.4.2. Modificarea capitalului social: reducerea capitalului social; majorarea


capitalului social

Capitalul social poate fi redus prin:


a) micsorarea numarului de actiuni sau parti sociale;
b) reducerea valorii nominale a actiunilor sau a partilor sociale;
c) dobandirea propriilor actiuni, urmata de anularea lor.
Capitalul social mai poate fi redus, atunci cand reducerea nu este motivata de
pierderi, prin:
a) scutirea totala sau partiala a asociatilor de varsamintele datorate;
b) restituirea catre actionari a unei cote-parti din aporturi, proportionala cu
reducerea capitalului social si calculata egal pentru fiecare actiune sau parte sociala;
c) alte procedee prevazute de lege.
Reducerea capitalului social va putea fi facuta numai dupa trecerea a doua luni
din ziua in care hotararea a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a
IV-a. Hotararea va trebui sa respecte minimul de capital social, atunci cand legea il
fixeaza, sa arate motivele pentru care se face reducerea si procedeul ce va fi utilizat
pentru efectuarea ei. Creditorii societatii, ale caror creante sunt anterioare publicarii
hotararii, vor fi indreptatiti sa obtina garantii pentru creantele care nu au devenit
scadente pana la data respectivei publicari. Acestia au dreptul de a face opozitie
impotriva acestei hotarari, in conformitate cu art. 62. Reducerea capitalului social nu
are efect si nu se fac plati in beneficiul actionarilor pana cand creditorii nu vor fi
obtinut realizarea creantelor lor ori garantii adecvate sau pana la data la care instanta a
respins cererea creditorilor ca inadmisibila ori, apreciind ca societatea a oferit
creditorilor garantii adecvate sau ca, luandu-se in considerare activul societatii,
garantiile nu sunt necesare, a respins cererea creditorilor ca neintemeiata, iar hotararea
judecatoreasca a ramas definitiva. La cererea creditorilor societatii, ale caror creante
sunt anterioare publicarii hotararii, instanta poate obliga societatea la acordarea de
garantii adecvate daca, in mod rezonabil, se poate aprecia ca reducerea capitalului
social afecteaza sansele de acoperire a creantelor, iar societatea nu a acordat garantii
creditorilor.

  181
Cand societatea a emis obligatiuni, nu se va putea proceda la reducerea
capitalului social prin restituiri facute actionarilor din sumele rambursate in contul
actiunilor, decat in proportie cu valoarea obligatiunilor rambursate.
Capitalul social se poate mari prin emisiunea de actiuni noi sau prin
majorarea valorii nominale a actiunilor existente in schimbul unor noi aporturi in
numerar si/sau in natura. De asemenea, actiunile noi sunt liberate prin incorporarea
rezervelor, cu exceptia rezervelor legale, precum si a beneficiilor sau a primelor de
emisiune, ori prin compensarea unor creante lichide si exigibile asupra societatii cu
actiuni ale acesteia. Diferentele favorabile din reevaluarea patrimoniului vor fi incluse
in rezerve, fara a majora capitalul social.
Societatea pe actiuni isi va putea majora capitalul social, cu respectarea
dispozitiilor prevazute pentru constituirea societatii. In caz de subscriptie publica,
prospectul de emisiune, purtand semnaturile autentice a 2 dintre membrii consiliului de
administratie, respectiv dintre membrii directoratului, va fi depus la registrul
comertului pentru indeplinirea formalitatilor prevazute la art. 18 si va cuprinde:
a) data si numarul inmatricularii societatii in registrul comertului;
b) denumirea si sediul societatii;
c) capitalul social subscris si varsat;
d) numele si prenumele administratorilor, respectiv ale membrilor directoratului
si consiliului de supraveghere, cenzorilor sau, dupa caz, auditorului financiar, si
domiciliul lor;
e) ultima situatie financiara aprobata, raportul cenzorilor sau raportul auditorilor
financiari;
f) dividendele platite in ultimii 5 ani sau de la constituire, daca, de la aceasta
data, au trecut mai putin de 5 ani;
g) obligatiunile emise de societate;
h) hotararea adunarii generale privitoare la noua emisiune de actiuni, valoarea
totala a acestora, numarul si valoarea lor nominala, felul lor, relatii privitoare la
aporturi, altele decat in numerar, si avantajele acordate acestora, precum si data de la
care se vor plati dividendele.
Acceptantul va putea invoca nulitatea prospectului de emisiune ce nu cuprinde
toate mentiunile aratate, daca nu a exercitat in nici un mod drepturile si obligatiile sale
de actionar.
Majorarea capitalului social al unei societati prin oferta publica de valori
mobiliare si/sau prin acordarea posibilitatii actionarilor de a-si tranzactiona drepturile
de preferinta pe piata de capital este supusa prevederilor legislatiei specifice pietei de
capital.
In caz de majorare a capitalului social prin oferta publica, administratorii,
respectiv membrii directoratului, sunt solidar raspunzatori pentru exactitatea celor
aratate in prospectul de emisiune, in publicatiile facute de societate sau in cererile
adresate oficiului registrului comertului, in conformitate cu prevederile legislatiei
privind piata de capital.
Daca majorarea capitalului social se face prin aporturi in natura, adunarea
generala care a hotarat aceasta va propune judecatorului-delegat numirea unuia sau
mai multor experti pentru evaluarea acestor aporturi, in conditiile art. 38 si 39. In cazul
in care majorarea capitalului social este efectuata pentru realizarea unei fuziuni sau

  182
divizari si pentru efectuarea, daca este cazul, a platilor in numerar catre
actionarii/asociatii societatii comerciale absorbite sau divizate, nu este necesara
intocmirea raportului prevazut la alin. (1), daca proiectul de fuziune sau divizare a fost
supus examinarii unui expert independent potrivit dispozitiilor art. 2433 alin. (1)-(4).
Aporturi in creante nu sunt admise. Dupa depunerea raportului de expertiza, adunarea
generala extraordinara convocata din nou, avand in vedere concluziile expertilor, poate
hotari majorarea capitalului social. Hotararea adunarii generale trebuie sa cuprinda
descrierea aporturilor in natura, numele persoanelor ce le efectueaza si numarul
actiunilor ce se vor emite in schimb.
Actiunile emise pentru majorarea capitalului social vor fi oferite spre
subscriere, in primul rand actionarilor existenti, proportional cu numarul actiunilor pe
care le poseda. Exercitarea dreptului de preferinta se va putea realiza numai in
interiorul termenului hotarat de adunarea generala sau de consiliul de administratie,
respectiv directorat, in conditiile art. 2201 alin. (4), daca actul constitutiv nu prevede
alt termen. In toate situatiile, termenul acordat pentru exercitarea drepturilor de
preferinta nu poate fi mai mic de o luna de la data publicarii hotararii adunarii
generale, respectiv a deciziei consiliului de administratie/directoratului, in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea a IV-a. Dupa expirarea acestui termen, actiunile vor putea
fi oferite spre subscriere publicului. Orice majorare a capitalului social efectuata cu
incalcarea prezentului articol este anulabila.
Actionarii au un drept de preferinta si atunci cand societatea emite obligatiuni
convertibile in actiuni. Dispozitiile art. 216 se aplica in mod corespunzator.
Dreptul de preferinta al actionarilor poate fi limitat sau ridicat numai prin
hotararea adunarii generale extraordinare a actionarilor. Consiliul de administratie,
respectiv directoratul, va pune la dispozitie adunarii generale extraordinare a
actionarilor un raport scris, prin care se precizeaza motivele limitarii sau ridicarii
dreptului de preferinta. Acest raport va explica, de asemenea, modul de determinare a
valorii de emisiune a actiunilor. Hotararea va fi luata in prezenta actionarilor
reprezentand trei patrimi din capitalul social subscris, cu majoritatea voturilor
actionarilor prezenti. Hotararea va fi depusa la oficiul registrului comertului de catre
consiliul de administratie, respectiv de catre directorat, spre mentionare in registrul
comertului si publicare in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a.
Hotararea adunarii generale privind majorarea capitalului social produce efecte
numai in masura in care este adusa la indeplinire in termen de un an de la data
adoptarii. Daca majorarea de capital propusa nu este subscrisa integral, capitalul va fi
majorat in cuantumul subscrierilor primite doar daca conditiile de emisiune prevad
aceasta posibilitate.
Actiunile emise in schimbul aporturilor in numerar vor trebui platite, la data
subscrierii, in proportie de cel putin 30 % din valoarea lor nominala si, integral, in
termen de cel mult 3 ani de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea
a IV-a, a hotararii adunarii generale. In acelasi termen vor trebui platite actiunile emise
in schimbul aporturilor in natura. Cand s-a prevazut o prima de emisiune, aceasta
trebuie integral platita la data subscrierii. Dispozitiile art. 98 alin. (3) si ale art. 100
raman aplicabile.
Prin actul constitutiv, consiliul de administratie, respectiv directoratul, poate fi
autorizat ca, intr-o anumita perioada, ce nu poate depasi 5 ani de la data inmatricularii

  183
societatii, sa majoreze capitalul social subscris pana la o valoare nominala determinata
(capital autorizat), prin emiterea de noi actiuni in schimbul aporturilor. O astfel de
autorizare poate fi acordata si de adunarea generala a actionarilor, printr-o modificare
a actului constitutiv, pentru o anumita perioada, ce nu poate depasi 5 ani de la data
inregistrarii modificarii.
Actul constitutiv poate majora cerintele de cvorum pentru o astfel de
modificare. Valoarea nominala a capitalului autorizat nu poate depasi jumatate din
capitalul social subscris, existent in momentul autorizarii. Prin autorizarea acordata
conform alin. (1)-(3), consiliului de administratie, respectiv directoratului, ii poate fi
conferita si competenta de a decide restrangerea sau ridicarea dreptului de preferinta al
actionarilor existenti. Aceasta autorizare se acorda consiliului de administratie,
respectiv directoratului, de catre adunarea generala, in conditiile de cvorum si
majoritate prevazute la art. 217 alin. (3). Decizia consiliului de administratie, respectiv
a directoratului, cu privire la restrangerea sau ridicarea dreptului de preferinta se
depune la oficiul registrului comertului, spre mentionare in registrul comertului si
publicare in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a. Societatea cu raspundere
limitata isi poate majora capitalul social, in modalitatile si din sursele prevazute de art.
210.
4.4.3. Modificarea structurii interne a societăţilor: excluderea şi retragerea
asociaţilor; revocarea administratorilor

Poate fi exclus din societatea in nume colectiv, in comandita simpla sau cu


raspundere limitata:
a) asociatul care, pus in intarziere, nu aduce aportul la care s-a obligat;
b) asociatul cu raspundere nelimitata in stare de faliment sau care a devenit
legalmente incapabil;
c) asociatul cu raspundere nelimitata care se amesteca fara drept in
administratie ori contravine dispozitiilor art. 80 si 82;
d) asociatul administrator care comite frauda in dauna societatii sau se serveste
de semnatura sociala sau de capitalul social in folosul lui sau al altora.
Dispozitiile acestui articol se aplica si comanditatilor in societatea in comandita
pe actiuni.
Excluderea se pronunta prin hotarare judecatoreasca la cererea societatii sau a
oricarui asociat. Cand excluderea se cere de catre un asociat, se vor cita societatea si
asociatul parat. Ca urmare a excluderii, instanta judecatoreasca va dispune, prin
aceeasi hotarare, si cu privire la structura participarii la capitalul social a celorlalti
asociati. Hotararea prin care instanta se pronunta asupra cererii de excludere este
supusa numai apelului. Hotararea definitiva de excludere se depune, in termen de 15
zile, la oficiul registrului comertului pentru a fi inscrisa in registru, iar dispozitivul
hotararii se publica, la cererea societatii, in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a
IV-a.
Asociatul exclus raspunde de pierderi si are dreptul la beneficii pana in ziua
excluderii sale, insa nu va putea cere lichidarea lor pana ce acestea nu sunt repartizate
conform prevederilor actului constitutiv. Asociatul exclus nu are dreptul la o parte
proportionala din patrimoniul social, ci numai la o suma de bani care sa reprezinte
valoarea acesteia.

  184
Asociatul exclus ramane obligat fata de terti pentru operatiunile facute de
societate, pana in ziua ramanerii definitive a hotararii de excludere. Daca, in momentul
excluderii, sunt operatiuni in curs de executare, asociatul este obligat sa suporte
consecintele si nu-si va putea retrage partea ce i se cuvine decat dupa terminarea acelor
operatiuni.
Asociatul in societatea in nume colectiv, in comandita simpla sau in societatea
cu raspundere limitata se poate retrage din societate:
a) in cazurile prevazute in actul constitutiv si in cazurile prevazute la art. 134;
b) cu acordul tuturor celorlalti asociati;
c) in lipsa unor prevederi in actul constitutiv sau cand nu se realizeaza acordul
unanim asociatul se poate retrage pentru motive temeinice, in baza unei hotarari a
tribunalului, supusa numai apelului. Dreptul de retragere poate fi exercitat, in cazurile
prevazute la alin. (1) lit. a) si b), in termen de 30 de zile de la data publicarii hotararii
adunarii generale a asociatilor in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a.
Dispozitiile art. 134 alin. (21) se aplica in mod corespunzator. In situatia prevazuta la
alin. (1) lit. c), instanta judecatoreasca va dispune, prin aceeasi hotarare, si cu privire la
structura participarii la capitalul social a celorlalti asociati. Drepturile asociatului
retras, cuvenite pentru partile sale sociale, se stabilesc prin acordul asociatilor ori de
un expert desemnat de acestia sau, in caz de neintelegere, de tribunal. Costurile de
evaluare vor fi suportate de societate.

  185
CAPITOLUL V

REORGANIZAREA SOCIETĂŢILOR CU PERSONALITATE JURIDICĂ


REGLEMENTATE DE LEGEA NR. 31/1990

5. 1. Fuziunea societăţilor (prin contopire şi prin absorbţie): efectele fuziunii.

Fuziunea este operatiunea prin care:


a) una sau mai multe societati sunt dizolvate fara a intra in lichidare si transfera
totalitatea patrimoniului lor unei alte societati in schimbul repartizarii catre actionarii
societatii sau societatilor absorbite de actiuni la societatea absorbanta si, eventual, al
unei plati in numerar de maximum 10% din valoarea nominala a actiunilor astfel
repartizate; sau
b) mai multe societati sunt dizolvate fara a intra in lichidare si transfera
totalitatea patrimoniului lor unei societati pe care o constituie, in schimbul repartizarii
catre actionarii lor de actiuni la societatea nou-constituita si, eventual, al unei plati in
numerar de maximum 10% din valoarea nominala a actiunilor astfel repartizate.
Divizarea este operatiunea prin care:
a) o societate, dupa ce este dizolvata fara a intra in lichidare, transfera mai
multor societati totalitatea patrimoniului sau, in schimbul repartizarii catre actionarii
societatii divizate de actiuni la societatile beneficiare si, eventual, al unei plati in
numerar de maximum 10% din valoarea nominala a actiunilor astfel repartizate;
b) o societate, dupa ce este dizolvata fara a intra in lichidare, transfera
totalitatea patrimoniului sau mai multor societati nou-constituite, in schimbul
repartizarii catre actionarii societatii divizate de actiuni la societatile nou-constituite si,
eventual, al unei plati in numerar de maximum 10% din valoarea nominala a actiunilor
astfel repartizate.
Divizarea poate avea loc si prin transferul simultan al patrimoniului societatii
divizate catre una sau mai multe societati existente si una sau mai multe societati nou-
constituite. Fuziunea sau divizarea se poate face si intre societati de forme diferite.
Fuziunea sau divizarea, astfel cum este definita la alin. (1) ori (2), poate fi efectuata
chiar daca societatile dizolvate sunt in lichidare, cu conditia ca acestea sa nu fi inceput
inca distribuirea intre asociati a activelor ce li s-ar cuveni in urma lichidarii.
Fuziunea sau divizarea se hotaraste de fiecare societate in parte, in conditiile
stabilite pentru modificarea actului constitutiv al societatii. Cand actiunile sunt de mai
multe categorii, hotararea asupra fuziunii/divizarii, in temeiul art. 113 lit. h), este
subordonata rezultatului votului pe categorii, dat in conditiile
Daca, prin fuziune sau divizare, se infiinteaza o noua societate, aceasta se
constituie in conditiile prevazute de prezenta lege pentru forma de societate convenita.
Administratorii societatilor care urmeaza a participa la fuziune sau la divizare
vor intocmi un proiect de fuziune sau de divizare, care va cuprinde:
a) forma, denumirea si sediul social ale tuturor societatilor implicate in fuziune
sau divizare;
b) fundamentarea si conditiile fuziunii sau ale divizarii;

  186
c) conditiile alocarii de actiuni la societatea absorbanta sau la societatile
beneficiare;
d) data de la care actiunile sau partile sociale prevazute la lit. c) dau
detinatorilor dreptul de a participa la beneficii si orice conditii speciale care afecteaza
acest drept;
e) rata de schimb a actiunilor sau partilor sociale si cuantumul eventualelor plati
in numerar;
f) cuantumul primei de fuziune sau de divizare;
g) drepturile conferite de catre societatea absorbanta sau beneficiara
detinatorilor de actiuni care confera drepturi speciale si celor care detin alte valori
mobiliare in afara de actiuni sau masurile propuse in privinta acestora;
h) orice avantaj special acordat expertilor la care se face referire la art. 2433 si
membrilor organelor administrative sau de control ale societatilor implicate in fuziune
sau in divizare;
i) data situatiilor financiare ale societatilor participante, care au fost folosite
pentru a se stabili conditiile fuziunii sau ale divizarii;
j) data de la care tranzactiile societatii absorbite sau divizate sunt considerate
din punct de vedere contabil ca apartinand societatii absorbante sau uneia ori alteia
dintre societatile beneficiare;
k) in cazul divizarii:
- descrierea si repartizarea exacta a activelor si pasivelor care urmeaza a fi
transferate fiecareia dintre societatile beneficiare;
- repartizarea catre actionarii sau asociatii societatii divizate de actiuni,
respectiv parti sociale, la societatile beneficiare si criteriul pe baza caruia se face
repartizarea.
Daca un element de activ nu este repartizat in proiectul de divizare si daca
interpretarea proiectului nu permite luarea unei decizii privind repartizarea sa,
elementul de activ in cauza sau contravaloarea acestuia se repartizeaza intre toate
societatile beneficiare, proportional cu cota din activul net alocat societatilor in cauza,
in conformitate cu proiectul de divizare. Daca un element de pasiv nu este repartizat in
proiectul de divizare si daca interpretarea proiectului nu permite luarea unei decizii
privind repartizarea sa, societatile beneficiare raspund solidar pentru elementul de
pasiv in cauza. Daca un creditor nu a obtinut realizarea creantei sale de la societatea
careia ii este repartizata creanta prin divizare, toate societatile participante la divizare
raspund pentru obligatia in cauza, pana la concurenta valorii activelor nete care le-au
fost repartizate prin divizare, cu exceptia societatii careia i-a fost repartizata obligatia
respectiva, care raspunde nelimitat.
Proiectul de fuziune sau de divizare, semnat de reprezentantii societatilor
participante, se depune la oficiul registrului comertului unde este inmatriculata fiecare
societate, insotit de o declaratie a societatii care inceteaza a exista in urma fuziunii sau
divizarii despre modul cum a hotarat sa stinga pasivul sau, precum si de o declaratie
privitoare la modalitatea de publicare a proiectului de fuziune sau de divizare.
Proiectul de fuziune sau de divizare, vizat de judecatorul delegat, se publica in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, pe cheltuiala partilor, integral sau in
extras, potrivit dispozitiei judecatorului delegat sau cererii partilor, cu cel putin 30 de
zile inaintea datelor sedintelor in care adunarile generale extraordinare urmeaza a

  187
hotari, in temeiul art. 113 lit. h), asupra fuziunii/divizarii. In cazul in care detine o
pagina proprie web, societatea poate inlocui publicarea in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea a IV-a, prevazuta la alin. (2), cu publicitatea efectuata prin
intermediul propriei pagini web, pe o perioada continua de cel putin o luna inaintea
adunarii generale extraordinare care urmeaza sa decida cu privire la fuziune/divizare,
perioada care se incheie nu mai devreme de finalul adunarii generale respective.
Societatea care a optat pentru efectuarea publicitatii proiectului de fuziune potrivit
alin. (21) trebuie sa asigure conditiile tehnice pentru afisarea continua si neintrerupta si
cu titlu gratuit a documentelor prevazute de lege pentru intreaga perioada prevazuta la
alin. (21). Societatea are sarcina de a dovedi continuitatea publicitatii si de a asigura
securitatea propriei pagini web si autenticitatea documentelor afisate. In cazul
efectuarii publicitatii in conditiile alin. (21), oficiul registrului comertului unde este
inmatriculata societatea va publica, cu titlu gratuit, pe propria sa pagina web, proiectul
de fuziune sau divizare. Oficiul National al Registrului Comertului va transmite
Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, in 3 zile de la depunerea proiectului de
fuziune/divizare, un anunt cu privire la depunerea proiectului. Conditiile de colaborare
intre cele doua institutii pentru punerea in aplicare a prevederilor acestui alineat vor fi
stabilite prin protocol.
Creditorii societatilor care iau parte la fuziune sau la divizare au dreptul la o
protectie adecvata a intereselor lor. In vederea obtinerii de garantii adecvate, orice
creditor care detine o creanta certa, lichida si anterioara datei publicarii proiectului de
fuziune sau de divizare, in una dintre modalitatile prevazute la art. 242, nescadenta la
data publicarii, a carei satisfacere este pusa in pericol prin realizarea fuziunii/divizarii,
poate face opozitie, in conditiile prezentului articol. Opozitia se face in termen de 30
de zile de la data publicarii proiectului de fuziune sau de divizare in Monitorul Oficial
al Romaniei, Partea a IV-a. Ea se depune la oficiul registrului comertului, care, in
termen de 3 zile de la data depunerii, o va mentiona in registru si o va inainta instantei
judecatoresti competente. Hotararea pronuntata asupra opozitiei este supusa numai
apelului. Formularea unei opozitii in temeiul alin. (1) nu are ca efect suspendarea
executarii fuziunii sau divizarii si nu impiedica realizarea fuziunii sau divizarii. In
cazul in care creditorul nu dovedeste ca satisfacerea creantei sale este pusa in pericol
prin realizarea fuziunii sau daca, din examinarea situatiei financiare si operational-
comerciale a societatii debitoare/societatii succesoare in drepturile si obligatiile
societatii debitoare, rezulta ca nu este necesara acordarea de garantii adecvate ori, dupa
caz, de noi garantii sau societatea debitoare ori societatea succesoare in drepturile si
obligatiile societatii debitoare a facut dovada platii datoriilor sau partile au incheiat un
acord pentru plata datoriilor ori exista deja garantii sau privilegii adecvate pentru
satisfacerea creantei, instanta respinge opozitia. De asemenea, instanta respinge
opozitia si in cazul in care este refuzata de catre creditor constituirea, in termenul
stabilit de instanta prin incheiere, a garantiilor oferite. Daca societatea debitoare sau,
dupa caz, societatea succesoare in drepturile si obligatiile societatii debitoare a facut in
cursul procesului o oferta pentru constituirea unor garantii sau privilegii apreciate de
instanta ca fiind necesare si adecvate pentru satisfacerea creantei creditorului, instanta
va pronunta o incheiere prin care va acorda partilor un termen pentru constituirea
acelor garantii. Incheierea pronuntata de instanta este supusa apelului odata cu fondul.
Daca societatea debitoare sau, dupa caz, societatea succesoare in drepturile si

  188
obligatiile societatii debitoare nu ofera garantii ori privilegii adecvate pentru
satisfacerea creantei sau, chiar daca ofera garantii ori privilegii, nu le constituie, din
cauze ce ii sunt imputabile, in termenul stabilit de instanta prin incheiere, instanta
admite opozitia si obliga societatea debitoare sau, dupa caz, societatea succesoare in
drepturile si obligatiile societatii debitoare la plata creantei de indata ori intr-un anumit
termen stabilit in functie de valoarea creantei si de pasivul societatii debitoare sau,
dupa caz, al societatii succesoare in drepturile si obligatiile societatii debitoare.
Hotararea de admitere a opozitiei este executorie. Opozitia formulata in temeiul
prezentului articol se judeca de urgenta si cu precadere. Creditorii societatilor
participante la divizare sau fuziune care indeplinesc conditiile pentru a face opozitie
potrivit alin. (1) pot formula o cerere de opozitie in temeiul art. 61 alin. (1) impotriva
hotararii organului statutar al societatii privitoare la modificarile actului constitutiv
numai daca acestea privesc alte modificari decat cele care decurg din sau in legatura cu
procesul de divizare sau fuziune. Dispozitiile prezentului articol nu se aplica creantelor
de natura drepturilor salariale derivand din contractele individuale de munca sau
contractele colective de munca aplicabile, care indeplinesc conditiile prevazute la alin.
(1), a caror protectie se realizeaza potrivit dispozitiilor Legii nr. 67/2006 privind
protectia drepturilor salariatilor in cazul transferului intreprinderii, al unitatii sau al
unor parti ale acestora, precum si potrivit altor legi aplicabile.
In cazul unei fuziuni, detinatorilor de valori mobiliare, altele decat actiuni, care
confera drepturi speciale, trebuie sa li se acorde in cadrul societatii absorbante drepturi
cel putin echivalente cu cele pe care le detineau la societatea absorbita, cu exceptia
cazului in care modificarea drepturilor in cauza este aprobata de o adunare a
detinatorilor de astfel de titluri ori individual de catre detinatorii de astfel de titluri sau
a cazului in care detinatorii au dreptul de a obtine rascumpararea titlurilor lor. In cazul
unei divizari, detinatorilor de valori mobiliare, altele decat actiuni, care confera
drepturi speciale, trebuie sa li se acorde in cadrul societatilor beneficiare carora li se
pot opune drepturile decurgand din asemenea valori mobiliare, in conformitate cu
proiectul de divizare, drepturi cel putin echivalente cu cele de care beneficiau in
societatea divizata, cu exceptia cazului in care modificarea drepturilor in cauza este
aprobata de o adunare a detinatorilor de astfel de valori mobiliare ori de catre acestia
in mod individual sau a cazului in care detinatorii au dreptul de a obtine rascumpararea
valorilor mobiliare detinute.
Administratorii societatilor care participa la fuziune sau la divizare trebuie sa
intocmeasca un raport scris, detaliat, in care sa explice proiectul de fuziune sau de
divizare si sa precizeze fundamentul sau juridic si economic, in special cu privire la
rata de schimb a actiunilor. In cazul divizarii, raportul va include, de asemenea,
criteriul de repartizare a actiunilor. Raportul trebuie sa descrie, de asemenea, orice
dificultati speciale aparute in realizarea evaluarii. In cazul divizarii, raportul
administratorilor va include, daca este cazul, si informatii referitoare la intocmirea
raportului de evaluare a aporturilor potrivit dispozitiilor art. 215, pentru societatile
beneficiare, si registrul la care acesta trebuie depus. Administratorii societatii divizate
sau, dupa caz, ai fiecarei societati implicate in fuziune trebuie sa informeze adunarea
generala a societatii lor, precum si administratorii celorlalte societati implicate in
operatiune, astfel incat acestia sa poata informa, la randul lor, adunarile generale ale
societatilor respective asupra oricarei modificari substantiale a activelor si pasivelor

  189
intervenite intre data intocmirii proiectului de divizare/fuziune si data adunarilor
generale care urmeaza sa decida asupra acestui proiect. Obligatia de informare fata de
actionari/asociati si fata de administratorii celorlalte societati implicate in operatiunea
de fuziune/divizare subzista si in cazurile in care, in aplicarea art. 2461, nu este
convocata adunarea generala a actionarilor/asociatilor. Intocmirea raportului prevazut
la alin. (1) si comunicarea informatiilor prevazute la alin. (4) nu sunt necesare in cazul
in care decid astfel toti actionarii/asociatii si toti detinatorii altor valori mobiliare care
confera drepturi de vot la fiecare dintre societatile participante la fuziune sau la
divizare.
Unul sau mai multi experti, persoane fizice ori juridice, actionand pe seama
fiecareia dintre societatile care participa la fuziune sau divizare, dar independent de
acestea, vor fi desemnati de catre judecatorul-delegat pentru a examina proiectul de
fuziune sau de divizare si a intocmi un raport scris catre actionari. Acest raport va
preciza daca rata de schimb a actiunilor sau partilor sociale este corecta si rezonabila.
Raportul va indica, de asemenea, metoda sau metodele folosite pentru a determina rata
de schimb propusa, va preciza daca metoda sau metodele folosite sunt adecvate pentru
cazul respectiv, va indica valorile obtinute prin aplicarea fiecareia dintre aceste metode
si va contine opinia expertilor privind ponderea atribuita metodelor in cauza pentru
obtinerea valorii retinute in final. Raportul va descrie, de asemenea, orice dificultati
deosebite in realizarea evaluarii. La cererea comuna a societatilor care participa la
fuziune sau la divizare, judecatorul-delegat desemneaza unul sau mai multi experti
actionand pentru toate societatile implicate, dar independent de acestea. Fiecare dintre
expertii desemnati in conformitate cu prezentul articol are dreptul de a obtine de la
oricare dintre societatile care participa la fuziune sau la divizare toate informatiile si
documentele relevante si de a face toate investigatiile necesare. Examinarea
proiectului de fuziune sau, dupa caz, de divizare si intocmirea raportului prevazut la
alin. (1) nu vor fi necesare daca toti actionarii/asociatii sau toti detinatorii altor valori
mobiliare care confera drepturi de vot la fiecare dintre societatile participante la
fuziune sau la divizare decid astfel.
In cazul unei fuziuni prin absorbtie, prin care una sau mai multe societati sunt
dizolvate fara a intra in lichidare si transfera toate activele si pasivele lor unei alte
societati care detine toate actiunile lor sau alte titluri conferind drepturi de vot in
adunarea generala, urmatoarele articole nu se vor aplica: art. 241 lit. c)-e), art. 2432,
art. 2433, art. 244 alin. (1) lit. b) si f), art. 245 si art. 250 alin. (1) lit. b). Articolul 242
alin. (3) ramane aplicabil.
In cazul in care fuziunea prin absorbtie este realizata de o societate absorbanta
care detine cel putin 90%, dar nu totalitatea actiunilor/partilor sociale sau a altor valori
mobiliare ce confera titularilor lor drept de vot in adunarile generale ale societatilor, nu
este necesara elaborarea rapoartelor prevazute la art. 2432 si 2433 si indeplinirea
cerintelor privind informarea actionarilor/asociatilor prevazute la art. 244 alin. (1) lit.
b), d) si e). Articolul 242 alin. (3) ramane aplicabil.
In cazul divizarii, daca actiunile/partile sociale ale fiecareia dintre societatile
nou-constituite sunt repartizate actionarilor/asociatilor societatii divizate proportional
cu cota de participare la capitalul social al societatii divizate, urmatoarele articole nu
se vor aplica: art. 2432, art. 2433, art. 244 alin. (1) lit. b), d) si e).

  190
Cu cel putin o luna inainte de data adunarii generale extraordinare care urmeaza
sa se pronunte asupra proiectului de fuziune sau de divizare, organele de conducere ale
societatilor care iau parte la fuziune sau la divizare vor pune la dispozitia
actionarilor/asociatilor, la sediul societatii, urmatoarele documente:
a) proiectul de fuziune sau de divizare;
b) daca este cazul, raportul administratorilor prevazut la art. 2432 alin. (1)-(3)
si/sau informarea prevazuta la art. 2432 alin. (4);
c) situatiile financiare anuale si rapoartele de gestiune pentru ultimele 3
exercitii financiare ale societatilor care iau parte la fuziune sau la divizare;
d) daca este cazul, situatiile financiare, intocmite nu mai devreme de prima zi a
celei de-a treia luni anterioare datei proiectului de fuziune sau de divizare, daca
ultimele situatii financiare anuale au fost intocmite pentru un exercitiu financiar
incheiat cu mai mult de 6 luni inainte de aceasta data;
e) raportul cenzorilor sau, dupa caz, raportul auditorului financiar;
f) daca este cazul, raportul intocmit potrivit prevederilor art. 2433;
g) evidenta contractelor cu valori depasind 10.000 lei fiecare si aflate in curs de
executare, precum si repartizarea lor in caz de divizare a societatii.
Intocmirea situatiilor financiare prevazute la alin. (1) lit. d) nu este necesara
daca societatile implicate in fuziune/divizare publica rapoarte semestriale si le pun la
dispozitia actionarilor/asociatilor, potrivit legislatiei pietei de capital, si nici in cazul in
care toti actionarii/asociatii si detinatorii de alte titluri care confera drept de vot ai
fiecareia dintre societatile implicate in fuziune/divizare au convenit astfel.
Societatea nu are obligatia de a pune la dispozitia actionarilor la sediul sau
social documentele prevazute la alin. (1), daca acestea sunt publicate pe propria pagina
web a societatii pe o perioada continua de cel putin o luna inaintea adunarii generale
care urmeaza sa decida cu privire la fuziune/divizare, perioada care se incheie nu mai
devreme de finalul adunarii generale respective. Dispozitiile art. 242 alin. (22) se
aplica in mod corespunzator. Actionarii sau asociatii vor putea obtine, la cerere si in
mod gratuit, copii de pe actele enumerate la alin. (1) sau extrase din ele. In cazul in
care un actionar sau asociat a fost de acord ca pentru comunicarea de informatii
societatea sa utilizeze mijloace electronice, copii ale actelor prevazute la alin. (1) se
pot transmite prin posta electronica. Dispozitiile alin. (4) nu se aplica in cazul in care
actionarii sau asociatii au posibilitatea de a descarca de pe pagina web a societatii si de
a imprima documentele prevazute la alin. (1) pe intreaga perioada prevazuta la alin.
(3). Administratorii societatii absorbite sau ai societatii care este divizata raspund civil
fata de actionarii sau asociatii acelei societati pentru neregularitatile comise in
pregatirea si realizarea fuziunii sau divizarii. Expertii care intocmesc raportul prevazut
la art. 2433, pe seama societatii absorbite sau divizate, raspund civil fata de
actionarii/asociatii acestor societati pentru neregularitatile comise in indeplinirea
indatoririlor lor.
In termen de 3 luni de la data publicarii proiectului de fuziune sau de divizare in
una dintre modalitatile prevazute la art. 242, adunarea generala a fiecarei societati
participante va hotari asupra fuziunii sau divizarii, cu respectarea conditiilor privind
convocarea ei. In cazul unei fuziuni prin infiintarea unei noi societati sau al unei
divizari prin infiintarea unor noi societati, proiectul de fuziune sau de divizare si, daca
sunt continute intr-un document separat, actul constitutiv sau proiectul de act

  191
constitutiv al noii/noilor societati vor fi aprobate de catre adunarea generala a fiecareia
dintre societatile care urmeaza sa isi inceteze existenta.
In cazul unei fuziuni prin absorbtie prin care una sau mai multe societati sunt
dizolvate fara a intra in lichidare si transfera toate activele si pasivele lor unei alte
societati care detine toate actiunile lor sau alte titluri conferind drepturi de vot in
adunarea generala, aprobarea fuziunii de catre adunarea generala a actionarilor
societatilor implicate in fuziune, in conditiile art. 239, nu este necesara daca:
a) fiecare dintre societatile implicate in fuziune a indeplinit cerintele de
publicitate a proiectului de fuziune prevazute de art. 242 cu cel putin o luna inainte ca
fuziunea sa produca efecte;
b) pe o perioada de o luna inaintea datei de la care operatiunea produce efecte
toti actionarii societatii absorbante au putut consulta, la sediul societatii sau pe pagina
web a acesteia, documentele prevazute la art. 244 alin. (1) lit. a), c) si d). Dispozitiile
art. 244 alin. (3)-(5) se aplica in mod corespunzator;
c)unul sau mai multi actionari/asociati ai societatii absorbante, detinand cel
putin 5% din capitalul social subscris, au posibilitatea de a cere convocarea unei
adunari generale pentru a se pronunta asupra fuziunii.
In cazul in care intr-o fuziune prin absorbtie societatea absorbanta detine cel
putin 90%, dar nu totalitatea actiunilor/partilor sociale sau a altor valori mobiliare ce
confera titularilor lor drept de vot in adunarile societatilor, aprobarea fuziunii de catre
adunarea generala a societatii absorbante nu este necesara daca sunt intrunite conditiile
prevazute la alin. (1). Dispozitiile art. 244 alin. (3)-(5) se aplica in mod corespunzator.
In cazul unei divizari in care societatile beneficiare detin impreuna toate
actiunile/partile sociale ale societatii divizate si toate celelalte valori mobiliare ce
confera drept de vot in adunarea generala a societatii divizate, nu este necesara
aprobarea divizarii de catre adunarea generala a societatii divizate daca:
a) au fost indeplinite cerintele de publicitate a proiectului de divizare prevazute
la art. 242 cu cel putin o luna inainte ca divizarea sa produca efecte;
b) pe o perioada de o luna inaintea datei de la care operatiunea produce efecte
toti actionarii societatilor implicate in divizare au putut consulta documentele
prevazute la art. 244 alin. (1). Dispozitiile art. 244 alin. (3)-(5) se aplica in mod
corespunzator;
c) au fost indeplinite cerintele de informare a actionarilor/asociatilor si a
organelor de administrare/conducere a celorlalte societati implicate in operatiune,
prevazute la art. 2432 alin. (4).
Prin derogare de la prevederile art. 115, atunci cand fuziunea sau divizarea are
ca efect marirea obligatiilor asociatilor uneia dintre societatile participante, hotararea
se ia cu unanimitate de voturi.
Actul modificator al actului constitutiv al societatii absorbante se inregistreaza
in registrul comertului in a carui circumscriptie isi are sediul societatea si, vizat de
judecatorul delegat, se transmite, din oficiu, la Monitorul Oficial al Romaniei, spre
publicare in Partea a IV-a, pe cheltuiala societatii. Publicitatea pentru societatile
absorbite poate fi efectuata de societatea absorbanta, in cazurile in care acele societati
nu au efectuat-o, in termen de 15 zile de la vizarea actului modificator al actului
constitutiv al societatii absorbante de catre judecatorul delegat.
Fuziunea/divizarea produce efecte:

  192
a) in cazul constituirii uneia sau mai multor societati noi, de la data
inmatricularii in registrul comertului a noii societati sau a ultimei dintre ele;
b) in alte cazuri, de la data inregistrarii hotararii ultimei adunari generale care a
aprobat operatiunea, cu exceptia cazului in care, prin acordul partilor, se stipuleaza ca
operatiunea va avea efect la o alta data, care nu poate fi insa ulterioara incheierii
exercitiului financiar curent al societatii absorbante sau societatilor beneficiare, nici
anterioara incheierii ultimului exercitiu financiar incheiat al societatii sau societatilor
ce isi transfera patrimoniul.
Fuziunea sau divizarea are urmatoarele consecinte:
a) transferul, atat in raporturile dintre societatea absorbita sau divizata si
societatea absorbanta/societatile beneficiare, cat si in raporturile cu tertii, catre
societatea absorbanta sau fiecare dintre societatile beneficiare al tuturor activelor si
pasivelor societatii absorbite/divizate; acest transfer va fi efectuat in conformitate cu
regulile de repartizare stabilite in proiectul de fuziune/divizare;
b) actionarii sau asociatii societatii absorbite sau divizate devin actionari,
respectiv asociati ai societatii absorbante, respectiv ai societatilor beneficiare, in
conformitate cu regulile de repartizare stabilite in proiectul de fuziune/ divizare;
c) societatea absorbita sau divizata inceteaza sa existe.
Nicio actiune sau parte sociala la societatea absorbanta nu poate fi schimbata
pentru actiuni/parti sociale emise de societatea absorbita si care sunt detinute:
a) de catre societatea absorbanta, direct sau prin intermediul unei persoane
actionand in nume propriu, dar in contul societatii; sau
b) de catre societatea absorbita, direct sau prin intermediul unei persoane
actionand in nume propriu, dar in contul societatii.
Nicio actiune sau parte sociala la una dintre societatile beneficiare nu poate fi
schimbata pentru actiuni la societatea divizata, detinute:
a) de catre societatea beneficiara in cauza, direct sau prin intermediul unei
persoane actionand in nume propriu, dar pe seama societatii; sau
b) de catre societatea divizata, direct sau prin intermediul unei persoane
actionand in nume propriu, dar pe seama societatii.
Prevederile prezentului capitol referitoare la divizare, cu exceptia art. 250 alin.
(1) lit. c), se aplica si atunci cand o parte din patrimoniul unei societati se desprinde si
este transferata ca intreg uneia sau mai multor societati existente ori unor societati care
sunt astfel constituite, in schimbul alocarii de actiuni sau parti sociale ale societatilor
beneficiare catre:
a) actionarii sau asociatii societatii care transfera activele (desprindere in
interesul actionarilor ori asociatilor); sau
b) societatea care transfera activele (desprindere in interesul societatii).
Nulitatea unei fuziuni sau divizari poate fi declarata numai prin hotarare
judecatoreasca. De la data realizarii sale, potrivit art. 249, fuziunea, respectiv
divizarea, poate fi declarata nula doar daca nu a fost supusa unui control judiciar in
conformitate cu prevederile art. 37 sau daca hotararea uneia dintre adunarile generale
care au votat proiectul fuziunii sau al divizarii este nula ori anulabila. Procedurile de
anulare si de declarare a nulitatii fuziunii sau divizarii nu pot fi initiate dupa expirarea
unui termen de 6 luni de la data la care fuziunea sau divizarea a devenit efectiva, in
temeiul art. 249, sau daca situatia a fost rectificata. Daca neregularitatea ce poate

  193
conduce la declararea nulitatii unei fuziuni sau divizari poate fi remediata, instanta
competenta acorda societatilor implicate un termen pentru rectificarea acesteia.
Hotararea definitiva de declarare a nulitatii unei fuziuni sau divizari va fi inaintata din
oficiu de catre instanta oficiilor registrului comertului de la sediile societatilor
implicate in fuziunea sau divizarea respectiva. Hotararea definitiva de declarare a
nulitatii unei fuziuni ori divizari nu aduce atingere prin ea insasi valabilitatii
obligatiilor nascute in sarcina sau in beneficiul societatii absorbante ori societatilor
beneficiare, angajate dupa ce fuziunea sau divizarea au devenit efective, in temeiul art.
249, si inainte ca hotararea de declarare a nulitatii sa fie publicata. In cazul declararii
nulitatii unei fuziuni, societatile participante la fuziunea respectiva raspund solidar
pentru obligatiile societatii absorbante, angajate in perioada mentionata la alin. (6). In
cazul declararii nulitatii unei divizari, fiecare dintre societatile beneficiare raspunde
pentru propriile obligatii, angajate in perioada prevazuta la alin. (6). Societatea
divizata raspunde, de asemenea, pentru aceste obligatii, in limita cotei de active nete
transferate societatii beneficiare in contul careia au luat nastere obligatiile respective.
In cazul societatilor organizate potrivit sistemului dualist, obligatiile
administratorilor prevazute la art. 241 si 2432, respectiv la art. 245, revin
directoratului, respectiv membrilor acestuia.

5.2. Fuziunea transfrontaliera

Societatile pe actiuni, societatile in comandita pe actiuni, societatile cu


raspundere limitata - persoane juridice romane - si societatile europene cu sediul social
in Romania pot fuziona, in conditiile prezentei legi, cu societati comerciale care au
sediul social sau, dupa caz, administratia centrala ori sediul principal in alte state
membre ale Uniunii Europene sau in state apartinand Spatiului Economic European,
denumite in continuare state membre, si care functioneaza in una dintre formele
juridice prevazute de art. 1 din Directiva Consiliului 68/151/CEE din 9 martie 1968, de
coordonare, in vederea echivalarii, a garantiilor impuse societatilor in statele membre,
in sensul art. 58 al doilea paragraf din Tratatul de instituire a Comunitatilor Europene,
pentru protejarea intereselor asociatilor sau tertilor, publicata in Jurnalul Oficial al
Comunitatilor Europene nr. L 065 din 14 martie 1968, cu modificarile ulterioare, sau
cu societati europene cu sediul social in alte state membre.
In cazul in care patrimoniul societatilor prevazute la alin. (1) cuprinde terenuri
agricole, acestea pot participa la o fuziune transfrontaliera in care societatea
absorbanta sau societatea nou-infiintata este persoana juridica ce are nationalitatea
unui alt stat membru sau societate europeana cu sediul in alt stat membru numai dupa
implinirea unui termen de 7 ani de la data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana.
Societatile pe actiuni, societatile in comandita pe actiuni, societatile cu
raspundere limitata - persoane juridice romane - si societatile europene cu sediul social
in Romania pot fuziona cu societati comerciale care au sediul social sau, dupa caz,
administratia centrala ori sediul principal in alte state membre si care, fara a se incadra
in tipurile de entitati prevazute la alin. (1), au personalitate juridica, detin un
patrimoniu propriu ce reprezinta singura sursa care asigura garantarea obligatiilor
sociale si sunt supuse unor formalitati de publicitate similare celor prevazute de

  194
Directiva Consiliului 68/151/CEE, daca legea acelui stat membru permite astfel de
fuziuni.
Sunt exceptate de la aplicarea prevederilor prezentului capitol organismele de
plasament colectiv in valori mobiliare si fondurile inchise de investitii, reglementate de
Legea nr. 297/2004 privind piata de capital, cu modificarile si completarile ulterioare,
precum si orice alte entitati avand ca obiect de activitate plasamentul colectiv al
resurselor atrase de la public si care functioneaza pe principiul repartizarii riscurilor si
ale caror titluri pot fi rascumparate, direct sau indirect, la cererea detinatorilor, din
activele entitatii respective.
In cazul in care societatea absorbanta este o societate in comandita pe actiuni,
infiintata si functionand potrivit legii romane, actionarii societatii absorbite vor fi
intotdeauna actionari comanditari ai societatii in comandita pe actiuni absorbante, daca
nu se prevede altfel in hotararea de aprobare a proiectului de fuziune.
Competenta de verificare a legalitatii fuziunii, sub aspectul procedurii pe care o
urmeaza societatile participante la fuziune - persoane juridice romane sau societatile
europene cu sediul social in Romania - si, daca este cazul, societatea nou-infiintata -
persoana juridica romana sau societate europeana cu sediul social in Romania -,
apartine judecatorului delegat la oficiul registrului comertului unde sunt inmatriculate
societatile persoane juridice romane sau societatile europene cu sediul social in
Romania participante la fuziune, inclusiv societatea absorbanta, ori, daca este cazul,
societatea nou-infiintata.
Fuziunea transfrontaliera, in sensul prezentei legi, este operatiunea prin care:
a) una sau mai multe societati, dintre care cel putin doua sunt guvernate de
legislatia a doua state membre diferite, sunt dizolvate fara a intra in lichidare si
transfera totalitatea patrimoniului lor unei alte societati in schimbul repartizarii catre
actionarii/asociatii societatii sau societatilor absorbite de actiuni/parti sociale la
societatea absorbanta si, eventual, al unei plati in numerar de maximum 10% din
valoarea nominala a actiunilor/partilor sociale astfel repartizate; sau
b) mai multe societati, dintre care cel putin doua sunt guvernate de legislatia a
doua state membre diferite, sunt dizolvate fara a intra in lichidare si transfera
totalitatea patrimoniului lor unei societati pe care o constituie, in schimbul repartizarii
catre actionarii/asociatii lor de actiuni/parti sociale la societatea nou-infiintata si,
eventual, al unei plati in numerar de maximum 10% din valoarea nominala a
actiunilor/partilor sociale astfel repartizate;
c) o societate este dizolvata fara a intra in lichidare si transfera totalitatea
patrimoniului sau unei alte societati care detine totalitatea actiunilor sale/partilor
sociale sau a altor titluri conferind drepturi de vot in adunarea generala.
Plata in numerar poate fi superioara valorii prevazute la alin. (1) lit. a) si b),
daca legislatia a cel putin unuia dintre statele membre a caror nationalitate o detin
societatile participante la fuziune sau societatea nou-infiintata permite depasirea
acestui procent.
Administratorii sau membrii directoratului societatilor care urmeaza a participa
la fuziune intocmesc un proiect comun de fuziune care trebuie sa cuprinda cel putin:
a) forma, denumirea si sediul social ale tuturor societatilor participante la
fuziune;
b) forma, denumirea si sediul social ale societatii nou-infiintate, daca este cazul;

  195
c) conditiile alocarii de actiuni/parti sociale la societatea absorbanta sau la
societatea nou-infiintata;
d) rata de schimb a actiunilor/partilor sociale si cuantumul eventualelor plati in
numerar;
e) data de la care actiunile/partile sociale prevazute la lit. c) dau detinatorilor
dreptul de a participa la beneficii si orice conditii speciale care afecteaza acest drept;
f) drepturile acordate de catre societatea absorbanta sau nou-infiintata
detinatorilor de actiuni care confera drepturi speciale si celor care detin alte valori
mobiliare in afara de actiuni sau masurile propuse in privinta acestora;
g) orice avantaj special acordat expertilor care evalueaza proiectul de fuziune si
membrilor organelor administrative sau de control ale societatilor implicate in fuziune;
h) informatii privind evaluarea patrimoniului transferat societatii absorbante sau
societatii nou-infiintate;
i) data de la care tranzactiile societatii absorbite sunt considerate din punct de
vedere contabil ca apartinand societatii absorbante sau nou-infiintate;
j) efectele fuziunii asupra locurilor de munca ale angajatilor societatilor
participante la fuziune;
k) data situatiilor financiare ale societatilor participante care au fost folosite
pentru a se stabili conditiile fuziunii;
l) daca este cazul, informatii privind mecanismele de implicare a angajatilor in
definirea drepturilor acestora de a participa la activitatea societatii absorbante sau nou-
infiintate.
La proiectul prevazut la alin. (1) va fi anexat proiectul actului constitutiv al
societatii ce urmeaza a fi infiintata, respectiv proiectul de act modificator al actului
constitutiv al societatii absorbante.
Proiectul comun de fuziune transfrontaliera, semnat de reprezentantii
societatilor participante, se depune la oficiul registrului comertului unde sunt
inmatriculate societatile comerciale persoane juridice romane si/ sau societatile
europene cu sediul in Romania, participante la fuziune, insotit de o declaratie privind
modalitatea de publicare a proiectului de fuziune. Proiectul comun de fuziune, vizat de
judecatorul-delegat, se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, pe
cheltuiala partilor, integral sau in extras, potrivit dispozitiei judecatorului-delegat sau
cererii partilor, cu cel putin 30 de zile inaintea datelor sedintelor in care adunarile
generale urmeaza a hotari asupra fuziunii. Extrasul prevazut la alin. (2) trebuie sa
cuprinda cel putin urmatoarele mentiuni:
a) forma, denumirea si sediul social ale fiecarei societati participante la fuziune;
b) oficiul registrul comertului la care au fost depuse documentele prevazute la
art. 2515;
c) conditiile in care isi pot exercita dreptul de opozitie creditorii societatii.
In cazul in care detine o pagina proprie web, societatea poate inlocui publicarea
in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, cu publicitatea efectuata prin
intermediul paginii proprii web a societatii, pe o perioada continua de cel putin o luna
inaintea adunarii generale care urmeaza sa decida cu privire la proiectul de fuziune
transfrontaliera, perioada care se incheie la finalul adunarii generale respective.
Dispozitiile art. 242 alin. (22) se aplica in mod corespunzator. In cazul efectuarii
publicitatii in conditiile alin. (3), oficiul registrului comertului unde este inmatriculata

  196
societatea va publica, cu titlu gratuit, pe pagina sa web proiectul comun de fuziune
transfrontaliera.
Administratorii/membrii directoratului societatilor care participa la fuziune
trebuie sa intocmeasca un raport scris, detaliat, in care sa explice proiectul de fuziune
si sa precizeze fundamentul sau juridic si economic. Raportul prevazut la alin. (1) se
pune la dispozitia actionarilor/asociatilor, iar, in cazurile prevazute la art. 25110, si a
reprezentantului angajatilor sau, in cazul in care nu a fost desemnat, a angajatilor, la
sediul societatii, cu cel putin 30 de zile inaintea datei sedintei in care adunarea
generala urmeaza a hotari asupra fuziunii. In cazul in care societatea detine o pagina
de internet proprie, raportul se publica si pe pagina de internet, pentru liberul acces al
actionarilor/asociatilor si angajatilor.
Unul sau mai multi experti, persoane fizice ori juridice, actionand pe seama
fiecareia dintre societatile persoane juridice romane sau societatile europene cu sediul
in Romania, care participa la fuziune, dar independent de acestea, sunt desemnati de
catre judecatorul-delegat pentru a examina proiectul comun de fuziune si a intocmi un
raport scris catre actionari/asociati. Raportul prevazut la alin. (1) va preciza daca rata
de schimb a actiunilor/partilor sociale este corecta si rezonabila. Raportul va indica, de
asemenea, metoda sau metodele folosite pentru a determina rata de schimb propusa, va
preciza daca metoda sau metodele folosite sunt adecvate pentru cazul respectiv, va
indica valorile obtinute prin aplicarea fiecareia dintre aceste metode si va contine
opinia expertilor privind ponderea atribuita metodelor in cauza pentru obtinerea valorii
retinute in final. Raportul va descrie, de asemenea, orice dificultati deosebite in
realizarea evaluarii. La cererea comuna a societatilor care participa la fuziune, inclusiv
a celor care au nationalitatea altui stat membru, judecatorul-delegat desemneaza unul
sau mai multi experti actionand pentru toate societatile participante, dar independent
de acestea. Fiecare dintre expertii desemnati in conformitate cu prezentul articol are
dreptul de a obtine de la oricare dintre societatile care participa la fuziune toate
informatiile si documentele relevante si de a face toate investigatiile necesare.
Prin hotarare a tuturor actionarilor/asociatilor societatilor participante la fuziune
se poate renunta la examinarea proiectului de fuziune si la intocmirea raportului.
Creditorii societatilor comerciale - persoane juridice romane sau societati
europene cu sediul in Romania - care iau parte la fuziune au dreptul la o protectie
adecvata a intereselor lor. Orice astfel de creditor, care detine o creanta certa, lichida si
anterioara datei publicarii proiectului de fuziune, nescadenta la data publicarii
proiectului, si care nu detine deja garantii sau privilegii adecvate pentru satisfacerea
creantei sale, poate face opozitie, cu respectarea conditiilor de procedura si de fond si
cu efectele prevazute la art. 243.
Daca societatea absorbanta sau nou-infiintata este o societate europeana cu
sediul social in Romania, administratorii societatilor participante la fuziune asigura
respectarea dreptului de implicare a angajatilor in activitatea societatii europene, in
conditiile prevazute de Hotararea Guvernului nr. 187/2007 privind procedurile de
informare, consultare si alte modalitati de implicare a angajatilor in activitatea
societatii europene.
Daca in una sau mai multe dintre societatile participante guvernate de legislatia
altui stat membru functioneaza un mecanism de implicare a angajatilor in activitatea
societatii de tipul celui prevazut de art. 2 lit. k) din Directiva 2001/86/CE din 8

  197
octombrie 2001 pentru completarea statutului societatii europene in ceea ce priveste
implicarea lucratorilor sau un alt mecanism de cointeresare a angajatilor, societatea
absorbanta sau nou-infiintata - persoana juridica romana - este obligata sa instituie un
astfel de mecanism, devenind aplicabile, in mod corespunzator, prevederile art. 3 alin.
(1) si (2), art. 4-7, art. 10 alin. (1) si (2) lit. a), g) si h), art. 11-24, 27 si 28 din
Hotararea Guvernului nr. 187/2007. In cazul in care societatea absorbanta sau
societatea nou-infiintata este o persoana juridica romana, organele de conducere ale
societatilor participante la fuziune in care functioneaza mecanisme de implicare a
angajatilor pot, fara o negociere prealabila, sa se supuna dispozitiilor de referinta
prevazute de art. 12-23 din Hotararea Guvernului nr. 187/2007 sau sa respecte aceste
prevederi incepand cu data inregistrarii in registrul comertului a modificarii actului
constitutiv al societatii absorbante sau cu data inmatricularii societatii nou-infiintate,
despre optiune urmand a se face mentiune in proiectul de fuziune. In situatia prevazuta
la alin. (3), grupul special de negociere poate decide cu o majoritate de doua treimi din
numarul membrilor sai care reprezinta cel putin doua treimi dintre angajati, inclusiv
voturile membrilor care reprezinta angajatii din cel putin doua state membre diferite,
sa nu declanseze negocieri sau sa inceteze negocierile deja initiate si sa admita
aplicarea dispozitiilor de referinta din Hotararea Guvernului nr. 187/2007. Atunci cand
in cadrul societatii persoana juridica romana, care rezulta din fuziunea transfrontaliera,
va functiona un sistem de implicare a angajatilor, administratorii sau, dupa caz,
membrii directoratului au obligatia sa asigure protectia drepturilor angajatilor
rezultand din acest mecanism in cazul unei fuziuni de drept intern ulterioare, pentru o
perioada de 3 ani de la data la care fuziunea transfrontaliera a produs efecte. In cazul
in care, dupa negocieri prealabile, se aplica normele-standard de participare, adunarea
generala a asociatilor/actionarilor poate decide limitarea proportiei de reprezentanti ai
angajatilor in cadrul consiliului de administratie/directoratului societatii care rezulta in
urma fuziunii transfrontaliere. Cu toate acestea, in cazul in care in una dintre
societatile care fuzioneaza reprezentantii angajatilor au constituit cel putin o treime din
consiliul de administratie sau de supraveghere, limitarea decisa de adunarea generala a
asociatilor/actionarilor nu poate avea ca efect reducerea proportiei de participare a
angajatilor la mai putin de o treime.
In cel mult 3 luni de la data publicarii proiectului comun de fuziune in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, conform dispozitiilor art. 2516 alin. (2),
adunarea generala a fiecareia dintre societati hotaraste asupra proiectului comun de
fuziune, in conditiile stabilite pentru modificarea actului constitutiv si cu respectarea
conditiilor privind convocarea ei.
Cand actiunile sunt de mai multe categorii, hotararea asupra fuziunii este
subordonata rezultatului votului pe categorii, dat in conditiile art. 115. In cazurile
prevazute la art. 25110, adunarea generala a actionarilor/asociatilor poate conditiona
aprobarea fuziunii de ratificarea expresa de catre adunarea generala a mecanismelor de
implicare a angajatilor in activitatea societatii absorbante sau nou-infiintate. Atunci
cand fuziunea are ca efect marirea obligatiilor actionarilor/asociatilor uneia dintre
societatile participante - persoane juridice romane -, hotararea adunarii
actionarilor/asociatilor se ia cu unanimitate de voturi.
Actionarii/asociatii care nu au votat in favoarea hotararii adunarii generale prin
care a fost aprobata fuziunea au dreptul de a se retrage din societate si de a solicita

  198
cumpararea actiunilor lor/partilor sociale de catre societate. In cazul societatilor pe
actiuni sau in comandita pe actiuni, dreptul de retragere va fi exercitat in conformitate
cu prevederile art. 134. Prin exceptie de prevederile art. 226, in cazul societatilor cu
raspundere limitata, dreptul de retragere se va exercita prin aplicarea corespunzatoare.
Actionarii/asociatii pot face aplicarea dreptului de retragere reglementat de prezentul
articol, doar daca:
a) legislatia tuturor statelor membre, a caror nationalitate o detin societatile
participante la fuziune, prevede un sistem de protectie a asociatilor similar celui
prevazut de alin. (1)-(3);
b) societatile participante la fuziune, guvernate de legislatia altui stat membru
care nu confera asociatilor un drept de retragere din societate, au acceptat in mod
expres ca asociatii societatii - persoana juridica romana - sa faca uz de acest drept,
facandu-se mentiune in acest sens in hotararea adunarii generale de aprobare a
fuziunii.
In cazul fuziunii prin absorbtie, judecatorul-delegat dispune inregistrarea in
registrul comertului a actului modificator al actului constitutiv al societatii absorbante
- persoana juridica romana sau societate europeana cu sediul social in Romania - dupa
verificarea existentei certificatelor sau a documentelor similare care atesta indeplinirea
conditiilor prevazute de lege, emise de autoritatile competente din celelalte state
membre in care au sediul social ori, dupa caz, administratia centrala sau sediul
principal celelalte societati participante la fuziune, si a termenului in care acestea au
fost depuse la oficiul registrului comertului, termen ce nu poate depasi 6 luni de la
emitere.
Daca prin fuziune se infiinteaza o noua societate - persoana juridica romana -,
controlul de legalitate va fi efectuat in conditiile prevazute de prezenta lege pentru
forma de societate a carei constituire a fost convenita, cu verificarea in prealabil a
certificatelor sau a documentelor similare prevazute la alin. (1). In cazul in care prin
fuziune se infiinteaza o societate europeana cu sediul social in Romania, controlul de
legalitate al fuziunii si al indeplinirii conditiilor de infiintare a societatii va fi efectuat
potrivit Regulamentului (CE) nr. 2.157/2001 al Consiliului din 8 octombrie 2001
privind statutul societatii europene si de prezenta lege. Judecatorul-delegat verifica,
daca este cazul, si caracteristicile mecanismelor de implicare a angajatilor in
activitatea societatii absorbante sau nou-constituite. Daca societatea absorbanta sau
societatea nou-infiintata este persoana juridica guvernata de legislatia altui stat
membru, inclusiv o societate europeana cu sediul social intr-un alt stat membru,
judecatorul-delegat verifica legalitatea hotararii de fuziune, depusa de catre
administratorii/membrii directoratului la oficiul registrului comertului in care este
inregistrata societatea - persoana juridica romana -, si pronunta o incheiere prin care se
constata indeplinirea conditiilor prevazute de prezenta lege de catre societatea
comerciala - persoana juridica romana. Incheierea este comunicata societatii -
persoana juridica romana - la sediul acesteia. Judecatorul-delegat poate pronunta
incheierea prevazuta la alin. (5), chiar daca procedura declansata de cererile de
retragere a actionarilor/asociatilor in conformitate cu art. 25112 este in curs, in
incheiere indicandu-se faptul ca rascumpararea actiunilor/partilor sociale nu este inca
finalizata. Retragerile efectuate de actionari/asociati in conformitate cu art. 25112 sunt
opozabile societatii absorbante sau nou-infiintate si actionarilor/asociatilor acesteia.

  199
In cazul fuziunii prin absorbtie, actul modificator, vizat potrivit art. 25113 alin.
(1), se transmite, din oficiu, spre publicare in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a
IV-a, pe cheltuiala societatii. Daca prin fuziune se constituie o noua societate -
persoana juridica romana sau o societate europeana cu sediul in Romania -, aceasta
este supusa formalitatilor de publicitate prevazute de prezenta lege pentru forma de
societate convenita. Oficiul registrului comertului unde este inmatriculata societatea
absorbanta sau societatea nou-infiintata va notifica de indata, pe cheltuiala societatii,
realizarea fuziunii autoritatilor similare din statele membre in care sunt inmatriculate
societatile participante la fuziune, in vederea radierii acestora. Oficiul registrul
comertului unde sunt inmatriculate societatile comerciale absorbite - persoane juridice
romane - radiaza din registrul comertului aceste societati, in temeiul notificarii
comunicate de autoritatea similara din statul membru a carui nationalitate o detine
societatea absorbanta sau societatea nou-infiintata.
In cazul in care prin fuziunea transfrontaliera este constituita o societate
europeana cu sediul in Romania, Oficiul National al Registrului Comertului, pe
cheltuiala partilor, comunica Jurnalului Oficial al Uniunii Europene, in vederea
publicarii, un anunt care cuprinde: denumirea societatii, numarul de inmatriculare in
registrul comertului in care este inmatriculata, data inmatricularii, numarul
Monitorului Oficial al Romaniei in care a fost publicata incheierea judecatorului-
delegat de inmatriculare a societatii.
Fuziunea are urmatoarele consecinte:
a) transferul, atat in raporturile dintre societatea absorbita si societatea
absorbanta/nou-infiintata, cat si in raporturile cu tertii, catre societatea absorbanta/nou-
infiintata al tuturor activelor si pasivelor societatii absorbite;
b) actionarii sau asociatii societatii absorbite/participante la fuziune devin
actionari, respectiv asociati ai societatii absorbante/nou-infiintate, in conformitate cu
regulile de repartizare stabilite in proiectul de fuziune;
c) societatea absorbita, respectiv societatile care formeaza noua societate prin
fuziune inceteaza sa existe.
Fuziunea produce efecte:
a) in cazul constituirii unei societati, de la data inmatricularii acesteia in
registrul comertului;
b) in cazul fuziunii prin absorbtie, de la data inregistrarii in registrul comertului
a actului modificator al actului constitutiv, cu exceptia cazului in care, prin acordul
partilor, se stipuleaza ca operatiunea va avea efect la o alta data, care nu poate fi insa
ulterioara incheierii exercitiului financiar curent al societatii absorbante sau
societatilor beneficiare si nici anterioara incheierii ultimului exercitiu financiar
incheiat al societatii sau societatilor care isi transfera patrimoniul, si controlul
judecatorului-delegat prevazut de art. 25113 alin. (1);
c) in cazul in care prin fuziune se constituie o societate europeana, de la data
inmatricularii acesteia.
Drepturile si obligatiile societatilor absorbite decurgand din raporturile de
munca si care exista la data intrarii in vigoare a fuziunii transfrontaliere se transfera de
la data prevazuta la alin. (2) societatii absorbante sau nou-infiintate.
Niciuna dintre actiunile societatii absorbante nu poate fi schimbata cu actiuni la
societatea absorbita, detinute:

  200
a) fie de catre societatea absorbanta sau de catre o persoana care actioneaza in
nume propriu, dar pentru societatea respectiva;
b) fie de catre societatea absorbita sau de catre o persoana care actioneaza in
nume propriu, dar pentru societatea respectiva.
Administratorii societatii absorbite sau ai celor ce au format noua societate
raspund civil fata de asociatii acelei/acelor societati pentru neregularitatile comise in
pregatirea si realizarea fuziunii. Expertii care intocmesc raportul prevazut la art. 2518,
pe seama societatii absorbite sau a societatilor ce formeaza noua societate, raspund
civil fata de asociatii acestor societati pentru neregularitatile comise in indeplinirea
indatoririlor lor.
In cazul unei fuziuni prin absorbtie, prin care una sau mai multe societati sunt
dizolvate fara a intra in lichidare si transfera toate activele si pasivele lor unei alte
societati care detine toate actiunile lor sau alte titluri conferind drepturi de vot in
adunarea generala. In cazul in care fuziunea transfrontaliera prin absorbtie este
realizata de o societate absorbanta care detine cel putin 90%, dar nu totalitatea
actiunilor/partilor sociale sau a altor valori mobiliare ce confera titularilor lor drept de
vot in adunarile generale ale societatii/societatilor absorbite, se aplica, in mod
corespunzator, prevederile art. 2433.
Nulitatea unei fuziuni poate fi declarata numai prin hotarare judecatoreasca.
Nulitatea fuziunii nu poate interveni dupa data la care aceasta a produs efecte, data
stabilita potrivit art. 25115 alin. (2). Procedurile de anulare si de declarare a nulitatii
nu pot fi initiate daca situatia a fost rectificata. Daca neregularitatea ce poate conduce
la declararea nulitatii unei fuziuni poate fi remediata, instanta competenta acorda
societatilor participante un termen pentru rectificarea acesteia. Hotararea definitiva de
declarare a nulitatii fuziunii va fi inaintata din oficiu de catre instanta oficiilor
registrului comertului de la sediile societatilor implicate in fuziune.

5.3. Divizarea societăţilor cu personalitate juridică – efectele divizării.

Divizarea este o operatiune prin care:


a) o societate, după ce este dizolvată fără a intra în lichidare, transferă mai
multor societăţi totalitatea patrimoniului său, în schimbul repartizării către acţionarii
societăţii divizate de acţiuni la societăţile beneficiare şi, eventual, al unei plăţi în
numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acţiunilor astfel repartizate;
b) o societate, după ce este dizolvată fără a intra în lichidare, transferă
totalitatea patrimoniului său mai multor societăţi nou-constituite, în schimbul
repartizării către acţionarii societăţii divizate de acţiuni la societăţile nou-constituite şi,
eventual, al unei plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acţiunilor
astfel repartizate.
Divizarea poate avea loc şi prin transferul simultan al patrimoniului societăţii
divizate către una sau mai multe societăţi existente şi una sau mai multe societăţi nou-
constituite. Prevederile alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
Fuziunea sau divizarea se poate face şi între societăţi de forme diferite.
Fuziunea sau divizarea, astfel cum este definită la alin. (1) ori (2), poate fi
efectuată chiar dacă societăţile dizolvate sunt în lichidare, cu condiţia ca acestea să nu
fi început încă distribuirea între asociaţi a activelor ce li s-ar cuveni în urma lichidării.

