Riscul un eveniment viitor, posibil, cu caracter întâmplător, înregistrat în evidențele statistice,

a cărui producere este independentă de voința asiguratului sau a beneficiarului asigurării și care
generează pagube materiale sau afectează starea de sănătate sau chiar viața oamenilor.
Efectele producerii riscurilor pot fi evitate, prevenite, reduse şi, nu în ultimul rând, pot fi
transferate entităților specializate în gestionarea riscurilor: asigurătorii.
Hazardul moral (sau riscul moral) este definit ca situația în care există tendința asumării de
riscuri nejustificate pe fondul suportării costurilor de către o terță parte care preia parțial sau
total acest risc.
Selecția riscurilor este o practică utilizată în asigurări în virtutea căreia riscuri deosebit de
grele sau cele care afectează numai o parte din masa asigurabilă, sunt excluse din asigurare sau,
dacă sunt cuprinse, aceasta se realizează în condiții tarifare deosebite.
Clasificarea riscurilor se face ţinând cont de mai multe criterii:
a) În funcție de cauzele care duc la producerea riscurilor, pot fi definite:
- riscuri obiective – sunt acele riscuri datorate exclusiv eve-nimentelor naturale: cutremur,
furtuni, secetă, inundații, îngheț, etc.
- riscuri subiective – sunt acele riscuri a căror producere este influențată de acțiunile
oamenilor: riscul de malpraxis, accidente provocate din neglijență, etc.
b) În funcție de rezultatul generat, pot fi evidențiate:
- riscuri pure – se referă la acele evenimente care odată produse, generează pierderi (de
exemplu, în cazul producerii unui cutremur, o persoană poate înregistra pierderi sau poate fi
neafectată, în funcţie de severitatea cutremurului);
- riscuri speculative – se referă la evenimente probabile, care odată produse, pot genera pierderi
sau profituri (de exemplu, o persoană care joacă pe bursă achiziţionând acţiuni, este expusă
permanent la riscul de a înregistra pierderi sau profituri, în funcţie de fluctuaţia preţurilor
titlurilor financiare pe pieţe).
c) În raport cu teoria managementului de risc, sunt definite:
- riscuri statice – se referă la acele riscuri la care probabilitatea de producere este relativ
constantă în timp. 
- riscuri dinamice – se referă la acele riscuri la care probabilitatea de producere se modifică
în timp. De exemplu, un astfel de risc este riscul financiar de neplată a facturilor cu plata la
termen care este mai mare în perioadele de criză economică și se diminuează în perioadele de
expansiune economică.
d) În raport cu posibilitatea de a fi acceptat în asigurare, se deosebesc:
- riscuri asigurabile – se referă, în general, la acele evenimente ale căror caracteristici
(probabilitate de producere sau severitate a efectului) sunt acceptabile pentru asigurător.
- riscuri neasigurabile sau excluse – sunt acele riscuri pentru care asigurătorul refuză
acoperirea, de exemplu, acele evenimente a căror probabilitate de producere este prea mare;
producerea riscului fiind de obicei previzibilă, evenimentul este ilegal sau creat cu intenţie.
Pentru a fi asigurabil, un risc trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
 Să fie măsurabil în termeni financiari – evenimentele pentru care se pot estima daunele
sunt asigurabile;
 Să se producă în grupuri mari şi omogene – de exemplu, riscul de producere a
unui accident auto este asigurabil întrucât afectează grupuri mari de oameni;
 Probabilitatea de producere a daunei să fie calculabilă – evenimentele care au istoric
statistic de producere pot fi asigurate;
 Să fie un  risc  pur – apariţia evenimentului nu generează câştiguri, ci doar pierderi;
 Să fie de natura fortuită – evenimentul este probabil, incert şi nu este generat cu
intenţie;
 Asigurarea sa să nu fie împotriva interesului public sau să fie riscuri produse în timpul
comiterii unor ilegalități – de exemplu, riscurile care se produc în timpul conducerii
vehiculelor sub influenţa alcoolului nu pot fi asigurate;
 Prima de  asigurare  să fie rezonabilă în raport cu riscul preluat de asigurător .

Asigurarea este un mecanism clasic de transfer al riscului de la asigurați la companii

