Sunteți pe pagina 1din 61

Constantin Rădulescu-Motru

« « « • ■ ■ t i i i i i a B B ■ * ■ • ■ > * • ■ ■ ■ ■ ■ > ■ ■ « • ■ ■ • ■ ■ ■ « tJkf * * s ■ ■ a a B B fl a * • ■ » B • B ■ ■ B » • ■ B B B B B a ■ t ■ • B t a • B Ba o"» a a a a * a • a * * a a

In vremurile noastre
Autorul

Constantin Rădulescu-Motru - filozof şi psiholog român - a trăit între anii 1868 şi


1957. A fost profesor la Universitatea din Bucureşti, membru al Academiei Române şi
preşedinte al acesteia din 1938 pînă în 1941. A înfiinţat şi a condus Societatea de
filozofie şi publicaţiile periodice Noua revistă română. Studii filozofice, Revista de
Constantin Rădulescu-Motru
filozofie şi Analele de psihologie. Este autorul multor studii de psihologie socială şi al
unui sistem filozofic. Cartea sa fundamentală este Personalismul energetic (1927). A
mai publicat Cultura română şi politicianismul (1904), Curs de psihologie (1923),
Vocaţia (1932), Morala personalismului energetic (1946) şi altele.

A
Cartea

Cele trei scrieri de faţă sînt reproduse după textele originale apărute la editura
Lumen în 1910. în toate trei, autorul foloseşte mijloacele psihologiei pentru a analiza
In vremurile noastre de anarhie
probleme sociale ale României acelor vremi, probleme rămase sau redevenite, în
mare parte, actuale. Părţile legate strict de evenimentele momentului constituie
mărturii istorice, puncte de vedere personale asupra evoluţiei polititce a societăţii
Scrisori către tineri
române în anii de după „cutremurul social" din 1907.
Textele sînt reproduse în ediţia de faţă cu respectarea originalului din punct de
vedere fonetic şi ca punctuaţie, dar cu ortografia adusă la zi.

urmate de

Psihologia ciocoismului
Psihologia industriaşului
De acelaşi autor la Editura Anima:

Sufletul neamului nostru. Calităţi bune şi defecte


editura anima
Oprimat la Tipografia Editurii Anima
Toate drepturile asupra acestei edilii sini rezervate Editurii Anima ÎN ZILELE NOASTRE DE ANARHIE.
ISBN 973-90S3-06-8
SCRISORI CĂTRE TINERI

Iubite tinere,
Eşti doritor de lumină... Biserica şi şcoala ţi-au vorbit atît de des de o lumină?
lumină a minţii, care este mai presus de orişice altă lumină, încît ai ajuns Tinere, lumina minţii există, dar nu pe drumul pe care o cauţi tu, o poţi găsi.
să o doreşti, şi să te trudeşti cu sufletul ca să poţi ajunge pînă la dînsa. O Ea nu este în afară de tine, ci este în tine; şi acel care ţi-o acoperă eşti tu însuţi,
lumină mai presus de toate - mai presus şi decît aceea a ochilor, care este nu altul...
totuşi ea însăşi o minune - este minunea minunilor, este comoara cea mai Să discutăm puţin.
sfîntă, pe care o poate dobîndi un om pe pămînt. Şi de aceea tu ceri sfatul Dacă ai fi trăit cu cîteva secole înainte, în timpul de expansiune a credinţelor
tuturor; răsfoieşti cărţile învăţaţilor, cari îţi povestesc încercările din religioase, ai fi căutat lumina minţii tale pe un alt drum, decît pe drumul pe
trecut; încerci însuţi cărările viitorului. Lumina cea preţioasă însă, este care o cauţi astăzi. Ai fi crezut că lumina minţii tale nu poate să vină decît
aşa de greu de găsit! dintr-o dogmă a bisericii, care şi ea ar fi venind din înţelepciunea Celui de Sus,
Decepţionat, şi cu amărăciunea în suflet, începi să te întrebi: de ce aşa întocmai cum lumina ochilor vine din raza stelei care îşi are locul sus pe cer.
de greu se găseşte ea oare, lumina minţii? Neîncrederea, dacă s-a furişat Şi atunci ai fi avut o mare decepţie şi o mare amărăciune. Alături de tine, care
în sufletul tău, te ademeneşte chiar să întrebi: există ea oare, o asemenea
5
CONSTANTIN RÂDULESCU-MOTRU ÎN ZILELE NOASTRE DE ANARHIE. SCRISORI CĂTRE TINERI
primeai lumina minţii din o anumită dogmă bisericească, ai fi văzut că există şi te depărtezi foarte uşor de «homo sapiens». încă o dată dar, te întreb, de care
altul, şi alţii, cari primeau lumina din alte dogme bisericeşti. Fiecare dintre voi parte a sufletului tău au ei nevoie? Tu nu-i cunoşti pe ei, ei te cunosc însă pe
vedeaţi steaua către care eraţi îndreptaţi şi nu vedeaţi pe aceea către care nu tine prea bine, fiindcă ştiinţa modernă te-a disecat şi te-a arătat aşa cum eşti; ei
eraţi îndreptaţi. Şi fiecare, negreşit, aveaţi credinţa că vedeţi steaua cea mai ştiu cum să procedeze faţă de tine. Te vor bun, fac apel la partea ta cea bună; te
luminoasă. Dacă fiecare v-aţi fi schimbat unghiul de privire, vedeaţi altă stea, vor rău, fac apel la partea ta cea rea. Tu eşti tot, ca în vremurile cele vechi, un
şi cu ea altă dogmă dătătoare de lumină... instrument, numai că acum tu nu eşti condus după unghiul sub care priveai
Te-ai convins şi tu, acum, că pe timpul expansiunei credinţelor religioase era steaua mîntuitoare pe cer, ci după unghiul moral pe care va şti cineva să-1 dea
greu de găsit drumul spre lumina minţii. In locul povăţuitorilor sinceri, pe voinţei tale... Gîndirea ta este tot aşa de neliberă; aparenţele însă sînt altfel.
timpul acela se găseau magi gata să te conducă spre vreuna din stelele Şi ascultă încă un cuvînt. Aceia cari fac apel la partea cea rea a sufletului tău
luminoase, crezute de ei, magii, mai luminoase. Şi tu, după unghiul tău de nu sunt tocmai cei mai periculoşi pentru tine. Sunt alţii cari ajung să te
privire, ai fi primit lumina ta, şi ai fi fost intolerant pentru lumina altora! aservească în mod şi mai dibaci. Aceştia au întotdeauna pe buzele lor cîte un
Dar a trecut timpul credinţelor religioase. Eşti în timpul modern; în timpul principiu mare şi generos, dar în inima lor ei au un scop egoist. Tu nu vezi
care se laudă cu expansiunea discuţiilor ştiinţifice şi a metodelor obiective. Să aceea ce este în inima lor, şi crezi în principiile pe cari le auzi!
vedem dacă, acum, drumul tău este mai uşor de găsit. Tinere, aceştia sunt din şcoala lui Ignaz Loyola, iezuitul, pentru care scopul
In timpul nostru, iubite tinere, nu mai întîlneşti magi, cari să te îndemne a urma
scuză mijloacele! Principiile frumoase, idealurile sunt utilizate de aceştia
orbeşte stelele de pe cer, ci întîlneşti tovarăşi de convingere şi iubitori de
numai ca mijloace de ocazie pentru a te face să primeşti scopul... Nu uita că
idealuri! Aceştia nu-ţi zic: crede fără a cerceta; ci îţi zic: cercetează pentru a
crede împreună cu noi! Şi cu ce bunăvoinţă, ei singuri îţi pun la dispoziţie dacă ordinul iezuiţilor a dispărut, şcoala iezuismului trăieşte şi este chiar în
mijloacele prin ajutorul cărora să cercetezi! Cu ce sinceritate nu-ţi deschid ei floare...
inima lor, pentru ca să vezi şi tu cum se aseamănă inima lor cu a ta, şi pentru ca
şi tu să ajungi la convingerea lor. Ei te lasă să tragi tu singur concluzia pe care
Şi acum, iubite tinere, după ce ţi-am atras atenţiunea asupra rătăcirilor în
o indică cercetările tale! Ce oameni sinceri, vei zice; ce sfătuitori preţioşi!
care poţi cădea, să te las să judeci singur cît de greu este să găseşti drumul spre
Aşteaptă, iubite tinere, să-i cunoşti mai bine. Ei te cunosc pe tine prea bine, tu
lumina minţii, dacă acest drum îl cauţi în afară de tine!
nu-i cunoşti pe ei deloc!
începe prin a te examina mai întîi pe tine însuţi şi eliberează-te de sub
In sufletul tău este un amestec de bine şi de rău; de deprinderi bune şi de
prejudecăţile, deprinderile şi patimile tale proprii, înainte de a te hotărî să ai o
patimi egoiste; de gînduri ascunse, triviale, şi de gînduri senine, generoase...
gîndire liberă. O gîndire liberă este o gîndire liberată din lanţul egoismului şi al
Către cari din acestea se îndreaptă mijloacele lor de convingere? Au ei nevoie
prejudecăţilor! Cînd acest lanţ va fi sfărîmat, orişice gîndire a ta va avea darul
de sufletul tău cel bun, sau de sufletul tău cel rău?... Dacă orişice scormonire în
să se transforme într-o rază luminoasă a minţii. Dar ce greu este ca lanţul acesta
suflet ar duce la găsirea gîndului senin şi generos atunci n-ar mai fi îndoiala
acestor întrebări! Din nenorocire, scormonirea sufletului produce numai ara- să fie sfărîmat! Cîte subterfugii, şi cîte ademeniri nu se leagă de dînsul în
reori gîndul cel senin şi generos; de cele mai multe ori ea produce violenţă şi sufletul tău! Cînd te crezi mai aproape de momentul de a fi eliberat, atunci te
ură! In sufletul tău pe lîngă «homo sapiens» care ocupă o mică pojghiţă din trezeşti să lucrezi mai cu îndîrjire ca să-1 faci mai puternic peste tine acest lanţ
scoarţa creierului, este şi un animal egoist care vrea să trăiască, şi să trăiască al egoismului şi al prejudecăţilor!
înaintea celorlalte animale, cu preţul chiar al vieţii acestora. Şi pe lîngă Scrisorile mele, - pe care te rog să le primeşti nu ca sfaturi, ci ca mărturisirile
animalul egoist, mai există în tine şi omul atavic, - adică puhoiul deprinderilor unui prieten care a trecut odată prin aceleaşi stări sufleteşti prin cari treci şi tu
din trecutul strămoşilor, - care şi el voieşte să trăiască mai departe. «Homo astăzi, - îţi vin într-un moment în care, după spusa atîtor oameni cu experienţă,
sapiens» aşezat pe mica pojghiţă a creierului tău are să lupte cu aceşti doi peste ţara noastră bate un vînt de anarhie.
duşmani, de partea cărora se află, din nenorocire, de cele mai multe ori şi Te-ai fi întrebat şi tu poate, de unde acest vînt de anarhie; cine îl năpusteşte
amorul tău propriu. Cînd egoismul nu izbuteşte să te subjuge, vine linguşirea asupra ţării noastre, şi cine, odată năpustit, îl aţîţă? Dacă nu te-ai întrebat încă,
omului atavic... şi rezultatul este că dacă n-ai puterea de stăpînire asupra ta, este vremea ca să te întrebi acum, fiindcă vîntul de anarhie care bate peste
ţară, bate şi peste tine. Aş dori să căutăm răspunsul împreună.
6 7
ÎN ZILELE NOASTRE DE ANARHIE. SCRISORI CÂTRE TINERI
CONSTANTIN RĂDULESCU-MOTRU
tradiţiune sau de minoritatea stăpînitoare. în societăţile culte, adică în so-
Pentru acest scop să uităm deocamdată bănuielile şi incriminările cari se fac cietăţile în cari activitatea conştientăînlocuieşte activitatea instinctivă, ordinea
în jurul nostru; să uităm că avem prieteni şi vrăjmaşi; şi să ne ridicăm deasupra şi autoritatea sunt menţinute mai puţin prin frică şi mai mult prin încrederea pe
împrejurărilor de moment, fără însă ca să le pierdem din vedere, pentru a le care şi-o acordă între ei membrii societăţii. în ambele cazuri însă, pîrghia care
putea în urmă judeca şi înţelege. Ca doi buni prieteni să ne ajutăm reciproc la sprijină edificiul social nu este o pîrghie materială, ci o pîrghie sufletească şi
găsirea drumului spre adevăr, spre lumina minţii. Eu voi aduce din parte-mi morală; frica şi încrederea sînt mai puternice decît orişice lanţ material. Luaţi
experienţa mea, şi experienţa altora, - aceasta cîtă o găsesc prin cărţi, fiindcă frica sau meredefea din inima mulţimei şi atunci se nimiceşte ca prin farmec şi
profesiunea mă face să cunosc cărţile care se ocupă cu ştiinţa sufletului forţa materială de care dispune minoritatea stăpînitoare sau conducătoare!
omenesc, - tu să aduci din parte-ţi sinceritatea inimei, pentru ca împreună să Forţa materială! Dar în ce consistă ea oare forţa materială a minorităţii? în
ajungem pînă la entuziasmul convingerii. Nu avem nici un interes de apărat şi armatele cari sînt compuse tot din acei ce sunt ieşiţi din mulţime? Cum s-ar
nici un interes de condamnat, ci avem numai să judecăm toate interesele sub întoarce aceste armate în contra minorităţii, dacă n-ar fi cele două lanţuri
acea lumină obiectivă. Cînd adevărul va fi găsit, drumurile noastre se pot sufleteşti, frica şi încrederea care ţin pe loc. Frica reţine pe cei inculţi,
separa iarăşi. Eu ţiu să te servesc, iar nu să te aservesc; şi tu să te convingi: atît încrederea pe cei culţi; şi aşa se stabileşte ordinea şi autoritatea de care o
ne este de ajuns. Cît timp ne vom menţine în acest gînd, vom fi pe calea cea societate are atîta nevoie pentru a se apăra şi progresa.
bună. Pentru ce o societate are însă nevoie de ordine şi de autoritate pentru a se
In jurul nostru bate dar vîntul anarhiei; noi trăim zile de anarhie: ne zic atîţia apăra şi progresa, este uşor de înţeles. Apărarea şi progresul nu pot fi obţinute
oameni, cari n-au deloc obiceiul să exagereze. Ce este oare adevărat în această decît prin sacrificiile făcute de membrii societăţii, şi pentru ca aceste sacrificii
afirmare? Unde este cauza anarhiei? Cine sunt vinovaţii? să fie cu putinţă, trebuiesc mai întfi o ordine şi o autoritate. Fie cît de cultă şi
de morală o societate, activitatea membrilor săi trebuie totuşi dirijată după o
ordine şi această ordine trebuie să fie expansiunea unei autorităţi, căci lăsate în
II voia lor activităţile diferiţilor membrii ai societăţii pot mai curînd să se
nimicească decît să se adune spre a folosi tuturor. Ştiu, de altmintreli, şi
doctrina contrară. Unii utopişti, şi dintre aceştia tocmai teoreticienii anarhişti,
• Ar fi zadarnic să începem prin a defini în ce consistă anarhismul ca doctrină au credinţa că activităţile individuale lăsate liber, fără nici o ordine impusă, se
politică pentru a ajunge în urmă să ştim ce este adevărat în afirmarea că noi îndrumează ele de sine spre folosul tuturor; dar această credinţă priveşte,
trăim astăzi în zile de anarhie. Concetăţenii noştri cunosc foarte puţine doctrine desigur, mai mult pe oamenii din cer decît pe acei de pe pămînt. Oamenii de pe
politice, şi practică încă şi mai puţine. Cuvîntul de anarhie la noi are un singur pămînt vor rămîne probabil aşa cum sunt, cu patimile şi interesele lor
înţeles: el înseamnă lipsa de ordine şi de autoritate. Bate vîntul anarhiei în ţara personale, şi vor continua şi de aci-nainte lupta pentru existenţă; luptă pe care
românească, înseamnă: în ţara românească nu e nici ordine, nici autoritate. Iată- au dus-o ei atîta de îndîrjit timp de zeci şi sute şi sute de mii de ani, de cînd
ne dar aduşi să discutăm «ordinea şi autoritatea» înainte de a veni la anarhia specia umană a apărut în lume.
din zilele noastre. Bineînţeles că asupra acestor două cuvinte nu avem să Prin urmare orişice societate pentru a se apăra şi pentru a progresa va avea
întindem aci o discuţie lungă, căci atunci ar trebui să facem un întreg curs de totdeauna nevoie de ordine şi de o autoritate care să garanteze ordinea. Dar
drept public, dacă nu chiar un curs asupra culturei omeneşti în totalitate. Să ne pentru ce societatea numaidecît să se apere şi să progreseze? Aceasta este o
mărginim la ceea ce este esenţial şi admis de toată lumea. Ordinea şi autoritatea întrebare la care n-avem să răspundem, fiindcă în realitate ea nu se pune
se impun într-o societate, şi prin urmare şi în so- niciodată. Societatea trăieşte şi trebuie să trăiască; - şi cu acest «trebuie» e dat
, cietatea românească, prin unul din aceste două mijloace: prin frică sau prin pentru totdeauna răspunsul afirmativ la întrebarea de mai sus. Membrii
încrederea pe care o au unii în alţii membru societăţii. Primul mijloc este acela societăţii, indivizii izolaţi, pot răspunde oricum; speculaţiunile lor nu vor
al societăţilor sălbatice, sau al societăţilor fără cultură. în aceste societăţi schimba însă întru nimic viaţa totalităţii în care ei sunt cuprinşi. Societatea se •
fiecare individ stă ordonat şi recunoaşte autoritatea obiceiurilor, legilor şi a apără şi progresează după legile ei proprii, şi nicidecum după voinţa individu-Iui
ierarhiei sociale, fiindcă are frică să facă altfel; egoismul fiecăruia, ţinut în frîu izolat.
prin sentimentul fricei, se constrînge în ordinea şi sub autoritatea impusă de
9
8
CONSTANTIN RĂDULESCU-MOTRU
ÎN ZILELE NOASTRE DE ANARHIE. SCRISORI CĂTRE TINERI
Prin urmare, societatea are nevoie de ordine şi de o autoritate care să
garanteze ordinea, fiindcă prin acestea ea se apără şi se pune în condiţiuni de ' încredere în reprezentanţii săi! Logica de aci este aceeaşi ca şi la toate
propăşire pentru viitor. manifestările sociale. Credinţa religioasă este la început întemeiată pe frică;
Este însă o altă întrebare de pus şi una dintre cele mai importante. Cum se mai apoi pe veneraţiune, şi d-abia acum, şi nu peste tot locul, pe iubire...
face tranziţia de la ordinea impusă prin frică la ordinea impusă prin încredere; |
de la autoritatea aşezată pe frică la autoritatea aşezată prin încredere?
La această întrebare au răspuns indirect moraliştii şi istoricii care s-au ocupat Iubite tinere,
cu evoluţiunea culturii omeneşti, şi la răspunsul lor ne vom referi şi noi.
Sentimentele omeneşti, zic aceşti bărbaţi de ştiinţă, ating prin manifestarea lor o Am făcut destulă teorie. Să venim la cestiunile cari ne interesează pe noi de
valoare morală din ce în ce mai superioară fondului din care ele sunt izvorîte. aproape.
Sentimentul de frică, bunioară, un sentiment în fond egoist, aduce cu sine în In ţara românească bate vîntul anarhiei; adică în ţara românească lipseşte
viaţa poporaţiunii, dimpreună cu constrîngerea la ordine şi la supunere pasivă, şi ordinea şi cu dînsa autoritatea care să garanteze ordinea. Dar cum poate fi aşa
anumite obiceiuri, din cari în urmă pornesc motive superioare pentru activitatea ceva cu putinţă? Dacă ordinea şi autoritatea socială, în genere, se reazimă pe
acestei poporaţiuni. Din frică, prin mijlocirea acestor obiceiuri se ajunge treptat frică sau încredere, cum este cu putinţă să lipsească ele la noi, cînd, dacă nu
la veneraţiune, la stimă, la respect... şi pînă la sentimentul altruist al încrederii. încrederea, dar în tot cazul frica este destul de răspîndită?
Primul impuls sufletesc este un impuls egoist, dar efectele acestui impuls, Cu toate acestea, contradicţia aceasta este foarte explicabilă, şi o vei înţelege
concretizate în obiceiuri sau deprinderi sociale, şi formînd la rîndul lor motive şi tu, iubite tinere, reflectînd puţin asupra condiţiunilor în care trăieşte poporul
noi pentru activitatea sufletească, se depărtează din ce în ce mai mult de nostru. Noi avem legi constituţionale, cari se bazează pe principiul că «toate
egoismul primitiv. Energia sufletească desfăşurîndu-se cîştigâ un plus de puterile emană de la naţiune», adică pe încrederea cetăţenilor în reprezentanţii
valoare, ea pare a creşte la nesfîrşit. Această creştere nu este însă altceva decît lor, şi cu toate acestea nu este un sentiment mai puţin răspîndit în viaţa noastră
fenomenul pe care îl găsim în istoria omenirii sub denumirea de progresul publică, ca tocmai sentimentul încrederei! Nimic nu se mişcă la noi prin
culturei. Cultura omenească se alimentează de acel plus de valoare pe care îl încredere. Prin frică mai curînd. Cînd vrea cineva să adune pe Români la o
cîştigă energia sufletului omenesc, desfăşurîndu-se în timp şi spaţiu. Formele de acţiune comună, nu le vorbeşte acestora de încrederea ce trebuie să aibă unii în
cultură pe cari le are un popor din zilele noastre sunt rezultatele îndepărtate, şi alţii, ci îi sperie cu o primejdie. Voieşti un exemplu clasic, priveşte la mişcarea
trecute prin atîtea transformări, ale primelor impulse egoiste pe cari le-au simţit naţionalistă. Din ce trăieşte această mişcare? Oare din cultivarea sentimentului
oamenii societăţilor primitive. Bisericile de astăzi, în care se serveşte cultul unei de încredere în viitorul neamului nostru, în producţiunile culturei noastre?
divinităţi bune şi.drepte, sunt ieşite din altarele primitive pe cari se sacrificau Deloc, ea trăieşte prin cultivarea sentimentului de frică. Precum înainte vreme,
fiinţe vii spre a obţine îmblînzirea divinităţilor temute! Moravurile civilizate de strămoşii unui lorga sau unui Cuza ţipau cît le lua gura: Vin Turcii! VinTfftariil\
astăzi, formulele de politeţă cu care ne gratulăm, obiceiurile pe cari ne astăzi lorga şi Cuza ţipă: ne cotropesc Jidanii! Aceiaşi frică, aceiaşi lipsă de
sprijinim comerţul, principiile după cari ne împărţim dreptatea... toate sunt încredere în forţele proprii ale neamului! Şi strămoşii aceia încaltea poate că
izvorîte din evoluţiunea sentimentelor primitive egoiste, evoluţiune ajutată de aveau dreptate, fiindcă era greu să se opună pe acele vremuri neamul nostru
acel adaos al creşterii de energie! Istoria culturii unui popor nu are la baza sa hoardelor barbare, dar lorga şi Cuza de astăzi ce dreptate au ei oare? Noi,
altceva, decît urmărirea diferenţierii şi a transformării treptate a sentimentelor Românii constituim imensa majoritate a populaţiunii, iar străinii constituiesc o
pe cari le-au avut odinioară străbunii, şi pre-străbunii acestui' popor. Diritr-un
mică parte, şi tot noi Românii ţipăm că ne găsim în ajunul de a fi înghiţiţi! Dar
sentiment egoist, prin evoluţiunea naturală a vieţii poporului se deschide calea
ultimele isprăvi ale mişcării naţionaliste (conduse de lorga şi Cuza) cum le
spre practica unui sentiment altruist.
găseşti oare? Alarmarea lumei întregi cu ţipătul că ne-au corupt redactorii jidani
Printr-o asemenea evoluţie naturală s-a înlocuit şi de la baza ordinei şi a
de la ziarulAdevărul! Auzit-ai: o ţară întreagă coruptă printr-un ziar! Acum doi
autorităţii sociale sentimentul de frică cu sentimentul de încredere. La început
ani, în 1907 cînd fură revoltele ţăranilor, ai auzit iarăşi un ţipăt analog:
mulţimea avea frică de stăpîn; mai apoi aceeaşi mulţime avea veneraţiune şi
instigatorii muscali au pus foc ţării! Ce ţară este oare aceasta, în care o mînă de
respect pentru nobil; iar acum tot aceeaşi mulţime, în societăţile culte, are
oameni poate pune după voia lor cînd foc, cînd corupţiune?...
10
11
CONSTANTIN RADULESCU-MQTRU ÎN ZILELE NOASTRE DE ANARHIE. SCRISORI CĂTRE TINERI
Iubite tinere, în ţipătul pretinşilor naţionalişti se continuă şi astăzi din | Ca poporul românesc să se opună la ceea ce vrea stăpînirea, trebuie să fie la mijloc
nenorocire ţipătul de deznădejde pe care fricoşii neamului nostru l-au dat pe o teamă mai mare decît aceea pe care o insuflă stăpînirea; trebuie să fie teama de
vremuri! Este o mare nenorocire că şi astăzi este ascultat acest ţipăt; dar | străin. De altă parte, cum este poporul fără încredere aşa şi autoritatea publică.
realitatea nu o putem schimba, aşa este. Epoca noastră este epoca lui Iorga, j şi a Neştiindu-se bazată pe voinţa cetăţenilor, ea oscilează după împrejurări. Aci este
naţionalismului lui bazat pe frică. Cine vorbeşte poporului românesc de încrederea blîndă, cînd poporul păstrează ordinea, aci face să i se simtă pumnul cînd
pe care el trebuie s-o aibă în puterile sale; de urbanitate şi dreptate faţă de străini, poporul iese din ordine. Face poporul manifestaţiuni de dragoste pentru şeful
acela este socotit ca vîndut străinilor şi ca un trădător; cine îi vorbeşte poporului, autorităţii publice, atunci legile ei devin blînde şi democrate; comite însă un