  201
5.3.1.Divizarea societăţilor comeriale în dreptul intern

Divizarea societăţilor comerciale, la fel ca şi fuziunea acestora, reprezintă un


procedeu tehnico-juridic prin care se realizează restructurarea societăţilor commercial,
în scopul adaptării lor la exigenţele activităţii comerciale.
În legislaţia noastră, Legea 31/1990 reglementează cuprinzător divizarea
societăţilor comerciale.Dispoziţiile legii au în vedere divizarea societăţilor pe acţiuni,
dare le sunt aplicabile şi operaţiunlor de divizare care privesc celelalte forme juridice
ale societăţilor comerciale.
Art. 238 din Legea 31/1990 cuprinde definiţii ale divizării precum şi ale
desprinderii.
Divizarea este operaţiunea prin care:
a) o societate, după ce este dizolvată fără a intra în lichidare, transferă mai
multor societăţi totalitatea patrimoniului său, în schimbul repartizării către acţionarii
societăţii divizate de acţiuni la societăţile beneficiare şi, eventual, al unei plăţi în
numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acţiunilor astfel repartizate;
b) o societate, după ce este dizolvată fără a intra în lichidare, transferă
totalitatea patrimoniului său mai multor societăţi nou-constituite, în schimbul
repartizării către acţionarii societăţii divizate de acţiuni la societăţile nou-constituite şi,
eventual, al unei plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acţiunilor
astfel repartizate. 187
În cele două definiţii ale divizării regăsim definiţia clasică a divizării constând
în dizolvarea fără lichidare a unei societăţi şi transmiterea patrimoniului acesteia către
două sau mai mule societăţi existente care iau astfel fiinţă.Surprinde în definiţiile
legale ale divizării obiectul diferit al transmisiunii (patrimoniul , respectiv totalitatea
activelor şi pasivelor).Or, sub aspect juridic, transmiterea totalităţii activului şi
pasivului echivalează cu transmiterea patrimoniului.
Desprinderea constă, potrivit art 250 indice 1 din Legea nr. 31/1990, în
separarea unei părţi din patrimoniul unei societăţi şi gransmiterea ei ca întreg uneia sau
mai multor societăţi existente sau unor societăţi ori unor societăţi care sunt astfel
constituite, în schimbul alocării de acţiuni sau părţi sociale ale societăţilor beneficiare
către: acţionarii sau asociaţii societăţii care transferă activele (desprindere în interesul
acţionarilor sau asociaţilor); sau, societatea care transferă activele (desprindere în
interesul societăţii) 188.
Ce diferenţe există între divizarea şi desprinderea unei societăţi comerciale?
Doresc împărţirea unei astfel de societăţi în două, fiecare societate având ca asociat
unul dintre cei doi acţionari initiali.
Divizarea este o operaţiune prin care se realizează împărţirea unei societăţi
comerciale. Ea constă în împărtirea întregului patrimoniu al unei societăţi comerciale,
care îşi înceteaza existenţa, între două sau mai multe societăţi existente sau care iau
astfel fiinţă.
                                                            
187
Legea 31/1990
188
Desprinderea reglementată de Legea nr. 31/1990 corespunde divizării parţiale din reglementarea Decretului
nr. 31/1954

  202
Divizarea poate fi în favoarea unor societăţi existente sau în favoarea unor
societati noi, care iau fiinţă cu aceasta ocazie. Când divizarea are loc în favoarea unor
societăţi noi, societatea divizată se dizolvă, fără lichidare, iar patrimoniul său se
împarte în două sau mai multe fracţiuni, pentru a constitui noi societăţi comerciale.
Legea reglementează desprinderea ca modalitate specifica de restructurare a
societăţilor comerciale, alaturi de fuziune, divizare, cesiune de active etc.
Desprinderea constă în separarea unei părti din patrimoniul unei societati
comerciale, care nu îsi încetează existenţa, şi transmiterea ei către una sau mai multe
societăţi care există sau care se constituie. Transmiterea se face în schimbul atribuirii
de actiuni/părti sociale ale societatii/societatilor beneficiare. 189
Operatiunea poate privi asupra unuia sau mai multor elemente izolate (de
exemplu, bunuri imobile, titluri in portofoliu) sau asupra unui ansamblu de bunuri (de
exemplu, activul şi pasivul unei ramuri de activitate). Diferenţa principală dintre
desprindere şi divizare partială constă în aceea ca în prima situaţie societatea
transmitatoare nu se dizolva, pastrandu-si personalitatea juridica, întrucat îi este afectat
doar patrimoniul, aportul transmis fiind înlocuit prin acţiuni/părti sociale ale societăţii
beneficiare. Asociaţii sau actionarii societăţii transmitatoare primesc în schimbul
aportului transmis actiuni/parti sociale ale societatii beneficiare. (Precizam aici ca
literatura de specialitate considera ca intr-un asemenea caz se impune reducerea
capitalului social al societatii transmitatoare, corespunzator partii de patrimoniu
transmise societatii beneficiare).
Deasemenea, desprinderea se deosebeşte şi de cesiunea de active, intrucat
societatea transmitatoare nu procedeaza la o vanzare ce ar implica plata unui pret, ci
presupune atribuirea, in schimb, de actiuni/parti sociale.
Cum s-a precizat deja, operaţiunea divizării urmează în totalitate regulile de la
divizare – si, implicit, de la fuziune – deoarece, din punct de vedere juridic, efectele
desprinderii si divizarii sunt identice. Divizarea si desprinderea sunt operatiuni cu
implicatii majore asupra societatilor comerciale in cauza, inclusiv asupra statutului
juridic al acestora. Cum statutul juridic al societatii este stabilit prin actul constitutiv,
divizarea si desprinderea reclama modificarea actului constitutiv.
Hotarârea privind divizarea (implicit, şi desprinderea) se ia de adunarea
generală extraordinara a acţionarilor, în conditiile de cvorum şi majoritate prevazute
pentru modificarea actului constitutiv. Prin urmare, în cazul societăţilor cu răspundere
limitata, al societatilor în nume colectiv şi al societăţilor în comandită simpla,
hotararea se ia in unanimitate.
In cazul societătilor pe actiuni şi al societăţilor în comandită pe actiuni este
necesară o primă convocare, unde trebuie să fie prezenţi acţionarii reprezentând trei
patrimi din capitalul social, iar hotarârea să fie luată cu votul unui numar de acţionari
care sa reprezinte cel putin jumatate din capitalul social. Daca nu sunt intrunite aceste
proportii, la convocarile urmatoare este necesara prezenta actionariatului reprezentand
jumatate din capitalul social, iar hotararile sa fie luate cu votul unui numar de actionari
care sa reprezinte cel putin o treime din capitalul social.
In baza hotarârii adunării generale, administratorii întocmesc proiectul de
desprindere, de obicei intitulat “proiect de divizare (partiala)”, dar şi “proiect de aport
                                                            
189
www.bizwords.ro/article/tendinte/1257/Divizarea-unei-societati-comerciale.html

  203
parţial de activ” sau chiar “contract de divizare”. Proiectul stabileste ansamblul
conditiilor de realizare a operatiunii, cu indicarea elementelor de activ si pasiv ce
urmeaza a fi transmise.
Datorită importanţei pe care o are proiectul de divizare sau desprindere în
realizarea respectivei operaţii, legea reglementează principalele elemente pe care
trebuie sa le cuprinda un asemenea proiect:
• forma, denumirea si sediul social al tuturor societatilor participante la
operatiune
• fundamentarea (motivele care impun operatiunea, starea societatii,
perspectivele ei etc.) si conditiile divizarii sau desprinderii
• stabilirea si evaluarea activului si pasivului care se transmit societatilor
beneficiare
• modalitatile de predare a actiunilor sau a partilor sociale si data de la care
acestea dau dreptul la dividende
• raportul de schimb al actiunilor sau al partilor sociale, daca este cazul.
Această prevedere este necesară numai în situatia divizării (când societatea
transmiţătoare îşi încetează existenţa, iar asociaţii acesteia au un interes deosebit în
stabilirea raportului de schimb al acţiunilor sau părtilor sociale pe care le detin cu
acţiunile sau părtile sociale ale societăţii beneficiare), nu şi în situaţia desprinderii,
când societatea transmitatoare nu îşi încetează existenţa.
• cuantumul primei de divizare (si desprindere), dacă aceasta se impune Prima
de divizare este stabilită în scopul protecţiei asociaţilor societăţii beneficiare si al
acoperirii cheltuielilor necesitate de respectiva operatiune. Ea trebuie platita de noii
asociati pentru actiunile sau partile sociale acordate de societatea beneficiara si
reprezinta diferenta dintre valoarea de emisiune si valoarea nominala a actiunilor sau a
partilor sociale.
• drepturile care se acorda obligatarilor (daca la divizare participa si o societate
pe actiuni care a emis obligatiuni) si orice alte avantaje speciale
• data bilantului contabil de divizare sau desprindere, data care va fi aceeasi
pentru toate societatile participante
• orice alte date care prezinta interes pentru operatiune.
Proiectul de divizare sau desprindere trebuie semnat de catre reprezentantii
societatilor implicate si se depune la oficiul registrului comertului unde este
inregistrata fiecare societate, in vederea verificarii legalitatii sale de catre judecatorul
delegat.
In cazul divizării, când societatea transmitatoare îşi încetează activitatea,
proiectul trebuie insotit de o declaratie a societatii respective, cu privire la modul cum
a hotarat sa isi execute obligatiile asumate. Dupa vizarea de catre judecătorul delegat,
proiectul se publică, pe cheltuiala părtilor, in Monitorul Oficial al Romaniei, partea a
IV-a.
In operaţiunea de divizare pot fi implicate numai societăţile comerciale.Potrivit
legii, divizarea se poate face atât între societăţi având aceeaşi formă juridică, cît şi
între societăţi de forme diferite.

  204
Totodată divizarea poate fi efectuată chiar dacă societăţile dizolvate sunt în
lichidare, cu condiţia ca acestea să nu fi început încă distribuirea între asociaţi a
părţilor care li s-a cuveni în urma lichidării. 190

5.3.2. Divizarea societăţilor comerciale reglementate în Directiva a şasea a


Consiuliului European

Aplicarea Tratatului CE s-a realizat, în domeniul societăţilor, la început, prin


armonizarea anumitor instituţii din domeniul dreptului material al societăţilor
comerciale. Desigur această operă legislativă, care se regăseşte în cele 12 directive,
deşi eficientă în anumite puncte, a lăsat posibilitatea dezvoltării unor entitati noi,
proprii sistemului pietei unice.Societatile comerciale – în special societatile pe actiuni
şi societatile cu raspundere limitata – au fost supuse unui proces continuu de
armonizare.
James Hanlon a subliniat ca toate directivele ţintesc spre o “armonizare”,
“apropiere” sau “coordonare” fara sa se solicite statelor membre sa introduca o lege
uniforma in materia societatilor, sau numai cu privire la anumite forme juridice de
societate comerciala (de exemplu, in cazul societatilor pe actiuni). O propunere de
uniformizare a dreptului societar european ar fi respinsa intrucat exista traditii diferite,
chiar si in cadrul aceluiasi sistem de drept (romano-germanic), dar si intre cele doua
bazine juridice (romano-germanic si anglo-saxon).
Directiva privind divizarea societatilor pe actiuni. Directiva a VI-a (nr.
82/891/CEE/17 decembrie 1982) privind divizarea societatilor pe actiuni subliniaza ca
datorita similitudinilor care exista intre operatiunile de fuziune si divizare, riscurile ca
garantiile oferite in ceea ce priveste fuziunile de Directiva 78/855/CEE sa fie eludate
pot fi evitate doar daca adopta dispozitii pentru o protectie echivalenta in cazul
divizarilor.
Directiva priveste divizarea societatilor pe actiuni, completând cea de-a treia
directiva referitoare la fuziuni. Ea este structurata în trei parti. Prima se refera la
regulile privind divizarea prin absorbtie, a doua se refera la divizarea prin constituirea
de noi societati, iar cea de-a treia la divizarea sub control judiciar. De asemenea, mai
prevede garantii sporite pentru protectia asociatilor si a creditorilor.

5.3.2.1.Divizarea prin absorbţie


În sensul prezentei directive „divizare prin absorbţie” reprezintă operaţiunea
prin care, după dizolvarea fără intrare în lichidare, o societate transferă mai multor
societăţi toate activele şi pasivele sale în schimbul alocării către acţionarii societăţii
divizate de acţiuni la societăţile care primesc contribuţii ca urmare a divizării
(denumite în continuare „societăţi beneficiare”) şi, eventual, a unei plăţi în numerar
care nu poate depăşi 10 % din valoarea nominală a acţiunilor alocate sau, în absenţa
acesteia, din echivalentul lor contabil.
Organismele administrative sau de conducere ale societăţilor implicate într-o
divizare întocmesc în scris un proiect de divizare.
Proiectul de divizare menţionează cel puţin următoarele:
                                                            
190
Art. 238 alin. (3) din Legea nr. 31/1990

  205
(a) forma juridică, denumirea şi sediul social al fiecărei societăţi implicate în
divizare;
(b) rata de schimb a acţiunilor şi, dacă este cazul, valoarea eventualelor plăţi în
numerar;
(c) condiţiile de alocare a acţiunilor la societăţile beneficiare;
(d) data de la care deţinerea acestor acţiuni dă deţinătorilor dreptul de a
participa la beneficii şi orice condiţii speciale care afectează acest drept;
(e) data de la care tranzacţiile societăţii divizate sunt considerate din punct de
vedere contabil ca aparţinând uneia sau alteia dintre societăţile beneficiare;
(f) drepturile acordate de societăţile beneficiare deţinătorilor de acţiuni care
confer drepturi speciale şi deţinătorilor de titluri, altele decât acţiuni, sau măsurile
propuse în privinţa acestora;
(g) orice avantaj special acordat experţilor menţionaţi în art. 8 alin. (1) şi
membrilor organismelor administrative, de conducere, de supraveghere şi control ale
societăţilor implicate în divizare;
(h) descrierea şi repartizarea cu precizie a activelor şi pasivelor care urmează a
fi transferate fiecăreia dintre societăţile beneficiare;
(i) repartizarea către acţionarii societăţii divizate de acţiuni la societăţile
beneficiare şi criteriul pe baza căruia se face repartizarea; 191
Dacă un element de activ nu este alocat în proiectul de divizare şi dacă
interpretarea proiectului nu permite luarea unei decizii privind repartizarea sa,
elementul de activ în cauză sau contravaloarea acestuia se repartizează între toate
societăţile beneficiare proporţional cu cota din activul net alocat societăţilor în cauză
în conformitate cu proiectul de divizare.Dacă un element de pasiv nu este alocat în
proiectul de divizare şi dacă interpretarea proiectului nu permite luarea unei decizii
privind repartizarea sa, fiecare dintre societăţile beneficiare are o răspundere solidară
pentru elementul de pasiv în cauză. Statele membre pot prevedea ca această
răspundere solidară să fie limitată la activul net alocat fiecărei societăţi.
Dacă acţiunile la societăţile beneficiare sunt alocate acţionarilor societăţii
divizate altfel decât proporţional cu drepturile pe care le deţin la societatea în cauză,
statele member pot prevedea că acţionarii minoritari ai societăţii divizate îşi pot
exercita dreptul ca acţiunile lor să fie achiziţionate. În acest caz, ei au dreptul de a
primi contravaloarea acţiunilor deţinute.În cazul unui dezacord privind contravaloarea
acţiunilor, trebuie să fie posibil ca aceasta să fie stabilită de către instanţă.
Legislaţia unui stat membru poate să nu impună aprobarea unei divizări de către
adunarea generală a unei societăţi beneficiare, dacă sunt îndeplinite următoarele
condiţii:
(a) publicitatea prevăzută în art. 4 trebuie să aibă loc, pentru societatea
beneficiară, cu cel puţin o lună înainte de data stabilită pentru adunarea generală a
societăţii divizate care trebuie să se pronunţe asupra proiectului de divizare;
(b) cu cel puţin o lună înainte de data menţionată la lit. (a), toţi acţionarii
fiecăreia dintre societăţile beneficiare trebuie să aibă dreptul de a consulta
documentele prevăzute în art. 9 alin. (1) la sediul societăţii în cauză;

                                                            
191
europa.eu/index_ro.htm

  206
(c) unul sau mai mulţi acţionari ai oricăreia dintre societăţile beneficiare care
deţin acţiuni pentru un procent minim din capitalul subscris trebuie să aibă dreptul de a
solicita convocarea unei adunări generale a societăţii beneficiare în cauză pentru a se
pronunţa asupra aprobării divizării. Procentul minim nu poate fi stabilit la mai mult de
5 %. Totuşi, statele membre pot prevedea excluderea acţiunilor fără drept de vot din
acest calcul.
Organismele administrative sau de conducere ale fiecăreia dintre societăţile
implicate în divizare întocmesc un raport scris, detaliat, explicând proiectul de divizare
şi precizând temeiul juridic şi economic al propunerii, în special al ratei de schimb a
acţiunilor şi al criteriului de alocare a acţiunilor.
Raportul descrie, de asemenea, dificultăţile speciale de evaluare survenite.
Raportul menţionează, de asemenea, întocmirea, pentru societăţile beneficiare, a
raportului prevăzut în art. 27 alin. (2) din Directiva 77/91/CEE1 privind alte aporturi
decât cele în numerar şi registrul la care trebuie depus raportul.
Organele administrative sau de conducere ale societăţii divizate au obligaţia de
a informa adunarea generală a societăţii divizate, precum şi organele administrative
sau de conducere ale societăţilor beneficiare pentru ca acestea să poate informa
adunările generale ale societăţilor respective asupra fiecărei modificări substanţiale a
activelor şi pasivelor între data întocmirii proiectului de divizare şi data adunării
generale a societăţii divizate care urmează să se pronunţe asupra proiectului de
divizare.
Pentru fiecare din societăţile implicate în divizare, unul sau mai mulţi experţi,
acţionând independent de acestea, desemnaţi sau agreaţi de către o autoritate
administrativă sau judiciară, analizează proiectul de divizare şi întocmesc un raport
scris către acţionari.
Totuşi, legislaţia unui stat membru poate prevedea desemnarea unuia sau mai
multor experţi independenţi pentru toate societăţile implicate în divizare, dacă
desemnarea se face de către o autoritate judiciară sau administrativă la solicitarea
comună a societăţilor respective. Experţii în cauză pot să fie, în funcţie de legislaţia
fiecărui stat membru, persoane fizice sau juridice sau societăţi.
Societătile pe acţiuni au nevoie de experti pentru a calcula valorile relative
atribuite actiunilor societatilor participante la operatie si a evalua caracterul echitabil al
raportului de schimb. Nu este necesara interventia unui expert daca divizarea se
realizeaza prin crearea de societati noi – constituite doar cu aporturi ale societatii
divizate, iar actiunile noilor societati sunt atribuite actionarilor societatii divizate
proportional cu drepturile lor in capitalul acesteia.
Toţi acţionarii au dreptul de a consulta cel puţin următoarele documente la
sediul social cu cel puţin o lună înainte de data adunării generale care urmează să
decidă asupra propunerii de divizare:
(a) proiectul de divizare;
(b) conturile anuale şi rapoartele societăţilor implicate în divizare pentru cele
trei exerciţii financiare anterioare;
(c) o declaraţie contabilă întocmită nu mai devreme de prima zi a celei de-a
treia luni anterioare datei proiectului de divizare, dacă cele mai recente conturi anuale
au fost întocmite pentru un exerciţiu financiar încheiat cu mai mult de şase luni înainte
de această dată;

  207
(d) rapoartele organismelor administrative sau de conducere ale societăţilor
implicate în divizare, prevăzute în art. 7 alin. (1);
(e) rapoartele prevăzute în art. 8.
Statele membre pot permite ca art. 7 şi 8 alin. (1) şi (2) şi art. 9 alin. (1) lit. (c),
(d) şi (e) să nu se aplice, dacă toţi acţionarii şi deţinătorii de alte titluri care conferă
drept de vot la societăţile implicate în divizare sunt de acord în această privinţă.
Legislaţiile statelor membre trebuie să prevadă un sistem adecvat de protecţie a
intereselor creditorilor societăţilor implicate în divizare ale căror creanţe sunt
anterioare datei publicării proiectului de divizare şi nu sunt scadente la data publicării.
În acest scop, legislaţiile statelor membre prevăd cel puţin dreptul creditorilor în cauză
de a obţine garanţii adecvate dacă această protecţie este impusă de situaţia financiară a
societăţii divizate şi de cea a societăţii căreia îi va fi transferată obligaţia în
conformitate cu proiectul de divizare şi dacă creditorii în cauză nu dispun deja de
astfel de garanţii.
Dacă un creditor al societăţii căreia îi este transferată obligaţia în conformitate
cu proiectul de divizare nu a obţinut satisfacţie, societăţile beneficiare sunt solidar
răspunzătoare pentru obligaţia în cauză. Statele membre pot limita această răspundere
la activul net alocat fiecăreia dintre societăţile în cauză, cu excepţia celei căreia i-a fost
transferată obligaţia. Totuşi, statele membre pot să nu aplice prezentul alineat dacă
operaţiunea de divizare este supusă monitorizării unei autorităţi judiciare în
conformitate cu art. 23 şi o majoritate din numărul creditorilor reprezentând trei
pătrimi din valoarea creanţelor sau o majoritate din orice clasă de creditori ai societăţii
divizate sunt de acord să renunţe la răspunderea solidară la o adunare convocată în
temeiul art. 23 alin. (1) lit. (c).
Statele membre pot prevedea că societăţile beneficiare sunt solidar responsabile
pentru obligaţiile societăţii divizate. În acest caz, statele membre pot să nu aplice
alineatele anterioare.
Dacă legislaţia unui stat membru nu prevede controlul preventiv judiciar sau
administrativ al legalităţii divizărilor sau dacă acest control nu se referă la toate actele
juridice necesare pentru divizare, se aplică art. 16 din Directiva 78/855/CEE.
Legislaţiile statelor membre determină data de la care divizarea produce efecte.
O divizare trebuie făcută publică în modul prevăzut de legislaţia fiecărui stat
membru în conformitate cu art. 3 din Directiva 68/151/CEE, pentru fiecare dintre
societăţile implicate în divizare.Oricare dintre societăţile beneficiare poate îndeplini
formalităţile de publicare pentru societatea divizată.

5.3.2.2. Divizarea prin constituirea de noi societăţi

În sensul prezentei directive, se consideră „divizare prin formarea de noi


societăţi” operaţiunea prin care, după ce este dizolvată fără a intra în lichidare, o
societate transferă către mai multe societăţi nou constituite toate activele şi pasivele
sale în schimbul alocării către acţionarii societăţii divizate de acţiuni la societăţile
beneficiare şi, eventual, al unei plăţi în numerar de maximum 10 % din valoarea
nominală a acţiunilor alocate sau, în absenţa acesteia, din echivalentul lor contabil.
Proiectul de divizare menţionează forma, denumirea şi sediul social al fiecăreia
dintre noile societăţi.Proiectul de divizare şi, dacă sunt conţinute într-un document

  208
separat, actul constitutive sau proiectul de act constitutiv şi statutul sau proiectul de
statut al fiecăreia dintre noile societăţi trebuie să fie aprobate de adunarea generală a
societăţii divizate.
Statele membre pot prevedea că raportul privind verificarea altor aporturi decât
cele în numerar, menţionat în art. 10 din Directiva 77/91/CEE, şi raportul asupra
proiectului de divizare, menţionat în art. 8 alin. (1) din prezenta directivă, să fie
întocmite de acelaşi expert sau aceiaşi experţi.
Statele membre pot prevedea că nici art. 8, nici art. 9, în ceea ce priveşte
raportul expertului, nu se aplică, dacă acţiunile fiecăreia dintre noile societăţi sunt
alocate acţionarilor societăţii divizate proporţional cu drepturile acestora la capitalul
societăţii divizate.

5.3.2.3. Divizarea sub controlul unei autorităţi judiciare

Statele membre pot aplica alin. (2), dacă operaţiunile de divizare sunt supuse
controlului unei autorităţi judiciare care are competenţa:
(a) de a convoca o adunare generală a acţionarilor societăţii divizate pentru a se
pronunţa asupra divizării;
(b) de a se asigura că acţionarii fiecăreia dintre societăţile implicate în divizare
au primit sau pot obţine cel puţin documentele menţionate în art. 9 într-un termen care
să permit examinarea lor în timp util, înainte de data adunării generale a societăţii lor,
care urmează să se pronunţe asupra divizării. Dacă un stat membru utilizează opţiunea
prevăzută în art. 6, termenul trebuie să fie suficient pentru a permite acţionarilor
societăţilor beneficiare să îşi exercite drepturile conferite lor de articolul în cauză;
(c) de a convoca o adunare a creditorilor fiecăreia dintre societăţile implicate în
divizare pentru a se pronunţa asupra divizării;
(d) de a se asigura că creditorii fiecăreia dintre societăţile implicate în divizare
au primit sau pot obţine cel puţin proiectul de divizare într-un termen care să le
permită examinarea în timp util înainte de data prevăzută la lit. (b);
(e) de a aproba proiectul de divizare.

5.4. Restructurări interne. Transformarea societăţilor cu personalitate


juridică. Efecte divizarii

Potrivit directivei o divizare are următoarele consecinţe ipso jure şi simultan:


transferul, atât între societatea divizată şi societăţile beneficiare, cât şi în ceea ce
priveşte terţii, a tuturor activelor şi pasivelor societăţii divizate către societăţile
beneficiare; la efectuarea acestui transfer, activele şi pasivele sunt divizate conform
alocării prevăzute în proiectul de divizare sau în art. 3 alin. (3); acţionarii societăţii
divizate devin acţionari ai uneia sau mai multora dintre societăţile beneficiare în
conformitate cu alocarea prevăzută în proiectul de divizare; societatea divizată
încetează să mai existe.
Nici o acţiune la una dintre societăţile beneficiare nu este schimbată pentru
acţiuni la societatea divizată deţinute:de către societatea beneficiară în cauză, direct
sau prin intermediul unei personae acţionând în nume propriu, dar în contul societăţii;

  209
sau de către societatea divizată în sine, direct sau prin intermediul unei persoane
acţionând în nume propriu, dar în contul societăţii.
Dispoziţiile menţionate anterior nu aduc atingere legislaţiilor statelor membre
care impun îndeplinirea de formalităţi speciale pentru ca transferul anumitor active,
drepturi şi obligaţii ale societăţii absorbite să fie opozabil terţilor. Societatea sau
societăţile beneficiare cărora le sunt transferate astfel de active, drepturi şi obligaţii în
conformitate cu proiectul de divizare sau cu art. 3 alin. (3) din directivă pot îndeplini
aceste formalităţi ele însele; totuşi, legislaţiile statelor membre pot permite unei
societăţi divizate să continue îndeplinirea acestor formalităţi pentru o perioadă limitată
care, cu excepţia unor cazuri excepţionale, nu poate fi stabilită la mai mult de şase luni
de la data la care divizarea produce efecte.
Legislaţiile statelor membre prevăd cel puţin dispoziţii care reglementează
răspunderea civilă faţă de acţionarii unei societăţi divizate a membrilor organismelor
administrative sau de conducere ale societăţii în cauză pentru greşeli comise de
membrii organismelor respective în pregătirea şi realizarea divizării şi răspunderea
civilă a experţilor răspunzători de întocmirea în contul societăţii în cauză a raportului
prevăzut în art. 8 pentru greşeli comise de experţii respectivi în îndeplinirea misiunii
lor.
Legislaţiile statelor membre pot adopta dispoziţii privind nulitatea divizărilor
doar în conformitate cu următoarele condiţii:
- nulitatea trebuie pronunţată prin hotărâre judecătorească;
- divizările care produc efecte în temeiul art. 15 pot fi declarate nule doar dacă
legalitatea lor nu a fost supusă controlului preventiv judiciar sau administrativ, dacă nu
au fost întocmite sau certificate în forma legală adecvată sau dacă se arată că decizia
adunării generale este nulă sau poate fi anulată în conformitate cu dreptul naţional;
- procedurile de anulare nu pot fi iniţiate după expirarea unui termen de şase
luni de la data la care divizarea este opozabilă persoanei care invocă nulitatea sau dacă
situaţia a fost rectificată;
- dacă un defect care poate conduce la anularea unei divizări poate fi remediat,
instanţa competentă acordă societăţilor implicate un termen pentru rectificarea
situaţiei;
- hotărârea de anulare a unei divizări se publică în modul prevăzut de legislaţia
fiecărui stat membru în conformitate cu art. 3 din Directiva 68/151/CEE;
- dacă legislaţia unui stat membru permite contestarea unei astfel de hotărâri de
către terţi, contestaţia poate fi făcută doar în termen de şase luni de la publicarea
hotărârii în modul prevăzut de Directiva 68/151/CEE;
- hotărârea de anulare a unei divizări nu afectează prin ea însăşi valabilitatea
obligaţiilor în sarcina sau în beneficiul societăţilor beneficiare angajate înainte de
publicarea hotărârii şi după data prevăzută în art. 15;
- fiecare dintre societăţile beneficiare este răspunzătoare pentru obligaţiile
născute după data de la care divizarea produce efecte şi înainte de data publicării
hotărârii de anulare a divizării.
Societatea divizată este, de asemenea, răspunzătoare pentru aceste obligaţii;
statele membre pot prevedea limitarea acestei responsabilităţi la cota din activul net
transferată către societatea beneficiară în sarcina căreia cad obligaţiile în cauză.

  210
Prin derogare, legislaţia unui stat membru poate prevedea, de asemenea,
pronunţarea nulităţii unei divizări de către o autoritate administrativă, dacă o astfel de
decizie poate fi contestată în instanţă. Această procedură de anulare nu poate fi iniţiată
după expirarea unui termen de şase luni de la data prevăzută în art.15. Dispoziţiile
menţionate anterior nu aduc atingere legislaţiilor statelor membre privind nulitatea
unei divizări pronunţată ca urmare a unui alt tip de control decât cel preventive judiciar
sau administrativ al legalităţii.
Dacă societăţile beneficiare deţin împreună toate acţiunile societăţii divizate şi
toate celelalte titluri care conferă drept de vot la adunarea generală a societăţii divizate,
statele membre, fără a aduce atingere art. 6, pot să nu impună aprobarea divizării de
către adunarea generală a societăţii divizate, dacă sunt îndeplinite cel puţin
următoarele condiţii:
- fiecare dintre societăţile implicate în operaţiune trebuie să îndeplinească
formalităţile de publicitate prevăzute în art. 4 cu cel puţin o lună înainte ca operaţiunea
să producă efecte;
- cu cel puţin o lună înainte ca operaţiunea să producă efecte, toţi acţionarii
societăţilor implicate în operaţiune trebuie să aibă dreptul de consulta documentele
menţionate în art. 9 alin. (1) la sediul societăţii lor;
- unul sau mai mulţi acţionari ai societăţii divizate care deţin un procent minim
din capitalul subscris trebuie să aibă dreptul de a solicita convocarea unei adunări
generale a societăţii divizate pentru a decide asupra aprobării divizării. Procentul
minim nu poate fi stabilit la mai mult de 5 %. Totuşi, statele membre pot prevedea
excluderea acţiunilor fără drept de vot din acest calcul;
- dacă nu este convocată o adunare generală a societăţii divizate, care urmează
să se pronunţe asupra aprobării divizării, informaţiile prevăzute în art. 7 alin. (3)
privesc orice modificare semnificativă a activelor şi pasivelor după data întocmirii
proiectului de divizare.
In dreptul nostru intern, divizarea, la fel ca şi fuziunea are următoarele efecte:
transmisiunea universală a patrimoniului (adică a tuturor bunurilor) sau cu titlu
universal (adică a unor bunuri).
Divizarea are ca prim efect important transferul tuturor activelor şi pasivelor
societăţii divizate către o altă societate sau către fiecare dintre societăţile beneficiare.
Efectele se produc atât în raporturile dintre societatea divizată şi societăţile
beneficiare, cât şi în raporturile cu terţii. Acest transfer va fi efectuat în conformitate
cu regulile de repartizare stabilite în proiectul de divizare.
Dobândirea calităţii de asociat.În temeiul divizării, acţionarii sau asociaţii
societăţii divizate devin acţionari, respective asociaţi ai societăţilor beneficiare, în
conformitate cu regulile de repartizare stabilite în proiectul de divizare.
Societatea divizată total încetează sa existe.
Potrivit legii hotărârea definitivă privind declararea nulităţii divizării nu aduce
atingere prin ea însăşi valabilităţii obligaţiilor născute în sarcina sau în beneficiul
societăţii absorbante ori societăţilor beneficiare născute după ce divizarea a devenit
efectivă, în temeiul art 249 din lege, şi înainte ca hotărârea de declarare a nulităţii să
fie publicată. 192
                                                            
192
Art. 251 alin 6 din Legea 31/1990

  211
In cazul declarării nulităţii unei divizări, fiecare dintre societăţile beneficiare
răspunde pentru propriile obligaţii născute după ce divizarea a devenit efectivă, dar
înainte ca hotărârea de declarare a nulităţii să fie publicată.
Societatea divizată răspunde de asemenea, pentru aceste obligaţii, în limita cotei
de active nete transmise societăţii beneficiare în contul căreia au luat naştere obligaţiile
respective. 193

                                                            
193
Stanciu Cărpenaru, Drept comercial român, Editura Universul Juridic, Bucureşti 2007, p. 272-273

  212
CAPITOLUL 6

DIZOLVAREA ŞI LICHIDAREA SOCIETĂŢILOR CU PERSONALITATE


JURIDICĂ REGLEMENTATE DE LEGEA NR. 31/1990

6.1. Cauzele de dizolvare (comune, speciale). Efectele dizolvării.

Dizolvarea societatilor comerciale reprezinta o etapa in procesul de incetare a


personalitatii juridice a acestora, formata dintr-un ansamblu de operatiuni care au ca
urmare, de regula, lichidarea patrimoniului societatilor in cauza.
Dizolvarea se poate produce:
- pe baza unei hotarari a asociatilor;
- prin hotararea instantei judecatoresti;
- in virtutea legii (de drept).
Legea societatilor comerciale prevede cauze comune, generale de dizolvare a
societatilor comerciale si cauze specifice fiecarei forme.

6.1.1.Cauze comune de dizolvare a societatilor comerciale

Potrivit art. 227 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, republicata, sunt cauze comune
de dizolvare a societatilor comerciale urmatoarele:
- trecerea timpului stabilit pentru durata societatii;
- imposibilitatea realizarii obiectului sau realizarea acestuia (dizolvare de
drept);
- declararea nulitatii societatii;
- hotararea adunarii generale (dizolvare voluntara);
- hotararea tribunalului;
- falimentul societatii;
- alte cauze prevazute de lege sau de actul constitutiv al societatii.

6.1.2. Dizolvarea societatilor pe actiuni

Conform art. 228 din Legea nr. 31/1990, republicata, societatea pe actiuni se
dizolva:
- in cazul si in conditiile prevazute de art. 158, respectiv, daca administratorii
constata pierderea unei jumatati din capitalul social;
- cand capitalul social se micsoreaza sub minimul legal. Dizolvarea nu opereaza
daca in termen de 9 luni de la data constatarii pierderii sau reducerii capitalului social
acesta este reintregit sau este redus la suma ramasa ori la minimul legal sau cand
societatea se transforma intr-o alta forma de societate la care este suficient capitalul
existent.
- cand numarul actionarilor scade sub minimum legal, cu exceptia cazului cand
acesta se completeaza, potrivit dispozitiilor legale.

  213
6.1.3. Dizolvarea societatii in comandita pe actiuni

Societatea in comandita pe actiuni se dizolva in cazul si in conditiile prevazute


pentru societatea pe actiuni, conditii referitoare la valoarea minima a capitalului social
si la numarul minim de asociati sau actionari.

6.1.4.Dizolvarea societatii in nume colectiv

Conform art. 229 din Legea nr. 31/1990, republicata, societatile in nume
colectiv se dizolva prin falimentul, incapacitatea, excluderea, retragerea sau decesul
unuia dintre asociati, cand datorita acestor cauze numarul asociatilor s-a redus la unul
singur si nu exista clauza de continuare cu mostenitorii.

6.1.5. Societatile in comandita simpla

Societatile in comandita simpla de dizolva prin falimentul asociatului


comanditat sau comanditar ori prin incapacitatea, excluderea, retragerea sau decesul
acestuia.
In acest din urma caz, in lipsa de conventie contrara, societatea va plati
mostenitorilor partea ce li se cuvine, dupa ultimul bilant aprobat, in termen de trei luni
de la notificarea decesului asociatului, afara daca mostenitorii sai nu prefera sa ramana
in societate in calitatea avuta de autorul lor.

6.1.6. Dizolvarea societatii cu raspundere limitata

Societatea cu raspundere limitata se dizolva in cazul pierderii unei jumatati din


capitalul social, sau dupa caz al micsorarii sub minimul legal de 2.000.000 lei ori
prin falimentul, incapacitatea, excluderea, retragerea sau decesul unuia dintre
asociati cand datorita acestor cauze, numarul asociatilor s-a redus la unul singur.
Sunt exceptate urmatoarele situatii:
- in termen de 9 luni de la data constatarii pierderii sau micsorarii capitalului
social, acesta este intregit sau este redus la suma ramasa ori la minimul legal de 200
lei;
- in actul constitutiv exista clauza de continuare a activitatii societatii cu
mostenitorii celui decedat;
- asociatul ramas in urma deschiderii procedurii falimentului fata de ceilalti
asociati ori a incapacitatii, excluderii, retragerii sau decesului acestora, hotaraste
continuarea existentei societatii sub forma societatii cu raspundere limitata cu asociat
unic.

6.1.7. Efectele dizolvarii

Din punct de vedere procedural, legiuitorul prevede in art. 233 alin.1 din Legea
nr. 31/1990, republicata, ca dizolvarea societatii are ca efect deschiderea procedurii
lichidarii patrimoniului societatii. Prin exceptie, dizolvarea are loc fara lichidare in
cazul fuziunii ori divizarii totale a societatii sau in alte cazuri prevazute de lege, cum

  214
ar fi dizolvarea societatii cu raspundere limitata cu asociat unic, caz in care
patrimoniul societatii se transmite asociatului unic.
In societatile in nume colectiv, in comandita simpla si in cele cu raspundere
limitataasociatii pot hotari cu cvorumul si majoritatea prevazute pentru modificarea
actului constitutiv, odata cu dizolvarea si modul de lichidare al societatii, atunci cand
sunt de acord cu privire la repartizarea si lichidarea patrimoniului societatii si cand
asigura stingerea pasivului sau regularizarea lui in acord cu creditori.

6.2. Lichidarea societăţilor cu personalitate juridică. Numirea


lichidatorilor

Fuziunea si divizarea reprezinta, de principiu, modalitati de reorganizare a unei


societati comerciale. In consecinta, atat fuziunea cat si divizarea apar ca rezultat al
vointei asociatilor si conduc la modificarea societatilor implicate in astfel de
operatiuni.
Prin exceptie, exista situatii in care intervine o incetare a societatii comerciale,
respectiv in cazul fuziunii prin contopire si in cazul divizarii totale.
De principiu, fiind vorba despre o modificare a societatii, fuziunea sau
divizarea se hotaraste de fiecare societate in parte, in conditiile stabilite pentru
modificarea actului constitutiv.In cazul societatilor in lichidare, fuziunea sau divizarea
este posibila pana la momentul in care incepe repartitia intre asociati a partilor ce se
cuvin prin lichidare. Actul principal al procedurii de fuziune sau de divizare il
reprezinta proiectul de fuziune sau, dupa caz, divizare.

6.2.1. Formele fuziunii

Fuziunea se poate realiza prin absorbtie sau prin contopire.


a) Fuziunea prin absorbtie
Fuziunea prin absorbtie presupune absorbirea de catre o societate a unei alte
societati, astfel incat isi inceteaza existenta numai societatea absorbita. In cazul
fuziunii prin absorbtie, se considera ca fuziunea a intervenit la data inscrierii in
registrul comertului a mentiunii privind majorarea capitalului social al societatii
absorbante. Societatea absorbanta dobandeste toate drepturile societatii absorbite si
este tinuta de obligatiile societatii pe care o absoarbe.
b) Fuziunea prin contopire
Pe scurt, aceasta operatiune juridica si economica se caracterizeaza
prin reducerea la o singura unitate a doua sau mai multe entitati deosebite
anterior. Aceasta alianta care duce la crearea unei noi entitati, presupune punerea in
comun a aporturilor societatilor care au fuzionat, asemanandu-se astfel cu contractul
de societate. Cel mai bun instrument de realizare a acestei intelegeri perfecte
este crearea unei societati noi. In cazul fuziunii prin contopire, se considera ca
fuziunea a intervenit la data inmatricularii in registrul comertului a noii societati
rezultate.

  215
6.2.2. Formele divizarii

Divizarea se poate realiza prin divizare totala, caz in care societatea supusa
divizarii isi inceteaza existenta sau prin divizare partiala, caz in care societatea initiala
ce se divizeaza se reorganizeaza si, alaturi de aceasta, se infiinteaza noi societati
rezultate din divizarea societatii initiale, sau partea divizata se transmite catre alte
societati existente. Divizarea presupune practic impartirea, in tot sau in parte, a
patrimoniului.
a) Divizarea totala
Divizarea totala presupune transmiterea patrimoniului integral al societatii
divizate catre alte societati existente sau catre societati care se constituie.
b) Divizarea partiala
Divizarea partiala presupune transmiterea unei parti din patrimoniu catre o alta
societate existenta sau care se constituie, in schimbul unui asemenea aport, societatea
divizata primind parti sociale ce se atribuie asociatilor societatii reorganizate prin
divizare. In cazul in care prin divizare se infiinteaza alte societati
comerciale, divizarea se considera ca a intervenit la momentul inmatricularii in
registrul comertului a ultimei societati rezultate ca urmare a divizarii. In cazul in care
prin divizare patrimoniul societatii divizate, in tot sau in parte, se absoarbe de catre o
alta societate existenta se considera ca divizarea a avut loc la data inscrierii in registrul
comertului a mentiunii privind majorarea capitalului social al societatii absorbante.

6.2.3. Transmisiunea patrimoniului

Atat in cazul divizarii totale, cat si in cazul divizarii partiale, transmisiunea


patrimoniului se poate face cu titlu universal sau cu titlu particular.
Efectul principal al fuziunii, cat si al divizarii totale, il reprezinta dizolvarea
fara lichidare a societatii care astfel isi inceteaza existenta. O data cu dizolvarea fara
lichidare, patrimoniul societatii care inceteaza se transmite universal catre societatea
sau societatile beneficiare, in starea in care se gaseste la momentul fuziunii sau
divizarii.
In schimbul transmiterii universale, societatea care a preluat, va atribui
asociatilor societatilor care isi inceteaza existenta actiuni sau parti sociale. Este posibil
ca asociatii de la societatea sau societatile care isi inceteaza activitatea prin fuziune
sau divizare totala sa beneficieze, in schimbul transmisiunii universale a
patrimoniului, si de sume de bani, care insanu pot depasi 10% din valoarea nominala a
actiunilor sau partilor sociale pe care le-au primit de la societatea in favoarea careia s-
a transmis. Totodata, asociatii societatii care dispar prin fuziune sau divizare totala
dobandesc calitatea de asociati ai societatii beneficiare, in conditiile determinate prin
contractul de fuziune.
Atat in cazul fuziunii prin contopire, cat si al fuziunii prin absorbtie societatea
care se constituie, ori societatea absorbanta este tinuta de toate obligatiile societatii
absorbite care nu sunt achitate in timpul fuziunii. Cocontractantii societatii absorbite
au calitatea de terti fata de societatea absorbanta, fiind astfel in drept sa invoce o
simulatie, ce poate fi dovedita prin orice mijloc de proba.

  216
6.2.4. Procedura de fuziune si de divizare

Fuziunea si divizarea presupun urmatoarele momente principale:


- hotararea privind intocmirea proiectului de fuziune sau de divizare;
- hotararea adunarii generale cu privire la fuziune sau divizare.
Proiectul de fuziune sau de divizare
Intocmirea proiectului de fuziune sau de divizare se hotaraste de catre adunarea
generala a actionarilor de la nivelul fiecarei societati supuse fuziunii sau divizarii.
Proiectul de fuziune sau de divizare se semneaza de reprezentantii
societatii si se depune la Oficiul registrului comertului unde este inmatriculata fiecare
societate participanta la operatiune.
In cazul in care intervine o divizare totala sau o fuziune prin
contopire, proiectul de fuziune sau de divizare va fi insotit de o declaratie a
societatilor in cauza cu privire la modul in care acestea inteleg sa-si stinga pasivul.
Proiectul de fuziune sau de divizare astfel intocmit se vizeaza pentru legalitate de catre
judecatorul delegat de la Oficiul Registrului Comertului.
Proiectul de fuziune sau de divizare se publica in Monitorul Oficial al
Romaniei, pe cheltuiala partilor. Publicitatea trebuie sa intervina cu cel putin 30 de
zile inaintea datei la care urmeaza sa aiba loc adunarea generala a societatilor supuse
fuziunii sau divizarii, si care vor hotari cu privire la fuziune sau divizare.
Obligatia de informare ce revine administratorilor, prin punerea la dispozitie a
datelor, trebuieexecutata de catre administratori cu cel putin o luna anterior datei de
desfasurare a adunarii generale extraordinare ce va hotari cu privire la fuziune sau
divizare.
Practic, astfel actionarii se pot informa cu privire la:
- continutul proiectului de fuziune sau de divizare;
- situatia financiara a societatii, inclusiv rapoartele de gestiune pe ultimele trei
exercitii financiare si situatia financiara existenta cu trei luni inainte de data intocmirii
proiectului de fuziune sau de divizare;
- o evidenta care sa cuprinda toate contractele in curs de executare a caror
valoare depaseste 100 milioane lei, in cazul in care se urmareste divizarea societatii.
Totodata, administratorii trebuie sa intocmeasca o dare de seama la dispozitia
actionarilor – asociatilor, prin care sa justifice economic si juridic necesitatea fuziunii
sau divizarii si in care sa stabileasca raportul de schimb al actiunilor, respectiv partilor
sociale, in functie de expertiza realizata de expertii desemnati de judecatorul delegat
cu privire la raportul de schimb.
In cazul fuziunii prin absorbtie, legea stabileste o raspundere in sarcina
administratorilor si expertilor cu privire la orice eroare comisa in cadrul operatiunii de
fuziune.
Publicitatea proiectului de fuziune se impune si pentru a da posibilitate
creditorilor societatii sa intervina. Astfel acestia sunt in drept sa formuleze opozitie in
conditiile legii, in masura in care detin o creanta anterioara publicarii proiectului de
fuziune sau de divizare.
Introducerea opozitiei suspenda executarea fuziunii sau a divizarii pana la data
ramanerii irevocabile a hotararii judecatoresti.

  217
Prin exceptie, suspendarea se inlatura in masura in care societatea debitoare
dovedeste plata obligatiilor sau ofera garantii acceptate de creditori. De asemenea, este
posibila inlaturarea suspendarii si in cazul in care creditorii sunt de acord sa accepte
un angajament pentru plata datoriilor de la societatea debitoare.

6.2.5. Hotararea adunarii generale de fuziune sau divizare

Fiecare dintre societatile participante la fuziune sau divizare hotaraste cu privire


la fuziune sau divizare intr-un termen de maximum 2 luni. Termenul incepe sa curga:
- de la data scurgerii termenului pana la care se putea face opozitie si o astfel de
opozitie nu a intervenit (respectiv 2 luni ulterioare scurgerii termenului de 30 de zile
de la momentul publicarii proiectului de fuziune sau de divizare), sau, dupa caz,
- de la momentul ramanerii irevocabile a hotararii cu privire la opozitia
creditorilor societatii, in cazul in care opozitia a suspendat executarea fuziunii sau a
divizarii, dar prin hotarare irevocabila s-a respins opozitia.
In cazul in care, prin fuziune sau divizare, se constituie o societate noua, in
cadrul acestei adunari generale se aproba si actele constitutive ale societatii nou
infiintate.
Cand fuziunea sau divizarea are ca efect marirea obligatiilor pentru asociatii din
oricare din societatile participante, legea impune reguli specifice legate de adoptarea
hotararii, respectiv se impune unanimitate de voturi.

6.2.6. Perioada intermediara

Realizarea fuziunii necesita indeplinirea unor formalitati complexe intr-un


interval de timp relativ lung. Se poate scurge un interval de cateva luni intre data cand
se evalueaza patrimoniul transferat, stabilirea raportului de schimb al partilor sociale
si data realizarii definitive a fuziunii.
Or, in timpul acestei perioade intermediare, existenta si pasivul societatii care
urmeaza a-si inceta existenta se modifica, in asa fel incat situatia patrimoniala din
momentul realizarii definitive a fuziunii nu mai coincide cu cea existenta in momentul
depunerii bilantului de fuziune. Valoarea titlurilor emise de societatea absorbanta in
beneficiul societatii absorbite poate evolua, dar nu neaparat in acelasi sens.
Rezulta ca evaluarea aporturilor si calculul partilor sociale sau actiunilor emise
risca sa fie din nou facuta in raport de valoarea lor la momentul realizarii operatiei
definitive de fuziune.
Patrimoniul societatii absorbite este transmis societatii beneficiare in starea in
care se gaseste la data realizarii definitive a operatiunii de fuziune, cu exceptia
hotararii contrare a adunarii generale a asociatilor. Drepturile asociatilor, stabilite in
proiectul de fuziune raman neschimbate, chiar daca activul net al societatilor in cauza
s-a modificat in timpul perioadei intermediare
Pentru lichidarea si repartizarea patrimoniului social, chiar daca in actul
constitutiv se prevad norme in acest scop, sunt obligatorii urmatoarele reguli:
a) pana la preluarea functiei de catre lichidatori, administratorii si directorii,
respectiv membrii directoratului, continua sa-si exercite atributiile, cu exceptia celor
prevazute la art. 233;

  218
b) actul de numire a lichidatorilor, mentionand puterile conferite acestora sau
sentinta care ii tine locul, precum si orice act ulterior care ar aduce schimbari cu
privire la persoana lor sau la puterile conferite trebuie depuse, prin grija lichidatorilor,
la oficiul registrului comertului, pentru a fi inscrise de indata si publicate in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea a IV-a. Numai dupa indeplinirea formalitatilor de la alin.
(1) lichidatorii vor depune semnatura lor in registrul comertului si vor exercita aceasta
functie. In afara de dispozitiile prezentului titlu, se aplica societatilor in lichidare
regulile stabilite prin actul constitutiv si prin lege, in masura in care nu sunt
incompatibile cu lichidarea. Toate actele emanand de la societate trebuie sa arate ca
aceasta este in lichidare.

6.2.7. Numirea lichidatorilor

Lichidatorii vor putea fi persoane fizice sau persoane juridice. Lichidatorii


persoane fizice sau reprezentantii permanenti - persoane fizice ale societatii
lichidatoare - trebuie sa fie lichidatori autorizati, in conditiile legii. Lichidatorii au
aceeasi raspundere ca si administratorii, respectiv membrii directoratului.
Lichidatorii sunt datori, indata dupa preluarea functiei, ca impreuna cu directorii
si administratorii, respectiv cu membrii directoratului societatii, sa faca un inventar si
sa incheie un bilant, care sa constate situatia exacta a activului si pasivului societatii, si
sa le semneze. Lichidatorii sunt obligati sa primeasca si sa pastreze patrimoniul
societatii, registrele ce li s-au incredintat de administratori, respectiv de membrii
directoratului, si actele societatii. De asemenea, acestia vor tine un registru cu toate
operatiunile lichidarii, in ordinea datei lor. Lichidatorii isi indeplinesc mandatul sub
controlul cenzorilor. In cazul societatilor pe actiuni organizate potrivit sistemului
dualist, lichidatorii isi indeplinesc mandatul sub controlul consiliului de supraveghere.
In cazul societatilor comerciale a caror activitate s-a desfasurat in baza
autorizatiei de mediu prevazute de Legea protectiei mediului nr. 137/1995, republicata,
cu modificarile si completarile ulterioare, lichidatorii sunt obligati sa ia masuri pentru
efectuarea bilantului de mediu, prevazut de aceasta lege, si sa comunice rezultatele
acestui bilant agentiei teritoriale pentru protectia mediului.
In afara de puterile conferite de asociati, cu aceeasi majoritate ceruta pentru
numirea lor, lichidatorii vor putea:
a) sa stea in judecata in numele societatii;
b) sa execute si sa termine operatiunile de comert referitoare la lichidare;
c) sa vanda, prin licitatie publica, imobilele si orice avere mobiliara a societatii;
d) sa faca tranzactii;
e) sa lichideze si sa incaseze creantele societatii.
f) sa contracteze obligatii cambiale, sa faca imprumuturi neipotecare si sa
indeplineasca orice alte acte necesare.
In lipsa unor dispozitii speciale in actul constitutiv sau in actul lor de numire,
lichidatorii nu pot sa constituie ipoteci asupra bunurilor societatii, daca nu sunt
autorizati de instanta. Lichidatorii care intreprind noi operatiuni comerciale ce nu sunt
necesare scopului lichidarii sunt raspunzatori personal si solidar de executarea lor.
Lichidatorii nu pot plati asociatilor nici o suma in contul partilor ce li s-ar
cuveni din lichidare, inaintea achitarii creditorilor societatii. Asociatii vor putea cere

  219
insa ca sumele retinute sa fie depuse la Casa de Economii si Consemnatiuni - C.E.C. -
S.A. ori la o banca sau la una dintre unitatile acestora si sa se faca repartizarea asupra
actiunilor sau partilor sociale, chiar in timpul lichidarii, daca, in afara de ceea ce este
necesar pentru indeplinirea tuturor obligatiilor societatii, scadente sau care vor ajunge
la scadenta, mai ramane un disponibil de cel putin 10 % din cuantumul lor. Impotriva
deciziilor lichidatorilor creditorii societatii pot face opozitie in conditiile art. 62.
Lichidatorii care probeaza, prin prezentarea situatiei financiare anuale, ca
fondurile de care dispune societatea nu sunt suficiente sa acopere pasivul exigibil
trebuie sa ceara sumele necesare asociatilor care raspund nelimitat sau celor care nu au
efectuat integral varsamintele, daca acestia sunt obligati, potrivit formei societatii, sa le
procure sau, daca sunt debitori fata de societate, pentru varsamintele neefectuate, la
care erau obligati in calitate de asociat.
Lichidatorii care au achitat datoriile societatii cu propriii lor bani nu vor putea
sa exercite impotriva societatii drepturi mai mari decat acelea ce apartineau
creditorilor platiti.
Creditorii societatii au dreptul de a exercita contra lichidatorilor actiunile care
decurg din creantele ajunse la termen, pana la concurenta bunurilor existente in
patrimoniul societatii, si numai dupa aceea de a se indrepta impotriva asociatilor,
pentru plata sumelor datorate din valoarea actiunilor subscrise sau din aceea a
aporturilor la capitalul social.
Lichidarea societatii trebuie terminata in cel mult un an de la data dizolvarii.
Pentru motive temeinice, tribunalul poate prelungi acest termen cu perioade de cate 6
luni, dar nu cu mai mult de 24 de luni cumulat. Lichidarea nu libereaza pe asociati si
nu impiedica deschiderea procedurii de faliment a societatii. In termen de 30 de zile de
la dizolvare vor fi numiti lichidatorii, in conditiile art. 262, respectiv art. 264. In
termen de 60 de zile de la numire, lichidatorul trebuie sa depuna la oficiul registrului
comertului, pentru mentionare in registrul comertului, un raport privind situatia
economica a societatii.
Daca, potrivit raportului, debitorul indeplineste conditiile pentru deschiderea
procedurii simplificate de insolventa, lichidatorul are obligatia de a solicita
deschiderea acestei proceduri in termen de 15 zile de la data depunerii raportului. La
implinirea unui termen de 6 luni de la numire, lichidatorul trebuie sa depuna la oficiul
registrului comertului un raport privind stadiul operatiunilor de lichidare. La
implinirea termenului de un an prevazut la alin. (1) lichidatorul trebuie sa depuna la
oficiul registrului comertului un nou raport, insotit, daca este cazul, si de hotararea
instantei de prelungire a termenului de lichidare, pentru mentionare in registrul
comertului. Pentru fiecare prelungire a termenului de lichidare, lichidatorul are
obligatia de a depune la oficiul registrului comertului hotararea instantei, precum si
raportul privind stadiul operatiunilor de lichidare.
Nerespectarea obligatiei de depunere a rapoartelor prevazute la alin. (4)-(6)
constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 50 lei la 100 lei. Constatarea
contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se realizeaza, din oficiu sau in urma sesizarii
oricarei parti interesate, de catre directorul oficiului registrului comertului si/sau de
persoana sau persoanele desemnate de catre directorul general al Oficiului National al
Registrului Comertului, potrivit dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.

  220
116/2009 pentru instituirea unor masuri privind activitatea de inregistrare in registrul
comertului.
In termen de 15 zile de la terminarea lichidarii, lichidatorii vor depune la
registrul comertului cererea de radiere a societatii din registrul comertului, sub
sanctiunea unei amenzi judiciare de 200 lei pentru fiecare zi de intarziere, care va fi
aplicata de tribunalul in circumscriptia caruia isi are sediul societatea, in urma sesizarii
oricarei parti interesate.
Incheierea judecatorului prin care se dispune amendarea lichidatorului este
executorie si poate fi atacata numai cu apel. Sanctiunea prevazuta la alin. (7) se aplica
si lichidatorului care nu introduce cererea de deschidere a procedurii insolventei in
termenul prevazut la alin. (4). Daca in termen de 3 luni de la expirarea termenului
mentionat la alin. (1), prelungit de tribunal dupa caz, oficiul registrului comertului nu a
fost sesizat cu nicio cerere de radiere sau cu nicio cerere de numire a lichidatorului,
societatea este radiata din oficiu din registrul comertului.
Radierea se dispune prin sentinta a tribunalului in a carui circumscriptie se afla
sediul societatii, pronuntata la cererea Oficiului National al Registrului Comertului, cu
citarea societatii si a Agentiei Nationale de Administrare Fiscala si a directiei generale
a finantelor publice judetene sau a municipiului Bucuresti, dupa caz. Hotararea
judecatoreasca de radiere se comunica societatii la sediul social, Agentiei Nationale de
Administrare Fiscala si directiei generale a finantelor publice judetene sau a
municipiului Bucuresti, dupa caz, si oficiului registrului comertului unde este
inregistrata, se inregistreaza in registrul comertului si se afiseaza pe pagina de internet
a Oficiului National al Registrului Comertului si la sediul oficiului registrului
comertului de pe langa tribunalul in a carui circumscriptie s-a aflat sediul social al
societatii.
Bunurile ramase din patrimoniul societatii radiate din registrul comertului revin
actionarilor, care raspund in limita valorii acestora pentru acoperirea creantelor,
conform prevederilor Codului de procedura civila. Prin exceptie de la dispozitiile alin.
(1), societatile comerciale care la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de
urgenta se afla in dizolvare sau lichidare voluntara de mai mult de 3 ani sunt radiate
din oficiu din registrul comertului. Radierea se dispune prin sentinta a tribunalului
comercial sau a sectiei comerciale a tribunalului in a carui circumscriptie se afla sediul
societatii, la cererea Oficiului National al Registrului Comertului. Solutionarea cererii
se face cu citarea societatii si a Agentiei Nationale de Administrare Fiscala si a
directiei generale a finantelor publice judetene sau a municipiului Bucuresti, dupa caz.
Procedura prevazuta de art. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.
116/2009 pentru instituirea unor masuri privind activitatea de inregistrare in registrul
comertului se aplica in mod corespunzator. Dispozitiile alin. (2) se aplica in mod
corespunzator si societatilor care se afla in lichidare voluntara de mai mult de 5 ani, in
urma prelungirii termenului de 3 ani, dispusa de tribunal, potrivit legii. Pentru actiunile
formulate in temeiul prezentului articol, Oficiul National al Registrului Comertului
este scutit de taxe judiciare de timbru si timbru judiciar. Dupa aprobarea socotelilor si
terminarea repartitiei, registrele si actele societatii in nume colectiv, in comandita
simpla sau cu raspundere limitata, ce nu vor fi necesare vreunuia dintre asociati, se vor
depune la asociatul desemnat de majoritate. In societatile pe actiuni si in comandita pe
actiuni registrele prevazute de art. 177 alin. 1 lit. a)-f) vor fi depuse la registrul

  221
comertului la care a fost inregistrata societatea, unde orice parte interesata va putea lua
cunostinta de ele cu autorizarea judecatorului delegat, iar restul actelor societatii vor fi
depuse la Arhivele Nationale. Registrele tuturor societatilor vor fi pastrate timp de 5
ani.
Numirea lichidatorilor in societatile in nume colectiv, in comandita simpla sau
cu raspundere limitata va fi facuta de toti asociatii, daca in contractul de societate nu
se prevede altfel.
Daca nu se va putea intruni unanimitatea voturilor, numirea lichidatorilor va fi
facuta de instanta, la cererea oricarui asociat ori administrator, cu ascultarea tuturor
asociatilor si administratorilor.
Impotriva sentintei se poate declara numai apel de catre asociati sau
administratori, in termen de 15 zile de la pronuntare.
Dupa terminarea lichidarii societatii in nume colectiv, in comandita simpla sau
cu raspundere limitata, lichidatorii trebuie sa intocmeasca situatia financiara si sa
propuna repartizarea activului intre asociati. Situatia financiara semnata de catre
lichidatori se inainteaza spre a fi inregistrata si publicata pe pagina de internet a
oficiului registrului comertului.
Asociatul nemultumit poate face opozitie, in conditiile art. 62, in termen de 15
zile de la notificarea situatiei financiare de lichidare si a proiectului de repartizare.
Pentru solutionarea opozitiei, problemele referitoare la lichidare vor fi separate de
acelea ale repartizarii, fata de care lichidatorii pot ramane straini. Dupa expirarea
termenului prevazut la alin. (2) sau dupa ce hotararea asupra opozitiei a ramas
definitiva, situatia financiara de lichidare si repartizare se considera aprobata si
lichidatorii sunt liberati.
Numirea lichidatorilor in societatile pe actiuni si in comandita pe actiuni se
face de adunarea generala, care hotaraste lichidarea, daca, prin actul constitutiv, nu se
prevede altfel. Adunarea generala hotaraste cu majoritatea prevazuta pentru
modificarea actului constitutiv. In cazul in care majoritatea nu a fost obtinuta, numirea
se face de tribunal, la cererea oricaruia dintre administratori, respectiv dintre membrii
directoratului, sau dintre asociati, cu citarea societatii si a celor care au cerut-o.
Hotararea este supusa numai apelului.
Administratorii, respectiv membrii directoratului, vor prezenta lichidatorilor o
dare de seama asupra gestiunii, pentru timpul trecut de la ultima situatie financiara
aprobata pana la inceperea lichidarii.
Lichidatorii au dreptul sa aprobe darea de seama si sa faca sau sa sustina
eventualele contestatii cu privire la aceasta.
In cazul in care unul sau mai multi administratori, respectiv membri ai
directoratului, sunt numiti lichidatori, darea de seama asupra gestiunii
administratorilor, respectiv a directoratului, se va depune la oficiul registrului
comertului si se va publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, impreuna
cu bilantul final de lichidare. Cand gestiunea trece peste durata unui exercitiu
financiar, darea de seama trebuie anexata la prima situatie financiara pe care
lichidatorii o prezinta adunarii generale.
Orice actionar poate face opozitie, in conditiile art. 62, in termen de 15 zile de la
publicare. Toate opozitiile facute vor fi conexate, pentru a fi solutionate printr-o

  222
singura sentinta. Orice actionar are dreptul sa intervina in instanta, iar hotararea va fi
opozabila si actionarilor neintervenienti.
Dupa terminarea lichidarii, lichidatorii intocmesc situatia financiara finala,
aratand partea ce se cuvine fiecarei actiuni din repartizarea activului societatii, insotita
de raportul cenzorilor sau, dupa caz, raportul auditorilor financiari. Situatia financiara,
semnata de lichidatori, se va depune, pentru a fi mentionata, la oficiul registrului
comertului si se va publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a. Orice
actionar poate face opozitie, in conditiile art. 62.
Daca termenul prevazut la art. 266 alin. (3) a expirat fara a se face opozitie,
situatia financiara se considera aprobata de toti actionarii, iar lichidatorii sunt liberati,
sub rezerva repartizarii activului societatii. Independent de expirarea termenului,
chitanta de primire a celei din urma repartitii tine loc de aprobare a contului si a
repartitiei facute fiecarui actionar.
Sumele cuvenite actionarilor, neincasate in termen de doua luni de la publicarea
situatiei financiare, vor fi depuse la o banca sau la una dintre unitatile acesteia, cu
aratarea numelui si prenumelui actionarului, daca actiunile sunt nominative, sau a
numerelor actiunilor, daca ele sunt la purtator. Plata se va face persoanei aratate sau
posesorului actiunilor, retinandu-se titlul.
In cazul in care societatea aflata in lichidare este in stare de insolventa,
lichidatorul este obligat sa ceara deschiderea procedurii insolventei. In conditiile
legislatiei insolventei, creditorii vor putea cere deschiderea procedurii insolventei fata
de societatea aflata in curs de lichidare.
Constatand indeplinirea conditiilor prevazute de legea insolventei, judecatorul-
sindic va dispune deschiderea procedurii simplificate a insolventei.

6.3. Stabilirea situaţiei patrimoniului – mijloace de valorificare a bunurilor –


mijloace de stabilire a creditorilor şi ordinea de plată a acestora.

Asadar, în sens larg, prin lichidare, doctrina juridica intelege toate operatiunile
care au drept scop terminarea afacerilor in curs in momentul declararii dizolvarii,
astfel incat sa se poata obtine realizarea activului, plata pasivului si repartizarea
activului patrimonial net intre asociati. Fata de acest inteles, intr-un sens restrans se
considera ca lichidarea cuprinde operatiile efectuate intre momentul declararii
dizolvarii si momentul repartizarii activului patrimonial net intre asociati.
Pentru lichidarea si repartizarea patrimoniului social, chiar daca in actul
constitutiv se prevad norme in acest scop, sunt obligatorii urmatoarele reguli:
- pana la preluarea functiei de catre lichidatori, administratorii continua
mandatul lor, cu exceptia prerogativelor prevazute la art. 228;
- îactul de numirea a lichidatorilor sau sentinta care ii tine locul si orice act
ulterior care ar aduce schimbari in persoana acestora, trebuie depuse, prin grija
lichidatorilor, la oficiul registrului comertului pentru a fi inscrise si date spre
publicare.
Lichidatorii raspund la fel ca si administratorii, iar impotriva deciziilor lor
creditorii pot face opozitie.
Din modul in care legea reglementeaza procedura lichidarii, rezulta ca aceasta
faza existentiala a societatii comerciale este guvernata de urmatoarele principii:

  223
a) Lichidarea este prevazuta in favoarea asociatilor
Per a contrario, lichidarea nu poate interveni la cererea creditorilor (nici
sociali, nici personali ai asociatilor). Astfel, asociatii nu pot obtine repartizarea nici
unei sume cuvenite lor prin lichidare, mai inainte de achitarea creditorilor sociali.
Faptul ca lichidarea este o procedura organizata de lege in favoarea asociatilor se
poate argumenta si prin aceea ca asociatii au dreptul de a numi pe lichidatori prin
actele constitutive.
b) Lichidarea este obligatorie
Lichidarea este o consecinta logica si necesara declararii dizolvarii.
Este de amintit faptul ca, in doctrina de specialitate s-au conturat si alte puncte
de vedere. Intr-o opinie, s-a considerat ca lichidarea este facultativa iar nu obligatorie,
deoarece, pe de o parte, fiecare asociat are dreptul recunoscut de lege de a cere
lichidarea, si, pe de alta parte, lichidarea poate fi inlaturata daca asociatii hotarasc
fuziunea cu alta societate ori prelungirea duratei acesteia.
Intr-o alta opinie, lichidarea este obligatorie fiind de neconceput ca o societate
sa ramana in faza de dizolvare.
Cel mai important efect al lichidarii este, totusi, incetarea calitatii de subiect de
drept a societatii comerciale. Acest efect produs prin lichidare, pe data radierii
societatii din registrul comertului face ca, ope legis, personalitatea juridica a societatii
sa inceteze.
Asa cum s-a aratat, dupa terminarea lichidarii, lichidatorii trebuie sa
intocmeasca bilantul contabil de lichidare si sa propuna repartizarea activului intre
asociati. Asociatul nemultumit poate face opozitie in termen de 15 zile de la
notificarea bilantului contabil de lichidare si a proiectului de repartizare. Dupa
expirarea acestui termen, sau dupa ce sentinta asupra opozitiei a ramas irevocabila,
bilantul contabil de lichidare si repartizare se considera aprobat si elibereaza pe
lichidatori.
Drepturile si obligatiile lichidatorilor
In desfasurarea operatiunii de lichidare, lichidatorii au urmatoarele obligatii:
- sa faca un inventar si sa incheie un bilant, care sa constate situatia exacta a
activului si pasivului societatii;
- sa pastreze patrimoniul societatii, registrele ce li s-au incredintat de
administratori si actele societatii;
- sa intocmeasca un registru cu toate operatiunile lichidarii, in ordinea datei lor;
- sa ceara asociatilor care raspund nelimitat sau care nu au efectuat integral
varsamintele, daca sunt debitori fata de societate, sumele la care erau obligati;
- sa ceara radierea societatii din registrul comertului in termen de 15 zile de la
terminarea lichidarii.
Lichidatorii au urmatoarele drepturi:
- sa execute si sa termine operatiunile de comert referitoare la lichidare;
- sa stea in judecata in calitate de reclamant sau de parat in interesul lichidarii
patrimoniului societatii;
- sa vanda prin licitatie publica bunurile mobile si imobile ale societatii, sa faca
tranzactii;
- sa lichideze si sa incaseze creantele societatii.

  224
Asociatii au dreptul de a hotari prin actul constitutiv regulile de lichidare a
societatii.
Termenul in care trebuie terminata lichidarea este de cel mult trei ani,
tribunalul, in cazuri exceptionale avand posibilitatea sa prelungeasca termenul, cu
inca doi ani.
Lichidatorii, dupa terminarea lichidarii patrimoniului societatii, trebuie sa
intocmeasca bilantul de lichidare si sa propuna repartizarea activului intre asociati.
Asociatii pot fi platiti in contul partilor sociale pe care le detin, numai dupa
achitarea creditorilor sociali.
Operatiuni specifice procedurii de lichidare
Procedura lichidarii este instituita in favoarea asociatilor, potrivit art. 246 alin.
4 din Legea nr. 31/1990, republicata, si i se aplica “regulile stabilite prin actul
constitutiv si prin lege, in masura in care nu sunt incompatibile cu lichidarea”.
Pe intreaga durata a lichidarii, personalitatea juridica a societatii comerciale in
cauza subzista intacta. Societatea foloseste in continuare firma inregistrata, singura
restrictie impusa de art. 246 alin. 5 constand in obligatia ca toate actele ce emana de la
societate sa arate ca aceasta este in lichidare.
Inlocuirea organelor de administrare
Ca efect al dizolvarii societatii, administratorii trebuie sa fie inlocuiti prin
lichidatori. Numirea acestora poate fi voluntara sau judiciara.
Pentru a decide, instanta trebuie sa asculte pe toti asociatii si administratorii.
Impotriva sentintei pronuntata de instanta se poate declara numai recurs in termen de
15 zile de la pronuntare.
Actul de numire a lichidatorilor sau sentinta care-i tine locul, precum si orice
act ulterior care ar aduce schimbari in persoana acestora, trebuie depusa la Oficiul
registrului comertului pentru a fi inscrise de indata si publicate in Monitorul Oficial,
prin grija lichidatorilor.
Lichidatorii pot fi persoane fizice sau persoane juridice.
Lichidatorii persoane fizice sau reprezentantii permanenti – persoane fizice – ai
societatii lichidatoare trebuie sa fie lichidatori autorizati.
Administratorii sunt obligati sa-si continue mandatul pana la intrarea in functie
a lichidatorilor, fara a mai avea dreptul de a intreprinde noi operatii in numele
societatii comerciale.
Dupa publicarea in Monitorul Oficial a numirii lichidatorilor, nici o actiune nu
mai poate fi exercitata pentru societate sau in contra acesteia decat in numele
lichidatorilor sau impotriva lor.
Predarea gestiunii
Potrivit regimului general – instituit de art. 247 alin. (3) din Legea nr. 31/1990,
republicata, predarea gestiunii se realizeaza in temeiul inventarului si bilantului.
Aceste documente trebuie sa constate situatia exacta a activului, cat si a
pasivului societatii. Indata dupa intrarea in functie, lichidatorii au datoria ca, impreuna
cu administratorii societatii, sa intocmeasca inventarul si sa incheie bilantul, semnand
aceste acte.
Lichidatorii sunt obligati sa primeasca si sa pastreze patrimoniul si actele
societatii. Ei trebuie sa tina un registru cu toate operatiile lichidarii, in ordinea datei
lor.