specializate, denumite asigurători. Asigurarea este o metodă de management a riscului, care are
drept scop combaterea efectelor negative generate de producerea acestuia.
Asiguratorii sunt societati specializate autorizate sa functioneze conform legii nr. 237/2015
care creaza si ofera produse de asigurare asiguratilor.
Activitatea de asigurare este definită și analizată, în literatura de specialitate, sub mai multe
aspecte:
Din punct de vedere juridic – asigurarea este formalizată printr- un contract, în baza căruia
asiguratul se obligă, pe perioada asigurării, să plătească o primă de asigurare, iar asigurătorul se
obligă să-l despăgubească pe asigurat sau pe beneficiar, în caz de producere a evenimentului
asigurat;
Din punct de vedere economic, asigurarea presupune constituirea unui fond de asigurare,
prin contribuția mai multor subiecți (persoane fizice sau juridice) care formează o așa-numită
comunitate de risc, și direcționarea acestui fond către acei subiecți care au suferit pagube
materiale în urma producerii evenimentelor asigurate;
Din punct de vedere financiar – activitatea de asigurare este o ramură prestatoare de
servicii în care sunt implicați mai mulți subiecți:
- asigurații, care transferă riscul producerii unor evenimente nedorite, pentru care consimt să
plătească o primă de asigurare către asigurători;
- asigurătorii, care preiau riscul producerii unor evenimente nedorite, în schimbul încasării
primelor de asigurare de la asigurați;
 - intermediarii în asigurări care facilitează relația dintre cei care doresc să cedeze riscul
producerii anumitor evenimente – asigurații – și cei care doresc să preia aceste riscuri -
asigurătorii.
Indiferent de modul în care este analizată, asigurarea are rolul de a finanța pierderile pe care
asiguratul le-ar suporta în caz de producere a evenimentului asigurat și de a-l repune pe asigurat
în situația financiară în care se afla înainte de producerea acestuia. Rolul asigurării nu este acela
de a-l îmbogăți pe asigurat/beneficiar.
Conceptele tehnice specifice activităţii de asigurare includ, printre altele:
- Polita de asigurare: inscris emis si semnat de catre asigurator care certifica
incheiere/existenta contractului de asigurare.
- Asigurat: persoana fizică sau juridică care, în schimbul plăţii primei de asigurare,
transferă riscurile producerii unor evenimente către asigurător. Conform Codului Civil,
asiguratul trebuie să aibă un interes cu privire la bunul asigurat.
- Contractant: persoana care încheie contractul de asigurare, obligându-se față de
asigurător să plătească prima de asigurare. Contractantul poate fi aceeaşi persoană cu
asiguratul sau pot fi persoane diferite (de exemplu, în cazul unei asigurări de sănătate de
grup, contractantul este firma, iar asiguraţii sunt angajaţii).
- Asigurator: societatea de asigurări care, în schimbul încasării primei de asigurare, se
obligă să plătească o despăgubire (sau suma asigurată, în cazul asigurărilor de accidente
sau de viață) asiguratului sau beneficiarului, în cazul producerii evenimentului asigurat
(respectiv, în cazul producerii unor evenimente în viața persoanelor asigurate – deces,
incapacitate temporară/permanentă de muncă, atingerea unei anumite vârste, etc).
- Beneficiar: persoana îndreptățită să încaseze despăgubirea sau suma asigurată
prevăzută în contractul de asigurare. Beneficiarul poate fi mentionat explicit in polita de
asigurare sau poate fi stabilit ulterior, prin testament sau prin declaratia scrisa a
asiguratului, comunicata asiguratorului, in cursul procesului de executare al contractului
de asigurare. Beneficiarul poate fi aceeasi persoana cu asiguratul sau pot fi persoane
diferite ( spre exemplu, in asigurarile de raspundere civila, asiguratul si beneficiarul sunt
2 persoane diferite; in asigurarile de bunuri, proprietarul este si asigurat si beneficiar).
- Perioada asigurata: cuprinde data de început și data de sfârșit a răspunderii
asigurătorului în baza contractului de asigurare.
- Suma asigurata: reprezintă limita maximă a răspunderii asigurătorului în cazul
producerii evenimentului asigurat. Suma asigurata constituie unul din elementele in
functie de care se calculeaza prima de asigurare. In cazul unei asigurari de bunuri, suma
asigurata trebuie sa fie egala cu valoarea reala a acestora. O suma asigurata mai mare
decat valoarea reala a bunurilor conduce la supraasigurare, ceea ce inseamna plata de
catre asigurat a unei prime de asigurare mai mari decat cea corespunzatoare valorii reale
a bunului. Despagubirea datorata de asigurator, in cazul producerii riscului asigurat,
insa, nu poate depasi nici valoarea daunei, nici valoarea reala a bunului in momentul
producerii evenimentului asigurat. O suma asigurata mai mica decat valoarea reala a
bunului conduce la subasigurare. In caz de subasigurare, daca partile nu au stipulat
altfel, conform Codului Civil despagubire cuvenita se reduce corespunzator raportului
dintre suma asigurata prevazuta in contract si valoarea reala a bunului. In cazul
asigurarilor de persoane, suma asigurata depinde de nivelul veniturilor contractantului
asigurarii, estimate pe durata derularii contractului de asigurare si de categoria de risc in
care este incadrat asiguratul. La asigurarea de raspundere civila, suma asigurata este
 reprezentata de limita raspunderii asiguratorului si se stabileste conventional sau prin
reglementari.
- Prima de asigurare: reprezintă prețul asigurării, adică suma plătită de către
contractant/asigurat către asigurător, pentru ca acesta din urmă să preia riscul
producerii unui risc/eveniment asigurat.
- Dauna/Paguba: reprezintă pierderea suferită de asigurat în urma producerii
riscului/evenimentului asigurat.
- Despagubire: reprezintă suma pe care asigurătorul o datorează
asiguratului/beneficiarului asigurării în cazul producerii riscului/evenimentului
asigurat.
Principiile de despăgubire sunt:
Principiul proporționalității: raportul dintre despagubire si dauna va fi acelasi cu raportul
dintre suma asigurata si valoarea reala a bunului. Este echitabil atat pentru asigurat, cat si
pentru asigurator.
Principiul primului risc: asiguratorul plateste intreaga dauna,indiferent de raportul dintre
suma asigurata si valoarea reala a bunului, fără a putea însă depăși suma asigurată. Este mai
avantajos pentru asigurat, insa asiguratorii practica prime de asigurare mai mari pentru
contractele de acest gen.
Principiul răspunderii limitate: asiguratorul plateste dauna numai daca valoarea acesteia
atinge nivelul prevazut in contractul de asigurare. Deci, o parte din dauna ramane in sarcina
asiguratului si se numeste fransiza.
- Fransiza: reprezintă partea din daună care rămâne în sarcina asiguratului. Se stabileste
ca suma fixa sau ca procent din suma asigurata sau din dauna, sau ca o combinatie de
procent din dauna si suma minima fixa per eveniment. Daunele care se incadreaza in
limitele fransizei nu sunt despagubite. Fransiza este un element al contractului de
asigurare menit sa creasca nivelul de responsabilizare al asiguratului. Acceptarea
fransizei de catre asigurat duce la scaderea primei de asigurare. Fransiza deductibila
– se scade din dauna, indiferent de valoarea acesteia; valoarea despagubirii este egala cu
valoarea daunei mai putin fransiza. Fransiza atinsa – asiguratorul acopera integral
valoarea daunei, daca aceasta este mai mare decat valoarea fransizei; daca valoarea
daunei este cel mult egala cu valoarea fransizei, asiguratul acopera valoarea daunei.
- Riscuri asigurate: evenimentele a căror producere obligă asigurătorul să plătească
asiguratului sau beneficiarului asigurării despăgubirea sau suma asigurată prevăzute în
polița de asigurare.
- Rata daunei: se calculează ca raport procentual între daunele plătite și primele încasate
(relativ la un produs de asigurare, un asigurat, întreg portofoliul unui asigurător, etc),
într-o anumită perioadă de timp.

