Sunteți pe pagina 1din 9

UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ

DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE

PSIHOPATOLOGIA ŞI MANAGEMENTUL
TRAUMEI
STUDIU DE CAZ

Lector univ. dr. Constantin Edmond CRACSNER

VÎLCEANU (PAPUC) DOINA DANIELA


MASTER ANUL II - PCCP

„Traumatologia este studiul traumelor naturale şi al celor provocate de oameni (de la


traumele „naturale” de la accidente şi cutremure până la grozăviile cruzimii omeneşti

1
neintenţionate şi intenţionate) studiul consecinţelor lor sociale şi psihobiologice şi al regulilor
de intervenţie, predictive şi preventive, care rezultă din acest studiu.”(Gottfried F., Riedesser
P., Tratat de psihotraumatologie, 2001).

I. PREZENTAREA SITUAŢIEI TRAUMATICE

Date de identificare şi simptomatologia cazului


Alina are 16 ani, este elevă în clasa a X a şi ajunge la cabinetul de consiliere la
sugestia doamnei diriginte, aceasta observând creşterea numărului de absenţe şi scăderea
randamentului şcolar. De asemenea se constată tendinţa Alinei spre izolare, închidere în sine,
sentimente de inferioritate şi incapacitatea de a stabili relaţii interpersonale cu colegii de
clasă. Totodată, doamna dirigintă a observat pe trupul fetei câteva vânătăi, care i-au atras
imediat atenţia. După prima şedinţă de consiliere a reieşit faptul că Alina a fost victima atât
primară cât şi secundară a violenţei domestice, ea asistând frecvent la scene în care mama şi
sora ei erau bătute, fiind ea însăşi bătută de prietenul mamei – care era alcoolic. Părinţii Alinei
fiind despărţiţi, ea stând împreună cu mama şi sora ei. Relatează că are deseori coşmaruri,
visând că fuge de acasă împreună cu sora ei pe acoperiş  şi că o scapă din mână pe sora ei,
aceasta picând şi spărgându–şi capul. Ea visează că fuge jos, ca s-o prindă, dar n-o mai poate
salva, după care cade şi ea şi nu mai poate face nimic.
Dezvoltare Fizică
Alina este armonios dezvoltată, timidă şi emotivă.

II. REACŢIA TRAUMATICĂ


Alina se plânge în primul rând de singurătate: ”…aş vrea să am şi eu prieteni, şi să nu
mă simt singură”. Se plânge de asemenea că se simte neputincioasă şi că nu se poate
concentra la pregătirea sarcinilor şcolare, iar situaţia cu mama este una conflictuală din
această cauză – „Uneori mă simt de parcă aş fi prinsă într-o capcană din care nu pot să scap
iar în ultima vreme e parcă din ce în ce mai rău”. Este mereu tristă, nu are poftă de mâncare,
seara adoarme greu din cauza gândurilor şi adesea are dureri de cap sau de stomac. Plânge des
„pentru a se descărca” şi simte că ceilalţi oricum nu o pot înţelege.

