Litera noastră

Evenimente, oameni, idei

Preşedintele Tudorel Tupiluşi,

delegat la
Conferinţa privind Obiectivele de Dezvoltare Durabilă

În data de 3 martie 2018, Tudorel Convenţiei ONU privind drepturile

Tupiluşi, preşedintele Asociaţiei persoanelor cu handicap (CRPD)
Nevăzătorilor din România, a participat la reprezintă o contribuţie excelentă la
Bruxelles, ca delegat al Consiliului activitatea Comisiei Europene în acest
Naţional al Dizabilităţii din România, la domeniu", a declarat Frans Timmermans.
Conferinţa privind Obiectivele de
Dezvoltare Durabilă (SDG), eveniment
organizat de Forumul European al
Persoanelor cu Dizabilităţi, în colaborare
cu Forumul Belgian pentru Persoanele cu
Handicap.
Conferinţa a dezbătut modul în
care Convenţia ONU privind drepturile
persoanelor cu handicap (CRPD) ar trebui
să servească drept cadru orientativ pentru
implementarea şi monitorizarea
obiectivelor de dezvoltare durabilă şi
sporirea cunoştinţelor despre aceste
obiective. Deşi nu a reuşit să participe la
acest eveniment, Frans Timmermans,
prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene,
a ţinut să-şi arate sprijinul, transmiţând un Frans Timmermans
mesaj de încurajare.
"Raportul Forumului European al Prim-vicepreşedintele Comisiei
Persoanelor cu Dizabilităţi privind Europene a subliniat că adoptarea
obiectivele de dezvoltare durabilă, precum Convenţiei ONU şi ratificarea ei de către
şi respectarea, protejarea şi împlinirea Uniunea Europeană, precum şi adoptarea

1
 Litera noastră
Agendei pentru Dezvoltare Durabilă, au
fost, în mod indiscutabil, un succes imens.
Însă cea mai mare reuşită o va constitui
transformarea acestor cuvinte în acţiuni
concrete. UE a jucat un rol important în
ceea ce priveşte adoptarea Agendei 2030.
Aceasta nu ar fi fost posibilă fără
angajamentul societăţii civile, incluzând
organizaţiile persoanelor cu dizabilităţi, şi
al sectorului privat.
"Comunicarea Comisiei intitulată
Paşii următori pentru un viitor durabil al
Europei prezintă o imagine de ansamblu a
contribuţiei Uniunii Europene, subliniind
politicile sale interne şi externe care se
adresează fiecărui obiectiv din cele 17.
Vom continua să facem paşi importanţi în
vederea atingerii acestor obiective - în
domeniul egalităţii, drepturilor sociale,
energiei curate, economiei circulare,
finanţării sustenabile, educaţiei şi a
inovaţiei digitale - pentru a numi doar
câteva dintre ele. Dar este important ca
activitatea privind obiectivele de
dezvoltare durabilă să continue cu hotărâre
dincolo de mandatul Comisiei actuale şi
astfel să stabilim bazele pentru dezvoltarea
unei perspective şi după anul 2020", a
transmis Frans Timmermans. Există riscul
ca persoanele cu dizabilităţi să fie
neglijate, iar conferinţa a abordat tocmai
această situaţie îngrijorătoare. Obiectivele
de dezvoltare durabilă sunt pentru fiecare
dintre noi şi ar trebui promovate de către
fiecare. Nu este vorba ca doar o parte a
umanităţii să-i ajute pe alţii, ci trebuie ca
toţi să contribuie la salvarea planetei şi să
creeze un viitor durabil. Împreună putem
transforma aceste obiective în realitate
pentru cei 80 de milioane de oameni cu
dizabilităţi din Europa.
"Indiferent că luptaţi pentru
protecţia mediului, eradicarea sărăciei şi a
foametei sau pentru pace şi egalitate de
şanse în întreaga lume, obiectivele de
dezvoltare durabilă ar trebui să vă
împuternicească pentru a vă atinge întregul
potenţial. În cei douăzeci de ani de
activitate a EDF, am observat multe
2
schimbări în ceea ce priveşte politicile UE
şi adoptarea legilor şi a politicilor care
protejează, promovează şi asigură
drepturile persoanelor cu dizabilităţi în
domenii precum drepturile pasagerilor,
fondurile structurale, ocuparea forţei de
muncă şi accesibilitatea site-urilor
web (...). De curând, Consiliul a aprobat
Actul european privind accesibilitatea,
care va stabili cerinţe de accesibilitate
comune pentru anumite servicii şi produse
importante. Toate aceste realizări au
deschis calea spre o societate mai
puternică şi mai inclusivă", a adăugat
prim-vicepreşedintele Comisiei Europene.
Frans Timmermans a subliniat că
atingerea tuturor obiectivelor de dezvoltare
durabilă este o responsabilitate comună şi
este necesar să învăţăm unii de la alţii şi să
muncim mai bine împreună pentru a
accelera progresul societăţii. Din acest
motiv, în cadrul Comisiei a fost înfiinţată o
platformă pentru ca mai multe părţi
interesate să facă schimb de bune
experienţe şi practici. Noua platformă
reprezintă o oportunitate pentru o relaţie
dinamică cu societatea civilă, cu
comunitatea de afaceri şi cu academia,
astfel încât aceasta să-i aducă împreună, să
întocmească un bilanţ al activităţii fiecărei
persoane şi să ofere sfaturi în cadrul
Comisiei Europene, pentru a se putea
concepe politici mai bune.
(sursa: Lavinia Elena Niculicea,
www.jurnalsocial.ro)
 Litera noastră

Seminarul naţional
"Femeia deficientă de vedere şi
provocă rile vieţii cotidiene"
de Elena Daniela Filip

Piatra Neamţ - un oraş de munte, cu femeii deficiente de vedere prin intermediul

oameni calzi şi primitori, o aşezare pitorească, asociaţiei, ţinând cont de nevoi şi de aşteptări;
încărcată de istorie, ce îşi poartă cu mândrie adoptarea unui plan de acţiune privind
denumirea de Perla Moldovei. Aici s-a sprijinirea la nivel naţional a femeilor cu
întrunit, în data de 24 februarie 2018, deficienţă vizuală".
Adunarea Generală Naţională a Femeilor cu
Deficienţe de Vedere din cadrul Asociaţiei
Nevăzătorilor din România, doamnele fiind
invitate să participe la seminarul naţional cu
tema: "Femeia deficientă de vedere şi
provocările vieţii cotidiene". Evenimentul,
organizat de echipa filialei judeţene Neamţ a
ANR condusă de domnul preşedinte Gelu
Gherasim, a reunit preşedintele Comisiilor de
femei din fiecare filială judeţeană a ANR sau
reprezentantele acestora. Alături de cele 27 de
participante din întreaga ţară, au fost invitaţi să
ia parte activă la eveniment doamna deputat
Tamara-Dorina Ciofu, un renumit medic
pediatru din Botoşani, domnul Virgil Lazăr,
vicepreşedinte al ANR şi preşedinte al filialei
ANR Braşov şi subsemnata, Elena Daniela
Filip - psiholog. Laura Dănilă
Comisia Naţională de Femei cu
deficienţe de vedere din cadrul ANR este o Întâlnirea a fost prezidată de doamna
comisie de lucru similară celorlalte comisii Laura Dănilă, preşedinta Comisiei Naţionale a
componente ale organizaţiei, care a luat fiinţă Femeilor, care a deschis şedinţa cu primul
în urmă cu aproximativ opt ani. Aceasta a punct din ordinea de zi -
evoluat şi s-a dezvoltat de-a lungul anilor, "Confirmarea/validarea noilor comisii
setându-şi un multiplu scop pe care vi-l prezint înfiinţate şi a noilor doamne preşedinte alese
condensat: să reprezinte interesele doamnelor în teritoriu". În acest context, doamnele au fost
şi domnişoarelor membre ale ANR în faţa invitate să facă propuneri sau auto-propuneri
tuturor forurilor; să responsabilizeze persoana, pentru completarea celor două funcţii
membră în ANR, cu privire la conştientizarea disponibile de membru supleant în cadrul
şi dezvoltarea propriilor abilităţi şi să îi ofere comisiei. În urma votului deschis, au fost
suport în diverse situaţii. desemnate să se alăture echipei comisiei
Acest eveniment a avut propuse ca naţionale de femei doamnele Mihaela
obiective: "identificarea problemelor de fond Constantina Dima şi Petrica Ghelase,
de care se loveşte femeia deficientă de vedere preşedinte ale doamnelor din filialele judeţene
în contextul socio-economic actual; Vâlcea, respectiv Galaţi. În prezent,
diversificarea modalităţilor de sprijinire a componenţa Comisiei Naţionale de Femei cu

3
 Litera noastră
deficienţe de vedere din ANR are următoarea
formulă: preşedintă - Laura Dănilă,
vicepreşedinte - Luminiţa Mihalache şi
Teodora Ţigănaş, membre - Paula Baran şi
Liliana Faragău, membre supleante - Mihaela
Constantina Dima şi Petrica Ghelase.
A urmat un alt subiect important -
"Analiza activităţii comisiei naţionale din anul
precedent". Cu acest prilej, domnul Virgil
Lazăr a vorbit despre proiectul în desfăşurare
pe care îl coordonează şi anume
conceperea/modificarea statutului ANR, care
se doreşte a fi unul nou, conceput într-o
viziune modernă, adaptat realităţii prezente.
Conform spuselor domnului Lazăr, noul statut
urmează să fie publicat în viitor pe site-ul
ANR şi supus astfel dezbaterii publice un an,
timpul necesar şi suficient pentru ca membrii
să poată face propuneri şi amendamente noi.
Aşadar, domnul Lazăr a punctat importanţa
rolului femeii deficiente de vedere în deciziile
ANR şi a propus ca preşedinta Comisiei
Naţionale de Femei să fie un reprezentant
permanent şi cu drepturi depline în Adunarea
Generală a ANR, aceasta urmând să aibă statut
de invitat, alături de preşedinţii altor comisii
existente în ANR, la şedinţele Consiliului
Director atunci când se dezbat probleme
specifice femeii deficiente de vedere sau
aspecte în care este implicată şi Comisia de
femei, propunere introdusă în proiectul de
statut şi agreată până în acest moment. De
asemenea, domnul Lazăr a adus în discuţie şi
perspectiva de a se putea finanţa sau cofinanţa
anumite activităţi specifice femeii deficiente
de vedere şi ne-a asigurat că se fac demersuri
în acest sens la Ministerul Muncii şi Justiţiei
Sociale, demersuri care au cu atât mai multe
şanse să aibă un ecou pozitiv, cu cât soluţiile
sunt mai noi, iar activităţile sunt mai
inovatoare. Un alt argument în susţinerea
acestei idei este faptul că s-a observat la nivel
ministerial că ANR a organizat cele mai multe
activităţi în comparaţie cu organizaţii similare
care reprezintă persoane cu alte tipuri de
dizabilităţi, fapt care măreşte şansele de
finanţare a activităţilor specifice.
Oricât de mult ne-am fi dorit să o
avem în mijlocul nostru pe distinsa doamnă
Tamara Ciofu, deputat PSD, starea meteo
capricioasă ne-a refuzat cu îndârjire această
oportunitate, ninsoarea abundentă şi viscolul
împiedicând deplasarea demnitarului la
eveniment. În această situaţie, tehnologia ne-a
fost un aliat de nădejde, doamna deputat fiind
4
contactată telefonic de către doamna Laura
Dănila. În intervenţia sa, doamna Tamara
Ciofu şi-a declarat interesul pentru problemele
cărora trebuie să le facă faţă persoanele cu
dizabilităţi şi ne-a asigurat că există politicieni
(categorie din care face parte şi domnia sa)
care sunt implicaţi şi preocupaţi de găsirea
soluţiilor în vederea rezolvării acestora. În
sprijinul celor afirmate, doamna deputat a
expus măsurile prevăzute în programul de
guvernare 2018-2020 destinate persoanelor cu
dizabilităţi şi dezbătute în Parlamentul
României: "realizarea Planului Naţional de
Accesibilitate, accesibilizarea mediului fizic,
informaţional şi comunicaţional; sancţionarea
entităţilor care nu respectă dreptul de acces al
persoanelor cu dizabilităţi; creşterea gradului
de subvenţionare pentru serviciile de
recuperare, dispozitive ajutătoare şi tehnologii
asistive prin cnas; realizarea de programe
pentru persoanele cu dizabilităţi, diferenţiate
pe tipuri de handicap, vârste şi regiuni ale ţării;
consultarea periodică a organizaţiilor
reprezentative ale persoanelor cu dizabilităţi;
crearea de centre locale de reinserţie
profesională a persoanelor cu dizabilităţi
pentru orientare în funcţie de aptitudini şi
calificări".
De asemenea, doamna deputat Tamara
Ciofu a ţinut să menţioneze şi demersurile
instituţionale şi legislative propuse, care
urmează să se concretizeze faptic. Printre
acestea se regăsesc: "organizarea unui serviciu
de urgenţă în direcţiile pentru asistenţă socială
în lipsa asistenţilor personali; introducerea de
evaluări psihologice pentru persoanele care
doresc să devină asistenţi personali;
obligativitatea finanţării serviciilor de asistenţă
vie de către autorităţile locale; campanii de
informare publică referitoare la drepturile
persoanelor cu dizabilităţi; obligativitatea
instalării de semnale acustice la semafoare de
către autorităţile locale; identificarea de soluţii
pentru asigurarea suportului necesar
persoanelor cu dizabilităţi în perioada în care
asistenţii personali beneficiază de zile libere;
implementarea unui sintetizator vocal în limba
română".
Doamna Laura Dănila a ţinut să îi
mulţumească doamnei deputat Tamara Ciofu
pentru oportunitatea pe care i-a oferit-o de a
reprezenta Asociaţia Nevăzătorilor din
România în cadrul Comisiei pentru Drepturile
Omului. În acelaşi context, doamna deputat
 Litera noastră
şi-a exprimat intenţia de a continua
colaborarea cu ANR, prin conceperea unui
plan de integrare a adulţilor, dar mai ales a
copiilor cu dizabilităţi în mediul social din
care aceştia fac parte. În acest sens, doamna
deputat a lansat demersul prin care propune
înfiinţarea de grădiniţe destinate copiilor cu
nevoi speciale în fiecare judeţ. Doamna
deputat argumentează necesitatea înfiinţării
acestora prin importanţa pe care o are educarea
copiilor alături de familie, suportul familiei
fiind foarte important în dezvoltarea lor.
În încheierea intervenţiei sale, doamna
deputat Tamara Ciofu a apreciat că dificultăţile
persoanelor cu dizabilităţi nu sunt problemele
unui grup, ci aparţin întregii comunităţi.
Tocmai de aceea, domnia sa ne-a asigurat că
îşi va da tot concursul în sprijinirea
propunerilor venite din partea ANR, pe care le
va face auzite în plenul Camerei Deputaţilor şi
şi-a exprimat încă o dată tot sprijinul pe care îl
va acorda iniţiativelor de proiect ale ANR şi
chiar a lansat acesteia invitaţia de a desemna o
echipă care să participe la o întâlnire
organizată în cadrul Comisiei pentru
Drepturile Omului şi să intervină la Camera
Deputaţilor pentru a prezenta temele pe care
organizaţia le consideră prioritare, de o
importanţă deosebită şi care pot constitui
fundamentul unor demersuri legislative în
sprijinul persoanelor cu dizabilitate vizuală.
Astfel s-a deschis seria dezbaterilor cu
privire la stresul major pe care îl dezvoltă
mama deficientă de vedere care este nevoită să
îşi lase copilul la o grădiniţă dintr-un alt
teritoriu, doamnele prezente reafirmând
necesitatea înfiinţării de grădiniţe specifice
copiilor cu dizabilităţi în fiecare judeţ şi
propunând soluţii în sprijinul finalizării acestui
demers.
Întâlnirea a continuat cu punctul
"Repere organizatorice concrete privitoare la
bunul mers al activităţii în anul în curs, la nivel
naţional, interjudeţean şi local". Aici cuvântul
i-a fost dat doamnei Teodora Ţigănaş, care a
prezentat o serie de demersuri iniţiate la
nivelul filialei ANR Braşov, demersuri ce s-au
finalizat sau sunt în curs de concretizare, cu
sprijinul Primăriei Braşov şi al altor autorităţi
competente. Unul din aceste proiecte este cel
referitor la accesibilizare, proiect care cuprinde
accesibilizarea tuturor trecerilor de pietoni din
municipiu, cu pavaj tactil şi semafoare cu
semnalizare sonoră, accesibilizarea staţiilor
mijloacelor de transport în comun, proiect care
5
porneşte din Centrul Vechi al Braşovului,
urmând să se extindă pe tot teritoriul
municipiului. De asemenea, doamna Teodora
Ţigănaş a încurajat doamnele prezente să
obţină vizibilitate atât în mass-media, cât şi la
nivelul conducerii judeţene şi municipale,
dând exemplul pozitiv al Braşovului, care are
constituit un comitet judeţean de analiză a
problematicii persoanelor cu dizabilităţi, al
cărui preşedinte este domnul Virgil Lazăr. Un
alt proiect desfăşurat la nivelul municipiului
Braşov este implicarea în programul "Şcoala
altfel", care face parte din programul de
învăţământ primar şi gimnazial, în cadrul
căruia se discută despre prevenirea afecţiunilor
oftalmologice. În acest context, doamna
Teodora Ţigănaş a ţinut să sublinieze
importanţa pe care o are colaborarea cu
medicii de toate specializările, dar şi cu
psihologii, inspectoratele şcolare judeţene şi
direcţiile de sănătate publică, în scopul de a
obţine o viziune corectă a problematicii
persoanelor cu dizabilitate vizuală, care, din
această perspectivă, nu trebuie considerate
persoane bolnave, ci trebuie să fie acceptate ca
persoane normale care au o deficienţă şi care
se pot pune în valoare, cu toate abilităţile, pe
toate planurile comunităţii şi vieţii sociale.
M-am simţit onorată să particip la
acest eveniment. Doamna Laura Dănilă mi-a
oferit oportunitatea de a lua cuvântul, iar cu
acest prilej am tratat problematica persoanelor
cu dizabilitate vizuală din perspectiva
dezvoltării personale şi profesionale, expunând
importanţa majoră pe care o are etapizarea
procesului de integrare/reintegrare
socio-profesională, punând accentul pe etapele
premergătoare obţinerii unui post:
conştientizarea necesităţii de a avea un loc de
muncă; alegerea acestuia în funcţie de abilităţi,
calificare profesională şi obiective personale;
întocmirea cv-ului şi a scrisorii de intenţie;
comunicarea; imaginea şi mai ales atitudinea
proiectată în timpul interviului de angajare.
Toate aceste măsuri pot conduce la finalitatea
de a obţine postul dorit şi fiecare în parte poate
face diferenţa dintre a obţine sau nu postul
dorit. Două alte aspecte foarte importante care
converg acestui proces sunt reconversia
profesională şi dezvoltarea personală cu accent
pe dezvoltarea abilităţilor necesare, adaptate la
cerinţele actuale ale angajatorilor, în raport cu
posturile disponibile pe care persoana cu
dizabilitate vizuală le poate ocupa. În acest
sens, Asociaţia Nevăzătorilor din România se
 Litera noastră
implică activ, dezvoltând proiecte specifice
sferei profesionale şi face eforturi de a obţine
finanţarea acestora, pentru a veni în sprijinul
deficienţilor de vedere şi a le oferi suportul în
demersul lor de a obţine un loc de muncă.
Pentru ca persoana cu dizabilitate vizuală să
poată face performanţă la locul de muncă,
activitatea sa profesională trebuie să facă parte
din sfera tactilă, auditivă şi de memorie; astfel
există perspectiva apariţiei unei noi
oportunităţi de angajare a "femeii cu
dizabilitate vizuală" aşa cum a afirmat
doctorul german Frank Hoffman în cadrul
evenimentului organizat pe 16 februarie anul
acesta, în Bucureşti, de organizaţia ashoka,
eveniment la care am participat, făcând parte
din echipa care a reprezentat ANR. Aşadar,
dr. Frank Hoffman propune o metodă
complementară, non-invazivă, de depistare a
cancerului la sân, dar şi o soluţie la problemele
sociale pe care le au persoanele nevăzătoare.
Discovering Hands (mâini descoperitoare) este
programul înfiinţat de doctorul Frank
Hoffman, program prin intermediul căruia
femei nevăzătoare sunt instruite să devină
examinatori medicali tactili (EMT) şi să
realizeze examinarea clinică. Dr. Frank
Hoffman consideră că persoanele nevăzătoare
au o sensibilitate tactilă superioară care le
permite să obţină o rată de precizie mai înaltă
în detectarea cancerului la sân decât un doctor
obişnuit, fapt care face ca dizabilitatea să fie
transformată într-o abilitate. Ajuns deja în
patru ţări (Germania, Austria, India şi
Columbia), programul de formare pentru EMT
are o durată de nouă luni şi este disponibil în
centre vocaţionale specializate. În cadrul
evenimentului s-au dezbătut soluţii de
implementare a acestui proiect şi în România,
demers care urmează, într-o primă fază, să fie
supus analizei instituţiilor implicate.
A urmat dezbaterea unui alt punct
important pe ordinea de zi - "Obiective şi
propuneri de activităţi specifice, altele decât
cele cuprinse în programul calendarului
cultural-sportiv, elaborat la nivel naţional".
Aşadar, Comisia de Femei îşi propune o serie
de obiective pentru anul 2018: "îmbunătăţirea
abilităţilor de comunicare şi relaţionare
interpersonală şi de grup (workshop-uri,
seminarii, ateliere etc.); dezvoltarea abilităţilor
de relaţionare socială şi de comunicare a
abilităţilor, nevoilor, necesităţilor şi
doleanţelor în contextul dizabilităţii;
6
optimizarea şi îmbunătăţirea calităţii fizice şi
mentale a femeii deficiente de vedere prin
diverse activităţi organizate de către persoane
specializate care să îi ofere suport; dezvoltarea
abilităţilor necesare pentru a face faţă la un
interviu de angajare sau oricărei prezentări în
viaţa publică (workshop-uri, seminarii, ateliere
etc.); reconversie profesională, adaptată la
actuala piaţă a muncii - identificarea unor noi
profesii specifice din sfera tactilă, auditivă şi a
memoriei, în care femeia cu dizabilitate
vizuală să se poată recalifica; îmbunătăţirea
calităţii vieţii prin dezvoltarea şi încurajarea
menţinerii unui stil de viaţă sănătos;
necesitatea derulării unei campanii naţionale
de promovare a femeii deficiente de vedere şi
a rolului acesteia în viaţa publică şi societate;
derularea unei campanii de promovare a
copiilor cu deficienţe de vedere, a familiilor
acestora, precum şi a problematicii specifice
lor; diversificarea activităţilor cu scopul de a
sprijini şi atrage cât mai multe femei cu
deficienţe de vedere, de condiţii sociale
diferite, care necesită sprijin real din partea
ANR".
Fiecare participantă la eveniment a
avut oportunitatea să îşi prezinte activitatea
desfăşurată în filială pe parcursul anului trecut,
iar cu această ocazie doamnele s-au inspirat
unele pe celelalte în a găsi soluţii pentru
problemele lor.
Cu ultimul subiect de pe ordinea de zi
- Discuţii şi decizii referitoare la concursurile
"Imaginea ta contează" şi "Carmen Sylva",
şedinţa a luat sfârşit. Ziua s-a încheiat într-o
atmosferă prietenească şi armonioasă, cu o
seară tradiţională de Dragobete, în timpul
căreia participantele au purtat costume
naţionale şi au prezentat momente artistice sau
obiceiuri tradiţionale din zonele pe care le
reprezintă.
Pot concluziona prin a spune că a fost
un eveniment extrem de important, benefic şi
constructiv pentru doamne, dar şi reuşit din
toate punctele de vedere. Ţin să mulţumesc
amfitrionului nostru, domnul Gelu Gherasim,
preşedintele filialei judeţene Neamţ şi întregii
sale echipe. I-am apreciat pe toţi deopotrivă şi
pe fiecare în parte, mai ales pentru felul
minunat în care ne-au făcut să ne simţim în
toată această perioadă, stându-ne permanent în
preajmă, atenţi, grijulii şi mereu în vervă,
impregnându-i acestui eveniment o atmosferă
destinsă, veselă şi jovială.
 Litera noastră

