Sunteți pe pagina 1din 3

Australia

Australia este o țară ce ocupă în întregime continentul cu același nume,


insula Tasmania și alte insule mai mici. Este cea de-a șasea țară în lume
după mărime, ocupând 7.617.930 km², și cea mai mare țară din Oceania
și Australasia. Țările vecine sunt Indonezia, Timorul de Est și Papua Noua
Guinee la nord; Insulele Solomon, Vanuatu și Noua Caledonie la nord-
est; și Noua Zeelandă la sud-est. Pentru mai bine de 40.000 de ani[4] cu
mult înaintea primelor așezări Britanice, Australia era populată de
Aborigeni australieni, care au aparținut unora sau mai multor din cele
250 de grupuri de limbi. După descoperirea acestor teritorii de către
exploratorii din Țările de Jos din 1606, Marea Britanie pretindea la
teritoriile de est a Australiei în 1770 și a început să colonizeze aceste
teritorii prin deportările penale spre colonia Noul Wales de Sud începând
cu 26 ianuarie 1788. Populația creștea în mod constant în următoarele
decenii. Continentul fusese explorat iar alte cinci colonii ale Coroanei au
fost stabilite.

Fiind o țară foarte dezvoltată și una dintre cele mai bogate, Australia
este cea de-a 12-a economie a lumii după mărime și este pe-al cincilea
loc după venitul pe cap de locuitor. După cheltuielile din domeniul
militar, Australia se află pe locul 13. Fiind pe-al doilea loc după indicele
dezvoltării umane, Australia se ocupă primele locuri în lume după multe
alte performanțe precum calitatea vieții, sănătate, educație, libertate
economică și protecția drepturilor civile și a celor politice. Australia este
țară-membră a G20, OECD, WTO, APEC, ONU, Comunității Națiunilor,
ANZUS, Forumul insulelor din Pacific.

Australia este situată în emisfera sudică și este înconjurată de Oceanul


Indian la Vest și de Oceanul Pacific la Est. Țara este formată din partea
ei continentală (Mainland), Tasmania și alte insule aflate la distanță, cum
ar fi Insulele Cocos (Keeling), Christmas, Norfolk, Insula Lord Howe,
Macquarie și Heard. Autoritățile, de asemenea, revendică și o mare parte
din continentul Antarctidei numită Zona Antarctică Australiană.

Cea mai mare parte a Australiei este foarte secetoasă. În timpul verii,
care ține din decembrie până-n februarie, există valuri de căldură
frecvente, iar temperaturile ating în general 38 grade Celsius. Unele părți
sunt umede, în general regiunile de coastă estice și Insula Tasmania.
Efectele neplăcute sunt într-o oarecare măsură atenuate de brize vestice
răcoroase care suflă în tot timpul anului. În zone restrânse din Australia
de Sud și Australia de Vest, iernile secetoase din iunie până în august
alternează cu veri umede din noiembrie până în martie. Coasta nord-
vestică tropicală are ierni secetoase și veri umede: aici ploile sunt
tropicale și există condiții musonice. Insula Tasmania și Vârful Kosciusko
au ținuturi înzăpezite în timpul iernii; totuși, în alte părți, zăpada este
extrem de rară. Orașul nordic Darwin are o temperatură medie de 30
grade Celsius vara și 27 iarna, cantitatea medie de precipitații fiind de
150 cm, cea mai mare parte căzând vara. La Sydney, pe coasta de sud-
est, cantitatea de precipitații este de aproape 120 cm, căzând în tot
timpul anului. Partea cea mai răcoroasă a țării este Hobart din Tasmania,
cu o temperatură medie de 17 grade Celsius vara și 12 iarna. În Perth,
din Australia de Vest, cad aproximativ 90 cm de precipitații pe an și
temperaturile medii sunt de 23 grade Celsius (în ianuarie) și 13 (în iulie).

Vegetația este dominată de plante perene cu frunze tari, cu frunze


bine adaptate pentru supraviețuirea în regiuni aride. Există 600 de specii
de eucalipt și 800 de specii de salcâm. Zonele de vegetație ale Australiei
corespund în mare parte cu zonele de climă. Pădurile tropicale de pe
coasta nordică și nord-vestică conțin palmieri, pini, ferigi de copac și
mangrove în mlaștinile de coastă. Aproximativ 9% din suprafața
Australiei este acoperită cu păduri subtropicale și temperate, mai dese pe
coasta de est, constând din palmieri, ferigi de copac și eucalipt.

Versanții vestici ai Munților Marii Cumpene de Ape conțin păduri


subtropicale sau temperate de eucalipt si arbuști, acoperind 9% din
uscat. Câmpia, spre sud de Tropicul Capricornului și pădurea de savană,
spre nord, constituie 26% din continent. În regiunile cele mai aride sunt
răspândite plante mici precum sfecla și arbuștii cu fructe. Regiunile cele
mai secetoase ale Australiei conțin planta mulga, un salcâm cu o mare
importanță furajeră. În sud-vest cresc arbori valoroși cu lemn de esență
tare, precum jarra și kauri.

Depresiunea Australiană de Vest constă din roci dure, foarte vechi, și


ocupă aproape întregul stat al Australiei de Vest și părțile învecinate ale
Teritoriului de Nord și Australiei de Sud. Înălțate deasupra nivelului
acestei depresiuni, există mai multe lanțuri muntoase, cum sunt
Kimberley și Hamersley, precum și aflorimente izolate de roci, cum este
Muntele Ayers.

Curiozitati:

1. Arborele national al Australiei este eucaliptul, cu peste 400 de


specii.

2. Kakadoo National Parc, situat in Peninsula Arnhem, este considerat


unul dintre cele mai mari parcuri nationale din lume.

3. Canionul submarin cel mai adanc din lume (1800 m) este situat la
sudul orasului Esperance.

4. In Australia exista un arbore care pentru a rezista in perioadele de


seceta atunci cand ploua se umfla ca o damigeana si isi pastreaza
apa in tulpina.

5. In Australia exista niste stanci care pe parcursul unei zile isi


schimba culorile de mai multe ori. La rasaritul soarelui stancile au
coloarea roz, apoi la pranz sunt albastre ca mai tarziu sa devina
galbene si seara, cand apune soarele sunt rosii ca focul.

S-ar putea să vă placă și