Asigurarea are la bază principiul mutualităţii – care se referă la faptul că toţi membrii
comunității de risc (asigurații) contribuie, prin plata unei prime de asigurare, la constituirea
fondului de asigurare gestionat de asigurător, acesta din urmă obligându-se ca, în cazul
producerii riscului asigurat, să-i despăgubească numai pe cei care au suferit pagube. Prin
constituirea fondului de asigurare, are loc o dispersie a riscurilor (sunt cuprinse în asigurare
bunuri asigurate și/sau asigurați aflați pe teritorii mari, zone diverse, vârste , profesii, vârste,
hobby-uri diferite etc).

Pentru ca asigurătorii să preia riscuri, acestea trebuie să fie cauzate de hazarduri,

să aibă caracter întâmplător, iar probabilitatea de producere și intensitatea cu care se produc să
nu fie cunoscute asiguratului. În cazul în care s-ar cunoaște data și intensitatea cu care se va
produce riscul, la constituirea fondului de asigurare ar contribui numai cei care ar avea
certitudinea că vor fi afectați de producerea acestuia. Aceasta înseamnă că ar avea loc o
antiselecție a riscurilor (selecție adversă). Într-un asemenea caz, asigurătorul nu ar putea face
față, din punct de vedere financiar, să-i despăgubească pe toți cei afectați, valoarea pagubelor
înregistrate fiind cu mult mai mare decât valoarea fondului de asigurare.
Asigurarea se bazează pe o serie de principii, dintre care cele mai importante sunt
următoarele:
- Interesul asigurabil: între asigurat şi obiectul asigurat trebuie să existe o relaţie
recunoscută legal (de exemplu, drept de proprietate, de folosinţă);
- Buna credinţă: conform acestui principiu, asiguratul este obligat să-i dezvăluie
asigurătorului toate informaţiile referitoare la circumstanțele cunoscute ale riscului și
informațiile care au legătură cu obiectul contractului de asigurare;
- Principiul indemnizării: conform căruia, după producerea evenimentului asigurat și,
respectiv, după încasarea despăgubirii, asiguratul trebuie să se afle în aceeași situaţie
financiară în care se afla înainte de producerea evenimentului;
- Principiul subrogării: după plata indemnizaţiei către asigurat, asigurătorul poate
recupera contravaloarea daunei de la cel vinovat de producerea evenimentului;
- Principiul contribuţiei: în cazul încheierii mai multor contracte de asigurare având
același obiect, unul dintre asigurători poate solicita celorlalți să contribuie la plata
indemnizaţiei;
- Cauza proximă: asigurătorul are răspunderea despăgubirii acelor daune care
reprezintă o consecință directă a producerii evenimentelor asigurate.
Asigurările se clasifică după mai multe criterii, după cum urmează:
În funcție de obiectul asigurării, sunt definite:
a) Asigurări de bunuri – au ca obiect asigurarea bunurilor materiale (imobile, conținut,
autovehicule, culturi agricole, animale, etc) aparținând asiguratului, împotriva riscurilor de
distrugere/deteriorare la care acestea sunt supuse, ca urmare a producerii anumitor
riscuri/evenimente asigurate.
b) Asigurări de persoane – oferă protecţie împotriva riscurilor care afectează viața și sănătatea
persoanelor, prin asigurarea unor fonduri bănești necesare în cazul producerii unor evenimente
în viața persoanelor: deces, pierderea temporară sau definitivă a capacității de muncă,
împlinirea unei anumite vârste, etc. Asigurările de persoane sunt de două tipuri: asigurări de
viață şi asigurări de persoane altele decât cele de viaţă (asigurări de accidente/sănătate).
c) Asigurări de răspundere civilă faţă de terţi – oferă protecţie financiară asiguratului în cazul în
care acesta cauzează prejudicii materiale sau vătămări corporale unor terțe persoane, pentru
care este obligat să răspundă, conform legii. Obiectul acestor asigurări îl constituie răspunderea
civilă legală și/sau profesională.
Din punct de vedere juridic, asigurările se împart în două mari categorii:
a) Asigurări obligatorii – sunt asigurările în care termenii contractului de asigurare (obiectul
asigurării, raporturile dintre asigurat și asigurător, suma asigurată, nivelul maxim al
despăgubirii, etc) sunt stabiliți în baza legii. De exemplu, în această categorie se includ:
asigurarea de răspundere civilă auto, asigurarea locuinţei împotriva riscurilor catastrofale.
b) Asigurări facultative – sunt asigurările în care termenii contractului de asigurare sunt stabiliți
în baza acordului de voință al asigurătorului și asiguratului/contractantului.
Conform Legii nr. 237/2015, asigurarile se impart in urmatoarele clase:
Sectiunea asigurari generale care include:
Clasa 1. Accidente, inclusiv accidente de muncă şi boli profesionale
Clasa 2. Sănătate
Clasa 3. Vehicule terestre, exclusiv materialul feroviar rulant, care acoperă daune sau pierderi
legate de: vehicule auto, alte vehicule
Clasa 4. Material feroviar rulant, care acoperă daune sau pierderi legate de acesta
Clasa 5. Aeronave, care acoperă daune sau pierderi legate de acestea
Clasa 6. Nave maritime, lacustre şi fluviale care acoperă daune sau pierderi legate de: nave
maritime, nave lacustre, nave fluviale
Clasa 7. Bunuri aflate în tranzit, indiferent de modalitatea de transport, care acoperă daune sau
pierderi legate de: mărfuri, bagaje, alte bunuri
Clasa 8. Incendiu şi calamităţi naturale, care acoperă daune sau pierderi legate de bunuri, altele
decât cele menţionate la clasele 3 – 7, cauzate de: incendiu, explozie, furtună şi alte calamităţi
naturale, energie nucleară, tasare şi alunecări de teren
Clasa 9. Alte daune sau pierderi legate de alte bunuri decât cele menţionate la clasele 3-7,
cauzate de: grindină, îngheţ, furt, alte evenimente, neacoperite de clasa 8
Clasa 10. Răspundere civilă auto, pentru utilizarea vehiculelor auto terestre, inclusiv
răspunderea transportatorului
Clasa 11. Răspundere civilă pentru utilizarea aeronavelor, inclusiv răspunderea
transportatorului
Clasa 12. Răspundere civilă pentru utilizarea vaselor maritime, lacustre şi fluviale, inclusiv
răspunderea transportatorului
Clasa 13. Răspundere civilă generală, exclusiv cele menţionate la clasele 10 – 12
Clasa 14. Credit
Clasa 15. Garanţii
Clasa 16. Pierderi financiare diverse, legate de: şomaj, venituri insuficiente, condiţii
meteorologice nefavorabile, nerealizarea beneficiilor, cheltuieli curente, cheltuieli comerciale
neprevăzute, deprecierea valorii de piaţă, chirii şi alte venituri, alte pierderi comerciale
indirecte, alte pierderi financiare necomerciale, alte pierderi financiare
Clasa 17. Protecţie juridică: cheltuieli aferente procedurilor judiciare și alte cheltuieli judiciare
Clasa 18. Asistenţă pentru persoane aflate în dificultate în timpul deplasărilor ori absenţei de la
domiciliu sau reşedinţa obişnuită.
Secţiunea Asigurări generale, care include:
1. Asigurare de supravieţuire la termen
2. Asigurare de deces
3. Asigurare de viață cu restituirea primelor
4. Asigurare mixtă de viață
5. Asigurare de căsătorie
6. Asigurare de naştere
7. Asigurarea de tip rentă/anuități
8. Asigurări suplimentare, asigurari de vătămari corporale, inclusiv pentru incapacitate de
muncă, deces cauzat de accidente și invaliditate cauzată de accidente sau boli10

Reasigurarea reprezintă activitatea de asigurare a asigurătorilor: pentru a face față unor

obligații de plată viitoare, asigurătorul cedează o parte din riscurile subscrise, către o altă
societate specializată numită reasigurător, respectiv o parte din prima încasată de la asigurați.
Partea din prima cedată reasigurătorului se numește primă de reasigurare. Societatea care
cedează o parte din risc se numește reasigurat sau cedent; societatea care preia o parte din risc,
în schimbul încasării primei de reasigurare se numește reasigurător. Contractul dintre
reasigurat și reasigurător se numește contract de reasigurare.
Reasigurarea contribuie la realizarea unei mai bune dispersii a riscurilor, la diversificarea
portofoliului și determină, în cele din urmă, o mai mare stabilitate financiară a societăților de
asigurări.
Contractele de reasigurare se împart în două mari categorii:
a) contracte facultative – în funcție de natura și mărimea riscului pe care dorește să-l cedeze
în reasigurare, reasiguratul (societatea de asigurări) propune reasigurătorului iar acesta acceptă
sau refuză preluarea riscului respectiv (după o analiză a încadrării riscului în profilul
portofoliului propriu)
b) contracte obligatorii – reasiguratul este obligat să cedeze toate riscurile de un anumit tip
(care fac obiectul contractului de reasigurare), indiferent de mărimea și natura lor (chiar și
atunci când asigurătorul ar avea capacitatea de a face singur față despăgubirilor, în caz de
producere a riscurilor asigurate). La rândul său, reasigurătorul este obligat să preia toate
riscurile de un anumit tip (care fac obiectul contractului de reasigurare), în condițiile/cotele
prevăzute în contractul de reasigurare. Contractele obligatorii avantajează reasigurătorii pentru
că sunt protejați de o eventuală tendință de antiselecție a riscurilor, pe care ar putea-o face
reasigurații (așa cum se întâmplă în cazul contractelor de reasigurare facultativă).