  225
Restrangerea obiectului gestiunii
Lichidatorii sunt indreptatiti sa exercite acele atributiile care le sunt conferite
de adunarea generala a asociatilor, printr-o hotarare adoptata cu aceeasi majoritate
care este necesara si pentru numirea lor.
Activitatea lichidatorilor poate fi prelungita pe durata anului in care a avut loc
numirea lor.
Lichidatorii trebuie sa execute si sa termine operatiile referitoare la lichidare. In
cazul in care intreprind noi operatii comerciale care nu sunt necesare scopului
lichidarii, sunt raspunzatori personal si solidar de executarea lor.
Lichidatorii pot fi actionati in judecata – ca reprezentanti ai societatii
comerciale - in interesul acesteia, dar numai pentru actele de lichidare.
Pentru a recupera sumele datorate societatii, lichidatorii trebuie sa urmareasca
pe debitorii societatii. Lichiditatile vor servi pentru satisfacerea creditorilor sociali si a
drepturilor cuvenite asociatilor.
Bunurile din patrimoniul societatii vor fi transformate in numerar, scop in care
lichidatorii au dreptul sa vanda – prin licitatie publica – imobilele si orice avere
mobiliara; vanzarea bunurilor nu se va face in “bloc”, ci numai singular, fiecare bun
in parte.
Lichidatorii trebuie sa faca tranzactii in numele societatii, sa lichideze si sa
incaseze creantele societatii, chiar in caz de faliment al debitorilor, dand chitanta.
Lichidarea pasivului social
Sumele obtinute de lichidatori in conditiile anterior examinate servesc, in mod
prioritar, pentru stingerea datoriilor societatii comerciale.
In reglementarea Legii nr. 31/1990, republicata, activitatea de lichidare si de
repartizare a patrimoniului social este de competenta lichidatorilor, iar nu a instantei
judecatoresti. Implicarea directa a instantei judecatoresti in operatiunea de lichidare
este gresita.
Competenta instantei de judecata in faza lichidarii societatilor comerciale este
strict reglementata de lege in doua cazuri:
- formularea unei cereri pentru numirea lichidatorilor, atunci cand nu se poate
intruni unanimitatea voturilor asociatilor, asupra persoanei acestora (art. 256 alin. 2);
- atunci cand asociatii formuleaza o opozitie la bilantul de lichidare intocmit de
lichidatori (art. 257 alin. 2).
Drepturile creditorilor sociali
Cumulativ cu obligatia lichidatorilor de a asigura stingerea datoriilor sociale,
creditorii societatii comerciale sunt ei insisi in masura sa-si valorifice drepturile
corespunzatoare. Lichidarea se face in interesul asociatilor, dar fara a vatama pe
creditori.
Atunci cand nu recurg la procedura declararii societatii in stare de faliment,
creditorii dispun de actiuni in justitie, pe care le pot indrepta atat impotriva
lichidatorilor, cat si contra asociatilor.
Contra lichidatorilor, creditorii societatii au dreptul de a exercita actiunile care
decurg din creantele ajunse la termen. Posibilitatea urmaririi este insa marginita
numai “pana la concurenta bunurilor existente in patrimoniul societatii”.

  226
Creditorii sociali se pot indrepta asupra asociatilor pentru plata sumelor
datorate din valoarea aporturilor la capitalul societatii, daca asociatii nu au facut
varsamintele la capitalul social.
Drepturile asociatilor
Asociatii au dreptul de a-si recupera valoarea aporturilor subscrise la data
infiintarii societatii comerciale sau cu prilejul majorarii ulterioare a capitalului social.
In faza dizolvarii societatii, drepturile asociatilor pot fi satisfacute doar dupa
acoperirea pasivului social.
Creditorii pot cere ca sumele realizate in cursul lichidarii sa fie depuse la CEC
ori la o societate bancara. Aceste sume pot fi repartizate chiar in timpul lichidarii, dar
dupa indeplinirea tuturor obligatiilor societatii scadente sau care vor ajunge la
scadenta, in masura in care ramane un disponibil de cel putin 10% din cuantumul lor.
Impotriva deciziei prin care lichidatorii repartizeaza astfel asociatilor
numeralul, creditorii societatii pot introduce opozitie la instanta competenta, in termen
de 15 zile de la data deciziei. Opozitia suspenda decizia de repartizare.
Intocmirea si executarea situatiei financiare finala
Faza de lichidare a societatii comerciale se incheie prin intocmirea situatiei
financiare finale. Aceasta trebuie sa stabileasca modul de repartizare a activului intre
asociati. Situatia financiara finala va fi semnata de lichidatori.
Registrele tuturor societatilor comerciale lichidate trebuie pastrate timp de cinci
ani, termenul calculandu-se de la data depunerii lor, in conditiile aratate mai sus.
Radierea societatii comerciale din registrul comertului
Dupa terminarea lichidarii, lichidatorii trebuie sa ceara radierea societatii din
registrul comertului, radiere care se poate face si din oficiu.
La data indeplinirii formalitatilor de radiere, personalitatea juridica a societatii
inceteaza, atat in raporturile dintre asociati, cat si fata de tertele persoane.

  227
CAPITOLUL 7

GRUPURILE DE INTERES ECONOMIC

7.1. Noţiunea şi caracteristicile grupului de interes economic.

Grupurile de interes economic şi grupurile europene de interes economic sunt


reglementate prin Legea nr. 161/2003. La nivel european, grupurile de interes
economic sunt reglementate prin Regulamentul (CEE) nr. 2137/85.
Legea nr. 161/2003 defineşte grupul de interes economic ca fiind „o asociere
între două sau mai multe persoane fizice sau juridice, constituită pe o perioadă
determinată, în scopul înlesnirii sau al dezvoltării activităţii economice a membrilor
săi, precum şi al îmbunătăţirii rezultatelor activităţii respective” (art. 118 din lege).
Grupul de interes economic prezintă anumite particularităţi (trăsături
caracteristice):
a. Grupul de interes economic este o asociere bazată pe un contract. în
conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 161/2003, grupul de interes economic ia fiinţă
prin asocierea a două sau mai multe persoane fizice sau juridice, comercianţi sau
necomercianţi, fără ca numărul acestora să depăşească 20 de membri. Asocierea are la
bază un contract, care reprezintă actul constitutiv al grupului.
b. Grupul de interes economic este dotat cu personalitate juridică. La fel ca şi
societatea comercială, grupul de interes economic este un subiect de drept distinct de
persoanele fizice sau juridice care l-au constituit. Fiind dotat cu personalitate juridică,
grupul de interes economic răspunde pentru obligaţiile sale faţă de terţi, legea prevede
că, în lipsă de stipulaţie contrară, membrii grupului răspund nelimitat şi solidar pentru
obligaţiile grupului.
c. Grupul de interes economic urmăreşte un scop patrimonial. Grupul se
constituie în scopul înlesnirii sau dezvoltării activităţii economice a membrilor săi,
precum şi al îmbunătăţirii rezultatelor activităţii respective, ceea ce înseamnă că scopul
grupului este de natură patrimonială.
Potrivit legii, grupul de interes economic poate avea calitatea de comerciant,
dacă actele şi operaţiunile pe care le exercită sunt fapte de comerţ, sau necomerciant,
în celelalte cazuri.

7.2. Constituirea grupului de interes economic

Asemănător societăţilor comerciale, grupurile de interes economic se constituie


prin contract şi se înmatriculează în registrul comerţului. Pentru valabilitatea
contractului ce stă la baza grupului de interes economic, legea impune încheierea lui în
formă autentică (art. 120 din Legea nr. 161/2003).
Contractul trebuie să cuprindă elementele prevăzute de art. 122 din lege:
denumirea grupului, precedată sau urmată de sintagma „grup de interes economic" ori
de iniţialele „G.I.E.”; sediul grupului; numele şi prenumele, domiciliul şi cetăţenia
membrilor persoane fizice, respectiv denumirea, forma juridică, sediul şi naţionalitatea
membrilor persoane juridice; obiectul de activitate, cu precizarea domeniului şi a

  228
activităţii principale, precum şi a naturii comerciale sau necomerciale a activităţii;
capitalul subscris şi cel vărsat, cu menţionarea aportului fiecărui membru, în cazul în
care grupul se constituie cu capital; durata grupului; membrii care reprezintă şi
administrează grupul şi puterile lor etc.
Spre deosebire de societăţile comerciale, grupurile de interes economic se pot
constitui cu sau fără capital. Tot în comparaţie cu societăţile comerciale, grupul de
interes economic nu poate avea drept scop obţinerea de beneficii pentru sine. Art. 165
din lege prevede că, dacă din activitatea grupului se realizează profit, acesta se
distribuie în totalitate, în mod obligatoriu, între membrii grupului, cu titlu de
dividende.
Indiferent dacă desfăşoară sau nu activităţi comerciale, grupurile de interes
economic se înmatriculează în registrul comerţului, în termen de 15 zile de la
autentificarea actului constitutiv. înmatricularea şi autorizarea grupului de interes
economic se realizează în condiţiile O.U.G. nr. 116/2009 pentru instituirea unor
măsuri privind înregistrarea în registrul comerţului. în esenţă, înregistrarea şi
autorizarea grupului de interes economic se fac pe baza unei cereri de către directorul
oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal şi/sau de către persoanele
desemnate de directorul general al oficiului naţional al registrului comerţului.
Legea dispune că, la data înmatriculării, grupul de interes economic dobândeşte
personalitate juridică.

7. 3. Funcţionarea şi modificarea grupului de interes economic

Grupul de interes economic are două organe de bază care îi asigură


funcţionarea, respectiv adunarea generală a membrilor grupului şi administratorii
grupului.
Adunarea generală a membrilor grupului
Adunarea generală a membrilor grupului cuprinde toţi membrii grupului şi
reprezintă organul de deliberare şi decizie. Membrii sunt liberi să stabilească prin actul
constitutiv condiţiile de cvorum şi majoritate privind adoptarea hotărârilor. în lipsa
unei asemenea stipulaţii, legea obligă ca hotărârile să se adopte cu votul unanim al
membrilor grupului.
Indiferent de prevederile actului constitutiv, potrivit legii, pentru modificarea
contractului ce stă la baza grupului este obligatoriu votul unanim al membrilor, votul
tuturor membrilor, iar pentru aprobarea situaţiei financiare şi pentru deciziile
referitoare la răspunderea administratorilor, este necesar votul majorităţii membrilor.
Ca regulă generală, fiecare membru dispune de câte un vot în adunarea
generală, dar legea permite ca prin actul constitutiv să se prevadă ca anumiţi membri
să dispună de un număr de voturi diferit de al celorlalţi. Nu se poate însă stipula ca un
membru să deţină majoritatea voturilor.
Administratorii grupului
Administrarea grupului de interes economic se poate realiza de persoane fizice
sau persoane juridice. Administratorii încheie actele necesare şi utile ale grupului şi
reprezintă grupul în raporturile cu terţii. Modul de lucru al administratorilor se
stabileşte prin actul constitutiv.

  229
Modificarea grupului de interes economic
Cazurile de modificare a grupului de interes economic sunt similare cazurilor de
modificare a societăţii comerciale. în consecinţă, modificarea grupului de interes
economic poate privi: mutarea sediului grupului, schimbarea obiectului de activitate,
fuziunea şi divizarea, reducerea sau prelungirea duratei grupului etc.
Modificarea grupului se realizează prin modificarea actului constitutiv. Legea
prevede că, dacă nu s-a statuat altfel în actul constitutiv, hotărârea de modificare a
grupului se ia cu votul unanim al membrilor grupului [art. 153 alin. (4) din lege].
Hotărârea de modificare a actului constitutiv se materializează într-un act
adiţional care trebuie să îmbrace forma autentică. Actul adiţional se depune la oficiul
registrului comerţului şi este supus controlului directorului oficiului registrului
comerţului sau persoanei desemnate de către directorul general al oficiului naţional al
registrului comerţului.

7.4. Dizolvarea, lichidarea şi aplicarea procedurii reglementată de Legea


nr. 85/2014 asupra grupului de interes economic

La fel ca şi societatea comercială, grupul de interes economic îşi încetează


existenţa prin dizolvare şi lichidare. Cauzele de dizolvare a grupului de interes
economic sunt aceleaşi ca şi cele prevăzute de Legea nr. 31/1990 pentru dizolvarea
societăţii comerciale: expirarea timpului stabilit pentru durata grupului; imposibilitatea
realizării obiectului de activitate al grupului sau realizarea acestuia: declararea nulităţii
grupului: hotărârea adunării membrilor; hotărârea tribunalului; declararea falimentului;
alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al grupului (art. 184 din lege).
Potrivit dispoziţiilor art. 192 din lege, grupul se mai dizolvă şi când acesta nu
mai are organe statutare sau nu se mai pot întruni; grupul nu a depus actele prevăzute
de lege la oficiul registrului comerţului; grupul şi-a încetat activitatea etc.
Dizolvarea grupului trebuie înscrisă în registrul comerţului şi publicată în
Monitorul Oficial.
Lichidarea grupului de interes economic se face după regulile relative la
lichidarea societăţilor comerciale. După terminarea lichidării, în termen de 15 zile,
lichidatorii sunt obligaţi să ceară radierea înmatriculării grupului de la registrul
comerţului. în fine, se impune a fi reţinut că, potrivit Legii nr. 85/2006, grupul de
interes economic poate fi supus procedurii insolvenţei.

7.5. Grupurile europene de interes economic.

7.5.1. Baza legală pentru Grupurile Europene de Interes Economic

Cu mult înaintea instituirii unei Pieţe Unice Europene, atât Comisia Europeană,
cât şi Parlamentul European au realizat cerinţa unui instrument legal specific care să
ajute cooperarea transnaţională şi interprofesională între operatorii economici, în
special întreprinderile mici şi mijlocii (IMM). Primele propuneri în legatură cu acest
subiect au venit din partea Parlamentului European la începutul anilor ‘70, dar s-a
ajuns la un acord la nivelul Uniunii Europene numai pe la mijlocul anilor ‘80, în cadrul
de atunci al începutului legislaţiei Pieţei Unice a Uniunii Europene.

  230
Baza legală pentru Grupurile Europene de Interes Economic este Regulamentul
Comunităţilor Europene nr. 2137/85, care a fost publicat în ,,Jurnalul Oficial al
Comunităţilor Europene”, Legea 199 din data de 31 iulie 1985. Implementarea unor
dispoziţii a fost întârziată la statele membre ale Uniunii Europene; fiecare stat a votat
implementarea legilor care reglementează anumite probleme referitoare la grupări şi a
instituit reguli necesare pentru înregistrarea grupurilor europene de interes economic
(GEIE). Unele dintre statele membre ale Uniunii Europene au adoptat târziu aceste
legi de implementare (ca de exemplu Italia, Luxemburg, Austria, România); Cipru nici
până acum nu a adoptat o lege iar în Liechtenstein, a fost de asemenea întârziată
adoptarea.
Legislativul german a adoptat EWIV-Ausfuehrungsgesetz (Legea pentru
Implementarea Grupărilor de Interes Economic) din 14 aprilie 1988, care a fost
publicată pe 22 aprilie 1988 în Bundesgesetzblatt I (Monitorul Oficial German).
Potrivit Legii de implementare germană grupurile au putut fi înregistrate în Germania
după 1 iulie 1989.
GEIE sunt armonizate în măsura în care se face trimitere la o singură lege –
Regulamentul Consiliului Uniunii Europene nr. 2137/85, care este acelaşi pentru toate
ţările membre ale U.E. (şi produce efecte în statele membre ale Asociatiei Europene a
Liberului Schimb – AELS, în cele ale Spaţiului Economic European – SEE – în
Norvegia, Islanda şi Liechtenstein).
Mai puţin armonizată este denumirea: fiecare limbă a Uniunii Europene are
propriul său mod de exprimare cu privire la Grupul European de Interes Economic şi
abrevierea sa. Astfel, de exemplu, în limba franceză – Groupement europeen d’interet
economique (GEIE), în limba germană – Europaeische Wirtschaftliche
Interessenvereinigung (EWIV), în limba italiană – Guppo Europeo di Interesse
Economico (GEIE), în limba olandeză – Europees Economisch Samenwerkingverband
(EESV), în limba spaniolă – Agrupacion Europeo de Interes Economico (AEIE) etc.
Specialiştii UE în legislaţia societăţilor comerciale precum şi întreprinzătorii
consideră că din punct de vedere al armonizării este o lipsă certă că aceasta formă
juridică are câte un nume diferit sau abreviere în fiecare limbă oficială a UE. Cu toate
acestea, se poate afirma că aceasta se potriveşte mai bine într-o Uniune Europeană
multi-lingvistică.
Grupurile europene de interes economic (GEIE) sunt reglementate în România
prin dispoziţiile Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea
transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de
afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei (Titlul V, Capitolul II, art. 232-237 indice
2).
La nivel comunitar, GEIE au fost înfiinţate prin Regulamentul nr. 2137/85 al
Consiliului privind Grupul European de Interes Economic, publicat în ,,Jurnalul
Oficial al Comunităţilor Europene” nr. L 199 din 31 iulie 1985.
GEIE au fost înfiinţate cu scopul de a încuraja şi de a înlesni cooperarea între
întreprinderile de naţionalitate distinctă, prin oferirea unui instrument juridic suplu,
capabil să înlăture formalismul excesiv care marca înfiinţarea societăţilor comerciale.
Altfel spus, grupul european de interes economic are ca scop facilitarea dezvoltării
activităţilor economice ale membrilor săi şi perfecţionarea sau dezvoltarea rezultatelor
acestor activităţi, însă fără a se crea profit pentru sine.

  231
Potrivit art. 3 alin. 1 din Regulament, obiectivul grupului este de a facilita sau
dezvolta activitatea economică a membrilor săi şi de a îmbunătăţi ori spori rezultatele
acestor activităţi. Scopul său nu este de a obţine profit pentru el însuşi.
Activitatea grupului trebuie să fie legată de activitatea economică a membrilor
săi şi nu poate avea decât un caracter auxiliar acestei activităţi.
În consecinţă, un grup nu poate:
– să exercite, direct sau indirect, dreptul de a conduce sau controla
activităţile propriilor membri sau activităţile unei alte întreprinderi, în special în
domeniul resurselor umane, al finanţelor şi al investiţiilor;
– să deţină, direct sau indirect, cu orice titlu, o parte sau acţiuni, indiferent în
ce formă, într-o întreprindere membră a grupului. Deţinerea de părţi sau acţiuni la o
altă întreprindere este posibilă numai în măsura în care este necesară pentru
îndeplinirea obiectivelor grupului şi dacă este făcută în numele membrilor;
– să angajeze mai mult de 500 de persoane;
– să fie folosit de către o societate comercială pentru a face un împrumut
pentru directorul unei societăţi comerciale sau pentru orice altă persoană aflate într-o
relaţie cu acesta, atunci când aceste împrumuturi sunt restricţionate sau controlate în
temeiul legislaţiilor statelor membre privind societăţile comerciale. De asemenea, un
grup nu poate fi folosit pentru un transfer de proprietate între o societate şi un director
sau orice persoană aflată în legătură cu acesta, în afara cazurilor permise de legislaţiile
statelor membre privind societăţile. În înţelesul acestei dispoziţii, împrumutul
desemnează orice operaţiune cu efect similar, iar proprietatea poate fi mobiliară şi
imobiliară;
– să fie membru al unui alt grup european de interes economic (art. 3 alin. 2
din Regulament).
În Preambulul Regulamentului nr. 2137/85 se arată că, pentru persoane fizice,
societăţi comerciale sau alte entităţi juridice, s-a creat un cadru juridic care să
faciliteze adaptarea activităţilor lor la condiţiile economice ale UE, precum şi
cooperarea eficientă a acestora la nivel transfrontalier.
Grupurile europene de interes economic s-au bucurat de un succes deosebit în
statele membre ale Uniunii Europene, mai ales prin activitatea lor comercială, dar şi
necomercială (sub forma grupurilor europene a cabinetelor de avocaţi, de consilieri de
întreprinderi etc.). De altfel, în anul 2007, erau înfiinţate în Uniunea Europeană peste
1900 grupuri europene de interes economic, ceea ce denota interesul comunităţii de
afaceri pentru acest tip de organizare.
Grupul european de interes economic este definit ca fiind o asociere între două
sau mai multe persoane fizice ori juridice, constituite pentru o perioadă determinată
sau nedeterminată, în scopul înlesnirii ori dezvoltării activităţii economice a
membrilor săi, precum şi al îmbunătăţirii rezultatelor activităţii respective.

7.5.2. Calitatea de membrii ai grupului european de interes economic. Componenţa


grupului european de interes economic. Puterea decizională a membrilor în cadrul
grupului. Răspunderea membrilor pentru datoriile grupului

Conform dispoziţiilor Regulamentului nr. 2137/85 (art. 4 alin. 1), pot avea
calitatea de membrii ai GEIE:

  232
– societăţile, precum şi alte entităţi de drept public sau privat, constituite
potrivit legislaţiei unui stat membru şi care au sediul statutar sau legal şi administraţia
centrală în cadrul Uniunii Europene. În cazul în care, în conformitate cu legislaţia unui
stat membru, o societate sau altă entitate juridică nu este obligată să aibă un sediu
statutar sau legal, este suficient ca societatea sau altă entitate juridică să aibă
administraţia centrală în UE;
– persoane fizice care exercită în UE o activitate industrială, comercială,
meşteşugărească, agricolă, sau care oferă servicii profesionale ori de altă natură în
Uniunea Europeană.
În privinţa numărului de membri, Regulamentul lasă la latitudinea statelor
membre posibilitatea limitării, la 20 – în legislaţia României.
Potrivit aceluiaşi Regulament, un grup european de interes economic nu poate
avea mai mult de 500 de angajaţi. Potrivit art. 4 alin. 2 din Regulamentul nr. 2137/85,
un grup european de interes economic trebuie să fie compus din cel puţin:
– două societăţi sau alte entităţi juridice care au administraţia centrală în
state membre diferite sau
– două persoane fizice care îşi desfăşoară activităţile principale în state
membre diferite sau
– o societate sau altă entitate juridică şi o persoană fizică, dintre care prima
are administraţia centrală într-un stat membru, iar cea de-a doua îşi desfăşoară
activitatea principală în alt stat membru.
Potrivit art. 4 alin. 4 din Regulament, orice stat membru poate să interzică sau
să restricţioneze, din motive de interes public, participarea la grupuri a anumitor
categorii de persoane fizice, societăţi sau alte entităţi juridice.
Conform art. 41 alin. 2 din Regulament, în scopul informării, statele membre
informează Comisia Europeană asupra categoriilor de persoane fizice, societăţi
comerciale sau alte entităţi juridice cărora le este interzis să facă parte din grupuri
europene de interes economic. Comisia informează celelalte state membre ale Uniunii
Europene.
Un aspect foarte important este puterea decizonală a membrilor grupului
european de interes economic.
Potrivit art. 16 din Regulament, membrii care acţionează în mod colectiv şi
administratorul sau administratorii grupului constituie organele acestuia. Aşadar, în
general, membrii, ca organe ale grupului, influenţează, prin deciziile pe care le adoptă,
ca şi administratorul sau administratorii, evoluţia grupului respectiv. Puterea
decizională aparţine membrilor ce acţionează împreună.
Actul constitutiv al unui grup poate prevedea existenţa altor organe, situaţie în
care se specifică şi competenţele acestora.
Membrii unui grup, care acţionează ca un organ, pot lua orice decizie prin care
să se realizeze obiectivele grupului. Totodată, potrivit Regulamentului nr. 2137/85,
membrii pot, prin decizie, să pronunţe sau să constate dizolvarea ori lichidarea
grupului european de interes economic, Fiecare membru dispune de un vot. Cu toate
acestea, actul constitutiv al unui grup poate să atribuie mai multe voturi anumitor
membri, cu condiţia ca nici un membru să nu deţină majoritatea voturilor. Decizia în
unanimitate a membrilor este necesară pentru:
– modificarea obiectului de activitate al grupului;

  233
– modificarea numărului de voturi atribuite fiecărui membru;
– modificarea condiţiilor de luare a deciziilor;
– prelungirea duratei grupului peste termenul stabilit în actul constitutiv al
grupului;
– modificarea contribuţiei fiecărui membru sau a anumitor membri la
finanţarea grupului;
– modificarea oricărei obligaţii a unui membru, în afara cazului în care se
prevede altfel în actul constitutiv al grupului;
– a aduce orice altă modificare a actului constitutiv al grupului, exceptând
cazul în care actul constitutiv prevede altfel.
În afara cazurilor în care Regulamentul prevede ca deciziile să fie luate în
unanimitate, actul constitutiv al grupului poate să prevadă condiţiile de adoptare pentru
deciziile particulare ale grupului, condiţii de cvorum şi de majoritate. În lipsa unor
astfel de prevederi, toate deciziile se vor adopta în unanimitate.
La iniţiativa unui administrator sau la cererea unui membru, administratorul sau
administratorii trebuie să organizeze consultarea membrilor, astfel încât aceştia din
urmă să poată lua o decizie.
Fiecare membru are dreptul să obţină informaţii de la administrator sau
administratori în ceea ce priveşte afacerile grupului, precum şi să consulte registrele şi
documentele grupului (art. 17-18 din Regulament).
Membrii unui grup răspund nelimitat şi solidar pentru datoriile grupului,
indiferent de natura lor. Legislaţia internă a fiecărui stat membru trebuie să prevadă
consecinţele acestei răspunderi. Creditorii grupului nu pot urmări în justiţie executarea
obligaţiilor unui membru, în conformitate cu condiţiile stabilite înainte de finalizarea
lichidării grupului, în afara cazului în care ei au solicitat grupului executarea obligaţiei,
iar aceasta nu a fost efectuată la termen (art. 24 din Regulament)

7.5.3. Constituirea grupului

7.5.3.1. Procedura constituirii

Grupul european de interes economic se constituie prin contract semnat de toţi


membrii şi încheiat în formă autentică, denumit act constitutiv, care se înregistrează în
registrul special ţinut de statul membru pe teritoriul căruia grupul îşi stabileşte sediul.
Sub rezerva dispoziţiilor Regulamentului nr. 2137/85, legislaţia aplicabilă, pe de o
parte, actului constitutiv al unui grup,excepţie făcând aspectele referitoare la starea şi
la capacitatea persoanelor fizice şi la capacitatea persoanelor juridice şi, pe de altă
parte, organizării interne a grupului, este legislaţia internă a statului în care este stabilit
sediul grupului, aşa cum este prevăzut în actul constitutiv al grupului. Atunci când un
stat este format din mai multe unităţi teritoriale, fiecare cu propriile norme aplicabile
chestiunilor menţionate, fiecare unitate teritorială este considerată ca un stat, în scopul
determinării legislaţiei aplicabile (art. 2 din Regulament)
Actul constitutiv al grupului se depune la registrul special. Conform art. 7 din
Regulament, la registru se depun, de asemenea, următoarele documente şi informaţii:
a. orice modificare a contractului constitutiv al grupului, inclusiv orice
schimbare în structura grupului;

  234
b. notificarea înfiinţării sau închiderii oricărei sucursale a grupului;
c. orice hotărâre judecătorească prin care se constată sau se pronunţă nulitatea
unui grup;
d. numirea administratorului sau administratorilor unui grup, numele acestora şi
orice alte elemente de identificare cerute de legislaţia statului membru în care este
ţinut registrul, indicarea faptului că ei pot acţiona separat sau că trebuie să acţioneze
solidar, precum şi încetarea din funcţie a acestora;
e. încetarea participării unui membru într-un grup sau într-o parte a acestuia;
f. orice decizie a membrilor de pronunţare sau constatare a dizolvării grupului,
sau orice hotărâre judecătorească prin care se pronunţă o astfel de dizolvare;
g. numirea lichidatorului sau lichidatorilor unui grup, numele lor şi orice alte
elemente de identificare cerute de legislaţia statului membru în care este ţinut registrul
şi încetarea din funcţie a acestora;
h. încheierea lichidării unui grup;
i. orice propunere de transfer al sediului;
j. orice clauză exoneratoare a unui nou membru de la plata datoriilor care au
luat naştere înainte de admiterea sa ca membru.
Potrivit art. 6 şi art. 39 alin. 1 din Regulament, un grup se înregistrează în statul
în care are sediul, în registrul întocmit. Statele membre desemnează registrul sau
registrele competente cu efectuarea înregistrării menţionate la articolele şi stabilesc
normele care reglementează înregistrarea. Statele membre prevăd condiţiile în care se
depun documentele.
În cazul în care actele au fost întocmite în numele unui grup înainte de
înregistrarea sa în conformitate cu articolul 6 din Regulament şi dacă, după
înregistrare,grupul nu îşi asumă obligaţiile ce decurg din astfel de acte, persoanele
fizice, societăţile sau alte entităţi juridice care le-au întocmit răspund nelimitat şi
solidar pentru acestea (art. 9 alin. 2 din Regulament).
Potrivit art. 8 din Regulament, în Monitorul Oficial din statul membru în care
grupul îşi are sediul, se publică următoarele:
a. menţiunile care trebuie să fie incluse în actul constitutiv al unui grup şi orice
modificări ale acestora;
b. numărul, data şi locul de înregistrare, precum şi radierea acestei înregistrări;
c. documentele şi menţiunile specificate la articolul 7 literele b-j.
Menţiunile prevăzute la art. 8, literele a şi b trebuie să fie publicate în totalitate.
Documentele şi menţiunile prevăzute la litera c pot fi publicate fie integral, ca extras
sau ca trimitere la existenţa lor în registru, în conformitate cu legislaţia internă
aplicabilă. Potrivit art. 39 alin. 1 paragraful 2 din Regulament, statele membre sunt
obligate să asigure că documentele şi menţiunile prevăzute la articolul 8 sunt publicate
în monitorul oficial din statul membru în care grupul îşi are sediul şi pot să
reglementeze modul de publicare al documentelor şi al datelor de identificare Potrivit
art. 38 din Regulament, atunci când un grup exercită într-un stat membru o activitate
ce contravine interesului public al statului membru respectiv, autoritatea competentă a
acestui stat poate să interzică acea activitate. Trebuie să se asigure posibilitatea ca
decizia autorităţii competente să poată fi atacată în justiţie.
În România, în termen de 15 zile de la data autentificării actului constitutiv al
grupului european de interes economic, fondatorii sau administratorii ori un

  235
împuternicit al acestora vor cere înmatricularea grupului în registrul comerţului in a
cărui rază teritorială îşi va avea sediul grupul.
GEIE dobândeşte personalitate juridică de la data înmatriculării, care se
efectuează în termen de 24 de ore de la data pronunţării încheierii judecătorului-
delegat prin care se autorizează înmatricularea grupului, grupul astfel constituit având
capacitatea ca, în nume propriu, să fie titular de drepturi şi obligaţii de orice natură, să
încheie contracte sau alte acte juridice şi să stea în justiţie.
Grupurile europene de interes economic nu sunt supuse autorizării prevăzute de
Decretul-Lege nr. 122/1990 privind autorizarea şi funcţionarea în România a
reprezentanţelor societăţilor comerciale şi organizaţiilor economice străine, cu
modificările şi completările ulterioare. Înmatricularea în registrul comerţului nu
prezumă caracterul comercial al grupului european de interes economic. După
efectuarea înmatriculării, oficiul registrului comerţului comunică, din oficiu, un extras
al încheierii judecătorului-delegat către ,,Monitorul Oficial”, spre publicare, pe
cheltuiala solicitantului. După fiecare modificare a actului constitutiv, administratorii
depun la oficiul registrului comerţului în a cărui rază teritorială se află sediul grupului
european de interes economic, în termen de 15 zile, actul modificator şi textul complet
al actului constitutiv în formă autentică, actualizat cu toate modificările, care vor fi
înregistrate în temeiul hotărârii judecătorului-delegat. Oficiul registrului comerţului va
înainta, din oficiu, actul modificator astfel înregistrat şi o notificare asupra depunerii
textului actualizat al actului constitutiv către ,,Monitorul Oficial”, spre publicare, pe
cheltuiala grupului. Fondatorii, respectiv administratorii, răspund in mod solidar
pentru orice prejudiciu pe care îl cauzează prin neîndeplinirea obligaţiilor referitoare la
înmatricularea grupului (art. 234 din Legea nr. 161/2003). În cazul în care fondatorii
sau reprezentanţii grupului european de interes economic nu au cerut înmatricularea
acestuia în termenul legal, orice membru poate cere oficiului registrului comerţului
efectuarea înmatriculării, după ce, prin notificare sau scrisoare recomandată, i-a pus în
întârziere pe fondatorii ori reprezentanţii grupului, iar aceştia nu s-au conformat in cel
mult 8 zile de la primire. (art. 234 indice 1 din Legea nr. 161/2003, introdus prin
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 119/2006, aprobată cu modificări prin Legea
nr. 191/2007) 194.

                                                            
194
Magdalena Daniela Iordache, Gruparea europeană de interes economic, în ,,Revista Română de Drept al
Afacerilor” nr. 3/2007, pag. 46-60; Dragoş-Alexandru Sitaru, Dreptul comerţului internaţional. Partea generală.
Tratat, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2008, pag. 291; Augustin Fuerea, Drept comunitar al afacerilor,
ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2006, pag. 124; Octavian
Manolache, Tratat de drept comunitar, ediţia a V-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006, pag. 308; Ion Jinga,
Andrei Popescu, Dicţionar de termeni comunitari, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000, pag. 110-111; Rodica
Diana Apan, Teoria generală a dreptului afacerilor, Editura Sfera Juridică, Cluj-Napoca, 2007, pag. 142-143;
Sorana Popa, Drept comercial. Teorie şi practică judiciară, ediţie revizuită şi completată, Editura Universul
Juridic, Bucureşti, 2009, pag. 247-249; Jenică Drăgan, Claudiu Butculescu, Cristian Drăgan, Anişoara
Ştefan, op. cit., pag. 59; Daniel Mihail Şandru, Drept comunitar. Integrarea europeană. Impactul asupra
schimburilor comerciale europene şi mondiale, Editura Universitară, Bucureşti, 2007, pag. 185-187; Cristian
Gheorghe, Drept comercial european, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2009, pag. 228

  236
7.5.3.2. Neregularităţi constatate după înmatricularea grupului

În cazul unor neregularităţi constatate după înmatriculare, grupul european de


interes economic este obligat să ia măsuri pentru înlăturarea lor, in cel mult 8 zile de la
data constatării acestora. Dacă grupul european de interes economic nu se
conformează, orice persoană interesată poate solicita tribunalului să oblige organele
grupului, sub sancţiunea plătii unor daune cominatorii, să înlăture neregularităţile
constatate. Termenul de prescripţie pentru dreptul la acţiunea în regularizare este de 6
luni şi curge de la data înmatriculării grupului european de interes economic.

7.5.3.3. Denumirea şi menţiunea grupului

In orice factură, ofertă, comandă, tarif, prospect, scrisoare, anunţ, publicaţie sau
în alte documente ce provin de la un grup european de interes economic, trebuie să se
precizeze denumirea acestuia, însoţită de menţiunea ,,grup european de interes
economic” sau de iniţialele ,,GEIE”.
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis că art. 5 lit. a din Regulamentul
nr. 2137/85 – articol referitor la denumirea GEIE – trebuie interpretat în sensul că
denumirea unui GEIE trebuie să conţină cuvintele ,,grup european de interes
economic” sau iniţialele ,,GEIE”, în timp ce alte elemente care trebuie să figureze în
denumirea sa pot fi impuse de dispoziţiile de drept intern aplicabile în statul membru
în care grupul respectiv îşi are sediul.
Curtea a subliniat că Regulamentul prevede că denumirea unui GEIE trebuie să
conţină cuvintele ,,grup european de interes economic” sau iniţialele ,,GEIE”, dar nu
se referă la conţinutul denumirii. Rezultă că exigenţele în această privinţă pot fi
impuse de dispoziţiile de drept naţional aplicabile în statul membru al UE în care
grupul îşi are sediul.

7.5.3.4. Conţinutul actului constitutiv

Actul constitutiv al GEIE este contractul de asociere sub semnătură privată, care
se înregistrează în registrul special, desemnat în acest scop de statul membru al
Uniunii Europene pe teritoriul căruia GEIE îşi stabileşte sediul. Actul constitutiv al
grupului stabileşte modul de organizare a acestuia şi trebuie să cuprindă cel puţin
următoarele documente:
– denumirea grupului precedat sau urmat de cuvintele „Grup European de
Interes Economic” sau de iniţialele „GEIE”, în afara cazului în care aceste cuvinte sau
iniţiale fac deja parte din denumirea sa;
– sediul grupului;
– obiectivul pentru care a fost constituit grupul;
– numele, denumirea, forma juridică, domiciliul sau sediul social, precum
şi numărul şi locul de înregistrare, dacă există, al fiecărui membru al grupului;
– durata grupului, în afara cazului când aceasta este nedeterminată (art. 5
din Regulament).

  237
În România, ca urmare a adoptării Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.
119/2006, prevederile art. 234 alin. 2, care anterior menţionau elementele actului
constitutiv ale unui GEIE cu sediul în ţara noastră, au fost modificate, în prezent fiind
în vigoare doar elementele actului constitutiv prevăzute în art. 5 din Regulamentul nr.
2137/85 şi la care am făcut referire mai sus.
Grupul european de interes economic nu poate emite acţiuni, obligaţiuni sau
alte titluri negociabile (art. 234 indice 8 din Legea nr. 161/2003, modificată prin
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 119/2006).
Nici un grup nu poate face apel la subscipţia publică (art. 23 din Regulament).

7.5.3.5. Nulitatea grupului

În România, nulitatea unui grup european de interes economic înmatriculat în


registrul comerţului poate fi declarată de tribunal numai atunci când:
– lipseşte actul constitutiv sau când acesta nu a fost încheiat în formă
autentică;
– toţi fondatorii au fost, potrivit legii, incapabili, la data constituirii grupului;
– obiectul de activitate al grupului este ilicit sau contrar ordinii publice;
– lipseşte încheierea judecătorului-delegat de înmatriculare a grupului;
– lipseşte autorizarea legală administrativă de constituire a grupului, în
cazurile în care această autorizare este prevăzută în legile speciale pentru desfăşurarea
anumitor activităţi, precum înfiinţarea unor instituţii de credit 195 sau societăţi de
asigurări;
– actul constitutiv nu prevede denumirea, sediul şi obiectul de activitate ale
grupului.
Nulitatea nu poate fi declarată în cazul în care cauza ei, invocată în cererea de
anulare, a fost înlăturată înainte de a se pune concluzii pe fond la tribunal, cu excepţia
situaţiei în care nulitatea este cauzată de caracterul ilicit sau contrar ordinii publice al
obiectului grupului european de interes economic. Tribunalul sesizat cu o cerere de
nulitate poate stabili, chiar din oficiu, un termen pentru acoperirea acesteia.
Dacă, pentru acoperirea nulităţii, este necesară convocarea membrilor grupului
european de interes economic sau comunicarea către aceştia a textului proiectului de
hotărâre împreună cu documentaţia aferentă, tribunalul va acorda, prin încheiere,
termenul necesar pentru ca membrii să adopte hotărârea. La data la care hotărârea
judecătorească de declarare a nulităţii a devenit irevocabilă, grupul european de interes
economic este dizolvat şi intră în lichidare. Prin hotărârea judecătoreasca de declarare
a nulităţii se vor numi şi lichidatorii grupului european de interes economic.
Tribunalul va comunica dispozitivul acestei hotărâri oficiului registrului
comerţului, care, după înscrierea menţiunii, îl va trimite spre publicare in Monitorul
                                                            
195
  Cu toate că în art. 243 indice 4 lit. e din Legea nr. 161/2003 se foloseşte termenul de activitate bancară,
Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară a fost abrogata o dată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de
Urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, publicată în M.Of, Partea
I, nr. 1027/27.12.2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007. Ordonanţa de Urgenţă a
Guvernului nr. 99/2006 a fost modificată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 215/2008 (aprobată prin
Legea nr. 67/2009) şi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 25/2009. Având în vedere aceste aspecte, am
considerat că termenul cel mai potrivit este acela de instituţii de credit.

  238
Oficial al României, Partea a IV-a (art. 234 indice 4 – art. 234 indice 7 din Legea nr.
161/2003, introduse prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 119/2006). La nivel
comunitar, potrivit art. 15 din Regulament, atunci când legislaţia aplicabilă unui grup
prevede nulitatea acestuia, nulitatea trebuie să fie constatată sau pronunţată printr-o
hotărâre judecătorească. Cu toate acestea, instanţa sesizată trebuie, atunci când o
regularizare a situaţiei grupului este posibilă, să acorde un termen în care să se facă
regularizarea.
Nulitatea unui grup atrage după sine lichidarea sa. Hotărârea judecătorească
prin care se constată sau prin care se pronunţă nulitatea unui grup este opozabilă
terţilor. Hotărârea judecătorească nu afectează valabilitatea creanţelor ce au luat
naştere în sarcina sau în beneficiul grupului înainte ca aceasta să devină opozabilă
terţilor (art. 15 din Regulament).

7.5.3.6. Participarea la beneficii şi pierderi. Cedarea participării. Constituirea


unei garanţii asupra participării

Profiturile ce rezultă din activităţile grupului sunt considerate a fi profiturile


membrilor şi se distribuie între ei, în cote stabilite prin actul constitutiv al grupului sau,
în lipsa unei astfel de dispoziţii, în părţi egale (art. 21 alin. 1 din Regulament). Aceeaşi
regulă este aplicabilă şi pierderilor. Membrii unui grup contribuie la plata sumei cu
care cheltuielile depăşesc veniturile, în cotele stabilite în actul de înfiinţare a grupului
sau, în lipsa unei astfel de dispoziţii, în părţi egale. Conform art. 22 din Regulament,
cesiunea participării sau a unei părţi a acestei participări la formarea grupului de către
un membru este posibilă doar cu unanimitatea voinţelor celorlalţi asociaţi.
Acceptarea de noi membri se poate realiza tot prin unanimitatea voturilor
membrilor, noul membru fiind ţinut de toate obligaţiile grupului, incluzându-le pe cele
anterioare dobândirii calităţii, dacă actul constitutiv sau actul de aderare nu prevede
altfel (art. 26). Membrul unui grup poate constitui o garanţie asupra participaţiei sale
într-un grup numai cu autorizarea 196 acordată în unanimitate de ceilalţi membri, în
afara cazului în care se prevede altfel în contractul constitutiv al grupului. Titularul
garanţiei nu poate în nici un moment să devină membru al grupului în baza acestei
garanţii (art. 21 alin. 2-22 din Regulament).

7.5.4. Sediul grupului european de interes economic

Grupul european de interes economic poate înfiinţa în România filiale, precum


şi sucursale, reprezentanţe şi alte unităţi fără personalitate juridică. Înfiinţarea filialelor
şi sucursalelor în România este supusă dispoziţiilor referitoare la înmatricularea,
menţionarea şi publicarea actelor şi faptelor cerute pentru grupurile de interes
economic române.
Cererile de înmatriculare vor indica şi:
– denumirea sucursalei/filialei şi denumirea şi sediul grupului european de
interes economic;
                                                            
196
Autorizarea are, în acest caz, sensul de vot acordat de către ceilalţi membri ai grupului.

  239
– obiectul de activitate al sucursalei/filialei, cu precizarea domeniului şi a
activităţii principale, precum şi a naturii comerciale sau necomerciale a acesteia;
– numele şi calitatea persoanelor care pot reprezenta faţă de terţi şi în
justiţie grupul european de interes economic, precum şi ale celor dintre ele care se
ocupă nemijlocit de activitatea sucursalei/filialei;
– puterile ce li s-au conferit reprezentanţilor şi dacă ei urmează să le
exercite împreună sau separat;
– documentele contabile ale grupului european de interes economic,
verificate şi publicate potrivit legislaţiei statului în care acesta îşi are sediul.
Vor fi supuse înregistrării şi menţiunile referitoare la:
– deschiderea unei proceduri judiciare sau extrajudiciare de insolvenţă
asupra grupului european de interes economic;
– dizolvarea grupului european de interes economic, numele/denumirea şi
puterile lichidatorilor acestuia;
– închiderea sucursalei/filialei.
Toate aceste formalităţi se vor face la oficiul registrului comerţului de la sediul
sucursalei sau filialei. Dacă un grup european de interes economic înfiinţează mai
multe sucursale în România, documentele de constituire şi alte acte ale aceluiaşi grup
european, necesare pentru înmatricularea unei sucursale, se depun numai la una dintre
sucursale. Legislaţia europeană adoptă, în privinţa sediilor secundare, teoria
înmatriculării. Astfel potrivit dispoziţiilor art. 10 din Regulamentul nr. 2137/85 privind
Grupul european de interes economic, orice sucursală a grupului situată într-un stat
membru, altul decât cel în care se află sediul, se înregistrează în statul respectiv.
Pentru a se înregistra, grupul depune la registrul competent din statul membru
respectiv, copii ale documentelor care trebuie depuse la registrul statului membru unde
se află sucursala, însoţite, dacă este cazul, de o traducere care confirmă, conform
uzanţelor registrului, locul unde este înregistrat sediul.
Scrisorile, formularele tipizate şi documentele similare trebuie să indice lizibil:
– denumirea grupului, precedat sau urmat de cuvintele „Grup European de
Interes Economic” sau de iniţialele „GEIE”, în afara cazului când aceste cuvinte sau
iniţiale apar deja în denumire;
– locul unde se află registrul menţionat în care este înregistrat grupul,
precum şi numărul de înregistrare al grupului în registru;
– sediul grupului;
– dacă este cazul, menţiunea că administratorii trebuie să acţioneze solidar;
– dacă este cazul, menţiunea că grupul este în lichidare.
Fiecare sucursală a unui grup, atunci când este înregistrată în conformitate cu
arta 10, trebuie să furnizeze datele de identificare de mai sus, împreună cu cele
referitoare la propria sa înregistrare, cu privire la documentele menţionate mai sus,
documente emise de sucursala respectivă (art. 25 din Regulament).
Potrivit art. 39 alin. 1 par. 2 şi 3 din Regulament, statele membre trebuie să
asigure că oricine poate lua cunoştinţă, la registrul competent în temeiul art. 6 sau,
dacă este cazul, al articolului 10, de documentele menţionate la art. 7 şi poate obţine,
chiar prin poştă, copii integrale sau parţiale ale acestora. Statele membre pot prevedea
achitarea unor taxe referitoare la operaţiunile menţionate, fără ca taxele respective să
poată depăşi costul administrativ al acestora. Totodată, statele membre trebuie să

  240
prevadă sancţiuni corespunzătoare în cazul nerespectării dispoziţiilor de la articolele 7,
8 şi 10 din Regulament în materie de publicitate a documentelor.
Conform Legii nr. 161/2003, reprezentantul sau reprezentanţii sucursalei unui
grup european de interes economic în România răspund individual sau solidar, după
caz, faţă de grup sau faţă de terţi, pentru încălcarea dispoziţiilor legale reglementând
grupurile de interes economic, pentru nerespectarea prevederilor actului constitutiv, fie
pentru culpe în activitatea desfăşurată, care au produs prejudicii grupului.
În cazul în care mai mulţi reprezentanţi pot fi ţinuţi responsabili pentru aceleaşi
fapte, tribunalul va stabili contribuţia fiecăruia la repararea prejudiciului. Potrivit art.
40 din Regulament, rezultatele activităţilor unui grup se impozitează numai la nivelul
membrilor săi. În România, veniturile anuale ale sucursalei unui grup european de
interes economic se impozitează în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003
privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare 197.
În privinţa sediului principal, art. 12 par. 1 din Regulament prevede că sediul
menţionat în actul constitutiv al unui grup trebuie să fie situat în Uniunea Europeană.
Aşadar, noul sediu trebuie să se afle tot pe teritoriul UE.
Sediul trebuie să fie stabilit:
– fie acolo unde grupul îşi are administraţia centrală;
– fie acolo unde unul din membrii grupului îşi are administraţia centrală
sau, în cazul unei persoane fizice, unde îşi desfăşoară activitatea principală, cu condiţia
ca grupul să îşi desfăşoare o activitate în acel loc (art. 12 par. 2).
Potrivit art. 13-14 din Regulament, sediul unui grup european de interes
economic poate fi transferat în interiorul Uniunii. Atunci când un astfel de transfer nu
determină o schimbare a legislaţiei aplicabile, decizia de transfer se adoptă potrivit
condiţiilor stabilite prin actul constitutiv al grupului. Atunci când transferul sediului
determină schimbarea legislaţiei aplicabile, propunerea de transfer se redactează, se
depune şi se publică atât la registrul din statul unde îşi are sediul grupul, registrul
competent să întregistreze grupul, cât şi la monitorul oficial din statul membru în care
acesta îşi are sediul.
În România, potrivit art. 237 indice 1 din Legea nr. 161/2003, sediul grupului
european de interes economic poate fi mutat intr-un alt stat membru, prin decizia
membrilor grupului, luata in unanimitate. Proiectul deciziei va fi comunicat, prin grija
administratorilor, în termen de 15 zile de la elaborare, la oficiul registrului comerţului
de la sediul grupului european de interes economic, in vederea menţionării intenţiei de

                                                            
197
Daniel Mihail Şandru, Drept comunitar. Integrarea europeană. Impactul asupra schimburilor comerciale
europene şi mondiale, Editura Universitară, Bucureşti, 2007, pag. 185-191; Stanciu D. Cărpenaru, Tratat de
drept comercial român, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2009, pag. 443; Roxana-Daniela Păun, Dreptul
afacerilor, ediţia a II-a, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2008, pag. 108-110; Dragoş-Alexandru
Sitaru, Dreptul comerţului internaţional. Partea generală. Tratat, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2008,
pag. 292-293; Ioan Macovei, Dreptul comerţului internaţional, vol. I, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006, pag.
176-177; Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica, Drept comercial, ediţia a IV-a, Editura C.H.
Beck, Bucureşti, 2008, pag. 242; Radu I. Motica, Lucian Bercea, Drept comercial român, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2005, pag. 213-214; Rodica Diana Apan, op. cit., pag. 143; Dumitru Andreiu Petre Florescu, Theodor
Mrejeru, Gabriel Bălaşa, Drept societar, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003 pag. 108; Magdalena Daniela
Iordache, Gruparea europeană de interes economic, în ,,Revista Română de Drept al Afacerilor” nr. 3/2007,
pag. 56.

  241
transfer in registrul comerţului. Oficiul registrului comerţului va transmite proiectul
spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
Potrivit art. 237 indice 1 alin. 3 din Legea nr. 161/2003, în termen de două luni
de la data publicării proiectului în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, orice
persoană interesată poate face opoziţie, pentru motive de ordine publică, în condiţiile
Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare.
Potrivit art. 14 alin. 1 par. 2 din Regulament, nici o decizie de transfer nu poate
fi luată în termen de două luni de la publicarea propunerii. Orice asemenea decizie
trebuie să fie luată de către membrii grupului în unanimitate. Transferul îşi produce
efectele de la data la care este înregistrat grupul în registrul corespunzător noului
sediu. Înregistrarea nu poate fi efectuată până când nu se aduc dovezi că s-a publicat
propunerea de transfer a sediului.
Potrivit art. 237 indice 1 alin. 4-7 din Legea nr. 161/2003, hotărârea
judecătorească irevocabilă prin care se soluţionează opoziţia la proiectul de decizie de
transfer al sediului se menţionează, din oficiu, in registrul comerţului. Dupa rămânerea
definitivă a hotărârii judecătoreşti pronunţate cu observarea prevederilor art. 237
indice 1 alin. 3 din Legea nr. 161/2003, sau a expirării termenului de introducere a
opoziţiilor, grupul european de interes economic va putea adopta, cu unanimitatea
voturilor membrilor săi, hotărârea de transfer al sediului.
Hotărârea de transfer va produce efecte de la data înmatriculării grupului
european de interes economic în registrul corespunzător noului sediu.
Radierea grupului european de interes economic din registrul comerţului este
posibilă numai după prezentarea dovezii efectuării înmatriculării grupului in registrul
din statul membru de destinaţie. Conform art. 14 alin. 2 din Regulament, radierea
înregistrării grupului din registrul corespunzător sediului precedent nu se efectuează
până nu se aduce dovada înregistrări grupului în registrul noului sediu. Art. 237 indice
1 alin. 8 din Legea nr. 161/2003 prevede că, până la efectuarea menţiunii cu privire la
radierea grupului european de interes economic din registrul comerţului, terţii se pot
prevala de sediul grupului din Romania, cu excepţia cazului în care grupul face dovada
ca aceştia au cunoscut existenţa sediului din statul membru de destinaţie. Potrivit art.
14 alin. 3 şi 4 din Regulament, la publicarea noii înregistrări a grupului, noul sediu
devine opozabil terţilor. Cu toate acestea, atâta vreme cât nu s-a publicat radierea
înregistrării grupului din registrul corespunzător sediului precedent, terţii pot să se
prevaleze în continuare de acest sediu, exceptând cazul în care grupul dovedeşte că
terţii aveau cunoştinţă de noul sediu.
Legislaţia unui stat membru poate să prevadă că, în ceea ce privinţa grupurilor
înregistrate în statul membru respectiv, transferul unui sediu care ar antrena
schimbarea legislaţiei aplicabile nu are efect dacă, în termen de două luni, o autoritate
competentă în acel stat membru o contestă. Contestaţia se poate întemeia numai pe
motive de interes public. Această contestaţie poate fi atacată în faţa unei autorităţi
judecătoreşti.
Conform art. 237 indice 2 din Legea nr. 161/2003, înmatricularea şi/sau
radierea în/din registrul comerţului a unui grup european de interes economic fac
obiectul publicării in ,,Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”. Oficiul registrului
comerţului de la sediul grupului va transmite, din oficiu, un comunicat în acest sens

  242
,,Oficiului Publicaţiilor Oficiale ale Comunităţilor Europene”, în vederea publicării
acestuia în ,,Jurnalul Oficial al Uniunii Europene” 198.

7.5.5. Administrarea grupului european de interes economic

Potrivit art. 234 indice 9 din Legea nr. 161/2003, o persoană juridică poate fi
numită sau aleasă în funcţia de administrator al unui grup european de interes
economic. Incapacităţile şi incompatibilităţile în privinţa persoanei administratorului
sunt cele stabilite de dreptul statelor membre.
Administratorii sunt solidar răspunzători de îndeplinirea tuturor obligaţiilor
prevăzute în sarcina lor de Regulamentul Consiliului nr. 2137/85 din 25 iulie 1985, de
reglementarea naţională şi de actul constitutiv. Conform art. 19 din Regulamentul nr.
2137/85, un grup este administrat de una sau mai multe persoane fizice, desemnate
prin actul constitutiv ori printr-o decizie a membrilor. O persoană nu poate fi
administrator al unui grup în cazul în care, conform legislaţiei aplicabile acesteia, a
legislaţiei interne a statului în care grupul îşi are sediul, sau în temeiul unei hotărâri
judecătoreşti sau unei decizii administrative pronunţate sau recunoscute într-un stat
membru nu poate să aparţină corpului administrativ sau decizional al unei societăţi, nu
poate administra o întreprindere ori nu poate acţiona ca administrator al unui grup
european de interes economic.
În cazul grupurilor înregistrate, un stat membru poate să prevadă ca persoanele
juridice să poată administra grupul cu condiţia ca aceste persoane juridice să
desemneze pentru a fi reprezentate una sau mai multepersoane fizice, ale căror date să
fie menţionate în registru. Dacă un stat membru îşi exercită această opţiune, el trebuie
să prevadă ca reprezentantul ori reprezentanţii lui să fie răspunzători ca şi cum ar fi ei
înşişi administratorii grupurilor în cauză. Restricţiile impuse unei persoane de a fi
administrator sunt aplicabile şi acestor reprezentanţi.
Actul constitutiv al GEIE sau, în lipsa acestuia, o decizie în unanimitate a
membrilor, stabileşte condiţiile de numire şi revocare a administratorului sau
administratorilor, precum şi atribuţiile acestuia (acestora). În relaţiile cu terţii, grupul
este reprezentat doar de administrator sau, în cazul în care există mai mulţi
administratori, de oricare dintre aceştia.
Administratorul (administratorii) angajează grupul faţă de terţi atunci când
acţionează în numele acestuia, chiar dacă actele sale nu se încadrează în obiectivele
grupului, în afara cazului în care grupul demonstrează că terţul ştia sau nu putea, în
împrejurările respective, dată fiind circumstanţa că numai publicarea obiectivului
pentru care a fost constituit reprezintă o dovadă în acest sens, să nu fi ştiut că actul
respectiv nu se încadra în obiectivele grupului. Nici o limitare a competenţelor
administratorului sau administratorilor, ca rezultat fie al actului constitutiv al grupului
sau al unei decizii a membrilor, nu este opozabilă terţilor, chiar dacă aceasta este
publicată. Actul constitutiv al grupului poate prevedea faptul că grupul este angajat,
din punct de vedere juridic, doar de doi sau mai mulţi administratori care acţionează
                                                            
198
Daniel Mihai Şandru, op. cit., pag. 185-186; Dragoş-Alexandru Sitaru, op. cit., pag. 293-294; Rodica Diana
Apan, op. cit., pag. 143-144; Magdalena Daniela Iordache, Gruparea europeană de interes economic, în
,,Revista Română de Drept al Afacerilor” nr. 3/2007, pag. 55-56.

  243
solidar. O astfel de clauză poate fi opozabilă terţilor, în condiţiile menţionate la numai
dacă este publicată în monitorul oficial din statul membru în care GEIE îşi are sediul
(art. 20 din Regulament).

7.5.6. Retragerea şi excluderea unui membru al grupului

Un membru al grupului se poate retrage potrivit condiţiilor stabilite în actul


constitutiv al grupului sau, în absenţa unor astfel de condiţii, cu acordul unanim al
celorlalţi membri. Orice membru al unui grup poate fi exclus pentru motivele
enumerate în actul constitutiv al grupului şi, în orice caz, în cazul în care nu îşi
respectă obligaţiile sau prejudiciază grav ori ameninţă să prejudicieze grav
funcţionarea grupului. O astfel de excludere poate avea loc numai în baza hotărârii
unei instanţe judecătoreşti la care s-a depus o cerere comună de către majoritatea
celorlalţi membri, cu excepţia cazului în care se prevede altfel în actul constitutiv al
grupului (art. 27 din Regulament). Un membru al unui grup încetează să mai facă parte
din acesta din momentul decesului sau dacă nu mai îndeplineşte condiţiile de
capacitate generale şi speciale edictate de Regulament în persoana membrilor.
În caz de deces al unei persoane fizice care este membră a grupului, nici o
persoană nu poate deveni membru în locul ei decât în condiţiile prevăzute prin
contractul constitutiv al grupului sau, în lipsa acestora, numai cu acordul unanim al
membrilor (art. 28 alin. 1 din Regulament). Aşadar, Grupul poate funcţiona cu
succesorii în drepturi numai dacă actul constitutiv sau o hotărâre unanimă a membrilor
prevede acest lucru.
Un stat membru poate să prevadă, în vederea lichidării, dizolvării, insolvenţei
sau încetării de plăţi, că un membru încetează să mai facă parte din grup la momentul
stabilit de legislaţia respectivă (art. 28 alin. 2 din Regulament). Imediat ce un membru
încetează să mai facă parte dintr-un grup, administratorul sau administratorii trebuie
să-i informeze pe ceilalţi membri asupra acestui fapt. Deasemenea, ei trebuie să
îndeplinească obligaţiile prevăzute la art. 7 şi 8 din Regulament. În plus, orice
persoană interesată poate îndeplini obligaţiile respective (art. 29 din Regulament) 199.
Pierderea calităţii de membru nu aduce atingere existenţei grupului, dacă în
actul constitutiv nu se prevede altfel. Pierderea calităţii de membru în orice mod – altul
decât cesiunea participării – dă dreptul acestuia la evaluarea drepturilor şi obligaţiilor,
având ca reper activele şi obligaţiile la data pierderii calităţii de membru al grupului.
Membrul rămâne obligat pentru obligaţiile grupului asumate când deţinea această
calitatea.

7.5.7. Dizolvarea, lichidarea şi insolvenţa grupului european de interes


economic

Un grup poate fi dizolvat prin decizia membrilor săi care dispun dizolvarea
acestuia. O astfel de decizie trebuie luată în unanimitate, în afara cazului în care se
                                                            
199
Prevederile art. 7 şi 8 din Regulament au fost analizate în cadrul secţiunii 3, subsecţiunea 3.1. a prezentului
capitol.

  244
prevede altfel în actul constitutiv al grupului (art. 31 alin. 1). Un grup trebuie dizolvat
printr-o decizie a membrilor săi care:
– constată împlinirea termenului stabilit în actul constitutiv al grupului sau
existenţa oricărei alte cauze de dizolvare prevăzute în contract sau
– constată îndeplinirea obiectivelor grupului sau imposibilitatea de a le
continua (art. 31 alin. 2 par. 1).
Orice membru poate cere instanţei dizolvarea acestuia atunci când, la trei luni
de la apariţia uneia din situaţiile menţionate la primul paragraf, membrii nu au luat o
decizie de dizolvare a grupului (art. 31 alin. 2 par. 2). Deasemenea, un grup trebuie să
fie dizolvat prin decizia membrilor săi sau a membrului rămas, în cazul în care
condiţiile stabilite la art. 4 alin. 2 din Regulament nu mai sunt îndeplinite (art. 31 alin.
3) 200.
După ce un grup a fost dizolvat prin decizia membrilor săi, administratorul sau
administratorii trebuie să îndeplinească obligaţiile prevăzute la art. 7 şi 8 din
Regulament. În plus, orice persoană interesată poate să îndeplinească obligaţiile
respective (art. 31 din Regulament). La cererea oricărei persoane interesate sau a unei
autorităţi competente, în cazul nerespectării articolului 3, 12 sau 31 alin. 3 din
Regulament 201, instanţa trebuie să dispună dizolvarea unui grup, în afara cazului când
regularizarea situaţiei grupului este posibilă şi aceasta intervine înainte ca instanţa să fi
pronunţat o hotărâre asupra fondului. La cererea unui membru, instanţa poate să
dispună dizolvarea unui grup din motive bine întemeiate.
Un stat membru poate să prevadă că instanţa, la cererea unei autorităţi
competente, dispune dizolvarea unui grup care îşi are sediul în statul de care aparţine
respectiva autoritate, în toate cazurile în care grupul, prin activităţile sale, contravine
interesului public al statului respectiv, dacă legislaţia acestui stat prevede o astfel de
posibilitate cu privire la societăţile comerciale înregistrate sau alte entităţi juridice
aflate sub incidenţa legislaţiei sale (art. 32 din Regulament).
Dizolvarea unui grup determină lichidarea acestuia. Lichidarea unui grup şi
încheierea lichidării sale sunt reglementate prin legislaţia internă. Un grup îşi păstrează
capacitatea până la încheierea lichidării sale.
Lichidatorul sau lichidatorii îndeplinesc obligaţiile prevăzute la art. 7şi 8 din
Regulament (art. 35 din Regulament).
Grupurile europene de interes economic se află sub incidenţa legislaţiilor
interne care reglementează insolvenţa şi încetarea de plăţi. Iniţierea procedurii
judiciare împotriva unui grup din cauza insolvenţei sau a încetării plăţilor nu determină
prin ea însăşi demararea acestei proceduri împotriva membrilor săi (art. 36 din
Regulament).
Un stat membru poate să prevadă, în vederea lichidării, dizolvării, insolvenţei
sau încetării de plăţi, că un membru încetează să mai facă parte din grup la momentul
stabilit de legislaţia respectivă (art. 28 par. 2 din Regulament) 202.

                                                            
200
Prevederile art. 4 alin. 2 din Regulament
201
Prevederile art. 3 au fost expuse în cadrul secţiunii 1 a prezentului capitol, cele ale art. 12 în secţiunea 4, iar
cele ale art. 31 alin. 3 din Regulament chiar în cadrul acestei secţiuni a prezentului capitol.
202
Daniel Mihail Şandru, op. cit., pag. 189-190; Rodica Diana Apan, op. cit., pag. 143; Cristian
Gheorghe, Drept comercial european, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2009, pp. 228-231

  245
Asadar, grupul european de interes economic (GEIE) se doreşte a fi un
instrument legal flexibil, în primul rând pentru că se adaptează diferitelor nevoi ale
membrilor săi. În prezent, există aproximativ 2000 de astfel de structuri în statele
membre ale Uniunii Europene, ceea ce demonstrează interesul sporit la nivel
comunitar pentru GEIE.
Majoritatea GEIE au fost înfiinţate pentru următoare scopuri:
– înlesnirea unei vânzări comune sau achiziţionarea de servicii în ţări
nemembre ale UE (ţări din spaţiul extracomunitar, situate chiar pe alte continente), ca,
de exemplu, Japonia, SUA, Canada;
– organizarea unor schimburi de personal şi cursuri de specializare;
– înlesnirea cercetării şi a dezvoltării.
Avocaţii şi consultanţii fiscali au făcut uz de GEIE pentru a colabora în multe
sectoare, participând la cursuri comune de formare. Experţii din mai multe state
europene au fondat o grupare numită European Advertising Lawyers
Association (EALA), care, printre altele, publică documente referitoare la GEIE şi
încearcă să dezvolte un sistem de campanii de publicitate.
Este indubitabil că GEIE au fost fondate de către întreprinzători ai unor
tranzacţii ce presupun activităţi comune. Astfel, de exemplu, transportatorii au iniţiat
constituirea unor asemenea grupuri în vederea organizării de transporturi şi servicii de
logistică.
Majoritatea GEIE au fost constituite în Franţa, Belgia şi Luxemburg, urmate de
Olanda, Marea Britanie şi Germania. Ţinând seama că un grup european de interes
economic este format în medie din 6 până la 8 membri, în luna aprilie 2016, numărul
acestora ar fi fost de circa 15.000 de întreprinzători, entităţi juridice, asociaţii.
Într-o expunere sumară, câteva dintre avantajele oferite de către GEIE sunt:
– reprezintă un cadru legal ce tinde să dezvolte şi să faciliteze colaborarea
dintre întreprinzători şi poate reprezenta un nucleu pentru membrii săi;
– este un instrument legal foarte flexibil şi lipsit de birocraţie, ale cărui
reguli pot fi hotărâte de către membri, cu respectarea câtorva proceduri stabilite în
Regulamentul European nr. 2137/85;
– poate fi constituită de către subiecte cu un diferit statut juridic: persoane
care lucrează pe cont propriu, societăţi, firme, camere de comerţ etc.;
– membrii unei grupări continuă să îndeplinească propriile lor activităţi în
mod autonom. Aceştia păstrează activităţile cu care se ocupau anterior şi, în plus, obţin
noi ocazii de afaceri;
– absenţa impozitelor variate;
– un grup poate desfăşura propriile sale afaceri şi poate avea o marcă a
fabricii, poate încheia acorduri cu partenerii de afaceri, poate acţiona sau poate fi
acţionată în justiţie;
– adresa oficială a GEIE poate fi schimbată cu uşurinţă în cadrul oricărui
stat de pe cuprinsul Uniunii Europene 203.
Atât grupurile de interes economic, cât şi grupurile europene de interes
economic sunt structuri flexibile, în sensul că se pot constitui atât cu capital social, cât
                                                            
203
Magdalena-Daniela Iordache, Gruparea europeană de interes economic, în ,,Revista Română de Drept al
Afacerilor” nr. 3/2007, pag. 60-62

  246
şi fără capital social, pot avea natură civilă sau comercială, constituindu-se în scopul
îmbunătăţirii rezultatelor activităţilor membrilor săi.
Ca urmare a faptului că România a devenit membru al Uniunii Europene
începând cu data de 1 ianuarie 2007, GEIE reprezintă un instrument care se află la
îndemâna socieţăţilor româneşti, persoanelor fizice, firmelor sau altor entităţi juridice,
care de exemplu pot fi universităţi şi instituii de cercetare, asociaţii şi toate cele care
vor dori să conlucreze într-un cadru larg european. GEIE este o formă constituită de
către păi cu privire la scopul său – una cu adevarat europeană – nouă pentru legislaţia
societăţilor româneşti.
Mediul de afaceri românesc are multe conexiuni cu Uniunea Europeană, cu
Italia, Franţa, Germania, Austria, cu alte ţări din Europa Centrală şi de Est şi este cu
desăvârşire necesar ca societăţile româneşti, firmele, persoanele fizice şi alte entităţi
juridice să se gândească la metamorfozarea efectului Pieţei Unice Europene, în sensul
unui caracter pozitiv, aşa cum colaborarea în afaceri în general şi în Europa poate
reputa mai multe succese decât stând în România şi aşteptând posibilii clienţi 204.

                                                            
204
  Hans-Juergen Zahorka, Loreta Gherman, Gruparea Europeană de Interes Economic (GEIE): Singurul
instrument legal transnaţional pentru cooperarea între întreprinzători în Uniunea Europeană (Sursa:
http://www.libertas-institut.de/de/PDF/GEIE_RO_Article_FINAL_060412.pdf).

  247
CAPITOLUL VIII.

OBLIGAŢIILE PROFESIONALE ALE PERSOANELOR FIZICE ŞI


JURIDICE CARE DESFĂŞOARĂ ACTIVITĂŢI ECONOMICE

8.1. Cadrul juridic de desfăşurare a activităţii persoanelor fizice şi juridice


care desfăşoară activităţi economice

Obligaţiile profesionale ale persoanelor fizice şi juridice care desfăşoară


activităţi economice au fost aprobate prin Ordonanta de urgenta nr. 44/2008 din 16
aprilie 2008 privind desfasurarea activitatilor economice de catre persoanele fizice
autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale, care a fost
modificată prin legea nr. 182 din 17 octombrie 2016, modificări care au intrat în
vigoare în ianuarie 2017.
Avand in vedere ca Legea nr. 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice si
a asociatiilor familiale care desfasoara activitati economice in mod independent, cu
modificarile si completarile ulterioare, a condus la disfunctionalitati in activitatea de
autorizare, prevederile sale fiind interpretate in mod diferit de autoritatile publice
locale desemnate cu aplicarea lor, pasii care trebuie parcursi de catre solicitanti
diferind de la o primarie la alta, luand in considerare ca Legea nr. 300/2004, cu
modificarile si completarile ulterioare, prevede obligativitatea parcurgerii unei
proceduri de inregistrare in registrul comertului, in procedura emiterii autorizatiei de
catre autoritatile publice locale, prezentul act normativ conduce la reducerea
birocratiei, combaterea coruptiei si la scurtarea termenelor de eliberare a autorizatiilor,
intrucat cuprinde dispozitii care conduc la simplificarea procesului de autorizare si
inregistrare a celor care doresc sa desfasoare o activitate economica in una dintre cele
mai simple forme ale acesteia, fiind stabilite criterii care nu lasa loc interpretarii
arbitrare si fiind mutata procedura de autorizare si inregistrare in intregime la registrul
comertului, ceea ce scurteaza etapele pe care trebuie sa le parcurga un solicitant si vine
in intampinarea acestuia cu personal calificat si cu o procedura care deja si-a dovedit
eficienta in cazul societatilor comerciale.
În conditiile in care absenta unor masuri active de stimulare a mediului de
afaceri, inclusiv prin reducerea procedurilor administrative, si de creare a noi locuri de
munca conduce la prejudicierea dezvoltarii durabile si sustenabile a Romaniei si la
incetinirea ritmului de crestere economica, tinand cont de faptul ca autorizatiile care
intra in acest moment sub incidenta dispozitiilor Legii nr. 300/2004, cu modificarile si
completarile ulterioare, acopera domenii de o deosebita importanta sociala si
economica, mentinerea dificultatilor actuale de aplicare a procedurii de autorizare
putand genera grave disfunctionalitati in desfasurarea normala a respectivelor
activitati, şi in temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata, prezenta
ordonanta de urgenta reglementeaza accesul la activitatea economica, procedura de
inregistrare in registrul comertului si de autorizare a functionarii si regimul juridic al
persoanelor fizice autorizate sa desfasoare activitati economice, precum si al
intreprinderilor individuale si familiale.

