Sunteți pe pagina 1din 13

CAPITOLUL II

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A TEMEI

2.1.ANATOMIA ARTICULAȚIEI COXOFEMURALE

Articulația coxofemurală (șoldul) este a doua mare articulație a corpului. Este structurată
pentru sprijin în ortostatism, mers și pentru oscilație.

Șoldul este o articulație proximală membrului inferior ce leagă femurul de bazin, stabilitatea
sa și forța musculaturii sale sunt necesare stațiunii bipede și mersului.

Este o articulație sinovială sferoidă ce leagă capul femural de osul coxal.

Articulația coxofemurală este o articulație sferoidă pentru că suprafața sferică a femurului se


adaptează unei cavități concave și profunde în formă de ceașcă a osului iliac.

Articulația șoldului este alcatuită din componentele:

 Oase;
 Suprafețe articulare;
 Mijloace de unire;
 Mușchi.

2.1.1.Componentele osoase ale articulației coxofemurale

În alcătuirea articulației șoldului participă două segmente osoase, osul coxal și extermitatea
superioară a femurului, de o parte și de alta.

a). Osul coxal este un os plan, de forma patrulateră, voluminos, neregulat și torsionat ca o
elice. Este alcătuit din trei piese osoase, iliacul, pubisul si ischionul. Osul coxal prezintă doua
fețe, patru margini și patru unghiuri.

Fața laterală prezintă o cavitate mare numită acetabul, dedesubtul acetabulului se găseste
gaura obturantă și deasupra lui fața gluteala.

Fața medială este strabătută de linia arcuată ce împarte în două porțiuni fața medială:

 superior se găsește fosa iliacă;


 dedesupt se găsește suprafața sacropelvină.
Marginea anterioară este formată dintr-o porțiune verticală ce aparține ilionului și o porțiune
orizontală aparținand pubelului. Aceste două porțiuni formează între ele un unghi obtuz.

Marginea posterioară este formată din ilion și ischion și aceasta prezintă:

 spina iliacă posterosuperioară;


 spina iliacă posteroinferioară;
 marea scobitură;
 spina ischiadică;
 mica scobitură ischiadică;
 tuberozitatea ischiadică.

Marginea superioară (creasta iliacă) este cea mai groasă dintre celelalte margini, este arcuită
în forma litrei „S” culcat și dă inserție unui număr mare de mușchi.

Marginea inferioară este alcatuită din ramura ischionului și ramura inferioară a pubelului.

Unghiurile osului coxal:

 unghiul anterosuperior (este reprezentat de spina iliacă anterosuperioară);


 unghiul posterosuperior (reprezentat de spina iliacă posterosuperioară);
 unghiul anteroinferior (reprezentat de unghiul pubelului);
 unghiul posteroinferior (format de tuberozitatea ischiadică).

b). Femurul este un os lung, pereche și nesimetric care formează singur scheletul coapsei. Este
format dintr-un corp numit diafiză și două extremități numite epifize.

Corpul (diafiza) prezintă o ușoară curbură și este prismatic triunghiular.

„Corpul femurului prezintă o ușoară curbură cu concavitatea posterioară. Este prismatic


triunghiular și are trei fețe, fața anterioară este convexă și netedă, acoperită de mușchiul vast
intermediar. Fața laterală dă inserție mușchiului vast intermediar, iar fața medială nu are nici o
particularite.

Corpul femurului prezintă trei margini: medială, laterală ce sunt pronunțate și marginea
posterioară ce este rugoasă, groasă, proeminentă și se numește linia aspră.” (Victor Papilian,
1982, Oasele membrelor; „Anatomia omului”;Vol. I. Aparatul locomotor; pg.82-83,
București, Editura Didactică și Pedagogică)

Epifiza superioară este reprezentată de capul articular, colul, și două tuberozități numite
marele și micul trohanter.

Capul articular este perfect rotunjit și orientat în sus, înainte și înauntru. Puțin sub centrul lui
se află foseta ligamentului rotund.

Colul este o coloana ososă, turtită anteroposterior, puternică ce unește capul femurului cu
restul osului.

Marele trohanter este o proeminență patrulateră ce continuă în sus corpul femurului, iar pe
fața sa medială se găsește fosa trohanterică.