I
dimpotrivă, de cataclismul care a aşteaptă; cine îl sperie criminal din mijlocul poporului un atentat contra şefului autorităţii, atunci de la o
cu corupţia banilor jidoveşti, acela este om mare, acela este salvatorul! Ah zi la alta, fără tranziţie, legile ei devin aspre şi antidemocrate. Apoi se mai
Doamne! cît de adîncă este încă frica în acest popor românesc, şi cît de bine întîmplă, şi aci începe partea cea mai dureroasă, ca în mijlocul poporului să fie
ştiu unii să exploateze această frică!... Dacă încrederea Românilor în puterile unii cari să ia legile în serios, şi cari se opun la samavolniciile autorităţii. Aceştia
lor ar fi mai răspîndită, profeţiile jalnice ale unui Iorga sau Cuza ar stîrni un încep a vorbi poporului de drepturile lui, şi cer ca legea să se aplice după spiritul
hohot de rîs de la o margine la alta a ţării noastre! Dar unde este ea, această în care a fost concepută. Aceştia, dacă sunt la guvern, adică sunt tocmai aceia
încredere? Şopteşte Românului la ureche vestea celui mai absurd pericol cari constituesc autoritatea publică, sunt îndată acuzaţi de trădare: «slăbiciunea
naţional, şi el, bietul om, ieşit dintr-un neam atît de păţit, nu rîde, ci rămîne pe lor periclitează statui», zic ceilalţi, acei ce voiesc să le ia locul; iar dacă nu sunt
gînduri. «Ai auzit, Române, că Mochi Fischer a cumpărat un partid întreg, care la guvern, atunci sunt acuzaţi de instigaţie. Aşa că aceşti apărători ai drepturilor
dacă va veni la guvern are să vîndă ţara jidanilor? Ai auzit?» şopteşte d.Iorga. poporului, sinceri sau nesinceri, indiferent, deşi, în conformitate cu legile ţării,
Bietul Român nu rîde, ci rămîne pe gînduri. Vai! Frica ce nu face ea pe om să sunt apărătorii ordinei publice, în fapt, ei sunt nimicitorii acestei ordine publice,
creadă! Şi naţionaliştii â la Iorga cît de dibaci sunt dînşii în exploatarea fricei! fiindcă poporul în fapt nu cunoaşte şi nu practică legile care i s-au impus. De
Dar oare numai naţionaliştii â la Iorga? Dar cîţi oameni aşa-zişi de stat nu fac asemenea aceia cari în numele autorităţii comit samavolnicii, în drept, sunt
acelaşi lucru? Mai toate campaniile de răsturnare contra guvernelor, duse de nimicitorii ordinei publice, dar în fapt sunt apărătorii ei, fiindcă ei apără
partidele noastre politice, au la obîrşia lor exploatarea sentimentului de frică! Ne autoritatea prin singurul mijloc care impune: prin frică.
înghit străinii! Ne pun străinii control pe finanţe! Ne robeşte Rusia! , Ne robeşte
Şi aceasta se întîmplă, iubite tinere, în ţara românească. Acum înţelegi de ce
Germania! Ne robeşte Austria! O sperietură este totdeauna la mijloc, pentru a
face ca mulţimea să se mişte şi pentru a îndrepta opinia publică românească înspre la noi bate vîntul anarhiei.
un anume curent! Sărmana opinie publică românească, pe care singur scornitorul în ţările de unde s-au copiat frumoasele noastre legi, tranziţia de la frică la
de pericole viitoare o poate conduce! încredere s-a operat încet şi temeinic, pe cînd la noi tranziţia s-a operat brusc şi
Şi acum, judecă şi tu, iubite tinere: pentru această realitate sufletească, s-au numai pe hîrtie. în ţările din Apusul Europei evoluţiunea morală a sufletelor,
făcut legi constituţionale bazate pe încredere. Aceste legi s-au tradus după legile această pîrghie pe care se sprijină orişice organizaţiune de stat, s-a făcut încet şi
popoarelor apusene, în care încrederea există în realitate. «Toate puterile în statul pe baza diferitelor instituţiuni culturale. între acestea, în primul rînd, cultul
român emană de la naţiune», şi prin urmare: «autoritatea publică o exercită prin religios a fost de cel mai mare ajutor. Prin cultul religios, care este legat de
delegaţiune acei cari au încrederea naţiunii;» «ordinea socială în România este credinţă într-o ordine supranaturală şi ideală bazată pe dreptate şi iubire, s-a
ordinea consimţită de voinţele cetăţenilor...» Se poate un mai . mare contrast, ca înlesnit înnobilarea sentimentului egoist de frică, pe care se răzimau la început
între aceea ce vrea legea română, şi între aceea ce există de ş fapt în sufletul ordinea şi autoritatea socială. «Precum în cer aşa este şi pe pămînt», zicea cultul
românesc? Legea română este făcută pentru cetăţenii cari au încredere în puterea "religios: în cer însă era ordinea ideală şi justiţia supremă! Această credinţă în
lor şi cari ascultă de autoritatea publică, fiindcă această autoritate e o delegaţiune ordinea ideală chezăşită de bunătatea şi dreptatea unei Fiinţe supreme a fost
a lor; pe cînd sufletul românesc este neîncrezător şi în puterile sale, şi nu se simte fermentul cel mai puternic care a adus transformarea egoismului din sufletele
părtaş la autoritatea publică. Autoritatea publică este pentru el încă stăpînul cetăţenilor. Negreşit, ea nu a fost unicul ferment; pe lîngă credinţa religioasă şi
temut de odinioară. Aşa vrea stăpînirea, aşa face. instituţiunile legate de ea, au fost şi celelalte instituţiuni laice de cultură. Arta,
ştiinţa, dezvoltarea comerţului şi industriei, apropierea
12 13
CONSTANTIN RĂDULESCU-MOTRU ÎN ZILELE NOASTRE DE ANARHIE. SCRISORI CÂTRE TINERI
din ce în ce mai mare între om şi om prin înmulţirea căilor de comunicaţie, un cetăţean liber, dar în fapt urmam vechea practică pe care ne-a dat-o vremea.
răspîndirea şcolilor de toate categoriile etc, toate acestea au contribuit deo- Rutina şi mentalitatea vechilor clase sociale, şi nu a tuturor, ci a acelor clase
potrivă în ţările Apusului să ridice pe om de la starea de fiinţă care se apără şi sociale cari trăiau din munca altora; defectele ciocoismului trecut: lăcomia şi
ascultă de frică, la starea de cetăţean care are încredere şi se supune din îngîmfarea de sine, linguşirea către cei mari şi dispreţul către cei mici; toate,
convingere autorităţii emanată din puterea sa proprie. toate acestea s-au continuat ca şi mai nainte cu toate că legile cele noi li se
Din nenorocire, această ridicare nu a avut loc la noi decît pe hîrtie. Şi în opuneau. Deprinderile cele rele s-au arătat mai tari decît toate legile. Com-
aceasta stă tocmai principala cauză a anarhiei din zilele noastre. poziţia claselor de sus, e drept că s-a schimbat în aceea ce priveşte persoanele;
Noi, Românii, avem în toate acţiunile mari cîte două soluţiuni, fiindcă două dar spiritul de boierie, adică dispreţul pentru munca cinstită, a rămas totuşi
sunt şi bazele pe cari ne putem aşeza judecata. Una este baza pe care ne-am acelaşi. In locul vechilor ciocoi de baştină au venit oameni noi din popor, dar
dat-o vieţii publice pe hîrtie, în legi; şi alta este baza pe care o găsim în sufletul cu aceştia n-a venit şi un suflet nou, ci sufletul a rămas acelaşi ca şi mai nainte,
compatrioţilor noştri. Avem interesul să măgulim egoismul şi deprinderile tot fuga de ocupaţiuni serioase, tot goana după slujbe; cei noi de multe ori au
atavice ale acestora în contra ordinei legale, atunci vorbim într-un fel; avem fost încă mai răi decît cei vechi. Şi aşa legile apusene au avut fiinţă numai pe
interesul să ne arătăm ca oameni civilizaţi, în conformitate cu spiritul legilor ce hîrtie; în realitate guvernarea poporului românesc s-a operat prin mijloacele
ni le-am dat, atunci vorbim în altfel; în ambele cazuri avem dreptate: o dată ne cunoscute mai dinainte: prin frică, faţă de unii; prin hatîr faţă de alţii... Sub
dă dreptate sufletul compatrioţilor, altă dată ne dă dreptate legea de pe hîrtie! masca unui constituţionalism de paradă, am continuat să trăim zilele unui
Bineînţeles că deşi avem soluţii diferite, toţi suntem însă patrioţi, şi toţi ne popor oriental.
agităm ca să vedem soluţiile noastre realizîndu-se. Mai mult încă, vreo cîţiva
dintre noi, deşi trec de la o soluţie extremă la altă soluţie extremă, îşi păstrează
totuşi ardoarea patriotică. D.N.Iorga, profesor de istorie la Universitate, «Toate puterile emană de la naţiune» zicea legea fundamentală a statului
bunioară acum cinci ani, dintr-un cald patriotism, denunţa legile de excepţiune românesc! Legea de pe hîrtie. Să vedem ce s-a petrecut în realitate.
în contra străinilor - căci atunci judeca pe baza legilor de pe hîrtie; şi tot acelaşi în realitate s-a petrecut tocmai contrariul: Toate puterile au fost proprietatea
d.Iorga, acum dintr-un înflăcărat patriotism, sperie ţara cu pericolul străinilor - unei oligarhii, care le-a practicat şi a abuzat de ele în numele naţiunei, fără ca
căci acum dînsul are nevoie, ca politician, de aplauzele mulţimei! ea, oligarhia, să poată fi trasă măcar la răspundere. Dar cum? vei zice. In
Iată, încă o dată, de unde vine anarhia, iubite tinere! modul cel mai natural. Istoria vieţii noastre politice din ultimii 40 ani îţi va
desluşi totul.
Deodată cu proclamarea Constituţiunei occidentale şi cu aşezarea pe tron a
III unui prinţ străin, luat din cea mai strălucită casă domnitoare din Europa
-lucruri întîmplate acum 40 ani - legalmente poporul român se scutura de toate
samavolniciile oligarhiei de odinioară, de toate nedreptăţile şi de toate deprin-
Cari-s vinovaţii? Mai este nevoie să-i denumim? Suntem cu toţii; fiindcă toţi derile introduse în guvernarea lui de către ciocoii şi de către bizantinii de altă
am contribuit prin faptele noastre la dăinuirea acestei situaţiuni intolerabile. dată; legalmente, poporul român devenea liber şi stăpîn pe destinele sale; el îşi
Am făcut legi, pe cari însă nu le-am aplicat, fiindcă li se opunea realitatea da, de aici înainte, prin consimţămîntul său, ordinea şi autoritatea de care statul
sufletului nostru, şi de altă parte n-am avut nici curajul să ne dăm cel puţin avea nevoie: acestea toate legalmente, adică pe hîrtie. In fapt, după
legile potrivite vechiului suflet. Am mascat deprinderile rele şi egoiste, cu cari proclamarea constituţiunei şi aşezarea pe tron a prinţului străin, oligarhia nu
veneam din trecut, cu o serie de îndatoriri puse pe hîrtie, şi am crezul că dispăru ci îşi schimbă numai numele; iar drepturile sale la samavolnicii şi
lucrurile se vor îndrepta de sine. Lucrurile nu s-au îndreptat deloc, ci dimpo- abuzuri rămaseră în fond aceleaşi. Oligarhia îşi păstră şi în noua stare de
trivă mai rău s-au făcut. lucruri poziţiunea de mai 'nainte, deşi decorul fu acum schimbat. In locul
Pe hîrtie aveam legi în cari se sancţionau toate cuceririle mari ale culturei privilegiului care se cuvenea protipendadei boiereşti ca un drept de naştere, se
omeneşti; aveam consacrate toate drepturile şi datoriile cu care se putea făli institui pentru oligarhie privilegiul de a fi în statul-major, sau de a ocupa şefia
într-un partid de guvernămînt, şi lucrurile îşi reluară apoi cursul de mai
14 15
CONSTANTIN RADULESCU-MOTRU
ÎN ZILELE NOASTRE DE ANARHIE. SCRISORI CÂTRE TINERI Iubite
'nainte. Negreşit, pe hîrtie, poporul avea dreptul să indice prin alegerea sa pe
acei cari vor trebui să guverneze în numele său, de fapt însă poporul îi găsea pe tinere,
aceşti guvernanţi indicaţi gata prin organizaţia de partid. Poporul în organizaţia
nouă îndeplinea numai forma cerută de constituţie; în fapt guver-| nulii Cunoşti spasmele prin care a trecut oligarhia română în primăvara anului
aveaoligarhia cea veche care se constituise acum în partide de gu-j vernămînţ. 1907; cunoşti represiunea; cunoşti ororile... Toate s-au spus şi s-au scris pe
Boierii vechi îşi aveau partidul lor, şi boierii noi, adică aşa numiţii burghezi larg, cînd mai exagerat cînd mai aproape de adevăr, după cum era şi vorbitorul
îmbogăţiţi tot prin mijloace boiereşti, pe al lor, partidul albilor şi partidul sau scriitorul. Dar toţi cîţi au vorbit şi scris, n-au uitat cuvântul anarhie! Anul
roşilor, şi tot boierii guvernau alternativ, poporul era chemat de formă, cel mult, 1907 nu se poate pomeni, fără să se pomenească şi de anarhie. Anul 1907, zic
ca să-şi arate preferinţa pentru unii sau alţii, dar ca să-i înlocuiască pe unii sau unii, este începutul anarhiei la noi.
pe alţii niciodată! Constituţia prevăzuse modul cum vor fi exercitate toate Aşa să fie oare? Dar pînă la 1907 aveam noi ordine şi autoritate? Ordinea şi
drepturile cetăţeneşti; Constituţia vorbise de: alegeri, deputaţi, senatori, autoritatea, cari de fapt existau, erau ele legale, adică în conformitate cu legile
miniştrii, putere executivă etc, dar nu vorbise de un singur drept - şi cum ar fi noastre constituţionale? Sau ordinea sau autoritatea ce aveam erau numai
vorbit de el, căci de un asemenea drept nu vorbise nici o constituţie din lume pînă extra-legale; pur şi simplu bazate pe frica tradiţională ă supusului faţă de
atunci - anume nu vorbise de dreptul pe care 2 au partidele politice de a forma stăpîn? Şi dacă ordinea şi autoritatea statului nostru nu erau legale, ci numai
guvernul ţării. Acest drept rămăsese subînţeles, adică pe seama tradiţiunei; şi bazate pe frică, de ce atunci revoltele ţăranilor din 1907, cari aveau şi ele scopul
natural că el nu dispăru, ci şi-1 arogă vechea oligarhie. Principele străin, adus pe să impună prin frică anumite cereri să fi fost începutul anarhiei? Anarhia
tronul ţărei, l-ar fi putut face să dispară, sau l-ar fi putut trece asupra poporului, constă într-un regres, aşa bunăoară cînd ordinea şi autoritatea bazate pe
dar el nu voi, sau mai bine zis nu putu. Oligarhia fu mai puternică decît bunele încredere sunt înlocuite prin acelea bazate pe frică, dar la noi acesta era cazul?
intenţiuni ale principelui. Organizarea de partid rămase o afacere internă a La noi ţăranii prin revoltele lor, nu înfăptuiau nici un regres în obiceiurile ţării;
întocmirei boiereşti. Boierii vechi şi noi îşi alcătuiră partidele, îşi impuseră pe ei căutau numai să disloce obiectul sentimentului de frică; de unde pînă aci
şefii lor Suveranului. Acesta fu obligat să guverneze prin mijlocirea şefilor de frica era îndreptată în contra lor, ei voiau să o îndrepte de aci înainte în contra
partide cari nu-şi deţineau astfel puterea lor de la suveran, sau de la popor, ci de boierilor... Dacă ei ar fi reuşit, ordinea şi autoritatea din statul român nu ar fi
la colegii lor de boierie, de la oligarhia din cari făceau şi dînşii parte. în suferit, mi se pare, nici o scădere de nivel; ar fi fost numai înlocuite persoanele
constituţie se zicea: «Suveranul îşi alege pe primul-ministru»; în constituţie se cari ar fi exercitat funcţiunile autorităţii, şi alta nimic. De ce atunci în anul 1907
zicea iarăşi că «orice putere emană de la naţiune»; dar în practică era tocmai să fie începutul anarhiei? Fiindcă voiau şi ei o dată, ţăranii, să cucerească
contrariul. «Suveranul numea prim-ministru pe omul impus de partide adică de autoritatea pentru ei şi să impună ordinea în statul românesc prin aceleaşi
fracţiunile oligarhiei, şi poporul primea de frică puterea acestui prim-ministru, mijloace de cari se servea oligarhia în contra lor de atîta vreme? Să fim drepţi
care graţie parlamentului ales de administraţie era în afară de orice răspundere! şi să nu mai acuzăm pe ţărani de anarhie, căci ei nu făceau altceva decît să-şi
Şi lucrurile merseră astfel liniştit în ţara românească timp de 40 ani. Poporul imiteze stăpînii.
aproape că se obişnuise în rolul de figurant pe care i-1 da practica Constituţiu- Ah! dacă oligarhia băştinaşă română şi-ar fi înţeles pînă aci menirea sa într-
nei; Principele, Regele de mai tîrziu, se obişnuise şi el de asemenea şi gîndea altfel; dacă ea, în loc de a trăi pe spinarea poporului, s-ar fi pus în seviciul
chiar cum să găsească mijlocul ca să împace printr-o alternare regulată la educaţiunii acestuia; dacă ea ar fi mijlocit evoluţiunea moravurilor publice şi