  248
Prezenta ordonanta de urgenta nu se aplica profesiilor liberale, precum si acelor
activitati economice a caror desfasurare este organizata si reglementata prin legi
speciale. Prezenta ordonanta de urgenta nu se aplica acelor activitati economice pentru
care legea a instituit un regim juridic special, anumite restrictii de desfasurare sau alte
interdictii. Activitatile de formare profesionala prin ucenicie la locul de munca se
autorizeaza in conditiile legii speciale. Prezenta ordonanta de urgenta nu se aplica in
cazul serviciilor prestate in contextul libertatii de prestare transfrontaliera a serviciilor,
astfel cum este ea prevazuta la art. 49 din Tratatul de instituire a Comunitatii
Europene).
În sensul prezentei ordonante de urgenta, termenii si expresiile de mai jos au
urmatoarele semnificatii:
a) activitate economica – activitatea agricola, industriala, comerciala,
desfasurata pentru obtinerea unor bunuri sau servicii a caror valoare poate fi exprimata
in bani si care sunt destinate vanzarii ori schimbului pe pietele organizate sau unor
beneficiari determinati ori determinabili, in scopul obtinerii unui profit;
b) Codul CAEN – Clasificarea activitatilor din economia nationala, aprobata
prin Hotararea Guvernului nr. 656/1997 privind aprobarea Clasificarii activitatilor din
economia nationala – CAEN, cu modificarile ulterioare;
c) dreptul de stabilire – prerogativa unui cetatean al unui stat membru al
Uniunii Europene sau al Spatiului Economic European de a desfasura activitati
economice pe teritoriul unui alt stat membru prin intermediul unui sediu permanent, in
conditii de egalitate de tratament cu cetatenii statului gazda;
d) familia – sotul, sotia, copiii acestora care au implinit varsta de 16 ani la data
autorizarii intreprinderii familiale, rudele si afinii pana la gradul al patrulea inclusiv;
e) intreprinzator – persoana fizica care organizeaza o intreprindere economica;
f) intreprindere economica – activitatea economica desfasurata in mod
organizat, permanent si sistematic, combinand resurse financiare, forta de munca
atrasa, materii prime, mijloace logistice si informatie, pe riscul intreprinzatorului, in
cazurile si in conditiile prevazute de lege;
g) intreprindere individuala – intreprinderea economica, fara personalitate
juridica, organizata de un intreprinzator persoana fizica;
h) intreprindere familiala – intreprinderea economica, fara personalitate
juridica, organizata de un intreprinzator persoana fizica impreuna cu familia sa;
i) persoana fizica autorizata – persoana fizica autorizata sa desfasoare orice
forma de activitate economica permisa de lege, folosind in principal forta sa de munca;
i^1) soţia/soţul titularului întreprinderii individuale/persoanei fizice
autorizate – soţia/soţul titularului întreprinderii individuale/persoanei fizice autorizate
care, fără a fi înregistrată/înregistrat în registrul comerţului şi autorizată/autorizat să
funcţioneze ea însăşi/el însuşi ca titular al întreprinderii individuale/persoană fizică
autorizată sau fără a fi salariată/salariat, participă în mod obişnuit la activitatea
întreprinderii individuale/persoanei fizice autorizate, îndeplinind fie aceleaşi sarcini,
fie sarcini complementare, în condiţiile legii; [completare Legea 4/2014]
j) patrimoniul de afectatiune – totalitatea bunurilor, drepturilor si obligatiilor
persoanei fizice autorizate, titularului intreprinderii individuale sau membrilor
intreprinderii familiale, afectate scopului exercitarii unei activitati economice,
constituite ca o fractiune distincta a patrimoniului persoanei fizice autorizate,

  249
titularului intreprinderii individuale sau membrilor intreprinderii familiale, separata de
gajul general al creditorilor personali ai acestora;
k) puncte de lucru – locatiile in care isi desfasoara activitatea persoanele fizice
autorizate, intreprinderile individuale sau familiale, in cazul in care aceasta nu se
desfasoara exclusiv la sediul profesional, cu exceptia cazului in care se desfasoara
comert ambulant, astfel cum este reglementat de Ordonanta Guvernului nr. 99/2000
privind comercializarea produselor si serviciilor de piata, republicata.
În temeiul dreptului la libera initiativa, al dreptului la libera asociere si al
dreptului de stabilire, orice persoana fizica, cetatean roman sau cetatean al unui alt stat
membru al Uniunii Europene ori al Spatiului Economic European, poate desfasura
activitati economice pe teritoriul Romaniei, in conditiile prevazute de lege.
Activitatile economice pot fi desfasurate in toate domeniile, meseriile,
ocupatiile sau profesiile pe care legea nu le interzice in mod expres pentru libera
initiativa. Prezenta ordonanta de urgenta se aplica pentru activitatile prevazute de
Codul CAEN a caror desfasurare in una dintre formele prevazute de art. 4 nu este
reglementata exclusiv potrivit unei legi speciale.
Persoanele fizice prevazute la art. 3 alin. (1) pot desfasura activitatile
economice dupa cum urmeaza:
a) individual si independent, ca persoane fizice autorizate;
b) ca intreprinzatori titulari ai unei intreprinderi individuale;
c) ca membri ai unei intreprinderi familiale.
Persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile
familiale trebuie sa aiba un sediu profesional pe teritoriul Romaniei, in conditiile
prevazute de lege.
(1) Orice activitate economica desfasurata permanent, ocazional sau temporar
in Romania de catre persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si
intreprinderile familiale trebuie sa fie inregistrata si autorizata, in conditiile prezentei
ordonante de urgenta.
(2) Autorizarea functionarii, in conditiile prezentei ordonante de urgenta, nu
exonereaza persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile
familiale de obligatia de a obtine, inainte de inceperea activitatii, autorizatiile, avizele,
licentele si altele asemenea, prevazute in legi speciale, pentru desfasurarea anumitor
activitati economice.
Conform modificărilor din 2016, care urmeaza sa intre in vigoare dupa 3 luni de
la data publicarii in Monitorul Oficial adica de la data de 17 Ianuarie 2017,
sunt redefiniti termenii utilizati in lege:
 activitate economică – activitate cu scop lucrativ, constând în producerea,
administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii;
 întreprindere economică – activitatea economică desfăşurată în mod
organizat, permanent şi sistematic, combinând resurse financiare, forţă de muncă,
materii prime, mijloace logistice şi informaţie, pe riscul întreprinzătorului, în cazurile
şi în condiţiile prevăzute de lege;
 întreprindere individuală (II) – întreprinderea economică, fără
personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică
 întreprindere familială (IF) – întreprinderea economică, fără personalitate
juridică, organizată de membrii unei familii;

  250
 persoană fizică autorizată (PFA) – întreprinderea economică, fără
personalitate juridică, organizată de o persoană fizică ce foloseşte, în principal, forţa sa
de muncă;
 patrimoniul de afectaţiune – masă patrimonială în cadrul patrimoniului
întreprinzătorului, reprezentând totalitatea drepturilor şi obligaţiilor afectate, prin
declaraţie scrisă ori, după caz, prin acordul de constituire sau printr-un un act adiţional
la acesta, exercitării unei activităţi economice;
 sediul profesional – sediul principal/locaţia declarată la registrul
comerţului, în vederea înregistrării şi autorizării funcţionării persoanei fizice
autorizate, întreprinderii individuale sau familiale, reprezentând elementul de
identificare al acesteia în raporturile juridice la care participă;
Pentru organizarea unei activitati economice persoanele fizice trebuie sa
indeplineasca anumite conditii:
 sa aiba capacitate deplina de exercitiu (minim 18 ani), cu exceptia membrilor
intreprinderii familiale ce nu au calitatea de reprezentant, care trebuie sa aiba varsta de
cel putin 16 ani;
 sa nu fi savarsit fapte sanctionate de legile fiscale, contabile, vamale si de cele
care privesc disciplina financiar-fiscala;
 sa aiba un sediu profesional declarat;
 sa declare pe propria raspundere ca indeplinesc conditiile de functionare
prevazute de legislatia specifica in domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protectiei
mediului si al protectiei muncii.
 in cazul în care, potrivit unor prevederi legale speciale, pentru anumite
activităţi economice, este necesară îndeplinirea unor condiţii de pregătire profesională,
persoana fizica trebuie să facă dovada îndeplinirii acestora.
De asemenea au fost făcute clarificari in ceea ce priveste sediul profesional:
 pentru stabilirea sediului profesional si punctelor de lucru este necesar ca
persoana fizică titulară care se autorizează ca PFA, titularul întreprinderii individuale
sau oricare membru al întreprinderii familiale, după caz, să prezinte înscrisul care
atestă dreptul de folosinţă asupra imobilului cu destinaţie de sediu profesional/punct de
lucru.
 dacă la sediul profesional, imobil cu destinaţie de locuinţă, nu se desfăşoară
nici o activitate economică, persoana fizică titulară a PFA, titularul întreprinderii
individuale sau membrul întreprinderii familiale care are dreptul de folosinţă asupra
imobilului depune o declaraţie pe propria răspundere, sub semnătură privată, prin care
atestă faptul că la sediul profesional nu desfăşoară activitate economică, în acest caz
nefiind necesare formalităţile de modificare a destinatiei de utilizare a locuintelor.
Tot aodată cu modificările din 2016, au fost făcute limitări al numarului de
angajati si de obiecte de activitate:
 PFA poate avea în obiectul de activitate cel mult 5 clase de activităţi
prevăzute de codul CAEN si poate angaja cel mult trei persoane cu contract individual
de muncă.
 Întreprinderea individuală II poate avea în obiectul de activitate cel mult 10
clase de activităţi prevăzute de codul CAEN si poate angaja cel mult 8 salariaţi, terţe
persoane, cu contract individual de muncă.

  251
Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei II sau PFA nu va fi considerat

un angajat al unor terţe persoane cu care colaborează (potrivit art 16) chiar dacă
colaborarea este exclusivă.
 Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei II sau PFA poate cumula şi
calitatea de salariat al unei terţe persoane care funcţionează atât în acelaşi domeniu, cât
şi într-un alt domeniu de activitate economică.
 Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei II sau PFA este asigurat în
sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi are dreptul de a fi
asigurat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj, în
condiţiile prevăzute de lege.
 Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei II sau PFA răspunde pentru
obligaţiile asumate în exploatarea întreprinderii economice cu bunurile din patrimoniul
de afectaţiune. Dacă acestea nu sunt suficiente pentru satisfacerea creanţelor, pot fi
urmărite şi celelalte bunuri ale debitorului.
Au fost introduse de asemenea şi facilitati acordate studentilor:
 Studenţii care vor să înfiinţeze o afacere proprie sunt scutiţi de la plata
taxelor pentru operaţiunile de înregistrare şi autorizare a unui PFA sau a unei
întreprinderi individuale prin oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale,
precum şi de la plata tarifelor pentru serviciile de asistenţă prestate de aceste oficii.
 studentul care obţine calitatea de titular al PFA sau de titular al întreprinderii
individuale trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
a) să urmeze cursurile unei instituţii de învăţământ superior acreditate în
România;
b) să fie cel puţin în anul II de studiu şi să fi promovat, integral, la data
solicitării, toate cerinţele programei de învăţământ prevăzute de senatul instituţiei;
c) nu a împlinit vârsta de 30 de ani.
În termen de 2 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, persoanele fizice
autorizate şi întreprinderile individuale al căror număr de activităţi incluse în obiectul
de activitate este mai mare decât cel prevăzut solicită oficiului registrului comerţului
competent modificarea, în mod corespunzător, a menţiunilor din registrul comerţului
referitoare la obiectul de activitate. In termen de 60 de zile de la implinirea acestui
termen, oficiul registrului comertului radiaza, din oficiu, persoanele fizice autorizate si
intreprinderile individuale care nu si-au indeplinit obligatia de modificare a
mentiunilor referitoare la obiectul de activitate 205.

8.2. Înregistrarea în registrul comerţului. Răspunderea pentru neefectuarea


înregistrării.

Persoanele fizice prevazute la art. 4 lit. a) si b) au obligatia sa solicite


inregistrarea in registrul comertului si autorizarea functionarii, inainte de inceperea
activitatii economice, ca persoane fizice autorizate, denumite in
continuare PFA, respectiv intreprinzatori persoane fizice titulari ai unei intreprinderi
individuale.

                                                            
205
Important! Aceste modificari intra in vigoare de la data de 17 Ianuarie 2017.

  252
Reprezentantul intreprinderii familiale are obligatia sa solicite inregistrarea in
registrul comertului si autorizarea functionarii, inainte de inceperea activitatii
economice. În cazul in care acesta nu formuleaza cererea in termen de 7 zile de la
incheierea acordului de constituire prevazut la art. 29 alin. (1), oricare membru al
intreprinderii familiale poate sa solicite inregistrarea in registrul comertului si
autorizarea functionarii. În toate cazurile, cererea de inregistrare in registrul comertului
si de autorizare a functionarii trebuie formulata in termen de 15 zile de la incheierea
acordului de constituire prevazut la art. 29 alin. (1). În caz de nerespectare a
termenului prevazut la alin. (3), este necesara incheierea unui nou acord de constituire.
Persoanele prevăzute la art. anterioare au obligaţia de a solicita înscrierea în
registrul comerţului a menţiunilor privind participarea în mod obişnuit a soţiei/soţului
la activitatea desfăşurată de întreprinderea individuală/persoana fizică autorizată, pe
baza declaraţiei pe propria răspundere şi a certificatului de căsătorie.
Încetarea activităţii soţiei/soţului se menţionează în registrul comerţului în
termen de 15 zile, pe baza declaraţiei pe propria răspundere a titularului întreprinderii
individuale/persoanei fizice autorizate.
Pot desfasura activitati economice in una dintre formele prevazute la art. 4
persoanele fizice care:
a) au implinit varsta de 18 ani, in cazul persoanelor fizice care solicita
autorizarea pentru desfasurarea de activitati economice conform art. 4 lit. a) si b) si al
reprezentantului intreprinderii familiale, respectiv varsta de 16 ani, in cazul membrilor
intreprinderii familiale;
b) nu au savarsit fapte sanctionate de legile financiare, vamale si cele care
privesc disciplina financiar-fiscala, de natura celor care se inscriu in cazierul fiscal;
c) au un sediu profesional declarat conform art. 9 alin. (2);
d) declara pe propria raspundere ca indeplinesc conditiile de functionare
prevazute de legislatia specifica in domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protectiei
mediului si al protectiei muncii.
Îndeplinirea conditiilor prevazute la alin. (1) lit. d) se face potrivit art. 5, 15 si
urmatoarele din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalitatilor la inregistrarea
in registrul comertului a persoanelor fizice, asociatiilor familiale si persoanelor
juridice, inregistrarea fiscala a acestora, precum si la autorizarea functionarii
persoanelor juridice, cu modificarile si completarile ulterioare, atat pentru sediul
profesional, pentru fiecare punct de lucru, cat si pentru activitatile desfasurate in afara
sediului profesional sau a punctelor de lucru. În cazul in care, potrivit unor prevederi
legale speciale, pentru anumite activitati economice este necesara indeplinirea unor
conditii de pregatire profesionala si/sau de atestare a pregatirii profesionale, persoanele
prevazute la art. 4 trebuie sa faca dovada indeplinirii acestora.
PFA, intreprinzatorul persoana fizica titular al intreprinderii individuale si
intreprinderea familiala au sediul profesional declarat prin cererea de inregistrare in
registrul comertului si de autorizare a functionarii. Pentru stabilirea sediului
profesional este necesar ca PFA, titularul intreprinderii individuale sau oricare
membru al intreprinderii familiale, de la caz la caz, sa detina un drept de folosinta
asupra imobilului la adresa caruia acesta este declarat. Desfasurarea activitatilor
economice prin intermediul unui sediu permanent de catre cetatenii altor state membre

  253
ale Uniunii Europene sau ale Spatiului Economic European se realizeaza cu
respectarea reglementarilor in vigoare privind sediul permanent.
Cererea de inregistrare in registrul comertului si de autorizare a functionarii se
depune la registrul comertului de pe langa tribunalul din judetul in care solicitantul isi
stabileste sediul profesional. Cererea de inregistrare in registrul comertului si de
autorizare a functionarii va fi insotita de documentatia prevazuta in anexa care face
parte integranta din prezenta ordonanta de urgenta.
Înregistrarea in registrul comertului a persoanei fizice autorizate, a intreprinderii
individuale si a intreprinderii familiale se face in baza rezolutiei motivate a
directorului oficiului registrului comertului de pe langa tribunal. Daca socoteste
indeplinite conditiile prevazute de art. 8 si 9, directorul oficiului registrului comertului
de pe langa tribunal va dispune inregistrarea in registrul comertului si autorizarea
functionarii persoanei fizice autorizate, a intreprinderii individuale si a intreprinderii
familiale. Prin aceeasi rezolutie va dispune si inregistrarea in registrul comertului a
declaratiei-tip pe propria raspundere date conform prevederilor Legii nr. 359/2004, cu
modificarile si completarile ulterioare. Dispozitiile art. 172 din Legea nr. 359/2004, cu
modificarile si completarile ulterioare, referitoare la transmiterea declaratiilor-tip catre
autoritatile publice competente, se aplica in mod corespunzator. Daca documentele
depuse in sustinerea cererii sunt incomplete, directorul oficiului registrului comertului
de pe langa tribunal va dispune prin rezolutie motivata acordarea unui termen de
maximum 15 zile pentru completarea acestora. Termenul va fi comunicat solicitantului
fie pe loc, daca este prezent, fie prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire.
În toate cazurile se vor indica documentele care urmeaza sa fie depuse pana la
termenul acordat. La cererea motivata a solicitantului, termenul de 15 zile poate fi
prelungit. În cazul in care nu sunt indeplinite conditiile legale, directorul oficiului
registrului comertului de pe langa tribunal va dispune prin rezolutie motivata
respingerea cererii de inregistrare in registrul comertului si de autorizare a functionarii
pentru persoana fizica autorizata, intreprinderea individuala sau intreprinderea
familiala solicitanta, precum si a inregistrarii declaratiei-tip pe propria raspundere date
conform Legii nr. 359/2004, cu modificarile si completarile ulterioare. Rezolutiile
directorului oficiului registrului comertului de pe langa tribunal cu privire la
inmatriculare si orice alte inregistrari in registrul comertului, conform prezentei
ordonante de urgenta, se executa de indata, in baza lor efectuandu-se inregistrarile
dispuse prin acestea, fara nicio alta formalitate.
Împotriva rezolutiei directorului oficiului registrului comertului de pe langa
tribunal se poate formula plangere in termen de 15 zile de la pronuntare sau de la
comunicare, dupa caz. Plangerea se depune la judecatoria in a carei raza teritoriala se
afla sediul profesional al solicitantului si se judeca in conditiile dreptului comun.
Dispozitiile art. 7 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului, republicata, cu
modificarile si completarile ulterioare, se aplica in mod corespunzator. Aplicarea
rezolutiilor directorului oficiului registrului comertului de pe langa tribunal cu privire
la inmatriculare si orice alte inregistrari in registrul comertului, conform prezentei
ordonante de urgenta, nu se suspenda in cursul judecatii. Cererile adresate instantelor
judecatoresti conform prezentei ordonante de urgenta sunt scutite de taxa judiciara de
timbru si de timbru judiciar.

  254
În cazul prevazut la art. 11 alin. (2) sau in cazul unei hotarari judecatoresti
irevocabile care dispune astfel, oficiul registrului comertului de pe langa tribunal va
elibera certificatul de inregistrare, continand codul unic de inregistrare, certificatul
constatator emis in baza declaratiei pe propria raspundere, precum si alte acte
prevazute de lege, dupa caz. Termenul de eliberare a certificatului de inregistrare si,
dupa caz, a certificatului de inscriere de mentiuni este de 3 zile lucratoare, respectiv 5
zile lucratoare, calculat de la data inregistrarii cererii sau, dupa caz, de la data
completarii cererii cu documentele solicitate. Certificatul de inregistrare, continand
codul unic de inregistrare, este documentul care atesta inregistrarea in registrul
comertului, autorizarea functionarii, precum si luarea in evidenta de catre autoritatea
fiscala competenta. Dispozitiile art. 11 si 13 din Legea nr. 359/2004, cu modificarile si
completarile ulterioare, referitoare la atribuirea si utilizarea codului unic de
inregistrare, se aplica in mod corespunzator.
Fara a aduce atingere dispozitiilor art. 28 alin. (2), o persoana poate avea cate
un singur certificat de inregistrare pentru statutul juridic, respectiv cel de PFA, titular
de intreprindere individuala sau membru al unei intreprinderi familiale pentru care a
fost autorizata. Schimbarea sediului profesional si a obiectului principal de activitate
se inregistreaza in registrul comertului, cu aplicarea corespunzatoare a dispozitiilor
prezentului capitol. Punctele de lucru se inregistreaza in registrul comertului, cu
respectarea dispozitiilor privind sediul profesional si cu aplicarea corespunzatoare a
dispozitiilor prezentului capitol. Pentru desfasurarea unei activitati pentru care nu s-a
cerut inregistrarea in registrul comertului si autorizarea functionarii este necesara
obtinerea acestora potrivit prezentului capitol. Cererea pentru efectuarea modificarilor
prevazute la alin. (2)–(4) se depune la registrul comertului in care este inregistrata
PFA, intreprinderea individuala sau intreprinderea familiala, insotita de declaratia pe
propria raspundere, prevazuta la pct. 1.3, 2.3 sau 3.3 din anexa, dupa caz. Oficiul
registrului comertului de pe langa tribunal va elibera un nou certificat de inregistrare in
cazul prevazut la alin. (2) si, in toate cazurile, certificatul de inscriere de mentiuni si
certificatul constatator emis in baza declaratiei pe propria raspundere, precum si alte
acte prevazute de lege. Modificarea acordului de constituire a intreprinderii familiale
se declara, in termen de 15 zile de la incheierea actului aditional, la registrul
comertului in care este inregistrata intreprinderea familiala. Oficiul registrului
comertului de pe langa tribunal va inregistra modificarile si va elibera certificatul de
inscriere de mentiuni, cu respectarea prevederilor legale aplicabile.
Persoana fizica autorizata, titularul intreprinderii individuale si reprezentantul
intreprinderii familiale vor tine contabilitatea in partida simpla, potrivit reglementarilor
privind organizarea si conducerea evidentei contabile in partida simpla de catre
persoanele fizice care au calitatea de contribuabil, in conformitate cu prevederile Legii
nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare.

  255
8.2.1. Regimul juridic al PFA, al intreprinzatorilor titulari ai intreprinderilor
individuale si al intreprinderilor familiale

8.2.1.1. Regimul juridic al PFA

În scopul exercitarii activitatii pentru care a fost autorizata, PFA poate colabora
cu alte persoane fizice autorizate ca PFA, intreprinzatori persoane fizice titulari ai unor
intreprinderi individuale sau reprezentanti ai unor intreprinderi familiale ori cu alte
persoane fizice sau juridice, pentru efectuarea unei activitati economice, fara ca
aceasta sa ii schimbe statutul juridic dobandit potrivit prezentei sectiuni.
PFA isi poate desfasura activitatea conform prevederilor art. 4 lit. a) sau poate
angaja, in calitate de angajator, terte persoane cu contract individual de munca,
incheiat in conditiile legii. Cu toate acestea, o persoana poate cumula calitatea de
persoana fizica autorizata cu cea de salariat al unei terte persoane care functioneaza
atat in acelasi domeniu, cat si intr-un alt domeniu de activitate economica decat cel
pentru care PFA este autorizata. PFA nu va fi considerata un angajat al unor terte
persoane cu care colaboreaza potrivit art. 16, chiar daca colaborarea este exclusiva,
modificat de Ordonanta de urgenta nr. 46/2011 – pentru modificarea si completarea
art. 17 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 44/2008 privind desfasurarea
activitatilor economice de catre persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale
si intreprinderile familiale din 11 mai 2011, M. Of. 350/2011.
PFA este asigurata in sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari
sociale si are dreptul de a fi asigurata in sistemul asigurarilor sociale de sanatate si al
asigurarilor pentru somaj, in conditiile prevazute de lege.
PFA isi desfasoara activitatea folosind in principal forta de munca si
aptitudinile sale profesionale. Ea nu poate cumula si calitatea de intreprinzator
persoana fizica titular al unei intreprinderi individuale. PFA poate cere ulterior
schimbarea statutului juridic dobandit si autorizarea ca intreprinzator persoana fizica
titular al unei intreprinderi individuale, cu respectarea dispozitiilor cap. II si ale art. 21.
PFA raspunde pentru obligatiile sale cu patrimoniul de afectatiune, daca acesta
a fost constituit, si, in completare, cu intreg patrimoniul sau, iar in caz de insolventa,
va fi supusa procedurii simplificate prevazute de Legea nr. 85/2006 privind procedura
insolventei, cu modificarile ulterioare, daca are calitatea de comerciant, potrivit art. 7
din Codul comercial. Creditorii isi vor executa creantele potrivit dreptului comun, in
cazul in care PFA nu are calitatea de comerciant. Orice persoana interesata poate face
dovada calitatii de comerciant in cadrul procedurii insolventei sau separat, prin actiune
in constatare, daca justifica un interes legitim.
PFA isi inceteaza activitatea si este radiata din registrul comertului in
urmatoarele cazuri:
a) prin deces;
b) prin vointa acesteia;
c) in conditiile art. 25 din Legea nr. 26/1990, republicata, cu modificarile si
completarile ulterioare.
Cererea de radiere, insotita de copia certificata pentru conformitate cu
originalul a actelor doveditoare, dupa caz, se depune la oficiul registrului comertului

  256
de pe langa tribunalul unde isi are sediul profesional, de catre orice persoana
interesata. Dispozitiile art. 11–13 se aplica in mod corespunzator.
Soţia/Soţul titularului întreprinderii individuale/persoanei fizice autorizate se
poate asigura în sistemul public de pensii pe bază de contract de asigurare socială, în
sistemul asigurărilor pentru şomaj, prin încheierea unui contract de asigurare de şomaj
în condiţiile prevăzute la art. 22 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor
pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările
ulterioare, precum şi în sistemul asigurărilor de sănătate, în condiţiile prevăzute de
lege.

8.2.1.2. Regimul juridic al intreprinzatorului persoana fizica titular al intreprinderii


individuale

Întreprinderea individuala nu dobandeste personalitate juridica prin


inregistrarea in registrul comertului. Întreprinzatorul persoana fizica titular al
intreprinderii individuale este comerciant persoana fizica de la data inregistrarii sale in
registrul comertului.
Pentru organizarea si exploatarea intreprinderii sale, intreprinzatorul persoana
fizica, in calitate de angajator persoana fizica, poate angaja terte persoane cu contract
individual de munca, inregistrat la inspectoratul teritorial de munca, potrivit legii, si
poate colabora cu alte PFA, cu alti intreprinzatori persoane fizice titulari ai unor
intreprinderi individuale sau reprezentanti ai unor intreprinderi familiale ori cu alte
persoane juridice, pentru efectuarea unei activitati economice, fara ca aceasta sa ii
schimbe statutul juridic dobandit potrivit prezentei sectiuni.
Întreprinzatorul persoana fizica titular al unei intreprinderi individuale nu va fi
considerat un angajat al unor terte persoane cu care colaboreaza potrivit art. 24, chiar
daca colaborarea este exclusiva. Întreprinzatorul persoana fizica titular al unei
intreprinderi individuale poate cumula si calitatea de salariat al unei terte persoane care
functioneaza atat in acelasi domeniu, cat si intr-un alt domeniu de activitate economica
decat cel in care si-a organizat intreprinderea individuala.
Întreprinzatorul persoana fizica titular al unei intreprinderi individuale este
asigurat in sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale si are dreptul
de a fi asigurat in sistemul asigurarilor sociale de sanatate si al asigurarilor pentru
somaj, in conditiile prevazute de lege.
Persoana fizica titulara a intreprinderii individuale raspunde pentru obligatiile
sale cu patrimoniul de afectatiune, daca acesta a fost constituit, si, in completare, cu
intreg patrimoniul, iar in caz de insolventa, va fi supusa procedurii simplificate
prevazute de Legea nr. 85/2006, cu modificarile ulterioare.
Întreprinzatorul persoana fizica titular al unei intreprinderi individuale isi
inceteaza activitatea si este radiat din registrul comertului in urmatoarele cazuri:
a) prin deces;
b) prin vointa acestuia;
c) in conditiile art. 25 din Legea nr. 26/1990, republicata, cu modificarile si
completarile ulterioare.
Cererea de radiere, insotita de copia certificata pentru conformitate cu
originalul a actelor doveditoare, dupa caz, se depune la oficiul registrului comertului

  257
de pe langa tribunalul unde isi are sediul profesional, de catre orice persoana
interesata. În cazul prevazut la alin. (1) lit. a) mostenitorii pot continua intreprinderea,
daca isi manifesta vointa, printr-o declaratie autentica, in termen de 6 luni de la data
dezbaterii succesiunii. Cand sunt mai multi mostenitori, acestia isi vor desemna un
reprezentant, in vederea continuarii activitatii economice ca intreprindere familiala.
Dispozitiile art. 11–13 se aplica in mod corespunzator. Activitatea va putea fi
continuata sub aceeasi firma, cu obligatia de mentionare in cuprinsul acelei firme a
calitatii de succesor.

8.2.1.3. Regimul juridic al intreprinderii familiale

Întreprinderea familiala este constituita din 2 sau mai multi membri ai unei
familii. Membrii unei intreprinderi familiale pot fi simultan PFA sau titulari ai unor
intreprinderi individuale. De asemenea, acestia pot cumula si calitatea de salariat al
unei terte persoane care functioneaza atat in acelasi domeniu, cat si intr-un alt domeniu
de activitate economica decat cel in care si-au organizat intreprinderea familiala.
Membrii unei intreprinderi familiale sunt asigurati in sistemul public de pensii si alte
drepturi de asigurari sociale si au dreptul de a fi asigurati in sistemul asigurarilor
sociale de sanatate si al asigurarilor pentru somaj, in conditiile prevazute de lege.
Întreprinderea familiala nu poate angaja terte persoane cu contract de munca.
Întreprinderea familiala se constituie printr-un acord de constituire, incheiat de
membrii familiei in forma scrisa, ca o conditie de validitate. Acordul de constituire va
stipula numele si prenumele membrilor, reprezentantul, data intocmirii, participarea
fiecarui membru la intreprindere, conditiile participarii, cotele procentuale in care vor
imparti veniturile nete ale intreprinderii, raporturile dintre membrii intreprinderii
familiale si conditiile de retragere, sub sanctiunea nulitatii absolute. Reprezentantul
desemnat prin acordul de constituire va gestiona interesele intreprinderii familiale in
temeiul unei procuri speciale, sub forma unui inscris sub semnatura privata. Procura
speciala se semneaza de catre toti membrii intreprinderii care au capacitate de exercitiu
si reprezentantii legali ai celor cu capacitate de exercitiu restransa. În scopul exercitarii
activitatii pentru care a fost autorizata, intreprinderea familiala, prin reprezentantul
sau, poate colabora cu alte persoane fizice autorizate ca PFA, intreprinzatori persoane
fizice titulari ai unor intreprinderi individuale sau reprezentanti ai unor intreprinderi
familiale ori cu alte persoane fizice sau juridice, pentru efectuarea unei activitati
economice, fara ca aceasta sa ii schimbe statutul juridic dobandit potrivit prezentei
sectiuni.
Întreprinderea familiala nu are patrimoniu propriu si nu dobandeste
personalitate juridica prin inregistrarea in registrul comertului. Prin acordul de
constituire a intreprinderii familiale, membrii acesteia pot stipula constituirea unui
patrimoniu de afectatiune. În cazul prevazut la alin. (2), prin acordul de constituire sau
printr-un act aditional la acesta se vor stabili cotele de participare a membrilor la
constituirea patrimoniului de afectatiune. Daca membrii intreprinderii convin in
unanimitate, cotele de participare pot fi diferite de cele prevazute pentru participarea la
veniturile nete sau pierderile intreprinderii.
Membrii intreprinderii familiale sunt comercianti persoane fizice de la data
inregistrarii acesteia in registrul comertului si raspund solidar si indivizibil pentru

  258
datoriile contractate de reprezentant in exploatarea intreprinderii cu patrimoniul de
afectatiune, daca acesta a fost constituit, si, in completare, cu intreg patrimoniul,
corespunzator cotelor de participare prevazute la art. 29 alin. (1).
Deciziile privind gestiunea curenta a intreprinderii familiale se iau de catre
reprezentantul desemnat in conditiile art. 29 alin. (2). Actele de dispozitie asupra
bunurilor afectate activitatii intreprinderii familiale se vor lua cu acceptul majoritatii
simple a membrilor intreprinderii, cu conditia ca aceasta majoritate sa includa si
acordul proprietarului bunului care va face obiectul actului. Actele prin care se
dobandesc bunuri pentru activitatea intreprinderii familiale se incheie de reprezentant
fara autorizarea prealabila a membrilor, daca valoarea bunului cu privire la care se
incheie actul nu depaseste 50% din valoarea bunurilor care au fost afectate
intreprinderii potrivit art. 30 alin. (2) si a sumelor de bani aflate la dispozitia
intreprinderii la data actului. Bunurile dobandite sunt coproprietatea membrilor in
cotele prevazute la art. 29 alin. (1) sau la art. 30 alin. (3), dupa caz.
Întreprinderea familiala isi inceteaza activitatea si este radiata din registrul
comertului in urmatoarele cazuri:
a) mai mult de jumatate dintre membrii acesteia au decedat;
b) mai mult de jumatate dintre membrii intreprinderii cer incetarea acesteia sau
se retrag din intreprindere;
c) in conditiile art. 25 din Legea nr. 26/1990, republicata, cu modificarile si
completarile ulterioare.
Cererea de radiere, insotita de copia certificata pentru conformitate cu
originalul a actelor doveditoare, dupa caz, se depune la oficiul registrului comertului
de pe langa tribunalul unde isi are sediul profesional, de catre orice persoana
interesata. Dispozitiile art. 11–13 se aplica in mod corespunzator.
În cazul in care membrii intreprinderii familiale au constituit un patrimoniu de
afectatiune potrivit art. 30 alin. (2) sau au dobandit bunuri potrivit art. 32 alin. (3),
bunurile se impart conform cotelor prevazute la art. 30 alin. (3). În cazul in care nu a
fost constituit un patrimoniu de afectatiune, bunurile dobandite potrivit art. 32 alin. (3)
se impart conform cotelor prevazute la art. 29 alin. (1).

Ce mai trebuie să stim!


Primariile pot sa isi constituie birouri de asistenta si reprezentare a persoanelor
fizice prevazute la art. 4, prin reorganizarea activitatii desfasurate in temeiul
dispozitiilor Legii nr. 300/2004, cu modificarile si completarile ulterioare. Persoanele
fizice pot opta sa efectueze formalitatile prevazute la cap. II si prin intermediul
birourilor de asistenta si reprezentare. Birourile de asistenta si reprezentare pot sa
reprezinte persoana fizica solicitanta in cadrul procedurilor de obtinere a autorizatiei si
inregistrarii in registrul comertului, in temeiul unei cereri de reprezentare. Birourile de
asistenta si reprezentare au urmatoarele competente:
a) primesc si ordoneaza documentatia pentru inregistrare si autorizare;
b) remit cererea de inregistrare in registrul comertului si de autorizare a
functionarii, insotita de documentatia de sustinere, la registrul comertului competent,
efectueaza corespondenta cu acesta in scopul obtinerii inregistrarii si autorizarii,
precum si pentru primirea certificatului de inregistrare si a celorlalte acte, in original;

  259
c) remit solicitantului actele in original primite de la registrul comertului, prin
scrisoare recomandata cu confirmare de primire, in termen de 5 zile lucratoare de la
data primirii din partea acestuia; actele se socotesc comunicate solicitantului la data la
care acestea devin disponibile destinatarului pe suport hartie;
d) acorda solicitantilor asistenta privind operatiunea de inregistrare in registrul
comertului si de autorizare a functionarii.
Pentru serviciile prestate primariile vor putea percepe taxe pe care le pot stabili
autonom, in temeiul principiului autonomiei locale. Primariile vor pune la dispozitia
publicului un formular standard al cererii de reprezentare prevazute la alin. (3).
Cererea de reprezentare, cererea de inregistrare in registrul comertului si de autorizare
a functionarii si documentatia de sustinere pot fi remise la registrul comertului
competent in format electronic, utilizand Sistemul de autorizare si inregistrare online
si/sau pe suport hartie, prin posta, cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire
cu continut declarat, ori direct la registrul comertului. În scopul liberului acces al
cetatenilor la servicii publice administrative de calitate, birourile de asistenta si
reprezentare pot primi cereri de reprezentare si pot presta servicii de asistenta,
indiferent de sediul profesional al solicitantului si de registrul comertului caruia i se
adreseaza acesta.
Acolo unde prezenta ordonanta de urgenta nu dispune, prevederile Legii nr.
26/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cele ale
Legii nr. 359/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, se vor aplica
corespunzator, in masura in care nu contravin dispozitiilor prezentei ordonante de
urgenta.
Persoanele fizice prevazute la art. 3 alin. (1), care desfasoara o activitate
economica autorizata si recunoscuta intr-un alt stat membru al Uniunii Europene sau al
Spatiului Economic European, in forme similare cu cele prevazute de prezenta
ordonanta de urgenta, pot fi autorizate sa desfasoare pe teritoriul Romaniei aceleasi
tipuri de activitati pentru care au fost autorizate in acel alt stat, cu respectarea
dispozitiilor art. 1 si 3. În cazul prevazut la alin. (1), cererea de inregistrare in registrul
comertului si de autorizare a functionarii este de competenta directorului oficiului
registrului comertului de pe langa tribunalul in raza caruia a fost ales si declarat sediul
profesional. Cererea va fi insotita de urmatoarele acte:
a) carte de identitate sau pasaport al solicitantului – fotocopie si traducere in
limba romana, certificate olograf;
b) documentatia care atesta functionarea legala, obtinuta in celalalt stat al
Uniunii Europene sau al Spatiului Economic European – fotocopie si traducere in
limba romana, certificate olograf.
În functie de forma de organizare pentru care se solicita autorizarea, se vor
aplica corespunzator prevederile cap. II. Persoanele prevazute la art. 4 sunt platitoare
de impozit pe venit in conditiile prevazute de Legea nr. 571/2003, cu modificarile si
completarile ulterioare.
Procedurile desfasurate potrivit Legii nr. 300/2004, cu modificarile si
completarile ulterioare, se vor finaliza potrivit prevederilor legii aplicabile la data
initierii acestora. Persoanele fizice si asociatiile familiale autorizate si inregistrate in
registrul comertului in temeiul unor acte normative anterioare prezentei ordonante de
urgenta pot functiona in baza certificatului de inregistrare, emis de oficiul registrului

  260
comertului de pe langa tribunal, o perioada de 2 ani de la data intrarii in vigoare a
prezentei ordonante de urgenta. Pana la implinirea termenului de 2 ani, persoanele
prevazute la alin. (2) vor opta pentru desfasurarea activitatii in una dintre formele
prevazute de prezenta ordonanta de urgenta. Dispozitiile cap. II se aplica in mod
corespunzator. Persoanele prevazute la alin. (2) care nu si-au exercitat dreptul de
optiune isi inceteaza activitatea si vor fi radiate din registrul comertului, din oficiu,
fara nicio alta formalitate. Rezolutia prin care directorul oficiului registrului
comertului de pe langa tribunal dispune radierea se publica pe pagina de internet a
Oficiului National al Registrului Comertului si se afiseaza, sub forma tabelara, la
sediul oficiului registrului comertului unde s-a dispus radierea. Împotriva rezolutiei se
poate formula plangere, in conditiile art. 12, care se aplica in mod corespunzator,
modificat de Ordonanta de urgenta nr. 38/2009 – pentru modificarea art. 39 alin. (2) si
(3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 44/2008 privind desfasurarea
activitatilor economice de catre persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale
si intreprinderile familiale din 22 aprilie 2009, M. Of. 269/2009.
În situatia in care autoritatile publice competente constata ca nu mai sunt
indeplinite conditiile de desfasurare a activitatii care au stat la baza autorizarii
functionarii si aplica sanctiuni contraventionale complementare, notifica oficiul
registrului comertului de pe langa tribunalul din judetul unde este declarat sediul
profesional al persoanei fizice autorizate, intreprinderii individuale sau intreprinderii
familiale sanctionate. Notificarea se comunica in termen de 3 zile de la data expirarii
termenului de contestare sau de la data primirii hotararii judecatoresti definitive si
irevocabile prin care s-a solutionat plangerea impotriva sanctiunii dispuse. Oficiul
registrului comertului de pe langa tribunal va inregistra din oficiu aceasta notificare,
fara plata taxelor prevazute de lege. Dispozitiile alin. (1)–(3) se aplica in mod
corespunzator si in situatia ridicarii sanctiunii.
Orice referire continuta in alte acte normative la sintagma „persoana fizica
autorizata si/sau asociatie familiala“ va fi considerata ca fiind facuta la sintagma
„persoana fizica autorizata, intreprindere individuala si/sau intreprindere familiala“,
dupa caz. Structura denumirii intreprinderii individuale este aceeasi ca si cea a
persoanei fizice autorizate. Dispozitiile art. 30 si 31 din Legea nr. 26/1990,
republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se aplica in mod corespunzator.
La Ordonanta Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea si functionarea
cazierului fiscal, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 664 din 23
iulie 2004, cu modificarile si completarile ulterioare, articolul 8 alineatul (11) se
modifica si va avea urmatorul cuprins: „(11) Obligatia prevazuta la alin. (1) este
indeplinita in situatiile prevazute la lit. a), c), d) si e) prin transmiterea, in format
electronic, a informatiilor din cazierul fiscal al contribuabililor de Agentia Nationala
de Administrare Fiscala Oficiului National al Registrului Comertului, la solicitarea
acestuia, in termen de 8 ore. Solicitarea cuprinde, in mod obligatoriu, urmatoarele
informatii: numele si prenumele/denumirea si codul de identificare fiscala.“
La Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalitatilor la inregistrarea in
registrul comertului a persoanelor fizice, asociatiilor familiale si persoanelor juridice,
inregistrarea fiscala a acestora, precum si la autorizarea functionarii persoanelor
juridice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei Partea I, nr. 839 din 13 septembrie
2004, cu modificarile si completarile ulterioare, articolul 3 alineatul (1) se modifica si

  261
va avea urmatorul cuprins: „Înmatricularea persoanelor fizice autorizate, a
intreprinderilor individuale si a intreprinderilor familiale in registrul comertului si
inregistrarea fiscala a acestora se fac pe baza rezolutiei directorului oficiului registrului
comertului de pe langa tribunal, potrivit legii speciale, fara a fi necesara pronuntarea
de catre judecatorul delegat a incheierii prevazute la art. 6 alin. (1) din Legea nr.
26/1990 privind registrul comertului, republicata, cu modificarile si completarile
ulterioare”.
La data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta se abroga:
a) Legea nr. 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice si a asociatiilor
familiale care desfasoara activitati economice in mod independent, publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004, cu modificarile si
completarile ulterioare;
b) Hotararea Guvernului nr. 1.766/2004 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a Legii nr. 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice si
a asociatiilor familiale care desfasoara activitati economice in mod independent,
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.048 din 12 noiembrie 2004;
c) art. 17 lit. a) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului, republicata
in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 49 din 4 februarie 1998, cu modificarile
si completarile ulterioare;
d) orice alte dispozitii contrare.

8. 3. Constituirea fondului de comerţ. Operaţiuni asupra fondului de comerţ.

În legislatia româna nu întâlnim o reglementare speciala privind fondul de


comert ci doar în mod incidental, legiuitorul foloseste termenul de fond de comert în
art. 861[1] Cod comercial, abrogat prin Legea nr.64/1995 si art. 21 litera "e" [2]si 38 din
Legea nr.26/1990 republicata în 1998.
Utilitatea "fondului de comert" a fost reclamata de nevoia comerciantilor de a-si
proteja clientela de agresiunea concurentei, pe de o parte, iar, pe de alta parte, de
nevoia creditorilor comerciantilor de a-si constitui acest fond ca o garantie a executarii
obligatiilor asumate.
În acest scop, comerciantii au cerut protejarea investitiilor intelectuale si
financiare realizate în timpul constituirii si dezvoltarii întreprinderii si protectie cu
privire la bunurile afectate desfasurarii activitatilor, bucurându-se de un statut
particular, inclusiv de posibilitatea de a ceda aceste bunuri atât prin acte juridice între
vii (inter vivos), cât si prin acte juridice "mortis causae". Pe de alta parte,
creditorii comerciantilor au solicitat ca pentru a înlatura sau numai a diminua riscul
efectuarii de catre comerciant a unor operatiuni juridice facute în fondul lor
(disimularea pretului, vânzari oculte) cesiunea fondului de comert sa fie supusa unor
proceduri si formalitati particulare.
În literatura juridica, fondul de comert a fost definit ca ansamblul de bunuri
mobile si imobile, corporale si incorporale, pe care un comerciant le afecteaza
desfasurarii unei activitati comerciale, în scopul atragerii clientelei si, implicit,
obtinerii de profit.
I. L. Georgescu numea fondul de comert, metaforic, "patrimoniu comercial".

  262
Notiunea de fond de comert se distinge de patrimoniul comerciantului, care
reprezinta toate drepturile si obligatiile acestuia cu valoare comerciala, prin aceea ca
fondul de comert nu cuprinde nici creantele nici datoriile comerciantului.
Notiunea juridica a "fondului de comert" a fost determinata pe baza
elementelor care îl alcatuiesc :
- ansamblul bunurilor mobile sau imobile. Între bunurile mobile unele sunt
corporale, altele sunt incorporale. Imobile fac parte din fondul de comert numai daca
sunt proprietatea comerciantului si în acestea se exercita comertului.
Bunurile corporale care intra în alcatuirea fondului de comert sunt :
- masinile, uneltele, instalatiile;
- marfurile si ambalajele, împreuna cu dotarile inclusiv mobilierul;
- materiile prime, materialele, stocuri de combustibil.
Elementele „incorporale” cuprinse în fondul de comert sunt :
- dreptul asupra numelui comercial (firma), asupra emblemei sau altor semne
distinctive;
- drepturile asupra marcilor de fabrica de comert si de servicii, a brevetelor de
inventie, a denumirilor de origine, a indicatilor de provenienta (art. 21 litera "c", Legea
26/1990);
- drepturile asupra clientelei, vadului comercial;
- drepturile de autor;
- dreptul asupra contractelor de locatiune pentru spatiile destinate activitatii
de comert.
Din enumerarea de mai sus se poate concluziona ca fondul de comert este
o universalitate de fapt, creata ca atare prin vointa titularului sau si totodata un bun
mobil incorporal.
Delimitare notiunii de "fond de comert" de alte notiuni învecinate:
- În primul rând, fondul de comert trebuie delimitat de ceea ce se
numeste magazinul în care îsi desfasoara activitatea comerciantul. "Fondul de comert"
nu se poate reduce la notiunea de magazin care, în mod traditional este specific
comertului "en-detail". Din acest punct de vedere "fond de comert" pot fi urmatoarele:
o uzina, un birou, un magazin amplasat pe spatii întinse (super-market).
- Fondul de comert nu se poate confunda nici cu imobilul în care îsi
desfasoara activitatea.
- Imobilul se disociaza de fondul de comert pentru ca acestea sunt doua
categorii de bunuri care nu apartin totdeauna uneia si aceleiasi persoane. Titularul
fondului de comert este, de multe ori, locatar.
- Fondul de comert trebuie delimitat si de notiunea de "întreprindere".
Întreprinderea este mult mai vasta decât aceea de fond de comert, astfel :
a) întreprinderea nu se limiteaza numai la activitati comerciale, existând
întreprinderi civile, profesiuni liberale, de artizanat în domeniul agriculturii;
b) întreprinderea contine atât elemente materiale cât si elemente grupate si
organizate de comerciant, pe câta vreme, fondul de comert este lipsit de factorul uman.
- Întreprinderea este subiect de drept, are personalitate juridica, pe când
fondul de comert este lipsit de autonomie patrimoniala chiar daca, unele bunuri au
regim juridic diferit de cel recunoscut celorlalte bunuri din patrimoniul comerciantului.

  263
În categoria elementelor incorporale ale fondului de comert sunt
cuprinse drepturile care privesc: firma, emblema, clientela si vadul comercial,
brevetele de inventii, marcile de fabrica, de comert si de serviciu, dreptul de autor.
Aceste drepturi, denumite si drepturi private, confera comerciantului dreptul
exclusiv de a le exploata în folosul sau în conditiile stabilite de lege. Aceste drepturi au
o valoare economica si sunt ocrotite de lege.
Firma sau numele comercial este reglementata de Legea 26/1990 si reprezinta
un element de individualizare a comerciantului în câmpul activitatii comerciale. Ea
consta în numele, sau dupa caz, denumirea sub care un comerciant este înmatriculat în
registrul comertului, îsi exercita comertul si sub care semneaza.
Firmele vor fi scrise în primul rând în limba româna.
Firma unui comerciant persoana fizica se compune din numele comerciantului
si initiala prenumele sau numele si prenumele scrise în întregime.
Legea interzice adaugarea altor elemente care ar putea induce în eroare asupra
naturii sau întinderii comertului ori situatiei comerciantului. Se pot face mentiuni care
sa arate mai precis persoana comerciantului sau felul comertului sau..
Firma unei societati în nume colectiv se compune din numele cel putin unuia
dintre asociati, cu mentiunea "societate în nume colectiv" scrisa în întregime.
Firma unei societati în comandita simpla trebuie sa cuprinda numele a cel putin
unuia dintre asociatii comanditati, cu mentiunea "societate în comandita" scrisa în
întregime.
În scopul protejarii tertilor, legea prevede ca daca numele unei persoane straine
de societate figureaza, cu consimtamântul sau, în firma unei societati în nume colectiv
sau în comandita simpla, aceasta devine raspunzatoare nelimitat si solidar de toate
obligatiile societatii. Aceeasi regula se aplica si comanditarului al carui nume
figureaza în firma unei societati în comandita (art.34 Legea 26/1990).
Ratiunea înscrierii acestei norme în Legea 26/90 este pentru a stavili
împrumutarea cu usurinta a numelui în folosul unei societati comerciale la care nu este
asociata o persoana. Profitul unei societati si atragerea clientelei nu trebuie realizate
folosind numele unor personalitati.
Firma unei societati pe actiuni sau în comandita pe actiuni se compune dintr-o
denumire proprie, de natura a o deosebi de firma altor societati si va fi însotita de
mentiunea scrisa în întregime S.A. sau S.C.A.- în întregime sau prescurtat S.A..
Firma unei S.R.L. se compune dintr-o denumire proprie individualizata, la care
se adauga numele unuia sau al mai multor asociati, însotita de mentiunea scrisa în
întregime S.R.L. sau prescurtat.
Firma filialei sau sucursalei în România a unei societati straine va trebui sa
cuprinda si mentiunea sediului principal din strainatate.
Reguli privind utilizarea firmei
Comerciantul, persoana fizica sau persoana juridica este obligat a mentiona pe
facturi, scrisori, oferte, comenzi, tarife, prospecte si orice alte documente întrebuintate
în comert, numarul de ordine sub care este înmatriculata firma în Registrul Comertului
si anul. Nerespectarea obligatiei se sanctioneaza cu amenda stabilita prin hotarâre
judecatoreasca.
Ratiunea acestei obligatii este de atentionare asupra obligatiei principale de
înmatriculare prevazuta de Legea 26/90 si informarea publicului si a partenerilor

  264
comerciali asupra pozitiei din Registrul Comertului - de unde se pot informa asupra
comerciantului.
Societatea comerciala este obligata ca în orice act, scrisoare sau publicatie
emanând de la ea sa arate pe lânga denumire si numarul de ordine din Registrul
Comertului si forma juridica si sediul societatii.
Pentru S.R.L. se va arata si capitalul social, iar pentru S.A. si S.C.A. capitalul
social din care cel efectiv varsat.
Firma trebuie sa se caracterizeze prin noutate. În acest sens art. 35 din Legea
26/90 prevede ca orice firma noua trebuie sa se deosebeasca de cele existente, iar art.
37 dispune ca "Nici o firma nu va putea cuprinde o denumire întrebuintata de
comerciantii din sectorul public".
Legea 26/90 prevede ca Oficiul Registrul Comertului are obligatia sa refuze
înscrierea unei firme care, fara a introduce elemente de deosebire, poate produce
confuzie cu alte firme înregistrate.
Când o firma este asemanatoare cu alta firma deja înmatriculata, trebuie sa se
adauge o mentiune care s-o deosebeasca de aceasta.
Prin înregistrarea unei firme, care se realizeaza prin înmatricularea
comerciantului în Registrul Comertului, comerciantul dobândeste dreptul de folosinta
exclusiva asupra ei.
În exercitarea comertului, firma devine un element de atragere a clientelei. Sub
acest aspect, firma dobândeste o valoare economica, ea confera un drept patrimonial.
Asupra firmei, comerciantul dobândeste un drept de proprietate incorporala, care poate
fi transmis (în conditiile legii) odata cu fondul de comert. Art. 42 din Legea 26/90
prevede ca firma nu poate fi înstrainata separat de fondul de comert la care este
întrebuintata.
În cazul încalcarii dreptului asupra firmei, prin înmatriculare unui comerciant
cu aceeasi firma, titularul dreptului se poate adresa instantei judecatoresti si cere
radierea înmatricularii în cauza, în conditiile art. 25 din Legea nr.26/90.
Pentru eventuale prejudicii, titularul dreptului încalcat poate cere despagubiri,
potrivit dreptului comun (art. 998, 999 Cod civil, art. 5 lit. "a" si art. 7, 9 si 12 din
Legea nr.11/91) .
Folosirea unei firme care ar avea drept consecinta producerea unei confuzii cu
firma folosita legitim de alt comerciant constituie obiectul infractiunii de concurenta
neloiala si se sanctioneaza în conditiile art. 5 si 8 din Legea nr.11/91 privind
combaterea concurentei neloiale.
Actiunii penale i se alatura si actiunea civila (art. 45 din Legea nr.26/90 - "prin
hotarârea pronuntata instanta va dispune si rectificarea sau radierea înmatricularii ori
mentiunii inexacte").
Emblema comerciala
Ca si firma, emblema este un atribut de identificare în activitatea comerciala.
Este reglementata de Legea nr.26/90.
Potrivit art. 30 din Legea nr.26/90, emblema este semnul sau denumirea care
deosebeste un comerciant de altul de acelasi gen. Emblemele vor fi scrise în primul
rând în limba româna.
Consacrarea emblemei ca element distinct al fondului de comert a fost impusa
de necesitatile practicii comerciale întrucât numele comercial s-a dovedit insuficient

  265
pentru a realiza, pe de parte, atragerea clientelei si pentru a da satisfactie, pe de alta
parte cerintei de originalitate, de individualizare.
Spre deosebire de firma, care este un element obligatoriu pentru
individualizarea comerciantului, emblema are un caracter facultativ.
Continutul emblemei, asa cum prevede Legea nr.26/90, este un semn sau o
denumire.
Prin semn, în acceptiunea codului comercial, se întelege o reprezentare grafica,
figurativa sau nonfigurativa (Ex. de emblema grafica figurativa
: Pelican, nonfigurativa: Renault, Opel, Mercedes).
Denumire poate fi fantezista sau un nume propriu. Ea nu poate fi o denumire
generica, fara nici un fel de specificitate.
Emblema trebuie sa fie un semn distinctiv mai sugestiv decât firma, deoarece
numai astfel va fi apt sa atraga clientela.
Orice emblema trebuie sa aiba caracter de noutate în sensul ca trebuie sa se
deosebeasca de emblemele înscrise în acelasi Registrul Comertului, pentru acelasi fel
de comert, precum si de emblemele altor comercianti de pe piata unde comerciantul îsi
desfasoara activitatea.
Prin înscrierea emblemei în Registrul Comertului, comerciantul dobândeste
dreptul de folosinta exclusiva asupra emblemei.
Emblema va putea fi folosita de comerciant pe panouri de reclama oriunde ar fi
asezate, pe facturi, scrisori, note de comanda, tarife, prospecte, afise, publicatii, cu
conditia sa fie însotita în mod vizibil de firma comerciantului.
Emblema poate fi înstrainata spre deosebire de firma si separat, nu numai odata
cu fondul de comert.
Emblema este, ca si în cazul firmei, protejata de lege prin mijloace preventive si
reperatorii. Astfel, înainte de a fi înregistrata în Registrul Comertului, se va verifica
conditia de unicitate (originalitate) a emblemei.
În cazul în care titularul emblemei a fost prejudiciat prin înscrierea în Registrul
Comertului a unei mentiuni care aduce atingere dreptului sau, el poate cere instantei
judecatoresti radierea acelei mentiuni. pentru prejudiciile cauzate prin folosirea fara
drept unei embleme, persoana vinovata va fi obligata la plata unor despagubiri, în
conditiile dreptului comun. Daca întrebuintarea unei embleme este de natura sa
produca confuzie cu emblema folosita legitim de un alt comerciant, fapta este
considerata infractiune de concurenta neloiala si se sanctioneaza în conditiile art. 5 din
Legea 11/91.
Clientela si vadul comercial
Nu este reglementata în legislatia româna. În legislatia franceza (L din 1909),
clientela este considerata un element esential al fondului de comert.
Clientela are un rol important pentru activitatea unui comerciant; ea determina,
prin numar, calitate si frecventa, situatia economica a comerciantului, succesul ori
insuccesul acestuia.
Clientela este definita în literatura de specialitate ca totalitatea persoanelor
fizice si juridice care apeleaza, în mod obisnuit, la acelasi comerciant, la fondul de
comert al acestuia, pentru procurarea unor marfuri si servicii.

  266
Desi este o masa de persoane neorganizata si variabila, clientela constituie o
valoare economica, datorita relatiilor ce se stabilesc între titularul fondului de comert
si aceste persoane care îsi procura marfurile si serviciile de la comerciantul respectiv.
Un fond de comert nu poate exista decât daca are o clientela. Pentru a fi inclusa
într-un fond de comert, clientela trebuie sa îndeplineasca urmatoarele conditii:
- sa fie comerciala spre a o deosebi de clientela civila a medicului, avocatului,
notarului sau mestesugarului;
- personala pentru a o putea distinge de clientela altui comerciant;
- actuala (sa existe în realitate, sa fie sigura si reala) pentru ca o clientela
cedata sau pierduta nu mai poate fi considerata ca element a unui fond individual de
comert.
Clientela se afla în strânsa legatura cu vadul comercial, care este definit ca o
aptitudine a fondului de comert de atrage publicul (vadul comercial este locul foarte
frecventat). Vadul comercial depinde atât de factori obiectivi: locul de amplasare a
magazinului unde comerciantul îsi desfasoara activitatea, fie locul unde se afla uzina,
fabrica sau depozitul producatorului ori intermediarului, cât si factori subiectivi:
calitatea marfurilor si serviciilor oferite clientilor, preturile practicate de comercianti,
comportarea personalului comerciantului în raporturile cu clientii, influenta modei,
abilitatea în realizarea reclamei comerciale.
În dreptul afacerilor se confrunta doua conceptii:
a) conceptia clasica, potrivit careia clientela si vadul comercial au întelesuri
diferite;
b) conceptia moderna, care înlatura aceasta distinctie.
Deosebirea între clientela si vadul comercial a fost explicata în doua moduri:
1. Potrivit unei teze, clientela este alcatuita din ansamblul persoanelor atrase de
însasi personalitate comerciantului, în timp ce vadul comercial ar fi ansamblul
persoanelor atrase de amplasarea fondului de comert (aceasta teza este preluata din
reglementarile franceze) .
În timp ce vadul comercial are aptitudinea de atrage clienti mai înainte de a se
trata cu ei, clientela reprezinta care se afla în relatii de afacere cu comerciantul.
2. Potrivit altei teze, clientela vizeaza doua categorii de persoane: acelea care
sunt legate de comerciant printr-un contract de "furnitura" (clientela captiva) si acelea
care se adreseaza comerciantului din motive de încredere sau obisnuinta (clientela
atrasa), iar vadul comercial se refera la clienti trecatori, care sunt atrasi de amplasarea
fondului de comert, dar nu fac decât cumparari ocazionale.
Conceptia moderna are în vedere numai clientela, considerând ca distinctia de
mai sus nu are consecinte juridice.
Notiunea de clientela este astfel definita ansamblul persoanelor aflate în relatii
de afaceri cu un comerciant sau dispuse sa stabileasca asemenea relatii.
I.L. Georgescu si Tudor Popescu subliniau ca clientela este elementul esential
al fondului de comert întrucât fara clientela revânzarea devine imposibila.
Fara clientela, se sustine în conceptia clasica, nu ar putea exista nici fond de
comert, marfa nu s-ar vinde, deci nu s-ar mai produce.
Octavian Capatâna arata ca clientela este un adevarat suport al comertului,
pivotul sine qua non al fondului de comert, principalul sau factor de prosperitate,
conferindu-i atât trasaturi originale pe planul dreptului, cât si valoare economica.

  267
Conceptia moderna reproseaza celei clasice :
a) pe de o parte ca exagereaza importanta clientelei, care în conditiile liberei
concurente, clientela nu apartine comerciantului, oricând ea poate fi scutita de un altul
care ofera marfuri ori servicii mai bune sau care practica un pret mai interesant.
În ultima analiza, clientela este scopul comerciantului, toate celelalte elemente
ale fondului fiind destinate ca mijloace pentru atingerea acestui tel, mentinerii sau
amplificarii clientelei, chiar daca în legislatia româna nu se recunoaste un drept la
clientela, ca drept exclusiv al titularului fondului de comert, totusi titularul are un
anumit drept incorporal asupra clientele care este un element al fondului de comert. El
se poate apara împotriva actelor si faptelor ilicite de sustragere a clientelei sale. În
masura în care aceste acte si fapte constituie manifestari ale concurentei neloiale,
titularul are la dispozitie mijloacele de aparare prevazute de Legea 11/91 art. 4 lit. "i".
Dreptul la clientela nu poate fi transmis separat ci odata cu fondul de comert.
Marcile de fabrica, de comert si de serviciu
Marcile sunt reglementate prin Legea 84/1998 privind marcile si indicatiile
geografice .
Marcile sunt semne distinctive folosite de comercianti pentru a deosebi
produsele, lucrarile si serviciile lor de cele identice sau similare ale altor comercianti si
pentru a stimula îmbunatatirea calitatii produselor, lucrarilor si serviciilor.
Comerciantul are libertatea sa-si aleaga merca pe care o crede corespunzatoare.
Aceasta poate fi constituita din cuvinte, litere, cifre, reprezentari grafice plane sau în
relief, combinatii ale acestor elemente, una sau mai multe culori, forma produsului sau
ambalajului acestuia etc.
Dupa natura si specificul activitati titularului, marcile pot fi: de fabrica,
de comert sau de servicii, iar dupa modul utilizarii pot fi marci individuale (folosite de
un singur comerciant) sau colective (folosite în comun de mai multi comercianti).
În privinta obligativitatii folosirii marcilor, dreptul român a adoptat sistemul
potrivit caruia, în principiu, marcile de comert si de serviciu sunt facultative, iar
marcile de fabrica sunt obligatorii.
Când marca nu este posibila sau necesara, organele administratiei de stat
(Oficiul de Stat pentru Invontii si Marci -OSIM, ministere) pot stabili produsele
exceptate de la obligatia de marcare.
Mai sunt utilizate marca notorie, caracterizata de un renume devenit
international (PEPSI, Coca-Cola, Kodak etc.).
Marca are ca principala functie - protejarea consumatorilor împotriva
contrafacerilor si imitatiilor care ar putea prejudicia nu numai deontologia comerciala
ci si igiena sau sanatatea consumatorilor.
Pentru comerciant marca ofera posibilitatea de a descuraja concurenta care ar
urmari uzurparea prestigiului câstigat de un produs de piata.
Marca este o garantie a calitatii si ajuta pe cumparator sa identifice un produs si
determina, prin mentinerea unei calitati, o anumita preferinta. Publicitatea marcii
determina o crestere a vânzarilor.
Marca are caracter patrimonial, având o valoare economica.
Dreptul la marca se bucura de protectie juridica, daca aceasta îndeplineste unele
conditii de fond si forma.

  268
Conditiile de fond se refera la: distinctivitatea, disponibilitatea, sinceritatea si
liceitatea marcii.
Distinctivitatea are doua elemente: originalitatea si noutatea. În absenta
caracterului distinctiv, concret, nu pot forma o marca, semne uzuale, generice
sau necesare.
Noutatea se apreciaza în mod relativ în raport de: marcile altor comercianti,
legal înregistrate anterior si de ansamblul marcii si nu de elementele sale constitutive,
pentru ca pe consumator îl frapeaza aspectul de ansamblu si nu detaliile.
Originalitatea (specialitatea) consta în cerinta de a distinge provenienta
produsului facându-l totodata inconfundabil cu oricare dintre produsele similare de pe
aceeasi piata.
Disponibilitatea marcii presupune ca semnul ales nu apartine altei persoane, ca
nu exista drepturi anterioare asupra sa.
Sinceritatea consta în interzicerea marfurilor care cuprind indicatii false sau
înselatoare.
Liceitatea semnului (legalitate sau moralitate) înseamna ca acesta sa nu fie
contrar ordinii publice, bunelor moravuri ori de natura sa însele publicul. Sunt
considerate a fi contrare moralei si ordinii publice printre altele: folosirea, fara
autorizatia organelor competente, ca marci sau elemente ale acesteia stemele, drapelele
si alte embleme de stat, a semnelor si sigiliilor oficiale de control si garantie, cât a
oricaror imitatii de blazoane.
Conditiile de forma se refera la modul de folosire a marcii care consta în
aplicarea sau atasarea marcilor pe fiecare produs, pe ambalaj, pe imprimatele de
reclama, pe documentele ce însotesc produsele, cât si pe insigne, anunturi, cataloage,
facturi, orice alte documente ale titularului.
În sistemul nostru juridic, dreptul la marca se dobândeste de persoane fizice sau
persoane juridice prin prioritate de înregistrare la OSIM.
Potrivit reglementarilor legale, cererile de înregistrare a marcilor se examineaza
dupa înregistrarea lor de catre Agentia Generala pentru Metrologie, Standarde si
Inventii din punct de vedere al îndeplinirii conditiilor pentru înregistrarea marcilor
depuse în registru.
Daca în urma examinarii se constata ca sunt îndeplinite conditiile pentru
înregistrarea marcii si daca, în termen de 3 luni de la data publicarii în publicatia
oficiala privind marcile, nu s-au introdus contestatii sau contestatiile introduse au fost
respinse, marca se înregistreaza, eliberându-se solicitantului un certificat de
înregistrare, în caz contrar, cererea se respinge. Înregistrarea marcii confera titularului
un drept de folosire exclusiva a marcii pe un termen de 10 ani de la data constituirii
depozitului.
La cererea titularului, înregistrarea unei marci poate fi reînnoita la împlinirea
fiecarui termen de ocrotire de 10 ani, începând din ultimul an al termenului de ocrotire,
pâna cel târziu 6 luni de la împlinirea acestui termen, fara a se aduce modificari
esentiale.
Drepturile cu privire la o marca individuala înregistrata sau reînnoita pot fi
transmise, în total sau în parte, cu titlu oneros sau gratuit, potrivit legii.
Drepturile cu privire la marca înceteaza:
- pe baza renuntarii exprese a titularului;

  269
- ca urmare a lichidarii titularului, daca marca nu a fost transmisa altui
comerciant;
- prin expirarea termenului de ocrotire, daca nu a fost reînnoita;
- daca marca a fost anulata.
Litigiile privind uzurparea drepturilor asupra marcilor si cele având ca obiect
repararea prejudiciilor cauzate prin folosirea ilegala a marcilor se solutioneaza de
institutiile judecatoresti. Contrafacerea, imitarea sau folosirea fara drept a unei marci
constituie infractiune de concurenta neloiala, incriminata de art. 301 Cod penal.
În scopul asigurarii protectiei prevazute de lege, comerciantii au obligatia sa
ceara înscrierea în Registrul Comertului a mentiunilor privind marcile.
Fondul de comert mai cuprinde dintre drepturile de proprietate industriala:
inventiile, know-how-ul, desenele si modelele industriale.
Fondul de comert, ca un bun unitar, precum si elementele sale componente pot
face obiectul unor acte juridice: vânzare-cumparare, locatiune, gaj etc.
Actele juridice privind fondul de comert sunt guvernate de principiile generale
ale dreptului civil, de luarea în considerare a specificului obiectului acelor acte
juridice.
Fiind considerat un bun mobil, fondul de comert se poate transmite pe cale
succesorala, în conditiile Codului civil.
Vânzarea-cumpararea fondului de comert
Contractul de vânzare-cumparare poate avea ca obiect fondul de comert, ca bun
unitar sau elemente componente ale acestuia.
În ceea ce privesc bunurile imobile (ce fac parte din fondul de comert) sunt
aplicabile regulile dreptului comun referitoare la înstrainarea imobilelor, inclusiv cele
privind publicitatea imobiliara.
Creantele si datoriile titularului fondului de comert nu se transmit ca urmare a
fondului de comert întrucât acestea nu fac parte din fondul de comert. Vânzarea
fondului de comert da nastere unei obligatii speciale în sarcina vânzatorului, respectiv-
a nu face concurenta cumparatorului. Aceasta obligatie exista chiar daca nu a fost
stipulata in mod expres în contract, fiind considerata o forma de manifestare a
obligatiei de garantie a vânzatorului. Vânzarea fondului de comert constituie un act
care trebuie înregistrat în RC, potrivit art. 21 din legea 26/90. Mentiunea devine
opozabila tertilor de la data efectuarii ei în RC.
O aplicatie actuala a principiului vânzarii fondului de comert reprezinta
vânzarea de active în conditiile legii 58/1991 privind privatizarea societatilor
comerciale.
Potrivit art. 53 din Legea 58/91, societatile comerciale care detin active ce
reprezinta unitati care pot fi organizate si pot functiona independent au dreptul sa
vânda astfel de active. Vânzarea se face prin licitatie.
Transmiterea fondului de comert ca aport în societatea comerciala
Fondul de comert poate face obiectul unui aport într-o societate comerciala la a
carui constituire participa titularul fondului.
Potrivit art.65 din Legea nr.31/90, titularul poate transmite dreptul de
proprietate ori numai folosinta asupra fondului de comert.
Transmiterea fondului de comert ca aport în societate este reglementata de
regulile speciale privind constituirea societatilor comerciale.