Pe marele trohanter se inseră:

 Pe fața externă – fesierul mijlociu;


 Pe fața internă – obturatorul extern, obturatorul intern, cei doi gemeni;
 Pe marginea superioară – piramidalul;
 Pe marginea inferioară – vastul extern;
 Pe marginea anterioară – fesierul mic;
 Pe marginea posterioară – pătratul femural.

Micul trohanter este o proeminență mamelonată, situat la partea postero-inferioară a colului


femural și dă inserție psoasoului-iliac.

Trohanterul mare și mic sunt uniți prin linia intertrohanteriană și prin creasta intertrohanterică
care dă inserție mușchiului pătrat femural.

Coxofemurala este acoperită cu un strat de cartilaj hialin și articular acoperind oasele cu un


strat neted. In acest fel reduce fricțiunea din timpul mișcărilor, amortizând și șocurile.

2.1.2.Suprafețe articulare

Suprafețe articulare ale articulației coxofemurale sunt:

 Capul femural (sau foseta capului);


 Acetabulul;
 Labrul acetabular.

a). Capul femural are formă sferică și este acoperit cu un strat gros de cartilaj, cu excepția
unei mici suprafețe unde se inserează un ligament care se întinde de la capul femural până la
fundul cotilului.

b). „Acetabulul este o cavitate semisferică situată pe fața externă a osului iliac. Suprafața
articulară a șoldului ocupă doar o parte din acetabul, având forma unei semilune, este o
suprafață articulară semilunară. Acetabulul limitează amplitudinea mișcărilor, prin adâncimea
lui, conferind în același timp o forță deosebită articulației”.

(Victor Papilian, 1982, Oasele membrelor; „Anatomia omului”;Vol. I. Aparatul locomotor;


pg.146, București, Editura Didactică și Pedagogică)

Acetabulului i se descrie pe latura anterioară incizura acetabulară care formează un orificiu ce


reprezintă locul de trecere pentru nervi și vase sanguine.

c). Labrul acetabular este un inel alcătuit din cartilaj fibros și fixat pe circumferința
acetabulului și are rolul de a-i mări adâncimea.

Labrul are pe secțiune o formă prismatică triunghiulară cu trei fețe:

 Fața externă – în raport cu capsula articulației;


 Fața internă – privește spre interiorul articulației venind în contact cu capul femural:
 Baza – se inseră pe sprânceana acetabulară.

„Labrul acetabular contribuie și la menținerea capului femural în cavitatea de recepție. În


dreptul incizurii acetabului, labrul trece ca o punte peste ea transformând-o într-un orificiu.
Această porțiune a labrului poartă numele de ligament transvers al acetabulului”. (Victor
Papilian, 1982, Oasele membrelor; „Anatomia omului”;Vol. I. Aparatul locomotor; pg.147,
București, Editura Didactică și Pedagogică)

2.1.3.Mijloace de unire
Mijloacele de unire sunt reprezentate de capsula articulară și ligamente, dintre care unul se
află chiar în interiorul articulației (ligamentul capului femural). La acțiunea de unire mai
participă labrul acetabular, mușchii periarticulari și presiunea atmosferică.

a) Capsula articulară are forma unui manșon conoid, cu baza mare inserată pe coxal și baza
mică inserată pe femur. Capsula se prinde pe sprânceana acetabulara și fața externă a labrului
acetabular.

Inserția capsulei se face la o mare distanță de suprafața articulară a femurului, inserandu-se pe


gâtul anatomic.

Capsula articulației coxofemurale este foarte rezistentă și formată din două tipuri de fibre:

 Fibre longitudinale-superficiale;
 Fibre circulare-profunde.

Fibrele superficiale se grupează pe alocuri formand fascicule de întărire a capsulei, iar fibrele
profunde constituie un fascicul circular numit zona orbiculară, iar fibrele sunt dispuse la
interior și înconjoară capul femural asemenea unui guler.

Sinoviala secretă un lichid gălbui și vâscos cu rol important în biomecanica articulației


coxofemurale. Stratul sinovial al capsulei tapetează fața profundă a cartilajului acesteia.

„Zona orbiculara ocupă fața profundă a capsulei, în imediata vecinătate a membranei


sinoviale. Aceasta este formată din două tipuri de fibre, unele cu inserție osoasă, iar altele
proprii.

Cele cu inserție osoasă pornesc de sub spina iliacă anteroinferioară și formează un inel ce
înconjoară colul femural, iar fibrele cu inserții propii formează inele complete în capsulă.

