Sunteți pe pagina 1din 4

MODUL- ELEMENTE DE PROIECTARE

Clasa a-13 A Seral


Prof. Moisă Vica

FIȘĂ DE DOCUMENTARE
FACTORI DE INFLUIENȚĂ A SOLUȚIILOR DE PROIECTARE:INFLUENȚA
PROPRIETĂȚILOR FIZICE ȘI MECANICE ALE MATERIALELOR ASUPRA
TEHNOLOGIEI DE FABRICAȚIE
Produsele şi serviciile necesare existenţei oamenilor sunt obţinute prin desfăşurarea procesului de
producţie, al cărui rol fundamental este de a combina resursele după o anumită reţetă tehnologică,
cu respectarea anumitor standarde de calitate, cu scopul realizării bunurilor necesare satisfacerii
nevoilor clienţilor.
Resursele utilizate în cadrul sistemului întreprindere, precum şi în cadrul subsistemului proces de
producţie pot fi grupate astfel:
- resurse materiale;
- resurse umane;
- resurse financiare;
- resurse informaţionale.
Resursele materiale sunt reprezentate de clădiri şi utilaje de producţie, întâlnite şi sub denumirea
de resurse capitale, de materii prime, materiale şi resurse energetice.
Clădirile reprezintă o componentă a capitalului fix, care participă la mai multe cicluri de producţie,
se consumă şi îşi transmite valoarea asupra produselor sau serviciilor în mod treptat.
Utilajele de producţie sunt tot o componentă a capitalului fix şi sunt reprezentate de ansamblul
maşinilor, instalaţiilor, mijloacelor de transport, aparatelor, uneltelor, echipamentelor şi accesoriilor
destinate realizării procesului de producţie.
Utilajul de producţie se prezintă sub următoarele forme:
- maşini simple de prelucrat;
- maşini-agregat;
- maşini semiautomate;
- maşini automate.
Materiile prime şi materialele sunt componente ale capitalului circulant asupra cărora se
acţionează în timpul procesului de producţie.
Materiile prime pot fi grupate astfel:
- materii prime de bază, care după derularea procesului de producţie se regăsesc în componenta
produsului finit;
- materii prime auxiliare, care, în timpul derulării procesului de producţie, îşi pierd substanţa din
cauza prelucrării şi pot sau nu pot fi regăsite în componenţa produsului finit.
Resursele financiare pot proveni din sursele proprii ale unităţii, precum raportul asociaţilor şi al
acţionarilor, din profitul întreprinderii sau din surse străine, precum împrumuturile bancare.
Resursele informaţionale încep să prezinte o importanţă din ce în ce mai mare în cadrul
întreprinderii, în general, şi al procesului de producţie, în special. Acest fenomen se datorează
faptului că progresul tehnic este principalul factor de producţie, în condiţiile în care resursele
materiale devin mai rare şi mai scumpe, iar cerinţele consumatorilor se diversifică şi se înmulţesc.
De asemenea, informaţia reprezintă un element care aduce un plus de cunoaştere, în condiţiile în
care competiţia dintre agenţii economici devine tot mai acerbă, obligându-i pe aceştia să deţină un
sistem informaţional foarte bine pus la punct.
Se cunoște că finalizarea unui produs înseamnă calitate.
Calitatea produselor şi serviciilor se realizează prin participarea unor factori principali, care
acţionează în procesul de producţie, precum şi a factorilor secundari, care acţionează în sfera
circulaţiei mărfurilor.
Clasificarea factorilor în cele două categorii, este redată în figura 1.

Figura 1. Factorii calităţii (S.I.)

Contribuţia acestor factori este ilustrată grafic în mai multe variante cunoscute în literatura de
specialitate sub denumirile: „spirala calităţii” (a profesorului american J.M. Juran), „triunghiul
calităţii” (figura 2.).
Calitatea producţiei cuprinde întregul proces, începând cu: concepţia-proiectarea, calitatea
materiilor prime şi a materialelor auxiliare, caracteristicile tehnice şi funcţionale ale utilajului,
nivelul tehnologiei, calificarea şi experienţa personalului, organizarea producţiei.
Calitatea produselor şî serviciilor reprezintă gradul, măsura în care s-a materializat calitatea
producţiei în nivelul tehnic, economic şi social al produsului finit.
Reprezentarea grafică a relaţiilor de interdependenţă dintre calitatea producţiei şi calitatea
produsului este ilustrată de „triunghiul calităţii” (figura 2.).