guvern pe cele două fracţiuni ale oligarhiei băştinaşe române; iar oligarhia ar fi înţeles că întuetatea sa în ierarhia societăţii este o întîietate la datorii
însăşi, ce mai vorbă! se obişnuise pînă într-atît că începuse a considera funcţia sociale iar nu la «cîştig fără muncă», atunci, negreşit, anul 1907 ar fi însemnat
de prim-ministru ca o avere transmisibilă prin testament, şi îşi alesese în acest începutul anarhiei! Dar aşa cum s-au petrecut de fapt pînă aci lucrurile, anul
scop familiile cari vor trebui să beneficieze pe viitor de asemenea avere! Era 1907 n-a însemnat nicidecum începutul anarhiei, ci cel mult întărirea anarhiei
cum nu se putea mai bine în cea mai fericită ţară din lume! Cînd, iată, veni persistente de atîta amar de vreme.
cutremurul social din 1907... De altmintreli nici oligarhia însăşi, întrucît ea a putut să se rostească prin
membrii ei de seamă, n-a considerat revoltele ţărăneşti din 1907 ca o adevărată
anarhie îndreptată contra statului român, sau contra culturei române, ci ea a
considerat revoltele ca o simplă duşmănie îndreptăţită în contra membrilor ei.
16 17
CONSTANTIN RĂDULESCU-MOTRU ÎN ZILELE NOASTRE DE ANARHIE. SCRISORI CĂTRE TINERI
în timpul zilelor de panică poţi să constaţi şi tu că oligarhia s-a plîns numai de ridicaţi pînă la posturile cele mai înalte. Această clasă înfeodată îndeplinea prin
distrugerea caselor şi a hambarelor cu producte, de uciderea persoanelor, de urmare formele legale în statul fundat pe o veşnică ilegalitate. Membrii acestei
sărăcia care ameninţă în viitor oraşele... dar de slăbirea statului, sau a culturei clase reprezentau cultura apuseană pusă în serviciul oligarhiei româneşti.
române, niciodată; ea singură dar a înţeles că între existenţa ei ca clasă Cum erau cunoştinţele membrilor acestei clase, te las să ghiceşti tu singur, eu
diriguitoare şi existenţa statului, sau a culturei române, nu era nici o legătură nu mai insist. E destul să spun că la cei mai inteligenţi «zeflemeaua» ajunsese
indisolubilă. Ţăranii revoltaţi, care au pus foc şi au ucis în primăvara anului de rigoare, de cîte ori era vorba de drepturile politice ale poporului... Un
1907, s-au făcut culpabili de crime în contra persoanelor, dar nu în contra exemplu în această privinţă, unul singur, dar caracteristic, cred că-ţi va fi
ordinei sociale şi a culturei româneşti, pentru simplul motiv că asemenea de ajuns.
bunuri nici nu se găseau în calea lor... Acesta este adevărul; tristul adevăr. Pe cînd acela care îşi adresează aceste rînduri îşi făcea studiile sale universitare în
Şi acum să venim la anii după 1907, iubite tinere! Revoltele au fost potolite; Bucureşti, se găsea la Universitatea de aci unul din profesorii cei mai iluştri pe
cum şi ce fel, nu este momentul să insistăm aici; cuvîntul «anarhie» a rămas cari i-a avut vreodată ţara noastră. Acest profesor, prin talentul şi capacitatea sa,
totuşi în conversaţia zilnică. Ce fapt să se fi întîmplat de atunci care să exercita o influenţă covîrşitoare asupra tineretului din auditor, şi nu a fost student
îndreptăţească persistenţa cuvîntului «anarhie»? Un fapt în lumea celor de jos, care să fi audiat la dînsul fără ca să ducă în sufletul său ceva din influenţa ce se
în lumea celor potoliţi, nu; taurul a fost îmblînzit şi el îşi duce mai departe desfăşura de pe catedră. Acest profesor se ilustra nu numai prin talent şi
jugul. De anarhia lui nu mai poate fi vorba. S-a întîmplat însă ceva în lumea capacitate, dar şi prin o scrupulozitate exemplară în îndeplinirea datoriilor sale.
celor de sus. Să nu fie oare aci cauza persistenţei cuvîntului? Aşa cred. Pentru nimic în lume el n-ar fi întîrziat cu un minut de la o lecţiune anunţată. ''
Cu anul 1907 se sfîrşesc frumoşii ani de linişte pentru oligarhia română: anii Era anunţată lecţiunea pentru ora 5 după amiază, la ora 5 fix sosea şi el, fie că j
de digestiune molcomă la sînul bugetului oferit în mod alternativ de mizeri- înaintea orei, cu cîteva secunde numai, s-ar fi întîmplat o eclipsă de soare sau un
cordia Celui de Sus... Conştiinţele începură să se trezească; nu conştiinţele cutremur de pămînt. Nimic nu-1 împiedica pe acest profesor de la punctuala
celor din oligarhie, ci conştiinţele celor înfeodaţi oligarhiei. Căci existau şi de îndeplinire a datoriei. El era tocmai idealul pe care îl întrevăzuse poetul antic, care
aceştia, şi încă foarte numeroşi. Pe aceştia trebuie să-i cunoşti acum pentru ca scrisese: Si fractus illabatur orbişi Impavidum ferient minae. Cu toate acestea
să înţelegi schimbarea ce se petrece în jurul tău. acest profesor, atît de scrupulos în îndeplinirea îndatoririlor şcolare, avea o
Oligarhia care a constituit partidele politice în România, şi din mijlocul conştiinţă foarte împăciuitoare în aceea ce priveşte datoriile sale faţă de poporul
căreia pînă acum se alegeau vizirii, adică primi-miniştrii, era restrînsă la un românesc. De cîte ori tineretul care îl asculta n-a avut ocaziunea să-1 audă
mic număr de familii: boierii de tradiţie, de o parte, boieriţii prin revoluţiu- zeflemizînd drepturile acestui popor! Cînd dînsul bunioară făcea aluzie cîteodată,
nea(!) de la 1848, de cealaltă parte. împrejurul oligarhiei însă s-a format cu şi făcea destul de des, la faptul că era deputat, nu zicea: «sunt deputatul colegiului
vremea o clasă numeroasă de cetăţeni, o clasă relativ cu cultură şi care sta I de Gorj sau Vaslui», ci totdeauna: «sunt şi eu reprezentantul unui oarecare
înfeodată oligarhiei. Membrii acestei clase, recrutaţi în cea mai mare parte prin colegiu din această ţară», şi gestul completa gîndul... Adică un colegiu oarecare în
selecţiune din rîndul poporului chiar, constituiau instrumentul prin mijlocul care a voit să mă aleagă guvernul... Poporul ce să aleagă? El este un popor
căruia oligarhia punea în mişcare maşina Statului. Ei erau funcţionarii Statului oarecare, dator să asculte!
mari şi mici; ei erau deputaţii şi senatorii, cari votau legile cerute de interesele Şi acest profesor era ilustru, şi de la el învăţa tinerimea! Cum erau con-
celor de sus şi adesea negreşit şi de interesele lor proprii; ei erau şi electorii ştiinţele acestei tinerimi însăşi, după o aşa influenţă, este uşor de înţeles.
cari duceau la urnă pe poporul suveran; ei făceau cu un cuvînt bucătăria Drepturile poporului nu puteau fi decît un subiect de zeflemele. Cel dintîi venit
constituţionalismului nostru de paradă. între membrii acestei clase înfeodate era îndrituit să zică: daţi-mi guvernul, adică daţi-mi de partea mea oligarhia
erau tot felul de profesionişti, unii de talent, alţii mărginiţi şi ca minte şi ca care să mă prezinte Suveranului ca şef, şi atunci am şi Cameră, am şi Senat, am
avut; erau proprietari cu şi fără moşie; arendaşi îmbogăţiţi, sau în goană după şi poporul... Prin urmare conştiinţele membrilor acestei clase mijlocii, clasă care
bogăţie; erau medici, ingineri, profesori de toate gradele de la cei de cătun pînă se formase între oligarhie şi popor, pentru a servi interesele oligarhiei în contra
la cei de Universitate, şi erau mai ales avocaţi. Toţi aceştia formau un fel de poporului, deşi ea reprezenta de fapt cultura pe care o aveam în ţară,
clientelă a oligarhiei. Unii dintre ei, prin talentul şi munca lor, deveniseră
indispensabili oligarhiei şi din această cauză ei erau curteniţi şi
13 19
CONSTANTIN RADULESCU-MOTRU ÎN ZILELE NOASTRE DE ANARHIE. SCRISORI CĂTRE TINERI
- conştiinţele acestei clase mijlocii se adaptaseră destul de bine la cerinţele între umilinţă şi ieşirea din partidul oligarhiei albe. El ieşi din partid şi cu
oligarhiei, ba încă uneori mai mult decît bine. Erau în sînul acestei clase aceasta produse îndemnul trebuincios. în cîteva zile un nou partid fu constituit
mijlocii unele conştiinţe dotate cu atîta cinism, încît oligarhia ar fi putut face sub şefia d-lui Take Ionescu.
cu ele orişice ar fi voit. Din fericire însă, nu erau toate aşa. Intre conştiinţele Un nou partid nu ca membri, căci membrii lui sînt în cea mai mare parte foşti
acestei clase mijlocii erau şi unele în care bunul simţ şi simpatia pentru popor membri ai partidului adunat în jurul oligarhiei albe, ci un nou partid ca suflet,
ţineau un zăgaz puternic în contra zeflemelei şi a cinismului. Erau printre ca tendinţe, un partid care ar fi trebuit să fie de la 1864, de cînd s-a introdus
asemenea conştiinţe: funcţionari de carieră, profesori, medici, ingineri, avocaţi constituţia bazată pe principiul: «toate puterile emană de la naţiune». Noul
cinstiţi, în sfîrşit toţi aceia cari prin serviciul sau profesiunea lor veneau mai partid, după cîteva luni de la constituire, fu destul de puternic ca să se măsoare
des în contact cu poporul, şi cari începuseră a se pătrunde de adevărul că şi să învingă vechile partide. Şi cum ar fi putut altfel? Era şi timpul ca după un
existenţa lor se sprijină pe munca poporului şi nu pe hatîrul oligarhiei... 1907 să se trezească în clasa, în care se găseau cele mai multe din elementele
în rîndurile acestei clase mijlocii, recrutate, cum spuneam, din origini diferite culte ale ţării noastre, conştiinţa datoriilor cetăţeneşti, şi cu această trezire să se
şi avînd conştiinţele membrilor ei la un nivel moral aşa de variat, cutremurul sfîrşească odată cu «viziriatele» pe cari oligarhia istorică avusese dreptul să le
sccial din primăvara anului 1907 produse o mare spărtură. Coeziunea de pînă impună atît M.S.Regelui, cît şi M.S.Poporului!
aci a clasei se zdruncină adînc. Prestigiul oligarhiei nu mai fu suficient ca să-i Acum înţelegi, iubite tinere, pentru ce persistă cuvîntul de «anarhie» în
ţină pe toţi membrii numeroasei clase în linişte şi servitute. Unii, înfricoşaţi de conversaţia noastră zilnică! Orice schimbare pare pentru acei cu deprinderi
vijelia pe care o ridicaseră ţăranii părăsiră pe vechiul stăpîn, şi intrară în cîştigate o anarhie. Şi se poate pentru aceştia o anarhie mai mare, decît aceea
serviciul acelui ce împrăştia în jurul său frica, se făcură ţărănişti şi poporanişti. de a ridica încrederea poporului la valoarea unui principiu de guvernare, în loc
Alţii, dimpotrivă, cum era şi natural, se strînseră şi mai mult în jurul vechiului de a-1 zeflemisi pe popor, aşa cum se făcea pînă acum?
stăpîn, şi cercară prin teroare să menţină vechea stare de lucruri. Aceştia, deşi Acum înţelegi de asemeni pentru ce partidul cel nou care se reazimă numai
unii erau ieşiţi din popor, şi deşi unii făceau pînă aci paradă de idei înaintate, pe încrederea poporului, - takismul, - este considerat de oligarhia istorică ca
încă chiar de idei socialiste, aceştia se arătară cei mai reacţionari şi cei mai partidul corupţiunii! Orice schimbare la cele apucate din vechime este în felul
doritori de represiune. Dar partea cea mai numeroasă a clasei sta încă nede-cisă. său o corupţiune: este ruperea firului tradiţional, care susţinea aşa de bine
Trecerea de partea poporului, şi cu aceasta inaugurarea unei noi vieţi politice, interesele unora...
era o hotărîre prea îndrăzneaţă. Poporul de altmintreli, dovedise că nu ştie ce Adevărul este însă acesta: takismul este lichidarea stării de anarhie în care
vrea; el vrea o schimbare, dar "cum şi ce fel nu ştiuse să spună. Aservirea ca şi trăiam; şi lichidarea aceasta este numai la început pînă acum.
pînă aci la interesele oligarhiei, adică continuarea aceleiaşi comedii
constituţionale, care durează-de mai bine de 40 de ani? O asemenea hotărîre
părea celor mai aleşi ca o îhgenunchiare morală încă şi mai ruşinoasă, ca aceea
din trecut. între aceste două nu mai rămînea decît următoarea: membrii acestei IV
clase mijlocii, recrutaţi prin selecţiune din toate mediurile şi fiind mai toţi
înzestraţi cu cultură, să ia asupra lor menirea pe care ar fi trebuit s-o ia deja la
Este interesant momentul lichidării şi în afacerile particulare ale unui om,
început oligarhia asupra ei: să aplice legile cu sinceritate; săfasă^ educaţiunea
darmite în afacerile publice ale unui popor! în asemenea moment vezi de cîtă
politică a poporului; şi înainte de toate să dobîndească încrederea poporului,
actualitate se bucură pasiunile, egoismul, atavismul, pe de o parte, deprinderile
pentru ca în numele poporului şi cu vom "acestuia să guverneze. O asemene!»
cîştigate prin cultură şi încrederea altruistă de altă parte; vezi încordarea
hotărîre era singura demnă; dar cine să o propună; şi mai ales cine să aibă
tuturor resorturilor sufleteşti. Cine apucă să observe viaţa unui popor dintr-un
curajul s-o urmeze? Trebuia un îndemn puternic; un îndemn care să influenţeze
nu numai asupra mulţimii ci şi asupra inimii atîtor şovăitori... asemenea moment are un subiect nesfîrşit de meditaţiune.
Din fericire acest îndemn veni mai curînd decît putea să fie nădăjduit. O Tu, iubite tinere, ai ocaziunea şi să observi o aşa viaţă, şi să participi la ea,
intrigă de club puse pe cel mai strălucit reprezentant al acestei clase mijlocii, fiindcă astăzi nu are să te lase nimeni să stai deoparte; toţi au nevoie de tine.
pe omul de stat cel mai capabil pe care 1-a avut ţara românească, să aleagă Tu, deşi tînăr, eşti chemat chiar a fi judecătorul compatrioţilor tăi mai în vîrstă.
în cumpăna dreptăţii, pe care o invocă fiecare, hotărîrea ta va decide cu cine
20 21
CONSTANTIN RÂDULESCU-MOTRU ÎN ZILELE NOASTRE DE ANARHIE. SCRISORI CĂTRE TINERI
este viitorul... De aceea fii cu multă băgare de seamă. Tu eşti judecătorul modernă, să se mijlocească poporului român dobîndirea dreptului de a se
chemat să dea o hotărîre, şi dacă hotărîrea va fi nedreaptă tot tu eşti şi primul guverna pe sine însuşi prin reprezentanţii săi legali, adică prin acei cari au
care va fi constrîns să o ispăşească! Să reluăm şirul celor spuse mai sus. încrederea sa. Izbînda acestui partid însemna dar, pe de o parte, o grăbire în
In urma cutremurului social din 1907, oligarhia română pierde pe unul din aliaţii procesul de lichidare a stărei ilegale din trecut, iar, pe de altă parte, o întărire a
ei cei mai preţioşi; ea pierde de sub epitropia sa directă pe acea clasă de oameni frîului ce trebue opus radicalismului democratic care se anunţă pentru viitor.
care îi servise pînă aci drept instrument la exercitarea puterilor sale în organismul Va izbuti în cele din urmă acest partid să înfrîngă conservatorismul de clasă al
statului, - puteri cari ar fi trebuit să emane de la popor şi să rămînă pentru popor, unora, şi să înfrîneze democratismul exagerat al altora? - aceasta nu o putem şti,
dacă legile ar fi fost sincer aplicate. Majoritatea acestei * clase compusă din fiindcă nimeni nu are darul să prorocească faptele sociale; dar aceea ce putem
bărbaţi, pe cari selecţiunea i-a ridicat din păturile sănătoase // ale poporului, dar şti este că acest nou partid a corespuns unei mari necesităţi istorice. în adevăr,
cari nu au avut încă tăria morală ca să-şi creeze o viaţă / I politică nouă şi diferită în preziua înfiinţării acestui partid, politica ţârei noastre ajunsese la un maxim
de aceea a tradiţiunei boiereşti, formează astăzi, cu I I începere de la 24 ianuarie de instabilitate. Revoltele din 1907 sporiseră antagonismul dintre oligarhie şi
1908, un partid nou sub conducerea d-lui Take Ionescu. Acest partid nou se ţărani, şi în acelaşi timp distrusese coeziunea.claselor intermediare. Sus boierii
găseşte, ca tendinţe, pe calea de mijloc între partidele oligarhiei istorice, de o parte, şi boieriţi!, cu pumnii strînşi de furie, cerînd represiune; jos ţărani, smeriţi de
cari vor să guverneze ţara şi de aci înainte în virtutea dreptului de a avea dinastii de nevoie, dar cu ura în suflet; şi între ei cohorta zăpăcită a funcţionarilor, a