Viaţa filialelor

După momentul artistic,

Arad Înaltpreasfinţia Sa Timotei le-a transmis
Vineri, 8 decembrie 2017, a avut loc tuturor celor prezenţi arhiereasca
cea de a patra ediţie a concursului "Ciornei binecuvântare, urările de sărbători fericite,
Valentina - şi eu pot fi o bună gospodină". sănătate, împliniri şi bucurii duhovniceşti.
Data concursului a coincis cu numărul
concurentelor, acestea fiind: Chiş Anuţa,
Anton Irina, Ciocan Olimpia, Sampek Carmen,
Rus Olivia, Poza Adriana, Aldea Livia şi
Veghina Mărioara. Ele s-au întrecut în cinci
probe, în care şi-au arătat îndemânarea. Prima
probă a presupus împăturirea unor bluze şi
coaserea de nasturi, apoi li s-a cerut să cureţe,
să spele şi să proceseze nişte legume, iar în
final au avut de creat un platou cu aperitive
reci.
Membrele juriului, Liliana Bălaj şi
Cati Pascal, ambele de la Club Lions Arad
2007, au fost deosebit de obiective şi, datorită
prestaţiei bune a tuturor concurentelor, au avut
o misiune foarte grea. S-a punctat calitatea şi
aspectul preparatelor, dar şi ţinuta frumoaselor
gospodine. Deoarece s-au obţinut mai multe
punctaje identice, timpul realizat de fiecare
participantă a fost criteriul decisiv de
departajare. Câştigătoare a fost, pentru a doua
oară consecutiv, Aldea Livia.
Doamnele de la Club Lions Arad 2007
au asigurat atât jurizarea, cât şi premierea.
Toate concurentele au primit premii constând Preşedintele asociaţiei a ţinut să le
în obiecte, aparatură electrocasnică şi produse mulţumească tuturor celor care au făcut
cosmetice. Mulţumim Club Lions "Arad 2007" posibilă mult aşteptata venire a moşului şi l-au
şi Ofensiva Tinerilor pentru suportul acordat! sprijinit în procurarea darurilor pentru copiii
* cu deficienţe vizuale. În acest an, sponsorii lui
Întâlnire de gradul 0 pe strada Unirii, Moş Crăciun au fost: Arhiepiscopia Aradului,
numărul 10, la Asociaţia Nevăzătorilor din Lions Club Arad 2007, preşedinte Liliana
România, Filiala Judeţeană Arad. Moş Balaj, Ofensiva Tinerilor, compania Stefano şi
Crăciun, ajutat de Înaltpreasfinţitul Timotei şi familia Novac din Pecica. Le mulţumim
de leoaicele din Lions Club Arad 2007, le-a tuturor!
făcut o mare bucurie tuturor copiilor aflaţi în *
evidenţa Asociaţiei Nevăzătorilor Arad. În ajun de Crăciun, Lions Club Arad
Serbarea de Crăciun a avut loc pe data 2007 a adus bucurie pentru 15 familii din
de 20 decembrie 2017, iar în deschidere corul judeţul Arad, aflate în evidenţa Asociaţiei
Asociaţiei Nevăzătorilor, înfiinţat prin grija Nevăzătorilor România, Filiala Judeţeană
părintelui consilier Gabriel Mariş, şi tinerii de Arad, cărora le-au oferit pachete cu alimente,
la seminarul teologic din Arad au susţinut un produse de igienă personală şi detergenţi.
recital de colinde şi au fost răsplătiţi cu Mulţumim Lions Club Arad 2007!
aplauze furtunoase. *