Istoricul tulburării prezente

2
Alina nu poate delimita clar debutul acestei stări de singurătate pentru că întotdeauna a
fost mai retrasă, simţindu-se altfel decât restul copiilor de vârsta sa. A fost timidă şi încă de
mică a început să aibă un sentiment de inferioritate faţă de ceilalţi, amplificat de faptul că
starea ei materială nu era tocmai bună, se descurcau cum puteau. Când a trecut de la gimnaziu
la liceu acest sentiment s-a accentuat iar ea s-a simţit din ce în ce mai singură şi mai tristă. Se
simte oarecum vinovată de sentimentele de ură şi dispreţ pe care le are faţă de mama sa pe
care „ar dori din tot sufletul s-o poată iubi” .
Are adesea dureri de cap sau de stomac, o stare de „oboseală psihică” iar seara
adoarme destul de greu, uneori îi este frică să doarmă singură (simptome fiziologice). Îşi
doreşte foarte mult să aibă prieteni, să iasă în oraş aşa cum fac colegii săi, dar îi este
întotdeauna teamă că ceilalţi ar putea-o judeca, nu după valoarea sa interioară, ci după mediul
din care provine. În plus, pentru că este slabă, crede că nu este o persoană atrăgătoare şi că
ceilalţi (colegii mai ales) nu o pot plăcea (simptome cognitive). A evitat mereu să se
împrietenească mai strâns cu colege de clasă – de exemplu - „pentru că dacă aş fi mers în
vizită la ele la un moment dat ar fi trebuit să le invit şi eu la mine acasă şi nu aş fi vrut să mă
cert cu mama”. Este foarte precaută atunci când întâlneşte o persoană străină şi îşi doreşte să
facă o impresie cât mai bună. În general evită însă contactele sociale, şi nu le iniţiază de teama
de a nu fi respinsă (simptome comportamentale). Se simte singură şi nu ştie cum să facă
faţă problemelor pe care le are cu mama sa. Plânge adesea dar numai atunci când este singură,
să nu o vadă nimeni, pentru că nu doreşte ca ceilalţi să afle despre problemele pe care le are.
Pentru că nu are pe nimeni cu care să vorbească, îşi notează într-un jurnal tot ceea ce i se
întâmplă şi tot ceea ce simte (mecanisme de coping).
Stresorii majori din viaţa Alinei sunt de natură psiho-socială. Părinţii sunt divorţaţi
iar Alina are cu tatăl său o legătură superficială: „Nu cred că simt nimic pentru el, îl vizitez
din când în când pentru că e tatăl meu dar nu mă întreabă niciodată cum o duc, când merg la
el vorbeşte numai despre el, nu mă întreabă niciodată dacă am nevoie de ceva iar eu nu i-am
cerut niciodată nimic. În afară de pensia alimentară pe care mi-o plăteşte nu îmi dă nimic
altceva deşi are tot ce îi trebuie şi un salariu foarte bun. N-am îndrăznit să-i cer niciodată
nimic, mi-ar fi ruşine să-i cer ceva.” Discută foarte puţin sau chiar deloc cu acesta despre
nevoile sale, despre ceea ce face pentru ca tatăl ei nu arată nici un fel de interes legat de
persoana ei („nu m-a întrebat nici măcar la ce liceu voi merge când am dat examen”). Alina
locuieşte cu mama sa care s-a recăsătorit dar care acum este despărţită şi de al doilea soţ. Pe
Alina o afectează foarte mult comportamentul mamei sale care nereuşind să-şi rezolve
propriile probleme (e foarte irascibilă şi impulsivă) le-a amplificat tot mai mult. În prezent

3
mama sa are datorii la întreţinere, nu lucrează decât ocazional şi în ultimul timp îi este tot mai
greu să-şi găsească de lucru . A fost dată afară de nenumărate ori iar în ultimii ani a mai lucrat
doar ca croitoreasă. De asemenea starea ei de sănătate s-a deteriorat. Ar vrea să plece undeva
departe să nu mai audă nimic despre familia ei dar în acelasi timp îi este milă de mama. Toate
acestea creează o serie de tensiuni între ele care se răsfrâng asupra climatului familial general
şi asupra stării psihice a Alinei. La şcoală Alina încearcă să-şi ascundă problemele, este
retrasă şi nu are prieteni deşi ar dori foarte mult acest lucru şi se simte foarte singură. Nu a
discutat cu nimeni despre situaţia sa pentru că îi este ruşine şi s-ar simţi îngrozitor dacă cineva
de la şcoala ar afla. De aceea, deşi a primit de câteva ori invitaţia unor colege să le viziteze, a
refuzat pentru că s-a gândit că la rândul ei ar trebui să le invite pe acestea la ea şi astfel ar
putea afla despre felul în care trăieşte. Concluzionând, putem spune că Alina are o imagine de
sine distorsionată şi negativă precum şi o stimă de sine scăzută, aceasta ia asupra sa întreaga
responsabilitate şi vină.
Istoric personal şi social
Alina nu este singurul copil, ea mai are o soră cu care stă împreună cu mama ei şi un
frate care e plecat. Când Alina avea 5 ani părinţii săi s-au despărţit după o perioadă de certuri
şi bătăi la care a asistat. Ea a rămas în grija mamei care după câţiva ani s-a recăsătorit. Dar
nici aceasta căsătorie nu a avut succes iar în casă aveau frecvent loc certuri şi scandaluri.
Atitudinea mamei faţă de ea nu era deloc autoritară,ba mai degrabă Alina avea foarte multă
libertate. Mai mult, era o atitudine de dezinteres, astfel că Alinei i-au lipsit foarte mult
întăririle din partea părinţilor care ar fi ajutat-o să se ghideze în viaţă. Aceasta a trebuit să ia
decizii singură în multe momente în care ar fi avut nevoie de suportul şi de îndrumarea
părinţilor săi (Exemplu – când a trebuit să aleagă liceul la care să se înscrie, sau când avea
nevoie de ajutor în diverse probleme). La şcoală Alina s-a simţit ca fiind diferită de ceilalţi
copii şi ruşinată de lipsa de suport din partea părinţilor săi. Avea mereu haine vechi şi de
fiecare dată când copiii se lăudau cu lucrurile primite de la părinţi se simţea inferioară
acestora pentru că nici măcar nu îndrăznea să viseze că ar putea avea astfel de lucruri. Mereu
venea la şcoală cu câte o vânătaie şi mereu era trimisă la medicul şcolii. Nu se putea integra în
clasa ei, şi nici nu avea prieteni. Nu a fost niciodată într-o tabără şi nici măcar într-o excursie
din cele în care mergeau adesea colegii pentru că nu avea bani – mama ei îi bea mai tot timpul
sau nu o lăsa mama ei. Nici ziua de naştere nu şi-a sărbătorit-o decat o singură dată când era
foarte mică şi adesea aceasta trecea fără ca măcar să primească vreun cadou. A fost mereu
retrasă şi nu a îndrăznit să-şi facă prieteni de teama că aceştia ar putea-o judeca şi respinge.
Totuşi, mama Alinei este descrisă de aceasta ca o persoana blândă, deloc severă. Tatăl Alinei