  270
Locatiunea fondului de comert
Fondul de comert poate face obiect al unui contrat de locatiune, în conditiile
Codului civil.
În temeiul contractului de locatiune, în schimbul unui pret, proprietarul fondului
în calitate de locator, transmite locatarului folosinta asupra fondului de comert.
În lipsa unei stipulati contrare, dreptul de folosinta priveste, ca si în cazul
vânzarii, toate elementele fondului de comert.
Locatarul are dreptul sa continue exercitarea comertului sub firma proprie,
exploatând fondul de comert. Locatorul va putea continua activitatea si sub forma
anterioara mentinând în cuprinsul ei calitatea de succesor, daca locatorul a consimtit
expres.
Locatarul are obligatia sa respecte destinatia economica si functionala a
fondului de comert, data de locator. Locatarul nu poate aduce schimbari în organizarea
si structura fondului de comert, prin schimbarea destinatiei unor bunuri ori prin
înstrainarea lor. Orice modificare este conditionata de acordul locatorului.
Ca si în cazul vânzarii, locatarul are obligatia sa nu faca locatorului concurenta,
prin desfasurarea unui comert de acelasi gen, la mica distanta de locator. Locatiunea
fondului de comert se înregistreaza în Registrul Comertului conform art. 21 din Legea
nr.26/90.
O aplicatie actuala a locatiunii fondului de comert o reprezinta locatia gestiunii,
reglementata prin acte normative speciale (Legea nr.15/90, H.G. 1228/90, H.G.
6140/91).

Gajul asupra fondului de comert


Fondul de comert poate face obiectul unui contract de gaj. Desi gajul este cu
deposedare (se face cu remiterea lucrului catre creditor), gajul asupra fondului de
comert este fara deposedare, având în vedere ca remiterea fondului de comert catre
creditor ar avea drept consecinta imposibilitatea continuarii comertului de catre
comerciantul debitor. În cazul în care creditorul nu ar putea ori nu ar voi sa continue
comertul, remiterea fondului de comert ar echivala cu încetarea activitatii comerciale a
debitorului.
Doctrina si jurisprudenta au imaginat procedeul tehnic al remiterii simbolice a
detentiunii fondului de comert. Acest lucru se realizeaza prin predarea catre creditor a
titlurilor si documentelor privind fondul de comert. Remiterea simbolica a titlurilor
fondului de comert realizeaza si o publicitate a gajului.

8.4. Desfăşurarea activităţilor economice cu respectarea regulilor


concurenţei loiale

În activitatea pe care o desfăşoară, comercianţii sunt obligaţi să nu recurgă la


mijloace frauduloase, nelegale, pentru atragerea şi menţinerea clientelei. Libertatea
concurenţei şi exercitarea cu onestitate a acesteia este garantată de însăşi Constituţie,
care, în art. 135, prevede că statul trebuie să asigure: „libertatea comerţului, protecţia
concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de
producţie" în cazul exercitării abuzive a dreptului la concurenţă, a folosirii mijloacelor

  271
nepermise de lege pentru atragerea clientelei, concurenţa este ilicită, neloială, fiind
interzisă şi sancţionată prin diferite acte normative.
Exercitarea comerţului cu respectarea regulilor oneste ale concurenţei şi
protecţiei consumatorului se manifestă prin:
a) sancţionarea practicilor anticoncurenţiale, monopoliste:
b) sancţionarea întrebuinţării unor mijloace nelicite de atragere a clientelei:
c) combaterea şi sancţionarea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia
cu consumatorii:
d) protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.
Protecţia împotriva practicilor anticoncurenţiale şi a concentrărilor economice
Exercitarea comerţului poate fi obstrucţionată prin practicile anticoncurenţiale
şi concentrările economice.
Interdicţia practicilor anticoncurenţiale şi a concentrărilor economice constituie
obiectul de reglementare al Legii nr. 21/1996 asupra concurentei.
Practicile anticoncurenţiale
Potrivit dispoziţiilor art. 5 din lege, sunt interzise orice înţelegeri între
întreprinderi, orice decizii ale asociaţiilor de întreprinderi şi orice practici concertate,
care au ca obiect sau au ca efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea
concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care:
a) stabilesc, direct sau indirect, preţuri de cumpărare ori de vânzare sau orice
alte condiţii de tranzacţionare;
b) limitează sau controlează producţia, comercializarea, dezvoltarea tehnică sau
investiţiile;
c) împart pieţele sau sursele de aprovizionare;
d) aplică, în raporturile cu partenerii comerciali, condiţii inegale la prestaţii
echivalente, provocând în acest fel unora dintre ei un dezavantaj concurenţial;
e) condiţionează încheierea contractelor de acceptarea de către parteneri a unor
prestaţii suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanţele comerciale,
nu au legătură cu obiectul acestor contracte;
f) constau în participarea, în mod concertat, cu oferte trucate la licitaţii sau la
orice alte forme de concurs de oferte;
g) elimină de pe piaţă alţi concurenţi, limitează sau împiedică accesul pe piaţă şi
libertatea exercitării concurenţei de către alte întreprinderi, precum şi înţelegerile de a
nu cumpăra de la sau de a nu vinde către anumite întreprinderi fără o justificare
rezonabilă.
Sunt exceptate înţelegerile sau categoriile de înţelegeri între întreprinderi,
deciziile sau categoriile de decizii ale asociaţiilor de întreprinderi, practicile concertate
sau categoriile de practici concertate, atunci când acestea îndeplinesc cumulativ
următoarele condiţii:
a) contribuie la îmbunătăţirea producţiei sau distribuţiei de mărfuri ori la
promovarea progresului tehnic sau economic, asigurând, în acelaşi timp,
consumatorilor un avantaj corespunzător celui realizat de părţile la respectiva
înţelegere, decizie ori practică concertată;
b) impun întreprinderilor în cauză doar acele restricţii care sunt indispensabile
pentru atingerea acestor obiective;

  272
c) nu oferă întreprinderilor posibilitatea de a elimina concurenţa de pe o parte
substanţială a pieţei produselor în cauză.
Categoriile de înţelegeri, decizii şi practici concertate, exceptate prin aplicarea
prevederilor legii, precum şi condiţiile şi criteriile de încadrare pe categorii sunt cele
stabilite în regulamentele Consiliului Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene cu
privire la aplicarea prevederilor art. 101 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea
Uniunii Europene anumitor categorii de înţelegeri, decizii ale asociaţiilor de
întreprinderi sau practici concertate, denumite regulamente de exceptare pe categorii,
care se aplică în mod corespunzător.
Prin art. 6 din Legea nr. 21/1996 este interzisă, de asemenea, folosirea în mod
abuziv de către una sau mai multe întreprinderi a unei poziţii dominante deţinute pe
piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia. Potrivit legii, aceste practici
abuzive pot consta în special în:
a) impunerea, în mod direct sau indirect, a unor preţuri inechitabile de vânzare
ori de cumpărare sau a altor condiţii inechitabile de tranzacţionare şi refuzul de a trata
cu anumiţi furnizori ori beneficiari;
b) limitarea producţiei, comercializării sau dezvoltării tehnologice în
dezavantajul consumatorilor;
c) aplicarea în raporturile cu partenerii comerciali a unor condiţii inegale la
prestaţii echivalente, provocând, în acest fel, unora dintre ei un dezavantaj
concurenţial;
d) condiţionarea încheierii contractelor de acceptarea de către parteneri a unor
prestaţii suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanţele comerciale,
nu au legătură cu obiectul acestor contracte;
e) practicarea unor preţuri excesive sau practicarea unor preţuri de ruinare, în
scopul înlăturării concurenţilor, ori vânzarea la export sub costul de producţie, cu
acoperirea diferenţelor prin impunerea unor preţuri majorate consumatorilor interni;
f) exploatarea stării de dependenţă în care se găseşte o altă întreprindere faţă de
o asemenea întreprindere sau întreprinderi şi care nu dispune de o soluţie alternativă în
condiţii echivalente, precum şi ruperea relaţiilor contractuale pentru singurul motiv că
partenerul refuză să se supună unor condiţii comerciale nejustificate.
Concentrările economice
Se realizează o concentrare în cazul în care modificarea de durată a controlului
rezultă în urma: fuzionării a două sau mai multe întreprinderi independente anterior
sau părţi ale unor întreprinderi, sau dobândirii, de către una sau mai multe persoane
care controlează deja cel puţin o întreprindere ori de către una sau mai multe
întreprinderi, fie prin achiziţionarea de valori mobiliare sau de active, fie prin contract
ori prin orice alte mijloace, a controlului direct sau indirect asupra uneia ori mai
multor întreprinderi sau părţi ale acestora. Crearea unei societăţi în comun care
îndeplineşte în mod durabil toate funcţiile unei entităţi economice autonome constituie
o concentrare (art. 10 din Legea nr. 21/1996).
Legea (art. 12) interzice concentrările economice care ar ridica obstacole
semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte
substanţială a acesteia, în special ca urmare a creării sau consolidării unei poziţii
dominante.

  273
Sancţionarea practicilor anticoncurenţiale şi a concentrării economice
încălcarea dispoziţiilor privind practicile anticoncurenţiale şi concentrările
economice atrage răspunderea civilă, contravenţională sau penală, după caz.
Astfel, potrivit prevederilor art. 49, sunt nule de drept orice înţelegeri sau
decizii interzise prin art. 5 şi 6 din lege, precum şi prin art. 101 şi 102 din Tratatul
privind funcţionarea Uniunii Europene, respectiv orice angajamente, convenţii sau
clauze contractuale raportându-se la o practică anticoncurenţială. în cazul în care s-a
cauzat un prejudiciu, persoanele vinovate răspund pentru repararea integrală a pagubei
în condiţiile prevăzute la art. 61 din lege.
Anumite fapte sunt considerate contravenţii şi sancţionate ca atare în
conformitate cu art. 50-511 din lege. Astfel, sunt considerate contravenţii şi se
sancţionează cu amendă de la 0, 1% la 1% din cifra de afaceri totală din anul financiar
anterior sancţionării:
a) furnizarea de informaţii inexacte, incomplete sau care induc în eroare într-o
cerere, o confirmare, o notificare sau o completare la aceasta, potrivit prevederilor art.
15;
b) furnizarea de informaţii inexacte, incomplete sau care induc în eroare ori de
documente incomplete sau nefurnizarea informaţiilor şi documentelor solicitate
potrivit prevederilor art. 35 alin. (1) lit. a);
c) furnizarea de informaţii inexacte sau care induc în eroare, ca răspuns la o
solicitare efectuată potrivit prevederilor art. 35 alin. (2);
d) furnizarea de informaţii, documente, înregistrări şi evidenţe într-o formă
incompletă în timpul inspecţiilor desfăşurate potrivit prevederilor art. 36;
e) refuzul de a se supune unei inspecţii desfăşurate potrivit prevederilor art. 36.
De asemenea, constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000
lei la 20.000 lei faptele autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale şi
locale constând în:
a) furnizarea cu intenţie ori din neglijenţă de informaţii inexacte, incomplete
sau care induc în eroare ori de documente incomplete sau nefurnizarea informaţiilor şi
documentelor solicitate, potrivit prevederilor art. 35 alin. (1) lit. b);
b) furnizarea cu intenţie ori din neglijenţă de informaţii inexacte sau care induc
în eroare, ca răspuns la o solicitare efectuată potrivit prevederilor art. 35 alin. (2).
Dacă, cu intenţie sau din neglijenţă, nefurnizarea informaţiilor solicitate persistă
după termenul stabilit de către Consiliul Concurenţei, acesta va putea aplica
conducătorului instituţiei sau autorităţii administraţiei publice centrale sau locale o
amendă cominatorie de până la 5.000 lei pentru fiecare zi de întârziere.
De asemenea, constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 0, 5%
la 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancţionării
următoarele fapte, săvârşite cu vinovăţie de întreprinderi sau asociaţii de întreprinderi:
a) încălcarea prevederilor art. 5 şi 6 din lege, precum şi a prevederilor art. 101 şi
102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene;
b) nenotificarea unei concentrări economice, potrivit prevederilor art. 15 alin.
(1) şi (2), înainte de punerea în aplicare a acesteia, cu excepţia cazului în care sunt
incidente prevederile art. 15 alin. (7) sau s-a acordat o derogare conform art. 15 alin.
(8);

  274
c) realizarea unei operaţiuni de concentrare economică cu încălcarea
prevederilor art. 15 alin. (6)-(8);
d) începerea unei acţiuni de concentrare economică declarată incompatibilă
printr-o decizie a Consiliului Concurenţei, potrivit prevederilor art. 46 alin. (4) lit. a);
e) neîndeplinirea unei obligaţii, a unei condiţii sau a unei măsuri impuse printr-
o decizie luată potrivit prevederilor legii.
Dacă încălcarea săvârşită de o asociaţie de întreprinderi priveşte activităţile
membrilor săi, amenda nu poate depăşi 10% din suma cifrelor de afaceri totale ale
fiecărui membru activ pe piaţa afectată de încălcarea săvârşită de asociaţie.
în ceea ce priveşte contravenţia prevăzută la alin. (1) lit. a), constând în
încălcarea prevederilor art. 5 din lege, precum şi a prevederilor art. 101 din Tratatul
privind funcţionarea Uniunii Europene, Consiliul Concurenţei va stabili, prin
instrucţiuni, condiţiile şi criteriile de aplicare a unei politici de clemenţă, care poate
merge până la absolvirea de răspundere pecuniară.
Prin excepţie de la prevederile art. 50 şi 51 alin. (1), în cazul în care cifra de
afaceri realizată în anul financiar anterior sancţionării nu poate fi determinată, va fi
luată în considerare cea aferentă anului financiar în care întreprinderea sau asociaţia de
întreprinderi a înregistrat cifra de afaceri, an imediat anterior anului de referinţă pentru
calcularea cifrei de afaceri în vederea aplicării sancţiunii.
în fine, participarea cu intenţie frauduloasă şi în mod determinant a unei
persoane fizice la conceperea, organizarea sau realizarea practicilor interzise potrivit
prevederilor art. 5 alin. (1) şi care nu sunt exceptate potrivit prevederilor art. 5 alin. (2)
constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani ori cu amendă
şi interzicerea unor drepturi.
Protecţia împotriva concurenţei neloiale
Concurenţa neloială este reglementată de Legea nr. 11/1991 privind combaterea
concurenţei neloiale.
Confuzia
în accepţiunea art. 5 din lege, prin confuzie se înţelege orice act prin care un
comerciant foloseşte o firmă, emblemă sau o denumire specială ori ambalaje de natură
a produce confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant. Realizează conţinutul
confuziei şi producerea în orice mod, importul, exportul, depozitarea, punerea în
vânzare sau vânzarea unor mărfuri purtând menţiuni false privind brevetele de invenţii,
originea şi caracteristicile mărfurilor, precum şi cu privire la numele producătorului
sau comerciantului, în scopul de a induce în eroare pe ceilalţi comercianţi şi pe
beneficiari (art. 5 din lege).
Denigrarea
Concurenţa neloială prin denigrare constă în comunicarea sau răspândirea, de
către un comerciant, de afirmaţii mincinoase asupra unui concurent sau a mărfurilor
sale, afirmaţii de natură să dăuneze bunului mers al întreprinderii (art. 4 din lege).
Dezorganizarea
Acest act de concurenţă neloială constă în destabilizarea activităţii
comerciantului rival. Destabilizarea constă în oferirea, promiterea sau acordarea -
mijlocit sau nemijlocit - de daruri ori alte avantaje salariatului unui comerciant sau
reprezentanţilor acestuia, pentru ca prin purtare neloială să poată afla procedeele sale

  275
industriale, pentru a cunoaşte sau a folosi clientela sa ori pentru a obţine alt folos
pentru sine ori pentru altă persoană în dauna unui concurent [art. 4 lit. f) din lege 206.
Acapararea clientelei prin oferirea unor avantaje
Această faptă se realizează prin încheierea de contracte prin care un comerciant
asigură predarea unei mărfi sau executarea unor prestaţii în mod avantajos, cu condiţia
aducerii de către client a altor cumpărători cu care comerciantul ar urma să încheie
contracte asemănătoare.
Sancţionarea actelor şi faptelor de concurenţă neloială
încălcarea regulilor privind concurenţa loială atrage răspunderea civilă,
contravenţională sau penală, după caz, a autorului. Răspunderea autorului actelor şi
faptelor de concurenţă neloială este guvernată de regulile statuate în art. 4-6 din Legea
nr. 11/1991. în consecinţă, pe cale civilă, autorul va fi obligat la acoperirea tuturor
daunelor patrimoniale sau morale cauzate persoanei păgubite. Anumite fapte constituie
contravenţii, iar altele sunt calificate infracţiuni şi atrag răspunderea penală a
comerciantului care le-a săvârşit.
Protecţia împotriva practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu
consumatorii
Practicile incorecte ale comercianţilor în relaţiile cu consumatorii sunt
reglementate prin Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale
comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia
europeană privind protecţia consumatorilor 207.
Protejarea populaţiei împotriva activităţilor comerciale ilicite
Activităţile comerciale considerate ca fiind ilicite şi, prin urmare, interzise, sunt
reglementate prin Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor
activităţi comerciale ilicite.

                                                            
206
Art. 861 Cod comercial prevede ca "Falitul concordator, mai înainte de împlinirea obligatiilor luate prin
concordat, nu va putea constitui fondul sau de comert în gaj si nici înstraina acest fond, în alt mod, decât acela
cerut de felul comertului".
207
Art. 21 litera "e" stabileste obligatia înregistrarii în RC a mentiunilor privind donatia, vânzarea, locatiunea sau
gajul fondului de comert.

  276
CAPITOLUL IX

PROCEDURA INSOLVENŢEI

9.1. Categorii de debitori cărora li se aplică procedura generală şi


simplificată a insolvenţei

Pentru aplicarea procedurii insolvenţei, potrivit Legii nr. 85/2006, trebuie


îndeplinite două condiţii: prima condiţie este ca debitorul să facă parte din categoriile
de entităţi cărora li se aplică procedura insolvenţei: a doua condiţie este ca debitorul să
se afle în stare de insolvenţă.
Una din condiţiile aplicării procedurii insolvenţei priveşte îndeplinirea
calităţii de debitor în accepţiunea Legii nr. 85/2006. Prin debitor, legea înţelege
persoana fizică sau persoana juridică de drept privat care face parte din una dintre
categoriile prevăzute de art. 1 şi care este în stare de insolvenţă. Rezultă că procedura
insolvenţei are subiecte bine determinate cărora li se aplică.
Dpdv. al căilor de realizare ale insolvenţei, acestea sunt procedura generală şi
procedura simplificată. Aceasta deoarece chiar prevederile art. 1 din Legea nr.
85/2006 stabileşte subiectele cărora li se aplică procedura generală şi subiectele cărora
li se aplică procedura simplificată. în consecinţă, fiecare dintre cele două căi
(proceduri) au delimitată cu exactitate sfera de aplicare.
Se impune a fi precizat că destinatarii procedurii insolvenţei nu sunt doar
comercianţii, ci toate subiectele care au calitatea de debitor în accepţiunea Legii nr.
85/2006. De altfel, când se referă la sfera de aplicare, Legea nr. 85/2006 nu operează
cu noţiunea de comerciant, ci cu aceea de debitor.

9.1.1. Categoriile de debitori cărora li se aplică procedura generală


 

În conformitate cu dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 85/2006, procedura


generală se aplică următoarelor categorii de debitori aflaţi în stare de insolvenţă sau de
insolvenţă iminentă:
1) societăţile comerciale;
2) societăţile cooperative;
3) organizaţiile cooperatiste;
4) societăţile agricole;
5) grupurile de interes economic;
6) orice altă persoană juridică de drept privat care desfăşoară şi activităţi
economice.

9.1.1.1. Societăţile comerciale


Procedura generală se aplică tuturor societăţilor comerciale care se constituie
şi funcţionează în condiţiile Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, indiferent
de forma juridică pe care o îmbracă acestea. Procedura insolvenţei se aplică doar

  277
societăţii comerciale aflată în incapacitate de plăţi, nu şi asociaţilor sau acţionarilor,
după caz.
Legea nr. 85/1990 nu se aplică însă societăţilor comerciale din toate
domeniile de activitate, deoarece există domenii speciale precum cel bancar, în care
insolvenţa este reglementată de O.G. nr. 10/2004 privind procedura falimentului
instituţiilor de credit, şi materia asigurărilor, unde se aplică Legea nr. 503/2004 privind
redresarea financiară şi falimentul societăţilor de asigurare.

9.1.1.2. Societăţile cooperative

Aceste tipuri de societăţi sunt reglementate prin Legea nr. 1/2005 privind
organizarea şi funcţionarea cooperaţiei. Potrivit art. 7 din Legea nr. 1/2005, societatea
cooperativă este o asociaţie autonomă de persoane fizice şi/sau juridice, după caz,
constituită pe baza consimţământului liber exprimat de acestea, în scopul promovării
intereselor economice, sociale şi culturale ale membrilor cooperatori, fiind deţinută în
comun şi controlată democratic de către membrii săi, în conformitate cu principiile
cooperatiste. Regimul juridic al societăţilor cooperative este asemănător cu cel al
societăţilor comerciale. în practică, societăţile cooperative sunt destul de puţin
întâlnite.

9.1.1.3. Organizaţiile cooperatiste

Organizaţiile cooperatiste sunt reglementate prin Legea cooperaţiei agricole


nr. 566/2004 şi ca structură sunt similare societăţilor cooperative şi implicit societăţilor
comerciale. La fel ca şi societăţile cooperative, organizaţiile cooperatiste sunt destul de
rar întâlnite în peisajul entităţilor juridice.

9.1.1. 4. Societăţile agricole

Principala reglementare a societăţilor agricole o constituie Legea nr. 36/1991


privind societăţile agricole şi alte forme de asociere din agricultură. Societatea agricolă
reprezintă o formă asociativă din domeniul agriculturii, de tip privat, cu capital variabil
şi cu număr nelimitat şi variabil de asociaţi, având ca obiect exploatarea agricolă a
pământului, uneltelor, animalelor şi altor mijloace aduse în societate, precum şi
realizarea de investiţii de interes general. Societatea agricolă este asemănătoare
societăţii comerciale, însă nu are caracter comercial.

9.1.1.5. Grupurile de interes economic

Grupul de interes economic este reglementat prin Legea nr. 161/2003 privind
unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a
funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Potrivit
Legii nr. 161/2003, grupul de interes economic (G.I.E.) reprezintă o asociere între
două sau mai multe persoane fizice sau juridice, constituită pe o perioadă determinată,
în scopul înlesnirii sau dezvoltării economice a membrilor săi, precum şi al
îmbunătăţirii rezultatelor activităţii respective. Grupul de interes economic poate

  278
desfăşura deopotrivă activităţi comerciale sau activităţi civile şi, în funcţie de natura
activităţii, grupul are calitatea de comerciant sau de necomerciant. Procedura
insolvenţei se aplică indiferent de calitatea de comerciant sau necomerciant a grupului
de interes economic [art. 218 alin. (2) din Legea nr. 161/2003).

9.1.1.6. Persoanele juridice de drept privat care desfăşoară şi activităţi


economice

Legea nr. 85/2006 stipulează în art. 1 că procedura generală se aplică oricărei


alte persoane juridice de drept privat care desfăşoară şi activităţi economice.
Exprimarea legiuitorului îndreptăţeşte concluzia potrivit căreia insolvenţa este
aplicabilă asociaţiilor şi fundaţiilor reglementate de O.G. nr. 26/2000. Fiind persoane
juridice de drept privat, asociaţiile şi fundaţiile pot fi destinatare ale procedurii
generale reglementate de Legea nr. 85/2006. Soluţia se sprijină şi pe dispoziţiile art. 48
din O.G. nr. 26/2000 care prevede că atât asociaţiile, cât şi fundaţiile pot desfăşura
activităţi economice.
Sindicatele şi patronatele sunt persoane juridice de drept privat care
desfăşoară şi activităţi economice şi ca atare pot fi destinatare ale procedurii
insolvenţei.
În sfârşit, trebuie menţionat că, potrivit reglementărilor cuprinse în art. 75 din
Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, unităţile administrativ-teritoriale
aflate în stare de insolvenţă sunt supuse procedurii generale reglementate de Legea nr.
85/2006.

9.1.1.7. Debitori exceptaţi de la aplicarea procedurii generale

Legea nr. 85/2006 enumeră şi categoriile de debitori cărora nu li se aplică


procedura generală. în concret, procedura generală nu se aplică debitorilor prevăzuţi
art. 1 alin. (1) pct. 1-6 din lege, dacă aceştia se află în anumite situaţii speciale. Astfel,
procedura generală nu se aplică debitorilor care nu au prezentat documentele prevăzute
de art. 28 alin. (1) lit. a)-f) şi h) în termenul prevăzut de lege. în fine, procedura
generală nu se aplică debitorilor comercianţi care se află în una din situaţiile prevăzute
art. 1 alin. (2) lit. c) din lege.

9.2. Categorii de debitori supuşi procedurii simplificate


 

Sfera de aplicare a procedurii simplificate este consacrată în art. 1 alin. (2),


potrivit căruia procedura simplificată se aplică debitorilor aflaţi în stare de insolvenţă,
care se încadrează în una din următoarele categorii:
a) comercianţi, persoane fizice, acţionând individual;
b) asociaţii familiale;
c) debitori care fac parte din categoriile prevăzute la alin. (1) şi îndeplinesc
una din următoarele condiţii:
1. nu deţin niciun bun în patrimoniul lor;
2. actele constitutive sau documentele contabile nu pot fi găsite:
3. administratorul nu poate fi găsit;
  279
4. sediul nu mai există sau nu corespunde adresei din registrul comerţului;
d) debitori care fac parte din categoriile prevăzute la alin. (1), care nu au
prezentat documentele prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. a)-f) şi h) în termenul prevăzute
de lege;
e) societăţile comerciale dizolvate anterior formulării cererii introductive;
f) debitori care şi-au declarat prin cererea introductivă intenţia de intrare în
faliment sau care nu sunt îndreptăţiţi să beneficieze de procedura de reorganizare
judiciară.

9.2.1. Comercianţii persoane fizice

Prin O.U.G. nr. 44/2008 s-a reglementat cadrul legal de desfăşurare a


activităţilor economice de către persoanele fizice. Potrivit reglementării menţionate,
persoana fizică poate desfăşura activităţi economice: individual şi independent, ca
persoană fizică autorizată, ca întreprinzător titular al unei întreprinderi individuale şi
ca membri ai unei întreprinderi familiale (art. 4 din ordonanţă).
Persoana fizică poate desfăşura activităţi economice, individual şi
independent, ca persoană fizică autorizată, în toate domeniile, meseriile şi ocupaţiile
sau profesiile pe care legea nu le interzice în mod expres pentru libera iniţiativă, cu
excepţia celor reglementate prin legi speciale. O.U.G. nr. 44/2008 prevede în mod
expres în art. 20 că persoana fizică autorizată în caz de insolvenţă, va fi supusă
procedurii simplificate prevăzută de Legea nr. 85/2006, dacă are calitatea de
comerciant.

9.2.2. Întreprinderile familiale

Legea nr. 85/2006 reglementează ca destinatare ale procedurii simplificate


asociaţiile familiale, însă trebuie reţinut că, potrivit O.U.G. nr. 44/2008, locul
asociaţiei familiale a fost luat de întreprinderea familială. Aşadar, asociaţia familială a
dispărut ca formă de exercitare a activităţilor economice. în accepţiunea O.U.G. nr.
44/2008, întreprinderea familială este o întreprindere economică, fără personalitate
juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică, împreună cu familia sa.
Rezultă că întreprinderea familială nu reprezintă un subiect de drept distinct de
membrii ce o alcătuiesc. Neavând personalitate juridică, procedura insolvenţei se
aplică în realitate membrilor întreprinderii familiale.
O.U.G. nr. 44/2008, în art. 31, prevede în mod expres că membrii
întreprinderii familiale sunt comercianţi persoane fizice de la data înregistrării
întreprinderii în registrul comerţului şi răspund solidar şi indivizibil pentru datoriile
contractate de reprezentant în exploatarea întreprinderii. Acest statut juridic al
întreprinderii familiale a îndreptăţit opinia în literatura de specialitate potrivit căreia
procedura simplificată se aplică tuturor membrilor întreprinderii familiale.

  280
9.2.3. Comercianţii care fac parte din categoriile prevăzute de art. 1 alin. (1)
din lege, care îndeplinesc una din condiţiile menţionate la pct. 1-4

În concret, sunt avute în vedere următoarele categorii de debitori comercianţi:


societăţile comerciale, societăţile cooperative, organizaţiile cooperatiste şi grupurile de
interes economic, care au calitatea de comerciant. După cum s-a observat în cele
anterioare, aceste categorii de debitori sunt destinatari şi ai procedurii generale;
procedura simplificată se aplică pentru cazurile expres prevăzute de art. 1 alin. (2).
Conform textului de lege menţionat, acestor categorii de debitori comercianţi li se
aplică procedura simplificată în una din următoarele situaţii: 1) nu deţin niciun bun în
patrimoniul lor; 2) actele constitutive sau documentele contabile nu pot fi găsite; 3)
administratorul nu poate fi găsit; 4) sediul nu mai există sau nu mai corespunde adresei
din registrul comerţului.

9.2.4. Debitorii care fac parte din categorii prevăzute de art. 1 alin. (1) din
lege, care nu au prezentat documentele enumerate în art. 28 alin. (1) lit. a)-f) şi h),
în termenul prevăzut de lege

Documentele pe care trebuie să le depună categoriile de debitori vizaţi de


norma legală sunt următoarele: bilanţul certificat de către administrator şi
cenzor/auditor, balanţa de verificare pentru luna precedentă datei înregistrării cererii
de deschidere a procedurii; lista completă a tuturor bunurilor debitorului; lista
creditorilor; lista plăţilor şi transferurilor patrimoniale efectuate de debitor în cele 120
de zile anterioare înregistrării cererii introductive; lista activităţilor curente pe care
intenţionează să le desfăşoare în perioada de observaţie; contul de profit şi pierdere pe
anul anterior depunerii cererii; declaraţia prin care debitorul îşi arată intenţia de intrare
în procedura simplificată sau de reorganizare.

9.2.5. Societăţile comerciale dizolvate anterior cererii introductive

Întrucât legea nu distinge, societăţile comerciale dizolvate pot fi subiecte ale


procedurii simplificate atât în cazul dizolvării convenţionale, cât şi în cazul dizolvării
cu titlu de sancţiune în condiţiile Legii nr. 31/1990. într-adevăr, dizolvarea poate
surveni ca urmare a voinţei asociaţilor, dar şi cu titlu de sancţiune, în situaţia în care
societatea comercială se încadrează în unul din cazurile prevăzute în mod expres de
art. 237 din Legea nr. 31/1990. Mai exact, se aplică procedura simplificată societăţilor
comerciale dizolvate din următoarele cauze: societatea nu mai are organe statutare sau
acestea nu se mai pot întruni; societatea şi-a încetat activitatea, nu are sediul social
cunoscut ori nu îndeplineşte condiţiile referitoare la sediul social sau asociaţii au
dispărut ori nu au domiciliul cunoscut sau reşedinţa cunoscută; societatea nu şi-a
completat capitalul social în condiţiile legii.
În concluzie, procedura simplificată se aplică societăţilor comerciale dizolvate
anterior cererii introductive indiferent de cauza de dizolvare. Faţă de reglementările
legale, în doctrina juridică se susţine că procedura simplificată este aplicabilă chiar
dacă societatea dizolvată se află în faza de lichidare.

  281
9.2.6. Debitorii care şi-au declarat prin cererea introductivă intenţia de
intrare în faliment

Procedura insolvenţei poate fi declarată şi la cererea debitorului. Prin cererea


sa, debitorul poate opta pentru reorganizarea judiciară ori pentru intrarea în faliment.
Când debitorul optează pentru faliment, patrimoniul său va fi supus procedurii
simplificate.

9.3. Insolvenţa – condiţie esenţială pentru aplicarea procedurii.

Cea de-a doua condiţie necesară aplicării procedurii insolvenţei este ca


debitorii prevăzuţi de art. 1 din Legea nr. 85/2006 să fie în stare de insolvenţă.
În înţelesul Legii nr. 85/2006 (art. 3 pct. 1) insolvenţa este acea stare a
patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti
disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile. Din reglementarea legală
se deduc elementele definitorii ale insolvenţei, respectiv insuficienţa fondurilor băneşti
disponibile şi neplata datoriilor scadente.
Insolvenţa este starea debitorului care presupune lipsa ori insuficienţa
resurselor financiare necesare plăţii creanţelor creditorilor. în concret, un debitor se
află în stare de insolvenţă dacă nu dispune de sume de bani cu care să-şi plătească
datoriile. Pentru aplicarea procedurii insolvenţei, în reglementarea Legii nr. 85/2006
interesează lipsa fondurilor băneşti, adică starea de insolvenţă, şi nu dezechilibrul
dintre activele şi pasivele debitorului, insolvabilitatea. Neplata datoriilor scadente ca
element definitoriu al insolvenţei priveşte obligaţiile care au ca obiect plata unor sume
de bani, şi nu orice fel de obligaţii ale debitorului. Trebuie reţinut că nu interesează
natura datoriilor în legătură cu care debitorul se află în incapacitate de plată. Datoriile
pot fi de natură comercială, civilă, fiscală, salariată etc., importantă este neplata
datoriilor constând în sume de bani, şi nu natura juridică a acestora.
Pentru ca datoriile să fie apte a atrage starea de insolvenţă trebuie să fie certe,
lichide şi exigibile. Numai neplata datoriilor certe, lichide şi exigibile justifică
aplicarea procedurii insolvenţei:
- datoriile sunt certe când existenţa lor este neîndoielnică şi rezultă dintr-un
titlu executoriu ori din alte înscrisuri care emană ori sunt recunoscute de către debitor
[art. 379 alin. (3) C. proNoul Cod Civil].
- datoriile sunt lichide atunci când cuantumul lor este determinat [art. 379
alin. (4) C. pronoul Cod Civil].
- datoriile sunt exigibile când au ajuns la scadenţă şi pot fi valorificate.
Legea nr. 85/2006 instituie şi o condiţie care priveşte întinderea datoriilor
pentru a se putea aplica procedura insolvenţei. Astfel, pentru a fi introdusă cererea
creditorului, cuantumul minim al creanţei este de 45.000 lei, iar pentru salariaţi, de 6
salarii medii brute pe economie pe salariat (art. 3 pct. 12 din lege). Aşadar, neplata
datoriilor scadente ca element al insolvenţei priveşte datoriile certe lichide şi exigibile
care se înscriu în cuantumul minim prevăzut de lege.
O ultimă remarcă pe care o facem în legătură cu neplata datoriilor scadente
este aceea că se află în insolvenţă debitorul care are o singură datorie sau mai multe
datorii certe, lichide, exigibile pe care nu le-a plătit. în consecinţă, se află în stare de

  282
insolvenţă şi implicit poate fi supus procedurilor reglementate de Legea nr. 85/2006 şi
debitorul care are o singură datorie ce îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege.

9.3.1.Insolvenţa vădită şi insolvenţa iminentă a debitorului


 

Legea nr. 85/2006 reglementează două forme ale insolvenţei, respectiv


insolvenţa vădită şi insolvenţa iminentă:
- insolvenţa este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 90 de
zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori [art. 3 pct.
1 lit. a) din lege];
- insolvenţa este iminentă atunci când se dovedeşte că debitorul nu va putea
plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data
scadenţei [art. 3 pct. 1 lit. b) din lege].
Aşa cum în mod corect s-a subliniat în literatura de specialitate, insolvenţa
vădită este o stare actuală a debitorului, în timp ce insolvenţa iminentă este o stare care
va surveni în viitor datorită lipsei disponibilităţilor băneşti la data scadenţei obligaţiilor
viitoare.

9.3.2. Delimitarea insolvenţei de insolvabilitatea debitorului


 

Insolvenţa este starea care presupune incapacitatea debitorului de plată a


datoriilor băneşti. Din această cauză, procedurile reglementate de Legea nr. 85/2006 se
aplică debitorilor aflaţi în insolvenţă, iar nu debitorilor aflaţi în insolvabilitate.
Insolvabilitatea este acea stare în care elementele pasive depăşesc elementele
active din patrimoniul debitorului.
Deşi doar lipsa de lichidităţi atrage aplicarea procedurii insolvenţei, după
declanşarea procedurii, situaţia patrimoniului debitorului prezintă importanţă sub
aspectul aplicării procedurii reorganizării judiciare sau al aplicării procedurii
falimentului. Se înţelege că un debitor insolvent, dar solvabil va opta pentru procedura
reorganizării judiciare, în timp ce debitorul insolvent şi insolvabil va fi supus
procedurii falimentului. De altfel, art. 1 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 prevede că
debitorii care nu deţin niciun bun în patrimoniu vor intra direct în procedura
simplificată.

9.3.3. Dovada insolvenţei debitorului


 

Fiind o stare de fapt producătoare de consecinţe juridice, insolvenţa trebuie


dovedită pentru ca un debitor să fie supus aplicării Legii nr. 85/2006. Altfel spus, în
faţa instanţei învestită cu cererea de declanşare a procedurii insolvenţei trebuie
produse anumite mijloace de probă care să dovedească starea de insolvenţă a
debitorului. Insolvenţa debitorului va fi dovedită cu mijloacele de probă reglementate
de art. 46 C. corn., iar pentru debitorii care nu au calitatea de comercianţi, cu
mijloacele de probă specifice dreptului comun.

  283
Întrucât în derularea raporturilor juridice înscrisurile sunt foarte frecvent
folosite, fără îndoială că acestea pot fi administrate ca mijloace de probă pentru dovada
insolvenţei. Dacă avem în vedere raporturile comerciale, înscrisurile pot fi dintre cele
mai diverse contracte, facturi, avize de expediţie, procese-verbale de predare-primire
sau de constatare a unei stări ori situaţii, corespondenţele etc., deci orice înscrisuri
autentice sau sub semnătură privată. în literatura de specialitate se apreciază că proba
cu martori nu poate fi folosită pentru stabilirea stării de insolvenţă a debitorului.
Potrivit dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 85/2006, debitorul aflat în stare de
insolvenţă este obligat să adreseze tribunalului o cerere în termen de maximum 30 de
zile de la apariţia stării de insolvenţă. Cu specială privire asupra insolvenţei solicitate
de către debitor, se apreciază că un mijloc de probă poate fi considerat însăşi cererea
debitorului. Cererea debitorului are valoarea unei mărturisiri făcute de către debitor
asupra stării de insolvenţă în care pretinde că se află.
Aşa cum am precizat, un element definitoriu al insolvenţei îl constituie
neplata datoriilor scadente. Pe acest considerent, legea prezumă că un debitor se află în
stare de insolvenţă dacă neplata datoriilor durează o perioadă mai mare de 90 de zile
de la scadenţă. Legiuitorul consideră că debitorul care nu plăteşte datoriile scadente
într-un termen mai mare de 90 de zile de la scadenţă se află în stare de insolvenţă
vădită. Prin urmare, neplata datoriilor după 90 de zile de la scadenţă creează prezumţia
că debitorul se află în stare de insolvenţă vădită. Desigur că debitorul asupra căruia
planează prezumţia de insolvenţă vădită poate solicita administrarea unor probe din
care să rezulte contrariul. Bunăoară, debitorul poate proba refuzul plăţii datoriilor
invocând excepţia non adimpleti contractus împotriva cererii creditorului.
În ceea ce priveşte insolvenţă iminentă, proba acestei stări cade în sarcina
exclusivă a debitorului. în susţinerea sa, debitorul poate administra orice mijloace de
probă din care să rezulte că la scadenţă nu va dispune de sumele de bani necesare
achitării datoriilor către creditori. Astfel de probe pot privi situaţii precum: pierderea
unor segmente de piaţă, furnizori, clienţi sau parteneri de afaceri; lipsa interesului faţă
de produsele, lucrările, serviciile, specifice obiectului său de activitate; existenţa unor
reglementări care îngrădesc ori interzic sau instituie cerinţe pe care debitorul nu le
poate îndeplini; imposibilitatea recuperării creanţelor pe care le are faţă de anumiţi
debitori aflaţi în faliment etc.

9.4. Participanţii la procedura insolvenţei: atribuţiile instanţei de judecată, ale


judecătorului sindic, ale adunării creditorilor, ale administratorului judiciar şi
special, ale lichidatorului.

Procedura insolvenţei se declanşează pe baza unei cereri introdusă la tribunal de


către persoanele prevăzute în mod expres de lege. în art. 26, Legea nr.
85/2006 prevede că procedura insolvenţei este deschisă printr-o cerere adresată
tribunalului de către debitor sau de către creditori, precum şi de orice alte persoane sau
instituţii prevăzute de lege. în condiţiile stabilite de art. 26 din lege, Comisia Naţională
a Valorilor Mobiliare poate introduce cerere împotriva entităţilor reglementate şi
supravegheate de aceasta, care, potrivit datelor de care dispune, îndeplinesc condiţiile
declanşării procedurii. Banca Naţională a României poate cere deschiderea procedurii

  284
falimentului asupra instituţiilor de credit (art. 11 din O.G. nr. 10/2004). Potrivit Legii
nr. 503/2004, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate cere deschiderea
procedurii asupra societăţilor de asigurare şi reasigurare.
În încheiere, reţinem că pot introduce o cerere de deschidere a procedurii
insolvenţei, debitorul, creditorii debitorului şi, în anumite situaţii speciale, Banca
Naţională a României, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi Comisia Naţională a
Valorilor Mobiliare.

9.4.1. Cererea debitorului

9.4.1.1. Noţiuni generale

În conformitate cu legislaţia actuală, debitorul are posibilitatea introducerii


cererii de insolvenţă, iar în anumite situaţii expres prevăzute de lege este chiar obligat
în acest sens. în înţelesul Legii nr. 85/2006, art. 3 pct. 5, debitorul este persoana fizică
sau persoana juridică de drept privat care face parte din una dintre categoriile
prevăzute la art. 1 şi care este în stare de insolvenţă.

9.4.1.2. Condiţiile cererii debitorului

Art. 27 din lege statuează cu valoare de principiu că debitorul aflat în stare de


insolvenţă este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus procedurii
insolvenţei, în termen de maximum 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă.
Dacă la data expirării termenului de 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă
debitorul este angrenat, cu bună-credinţă, în negocieri extrajudiciare pentru
restructurarea datoriilor sale, acesta are obligaţia de a adresa tribunalului o cerere
pentru a fi supus procedurii insolvenţei, în termen de 5 zile de la eşuarea negocierii
[art. 27 alin. (1)1].
Dacă în cursul negocierilor derulate în cadrul unei proceduri de mandat ad-hoc
sau de concordat preventiv, debitorul ajunge în stare de insolvenţă, dar există indicii
serioase că rezultatele negocierilor ar putea fi valorificate în termen scurt prin
încheierea unui acord extrajudiciar, debitorul de bună-credinţă trebuie să introducă
cererea de deschidere a procedurii insolvenţei în termen de 5 zile de la eşuarea
negocierilor. în caz contrar, debitorul trebuie să introducă cererea de deschidere a
procedurii insolvenţei în termen de 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă [art. 27
alin. (1)2].
Legea [art. 27 alin. (2)] dă dreptul debitorului să adreseze o cerere de
deschidere a procedurii insolvenţei şi în situaţia în care apariţia stării de insolvenţă este
iminentă. Insolvenţa este iminentă atunci când se dovedeşte că debitorul nu va putea
plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data
scadenţei.
În toate cazurile, legea dispune că cererile persoanelor juridice vor fi semnate
de persoanele care, potrivit actelor constitutive sau statutelor, au calitatea de a le
reprezenta.
Introducerea prematură, cu rea-credinţă, de către debitor a unei cereri de
deschidere a procedurii atrage răspunderea patrimonială a debitorului pentru

  285
prejudiciile pricinuite [art. 27 alin. (4)]. Neintroducerea sau introducerea tardivă, de
către debitorul persoană fizică ori de reprezentantul legal al persoanei juridice
debitoare, a cererii de deschidere a procedurii în termen, care depăşeşte cu mai mult de
6 luni termenul prevăzut la art. 27 din lege, constituie infracţiunea de bancrută simplă
şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă [art. 143 alin. (1) din
lege].

9.4.1.3. Obiectul cererii debitorului

Potrivit legii, debitorul poate solicita tribunalului deschiderea procedurii


simplificate sau deschiderea procedurii de reorganizare. în acest sens, art. 28 alin. (1)
lit. h) dispune că cererea debitorului trebuie să fie însoţită de o declaraţie prin care
debitorul îşi arată intenţia de intrare în procedura simplificată sau de reorganizare,
conform unui plan, prin restructurarea activităţii ori prin lichidarea, în tot sau în parte,
a averii, în vederea stingerii datoriilor sale. Dacă debitorul nu-şi manifestă opţiunea
pentru vreuna din cele două proceduri, se prezumă că acesta este de acord cu iniţierea
procedurii simplificate.
De reţinut că nu pot formula o cerere de organizare judiciară debitorii, persoane
juridice, care în ultimii 5 ani, precedenţi hotărârii de deschidere a procedurii, au mai
fost supuşi unei astfel de proceduri (art. 30 din lege).

9.4.1.4. Anexele cererii

Potrivit prevederilor art. 28 alin. (1) din lege. cererea debitorului trebuie să fie
însoţită de următoarele acte:
a) bilanţul certificat de către administrator şi cenzor/auditor, balanţa de
verificare pentru luna precedentă datei înregistrării cererii de deschidere a procedurii;
b) o listă completă a tuturor bunurilor debitorului, incluzând toate conturile şi
băncile prin care debitorul îşi rulează fondurile; pentru bunurile grevate se vor
menţiona datele din registrele de publicitate;
c) o listă a numelor şi a adreselor creditorilor, oricum ar fi creanţele acestora:
certe sau sub condiţie, lichide ori nelichide, scadente sau nescadente, necontestate ori
contestate, arătându-se suma, cauza şi drepturile de preferinţă;
d) o listă cuprinzând plăţile şi transferurile patrimoniale efectuate de debitor în
cele 120 de zile anterioare înregistrării cererii introductive;
e) o listă a activităţilor curente pe care intenţionează să le desfăşoare în perioada
de observaţie;
f) contul de profit şi pierdere pe anul anterior depunerii cererii;
g) o listă a membrilor grupului de interes economic sau, după caz, a asociaţilor
cu răspundere nelimitată, pentru societăţile în nume colectiv şi cele în comandită;
h) o declaraţie prin care debitorul îşi arată intenţia de intrare în procedura
simplificată sau de reorganizare, conform unui plan, prin restructurarea activităţii ori
prin lichidarea, în tot sau în parte, a averii, în vederea stingerii datoriilor sale; dacă
această declaraţie nu va fi depusă până la expirarea termenului stabilit la alin. (2), se
prezumă că debitorul este de acord cu iniţierea procedurii simplificate;

  286
i) o descriere sumară a modalităţilor pe care le are în vedere pentru
reorganizarea activităţii;
j) o declaraţie pe propria răspundere, autentificată la notar ori certificată de un
avocat, sau un certificat de la registrul societăţilor agricole ori, după caz, oficiul
registrului comerţului în a cărui rază teritorială se află domiciliul profesional/sediul
social, din care să rezulte dacă a mai fost supus procedurii prevăzute de prezenta lege
într-un interval de 5 ani anterior formulării cererii introductive;
k) o declaraţie pe propria răspundere autentificată de notar sau certificată de
avocat, din care să rezulte că nu a fost condamnat definitiv pentru fals ori pentru
infracţiuni prevăzute în Legea concurenţei nr. 21/1996 şi că administratorii, directorii
şi/sau asociaţii nu au fost condamnaţi definitiv pentru bancrută frauduloasă, gestiune
frauduloasă, abuz de încredere, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă,
infracţiuni de fals ori infracţiuni prevăzute în Legea nr. 21/1996, în ultimii 5 ani
anteriori deschiderii procedurii;
I) un certificat de admitere la tranzacţionare pe o piaţă reglementată a valorilor
mobiliare sau a altor instrumente financiare emise.
Dacă debitorul nu dispune, la momentul înregistrării cererii, de vreuna dintre
informaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-f şi h, va putea înregistra acea informaţie la
tribunal în termen de 5 zile sub sancţiunea decăderii din dreptul de a propune un plan
de reorganizare.

9.4.1.5. Soluţionarea cererii debitorului

Legea dispune că cererea debitorului trebuie judecată de urgenţă în termen de 5


zile în camera de consiliu, fără citarea părţilor [art. 27 alin. (5)]. Soluţiile pe care le
pronunţă judecătorul-sindic în urma analizei cererii debitorului sunt reglementate de
art. 32 din lege. Potrivit textului de lege menţionat, dacă cererea debitorului
corespunde cerinţelor prevăzute la art. 27, judecătorul-sindic va pronunţa o încheiere
de deschidere a procedurii generale. în cazul în care prin declaraţia făcută conform art.
28 alin. (1) lit. h) debitorul îşi arată intenţia de a intra în procedura simplificată sau nu
depune documentele prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. a)-f) şi h) la termenul prevăzut la
art. 28 alin. (2), ori se încadrează în una dintre categoriile prevăzute la art. 1 alin. (2),
judecătorul va pronunţa o încheiere de deschidere a procedurii simplificate.
Prin încheierea de deschidere a procedurii, judecătorul-sindic va dispune
administratorului judiciar sau, după caz, lichidatorului să efectueze notificările
prevăzute la art. 61 din lege.

9.4.1.6. Opoziţia creditorilor

În cazul în care, în termen de 10 zile de la primirea notificării, creditorii se opun


deschiderii procedurii, judecătorul-sindic va ţine, în termen de 5 zile, o şedinţă la care
vor fi citaţi administratorul judiciar, debitorul şi creditorii care se opun deschiderii
procedurii, în urma căreia va soluţiona deodată, printr-o sentinţă, toate opoziţiile. Dacă
admite opoziţia, judecătorul-sindic va revoca încheierea de deschidere a procedurii.
Deschiderea ulterioară a procedurii, la cererea debitorului sau a creditorilor, nu
va putea modifica data apariţiei stării de insolvenţă [art. 32 alin. (2) din lege].

  287
9.4.2.Cererea creditorilor

9.4.2.1. Noţiuni generale

Creditorii pot şi ei introduce cerere privind deschiderea procedurii insolvenţei.


Legitimarea procesuală activă a creditorilor privind deschiderea procedurii insolvenţei
se fundamentează pe creanţele pe care le deţin împotriva debitorului. Cererea
creditorilor trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute de Legea nr. 85/2006.

9.4.2.2. Condiţiile cererii creditorilor

Potrivit Legii nr. 85/2006 (art. 31) orice creditor este îndreptăţit să solicite
deschiderea procedurii prevăzută de lege împotriva unui debitor prezumat în
insolvenţă. Rezultă că, spre deosebire de cererea debitorului, cererea creditorilor, în
toate cazurile, este facultativă, iar nu obligatorie. De precizat că legea operează cu
noţiunile de: a) creditor; b) creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii
insolvenţei şi c) creditor îndreptăţit să participe la procedura insolvenţei, dar dintre toţi
aceştia doar creditorul îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei poate
să formuleze cererea de insolvenţă.
în accepţiunea Legii nr. 85/2006, prin creditor îndreptăţit să solicite deschiderea
procedurii insolvenţei se înţelege creditorul a cărui creanţă împotriva patrimoniului
debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 90 de zile. Creanţa
creditorului îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei trebuie să
îndeplinească condiţiile valorii-prag stabilite de lege. Valoarea-prag reprezintă
cuantumul minim al creanţei, pentru a putea fi introdusă cererea creditorului. Aceasta
este de 45.000 lei, iar pentru salariaţi, de 6 salarii medii brute pe economie/pe salariat
(art. 3 pct. 12).

9.4.2.3. Cuprinsul cererii creditorilor

Potrivit dispoziţiilor art. 31 din lege, cererea creditorilor trebuie să cuprindă


următoarele menţiuni:
a) cuantumul şi temeiul creanţei;
b) existenţa unei garanţii reale, constituite de către debitor sau instituite potrivit
legii;
c) existenţa unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor debitorului;
d) declaraţia privind eventuala intenţie de a participa la reorganizarea
debitorului, caz în care va trebui să precizeze, cel puţin la nivel de principiu,
modalitatea în care înţelege să participe la reorganizare.
Creditorul trebuie să anexeze documentele justificative ale creanţei şi ale
actelor de constituire de garanţii [art. 31 alin. (2)].

  288
9.4.2.4. Obiectul cererii creditorilor

Creditorul poate solicita deschiderea procedurii generale sau a procedurii


simplificate în funcţie de situaţia patrimonială a debitorului sau de categoria din care
acesta face parte în conformitate cu dispoziţiile art. 1 din lege.

9.4.2.5. Conexarea cererilor

Dacă în momentul înregistrării cererii de către un creditor şi cel al judecării


acestei cereri sunt formulate cereri de către alţi creditori împotriva aceluiaşi debitor,
tribunalul va verifica, din oficiu, la data înregistrării, existenţa dosarului pe rol, va
dispune conexarea acestora şi va stabili îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege
referitoare la cuantumul minim al creanţelor, în raport cu valoarea însumată a
creanţelor tuturor creditorilor care au formulat cereri şi cu respectarea valorii-prag
prevăzute de lege [art. 31 alin. (3)].
Tot astfel, legea prevede că dacă există o cerere de deschidere a procedurii
insolvenţei formulată de către debitor şi una sau mai multe cereri formulate de
creditori, nesoluţionate încă, toate cererile de deschidere a procedurii se conexează la
cererea formulată de debitor.
în sfârşit, dacă s-a deschis o procedură într-un dosar, celelalte eventuale dosare
aflate pe rol, cu acelaşi obiect, vor fi conexate la dosarul iniţial [art. 31 alin. (5)].

9.4.2.6. Soluţionarea cererii creditorilor

Soluţiile pe care le poate pronunţa judecătorul-sindic în urma analizei cererii


creditorilor de deschidere a procedurii insolvenţei sunt reglementate art. 33 din lege.
Astfel, în conformitate cu textul de lege mai sus citat, în termen de 48 de ore de la
înregistrarea cererii creditorului îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii
insolvenţei, judecătorul-sindic va comunica cererea, în copie, debitorului. în termen de
10 zile de la primirea copiei, debitorul este obligat fie să conteste, fie să recunoască
existenţa stării de insolvenţă. în cazul în care debitorul contestă starea de insolvenţă,
iar contestaţia sa este ulterior respinsă, el nu va mai avea dreptul să solicite
reorganizarea judiciară.
La cererea debitorului, judecătorul-sindic îi poate obliga pe creditorii care au
introdus cererea să consemneze, în termen de 5 zile, la o bancă, o cauţiune de cel mult
10% din valoarea creanţelor. Cauţiunea va fi restituită creditorilor, dacă cererea lor va
admisă. Dacă cererea va fi respinsă, cauţiunea va fi folosită pentru a acoperi pagubele
suferite de debitor. Dacă nu este consemnată în termen cauţiunea, cererea introductivă
va fi respinsă [art. 33 alin. (3) din lege].
Dacă judecătorul-sindic stabileşte că debitorul este în stare de insolvenţă, îi va
respinge contestaţia şi va deschide, printr-o sentinţă, procedura generală, situaţie în
care un plan de reorganizare poate fi formulat numai de către administratorul judiciar
sau de către creditorii deţinând împreună sau separat minimum 20% din valoarea
masei credale şi numai dacă aceştia îşi exprimă intenţia de a depune un plan în
termenul prevăzut la art. 59 alin. (1), respectiv la art. 60 alin. (2).

  289
Dacă judecătorul-sindic stabileşte că debitorul nu este în stare de insolvenţă,
respinge cererea creditorilor, care va fi considerată ca lipsită de orice efect chiar de la
înregistrarea ei.
Dacă debitorul nu contestă, în termenul prevăzut de lege, că ar fi în stare de
insolvenţă şi îşi exprimă intenţia de a-şi reorganiza activitatea, judecătorul-sindic va da
o sentinţă de deschidere a procedurii generale. în cazul în care, din declaraţia
debitorului, făcută până la data pronunţării sentinţei, rezultă că acesta se încadrează în
una dintre categoriile prevăzute la art. 1 alin. (2) din lege sau a mai beneficiat de
reorganizare în ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii, judecătorul-sindic va
pronunţa o sentinţă de deschidere a procedurii simplificate.
Prin sentinţa de deschidere a procedurii, judecătorul-sindic va dispune
administratorului judiciar sau lichidatorului, după caz, să efectueze notificările
prevăzute la art. 61.
Prin sentinţa de deschidere a procedurii generale, judecătorul-sindic va desemna
un administrator judiciar, iar în cazul deschiderii procedurii simplificate, va desemna
un lichidator provizoriu. Desemnarea se va face în conformitate cu prevederile art. 11
alin. (1) lit. c), coroborat cu cele ale art. 19 alin. (1) din lege.
În termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, potrivit prevederilor art. 33
alin. (4) sau, după caz, ale art. 33 alin. (6), debitorul este obligat să depună la dosarul
cauzei actele şi informaţiile prevăzute la art. 28 alin. (1) din lege.

9. 5. Efectele patrimoniale ale hotărârii de deschidere a procedurii.

Deschiderea procedurii insolvenţei produce anumite efecte juridice expres


prevăzute de Legea nr. 85/2006. Efectele juridice ale deschiderii procedurii insolvenţei
nu privesc persoana debitorului, ci patrimoniul său şi se referă la drepturile şi
obligaţiile debitorului, precum şi la drepturile terţilor privind valorificarea creanţelor
împotriva debitorului.

9.5.1. Ridicarea dreptului debitorului de a-şi administra averea

Acest efect este consacrat de art. 47 din lege. în conformitate cu textul de lege
menţionat, deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de administrare -constând
în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a
dispune de acestea -, dacă acesta (debitorul) nu şi-a declarat, în condiţiile legii, intenţia
de reorganizare.
Judecătorul-sindic va putea ridica în tot sau în parte dreptul de administrare al
debitorului odată cu desemnarea unui administrator judiciar, indicând totodată şi
condiţia de exercitare a conducerii debitorului de către acesta. Dreptul de administrare
al debitorului încetează de drept la data la care se dispune începerea falimentului [art.
47 alin. (4) din lege].
Creditorii, comitetul creditorilor ori administratorul judiciar pot oricând adresa
judecătorului-sindic o cerere de a se ridica debitorului dreptul de administrare, având
ca justificare pierderile continue din averea debitorului sau lipsa probabilităţii de
realizarea a unui plan raţional de activitate [art. 47 alin. (5)].

  290
9.5.2. Suspendarea acţiunilor judiciare, extrajudiciare şi a măsurilor
de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau a bunurilor
sale

Art. 36 din lege stipulează că la data deschiderii procedurii se suspendă de drept


toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru
realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale. în vederea suspendării
acţiunilor judiciare, extrajudiciare şi a măsurilor de executare silită, prin sentinţa de
deschidere a procedurii, judecătorul-sindic va dispune comunicarea acesteia către
instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitorului declarat
la registrul comerţului şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi (art. 37
din lege).
Pin excepţie, creditorul titular al unei creanţe garantate cu ipotecă, gaj sau altă
garanţie reală mobiliară ori drept de retenţie de orice fel poate solicita judecăto-rului-
sindic ridicarea suspendării acţiunilor judiciare, extrajudiciare şi a măsurilor de
executare silită cu privire la creanţa sa şi valorificarea imediată, în cadrul procedurii,
cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 116-118 şi cu condiţia achitării din
preţ a cheltuielilor prevăzute la art. 121 alin. (1) pct. 1, a bunului asupra căruia poartă
garanţia sau a dreptului de retenţie în situaţiile prevăzute de lege (art. 39).

9.5.3. Suspendarea cursului prescripţiei acţiunilor de realizarea a creanţelor


împotriva debitorului

Art. 40 din Legea nr. 85/2006 prevede că deschiderea procedurii suspendă orice
termene de prescripţie a acţiunilor prevăzute de art. 36 din lege. în consecinţă, de la
data deschiderii procedurii operează suspendarea prescripţiei acţiunilor judiciare,
extrajudiciare, precum şi măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor
asupra debitorului sau bunurilor sale.

9.5.4. Suspendarea curgerii dobânzilor, majorărilor şi penalităţilor

Acest efect este consacrat de art. 41 din lege potrivit căruia nicio dobândă,
majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va
putea fi adăugată creanţelor născute anterior datei deschiderii procedurii. Prin excepţie,
creanţele garantate se înscriu în tabelul definitiv până la valoarea garanţiei stabilită
prin evaluare, dispusă de administratorul judiciar sau de lichidator.
In cazul în care valorificarea activelor asupra cărora poată garanţia se va face la
un preţ mai mare decât suma înscrisă în tabelul definitiv sau definitiv consolidat,
diferenţa favorabilă va reveni tot creditorului garantat, chiar dacă o parte din creanţa sa
fusese înscrisă drept creanţă chirografară, până la acoperirea creanţei principale şi a
accesoriilor ce se vor calcula.
Dacă se confirmă un plan de reorganizare, dobânzile, majorările ori penalităţile
de orice fel sau cheltuielile accesorii la obligaţiile născute ulterior datei deschiderii
procedurii generale se achită în conformitate cu actele din care rezultă şi cu
prevederile programului de plăţi. Nicio dobândă, majorare sau penalitate de orice fel
ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanţelor născute

  291
ulterior datei deschiderii atât a procedurii simplificate, cât şi a celei generale, în cazul
în care niciun plan de reorganizare nu este confirmat [art. 41 alin. (4) din lege].

9.5.5. Suspendarea tranzacţionării pe pieţele reglementate a acţiunilor emise


de debitor

Ca urmare a deschiderii procedurii şi până la data confirmării planului de


reorganizare, acţiunile societăţilor emitente, în sensul Legii nr. 297/2004 privind piaţa
de capital, se suspendă de la tranzacţionare cu începere de la data primirii comunicării
de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare [art. 43 alin. (2)].
La data primirii de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a comunicării
privind intrarea în procedura falimentului are loc retragerea valorilor mobiliare de pe
piaţa reglementată pe care acestea se tranzacţionează.

9.6. Actele juridice frauduloase şi actele juridice privind constituirea sau


transmiterea unor drepturi patrimoniale

Odată intrat în insolvenţă, se analizează toată activitatea debitorului desfăşurată


anterior deschiderii procedurii. Dacă se constată că anumite acte juridice contravin
operaţiunilor comerciale ori interesului creditorilor, acestea pot fi desfiinţate.
În concepţia Legii nr. 85/2006 există două categorii de acte juridice care sunt
susceptibile de anulare: actele juridice frauduloase şi actele juridice privind
constituirea sau transmiterea unor drepturi patrimoniale.

9.6.1. Actele juridice frauduloase

Potrivit art. 79 din lege, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul
poate introduce la judecătorul-sindic acţiuni pentru anularea actelor frauduloase
încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei 3 ani anteriori deschiderii
procedurii. Nulitatea poartă asupra actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna
creditorilor. Deci se are în vedere fraudarea intereselor creditorilor, şi nu frauda la
lege.
Acţiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna
creditorilor poate fi introdusă de administratorul judiciar/lichidator în termen de 1 an
de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut la art. 20
alin. (1) lit. b), dar nu mai târziu de 16 luni de la data deschiderii procedurii (art. 81 din
lege). Comitetul creditorilor poate introduce acţiunea în anulare dacă
administratorul/lichidatorul rămâne în pasivitate.

9.6.2. Actele juridice privind constituirea sau transmiterea unor drepturi


patrimoniale

În ceea ce priveşte actele juridice de constituire sau de transfer a unor drepturi


patrimoniale, Legea nr. 85/2006 are în vedere două categorii de astfel de acte juridice,
respectiv actele juridice încheiate de debitor cu persoane străine, care nu se află în

  292
raporturi juridice cu debitorul şi actele juridice încheiate cu persoane aflate în raporturi
juridice cu debitorul.

9.6.2.1. Actele juridice încheiate de debitor cu persoane străine, care nu se află


în raporturi juridice cu debitorul

Aceste acte juridice sunt reglementate de art. 80 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.
Potrivit textului menţionat, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate
introduce la judecătorul-sindic acţiuni pentru anularea constituirii ori a transferurilor
de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor
transmise şi a valorii altor prestaţii executate, realizate de debitor prin următoarele
acte:
a. Actele juridice de transfer cu titlu gratuit.
Potrivit legii, actele juridice de transfer cu titlu gratuit, efectuate în cei trei ani
anteriori deschiderii procedurii sunt supuse anulării. Legea exceptează sponsorizările
în scop umanitar. Raţiunea anulării actelor cu titlu gratuit constă în caracterul
speculativ al actelor juridice încheiate de către debitor.
b. Actele juridice prin care prestaţia debitorului depăşeşte prestaţia primită în
schimb.
Intră în această categorie toate contractele şi operaţiunile comerciale în care
prestaţiile debitorului depăşesc vădit contravaloarea prestaţiilor primite. Sunt avute în
vedere actele şi operaţiunile comerciale efectuate în cei trei ani anteriori deschiderii
procedurii.
c. Actele juridice încheiate cu intenţia tuturor părţilor de a sustrage bunuri de la
urmărirea creditorilor.
În conformitate cu textul art. 80 din lege, actele încheiate în cei 3 ani anteriori
deschiderii procedurii, cu intenţia tuturor părţilor implicate în acestea de a sustrage
bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile.
d. Actele juridice privind stingerea unor datorii
Sunt supuse anulării şi actele de transfer de proprietate către un creditor pentru
stingerea unei datorii anterioare sau în folosul acestuia, efectuate în cele 120 de zile
anterioare deschiderii procedurii, dacă suma pe care creditorul ar putea s-o obţină în
caz de faliment al debitorului este mai mică decât valoarea actului de transfer. în acest
caz, nulitatea este condiţionată, pe de o parte de vechimea actelor juridice, în sensul că
pot fi anulate doar actele încheiate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii
şi, pe de altă parte, de obţinerea în caz de faliment a debitorului a unei prestaţii mai
mici decât valoarea actului de transfer.
e. Actele privind constituirea unor garanţii reale.
Pot fi anulate şi actele juridice privind constituirea ori perfectarea unei garanţii
reale pentru o creanţă care era chirografară, în cele 120 de zile anterioare deschiderii
procedurii.
f. Plăţile anticipate ale datoriilor.
Actele juridice prin care debitorul plăteşte înainte de scadenţă datoriile sunt
lovite şi ele de nulitate. în acest sens legea dispune că plăţile anticipate ale datoriilor
pot fi anulate dacă au fost efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii

  293
procedurii, iar scadenţa lor fusese stabilită pentru o dată ulterioară deschiderii
procedurii.
g. Actele juridice încheiate de debitor cu intenţia de a ascunde/întârzia starea de
insolvenţă.
Potrivit legii, se poate introduce acţiune în anulare a actelor de transfer sau
asumarea de obligaţii efectuate de debitor într-o perioadă de 2 ani anteriori datei
deschiderii procedurii, cu intenţia de a ascunde/întârzia starea de insolvenţă ori de a
frauda o persoană fizică sau juridică faţă de care era debitor, la data efectuării
transferului unor operaţiuni cu instrumente financiare derivate, inclusiv ducerea la
îndeplinire a unui acord de compensare bilaterală (netting), realizate în baza unui
contract financiar calificat, ori a devenit ulterior debitor, în sensul legii.
De precizat că prevederile de la lit. d)-f) nu sunt aplicabile actelor încheiate, cu
bună-credinţă, în executarea unui acord cu creditorii, încheiat ca urmare a unor
negocieri extrajudiciare pentru restructurarea datoriilor debitorului, sub rezerva ca
acordul să fi fost de natură a conduce, în mod rezonabil, la redresarea financiară a
debitorului şi să nu aibă ca scop prejudicierea şi/sau discriminarea unor creditori.
Prevederile de mai sus se aplică şi actelor juridice încheiate în cadrul procedurii
prevăzute de Legea nr. 381/2009 privind introducerea concordatului preventiv şi
mandatului ad-hoc [art. 80 alin. (1)].

9.6.2.2. Actele juridice încheiate de debitor cu persoane aflate în raporturi


juridice cu debitorul

Aceste categorii de acte juridice sunt prevăzute de art. 80 alin. (2) din Legea nr.
85/2006, care prevede că operaţiunile încheiate în cei trei ani anteriori deschiderii
procedurii cu persoanele aflate în raporturi juridice cu debitorul vor putea fi anulate şi
prestaţiile recuperate, dacă sunt în dauna creditorilor:
a) cu un asociat comanditat sau cu un asociat deţinând cel puţin 20% din
capitalul societăţii comerciale ori, după caz, din drepturile de vot în adunarea generală
a asociaţilor, atunci când debitorul este respectiva societate în comandită, respectiv o
societate agricolă, în nume colectiv sau cu răspundere limitată;
b) cu un membru sau administrator, atunci când debitorul este un grup de
interes economic;
c) cu un acţionar deţinând cel puţin 20% din acţiunile debitorului ori, după caz,
din drepturile de vot în adunarea generală a acţionarilor, atunci când debitorul este
respectiva societate pe acţiuni;
d) cu un administrator, director sau un membru al organelor de supraveghere a
debitorului, societate cooperativă, societate pe acţiuni cu răspundere limitată sau, după
caz, societate agricolă;
e) cu orice altă persoană fizică ori juridică, deţinând o poziţie dominantă asupra
debitorului sau a activităţii sale;
f) cu un coindivizar asupra unui bun comun.

  294
9.6.3. Caracteristicile nulităţii actelor juridice
 

După cum se poate observa, nulitatea actelor juridice încheiate de debitor


anterior deschiderii procedurii insolvenţei comportă anumite particularităţi.
Astfel, în ceea ce priveşte titularii acţiunii cererii în anulare, legea prevede că
aceasta poate fi introdusă de către administratorul judiciar sau lichidator, după caz, iar
dacă aceştia rămân în pasivitate, cererea în anulare poate fi introdusă de către
comitetul creditorilor. Competenţa în soluţionarea cererilor în anulare aparţine
judecătorului-sindic. Apoi, principala cauză a nulităţii actelor juridice încheiate de
debitor o constituie prezumţia de fraudă în dauna creditorilor.
În sfârşit, legea reglementează prescripţia dreptului la acţiune în anulare a
acestor categorii de acte. Potrivit art. 81 din lege, acţiunea pentru anularea actelor
frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, precum şi pentru anularea
constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale poate fi introdusă în termen de
un an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului amănunţit
asupra cauzelor şi împrejurărilor care au condus la apariţia stării de insolvenţă, dar nu
mai târziu de 16 luni de la data deschiderii procedurii.
Se mai impune a fi reţinut că cererea pentru anularea unui transfer cu caracter
patrimonial se va nota, din oficiu, în registrele de publicitate aferente [art. 85 alin. (1)
din lege].