7
 Litera noastră
Pentru al patrulea an consecutiv, am
organizat revelionul la sediul filialei noastre.
Festivităţile au început pe data de 31
decembrie şi s-au încheiat pe data de 2
ianuarie. Au participat 25 de petrecăreţi, care,
potrivit propriilor mărturisiri, s-au distrat pe
cinste.
* de un desert cu adevărat delicios.
S-a dat startul activităţilor dedicate
petrecerii timpului liber la Asociaţia
Nevăzătorilor din Arad. Pe data de 10
februarie 2018, ANR Arad a iniţiat o foarte
reuşită întâlnire amicală. De la acest
eveniment nu puteau lipsi deosebit de gustoasa
fasole cu ciolan, pregătită la ceaun, vestita Pită
de Pecica şi tradiţionala pălincă. Au fost
prezenţi 50 de membri ai filialei şi prieteni ai
acestora, care s-au delectat cu bunătăţile mai
sus amintite şi s-au simţit bine împreună.
Deoarece Olivia Rus, preşedinta
Comitetului Organizaţiei de Femei, şi-a
prezentat demisia din motive personale, a avut
loc, tot pe data de 10 februarie, adunarea
destinată alegerii succesoarei sale. Chiar
Olivia Rus a recomandat-o pe Anuţa Chiş, iar
propunerea ei a fost aprobată în unanimitate.
(Corespondenţe preluate de pe
pagina oficială de facebook a ANR
filiala Arad)
*
Pe data de 24 februarie 2018, cu
ocazia sărbătorii de Dragobete, varianta
românească a Zilei Îndrăgostiţilor, filiala
noastră a organizat o cină festivă, găzduită de
restaurantul "Ibis" din Arad.
Pentru că restaurantul este situat în
zona industrială a oraşului, transportul a fost
asigurat de către ANR Arad. 36 de membri ai
filialei, însoţiţi de prietenii lor, au luat parte la
această reuniune. La intrarea în restaurant,
8
invitaţii au primit în dar lumânări parfumate,
făcute special pentru ei de membrii
Organizaţiei de Tineret a filialei şi de
voluntarii de la fundaţia "Ofensiva Tinerilor".
Pe lângă socializare, bună-dispoziţie
sau atmosfera extrem de relaxantă,
participanţii au beneficiat de o masă rafinată şi
Irina Anton
Argeş
Activităţile membrilor filialei noastre
din luna decembrie a anului 2017 au debutat
cu o manifestare sportivă tradiţională,
respectiv cu un concurs de şah şi table între
nevăzătorii şi surzii din Piteşti, desfăşurat pe 4
decembrie la clubul filialei. Dintre nevăzători
s-au afirmat, la şah, Dumitru Preda şi Iulian
Constantin.
Tot în luna decembrie au mai avut loc
alte manifestări cultural-artistice. Astfel, corul
nostru de colinde "Datina", care fiinţează de
câţiva ani buni, a oferit trei spectacole în trei
locaţii diferite. Pe 11 decembrie, la o clinică de
fizioterapie şi kinetoterapie din Piteşti, numită
"Loresano", unde lucrează şi colegul nostru
Octavian Constantin. Pe 13 decembrie - la
biserica "Sfinţii Închisorilor", aflată în fosta
sală de torturi a închisorii din Piteşti, unde
şi-au pierdut viaţa mulţi luptători pentru
libertate şi credinţa în Dumnezeu, la această
manifestare având foarte mulţi spectatori, care
participaseră şi la slujba unui Sfânt Maslu.
După ambele recitaluri, colindătorii au primit
aplauze, felicitări şi mici atenţii dulci. Ne-a
fost alături părintele Radu Constantin Gabriel,
parohul paraclisului nevăzătorilor "Mihail şi
Gavriil", care merită felicitat pentru tot ceea ce
face pentru noi. Subliniez că toţi membrii
grupului nostru au fost deosebit de
conştiincioşi, nu au lipsit de la nicio repetiţie,
dar trebuie să le evidenţiez, în primul rând, pe
domnişoara Simona Ostaş şi pe doamna Diana
Udrescu, autoarele unor performanţe recitative
de invidiat.
Al treilea spectacol a avut loc pe 19
decembrie 2017, în cadrul festivităţii de sfârşit
de an, iar cu acest prilej toţi membrii filialei,
participanţi la activităţile cultural-sportive, au
fost răsplătiţi după merit. Tot cu această ocazie
a avut loc un concurs de istorie bisericească
intitulat "Mânăstirile de la Curtea de Argeş -
500 de ani de atestare documentară - Sfântul
 Litera noastră
domnitor Neagoe Basarab şi ctitoriile sale din
ţară şi de peste hotare", concurs bazat pe un
material bibliografic destul de stufos, dar
foarte interesant. Câştigătorii au fost: Udrescu
Diana, Olteanu Dana, Dina Vasile şi Olteanu
Alexandru. Nu ne rămâne decât să îi felicităm
pe toţi colegii noştri, care s-au implicat în
activităţile filialei şi, înaintea tuturor, pe
doamna Elena Matei, preşedinta femeilor
nevăzătoare, care organizează frecvent
tombole şi diverse acţiuni sociale.
De asemenea, pe 20 decembrie a avut
loc o petrecere la restaurantul Casa Argeşeană,
la care au participat mulţi nevăzători.
Mulţumim conducerii operative a
filialei, doamnei preşedinte Martin Gabriela şi
doamnelor salariate Nicolescu Alina şi Cârstea
Mihaela, cărora ţin să le urez un An Nou
fericit şi multe bucurii!
Victor Jitea
* săvârşirea Liturghiei, o scurtă festivitate
Pe data de 15 ianuarie 2018,
când s-au împlinit 168 de ani de la naşterea lui
Mihai Eminescu, s-a desfăşurat la clubul
filialei Argeş un spectacol aniversar de muzică
şi poezie.
Moderatorul întâlnirii a fost Vasile
Giulea, prim-vicepreşedintele filialei Argeş,
completat în mod cât se poate de fericit de
Alexandru Olteanu, Ion Udrescu şi Mirela
Băcanu. Auditoriul s-a putut delecta cu cele
mai frumoase poezii ale genialului sărbătorit şi
cu melodii scrise pe versurile sale. Au recitat
Elena Matei, Ioana Matei, Veronica Văduva,
Gheorghe Băjenaru, Mirela Băcanu, Aurelia
Alexe, Dana şi Alexandru Olteanu. Momentele
muzicale au fost susţinute de Aurelia Alexe,
Elena Matei, Mihaela Toma şi Simona Ostaş.
Îmi face o mare plăcere să spun că Mihaela
Toma şi Simona Ostaş, autoarele unei
sensibile interpretări a tulburătoarei, vibrantei,
splendidei ode pe care Grigore Vieru i-a
consacrat-o lui Mihai Eminescu, iar Doina şi
9
Ion Aldea Teodorovici au transpus-o magistral
pe note, au izbutit să impresioneze puternic
asistenţa.
N-a lipsit de la această manifestare
nici părintele Gabriel Radu Constantin, care a
ales pentru noi, din creaţiile mai puţin
cunoscute ale bardului de la Ipoteşti, o poezie
închinată Maicii Domnului şi intitulată "Răsai
asupra mea".
După încheierea programului artistic,
doamnele din comisia de femei i-au îmbiat pe
toţi participanţii cu băuturi răcoritoare, dulciuri
şi cafea. Pentru excelenta organizare a unei
activităţi deosebit de reuşite se cuvine să o
felicităm din nou pe doamna Gabriela Martin,
preşedinta filialei Argeş.
Pe 24 ianuarie 2018, de Ziua Unirii
Principatelor Române, tot la clubul nostru,
unde se află şi paraclisul "Sfinţii Arhangheli
Mihail şi Gavril", a avut loc, imediat după
dedicată acestui eveniment istoric, în timpul
căreia s-au intonat în cor mai multe cântece de
inspiraţie patriotică, iar la final ne-am prins
toţi într-o emoţionantă "Horă a Unirii".
Trebuie să menţionez că unele dintre
doamne şi domnişoare au venit îmbrăcate în
costume naţionale, afişând cu mândrie
tradiţionala ie românească.
Victor Jitea
Bacău
Pe 27 Decembrie 2017, a treia zi de
Crăciun, membrii Filialei Asociaţiei
Nevăzătorilor din Bacău au participat la
Sărbătoarea Pomului de Crăciun, la care copiii
s-au întâlnit cu Moş Crăciun, l-au salutat şi au
primit daruri din partea lui.
Cum la filiala Bacău Moşul a ajuns cu
o întârziere de două zile, explicaţia acestei
întârzieri a venit de la preşedinta Laura
Damian, care a spus că "din cauza vremii,
sania a avut probleme tehnice în drumul spre
Laponia, aşa că echipajul s-a oprit la Bacău,
iar problemele s-au remediat într-un service
auto".
Serbarea s-a încheiat cu recitalul
grupului vocal condus de domnul profesor
Dumitru Chiuc, în cadrul căruia soliştii ne-au
oferit colinde, o urătură şi o sorcovă, toate
interpretate într-o manieră care a stârnit ropote
de aplauze. Graţie mobilizării pe care a făcut-o
 Litera noastră
doamna Elena Popa, sala filialei a fost din nou
plină.
Noaptea dintre ani ne-a găsit tot
împreună, de data aceasta la Oneşti, la Hanul
Borzeşti, unde s-au adunat peste 100 de
membri ai filialei noastre. Tot doamna Elena
Popa s-a ocupat de organizarea evenimentului
şi a făcut-o, ca de obicei, exemplar. Atmosfera
a fost specifică trecerii dintre ani, cu muzică
bună, dans, mâncăruri alese, toate contribuind
la reuşita unei petreceri perfecte.
Sperăm ca şi în 2018 să putem petrece
împreună momente la fel de plăcute şi să
întâmpinăm anul 2019 tot între prieteni. Dorim
"La mulţi ani!" tuturor membrilor ANR!
* a fost prezenţa la slujba Sfântului Maslu,
Pe 8 februarie 2018, filiala Bacău a
găzduit o activitate dedicată copiilor
nevăzători aflaţi în evidenţele asociaţiei.
Iniţiativa acestei acţiuni i-a aparţinut lui
Bogdan Basarab, referentul cultural
demisionar. El s-a ocupat de mobilizare, a
selectat muzica şi a conceput diplomele pentru
micii bucătari, însă, din păcate, atmosfera
creată în urma demisiei sale l-a împiedicat să
participe la eveniment.
Comisia de femei s-a îngrijit de bunul
mers al acestei întâlniri, iar activitatea în sine a
fost coordonată de Daniela Burghelea,
profesor la Şcoala Gimnazială Specială "Maria
Montessori".
Am avut o prezenţă destul de
numeroasă, 19 copii, veniţi din tot judeţul, cu
vârste cuprinse între 7 şi 14 ani. Daniela
Burghelea a numit activitatea "Salata de
fructe", iar copiii au fost împărţiţi în cinci
grupe, conduse de profesoară sau de membrele
comisiei de femei, care au lucrat la cinci mese
diferite. Manifestarea s-a deschis cu
prezentarea copiilor, care s-a realizat prin
intermediul unui cântecel.
M-a impresionat dezinvoltura micilor
concurenţi, care, după primele prezentări
dirijate de profesoară, s-au descurcat impecabil
şi au ştiut să apeleze la formulele de politeţe
potrivite.
În ceea ce priveşte salata, copiii au făcut totul,
de la spălarea, cojirea şi tăierea fructelor, până
la combinarea ingredientelor şi, bineînţeles, la
degustarea produsului finit.
După ce rodul muncii lor a fost
apreciat şi de invitaţi, doamna Laura Damian,
preşedinta filialei noastre, le-a oferit câte o
diplomă intitulată "Micul Masterchef". De
asemenea, copiii au primit câte un mic dar şi
10
câte o gustare înaintea desertului gătit chiar de
ei. A fost prima activitate de acest gen
desfăşurată la Filiala Bacău, iar eu sper că
toată lumea este convinsă de faptul că astfel de
experienţe le sunt de mare folos copiilor, îi
ajută să se pregătească pentru viaţă şi ar trebui
repetate cât mai des.
*
Vineri, 9 martie 2018, 50 dintre
membrii Filialei ANR Bacău au avut
privilegiul de a merge într-un pelerinaj la două
frumoase lăcaşe de cult din judeţul Suceava.
Este vorba despre mânăstirile "Sfântul Mina"
şi "Boroaia". Din punct de vedere
duhovnicesc, momentul de vârf al pelerinajului
oficiată la mânăstirea "Boroaia".
Pelerinajul a fost organizat impecabil
de doamna Elena Popa şi s-a desfăşurat la
sugestia doamnei Ana Buca, membră a
Comisiei de Femei.
Popasul la mânăstirea "Sfântul Mina",
situată pe Dealul Bisericii, ne-a oferit prilejul
de a cunoaşte un spaţiu deosebit, în care
iubirea de oameni şi credinţa în Dumnezeu
parcă se revarsă de pretutindeni, aducând pace
în sufletele tuturor vizitatorilor. Această
mânăstire, construită de o comunitate a
Creştinilor Ortodocşi de rit vechi, este slujită
de şapte călugări şi are hramul "Sfântul mare
mucenic Mina, ocrotitorul păgubiţilor".
Se spune că într-una dintre duminicile
anului 2014, în timp ce se aflau la slujbă,
credincioşii au fost martorii unui miracol.
Potrivit mărturiei călugărilor, turla mânăstirii a
fost înconjurată de o aură, iar chipul Maicii
Domnului s-a conturat pe cer. Atraşi de
această minune, foarte mulţi pelerini vin la
mânăstirea "Sfântul Mina" pentru reculegere şi
rugăciune.
Următorul popas, cel de la mânăstirea
"Boroaia", ne-a prilejuit o experienţă a cărei
bogăţie spirituală nici nu poate fi redată prin
cuvinte.
În biserică se află racla cu trupul
neînsufleţit al părintelui Ilarie Argatu, ctitor al
mânăstirii, duhovnic înţelept, despre care, în
timpul vieţii, credincioşii afirmau că avea
puterea de a exorciza. Construcţia edificiului a
fost terminată de fiul său, Alexandru Argatu,
care este stareţul mânăstirii şi care a împlinit
73 de ani chiar în ziua vizitei noastre.
Deşi slujba a durat peste patru ore, de
la 22.00 la 02.15, noaptea albă, petrecută într-
un asemenea loc sfânt, a fost privită de noi toţi
 Litera noastră
ca un dar minunat, primit cu bucurie în postul
Paştelui.
(corespondenţe semnate de Luminiţa
Târlungeanu)
Botoşani
O scenetă realmente reușită și cântece
patriotice, azi, 27 ianuarie, la ANR Botoşani,
într-un inedit eveniment dedicat Unirii,
pregătit de Carmen Simion și Laura Dănilă.
Adolescenţii au primit recompense finaciare
pentru evoluția lor din partea lui Tudorel
Tupiluși, Valentin Bălan și Alexandru
Surugiu.
La final, toți spectatorii, ce au
participat în aceeaşi zi și la Cupa Unirii la șah
și la table, au savurat clătite oferite de Laura
Dănilă, la desertul oferit contribuind și
Tudorel Tupiluși, Cezar Vieru și Valentin
Bălan. Frumos!
* variat şi aş îndrăzni să afirm că a satisfăcut
Pe data de 27 ianuarie, la Clubul ANR
Botoşani a fost organizată Cupa Unirii la şah şi
table. Clasamentul la şah a fost următorul:
Cezar Vieru - locul I, Tudorel Tupiluşi - locul
al II-lea, Bunduc Neculai - locul al III-lea,
Mitică Tiliban - menţiune.
La table, primul loc a fost ocupat de
Alexandru Surugiu, urmat de Vasile Tupiluş,
Paraschiva Seliman şi Ghiţă Aniculăese. Toţi
câştigătorii au fost recompensaţi cu premii din
partea ANR Botoşani.
Sâmbătă, 10 februarie, la Clubul ANR
Botoşani a fost organizată o întrunire a Grupei
pensionarilor din Cooperaţie, preşedinte
Paraschiva Seliman. Şedinţa s-a ţinut în
prezenţa domnului Alexandru Surugiu,
preşedintele ANR Botoşani. După ce s-au citit
11
rapoartele pentru 2017, s-au făcut propuneri
pentru anul în curs.
Tot cu acest prilej, s-a constituit, în
premieră, o grupă de Tineret la Botoşani. Şef
de grupă a fost ales Eusebiu Toma, iar
locţiitorul său este Marius Chirilă. Adunarea
de constituire a fost statutară, sâmbătă fiind
prezenţi 10 tineri, cu vârste între 16 şi 35 de
ani. Îi invităm pe toţi membrii noştri, care au
vârsta potrivită şi cred că s-ar regăsi în
activităţile iniţiate de tineri, să li se alăture. Să
fie într-un ceas bun!
corespondenţe semnate de
Carmen Moraru
Bucureşti
Când Asociaţia Nevăzătorilor ne-a
chemat la o petrecere în cinstea sexului
frumos, am fost printre cele aproximativ 80 de
persoane care au răspuns la această invitaţie şi
ţin să vă informez că nu am regretat.
Banchetul a avut loc pe data de 10
martie 2018, la restaurantul "Trattoria", iar
gazdele ne-au întâmpinat cu multă amabilitate
şi cu mâncăruri gustoase.
Aşa cum cere obiceiul, festivităţile au
fost deschise de domnul Tudorel Tupiluşi,
preşedintele Asociaţiei Naţionale a
Nevăzătorilor, care a salutat oaspeţii, a
mulţumit echipei care s-a ocupat de pregătirea
evenimentului şi ne-a făcut tradiţionalele urări
de Ziua Femeii. Tot ca o dovadă de atenţie şi
admiraţie, fiecare doamnă a primit un mic dar
din partea organizatorilor.
Programul artistic a fost destul de
majoritatea preferinţelor. Mai întâi am asistat
la un amuzant număr de stand-up comedy,
oferit de Teodora Nedelcu, Radu Bucălae şi
Micutzu (Cosmin Nedelcu). Spectatorii au
savurat din plin acest moment, au râs, au
glumit cu actorii şi i-au răsplătit cu aplauze
furtunoase. Au urmat interpreţii de muzică
populară Valeria Arnăutu şi Ion Ioniţă.
Amândoi s-au declarat încântaţi să participe la
sărbătoarea nevăzătorilor şi au susţinut
recitaluri foarte apreciate de public.
Însă premiul pentru cea mai romantică
evoluţie li se cuvine tot unora dintre invitaţii
nevăzători. Doamna Iunia Tănase, domnul
Alexandru Gheorghe şi domnul Marius Hîrleţ
s-au lăsat înduplecaţi de rugăminţile amicilor
din asistenţă, au urcat pe scenă şi ne-au
 Litera noastră
emoţionat pe toţi printr-un adorabil repertoriu
nostalgic.
De asemenea, o contribuţie importantă
la reuşita serii a avut Alexandru Voican,
talentatul nostru prieten de la studioul ANR,
care a ştiut să anime în permanenţă atmosfera
şi să interpreteze cu profesionalism o inspirată
selecţie de piese muzicale din cele mai diferite
genuri.
Până spre miezul nopţii, am cântat, am
dansat, am aplaudat, am făcut fotografii şi,
înainte de orice, am stat de vorbă cu oameni
dragi, pe care nu-i mai văzusem de ani buni.
Dincolo de toate deosebirile dintre noi,
cred că nu trebuie să ratăm nicio posibilitate de
a ne cunoaşte mai bine, de a ne apropia şi de a
petrece împreună câteva ore plăcute. În ce mă
priveşte, sper că iniţiativele de acest fel vor
deveni o practică obişnuită şi că voi mai avea
prilejul să vă povestesc despre ele.
Izabella Dumitra
Buzău
În dimineaţa zilei de 4 decembrie
2017, membrii Filialei Judeţene Buzău a
Asociaţiei Nevăzătorilor din România s-au
reunit la sediul filialei pentru a marca "Ziua
Internaţională a persoanelor cu dizabilităţi".
Cei prezenţi au participat la două
concursuri, unul de cultură generală şi altul, în
premieră, intitulat "Cea mai delicioasă
prăjitură", concurs destinat gospodinelor
nevăzătoare din filiala noastră. S-au înscris la
concurs patru doamne care şi-au demonstrat
măiestria în arta preparării deserturilor.
Prăjiturile au fost premiate după ce au fost
degustate de toţi participanţii şi după ce juriul
şi-a spus cuvântul.
Toate prăjiturile au fost foarte bune,
gustoase şi aspectuoase, concurentele fiind
răsplătite cu premii în bani. Aş vrea să
menţionez că una dintre participante la
concursul de gastronomie, aşa cum am spus,
primul de acest gen, a fost doamna Ana Barbu,
reprezentanta noastră la concursul "Imaginea
ta contează", ediţia 2017, la care a obţinut un
binemeritat loc doi pe ţară. O felicităm şi îi
dorim noi succese!
Revenind la activitatea noastră, a fost
o zi frumoasă şi plăcută pentru toţi
participanţii la această acţiune în care
îndeletnicirile culinare ale doamnelor noastre
s-au împletit cu voia bună şi divertismentul, o
12
zi în care oamenii s-au simţit foarte bine
împreună.
Aurelia Glogojan
*
Aşa cum se ştie, pe 24 ianuarie s-au
împlinit 159 de ani de la Unirea Principatelor
Române. Dorind să marcheze acest moment
unic din istoria Românilor, nevăzătorii Filialei
Judeţene Buzău, iubitori de cultură şi de
cunoaştere, s-au întâlnit la sediul nostru pentru
a sărbători atât "Mica Unire", cât şi împlinirea
a 168 de ani de la naşterea inegalabilului poet
naţional şi universal Mihai Eminescu.
Au fost prezentate materiale despre
înfăptuirea Unirii Principatelor Române şi au
avut loc dezbateri pe marginea lor. În opinia
participanţilor la discuţii, domnia lui
Alexandru Ioan Cuza, deşi scurtă, 1859-1866,
a fost perioada de început a României
moderne. De ea se leagă recunoaşterea unirii
pe plan internaţional, constituirea primului
parlament al României, instalarea primului
guvern unitar, adoptarea primei constituţii
româneşti, dar şi reforme esenţiale cum ar fi:
reforma electorală, reforma agrară, reforma
învăţământului ori secularizarea averilor
mânăstireşti.
În concluzie, primul pas către
desăvârşirea statului naţional român, vis
împlinit abia la 1 decembrie 1918, s-a făcut la
24 ianuarie 1859.
Şi aniversarea zilei de naştere a
marelui Mihai Eminescu s-a bucurat de o largă
participare. Lilica Ioniţă, Anica Barbu, Aurelia
Glogojan, Jinga Stanca, membre active ale
filialei noastre, ne-au reamintit câteva
momente importante din viaţa lui Mihai
Eminescu, au vorbit despre opera sa
monumentală, au evocat statornica lui
prietenie pentru Ion Creangă sau înflăcărata
iubire pe care, în ciuda intens comentatelor
infidelităţi reciproce, i-a păstrat-o până la
moarte frumoasei Veronica Micle şi au recitat
versuri din vasta creaţie a genialului poet. În
ce mă priveşte, consider că astfel de întâlniri
ne îmbogăţesc spiritual, ne aduc mai aproape
unii de alţii, ne dăruiesc un plus de bunătate şi
de înţelepciune.
Aurelia Glogojan
Cluj
Sediul filialei Cluj al Asociaţiei
Scriitorilor a găzduit în data de 7 martie anul
 Litera noastră
curent o dublă lansare de carte. Ne-au fost
prezentate volumele "Nu înţeleg ce mi se
întâmplă" (versuri - Editura Charmides) şi
"Scene, explorări, condeie - dialoguri salvate",
ambele avându-l ca autor pe cunoscutul
scriitor Radu Sergiu Ruba, o personalitate
impetuoasă, dăruită cu o inepuizabilă energie.
Dezbaterile au fost moderate, cu
distincţia şi căldura de totdeauna, de doamna
Irina Petra, preşedinte usr Cluj. Mai întâi,
poetul Ion Cristofor a conturat un expresiv
portret al lui Radu Sergiu Ruba, un portret
complex, închegat din rememorarea unor
secvenţe din întâlnirea culturală a celor doi,
din mirifica perioadă a liceului.
Poetul Ion Mureşan a analizat volumul
de poeme, reliefându-i aria tematică,
plurivalenţa discursului liric şi convergenţa
unor elemente narative şi dramatice în poeme.
Cu sobrietate, dar şi cu o bine temperată
vibraţie, scriitorul Ion Podosu a prezentat
volumul de "Dialoguri salvate", remarcând
spontaneitatea, construcţia inteligentă şi
ineditul acestor convorbiri, a căror lectură
poate reprezenta o adevărată aventură
spirituală.
În publicul destul de numeros, alături
de profesorii şi elevii de la Liceul Special
pentru Deficienţi de Vedere, s-au aflat şi câţiva
scriitori de marcă din urbea noastră: Doina
Cetea, Persida Rugu, Minerva Chira şi alţii.
Ana Hompot
* actori, au interpretat o piesă de teatru, o
Ziua Internaţională a Femeii a fost
celebrată la Cluj în data de 10 martie, la
restaurantul Delaf, un local prietenos, cu un
personal extrem de amabil. În cadrul toastului,
preşedintele filialei Cluj, scriitorul Ion Podosu,
a felicitat cu multă sensibilitate doamnele,
elogiind sporul de frumuseţe pe care ele îl
aduc în lume.
Titlul de "Doamna Anului" iniţiat
cândva de filiala noastră, i-a fost conferit
doamnei Mariana Pop, o membră activă a
asociaţiei, o femeie plină de energie şi
generozitate. Alături de urările tuturor,
doamnele prezente au primit câte o floare şi au
fost răsfăţate cu un prânz delicios, oferit de
filială.
Dan Robert Filip şi-a dezvăluit încă o
dată calităţile excepţionale de solist şi DJ.
Ne-au încântat în aceeaşi măsură melodiile
interpretate de Ionel Lădaru şi Ioana Lădaru,
13
aceasta din urmă reprezentând pentru unii
dintre noi revelaţia zilei.
A fost organizată şi o tombolă,
obiectele puse "la bătaie" fiind: un prăjitor de
pâine, un expresor de cafea şi, marele premiu,
un televizor, câştigat de domnul Daniel Jakab.
Salariaţii filialei şi familiile lor ne-au
fost alături în calitate de prieteni plini de
delicateţe şi solicitudine.
Ana Hompot
Constanţa
Actori ai Teatrului de Stat Constanţa
au participat, pe 1 februarie, la un eveniment
inedit organizat de Centrul Cultural "Teodor T.
Burada", dedicat Zilei Internaţionale a
Cititului Împreună, în colaborare cu filiala
judeţeană a Asociaţiei Nevăzătorilor din
România.
Nevăzătorii au citit poezii şi, alături de
comedie.
Actorul Teatrului de Stat Constanţa,
Dan Cojocaru, este cel care colaborează
frecvent cu Asociaţia Nevăzătorilor,
contribuind chiar la înfiinţarea trupei de teatru
"Tetis" a nevăzătorilor constănţeni. De altfel,
în luna septembrie se va organiza la Constanţa
primul Festival de teatru pentru persoanele cu
deficienţe de vedere. Astăzi, de Ziua
Internaţională a Cititului Împreună, s-au
adunat din nou şi au citit împreună creaţii ale
poeţilor Mihai Eminescu, Ion Minulescu,
George Coşbuc, Adrian Păunescu.
Actorii Dan Cojocaru şi Ana Maria
Ştefan şi membrii Trupei de Teatru "Tetis" a
Asociaţiei Nevăzătorilor - Iulian Iova, Mariana
Globaru, Adelina Lazu, Monica Lebu,
Dumitru Ciobanu, Daniela Vrânceanu şi
Nicolae Rusu - au citit apoi piesa de teatru
"Comedia celui care şi-a luat de nevastă o
femeie mută", scrisă de Anatole France, pe
 Litera noastră
care o vor prezenta în faţa publicului în luna
martie. S-a aplaudat îndelung, s-a râs copios şi,
la bis, au interpretat, la mixt, o scenetă satirică.
Au citit împreună şi s-au simţit colegi,
nevăzătorii folosindu-se de alfabetul braille.
"În afară de faptul că suntem nevăzători sau
parţial nevăzători, suntem nişte oameni întregi
din toate punctele de vedere. Mi-aş dori mult
să văd o piesă în care cei mai talentaţi dintre
colegii mei nevăzători să joace împreună cu
actorii Teatrului de Stat", a spus, la final,
Iulian Iova, preşedintele filialei Constanţa a
Asociaţiei Nevăzătorilor.
(articol de Feri Predescu preluat de
pe site-ul evz.ro)
Dolj
După Galaţi, Bacău, Baia Mare şi alte
oraşe din România, în luna decembrie a anului
2018 a venit rândul Craiovei să găzduiască
expoziţia de prezentare a proiectului intitulat
"Cerul în mâinile tale - Planetariu pentru
nevăzători", expoziţie tactilă şi
multisenzorială.
Timp de două săptămâni, proiectul s-a
desfăşurat la muzeul "Oltenia" din Craiova,
unde s-a bucurat de atenţia multor persoane cu
deficienţe de vedere. Dar la ce se referă
activităţile din cadrul proiectului?
În realitate, sunt nişte lecţii virtuale de
astronomie, care presupun următorii paşi: mai
întâi, nevăzătorul ia loc pe un scaun care se
roteşte uşor spre dreapta, apoi pipăie cu
degetele constelaţiile de pe două cupole.
În deschidere, au vorbit despre
utilitatea proiectului mai mulţi reprezentanţi ai
gazdelor, între care şi doamna Olivia Ciobanu,
custodele muzeului "Oltenia", iar din partea
beneficiarilor, subsemnatul, în calitate de
vicepreşedinte al filialei Dolj a Asociaţiei
Nevăzătorilor, a rostit câteva cuvinte de
mulţumire. Am rămas plăcut impresionat de
această inedită expoziţie, la care nevăzătorii
din Craiova nici n-ar fi visat. Să-ţi imaginezi
cele 29 de constelaţii, să ai cerul în mâinile
tale, iată ceva incredibil şi, în alte vremuri,
foarte greu de realizat.
La plecare, toţi am primit câte o
broşură şi câte un CD cu explicaţiile
folositoare, accesibile, competente, care ne-au
ghidat în timp ce priveam constelaţiile de pe
cele două cupole ale planetariului.
Marin Sandu
14
*
Pe data de 7 martie 2018, în sala
Clubului nevăzătorilor din Craiova, a avut loc
o reuniune dedicată Zilei Internaţionale a
Femeii.
Această sărbătoare s-a născut în
Statele Unite ale Americii, la începutul
secolului XX, iar în 1977, cu prilejul
proclamării anului internaţional al femeii,
ONU i-a consacrat existenţa.
Noi ne-am adunat cu mare bucurie pentru a
omagia sexul frumos, iar doamnele şi
domnişoarele au fost încântate de acest demers
cavaleresc.
Domnul Leontin Mladinescu,
preşedintele filialei noastre, domnul Florin
Jianu, referent cultural, ajutaţi de domnul
George Deliu, au căutat sponsori, s-au ocupat
de toate detaliile şi au izbutit să organizeze un
eveniment deosebit.
În deschiderea întâlnirii, doamna
Constanţa Popescu, reprezentanta filialei Dolj
la adunarea generală a Comisiei de Femei,
desfăşurată la Piatra Neamţ, în perioada 23-25
februarie, ne-a făcut un rezumat al subiectelor
abordate acolo.
În continuarea programului, Diana
Cazan, o promiţătoare interpretă de muzică
uşoară, ne-a delectat cu superba piesă care i-a
adus un premiu la concursul internaţional de la
Cracovia. Această melodie se intitulează
"Întrebări" şi s-a bucurat de aprecierile tuturor
spectatorilor.
În jurul meselor încărcate de bunătăţi,
s-au discutat probleme diverse, mulţi dintre cei
prezenţi declarându-se mulţumiţi de activităţile
realizate de filială noastră în anul 2017.
După masa festivă, toate doamnele au
primit mici atenţii, mărţişoare, flori şi
felicitări.
Am plecat spre case fericiţi că am
putut să fim împreună în dimineaţa însorită de
primăvară şi convinşi că viitoarele acţiuni pe
care le va iniţia Asociaţia Nevăzătorilor vor
atrage un număr din ce în ce mai mare de
participanţi.
Marin Sandu
Galaţi
Sâmbătă, 9 decembrie 2017, au
răspuns la invitaţia Filialei Galaţi 25 de
prieteni brăileni. Cu acest prilej am organizat
împreună concursuri de şah şi de table, am
 Litera noastră
dansat şi am socializat. La concursul de şah s-
au înregistrat următoarele rezultate: locul I -
Vlad Dumitrel din Galaţi, locul II - Ion
Cămară, de asemenea din Galaţi, iar pe locul
III s-a clasat brăileanul Daniel Suciu.
La concursul de table primul loc a fost
ocupat de Cătălin Dogaru, locul II i-a revenit
lui Gheorghe Gutman, iar locul III, lui Andrei
Valentin.
*
Data naşterii poetului naţional al
românilor, prozatorul, dramaturgul, ziaristul şi
gânditorul Mihai Eminescu (1850-1889), este
atât Ziua Culturii Naţionale, cât şi o zi de
reflecţie asupra culturii române, asupra esenţei
românismului din sufletul oricăruia dintre noi.
Cu această ocazie, nevăzătorii din filiala Galaţi
s-au adunat la sediul nostru, unde s-a organizat
un concurs cu tema "Viaţa, poezia şi
activitatea lui Mihai Eminescu". Prestaţiile
concurenţilor au fost răsplătite cu premii, apoi
toţi participanţii au cântat melodii pe versurile
poetului, iar la final s-a socializat la o cafea şi
un pahar de vin.
*
Vineri, 16 februarie, la Centrul de zi
pentru persoane cu dizabilităţi vizuale din
cadrul Asociaţiei s-a desfăşurat Cupa "16 Câştigătorul la şah a fost Vlad
Februarie", concurs de şah şi table. Dumitrel, care a fost desemnat pentru faza
naţională, iar la table s-a afirmat o tânără
speranţă, Andrei Lenuţa Lenuş, care a câştigat
tot ce se putea. Felicitări câştigătorilor!
*
Pe data de 6 martie 2018, la Centrul de
Zi pentru Persoane cu Dizabilităţi Vizuale din
cadrul Asociaţiei, numeroşi nevăzători au luat
parte la Taina Sfântului Maslu, au primit
aghiasmă, s-au spovedit şi s-au împărtăşit.
Lucrările sfinte au fost săvârşite de către
preoţii Bisericii Sfânta Filofteia, care le-au
împărtăşit credincioşilor harul nevăzut al
tămăduirii sau uşurării suferinţelor trupeşti,
întărirea sufletească şi iertarea păcatelor.
*