4
consideră că s-a achitat de orice responsabilitate faţă de Alina din momentul în care a început
să îi plătească pensia alimentară, care nu ajunge la ea, ci la mama ei care mai mult îi consumă
pe alcool. Alina îl vede odată la câteva săptămâni dar „ca şi cum s-ar duce în vizită la o
cunoştinţă”. Acesta nu s-a implicat în educaţia sa, nu o vizitează deloc iar relaţia dintre cei doi
este superficială, fără suport de nici un fel din partea tatălui.
Pe măsură ce a crescut, Alina a simţit că are tot mai puţin sprijin din partea familiei
sale. S-a simţit tot mai ruşinată de părinţii săi. Problemele de acasă au copleşit-o, iar ea s-a
închis tot mai mult în sine, simţindu-se tot mai abătută şi mai neputincioasă, adesea cu trăiri
intense de tristeţe, frică intensă, depresie cu reacţii de pierdere şi de plâns. A încercat să
ascundă la şcoală problemele pe care le avea şi a evitat să lege prietenii strânse. În clasa I a
luat premiul I, apoi în anii următori menţiuni, iar apoi rezultatele sale şcolare au fost bune însă
doar puţin peste medie. Părinţii săi nu au avut o atitudine încurajatoare legată de învăţat, mai
mult, erau foarte mulţumiţi de rezultatele Alinei aşa că nu a existat o motivaţie din partea lor
pentru studiul sistematic. Alina nu a apelat până acum la ajutorul nimănui pentru că îi este
ruşine să spună cuiva despre lucrurile „mizerabile” care se întâmplă în viaţa sa şi pentru că
crede că nimeni nu o poate înţelege şi ajuta să schimbe situaţia din familie .
Istoric medical
Alina nu a avut nici un fel de probleme medicale majore care să-i influenţeze
funcţionarea psihică sau problemele psihice curente. În schimb, a avut vânătăi la nivelul
corpului care s-au tratat la medicul liceului unde aceasta învaţă.
Status mintal: Alina este bine orientată tempo-spaţial cu o dispoziţie anxioasă şi
depresivă.
Conceptualizarea cazului: o abordare din perspectiva terapiei cognitive.

III. PROCESUL TRAUMATIC


Este foarte probabil ca Alina să fi dezvoltat această stare dezadaptativă şi depresivă
precum şi trăsături de personalitate evitantă şi cu elemente de stres ca urmare a multiplelor
evenimente traumatizante prin care a trecut (divorţul părinţilor, lipsa de suport din partea
ambilor părinţi, lipsuri materiale); - factori predispozanţi – şi care cu măsura timpului au
devenit tot mai greu de suportat. Această stare s-a dezvoltat în timp, pe măsura ce Alina a
început să conştientizeze discrepanţa între ceea ce ar fi dorit să aibă (atenţie din partea
părinţilor, o mamă care să-i ofere sprijin, condiţii materiale acceptabile, linişte şi prieteni) şi
situaţia de fapt – factori declanşatori – Alina a dezvoltat sentimentul de inferioritate datorită
statutului său socio – economic precar, a multiplelor probleme cărora trebuia să le facă faţă