9.6.4. Efectele anulării actelor juridice

Regimul juridic al efectelor anulării actelor juridice încheiate de debitor anterior


deschiderii procedurii insolvenţei este consacrat de art. 83 din Legea nr. 85/2006.
Potrivit textului citat, ca efect al nulităţii, terţul dobânditor va trebui să restituie averii
debitorului bunul transferat sau, dacă bunul nu mai există, valoarea acestuia de la data
transferului stabilită prin expertiză de specialitate.
Terţul dobânditor care a restituit bunul sau valoarea acestuia are împotriva
averii o creanţă de aceeaşi valoare, cu condiţia ca terţul să fi acceptat transferul cu
bună-credinţă şi fără intenţia de a-i împiedica, întârzia ori înşela pe creditorii
debitorului. In caz contrar, terţul dobânditor pierde creanţa sau bunul rezultat din
repunerea în situaţia anterioară, în favoarea averii debitorului. Reaua-credinţă a terţului
dobânditor trebuie dovedită.
Terţul dobânditor cu titlu gratuit de bună-credinţă va restitui bunurile în starea
în care se găsesc, iar în lipsa acestora va restitui diferenţa de valoare cu care s-a
îmbogăţit. Terţul de rea-credinţă va restitui, în toate cazurile, întreaga valoare, precum
şi fructele percepute.

9.6.5. Acţiunea în anulare împotriva terţului subdobânditor

Legea nr. 85/2006 prevede în art. 84 că administratorul judiciar, lichidatorul sau


comitetul creditorilor va putea introduce acţiune pentru a recupera de la subdobânditor
bunul ori valoarea bunului transferat de către debitor, numai dacă subdo-bânditorul nu
a plătit valoarea corespunzătoare a bunului şi cunoştea sau trebuia să cunoască faptul
că transferul iniţial este susceptibil a de fi anulat. în cazul în care subdobânditorul este
  295
soţ, rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv al debitorului se prezumă relativ
că acesta a cunoscut faptul că transferul iniţial este susceptibil de a fi anulat”1.

9.6.6. Contractele aflate în curs de executare

Este posibil ca la momentul deschiderii procedurii insolvenţei debitorul să aibă


contracte în curs de derulare. Legea nr. 85/2006 consacră anumite reguli privind
contractele şi operaţiunile aflate în curs de derulare la data deschiderii procedurii,
precum şi ulterior acestui moment. Cu valoare de principiu, legea stipulează că
operaţiunile şi contractele aflate în derulare se consideră menţinute la data deschiderii
procedurii. Orice clauze contractuale de desfiinţare a contractelor în derulare pentru
motivul deschiderii procedurii sunt nule.
Legea lasă la aprecierea exclusivă a administratorului judiciar/ lichidatorului
opţiunea menţinerii, modificării ori denunţării contractelor aflate în curs de executare.
în acest sens, art. 86 dispune că, în vederea creşterii la maximum a valorii averii
debitorului, administratorul judiciar/lichidatorul poate să denunţe orice contract,
închirierile neexpirate sau alte contracte pe termen lung, atât timp cât aceste contracte
nu vor fi fost executate în totalitate ori substanţial de către toate părţile implicate.
Administratorul judiciar/lichidatorul trebuie să răspundă, în termen de 30 de
zile, unei notificări a contractantului, prin care i se cere să denunţe contractul; în lipsa
unui astfel de răspuns, administratorul judiciar/lichidatorul nu va mai putea cere
executarea contractului, acesta fiind socotit denunţat. în cazul denunţării unui contract,
contractantul poate introduce acţiune pentru despăgubiri împotriva debitorului. Tot
astfel, pe parcursul perioadei de observaţie, cu acordul contractanţilor, administratorul
judiciar va putea să modifice clauzele contractelor de credit, astfel încât acestea să
asigure echivalenţa viitoarelor prestaţii.

9.6.6.1. Regimul juridic al actelor aflate în curs de derulare

a. Contractele cu executare succesivă


Administratorul judiciar/lichidatorul poate să menţină contractele cu executare
succesivă aflate în curs de executare. Menţinerea contractelor nu-l obligă însă pe
administratorul judiciar/lichidator să facă plăţi restante pentru perioadele anterioare
deschiderii procedurii. Pentru astfel de plăţi, creditorul poate formula declaraţie de
creanţă împotriva debitorului [art. 86 alin. (7)].

b. Contractele de vânzare-cumpărare a bunurilor mobile


Regimul juridic al contractelor de vânzare-cumpărare aflate în curs de executare
este consacrat de art. 87 din lege. în conformitate cu norma legală menţionată, dacă un
bun mobil, vândut debitorului şi neplătit de acesta, era în tranzit la data deschiderii
procedurii şi bunul nu se află încă la dispoziţia debitorului iar alte părţi nu au dobândit
drepturi asupra lui, atunci vânzătorul îşi poate lua înapoi bunul. Toate cheltuielile vor
fi suportate de către vânzător, cu obligaţia acestuia de a restitui debitorului plăţile
primite în avans.
Dacă vânzătorul este de acord ca bunul să fie livrat, el va putea recupera preţul
prin înscrierea creanţei sale în tabelul de creanţe. Dacă administratorul

  296
judiciar/lichidatorul cere ca bunul să fie livrat, el va trebui să ia măsuri să se plătească
din averea debitorului întregul preţ datorat în baza contractului.

c. Contractele de vânzare-cumpărare a bunurilor imobile


Dacă vânzătorul unui bun imobil a reţinut titlul de proprietate până la plata
integrală a preţului vânzării, vânzarea va fi considerată executată de către vânzător şi,
în consecinţă, administratorul judiciar/lichidatorul nu mai poate denunţa contractul
[art. 86 alin. (4)].

d. Contractele de vânzare-cumpărare asupra unor bunuri tranzacţionate pe o


piaţă reglementată
Dacă la data deschiderii procedurii, debitorul este parte într-un contract cuprins
într-un acord maşter de netting, prevăzând transferul anumitor mărfuri, titluri
reprezentative ale mărfurilor sau active financiare cotate pe o piaţă reglementată de
mărfuri, servicii şi instrumente financiare derivate, la o anumită dată sau într-o
perioadă determinată de timp, şi scadenţa intervine sau perioada expiră după data
deschiderii procedurii, se va efectua o operaţiune de compensare bilaterală a tuturor
contractelor cuprinse în acordul maşter de netting respectiv, iar diferenţa rezultată va
trebui să fie plătită averii debitorului, dacă aceasta este creditoare şi va fi înscrisă în
tabelul de creanţe, dacă este o obligaţie a averii debitorului (art. 88 din lege).

e. Contractele de închiriere
Situaţia juridică a contractelor de închiriere aflate în curs de executare la data
deschiderii procedurii insolvenţei este stabilită de art. 91 din lege. în acord cu textul de
lege menţionat, în cazul în care debitorul în calitate de proprietar are încheiate
contracte de închiriere asupra unor imobile, acestea nu vor fi desfiinţate, în afară de
cazul în care chiria este inferioară chiriei practicate pe piaţă.
Administratorul judiciar/lichidatorul poate să refuze asigurare serviciilor ce cad
în sarcina debitorului proprietar în beneficiul chiriaşului. La rândul său, chiriaşul poate
evacua imobilul şi poate să ceară înregistrarea creanţei sale în tabelul de creanţe.
Chiriaşul are şi opţiunea folosirii în continuare a imobilului cu scăderea din chiria pe
care o plăteşte a costului serviciilor datorate de proprietar în baza contractului de
închiriere.

f. Contractele de comision
În art. 89, legea prevede că, dacă un comisionar deţine titluri pentru bunuri ce
urmează a fi primite ori pentru marfă, devine subiectul unei cereri introductive,
comitentul va fi îndreptăţit să-şi ia înapoi titlurile ori marfa sau să ceară ca valoarea lor
să fie plătită de comisionar. Fără îndoială că legea are în vedere situaţia când debitorul
are calitatea de comisionar într-un contract de comision.

g. Contractele de consignaţie
Potrivit prevederilor art. 90, dacă debitorul deţine marfă în calitate de con-
signatar sau orice alt bun care aparţine altuia la data înregistrării cererii introductive, a
expirării termenului pentru contestarea cererii creditorilor de către debitor ori a
respingerii contestaţiei debitorului împotriva acestei cereri, proprietarul va avea

  297
dreptul să-şi recupereze bunul. în afară de cazul în care debitorul are un drept de
garanţie valabil asupra bunului. Dacă marfa sau bunurile nu se află în posesia
debitorului şi el nu le poate recupera de la deţinătorul actual, proprietarul va fi
îndreptăţit să se înregistreze cu o creanţă la valoarea pe care marfa sau bunurile le
aveau.

h. Contractele privind prestările de servicii specializate


În cazul în care, în temeiul unui contract, debitorul este obligat să presteze
anumite servicii specializate sau cu caracter personal, administratorul
judiciar/lichidatorul poate denunţa acel contract, în afară de cazul în care creditorul
acceptă efectuarea prestaţiei de către o persoană desemnată de administratorul
judiciar/lichidator (art. 92).

i. Contractele de muncă
Legea dispune că un contract de muncă va putea fi denunţat numai cu
respectarea termenelor legale de preaviz [art. 86 alin. (5)]. Prin derogare de la
prevederile Codului muncii, după data deschiderii procedurii, desfacerea contractelor
individuale de muncă ale personalului debitorului se va face de urgenţă de către
administratorul judiciar/lichidator, fără a fi necesară parcurgerea procedurii de
conciliere colectivă. Administratorul judiciar/lichidatorul va acorda personalului
concediat doar preavizul de 15 zile lucrătoare [art. 85 alin. (6) din Legea nr. 85/2006].

9.7. Planul de reorganizare

Prin declanşarea procedurii insolvenţei, situaţia debitorului se schimbă în mod


substanţial prin aceea că activitatea lui va fi monitorizată de către administratorul
judiciar/lichidator, sub supravegherea judecătorului-sindic. De asemenea, fiind o
procedură colectivă de plată a creditorilor, aceştia, precum şi entităţile implicate,
trebuie încunoştinţaţi cu privire la deschiderea procedurii. în consecinţă, primele
măsuri ce trebuie luate după deschiderea procedurii insolvenţei sunt:
- notificarea deschiderii procedurii;
- declararea creanţelor creditorilor;
- întocmirea şi prezentarea unor rapoarte privind situaţia debitorilor.
Potrivit prevederilor art. 61 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, în urma deschiderii
procedurii, administratorul judiciar va trimite o notificare tuturor creditorilor
cunoscuţi, debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului
societăţilor agricole ori altor registre unde debitorul este înmatriculat/înregistrat,
pentru efectuarea menţiunii. Legea dispune că notificarea se realizează conform
prevederilor Codului de procedură civilă.
De asemenea, notificarea se va publica pe cheltuiala averii debitorului, într-un
ziar de largă circulaţie şi în Buletinul Procedurilor de insolvenţă. Dacă debitorul are
bunuri supuse transcripţiei, inscripţiei sau înregistrării în registrele de publicitate,
administratorul judiciar/lichidatorul este obligat să trimită instanţelor, autorităţilor ori
instituţiilor care ţin aceste registre o copie de pe sentinţa de deschidere a procedurii,
spre a se face menţiunea.

  298
În conformitate cu art. 62 din Legea nr. 85/2006, notificarea cuprinde
următoarele elemente:
a) termenul-limită de depunere, de către creditori, a opoziţiilor la sentinţa de
deschidere a procedurii, pronunţată ca urmare a cererii formulate de debitor, în
condiţiile art. 32 alin. (1), precum şi termenul de soluţionare a opoziţiilor, care nu va
depăşi 10 zile de la data expirării termenului de depunere a acestora;
b) termenul-limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra
averii debitorului, care va fi de maximum 45 de zile de la deschiderea procedurii,
precum şi cerinţele pentru ca o creanţă înregistrată să fie considerată valabilă;
c) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire, afişare şi comunicare a
tabelului preliminar de creanţe, care nu va depăşi 20 de zile pentru procedura generală
sau, respectiv, 10 zile, în cazul procedurii simplificate, de la expirarea termenului
prevăzut la lit. b);
d) termenul de definitivare a tabelului creanţelor, care nu va depăşi 15 zile în
cazul procedurii generale şi al celei simplificate, de la expirarea termenului
corespunzător fiecărei proceduri, prevăzut la lit. c);
e) locul, data şi ora primei şedinţe a adunării generale a creditorilor, care va
avea loc în maximum 5 zile de la expirarea termenului prevăzut la lit. c).

9.7.1. Declararea creanţelor creditorilor

9.7.1.1. Cererea de admitere a creanţelor

Cu excepţia creanţelor salariale, pentru a fi plătite, toate celelalte creanţe trebuie


înregistrate, verificate şi înscrise în tabelul preliminar al creanţelor şi apoi în tabelul
definitiv al creanţelor. Prin urmare, chiar dacă procedura insolvenţei este o procedură
colectivă, plata creanţelor nu se face din oficiu, ci pe baza unei cereri de admitere a
creanţelor. Potrivit dispoziţiilor art. 64 din lege, creditorii ale căror creanţe sunt
anterioare datei de deschidere a procedurii vor depune cererea de admitere a creanţelor
în termenul fixat în sentinţa de deschidere a procedurii. Creanţele salariale sunt
înregistrate din oficiu de către administratorul judiciar conform evidenţelor contabile
ale debitorului.
Cererea de admitere a creanţelor trebuie făcută chiar dacă creanţele nu sunt
stabilite printr-un titlu. Creanţele nescadente sau sub condiţie la data deschiderii
procedurii vor fi admise provizoriu la masa credală şi vor fi îndreptăţite să participe la
distribuiri de sume potrivit dispoziţiilor legale. Titularii creanţelor sub condiţie
suspensivă la data deschiderii procedurii, inclusiv creanţele a căror valorificare este
condiţionată de executarea în prealabil a debitorului principal, vor fi îndreptăţiţi să
voteze şi să participe la distribuire numai după îndeplinirea condiţiei respective.
Creanţele născute după data deschiderii procedurii vor fi plătite conform
documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea lor la masa credală.
Cererea de admitere a creanţelor va cuprinde: numele/denumirea creditorului,
domiciliul/sediul, suma datorată, temeiul creanţei, precum şi menţiuni cu privire la
eventualele drepturi de preferinţă sau garanţii. La cerere vor fi anexate documentele
justificative ale creanţei şi ale actelor de constituire de garanţii [art. 65 alin. (2) din

  299
lege]. Cererile de admitere a creanţelor sunt înregistrate într-un registru, care se
păstrează la grefa tribunalului.

9.7.1.2. Verificarea creanţelor şi întocmirea tabelului preliminar

După depunerea lor, toate creanţele trebuie verificate, cu excepţia creanţelor


constatate prin titluri executorii şi creanţele bugetare rezultate dintr-un titlu executoriu
necontestat în termenele prevăzute de lege. Toate creanţele solicitate prin cererile
înregistrate vor fi prezumate valabile şi corecte dacă nu sunt contestate de către
debitor, administratorul judiciar sau creditori (art. 66 din lege).
În urma verificării creanţelor, administratorul judiciar/lichidatorul trebuie să
întocmească şi să înregistreze la tribunal tabelul preliminar al creanţelor. Tabelul
preliminar al creanţelor cuprinde toate creanţele împotriva averii debitorului, cu
precizarea dacă sunt, după caz, chirografare, garantate, cu priorităţi, sub condiţie sau
nescadente şi cu arătarea pentru fiecare creanţă a elementelor de identificare a
creditorului, suma solicitată de creditor şi suma acceptată de administratorul judiciar.

9.7.1.3. Contestarea creanţelor creditorilor

Legea prevede că debitorul, creditorii şi orice altă parte interesată pot formula
contestaţii cu privire la creanţele şi drepturile de preferinţă trecute de administratorul
judiciar/lichidator în tabelul preliminar de creanţe (art. 73). Contestaţiile trebuie
depuse la tribunal în termen de 5 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de
insolvenţă a tabelului preliminar, atât în procedura generală, cât şi în procedura
simplificată. Dacă sunt formulate mai multe contestaţii, acestea sunt soluţionate de
către judecătorul-sindic printr-o singură sentinţă, chiar dacă pentru soluţionarea unora
ar fi nevoie de administrarea de probe.

9.7.1.4. Înregistrarea şi afişarea tabelului definitiv al creanţelor

După ce toate contestaţiile la creanţe au fost soluţionate, administratorul


judiciar/lichidatorul va înregistra, de îndată, la tribunal şi va afişa tabelul definitiv al
tuturor creanţelor împotriva averii debitorului cu arătarea sumei, prioritatea şi situaţia -
garantată sau negarantată - a fiecărei creanţe [art. 74 alin. (1)].
În conformitate cu dispoziţiile art. 75 din lege, după expirarea termenului de
depunere a contestaţiilor şi până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate
face contestaţie împotriva trecerii unei creanţe sau a unui drept de preferinţă în tabelul
definitiv de creanţe, în cazul descoperirii existenţei unui fals, doi sau unei erori
esenţiale care a determinat admiterea creanţei sau a dreptului de preferinţă, precum şi
în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare şi până atunci necunoscute.

  300
9.7.2. Rapoartele administratorului judiciar privind situaţia debitorului

9.7.2.1. Primul raport al administratorului judiciar

După deschiderea procedurii insolvenţei, administratorul judiciar trebuie să


verifice situaţia patrimonială a debitorului şi să facă propuneri cu privire la opera
ţiunile ce urmează a fi întreprinse. în acest scop, administratorul judiciar trebuie să
întocmească două rapoarte pe care le prezintă judecătorului-sindic.
Primul raport are ca obiect stabilirea căii de urmat, respectiv intrarea în
procedura simplificată sau continuarea perioadei de observaţie în procedura generală.
Perioada de observaţie este intervalul de timp cuprins între data deschiderii procedurii
şi data confirmării planului sau, după caz, a intrării în faliment (art. 2 pct. 15 din Legea
nr. 85/2006). Al doilea raport priveşte stabilirea modalităţii în care se va realiza
procedura generală: reorganizarea judiciară sau procedura falimentului.
Conţinutul şi condiţiile ce privesc primul raport pe care trebuie să-l întocmească
administratorul judiciar în procedura insolvenţei sunt prevăzute de art. 54 din lege. în
acord cu norma legală menţionată, administratorul judiciar întocmeşte şi supune
judecătorului-sindic, în termenul stabilit de acesta, care nu poate depăşi 20 de zile de la
desemnarea sa, un raport prin care să propună fie intrarea în procedura simplificată, fie
continuarea perioadei de observaţie din procedura generală.
Dacă administratorul judiciar propune intrarea în faliment prin procedura
simplificată, judecătorul-sindic va supune această propunere dezbaterii părţilor într-o
şedinţă publică în termen de maximum 15 zile de la primirea raportului.
Judecătorul-sindic, după ascultarea părţilor interesate, va pronunţa o sentinţă
prin care va aproba sau va respinge raportul supus dezbaterii.

9.7.2.2. Al doilea raport al administratorului

Procedura de întocmire a celui de-al doilea raport este reglementată de art. 59


din Legea nr. 85/2006. Astfel, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul este
obligat să întocmească şi să supună judecătorului-sindic, într-un termen de maximum
40 de zile de la desemnarea sa, un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus
la apariţia insolvenţei debitorului, cu indicarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă.
De asemenea, raportul trebuie să prevadă dacă există o posibilitate reală de
reorganizare efectivă a activităţii debitorului ori, după caz, motivele care nu permit
reorganizarea, însoţite de propunerea de intrare în faliment.
În cazul în care administratorul judiciar menţionează în raport că activitatea
debitorului poate fi redresată, atunci acesta trebuie să precizeze care din planurile de
reorganizare îl recomandă, în cazul în care există mai multe astfel de planuri.
Dacă administratorul judiciar face propunerea în raportul ce-l întocmeşte de
intrare în faliment a debitorului, acesta este obligat să publice un anunţ referitor la
raport în Buletinul procedurilor de insolvenţă, cu indicarea datei primei adunări a
creditorilor.
Administratorul judiciar este obligat să asigure posibilitatea consultării
raportului la sediul său, pe cheltuiala solicitantului. O copie de pe raport va fi depusă

  301
la grefa tribunalului şi la registrul comerţului sau, după caz, la registrul în care este
înmatriculat debitorul şi va fi comunicată debitorului [art. 59 alin. (6) din lege).

9.7.3. Planul propriu-zis de reorganizare

Administratorul judiciar trebuie să precizeze în raportul pe care-l întocmeşte


dacă debitorul poate fi supus procedurii reorganizării judiciare sau se impune intrarea
în procedura falimentului. Ca regulă generală, procedura reorganizării judiciare se va
aplica în împrejurarea în care debitorul are şanse reale de redresare a situaţiei sale
economice prin măsuri precum: lichidarea unor bunuri; restructurarea activităţilor;
concedierea unor salariaţi; închiderea unor subunităţi de lucru ale debitorului;
denunţarea unor contracte oneroase pentru debitor etc. Reorganizarea judiciară a
debitorului se face pe baza unui plan de reorganizare.
Planul de reorganizare constituie principalul instrument cu ajutorul căruia
debitorul îşi desfăşoară activitatea pe perioada reorganizării până la închiderea
procedurii sau, după caz, până la intrarea în faliment. Legea stabileşte reguli speciale
privind persoanele abilitate să propună şi să elaboreze planul şi, de asemenea, reguli cu
privire la: obiectul planului, cuprinsul planului, durata planului, durata reorganizării,
aprobarea planului, confirmarea planului etc.

9.7.3.1. Elaborarea planului

Potrivit legii, pot propune un plan de reorganizare: debitorul, administratorul


judiciar şi creditorii.

9.7.3.2. Debitorul

Debitorul poate propune un plan de reorganizare cu aprobarea adunării generale


a acţionarilor/asociaţilor şi cu condiţia manifestării intenţiei de reorganizare prin
cererea introductivă. Planul poate fi propus de debitor în termen de 30 de zile de la
afişarea tabelului definitiv de creanţe.
Nu va putea propune un plan de reorganizare debitorul care, într-un interval de
5 ani anteriori formulării cererilor introductive, a mai fost subiect al procedurii
insolvenţei şi nici debitorul care a fost condamnat definitiv pentru falsificare sau
pentru infracţiuni prevăzute în Legea nr. 21/1996 sau ai căror administratori, directori
şi/sau asociaţi au fost condamnaţi pentru bancrută frauduloasă, gestiune frauduloasă,
abuz de încredere, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, infracţiuni de fals ori
infracţiuni prevăzute de Legea nr. 21/1996, în ultimii 5 ani anteriori deschiderii
procedurii.

9.7.3.3. Administratorul judiciar

Examinând situaţia economică a debitorului, administratorul judiciar cunoaşte


situaţia patrimonială, fiind astfel în măsură să propună un plan de reorganizare.
Administratorul judiciar poate propune un plan de reorganizare de la data
desemnării sale şi până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data afişării
  302
tabelului definitiv de creanţe, cu condiţia să-şi fi manifestat această intenţie până la
votarea raportului prevăzut la art. 59 alin. (2) din lege.

9.7.3.4. Creditorii

Legea dispune, în art. 94 alin. (1) lit. c), că unul sau mai mulţi creditori care şi-
au anunţat această intenţie până la votarea raportului prevăzut la art. 59 alin. (2),
deţinând împreună cel puţin 20% din valoarea totală a creanţelor cuprinse în tabelul
definitiv de creanţe, au posibilitatea întocmirii şi propunerii unui plan de reorganizare.
Creditorii pot propune planul de reorganizare în termen de 30 de zile de la data afişării
tabelului definitiv de creanţe.

9.7.3.5. Obiectul şi cuprinsul planului

Potrivit dispoziţiilor art. 94 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, planul de
reorganizare va putea să prevadă fie restructurarea şi continuarea activităţii
debitorului, fie lichidarea unor bunuri din averea acestuia, fie o combinaţie a celor
două variante de reorganizare.
Planul de reorganizare trebuie să indice perspectivele de reorganizare ale
debitorului cu mijloacele financiare disponibile în raport de condiţiile pieţei. Planul va
cuprinde, de asemenea, măsuri concordante cu ordinea publică, inclusiv în ceea ce
priveşte modalitatea de selecţie, desemnare şi înlocuire a administratorilor şi a
directorilor [art. 59 alin. (1) din lege]. O altă menţiune obligatorie a planului de
reorganizare o constituie programul de plată a creanţelor. Executarea planului de
reorganizare nu va putea depăşi durata de 3 ani, socotiţi de la data confirmării planului.

9.7.3.6. Publicitatea şi votarea planului

Planul de reorganizare întocmit de persoanele şi în condiţiile prevăzute de lege


trebuie depus în copie la grefa tribunalului şi la oficiul registrului comerţului sau, după
caz, la registrul societăţilor agricole şi va fi comunicat debitorului, prin administratorul
special, administratorul judiciar şi comitetul creditorilor. Administratorul judiciar este
obligat să publice în termen de 5 zile de la depunerea planului un anunţ referitor la
acesta în Buletinul procedurilor de insolvenţă, cu indicarea celui care l-a propus, a
datei când se va vota cu privire la plan în adunarea creditorilor, precum şi a faptului că
este admisibilă votarea prin corespondenţă [art. 99 alin. (2) din lege].
Şedinţa adunării creditorilor în care se va exprima votul asupra planului de
reorganizare se va ţine în termen de 20-30 de zile de la publicarea anunţului. Potrivit
legii, fiecare creanţă beneficiază de un drept de vot şi următoarele categorii distincte
de creanţe votează separat: creanţele garantate, creanţele salariale, creanţele bugetare
şi creanţele chirografare. Un plan este considerat acceptat de o categorie de creanţe
dacă în categoria respectivă planul este acceptat de o majoritate absolută din valoarea
creanţelor din acea categorie.

  303
9.7.3.7. Confirmarea planului de către judecătorul-sindic

Planul de reorganizarea judiciară trebuie confirmat de către judecătorul-sindic.


în acest scop, judecătorul-sindic stabileşte termenul pentru confirmarea planului în 15
zile de la depunerea la tribunal de către administratorul judiciar a procesului-verbal al
adunării creditorilor prin care planul a fost aprobat.
Planul de reorganizare va fi confirmat de către judecătorul-sindic dacă sunt
îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) cel puţin jumătate plus una dintre categoriile de creanţe menţionate în
programul de plăţi, dintre cele menţionate la art. 100 alin. (3), acceptă sau sunt socotite
că acceptă planul, cu condiţia ca minimum una dintre categoriile defavorizate să
accepte planul;
b) în cazul în care sunt doar două categorii, planul se consideră acceptat în cazul
în care categoria cu valoarea totală cea mai mare a creanţelor a acceptat planul;
c) fiecare categorie defavorizată de creanţe care a respins planul va fi supusă
unui tratament corect şi echitabil prin plan.
d) vor fi considerate creanţe nedefavorizate şi vor fi considerate că au acceptat
planul creanţele ce se vor achita integral în termen de 30 de zile de la confirmarea
planului ori în conformitate cu contractele de credit sau leasing din care rezultă;
e) planul respectă prevederile art. 95.
Dacă judecătorul-sindic confirmă planul de reorganizare, activitatea debitorului
va trebui să respecte întru totul măsurile dispuse prin plan.
Dacă niciun plan nu este confirmat şi termenul pentru propunerea unui plan a
expirat, judecătorul-sindic va dispune începerea de îndată a procedurii falimentului.

9.7.3.8. Executarea planului de reorganizare

În urma confirmării planului de reorganizare, activitatea debitorului se


reorganizează corespunzător măsurilor stabilite prin plan. Tot astfel, creanţele şi
drepturile creditorilor şi ale celorlalte părţi interesate sunt modificate astfel cum este
prevăzut în plan [art. 102 alin. (1)].
Debitorul supus reorganizării îşi va conduce activitatea sub supravegherea
administratorului judiciar şi în conformitate cu planul confirmat, până când
judecătorul-sindic va dispune, motivat, fie închiderea procedurii insolvenţei şi luarea
măsurilor pentru reinserţia debitorului în activitatea comercială, fie încetarea
reorganizării şi trecerea la faliment. Conducerea debitorului pe parcursul reorganizării
se realizează de administratorul special, sub supravegherea administratorului judiciar.
Pentru a avea o situaţie clară a activităţii debitorului pe perioada reorganizării,
administratorul special sau, după caz, administratorul judiciar sunt obligaţi să prezinte
trimestrial rapoarte comitetului creditorilor asupra situaţiei financiare a averii
debitorului.
Dacă debitorul nu se conformează planului sau desfăşurarea activităţii aduce
pierderi averii sale, administratorul judiciar, comitetul creditorilor sau oricare dintre
creditori, precum şi administratorul special pot solicita oricând judecătorului-sindic să
aprobe intrarea în faliment a debitorului.

  304
9.8. Lichidarea judiciară – falimentul.

Procedura falimentului se aplică în situaţiile în care nu este posibilă


redresarea economică a debitorului, precum şi în cazul debitorilor prevăzuţi în mod
expres de lege. în înţelesul Legii nr. 85/2006, art. 3 pct. 23, procedura falimentului
reprezintă procedura de insolvenţă concursuală, colectivă şi egalitară care se aplică
debitorului în vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului, fiind
urmată de radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

9.8.1. Cazurile de aplicare a procedurii falimentului

Potrivit dispoziţiilor art. 107, judecătorul-sindic va decide, prin sentinţă sau,


după caz, prin încheiere, în condiţiile art. 32, intrarea în faliment în următoarele cazuri:
a) debitorul şi-a declarat intenţia de a intra în procedura simplificată;
b) debitorul nu şi-a declarat intenţia de reorganizare sau, la cererea creditorului
de deschidere a procedurii, a contestat că ar fi în stare de insolvenţă, iar contestaţia a
fost respinsă de judecătorul-sindic;
c) niciunul dintre celelalte subiecte de drept îndreptăţite nu a propus un plan de
reorganizare, în condiţiile prevăzute la art. 94, sau niciunul dintre planurile propuse nu
a fost acceptat şi confirmat;
d) debitorul şi-a declarat intenţia de reorganizare, dar nu a propus un plan de
reorganizare ori planul propus de acesta nu a fost acceptat şi confirmat;
e) obligaţiile de plată şi celelalte sarcini asumate nu sunt îndeplinite în condiţiile
stipulate prin planul confirmat sau desfăşurarea activităţii debitorului în decursul
reorganizării sale aduce pierderi averii sale;
f) a fost aprobat raportul administratorului judiciar prin care se propune, după
caz, intrarea debitorului în faliment, potrivit art. 54 alin. (5) sau art. 60 alin. (3).

9.8.2. Măsurile dispuse de judecătorul-sindic

Legea nr. 85/2006 stipulează în art. 107 alin. (2) că prin hotărârea de intrare în
faliment, judecătorul-sindic va pronunţa dizolvarea societăţii debitoare şi va dispune:
a) ridicarea dreptului de administrare al debitorului;
b) în cazul procedurii generale, desemnarea unui lichidator provizoriu, precum
şi stabilirea atribuţiilor şi a remuneraţiei acestuia, în conformitate cu criteriile aprobate
prin legea de organizare a profesiei.
c) în cazul procedurii simplificate, confirmarea, în calitate de lichidator, a
administratorului judiciar, desemnat conform art. 19 alin. (2) sau art. 34, după caz;
d) termenul maxim de la intrarea în faliment în cadrul procedurii generale, de
predare a gestiunii averii de la debitor/administratorul judiciar către lichidator,
împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii
menţionate la art. 46 alin. (2);
e) întocmirea de către administratorul judiciar şi predarea către lichidator, în
termen de maximum 5 zile de la intrarea în faliment, în cadrul procedurii generale, a

  305
unei liste cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora la data
intrării în faliment, cu indicarea celor născute după deschiderea procedurii;
f) notificarea intrării în faliment.

9.8.3. Notificarea intrării debitorului în procedura falimentului

Notificarea intrării debitorului în procedura falimentului diferă după cum


intrarea în faliment s-a făcut în cadrul procedurii generale sau în cadrul procedurii
simplificate.

9.8.3.1. Notificarea în cadrul procedurii generale

În cazul în care debitorul intră în faliment în procedura generală, lichidatorul va


trimite o notificare tuturor creditorilor, debitorului şi oficiului registrului comerţului
sau, după caz, registrului societăţilor agricole unde debitorul este înmatriculat, pentru
efectuarea menţiunii.
Notificarea se face cu respectarea dispoziţiilor art. 61 alin. (2) şi (3) din Legea
nr. 85/2006. Potrivit dispoziţiilor art. 108 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, notificarea
va cuprinde:
a) termenul-limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor
menţionate la alin. (3), în vederea întocmirii tabelului suplimentar, care va fi de
maximum 45 de zile de la data intrării în faliment, precum şi cerinţele pentru ca o
creanţă înregistrată să fie considerată valabilă;
b) termenul de verificare a creanţelor menţionate la alin. (3), de întocmire,
afişare şi comunicare a tabelului suplimentar al acestora, care nu va depăşi 30 de zile
de la expirarea termenului prevăzut la lit. a);
c) termenul de depunere la tribunal a contestaţiilor, care va fi de cel puţin 10
zile înainte de data stabilită prin încheierea de intrare în faliment, pentru definitivarea
tabelului definitiv consolidat;
d) termenul de întocmire a tabelului definitiv consolidat, care nu va depăşi 30
de zile de la expirarea termenului prevăzut la lit. b).

9.8.3.2. Notificarea intrării debitorului în faliment în cadrul procedurii


simplificate

În cazul intrării în faliment prin procedura simplificată, lichidatorul va trimite o


notificare privind intrarea în procedura falimentului şi, în cazul debitorului persoană
juridică, ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea acestuia, tuturor creditorilor
notificaţi conform art. 61, debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz,
registrului în care debitorul este înmatriculat pentru efectuarea menţiunii (art. 109 din
lege).

9.8.4. Declararea creanţelor în procedura falimentului

Pentru a fi satisfăcute creanţele în procedura falimentului, creditorii trebuie să


formuleze cerere de declarare a creanţelor. Creanţele vor fi înscrise în tabelul

  306
preliminar de creanţe şi ulterior în tabelul definitiv de creanţe. Creanţele asupra averii
debitorului, inclusiv cele bugetare, născute după data deschiderii procedurii, vor fi
supuse verificării.
În cazul intrării în faliment după confirmarea unui plan de reorganizare, titularii
creanţelor participă la distribuiri cu valoarea acestora, astfel cum au fost prezentate în
planul confirmat, mai puţin cota încasată în cursul reorganizării. Creditorii nu sunt
obligaţi să restituie sumele încasate în cursul reorganizării.
Creanţele băneşti asupra averii debitorului se consideră scadente la data
deschiderii procedurii de faliment [art. 112 alin. (4) din lege].

9.8.5. Lichidarea averii debitorului

Principalul scop al falimentului, indiferent că el se aplică în cadrul procedurii


generale sau în cadrul procedurii simplificate, este acela de lichidare a averii
debitorului şi de plată a creanţelor creditorilor cunoscuţi. în vederea lichidării averii
debitorului, legea impune efectuarea unor operaţiuni în sarcina lichidatorului
desemnat.

9.8.5.1. Inventarierea averii debitorului

Una din primele măsuri pe care trebuie să o întreprindă lichidatorul ca urmare a


intrării în faliment este aceea de a întocmi un inventar al averii debitorului. De reţinut
că Legea nr. 85/2006 operează cu noţiunea de avere a debitorului, şi nu cu cea de
patrimoniu. în accepţiunea Legii nr. 85/2006 (art. 3 pct. 2), averea debitorului
reprezintă totalitatea bunurilor şi drepturilor sale patrimoniale - inclusiv cele dobândite
în cursul procedurii insolvenţei -, care pot face obiectul executării silite, în condiţiile
reglementate de Codul de procedură civilă.
Bunurile din averea debitorului trebuie puse sub sigiliu. în concret, legea
stipulează că vor fi puse sub sigilii: magazinele, magaziile, depozitele, birourile,
corespondenţa comercială, arhiva, dispozitivele de stocare şi prelucrare a informaţiei,
contractele, mărfurile, şi orice alte bunuri mobile aparţinând averii debitorului. Cu
prilejul operaţiunilor de sigilare, lichidatorul este obligat să ia măsurile necesare pentru
conservarea bunurilor. Nu vor fi puse sub sigilii:
a) obiectele care vor trebui valorificate de urgenţă pentru a se evita deteriorarea
lor materială sau pierderea din valoare;
b) registrele de contabilitate;
c) cambiile şi alte titluri de valoare scadente sau care urmează a fi scadente în
scurt timp, precum şi acţiunile ori alte titluri de participaţie ale debitorului, care vor fi
luate de lichidator pentru a fi încasate sau pentru a efectua activităţile de conservare
cerute;
d) numerarul pe care lichidatorul îl va depune în bancă în contul averii
debitorului [art. 113 alin. (3)].
Inventarierea şi, respectiv, sigilarea trebuie făcute în cel mai scurt timp posibil.
Dacă judecătorul-sindic dispune, debitorul trebuie să fie de faţă şi să asiste la inventar.
în cazul în care debitorul nu se prezintă, acesta nu va putea contesta datele şi
elementele din inventarul întocmit de lichidator. Inventarul trebuie să descrie toate

  307
bunurile identificate ale debitorului şi va fi semnat de lichidatorul judiciar şi de către
debitor, dacă acesta participă la inventariere (art. 115).

9.8.5.2. Efectuarea lichidării bunurilor din averea debitorului

Lichidarea bunurilor din averea debitorului se realizează după regulile speciale


prevăzute de Legea nr. 85/2006. Astfel, lichidarea bunurilor se efectuează de către
lichidator sub controlul judecătorului-sindic. Apoi, lichidatorul va face toate
demersurile pentru maximizarea valorii averii debitorului. Bunurile vor putea fi
vândute în bloc - ca ansamblu în stare de funcţionare - sau individual, după metoda de
vânzare aprobată de adunarea creditorilor.
Lichidatorul este obligat să prezinte comitetului creditorilor un raport care va
cuprinde evaluarea bunurilor şi metoda de valorificare a acestora, în care se va preciza
dacă vânzarea se va face în bloc sau individual ori o combinaţie a acestora, prin
licitaţie publică sau negociere directă, ori prin ambele metode.
Imobilele pot fi vândute direct, la propunerea lichidatorului, cu aprobarea
adunării generale a creditorilor. Valorile mobiliare ale debitorului vor fi vândute în
condiţiile Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital.
Sumele realizate vor fi depuse în contul debitorului şi recipisele vor fi predate
judecătorului-sindic. Când legea impune pentru transferul dreptului de proprietate
forma autentică, contractele vor fi perfectate de notarul public pe baza procesului-
verbal de licitaţie.

9.8.5.2. Efectuarea lichidării bunurilor din averea debitorului

Sumele realizate în urma lichidării bunurilor din averea debitorului se distribuie


creditorilor îndreptăţiţi. Legea face distincţie după cum bunurile din averea debitorului
au fost sau nu grevate de sarcini în momentul vânzării lor.
În cazul în care în averea debitorului au existat bunuri grevate de sarcini,
distribuirea sumelor se realizează în ordinea stabilită la art. 121 alin. (1) din lege.
Potrivit textului citat, fondurile obţinute din vânzarea bunurilor din averea debitorului,
grevate, în favoarea creditorului, de ipoteci, gajuri sau alte garanţii reale mobiliare ori
drepturi de retenţie de orice fel, vor fi distribuite în următoarea ordine:
a) taxe, timbre şi orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor respective,
inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea acestor bunuri,
precum şi plata remuneraţiilor persoanelor angajate în condiţiile art. 10, art. 19 alin.
(2), art. 23 şi 24;
b) creanţele creditorilor garantaţi născute în timpul procedurii de insolvenţă,
după confirmarea planului de reorganizare, ca parte componentă a acestui plan. Aceste
creanţe cuprind capitalul, dobânzile, majorările şi penalităţile de orice fel;
c) creanţele creditorilor garantaţi, cuprinzând tot capitalul, dobânzile, majorările
şi penalităţile de orice fel, precum şi cheltuielile, pentru creanţele născute înainte de
deschiderea procedurii.
În cazul în care sumele realizate din vânzarea acestor bunuri ar fi insuficiente
pentru plata în întregime a respectivelor creanţe garantate, creditorii vor avea, pentru
diferenţă, creanţe chirografare care vor veni în concurs cu cele cuprinse în categoria

  308
corespunzătoare, potrivit naturii lor, prevăzute la art. 123, şi vor fi supuse dispoziţiilor
art. 41. Dacă după plata sumelor prevăzute la alin. (1) rezultă o diferenţă în plus,
aceasta va fi depusă, prin grija lichidatorului, în contul averii debitorului.
Un creditor cu creanţă garantată este îndreptăţit să participe la orice distribuire
de sumă făcută înaintea vânzării bunului supus garanţiei lui. Sumele primite din acest
fel de distribuiri vor fi scăzute din cele pe care creditorul ar fi îndreptăţit să le
primească ulterior din preţul obţinut prin vânzarea bunului supus garanţiei sale, dacă
aceasta este necesară pentru a împiedica un astfel de creditor să primească mai mult
decât ar fi primit dacă bunul supus garanţiei sale ar fi fost vândut anterior distribuirii.

9.8.5.4. Ordinea plăţii creanţelor

Art. 123 din Legea nr. 85/2006 prevede că creanţele vor fi plătite, în cazul
falimentului, în următoarea ordine:
1. taxele, timbrele sau orice alte cheltuieli aferente procedurii instituite prin
lege, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea bunurilor din
averea debitorului, precum şi plata remuneraţiilor persoanelor angajate în condiţiile
art. 10, art. 19 alin. (2), art. 23, 24 şi ale art. 98 alin. (3), sub rezerva celor prevăzute la
art. 102 alin. (4);
2. creanţele izvorâte din raportul de muncă;
3. creanţele reprezentând creditele, cu dobânzile şi cheltuielile aferente,
acordate după deschiderea procedurii, precum şi creanţele rezultând din continuarea
activităţii debitorului după deschiderea procedurii;
4. creanţele bugetare;
5. creanţele reprezentând sumele datorate de către debitor unor terţi, în baza
unor obligaţii de întreţinere, alocaţii pentru minori sau de plată a unor sume periodice
destinate asigurării mijloacelor de existenţă;
6.creanţele reprezentând sumele stabilite de judecătorul-sindic pentru
întreţinerea debitorului şi a familiei sale, dacă acesta este persoană fizică;
7. creanţele reprezentând credite bancare, cu cheltuielile şi dobânzile aferente,
cele rezultate din livrări de produse, prestări de servicii sau alte lucrări, precum şi din
chirii;
8. alte creanţe chirografare;
9. creanţele subordonate, în următoarea ordine de preferinţă:
a) creanţele acordate persoanei juridice debitoare de către un asociat sau
acţionar deţinând cel puţin 10% din capitalul social, respectiv din drepturile de vot în
adunarea generală a asociaţilor ori, după caz, de către un membru al grupului de
interes economic;
b) creanţele izvorând din acte cu titlu gratuit.
Sumele de distribuit între creditori în acelaşi rang de prioritate vor fi acordate
proporţional cu suma alocată pentru fiecare creanţă.

  309
9.8.5.5. Provizionarea unor sume de bani

Cu ocazia distribuirilor parţiale, următoarele sume vor fi provizionate:


1. sume proporţionale datorate creditorilor ale căror creanţe sunt supuse unei
condiţii suspensive care nu s-a realizat încă;
2. sume proporţionale datorate proprietarilor de titluri la ordin sau la purtător şi
care au originalele titlurilor, dar nu le-au prezentat;
3. sume proporţionale datorate creanţelor admise provizoriu;
4. rezervele destinate să acopere cheltuielile viitoare ale averii debitorului.
Pentru creditorii cu creanţe înscrise în tabelul de creanţe consolidat definitiv,
cărora li s-au alocat sume numai parţial sau cu creanţe sub condiţie suspensivă şi care
au luat parte la distribuire, sumele cuvenite vor fi păstrate la bancă, într-un cont special
de depozit, până ce situaţia lor va fi lămurită (art. 128 din lege).

9.8.5.6. Raportul final al lichidării

Legea prevede în art. 129 că după ce bunurile din averea debitorului au fost
lichidate, lichidatorul va supune judecătorului-sindic un raport final însoţit de situaţiile
financiare finale; copii de pe acestea vor fi comunicate tuturor creditorilor şi
debitorului şi vor fi afişate la uşa tribunalului. Judecătorul-sindic va convoca adunarea
creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afişarea raportului final. Creditorii
pot formula obiecţii la raportul final cu cel puţin 5 zile înainte de data convocării.
Creanţele care la data înregistrării raportului final vor fi încă sub condiţie nu vor
participa la ultima distribuire.
La data şedinţei, judecătorul-sindic va soluţiona, prin încheiere, toate obiec-
ţiunile la raportul final, îl va aproba sau va dispune, dacă este cazul, modificarea
corespunzătoare a acestuia. După ce judecătorul-sindic aprobă raportul final al
lichidatorului, acesta va trebui să facă distribuirea finală a tuturor fondurilor din averea
debitorului. Fondurile nereclamate în termen de 30 de zile de către cei îndreptăţiţi la
acestea vor fi depuse în contul fondului de lichidare prevăzut la art. 4 alin. (4) din lege.

9.9. Răspunderea organelor de conducere ale debitorului

După cum s-a văzut în cele de mai sus, creanţele creditorilor asupra debitorului
ajuns în stare de insolvenţă sunt satisfăcute din averea debitorului.
Consecinţa este expresia principiului răspunderii pentru propriile obligaţii, mai
exact creanţele debitorului persoană juridică sunt suportate din averea persoanei
juridice aflate în insolvenţă, şi nu din patrimoniul asociaţilor sau membrilor persoanei
juridice în cauză.
De la acest principiu, Legea nr. 85/2006 consacră o excepţie care constă în
răspunderea şi a altor persoane decât debitorul pentru satisfacerea drepturilor
creditorilor. în concret, legea reglementează o răspundere a membrilor organelor de
conducere şi supraveghere a debitorului persoană juridică, precum şi a oricărei alte
persoane care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului.

  310
9.9.1. Persoanele obligate să răspundă

Legea prevede, în art. 138 alin. (1) că, în cazul în care în raportul întocmit în
conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi
imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, la cererea administratorului
judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului
debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii
organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice
altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului.
Din textul de lege reprodus rezultă că răspunderea priveşte următoarele
categorii de persoane: administratorii şi directorii societăţii, respectiv membrii
directoratului şi ai consiliului de supraveghere, cenzorii, auditorii financiari şi orice
alte persoane care au exercitat, în condiţiile legii, funcţii de conducere sau
supraveghere în cadrul debitorului persoană juridică.
Pe lângă cei implicaţi în conducerea şi administrarea activităţii debitorului,
legea reglementează răspunderea şi a oricărei alte persoane care a cauzat starea de
insolvenţă a debitorului.

9.9.2. Condiţiile răspunderii

Legea statuează anumite reguli speciale care guvernează răspunderea


persoanelor ce au cauzat starea de insolvenţă a debitorului. Aceste reguli privesc
natura juridică a răspunderii, cererea de atragere a răspunderii, faptele care angajează
răspunderea, prescripţia dreptului la acţiune etc.

9.9.2.1. Acţiunea în răspundere

Pentru a fi atrasă răspunderea persoanelor care au cauzat starea de insolvenţă a


debitorului, este necesară formularea unei acţiuni în răspundere a acestora. Acţiunea
de atragere a răspunderii persoanelor care au cauzat insolvenţa poate fi formulată de
către administratorul judiciar sau de către lichidator. Dacă administratorul
judiciar/lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvenţă a
debitorului şi/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acţiunea în răspundere,
aceasta poate fi introdusă de preşedintele comitetului creditorilor în urma hotărârii
adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de către un
creditor desemnat de adunarea creditorilor.

9.9.2.2. Faptele care angajează răspunderea

Răspunderea membrilor organelor de administrare şi de conducere, precum şi a


oricăror persoane care au cauzat starea de insolvenţă a debitorului se aplică numai
pentru faptele prevăzute expres şi limitativ de lege. Faptele ce atrag răspunderea
persoanelor ce au cauzat starea de insolvenţă a debitorului sunt prevăzute la art. 138
din lege:

  311
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în
cel al unei alte persoane;
b) au făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod
vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi;
d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile
sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în
mod fictiv pasivul acesteia;
f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în
scopul întârzierii încetării de plăţi;
g) în luna precedentă încetării plăţilor, au plătit sau au dispus să se plătească cu
preferinţă unui creditor, în dauna celorlalţi creditori.
Răspunderea persoanelor care au cauzat starea de insolvenţă are natură
delictuală, deoarece este angajată doar pentru încălcarea sau nesocotirea dispoziţiilor
legale. Prin urmare, în vederea atragerii răspunderii persoanelor care au cauzat starea
de insolvenţă a debitorului vor trebui îndeplinite condiţiile răspunderii delictuale,
inclusiv stabilirea legăturii de cauzalitate. Stabilirea legăturii de cauzalitate este
impusă şi de prevederile art. 138 alin. (1) care prevede că răspund persoanele „cărora
le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului (...) precum şi orice altă
persoană care a cauzat starea de insolvenţă(s.n).
Acţiunea în răspundere se prescrie în termen de 3 ani. Prescripţia începe să
curgă de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat
apariţia stării de insolvenţă, dar nu mai târziu de 2 ani de la data pronunţării
deschiderii procedurii (art. 139 din lege).

9.9.2.3. Întinderea răspunderii

Art. 138 din Legea nr. 85/2006 dispune că judecătorul-sindic poate dispune ca o
parte a pasivului debitorului, persoană juridică ajunsă în stare de insolvenţă, să fie
suportată de persoanele care au cauzat-o. în consecinţă, membrii organelor de
conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi orice altă persoană care
a cauzat starea de insolvenţă nu răspund pentru toate datoriile debitorului, ci numai
pentru o parte din pasiv.
Stabilirea exactă a pasivului şi implicit a întinderii răspunderii persoanelor care
au cauzat starea de insolvenţă o va face judecătorul-sindic pe baza probelor
administrate. în concret, partea de pasiv suportată de persoana care răspunde nu poate
fi decât acea parte care constituie efectul faptelor ilicite săvârşite. Mai exact, întinderea
răspunderii persoanelor vizate de lege se va stabili în raport de legătura de cauzalitate
dintre fapta săvârşită şi pasivul produs.

9.9.2.4. Efectele răspunderii persoanelor care au cauzat insolvenţa

Ca urmare a angajării răspunderii persoanelor ce au cauzat starea de insolvenţă,


acestea vor fi obligate la suportarea pasivului stabilit de către judecătorul-sindic.
Judecătorul-sindic va stabili cu exactitate sumele de bani ce urmează a fi plătite de

  312
către persoanele ce au cauzat starea de insolvenţă. în cazul în care persoanele chemate
să răspundă nu varsă sumele de bună-voie, acestea vor fi executate silit.
Executarea silită împotriva persoanelor răspunzătoare se efectuează de
către executorul judecătoresc, după regulile Codului de procedură civilă.
Sumele obţinute ca urmare a tragerii la răspundere a persoanelor ce au cauzat
insolvenţa vor intra în averea debitorului şi vor fi destinate, în caz de reorganizare,
plăţii creanţelor, potrivit programului de plăţi, completării fondurilor necesare
continuării activităţii debitorului, iar în caz de faliment, acoperirii pasivului (art. 140
din lege).
Potrivit dispoziţiilor art. 142 alin. (2), după închiderea procedurii falimentului,
sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul
judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului
definitiv consolidat de creanţe pus la dispoziţia sa de către lichidator.
În încheiere se impune a fi precizat că în conformitate cu art. 138 alin. (2)
răspunderea persoanelor pentru pasivul cauzat nu înlătură aplicarea legii penale pentru
faptele care constituie infracţiuni. Faptele care constituie infracţiuni sunt reglementate
de art. 143-147 din Legea nr. 85/2006. Aceste fapte sunt: bancruta simplă, bancruta
frauduloasă, gestiunea frauduloasă, delapidarea, infracţiunea de înregistrare a unei
cereri de admitere a unei creanţe inexistente asupra averii debitorului şi infracţiunea de
refuz de a prezenta documentele sau informaţiile necesare aplicării procedurii.

  313
CAPITOLUL 10

SISTEMTUL FISCAL ;I IMPORTANTA CUNOAŞTERII LUI ÎN


FUNCŢIONAREA FIRMELOR

10.1. Conceptul de sistem fiscal

Sistemul fiscal este un produs al gindirii , deciziei si actiunii factorului uman, ca


urmare a evolutiei societatii umane, creat initial pentru a raspunde unor obiective
financiare, la care ulterior s-au adaugat si obiective de natura economico-sociala.
Elementele de natura economica si relatiile dintre acestea, concretizate in
diverse tehnici de stabilire si percepere a cuantumului diverselor prelevari fiscale,
gestionarea acestora si deciziile de natura politica constitue componentele principiale
ale sistemului fiscal.
Unii economisti considera sistemul fiscal ca fiind ``totalitatea impozitelor si
taxelor provenite de la persoanele juridice si persoanele fizice care alimenteaza
bugetele publice``, sau ``totalitatea impozitelor instituite intr-un stat, care-i procura
acestuia o parte covarsituare din veniturile bugetare, fiecare impozit avind o
contributie specifica si un rol regulator in economie``.
O alta abordare a sistemului fiscal pune accentul pe elementele definitorii ale
sistemului in general si interpreteaza sistemul fiscal prin prisma relatiilr dintre
elementele care formeaza acest sistem, astfel : ``sistemul fiscal cuprinde un ansamblu
de concepte, principii, metode, procese, cu privire la o multime de elemente (marerie
impozabila, cote, subiecti fiscali) intre care se manifesta relatii care apar ca urmare a
proiectarii, legiferarii, asezarii si perceptarii impozitelor si care nu sunt gestionate
conform legislatiei fiscale, in scopul realizarii obiectivelor sistemului.``
In opinia autoarei, aceasta ultima abordare este mai riguroasa , deoarece
abordarea sistematica are un rol ordonator, contribuind la explicarea unor concepte,
sistematizarea cunostiintelor, intelegerea interconexiunilor dintre economia de schimb,
prelevarile fiscale si economia publica, identificarea si eliminarea distorsiunilor prin
reglarea complexa in domeniul fiscal.
Sistemul fiscal este, asadar, un sistem complex, alcatuit dintr-un ansamblu de
elemente , si anume:
- materia impozabila ;
- subiectii sau actorii sistemului fiscal ;
- elementele modificabile.
Materia impozabila , reprezentata de venitul realizat, repartizat, consumat si
capitalizat, constitue un element evolutiv complex si cuprinde :
- venituri din munca, respectiv venituri de natura salariala ;
- venituri din capital, respectiv rente, chirii, arenzi, dividente, dobinzi etc. ;
- venituri produse de agentii economici, sub forma beneficiilor din
industrie, comert, agricultura etc. ;
- circulatia si consumul veniturilor.
Actorii sistemului fiscal, in raport cu functiile pe care le indeplinesc, se pot
grupa in trei categorii :

  314
- actorii dotati cu putere de decizie ;
- actorii insarcinati cu administratia fiscala si reglementarea litigiilor ;
- contribuabili.
Organele legislative si executive reprezinta actorii de decizie politica in materie
fiscala, care se concretizeaza in dispozitii ce figureaza in Legea finantelor publice sau
legea bugetara anuala, respectiv in legile fiscale generale.
Actorii de decizie administrativa in materie fiscala au responsabilitatea gestiunii
finantelor publice, reprezentativi fiind Ministerul Finantelor Publice si organele
teritoriale subordonate. Contribuabilii sunt persoanele fizice si juridice care realizeaza
venituri impozabile din activitati desfasurate in Romania. Sistemul fiscal cuprinde si
elemente modificabile, stabilite de organele de decizie si legislative (ex. : cotele de
impunere).
Relatiile care pot aparea intre elementele sistemului fiscal sunt urmare a
metodelor de evaluare a materiei impozabile, a procedeelor de determinare si
modificare a cuantumului obligatiilor fiscale , a metodelor de percepere, a stabilirii
subiectilor platitori, a modului de gestionare a creantelor fiscale de catre stat.
In practica fiscala se utilizeaza si notiunea de fiscalitate, definita de DEX
astfel: ``Sistem de percepere a impozitelor si taxelor prin fisc.Totalitatea obligatiilor
fiscale ale cuiva.``Notiunea de fisc, utilizata in literatura de specialitate, este definita
ca ``administratie insarcinata cu calculul si perceperea impozitelor`` sau ca ``institutie
de stat care stabileste si incaseaza contributiile catre stat, urmareste pe cei care nu si-au
platit in termen aceste contributii etc.``
Tot in legatura cu sistemul fiscal de utilizeaza si termenul de fiscal ``care
apartine fiscului, privitor la fisc``.

10.2. Functiile sistemului fiscal

Ca o categorie financiara si ca o componenta principala a sistemului resurselor


financiare publice, impozitele indeplinesc, in aria lor de manifestare, functiile atribuite
finantelor in general, dar cu unele particularitati imprimate in continutul lor economic,
de procesele de redistribuire a produsului intern brut.
Unii economisti atribuie sistemului fiscal o functie de finantare a cheltuilor
publice, o functie de redistribuire a veniturilor si averilor, conform obiectivului de
echitate, si o functie de stabilizare a economiei. Alti specialisti nu vorbesc explicit de
functiile sistemului fiscal, respectiv ale impozitelor, ci de rolul ce revine acestora, si
anume:
- rolul financiar, de procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea
cheltuielilor publice;
- rolul interventionist, de incurajare sau frinare a unor activitati economice ;
- rolul social, de redistribuire a unei parti importante din produsul intern brut
intre gruparile sociale si indivizi.
Raportat la functiile atribuite finantelor publice in ansamblu, impozitele
indeplinesc o functie de repartitie (numita si functie financiara, care ar include si
finantarea cheltuielilor publice), o functie de redistribuire a veniturilor si averilor
asupra activitatilor economico-sociale si o functie de reglare a economiei (de corectare
a dezechilibrelor). La acestea se poate adauga si o functie de control, care ar semnifica

  315
capacitatea impozitelor de a mijloci efectuarea controlului, prin bani, asupra
activitatilor economice si sociale din diferitele faze ale procesului reproductiei
economice.
In cadrul functiei financiare, prin impozite se realizeaza, in cea mai mare
masura, prima latura a functiei de repartitie atribuita finantelor publice. Aceasta ,
deoarece impozitul este principala forma de procurare a resurselor banesti la dispozitia
statului si, implicit, de redistribuire a resurselor intre sfera activitatilor materiale si
sfera activitatilor nemateriale, intre diferitele ramuri si subramuri economice, intre
membrii societatii.
In aproape toate tarile , o buna parte din produsul inter brut este repartizata
valoric, in faza de redistribuire, prin intermediul impozitelor.
Prin impozite , statul preia la dispozitia sa o parte din veniturile realizate de
actorii pietei factorilor de producrie : salariile cuvenite pentru munca prestata, dobinda
datorata pentru capitalul imprumutat, chiriile aferente bunurilor obtinute de persoanele
fizice din activitati independente etc.
Veniturile disponibile ale persoanelor fizice si, uneori, chiar ale firmelor,
ramase dupa suportarea impozitelor directe, sunt in continuare supuse unui proces de
redistribuire prin intermediul impozitelor indirecte, pe piata bunurilor si serviciilor, cu
ocazia procurarii de bunuri si servicii in al caror prêt/tarif sunt incluse aceste
impozite(accize, T.V.A., taxele vamale etc.). In ceea ce priveste functia de
redistribuire atribuita sistemului fiscal, reiese ca impozitele mijlocesc, alaturi de alte
instrumente de politica financiara, realizarea proceselor de redistribuire a veniturilor si
averilor intre membrii societatii, in conformitate cu ceea ce societatea considera just,
echitabil.
Criteriile de echitate in repartitia veniturilor si averilor difera de la o societate la
alta si de la o perioada la alta. Astfel, societatea poate considera ca fiind echitabila
realizarea unei egalizari a veniturilor si averilor (de exemplu, in fostele economii
socialiste) sau plafonarea veniturilor mari sau asigurarea unui venit minim pentru toti
membrii societatii.
Despre functia de reglare, atribuita sistemului fiscal, se poate vorbi in societatea
moderna incepind cu impunerea conceptiei dupa care impozitele trebuie considerate nu
numai ca resurse financiare ale statului, ci si ca instrumente de influentare a ativitatii
economice.
Implicarea impozitului in stimularea dezvoltarii economico-sociale presupune o
corelare adegvata a proceselor de prelevare sub forma de impozite, nu numai cu cele
consumatoare de resurse, carora le sunt destinate, ci si cu cele generatoare de valoare
noua, creatoare de produs national si multiplicatoare a resurselor financiare.
Impactul regalator al impozitelor pe venituir si averi se releva cu pregnanta daca
este privit ca o parte constitutiva a produsului intern brut, respectiv a veniturilor ce
revin participantilor la procesel de productie.
Daca se urmareste stimularea intreprinzatorilor pentru cresterea productiei si a
ofertei trebuie sa se diminueze prelevarea sub forma de impozit, rezultind o crestere
corespunzatoare a venitului ramas, din care o parte mai mare va putea fi destinata unor
noi investitii. Pe seama investitiilor efectuate vor creste capacitatile de productie si
numarul locurilor de munca create si se va reduce somajul, va spori productia , iar
economia se va inscrie pe coordonate de crestere.

  316
10.3. Clasificarea sistemelor fiscale

Procesul de modernizare a sistemelor fiscale, in etapa actuala , este caracterizata


prin:
- trecerea de la impozitele analitice, sprijinite doar de un element, determinant
al contribuabilului, la impozitele sintetice, stabilite in functie de o marime economica
considerata in totalitatea sa, ce apartine contribuabilului (venit global, cifra de afaceri,
patrimoniu) ;
- adoptarea de noi procedee de asezare si percepere a impozitelor ;
- cresterea randamentului fiscal ;
- folosirea impozitelor in scopul realizarii unor obiective ale politicii generale a
statelor ;
Dupa natura impozitelor predominante, se pot distinge:
- sisteme fiscale in care predomina impozitele directe, caracteristice statelor cel
mai avansate din punct de vedere economic si care au la baza impozitul pe venitul
global si impozitul pe veniturile persoanelor juridice;
- sistemele fiscale in care predomina impozitele indirecte, specifice tarilor
dezvoltate sau celor aflate intr-o perioada de criza economica;
- sisteme fiscale cu predominanta complexa, specifice tarilor dezvoltate
economic, cu structuri economico-sociale echilibrate si cu regimuri politice de tip
social-democrat;
- sisteme fiscale in care predomina impozitele generale, specifice celor mai
dezvoltate tari, in care exista un aparat fiscal si o contabilitate foarte bine organizata si
care aplica impozitul pe venitul global si impozitul pe cifra de afaceri bruta sau neta;
- sisteme fiscale in care predomina impozitele particulare,caracteristice
structurilor fiscale neevaluate, in care impozitele sunt asezate pe anumite categorii de
venituri, sub forma indiciara sau forfetara, si actualelor tari subdezvoltate, in care
impozitele lovesc anumite venituri importante si respectiv anumite produse destinate
consumului intern.
Dupa numarul de impozite , se pot distinge:
- sisteme fiscale cu mai multe impozite, care se intilnesc de fapt in toate tarile ;
- sisteme fiscale cu un singur impozit, care nu sunt decit constructii teoretice.
Proiectele privind impozitul unic, desi numeroase , nu s-au concretizat , pina in
prezent, in practica.
Se disting ca propuneri: impozitul unic asupra capitalului, impozitul unic pe
cheltuiala globala, impozitul pe venitul cu o baza cumprinzatoare etc.

10.4. Politica fiscala

Plolitica fiscala este o componenta principala a politicii financiare, ce poate fi


promovata numai de catre stat sau autoritatii publice si care cuprinde deciziile
(reglementarile) privind stabilirea si perceperea impozitelor si taxelor, concretizind
optiunile in materie de impozite si taxe.
Continutul politicii finciare rezida in “metode si mijloace concrete privind
procurarea si dirijarea resurselor financiare, precum si instrumentele, institutiile si

  317
reglementarile, financiare utilizate de stat pentru influentarea proceselor economice si
a relatiilor sociale, intr-o etapa determinanta”.
Politica fiscala se defineste prin: “totalitatea metodelor, mijloacelor, formelor,
instrumentelor si institutiile folosite de stat si celelalte autoritati publice pentru
procurarea resurselor financiare fiscale, inclusiv pentru influentarea vietii economice
sociale”.
Politica fiscala isi poate pune amprenta, influentind asupra derularii proceselor
economico- financiare si implicit asupra evolutiei intregii societati. Dar, la rindul sau,
ea este conditionata de mediul economic printr-o serie de factori, dintre care se
remarca: starea economiei, raporturile dintre sectorul public si cel privat, nivelul
veniturilor cetatenilor etc.
Stabilirea legislativa asigura reducerea costurilor adminitrarii impozitelor si
taxelor atit la nivelul contribuabililor, cit si la nivelul administratiei publice centrale
sau locale, dupa caz. De asemenea, trebuie avut in vedere faptul urmator : cresterea
presiunii fiscale nu determina in mod obligatiriu sporirea corespunzatoare a incasarilor
fiscale, dar in schimb, scadera presiunii fiscale creeaza conditii favorabile cresterii
incasarilor fiscale (concluzii la care au ajuns A.B. Laffer, V.A. Canto, D.H. Joines).
Plolitica fiscala se afla in raporturi de interdependenta cu politica bugetara , cu
politica monetara, cu politica valutara, cu politic preturilor, cu politica ocuparii fortei
de munca si cu politica financiara a interprinderii. Pe de alta parte, politica fiscala are
obiective si instrumente proprii de manifestare.
Ca obiective majore ale politicii fiscale se pot enumera:
- procurarea cu randament cit mai ridicat a resurselor fiscale la dispozitia
autoritatilor publice, prin creearea unui sistem de impozite adecvat politicii generale ;
- realizarea procesului de redistribuire a produsului national intre sfere, domenii
de activitate, categorii de persoane si indivizi ;
- influentarea(reglementarea) unor procese economico-sociale, corespunzator
obiectivelor politicii generale.
Optiunile si deciziile ce contureaza politica fiscala pot fi sintetizate pe
urmatoarele repere principale:
- creearea si ajustarea ulterioara a sistemului de impozite si taxe si contributii
obligatorii, respectiv stabilirea formelor de prelevare a resurselor fiscale la dispozitia
autoritatilor publice;
- alegera metodelor si instrumentelor tehnice utilizate in efectuarea
operatiunilor de stabilire a obligatiilor de prelevare a resurselor fiscale la dispozitia
autoritatilor publice;
- creearea si reglementarea functionarii institutiilor insarcinate cu asezarea si
colectarea si adminstrarea resurselor fiscale (aparatul fiscal);
- organizarea si exercitarea controlului prin organele fiscale asupra indeplinirii
sarcinilor si obligatiilor de efectuare a prelevarilor, inclusiv combaterea evaziunii
fiscale;
- conceperea modalitatilor de influentare prin impozite si taxe asupra unoe
fenomene economice si sociale, inclusiv stabilirea conditiilor de acordare a facilitatilor
fiscale etc.

  318
- obtiunile privitoare la rata fiscalitatii si dimensionarea volumului resurselor
fiscale in ansamblul resurselor financiare publice, intr-o perioada sau alta , respectiv in
diferite tari.
Realizarea obiectivelor de politica fiscala are la baza instrumente axate pe
prelevarile fiscale, respectiv categoriile financiare, cu tehnicile aferente tipurilor de
impozite, taxe si contributiilor obligatorii prelevate la fondurile publice.Plolitica
fiscala se anexeaza, in primul rind, pe impozitele, taxele si contributiile cu caracter
obligatoriu.
Astefel, politica trebuie trebuie sa precizeze modalitatile concrete de aplicare a
facilitatilor, respectiv a deducerilor fiscale, cum ar fi: reducerea/scutirea de impozit
pentru partea din profitul reinvestit, aplicarea unor cote mai mici pentru anumite
categorii de venituri obtinute din anumite activitati pe care societatea este interesata sa
le dezvolte etc. Asemanator, prin ea se stabileste regimul deducerilor de cheltuieli din
venitul brut sau reducerea impozitului de plata pentru a cointeresa contribuabilii in
realzarea anumitor obiective economice sau sociale, intre care si finantarea cercetarii
stiintifice, crearea de noi locuri de munca etc.
Un rol important revine optiunilor privind administrarea impozitelor , taxelor si
a contributiilor de catre diferitele categorii de autoritati publice, respectiv delimitarea
impozitelor, taxelor si a contributiilor aflate in administrarea autoritatilor publice
centrale fata de cele administrate de autoritatile publice locale. Pentru acestea din
urma, politica fiscala are ca scop cointeresarea lor, in procurarea si administrarea
eficienta (in baza autonomiei locale) a resurselor financiare de care pot dispune.
In acelasi cadru, se inscrie ca element al politicii impozitelor alegerea
modalitatilor de impozitare a veniturilor in cote procentuale, optind intre cotele
proportionale si cotele progresive , cea de-a doua modalitate admitind fie o
progresivitate mai mica, fie una mai mare. Astfel,impunerea in cote proportionale
apare ca fiind mai stimulativa , din punctul de vedere al contribuabililor care realizeaza
venituri mari, favorizind si investirea unei parti mai mari din venitul obtinut.
In cazul impozitarii in cote procenruale progresive are loc o crestere a cotei
procentuale, din venitul total, care se cedeaza sub forma de impozit. In aceasta varianta
de impozitare, impozitul platit creste, atit sub impactul cresterii cotei procentuale, cit si
sub cel al maririi bazei de calcul, determinind diminuarea venitului disponibil posibil
de utilizat, de catre contribuabili, inclusiv pentru noi investitii. In acelasi timp, in
planul formarii resurselor financiare ale statului pe seama impozitelor, poate aparea un
fenomen de diminuare a bazei de calcul, sub influenta negativa exercitata de cresterea
cotei procentuale de impozit. In explicarea fenomenului sunt invocate doua cauze, si
anume:
- restringerea activitatilor creatoare de venituri, care tind sa se reduca, in primul
rind, prin prisma scaderii volumului investitiilor, pentru care se diminueaza sursele de
finantare aferente ;
- reactia contribuabililor de a se sustrage de la obligatiile privind calcularea si
plata impozitului, antrenind producerea fenomenelor de evaziune fiscala, nivelul inalt
al cotei de impunerecontribuind la stimularea evaziunii fiscale.
Un loc central insa in politica fiscala revine fiecarui impozit, atat in formarea
resurselor financiare publice , cit si in influentarea vietii economice si sociale.Astfel,
un interes major pezinta conceperea sistemului de impozite indirecte, inclusiv

  319
stabilirea modalitatilor tehnice prin care urmeaza a se realiza preluarea acestora la
dispozitia autoritatilor publice.
Prezinta, de asemenea, interes pentru politica fiscala optiunile vizind
complexitatea sistemuli de impozite si taxe promovate, care in principiu ar trebui sa fie
mai mica, preferabil fiind un sistem mai simplu.
Un sistem de impozite si taxe complicat sub raportul instrumentelor si tehnicilor
folosite greveaza inutil activitatea financiara, stinjenindu-i pe contribuabili, si
influenteaza negativ asupra randamentului impozitului.
Ca regula generala, se constata ca in intreaga lume se folosesc sisteme de
impozitare cu un numar mai mare sau mai mic de impozite, concepute si aplicate in
conditii, uneori, asemanatoare, iar alteori diferite, in vederea atingerii unor obiective
social-economice.