În funcție de modul de repartizare a răspunderii între reasigurat și reasigurător,

contractele de reasigurare pot fi:
a) contracte proporționale, caracterizate prin faptul că răspunderea asumată de reasigurat și
reasigurător este stabilită sub forma unei cote procentuale din suma asigurată.
b) contracte neproporționale, caracterizate prin faptul că răspunde-rea reasiguratului este
stabilită pentru un anumit nivel al daunei aferente fiecărui contract de asigurare, iar
reasigurătorul răspunde numai pentru daune a căror valoare este mai mare decât cele aflate în
răspunderea reasiguratului.

Principalii participanți în piața de

asigurari sunt: asigurații, asigurătorii/reasigurătorii, intermediarii în
asigurări şi alte entitați cu roluri diverse în această piață.

Entitățile menționate mai sus sunt:

- autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, independentă, auto-finanțată,
care are ca obiective:

 asigurarea stabilității, competitivității și bunei funcționări a pieței de instrumente

financiare, promovarea încrederii în aceste piețe și în investițiile în instrumentele
financiare, precum și asigurarea protecției operatorilor și investitorilor împotriva
practicilor neloiale, abuzive și frauduloase;
 promovarea stabilității activității de asigurare și apărarea drepturilor asiguraților;
 asigurarea unei funcționări eficiente a sistemului de pensii private și protejarea
intereselor participanților și ale beneficiarilor.

A.S.F. exercită atribuții de autorizare, reglementare, supraveghere și control asupra

principalilor actori ai pieței de asigurări: asigurătorii și intermediarii în asigurări.

Autoritatea de Supraveghere Financiara (A.S.F.)

- constituit ca persoană juridică de drept public conform Legii nr. 213/2015 - este o schemă de
garantare în domeniul asigurărilor și are drept scop protejarea creditorilor de asigurări de
consecințele insolvenței unui asigurător. Fondul  se constituie prin contribuţia obligatorie a
societăţilor de asigurare, și este destinat plăţilor de indemnizații și despăgubiri către creditorii
de asigurări  ai societăţilor de asigurare aflate în faliment.

Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA)

Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR)

Fundaţia Institutul de Studii Financiare (ISF)
- este o asociație profesională ai cărei membri sunt toate societățile de asigurare care pot
practica, pe teritoriul României, asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru
prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și de tramvaie (RCA). 

Principalele atribuţii ale BAAR stabilite de Legea nr. 132/2017 și de propriul Statut sunt

următoarele:
- Birou național auto (Carte Verde), membru al Consiliului Birourilor. În calitate de birou
național auto, BAAR garantează despăgubirea persoanelor prejudiciate prin
accidente întâmplate:
 pe teritoriul altor state ale căror birouri naționale sunt membre ale Consiliului
Birourilor, accidente provocate cu vehicule înmatriculate/asigurate în România;
 pe teritoriul României, accidente provocate unor vehicule înmatriculate/asigurate în
statele ale căror birouri naționale sunt membre ale Consiliului Birourilor. În aceste
situații, BAAR acționează în calitate de mandatar al asigurătorilor/birourilor din statele
respective.
- Organism de plată a despăgubirilor. BAAR garantează despăgubirea persoanelor
prejudiciate prin accidente provocate prin intermediul unor vehicule neidentificate sau
neasigurate, în condițiile legii.

- Organism de compensare. BAAR intervine pentru despăgubirea rezidenților români care

au suferit prejudicii ca urmare a accidentelor produse pe teritoriul altor state ale căror birouri
naționale sunt membre ale Consiliului Birourilor, în condițiile legii.

- Gestionare a asiguraților cu risc ridicat

- Gestionare şi administrare a asigurării de frontieră

- Dezvoltare și administrare a bazei de date privind evidenţa contractelor RCA

- este o entitate non - profit a cărei misiune constă în studierea fenomenelor și mecanismelor
financiare în vederea formării, specializării și evaluării profesionale continue a personalului din
cadrul sistemului financiar nebancar, în conformitate cu deciziile A.S.F. și
standardele europene.
Asigurătorii sunt societăţi specializate autorizate să funcţioneze conform Legii nr.
237/2015 care crează şi oferă produse de asigurare asiguraţilor. În funcție de formele
de asigurare pe care le practică, asigurătorii sunt: asigurători de viaţă (oferă doar produse
de asigurare de viaţă), asigurători non-viaţă (oferă doar produse de asigurări generale)
şi asigurători compoziţi (oferă o gamă diversificată de produse de asigurare de viaţă şi
non-viaţă).

Reasigurătorii sunt societăţi de reasigurare autorizate să funcţioneze conform prevederilor

legale, al căror scop principal îlreprezintă preluarea riscurilor cedate de un asigurător
sau reasigurător, din statele membre sau din state terţe11.