prim-miniştri în mijlocul lor, drept pe care ele l-au impus timp de 40 ani Coroanei; profesioniştilor, şi a tuturor celor înfeodaţi pînă aci oligarhiei cari nu ştiau de
şi partidele curat democrate, de cealaltă parte, cari fac cu desăvîrşire abstracţie de partea cui să treacă; unii făcîndu-se utili la represiune; alţii intrînd în rîndurile
rolul burgheziei culte, şi vor ca poporul să se guverneze prin el însuşi, adică prin agitatorilor; alţii cercînd să amăgească prin legi de ocazie pe revoltaţi. în aceste
reprezentanţi aleşi din rîndurile sale, fie după programul cunoscut al socialismului condiţiuni nenorocite se înfiinţa partidul cerut de echilibrul vieţii noastre
internaţional, fie după acel, mai puţin cunoscut, al poporanismului, sau al sociale, partidul menit să dea o coeziune, mai morală şi mai sănătoasă claselor
ţărănismului naţional. Faţă de cele două partide ale oligarhiei istorice, partidul cel intermediare şi prin aceasta să îndepărteze antagonismul între cei învrăjbiţi.
nou se diferenţiază prin tendinţa lui de a aplica legile fundamentale ale statului Organizarea lui deschise un cîmp de activitate pentru marea mulţime a acelora
nostru în acelaşi spirit larg şl drept în care ele au fost concepute de popoarele cari erau acum refractari la tradiţionala ordine impusă prin frică, şi totdeodată
apusene, de la cari noi le-am luat, şi în consecinţă partidul cel nou voieşte să nu destul de încrezători în ordinea care aveau s-o stabilească acei cari purtau în
elibereze instituţiunile şi funcţiunile politice, începînd cu aceea de prim-ministru, sufletul lor dorul răzbunării.
de sub jugul intereselor de familie, pentru a le reda pe de-a întregul poporului,
după principiul constituţional că toate puterile emană de la naţiune; iar faţă de
partidele curat democratice, socialiste sau ţărăniste, partidul cel nou se diferenţiază Dacă ar fi să privim din depărtare lucrurile acestea, iubite tinere, şi ne-am
prin aceea că el nu renunţă la capitalul social pe care îl oferă cultura şi experienţa pune întrebarea: căror clase sociale foloseşte în definitiv crearea noului partid?
clasei burgheze în opera ce i se cere de a constitui un guvern de ordine pentru - după o matură cumpănire ar trebui să răspundem, că în genere tuturor
binele tuturor. Cu un cuvînt: partidul cel nou este un partid conservator faţă de claselor, dar mai cu seamă claselor burgheze culte, şi indirect şi oligarhiei! în
partidele curat democratice, cari voesc de aci înainte să rupă cu tradiţiunea de a se adevăr, lichidarea stărei de anarhie din trecut se face cu preţul pierderei unor
lăsa conducerea politicei pe mîna claselor culte şi burgheze, şi partidul cel nou este privilegii din partea oligarhiei şi a claselor burgheze bogate, dar cu toate
în acelaş timp democrat faţă de tradiţia oligarhiei româneşti, care nu a cunoscut acestea lichidarea pe care o aduce partidul d-lui Take Ionescu nu distruge ci
pînă azi altă politică, în afară de aceea a conservării intereselor sale proprii. De aci întăreşte autoritatea claselor de sus, şi prin aceasta menţine şi ordinea admisă
şi numele de conservator-democrat care s-a dat noului partid. Numele acesta indică de societatea burgheză. Clasele de jos, adică acelea menite să constitue odată
principala ţintă pe care şi-a propus-o partidul condus de d.Take Ionescu, şi anume: şi odată partidele democraţii înaintate, nu au, prin crearea partidului d-lui Take
pe baza principiilor de ordine şi de autoritate admise de societatea burgheză Ionescu, decît un folos relativ, şi anume ele cîştigă vreme: fără partidul
conservator-democrat, partidele oligarhiei ar fi putut întinde represiunea mai
departe, şi ar fi făcut legi încă şi mai reacţionare în contra muncitorilor de toate
categoriile; aceea ce ar fi însemnat pentru aceştia prelungirea timpului de
22 23
CONSTANTIN RĂDULESCU-MOTRU
ÎN ZILELE NOASTRE DE ANARHIE. SCRISORI CĂTRE TINERI
aşteptare în starea lor de astăzi. Partidul conservator-democrat foloseşte întru atît
democraţiei înaintate, că o fereşte pe aceasta de loviturile directe ale oligarhiei. mai totdeauna reuşeşte. Priveşte numai alături, la vecini! Cum îşi freacă mîinile
Sub scutul democraţiei-conservatoare ajunge şi democraţia radicală, socialistă şi de bucurie oligarhia maghiară după urma frumoaselor rezultate pe care le dă
ţărănistă, să profite de oarecare drepturi prevăzute prin Constituţiune... Dar acei idealul naţionalist a unui Kossuth! Şi dincolo la vecinii ruşi, acelaşi lucru:
cari folosesc mai mult după urma creării partidului din jurul d-lui Take Ionescu, autocrata Rusie înainte de toate! Şi pînă şi în China acelaş lucru. Cînd
sunt precum ziserăm, tocmai acei din clasele de sus, adică membrii burghezii şi ai nedreptăţile şi furturile oligarhiei ajung prea cunoscute, atunci începe ca prin
oligarhiei. Aceştia pierd cîteva privilegii, e drept, şi cu deosebire pierd scumpul minune mişcarea sfîntă a boxerilor, care tinde la curăţirea imperiului ceresc de
privilegiu de a avea şi ei, alături de dinastia regală, de fiecare fracţiune cîte o toare indiscreţiunile corupţilor de Europeni. Aşa peste tot locul, iubite tinere, şi
dinastie de viziri, dar în schimb ei îşi asigură o neperturbată folosinţă asupra aşa negreşit trebuie să fie şi la noi. Cînd oligarhia noastră a simţit că i se duce
avutului lor cultural şi material, căci ei rămîn de fapt încă elita conducătoare a terenul de sub picioare, atunci ca prin minune a cîştigat teren propaganda
ţării. Programul partidului d-lui Take Ionescu corespunde în definitiv la soluţiunea xenofobă a istoricului N.Iorga, care se îndeletnicia pînă atunci cu adunarea
pe care ar fi trebuit să o adopte conştiinţa cinstită a orişicărui privilegiat al soartei, documentelor întru stabilirea genealogiei familiilor boiereşti, şi a
după revoltele din 1907 şi anume: abandonarea privilegiilor ilegale, pentru ca în economistului antisemit A.C.Cuza, care căuta pînă aci în zadar să găsească pe
schimb popu-laţiunea muncitoare să renunţe la tactica revoluţionară şi să cineva care să îl ia în serios. Acum ca prin minune, - minunile lui 1907! - fură
primească ordinea şi autoritatea societăţii burgheze. .- Şi cu toate acestea, luaţi amîndoi în serios. Le fură subscrise acţiuni pentru tipografia din Vălenii
iubite tinere, vezi ce se petrece astăzi în viaţa noastră politică! Ai crede că toată de Munte, şi ieşiră ca din pămînt apostoli pentru cruciada în contra trădătorilor
lumea şi-a pierdut capul! Cele două partide ale oligarhiei istorice, partidul de neam. Toţi nelegiuiţii fură bătuţi la stîlpul infamiei! Vînduţii jidanilor fură
conservator de sub şefia d-lui P.P.Carp şi partidul liberal de sub tutela familiei demascaţi: între ei, ce minune! nici un membru al oligarhiei! Iorga şi Cuza
Brătianu nu se dau în lături de a întrebuinţa orişice fel de armă în contra partidului constituiră apoi, dragă Doamne! un partid naţionalist-democrat; un partid cu
care vrea să asigure burghezii folosinţa legală asupra avutului ei în contra fruntaşi de aceia cari pot figura oricînd la alegeri drept candidaţi ai partidelor
revendicărilor exagerate ale populaţiunii de jos. Aceste partide par a-şi zice oligarhiei, şi cu trupe, - ce mai trupe viteze! - cari pot sparge oricînd geamurile
întocmai cuvintele nepriceputului din poveste: mai bine să vină după noi potopul redacţiunilor cari atacă pe vizirii oligarhiei!
decît să ne abandonăm scumpele privilegii care stăteau atît de frumos pe umerii Acestea sunt armele oligarhiei, iubite tinere, de peste tot locul. Acum înţelegi
vizirilor noştri! Mai bine să înceapă din nou focul la sate, decît să nu avem noi de ce ţi-am spus că n-ai nevoie decît de un moment pentru a le cunoaşte. Ţi-aş
dreptul să vedem alternînd la guvernul ţărei cei doi reprezentanţi ai oligarhiei fi putut spune că n-ai nevoie nici să fii în ţara românească pentru a le cunoaşte,
istorice! fiindcă ele sunt aceleaşi, la noi, în Ungaria, în Rusia, în China, şi pretutindeni
unde există o oligarhie care poate conta pe aliatul cel puternic: pe nemernicia
Şi armele întrebuinţate de partidele oligarhiei? Pierzi vremea un moment de
celor mulţi, cari se lasă a mai fi înşelaţi.
a le cunoaşte! Nu-ţi trebuie mai mult ca un moment, fiindcă ele sunt aceleaşi
cu acele întrebuinţate de oligarhia de peste tot locul, fie în Franţa, fie în
Germania, fie în Polonia, fie în Ungaria, fie în Rusia, fie şi în China! Partidele
cele noi cari dispută oligarhiei dreptul la guvern sunt toate partide corupte, şi Partidul democraţiei conservatoare este primul zăgaz serios pe care burghe-
vîndute străinilor! Naţionalismul sălbatic, sau Xenofobismul, iată suprema zia noastră cultă îl opune democraţiei revoluţionare şi tendinţelor exagerate de
armă a oligarhiei de peste tot locul! îndată ce se clatină puterea oligarhiei şi îşi nivelare ale sufletului slav, suflet ce ne înconjură şi în parte ne formează pe al
face loc încrederea poporului în drepturile sale, de îndată începe şi ţipătul: nostru. Acest zăgaz distrus, torentul democraţiei socialiste şi ţărăniste ne va
suntem ameninţaţi de străini! Ni se corupe şi omoară sufletul strămoşesc. inunda de toate părţile. Un al doilea 1907, nu va găsi armata trebuincioasă
Oligarhia ştie ce înseamnă şi ce rezultate dau aceste ţipete, fiindcă ea le-a pentru a potoli răscoalele şi şeful oligarhiei care va mai avea în gînd să zică:
practicat cu succes în diferite rînduri. Ţipetele acestea sînt un apel la aliatul cel «întîi reprimare şi pe urmă vom aviza», va fi nevoit să tacă, fiindcă cei mulţi de
puternic care a mai rămas încă de partea oligarhiei; ele sunt un apel la jos vor apuca să zică înaintea lui: mai întîi suprimarea celor bogaţi şi pe urmă
sentimentul fricei, şi la atavismul păstrat în sufletul poporului! Şi acest apel vom vedea!
Oligarhia totuşi face tot ce-i stă în putinţă ca să dărîme zăgazul pe care cursul
natural al vieţii noastre politice 1-a format înaintea ei pentru ca să o apere. Se
24
25
CONSTANTIN RĂDULESCU-MOTRU ÎN ZILELE NOASTRE DE ANARHIE. SCRISORI CĂTRE TINERI
agită; cheltuieşte bani şi muncă pentru a reveni iarăşi la frumoasele timpuri cercuri ale tineretului burghez? Şi are să se vorbească din ce în ce mai mult, cu
dinainte de 1907, adică la alternarea regulată la putere a celor doi şefi de cît va întîrzia lichidarea pe care este menit să o aducă noul partid conservator
partide istorice! Ce orbire! Dar, de altminteri, aceasta a fost în tot cursul democrat.
istoriei omeneşti politica oligarhiilor; ea a fost o politică oarbă! Oligarhiile, în
momentele supreme ale pericolului, n-au ştiut niciodată să aleagă între inter-
esele lor mari, permanente, şi interesele lor accesorii, ele au preferit totdeauna V
pe acele accesorii, înaintea acelora cari erau mari şi permanente. Mîndria de a
purta o uniformă sau de a avea un loc la masă alături de Suveran, Tatîrnat
totdeauna în judecata lor mai greu decît prevederea primejdii înaintea căreia se Am vorbit însă de ridicarea democraţiei socialiste şi ţărăniste ca de un
aflau. Aşa şi la noi. Mai de îndată se învoieşte boierul român cu ideea că are să pericol pe care ni-1 rezervă viitorul, dacă burghezia nu va şti să se concentreze
fie guvernat de un comitet de anarhişti ţărani, decît cu ideea că are să fie din vreme! Am avut oare dreptate? Pentru ce guvernul celor mulţi să fie un
guvernat de oameni ieşiţi din rîndurile burgheziei române, adică din rîndurile pericol pentru ţară, iar guvernul celor puţini şi luaţi din rîndurile claselor culte,
clasei care stătea odinioară cu o treaptă mai jos decît dînsul! Dacă este să se să fie un folos? Pe ce îmi fundamentez afirmaţiunile mele, cînd încerc să te
prăvălească ceva, să se prăvălească cu toţii şi cu totul, dar mîndria de boier să previn, iubite tinere, în contra guvernului celor mulţi?
rămînă neştirbită; aci se încheie toată înţelepciunea boierească! Pentru a fi cinstit, trebuie să-ţi mărturisesc că în afirmaţiunile mele se
Şi probabil, că dacă lucrurile vor continua să meargă cum au început, se vor amestecă, cum am eu însumi conştiinţa, o sumă de consideraţiuni de origine
prăvăli cu toţii şi cu totul. Izbînda partidului conservator democrat, deşi subiectivă. Am apucat să mă deprind cu ideea că între cultura burgheză şi
raţională, nu este însă sigură în mod necondiţionat. Ea depinde de multe organizarea statului este o legătură indisolubilă şi nu pot să fac abstracţie de
împrejurări. Noul partid este atacat azi cu înverşunare de oligarhia de sus, şi va influenţa pe care această cultură mi-a lăsat-o în minte: poate că aceasta şi
fi mîine atacat cu aceeaşi înverşunare de democraţia de jos, fiindcă aceasta din constituie cauza determinantă a preferenţii mele! Se poate. Dar trebuie să-ţi
urmă nu va şti, nu va voi să facă deosebire între oligarhia veche şi între mărturisesc că eu oricît aş încerca să fac abstracţie de rolul culturei pe care o
burghezia nouă. Apoi partidul cel nou va avea să mai lupte şi cu elementele are clasa burgheză, nu găsesc cu ce-aş putea-o înlocui mai bine.
cele rele din sînul său. Sunt cîţiva dintre cei intraţi în noul partid, cari păstrează De aceea rămîn partizan convins al partidelor cari se reazimă pe întocmirea
în sufletul lor deprinderile vechii oligarhii; aceştia înţeleg că menirea noului societăţii de astăzi. Dar pe tine, am eu dreptul să te pun sub aceleaşi influenţe
partid este numai să se substituie în foloasele pe care le aveau mai înainte ca şi mine? Am eu dreptul să te previu în contra idealului pe care ţi-1 faci tu
vechile partide istorice... Toate aceste greutăţi pot fi înlăturate, negreşit, dar despre o societate viitoare, în care cultura ar fi egal repartizată şi în care
pot fi înlăturate curînd, sau mai tîrziu; şi termenul acesta nu este indiferent. dreptul la guvernare l-ar avea orişicare membru al societăţii? Desigur că n-am
Dacă vor fi înlăturate mai tîrziu decît trebuie, atunci noul partid al burghezii nu acest drept. De aceea şi ziceam în prima mea scrisoare că la sfîrşit drumurile
va mai avea putere să împiedice torentul, pe care el era menit să-1 reţină şi să- noastre se pot separa. Eu deşi rămîn la convingerea pe care mi-o întemeiez pe
1 canalizeze înspre binele ţărei: la spatele lui se va ridica prea puternică ştiinţa pozitivă a timpului meu, adică pe aceea ce am apucat să ştiu despre
democraţie nivelatoare, pe care o cere sufletul slav, şi pe care o. cere înainte de sufletul oamenilor şi sufletul popoarelor, tu poţi cu toate acestea să mergi mai
toate chiar sufletul Românului neaoş, suflet deznădăjduit după atîtea secole de departe, şi poţi face credit ipotezelor pe care le afirmă unii oameni de ştiinţă
vexaţiuni. Cînd această democraţie nivelatoare va deveni puternică, atunci nu despre ceea ce va fi în viitor... Să-ţi impun convingerea mea n-am nici un drept.
se va găsi în ţara românească bărbat de stat, care după exemplul lui Take Cu toată separarea drumurilor noastre însă, o legătură sufletească trebuie să
Ionescu de astăzi să mai poată strînge în jurul său majoritatea elementelor rămînă între noi. Eu, partizan al politicei sprijinite pe cultura burgheză, sunt
răzleţe ale burghezii culte, pentru a le opune democraţii socialiste şi ţărăneşti, dator să nu uit că dreptul de a guverna al clasei burgheze este condiţionat de
căci în acel moment încrederea acestor elemente burgheze în idealul burghezii încrederea poporului, şi are ca fundament binele pe care acest drept îl aduce
va fi de mult dispărută. Această încredere, de altmintreli, a început să dispară poporului, iar tu, partizan al politicei burgheze sau partizan al unei alte politici,