15
 Litera noastră
Coafate, fardate, îmbrăcate în toalete
elegante, foarte potrivite pentru o asemenea
ocazie specială, doamnele noastre au lăsat
treburile casei şi au sărbătorit cu mare fast
Ziua Internaţională a Femeii.
Evenimentul a avut loc pe data de 8
martie şi a fost găzduit de restaurantul
"Royal".
Încă de la început, atmosfera a fost
incendiară, toată lumea a dansat şi s-a simţit
excelent. Petrecerea a fost condimentată cu
cele mai savuroase preparate culinare, iar
meniul s-a ridicat la înălţimea tuturor
aşteptărilor.
(Corespondenţe preluate de pe
pagina oficială de facebook a ANR
filiala Galaţi)
Neamţ
Ziua de 27 decembrie 2017,
sărbătoarea Sfântului Ştefan, a fost una
specială pentru nevăzătorii nemţeni.
Un număr de 106 membri şi însoţitori
ai acestora s-au adunat la restaurantul hotelului
Ceahlău din Piatra Neamţ pentru a se bucura
de petrecerea de sfârşit de an organizată de
angajaţii filialei Neamţ a ANR. Meniul a fost
unul tradiţional românesc, asezonat cu ţuică şi
vin.
16
Tortul a fost deliciul serii. Formaţia
filialei Neamţ a cântat şi încântat pe toată
lumea. Artiştii nemţeni Vasilică Silea şi Ionuţ
Flueraşu i-au ridicat pe toţi cei prezenţi la dans
până s-au "crăpat podelele".
Gelu Gherasim
(preşedinte)
*
În perioada 23-25 februarie 2018,
filiala judeţeană Neamţ a ANR a fost gazda
Adunării Generale a Comisiilor de Femei.
Participantele au fost cazate la Grand Hotel
Ceahlău. După încheierea şedinţei, doamnele
au luat parte la o plimbare cu telegondola, care
a traversat oraşul Piatra Neamţ, ajungând pe
muntele Cozla.
Seara, cu prilejul cinei festive, Laura
Dănilă, preşedinta Comisiei, ne-a invitat la un
program artistic susţinut de mai multe doamne
frumoase şi talentate, îmbrăcate în costume
populare, care au interpretat cântece din
regiunea lor sau au descris portul specific
pentru fiecare zonă geografică.
Formaţia filialei a acompaniat solistele
şi a încântat asistenţa cu propriul recital.
Toată lumea a fost mulţumită şi gazdele au
fost felicitate călduros.
Gelu Gherasim (preşedinte)
Prahova
Asociaţia Nevăzătorilor, Filiala
Prahova, a susţinut, în data de 17 noiembrie
2017, o activitate cu profunde semnificaţii
spirituale. Această întâlnire de suflet,
organizată în parteneriat cu Biserica "Sfântul
Nectarie", Biserica "Sfântul Vasile", a
beneficiat de prezenţa unor oaspeţi de seamă
din partea Patriarhiei Române, fiind realizată
la iniţiativa Părintelui Ciprian şi a domnului
preşedinte Carol Cîrtiţă.
Deoarece acţiunea noastră a coincis cu
începerea Postului Naşterii Domnului,
cincizeci de nevăzători, membri ai asociaţiei,
au fost invitaţi să ia parte la o slujbă religioasă.
La eveniment au mai participat şi colegii de
suferinţă de la Asociaţia Surzilor.
Dorind să păstreze o tradiţie cu
implicaţii social umanitare, domnul Borcan,
patronul restaurantului "Regina zorilor", a
ţinut să invite toţi participanţii la o masă în
cinstea acestei sărbători.
*
 Litera noastră
Vineri, 8 decembrie 2017, în cadrul
Centrului de Zi al ANR Prahova, am
desfăşurat, în colaborare cu Biserica "Sfântul
Nectarie Taumaturgul", păstorită de Părintele
Ciprian, un concurs pe teme religioase,
prilejuit de apropierea Sfintelor sărbători.
Nu a existat niciun material
bibliografic şi întrebările au fost exclusiv de
cultură generală. Am avut opt concurenţi, iar
premiile au fost oferite de către Biserica
"Sfântul Nectarie Taumaturgul".
* Ploieşti şi Bisericii "Sfântul Nectarie
Moş Crăciun a plecat din Laponia şi a
început călătoria în jurul lumii, pentru a
împărţi daruri tuturor copiilor. Simpaticul
bătrânel, cu sania lui trasa de reni magici, a
ajuns, în cele din urmă, şi la filiala Prahova a
Asociaţiei Nevăzătorilor. Festivitatea Pomului
de Crăciun, pentru cei 39 de copii nevăzători
aflaţi în evidenţa noastră, s-a desfăşurat pe
data de 20 decembrie 2017, în cadrul Centrului
de Zi al ANR Prahova.
Evident că sosirea lui Moş Crăciun nu
ar fi fost posibilă fără sprijinul unor sponsori
generoşi, cărora se cuvine să le mulţumim
pentru dovezile de omenie din fiecare an.
În primul rând, îi mulţumim doamnei Cornelia
Oprea, o inimoasă prietenă în vârstă de 70 de
ani, mereu dornică să fie alături de copiii cu
deficienţe de vedere şi să-i ajute cu tot ce
poate.
17
De asemenea, mulţumim Bisericii
"Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril" din
Taumaturgul".
Gabriela Cristina Neagu
Satu Mare
Preocuparea constantă pentru sport a
conducerii şi membrilor filialei Satu Mare s-a
concretizat, în anul 2017, în implicarea în mai
multe acţiuni sportive destinate nevăzătorilor,
despre care ne face o deosebită plăcere să-i
informăm pe cititorii revistei "Litera noastră".
În perioada 22-24 septembrie 2017 la Cluj-
Napoca s-a desfăşurat turneul I al
campionatului naţional de goalball, ediţia
2017. Cele cinci echipe aliniate la startul
competiţiei au fost: Argeş, Bacău, Cluj, LSDV
Lamont, Satu Mare.
Conform aşteptărilor, echipa de
seniori a Clujului a făcut instrucţie cu restul
formaţiilor participante, încheind toate
meciurile disputate înainte de limită.
Clasamentul la finalul etapei a fost următorul:
- Cluj 12 puncte golaveraj +40;
- LSDV Lamont 9 puncte golaveraj 0;
- Argeş 6 puncte golaveraj -13;
- Bacău 1 punct golaveraj -21;
- Satu Mare 1 punct golaveraj -26.
 Litera noastră
O altă competiţie la care s-a înscris şi
filiala Satu Mare a fost turneul internaţional de
popice "Cupa Maris", desfăşurat în perioada
28-30 septembrie 2017 la Târgu Mureş. Au
participat 8 echipe din Bacău, Maramureş,
Mureş, Sibiu, Satu Mare şi o echipă din
Germania. După efectuarea celor 120
lansări/jucător, clasamentul final (pe echipe) a
avut următoarea configuraţie:
- Mureş 2648 p.d.;
- S.C. Chemie Wolfen 2635 p.d.;
- Sibiu 2564 p.d.
Dintre performanţele reprezentanţilor
filialei Satu Mare, menţionăm rezultatele
obţinute la individual feminin, de către Codrea
Angelica, ocupanta locului II (cat. B3) şi Samu
Paraschiva locul III (cat. B2). Premierea
câştigătorilor a avut loc la sala de popice, fiind
oficiată şi cu ajutorul fostului preşedinte al
filialei organizatoare, domnul Mihail Moraru.
De asemenea, filialei noastre i-a
revenit sarcina de a organiza etapele II şi III
ale campionatului naţional de goalball ediţia
2017. Competiţia s-a desfăşurat în perioada
10-13 noiembrie, cazarea şi masa fiind
asigurate la hotel - restaurant Dana II. Cum era
de aşteptat şi conform calculelor hârtiei,
echipa filialei Cluj a câştigat şi în acest an
titlul "împiedicându-se, doar în al doilea
turneu, de echipa de juniori a LSDV-ului,
echipă care a obţinut la final locul doi şi titlul
de vicecampioană naţională. Medalia de bronz
a fost cucerită de filiala Argeş, după un
parcurs sinuos, datorat şi faptului că cel mai
bun jucător al echipei a jucat ambele turnee
accidentat.
Titlul de golgheter al acestei ediţii i-a
revenit lui Nicolae Burulea (LSDV Lamont),
care a marcat 55 de goluri, fiind urmat de
Viorel Micu şi Bogdan Cristea, ambii de la
filiala Cluj, cu 51, respectiv 38 de goluri
înscrise.
Echipa campioană a avut următoarea
componenţă: Mihai Căbuz, Bogdan Cristea,
Viorel Micu, Ioan Pleş, Nicolae Şişiu şi a fost
antrenată de Dan Ştefănescu.
În cadrul activităţilor culturale, filiala
Satu Mare a fost implicată în etapele
concursului "Pe meridianele lumii", dar la
concursul "Imaginea ta contează", nu am avut
doamne care să ne reprezinte.
Pentru etapele zonale, filiala noastră a
fost arondată la Braşov, concurentul nostru,
Timar Ştefan, clasându-se, în urma barajului
cu reprezentantul filialei Prahova, pe locul IV,
18
poziţie care i-a dat dreptul să meargă la etapa
naţională.
Cu sprijinul Consiliului Judeţean Satu
Mare, filiala noastră a organizat, în perioada
27-29 octombrie 2017 în localitatea Valea
Măriei, un festival de Muzică şi Poezie, la care
au fost invitate filialele prietene: Arad,
Maramureş şi Mureş. A fost o zi în care cei
mai dotaţi din punct de vedere artistic şi-au
etalat cunoştinţele şi aptitudinile culturale.
A fost un spectacol frumos, cu
prestaţii foarte valoroase, iar aici se cuvine
amintit momentul artistic susţinut de Eliza
Lazăr, reprezentanta în vârstă de numai 10 ani
a filialei Maramureş, o voce superbă şi un real
talent interpretativ. Avem convingerea că
ascensiunea ei nu se va lăsa aşteptată, iar
asociaţia noastră se va putea mândrii şi
totodată bucura de realizările ei.
Attila Veres
Suceava
Ca în fiecare an de Ziua Internaţională
a Femeii, filiala ANR din cetatea de scaun a
Sucevei a organizat o reuniune festivă în
timpul căreia, pe lângă bucuria de a dărui sau
de a primi flori, mărţişoare şi urări de bine, am
avut plăcerea să ascultăm câteva materiale
foarte interesante despre semnificaţiile acestei
sărbători.
Programul întâlnirii noastre a
continuat cu o activitate deosebit de palpitantă,
în care doritorii au putut să-şi testeze cultura
generală şi viteza de reacţie. A fost un concurs
cu întrebări tip grilă, axate pe cele mai variate
domenii, iar concurenţii şi-au folosit din plin
cunoştinţele despre literatură, muzică, invenţii,
inventatori, au luptat pentru glorie şi s-au
distrat copios.
După stabilirea clasamentului,
organizatorii ne-au invitat la o mică petrecere,
astfel că am beneficiat de o altă ocazie de a
socializa şi de a ne simţi minunat împreună.
Şi pentru a contribui la reuşita unei acţiuni
perfecte, exact în ziua de 8 martie, autorităţile
locale ne-au oferit două semafoare acustice,
montate chiar în apropierea sediului asociaţiei.
Gânduri bune şi o primăvară frumoasă
tuturor!
Alina Asăvoaie
Vrancea
 Litera noastră
Pe 20 decembrie, în jurul bradului
împodobit şi-au dat întâlnire mulţi membri ai
filialei Vrancea, care, în spiritul sărbătorilor de
iarnă, au ascultat un program de colinde,
pregătit cu drag de grupul Nostalgic, alcătuit
din Mariana Mănăilă, Liliana Stoica, Dorina
Ilie, Romica Pogan şi Dorina Nanu. În acest
an, colindătorilor obişnuiţi li s-au alăturat
Alexandra Vlasie şi Ştefan Lăcătuş.
Cu toţii am fost gazde primitoare
pentru elevele Liceului de Arte "Ghe'
Tătărăscu" din Focşani, care au încântat
audienţa prin glasurile lor suave.
Mulţumim Carrefour Focşani!
(preluare de pe pagina oficială de facebook a
ANR Vrancea)
* nouă la 159 de ani de la Mica Unire.
Pe 15 ianuarie 2018, Asociaţia
Nevăzătorilor din România filiala Vrancea a
prezentat "Eternul Eminescu", un program de
muzică şi poezie, în care versurile poetului
naţional, omagiat anual de noi toţi, au încântat
din nou întreaga asistenţă. Evenimentul,
găzduit de Căminul pentru Persoane Vârstnice
din Focşani, a fost prilejuit de Ziua Culturii
Naţionale şi a marcat împlinirea a 168 de ani
de la naşterea poetului Mihai Eminescu.
Pe 25 ianuarie 2018, am sărbătorit,
într-o festivitate de suflet, Unirea Principatelor
Române. Ne-au fost alături câţiva oameni
inimoşi de la Biblioteca Judeţeană Vrancea şi
un grup de elevi ai Şcolii "Alexandru Vlahuţă"
din Focşani, coordonaţi de doamna profesoară
Liliana Stan. S-a evocat Unirea de la 1859,
prin interpretarea celebrei scenete despre Moş
Ion Roată şi Domnitorul Alexandru Ioan Cuza,
apoi elevii oaspeţi şi talentaţii prieteni din
grupul Nostalgic ne-au oferit un buchet de
cântece şi poezii dedicate Unirii.
De asemenea, toţi participanţii au
primit cu bucurie felicitările trimise de copiii
din Ardeal, cărora le mulţumim încă o dată
pentru emoţie, gânduri bune şi urările adresate
Pe 27 ianuarie 2018, am organizat, la
restaurantul "Romeo" din Focşani,
"Retrorevelionul", o petrecere destinată
membrilor filialei noastre, la care au participat
40 de persoane. Responsabil cu momentele
artistice diversificate a fost domnul Romică
Pogan, iar domnul Nistor Zamfirel a susţinut
un recital de muzică populară.
Dorina Nanu

Interviul ediţiei

Radu Sergiu Ruba

- scriitorul, destin şi opţiune -
de Petruţ Pâ rvescu
(apă rut în Revista Hyperion, Botoşani, ianuarie 2018)

«…Idealistul din mine crede în literatura română bazându-se pe revirimentul

formidabil al romanului, pe modalităţile foarte diverse de a-l concepe, pe
memorialistica de mare valoare, pe persistenţa poeziei şi pe curajul deocamdată
incipient de a valorifica tot ce ne iese în cale ca experienţă pentru poveste.
Fiindcă să nu uităm teza splendid ilustrată într-o carte de către acelaşi Màrquez:
merită "A trăi pentru a-ţi povesti viaţa". »