10.5. Sistemul fiscal din Romania

10.5.1. Necesitatea elaborării şi adoptării Codului Fiscal şi Codului de


Procedură Fiscală

Sistemul fiscal, ca ansamblu de principii, reguli şi mod de organizare, se


materializează în legi sau acte normative cu putere de lege. În România, sarcina
creării unui sistem fiscal şi a unei strategii fiscale revine legislativului
(Parlamentului) şi executivului (Guvernului).
Sistemul fiscal este conceput pentru a corespunde cerinţelor impuse de reforma
socială şi economică aflate în plină desfăşurare. De asemenea, sistemul fiscal din
România trebuie să aibă criterii precise şi să existe o manifestare de voinţă din ambele
părţi, inclusiv voinţa politică.
Prin reforma fiscală ce se infăptuieşte în România se tinde la îmbunătăţirea
structurii impozitelor prin creşterea rolului (ponderii) impozitelor indirecte, în
principal, prin creşterea rolului accizelor, taxei pe valoarea adăugată şi taxelor
vamale.
În acelaşi timp, urmează ca ponderea impozitelor directe să scadă
(impozitul pe profit, impozitul pe venit, impozitul pe dividende etc.) în raport cu cea a
impozitelor indirecte. Reforma fiscală urmareşte, pentru realizarea unei cât mai
bune structuri a impozitelor, aplicarea principiilor declarative, în detrimentul
principiilor impunerii.
În acest sens, în cadrul reformei fiscale, se tinde ca noul sistem fiscal să permită
o administrare eficientă şi nearbitrară şi să fie pe înţelesul contribuabililor.
La elaborarea politicii fiscale trebuie să se urmarească:
■ criterii de eficienţă;
■ costul de oportunitate al fiscalităţii;
■ veniturile contribuabililor şi protejarea acestora;
■ dezvoltarea impozitelor sau a altor forme de prelevări şi stimularea acestora;
■ distribuirea iniţială a veniturilor, care trebuie să influenţeze activitatea
economică, investiţiile şi consumul.
Faţă de sistemul fiscal şi strategia acestuia, este necesară o cât mai bună
administrare fiscală pe care, de regulă, trebuie să o facă Ministerul Finanţelor Publice

  320
(pentru sursele bugetului de stat) şi respectiv organele administrativ-teritoriale
(pentru sursele bugetelor locale).
Pentru creşterea eficienţei administraţiei fiscale, la Ministerul Finanţelor
Publice sunt în curs de elaborare Codul Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală.
Legislaţia în materie de impozite şi taxe va cuprinde:
■ Codul Fiscal;
■ Codul de Procedură Fiscală;
■ Normele Metodologice şi ordine ale ministrului finanţelor publice
elaborate şi aprobate în conformitate cu prevederile Codului Fiscal, actele normative
ale organelor administraţiei publice locale adoptate în conformitate cu prevederile
Codului Fiscal şi tratatele la care România este parte.
Prin prevederile sale, Codul Fiscal va asigura o stabilitate pe termen lung a
sistemului de impozite şi taxe, iar plătitorii de impozite şi taxe vor putea urmări şi
inţelege sarcina fiscală ce le revine şi importanţa ei pentru dezvoltarea socială.
Transparenţa Codului Fiscal va permite sistemului de administrare a impozitelor
şi taxelor introducerea pe scară largă a utilizării sistemului informatic adaptat
standardelor Uniunii Europene.
Obligaţiile fiscale ale contribuabililor persoane fizice şi juridice trebuie efectuate
la termene unice şi în conturi specializate, pentru o mai bună administrare a
impozitelor şi taxelor.
La elaborarea Codului Fiscal au fost avute în vedere următoarele principii ale
fiscalităţii:
• neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori
şi capitaluri, asigurând condiţii egale investitorilor, capitalului român şi celui străin;
• certitudinea impunerii, prin cuprinderea de norme juridice clare, care să nu
ducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea şi sumele de plată să fie clare
pentru fiecare plătitor, respectiv, aceştia să poată urmări şi înţelege sarcina fiscală ce le
revine, precum şi să poată analiza uşor influenţa deciziilor lor de management
financiar asupra sarcinii lor fiscale;
• echitatea fiscală la nivelul persoanelor fizice, prin impunerea diferită a
veniturilor în funcţie de mărimea acestora, în aşa fel ca sarcina fiscală să fie egală;
• eficienţa impunerii, prin asigurarea stabilirii pe termen lung a prevederilor
Codului Fiscal, astfel încât aceste prevederi să nu conducă la efecte retroactive
defavorabile pentru societăţi, în raport cu impozitarea în vigoare la data adoptării de
către aceştia a unor decizii investiţionale majore.
Astfel, Codul Fiscal va asigura cadrul legal în materia impozitelor şi taxelor
care se vor aplica în România, specificând:
■ persoanele plătitoare de impozite şi taxe;
■ metoda de calcul şi plata impozitelor şi taxelor (Codul Fiscal va
cuprinde metodologia de stabilire şi de modificare a impozitelor şi taxelor aplicabile în
România şi va autoriza Ministerul Finanţelor Publice să elaboreze norme metodologice,
instrucţiuni şi ordine în aplicarea lor).
Conform prevederilor Codului Fiscal, impozitele şi taxele aplicabile în
România sunt următoarele:
■ impozitul pe profit;
■ impozitul pe venit;

  321
■ impozitul pe dividende;
■ impozitul pe venituri ale microintreprinderilor;
■ impozite pe venituri obţinute din România de către nerezidenţi;
■ impozitul pe venitul reprezentanţelor;
■ taxa pe valoarea adaugată;
■ accizele;
■ impozitul pe ţiţeiul şi gazele naturale din producţia internă;
■ impozitele şi taxele locale.
Codul Fiscal va putea fi modificat numai prin adoptarea unei legi ce va amenda
Codul. Ministerul Finanţelor Publice va fi autoritatea publică centrală care va
elabora norme metodologice, ordine şi instrucţiuni în vederea aplicării unitare a
Codului Fiscal.
Ordinele şi instrucţiunile emise de Ministerul Finanţelor Publice se vor
publica, obligatoriu, în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministerul Finanţelor Publice va infiinţa o comisie fiscală centrală care va avea
responsabilităti de elaborare a deciziilor cu privire la aplicarea unitară a prevederilor
Codului Fiscal.
Codul de Procedură Fiscală va reglementa toate raporturile juridice fiscale
în legatură cu impozitele şi taxele datorate bugetului de stat şi bugetelor locale,
reglementate de Codul Fiscal.
Administrarea impozitelor şi taxelor va fi reglementată de Codul de Procedură
Fiscală, Codul Fiscal şi prin actele normative date în aplicarea acestora.
Conform principiului general de conduită în administrarea impozitelor şi
taxelor, organele fiscale vor trebui să aplice uniform prevederile legislaţiei, urmărind
stabilirea corectă a impozitelor şi taxelor datorate, fără ca acestea să fie diminuate,
majorate sau stabilite cu încălcarea legii.
Prin elaborarea şi adoptarea Codului de Procedură Fiscală se vor reglementa:
- raportul juridic fiscal (raportul de drept material fiscal şi raportul de
drept procedural fiscal) şi subiectele raportului juridic fiscal (statul, unitătile
administrativ- teritoriale, contribuabilul, precum şi alte persoane care dobândesc
drepturi şi obligaţii în cadrul acestui raport);
- obligaţiile reprezentanţilor legali şi desemnaţi, reprezentanţi ai persoanelor
fizice şi juridice, precum şi ai asocierilor fără personalitate juridică, care vor trebui să
îndeplinească obligaţiile fiscale ale acestora;
- definirea creanţei fiscale (creanţele fiscale sunt: dreptul la perceperea
impozitului sau taxei, dreptul la rambursarea impozitului, dreptul privind angajarea
răspunderii, dreptul la perceperea obligaţiilor fiscale accesorii, dreptul la restituire a
impozitului sau a taxei plătite fără temei legal), naşterea şi stingerea creanţelor fiscale;
- drepturile şi obligaţiile debitorilor şi creditorilor;
- domiciliul fiscal;
- competenţa teritorială şi actele emise de organele fiscale;
- estimarea bazelor de impozitare;
- înregistrarea fiscală, evidenţele contabile şi fiscale;
- declararea impozitelor, forma şi conţinutul declaraţiilor fiscale,
termenele de depunere, sancţiuni şi penalităţi;
- stabilirea impozitului, decizia de impunere;

  322
- prescriptia dreptului de a stabili impozite si taxe;
- inspecţia fiscală;
- proceduri de control (competenţă, principii de selectare a contribuabililor,
drepturile şi obligaţiile contribuabililor);
- colectarea creanţelor fiscale (titlul de creantă, plată şi compensarea,
ordinea stingerii datoriilor);
- dobânzile şi penalităţile datorate de contribuabili pentru neachitarea la
termenele scadente a obligaţiilor fiscale;
- înlesnirile la plata creanţelor fiscale (eşalonări, amânări la plata
impozitelor şi
taxelor, a dobânzilor şi/sau a penalităţilor; scutiri şi/sau reduceri de dobânzi şi/sau
penalităţi
de întârziere);
- executarea silită, modalităţi de executare silită;
- căi de soluţionare a contestaţiilor.

10.5.2. Structura veniturilor bugetare

În România, veniturile bugetare, potrivit structurii bugetului de stat, sunt formate


din:
I. Venituri curente din care:
A. Venituri fiscale
■ impozite directe, din care:
- impozitul pe profit;
- impozitul pe venit;
- alte impozite directe, din care:
- impozitul pe veniturile realizate de persoane fizice şi juridice nerezidente;
- impozitul pe profitul obţinut din activităţile comerciale ilicite sau din
nerespectarea Legii privind protecţia consumatorilor;
- impozitul pe dividende de la societăţile comerciale.
■ impozite indirecte, din care:
- taxa pe valoarea adăugată;
- accize şi alte impozite indirecte;
- taxe vamale de la persoane fizice şi juridice;
- alte impozite indirecte, din care:
- majorări de întârziere/dobânzi, penalităţi de întârziere şi penalităţi pentru
venituri fiscale nevărsate la termen;
- taxe şi tarife, pentru eliberarea de licenţe şi autorizaţii de funcţionare;
- taxa pentru activitatea de prospecţiune, explorare şi exploatare a
resurselor
minerale;
- taxe judiciare de timbru; taxe de timbru pentru activitatea notarială; taxe
extrajudiciare de timbru (începând cu 01.01.2003, în conformitate cu OG
nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale, aceste taxe sunt surse ale
bugetelor locale);
- amenzi judiciare etc.

  323
B.Venituri nefiscale:
■ vărsăminte din profitul net al regiilor autonome;
■ vărsăminte de la instituţiile publice (taxe de metrologie, taxe pentru
prestaţiile efectuate şi pentru eliberarea autorizaţiilor de trafic international, taxe
consulare, taxe şi alte venituri din protecţia mediului, vărsăminte din
disponibilităţile instituţiilor publice şi ale activităţilor autofinanţate);
■ diverse venituri (din aplicarea prescripţiei extinctive, venituri din amenzi
şi alte sancţiuni aplicate, venituri din concesiuni, încasări din valorificarea bunurilor
confiscate, abandonate şi alte sume constatate o dată cu confiscarea).
II. Venituri din capital:
■ venituri din valorificarea unor bunuri ale instituţiilor publice;
■ venituri din valorificarea stocurilor de la rezervele materiale naţionale
şi de mobilizare.
III. Încasări din rambursarea împrumuturilor acordate
Veniturile bugetare sunt resursele băneşti care se cuvin bugetelor publice, în baza
unor prevederi legale, formate din impozite, taxe, contribute, alte vărsăminte şi alte
venituri.
Veniturile bugetare se caracterizează, fiecare în parte, prin anumite trăsături
determinate de modul de stabilire, de provenienţă, termene de plată, înlesniri etc.
Elementele comune ale veniturilor bugetare sunt următoarele:
■ denumirea venitului bugetar;
■ debitorul sau subiectul impunerii;
■ obiectul sau materia impozabilă;
■ unitatea de evaluare;
■ unitatea de impunere;
■ asieta sau modul de aşezare a venitului;
■ perceperea (încasarea venitului bugetar);
■ termenele de plată;
■ îndatoririle, drepturile şi obligaţiile debitorilor;
■ răspunderea debitorilor;
■ calificarea venitului bugetar (stabilirea caracterului local sau central al
venitului).

10.5.3. Clasificarea impozitelor şi taxelor

După trăsăturile de fond şi de formă şi după modul de percepere, distingem cea


mai importantă grupare a impozitelor şi taxelor:
a) impozitele directe, care se stabilesc şi se percep nemijlocit de la persoanele
fizice sau juridice pentru veniturile sau bunurile prevăzute de lege, de exemplu:
■ impozitul pe profit;
■ impozitul pe dividende;
■ impozitul pe venit;
■ impozitul pe veniturile realizate de persoane fizice şi juridice nerezidente;
■ impozitul pe veniturile reprezentanţelor sau organizaţiilor economice
străine realizate în România etc.
Plătitorul de impozit coincide cu cel ce suportă impozitul.

  324
b) impozitele indirecte, care se stabilesc asupra vânzării de bunuri sau
prestărilor de servicii (spectacole, operaţiuni bancare, transport etc.) sau executări de
lucrări. În general, aceste impozite sau taxe sunt incluse în preţul mărfurilor, serviciilor
sau lucrărilor, astfel că se suportă de consumatorii sau beneficiarii acestora, deci de
persoanele fizice sau juridice, altele decât subiectul impozabil. În categoria impozitelor
indirecte, caracterizate prin aceea că plătitorul difera de cel ce suportă impozitul sau
taxa, intră:
■ taxa pe valoarea adăugată;
■ accizele;
■ taxele vamale;
■ alte impozite indirecte.
Întrucât specifica impozitului direct (impozitul pe venit, impozitul pe dividende
etc.) este coincidenţa dintre plătitorul impozitului şi cel ce suportă impozitul, rezultă că
principalul efect economic al impozitării directe este diminuarea venitului nominal.
Aceasta este echivalenţa cu reducerea masei monetare disponibile la nivelul
individului prin scăderea veniturilor nete din salarii cu efect în reducerea consumului
personal.
De asemenea, nivelul impozitului pe profit aplicat profiturilor realizate de
agenţii economici conduce la diminuarea profitului net, care are ca efecte reducerea
posibilităţilor de investiţii prin autofinanţare şi a dividendelor de distribuit.
Randamentul fiscal al impozitării directe (raportul dintre veniturile bugetare
scontate prin introducerea/mărirea impozitului direct şi veniturile bugetare efectiv
prelevate după introducerea/mărirea impozitului respectiv) este o funcţie liniară
descrescătoare de coeficientul impozitării directe. Relaţia de mai sus permite
demonstrarea curbei Laffer de eficacitate (randament) a impozitării directe.
Impozitele indirecte acţionează, nu în mod direct, asupra veniturilor
agenţilor economici, ci prin intermediul preţurilor. Preţurile majorate reduc puterea de
cumpărare a agenţilor economici, dar nu prin reducerea veniturilor, ci prin
scumpirea bunurilor şi serviciilor.
Prin impactul impozitelor indirecte asupra preţurilor (în sensul creşterii
preţurilor) are loc o accentuare a fenomenului inflaţionist în economie. Această inflaţie
este de tipul inflaţiei prin costuri, deoarece preţurile cresc nu datorită acţiunii cererii, ci
datorită acţiunii ofertei.
Impozitele indirecte sunt percepute de consumatori prin intermediul creşterii
preţului la bunul sau serviciul respectiv.
Scăderea veniturilor bugetare este determinată de scăderea volumului
impozitelor şi taxelor colectate. Creşterea încasărilor din impozite şi taxe se poate
realiza numai în condiţiile creşterii bazei de impozitare (creştere care se poate
realiza numai pe baza unei creşteri economice reale şi solide, concomitent cu
reducerea fiscalităţii, precum şi prin îmbunătăţirea colectării veniturilor bugetare).

10.5.4. Caracteristicile impozitelor. Principiile impunerii

Impozitul este definit ca fiind plata bănească obligatorie, generală şi definitivă,


efectuată de persoane fizice şi juridice în favoarea bugetului statului, în cuantumul şi

  325
la termenele precis stabilite de lege, fără obligaţia din partea statului de a presta
plătitorului un echivalent direct şi imediat.
Caracteristicile fundamentale ale impozitului sunt:
• caracterul pecuniar: impozitul este în general o prelevare bănească;
• caracterul obligatoriu: este vorba de o prelevare impusă şi încasată de stat, şi
nu de o prelevare cu caracter voluntar;
• caracterul fără contraprestaţie imediată şi directă: nu există o
contraprestaţie directă, căci nu este preţul unui serviciu primit, dar există o
contraprestaţie indirectă sub forma utilizării serviciilor publice;
• caracterul definitiv: contribuabilul nu mai primeşte banii înapoi, aferent
impozitului plătit;
• caracterul financiar: impozitul serveşte la acoperirea cheltuielilor publice.
În elaborarea unui produs fiscal (impozit, taxă, drepturi şi contribuţii cu caracter
fiscal) trebuie să se stabilească, în momentul reglementării, şi ulterior în etapa
legislativă, în mod clar şi concis, elementele care formează structura tehnică a
impozitului.
Astfel, trebuie avute în vedere: faptul generator (evenimentul juridic sau
material care dă naştere la apariţia obligaţiei fiscale); sfera de aplicare şi plătitorul
impozitului (precizarea naturii contribuabilului «plătitorului» - persoana fizică sau/şi
juridică); felul ope-ratiunilor impozabile (natura activităţilor economice, consecinţele
pecuniare ale operaţiuni-lor impozabile: operaţiuni cu titlu oneros şi operaţiuni cu titlu
gratuit); aşezarea impozitului (determinarea şi evaluarea materiei impozabile,
recurgerea la utilizarea unor elemente specifice principiului realitătii, şi respectiv
principiului personalizării impozitului).
Calculul impozitului, respectiv determinarea cuantumului monetar al
impozitului necesită stabilirea:
■ persoanei care efectuează calculul (contribuabilul de drept sau
administraţia fiscală);
■ cota de impozitare;
■ scutirile, reducerile şi majorările, acordate/aplicate;
■ procedeul de calcul.
În cazul impozitul pe venitul global, persoana care efectuează calculul
impozitului datorat de contribuabilul de drept este administraţia fiscală (organul fiscal
în raza căruia îşi are contribuabilul domiciliul/reşedinţa), în baza declaraţiei
contribuabilului privind veni turile estimate/realizate, iar cota de impozitare este o
cotă procentuală progresivă compusă în funcţie de mărimea veniturilor impozabile
(între 18% şi 40%).
Pe lângă stabilirea cotelor este necesară precizarea procedeului de calcul. Se
poate utiliza procedeul impunerii proporţionate, al progresivităţii simple, al
progresivităţii compuse (în cazul impozitului pe venitul global a fost ales procedeul
progresivităţii compuse, cotele crescând pe măsura creşterii bazei impozabile în
diverse ritmuri).
Astfel, cotele progresive compuse sunt stabilite pe tranşe de venituri şi cresc
într-un ritm variabil. Pentru fiecare tranşă de venit impozabil există o cotă de impozit
care se aplică asupra veniturilor din tranşa respectivă, iar cota este cu atât mai
ridicată, cu cât venitul este mai mare.

  326
Cuantumul prelevării fiscale se determină prin însumarea cuantumurilor
parţiale, calculate pe fiecare tranşă de venit.
Determinarea persoanei obligate la plata impozitului trebuie să fie în
concordanţă cu criteriul personalizării utilizat pentru determinarea sferei de aplicare a
acestuia. Pentru fiecare impozit în parte trebuie să se stipuleze clar şi precis
persoana fizică sau juridică obligată prin lege fie la plată, fie la calculul şi plata
impozitelor către trezoreria statului. În caz de neplată sau plată cu întârziere,
plătitorul de impozit datorează majorări de întârziere/dobânzi, penalizări de
întârziere sau/şi penalităţi, după caz.
Trebuie făcută distincţie între contribuabili, cei care sunt obligati la plata
obligaţiei fiscale (impozitul se calculează, se reţine şi se virează, prin stopaj la sursă,
de plătitorii de venituri pentru veniturile din salarii, dividende, dobânzi etc.),
respectiv plăţi anticipate pentru anumite categorii de venituri realizate de
contribuabili din desfăsurarea de activităţi independente, stabilite de organul fiscal şi
plătite de aceştia din urmă, şi cei care suportă definitiv obligaţia fiscală (în cazul
impozitului pe venitul global - contribuabilii persoane fizice, care realizează venituri
din salarii/pensii, dobânzi, dividende, cedarea folosinţei bunurilor şi din activităţi
independente).
Impunerea reprezintă operaţia fiscală care constă în stabilirea persoanei
(plătitorului), a termenului de plată şi a sumei ce urmează a fi plătită statului/autorităţii
publice locale ca impozit.
Principiile impunerii trebuie înţelese ca totalitatea legilor şi a noţiunilor de bază
ale ştiinţei economice, după care se decide cum se vor obţine veniturile bugetare şi se
vor utiliza acestea.
Principiile care trebuie să stea la baza unui sistem fiscal considerat raţional
sunt:
■ principiul justeţii impunerii (echitaţii fiscale);
■ principiul certitudinii impunerii;
■ principiul comoditaţii perceperii impozitelor;
■ principiul eficienţei (randamentului) impozitelor.
Comensurarea veniturilor şi a cheltuielilor generate de aplicarea unui impozit se
poate face prin folosirea indicatorului ,,eficienţa încasării impozitelor" sau, mai pe
scurt, “eficienţa impozitului”.
La baza politicii fiscale a unui stat trebuie să stea principiile de echitate fiscală,
de politică financiară, de politică economică şi principii social-politice.
Echitatea fiscală presupune:
■ stabilirea minimului impozabil, adică scutirea de la plata impozitului a
persoanelor cu venituri mici, până la un anumit nivel, strict necesare satisfacerii nevoilor
minime de trai;
■ impunerea diferenţiată a veniturilor şi averii, în funcţie de mărimea
acestora, de puterea contributivă a subiectului impozabil;
■ impunerea generală şi nediferenţiată (nediscriminatorie).
Înfăptuirea principiilor de echitate fiscală presupune şi impunerea diferenţiată
(sarcina fiscală să fie stabilită în mod diferit, în funcţie de mai multe criterii).

  327
În ţările occidentale se consideră că un sistem fiscal corect şi echitabil trebuie să
se bazeze pe două principii fundamentale: principiul avantajelor şi principiul
capacităţii de plată.
O problemă deosebită se ridică în cazul cotelor de impozitare. De exemplu, în
cazul impozitului pe venitul global, sistemul fiscal trebuie să se bazeze pe impunerea
diferenţiată bazată pe ,,principiul capacităţii de plată". Potrivit acestui principiu,
fiecare persoană trebuie să plătească un impozit diferenţiat în funcţie de veniturile sale,
de capacitatea sa de plată sau, mai corect, de capacitatea de plată a familiei. Cu cât
venitul este mai mare, cu atât mai mare trebuie să fie şi impozitul (impunerea
diferenţiată).
Prin Legea privind impozitul pe venit s-a prevăzut cota marginală minimă
de impozitare de 18%, deci s-a trecut direct la o cotă marginală minimă, deosebit de
mare, iar cota marginală maximă de 40%.
O problemă controversată a sistemului fiscal este rata marginală a impozitării
în cadrul impozitului pe venit. Aceasta reprezintă proporţia procentuală pe care statul o
percepe asupra fiecărei unităţi monetare câştigate de un individ. Rata medie este
proporţia procentuală a impozitului în venitul total.
Astfel,
∆I I
Rm = ------ x 100 RM = ------ x 100
∆V V
Rm = rata marginală a impozitării;
RM = rata medie a impozitului;
∆I = modificarea (creşterea) mărimii impozitului perceput;
∆V = modificarea (creşterea) venitului impozabil total;
I = impozitul încasat de către stat;
V = venitul impozabil total.
În cazul impozitului pe venit, s-a aplicat sistemul impunerii în cote
progresive compuse. Reprezentarea grafica (figura 1) a impozitului progresiv asupra
veniturilor realizate de persoane fizice relevă faptul că nu se mai respectă principiul
impunerii echitabile, dar se asigură totuşi principiul impunerii după capacitatea de
plată, pentru tranşele de venituri mari, la care cota marginală de impozitare este maximă
şi constantă (40%).

Fig. 1. Reprezentarea grafică a impozitul progresiv asupra venitului

Notă privind semnificaţia reprezentării grafice:


- dreapta OG cu înclinaţia la 45° semnifică absenţa impozitului;
- în punctul B, mărimea venitului înainte de impozitare corespunde cu cea de după impozitare;
- pentru tranşele mai mari, pentru rate constante, impunerea se realizează pe baza unui barem pe

  328
dreapta OBC;
- contribuabilului îi rămane o fracţiune constantă din venitul înainte de impozitare, începând cu OA.
Cu cât rata marginală a impozitului este mai ridicată, cu atât fracţiunea BC este mai plată.
Sistemul fiscal optim se bazează pe structura fiscală progresivă a
impozitului pe veniturile persoanelor fizice.
Ţara noastră trebuie să-şi adapteze politica fiscală în funcţie de necesităţile de
ordin economic şi social. Pentru integrarea în structurile Uniunii Europene, trebuie
ajuns la un anumit grad de dezvoltare economică şi socială.
În domeniul fiscalităţii, România acceptă în întregime acquis-ul comunitar
privind Capitolul 10 - Impozitarea, şi se obligă ca până la data aderării la
structurile Uniunii Europene (UE) să continue armonizarea legislaţiei naţionale cu
acquis-ul comunitar şi dezvoltarea infrastructurii instituţionale necesare implementării
acestuia, în conformitate cu angajamentele asumate prin Acordul de asociere la
Uniunea Europeană (Acordul European).
Principiul avantajelor
Principiul avantajelor se bazează pe “impozitarea utilizatorilor”. Potrivit
acestui principiu, fiecare persoană trebuie să plătească impozite în funcţie de
proporţia în care beneficiază de investiţiile (utilităţile) realizate din fondurile colectate
pe seama impozitelor, pe baza programelor guvernamentale şi/sau ale autorităţii
administraţiei publice locale.
Principiul avantajelor se poate aplica cu succes în situaţiile în care:
■ se pot identifica, la nivel local şi naţional, persoanele sau grupurile de
persoane beneficiare ale investiţiilor/utilităţilor respective;
■ utilizatorii au posibilităţi de plată şi nu există manifestări “agresive”
împotriva impozitului respectiv (împotriva tratamentului fiscal la care sunt supuşi,
conform acestui principiu).
Impozitele percepute după principiul avantajelor se pot aplica, mai mult, la
nivelul comunităţilor locale, în scopul realizării unor utilităţi de care beneficiază numai
locuitorii localităţii respective.
Astăzi, ţările dezvoltate se bazează, tot mai mult, pe impozitele progresive pe
venituri, având în vedere mărimea venitului realizat de contribuabilul impus, implicit
capacitatea de plată/contributivă.
Principiul capacităţii de plată
Conform acestui principiu, impozitele plătite de fiecare cetăţean trebuie să fie
în funcţie de veniturile realizate sau de averea acestuia.
Criteriul general şi nediscriminatoriu al impunerii
Caracterul universal al impunerii presupune ca un impozit să fie plătit de
toate persoanele fizice şi juridice care obţin venituri sau posedă avere. Faptul că
impunerea se face diferenţiat sau că anumite persoane beneficiază de un anumit minim
neimpozabil rămâne în contradicţie cu acest criteriu al echităţii fiscale.
Guvernele ţărilor dezvoltate au adoptat, în general, soluţii pragmatice, care iau
în considerare ceea ce este util şi avantajos din punct de vedere practic, care se bazează
numai parţial pe principiul avantajelor şi al capacităţii de plată, intrucât sunt foarte
greu de stabilit corelaţiile care stau la baza acestora.

  329
Principii de politică financiară
Introducerea sau modificarea unui impozit este impusă din considerente de
politică financiar-fiscală, care se bazează pe respectarea unor principii cum ar fi: al
eficienţei impozitelor, al certitudinii impunerii şi al comodităţii perceperii impozitelor.
În plus, la stabilirea sistemului de impozitare, se au în vedere şi unele cerinţe, precum:
stabilitatea impozitului, elasticitatea impozitului, numărul şi felul (tipul) impozitelor
utilizate.
Stabilitatea impozitelor
Noţiunea de stabilitate a impozitului poate avea mai multe sensuri, precum:
a) menţinerea unui raport constant între veniturile încasate şi cheltuielile
efectuate, ca urmare a aplicării impozitului respectiv;
b) obtinerea aceloraşi venituri bugetare, indiferent de evoluţia economiei: în
suma fixă sau în cota procentuală din veniturile bugetului statului şi din produsul intern
brut (PIB).
Cu privire la sensul şi conţinutul noţiunii de ,,stabilitate a impozitului" există
mai multe puncte de vedere, astfel:
“Un impozit este considerat stabil, atunci când randamentul său rămane constant
de-a lungul întregului ciclu economic. Cu alte cuvinte, randamentul unui impozit nu
trebuie neapărat să sporească o dată cu creşterea volumului producţiei şi a veniturilor
în perioadele favorabile ale ciclului economic şi nici să scadă în perioadele de criză
şi depresiune ale ciclului economic” sau
“Un impozit este considerat stabil atunci când nu este influenţat de
oscilaţiile provocate de conjunctura socioeconomică. Randamentul fiscal al unui
impozit stabil nu creşte o dată cu sporirea producţei şi a veniturilor şi nu scade în
perioadele de criză de presiune, când se reduce materia impozabilă, ci îşi păstrează
nivelul undeva la un prag de mijloc. În realitate, de regulă, stabilitatea impozitului este
puternic influenţată de acţiunea stihinică a legilor, care face ca evoluţia sinuoasă a
producţiei şi a desfacerii să imprime aceeaşi dinamică atât venitului naţional, cât şi
încasărilor din impozite”.
Despre “stabilitatea impozitului” se poate vorbi numai în ţările cu economie
stabilă, cu un sistem fiscal clar, precis şi stabil în timp şi cu un grad ridicat de
informatizare a societăţii.
Elasticitatea impozitului în funcţie de venit
Pentru un stat, este foarte important să cunoască legătura de dependenţă ce există
între nivelul şi evoluţia PIB, şi nivelul şi evoluţia volumului încasărilor din impozite.
Elasticitatea impozitului presupune ca acesta să poată fi adaptat în permanenţă
necesităţilor de venituri ale statului.
Elasticitatea impozitelor în funcţie de venituri (venituri de natură salarială,
venituri bugetare totale, venitul naţiunii, exprimat prin PIB) arată cât de mult se
modifică volumul unui impozit în momentul în care se modifică veniturile afectate de
impozitele respective. Elasticitatea impozitului în functie de venit este raportul dintre
variaţia procentuală a impozitului şi variaţia procentuală a venitului. Elasticitatea sau
sensibilitatea impozitului la variaţia veniturilor este foarte diferită la impozitele directe
faţă de impozitele indirecte. În cazul în care se poate stabili o corelaţie între un
impozit şi un venit, atunci se poate calcula “coeficientul elasticităţii impozitului”, notat
cu “Cei”:

  330
variaţia procentuală a impozitului (V % I z)
Cei = -----------------------------------------------------------
variaţia procentuală a venitului (V % V)

creşterea impozitului (∆Iz) ∆Iz Iz1 – Iz2


--------------------------------------- x 100 --------------- x100 -----
-----------x100
V % Iz media impozitului (Iz1+Iz2) / 2 (Iz1+Iz2) / 2
(Iz1+Iz2) / 2
Cei = ----------- = ------------------------------------------------ = --------------------------------
= ----------------------
V%V creşterea medie a venitului (∆V) ∆V
V1 – V2
------------------------------------------x100 ---------------x100 ------------
--x100
media venitului (V1+V2) / 2 (V1+V2) / 2 (V1+V2) / 2

În cazul impozitului pe venit aferent veniturilor de natură salarială, dacă venitul


salarial creşte, de exemplu cu 20%, impozitul aferent venitului respectiv creşte cu 22.5%,
deci impozitul este foarte elastic faţă de venit (calculat conform baremului lunar utilizat în
anul 2002):
Exemplu: V1 = 4.000.000 lei; Izl = 815.000 lei
V2 = 4.800.000 lei Iz2 = 999.000 lei

Iz1  Iz 2
V % Iz   100  20,29 % in cifre absolute 
Iz1  Iz 2 / 2
V1  V 2
V %V   100  18,18 % in cifre absolute 
V 1  V 2 / 2
V % Iz 20,29%
Cei    1,12  1 , ceea ce exprima o elasticitate a impozitului fata de venit
V %V 18,18%

În cazul în care Cei = 1, avem un impozit cu o elasticitate unitară, iar în cazul


când
Cei < 1, avem un impozit inelastic faţă de venit.
Prin cunoaşterea coeficientului elasticităţii impozitelor se poate şti dacă
creşterea veniturilor determină, sau nu, scăderea sau creşterea impozitelor.
Impozitele directe sunt caracterizate printr-o elasticitate mare, în timp ce
impozitele indirecte au un coeficient redus de elasticitate (fiind caracterizate ca
inelastice).
În cazul impozitului pe venit, sistemul de impozitare se bazează pe impunerea în
cote progresive compuse, care reprezintă, din punct de vedere fiscal, cea mai echitabilă
formă de impozitare (asigurându-se aplicarea în practică a principiilor echităţii fiscale,
respectiv elasiti-citatea impozitului).

  331
“Stoparea” elasticităţii impozitului are loc în momentul în care “s-a stopat”
impunerea în cote progresive compuse (exemplu: la veniturile de peste 110.400.000 lei,
prag după care, pentru anul 2001, nu s-a mai aplicat impunerea în cote progresive
compuse, cota de impozitare fiind 40%, situaţie în care nu se mai respectă principiul
echităţii fiscale şi nici nu se mai asigură elasticitatea impozitului în funcţie de venit).
Astfel, pentru veniturile impozitate pe baza impunerii în cote progresive
compuse, creşterea ,,Cei" este în corelaţie directă cu creşterea veniturilor, iar peste pragul
de 110.400.000 lei (prag actualizat în funcţie de rata inflaţiei realizate în anul precedent,
respectiv a ratei inflaţiei prognozate pentru anul fiscal curent), după care nu se mai aplică
impunerea în cote progresive compuse, evoluţia valorii “Cei” este inversă faţă de evoluţia
veniturilor: cu cât veniturile sunt mai mari, cu atât mai mult se reduce valoarea
coeficientului “Cei”.
Principiul eficienţei impozitelor
Atât înainte, cât şi după introducerea unui impozit, acesta trebuie foarte bine
gândit şi din punctul de vedere al eficienţei: ce venituri se vor obţine şi cu ce
cheltuieli; care va fi evoluţia veniturilor şi cheltuielilor generate de aplicarea sa.
Conform ,,principiului eficienţei", impozitele trebuie percepute cu minimum de
cheltuieli şi prin obţinerea unui volum cât mai mare de venituri bugetare.
Eficienţa încasării impozitelor
Pentru stat, este foarte important ca încasarea fiecărui impozit să se facă, pe
cât posibil, integral şi la termenul legal de plată, dar tot atât de important este de a se
cunoaşte şi cheltuielile făcute cu încasarea acestuia. Eficienţa încasării unui impozit se
poate exprima şi prin “cheltuielile efectuate cu încasarea a 1.000 lei/impozit”. Practic,
o asemenea comensurare nu se poate face cu exactitate, întrucât nu există structuri
organizatorice şi organe fiscale destinate pentru fiecare tip de impozit controlat.
De exemplu: impozitul pe venit aferent veniturilor de natură salarială constituie
tipul de impozit care generează cele mai mici costuri cu încasarea sa, comparativ cu
celelalte impozite si taxe.
Acest lucru se datorează faptului că legea prevede ca angajatorii (societăţile
comer-ciale, regiile autonome, instituţiile publice şi alte entităţi patrimoniale) sunt
obligaţi să nu achite salariile fără a calcula, reţine şi vira la bugetul de stat
impozitul pe venit aferent (stopaj la sursă al impozitului).
Constatarea unor nereguli cu privire la unii angajatori care nu calculează
corect impozitul pe venit, nu-l reţin şi nu-l virează la termenele legale se poate face
cu usurinţă de organele fiscale, aplicându-se sancţiunile şi calculăndu-se majorările de
intârziere/dobânzile, penalităţile de intârziere, respectiv penalităţile, conform
prevederilor legale în materie.

  332
CAPITOLUL 11

APARATUL FISCAL

11.1. Precizări generale

Aparatul fiscal reprezintă organele de stat care au atribuţii în aplicarea


legislaţiei fiscale, în acest sens, ,,aparatul fiscal nefiind altceva decât mijlocul prin care
statul îşi aplică legile cu caracter fiscal".
Legile fiscale şi actele normative care reglementează impozitele, taxele şi
contribuţiile bugetare prevăd competenţe şi atribuţii în legătură cu stabilirea şi
perceperea veniturilor bugetare pentru administrarea publică centrală şi cea locală.
Întocmirea şi depunerea declaraţiilor, controlul fiscal, soluţionarea
contestaţiilor, stingerea obligaţiilor bugetare, executarea creanţelor bugetare, precum şi
cele referitoare la evaziunea fiscală se supun legislaţiei în domeniu.
Legea privind finanţele publice, nr. 500/2002, ,,stabileşte principiile, cadrul
general şi procedurile privind formarea, administrarea, angajarea şi utilizarea
fondurilor publice, precum şi responsabilităţile instituţiilor publice implicate în
procesul bugetar". Guvernul asigură realizarea politicii fiscal-bugetare, care ia în
considerare perspectivele economice şi prioritaţile politice cuprinse în Programul de
guvernare acceptat de Parlament.
Ministerul Finanţelor Publice, ca organ de specialitate al administraţiei
publice centrale, răspunde de realizarea bugetului de stat, după adoptarea lui de către
Parlament, de luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar şi aplicarea
politicii financiare a statului.

11.2. Structuri administrative cu atribuţii în domeniul fiscal

Ministerul Finanţelor Publice “se organizează şi functionează ca organ de


specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea
Guvernului, cu rol de sinteză, care aplică strategia şi Programul Guvernului în
domeniul finanţelor publice...”. Structura organizatorică a Ministerului Finanţelor
Publice este redată în figura 2.
În domeniul finanţelor publice, Ministerul Finanţelor Publice are, în principal,
următoarele atribuţii:
■ coordonează acţiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu
privire la sistemul bugetar, şi anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare
anuale, ale legilor de rectificare, precum şi ale legilor privind aprobarea contului
general anual de execuţie;
■ dispune măsurile necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare;
■ emite norme metodologice privind elaborarea bugetelor şi forma de
prezentare a acestora;
■ emite norme metodologice, precizări şi instrucţiuni prin care se
stabilesc: practicile şi procedurile pentru încasarea veniturilor, angajarea, lichidarea,
ordonanţarea şi plata cheltuielilor, controlul cheltuirii acestora, încheierea

  333
exerciţiului bugetar anual, contabilizarea şi raportarea;
■ asigură monitorizarea execuţiei bugetare, iar în cazul în care se constată
abateri ale veniturilor şi cheltuielilor de la nivelurile autorizate, propune
Guvernului măsuri pentru reglementarea situaţiei;
Ministerul Finanţelor Publice exercită administrarea generală a finanţelor
publice, asigură utilizarea pârghiilor financiare şi valutare în concordanţă cu cerinţele
economiei de piaţă şi pentru stimularea iniţiativei agenţilor economici.
În conformitate cu prevederile OG nr. 86/2003 privind reglementarea unor
măsuri în materie financiar-fiscală, se înfiinţează Agenţia Naţională de Administrare
Fiscală (ANAF), instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului
Finanţelor Publice, şi va deveni operaţională la 1.01.2004.
ANAF îşi desfăsoară activitatea în domeniul impozitelor, taxelor, contribuţiilor
şi al altor venituri bugetare, pentru care este competentă potrivit legii, prin
intermediul procedurilor de gestiune, colectare, control fiscal, soluţionare a
contestaţiilor şi dezvoltarea unor relaţii de parteneriat cu contribuabilii, inclusiv prin
acordarea de servicii de asistenţă.
Agenţia este responsabilă, atât la nivel central, cât şi la nivel teritorial, în numele
şi în contul statului, de aplicarea legislaţiei privind impozitele, taxele, contribuţiile şi
alte venituri ale bugetului de stat, precum şi veniturile altor autorităţi şi instituţii
publice centrale sau ale Comunităţii Europene, a căror administrare îi este conferită
prin acte normative sau convenţii, exclusiv veniturile datorate în vamă.
Prin atribuţiile încredinţate, ANAF asigură aplicarea unitară a prevederilor
legislaţiei privind impozitele, taxele, contribuţiile şi alte venituri bugetare, exercitarea
prerogativelor stabilite prin lege prin aplicarea unui tratament echitabil tuturor
contribuabililor, utilizarea tehnologiilor noi în susţinerea managementului ANAF şi
îmbunătăţirea relaţiei cu contribuabilii.
De asemenea, începând cu 1.01.2004, activitatea privind declararea,
constatarea, controlul, colectarea şi soluţionarea contestaţiilor pentru contribuţia de
asigurări sociale, contribuţia pentru asigurări de şomaj, contribuţia pentru asigurările
sociale de sănătate şi contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli
profesionale, datorate de persoanele juridice şi persoanele fizice care au calitatea de
angajator, denumite contribuţii sociale, se va realiza de Ministerul Finanţelor Publice
şi unităţile sale subordonate, care au şi calitatea de creditor bugetar.
Persoanele juridice şi persoanele fizice, care au calitatea de angajator, au
obligaţia să declare contribuţiile sociale datorate, lunar, până la data de 25 inclusiv a
lunii următoare celei pentru care se datorează drepturile salariale, termenul de
declarare constituind şi termen de plată.
În realizarea funcţiilor sale, Ministerul Finanţelor Publice are, în
principal, următoarele atribuţii (în domeniul fiscal):
■ elaborează proiecte de acte normative privind stabilirea impozitelor
directe şi indirecte, urmăreşte perfecţionarea asezării acestora şi armonizarea
legislative în acest domeniu;
■ elaborează strategii, studii comparative, priorităţi şi proiecte de acte
normative privind politica fiscală a României în domeniul convenţiilor pentru evitarea
dublei impuneri;
■ elaborează proiecte de acte normative în domeniul contabilităţii financiare

  334
şi de gestiune şi urmăreşte perfecţionarea acestuia în corelaţie cu normele europene în
domeniu;
■ elaborează proiecte de acte normative cu privire la colectarea veniturilor
bugetare, procedurile de control fiscal, achiziţiile publice, combaterea şi sancţionarea
evaziunii fiscale, atribuirea codului fiscal şi relaţiile dintre contribuabili şi
Administraţia Fiscală;
■ urmăreşte organizarea Administraţiei Fiscale şi aplicarea uniformă şi
eficientă a sistemului fiscal;
■ coordonează şi verifică modul de respectare a procedurilor de control
fiscal de
către întregul aparat de control fiscal;
■ urmăreşte încurajarea conformării voluntare de către Administraţia Fiscală,
prin oferirea de servicii de calitate contribuabililor, facilitând acestora îndeplinirea
obligaţiilor fiscale
■ efectuează investigaţii şi anchete fiscale;
■ reglementează controlul financiar preventiv şi exercită controlul
financiar preventiv delegat în scopul constituirii şi utilizării legate şi eficiente a
fondurilor publice;
■ realizează activităţi de control operativ la instituţii publice şi
soluţionează contestaţiile depuse de acestea;
■ soluţionează, în conformitate cu prevederile legale, contestaţiile şi petiţiile ce
au ca obiect obligaţii fiscale;
■ efectuează inspecţii privind respectarea legalităţii, atât la nivelul
aparatului propriu, cât şi la nivelul celorlalte instituţii publice;
■ exercită, prin organele sale de specialitate, controlul utilizării creditelor
bugetare de către instituţiile publice; controlează, în condiţiile legii, activitatea
financiară a agenţilor economici, urmărind stabilirea corectă şi îndeplinirea
integrală şi la termen a obligaţiilor financiare şi fiscale faţă de stat;
■ exercită, prin organele sale de specialitate, controlul operativ şi inopinat
în legătură cu aplicarea şi cu respectarea legislaţiei fiscale şi vamale;
■ exercită activitatea de control al persoanelor juridice şi al persoanelor fizice,
care au calitatea de angajator, în legătură cu modul de stabilire, declarare şi plată a
obligaţiilor reprezentând contribuţii sociale, de constatare a contravenţiilor şi de
aplicare a sancţiunilor, în baza prevederilor legale în vigoare privind controlul fiscal.
■ actionează prin mijloace specifice, pentru combaterea evaziunii fiscale
şi a corupţiei;
■ asigură administrarea monopolului de stat, în condiţiile legii.

În îndeplinirea atribuţiilor sale, Ministerul Finanţelor Publice este autorizat:


■ să dea agenţilor economici, ca urmare a controlului, dispoziţii obligatorii
pentru luarea măsurilor de respectare a legii;
■ să ia măsuri pentru aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege în competenţa
sa;
■ să aprobe înlesniri, restituiri, compensări şi amendări la plata impozitelor,
taxelor şi a altor vărsăminte obligatorii la bugetul de stat, în condiţiile legii;
■ să aplice, prin organele abilitate, modalităţile de executare silită şi

  335
măsurile asiguratorii, în condiţiile legii, pentru recuperarea creanţelor bugetare;
■ să stabilească orice alte măsur , în condiţiile prevăzute de lege.

Ministerele, celelalte autorităţi ale administraţiei publice, instituţiile publice,


precum şi agenţii economici au obligaţia de a pune la dispoziţie Ministerului
Finanţelor Publice, la cererea acestuia, datele şi informaţiile necesare în vederea
realizării atribuţiilor sale.
În subordinea Ministerului Finanţelor Publice se află următoarele instituţii
publice şi unităţi finanţate de la bugetul de stat:
■ Oficiul Concurenţei;
■ Direcţia Generală a Vămilor;
■ Direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene (în subordinea cărora
funcţionează administraţiile finanţelor publice municipale, administraţiile
finanţelor publice ale oraşelor şi administraţiile finanţelor publice ale comunelor),
Directia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti (în subordinea căreia
funcţionează administraţiile finanţelor publice ale sectoarelor 1 - 6), precum şi
Direcţia Generală a Marilor Contribuabili din Municipiul Bucureşti şi din judeţul
Ilfov.
Nota: Prin OUG nr. 90/2003 pentru modificarea Legii nr. 141/1997 privind
Codul Vamal al României şi al art. 16 din OUG nr. 64/2003 pentru stabilirea unor
măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri
din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, al ministerelor, ale altor organe de
specialitate ale administraţiei publice centrale şi ale unor instituţii publice, publicată
în Monitorul Oficial nr. 712 din 13 octombrie 2003, au fost aduse următoarele
modificări:
• Activitatea vamală se exercită prin Autoritatea Natională a Vămilor,
care se organizează şi funcţionează în subordinea Autorităţii Naţionale de
Control. Autoritatea Naţională a Vămilor este organ de specialitate al administraţiei
publice centrale, personalitate juridică, finanţată de la bugetul de stat. Atribuţiile
specifice domeniului vamal, care revin Ministerului Finanţelor Publice din actele
normative în vigoare, se preiau de către Autoritatea Naţională de Control, cu
excepţia politicilor vamale şi a actelor normative elaborate în realizarea acesteia,
a soluţionării contestaţiilor şi a valorificării bunurilor devenite proprietatea
statului.
• Garda Financiară, care se reorganizează ca organ de specialitate al
administraţiei publice centrale, şi Direcţia Generală a Vămilor, care se organizează
ca Autoritate Naţio nală a Vămilor şi funcţionează ca organ de specialitate al
administraţiei publice centrale.
De asemenea, prin OUG nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii
Financiare, publicată în Monitorul Oficial nr. 712 din 13 octombrie 2003, au fost
stabilite structura organizatorică şi atribuţiile specifice ale Gărzii Financiare
(care vor fi detaliate la paragraful 2.1.1). Garda Financiară se organizează ca
instituţie publică de control, cu personalitate juridică, în subordinea Autorităţii
Naţionale de Control, finanţată de la bugetul de stat.
Structurile organizatorice ale direcţiilor generate ale finanţelor publice judeţene
şi respectiv ale unităţilor subordonate sunt redate în figurile 3-7.

  336
Competenţele în domeniul fiscal la nivelul direcţiilor de specialitate
din Ministerul Finanţelor Publice sunt:
■ elaborarea de studii, analize, prognoze privind politica fiscală
promovată de Guvern. Scopul acestora îl constituie: analiza presiunii fiscale globale,
efectele prelevărilor fiscale, cauzele şi efectele evaziunii fiscale, precum şi evoluţia
acestora;
■ elaborarea de propuneri privind evoluţia politicii fiscale, pregătirea şi
avizarea de acte normative în domeniul financiar şi fiscal;
■ coordonarea activităţilor de control ale organelor fiscale teritoriale,
asigurând prevenirea şi identificarea cazurilor de sustragere de la plata
obligaţiilor fiscale, analiza cauzelor fraudelor fiscale, în scopul propunerii unor
măsuri legislative de prevenire şi combatere a factorilor care influenţează negativ
respectarea dispoziţiilor legale în materie;
■ coordonarea şi organizarea activităţilor de administrare fiscală şi
soluţionarea plângerilor adresate Ministerului Finanţelor Publice;
■ coordonarea şi organizarea activităţilor privind executarea silită a
veniturilor bugetare;
■ elaborarea propunerilor privind nivelul veniturilor fiscale.
Direcţiile generale ale finanţelor publice judetene realizează strategia şi
programul Guvernului în domeniul finanţelor publice şi aplicarea politicii fiscale a
statului şi au ca atribuţii principale, în domeniul fiscal:
• organizarea activităţii de înregistrare fiscală a plătitorilor de impozite şi
taxe, de impunere, urmărire şi încasare a veniturilor bugetului de stat şi a
fondurilor speciale gestionate de Ministerul Finanţelor Publice;
• organizarea acţiunilor de control financiar-fiscal la contribuabilii persoane
fizice si juridice şi la alte entităţi, cu privire la îndeplinirea obligaţiilor financiare şi
fiscale faţă de stat;
• desfăşurarea activităţii de încasare a veniturilor bugetare şi eliberarea
fondurilor pentru cheltuieli ordonatorilor de credite, prin trezorerie.

11.2.1. Structuri teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice. Atribuţii şi


competenţe în domeniul fiscal

În structura Direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, şi respectiv a


municipiului Bucureşti, intră aparatul propriu şi organele teritoriale subordonate, după
cum urmează:

A. Aparatul propriu, compus din:


a) GARDA FINANCIARĂ - Secţiile judeţene ale Gărzii financiare, respectiv a
municipiului Bucureşti;
b) DIRECŢIA CONTROLULUI FISCAL, cu următoarele servicii
(birouri)/comparti-mente: programare, coordonare, sinteză şi îndrumare a activităţii
de control fiscal la persoane fizice; control fiscal; control al gestionării şi
administrării patrimoniului public şi privat al statului; control fiscal la marii
contribuabili; informaţii şi monitorizare fiscală; conformitate fiscală.

  337
c) DIRECŢIA METODOLOGIE şi ADMINISTRAREA VENITURILOR
STATULUI, care are în subordine următoarele servicii (birouri)/compartimente:
metodologie asistenţă pentru contribuabili; de aplicare a convenţiilor privind evitarea
dublei impuneri; metodologie bilanţuri; de gestiune registru contribuabili şi declaraţii
fiscale; autorizaţii; administrare contribuabili mari; îndrumare colectare venituri;
valorificare bunuri.
d) DIRECŢIA TREZORERIE şi CONTABILITATE PUBLICĂ
e) SERVICII INDEPENDENTE: Biroul/compartimentele de comunicare şi
relaţii publice; Serviciul juridic şi contencios; Serviciul soluţionare contestaţii;
Serviciul de control şi audit public intern; Serviciul tehnologia informaţiei, Serviciul
administrativ, arhiva şi gestionarea formularelor.

B. Organele teritoriale subordonate:


a) ADMINISTRAŢII ALE FINANŢELOR PUBLICE MUNICIPALE -
Administrarea veniturilor statului, cu servicii (birouri)/compartimente: de gestiune
registru contribuabili, declaraţii fiscale şi dosare fiscale pentru persoane juridice,
respectiv fizice; de colectare, executare silită persoane fizice şi respectiv juridice; de
asistenţă contribuabili persoane juridice; de asistenţă contribuabili persoane fizice; de
aplicare acorduri fiscale internaţionale; bilanţuri; control fiscal persoane fizice.
b) ADMINISTRAŢII ALE FINANŢELOR PUBLICE ORĂŞENEŞTI, cu
servicii/ compartimente: administrarea veniturilor statului; trezorerie şi contabilitate
publică; control fiscal persoane fizice.
c) ADMINISTRAŢII ALE FINANŢELOR PUBLICE COMUNALE, cu
serviciul (biroul)/compartimentul: administrarea veniturilor statului; trezorerie şi
contabilitate publică.

Principalele atribuţii în domeniul fiscal al acestor direcţii, servicii (birouri)/


compartimente, se referă la:
■ aşezarea, controlul şi aplicarea de sancţiuni pentru nerespectarea legislatiei
financiare şi fiscale;
■ urmărirea şi încasarea creanţelor financiare şi fiscale;
■ soluţionarea contestaţiilor contribuabililor.

Principalele atribuţii ale serviciilor din cadrul Direcţiei metodologie şi


administrarea veniturilor statului sunt:
■ organizarea şi îndrumarea:
- activităţii de asistare a contribuabililor persoane fizice şi juridice, activităţii
cu rol important în educarea şi informarea contribuabililor cu privire la legislaţia
financiar-fiscală şi cu privire la obligaţiile fiscale, termene de plată, obligaţii
declarative;
- activităţii de înregistrare fiscală şi de evidenţă a plătitorilor de impozite şi taxe;
- înregistrării în sarcina contribuabililor a diferenţelor de impozite, taxe şi a
altor venituri ale bugetului de stat, potrivit legii, calcularea majorărilor de
întarziere/dobânzilor, penalizărilor de întârziere, penalităţilor, după caz, pentru
neplata la termenele legale a impozitelor, taxelor şi a altor venituri ale bugetului de
stat;

  338
- administrării contribuabililor mari, înregistraţi ca plătitori de impozite şi taxe
la nivelul judeţului;
■ gestionarea corespunzătoare a formularelor şi distribuirea acestora către
contribuabili persoane fizice şi juridice.
La nivelul municipiului, oraşului sau comunei, Direcţia/Serviciul de
administrare a veniturilor statului aduce la îndeplinire, prin serviciile/birourile
şi compartimentele din subordine, următoarele:
■ gestionează şi administrează registrul contribuabilului (persoană fizică şi
juridică), precum şi documentele referitoare la impunerea fiecărui contribuabil,
grupate într-un dosar fiscal unic;
■ verifică agenţii economici persoane fizice asupra materiei impozabile
reale, precum şi asupra stabilirii impozitelor şi taxelor datorate bugetului statului;
■ primeşte, verifică şi prelucrează declaraţiile de impozite şi taxe, precum şi
fişele fiscale;
■ efectuează impunerea din oficiu, emite decizii de impunere pentru
stabilirea plăţilor anticipate şi a impozitului pe venitul global pentru contribuabili
persoane fizice care realizează venituri din activităţi independente, cedarea folosinţei
bunurilor, profesii libere;
■ organizează activitatea de executare silită pentru persoanele fizice şi
juridice şi întocmeste documentaţia pentru modalitătile de stingere a obligaţiilor faţă
de bugetul de stat, utilizând informaţii din dosarul fiscal, plăţile efectuate prin
trezorerie, precum şi pe baza rezultatelor controalelor fiscale;
■ verifică, şi centralizează bilanţurile contabile anuale, contul de profit şi
pierdere, anexele la bilanţ şi raportările semestriale ale contribuabililor persoane
juridice;
■ efectuează acţiuni de control, în vederea identificării şi impunerii
cazurilor de evaziune fiscală.

Principalele atribuţii ale Direcţiei de Control Fiscal pe linia controlului


fiscal, sunt:
■ exercită, potrivit legii, controlul asupra respectării de către contribuabili a
prevederilor legale privind stabilirea, evidenţierea şi plata integrală şi la termen a
obligaţiilor fiscale faţă de bugetul de stat;
■ verifică, cu ocazia controalelor fiscale la contribuabili, respectarea
dispoziţiilor legale de organizare şi desfăşurare a activităţilor economice producătoare
de venituri impozabile sau bunuri supuse impozitelor şi taxelor; documente, înscrisuri,
registre sau evidenţe contabile ale contribuabililor, necesare realizării obiectului
controlului; organizarea şi conducerea evidenţelor contabile ale contribuabililor în
vederea stabilirii, înregistrării şi plăţii impozitelor şi taxelor la bugetul de stat;
respectarea reglementărilor financiar-valutare şi bugetare;
■ stabileşte în sarcina contribuabililor diferenţe de impozite şi taxe şi
calculează majorări de întârziere/dobânzi, penalizări de întârziere, penalităţi, după caz,
pentru neplata la termenele legale a obligaţiilor fiscale;
■ constată contravenţiile şi aplică amenzile prevazute de legile fiscale şi
dispune măsurile necesare îndeplinirii corecte, de către contribuabili, a obligaţiilor
fiscale ce le revin;

  339
■ sesizează organele de cercetare penală în cazul constatării de abateri care
îndeplinesc condiţiile de a fi infracţiuni;
■ confiscă, în condiţiile legii, bunurile sustrase de la plata impozitelor şi
taxelor, precum şi sumele în lei şi în valută dobândite ilicit;
■ întocmeşte şi transmite organelor de executare silită titlurile executorii şi
celelalte documente necesare pentru urmărirea şi încasarea creanţelor fiscale;
■ acţionează, prin mijloace specifice, pentru identificarea şi combaterea
evaziunii fiscale;
■ controlează aplicarea normelor legale privind administrarea şi gestionarea
patrimoniului public şi privat al statului din regiile autonome, companiile şi
societăţile naţionale, societăţile comerciale unde statul deţine participaţii;
■ dispune suspendarea aplicării măsurilor care contravin reglementarilor
financiar- contabile şi fiscale şi urmăreste realizarea acestora.

Atribuţiile Direcţiei antifraudă:


Direcţia antifraudă exercită controlul operativ şi inopinat, cu excepţia controlului
fiscal, privind prevenirea, descoperirea şi combaterea oricăror acte şi fapte în domeniul
economic, financiar şi vamal care au ca efect evaziunea şi frauda fiscală, respectiv cu
privire la:
a) respectarea actelor normative în scopul prevenirii, descoperirii şi
combaterii oricăror acte şi fapte interzise de lege;
b) respectarea normelor de comerţ, urmărind prevenirea, depistarea şi
înlăturarea operaţiunilor ilicite;
c) modul de producere, depozitare, circulaţie şi valorificare a bunurilor, în
toate locurile şi spaţiile în care se desfaşoară activitatea agenţilor economici;
d) participarea, în colaborare cu organele de specialitate ale altor ministere şi
institute specializate, la acţiuni de depistare şi combatere a activităţilor ilicite care
generează fenomene de evaziune şi fraudă fiscală.
Direcţia antifraudă, în exercitarea atribuţiilor proprii, încheie acte de control
operativ şi inopinat, constată prin proces-verbal contravenţiile săvârşite şi aplică
amenzile legale.

Drepturile specifice personalului Direcţiei antifraudă:


Personalul Direcţia antifraudă execută:
• operaţiuni de control curent;
• operaţiuni de control tematic.
Persoana care dispune controlul tematic stabileşte obiectivele de verificat,
entităţile supuse controlului, perioada asupra căreia se efectuează verificarea, precum şi
durata controlului.
În îndeplinirea atribuţiilor ce le revin, comisarii Direcţiei antifraudă sunt în
drept:
■ să efectueze controale în spaţiile în care se produc, se depozitează
sau se comercializează bunuri ori se desfăşoară activităţi ce cad sub incidenţa actelor
normative în vigoare, descoperirea şi combaterea oricăror acte şi fapte care sunt
interzise de acestea;
■ să verifice respectarea reglementărilor legale privind circulaţia mărfurilor pe

  340
drumurile publice, în porturi, căi ferate şi fluviale, aeroporturi în vecinatatea punctelor
vamale, antrepozite, zone libere, precum şi alte locuri în care se desfăşoară o asemenea
activitate;
■ să verifice legalitatea activităţilor desfăsurate, existenţa şi autenticitatea
documentelor justificative în activităţile de producţie şi prestări de servicii ori pe
timpul transportului, depozitării şi comercializării bunurilor şi să aplice sigilii pentru
asigurarea integrităţii bunurilor;
■ să dispună măsuri cu privire la confiscarea, în condiţiile legii, a bunurilor a
căror fabricaţie, depozitare, transport sau desfacere sunt ilicite, precum şi a veniturilor
realizate din activităţi comerciale sau prestări de servicii nelegale şi să ridice documentele
financiar-contabile şi de altă natură care pot servi la dovedirea contravenţiilor sau, după caz,
a infracţiunilor;
■ să solicite, în condiţiile şi potrivit Codului de procedură penală, efectuarea de
catre organele abilitate de lege a percheziţiilor în localuri publice sau particulare
(case, curţi, dependinţe şi grădini), dacă există indicii că în aceste locuri sunt ascunse
documente, mărfuri sau se desfăşoară activităţi care au ca efect evaziunea sau frauda
fiscală;
■ să constate acte şi fapte care au ca efect evaziunea şi frauda fiscală, să
solicite organelor fiscale stabilirea obligaţiilor fiscale în întregime datorate, să ceară
organelor de executare competente, potrivit OG nr.61/2002 privind colectarea
creanţelor bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, luarea măsurilor
asiguratorii ori de câte ori există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire
sau să îşi ascundă ori să îşi risipească averea şi să sesizeze, dupa caz, organele de
urmărire penală;
■ să solicite administratorilor unităţilor controlate şi persoanelor implicate
explicatii, lămuriri, precizari verbale şi/sau în scris, după caz, cu privire la faptele
constatate;
■ să solicite, potrivit legii, copii certificate de pe documentele originale, să
preleveze probe, eşantioane, mostre etc., necesare finalizării actului de control.
Analiza şi examinarea probelor, eşantioanelor şi mostrelor se fac în laboratoare de
specialitate, cheltuielile privind efectuarea acestora fiind suportate din fondurile
special alocate în bugetul de venituri şi cheltuieli al Gărzii Financiare;
■ să constate contravenţiile şi să aplice sancţiunile corespunzătoare, potrivit
competenţelor prevăzute de lege;
■ să întocmească acte de control operativ şi inopinat privind rezultatele
verificarilor, să aplice măsurile prevăzute de normele legale şi să sesizeze organele
competente în vederea valorificării constatărilor;
■ să oprească mijloacele de transport, în condiţiile legii, pentru verificarea
documentelor de însoţire a bunurilor şi persoanelor transportate;
■ să solicite instituţiilor financiar-bancare, de asigurări şi reasigurări, în
condiţiile legii, date sau, după caz, documente, în scopul instrumentării şi fundamentării
constatărilor cu privire la săvârşirea unor fapte ce contravin legislaţiei în vigoare.

  341
11.2.2.Atribuţii şi competenţe ale unităţilor fiscale teritoriale ale direcţiilor
generate ale finantelor publice judeţene şi ale municipiului Bucureşti, în
administrarea veniturilor bugetare şi în domeniul controlului fiscal

A. La nivelul Administraţiilor Finanţelor Publice municipale:


1. Serviciul (biroul) de gestiune registru contribuabili şi declaraţii fiscale
persoane juridice/persoane fizice (SGRCDF) gestionează, actualizează şi
administrează împreună cu Serviciul tehnologia informaţiei (STI) registrul
contribuabililor (persoane fizice şi juridice).
De asemenea, desfăşoară activităţi privind primirea, verificarea/corectarea şi
prelucrarea: declaraţiilor de impozite şi taxe şi fonduri speciale datorate de
contribuabili bugetului de stat, bugetelor fondurilor speciale; declaraţiilor de venit
global; declaraţiilor speciale; declaraţiilor informative; precum şi a fişelor fiscale.
În acest sens, SGRCDF înştiinţează contribuabilii şi respectiv angajatorii
asupra erorilor de identificare şi completitudine existente în declaraţiile depuse la
registratură/transmise prin poştă şi procedează la corectarea declaraţiilor fiscale şi
prelucrarea lor şi la crearea bazei de date la nivelul Administraţiilor Finanţelor publice.
Din analiza bazei de date, se identifică angajatorii şi contribuabilii care nu au
depus declaraţii de impozite şi taxe şi/sau fişe fiscale şi îi înştiinţează despre
obligaţiile declarative, conform procedurii stabilite prin actele normative în materie.
În cazul în care contribuabilii nu respectă obligaţiile declarative şi/sau nu se
prezintă la organul fiscal pentru depunerea/corectarea declaraţiilor fiscale, organul
fiscal constată contravenţiile şi aplică sancţiunile pentru faptele prevăzute de legislaţia
în vigoare privind procedura de întocmire şi depunere a declaraţiilor privind impozitele
şi taxele.
În cazul lipsei declaraţiilor fiscale sau neprezentării contribuabililor pentru
depunerea/corectarea declaraţiilor, organul fiscal efectuează impunerea din oficiu,
întocmeşte/emite decizii de impunere pentru stabilirea plăţilor anticipate şi a impozitului
pe venitul anual global şi transmite altor compartimente şi organe fiscale, documentele
privind instituirea debitelor.
SGRCDF, pentru stabilirea impozitului pe venit, efectuează urmatoarele
operaţii:
■ determină deducerile personale pentru cazurile în care, potrivit legii, această
obligaţie revine organelor fiscale;
■ verifică coerenţa datelor conţinute în declaraţiile contribuabililor,
precum şi impozitul stabilit în decizia de impunere anuală;
■ stabileşte plăţile anticipate, impozitul anual datorat, diferenţele de impozit
anual rămase de achitat sau de restituit, în sarcina contribuabililor persoane fizice;
■ recalculează impozitul anual pe categorii de venituri pentru persoanele fizice
fără domiciliu în Romania şi persoanele fizice straine.

Biroul (compartimentul) de Gestiune Dosare Fiscale (BGDF)


Biroul Gestiune Dosare Fiscale, care funcţionează în cadrul SGRCDF,
asigură şi răspunde de gestionarea documentelor referitoare la impunerea fiecărui

  342
contribuabil, grupate într-un dosar fiscal unic, în conformitate cu prevederile legale în
domeniu.

2. Serviciul (biroul) de Control Fiscal Persoane Fizice (SCFPF)


Serviciul de control fiscal persoane fizice care funcţionează în cadrul
administraţiilor Finanţelor publice municipale şi orăşeneşti, respectiv
compartimentul de control fiscal persoane fizice din cadrul Administraţiilor
Finanţelor publice comunale sunt subordonate metodologic Direcţiei de control
fiscal din cadrul Direcţiei generale a Finanţelor publice judeţene şi au următoarele
atribuţii principale:
■ verifică:
- periodic persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, asociaţiile
familiale şi persoanele fizice care desfăşoară activităţi independente producătoare
de venituri, asupra sincerităţii declaraţiei de impunere şi a modificărilor intervenite,
aflate în evidenţa fiscală;
- evidenţele contabile în partida simplă privind înregistrarea tuturor
documentelor, a cheltuielilor admise la scădere de actele normative în vigoare şi
dacă aceasta contribuie la realizarea veniturilor din activitatea independentă
desfăşurată;
- modul de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin actele de control
întocmite anterior sau a celor transmise după efectuarea controlului;
- respectarea obiectului de activitate şi a condiţiilor de desfăsurare a acesteia,
conform
autorizaţiei de funcţionare (loc de desfăşurare, numar de persoane, utilaje folosite etc.);
- stabileşte în sarcina persoanelor fizice autorizate diferenţe de impozite şi
taxe ca urmare a nerespectării legislaţiei fiscale, aplică penalităţi pentru nedepunerea
declaraţiilor în termenul stabilit, calculează majorările de întârziere/dobânzi şi
penalizări de întârziere pentru neplata la termen a impozitelor şi taxelor datorate
bugetului de stat, după caz;
■ asigură:
- cuprinderea în programul de control a persoanelor fizice, persoanelor
fizice autorizate, asociaţiilor familiale şi a persoanelor care desfăşoară activităţi
independente din zona de competenţă;
- transmiterea actelor de control întocmite, către compartimentul de
gestiune a declaraţiilor şi dosarelor fiscale pentru definitivarea impunerii;
- cunoaşterea reglementărilor legale specifice atribuţiilor care îi revin şi
aplicarea corectă a lor;
- predarea actelor de control la arhiva unităţii fiscale;
■ constată încălcările legislaţiei fiscale, aplică sancţiunile prevăzute de actele
normative în vigoare şi ia măsurile care se impun pentru înlăturarea deficienţelor
constatate;
■ propune organelor în drept, în condiţiile legii, anularea autorizaţiilor de
funcţionare.

  343
3. Serviciul (biroul) de colectare, executare silită persoane fizice/persoane
juridice, prin activitatea desfăşurată, urmăreşte:
■ organizarea activităţii de evidenţă analitică pe plătitori persoane juridice şi
fizice, a debitorilor restanţi transmişi spre urmărire şi executare silită de alte organe
fiscale din cadrul direcţiilor generale ale Finanţelor publice judeţene din ţară şi/sau
din alte ţări, precum şi încasarea la buget a veniturilor fiscale şi nefiscale. În cazul
nerespectării termenelor de plată, calculează majorările de întârziere/dobânzile, şi
respectiv penalizările de întârziere, după caz;
■ informarea din timp a conducerii Administraţiei Finanţelor publice
municipale şi propune măsuri reale pentru urmărirea şi încasarea debitelor restante
ale contribuabililor persoane fizice şi juridice.

