Inteligența pre-verbală la copiii nou-născuți

Doina-Gabriela Niculae (Stanciu)

Universitatea Titu Maiorescu, Facultatea de psihologie
An I, semestrul I, ID
Psiholingvistică

1
 Motto: „Copiii înțeleg cu adevarat numai ceea ce inventează ei singuri”
Jean Piaget

Într-un discurs susținut la conferința House of Beautiful Business 2018, profesorul Gianpiero
Petriglieri de la școala INSEAD povestește cum noi, oamenii, ne naștem cu două capacități
esențiale în “hardware”-ul nostru: capacitatea de a iubi și capacitatea de a învață, pe care
cercetătorii în neuroștiintă le numesc „sistem de atașament” și „sistem de explorare”.

ProfesorulPetriglieri arată cum, de-a lungul întregii noastre vieți, învățăm continuu,

“downloadăm” informație de la cei pe care îi iubim (părinți, frați, surori, prieteni, șefi,
mentori etc.), învățăm cum să trăim și cum să ne facem viață mai bună.

Observăm aici că profesorul Petriglieri evidențiază ideea că învățarea este atât o capacitate
înnăscută, cât și o rezultantă a interacțiunii cu mediul. Această abordare, universal acceptată
în prezent, reprezintă o reconciliere a două teorii, consideratela mijlocul secolului trecut ca
opuse. Ne referim aici, pe o parte, la condiționarea operantă, lansată de către B. F. Skinner,
iar pe de altă parte, la teoria ineista a lui N. Chomsky.

Condiționarea operantă1privea limbajul din perspectiva behavioristă, văzut că fiind un

comportament asimilat la fel că orice alt comportament, pe baza principiului pedeapsă-
recompensă. Skinner introduce un nou termen în cadrul legii efectului, cel de întărire. Astfel,
comportamentul întărit tinde să fie repetat, în timp ce comportamentul care nu este întărit
tinde să dispară.

In 19572,Skinner dezvoltă definiția comportamentului verbal drept comportament întărit prin

medierea altor persoane, care trebuie să reacționeze cu un răspuns specific condiționat să
întărească comportamentul vorbitorului. Comportamentul verbal porneşte de la ideea lui
Skinner de a clasifica limbajul în “operanţi” – fiecare cu o funcţie diferită.

Relația dintre limbaj și comportament verbal este explicată de Skinner astfel:

„Comportamentul verbal este modelat și susținut de mediul verbal – de către oameni care
reacționează la comportament într-un fel anume în concordanță cu practicile grupului din care
fac parte. Aceste practici și interacțiunea care rezultă între vorbitor și ascultător constituie
ansamblul fenomenelor incluse sub ceea ce numim comportament verbal.3”

1
B. F. Skinner, The Behaviour of Organisms, Appelton-Century-Crofts Inc, 1938
2
B.F. Skinner, Verbal behavior, New York: Appleton-Century-Crofts, 1957a
3
Idem 2
2
De cealaltă parte, teoria ineista a lui Chomsky aducea în prim plan faptul că limbajul este
înnăscut și copiii se nasc având un mecanism de achiziție a limbajului, LAD – Language
Acquisition Device4. Ei nu doar copiază limbajul pe care îl aud în jur (cum spuneau
behavioriștii), ci deduc reguli, pe care apoi le folosesc pentru a face noi propoziții și fraze pe
care nu le-au auzit niciodată. Astfel, copiii nu învață un set de fraze, așa cum credeau
behavioriștii, ci o gramatică pe baza regulilor căreia pot genera un număr infinit de propoziții
noi.

Aproximativ zece ani mai târziu, Piaget publică „Psihologia copilului” 5, interesul său fiind
orientat către ceea ce numim “epistemologie genetică” – studierea evoluției inteligenței pe
măsură ce copiii cresc.

Piaget se desprinde de abordarea behavioristă (punea în legătură dezvoltarea copilului doar cu

factorii de mediu) și studiază capacitatea înnăscută a copiilor, care le ghidează evoluția în
funcție de o serie de stadii de dezvoltare, relaționate cu vârsta.

Așa cum Maria Montessori încuraja la început de secol XX independența copiilor și

respectarea evoluției lor în funcție de stadiile naturale de dezvoltare, prin deschiderea primei
școli care va funcționa pe aceste principii, Piaget va susține ideea că, copiii învață în mod
activ și autonom, iar interacțiunea cu mediul este ghidată de simțuri.