19
 Litera noastră
Petruţ Pârvescu: Pentru un scriitor, destinul
şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale
fundamentale. Ce rol au jucat (joacă) acestea
în viaţa dumneavoastră?
Radu Sergiu Ruba: Dacă ar fi să mă refer la
destin, nu aş putea încheia tema nici în trei
zile, fiindcă lipsa vederii i-a săpat vieţii mele o
albie mult diferită de cele obişnuite.
M-am născut cu o deficienţă vizuală,
dar cu un standard perceptiv destul de bun, aşa
încât am putut urma prima clasă şi încă ceva
dintr-a doua în învăţământul obişnuit. Dar
vederea mi-a scăzut şi părinţii, bine sfătuiţi de
medicii oftalmologi din Cluj, m-au înscris la
şcoala pentru nevăzători din acest oraş pentru
ca, utilizând alfabetul braille, citind aşadar cu
degetele, să nu mai fiu nevoit să-mi supun
ochii la eforturi evitabile. Pierzându-mi
definitiv vederea la 11 ani, îţi dai seama că,
faţă de marea majoritate a celor de aceeaşi
vârstă, viaţa mea a luat-o pe un traseu inedit.
Limitându-ne la domeniul cărţii, al cititului şi
scrisului, e de spus că am citit în braille atâta
cât aveam la îndemână în biblioteca şcolii,
adică foarte puţin, mi s-a citit de asemenea de
către alţii, cei din familie sau profesorii din
şcoala clujeană unde lectura făcută elevilor era
obligatorie, în fişa postului dascălilor locali,
dacă nu a tuturor din această ţară. Dar ştiu cu
siguranţă că şi în celelalte şcoli pentru
nevăzători din România, toate unităţi cu
internat, în acele vremuri, li se citea masiv
elevilor, după un anumit program. Pe la nouă
ani, i-am citit şi eu o carte unui coleg mai mare
complet nevăzător, şi anume, "Roman
năzdrăvan" de Nicolae Filimon. El îşi
aminteşte şi astăzi cum îi descriam calul
înaripat de pe coperta cărţii şi cum îi plimbam
mâna pe deasupra ca să-i arăt unde se găsesc
aripile, unde botul şi unde coada calului.
Apropo de destin: trăiam cea mai mare parte
din an într-un internat şcolar, ceea ce dădea o
notă total diferită existenţei mele de zi cu zi
20
faţă de cea a congenerilor tipici, adică teferi,
valizi, cum le spunem noi cu un termen uzual
astăzi. A fost însă soluţia optimă. Viaţa în
colectiv, departe de părinţi, te ajută să te
formezi, să te descurci, să capeţi personalitate.
Acasă, presupunând că aş fi urmat ca
nevăzător o şcoală obişnuită din oraşul de
domiciliu, părinţii m-ar fi cocoloşit inevitabil,
nelăsându-mă să merg zilnic singur la şcoală şi
să mă întorc tot singur. Acum, nu garantez că
ar fi fost tocmai aşa, fiindcă mama s-a dovedit
a fi extrem de cutezătoare şi de permisivă
înaintea tuturor provocărilor şi şanselor. Dar
eu apreciez acum că independenţa mea actuală
s-a construit în acel internat din Calea
Dorobanţilor nr. 31 din Cluj. Cu opţiunea
pentru literatură e complicat în cazul meu,
tocmai din cauzele expuse mai sus, cea majoră
fiind radicala schimbare a relaţiilor mele cu
mediul din jur la 11 ani. Până pe la nouă ani,
când ochii îmi permiteau s-o fac, desenam
foarte frumos, cei care mi-au văzut desenele
păstrate o vreme de mama, spun că desenam
miraculos. Din păcate, cartoanele cu
pictopoemele mele s-au pierdut odată cu
mutarea alor mei din Satu Mare în Cluj în
1990. Acesta este talentul mai răspândit în
familia lărgită. Sora mea, mică pictoriţă
talentată, s-a orientat către arhitectură.
Pictează şi astăzi, pentru ea şi pentru cei
apropiaţi. Am de asemenea doi veri, frate şi
soră, foarte înzestraţi în materie, ea a şi urmat
de fapt o carieră în sfera design-ului. La mine,
cred că înclinaţia asta s-a convertit în
sensibilitate mai întâi faţă de plastica literară
întâlnită, apoi în plăcerea de a produce imagini
din cuvinte şi sintaxe. Dovada acestui proces
de transfer sunt caietele cu extrase din
literatură. Încă din şcoala primară, îmi
transcriam în braille, de pe unde apucam,
numai pasajele cu descrieri seducătoare de
natură. Nu-l aveam la îndemână în braille pe
Brătescu-Voineşti, pe Hogaş sau pe Sadoveanu
peregrin prin păduri şi printre ape, ci pe el doar
ca autor al unor romane istorice, dar extrăgeam
din manualul de gramatică pasajele selectate
din aceşti autori daţi pe mâna analiştilor
morfosintactici. Îmi alcătuisem astfel de caiete
transcrise în braille, repet, numai cu imagini
despre natură. Îmi şi lipsea, trăisem în mijlocul
ei, îi regretam dispariţia directă şi îi reînviam
mereu profilul în memorie, o reverberaţie de
neşters. Cu poezia era altfel. Îmi plăcea, dar nu
mă topeam după niciuna din cele citite din
Coşbuc, Eminescu, Alecsandri, Şt. O. Iosif,
 Litera noastră
Păun-Pincio şi ce mai aveam la dispoziţie.
Până într-o zi când mi-a surâs norocul. Aveam
12 ani, iar colegul meu George Nicolescu avea
16. Ne găseam, în sala de muzică, la nu mai
ştiu ce fel de eveniment cultural şcolar mai
nonconformist, fiindcă George a recitat din
Minulescu - "Romanţa Cheii", "Trec
vagabonzii" şi "Romanţa celei care pleacă". A
avut un rol şi talentul de recitator al lui
George, şi vocea lui de tenor unic în muzica
uşoară de mai târziu, o voce cum numai Julio
Iglesias mai are, blândă, învăluitoare, de o
serenitate frumos curgătoare. O fi fost şi vocea
aceasta care m-a cucerit, dar în mod cert gata
m-au dat imaginile mării: "Pe-albastrul
răzvrătit al altei mări", suna unul din versuri.
Nu mai citisem şi nu mai auzisem aşa ceva.
"Poezia e o altă limbă", după cum spune
Roland Barthes, nu mai ascultasem această
limbă, nimeni nu mi-o vorbise. Ţin minte că
m-am ridicat de la loc, am înaintat paralel cu
rândul de scaune şi m-am dus în faţă la George
cerându-i poeziile. Eram şi atunci mărunţel,
dar totodată şi foarte slab, un pui de internat,
acolo, vai de capul meu, bun însă la carte şi
cam ciudat. George a râs, nu le avea scrise la
el, am aflat mai târziu că, după ce le
memorase, aruncase hârtiile. Ei bine, serbarea
aceea sau ce o fi fost, se supunea şi ea unei
discipline, nu era la îndemână puştilor leşinaţi
după poezii cu marea, s-a strigat la mine, am
fost trimis la loc. Ceva m-a speriat, m-a
destabilizat rău. Nu pot să spun că am leşinat,
dar m-a cuprins o slăbiciune teribilă şi m-am
lăsat pe vine. Mă agăţasem de mâna lui
George ca să nu cad. Au sărit repede
educatorii, m-au luat şi m-au întins pe capacul
pianului. Mărturie că nu leşinasem sunt notele
muzicale, nu ştiu care, dar pe care le-am auzit
odată întins pe pian, tulburate în cutia lor şi
auzite doar de mine, fiindcă nu se mişcaseră
clapele, ci doar corzile undeva, în adânc. M-au
costat mult acele momente de slăbiciune
deoarece mi s-a pus urgent porecla de
"Leşinatu" şi a ieşit pe chestia asta un alt fel de
poezie decât cea cu marine fascinante:
"Leşinatu pe pian/ vrea să cânte în castan!"
N-am prea înţeles legătura, dar iaca, amicii mă
suiseră deja în vârful copacului. Poemele lui
Minulescu mi-au produs multe necazuri: m-am
dus la profesorul care organizase evenimentul,
Petru Mereuţă (1934-1995) pe care mă bucur
că am putut să-l includ în "Constelaţia Homer,
Antologia scriitorilor nevăzători din
România". I-am cerut textele, dar m-a luat cu
21
blândeţe şi cam de sus. Eram prea mic, după
părerea dumnealui, pentru acele versuri. Sunt
sigur că în curând i-a părut rău pentru refuz.
Cu jenă şi cu doruri nemărturisite, a mai trecut
un an până când am dat, tot prin intermediul
lui Mereuţă, de Macedonski. Mi-a împrumutat
o carte şi i-am rugat pe colegii care aveau un
restant vizual rezonabil să-mi citească, cu
ochelarii lor groşi, din Rondeluri. Nu înţeleg
de ce mă frapase eufonia cuvântului rondel. Iar
acolo am dat de "Rondelurile rozelor". Când
am văzut eu atâta pictură, atâta revărsare de
verde, roz, galben, violet, de argintiu, de roşu
şi de auriu, reflexe de oglinzi şi ceruri
învăpăiate de asfinţituri unice, când am văzut
insula Lewki sub lună, noaptea translucidă de
mai, deşertul şi topazele turnurilor de la
Mekka arzând în "Noaptea de decemvrie",
m-am lăsat infestat de acea poezie atât de
vizuală şi nu mi-a trecut până în ziua de azi.
Era acolo natura văzută de mine până cu câţiva
ani mai înainte, dar în idealitatea ei. Căci totul
a pornit, cred, de la dragostea mea de natură şi
de desen, de la o genă a reprezentării
cromatice a lumii. Curios e că, deşi colectasem
citate cu imagini din proză în caietele mele,
am citit insistent de atunci poezie, cu
precădere poezie. Petru Mereuţă ne-a mai
făcut un cadou. S-a înţeles, cred, din ceea ce
am spus mai în amonte, că şi el era nevăzător.
Conştient de carenţa teribilă de cărţi de
literatură în braille, s-a dus într-o vară acasă la
părinţi, în "Lunca Banului", pe Prut, în judeţul
Vaslui şi, după dictarea tatălui său, a transpus
în braille, la maşina de scris de profil, o
antologie din poezia lui Blaga, alta de Ion
Barbu, de Bacovia, de Rabindranath Tagore,
Serghei Esenin, Zaharia Stancu şi părţi din
Arghezi. A venit cu mai multe valize de cărţi
la Cluj (în braille, Blaga, de exemplu, avea
cinci volume) şi proful le-a pus la dispoziţia
elevilor. Circulau între noi, le împrumutam
unii de la alţii, le citeam şi le răsciteam. Astfel
mi-am făcut eu cultura poetică alături de foarte
puţini autori citiţi până pe la vreo 17 ani, dar
cu hotărârea de a citi toată poezia lumii. Faţă
de ceea ce scriu unii despre precocitatea lor în
materie de lectură, mi-e şi ruşine să fac această
mărturie, dar uite că Dumnezeu a rânduit să-i
vină şi ei vremea. Contaminaţi de exemplul lui
Petru Mereuţă, ne-am apucat să transcriem şi
noi. Eu, bunăoară, i-am transcris în braille pe
Rilke, Trakl, Edgar Allan Poe, Mallarmé,
Cezar Baltag, Gheorghios Seferis. Alţii i-au
transcris pe Vasile Voiculescu, Mircea
 Litera noastră
Dinescu, iar Ion Podosu, poet şi istoric literar
astăzi, l-a tras în braille pe Ion Vinea şi
întreaga "Panoramă a poeziei universale
contemporane" a lui A. E. Baconski. Sălile
noastre de clasă, cantina şi dormitoarele se
găseau în aceeaşi clădire, la etaje diferite.
După micul dejun, intram la orele de curs,
apoi, după masa de prânz şi după o pauză
binevenită, intram la orele de meditaţie,
practic, de pregătire pentru a doua zi.
Terminam repede cu pregătirea ca educatorul,
în timpul câştigat, să ne citească. Uneori
citeam noi, dar cu urechile, grupaţi în jurul
unui magnetofon cehoslovac greu şi
butucănos, Tesla B3 ce derula o bandă cu
lectura vocală a unei crainice, înregistrări
realizate la Bucureşti în studioul Asociaţiei
Nevăzătorilor şi difuzate în întreaga ţară.
Aveam o oră liberă după cină, iar apoi, hai sus,
la ultimul etaj, la culcare. O clasă nu avea mai
mult de 12-16 elevi. De fapt, standardul
mondial în materie de învăţământ special sau
specializat unde munca individuală cu
învăţăcelul e extrem de importantă şi tot
timpul necesară, este de 8-12 elevi într-o clasă.
Astăzi regula se respectă strict şi în România.
Ne deplasam, deci, de la o sală de clasă la alta
pe acelaşi culoar de la etajul al doilea, duceam
şi aduceam de la unii la alţii cărţile cu poezia
transcrisă de proful de română ori de noi.
Am avut noroc şi cu proza. În clasa a
VIII-a, ca educator (era vorba de profesorul
care se ocupa de noi după-amiaza până seara),
l-am avut pe profesorul de educaţie fizică
Boghos Jangosian, un om cu o poveste aparte.
Era născut în 1914 în centrul Turciei
anatoliene, la Kayseri, vechea Cezareea
întemeiată de Tiberius Caesar. Tatăl său a fost
ucis de turci în masacrele din 1915. Şeful
clanului familial a devenit un frate al tatălui.
Acest unchi şi-a salvat neamul de la deportare
în pustiurile Mesopotamiei şi i-a adus, după
primul război, pe toţi armenii lui în România,
nu în altă parte, fiindcă din România mergea
spre Turcia cea mai multă marfă alimentară, în
primul rând vite. Unchiul s-a stabilit până la
urmă la Cluj şi a deschis o mică fabrică de
covoare persane. I-a crescut pe toţi copiii şi
nepoţii lui. De fapt, Boghos îi spunea tată. Şi
acest domn extraordinar sub toate aspectele,
Boghos Jangosian, după ce ne-a citit "Aurul
negru" şi "Apostol" de Cezar Petrescu, l-a
abordat, atunci, la cei 14 ani ai noştri, pe
Cehov. Am simţit, că la Macedonski, cum mă
străbate electricitatea puternică a autenticităţii
22
imaginilor şi trăirilor. Era altceva decât în
proza citită până atunci. A avut acest profesor
inspiraţia de a ne citi mai multe nuvele, printre
care "Şampania", povestea unui şef de haltă
feroviară în stepa infinită a Rusiei, trăitor în
cantonul său împreună cu o nevastă cu care se
ceartă în ajunul anului nou. Pleacă de acasă şi
pe unde să o ia? Singurul drum cu putinţă era
de-a lungul căii ferate, prin ger, sub luna de
gheaţă a stepei, cu gânduri negre despre
plictisul vieţii în asemenea deşert. Dar trece un
tren... Şeful de gară aproape inexistentă se
întoarce acasă şi constată că trenul tocmai o
adusese pe o mătuşă a soţiei parcă. Tânăra
mătuşa venise plină de sticle de şampanie şi de
un râs contagios care muta din loc icoanele de
pe pereţi. Noaptea de Anul Nou capătă
strălucire, iar viaţa bărbatului de asemenea,
după ce fuge cu mătuşa, lăsând, vorba lui Ion
Creangă din altă povestire, şi gară, şi cucoană,
şi cale ferată, şi lună, şi stepă... Experienţa cu
Cehov nu a continuat foarte mult pentru că
celorlalţi colegi nu le spunea mare lucru. Mie
însă, separat de ceilalţi, Boghos mi-a mai citit
câteva nuvele între care "Portretul unui
necunoscut". Deşi mă adânceam pe zi ce trecea
în poezie, am atârnat continuu de acest licăr
cehovian de autenticitate exprimabilă doar în
proză. L-am căutat bineînţeles şi l-am regăsit
mai târziu pe Anton Pavlovici. Întrebat de
Marius Chivu într-un interviu la un post de
radio, în pielea cărui scriitor aş vrea să fiu, am
declarat fără echivoc că mi-aş fi dorit să fiu ca
Cehov, nu numai pentru opera literară, ci şi
pentru cea socială. A făcut enorm pentru
sănătatea semenilor lucrând ca doctor fără de
arginţi. Nu lua bani de la săraci, deschisese în
Crimeea clinici şi spitale, veneau la el pacienţi
de la Moscova, Nijnii Novgorod, Kiev,
Chişinău şi din Kazan. A fost un om exemplar,
un înger, nici de moarte nu s-a temut şi uite că
a sfârşit la 44 de ani, ce să mai vorbim!...
Revenind la experienţa mea literară
dintru început, vreau să-ţi povestesc cât de
interesante erau lecturile colective nocturne.
Nu le efectuam direct noi, liceenii, ci
magnetofonul. Nu aveam prize în dormitoare,
dar, din fericire, sala noastră de clasă se găsea
exact sub dormitorul tot al nostru. Am
cumpărat nu ştiu câte prelungitoare, l-am cărat
pe Tesla B3 în dormitor, l-am ataşat la un
prelungitor, iar pe acela l-am coborât pe geam.
Un alt băiat l-a preluat pe pervazul de la etajul
2 şi l-a înfipt în priză. Cu lumina, normal,
stinsă, ascultam cu toţii, zece adolescenţi
 Litera noastră
trăsniţi şi visători, o voce feminină care făcea
să scânteieze suplimentar asupra noastră
"Strălucirea şi suferinţele curtezanelor".
P.P.: Istoria literaturii consemnează, uneori
arbitrar, momentul debutului unui scriitor.
Pentru dvs., când credeţi că s-a produs (cu
adevărat) acest eveniment? Vorbiţi-ne câte
ceva despre primele încercări literare.
R.S.R.: Aşadar, dădusem de Macedonski. Nu
se putea ca sub impulsul lui să nu scriu. Sub
impulsul, dar nu sub influenţa stilistică, fiindcă
prima mea încercare poetică era de-a dreptul
eminesciană. Avea stele, avea lac, stânci,
epitetul funebru care rima cu celebru. Mi se
pare că avea şi o blondă, dar nu ştiu dacă ea
plutea pe lac vie sau moartă. Nu ţin minte titlul
poemului, dar ştiu data la care l-am definitivat,
fiindcă am notat-o în josul textului: 31 ianuarie
1968. Împlineam în acea zi treisprezece ani,
trei luni, trei săptămâni şi trei zile. Calculul
este exact, l-am mai făcut o dată, l-am şi
preluat în romanul "O vară ce nu mai apune",
apropo de ziua de naştere a surorii mele, 31
ianuarie, numai că acolo e vorba de doar trei
ani plus ceilalţi submultipli menţionaţi,
reprezentând diferenţa de vârstă de mare
precizie dintre noi. Curând însă mi-am
23
modificat stilul, am devenit mai puţin
romantic, fără să mă-ndepărtez prea mult de
modele. Pot să spun că am debutat în 1970, era
în primăvară. În toamna precedentă,
trimisesem nişte poezii la un concurs al
elevilor clujeni şi hop, am câştigat şi eu
dreptul de a publica în "Licăriri" o plachetă cu
cei care promiteam. Se pare că numai eu am
mai rămas pe frontul literelor dintre toţi
licăritorii şi licăritoarele. În anul următor, am
ocupat locul doi pe ţară la un concurs de
creaţie literară al elevilor, tot cu poezie. Locul
întâi îi revenise lui Vasile Poienaru. Am auzit
că se mai ocupă de proiecte literare, dar s-a
pierdut ca poet. Poate că acele versuri mi-au
apărut pe undeva, dar nu am nicio idee unde
fiindcă nu mi-a fost trimisă nicio publicaţie.
După care nu mai ştiu pe unde am publicat. Cu
siguranţă, dar eu nu am pus niciodată mâna pe
acel număr de revistă, mi-a apărut în
"Amfiteatru" un poem intitulat "Albastru".
Eram încă licean. Dar între primăvara şi
toamna lui 1970 s-a produs vârtejul: sub
influenţa lui Ion Barbu, scriam cu rimă, dar
sunetul îmi era contemporan, bătea în
actualitate, imaginile frapau şi prin convocarea
unor termeni din biologie. Am ajuns în
octombrie acel an la Cenaclul "Lucian Blaga"
al elevilor din Cluj. Aveam cu mine trei poeme
dactilografiate pe care nu voiam să le citesc.
Să fac precizarea că pe atunci, în şcolile pentru
orbi, dactilografia era disciplină obligatorie
pentru ca omul fără vedere să poată comunica
în scris cu cel obişnuit. Exista acolo şi o sală
de dactilografie cu maşini din cele mai diverse,
tapam deja de la 13 ani şi mi le bătusem
singur. La cenaclu, lângă mine, în stânga mea,
îngerul păzitor l-a adus pe un băiat cu o voce
mai înaltă şi cam ofensivă, mi s-apărut mie.
"Ia dă, dom'le, încoace, ce ai acolo?" "Păi, să
vedeţi... eu." "Ce să vedeţi? Să vezi, aicea
suntem cu toţii colegi, ba chiar şi prieteni! Ia
ascultaţi aici!" Pusese mâna pe hârtii şi citea
din ele cu un simţ teatral admirabil. A produs
un şoc. Mi l-a transmis şi mie, muream de
ruşine, ardeam ca uleiul într-un ceaun de
gogoşi numite la mine în sat "fancuri", de la
americanul Vancuver. S-a legat atunci o
prietenie din cele providenţiale pentru mine.