Fibrele zonei orbiculare sunt intrațesute cu fibrele profunde ale celorlalte ligamente și ale
capsulei. Aceasta este importantă în susținerea colului, deoarece diametrul ei este mai mic
decat al capului și aceasta nu poate părăsi acetabulul doar daca ea este secționată ca în
dezarticulație, ruptă sau desprinsă de pe os, ca în traumatisme.” (Victor Papilian, 1982,
Oasele membrelor;„Anatomia omului”;Vol. I. Aparatul locomotor; pg.148, București,
Editura Didactică și Pedagogică)

Capsula este mai groasă în partea anterosuperioară și mai subțire în partea anteroinferioară.
La exterior capsula este acoperită de mușchi, fiind separată de psoasul mare și iliac prin burse.
b) Ligamentele sau fasciculele de întărire longitudinală reprezintă porțiuni mai condensate ale
capsulei. Acestea au o mare importanță în asigurarea solidității articulației cât și în statică și
mers.

1). Ligamentul ilio-femural are forma unui evantai și este situat pe fața anterioară a
articulației, este cel mai puternic ligament, suportă greutăți mari. Are o importanță mare în
menținerea poziției ortostatice și se împotrivește căderii corpului.

Acesta se inseră prin vârf pe spina iliacă anteroinferioară, iar baza pe spina intertrohanteriană.
Ligamentul este alcătuit din două fascicule, una iliopretrohanteriană și alta
iliopretrohantiniană.

Ligamentul ililo-femural limitează extensia, rotația în afară și adducția.

2). Ligamentul pubo-femural este situat pe fața anterioară a articulației și se inseră cu baza pe
eminența iliopubiană, creasta pectineală, ramura superioară a pubelui, iar cu vârful pe micul
trohanter anterior.

Fibrele ligamentului pubo-femural sunt fixate înaintea trohanterului mic. Acesta limitează
abducția și rotația externă.

3). Ligamentul ischio-femural este așezat pe partea posterioară a capsulei articulare. Fibrele
ligamentului participă la întărirea capsulei. Se inseră cu o extremitate pe osul ischion sub
acetabulă, iar cu cealaltă extremitate se fixează la baza trohanterului mare. Acesta limitează
rotația internă și adducția.

4). Ligamentul rotund (ligamentul capului femural) este situat intraarticular, are formă
triunghiulară și se inseră prin bază pe ligamentul transvers al acetabulului și pe porțiunile
învecinate ale sprâncenei osoase acetabulare. Ligamentul rotund are rol secundar în
biomecanica articulației coxofemurale. Conține vase nutritive pentru capul femural. Mărește
suprafața sinovială și prin mișcările sale răspândește lichidul sinovial.

Un rol important la nivelul articulației coxofemurale îl are presiunea atmosferică.

Asupra articulației coxofemurale acționează o presiune atmosferică de 16,537 kg, un membru


inferior având o greutate de 9-10 kg, iar presiunea atmosferică menține singură capul
femurului în caviate chiar și după secționarea tuturor părților moi.

2.1.4.Mușchii articulației coxofemurale


Mușchii sunt organe active ale mișcării.

Mușchiul reprezintă un țesut contractil de culoare roz-roșiatică format din celule musculare ce


alcătuiesc corpul mușchiului la capătul căruia se află tendoane.

Mușchii au un rol în mișcare, dau formă corpului, dau stabilitate articulațiilor, produc căldură,
mențin poziția corpului printr-o permanentă stare de contracție ușoară numită tonus muscular
și execută mișcări de abducție sau de adducție.

Compoziția chimică a mușchilor:

 75–80% apă;
 20–25% substanță uscată (este organică și anorganică).

Materia organică este formată din proteine, contractile (actină, miozină) și necontractile
(lipide, glucide, mioglobină și miogen).

Materia anorganică, este alcătuită din diferite săruri de potasiu, magneziu și calciu.

Tabel 1. – Structura mușchiului

Structura mușchiului
Periost (membrană conjunctiv-fibroasă albicioasă).
Tendon (țesut fibros prin intermediul căruia mușchiul se prinde de os).
Fascia mușchiului (membrana de la exteriorul corpului muscular).
Mușchi scheletic (este alcătuit din fascicule de celule cilindrice
multinucleate foarte lungi).
Epimisium (o lamă de țesut conjunctiv).
Perimisium ( septuri conjuctive).
Fascicul (ansamblu de structuri de formă alungită dispuse paralel).
Fibra musculară.
Endonisium (teci fine de țesut conjuctiv ce învelesc fibrele musculare).