5
singură şi a neglijării din partea părinţilor. Debutul este insidios,datorat probabil multiplilor
stresori şi a mediului nefavorabil în care a trăit. Totodată, consecinţele traumei se pot observa
din descrierea cazului: coşmaruri, abandonul şcolar, lipsa motivaţiei, simptomele fizice, teama
de a merge la culcare – nu poate dormi singură, depresie, sentiment de neputinţă, sentimente
de inferioritate, etc.
Evaluarea cogniţiilor şi comportamentelor actuale:
Alina consideră că părinţii şi mediul în care a crescut sunt responsabili pentru starea ei
de acum. De asemenea se simte singură şi neînţeleasă şi se gândeşte mereu că ceilalţi o vor
evalua după familia din care provine. Pe de altă parte se consideră o mare ghinionistă (viaţa
este nedreaptă cu mine) şi se întreabă mereu de ce i se întâmplă tocmai ei să se fi născut într-o
astfel de familie – se blamează pentru soarta ei. Aceasta îi generează sentimente de frustrare şi
de supărare pentru că nu vede nici o ieşire din situaţie. Fiindu-i greu să întrevadă vreo
rezolvare cade într-o autocompătimire care duce la inerţie şi care nu face de fapt decât să
înrăutăţească şi mai mult lucrurile. Vede situaţia ca fiind fără ieşire şi crede că în mod fatal
destinul său este să treacă prin aceste suferinţe, că singurul lucru pe care îl poate face este să
se resemneze. Pe de altă parte nu poate să nu se revolte la gândul că ar fi putut avea o altă
traiectorie a vieţii dacă s-ar fi născut într-o altă familie. Credinţele sale centrale sunt : a)
„Ceea ce mi se întâmplă mie este îngrozitor şi nu mai suport.” b)”Nu am nici o ieşire din
această situaţie”- stare de neputinţă, frustrare, abandon ; c)”Nimeni nu mă poate înţelege,
nimeni nu este lângă mine, nimeni nu mă ajută. Sunt îngrozitor de singură!” „ Dacă ceilalţi ar
afla despre situaţia mea m-ar judeca şi m-ar respinge „- izolare, evitarea contactelor sociale.
Evaluarea longitudinală a cogniţiilor şi a comportamentelor
Crescând într-o familie dezorganizată în care şi mama are antecedente depresive,
Alina nu a învăţat cum să facă faţă situaţiilor dificile şi este foarte posibil să fi învăţat de la
mama sa că atunci când nu ştii să rezolvi o situaţie ai toate motivele să fii supărat şi să renunţi
să mai depui vreun efort. Evenimentele din viaţa sa au fost suficiente pentru ca Alina să se
simtă neajutorată şi nedreptăţită. Când era elevă în clasele mici, în câteva rânduri a fost găsită
cu păduchi ceea ce i-a creat o imagine foarte proastă în clasă şi a făcut-o să se simtă foarte
ruşinată şi inferioară colegilor săi. Aceştia o evitau adesea şi chiar dacă se număra printre
copiii buni la învăţătură, imaginea sa era profund afectată de aceste episoade ale controlului
medical de la începutul anului. Alina nu a îndrăznit să iniţieze relaţii de amiciţie cu colegii săi
de teama să nu fie respinsă. Îmbrăcămintea ei era ponosită iar copiii râdeau de ea.
În lipsa unui suport adecvat din partea părinţilor s-a retras în sine evitând să
împărtăşească cuiva sentimentele şi trăirile sale. O altă credinţă care s-a clădit în timp este că

6
aparţine unei clase sociale defavorizate, şi că acest stigmat al sărăciei o împiedică în toate
posibilele relaţii pe care le-ar putea avea . De aici, precauţia cu care abordează orice relaţie şi
stima de sine şi autoeficacitatea scăzută care îi influenţează activităţile şi deciziile legate de
propria persoană.
Aspecte pozitive şi puncte tari ale Alinei
Alina este o persoană inteligentă şi cu o dorinţă puternică de a schimba lucrurile. Deşi
a crescut într-un mediu extrem de nefavorabil crede în valorile morale şi speră totuşi ca într-o
bună zi va reuşi să scape de problemele cu care se confruntă. Deşi foarte precaută reuşeşte să
fie sociabilă şi deschisă în momentul în care este sigură că cel din faţă sa manifestă empatie şi
înţelegere. Are simţul umorului. Mecanismele de coping pe care le-a folosit au fost fantezia
autistă, evitarea contactelor sociale şi ţinerea unui jurnal personal.
Ipoteza de lucru
Alina a dezvoltat tulburarea de adaptare cu dispoziţie depresivă şi trăsături de
personalitate evitantă în urma numeroşilor stresori psiho-sociali cu care a venit în contact, a
mediului defavorabil, a lipsei unui suport familial adecvat (factori predispozanţi). Unele din
credinţele ei centrale au făcut-o să interpreteze o gamă largă de situaţii ca fiind fără ieşire
(factori declanşatori) . Lipsa unor abilităţi de rezolvare de probleme, a abilităţilor de
relaţionare interpersonală au amplificat probabil şi au contribuit la simptomatologia
depresivă. Evenimentele negative repetate cu o intensitate din ce în ce mai mare şi frustrarea
rezultată din discrepanţa între dorinţele Alinei şi realitatea pe care o trăieşte, au avut un rol
declanşator pentru stările anxioase şi de asemenea au întărit convingerile dezadaptative. În
mediul şcolar Alina a avut experienţe neplăcute de respingere din partea colegilor atunci când
a avut păduchi iar în mediul familial s-a confruntat cu neglijare din partea părinţilor şi lipsa de
suport.
IV. Programul de intervenţie
Lista de probleme:
1.Mediul stresant
2. Starea anxioasă
3.Relaţia cu părinţii
4. Stima de sine scăzută
5.Imagine de sine distorsionată
6.Atitudinea evitantă
7. Hipersensibilitate la critică