Poetul Ion Cristofor, cu doi ani mai mare,
venea la mine la internat cu cărţi de poezie, ne
aşezam pe băncile de sub nucii din fundul
curţii şi-mi citea. Nu mai transcriam în braille
totul, nu mai aveam timp. Mi-a citit Nichita
Stănescu, apariţia "Stării poeziei", antologie
 Litera noastră
din opera lui, a fost un eveniment formidabil!
Apoi Rimbaud, Baudelaire, Andrei
Vosnesenski, Alexandr Blok, Robert Goffin,
Emile Verhaeren, Walt Whitman, Gottfried
Benn şi doi autori care m-au înnebunit: St.
John Perse şi mai ales Dylan Thomas. Să fie
clar: pe Rilke, Trakl şi Cezar Baltag tot el mi-i
băgase în cap. Pe aceşti autori îi discutam şi-i
răsanalizam cu profesorul meu, providenţial şi
el, Valentin Tăutu (1938-2012). Avea o cultură
uriaşă şi mai ales capacitatea de a pune lentila
filosofiei în faţa oricărui fenomen. Nevăzător
şi el, om de mare curaj, este unul din
semnatarii "Scrisorii de opoziţie la regimul
comunist" a lui Paul Goma din 1977. Ne preda
latina şi literatura română în liceu şi urma în
acelaşi timp filosofia. Lucrarea sa de licenţă,
având ca obiect cunoaşterea epistemologică, a
fost respinsă însă pe motiv de non-marxism. A
susţinut-o, validată fiindu-i, abia în 1991.
După liceu, a urmat aberanta mea despărţire de
Cluj din cauza unei puternice lovituri a
destinului pe care n-o mai evoc aici. Am intrat
la facultate la Bucureşti, la franceză-engleză.
Am dat de oameni care scriau, de Cornel
Dănăilă, de exemplu, un coleg de la spaniolă,
apoi de Mihai Oprea de la română cu care
împărtăşeam şi pasiunea turbată pentru hard
rock, dar şi pentru bardul Leonard Cohen. El
m-a prezentat profesorului Mircea Martin
căruia i-am adus nişte poeme pe care le-a
apreciat mult. Fără să-mi dau seama,
dumnealui a fost personalitatea care m-a
călăuzit imperceptibil la acea oră, dar mai cu
seamă mai târziu.
P.P.: Care a fost drumul până la prima carte?
R.S.R.: Scriam avangardist atunci, prin
1975-'76. Dar în 1977 am fost victima unui
şoc: l-am cunoscut pe Cezar Mititelu, filosoful
vagabond care se aciua prin căminele
studenţeşti. L-am găzduit şi noi, eu şi colegii
de cameră. Din altă cameră, din corpul C al
căminului 6 martie, a fost arestat în mai '77.
Va trebui ca într-o zi să se scrie povestea sa şi
a angajamentului său existenţial, a tezei de
viaţă şi a viziunii sale, toate absolut ieşite din
comun. A fost singurul om cu adevărat liber pe
care l-am întâlnit sau de care i-am auzit pe alţii
vorbind. L-au arestat pentru că nu era încadrat
în muncă, acuzat fiind de aceea de parazitism.
Se pare că nu puteau să-l ridice pentru că purta
discuţii libere cu studenţii şi socratiza prin
Bucureşti cu oricine apela la el. Era slab ca o
smicea, într-adevăr, nu muncea fiindcă aprecia
că societatea e burgheză şi, deci, munca la stat
24
sau la oricine altcineva, îl aserveşte pe om.
Mânca la cantinele studenţeşti la bandă,
asemenea lui Cioran la Paris. Securistul care
l-a anchetat a pus mâna pe el cercetându-l
muşchi cu muşchi, dacă o fi găsit ceva, după
care i-a zis: "De ce nu te angajezi, dom'le, uite
câtă forţă de muncă zace aici!", "Bine, a
răspuns Cezar, dar pentru muncă, omul nu are
nevoie de forţă, ci de talent, iar eu sunt lipsit
de aşa ceva…" Nu am găsit decât o singură
evocare a sa în "Securitatea, Cezarul şi sfoara
de câlţi" a lui Elie Wiesel, cartea prietenului
Nicolae Iuga de la Universitatea din Baia
Mare. Sub impactul maieutic teribil al lui
Cezărică, după cum i se spunea şi ironic, şi
admirativ, m-am apucat de filosofie sprijinit de
Nicu Iuga şi m-am lăsat de poezie. Când am
reluat-o, nu puteam scrie decât clasicizant.
Mi-a trebuit mult să-mi revin. În primăvara lui
1977, câştigasem, împreună cu Traian T.
Coşovei, amândoi premiul doi, premiul întâi
nu se acordase, la Concursul Ienăchiţă
Văcărescu al Facultăţii de Litere. Premiul nu
l-am mai luat nici eu, nici Traian, fiindcă ne-a
pocnit pe toţi cutremurul din 4 martie. Târziu
am ajuns la Cenaclul de Luni unde am avut o
lectură de debut acceptată, dar nu apreciată în
mod deosebit şi două lecturi entuziasmante.
Acolo m-am trezit din nou, iar la Universitas
mi-am găsit calea. Pentru mine, cu întârzierile
acestea în formare, Universitas, alături de voi,
băieţi şi fete cu 10-14 ani mai tineri, am dat
din nou de mine însumi şi tot în apropierea lui
Mircea Martin. Aşadar, dumnealui e călăuza.
Volumul de debut de la Cartea Românească,
"Spontaneitatea înţeleasă" din 1983, prezintă
însă, după cât stătuse la fezandat, poeme mai
vechi, unele trecute prin Cenaclul de Luni,
altele nu. "Iluzia continuă", volumul meu din
1988, e integral un produs Universitas şi acela
mă reprezintă cu adevărat.
P.P.: Ce personalitate (personalităţi), grupare
literară, prieteni, eveniment biografic etc. v-au
influenţat viaţa ca om şi scriitor?
R.S.R.: La această întrebare am răspuns
într-un fel în rândurile de mai sus. Am vorbit
de Petru Mereuţă, de Ion Cristofor, Boghos
Jangosian şi Valentin Tăutu de la Cluj, de
Cezar Mititelu, de Mircea Martin şi, inevitabil,
amintesc de Nicolae Manolescu la Bucureşti.
Dar adaug că o influenţă deosebit de
stimulatoare a venit din direcţia profesorului
de literatură comparată Cornel Mihai Ionescu.
Ne era în primul rând prieten, i se spunea
 Litera noastră
C.M.I. sau, şi mai familiar, Cemeilă, iar el se
alinta comprimându-şi numele în Cormion.
Şi-a deschis volumul de eseuri Palimpseste cu
următorul motto: "- Călătoriţi prin Levant,
magistre? - Din gând în gând, dilectissime
(Din dialogurile sofistului Cormion cu un
alumn)". Îl regret nespus de mult, mă doare
teribil că a plecat dintre noi fără să pot realiza
cu dânsul un proiect pe care ni-l propusesem
amândoi, şi anume o carte de discuţii libere
despre cultură, despre literatură, despre omul
zilelor noastre în comparaţie cu cel al
Scolasticii, al Renaşterii şi al Luminilor. Mi-a
trezit acest inefabil Cormion gustul pentru
poezia medievală, pentru sonetele lui
Michelangelo, ale lui Shakespeare, pentru
Gongora şi Quevedo, pentru Miguel de
Unamuno.
P.P.: Raportul dintre conştiinţă, politică şi
gândirea liberă constituie o mare problemă a
lumii contemporane. În aceste condiţii, care
este, după dvs., raportul dintre cetăţean şi
scriitor, dintre scriitor şi putere?
R.S.R.: Nu se mai ştie unde se află puterea,
căci o resimţim din toate direcţiile. Există
"puteri fără chip", după cum afirmă just
curajosul om politic Viktor Orban care o fi
având el anume păcate, dar la capitolul
demnitate a ţării şi a poporului său în faţa
imperialismului ipocrit al altora, dă lecţii.
Atacul cel mai dur şi mai perfid având ca ţintă
demnitatea umană îl constituie aşa-zisa
corectitudine politică. Adică o prelungire a
comunismului. Alexandr Zinoviev, cel mai
lucid politolog sau filosof al politicului, în
opinia mea, un dialectician fără egal, a spus
limpede: "Comunismul e veşnic pentru că are
o stabilitate de cimitir. A rezistat unor asalturi
teribile precum atacul Germaniei naziste
asupra Uniunii Sovietice". Dar de ce nu pot
oamenii fără comunism, fără corectitudine
politică? Deoarece, o spune tot Zinoviev,
"Oamenii şi-au dorit dintotdeauna o societate
în care să se poată comporta unii faţă de alţii
ca lupii sau ca şobolanii. Dar omenirea a avut
în acelaşi timp puterea de a ridica în calea unei
asemenea tendinţe, baraje solide precum
religia, arta, proprietatea. La un moment dat şi
într-un anumit loc, linia de apărare a
civilizaţiei s-a rupt!" Se înţelege că asta s-a
întâmplat acum o sută de ani, în octombrie
1917, când moartea a pătruns în cetate. Iar
cetatea comunistă era condusă, spune acelaşi
filosof, nu de o nomenclatură, nu de birocraţie,
nu de oligarhie, ci de şobolanocraţie. Astăzi
25
Political Correctness îi ajută în primul rând pe
cei puternici şi pe cei fără scrupule. Cei tari în
bugete îşi propun o ţintă, inventează ceva care
să dea de înţeles că obstacolul ce le-ar sta în
cale ar fi de natură discriminatorie la adresa nu
ştiu cărei minorităţi şi trebuie eliminat, iar cei
fără scrupule, la nevoie, îţi inventează o forţă
agitatorică, zeci de organizaţii
nonguvernamentale adverse, totul se pupă
perfect cu mass-media şi ai o propagandă
devastatoare în favoarea câinilor vagabonzi, cu
toate că ei au mâncat oameni, iar tu care refuzi
să te laşi mâncat, eşti un prezumtiv nazist şi,
dacă eşti gata să faci săpun din maidanezi,
înseamnă că vrei să faci şi din grăsimea
anumitor oameni. De adevăr nu mai este
nevoie. Îl vezi pe cel din faţa ta că e negru, ea
de asemenea e negresă, îţi place fata, vrei s-o
complimentezi că-i şade bine aşa, ca abanosul,
poate doar ca ciocolata, dar ea, după ce se
culcă cu tine, te poate da în judecată şi chiar o
face, că de ce ai iubit-o ca neagră şi nu ca
femelă generică. Tu degeaba îţi iei avocat şi
susţii că-ţi plac brunele, că iaca, în acelaşi
timp, blondele manifestă în faţa tribunalului că
le-ai discriminat, că moarte discriminatorului,
după care pleacă şi se tăvălesc tot cu africani.
Corectitudinea politică este criminală în sine
prin omiterea, evitarea sau răstălmăcirea
adevărului. De fapt, tot Zinoviev, uite că nu ne
trebuie altă autoritate cugetătoare, scria că în
comunism, "realitatea demonstrează în fiecare
clipă că nu e nevoie de ea". Azi, în zonele
supuse propagandei ideologice corecte politic
este exact la fel. Iar în România puterea
politică nu are nicio energie, niciun curaj în
faţa nebunilor sau a scandalagiilor. Tocmai am
postat pe Facebook un articol despre
Drepturile nebunilor în România... Dreptul de
a-i ucide pe alţii pe stradă, că nu intervine
nicio măsură legală pentru a stopa fenomenul.
Sunt sute de cazuri din '89 încoace. Am dat
exemple numai din august şi septembrie 2017.
Oribil! Observ cu oroare că în societatea
noastră actuală, libertatea e anesteziată moral
şi intelectual. Nu pot să înţeleg cum de se
reacţionează, uneori suspect, la anumite decizii
politice minore şi nu la jafuri de proporţii ca
devastarea pădurilor, mizeria de pe străzi,
nedreptăţile justiţiei şi ale administraţiei. Dacă
în Franţa sau în Grecia cineva ar fi chemat la
parchet un cetăţean care i-a oferit unui medic
un borcan cu miere, oraşul respectiv ar fi fost
invadat de demonstranţi. La noi, la Piteşti, prin
2014, una sau două femei în vârstă s-au sinucis
 Litera noastră
din cauza asta. S-au omorât de frică odată
convocate la parchet şi acuzate de dare de
mită, borcanul de miere vasăzică, fiindcă
există o spaimă teribilă a omului obişnuit în
faţa oricărei autorităţi. Învăţământul e făcut
praf, dar ştiţi ce ai dracului sunt şi câtă putere
au inspectorii şcolari? Nu înţeleg: de ce avem
nevoie de inspectorate şcolare, ce fac ele în
realitate? Aud ceva sau mi se pare?... Conchid
că oricine are îndrăzneală, lipsă de bun simţ,
suficientă energie ticăloasă poate să facă orice
că nu i se întâmplă nimic! Asta dacă nu are
ghinionul ca ieşind de la vreo cârciumă, să dea
de un psihopat cu cuţitul în mână. Aici
îndrăzneţul e psihopatul, a făcut ce a vrut, era
liber! Cu ideologiile e la fel, pot să debiteze
orice. Nu pot să pricep de ce nu creşte din
rândurile scriitorimii o mişcare de apărare a lui
Radu Gyr, a lui Vintilă Horia şi Mircea Eliade
a căror operă şi personalitate sunt subminate,
mânjite, ocultate din pricina unor opţiuni
politice din tinereţe. Radu Gyr a ajuns să fie
cvasi-reinterzis în libertate pentru că a scris o
poezie libertară în plin stalinism care i-a atras
condamnarea la moarte din partea celor care
au suprimat libertatea. Opţiunile politice din
interbelic ale acelor oameni de cultură sunt de
analizat de către specialişti în materie. Vintilă
Horia a realizat interviuri cu cele mai strălucite
minţi şi caractere ale lumii, iar la noi, nişte
nulităţi zgomotoase îşi permit să-i
marginalizeze opera, confirmând osânda
tribunalelor comuniste din 1946. Laureat al
premiilor Goncourt şi Dante Alighieri, Vintilă
Horia a alcătuit o carte extraordinară:
"Călătorie la centrele Pământului, o anchetă
asupra stării actuale a gândirii, a artelor şi
ştiinţelor". I-a provoca la mărturii pe Gabriel
Marcel, Edmund Husserl, Arnold Toynbee,
Federico Fellini, Marshall McLuhan, Werner
Heisenberg, Ernst Junger, iar în România nişte
echivalenţi în cultură ai grăjdarilor de la
C.A.P.-ul copilăriei mele încearcă să-l
marginalizeze. De ce trebuie să cenzurăm
studierea fenomenului legionar? E ceva acolo
care trebuie ascuns? Din care interese? Mă
aştept ca intelectualii să nu admită asemenea
acte de cenzură şi nici să nu permită derapajul
în ideologizare. Suntem sau nu liberi? Ne
comportăm laş, ca şi cum n-am fi.
Dar poate că întrebarea ta vizează
implicarea intelectualului în politica actuală.
De multe ori se spune că politica noastră este
mizerabilă, e murdară. După cum se comportă
şi politicienii, şi analiştii de la televizor, mereu
26
aceiaşi, cu urlete şi ameninţări, e un iarmaroc
al prostiei, prostului gust şi al mitocăniei. Dar
de ce n-au reuşit intelectualii să facă front sau
de ce nu pot acum să-l organizeze? S-ar
impune la rândul lor cu siguranţă ca voce de
alt soi decât cele de felul gurii satului cu care
convieţuim de când ne ştim. E adevărat că
finanţatorii televiziunilor nu au nevoie de
viziune şi nici de adevăr. S-a lunecat pe
nesimţite până aici. Ar fi nevoie de un
miliardar care să investească în mass-media, să
mizeze pe valorile reale şi să le susţină, de un
patriot autentic. Să pariem pe dispariţia
chefului marelui public de a se uita la
cancanuri? Nu cred că e bine, fiindcă această
apucătură este eternă, poporului îi plac
execuţiile. Iar politica românească şi
spectacolul justiţiei se produc conform acestei
însetate dorinţe de bâlci sângeros. De ce s-a
extins atât de mult mahalaua, ca nicăieri, şi
n-am ştiut s-o oprim la timp? Iar toată isprava
asta e făcută de forţe fără chip, politicienii
noştri vizibili nici nu mai au importanţă.
Ciudat este că împotriva lor, a politicienilor, se
protestează chiar şi atunci când fac evident
câte un lucru bun. Există o deficienţă majoră,
şi e numai vina intelectualilor, o carenţă în
punctul de comunicare cu masele, cu poporul.
De ce nu s-a produs această conexiune şi
ulterior solidaritate? Ei bine, acest clivaj este
intolerabil. Omul obişnuit, dar nu inconştient,
poporul are nevoie de un discurs care să apese
pe valorile înţelese de el, pe cele tradiţionale
care îl fac să se simtă în siguranţă. Timp în
care intelectualul nostru, mai ales vedeta,
liderul de opinie, preferă discursul
sincronizant, speech-ul up-to-date din care ăl
de jos nu pricepe nimic. Dar vedeta
intelighenţiei şi-a făcut show-ul, poate pleca.
Eu am optat pentru un alt soi de
civism. Fireşte că am visat şi eu să schimb
lumea, dar încasând-o de câteva ori şi
aflându-mă şi-n preajma împărţirii deciziilor în
niscai domenii, mi-am dat seama că singura
şansă e să mă limitez la domeniul minimal cu
care mă simt solidar şi să trag cât pot acolo.
Aşa că m-am lansat în a face câte ceva pentru
deficienţii de vedere şi pentru alte categorii de
dizabilitate în secundar. Unele tentative mi-au
reuşit, altele…
P.P.: Literatura - la frontiera mileniului III.
Din această perspectivă cum apare, pentru
dvs., literatura română contemporană?
R.S.R.: Visez să văd literatura română
contemporană solidarizându-se, deci om cu
 Litera noastră
om, pană cu pană, pentru a promova traduceri
şi a le impune din literatura noastră. Cum e
posibil ca un Ismail Kadare să fie cunoscut în
toată lumea, iar noi să nu avem aproape pe
nimeni în situaţie similară? L-am citit pe
Kadare, nu e cu nimic mai puternic decât
Marin Preda, Dumitru Radu Popescu sau Max
Blecher. E clar însă că decât Gib Mihăiescu şi
Liviu Rebreanu e mult mai slab, iar
Cărtărescu, cel din nuvele, e şi el mai bun. Nu
am înţeles, Kadare s-a impus încă din vremea
lui Enver Hoxha, ceea ce înseamnă că regimul
comunist albanez, cel mai dur din Europa, i-a
înţeles valoarea şi l-a susţinut. Eu am o
problemă pe care am discutat-o pe larg cândva
cu profesorul Romul Munteanu: factorul de
comunicabilitate al romanului românesc şi de
asemenea energia comunicaţională a
promovării. În timpul unei vizite a
preşedintelui Iliescu în Columbia, prin
1995-'96, delegaţia a ajuns la G.G. Màrquez.
Laureatul premiului Nobel le-a cerut românilor
- consilierul pentru cultură era scriitorul Virgil
Tănase prezent în delegaţie - le-a cerut să-i
pună la dispoziţie cinci romane româneşti
traduse în engleză sau spaniolă, iar el le va
impune. Unde sunt acele romane? Garantez că
Màrquez le-ar fi făcut să circule.
E limpede că deficienţa e la caracter.
De ce s-a dormit în faţa acestei oferte?
Poeme
de Radu Sergiu Ruba
(Din volumul "Nu înţeleg ce mi se-ntâ mplă ", Ed.
Charmides, Bistriţa, 2017)
Acela
Uite-l acolo!
Am dat în el cu pietre
l-am împroşcat cu bălegar
27
Idealistul din mine însă crede în literatura
română, bazându-se pe revirimentul formidabil
al romanului, pe modalităţile foarte diverse de
a-l concepe, pe memorialistica de mare
valoare, pe persistenţa poeziei şi pe curajul
deocamdată incipient de a valorifica tot ce ne
iese în cale ca experienţă pentru poveste.
Fiindcă să nu uităm teza splendid ilustrată într-
o carte de către acelaşi Màrquez: merită "A trăi
pentru a-ţi povesti viaţa".
P.P.: Credeţi că există un timp anume pentru
creaţie sau este vorba despre un anumit
"program" al scriitorului? La ce lucraţi în
prezent? Pe când o nouă carte?
R.S.R.: Creaţia îşi alege timpul său fără să
întrebe de multe ori. La mine e şi aşa, şi aşa.
Acum, când scriu aceste rânduri, e iminentă
apariţia volumului de poeme "Nu înţeleg ce mi
se-ntâmplă", a volumului de interviuri "Scene,
explorări, condeie", care sunt sigur că la data
publicării dialogului nostru vor fi deja pe piaţă,
dar, în plus, lucrez la romanul "Normalitatea,
normalitatea!" pe care sper să-l închei până la
sfârşitul lui 2017 sau în cursul primelor trei
luni din 2018. De cum va fi încheiat, mă voi
apuca de un altul al cărui plan îl am deja prin
cap.
(Tisa - 3 octombrie 2017)
Constelația Homer
 Litera noastră
dar tot nu l-am clintit din loc.