chiar de pe acum. Unde se vorbeşte mai mult astăzi despre un partid ţărănist, şi eşti dator să te fereşti de a crede că defectele unui sistem de guvernare sunt
despre prefacerile pe cari le va aduce votul universal, dacă nu în anumite îndestul de probate prin defectele oamenilor cari vorbesc în numele sistemu-
26 27
CONSTANTIN RĂDULESCU-MOTRU
lui. Oamenii pot fi răi şi sistemul bun; oamenii pot fi neprevăzători şi sistemul
poate fi capabil să organizeze prevederea. Nu lua cuvintele oamenilor drept
expresiunea intereselor mari şi permanente ale neamului întreg. Şi înainte de
toate nu te lăsa prins, prin deşteptarea egoismului şi a atavismului tău, în
cuvintele oamenilor. Ridică-te, cînd va fi să hotărăşti, deasupra intereselor de
moment şi vezi dincolo de ce te îndeamnă să vezi apelul celor interesaţi. Atunci
pe înălţime va începe să se facă lumină în mintea ta, şi vei lua şi hotărîrea de
care nu vei avea să te ruşinezi mai tîrziu. PSIHOLOGIA CIOCOISMULUI
Ţara noastră trece prin zile de anarhie... Trece cîtă vreme în sufletul nostru
nu s-a făcut încă o lumină deplină asupra intereselor mari ce avem datoria să
apărăm! Trece, cîtă vreme, între realitatea sufletului nostru şi obligaţiunile Şi astăzi repetăm destul de des cuvîntul ciocoi, deşi la cîrma ţării nu mai sînt
culturei burgheze nu există un raport de reciprocitate pe care să ne sprijinim o veneticii nesăţioşi de odinioară, şi deşi poporul român întreg se bucură de
muncă rodnică şi cinstită. Aceea ce un gînd generos plănuieşte vine de-1 strică drepturi constituţionale... Dacă şi după dispariţia influenţei veneticilor, cu-
un gînd pătimaş ieşit din întunecimea egoismului. Aceea ce unul clădeşte, vine vîntul se întrebuinţează mai departe, este aceasta o probă că sufletul ciocoiului
altul şi dărîmă. Lucrul făcut la lumina zilei este nimicit la întunericul nopţei. trăieşte şi astăzi în mijlocul nostru, şi că el se recunoaşte, cu toate că s-au
Legenda Bisericei de la Curtea de Argeş, este legenda culturei româneşti din schimbat atîtea şi atîtea în dulcea noastră ţară? Desigur. Istoricii şi filologii ar
ultimii cincizeci de ani. comite o mare nedreptate să revendice numai pentru trecut existenţa ciocoiu-
lui: ciocoiul se răsfaţă şi astăzi; dacă n-ar fi, nu s-ar vorbi de dînsul, cum zice
înţelepciunea populară.
Dar şi pentru trecut, istoricii şi filologii ne dau puţine lămuriri asupra
ciocoiului şi ciocoismului. Filologii nu ştiu din ce limbă se derivă cuvîntul
ciocoi. Cihac îl socoteşte ca derivînd din slavoneşte. Philippide înclină, dim-
potrivă, să vadă în ciocoi o formaţiune onomatopee, prin urmare după dînsul
cuvîntul ne-ar aparţine, întocmai ca şi făpturile ce se desemnează prin el. O.
Densuşianu n-a avut ocazie să se pronunţe. Părerile filologilor celorlalţi sunt
împărţite: unii îl consideră ca derivat din turceşte; alţii din greceşte. Din
latineşte desigur că nu este. în sfîrşit, de la filologi plecăm cu prea puţine
cunoştinţe. Dar nici istoricii nu ne sunt mai darnici. Afară de rolul de împilator,
care se exemplifică în atîtea documente, nu ni se face nimic altceva cunoscut
din firea ciocoiului. Ciocoii luau biruri multe, şi bieţii oameni sufereau mult
după urma lor, aceasta este tot ce ne spun istoricii. Adică nu ne spun istoricii,
ci documentele istorice; căci de la un timp încoace istoricii s-au făcut foarte
comozi; ei lasă să vorbească documentele şi se mărginesc numai la funcţiunea
de corectori ai erorilor tipografice. Poate şi subiectul în sine este cam ingrat,
aşa că el nu este de natură să fixeze prea mult atenţia istoricilor. Ciocoiul a fost
un musafir nepoftit de locuitorii ţării; el s-a furişat pe neştiute în mijlocul
pămîntenilor, în aşa fel că nimeni n-a ştiut cînd s-a arătat primul ciocoi, deşi
28 29
CONSTANTIN RÂDULESCU-MOTRU PSIHOLOGIA CIOCOISMULUI
toţi au strigat în urmă: afară cu ciocoii! Şi acum iarăşi nimeni nu ştie precis: î Cele două tendinţe sunt capabile de progres, adică, ele se dezvoltă în decursul
părăsitu-ne-au ciocoii? Nu e dată cronologia precisă: nici la venire, nici la , timpului, atît în ceea ce priveşte cantitatea elementelor sufleteşti, cît şi în ceea
lăţire, nici la plecare; cum voiţi atunci ca istoricul să consacre un capitol din ce priveşte calitatea lor. Tendinţa imitaţiunei se rafinează cu timpul pînă ce
preţioasa sa ştiinţă pentru cunoştinţa ciocoiului? | devine simpatie socială; iar tendinţa spre distincţiune ajunge de la forma
Lipsiţi de concursul puternic al filologiei şi istoriei naţionale, rămîhe să ne egoismului primitiv pînă la forma cea mai nobilă a caracterului. Corespunzător
ajutăm, pe cît putem, cu datele pe care ni le procură literatura populară, şi, mai transformării tendinţelor, se transformă şi organizarea ierarhiei sociale.
ales, cu datele pe care le putem culege din tradiţiunea orală. Din aceste date, Plăcerea pentru distanţa socială - pathosul distanţei despre care vorbeşte
precum şi din analogiile pe care le întîlnim în istoria culturii altor popoare, Nietzsche - ajunge cu timpul satisfăcută în aşa chip ca pentru a avea-o unii, nu
vom încerca să reconstituim sufletul ciocoiului - căci un suflet a avut ciocoiul, mai este nevoie de durerea altora, a celor puşi la distanţă. Viaţa societăţilor se
cu toate jăletele bieţilor împilaţi! -vom încerca să ne explicăm ivirea şi cauzele îndreaptă de fapt, după asigurarea sociologilor optimişti, înspre o organizare,
grandoarei, precum şi a decadenţii sale în mijlocul poporului nostru. Este o în care fiecare membru îşi va avea satisfacţia de a se simţi ca o individualitate
sarcină grea, bine înţeles, şi nu pentru umerii noştri! Pînă ce însă geniile ţării deplină, deşi va beneficia, în acelaşi timp, de toate avantagiile pe care le oferă
vor găsi un moment liber ca să o treacă pe umerii lor - moment care va fi solidaritatea cu ceilalţi membri ai societăţii.
urmat îndată de apariţiunea cîtorva volume groase asupra cestiunei - fie-ne Intre însuşirile ierarhiei sociale şi calitatea tendinţei spre distincţiune este un
permis să anticipăm cu următoarele reflexiuni. Soarta îşi are cîteodată ironiile raport direct: minoritatea impune ierarhia care corespunde mai bine
sale: un suflet aşa de trufaş ca al ciocoiului nu putea găsi un mai modest sentimentelor sale de distincţiune. Genul de ocupaţiune practică pe care îl
interpret ca în scriitorul acestor rînduri. rezervă pentru sine minoritatea, oglindeşte în special sufletul acesteia: o
minoritate preocupată sufleteşte de problemele religioase, opreşte pentru sine
practica religioasă; o minoritate războinică îşi ia pentru dîhsa practica războiu-
lui; iar o minoritate de fire artistă, îşi opreşte practica artei etc; fiecare
minoritate face din ocupaţiunea care corespunde mai bine firei sale, un semn
Sociologii găsesc în natura omului două tendinţe fundamentale, pe care ei îşi de distincţiune, şi opreşte ca această ocupaţiune să mai fie luată şi de alţii,
bazează o explicaţie plauzibilă despre formarea diferitelor clase ale societăţii. adică de ceilalţi comuni muritori. Astfel sunt ocupaţiuni nobile şi ocupaţiuni
O tendinţă este aceea a imitaţiunei. „Nu este vietate pe pămînt mai înclinată vulgare, după cum sunt şi acei cari le practică; omul care se ocupă cu o muncă
spre imitaţiune ca omul, zice Schmoller. Omul se poate influenţa în toate inferioară rangului său se degrada, dar şi ocupaţiunea însăşi este degradată în
felurile de mediul în care trăieşte; el imitează gestul, gîndirea şi sentimentele momentul ce este îmbrăţişată de un om dintr-o clasă inferioară a celor care de
celor dimprejur, cum nu poate fsrce nici un alt animaf. Animalul, în genere, obicei o practică. Din această legătură ce se stabileşte între ocupaţiunea
este mai izolat, fiindcă n-are aceleaşi mijloace de comunicaţie cu semenii săi, practicată şi tendinţa de distincţiune, rezultă numeroase motive de progres
ca omul". A doua tendinţă este însă tocmai opusă imitaţiunei: este tendinţa spre pentru cultura omenească. Sentimentul de distincţiune, răsfrîngîndu-se în
individualizare. Fiecare om vrea să se facă mai distins decît pare, vrea să nu fie conştiinţe diferite, aduce după sine diferenţierea ocupaţiunilor practice, şi cu
în rîndul tuturor. Imitaţiune de o parte, distincţiune de altă parte; din aceste acestea dezvoltarea culturei: minoritatea inovează ocupaţiuni pentru sine, cari
două tendinţe se alcătueşte dinamica elementară a vieţii sociale. se răspîndesc apoi prin imitaţiune între cei mulţi. Aceasta este raţiunea şi în
Din lupta acestor două tendinţe rezultă, la fiecare popor, forma pe care o acelaşi timp acestea sunt foloasele ierarhiei sociale, după sociologi.
capătă ierarhia claselor sociale. Imitaţiunea constrînge la fuziunea individua-
lităţilor, şi, dacă ar fi fost numai ea, societatea ar fi ajuns de mult la o Şi acum să revenim la ciocoi.
uniformitate automată; dar tendinţa opusă sparge uniformitatea, separă pe „Cine poate da de nasul ciocoiului!" - zice poporul. „în România nu mai este
oameni în caste, în clase, în grupe, în persoane. Binecuvîntată ne această a de trăit!" exclamă la rîndul său ciocoiul, chiar din timpurile lui fericite!
doua tendinţă, căci fără ea n-am fi cunoscut diferenţierea socială şi nu ne-am Neîndoios, în sufletul ciocoiului predomină tendinţa de distincţiune, de care
fi regăsit, fiecare pe sine însuşi ca persoană, înlăuntrul societăţu. vorbeam mai sus. Ciocoiul suferă din contactul cu mulţimea. „Ii miroase
30 31
CONSTANTIN RÂDULESCU-MOTRU PSIHOLOGIA CIOCOISMULUI
ciocoiului". „I-a căzut nasul ciocoiului". „Ia nu mai face pe ciocoiul"... Aceste / Mmdru cu cei mici, ciocoiul este linguşitor şi tîrîtor cu cei mari... atestă apoi
locuţiuni, şi alte multe de felul acestora pe care le auzim şi astăzi, indică destul toţi istoricii. Prin urmare nici mîndria însăşi, ca sentiment consecvent, nu se
de clar nuanţa sentimentului de mîndrie exagerată. „Ce, te-ai făcut ciocoi?" susţine. Sufletul nebulos al ciocoiului începe acum să ni se dezvăluie ca plin
este suprema imputare, pe care un om din popor o poate aduce aceluia ce se de contradicţiuni! Şi cu toate acestea sufletul ciocoiului nu este nici nebulos,
leapădă de teapa sa. „Lumea este pe dos astăzi", obişnuieşte să strecoare nici plin de contradicţiuni. El urmează unei motivaţiuni logice ca sufletul
ciocoiul în conversaţia sa de salon, pentru a nuanţa ironic prezenţa celor ce nu orişicăruia dintre noi, numai trebuie să fim noi îndestul pregătiţi ca să-1
sunt de o seamă cu dînsul. înţelegem. Şi pregătirea aceasta o găsim pe de-a întregul tot în ştiinţa sociolo-
Această tendinţă de a se distinge, de a ieşi din rîndul celorlalţi, pune pe ciocoi giei. Evident, această ştiinţă devine din ce în ce mai indispensabilă.
pe aceeaşi linie cu reprezentanţii minorităţilor de elită, pe cari îi cunoaştem din In adevăr, fiecare dintre noi, care judecă asupra rostului de a fi a unei
istoriajculturii altor popoare. Dar asemănarea se opreşte la această trăsătură aristocraţii, şi prin urmare şi a rostului de a fi a ciocoiului, este înclinat să întrebe:
mai mult exterioară a sufletului. înarmaţi cu cunoştinţele pe care le avem „în ce scop" îşi afirmă aceştia superioritatea lor, şi de autoritatea cărui ideal îşi
despre reprezentanţii minorităţilor de elită de la alte popoare, dacă încercăm să leagă în special acesta din urmă pretenţiunile sale; căci fiecare dintre noi este
pătrundem sufletul ciocoiului, constatăm îndată că diferenţele între acesta şi obişnuit să judece şi pe alţii după sine însuşi. Fiecare dintre noi crede că
sufletul elitei sociale de aiurea sunt prea mari. Ciocoiul nu are o bcupaţiune activitatea omenească are un scop, care se recunoaşte şi se apreciază în urmă din
anume rezervată pentru sine, sau un anumit ideal pe care să-şi bazeze fapte; mentalitatea noastră de profesionişti burghezi nu poate concepe o activitate
drepturile sale de superioritate, cum au minorităţile de elită de aiurea. Ciocoiul practică fără scop, o profesiune joc, avîndu-şi scopul în sine însăşi. Sociologia
nu se crede a fi, nici cel mai indicat pentru preoţie, cum se credea aristocraţia însă tocmai de aceea este făcută, ca să ne ridice peste mentalitatea noastră prea
indiană şi egipteană; nici cel mai indicat pentru militărie, cum se credea şi se strîmtă, sau mai bine peste prejudecăţile noastre, fia ne arată că aceea ce noi
crede încă nobilul francez german; nici cel mai indicat pentru artă, ştiinţă etc: şi credem a fi cu neputinţă, se întîmplă totuşi, şi nu numai că se întîmplă, dar se şi
cu această lipsă de dragoste pentru o anumită ocupaţiune se uneşte încă şi lipsa explică în modul cel mai raţional. 11 întocmai cum sălbaticii iubesc podoaba
de dragoste pentru un ideal. Ciocoiul n-are lege, a observat de mult poporul; pentru că este podoaba corpului lor, şi nu fiindcă ea reprezintă vreo artă, tot aşa,
adică el nu vine să-şi sprijine drepturile sale pe o anumită credinţă sau ideal. El ne spun sociologii, sunt oameni cârî iubesc puterea, rangul sau înălţimea socială,
este ciocoi, fiindcă este ciocoi, pur şi simplu; nu fiindcă ar fi de o altă religie, pentru că acestea le dă lor o satisfacţiune imediată, iar nu pentru că ele ar mijloci
sau de o altă rasă, sau de o altă cultură, ca Românul. Adică, mai drept vorbind, realizarea vreunui scop: iubesc puterea pentru putere, şi nu pentru gîndul de a face
ciocoiul şi dacă este de alt neam, sau de altă cultură ca Românul, nu pe această ceva cu puterea. Este forma cea mai redusă pe care o îmbracă tendinţa spre
deosebire îşi reazimă el pretenţiunile sale. Ciocoiul poate fi de origine greacă, distincţiune; este j ' tendinţa rămasă în stadiul de joc.
sau de origine română, poate fi crescut în Grecia sau în România, aceasta nu Ciocoiul este din categoria acestor din urmă oameni. Pentru a-1 înţelege, trebuie
schimbă nimic din acel ce caracteristic în el; el este mîndru ca ciocoi, şi dar să ne dezbarăm de prejudecăţile pe cari ni le dă cultura timpului. Ciocoiul este
nicidecum ca Grec sau om cult. Această hjŢsăi de dragoste pentru o un adorator al puterii şi al rangului, indiferent sau independent de^coipuITa care ar
ocupaţiune, pentru un ideal, sau pentru un neam străin chiar, deosebeşte putea fi utilizată puterea şi rangul.JŞcopul lui nu trece dincolo de satisfacţia
fundamental pe ciocoi de aristocraţia tuturor celorlalte popoare, precum şi de imediată; el nu vrea puterea pentru a întrona idealurile | sale în organizaţiunea
aristocraţia noastră pămînteană, a vechilor boieri. Boierul român era mîndru de societăţii, nu; el vrea puterea pentru a se şti că o are el I şi nu alţii. Istoria şi
a fi preferit în cariera armelor; era mîndru de neamul său, adică de genealogia tradiţia populară ni-1 arată totdeauna astfel; „Scoală tu să ' stau eu"; „de[ce.iuşinu
sa; avea mîndria „unei legi", cum zice poporul. Pe boierul român îl poţi analiza eu"; aici se încheie toate raţionamentele ciocoilor, ori I de cîte ori îi întîlnhn
şi apropia sufleteşte în fiecare epocă a trecutului nostru, după ocupaţiunea şi agitîndu-se pentru a cîştiga graţia Domnului, sau pentru; a veni la cîrma Statului.
preferinţele sale; el este un produs direct al mediului nostru românesc, şi ca Acum înţelegem pentru ce mîndria faţă de cei mici se împacă prea bine în '
atare explicabil prin datele acestui mediu. Ciocoiul, dimpotrivă, pare că sufletul ciocoilor cu linguşirea faţă de cei mari. Amîndouă aceste sentimente
planează deasupra acestui mediu. El are motivaţiune specială pentru mîndria
sa, motivaţiune cu totul diferită de a celorlalte aristocraţii.

