Titlul operei aşează tema familiei în centrul romanului, însă evoluţia şi criza familiei

sunt simbolice pentru transformările din satul românesc.

Perspectiva naratorului obiectiv se completează prin aceea a reflectorilor: în primul

volum rolul de personaj reflector îi aparţine lui Ilie Moromete. De asemenea există şi
personaje-informatoari, cum ar fi de exemplu Parizianu care le povesteşte celorlalţi
săteni de vizita lui Moromete la băieţi, la Bucureşti.

Simetria compoziţională este dată de cele două referiri la tema timpului în primul şi în
ultimul paragraf al volumului. La început, aparent îngăduitor „timpul era foarte
răbdător cu oamenii; viaţa se scurgea fără conflicte mari”, pentru ca enunţul din
finalul volumului „timpul nu mai avea răbdare”, să modifice imaginea timpului, care
devine necruţător şi intolerant.

În volumul „Moromeţii” există câteva scene de mare profunzine. Prima din ele este
cea a descrierii cinei, care se realizează foarte lent, dar în detaliu. Astfel Ilie
Moromete pare a domina o familie formată din copii proveniţi din două căsătorii,
învrăjbiţi din cauza averii. Aşezarea în jurul mesei sugerează evoluţia ulterioară a
conflictului şi iminenta destrămare a familiei.

O altă scenă semnificativă cu valoare simbolică este aceea a tăierii salcâmului.

Tăierea salcâmului Duminica în zori prefigurează destrămarea familiei şi prăbuşirea
satului tradiţional. Odată distrus arborele sacru, axis mundi, lumea Moromeţilor îşi
pierde sacralitatea, haosul se instalează treptat.