Îl văd uneori aşa

ca acum
pe la apusul soarelui.

Oi fi chiar eu!
O fi adâncul acela stors din mine
când nu mă mai pot îndura
iar el simte şi iese
ca să mă apuce de guler la saltul în gol
şi să mă tragă înapoi pe ţărm.

Numai el poate fi
cum şade vânăt înaintea amurgului
trăsnind a hrubă umedă
şi scriind ca prostul o carte
pe care n-o citesc decât eu
ajungând convins că eu am scris-o
unde vine vorba de ceva ce a fost
care odată săpat în cuvinte
nici nu poate fi altfel
şi unde el ştie că eu n-am habar
că o carte-i ca o lespede de marmoră
aşteptând oricând să ne strivească.

Călăuza

Am cârmuit o vreme nişte oameni

i-am călăuzit.
Mă recunoşteau şi ei ca atare
Dând uşor din cap la trecerea mea
Dar nescoţând o vorbă.

Căci capetele lor purtau urme vechi

Atavisme grele
Amintiri
Din vremea semilunei
A înjumătăţirii soarelui
A altor împărţiri şi ne-nmulţiri.

Îi îndemnam să nu facă altceva

Decât binele
Iar ei îl făceau
Dând bunăoară de pomană
Vedeniilor înserării
Una-n dosul fiecărei case
Vineţie
Cât cadavrul statului la pândă.

Am mai şi tras de ei
i-am şi împins
să-i scot din deznădejde
să-i ţin treji.

28
 Litera noastră

Dar aţipeau la loc

Căci numai visul
Bălmăjeau ei şi tot în vis
E în stare să se culce peste rană.

I-am tot călăuzit

Iar ei s-au lăsat duşi
Până pe la primul salcâm
Căci dincolo de acela
Întunericul din ei
Adânc cât somnul
s-a făcut cuvânt
S-a ridicat în două picioare
Şi m-a străpuns cu aşteptarea.

Foşnetul hârtiilor

M-au ascultat. M-au transcris.

M-au memorat.
Glasul mi l-au sigilat
În nişte blocuri de gheaţă.
Mi l-au arătat.
E ca un fluture în chihlimbar
Parcă ar bate din aripi.

M-au ascultat
stafie să par de cuvinte
Doar de cuvinte.
Mi le-au săpat pe nişte discuri nerotitoare
în stare a mă ridica în aer
dar nu la cer.

Discurile de altădată se roteau.

Aveau o gaură la mijloc
Şi se uitau cu toată gaura la tine
Iar în jurul ochiului aceluia
Se învârteau ca-n jurul soarelui.

M-au ascultat din naosurile lor secrete.

De la distanţe mari
Au pus urechile pe mine
Zi şi noapte
Ca să nu le scape nimic.

Simţeau că foşnesc indescifrabil.

Foşneam o sumă mare de bani
Fata nu scotea un suspin.
Îi lua iar banii dispăreau în adânc.
Sălbăticia frumuseţii ei
Lăsa în jur numai abisuri.

Iar naosul urla la mine:

Că ce-am urmărit prin asta

29
 Litera noastră
Că e un cod la mijloc
Să le dezvălui cifrul până mâine
În caz contrar...

A fost o coală de hârtie

Un poem
A foşnit îndelung
Ea l-a citit
Apoi l-a înghiţit într-o clipită.

Au pus urechea pe mine

Şi-au culcat timpanele şi peste ea.
Zbierau mereu că ei ştiu totul
Au oameni
Au unde invizibile şi au corpusculi
de ce nu mărturisesc de bună voie?...

Îi ascultaseră şi ei toţi iubiţii

voiau să mi-i dea pe o listă
s-o strâng cu uşa
să nu mai foşnească cu alţii.

Erau în stare sub tortură

Să-mi smulgă poemul înghiţit demult
Să smulgă şi-nghiţiturile ei
De floare carnivoră
Cu versuri picurându-i pe buze
Singurele boabe de sânge
Pe care nu le devoră.

O altă lectură

Vine după toate semnele sfârşitul.

Vine câtă vreme ne obligă
Să-l citim pe unul mărunt
Şi orb care scrie doar ce aude.

Şi ce să pricepi tu de la ăsta
Care scrie ce a fost înainte în cap şi la alţii
Iar acum mocnesc şi la el
Fleacuri nevăzute
Vorbe atârnate
Pe care le înşiră numărându-le pe degete:

Apă, vis, varză, cer,

Boală, fum, câini, mamă, tată
Şi ce mai are el pe acasă.

Poate oricine trecând pe acolo

Să-l întărâte cu orice
Cu fumul de ţigară

30
 Litera noastră
Cu cântece şi cu miresme
Cu funigei pe la nas.

El scrie.
Şade înaintea lumii
Mângâie bucăţele din ea
Crezând că a pus mâna pe comoară.

Şi-ţi trânteşte în faţă femei ce nici nu există

Dar lângă care ai vrea să rămâi
Ca să le sugi toate culorile.

Au ochi albaştri
Ce coboară doi câte doi
Ca nişte viermi de mătase pe tine
Şi nu ştiu ce-ţi fac amândoi până la urmă
Că mătase ajungi şi tu
Foşnitoare
În toate palele de vânt.

Şi acoperi
Numai orbul ştie ce acoperi
Că el umblă pe sub mătasea aia
Cu degetele cu care l-a citit pe Don Quijote
De nu-ţi mai vine să faci nimic
Decât să taci şi să asculţi.

Urmele cerului

Trec cu degetele prin el

îndelung| iar când mi le retrag
în loc să se holbeze vânăt la mine
prin spărturile rămase
răzbat stelele.

Ăsta trebuie să fie cerul

tresare reptila din creierul meu
şi hotărăşte să nu mai moară.

Că şi cerul atâta cât există

se ţine după tine
oricât de încet te-ai târî peste pietre
te însoţeşte răbdător şi te acoperă
să nu ţi se vadă bătăile inimii.

Iar cu toţi norii ăia de sus

ba cumulus
ba cirus
nici nu se văd.

Că nu ştie nimeni cine arde

în focul din dosu-nvineţirii lui
şi nu-ndrăzneşte nimeni să scoată o vorbă
din cei ce au scăpat de acolo

31
 Litera noastră
că sunt şi din ăştia printre noi.

Îi recunoşti nu după mers

nu
ci după scris
unul ameţitor
dând să te soarbă-n muţenia sa
ca orice albie secată.

Pe ei nu-i vezi
doar îi resimţi prin preajmă
nici scrisul nu li se vede de la început
cum ţârâie a ploaie săracă
prin praf
scurs din rătăcirile lor
prin nisipuri
dispărut pe dată în pământ.

De o viaţă de om e nevoie
să-l exhumezi
să-l descifrezi
şi să-i recunoşti albiţi cum sunt
pe toţi
doar după orbitele goale.

Rezultatele Concursului de creaţie literară "Carmen Sylva"

de Mihai Dima
Una dintre acţiunile culturale de
tradiţie pe care le organizează anual Asociaţia
Nevăzătorilor din România este Concursul de
creaţie literară "Carmen Sylva", destinat
scriitorilor amatori deficienţi de vedere.

Acesta a cuprins, la ediţia din 2017, patru

secţiuni: poezie, proză, reportaj de
presă/interviu şi portret al femeii nevăzătoare
(secţiune creată cu titlu experimental, la
propunerea Comisiei naţionale a femeilor).

32
 Litera noastră
Juriul, condus de conf. univ. dr. Ileana
Stănculescu, a acordat următoarele premii:
Poezie (10 participanţi)
- premiul I (200 lei) - Liliana Bădărău (filiala
Iaşi);
- premiul al II-lea (150 lei) - Niculina Geaucă
(Olt);
- premiul al III-lea (100 lei) - Valentin Bălan
(Botoşani);
- menţiuni (50 lei) - Maria PANĂ (Prahova) şi
Cătălin-Marian Constantin (Bucureşti).
Proză (6 participanţi)
- premiul I (200 lei) - Marin Sandu (Dolj);
- premiul al II-lea (150 lei) - Livia Tiron
(Vaslui);
- premiul al III-lea (100 lei) - Modest Amariei
(Bucureşti).
Reportaj de presă/interviu
(5 participanţi)
- premiul I (200 lei) - Constantin Surugiu
(Botoşani);
- premiul al II-lea (150 lei) - Eugen Cezar
Vieru (Botoşani).
Portret al femeii nevăzătoare
(8 participanţi)
- premiul I (200 lei) - Mihai Babei (Botoşani);
- premiul al II-lea (150 lei) - Liliana Bădărău
(Iaşi);
- premiul al III-lea (100 lei) - Modest Amariei
(Bucureşti);
- menţiune (50 lei) - Carmen Bernadeta
Anghel (Piatra Neamţ).
Mulţumim tuturor pentru participare şi
ne bucurăm că, spre deosebire de anii
anteriori, am reuşit să desfăşurăm din nou
acest concurs care ilustrează în mod pregnant
potenţialul deficienţilor de vedere în arta
cuvântului.

Poezii
de Liliana Bă dă ră u
(premiul I la Concursul de creaţie literară
"Carmen Sylva" - secţiunea poezie)

Accent

Accentul sângerează lângă verb

Căutător prin versuri alintate
Se scapără lumini între pahare
Şi nasc idei măreţe concepute
Între sclipiri de argint
Şi limpedea ciocnire de cristaluri.
Vorbe se sorb..., se scurg din vinul roşu,
Şi pe sub pletele luminii slabe
Printre fântâni de basme,
Mătasea vinului dezleagă raze,
Şoapte languroase de sărut
Pe-ncheietura mâinii;
Ca mir pe cicatricea glaciară
Curg vorbe dulci în şoaptele minunii
Sechestru pe tristeţi
Şi cheia fericirilor tăcute
Ce-alungă ceasuri rele, ancestrale.

Furtună

Lumina joacă de spaima minunii

Tăiată-n umbre de sunete nebune
Fantasme se încheagă din vuietul de aramă

33
 Litera noastră
Clopotul bolţii - neagră arătare -
Cheamă la cea din urmă rugă
Şi câmpul lin şi guri de hăuri
Spaima tânguie noaptea -
Boltită arătare
Străpunge zarea aprinsă.
Lumina încă joacă printre umbre
Ce-n zbateri se adună peste
Copaci care se-aprind -
Făclii minune
Ce luminează bolta
În vuietul furtunii.

Corabia cu vise

Corabia cu vise s-a rătăcit în larg

Şi gânduri negre nasc din valuri sparte
Trezite, zbuciumate, amintiri
Ale coşmarurilor crunte;
De hulă... numai Dumnezeu poate ierta
Şi şterge temerile zării
Ce mor pe raze calme
Între orizont de valuri verzi
Şi cer albastru
Se nasc noi valuri albe
Noi speranţe.

O carte ca un şarpe cu două capete

- interviu realizat de Radu Sergiu Ruba cu
Estera şi Valentin Bă lan -
Radu Sergiu Ruba: Stau de vorbă astăzi cu
Estera şi Valentin Bălan, poeţi talentaţi din
Botoşani, autori ai unor versuri publicate în
"Constelaţia Homer", care în decembrie 2017
au scos şi un volum împreună. Dragă Valentin
Bălan, o să te rog să ne descrii puţin această
carte şi să adaugi toate detaliile care sunt
necesare bibliografiei sale.
Valentin Bălan: Cartea a fost numită de către
editori "Şarpe cu două capete", pentru că, în
realitate, este alcătuită din două cărţi distincte,
inserate în acelaşi volum. Ea poate fi citită în
sensuri diferite, fiecare copertă este prima
copertă şi ne întâlnim la jumătatea cărţii, unde
se găseşte şi cuprinsul.

34
 Litera noastră
Estera Bălan: "Oglinzile oazei" pentru că
oaza este un vis frumos al deşertului, pentru că
în oază se găseşte izvorul, izvorul creator de
oglinzi, în care se reflectă flora, fauna şi, în
primul rând, ne reflectăm noi doi, noi ca relaţie
de cuplu.
Radu Sergiu Ruba: Evident că este o viziune
ideală asupra unei oaze, cu izvorul în care se
poate reflecta atât universul uman, cât şi cel al
naturii, dar tare mă tem că în sintagma
"oglinzile oazei" se regăseşte şi un anumit gust
al eufoniei.
Estera Bălan: Aveţi dreptate, mi-a plăcut
imens muzicalitatea îmbinării acestor două
cuvinte.
Radu Sergiu Ruba: Câte poeme ai în acest
volum?
Estera Bălan: Ca şi Valentin, am treizeci de
poeme, dar niciunul dintre noi nu şi-a pus aici
toate poeziile. Noi am considerat că aceste
şaizeci de texte, treizeci ale mele, treizeci ale
lui, distribuite într-un număr egal de pagini,
dau bine într-un volum care simbolizează
echilibrul cuplului şi dau bine în buchet, în
sensul că, împreună cu ordinea în care le-am
aşezat în carte, realizează o simfonie, o
Radu Sergiu Ruba: Este foarte interesant
armonie, iar simetria totală joacă un rol decisiv
acest mod de a face o carte! Bineînţeles, când
în asta.
am auzit despre un şarpe cu două capete, m-
Radu Sergiu Ruba: Şi acrostihul unde este?
am gândit imediat la tot soiul de divinităţi
Estera Bălan: La început.
exotice, dar uite că şi cărţile apelează la astfel
Radu Sergiu Ruba: În ambele cărţi?
de simboluri zoomorfe sau de metafore în
Estera Bălan: Da.
legătură cu ele. Este şi cartonată foarte frumos.
Radu Sergiu Ruba: Cartea are şi o prefaţă.
Unde a apărut?
Valentin, cine este autorul ei şi care sunt ideile
Valentin Bălan: A apărut la editura "Aureo"
esenţiale din această prefaţă?
din Oradea, iar una din particularităţile ei este
Valentin Bălan: Autorul este poetul George
că titlurile sunt scrise cu o foiţă de aur, printr-o
Vidican, de la Oradea, iar din punctul meu de
tehnică extrem de rară şi sunt realizate manual
vedere prefaţa subliniază diferenţa, ruptura
de o graficiană.
dintre cei care iubesc literatura, cartea, cultura,
Radu Sergiu Ruba: Într-adevăr, arată foarte
au un grad de instrucţie, un pic de talent şi
bine în aceste condiţii! Acum o să te rog să ne
ceilalţi, oportuniştii care fac jocurile în politică
dai şi titlurile celor două cărţi cuprinse în
şi în afaceri.
volum.
Radu Sergiu Ruba: Estera spunea că în
Valentin Bălan: Cartea Esterei se numeşte
această carte nu sunt toate poemele voastre, că
"Oglinzile oazei", iar cartea mea se intitulează
nu aţi epuizat întreaga biografie lirică şi aş
"Peregrin prin imperiul Esterei". Aveam doar
vrea să ne vorbiţi de proiectele pentru viitor.
câteva poezii, scrise pentru Estera cu nişte ani
Valentin Bălan: Dat fiind că pe vremuri, când
în urmă, atunci când ne-am întâlnit, nu ştiam
vedeam perfect, amândoi iubeam enorm
cum voi evolua ca poet, dar ştiam că primul
imaginea, ne-am dori nişte filmuleţe, ca să nu
meu volum o să poarte acest titlu.
le numesc videoclipuri, în care să apară
Radu Sergiu Ruba: Titlul tău este cât se
poeziile noastre, nu ţinem neapărat să fim
poate de transparent, însă titlul Esterei este
văzuţi şi noi, ci doar nişte peisaje, imagini, iar
foarte sibilinic, foarte misterios. Aşadar,
versurile să curgă în scris, să curgă aşa ca un
Estera, de ce tocmai "Oglinzile oazei"?
torent, să sugereze un fel de panta rhei.