Intermediarul de asigurări este persoană fizică sau juridică, alta decât un asigurător sau
angajaţii acestuia care desfăşoară activitate de distribuţie de asigurări în schimbul unei
remuneraţii. Conform Normei A.S.F. nr. 19/2018 privind distribuția în asigurări,
intermediarii în asigurări se clasifică în următoarele categorii:

i) Intermediari principali, care pot încheia contracte de asigurare/reasigurare cu condiţia

primirii împuternicirii din partea asigurătorilor. Din această categorie fac parte:
- companiile de brokeraj
- instituţiile de credit
- firmele de investiţii
ii) Intermediari secundari. Din categoria intermediarilor secundari fac
parte: agenţii (persoane fizice sau juridice), agenţii afiliaţi (persoane fizice sau juridice), agenţii
auxiliari (persoane fizice sau juridice), asistenţii (persoane fizice sau juridice) și asistenții
auxiliari (persoane fizice sau juridice).

a. agenţii - desfășoară activități de distribuție prin încheierea de contracte de colaborare

(denumit contract de agent) cu unul sau mai mulți asigurători/reasigurători, în cazul în care
produsele acestora nu se află în concurenţă.
b.  agenţii afiliaţi – intermediari secundari, instituții de credit sau firme de investiții care
optează, conform art. 33 alin. (3) din Legea nr. 236/2018, să își desfășoare activitatea de
distribuție ca intermediari secundari și care, sub răspunderea unuia sau mai multor asigurători,
încheie în numele acestora contracte de asigurare cu clienții.

c. agenţii auxiliari - desfășoară activități de distribuție pentru asigurări auxiliare în baza

contractelor de colaborare încheiate cu unul sau mai mulţi asigurători și sub răspunderea
acestora, cu condiţia ca produsele de asigurare să nu se afle în concurenţă.

d. asistenţii - desfășoară activități de distribuție în baza unui contract de colaborare cu un

intermediar principal, sub răspunderea deplină a intermediarului principal respectiv.

e. asistenţii auxiliari - desfășoară activități de distribuție pentru asigurări auxiliare în baza

unui contract de colaborare cu un intermediar principal, sub răspunderea deplină a
intermediarului principal respectiv.

Asigurările auxiliare sunt definite de lege ca fiind complementare bunului oferit de un

furnizor sau serviciului oferit de un prestator, dacă oferă acoperire pentru riscul de defectare,
pierdere sau avariere a bunului ori riscul de nefolosire a serviciului respectiv, sau
avarierea/pierderea bagajelor ori alte riscuri legate de o călătorie rezervată prin prestator. În
acest caz, valoarea primei nu depășește echivalentul în lei al sumei de 600 EUR, respectiv 200
EUR, dacă durata serviciului asociat este mai mică sau egală cu 3 luni.

Intermediarii de asigurări auxiliare (agenți sau asistenți) desfăşoară activităţi de

distribuţie de asigurări în mod auxiliar, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

 să nu desfăşoare activitatea de distribuţie de asigurări ca activitate

profesională principală;
 să distribuie numai produse de asigurare care sunt complementare unui bun
sau serviciu;
 produsele de asigurare în cauză exclud riscurile din asigurările de viaţă şi de răspundere
civilă, cu excepţia cazului în care acoperirea unor astfel de riscuri este complementară
bunului sau serviciului oferit ca parte a activităţii sale profesionale principale.
Intermediarii principali, persoane juridice, desfăşoară activitate de distribuţie şi prin
intermediul personalului propriu, persoane fizice (altele decât conducătorul acestora), care își
desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă:

a) companiile de brokeraj prin brokeri în asigurări;

b) instituţiile de credit şi firmele de investiţii prin personal propriu implicat în activitatea de

distribuţie de asigurări.
Intermediarii secundari, persoane juridice, desfăşoară activitate de distribuţie şi prin
intermediul personalului propriu, persoane fizice (altele decât conducătorul acestora), care își
desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă:

 agenţii prin subagenţi
 agenţii afiliaţi prin subagenţi afiliaţi
 agenţii auxiliari prin subagenţii auxiliari
 asistenţii prin subasistenţi
 asistenţii auxiliari prin subasistenţi
Tipurile de intermediari principali, secundari şi angajaţi ai acestora sunt incompatibile între ele;
intermediarilor, intermediarilor de asigurări auxiliare şi angajaţilor acestora le este interzis să
aibă simultan mai multe calităţi din cele enumerate mai sus.

Intermediarii principali pot colabora cu alţi intermediari principali în realizarea unui mandat de
intermediere/brokeraj, după caz, încheiat cu un client, cu respectarea cumulativă a
următoarelor condiţii:

clientul a fost informat în prealabil asupra colaborării şi este de acord;

activităţile îndeplinite de fiecare intermediar principal sunt menţionate expres în mandatul
respectiv, iar în cazul în care activităţile sunt prestate în comun, răspunderea juridică a
intermediarilor principali este solidară.
Orice intermediar sau intermediar de asigurări auxiliare autorizat şi/sau înregistrat la A.S.F.,
care desfăşoară activitatea de intermediere pe teritoriul României, poate exercita această
activitate, în baza libertății de a presta servicii pe teritoriul oricărui alt stat membru, după
ce, în prealabil, a informat A.S.F. cu privire la:
 statele în care dorește să-și desfășoare activitatea;
 asigurătorii ale căror produse de asigurare vor fi intermediate în statele membre UE și,
eventual, clasele de asigurare din care fac parte aceste produse.
Intermediarii își pot începe activitatea de distribuție pe teritoriul altor state după ce primesc
confirmarea de la A.S.F. a informării autorităţii competente din statul gazdă cu privire la
începerea activității intermediarului în statul respectiv.