33
CONSTANTIN RĂDULESCU-MOTRU PSIHOLOGIA CIOCOISMULUI
se completau la dînşii în chipul cel mai explicabil. Mîndria şi linguşirea nu pot // stiră limba şi obiceiurile; se tăia dintr-o dată continuitatea cu tot trecutul nostru.
sta alături în sufletul care se valorează pe sine după norma unui ideal, dar în între cei de sus şi cei de jos se rupseră toate legăturile, afară de una: cei de sus
sufletul care este lipsit de ideal şi care caută numai o satisfacţie imediată, continuară a trăi din munca celor de jos, fără însă a mai da în schimb ceva pentru
aceste sentimente merg perfect de bine laolaltă. Linguşirea faţă de cei mari era ridicarea culturei acestora. Cei de sus nu mai cunoscură margini la atotputernicia
şi ea un titlu de distincţiune. Nu putea oricine linguşi pe cei mari, şi ciocoiul era lor; cei de jos nu mai avură în ce să-şi pună nădejdea. Autoritatea statului se
mulţumit că el poate fi înaintea altora. reduse la o singură pîrghie: frica. în ochii celor de jos, cei de sus sunt oameni cari
pot şi fac ce vor cu puterea lor, iar nu oameni, cari jl I fiind_superiori prin cultură,
au răspunderea acestei superiorităţi. Cine poate, face pentru el, şi nu dă seama nici
înaintea lui Dumnezeu - credea poporul. Cei de sus avură aceeaşi credinţă. Unde
nu este comunitate de cultură, nu este
Cu această caracteristică a sufletului ciocoiesc se împacă toate zicătoarele | nici reciprocitate de răspundere.
populare şi toate afirmările scriitorilor noştri. Nu este scriitor care să ni-1 arate Acesta fu un timp de răstrişte pentru poporul român. Samavolnicia plutea în
pe ciocoi, ca pe un om nesuferit, din cauza anumitelor sale credinţe religioase atmosferă şi pătrundea oarecum toate instituţiunile şi toate obiceiurile. Era
ori politice; sau pentru exclusivismul său de clasă socială. Ciocoiul se împacă timpul cel mai potrivit pentru ciocoi. Şi ei veniră nepoftiţi, ca toţi paraziţii: din
euforice credinţă şi în orice mediu, numai cu condiţie să-i fie lăsat lui primul Ţarigrad; din Grecia; din chiar ţinuturile ţării noastre. Ei umplură golul ce se
loc. El este omul care simte un fel de voluptate în exercitarea puterei, este făcuse între popor şi Vodă. Ei constituiră nobilimea „sui generis", de care se
încarnarea dorinţei de putere. Este pus, bunioară, să adune biruri, vai de simţea nevoie în acea vreme: curtezani faţă de cel de pe tron; împilatori faţă de
contribuabili; nimeni nu are milă înaintea lui! Este pus să judece şi să pră- popor, curtezani fără o politeţă înnăscută; împilatori fără a avea înfăţişarea de
pădească, vai de împricinaţi! Face administraţie? Lumea tremură. £iocoiul, cu tigrii. Şi la aceste condiţiuni dezastruoase se mai adaogă apoi şi frica de ziua de
un cuvînt, idolatrizează puterea, şi se crede predestinat ca să o exercite cu mîine. Vodă putea fi surghiunit la Ţarigrad de pe o zi pe alta şi următorul lui
toată energia. putea să nu mai aibe aceleaşi preferinţe. O situaţie intolerabilă din toate
Dinaceşte însuşiri sufleteşti, înţelegem pentru ce ciocoiul n-a fost niciodată, punctele de vedere. în istoria popoarelor nu găsim o elită socială pusă într-o
în trecutul ţării noastre, un doritor de reforme, sau un reacţionar convins, ci situaţie aşa de rea. în istoria popoarelor găsim totdeauna că dacă
totdeauna un profitor de onoruri şi mai ales de funcţiuni. Revoluţiunea de la \i nuj^a-siguran£a_pplitică, era totuşi forţa idealului pe care minorităţile de elită
1848 1-a surprins fără nici un crez politic, şi un asemenea crez el n-a avut /] se^pijineau. Dar_acMa_noi, nici siguranţă politică, nici ideal! Cum s-ar fi putut
niciodată. Crezul ciocoiului a fost rezumat totdeauna într-un singur cuvînt: oare susţine ciocoii, dacă n-ar fi avut ei cel puţin plăcerea pe care o dă exerciţiul
puterea. Se schimbau Domnii; se schimbau Statele care exercitau influenţă puterei? Copilul care torturează un pui de pasăre, simte o plăcere reală;
asupra ţării noastre; se schimbau pînă şi bazele culturei noastre; ciocoiul era cu criminalul care după ce pune în imposibilitate pe victimă de a se apăra, . o mai
toate de acord, întrucît el rămînea la putere. Boierii pămîntejujejştoveau prin şi torturează, simte o plăcere; sălbaticul care ia la ochi pe semenul său şi îl
sacrificiile făcute pentru anumite credinţe; oocoii, dimpotrivă, se în-grăşau, - omoară, numai în scopul de a vedea dacă arma lui e bună, simte o plăcere; simt
zic cronicarii vremei. Ei erau paraziţii decrepitudinei noastre politice, fiindcă plăceri toţi acei cari caută să cîştige admiraţia mulţimei prin energia gestului.
în urma acestei decrepitudini sporea arbitrariul puterei, şi în arbitrariul puterei Chiar s-ar putea zice: fiecare om are în sufletul său o mică înclinaţiune pentru
se găsea la largul său ciocoiul. asemenea plăcere; numai că la oamenii obişnuiţi această înclinaţiune întîmpină
în calea sa influenţa educaţiunei, care o derivă în altă direcţiune. Ciocoii se
găseau într-o ţară locuită de prea mulţi pui de pasăre; într-o ţară care invita
aproape la exerciţiul neţărmurit al puterii. Ei n-au făcut decît să urmeze acestei
invitaţiuni. Cu puterea pe care le-o punea la dispoziţie Statul, ei s-au jucat şi au
Timpul de grandoare al ciocoilor fu timpul domniilor fanariote. în acest timp abuzat. Ei au fost acrobaţii energiei.
se pulverizară toate bunurile noastre culturale; se necinsti biserica; seTîecin-
34 35
CONSTANTIN RĂDULESCU-MOTRU PSIHOLOGIA CIOCOISMULUI
j i-a luat locul, fiindcă acesta deţine puterea. Din cauza aceasta, Y face o politică
* personală în vederea funcţiunei pierdute. El se crede indispensabil pentru acel
* * loc, indiferent de voinţa sau încrederea alegătorilor. Din această cauză armele
lui de luptă în viaţa politică sunt intriga şi calomnia; aşa cum făcea şi vechiul
A trecut timpul domniilor fanariote, şi s-au dus ciocoii, jiar ne-au rămas ciocoi. Aceea ce rămîne neînţeles pentru Y, este curlfurc^ăţeriilor ţărei de a se
amintirile despre ei, dimpreună cu deprinderile lor; ne-a rămas ciocoismul. dispensa de serviciile lui. „Nu mă vor ei; dar îi voi eu pe ei!" cu acest
Ciocoismul fl întîlnim încă în viaţa politică; şi are aproape acelaşi caracter raţionament suntem în plin ciocoism.
ca şi ciocoismul vechi: frenezia puterii, lipsa de ideal şi dispreţul pentru Să venim acum la cazurile cele mai numeroase, acelea pe cari unii le şi au
mulţime. Cazurile cari îl ilustrează sunt multe; simţi chiar o greutate să alegi, exclusiv în vedere, atunci cînd vorbesc de ciocoism.
atît de multe sunt. Ciocoismul a fost o boală grea şi încă o boală naţională. In statele cu regim constituţional fiecare cetăţean are dreptul să ceară a fi la
Sunt cazuri în carTclocoismul se manifestă, la unii din compatrioţii noştri, de la cîrma statului, cu singura condiţie numai, ca să se mai găsească şi alţi cetăţeni
primele lorTnceputurî de activitate politică; sunt însă şi cazuri în cari ciocoismul care să sprijine cererea lui. A cere puterea este chiar o datorie cetăţenească,
se manifestă tîrziu, şi totdeauna surprinzător de brusc. Cazurile acestea din urmă întru cît ai pregătită încrederelTaltora în tine. Ciocoiul însă nu simte nevoia
sunt cele mai interesante, şi de aceea începem cu dînsele. Aşa, îmi permit să acestei de-a doua condiţiuni. El cere puterea, stînd pe saltea, fără să se
povestesc următorul, pe care fl cunosc de aproape. X este un profesor amabil şi cu îngrijească de cîştigarea încrederei altora. Lumea este datoare să ştie că el vrea
sentimente democratice; un băiat bun, cum i se zice în limbajul familiar. puterea; chiar dacă nimeni nu 1-a văzut la lucru. Oamenii ceilalţi încep cu
împrejurările politice îl aduc pe fotoliul ministerial; este ministru, poate peste funcţiuni mici, pentru a se ridica treptat la funcţiuni mari: acei cu dispoziţiuni
aşteptările sale. De la primele acte de om puternic, profesorul nostru se schimbă, de ciocoism însă, nu pot începe decît cu funcţiunile mari; ei sunt oameni
pînă a nu mai fi de recunoscut. Faptul de a semna în josul unei rezoluţii, şi de a se providenţiali. Ciocoismul se manifestă însă mai lămurit ca oriunde, în discuţiile
şti că împarte în dreapta şi stînga, cînd teroarea, cînd bucuria, 1-a făcut să cadă ca politice, şi anume în tonul şi argumentarea oratoriilor de întruniri publice. în
într-un fel de beţie; profesorul nostru avea plăcerea actului în sine, indiferent de aceste ocazii este o adevărată plăcere să pleci la vînătoarea celor atinşi de
consecinţe. Consecinţele puteau fi rele sau bune, nu importau. Principalul lucru ciocoism. îi recunoşti de la primele cuvinte.
pentru dînsul era să se ştie exercitînd puterea, şi să ştie şi alţii că de puterea lui Ciocoiul nu admite niciodată importanţa adversarului. El, fie într-un partid
depinde o lume întreagă. Rezoluţiu-nile luate nu urmau vreunui plan; ele se cît de puţin numeros, şi cît de neputincios, nu vorbeşte niciodată cu stimă de
schimbau continuu după dispoziţiile I de moment. Profesorul nostru nu şi-a pus partidul advers. Pentru el adversarii sunt ca pulberea pe care o ridică vîntul, şi
lămurit niciodată întrebarea dacă / prezenţa sa la minister avea vreun scop; prin care dînsul poate pătrunde cînd vrea! La gestul lui i se pare că priveşte o
singurul scop era să apuce şi ziua de [ mîine ca ministru. Dispreţul pentru opinia omenire întreagă. Sculaţi oameni buni şi din plaiuri şi din oraşe, fiindcă
altuia, şi pentru mulţime, în genere, â urmat de sine; el armoniza cu întreaga lui vorbesc eu! Sentimentul realităţii nu se poate împăca deloc cu ciocoismul.
stare sufletească. Toţi care i apropiau pe fostul coleg, pe noul ministru, aveau Cînd eşti atins de ciocoism vorbeşti ca din nouri: peste capul tuturor... Dis-
impresia acestei trans-i formări. Prietenul meu, dr.Marinescu, bănuia o deranjare preţuieşti toată lumea crezînd că astfel te impui tuturor! Şi_cînd cel atins de
în funcţiunile cerebrale. O deranjare era, bineînţeles; profesorul nostru era atins aScoism este descusut mai de aproape, asupra intenţiunilor sale, asupra
de ciocoism. programului său de guvernămînt, atunci firea sa mai întîi se revoltă; cum,
Un alt caz, dar care se întîlneşte mai des, este următorul: Y a îndeplinit odată trebuie şi un scop pentru ciocoi? în urmă însă răspunde: dar scopul este că voi
o funcţiune publică prin încrederea alegătorilor, sau prin încrederea unui să fiu la putere şi să îmi arăt energia. Acei atinşi de ciocoism nu văd în lume
partid. Cînd încrederea încetează, urmează de sine să înceteze şi funcţiunea. decît trosnetele energiei.
Aşa judecă omul obişnuit cu regimul constituţional. Dacă este un motiv de a Ciocoii, în politică, sunt ca zapciii în administraţia de odinioară. Alţmintreli
duşmăni pe cineva pentru această încetare, atunci acest cineva este alegătorul, sunt oameni cinstiţi.
sau partidul care îţi ridică încrederea. Aşa ar fi judecata omului raţional. Omul
predispus la ciocoism judecă însă altfel. El duşmăneşte exclusiv pe acel care
36 37
PSIHOLOGIA INDUSTRIAŞULUI
PSIHOLOGIA INDUSTRIAŞULUI multe probabil, decît se presupune la prima vedere. Sunt chiar oameni de
ştiinţă care susţin că între reprezentanţii aceleiaşi bresle din diferite ţări sunt
mai multe asemănări decît între reprezentanţii diferitelor bresle din aceeaşi
ţară. Adică, asemănarea produsă prin genul comun de ocupaţiune, biruieşte
adeseori asemănarea produsă prin comunitatea de origină.
Oricum ar fi de altmintreli, industriaşul român este bine să cunoască pe
alterul său de aiurea. O argumentare mai îndelungată este de prisos.
îndemnul spre carierile industriale formează astăzi un punct însemnat din I
programul mvăţămîntului nostru public. In ultimii ani, el a fost practicat de
toţi oamenii politici, fără deosebire de partid. Toţi văd în îndrumarea tinerei
generaţiuni spre carierele industriale, un profit pentru ţară; mai mult încă: o Să examinăm aşadar care sunt tendinţele şi ideile caracteristice care compun
asigurare pentru viitorul acesteia. tipul sufletesc al industriaşului de aiurea şi să începem prin a descrie natura lui
în consecinţă, s-a lucrat, pe cît s-a putut, pentru realizarea acestui îndemn. expresivă, adică manifestările externe sub care sufletul lui ni se prezintă
S-au creat şcoli practice de artă şi meserii de diferite grade; s-au încurajat toate ochilor.
începuturile iniţiativei particulare spre acelaşi scop. în liceu s-a dat posibilita- Tipul industriaşului este uşor de recunoscut în mijlocul unei societăţi.
tea unei pregătiri mai solide pentru şcolile superioare de specializare. în sfîrşit, Nervozitatea înfăţişărei lui izbeşte de la prima vedere. Industriaşul se agită;
Universitatea este pe cale de a se transforma, catedre de ştiinţe aplicate s-au cere informaţiuni; e de o extremă curiozitate; iubeşte tot ce este nou; urăşte
înfiinţat. Alte catedre noi sunt aşteptate. Avîntul este pornit. Să sperăm că el se rutina. Dar nervozitatea sa nu este bolnăvicioasă. Un nervos bolnav alături de
va susţine şi că va da roadele dorite. dînsul este uşor de deosebit. Nervozitatea industriaşului este un efect al
Peste cîţiva ani, 10-20 cel mult, vom avea o seamă de tineri formaţi pentru tensiunei involuntare exagerate. Privirea sa este cercetătoare. Atenţiunea sa se
carierile industriale. Sufletul nostru naţional se va îmbogăţi atunci cu Un menţine încordată. La bolnav nervozitatea se traduce prin semne contrarii.
caracter nou: acela pe care îl va aduce tip"ul industriaşului român. Privirea bolnavului este vagă, iar atenţia capricioasă. O confuziune între ei este
în adăstarea lui să facem puţin cunoştinţă cu tipul industriaşului din ţările uşor de evitat.
unde industria este destul de dezvoltată. Să examinăm alcătuirea sufletească a Mai uşoară este confuziunea între industriaş şi bine cunoscutul sportman. Şi
acestuia, tendinţele şi ideile sale caracteristice, cu un cuvînt, psihologia sa; nu acesta se agită, şi acesta este curios. înfăţişarea unui sportman are într-însa
cu intenţia de a pune în evidenţă un model de imitat; - căci tipurile sufleteşti nu apoi şi acea nervozitate virilă, pe care o are înfăţişarea industriaşului. De multe
se pot niciodată imita cu succes; - ci pentru a servi educaţiunei viitorilor noştri ori chiar, tensiunea voinţei unui sportman întrece, ca manifestare externă, pe
industriaşi, prin descrierea unui model cu care ei au să fie mai mult sau mai aceea a unui industriaş. Un automobilist, un jucător la curse, un excursionist
puţin înrudiţi. Evident, industriaşul român va avea caracterul său specific tirolez, un vînător etc, în anumite momente ale lor au o înfăţişare cvazi-eroică.
alăturea de cel străin; aşa precum funcţionarul, profesorul, inginerul etc. de fel Industriaşul pare atunci ca un mic bolnav pe lîngă dînşii...
români, se deosebesc de acei de aceeaşi breaslă, din alte ţări. Naţionalitatea îşi Dar confuziunea este totuşi numai trecătoare. Un sportman se deosebeşte de
păstrează în toate şi peste tot drepturile sale. Nu mai puţin însă, cu toată un industriaş prin multe şi adînci diferenţe. înainte de toate, înfăţişarea unui
deosebirea dintre ei, între industriaşul român şi cel străin vor fi multe elemente sportman prezintă prea dese intermitenţe. Tensiunea prea încordată şi apatia
comune, din punctul de vedere al alcătuirei lor sufleteşti - în tot cazul, mai vădită alternează de la un moment la altul. Activitatea de sport este asemănă-
toare jocului, în anumite momente ea atinge culmea tensiunei, dar curînd după
aceea nivelul său scade şi ajunge jos de tot, întocmai ca şi intensitatea plăcerei
la un joc care sfîrşeşte. Sportul poate da cel mult, pentru cîteva momente,
38 39
CONSTANTIN RADULESCU-MOTRU PSIHOLOGIA INDUSTRIAŞULUI
iluziunea unei activităţi virile. în aceste momente confuzia este cu putinţă. în această privinţă suntem mai precis informaţi. Istoria culturei omeneşti ne