35
 Litera noastră
Radu Sergiu Ruba: Estera, Valentin afirma
că el are o memorie vizuală foarte bună, dar
nici tu nu ai avut probleme de vedere până la
paisprezece ani şi presupun că păstrezi în
minte multe reprezentări.
Estera Bălan: Aşa este. Am şi văzut, am şi
pictat, deci ştiu foarte bine cum se obţin
culorile şi cum se asortează ele.
Radu Sergiu Ruba: Poţi să ne explici ce se
află pe copertă?
Estera Bălan: E o întreagă poveste acolo, atât
în imaginea de pe copertă, cât şi în grafica din
interior. Pe coperta mea, cea de la "Oglinzile
oazei", este exact ce spune titlul, este surprinsă
o oază în deşert, în jur se văd dunele, pictate în
culoarea lor naturală, iar oaza are în centru un
ochi de apă, în care se oglindesc nişte palmieri,
o aşezare omenească, seninul cerului, un
norişor, la fel cum e în viaţă, senin şi nori.
Coperta lui Valentin, de la "Peregrin prin
imperiul Esterei", înfăţişează mai întâi un
templu, apoi este schiţată în linii mari, fără
detalii, imaginea unei femei, care apare între
zidurile acelui templu.
Radu Sergiu Ruba: Aceasta este pe copertă,
dar în interior?
Estera Bălan: O să mă opresc la una dintre
poezii, care se numeşte "Cules" şi la grafica ei.
Interviu cu fantoma unui binefă că tor la pensie
de Izabella Dumitra
- Domnule Louis Braille, bine aţi venit
în România, ţara tuturor imposibilităţilor! Aţi
putea să ne spuneţi cu ce prilej aţi poposit pe
meleagurile noastre?
- Ca să fiu cinstit, mă aflu în Bucureşti
numai din curiozitate.
- Cum aşa?
- Poate că dumneavoastră ştiţi, poate
că nu ştiţi, dar acolo unde locuiesc eu acum,
funcţionăm după un regulament foarte strict şi
nici nu poate fi vorba de libertate. Cu toate
astea, din când în când, probabil, ca să nu ne
revoltăm din pricina plictiselii, ni se permite să
ne facem de cap în lumea celor vii, iar eu
profit de această oportunitate ca să hoinăresc
36
Grafica a fost executată după ideile noastre.
Noi i-am spus graficianului ce să deseneze.
Desigur că i-am lăsat libertatea spiritului său
artistic, dar ideea centrală a pornit de la noi. În
această poezie, care este o rugăminte către
marele culegător de a mai amâna puţin culesul,
pentru că un poem nu are încă sfârşit, grafica
este reprezentată de două mâini foarte
luminoase, care vin din înaltul cerului, se
apropie de un pom cu roade, dar se opresc la o
oarecare distanţă şi nu culeg fructele, ci mai
aşteaptă.
Radu Sergiu Ruba: Valentin, tu vrei să mai
spui ceva despre grafică?
Valentin Bălan: Eu o să mă refer la una dintre
poeziile mele, numită "Lamento", deoarece
grafica ei mi se pare deosebit de sugestivă.
Această poezie, în care este vorba despre un
crin, începe cu versul: "Dragostea mea va fi
bătută-n cuie", iar imaginea sugerează o rază
de lumină, stilizată sub formă de cui,
străpungând petalele crinului, din care par să
se scurgă câteva picături de sânge.
Radu Sergiu Ruba: În încheiere, o să o mai
rog pe Estera să ne dea şi numele
graficianului.
Estera Bălan: Graficianul se numeşte Matei
Alistari şi este student în Marea Britanie.
Breviar cultural
pe cele cinci continente şi să văd cum se mai
descurcă, în plină eră a tehnologiilor avansate,
alfabetul care-mi poartă numele.
- Care a fost programul vizitei
dumneavoastră?
- Mai întâi, am asistat la un concurs
foarte drăguţ, organizat de o asociaţie a orbilor
de pe aici şi numit "Prietenii cărţii braille",
apoi la un altul, la fel de adorabil, la care am
fost invitat să fac parte din juriu. Ăsta era un
concurs de citire rapidă şi trebuie să vă spun că
am fost martor la nişte veritabile performanţe.
 Litera noastră
Izabella Dumitra
- Nu-i aşa că v-au plăcut?
- Desigur. Amândouă au fost
experienţe interesante, m-au impresionat
profund, însă am observat cu tristeţe că tinerii
orbi nu le-au prea băgat în seamă. Pe urmă, ca
să-mi alung depresia şi să privesc lucrurile
într-o perspectivă mai încurajatoare, am vizitat
câteva şcoli de nevăzători.
- Şi v-au mai înveselit copiii?
- Nu prea ştiu ce să zic. Poate că, stând
prea mult într-un locşor atât de bine pus la
punct, unde Sfântul Petru ne supraveghează
fiecare pas şi, oricât am fi noi de
nonconformişti, nu ne dă voie s-o luăm pe
arătură, m-am obişnuit cu perfecţiunea, iar asta
mă face stresant de cusurgiu, dar tot nu pot să
nu mă mir de anumite realităţi cam derutante.
- Cum ar fi?
- Şcolile sunt spaţioase, curate,
luminoase, iar orbişorii sunt nemaipomenit de
simpatici şi de prietenoşi, aşa că nici n-am
simţit când a trecut timpul. În plus, am
constatat cu mare plăcere că în ţara
dumneavoastră alfabetul braille este atât de
respectat, încât, începând chiar din clasa
pregătitoare, micuţii sunt deprinşi cu literele
dragi mie, ba chiar sunt îndemnaţi stăruitor să
apeleze la minunatele plăcuţe şi la drăgălaşele
punctatoare, iar când acestea s-au ivit pe
pupitre, eu, care nici nu credeam că mai există
aşa ceva, m-am emoţionat până la lacrimi.
37
- Atunci ce nu merge?
- Din câte mi s-a şoptit confidenţial,
problema este că, pe măsură ce se fac mari,
elevii se lasă cuceriţi de tehnologiile moderne,
se reped la primul laptop care le cade în mână
şi nici nu mai vor să audă de braille.
- Asta vă întristează?
- Într-un fel. Vedeţi dumneavoastră,
acum nişte anişori, când mi-am inventat
alfabetul, am fost considerat binefăcătorul
întregii suflări orbeşti, oamenii m-au lăudat,
m-au pomenit în rugăciunile lor şi mi-au făcut
statui. În zilele noastre, se pare că lumea nu
mai are nevoie de ingeniosul meu cod, iar
această nestatornicie mă face să meditez puţin
asupra sensurilor existenţei.
- E chiar atât de grav, maestre?
- Nu. Sigur că glumesc. Am trăit ceva
momente frumoase în această excursie, m-am
distrat pe cinste, iar când am avut baftă, am dat
peste câte un discipol înrăit, care, fără să se
sinchisească de avantajele oferite de
tehnologiile asistive, aşa am înţeles că se
numesc, se încăpăţânează să scrie în braille, să
citească romanele alea voluminoase, aşternute
pe o hârtie aspră, veşnic plină de praf şi, ceea
ce îmi pare sublim, să se plângă de insuficienţa
lor.
- Astfel de întâlniri vă mai îndulcesc
amarul, nu?
- Da şi nu. Iar sunt cusurgiu? Adevărul
e că îmi creşte inima de bucurie şi de mândrie,
când am ocazia să schimb impresii cu orice
adept înflăcărat, dar mi-e teamă că orbul
tradiţionalist e o specie pe cale de dispariţie.
De altfel, mi-a devenit destul de clar că se
bucură de o anume protecţie, oamenii îl
tratează cu multă îngăduinţă, se uită cu interes
ştiinţific la gândăceii de forme diferite pe care
îi trânteşte pe foile de hârtie cartonată, nimeni
nu-l contrazice, însă, dacă respectivul e elev şi
se ambiţionează să-şi care la vreun examen
ciudatele instrumente de scris, e sfătuit cu
discreţie să-şi vadă de treabă, să nu-şi
complice prosteşte viaţa, să n-o complice nici
pe a celor din jur, să vâre în cutiile lor chestiile
alea inestetice, apoi să recurgă la un interpret
că legea îi dă dreptul. Ştiu că e o atitudine
creştinească, inspirată de cele mai caritabile
intenţii, numai că, transmisă din generaţie în
generaţie, îmi cam risipeşte ucenicii şi mă
determină să mă simt ca o fantomă pensionară.
La urma urmei, nici asta n-ar fi o tragedie, iar
dacă n-ar mai avea rost să fiu ultimul apostol
al cultului Braille, aş putea oricând să mă apuc
 Litera noastră
de altceva. Ce-ar fi dacă m-aş face profesor?
În paranteză fie spus, mi-ar plăcea enorm
slujba de profesor într-una din şcolile speciale
de aici.
- Vorbiţi serios?
- Da. Fără nicio îndoială, m-aş amuza
teribil. E drept că n-aş mai avea prea multe
legături cu alfabetul meu scump, ceea ce m-ar
predispune la melancolie, dar avantajele ar fi
mult mai demne de luat în seamă decât
neajunsurile, aşa că aş putea să mă obişnuiesc
şi cu asta. În clasele de acum e foarte multă
linişte, nu ca pe vremea zgomotoaselor maşini
de scris, iar eu m-aş ridica de la catedră cu un
aer marţial, m-aş plimba cu paşi solemni
printre laptopurile vorbitoare, aş ţine
ameninţător în mână un memory-stick, l-aş
îndrepta spre câte un USB, iar posesorul său
mi-ar oferi, în schimbul unei note decente,
toate cunoştinţele, toate greşelile de ortografie
şi toţi viruşii din dotare. Ca să nu mai spun că
dizabilii mai răsăriţi ar putea să-mi expedieze
produsele muncii lor direct prin e-mail. Dar cel
mai mult m-ar încânta să predau o limbă
străină. Fără exagerare, m-aş simţi ca un
vrăjitor. Ar fi suficient ca eu să-mi arăt mutra
la uşa clasei, pentru ca toate laptopurile să
înceapă să turuie în limba lui Voltaire sau, în
funcţie de necesitate, în limba lui Shakespeare,
elevii ar mişca încetişor săgeţile de pe
tastatură, eu aş fi mulţumit de pronunţia lor, ei
ar fi mulţumiţi de aprecierile mele şi pământul
s-ar învârti într-o desăvârşită armonie.
- Nu vă plac vocile sintetice?
- Ba da, sunt extraordinare! E
senzaţional să stai confortabil într-un fotoliu,
să-ţi pui căştile pe urechi şi, fără să te cocârjezi
pe o carte groasă, care îţi şifonează hainele,
fără să-ţi amorţească degetele, fără să pierzi
rândul de câte ori vrei să iei o înghiţitură de
cafea, fără să te străduieşti să-ţi aduci aminte
unde ai pus volumul următor, să-ţi asculţi
relaxat poveştile preferate. În altă ordine de
idei, trebuie să recunosc sincer că avântul
tehnologic uşurează mult situaţia orbilor şi le
oferă perspective strălucite, pe care, în
timpurile mele, nici nu le-aş fi bănuit.
- Aveţi şi argumente concrete?
- Evident că există şi argumente. Am
sesizat că numeroşi tineri fără vedere
frecventează universităţile, îşi dau doctoratul şi
se orientează către meserii care, în epoca de
glorie a punctatorului, erau cu totul
inaccesibile. Însă e înduioşător să vezi că
ataşamentul faţă de valorile tradiţionale nu a
38
dispărut şi, în ciuda faptului că jurnalismul,
dreptul, informatica ori psihologia îi aşteaptă
cu braţele deschise, cei mai mulţi dintre ei
preferă să se specializeze în jawsologie.
- Jawsologie? Ce-i asta?
- Nu se poate! Nici dumneavoastră
n-aţi auzit de ea?
- Îmi pare rău!
- Aveţi toate motivele să regretaţi.
Este o ştiinţă revoluţionară, deosebit de în
vogă, care studiază trei fenomene:
jawsonimele, jawsoglifele şi jawsogramele.
- Ce-aţi zice să le luăm pe rând?
- Dubletele jawsonimice s-au născut
din preferinţa exclusivă pentru sinteza vocală,
din oroarea superstiţioasă faţă de orice text
scris în braille şi, aşa cum prognozează
specialiştii, vor aduce schimbări majore în
toate dicţionarele. Când/cînd, cântec/cîntec,
pentru că/pentrucă, fiind că/fiindcă,
important/inportant, coborâre/coborîre, ceea
ce/ceeace, de aceea/deaceea/de aceia,
zbor/sbor, înot/înnot, exerciţiu/egzerciţiu, a
izbucni/a izbugni, paşnic/pajnic,
împărţire/înpărţire, chem/chiem, a răbufni/a
răbuvni, a dezveli/a desveli şi multe altele, pe
care n-o să le mai înşir, sunt perechi de
jawsonime care, în următorii ani, le vor da
mult de furcă tuturor profesorilor de română.
- Formidabil! Dar jawsoglifele?
- Jawsoglifele sunt ghilimelele,
semnul exclamării, parantezele, acoladele,
virgula, cratima, punctele de suspensie şi
celelalte punctişoare buclucaşe.
- Ce-i cu ele?
- În primul rând, cercetătorii jawsologi
afirmă că, deşi, în principiu, toată lumea le
cunoaşte aproximativ, acestea mai mult îi
încurcă pe orbi, deoarece vin fără instrucţiuni
de folosire, nimeni n-are habar cum să le
întrebuinţeze, apoi, din păcate pentru viitorul
lor în fişierele cu notiţe ale şcolarilor, nici
calculatorul nu ştie când să le pună şi, în
special, n-o face niciodată din proprie
iniţiativă.
- Am priceput. Şi jawsogramele?
- Astea sunt semnele matematice, iar
soarta lor a fost, încă din start, mult mai rea
decât a jawsoglifelor şi, în opinia jawsologilor,
nici nu mai au prea multe şanse de
supravieţuire.
- Din ce cauză?
- Pentru că, în prezent, mai sunt
cunoscute doar de un grup de iniţiaţi, asemeni
criptogramelor cu înţelesuri ezoterice, trebuie
 Litera noastră
decodificate metodic, după un procedeu
străvechi, iar când se văd scăpaţi de gura
învăţătoarei, care-i sileşte fără milă să-şi
înghesuie în memorie cifrele, plusul, minusul,
egalul şi, dacă sunt elevi eminenţi, linia de
fracţie, tinerii nici nu-şi mai bat capul cu ele.
- Sunt mulţi jawsologi în România?
- Să ştiţi că sunt din ce în ce mai mulţi.
- Unde lucrează?
- Deocamdată, mai toţi sunt şomeri, iar
uniunea naţională a jawsologilor nu are încă
un sediu. La drept vorbind, lumea nici măcar
nu recunoaşte că această ştiinţă ar avea un
obiect real.
- Bine, dar cu ce se ocupă ei toată
ziua?
- Scriu tratate, manuale, articole, însă
nimeni nu vrea să le publice, astfel că le
postează pe internet, ţin conferinţe peste
conferinţe şi, mai ales, nu-şi pierd speranţa că
într-o zi va fi mai bine.
- Despre ce fel de conferinţe este
vorba?
- Nişte conferinţe cu adevărat
pasionante. De exemplu, ieri am participat la
una care mi-a redat încrederea în destinul
glorios al jawsologiei. Membrii comitetului de
organizare, în mare parte jawsologi cu atestat
de liberă practică, ne-au informat că, pe
vremuri, nevăzătorii erau exceptaţi de la plata
abonamentului telefonic şi au redactat o petiţie
în care solicitau ca, pornindu-se de la acest
precedent, să fie scutiţi de obligativitatea
folosirii semnelor de punctuaţie. Din
nefericire, nimeni din cei de faţă n-a ştiut cui
ar trebui să i se trimită documentul oficial, aşa
că, până la urmă, tot internetul a fost salvatorul
adunării.
- Dumneavoastră sunteţi de acord cu
ei?
- Pur şi simplu, nu pot să mă hotărăsc.
Oare e mai bine să scrii doar în braille? E mai
bine să scrii doar la calculator? Merită să
înveţi un alfabet pe care văzătorii nu îl cunosc
şi în care nu poţi să comunici decât cu semenii
tăi orbi? E chiar atât de rău să te bazezi numai
39
pe ajutorul unui computer? E acceptabil să nu
ştii să citeşti? Nici eu, cât sunt de inventator,
de vizionar şi de fantomă, nu sunt capabil să
găsesc un răspuns tranşant.
- Eu nu sunt de specialitate, nici nu
înţeleg prea bine care e necazul cu alfabetul
ăsta, dar oare nu s-ar putea să scrii în ambele
feluri?
- Dacă eu nu m-am gândit la această
soluţie, dacă nici jawsologii nu s-au gândit,
înseamnă că nu se poate face. Oricum, eu n-am
venit aici să vă rezolv problemele, nici să vă
spun ce aţi avea de făcut, ci să încerc să-mi
dau seama ce se va întâmpla în viitor cu
alfabetul meu.
- Şi care ar fi concluzia
dumneavoastră?
- Concluzie? După tot ce am văzut în
lumea nouă, vă închipuiţi că-mi mai arde de
bătut câmpii? N-aveţi decât să trageţi ce
concluzie doriţi.
- Totuşi, e imposibil să nu vă fi format
o părere, iar cititorii revistei noastre v-ar fi
recunoscători dacă le-aţi împărtăşi gândurile
dumneavoastră.
- Aş spune că nu-i înţelept să renunţi
la vrabia din mână pentru canarul de pe gard,
numai că, pe de altă parte, cine nu riscă, nici
nu câştigă.
- Cu alte cuvinte?
- Cu alte cuvinte, din această dilemă,
nu puteţi ieşi... Am zis!
Ştiinţă şi tehnologie
 Litera noastră
Un inginer româ n a transformat bastonul
nevă ză torului într-o lanternă cu ultrasunete
de Iulian Bunilă
(foto: Inginerul Cosmin Vatră şi invenţia sa)
Are aspectul unei lanterne, însă emite
ultrasunete în loc de lumină. Este prezentarea,
pe scurt, a "dispozitivului de orientare spaţială
pentru nevăzători", invenţia unui inginer din
Buzău perfecţionată cu ajutorul unui tânăr
nevăzător. Este realizată din componente
procurate de pe internet, de la magazinele de
instalaţii sanitare şi modelate la imprimantă
3D.
Cosmin Vatră este numele inginerului
care de la jumătatea anului trecut şi-a dedicat
priceperea, timpul şi o parte din veniturile
proprii unui proiect destinat prietenilor săi
nevăzători. A realizat prototipul unei lanterne
cu ultrasunete menit să înlocuiască bastonul
alb pe care persoanele cu probleme de vedere
îl folosesc pentru a depista obstacolele din
calea lor. "Ideea a fost să fac acest dispozitiv
gratuit pentru nevăzători. Nu este ceva super
40
sofisticat din punct de vedere tehnic. Nu este o
mare inovaţie, în sensul că senzorii de tipul
ăsta sunt folosiţi în robotică, adică pentru
orientarea spaţială a roboţeilor. Ideea a fost ca
producţia să fie ieftină, să găsim cele mai
ieftine componente şi cele mai accesibile încât
să fie ok pentru ei ca aplicaţie, adică nu în
sensul de a face ieftin şi prost, ci accesibil, dar
fiabil. Pentru a-l putea produce cu resurse
proprii. Am ajuns să îl cunosc şi pe Ştefan
Moisei, fost elev al Liceului pentru Deficienţi
de Vedere din Buzău. Acesta este un
excepţional programator pc căruia i-am dat
spre testare primul dispozitiv realizat cu
ajutorul imprimantei 3D. Feedback-ul lui a
fost deosebit de valoros", spune inginerul
buzoian.
 Litera noastră
momentul în care a trecut prin dreptul unui
obstacol a vibrat", explică inginerul Cosmin
Vatră.
Componentele interioare, între care un
acumulator, un microcontroler şi motoraşul
pentru vibraţii, sunt asamblate manual.
"Senzorii se găsesc pe internet de la firme
producătoare. Sunt doi senzori identici şi
ambii pot lucra în versiunea emitor sau
receptor. Mai există un microcontroler care
coordonează atât pornirea emiterii
ultrasunetelor şi după aceea recepţionează
semnalul şi comandă un motoraş pe vibraţii.
Mai este o mică plăcuţă, executată manual,
care este o interfaţă între motor şi controler.
Există un acumulator pentru încărcarea prin
micro USB, exact ca un smartphone.
Acumulatorii sunt din încărcătoarele
externe pentru telefoane, de 2.600 mAh, care
ţin şi o săptămână", spune inginerul Cosmin
Vatră.

(foto: profesorul Vasile Carapit testând

invenţia inginerului Cosmin Vatră)

Aparatul funcţionează pe principiul

radarului sau pe cel de orientare al liliecilor.
Obstacolele reflectă ultrasunetele generate de
lanternă şi în funcţie de timpul scurs din
momentul emisiei până la recepţie se poate
determina distanţa pe care utilizatorul o
percepe prin vibraţii, spune inventatorul
dispozitivului de orientare spaţială pentru
nevăzători. "În funcţie de distanţă, dispozitivul
produce nişte vibraţii cu ajutorul unui motoraş Dispozitivul de orientare spaţială
preluat de la telefoane. Cu un comutator poţi pentru nevăzători a fost perfecţionat cu
seta distanţa de utilizare. Dacă eşti afară, în ajutorul unui it-ist nevăzător, Ştefan Moisei,
momentul în care dai de un obstacol de la doi fost elev al Liceului pentru Deficienţi de
metri începe uşor de tot să vibreze, iar vibraţia Vedere din Buzău. Primele aparate au fost
creşte cu cât te apropii. Fasciculul are un unghi distribuite gratuit la Liceul pentru Deficienţi
de 15 grade care le oferă un culoar mai precis. de Vedere din Buzău şi la câţiva membri ai
Dacă ar fi un unghi mai mare, i-ar deruta un Asociaţiei copiilor nevăzători din Galaţi, care
pic pentru că nu ar mai localiza bine i-au oferit inginerului buzoian o imprimantă
obstacolul. Nevăzătorul baleiază din 3D modernă.
încheietura mâinii lanterna aceasta şi astfel îşi (preluare de pe site-ul adevarul.ro)
dă seama unde este obstacolul pentru că în

41