Intermediarii sau intermediarii de asigurări auxiliare pot să-și desfăşoare activitatea în alte state
membre UE, în baza dreptului de stabilire, prin înfiinţarea unei sucursale sau a unei
prezenţe permanente pe teritoriul altor state membre, după ce, în prealabil, a comunicat la
A.S.F. cel puţin următoarele informaţii cu privire la:
 statele în care dorește să-și desfășoare activitatea;
 asigurătorii ale căror produse de asigurare vor fi intermediate în statele membre UE și,
eventual, clasele de asigurare din care fac parte aceste produse;
 adresa la care urmează să-și desfășoare activitatea;
 conducătorul și structura organizatorică a sucursalei/prezenței permanente din țara
respectivă.
Distribuția de asigurări reprezintă activitatea care constă în servicii de consultanță cu privire la
contracte de asigurare, propunerea de astfel de contracte sau desfășurarea altor acțiuni
premergătoare în vederea încheierii unor astfel de contracte, sau în asistență pentru gestionarea
sau derularea unor astfel de contracte, în special în cazul unei solicitări de despăgubiri.
Distribuţia de asigurări presupune inclusiv furnizarea de informații privind unul sau mai multe
contracte de asigurare, în conformitate cu criteriile selectate de clienți pe un site sau prin alte
mijloace de comunicare și alcătuirea unui clasament al produselor de asigurare, inclusiv
comparații de preț și de produse, sau o reducere la o primă, în cazul în care clientul are
posibilitatea de a încheia în mod direct sau indirect un contract de asigurare prin utilizarea unui
site sau a altor mijloace de comunicare.

Această definiție este dată de Legea nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări și este
conformă cu Directiva UE 2016/97 privind distribuția de asigurări. O analiză succintă a
definiției indică un nivel semnificativ de complexitate pentru distribuția de asigurări prin
activitățile diversificate incluse în proces. Activitățile enumerate nu reprezintă variante de lucru
alternative prin care se realizează încheierea unei asigurări, ci mai degrabă faze ale realizării
serviciilor de asigurare pentru potenţialul asigurat. Distribuția de asigurări cuprinde activități
efectuate prin relaționare directă cu potenţialul asigurat atât anterior, cât și ulterior încheierii
unui contract de asigurare.

Principiile de bază în distribuția de asigurări sunt următoarele:

a) Relaționare directă cu clientul

b) Proces structurat

b) Complexitate
a) Relaționare directă cu clientul
Vânzarea personală de către un reprezentant al asigurătorului sau al intermediarului – este
procesul prin care contactul cu clientul se realizează în mod direct. Principalul motiv pentru care
vânzarea personală este eficientă este acela că are loc un proces de comunicare în ambele
sensuri între ofertant și client. Aceasta permite identificarea rapidă și corectă a nevoilor
clientului, precum şi adaptarea ofertei de asigurări în mod corespunzător în funcţie de
particularităţile cererii din partea clientului.

Vânzarea modernă se bazează pe abordarea orientată spre client. Se concentrează pe aflarea

nevoilor și dorințelor clientului și găsirea de soluții corespunzătoare acestor dorințe sau nevoi.
b) Proces structurat
Distribuția de asigurări/reasigurări nu se poate limita la o succesiune de încheieri de contracte,
ci vizează un context extins de preocupări pentru identificarea clienților potențiali și a nevoilor
acestora, transformarea potențialilor clienți în clienți, menținerea lor în portofoliu și dezvoltarea
relaţiilor deja existente.

Toate acestea conduc la distincția unor faze sau etape ale relației cu clientul și presupun
activități specifice scopurilor sau cerințelor acestor faze. În mod esențial se disting trei etape ale
relației cu clientul: pre-vânzare, vânzare/încheiere contract, post-vânzare.

Realizarea acestui proces în mod conștient, coerent și cu participarea permanentă a

potenţialului client la fiecare etapă oferă vânzătorului posibilitatea de dezvoltare a unei oferte
corespunzătoare, dar și posibilitatea de evaluare și ajustare pe parcurs.
Participarea clientului la procesul pre-vânzare îl asigură pe acesta de adaptarea soluțiilor la
cerințele/nevoile exprimate, pe baza acordului său. În acelaşi timp, implicarea îi aduce confortul
în utilizarea serviciilor de asigurări.
c) Complexitate
Complexitatea procesului de distribuție în asigurări se datorează unor factori multipli, dintre
care cei mai semnificativi sunt:

i. Varietatea riscurilor și a soluțiilor de acoperire a acestora prin diverse tipuri de asigurări,

combinarea individualizată a nevoilor clientului cu soluția de asigurare adecvată;

ii. Conținutul procesului de distribuție care include multiple activități: premergătoare încheierii
unui contract, de încheiere a contractului adecvat, de asistență pentru gestionarea și derularea
contractului. Întreg procesul este derulat în relație și cu participarea clientului și uneori cu terțe
părți.

iii. Abilitățile necesare pentru realizarea procesului de distribuție sunt variate: suport oferit
clientului în identificarea cerinţelor şi necesităţilor sale12, consultanţă în explicarea beneficiilor
aduse de soluția propusă, care ţine cont de situația clientului, suport oferit clientului în
utilizarea serviciilor de asigurare contractate, dezvoltarea permanentă a relației cu clientul.

Prospectarea este primul pas din procesul de vânzare, cel de identificare a unor potențiali
clienți. Ȋn demararea prospectării este utilă conturarea unui profil al potențialului client.
Rezultatul vizat al prospectării este obținerea unui set minim de informații de contact pentru un
potențial client și a unui minim de informații despre profilul acestuia. Cea mai la îndemână
sursă de prospectare o reprezintă persoanele pe care intermediarul le cunoaște. La fel de utile în
prospectarea de noi clienţi sunt mijloacele de comunicare electronică și utilizarea rețelelor
sociale. Prospectarea duce la rezultate cantitative, adică liste cu numeroși potențiali clienți ce
pot fi contactați.