Proprietățile mușchilor:

1.Contractibilitatea reprezintă capacitatea de a dezvolta tensiune între capetele sale.


2.Excitabilitatea se datorează proprietăților membranei celulare.

3.Extensibilitatea este proprietatea mușchiului de a se lungi pasiv sub acțiunea forțelor


exterioare.

4.Elasticitatea este proprietatea specifică mușchilor de a se deforma sub acțiunea unei forțe și
de a reveni pasiv la forma de repaus atunci cand forța a încetat să acționeze.

5.Tonusul muscular este starea de tensiune permanentă a mușchilor de inervație motorie


somatică și senzitivă.

Tabel 2. – Musculatura șoldului

Flexorii coapsei Extensorii coapsei

Mușchiul iliopsoas Mușchiul gluteu mijlociu (fesier mijlociu)


Mușchiul drept femural Mușchiul gluteu mare (fesier mare)
Muschii ischiogambieri
Abductorii coapsei Adductorii coapsei

Mușchiul tensorul fascia lata Mușchiul adductor mare


Mușchiul gluteu mijlociu Mușchiul adductor lung
Mușchiul croitor Mușchiul adductor scurt
Mușchiul gracilis
Mușchiul pectineu
Mușchii rotatori interni ai coapsei Mușchii rotatori externi ai coapsei

Mușchiul gluteu mijlociu Mușchiul obturator intern


Mușchiul gluteu mic (fesier mic) Mușchiul obturator extern
Mușchiul tensor fascia lata Mușchiul pătrat femural
Mușchiul gemen inferior
Mușchiul gemen superior
Mușchiul piriform

Mușchii formează o aglomerare de musculatură puternică cum nu se mai găsește în altă parte
a corpului, alcătuind un adevărat con muscular în jurul articulației coxofemurale.

a). Mușchiul iliopsoas este alcătuit din doi mușchi, mușchiul psoas mare și iliac, aceștia sunt
izolatin pelvis, dar ambii se inseră pe trohanterul mic. Iliopsoasul este cel mai important,
deoarece ridică coapsa peste orizontală, fiind indispensabil pentru lungimea pasului.
b). Mușchiul drept femural este fixat pe coxal, este un mușchi bipenat, originea sa este pe
spina iliacă anteroinferioară, prin tendonul direct și pe șanțul situat superior de acetabul, prin
tendonul reflectat.

c). Mușchiul gluteu mare (fesierul mare) are formă rombică este cel mai superficial și
voluminos mușchi și unul dintre cei mai puternici ai corpului. Acesta face parte din lanțul
triplei extensii și dezvoltarea lui mare este caracteristică ortostatismului. Acestui mușchi îi
revine rolul de a ridica trunchiul în poziție verticală.

d). Mușchiul gluteu mijlociu (fesier mijlociu) are formă triunghiulară și este un mușchi
puternic. În partea posterioară este acoperit de mușchiul gluteul mare și fascia gluteară.

e). Mușchiul gluteu mic (fesier mic) are formă triunghiulară și ia naștere pe câmpul osos al
feței gluteale, acoperă capsula articulara a coxofemuralei, este acoperit întregime de mușchiul
gluteu mijlociu.

f). Mușchii ischiogambieri sunt alcătuiți din mușchii: semimembrănos, semitendinos și biceps
femural. Toți cei trei mușchi sunt poliarticulari și au o acțiune cuplată pe gambă și coapsă.

g). Mușchiul tensor al fasciei lata este un mușchi de formă patrulateră, îsi are originea pe
spina iliacă anterosuperioară.

h). Mușchiul croitor este un mușchi biarticular și cel mai lung din corp, își are originea pe
spina iliacă anterosuperioară, este mușchiul satelit al arterei femurale. Străbate în diagonala
regiunea anterioară a coapsei și trece peste două articulații. Acțiunea lui principală este flexia
coapsei pe bazin.