Pentru a o evita însă, este destul să prelungim cercetarea noastră un timp mai prezintă toate datele de cari avem trebuinţă.
îndelungat. Atunci totdeauna confuziunea între un sportman şi industriaş dispare. Activitatea industrială este vechia în omenire, dar tendinţele şi ideile care
Prin alte cîteva caractere, tipul industriaşului se aseamănă apoi cu tipul omului compun sufletul industriaşului din zilele noastre sunt relativ noi.
de ştiinţă şi tipul artistului în genere. Dar nu mai mult ca şi cele precedente. în vechime, oamenii credeau că invenţiunile sunt toate datorite zeilor. De
Omul de ştiinţă are simţurile cultivate înadins pentru a prinde şi utiliza cele mai multe ori aceste invenţiuni, în loc să fie utilizate în viaţa practică, ele
noutăţile. Atenţiunea şi voinţa încordate. Artistul, de asemeni, este iubitor de I erau consacrate cultului religios. Astăzi încă în templele budiste de prin
inovaţii şi duşmanul rutinei mai mult decît oricine. Nervozitatea sa este continuă şi ; Japonia şi Thibet se găsesc o mulţime de instrumente întrebuinţate pentru cult
virilă adeseori. Cu toate acestea, distincţiunea se păstrează între aceste două tipuri (şi în special cităm între dînseie roata pentru rugăciune), care cu toate, în
şi acela al industriaşului. realitate, sunt nişte vechi invenţiuni industriale.
înfăţişarea omului de ştiinţă este mai liniştită. Activitatea sa este mai regulată, Din vechime pînă astăzi, s-a schimbat însă foarte mult mentalitatea ome-
mai canalizată decît a industriaşului. Gesturile care o exprimă au o coordonare nească, mai cu seamă în ceea ce priveşte aprecierea relativă la natura şi rolul
proprie, uşor de recunoscut. Uşor de recunoscut sunt şi gesturile sufletului de invenţiunilor.
artist faţă de acelea ale industriaşului. Omul de ştiinţă şi artistul îşi trădează prin Omul are acum mai multă încredere în puterile sale. El îşi revendică dreptul
înfăţişarea lor externă atitudinea specială din care privesc lumea înconjurătoare. de a inventa şi de a aplica după voie invenţiunile în viaţa practică. După urma
Atitudinea lor teoretică şi contemplativă restrînge comunicativitatea cu acei acestor invenţiuni el aşteaptă cu încredere îmbunătăţirea traiului său. Modestia
dimprejur sau, cînd comunicativitatea se stabileşte, ea este parţială şi condusă de odinioară a făcut loc prezumţiunei.
într-o anumită direcţiune. Industriaşul din contră, trăieşte în deplină actualitate. Această schimbare nu s-ar fi putut dobîndi însă, dacă nu s-ar fi schimbat şi
Curiozitatea lui se îndreaptă în toate direcţiunile. Gîndul şi fapta sa merg modul de producere al invenţiunilor. Principala schimbare este chiar aceasta
deopotrivă înaintea gîndului şi faptei celor dimprejur. Industriaşul nu cunoaşte din urmă. Din ea decurge, ca o consecinţă naturală, acea dintîi. Asupra ei
momente de distracţiune, atît de caracteristice în ţinuta omului de ştiinţă şi a trebuie să ne oprim dar ceva mai mult.
artistului. Pentru el totul pare a avea un interes imediat. Vorbirea sa n-are logica Primele invenţiuni pe care le-a cunoscut omenirea au fost datorite întîm-
pe care o mtunim în vorbirea omului de ştiinţă, nici coloritul pe care îl are plării. De aceea poate ele au şi fost atribuite zeilor. Invenţiunile din zilele
vorbirea artistului; dar în schimb ea întruneşte la un loc ambele calităţi. Este ide o noastre sunt datorite unor cercetări conştiente şi urmărite după un plan
logică mai puţin abstractă şi de un colorit mai puţin subiectiv. Ea este întotdeauna metodic.
extrem de interesantă. Aceste cercetări conştiente, conduse după un plan metodic, constituesc o
în rezumat înfăţişarea industriaşului este aceea a omului care voieşte să impună bună parte din aceea ce se înţelege astăzi sub numele de ştiinţă.
şi să captive totodată. In dezvoltarea ştiinţei stă miracolul schimbării de atitudine pe care a luat-o
omul faţă de zei şi natură.
In adevăr, nu e concepţiune mai ademenitoare pentru a pune la încercare
II încrederea omului în puterile sale, de cum este aceea a ştiinţei.
Pentru ştiinţă, natura externă se despică într-o mulţime de fenomene ele-
mentare, care toate urmează unor legi constatate. Fiecare serie de fenomene
Cam astfel ni-1 prezintă literatura pe industriaşul din ţările apusene. Un tip nou şi este grupată sub o lege mai generală, prin mijlocirea căreia se cunoaşte ordinea
cu multe variante individuale. de succesiune a fenomenelor coprinse sub dînsa. Orice fenomen se poate
Să examinăm acum care sunt tendinţele şi ideile care animează această prevede, fiindcă fiecare este legat de celelalte ca într-un lanţ. Fenomenele din
înfăţişare externă. Să cercetăm sufletul lui însuşi. diferite grupe nu sunt nici e!c străine unele de altele. Legile generale, care le
grupează, se subsumează şi ele la rîndul lor altora şi mai generale; aşa că, din
toate se formează un singur lanţ de succesiune, în care fiecare fenomen îşi are
40 41
CONSTANTIN RĂDULESCU-MOTRU PSIHOLOGIA INDUSTRIAŞULUI
ordinea sa. în limbajul ştiinţei se zice: fiecare fenomen este o verigă din lanţul I forma de animale sau de organe omeneşti. Mintea lor nu se putea emancipa j
de succesiune al manifestărilor energiei universale. Legile ştiinţifice fixează de vechea concepţie antropomorfică. Activitatea lor industrială ei nu o puteau j
modul şi cvantumul de transformare al unora în altele. Fiecare se poate prevede, concepe decît după modelul pe care u oferea activitatea animalelor din
fiindcă fiecare este determinat cauza! de condiţiunile în care se produce. f Mma experienţa restrînsă a vieţei de toate zilele.
omului n-are să creeze nimic; ea n-are decît să dirijeze fenomenele , natureî7|i Numai cînd progresul ştiinţei aduse înlocuirea vechei metode descriptive şi
"acestea singure aduc rezultatul dorit. Greutăţile se vor ridica şi fără ca umerii subiective, cu metoda nouă genetică, tehnica omenească îşi luă avmtuljhişjyru-
omului să intervină, dacă mintea acestuia va şti numai să dirijeze fenomenele mentele industriaşilor pierdură forma animalelor sau a organelor omeneşti.
elementare ale expansiunei gazelor sau ale electricităţii. Transporturile se vor Maşinile nu se mai numiră după nume de animale. Ele deveniră încetul cu
face pe apă şi pe uscat prin mijlocirea aceleiaşi direcţiuni date forţelor naturei. încelul aceea ce sunt şi astăzi: aparate de coordonare a forţelor elementare ale
Obiectele necesare ale vieţei se vor lucra în fabrici. Aci omul va da direcţiunea, naturei în vederea dobîndirei unui efect practic.
iar munca brută o va face vaporul sau electricitatea încătuşate şi silite să se în acest nou stadiu ştiinţa se găseşte de aproape două secole. Acest nou
transforme după lanţul cauzal pe care omul îl ormduieşte singur... stadiu este prielnic înainte de toate, industrialismului. Concepţiunea ştiinţei de
Acestea sunt promisiunile ştiinţei. Omenirea le ascultă şi le urmează cu astăzi est concepţia teoretică pe care o are orişice industriaş despre natură.
punctualitate de mai bine de două secole. Dar această concepţie nu este patrimoniul său exclusiv. Omul de ştiinţă are
In mare parte adeverindu-se, cum n-ar fi ademenit ele încrederea în forţele despre natură aceeaşi concepţie. Diferenţa între ei este totuşi destul de
omeneşti? accentuată.
In secolul ce trecu, mai ales, promisiunile ştiinţei se multiplicară peste Omul de ştiinţă se mulţumeşte cu concepţia teoretică a ştiinţei şi nu ur-
măsură. In secolul nostru ele continuă cu acelaşi succes. Asistăm pe fiecare an măreşte aplicaţiunile sale practice. Sufletul său este satisfăcut, cînd funcţiunile
la minunile care rezultă după urma cercetărilor metodice conduse de oamenii intelectuale au prins în reţeaua judecăţii firul cauzal al fenomenelor. Cîştigul
de ştiinţă. Analiza asupra naturei pătrunde din ce în ce mai adînc, apropiin-du- practic care s-ar putea trage în dirijarea acestor fenomene, nu-1 tentează; sau,
se de găsirea celor mai elementare fenomene. Şi cu cît această apropiere se mai bine zis, el nu-1 socoteşte de aceeaşi importanţă cu înţelegerea însăşi
face, cu atît şi sfera de aplicaţiune a tehnicei omeneşti se întinde. Asupra teoretică. Omul de ştiinţă se mulţumeşte cu coordonarea şi dirijarea fenome-
fenomenelor elementare directiva omului este mai exactă şi mai sigură. nelor naturei pe care le obţine el prin mijlocul instrumentelor de laborator.
înainte cu două secole, dacă ştiinţa nu făcea aceleaşi promisiuni, şi tehnica nu Industriaşul nu-şi are mulţumirea numai într-atît. Sufletul său găseşte în
profita după urmele ei, cauza era tocmai că direcţiunea sa nu era înspre găsirea concepţia teoretică a ştiinţei mai mult un îndemn decît o mulţumire. El
legilor care guvernează elementele naturei. Ştiinţa se mărginea la descrieri urmăreşte aplicaţiunile practice ale ştiinţei. Instrumentele sale de laborator
generale şi metafizice asupra obiectelor sau fenomenlelor totale ale naturei. Cei sunt maşinele industriale, sunt fabricele. Iar rezultatul activităţii sale îl găsim
vechi descriau focul, apa, aerul şi pămîntul şi speculau asupra legilor care pe piaţa comercială a lumei.
regulau combinarea acestora. Ce rol putea însă să aibă mîna | omului în dirijarea într-o privinţă însă, mecanismul funcţiunilor sufleteşti ale industriaşului şi
unor fenomene aşa de complexe? Niciunul, negreşit. De : aceea influenţa asupra ale omului de ştiinţă se aseamănă pînă la identitate. Şi anume: aceeaşi îndîrjire
lor era lăsată pe seama zeilor. în continuarea muncii începute o constatăm la industriaş ca şi la omul de
Mai tîrziu, descrierile metafizice cedară locul descrierilor mai exacte şi mai ştiinţă. Unul şi altul nu cunosc starea sufletească, aşa de mult cunoscută altora,
minuţioase, dar aplicaţiunile lor în practică erau încă anevoioase. Concepţiu- de a fi sătui de muncă. Pentru omul de ştiinţă cît şi pentru industriaş nu există
nea pe care o da ştiinţa despre natură era încă subiectivă. Omul nu vedea un capăt al activităţei. O. cercetare ştiinţifică atrage pe alta; o invenţiune
posibilitatea adaptării fenomenelor naturale la trebuinţele vieţei practice. Iar industrială dechide noi perspective. Sfîrşitul nu se zăreşte niciodată. Veşnica
atunci cînd necesitatea îl obliga, el copia pur şi simplu fenomenele totale ale goană, la omul de ştiinţă ca şi la industriaş, după mai bine, mai perfect...
naturei. Astfel, primii mecanici, primii industriaşi dau instrumentelor lor De aci nervozitatea industriaşului de care vorbeam mai sus.
Artistul în această privinţă este mai fericit. Opera sa îşi găseşte sfîrşitul în
sine însăşi. O operă bună de artă este o operă perfectă.
42 43
CONSTANTIN RĂDULESCU-MOTRTJ PSIHOLOGIA INDUSTRIAŞULUI
Industriaşul ca şi omul de ştiinţă nu cunosc mulţumirea pe care o sugerează exactă, copiată după realitate. Cerinţele fiecăruia el le cunoaşte şi caută să le
iluziunea perfecţiunei. Ei sunt condamnaţi la o veşnică agitare. satisfacă.Jndujţriaşul francez...crede .dinjjQntră,pe toată lumea după chipul şi
asemănarea sa. El trimete la toţi aceleaşi produse industriale. JProdusele sale
sunt în cele mai dese cazuri superioare şi cu toate acestea desfacerea lor se
Iii operează cu dificultate. Nu sunt potrivite gustului public. Elejsunt prea superi-
oare sau prea inferioare, după ocaziuni. Industriaşului francez, cu un cuvînt,
îilipseşte abilitatea.
Natura este aşadar, pentru industriaş, un complex de fenomene elementare Abilitatea însă nu consistă în altceva, decît in larga aplicare a concepţiunei
în care omul poate să introducă o direcţie voită în vederea atingerei unui efect ştiinţifice asupra întregei naturi: asupra celei morale ca şi asupra celei mate-
practic. riale. Această abilitate este indispensabilă oricărui industriaş care vrea să
Pînă unde se întind însă marginile acestei naturi? reuşească. Acei care reuşesc o au.
Pentru unii industriaşi marginile acestea nu merg mai departe de natura Prejudecăţile morale nu constituiesc o piedică pentru aceştia. Coate que
propriu-zis materială, adică de natura ce înconjoară domeniul societăţii şi coate, fabrica trebuie să funcţioneze, firma trebuie să învingă.
moralei omeneşti. In acest din urmă domeniu, industriaşii aceştia nu văd Cumpărătorul trebuie să fie constrîns să-şi deschidă punga. Şi constrîngerea
posibilitatea să-şi aplice concepţia lor. Societatea şi morala sunt pentru dînşii cum poate fi operată pe cale paşnică, dacă nu prin apropierea sufletească a
nişte alcătuiri supranaturale, în care voinţa nu are să se amestece. producătorului de cumpărător, prin stimularea gusturilor şi apucăturilor cum-
Aceşti industriaşi nu sunt însă dintre acei cari au succes. Acei cari au succes părătorului? Acesta din urmă, ca şi obiectele celelalte ale naturii, este o
nu cunosc asemeni restricţiuni. fortăreaţă care trebuie forţată să se predea. Predarea se obţine prin aceeaşi
Domeniul social, ca şi domeniul moral, se subsumează concepţiunei gene- strategie. Despici aceea ce era unit; studiezi modul de funcţionare a elemen-
rale schiţate mai sus. Industriaşul care nu ţine seamă de acest adevăr este telor; coordonezi şi dirijezi apoi cursul vieţei elementelor înspre efectul ce
condamnat să se prenumere mai curînd sau mai tîrziu între cei zdrobiţi de doreşti să obţii.
concurenţa celor mai bine pregătiţi. Aşa procedează industriaşul făcut pentru succes. El are mintea limpede şi
Un exemplu ni-1 oferă în această privinţă învingerile suferite pe piaţa comer- inima liniştită. Voinţa sa nu se subtilizează în speculaţiuni abstracte, cum se
cială de industriaşul francez faţă de industriaşul german. Industriaşul german întîmplă la omul de ştiinţă pură; nici nu se consumă în salturi inegale cum se
pare că a înţeles mai înainte decît industriaşul francez, că lumea morală poate fi întîmplă la sportman; voinţa trebuie să aibă un curs regulat şi veşnic gata a
şi ea dirijată, şi că omul care cunoaşte legile ei, îşi face mai uşor un drum spre învinge obstacolele ce-i ies în cale.
reuşită, decît acela care le nesocoteşte. în consecinţă, industriaşul german Sufletul industriaşului este ultimul produs al culturei moderne. în el se
studiază gusturile şi obiceiurile popoarelor în mijlocul cărora el gîndeşte să-şi regăseşte întreaga fire a acestei culturi: energia intensivă; tendinţa spre domi
vîndă produsele fabricei sale. Toate cusururile şi presupusele calităţi morale sunt nare; nervozitatea care susţine o muncă fără preget...
studiate. Un popor este mai cult, altul mai sălbatic; unui popor îi place luxul
ieftin şi sclipitor, altuia lucrul durabil şi de valoare. Industriaşul german are
marfă pentru toate gusturile. Fiecare popor care intră în contact cu dînsul este Este acesta un suflet simpatic?
judecat şi cumpănit. Sufletul social este analizat - după sfatul compatriotului său, Da şi nu, după cum este criteriul moral al aceluia care răspunde.
A.Bastian, care a recomandat, de mulţi ani înainte, înfiinţarea I catedrelor de în orice caz, el este sufletul pe care noi Românii trebuie să-1 cunoaştem mai
psihologie etnografică pe lîngă toate Universităţile - şi astfel, după ce analiza de aproape. Căci de el ne izbim mai adeseori. El este împuternicitul legal şi
sufletului social al străinului este făcută, diagnoza înclinaţiu- 1 nilor fiecăruia nelegal al mult doritei culturi apusene. Lui trebuie să plătim vamă, înainte de a
stabilită, industriaşul german porneşte o marfă potrivită. Pentru un asemenea ajunge să facem cunoştiţă cu aceasta din urmă.
industriaş nu există întîmplare şi noroc. El păşeşte pe baza unui plan Dacă e sufletul industriaşului simpatic sau nu, acesta este un lucru secundar.
ştiinţificeşte bine alcătuit. In mintea lui fiecare popor îşi are fizionomia El este o forţă şi acesta este lucrul principal.
44 4^
La E D I T U R A A N I M A au mai a p ă r u t :