Rolul cercetării şi proiectării în realizarea unor produse şi servicii de calitate superioară este
confirmat de teoria şi practica economică, specialiştii atribuindu-i o pondere foarte mare în
asigurarea nivelului calitativ preconizat.
Materiile prime şi materialele ocupă un loc important în asigurarea calităţii mărfii, deoarece
proprietăţile acestora se transferă într-o mare măsură în valorile principalelor caracteristici de
calitate.
Utilizarea materiilor prime în funcţie de destinaţia produsului şi verificarea exigentă a principalelor
proprietăţi ale acestora, reprezintă esenţa acestui factor determinat al calităţii produselor finite.
Dintre caracteristicile ce influențează produsele finite, importanță deosebită o au proprietățile
fizice și mecanice ale materii prime de bază și auxiliare cu influență asupra tehnologiei de
fabricație.
Testarea caracteristicilor fizico-mecanice și reologice ale materiilor prime se realizează în
laboratorul de încercări fizico-mecanice. O serie de încercari sunt obligatorii de efectuat pe
materialul livrat de furnizori, în scopul derulării fără probleme a etapelor proceselor de fabricație.
În proiectarea produselor de îmbrăcăminte trebuie avute în vedere caracteristicile materialelor din
care se confecţionează produsele.
Principalele caracteristici care pot diferenţia modul de construcţie a produselor sau modalităţile de
dimensionare a acestora sunt: capacitatea de modelare spaţială, flexibilitatea, rigiditatea, drapajul,
comportarea la solicitări de întinderi repetate (alungirea şi elasticitatea), grosimea, comportarea la
tratamente termice şi umidotermice etc.
Construcţia tiparelor pentru un anumit tip de produs se realizează pe baza aceloraşi principii, care
sunt în general dezvoltate pentru îmbrăcămintea confecţionată din ţesături.
O serie de materiale utilizate în confecţii impun anumite condiţii particulare sau restricţii.
Principalele tipuri de materiale pentru care se impune particularizarea modului de rezolvare a
construcţiei produselor sunt: ţesăturile din fibre sintetice 100%, tricoturile, neţesutele, pielea şi
blana naturală.
Ţesăturile din fibre sintetice 100% se caracterizează prin alungiri mici şi fără posibilitate de
modelare spaţială prin tratamente umido-termice. Pentru aceste produse, forma spaţială se poate
rezolva doar pe căi constructive, adaosurile de lejeritate trebuie să fie mai mari decât în cazul unui
produs similar confecţionat din materiale obţinute din polimeri naturali. Această caracteristică a
siluetei produselor este determinată atât de alungirile reduse ale materialului cât şi de proprietăţile
igienice necorespunzătoare specifice multor materiale obţinute din fibre sintetice. Materialele se pot
însă prelucra prin tehnologii neconvenţionale, iar în construcţia produsului trebuie avute în vedere
particularităţile tehnologiilor de asamblare.
În proiectarea produselor de îmbrăcăminte din tricot, principala caracteristică de care trebuie ţinut
cont în construcţia produselor o reprezintă comportarea la solicitări de întindere.
Tricoturile au alungiri mult mai mari decât ţesăturile, iar în funcţie de particularităţile de structură
şi de tipul firelor tricoturile au şi o elasticitate mai mare. Din acest motiv, produsele de
îmbrăcăminte din tricot se pot proiecta într-un număr mai mic de variante dimensionale decât
produsele similare din ţesături, iar pentru unele tipuri de produse este necesară elaborarea unor
standarde antropometrice specifice.
Tricoturile au o capacitate mai mare de cuprindere a corpului, iar adaosurile cu care se
dimensionează segmentele constructive trebuie stabilite în funcţie de alungirea, respectiv
elasticitatea tricotului, la forţe de solicitare mici (mai mici decât forţa de rupere), comparabile cu
cele care apar în procesul de exploatare a produsului.
Rezolvarea formei spaţiale a produsului se realizează, în special, prin valorificarea capacităţii de
mulare a materialului şi mult mai puţin prin linii constructiv-decorative de divizare, numărul şi
modul de dispunere a acestora fiind limitat de deşirabilitatea mai mare a tricoturilor, în comparaţie
cu cea a ţesăturilor.
În cazul pieilor şi blănurilor naturale, principalele caracteristici de diferenţiere sunt grosimea,
rigiditatea şi, în mod deosebit, suprafaţa neregulată, dimensiunile limitate şi topografia
semifabricatelor (piei și blănuri tăbăcite). În cazul acestor produse, forma spaţială se poate obţine
doar pe căi constructive, dar liniile de divizare a reperelor produsului trebuie corelate cu liniile de
îmbinare a semifabricatelor. Numărul variantelor tipodimensionale, şi în cazul acestor produse este
mai restrâns.
Construcţia tiparelor se realizează pe baza aceloraşi principii generale, dar adaosurile de lejeritate şi
de grosime sunt mai mari iar varietatea de forme şi siluete este mai limitată decât în cazul unor
produse similare din ţesături. În rezolvarea concretă a diferitelor modele de produse din blană
naturală are o mare importanţă modul de dispunere a stratului pilos – în exteriorul produsului sau în
interiorul acestuia (derma la exterior) şi procesele de prelucrare a semifabricatelor.