i). Mușchiul adductor lung ia naștere prin intermediul unui tendon lung și puternic pe
suprafața unghiulară a pubelului, sub tuberculul pubian. Acesta se inseră printr-o lamă
aponevrotică pe interstițiul liniei aspre. Mușchiul devine profund în porțiunea inferioară,
încrucișat de croitor și este cel mai puternic antagonist al mușchilor gluteu mijlociu și gluteu
mic.

j). Mușchiul adductor scurt ia naștere pe suprafața unghiulară și ramura inferioară a pubelului
și se inseră în treimea superioară a interstițiului linei aspre. Mușchiul este acoperit de pectineu
și adductor lung. Acesta are acțiune de adductor și rotator în afara, dar și de flexor.
k). Mușchiul adductor mare se inseră pe tuberozitatea ischiadică și pe ramura ischipubiană,
este cel mai mare și cel mai posterior dintre mușchii regiunii. Acesta este cel mai puternic
adductor al coapsei.

l). Mușchiul gracilis se așează pe partea medială a coapsei și este singurul din grupul
adductorilor ce depășește articulația genunchiului. Acesta își are originea pe ramura inferioară
a pubelului. Este un mușchi biarticular și întregime superficial.

m). Mușchiul pectineu își are originea pe creasta pectineală se inseră printr-un tendon
terminal pe linia pectineală a femurului. Acesta este flexor, adductor și rotator în afara
coapsei.

n). Mușchiul obturator intern se inseră pe fața internă a membranei obturatoare, pe conturul ei
osos și pe cavitatea de pe fața internă a marelui trohanter. Mușchiul obturator intern este un
rotator în afară al coapsei și un stabilizator posterior al șoldului.

o). Mușchiul obturator extern are forma unui evantai turtit și se inseră pe fața laterală a
cadrului osos al gurii obturate și pe membrana obturatoare. Acesta este cel mai ascuns mușchi
somatic al corpului omenesc și este un rotator în afară al coapsei. Are rolul unui ligament
activ ce sprijină de jos colul femural la menținerea capului femural în articulație.

p). Mușchiul pătrat femural este scurt și patrulater, își are originea pe tuberozitatea ischiadică
și se termină pe creasta intertrohanteriană. Acesta acoperă capsula articulației coxofemurale și
este un important rotator în afara, deoarece are o poziție favorabilă față de axul rotației.

q). Mușchii gemen superior și gemen inferior sunt subțiri și turtiți atașați porțiunii
extrapelvine a obturatorului intern. Unul din mușchi este superior și își are originea pe spina
ischiadică, iar cel inferior se prinde pe tuberozitatea ischiadică. Cei doi mușchi gemeni
formează un șanț în care se așează tendonul obturatorului intern. Acești doi mușchi actionează
împreună cu obturatorul intern.

r).Mușchiul piriform are formă triunghiulară și este turtit, el se inseră în interiorul pelvisului
pe fața anterioară a sacrului. Este situat cu baza în interiorul bazinului și vârful pe trohanterul
mare. Mușchiul acționează ca un rotator în afară, abductor și extensor al coapsei.

2.1.5.Vascularizația și inervația articulației coxofemurale


Articulația coxofemurală este vascularizată printr-o rețea articulară compusă din artera
circumflexă medială, artera circumflexă laterală și artera obturatoare.

Venele profunde ale coapsei și bazinului:

 Vena femurală profundă;


 Vena femurală;
 Vena iliacă internă.

Artera femurală este o arteră mare ce își are originea profund la nivelul pelvisului, are o
ramură profundă numită arteră femurală profundă. Aceasta trimite două vase de sânge spre
capsula articulară a șoldului, cele două vase fiind principala sursă de vascularizație a capului
femural.

Ligamentul rotund conține un vas de sânge mic, care oferă foarte puțin sânge pentru vârful
capului femural.

Articulația coxofemurală este reprezentată de următorii nervi principali:

 Nervul femural;
 Nervul sciatic;
 Nervul obturator.

Acesti nervi transportă semnale de la creier spre mușchi pentru a mișca șoldul.

2.2.BIOMECANICA ARTICULAȚIEI COXOFEMURALE

Biomecanica aplică legile mecanicii asupra studiului organismelor vii.

Biomecanica este ştiinţa care se ocupă cu studiul repercursiunilor forţelor mecanice asupra
structurii funcţionale a omului în ceea ce priveşte arhitectura oaselor, articulaţiilor şi a
muşchilor, ca factori determinanţi ai mişcării.

