Iluminismul (cunoscut și ca Epoca Luminilor sau Epoca Rațiunii) a fost o mișcare

intelectuală extrem de importantă ce a avut loc la sfârșitul secolului al XVII-lea și în

secolul al XVIII-lea, care a început mai întâi în Europa și a continuat, mai târziu, în
coloniile americane. Scopul său a fost să reformeze societatea prin folosirea gândirii
raționale și adoptarea unei atitudini critice față de tradiţiile culturale și intelectuale
moștenite, îngrădite de dogmatismul religios, de autoritatea bisericească şi statală
(absolutismul), de prejudecăţile morale şi de clasa socială.  

Iluminismul a fost o mișcare filosofică a intelectualilor impresionați de realizările

revoluției științifice. Ei au sperat ca prin folosirea metodei științifice să deschidă
umanităţii perspectiva unei societăți mai bune decât cea pe care au moștenit-o.
Iluminismul este strâns legat de Revoluția științifică, începută în secolul al XVI-lea, a
căror descoperiri au răsturnat multe dintre conceptele tradiționale și au introdus noi
perspective asupra naturii și a locului omului în ea. Noile modalități de gândire
folosite de oamenii de știință sunt folosite acum de filosofi pentru a reevalua noțiunile
vechi cu privire la unele aspecte ale societății. Ei au căutat o perspectiva nouă în
convingerile care stăteau la baza societății umane cu privire la guvern, religie,
economie și educație. Eforturile lor au subliniat puterea indivizilor de a rezolva
problemele prin rațiune.

Mișcarea a avut un impact major în sferele sociale, politice și culturale din lumea
occidentală. Noile idei aplicate, mai apoi, au schimbat modul în care oamenii au
văzut și gândit legile prin care este condusă societatea umană și au influențat direct
dezvoltarea lumii moderne.

Reprezentanții de seamă ai iluminismului afirmau că printr-o creștere naturală şi o

educaţie făcută în spirit umanist se garanta progresul omului, favorizându-se astfel
„înfrăţirea omenirii” şi „pacea mondială”, dar şi fericirea personală şi bunăstarea
tuturor.

Iluminismul a atins apogeul la mijlocul secolului al XVIII-lea în Franța, când Parisul a

devenit loc de întâlnire pentru cei care doreau să discute politică și să facă schimb
de idei. Criticii sociali ai acestei perioade au fost cunoscuți, în Franța, sub numele de
filosofi. Filosofii credeau că oamenii pot aplica un raționament pentru toate aspectele
vieții, așa cum Isaac Newton a aplicat un raționament în știință. Gânditorii iluminiști
și-au bazat convingerile lor pe un un nucleu format din cinci concepte:

1. Rațiunea - au crezut că adevărul putea fi descoperit prin rațiune sau gândire

logică;

2. Natura - au avut convingerea că ceea ce este natural este, de asemenea, bun și

rezonabil;

3. Fericirea - s-a respins ideea medievală că oamenii ar trebui să găsească bucurie

în Viața de Apoi și i-a îndemnat pe oameni să caute bunăstarea pe pământ;

4. Progresul - erau convinși de faptul că societatea și omenirea pot fi îmbunătățite;

5. Libertatea - sunt numite libertățile pe care poporul englez le-a câștigat în
Revoluția Glorioasă și cele americane enunțate în Bill of Rights (primele zece
amendamente la Constituția Statelor Unite).

Filosofii iluminiști au emis opinii despre natură, omenire, societate, guvern și

valoarea intrinsecă a libertății care au schimbat unele dintre cele mai fundamentale
principii pe care europenii le-au avut de secole. Sclavia, de exemplu, încălca
principiul libertății umane. Implicațiile gândirii iluministe au fost revoluționare,
deoarece filosofii au susținut că progresul a fost constrâns de instituții sociale și
politice care nu reflectau bunătatea și capacitatea naturală a umanității de a
îmbunătăți viața materială și morală.