Folosind metoda interviului psihoterapeutic, o metodă flexibilă care lăsa libertate copilului de
a răspunde și care ghida următoarea întrebare, urmând firul logic al gândirii acestuia, Piaget
va arată că modul în care văd copiii lumea și modul în care interacționează cu aceasta sunt
foarte diferite de cele ale adulților. Mai mult, explicațiile oferite de copii vor arată că aceștia
aplică diferite metode cognitive în funcție de vârstă.

„Cunoașterea [...] este un sistem de transformări care devine progresiv adecvat” (Jean
Piaget)
Teoria dezvoltării intelectuale a lui Piaget are în centru, așa cum arătam mai sus, ideea
învățării active, personale, născute din dorința naturală a copilului de a explora, de a afla și de
a ști (în aceeași linie se situează și abordarea profesorului Petriglieri despre care am vorbit la
începutul acestei lucrări).
Studiind copiii, Piaget va constata că nu limbajul este cel mai important pentru aceștia, ci
activitatea pe care o desfășoară. Astfel, observând că nou-născuții care, în primele zile de
viață nu fac decât să plângă și să sugă, adaugă rapid noi acțiuni precum apucarea unei jucării,
va dezvolta teoria stadiilor de dezvoltare la copii, care arată cum copilul trece la următoarea
etapă după parcurgerea tuturor pașilor etapei anterioare.
4
N. Chomsky, Aspects of the Theory of Syntax, MIT Press, 1965
5
Jean PiagetetBärbel Inhelder, Psihologiacopiluluitradusain limbaromanadupaLa psychologie
de l’enfant,Troisieme edition, Presse Universitaire de France, 1968
3
Piaget a identificat patru stadii de dezvoltare: stadiul sensorio-motor, stadiul preoperațional,
stadiul operațiilor concrete și stadiul operațiilor formale.

În continuare ne vom concentra asupra etapelor din cadrul primului stadiu de dezvoltare,
cel sensorio-motor, ce caracterizează perioada 0-2 ani.

Piaget arată că primele 18 luni de viață ale copilului sunt esențiale, căci, deși nu dispune încă
de gândire sau afectivitate legate de reprezentări (nu poate evoca persoane sau obiecte în
absența acestora), acum se pun bazele structurilor cognitive ulterioare care vor susține
dezvoltarea inteligenței , precum și a reacțiilor afective în baza cărora se va dezvolta mai
târziu afectivitatea.

Stadiul I – reflexele sensorio-motorii

În acest stadiu, copiii învață în principal prin interacțiunea senzorială, pe baza simțurilor și
prin acțiuni motorii. Este o faza de adaptare la noul mediu, care aduce o serie de noi stimuli și
senzații difuze înregistrate, dând naștere la reacții de confort (gângurit) sau disconfort (plâns).
Reflexele au loc fără ca nou-născutul să aibă vreo intenție în acest sens sau să le
conștientizeze, iar cele care sunt importante pentru viitor, precum reflexul suptului sau
reflexul palmar, se constituie în „execițiu reflex”, ceea ce permite consolidarea acestora.
Reflexul de supt stă la baza cunoașterii în această etapă, manifestat asupra tuturor obiectelor
înconjurătoare și facilitând învățarea pe baza simțurilor tactil (buze), gustativ și olfactiv.
Momentul apariției fenomenului de supt al degetului reprezintă o achiziție propriu-zisă, care
se înscrie într-o schemă reflexă constituită care integrează elemente sensorio-motorii,
marcând trecerea la stadiul următor.

Stadiul al II-lea – perfecționarea receptării senzoriale a mediului

Este stadiul constituirii „deprinderilor” elementare, care preced deprinderile inteligente.
Aceste deprinderi elementare sau conduite dobândite au la baza scheme sensorio-motorii
generale, în care nu avem încă o diferențiere între mijloace și scop. Copilul ajunge la scop
fără a-l fi avut fixat dinainte, pe baza unor succesiuni obligatorii de pași aleși într-o ordine
posibilă și care conduc spre acest scop.
În această etapă se dezvoltă vederea, slabă la naștere, ceea ce permite distingerea obiectelor
din mediu. Se observă și dezvoltarea auzului și mișcări motorii ale corpului care se îndreaptă
spre sursa unui sunet sau a unui semnal vizual.