B. La nivelul Administraţiilor Finanţelor publice oraşeneşti şi comunale


1. Serviciul (biroul) administrarea veniturilor statului (AVS), subordonat
şefului administraţiei finanţelor publice orăşeneşti/administraţiei Finanţelor publice
comunale şi are competenţe/atribuţii în domeniul administrării veniturilor statului,
inclusiv cu privire la administrarea impozitului pe venit.
Astfel, în vederea gestionării Registrului contribuabili, declaraţii fiscale şi
dosare fiscale, personalul de specialitate preia declaraţiile de impozite şi taxe,
asigurând verificarea/corectarea şi prelucrarea lor.
Pe baza informaţiilor obţinute din baza de date se transmit înştiinţări
contribuabililor care nu au depus declaraţii sau ale căror declaraţii conţin erori.
Dacă contribuabilii notificaţi nu depun declaraţiile fiscale sau nu se prezintă
pentru efectuarea corecţiilor, organul fiscal efectuează impunerea din oficiu în cazul
contribuabililor care nu şi-au corectat, în urma înştiinţării, declaraţia depusă initial,
precum şi în cazul contribuabililor care nu au depus declaraţii, şi stabileşte penalităţi
pentru nedepunerea la termen a declaraţiilor de impozite şi taxe, constată contravenţiile
şi aplică sancţiunile pentru faptele prevăzute de legislaţia în vigoare privind
procedura de întocmire şi depunere a declaraţiilor privind impozitele şi taxele.
De asemenea, Serviciul administrarea veniturilor statului asigură gestionarea
documentelor referitoare la impunerea fiecărui contribuabil, grupate într-un dosar fiscal
unic, şi preluarea în baza de date a informaţiilor din dosarele fiscale, cu respectarea
reglementărilor legale privind accesul la dosarul fiscal.
2) Compartimentele din cadrul Serviciului/biroului administrarea veniturilor
statului, respectiv de: asistenţă contribuabili persoane fizice, control fiscal persoane
fizice, executare silită persoane fizice şi juridice, precum şi aplicare acorduri fiscale
Internaţionale, funcţionează cu aceleaşi atribuţii şi competenţe, ca şi compartimentele
funcţionale similare din cadrul Administraţiilor Finanţelor publice municipale.

11.2.3. Alte institutii şi organe cu atribuţii şi competenţe în domeniul fiscal

În categoria organelor cu competenţe de ordin fiscal, aparţinând


Ministerului Finanţelor Publice, intră şi Direcţia Generala a Vămilor şi unităţile sale
teritoriale, însarcinate cu aplicarea dispoziţiilor legale privind taxele vamale şi
perceperea acestora, precum şi a altor venituri cuvenite bugetului de stat în legatură cu

  344
activitatea desfaşurată de aparatul de control vamal (a se revedea nota de la paragraful
2.1).
În afară de acest aparat fiscal, la perceperea impozitelor şi taxelor contribuie şi
alte instituţii publice şi organe: Curtea de Conturi, instanţele de judecată, notarii
publici, primăriile, organele de police şi alte instituţii publice.
Curtea de Conturi a României se compune din:
■ Secţia de Control Financiar Ulterior;
■ Secţia Jurisdicţională;
■ Colegiul Jurisdicţional al Curţii de Conturi;
■ Camerele de conturi judeţene şi a municipiului Bucureşti.

Competenţele cu caracter general ce revin Curţii de Conturi în domeniul fiscal:


■ avizarea, la cererea Senatului sau a Camerei Deputaţilor, a proiectelor de
legi în domeniul Finanţelor şi al contabilităii publice sau prin aplicarea cărora ar rezulta
o diminuare a veniturilor sau o majorare a cheltuielilor aprobate prin legea bugetară
anuală;
■ avizarea înfiinţării şi reorganizării organelor de control cu atribuţii în
domeniul fiscal şi emiterea de instrucţiuni obligatorii pentru acestea;
■ evaluarea activităţii de control financiar propriu a persoanelor
juridice/entităţilor publice;
■ utilizarea informaţiilor cuprinse în actele de control fiscal întocmite de
celelalte organe de control.
Conform legii, Curtea de Conturi “este instituţia supremă de control
financiar ulterior extern asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare
a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, precum şi a modului de
gestiune a patrimoniului public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ-
teritoriale”.
De asemenea, Curtea de Conturi analizează calitatea gestiunii financiare din
punct de vedere al economicităţii, eficienţei şi eficacităţii.
Sunt supuse controlului Curţii de Conturi (art. 18 din legea sus-
menţionată):
■ statul şi unităţile administrativ-teritoriale, în calitate de persoane juridice de
dreptpublic, cu serviciile şi instituţiile lor publice, autonome sau nu;
■ Banca Naţională a României;
■ regiile autonome;
■ societăţile comerciale la care statul, unităţile administativ-teritoriale,
instituţiile publice sau regiile autonome deţin, singure sau împreună, integral
sau mai mult de 70% din capitalul social;
■ organismele autonome de asigurări sociale sau de altă natură, care
gestionează bunuri, valori sau fonduri, într-un regim legal obligatoriu, în condiţiile în
care prin lege sau prin statutele lor se prevede acest lucru.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 19 din legea sus-menţionată,
Curtea de Conturi poate hotări efectuarea de controale şi la alte persoane juridice,
care:
■ utilizează fonduri puse la dispoziţie României de către Uniunea Europeană
prin diverse programe şi cofinanţarea aferentă;

  345
■ beneficiază de garanţii guvernamentale pentru credite, de subvenţii sau alte
forme de sprijin financiar din partea statului, a unităţilor administrativ-teritoriale sau
a instituţiilor;
■ administreazăa, în baza unui contract de concesiune sau închiriere, bunuri
aparţinând domeniului public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-
teritoriale;
■ nu îşi îndeplinesc obligaţiile financiare către stat, unităţile administrativ-
teritoriale şi instituţiile publice, verificările efectuându-se împreună cu reprezentanţii
instituţiilor competente în domeniul controlului (de exemplu, ale Ministerului
Finanţelor Publice), inclusiv cu privire la obligaţiile fiscale aferente veniturilor din
salarii;
■ utilizează fonduri publice (societăţi de investiţii financiare, asociaţii şi
fundaţii), verificările urmând a se efectua în legatură cu legalitatea utilizării acestor
fonduri;
■ alte domenii în care, prin lege, s-a stabilit competenţa Curţii;

Prin verificările pe care le efectuează, Curtea de Conturi constată dacă:


■ conturile supuse controlului său sunt exacte şi conforme cu realitatea şi
dacă inventarierea patrimoniului public a fost făcută la termenele şi în condiţiile
stabilite de lege;
■ veniturile statului, unităţilor administrativ-teritoriale, asigurarilor sociale de
stat şi ale instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din mijloace extrabugetare
au fost legal stabilite şi încasate la termenele prevăzute de lege;
■ creanţele şi obligaţiile statului şi ale unităţilor administrativ-teritoriale
sunt îndreptăţite sau garantate, iar activele sunt protejate potrivit legii.
Curtea de Conturi urmăreste, în controalele pe care le efectuează, în principal:
■ exactitatea şi realitatea bilanţurilor contabile şi a conturilor de profit şi
pierderi;
■ îndeplinirea obligaţiilor financiare către bugetul de stat sau către alte
fonduri, stabilite prin lege;
■ utilizarea fondurilor alocate de la buget sau din alte fonduri speciale,
conform destinaţiei stabilite;
■ calitatea gestiunii economico-financiare, dacă prin aceasta se afectează
drepturile statului, unităţilor administrativ-teritoriale sau instituţiilor publice ori se
creează obligaţii în sarcina acestora.
Nu intră în competenţa Curţii de Conturi, neavând calitatea de persoane
juridice:
■ comercianţii persoane fizice care realizează venituri din activităti
independente, cedarea folosinţei bunurilor, prestări servicii;
■ persoanele fizice care realizează venituri din profesii libere (avocati,
notari, arhitecţi, ingineri, experţi contabili, auditori financiari etc.);
■ asocierile dintre diferite entităţi care nu dau nastere unei noi persoane
juridice (asocierile în participaţiune, asociaţiile civile etc.).
Scopul controalelor efectuate de Curtea de Conturi, împreună cu organele
fiscale ale Ministerului Finanţelor Publice ori ale autorităţilor administrativ-teritoriale,
organele vamale, organe de control ale Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale ori

  346
ale altor ministere şi autorităţi publice care administrează fonduri speciale, este acela
de a realiza:
■ o îmbunătăţire a colectării impozitelor şi taxelor şi perfectionarea
legislaţiei în domeniu;
■ rolul de supracontrol, în vederea aprecierii calităţii controalelor fiscale
efectuate de organele de control sus-menţionate.
Curtea de Conturi are competenţa legală de a se pronunţa asupra modului de
organizare şi funcţionare a controlului efectuat de autorităţile publice, supuse
verificărilor sale. Curtea de Conturi mai are competenţa:
■ să solicite organelor de control financiar şi ale Băncii Naţionale a
României verificarea, cu prioritate, a unor obiective în cadrul atribuţiilor lor legale;
■ să ceară şi să utilizeze, pentru exercitarea funcţiilor sale de control şi
jurisdicţionale, rapoartele celorlalte organisme cu atribuţii de control financiar.
În bază constatărilor rezultate din controalele efectuate, Curtea de Conturi
are dreptul să decidă:
■ suspendarea aplicării măsurilor care contravin reglementărilor legale în
domeniul financiar, contabil şi fiscal;
■ blocarea fondurilor bugetare sau speciale, atunci când se constată
utilizarea nelegală sau ineficientă a acestora;
■ înlăturarea neregulilor constatate în activitatea financiar-contabilă
controlată, corectarea bilanţurilor contabile, a conturilor de profit şi pierderi şi a
conturilor de execuţie.
Curtea de Conturi, pentru a nu încălca prevederile legale referitoare la durata
controalelor fiscale şi periodicitatea efectuării lor, trebuie să aiba în vedere aceste
prevederi în planificarea controalelor comune la agenţii economici supusi
verificării (data ultimei verificări de către organele abilitate, tematica controlului
efectuat, perioada verificată etc.), pe baza documentelor existente la dosarul fiscal al
acestora din urmă.
Valorificarea constatărilor în urma controalelor comune se face în
conformitate cu prevederile legale. Astfel, în cazul în care abaterea cu caracter
financiar constă în neîndeplinirea de către o persoană juridică a obligaţiilor
financiare către stat, unităţile administrativ-teritoriale sau instituţiile publice, colegiul
jurisdicţional dispune şi virarea sumelor datorate de aceasta, inclusiv a
majorărilor/dobânzilor de întârziere şi penalizărilor datorate, dupd caz.

Rolul auditului extern al Curţii de Conturi la organele centrale şi teritoriale


ale Ministerului Finanţelor Publice

Conform competenţelor, Curtea de Conturi verifică la nivelul Ministerului


Finanţelor Publice şi al direcţiilor generale ale Finanţelor publice judeţene şi a
municipiului Bucureşti, respectiv la unităţile teritoriale ale acestora, legalitatea
stabilirii şi încasării veniturilor statului. Astfel, se verifică respectarea dispoziţiilor
legale cu privire la stabilirea, urmărirea şi încasarea sumelor datorate de contribuabili
bugetului statului.
Obiectivele urmărite sunt:
■ evidenta contribuabililor, a obligaţiilor de plată ale acestora, a sumelor

  347
achitate şi a celor restante, conform evidenţei pe plătitori persoane fizice, respectiv
juridice, inclusiv modul de gestionare a dosarelor fiscale ale contribuabililor;
■ daca obligaţiile de plată au fost legal stabilite şi achitate în termenele
legale, urmărindu-se la organele fiscale, dacă:
- au fost efectuate verificări la agenţii economici care nu au depus
bilanţurile contabile şi declarative fiscale şi dacă au fost aplicate sancţiunile prevăzute
de lege;
- au fost efectuate controale fiscale la contribuabili în legatură cu realitatea
obligaţiilor de plată declarate de aceştia şi respectarea termenelor de plată
conform prevederilor legale în materie;
- în cazul neîndeplinirii obligaţiilor de plată integral şi la termen, au
trecut la executarea creanţelor respective şi dacă au fost parcurse toate etapele
prevăzute de Legea privind colectarea creanţelor bugetare, cu menţionarea
cazurilor în care, ca urmare a neachitării, obligaţiile de plată au fost prescrise;
- au acţionat, potrivit legii, pentru identificarea şi încasarea la Trezoreria
Statului a obligaţiilor de plată, achitate de agenţii economici, dar care nu au fost
virate de bancile comerciale, în termenul prevăzut de lege;
- au fost puse în execuţie hotărârile instanţelor Curţii de Conturi, rămase
definitive, în legatură cu obligarea la plată a unor persoane juridice pentru sumele
datorate la bugetul statului;
- în evaluarea veniturilor bugetului de stat au fost cuprinse toate sursele de
venit ce se realizează pe raza judeţului, precum şi toţi contribuabilii plătitori de
impozite şi taxe la bugetul statului;
- sarcinile de încasare a veniturilor bugetului statului stabilit de Ministerul
Finanţelor Publice au fost repartizate pe unităţile fiscale din cadrul judeţului şi
dacă s-a urmarit realizarea acestora;
- obligaţiile de plată ale contribuabililor au fost stabilite corect, potrivit legilor
specifice, şi dacă aceste obligaţii au fost evidenţiate integral, pe fiecare plătitor de
impozite şi taxe;
- organele fiscale au adus la îndeplinire obligaţiile ce le reveneau, potrivit
legii şi Regulamentului de organizare şi funcţionare, în legatură cu urmărirea şi
încasarea veniturilor bugetului de stat datorate de contribuabili;
- înlesnirile la plata impozitelor, taxelor şi a altor obligaţii bugetare au fost
acordate cu respectarea reglementărilor legale în vigoare, sub aspectul îndeplinirii
condiţiilor, a competenţelor de soluţionare a cererilor, precum şi a noilor termene de
plată stabilite;
- rambursările/restituirile de TVA, precum şi ale altor impozite şi taxe au fost
facute cu respectarea reglementărilor legale în materie, referitoare la condiţiile ce
trebuie îndeplinite de către compartimentele cu atribuţii şi competenţe în domeniu;
- aparatul de colectare a veniturilor statului din unităţile fiscale a
respectat metodologia stabilită prin lege cu privire la etapele şi termenele de realizare,
în cadrul fiecarei forme de executare silită.
Instanţele de judecată (judecătoriile, tribunalele şi curţile de apel), asigură
perceperea taxelor de timbru pentru litigiile şi actele ce intră sub incidenţa acestor taxe.

  348
Notarii publici percep taxe de timbru şi de succesiune pentru legalizări şi
autentificări de acte, dezbaterea succesiunilor şi pentru alte prestaţii care sunt stabilite
în atribuţia lor prin lege.
Primăriile asigură, la randul lor, perceperea unor taxe pentru eliberări de titlu
de proprietate, autorizaţii de funcţionare, alte acte supuse taxelor de timbru etc.
Organele de poliţie percep, în activitatea lor, taxe pentru examinarea
conducătorilor de autovehicule, eliberarea permiselor de conducere, eliberarea
paşapoartelor şi altele.
Alte instituţii publice mai asigură, în activitatea lor, şi perceperea unor
venituri bugetare, cum sunt de exemplu: taxele de metrologie, taxe pentru analize
efectuate de laboratoarele instituţiilor, taxe pentru proiecte de invenţii şi înregistrarea
mărcilor de fabrică, taxe şi alte venituri din protecţia mediului etc.

  349
  350
  351
  352
  353
  354
  355
  356
CAPITOLUL 12

PROCEDURA FISCALA

12.1. Înregistrarea fiscală a contribuabililor

Scopul înregistrării fiscale a contribuabililor este de a da posibilitatea


administraţiei fiscale să menţină o evidenţă completă şi actualizată a tuturor
contribuabililor persoane fizice şi juridice. De asemenea, codul de înregistrare fiscală
este elementul cheie, necesar pentru organizarea evidenţei în sistemul de prelucrare
automată a datelor, asigurâănd integrarea componentelor sistemului prin faptul că
serveşte drept legătură între diferitele subsisteme gestionate de Administraţia fiscala.
Astfel, sunt obligaţi să se înregistreze fiscal, să completeze şi să depună
declaraţii de înregistrare fiscală, în vederea atribuirii codului de înregistrare
fiscală şi eliberării certificatului de înregistrare fiscală, contribuabilii care, în
condiţiile legii, sunt plătitori de impozite şi taxe, după cum urmează:
■ persoanele juridice;
■ asociaţiile familiale şi asociaţiile civile fără personalitate juridică;
■ persoanele fizice române cu domiciliul în România, plătitoare de impozit pe
venit;
■ persoanele fizice române fără domiciliu în România şi persoanele fizice
străine care realizează venituri din activităţi desfăşurate pe teritoriul României.
■ reprezentanţii fiscali, desemnaţi potrivit legii, ai persoanelor străine care
realizează pe teritoriul României operaţiuni impozabile sau/şi care intră în sfera de
aplicare a TVA;
■ alte persoane decât cele prezentate anterior, asociaţii sau organizaţii de
orice fel care, în baza actului de constituire, desfăşoară în România activităţi cu
caracter economic, social, politic, sindical, cultural, civic, filantropic ori religios,
precum şi cele care, potrivit legii, au obligaţia să facă reţinerea la sursă a impozitelor
şi taxelor;
■ instituţiile publice ai căror conducatori îndeplinesc atribuţii de
ordonatori de credite, precum şi unităţile din subordinea acestora care sunt
finanţate din venituri extrabugetare sau din subvenţii de la bugetul de stat şi care
întocmesc bilanţ contabil distinct;
■ persoanele juridice străine care îsi desfăşoară activitatea în România prin
intermediul unui sediu permanent;
■ reprezentanţele societăţilor comerciale sau ale organizaţiilor economice
străine, precum şi orice alte entităţi care desfăşoară activităţi, potrivit legii, pe
teritoriul Romaniei.
Plătitorii de impozite şi taxe sunt obligaţi să solicite înregistrarea fiscală
pentru următoarele tipuri de sedii secundare:
■ sucursale, filiale;
■ puncte de lucru stabile, care îndeplinesc condiţiile stabilite de lege.

  357
Astfel, societăţile comerciale cu statut de filială au obligaţia ca la înregistrarea
fiscală să declare datele de identificare şi codul fiscal/codul unic de înregistrare al
societăţii comerciale care le-a înfiinţat.
Plătitorii de impozite şi taxe care au sedii secundare de tip sucursale trebuie să
depună pentru înregistrarea fiscală a acestora o declaraţie de înregistrare fiscală la organul
fiscal în a cărui rază teritorială se află sediul sucursalei, însoţită de o copie de pe
certificatul de înregistrare fiscală a unităţii cu personalitate juridică, în termen de 15 zile de
la înfiinţarea sucursalei.
Pentru celelalte sedii secundare ale persoanelor juridice române, respectiv
reprezentanţe, agenţii sau alte asemenea sedii, plătitorii de impozite şi taxe nu au
obligaţia să le declare în vederea înregistrării fiscale, cu excepţia cazurilor prevăzute
de lege.
Persoanele fizice române cu domiciliul în România, care solicită deduceri
personale suplimentare pentru persoanele pe care le au în întreţinere şi care nu au
cetăţenie română, depun pentru acestea, o cerere pentru atribuirea codului fiscal (număr
de identificare fiscală).
Codul fiscal/codul unic de înregistrare este un cod numeric, secvenţial, unic pe
ţară, nesemnificativ, care identifică plătitorii de impozite şi taxe pe toată durata
existenţei acestora.
Înregistrarea fiscală a persoanelor juridice, instituţiilor publice, asociaţiilor
familiale, asociaţiilor civile fără personalitate juridică, precum şi a altor entităţi care
desfăşoară activităţi, potrivit legii, pe teritoriul României se face prin completarea
şi depunerea declaraţiei de înregistrare fiscala1, însoţită de actele doveditoare ale
informaţiilor înscrise în declaraţie, la organul fiscal competent, în termenul legal (în
termen de 15 zile de la eliberarea autorizaţiei de funcţionare sau a actului legal de
înfiinţare, după caz), în vederea atribuirii codului de înregistrare fiscală şi a eliberării
certificatului de înregistrare fiscală.
Prin ordinul ministrului Finanţelor publice, au fost aprobate modelul, conţinutul
şi instrucţiunile de completare a următoarelor formulare:
- Declaraţie de înregistrare fiscala/Declaraţie de menţiuni pentru persoane
fizice române cu domiciliul în România (020), cod MFP 14.13.01.10.11/1;
- Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoane
fizice străine şi persoane fizice Române fără domiciliu în România (030), cod MFP
14.13.01.10.11/3;
- Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru instituţii
publice (040), cod MFP 14.13.01.10.11/4.
Pentru administrarea impozitului pe venit au fost necesare identificarea şi
înregistrarea persoanelor fizice pe baza unui cod de înregistrare fiscala (pentru
persoanele fizice Române cu domiciliul în România ,,codul numeric personal" din
Registrul permanent de evidenţă a populaţiei gestionat de Ministerul de Interne).
Înregistrarea fiscală a persoanelor fizice cu domiciliul în România se face la
data depunerii declaraţiilor estimative, a declaraţiilor speciale sau a declaraţiilor de
venit global, dupd caz, în funcţie de natura veniturilor obţinute.
Persoanele fizice care obţin venituri din activităţi independente în baza unui
contract de agent, comision sau mandat comercial, pentru care plăţile anticipate se fac
prin reţinere la sursă de către plătitorii de venituri, au obligaţia, în vederea înregistrării,

  358
să depună la organul fiscal competent declaraţia de înregistrare fiscala, in termen de 15
zile de la data obţinerii primului venit. La înregistrarea acestor contribuabili nu se
eliberează certificat de înregistrare fiscală.
Codul de înregistrare fiscală pentru persoanele fizice Române fără domiciliu
în România şi pentru persoanele fizice străine este “număr de identificare fiscală”,
atribuit şi administrat de Ministerul Finanţelor Publice.
Înregistrarea fiscală a persoanelor fizice Române fără domiciliu în România şi
a persoanelor fizice străine se face prin completarea şi depunerea declaraţiei de
înregistrare fiscală, personal sau prin reprezentantul fiscal, la organul fiscal
competent, în vederea atribuirii numărului de identificare fiscală şi a eliberării
certificatului de înregistrare fiscală.
Desemnarea reprezentantului fiscal se face prin contract de mandat cu
reprezentare încheiat în formă scrisă şi autentificat de un notar public. Contractul de
mandat este însotit de o declaraţie pe propria răspundere a mandatarului prin care
acesta acceptă contractul de mandat.
Contractul de mandat cuprinde, în mod obligatoriu, cel puţin următoarele:
- date privind identificarea părtilor contractante;
- obiectul contractului de mandat;
- obligaţia reprezentantului fiscal de a răspunde solidar cu mandantul în
ceea ce priveşte obligaţiile declarative şi de plată a impozitului pe venit rezultate
din aplicarea prevederilor OG nr. 7/2001 privind impozitul pe venit;
- perioada pentru care se incheie contractul de mandat;
- condiţiile de încetare a contractului de mandat;
- clauza de reziliere a contractului de mandat;
- data încheierii contractului de mandat;
- semnaturile.
Cu ocazia depunerii primei declaraţii de către reprezentantul fiscal se depune şi
un exemplar al contractului de mandat.
În cazul în care contribuabilul este o persoană fizică străină, care nu are
atribuit numărul de identificare fiscală, reprezentantul fiscal desemnat poate să
completeze şi să depună pentru acesta la organul fiscal în a carui rază teritoriala se află
domiciliul/sediul reprezentantului fiscal declaraţia de înregistrare fiscală, în vederea
atribuirii numărului de identificare fiscală şi eliberării certificatului de înregistrare
fiscală.
Codul de înregistrare fiscală pentru comercianţi (persoanele fizice care exercită în
mod obişnuit acte de comerţ, societăţile comerciale, regiile autonome şi organizaţiile
cooperatiste etc.) este ,,codul unic de înregistrare”, atribuit de Ministerul Finanţelor
Publice şi care este utilizat de toate sistemele informatice care prelucrează date privind
comercianţii, precum şi de comerciant în relaţia sa cu terţii, inclusiv cu autorităţile şi
instituţiile publice, pe durata funcţionării lui.
Înregistrarea comercianţilor se face prin completarea şi depunerea cererii
de înregistrare tip, însoţită de documentele necesare, la Biroul Unic din cadrul
Camerei de comerţ şi Industrie teritoriale, în vederea atribuirii codului unic de
înregistrare şi a eliberării certificatului de înregistrare fiscală.

  359
Eliberarea certificatului de înregistrare fiscală şi a anexei la acesta, care cuprinde
avize, autorizaţii şi/sau acorduri necesare, dă dreptul comerciantului să îşi înceapă
activitatea.
Modificările intervenite în datele declarate de către plătitorii de impozite şi taxe,
cu excepţia persoanelor fizice care se înregistrează prin depunerea declaraţiilor privind
impozitul pe venitul global, se comunică organelor fiscale de către plătitorii de
impozite şi taxe, prin completarea şi depunerea unei declaraţii de menţiuni în termen de
15 zile de la data producerii acestora, conform procedurii stabilite prin ordin al
ministrului Finanţelor publice.
Modificările intervenite în cursul anului fiscal în datele declarate privind
domiciliul persoanelor fizice, cu excepţia persoanelor fizice înregistrate în evidenţele
fiscale ca plătitoare de TVA, se actualizează în evidenţele fiscale pe baza datelor
comunicate de contribuabil în declaraţia estimativă, declaraţia specială sau declaraţia
de venit global, depuse ulterior.
Plătitorii de impozite şi taxe se înregistrează ca plătitori de TVA, dupa cum
urmează:
■ la înfiinţare, prin efectul legii, plătitorii de impozite şi taxe care au în
obiectul de activitate operaţiuni supuse cotelor de TVA prevăzute de lege şi/sau
scutite cu drept de deducere şi declară că obţin venituri anuale estimate din astfel de
operaţiuni peste plafonul de scutire stabilit de lege, prin completarea şi depunerea
declaraţiei de înregistrare fiscală;
■ la înfiinţare, prin opţiune, plătitorii de impozite şi taxe care realizează
operaţiuni scutite şi care pot opta, potrivit legii, pentru calitatea de plătitor de taxă pe
valoarea adaugată, prin completarea şi depunerea declaraţiei de înregistrare fiscală;
■ ulterior înregistrării fiscale, prin opţiune, plătitorii de impozite şi taxe care pot
opta pentru calitatea de plătitor de taxă pe valoarea adaugată, conform legii, prin
depunerea declaraţiei de menţiuni;
■ ulterior înregistrării fiscale, prin efectul legii, ca urmare a depăşirii
plafonului de scutire stabilit de lege, prin depunerea declaraţiei de menţiuni în termen
de 15 zile de la data depăşirii plafonului;
■ ulterior înregistrării fiscale, prin efectul legii, ca urmare a unor
modificări legislative prin care operaţiunile scutite devin scutite cu drept de deducere
sau supuse cotelor de TVA prevăzute de lege, prin depunerea declaraţiei de menţiuni
în termen de 7 zile de la data la care a intervenit modificarea, dacă declară că
realizează din astfel de operaţiuni venituri anuale peste plafonul de scutire stabilit de
lege.
Codul de înregistrare fiscală înscris în certificatul de înregistrare fiscală
eliberat plătitorilor de taxă pe valoarea adaugată este precedat de litera ,,R” (data
emiterii certificatului de înregistrare fiscală constituie şi data înregistrării ca plătitor de
taxă pe valoarea adaugată).
În momentul încetării calităţii de plătitor de taxă pe valoarea adaugată potrivit
legii, plătitorii de impozite şi taxe sunt obligaţi să depună declaraţie de menţiuni în
termen de 15 zile de la data actului legal în care se consemnează situaţia respectivă.
Scoaterea din evidenţă se face începând cu data de întâi a lunii următoare depunerii
declaraţiei de menţiuni, dacă se constată îndeplinirea condiţiilor legale.

  360
Plătitorii de impozite şi taxe care devin plătitori de accize sau de impozit la
ţiţei şi la gazele naturale din producţia internă ulterior înregistrării fiscale sunt obligaţi
să depună declaraţie de menţiuni cu cel puţin 15 zile înainte de începerea activităţii de
producţie sau de import de bunuri pentru care se datorează accize sau impozit la titei şi
la gazele naturale din producţia internă, potrivit legii.
În momentul încetării calităţii de plătitor de accize sau de impozit la ţiţei şi la
gazele naturale din producţia internă contribuabilul este obligat ca în termen de 15 zile
să depună declaraţie de mentiuni. Scoaterea din evidenţă se face începând cu data de
întâi a lunii următoare depunerii declaraţiei de menţiuni, dacă se constată îndeplinirea
condiţiilor legale.
Dupa radierea din Registrul Comerţului ori după suspendarea, anularea sau
încetarea valabilităţii actului de constituire ori a autorizaţiei eliberate de organul
competent, persoanele înregistrate fiscal sunt obligate ca în termen de 15 zile să depună
declaraţie de menţiuni şi să predea organelor fiscale, în vederea anulării, certificatul de
înregistrare fiscală.
Plătitorii de impozite şi taxe care au, potrivit legii, calitatea de comerciant se
înregistrează ca plătitori de impozite şi taxe potrivit procedurii speciale în materie.
Plătitorii de impozite şi taxe au obligaţia de a menţiona pe facturi, scrisori,
oferte, comenzi sau orice alte documente întrebuinţate codul fiscal propriu/codul unic
de înregistrare/C.N.P.
Băncile, organele fiscale şi alte instituţii publice, contribuabilii şi orice alte
persoane interesate nu vor accepta ca legal valabile documentele prezentate de plătitorii
de impozite şi taxe, dacă acestea nu au înscris codul fiscal/codul unic de
înregistrare/C.N.P. al plătitorului care, potrivit reglementărilor în materie, are obligaţia
de a se înregistra fiscal.
Ministerul Finanţelor Publice organizează evidenţa plătitorilor de impozite şi taxe,
care contine: date de identificare, categoriile de obligaţii de plată către bugetul de stat
datorate potrivit legii (vectori fiscali) şi alte informaţii necesare administrării impozitelor şi
taxelor.
Vectorul fiscal al platitorilor de impozite şi taxe aflaţi în evidenţa
Ministerului Finanţelor Publice la data de 31 decembrie 2002 şi care nu s-au radiat până
la data de 30 iunie 2003 se completează pe baza informaţiilor din ,,Declaraţia privind
obligaţiile de plată la bugetul de stat”, completată şi depusă de către plătitorii de
impozite şi taxe pentru luna decembrie 2002.
Informaţiile preluate din ,,Declaraţia privind obligaţiile de plata la bugetul de
stat” sunt obligaţiile de declarare şi plată referitoare la impozitele care se regasesc la
cap. 4 ,,Date privind vectorul fiscal” din declaraţia de înregistrare fiscală/declaraţia de
menţiuni, respectiv:
- impozit pe profit;
- accize;
- impozit la ţiţeiul şi la gazele naturale din producţia internă;
- impozit pe venitul din salarii şi pe veniturile asimilate salariilor;
- impozit pe veniturile microîntreprinderilor;
- taxa pentru jocurile de noroc.

  361
Contribuabilii pentru care vectorul fiscal se completează conform
metodologiei prezentate se consideră luaţi în evidenţă cu obligaţiile de declarare şi
plată astfel constituite începând cu data de 1 ianuarie 2003.
Pentru plătitorii de taxă pe valoarea adaugată înregistraţi până la data de 31
decembrie 2002 şi care au rămas în evidenta plătitorilor de taxă pe valoarea adaugată
până la data de 30 iunie 2003, informaţiile sunt preluate din evidenţa Ministerului
Finanţelor Publice existentă la data de 30 iunie 2003.
Direcţiile generale ale Finanţelor publice judeţene, administraţiile Finanţelor
publice ale sectoarelor municipiului Bucuresti, respectiv Direcţia Generală de
Administrare a Marilor Contribuabili din Municipiul Bucureşti şi din Judeţul Ilfov,
notifică plătitorilor de impozite şi taxe datele privind vectorul fiscal al obligaţiilor de
declarare şi plată astfel rezultat.
Notificarea se întocmeşte în doua exemplare, din care un exemplar se comunică
plătitorului de impozite şi taxe, iar cel de-al doilea exemplar se arhivează la dosarul
fiscal al plătitorului.
Modelul şi conţinutul formularului de notificare sunt prevăzute în anexa la
OMFP nr. 1103/2003.
În cazul existentei unor neconcordanţe între datele privind vectorul fiscal
notificate şi situaţia reală, plătitorii de impozite şi taxe comunica modificările direcţiilor
generale ale Finanţelor publice judeţene, Administraţiilor Finanţelor publice ale
sectoarelor municipiului Bucureşti, respectiv Direcţiei Generale de Administrare a
Marilor Contribuabili din municipiul Bucureşti şi din judeţul Ilfov, prin depunerea
unei declaraţii de menţiuni în termen de 15 zile de la data primirii notificării.
În cazul nedepunerii declaraţiei de menţiuni, datele înscrise în vectorul fiscal
rămân definitive în ceea ce priveste procedura completării iniţiale a vectorului fiscal.
Modificările ulterioare intervenite în datele privind vectorul fiscal declarate de
către plătitorii de impozite şi taxe se comunică direcţiilor generale ale Finanţelor
publice judeţene, Administraţiilor Finanţelor publice ale sectoarelor municipiului
Bucuresti, respectiv Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili din
Municipiul Bucuresti şi din Judeţul Ilfov, potrivit prevederilor Ordonanţei7 Guvernului
nr.82/1998 privind înregistrarea fiscală a plătitorilor de impozite şi taxe, republicată, cu
modificarile şi completările ulterioare.
Constituie contravenţii următoarele fapte dacă, potrivit legii penale, nu sunt
considerate infracţiuni:
a) nedepunerea în termen a declaraţiei de înregistrare sau de menţiuni;
b) depunerea de declaraţii de înregistrare fictive, neconforme cu realitatea;
c) prezentarea şi primirea documentelor care nu au înscris codul fiscal;
d) înscrierea pe documente a unor coduri fiscale false.
Contravenţiile menţionate se sancţionează după cum urmează:
- cele de la lit. a), b) şi d), cu amendă de la 1.500.000 lei la 2.000.000 lei;
- cele de la lit. c), cu amendă de la 1.000.000 lei la 1.500.000 lei.

  362
12.2. Declaraţii de impunere

12.2.1 Obligaţii declarative

Plătitorii, persoane juridice sau fizice, române şi străine, cărora le revin


obligaţii fiscale către bugetul de stat şi bugetele locale întocmesc şi depun declaraţii
sau deconturi de impunere, denumite declaraţii de impozite şi taxe.
Prin declaraţiile de impozite şi taxe se declară:
■ impozitele şi taxele datorate, în cazul în care, potrivit legii, obligaţia
calculării impozitelor şi taxelor revine plătitorului;
■ bunurile şi veniturile impozabile, în cazul în care, potrivit legii, stabilirea
impozitului şi a taxei se face de organul fiscal sau, dupd caz, de serviciile de
specialitate ale autorităţilor publice locale;
■ impozitele colectate prin stopaj la sursă, în cazul în care plătitorul are
obligaţia de a calcula, reţine şi vărsa impozite şi taxe.
Declaraţia de impozite şi taxe se depune de către plătitor la organul
fiscal competent, direct la registratura acestuia sau la oficiul postal, prin scrisoare
recomandată. Declaraţia de impozite şi taxe trebuie să conţină:
a) datele necesare pentru stabilirea identităţii plătitorului:
- numele şi prenumele sau denumirea plătitorului;
- domiciliul sau sediul;
- codul numeric personal sau codul fiscal/codul unic de înregistrare, dupa caz;
b) baza de impunere;
c) cuantumul impozitelor sau al taxelor, dupa caz, daca obligaţia calculării
impozitului
sau a taxei revine, potrivit legii, plătitorului;
d) semnăturile autorizate şi ştampila, daca este cazul.
Plata impozitului sau a taxei nu suspendă obligaţia plătitorului de a depune
declaraţia de impozite şi taxe. Plătitorul este obligat să depună declaraţia de impozite şi
taxe, chiar dacă este scutit de plata impozitului conform reglementărilor legale,
precum şi în alte cazuri stabilite de către Ministerul Finanţelor Publice. În cazuri
deosebite, Ministerul Finanţelor Publice poate stabili alte termene pentru depunerea
declaraţiilor de impozite şi taxe.
Declaraţia de impozite şi taxe întocmită pentru fiecare fel de impozit sau taxă
se depune de plătitor la termenul stabilit prin legea specială care reglementează
impozitul sau taxa respective în cazul în care ultima zi de depunere este zi
nelucratoare, declaraţia de impozite şi taxe se consideră a fi depusă în termen, daca se
face în ziua lucratoare imediat următoare termenului de depunere.
Plătitorul este obligat să depună o declaraţie de impozite şi taxe şi dacă în
cursul anului fiscal se afla în una dintre următoarele situaţii:
a) dizolvare, lichidare sau transformare, conform prevederilor legale;
b) reorganizare prin divizare, fuziune prin absorbţie sau fuziune prin
contopire, conform legii; încetarea activităţii, precum şi la terminarea activităţii
supuse impozitării sau taxării;
c) încetarea obligaţiei de a calcula, reţine şi vira impozite şi taxe;
d) modificări intervenite în baza de impozitare, în cazul reprezentanţelor

  363
firmelor străine cu activitate pe teritoriul României, sau pentru impozitele şi taxele
datorate pentru clădiri, terenuri şi mijloace de transport de către persoanele juridice.
Declaraţia de impozite şi taxe se depune în termen de 15 zile de la data apariţiei
uneia dintre situaţiile prevăzute la lit. a) sj b).
Declaraţia de impozite şi taxe se depune până la data de 25 a lunii următoare
celei în care plătitorul s-a aflat în una dintre situaţiile prevăzute la lit. c), d) şi e).
Plătitorii au obligaţia de a întocmi corect declarative de impozite şi taxe, în
conformitate cu reglementările legale în vigoare, înscriind clar, lizibil şi complet
informaţiile prevăzute de formulare.
Organul fiscal competent verifică modul de completare a declaraţiei de
impozite şi taxe, iar în cazul în care constată erori în completarea acesteia, solicită în
scris plătitorului să se prezinte la sediul său, pentru efectuarea corecturilor necesare.
Plătitorul este obligat să se prezinte în termenul stabilit de organul fiscal
competent, pentru efectuarea corecturilor.
Dacă plătitorul nu se prezintă în 15 zile de la termenul stabilit pentru
efectuarea corecturilor, organul fiscal competent stabileşte din oficiu obligaţia de plată.
În cazul nedepunerii declaraţiei de impozite şi taxe, organul fiscal transmite
plătitorului o înştiinţare, prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, prin care
îi notifică depăşirea termenului legal de depunere a declaraţiei.
Dacă, în termen de 15 zile de la data primirii înştiinţării, plătitorul nu
depune declaraţia de impozite şi taxe, organul fiscal competent stabileşte din oficiu
obligaţia de plată.
Impozitele şi taxele stabilite din oficiu de organul fiscal competent se
comunică plătitorului printr-o înştiinţare de plată transmisă potrivit legii.
Impozitele şi taxele stabilite din oficiu de organele fiscale competente se
corectează la data depunerii efective, de către plătitor, a declaraţiei de impozite şi taxe
sau la data efectuării unui control fiscal.

12.2.1.1. Obligaţii declarative privind impozitul pe venit

În categoria plătitorilor de impozite şi taxe cărora le revine obligaţia calculării


impozitelor şi taxelor şi de depunere a declaraţiilor fiscale, se cuprind şi angajatorii
persoane juridice şi fizice, persoanele fizice române fără domiciliu în România şi
persoanele fizice străine şi alte entităţi (asociaţii fără personalitate juridică, societati
civile, asociaţii familiale etc.), care sunt plătitori de venituri din salarii şi venituri
asimilate salariilor, precum şi plătitorii de venituri din pensii, pentru pensii ce depăşesc
suma de 5.000.000 lei (începând cu anul 2003, suma a fost actualizată la 5.700.000 lei,
conform OMFP nr. 1754/2002).
Sunt obligate să declare bunurile şi veniturile impozabile şi
următoarele categorii de contribuabili:
■ persoanele fizice române cu domiciliul în România, pentru veniturile
obţinute atât din România, cât şi din străinătate, realizate din:
- activităţi independente;
- salarii şi asimilate acestora obţinute din străinatate, pentru activităţi
desfăşurate în România (angajaţii reprezentanţelor străine autorizate să desfăşoare
activităţi pe teritoriul României, în conformitate cu Decretul-lege nr. 122/1990 etc.);

  364
■ persoanele fizice române cu domiciliul în România pentru veniturile
obţinute din cedarea folosinţei bunurilor.
- din închirieri şi subînchirieri de bunuri mobile şi imobile;
- din arendarea bunurilor agricole, din patrimoniul personal.
În categoria plătitorilor de impozite şi taxe care au obligaţia de a
calcula, reţine prin stopaj la sursă şi de a vărsa impozite şi taxe, sunt cuprinse:
■ persoanele juridice (societăţile comerciale, regiile autonome, societăţile şi
companiile naţionale, organizaţiile cooperatiste etc.) plătitoare de venituri de natură
salarială, care distribuie în bani şi/sau în natură dividende, în favoarea acţionarilor
sau asociaţilor, precum şi asociaţiile de investiţii care plătesc sume celor care deţin
titluri de participare la fondurile închise de investiţii;
■ societăţile bancare pentru veniturile din dobânzi, care declară impozitul
reţinut şi virat, pe beneficiari de venit, precum şi societăţile de investiţii pentru veniturile
plătite aferent titlurilor de participare la fondurile deschise de investiţii, pe beneficiari
de venit şi societăţile de asigurare pentru acea parte a sumelor asigurate, obţinute de
beneficiarii din asigurări de viaţă prin produsele care au la bază principiul economisirii
pure;
■ persoanele fizice şi juridice pentru veniturile obţinute de beneficiari din
jocuri de noroc, pentru veniturile plătite beneficiarilor sub forma de câştiguri din
transferul drepturilor de proprietate asupra valorilor mobiliare şi părţilor sociale
şi pentru veniturile plătite beneficiarilor sub formă de premii şi prime în bani şi/sau
în natură, altele decât cele prevăzute expres în lege, precum şi pentru alte venituri care
nu sunt prevăzute expres în lege;
■ persoanele juridice şi instituţiile care platesc beneficiarilor venituri din
valorificarea sub orice forma a dreptului de proprietate intelectuală, pe beneficiari de
venit;
■ persoanele juridice şi instituţiile care plătesc venituri din pensii, pe
fiecare beneficiar de venit;
■ persoanele fizice române cu domiciliul în România, persoanele fizice
române fără domiciliu în România şi apatrizii, pentru veniturile obţinute din
străinatate, a căror impunere în România este finală (venituri din dividende, dobânzi,
redevente, pensii şi alte venituri).
Contribuabilii au obligaţia să completeze şi să depună la organul fiscal
competent declaraţii de venit global, precum şi declaraţii speciale, după caz, până la
data de 15 mai a anului următor celui de realizare a venitului. Declarative speciale se
completează pentru fiecare categorie de venit şi pe fiecare loc de realizare a acestuia şi
se depun la organul fiscal unde se află sursa de venit şi o copie se depune la organul
fiscal de domiciliu împreună cu declaraţia de venit global.
Declaraţia de venit global este documentul prin care contribuabilul declară
veniturile obţinute în anul fiscal de raportare, în vederea calculării de către organul
fiscal a venitului anual global impozabil şi a impozitului pe venitul anual global.
Nu depun declaraţie de venit global contribuabilii care:
■ obţin venituri dintr-o singură sursă, sub formă, de salarii, de la funcţia de
bază, pentru activităţi desfăşurate în România;
■ obţin venituri din România de natura dividendelor, dobânzilor, precum şi
venituri din jocuri de noroc, din transferul dreptului de proprietate asupra

  365
valorilor mobiliare şi părţilor sociale, din premii şi prime şi alte venituri, astfel cum
sunt prevăzute la art. 38 din OG nr. 7/2001 privind impozitul pe venit, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 493/2002, cu modificările şi completările
ulterioare;
■ contribuabilii persoane fizice române fără domiciliu în România şi persoane
fizice străine, pentru veniturile obţinute din România, prin intermediul unei baze
fixe situate pe teritoriul României sau într-o perioada ce depăşeşte în total 183 de zile
în orice perioadă de 12 luni, începând sau sfârşind în anul calendaristic;
■ persoanele fizice române fără domiciliu în România, precum şi persoanele
fizice străine care realizează venituri din România în alte condiţii decât cele
menţionate mai sus şi potrivit convenţiei de evitare a dublei impuneri, după caz.
Declarative speciale se completează pentru fiecare categorie de venit şi pe
fiecare loc de realizare a acestuia şi se depun la organul fiscal unde se află sursa de
venit.
Contribuabilii, precum şi asociaţiile fără personalitate juridică, care încep o
activitate în cursul anului fiscal, sunt obligaţi să depună la organul fiscal competent o
declaraţie referitoare la veniturile şi cheltuielile estimate a se realiza pentru anul fiscal,
în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului.
Fac exceptie de la prevederile de mai sus contribuabilii care realizează
venituri pentru care impozitul se percepe prin retinere la sursă.
Contribuabilul care incetează să mai aibă domiciliul în România are obligaţia
să depun[ la organul fiscal competent o declaraţie a veniturilor impozabile
cuprinzând veniturile realizate până în acel moment.
Asociaţiile fără personalitate juridica au obligaţia sa depuna la organul
fiscal competent declaraţii anuale de venit, care trebuie sa cuprinda distributia
profitului net/pierderii pe asociati, pana la 15 martie a anului următor, pentru anul
fiscal precedent.
Formularele utilizate pentru declararea veniturilor estimate din activităţi
independente şi din cedarea folosintei bunurilor sunt declaraţiile privind veniturile
estimate: din activităţi independente, pentru asociaţiile fără personalitate juridica, din
cedarea folosintei bunurilor.
Pe baza datelor declarate de contribuabil şi a informaţiilor detinute la dosarul
fiscal, organul fiscal emite şi transmite contribuabilului Decizia de impunere pentru
plăti anticipate cu titlu de impozit privind venitul din activitdti independente
(comerciale şi profesii libere), cu termene de plată trimestriale (15 martie, 15
iunie, 15 septembrie şi respectiv 15 decembrie).
În baza informaţiilor completate de contribuabil şi a sumelor reprezentand
chiria sau arenda aferenta stabilita (negociata) de partile din contractul de inchiriere,
organul fiscal competent (de sursa, respectiv de domiciliu) stabileste plăţile anticipate
cu titlu de impozit privind veniturile din cedarea folosintei bunurilor, emite şi transmite
contribuabilului: Decizie de impunere pentru plăti anticipate cu titlu de impozit privind
cedarea folosintei bunurilor, cu termene de plata trimestriale (15 martie, 15 iunie, 15
septembrie şi respectiv 15 decembrie). Decizia de impunere pentru plăţile anticipate cu
titlu de impozit privind veniturile din cedarea folosintei bunurilor, respectiv din
activităţi independente pe anul fiscal respectiv, este titlu de creanta şi devine titlu
executoriu în condiţiile legii.

  366
Pentru declararea veniturilor realizate de contribuabili din desfaşurarea unor
activităţi independente, individual sau intr-o forma de asociere în cadrul unor
asociaţii fără personalitate juridica se intocmesc şi se depun o data cu declaraţia de
venit global, declaraţii speciale privind veniturile din activităţi independente: realizate
intr-o forma de asociere, comerciale, din profesii libere, din drepturi de proprietate
intelectuală, precum şi declaraţii speciale privind veniturile din cedarea folosintei
bunurilor şi declaraţii privind veniturile din străinatate.

12.2.1.2. Obligaţii declarative informative privind impozitul pe venit

Plătitorii de venit cu regim de retinere la sursa a impozitelor depun declaraţii


informative cu privire la calcularea şi retinerea impozitului, pe fiecare beneficiar de
venit, la organul fiscal competent, astfel:
■ plătitorii de venituri pentru care impunerea se efectuează prin stopaj la
sursa, pe
beneficiari de venit, impozitul fiind final, depun anual, până la 30 iunie a anului
curent
pentru anul fiscal expirat, declaraţii informative privind impozitul retinut pe veniturile
din: dividende, dobânzi, jocuri de noroc, din premii şi din prime în bani şi/sau în
natură, alte venituri, transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare
şi partilor sociale, pensii;
■ plătitorii de venituri contribuabililor care desfăsoară activităţi
independente,
pentru care impozitul se reţine şi se virează prin stopaj la sursa, până la 28/29
februarie a anului următor pentru anul fiscal precedent (pentru venituri realizate
din valorificarea bunurilor în regim de consignatie, pentru venituri realizate în baza
unui contract de agent, comision sau mandat comercial, pentru venituri realizate din
expertiză contabilă şi tehnică, judiciară şi extrajudiciară).

12.2.2. Sancţiuni. Penalităţi

Nedepunerea la termen a declaraţiei de impozite şi taxe se penalizeaza, dupa


cum urmeaza:
a) cu 10% din impozitul sau din taxa datorata ori stabilita din oficiu, dupa caz,
daca declaraţia este depusă cu o întârziere de pana la 30 de zile inclusiv fata de
termenul legal stabilit;
b) cu 30% din impozitul sau din taxa datorata ori stabilita din oficiu, dupa caz,
daca declaraţia este depusă cu o întârziere de pana la 60 de zile inclusiv fata de
termenul legal stabilit;
c) cu 50% din impozitul sau din taxa datorata ori stabilita din oficiu, dupa caz,
daca declaraţia este depusă cu o întârziere de peste 60 de zile fata de termenul legal
stabilit;
d) cu 500.000 lei, în cazul nedepunerii la termen a declaraţiei de impozite şi
taxe de către plătitorii care au obligaţii declarative, dar care, pentru perioada de
raportare, nu au obligaţii de plata la bugetul de stat.

  367
Nedepunerea la termen a declaraţiilor prevăzute de legislaţia privind
impozitul pe venit se penalizeaza, dupa cum urmeaza:
a) cu 100.000 lei pentru contribuabilii persoane fizice, daca declaraţia este depusă
cu o întârziere de pana la 30 de zile inclusiv fata de termenul legal stabilit;
b) cu 500.000 lei pentru contribuabilii persoane fizice, daca declaraţia este depusă
cu o întârziere de peste 30 de zile fata de termenul legal stabilit;
c) cu 1.500.000 lei pentru asociaţiile fără personalitate juridica.
Penalităţile aplicate potrivit lit. a) şi b) se majorează cu 10% din diferenta de
impozit anual rămas de achitat, stabilita prin decizia de impunere.
Penalităţile aplicate pentru nedepunerea la termen a declaraţiei de impozite şi
taxe nu pot să depasească suma de 10 milioane de lei în cazul persoanelor fizice,
respectiv 50 milioane lei în cazul persoanelor juridice. Penalităţile calculate la
suma impozitelor şi taxelor stabilite din oficiu sunt datorate astfel cum au fast
stabilite, indiferent de modalitatea de regularizare ulterioară a impozitelor sau taxelor.

12.2.3. Regimul derogatoriu de depunere a declaraţiilor de impozite şi taxe

În caz de inactivitate temporara anuntata organelor fiscale şi înscrisa în Registrul


Comertului, potrivit prevederilor art. 232 alin.(2) din Legea nr. 31/1990 privind
societajile comerciale, republicata, depunerea declaraţiilor de impozite şi taxe poate fi
facuta conform unui regim de declarare derogatoriu.
Regimul de declarare derogatoriu consta în depunerea anuala a ,,Declaraţiei
privind obligaţiile de plata la bugetul de stat", cod: 14.13.01.01 (100).
Regimul de declarare derogatoriu se aproba de către organul fiscal în a carui
evidenta este înregistrat plătitorul, pe baza unei cereri formulate de acesta. O data cu
cererea, plătitorul este obligat sa depuna dovada înscrierii inactivităţii temporare la
Registrul Comertului. Regimul de declarare derogatoriu se aplica pentru perioade de
inactivitate temporara mai mare de 12 luni. Obligaţiile de declarare aferente activităţii
desfaşurate anterior perioadei de inactivitate temporara se menţin.
Cererea se aproba cu condiţia ca plătitorul să nu aibă, la data aprobării,
obligaţii fiscale restante către bugetul de stat. Cererea poate fi respinsă şi în cazul în
care organul fiscal consideră, motivat, că acordarea regimului de declarare solicitat
poate conduce la aparitia unor cazuri de evaziune fiscală. Organul fiscal care
solutionează cererea poate condiţiona aprobarea acesteia de indeplinirea unor
obligaţii fiscale rezultate din situaţia concretă a plătitorului. O data cu aprobarea
cererii, plătitorului îi vor fi comunicate, în scris, condiţiile în care aceasta a fast
aprobată.
Regimul de declarare derogatoriu aprobat se intrerupe daca:
a) plătitorul obţine în perioada pentru care s-a aprobat regimul derogatoriu
venituri financiare sau exceptional mai mari de 10 milioane de lei. În acest caz,
pentru perioadele în care s-au obţinut aceste venituri, declarative vor fi depuse la
termenele legale aplicabile regimului normal de declarare;
b) plătitorul depune cerere de rambursare. În acest caz, se aplica prevederile
legale privind regimul normal de declarare.
Regimul derogatoriu aprobat işi incetează valabilitatea, iar plătitorul este
obligat sa reintre, din oficiu, în regimul normal de declarare, daca:

  368
a) nu indeplineste condiţiile stabilite de organul fiscal la aprobarea cererii;
b) obţine orice fel de venituri din exploatare;
c) are angajati cărora le plateste venituri de natura salariala.

12.2.4. Procedura întocmirii şi depunerii declaraţiei rectificative

Declarative de impozite şi taxe pot fi corectate de către plătitori, din proprie


initiativa, prin depunerea unei declaraţii rectificative la organul fiscal competent
(cod: 14.13.01.00/R).
Sumele rezultate din corectarea taxei pe valoarea adăugata, facturate în mod
eronat de plătitor, precum şi cele rezultate din corectarea erorilor de înregistrare în
evidenţă, reprezentând taxa pe valoarea adăugata, se inregistrează la rdndurile de
regularizări din decontul lunii în care au fost operate corectiile. În acest caz, nu se
depune declaraţie rectificativă.
Declaraţia rectificativa nu se utilizează pentru corectarea sumelor stabilite
prin actele de control sau rămase definitive prin decizii administrative sau
judecatoreşti emise de autorităţile competente, dupa caz. De asemenea, declaraţia
rectificativa nu se depune dupa inceperea procedurii de executare silită în condiţiile
legii.
Declaraţia rectificativa se întocmeşte pe acelasi model de formular ca şi cel care
se corecteaza, inscriindu-se ,,X" în casuta prevăzuta în acest scop. Declaraţia
rectificativa se completează inscriindu-se toate datele şi informaţiile prevăzute de
formular, inclusiv cele care nu difera fata de declaraţia initiala. Declaraţia rectificativa se
semnează şi se depune la acelasi organ fiscal la care a fost depusă declaraţia initiala, fie
direct la registratura acestuia, fie la oficiul postal, prin scrisoare recomandata, cu
confirmare de primire.
Pentru impozitele care se stabilesc de plătitori prin autoimpunere sau retinere la
sursă, declaraţia rectificativa se întocmeşte pe un model de formular diferit de cel al
declaraţiei de impozite şi taxe care se corecteaza. Declaraţia pentru impozitele care se
stabilesc de plătitori prin autoimpunere sau retinere la sursă se completează inscriindu-
se suma aferentă diminuării, respectiv suplimentării obligatiei bugetare care se rectifică,
la pozitia prevăzuta de formular.
Depunerea declaraţiei rectificative în termenul de prescriptie a dreptului organelor
fiscale de a stabili diferenţe de impozite şi taxe conduce la intreruperea prescriptiei. De la
data depunerii declaraţiei rectificative începe sa curga o noua prescriptie pentru perioada la
care aceasta se refera. Depunerea declaraţiei rectificative dupa expirarea termenului de
prescriptie constituie o recunoaştere voluntara a impozitelor şi diferenţelor de impozite
astfel declarate, acestea fiind considerate legal stabilite şi datorate. Declaraţia
rectificativa poate fi depusă ori de cate ori plătitorul constata erori în declaraţia initiala.
Declaraţia rectificativa nu mai poate fi depusă în cazul în care organele de control fiscal
se prezinta la sediul, domiciliul sau resedinta plătitorului pentru desfăşurarea unei actiuni
de control fiscal pentru impozitele şi taxele aferente perioadelor supuse controlului.

  369
12.2.5. Procedura verificarii/corectarii declaraţiei de impozite şi taxe

Organul fiscal verifică modul de completare a declaraţiei depuse de plătitor. În


cazul în care în declaraţia depusă de plătitor se poate identifica tipul erorii, respectiv
eroare de calcul, de completare sau eroare de aplicare a cotelor de impozitare,
stabilirea obligatiei de plata se face prin corectarea erorii şi prin inscrierea sumelor
corecte, avandu-se în vedere următoarele:
a) aplicarea corecta a cotelor de impozitare prevăzute de legislaţia fiscala în
vigoare;
b) inscrierea corecta a sumei reprezentand impozitul sau taxa datorata, rezultata din
inmultirea cotei legale de impozitare cu baza impozabila sau taxabila;
c) inscrierea corecta a sumelor în rubricile prevăzute de formular şi anularea celor
inscrise eronat în alte rubrici;
d) corectarea calculelor aritmetice care au avut drept rezultat inscrierea în declaraţie a
unor sume eronate.
Daca în declaraţia depusă se constata erori a căror cauza nu se poate stabili sau
se constata elemente lipsa, importante pentru stabilirea obligatiei fiscale, organul
fiscal solicită în scris plătitorului sa se prezinte la sediul sau pentru efectuarea
corecturilor necesare.

12.2.6. Procedura stabilirii din oficiu a impozitelor şi taxelor

Organele fiscale competente au dreptul de a stabili, din oficiu, obligaţia de


plata, daca:
a) plătitorul nu se prezinta în termen de 15 zile de la termenul stabilit de organul
fiscal pentru efectuarea corecturilor, în cazul depunerii unei declaraţii în a carei
completare au fost constatate erori;
b) plătitorul nu depune declaraţia de impozite şi taxe în termen de 15 zile
de la primirea înstiinţării prin care organul fiscal îi notifica depasirea termenului legal
de depunere a declaraţiei.
Daca în declaraţia depusă se constata erori a căror cauza nu se poate stabili sau
se constata elemente lipsa, importante pentru stabilirea obligatiei fiscale, precum şi în
cazul în care plătitorul nu depune declaraţia de impozite şi taxe, organele fiscale
stabilesc, din oficiu, obligaţia de plata, folosind metoda estimarii.
Estimarea obligatiei de plata se face pe baza documentelor existente la dosarul
fiscal al plătitorului, referitoare la perioadele de raportare din ultimele 12 luni:
- declaraţii privind obligaţiile de plata la bugetul de stat, depuse pentru
perioadele anterioare;
- procese-verbale de control;
- raportări contabile.
În cazul în care la dosarul fiscal al plătitorului nu exista astfel de documente,
plătitorul în cauza va fi supus de îndata unui control fiscal. Din documentele
menţionate se selectează ultimul debit cunoscut al plătitorul, care va fi folosit drept
etalon în cadrul procedurii de estimare.
Prima etapa în stabilirea obligatiei de plata consta în actualizarea debitului
folosit drept etalon, avandu-se în vedere rata inflatiei comunicate de Comisia

  370
Natională, pentru Statistica, aferenta perioadei cuprinse intre data stabilirii debitului
folosit drept etalon şi data stabilirii din oficiu.
Rezultatul astfel obţinut se ajustează pe baza oricăror date şi informaţii detinute
de organele fiscale (de exemplu: date şi informaţii obţinute în urma controalelor
efectuate la alti contribuabili care au legaturi de afaceri cu plătitorul în cauza, date din
dosarul fiscal al plătitorului, informaţii de la terti etc.). Debitul astfel stabilit se
majorează cu 20%.
În aplicarea acestei proceduri organul fiscal întocmeste o nota de constatare, care
va cuprinde, în mod obligatoriu, elementele care au fost avute în vedere la stabilirea din
oficiu, modul de calcul al debitului, precum şi penalităţile aplicate pentru nedepunerea
la termen a declaraţiei de impozite şi taxe.
Nota de constatare se aproba de către conducatorul unităţii fiscale, iar
impozitele şi taxele stabilite prin aceasta sunt comunicate plătitorului printr-o
instiintare de plata transmisa conform legii.
Impozitele şi taxele stabilite din oficiu de organele fiscale competente se
corecteaza:
a) la data depunerii efective de către plătitor a declaraţiei referitoare la
impozitele si taxele care au fost stabilite din oficiu;
b) la data efectuarii unui control fiscal care se desfăşoară pentru impozitele şi
taxele care au fost stabilite din oficiu.
Penalităţile calculate la suma impozitelor fi taxelor stabilite din oficiu sunt
datorate asa cum au fost stabilite, indiferent de modalitatea de regularizare ulterioara
a impozitelor şi taxelor.

12.2.7. Procedure stabilirii din oficiu a impozitului pe venit pentru persoanele


fizice

■ Organul fiscal competent are dreptul de a stabili din oficiu impozitul pe venitul
anual global, respectiv impozitul pe venitul anual, aferent fiecărui loc de realizare a
fiecarei categorii de venituri, în cazul în care contribuabilul nu depune declaraţia de
venit în termen de 15 zile de la primirea înstiintarii prin care organul fiscal îi notifica
depasirea termenului legal de depunere a declaraţiei.
Prin organ fiscal competent se întelege organul fiscal în a carui rază teritoriala
contribuabilul isi are domiciliul, pentru persoanele fizice Române cu domiciliul în
România care realizează venituri supuse globalizarii, sau organul fiscal în a carui rază
teritoriala se afla sursa de venit, pentru persoanele fizice Române fără domiciliu în
România şi persoanele fizice străine.
Stabilirea obligatiei de plata se face dupa consolidarea bazei de date, potrivit
tuturor informaţiilor aflate la dispozitia organului fiscal, primite de la alte organe
fiscale, de la plătitorii de venit sau direct de la contribuabili, precum şi din alte surse, şi
anume: fise fiscale 1; fise fiscale 2; declaraţii estimative; declaraţii speciale; contracte
de închiriere/subinchiriere/arendare; declaraţii informative depuse de plătitorii de
venituri; declaraţii privind venitul estimat pentru asociaţiile fără personalitate
juridica; declaraţii anuale de venit pentru asociaţiile fără personalitate juridica;
declaraţii privind veniturile din activităţi agricole.

  371
A. Stabilirea veniturilor nete se face pe categorii de venit, pe baza
documentelor menţionate anterior, dupa cum urmeaza:
A.I. Venitul net din salarii se calculeaza:
- pe baza datelor din fisele fiscale, prin insumarea venitului net realizat pe
fiecare sursa, din fiecare fisa fiscala 1 şi/sau a venitului baza de calcul din fiecare
fisa fiscala 2, depuse de către angajatori pentru contribuabil;
- pe baza datelor din declarative privind salariile obţinute din străinatate
pentru activitatea desfăşurata în România.
A.2. Venitul net din activităţi independente se calculează:
- pe baza datelor din declarative speciale şi din declaraţia anuala de venit,
pentru asociaţiile fără personalitate juridica, prin insumarea venitului net realizat
pe categorii de venit şi pe fiecare sursa;
- pe baza datelor din declarative informative depuse de plătitorii de venit, ca
diferenta intre venitul brut şi cheltuielile aferente deductibile. Venitul brut se
determina pe baza declaraţiilor informative depuse de plătitorii de venit care au
obligaţia retinerii impozitului la sursa, pentru contribuabilii care au realizat venituri
din activităţi independente pentru care plăţile anticipate se stabilesc prin retinere la
sursa, prin insumarea, pe categorii de venituri, a venitului brut declarat de plătitorii de
venit.
Cheltuielile deductibile pentru contribuabilii care au obţinut venituri din
valorificarea drepturilor de proprietate intelectuala se calculează prin deducerea unei
cote de cheltuieli forfetare de 25% sau 40%, dupa caz, din venitul brut.
Pentru celelalte categorii de contribuabili din venitul brut se deduce o cota
de cheltuieli suplimentare de 15%;
- la nivelul normei de venit aprobate pentru activitatea respectiva, pentru
contribuabilii care au realizat venituri din desfăşurarea de activităţi independente
care sunt cuprinse in nomenclatorul activităţilor independente, pentru care venitul
net se determina pe baza de norme de venit.
A.3. Venitul net din cedarea folosintei bunurilor se calculează:
- pe baza declaraţiilor speciale, prin insumarea venitului net realizat pe fiecare
sursa;
- pe baza contractului de închiriere/subinchiriere/arendare, ca diferenta intre
venitul brut şi cheltuielile aferente deductibile.
Venitul brut se stabileste pe baza chiriei sau arendei din contract. în cazul în care
în evidenta organului fiscal exista mai multe contracte de inchiriere, stabilirea venitului
brut se face prin insumarea venitului aferent fiecarei surse.
Cheltuielile deductibile se calculează prin aplicarea la venitul brut a unei cote
forfetare de cheltuieli de 50% sau 30%, dupa caz.
În toate cazurile, la stabilirea obligaţiilor de plata se au în vedere şi alte
informaţii şi documente existente la dosarul fiscal al contribuabilului, care sunt
relevante pentru stabilirea impozitului pe venit, iar în lipsa acestora, pe baza
datelor din dosarele fiscale ale contribuabililor cu activităţi similare.
Venitul net stabilit conform procedurii prevăzute la pet. A se majorează cu 20%,
iar în celelalte cazuri cu 50%.
Organul fiscal întocmeşte o notă de constatare care cuprinde în mod
obligatoriu elementele avute în vedere la stabilirea venitului net pe categorii de

  372
venituri, precum şi modul de calcul al acestuia. Nota de constatare trebuie aprobată
de către conducătorul unitătii fiscale.
Pe baza constatarilor facute, organul fiscal stabileste venitul anual global
impozabil.
Venitul anual global se stabileste prin insumarea veniturilor nete din activităţi
independente, din salarii, din cedarea folosintei bunurilor, din tara şi din străinatate.
Venitul anual global impozabil se stabileste ca diferenta intre venitul anual global şi
deducerile personale de baza. în masura în care, pentru contribuabilul respectiv, în
fisa fiscala 1 sunt consemnate şi deduceri personale suplimentare, acestea sunt luate în
considerare de organul fiscal.
Pe baza venitului anual global impozabil astfel stabilit organul fiscal
calculează impozitul datorat prin aplicarea cotelor de impunere prevăzute de legislaţia
în vigoare, pentru anul fiscal pentru care se face impunerea din oficiu.
În situaţia în care impozitul rezultat este mai mic decat plăţile anticipate
efectuate, impozitul se stabileste din oficiu la nivelul acestora. Venitul anual se
determina pe fiecare categorie de venit şi pe fiecare loc de realizare a acestuia, pentru
persoanele fizice Române fără domiciliu în România şi pentru persoanele fizice
străine.
Pe baza venitului anual global impozabil sau a venitului anual impozabil, dupa
caz, organul fiscal calculează impozitul pe venitul anual global, respectiv impozitul
pe venitul anual, şi emite o decizie de impunere.
Impozitul stabilit din oficiu de către organul fiscal competent se corectează după
cum urmează:
a) la data depunerii efective de către contribuabil a declaraţiei de venit global
sau a celorlalte declaraţii prevăzute de lege;
b) la data efectuarii unui control fiscal care se desfăşoară pentru impozitul care
a fost stabilit din oficiu.

  373
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Angheni, S, Legislaţia societăţilor. Cod 632. Actualizat la 6.02.2017, Ed. CH Beck;


Bucureşti, 2017
2. Bufan R., Minea M.Șt (coord.), Codul fiscal comentat actualizat 2013 (sintact
Wolters Kluwer).
3. Costea Ioana Maria, Optimizarea fiscală. Doctrină. Soluţii. Jurisprudenţă, Ed. C.H.
Beck, Bucureşti, 2011.
4. Enea C, Drept financiar, Ed. Studii Europene, Tg-Jiu, 2003.
5. Enea C, Drept financiar şi fiscal, Ed. Universitaria, Craiova, 2008.
6. Enea C, Percepţii şi comentarii legate de procedura insolvenţei persoanelor fizice şi
juridice, Ed. Editura Sitech, Craiova, 2015,
7. Enea C, Reglementari juridice privind protecţia consumatorilor în România şi
statele Uniunii Europene, Ed. Editura Sitech, Craiova, 2016,
8. Minea M. Ş, Costaş C F, Dreptul finanţelor publice, două volume (Drept financiar
şi Drept fiscal), Ed. Universul juridic, Bucureşti, 2011
9. Şaguna D. D., Tofan M, Drept financiar şi fiscal european, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2010.
10. Şaguna D., Drept financiar public, ed. a IV-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011.
11. Saguna D. D, Drept fiscal, Editia 5, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2013.
12. Şova D., Drept fiscal, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011.
13. Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011, cu modificările ulterioare.
14. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor
economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi
întreprinderile familiale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328
din 25 aprilie 2008, cu modificările şi completările ulterioare.
15. Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare.
16. Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 49 din 04 februarie 1998, cu modificările şi completările
ulterioare.
17. Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei și de insolvență,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, cu
modificările şi completările ulterioare.
18. Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 571 din 29 iunie 2004, cu modificările şi completările
ulterioare.
19. Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în
exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri,
prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, cu modificările şi completările ulterioare.

  374
20. Hotărârea Guvernului nr. 187/2007 privind procedurile de informare, consultare
şi alte modalităţi de implicare a angajaţilor în activitatea societăţii europene,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 07 martie 2007.
21. Legea nr. 217/2005 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea comitetului
european de întreprindere, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
889 din 15 decembrie 2011.
22. Ordonanţa Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză
contabilă şi a contabililor autorizaţi, republicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 13 din 08 ianuarie 2008, cu modificările şi completările ulterioare.
23. Legea nr.152/2015 pentru modificarea și completarea unor acte normative în
domeniul înregistrării în registrul comerțului, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr.519 din 13 iulie 2015.
24. Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002, privind cercetarea științifică și tehnologică,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.643 din 30 august 2002, cu
modificările şi completările ulterioare, Secţiunea a 2-a.
25. Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în M.Of. 927 din 23 decembrie
2003 cu modificările şi completările la data de 31 decembrie 2014. În cazul modificării
Codului fiscal până la 30.06.2015, cu aplicare de la 01.01.2016, subiectele vor fi
elaborate astfel încât să cuprindă dispozițiile comune atât Legii 571/2003 cât și noii
reglementări.

  375

S-ar putea să vă placă și