CUPRINS V. Gozman şi A. Etkind


DE LA CULTUL PUTERII LA PUTEREA OAMENILOR
• o analiză excepţional de inteligentă, exactă, subtilă, foarte lucidă, a „psihologiei
conştiinţei politice" Universul cărţii, nr.4, aprilie 1991
• carte de maximă actualitate în ţările care vor să iasă de sub teroarea totalitară
în zilele noastre de anarhie. Scrisori către tineri ... 5 Dreptatea, 23 martie 1991
Constantin Rădulescu-Motru SUFLETUL NEAMULUI NOSTRU. CALITĂŢI BUNE
Psihologia ciocoismului...............................................29 ŞI DEFECTE
Psihologia industriaşului.............................................. 38 • reeditarea unui volum din Biblioteca „Lumen", al cărei scop era „de a populariza
micile CAPODOPERE ale celor mai mari scriitori străini şi români"
Gustave Le Bon PSIHOLOGIA
MULŢIMILOR
• traducerea unei cărţi care a apărut pentru prima oară în tălmăcire românească /.../,
/o carte/ mult citită şi citată în cercurile sociologice, inclusiv la noi. /.../ Interesul
acestei cărţi poate fi, acum, la noi, important şi merită citită şi chiar /.../ recitită
România literară, nr. 35, 29 august 1991
Alexandru Aurel S. Morariu IULIU MANIU. TREI DISCURSURI
• o carte ce trebuia să fie intitulată „Iuliu Maniu în Parlamentul de la Budapesta"
deoarece prezintă în contextul lor istoric şi reproduce discursuri ţinute în anii
1906-1910, în apărarea drepturilor românilor din Transilvania acelor vremi
Elena Siupiur
SIBERIA DUS-ÎNTORS, 73 DE RUBLE
• cea mai emoţionantă pagină beletristică scrisă pînă acum despre calvarul unei
populaţii care a fost dislocată în masă din ţinuturile ei de baştină şi deportată în
Siberia /.../ un roman al mărturiei, un roman al acuzaţiei, un roman al adevărului
privind istoria noastră contemporană, singular în felul său în peisajul literar actual
Adevărul, 13 iulie 1991
• o carte despre puterea de a rezista, despre vieţi pierdute şi supravieţuiri înstrăinate
/.../o carte gravă, tristă, însă necesară, o meditaţie despre istorie şi despre morală,
scrisă cu luciditate, dar şi sentimentală, despre o parte din istoria neamului
românesc Universul Cărţii, nr. 10, octombrie 1991
Mihail Bulgakov
OUĂLE FATALE. DEMONIADA
• Două nuvele scrise de faimosul autor al romanului Maestrul si
Margareta, impecabil traduse, nuvele ce nu au putut fi publicate
integral pînă acum în România, apar într-o ediţie festivă,
ilustrată de maestrul Marcel Chirnoagă, cu ocazia centenarului
naşterii lui Mihail Bulgakov. Universul Cărţii, nr.
10, octombrie 1991
• una din cele două ediţii Bulgakov apărute în anul centenar la
Bucureşti /cu/ ilustraţie de cea mai bună calitate

Cotidianul, 9 decembrie 1991

A c e s t e c ă r ţ i p o t fi
c o m a n d a t e la E d i t u r a A n i m a , CP.
3 4 - 3 1 , 70311 B u c u r e ş t i
AţS-0 fi / .^sw .7
56 LE'
Imprim
at la

TIPo
grafia
EDitu
rii
ANi
ma
ianuarie
1992

S-ar putea să vă placă și