Stadiul al III-lea – perceperea obiectelor

Este stadiul în care apare coordonarea între văz și gestul de a apuca, moment identificat în
jurul vârstei de 4 luni și jumătate. Copilul va repeta gesturi care duc la rezultate neașteptate,
de tipul apucarea unei jucării care determină începutul unui cântec, repetiție pe care Piaget o

4
numește „reacție circulară”, precursor al unei deprinderi incipiente, fără scop identificat
anterior.
Experimentarea mai multor obiecte prin alte simțuri decât cele tactil și gustativ deschide
calea către formarea structurilor mentale necesare înțelegerii relației dintre obiecte și
proprietăți. Perceperea pe baza simțurilor vizual și auditiv determină diversificarea mediului,
ducând la activarea structurilor mentale sus-menționate.

Stadiul al IV-lea – înțelegerea relațiilor dintre obiecte

În acest stadiu se observă acte de inteligență practică cu scop propus, precum manipularea
obiectelor,  aprecierea aspectelor spațialității (mai sus sau mai jos, mai aproape sau mai
departe) care presupun și capacitatea de mișcare a copilului, înțelegerea relațiilor dintre
obiecte și acțiunea asupra unui obiect cu un altul (ciocnirea, lovirea etc.).
Copilul manifestă preferințe către obiecte mai colorate sau pentru cele care produc sunete
(cânta, foșnesc etc.)
Tot în această etapă, copiii încep să recunoască anumite cuvinte și să reacționeze la ele sau
pot încerca să spună câteva cuvinte, modalitatea lor de comunicare rămânând în principal
gestuală.

Stadiul al V-lea – înțelegerea relațiilor de apartenența și incluziune

În acest stadiul copilul începe să învețe mai mult despre mediu prin coordonare motrica,
planificare și experimentare. Este etapa în care începe să desfacă obiecte pentru a le pune la
loc și repetă această acțiune de mai multe ori pentru a vedea ce se întâmplă de fiecare dată.
De asemenea, copiiiîncep să înțeleagă ce li se cere și e posibil să construiască propoziții. Tot
acum debutează înțeleagerea relațiilor de incluziune (introduc obiecte unele în altele) și de
apartenență (gruparea obiectelor în grămezi pe baza unui criteriu comun).

Stadiul al VI-lea – înțelegerea relațiilor interfactuale

Înțelegerea relației dintre obiecte presupune preferință, alegere, ceea ce reprezintă
concretizarea relației de disjuncție. Aceasta înseamnă înțelegerea relației dintre obiect și
proprietățile sale. Apare și relația de conjuncție, manifestată prin apucarea cu ambele mâini a
unui obiect, precum și relația de implicație, manifestată prin acțiuni asupra unui obiect pentru
a obține anumite efecte (sonore, deplasare etc.) repetate cu perseverență.
Copilul, în acesta etapă, poate reține și repeta câteva cuvinte sau acțiuni din zilele precedente.
Poate chiar începe să pună întrebări scurte și să ceară ceva folosind unul-două cuvinte.
Aceste achiziții marchează finalul stadiului sensorio-motor și trecerea către stadiul următor,
cel pre-operațional.

Concluzie

5
Etapele descrise mai sus sunt anterioare limbajului și demonstrează formarea a ceea ce Piaget
numește „scheme” pe care copiii ajung să le folosească la un moment dat în dezvoltarea lor.
Aceste scheme sunt reprezentări mentale ale unor idei, percepții, acțiuni care oferă o structura
mentală organizatoare pentru experiențele trăite, astfel încât copilul să fie pregătit pentru cele
viitoare. Schemele pornesc de la simplu la complex și se dezvoltă pe măsură ce copiii cresc, o
colecție de astfel de scheme în dezvoltare reprezentând comportamentul inteligent. Faptul că
astfel de scheme există și în etapele anterioare limbajului, demonstrează existența inteligenței
pre-verbale încă din etapa de nou-născut.

Bibliografie:

6
B. F. Skinner, The Behaviour of Organisms, Appelton-Century-Crofts Inc, 1938
B.F. Skinner, Verbal behavior, New York: Appleton-Century-Crofts, 1957a
N. Chomsky, Aspects of the Theory of Syntax, MIT Press, 1965
Jean Piaget et Bärbel Inhelder, Psihologiacopiluluitradusa in limbaromanadupaLa
psychologie de l’enfant, Troisieme edition, Presse Universitaire de France, 1968
The Psychology Book, Dorling Kindersley Limited, London, 2012