7
Obiective
1.Reducerea stărilor anxioase prin modificarea gândirii distorsionate negative;
2.Dezvoltarea abilităţilor de rezolvare a problemelor pentru a face faţă situaţiilor
dificile precum şi stresorilor;
3.Dezvoltarea unor abilităţi de comunicare asertivă pentru a îmbunătăţi relaţia cu
părinţii;
4.Îmbunătăţirea imaginii de sine şi a autoeficacităţii;
5.Imbunătăţirea stimei de sine;
6.Dezvoltarea abilităţilor de relaţionare interpersonală

Pentru a evidenția simptomatologia am elaborat un ghid de interviu semistructurat, pe o


problemă pe care Alina mi-a descris-o ca fiind problematică pentru ea. Ea afirmă, că atunci
când îi se cere o temă de făcut şi o are de prezentat în faţa colegilor, se blochează.

Consilier (C): Ai putea să-mi spui cum anume te comporți atunci când trebuie să vorbești în
fața unui public?

Alina (A): De obicei evit vorbitul în public pe cât posibil, dar atunci când trebuie totuși să fac
acest lucru apare tremurul fizic, dar și verbal, transpiratul palmelor, bâlbâieli, simt că îmi ard
obrajii și evit să privesc publicul.

C: Aceste manifestări le simți chiar și atunci când vorbești în fața unui public cunoscut, cum
ar fi colegii tăi?

A: Doar câteva dintre acestea: bâlbâieli, înroșirea obrajilor, tremur în voce. Dar intensitatea
acestora nu este la fel de mare ca atunci când publicul este necunoscut.

C: Am înțeles. Te gândești des la tema de casă pe care trebuie să o prezinţi?

A: Destul de des, iar cu cât se apropie ziua în care trebuie să o prezint parcă din ce în ce mai
des.

C: Ai putea să-mi spui cum te comporţi atunci când te gândești la tema ce trebuie prezentată?

A: Încep să mă agit, simt că nu mai am poftă de mâncare și mi se face foarte teamă. Chiar
dacă încerc să mă concentrez pe altceva îmi vine în minte acest gând. Nimic nu mă
încurajează.

8
C: Ce gânduri îți vin în minte atunci?

A: Că îmi este teamă să prezint în fața colegilor şi al doamnei profesoare, că o să-mi pierd
ideile, că îmi v-a pune întrebări la care eu nu voi ști să răspund sau poate că nu vor înțelege și
că am să mă fac de râs, iar din cauza aceasta profesoara o să fie dezamăgită de mine, chiar şi
eu.

C: Cum altfel ai dori să te comporți în timpul prezentării temei?

A: Aș dori să nu îmi mai fie teamă, să nu mă mai bâlbâi, să mă pot controla și să nu mă mai
gândesc la ce cred ceilalți despre mine.

C: Pe o scală de la 1 la 10, unde te-ai situa atunci când te gândești la susținerea acestei teme?

A: 5.

Ca şi concluzie calitativă, după ce am întocmit un plan al regimului zilnic pe o săptămână al


Alinei, program realist, stabilit prin negociere şi colaborare pe parcursul intervenţiei am
înregistrat un progres semnificativ ca de exemplu : percepţia despre propria persoană este una
încurajatoare, şi-a făcut prieteni. Alina îşi continuă studiile, cere ajutorul profesorilor atunci
când aceasta nu înţelege ceva, este mai optimistă şi încrezătoare în forţele sale proprii.

BIBLIOGRAFIE:

Gottfried Fischer, Peter Riedesser – Tratat de psihotraumatologie (2012)

Suport de curs – Psihopatologia şi managementul traumei