Aceasta se ocupă cu studiul formelor de mişcare, a forţelor care produc mişcarea, a


interacţiunii dintre aceste forţe şi forţele care se opun.

Articulația coxofemurală se prezintă ca o articulație sferoidă tipică cu trei axe de mișcare. La


nivelul ei se produc următoarele mișcări de flexie – extensie, abducție – adducție, rotații
interne și externe, circumducții. Datorită lungimii colului femural și unghiului de înclinație,
mișcările de flexie – extensie și cele de abducție – adducție se asociază cu mișcări de rotație.
Tabel 3. – Amplitudinea de mișcare a articulației coxofemurale

Flexie Extensie Abducția Rotația Rotația


Adducția internă externă
Activ 90° – 120° 30° 60° – 70° 35° 15°
Pasiv 110° – 150° 50° 70° – 80° 40° 20°
Diferență 20° – 30° 20° 10° 5° 5°

2.2.1.Mișcarea de flexie și extensie

Aceste mișcări se execută în jurul unui ax transversal care trece prin vârful trohanterului mare.
Prin mișcarea de flexie coapsa se apropie de peretele anterior al abdomenului, iar în extensie
ea se îndepărtează.

În mișcarea de flexie partea anterioară a capsulei și ligamentul iliofemural se relaxează.


Limitarea acestei mișcări se face de mușchii posteriori ai coapsei.

Aplitudinea totală a mișcărilor de flexie – extensie depinde de poziția în care se găsește


genunchiul. Astfel dacă acesta este extins, flexia coapsei va fi limitată la aproximativ 90 de
grade. Când genunchiul este flectat, flexia coapsei atinge 130 de grade.

În extensie, partea anterioară a capsulei și ligamentul iliofemural se întind limitând mișcarea.

Hiperextensia este posibilă numai prin flexia articulației opuse și accentuarea curburii
lombare.

2.2.2.Mișcarea de abductie și adductie

Aceste mișcări se execută în jurul unui ax sagital care trece prin centrul capului femural. Când
coapsele sunt extinse, amplitudinea maximă a abducției este de 60 de grade, iar atunci când
coapsele sunt în flexie abducția atinge 70 de grade. Mișcarea de abducție este limitată de
întinderea ligamentului ilioperotrohanterian și a celui pubofemural. Abducția se realizează de
tensorul fasciei lata, fesierul mijlociu și croitorul.

Adducția este efctuată de cei trei mușchi adductori cărora li se adaugă acțiunea mușchilor
iliopsoas, gracilis și pectineu, în mod secundar. Amplitudinea adducției este de 30 de grade.

Amplitudinea adducție cât și a abducției poate fi mărită prin mișcările complementare ale
bazinului și coloanei lombare.
Mișcarea de adducție este limitată de întalnirea coapselor si când acestea se încrucișează de
ligamentul perotrohanterian și ligamentul capului femural.

Adducția se realizează de mușchiul psoas-iliac, fesierul mic, dreptul intern, pectineul, cei trei
adductori, semitendinosul, semimembrănosul.

2.2.3.Mișcarea de rotație internă si externă

Aceste mișcări se realizează în jurul unui ax vertical care trece prin capul femural.

Amplitudinea maximă a rotației externe este de 15 grade, iar cea a rotației interne de 35 de
grade.

În cazurile în care coapsa se află în poziție de flexie și abducție, amplitudinea totală a rotației
atinge valoarea de 100 de grade. Rotația externă este limitată de fasciculul
ilioperotrohanterian și rotația internă este limitată de ligamentul ischiofemural și
ilioperotrohanterian.

2.2.4.Mișcarea de circumducție

Circumducția este mișcarea ce rezultă din alternarea celor patru mișcări precedente. În
realizarea acesteia intervin toate grupele musculare ale șoldului. În timpul executării
circumducției, capul femural se învârte în acetabul, epifiza inferioară a femurului descrie un
cerc, iar diafiza acestuia un con.

Cea mai fiziologică poziție a șoldului în care presiunile intra-articulare vor fi cele mai mici
sunt pozițiile de extensie ușoară, abducție și rotație internă.

Poziția vicioasă cea mai frecventă în care se fixează șoldul este tocmai cea inversă de flexie,
adducție și rotație externă.