Încă din faza de prospectare este necesară o minimă segmentare a clienților căutați diferențiind
între persoane fizice şi persoane juridice. Dacă pentru persoanele fizice rețelele sociale pot fi o
bună sursă de prospectare, în cazul persoanelor juridice sursele reprezentate de mediul
electronic sunt și mai generoase.

O sursă principală de prospectare o reprezintă clienții existenți, deoarece aceştia pot face
recomandări avizate, pe baza propriei experiențe cu vânzătorul și cu produsele obținute.

Selecţia prospecţiilor are în vedere o serie de aspecte importante:

Ce beneficiu obţine prin acceptarea ofertei intermediarului?

Are resursele financiare necesare pentru a achiziţiona serviciile oferite?
Cine are autoritatea de a lua decizia de cumpărare?
În această fază premergătoare contactului , pentru potențialul client, informația este
incompletă, întrucât nu există schimbul direct de informații cu acesta. Este necesar ca în faza de
prospectare, reprezentantul de vânzari să se asigure că nu încalcă normele privind protecția
datelor (GDPR) şi că persoanele contactate au fost a priori informate cu privire la faptul că vor fi
abordate de un reprezentant al unei companii de asigurări/intermediar.
Contactarea potențialului client. Debutul relației directe cu clientul constă în contactarea și
stabilirea unei întâlniri. După prezentarea proprie a vânzătorului şi enunțarea scopului apelului
telefonic, se solicită acordul potențialului client pentru continuarea discuției. Stabilirea unei
întâlniri presupune stabilirea momentului, duratei şi locului acestea.

Discuția preliminară. Această întâlnire urmăreşte trei aspecte: identificarea nevoilor și

cerințelor potențialului client; confirmarea acestora, inclusiv confirmarea documentată într-un
format scris; valorificarea beneficiilor recunoscute de client ale unei soluții dedicate nevoilor
confirmate.

Distribuitorul trebuie să respecte prevederile legale privind informaţiile obligatorii pe care

trebuie să le prezinte potențialului client conform Normei A.S.F. nr. 19/2018 (a se vedea
capitolul 2, subcapitol 2.2.2.2. “Informații comune tuturor tipurilor de asigurări care trebuie
furnizate clienților sau potențialilor clienți anterior încheierii unui contract de asigurare” din
prezentul Manual).

În discuția preliminară, distribuitorul identifică nevoile (cerințele) potențialului client, riscurile

percepute, beneficiile așteptate pentru transferul riscurilor. La această etapă, vânzătorul are
rolul de ascultător, clientul fiind încurajat să dezvolte subiectul. Informaţiile necesare evaluării
cerinţelor și necesităților clientului sunt colectate pe baza unui

Formular de identificare a cerințelor şi nevoilor (demands and needs test - DNT) conform art. 14
alin. (1) lit. a) din Legea nr. 236/2018 şi art. 48 alin. (3) din Norma A.S.F. nr.19/2018.

Acestea sunt solicitate anterior acordării consultanței și se referă la obiectivele financiare ale
clientului, la datele personale ale clienţilor şi datele despre situaţia familială, relevante pentru
identificarea nevoilor, la datele despre situaţia financiară a clienţilor, opțiunea clientului de a i
se furniza sau nu consultanță.
După ce potențialul client și-a prezentat nevoile şi cerinţele, vânzătorul poate intra în rolul de
consultant, clarificând situația clientului și aducând informații suplimentare din propria
expertiză, apoi confirmând cu clientul înțelegerea comună a nevoilor și cerințelor acestuia.

De asemenea, vânzătorul urmăreşte clarificarea criteriilor de decizie ale clientului.

A treia fază a discuției preliminare caută să stabilească ce valoare au beneficiile pe care clientul
le dorește, să încurajeze clientul în a aprecia valoarea unei soluții în raport cu nevoile sale.
Abilitatea de a crea și

demonstra valoare pentru client este cea mai importantă pentru un vânzător în această etapă.

Discuția preliminară trebuie să-i aducă vânzătorului toate informațiile pentru pregătirea unei
soluții sau oferte adecvate nevoilor confirmate ale potențialului client și cu o valoare reală
pentru acesta.

Un exemplu practic de abordare eficientă a finalizării discuției preliminare cu clientul potențial

este de a obține și consemna răspunsurile acestuia la două întrebări:

Care ar fi consecințele negative ale lipsei asigurărilor despre care am discutat ?

Care ar fi implicațiile pozitive ale încheierii asigurărilor despre care am discutat?

Uneori se poate trece la prezentare, imediat după discuția preliminară. Pentru produse
complexe sau pentru contracte de amploare, este nevoie de timp pentru pregătirea soluției.
Odată pregătită soluția, în măsura în care discuția preliminară a fost de bună calitate,
prezentarea soluției poate fi la obiect şi cu un bun impact.
Scopul unei bune prezentări este acela de a demonstra îndeplinirea cerințelor formulate de
client și convenite prin discuția preliminară. În general, prezentarea începe cu repetarea
criteriilor convenite și a valorii pe care o soluție bună ar aduce-o pentru
client. Urmează prezentarea soluției în sine, cu sublinierea punctuală a îndeplinirii criteriilor
clientului.

Dacă în acest stadiu clientul confirmă corespondența dintre soluția prezentată și cerințele sale,
se poate trece direct la finalizare. Ȋnainte de încheierea contractului de asigurare, distribuitorul
trebuie să prezinte potențialului client, conform Normei A.S.F. nr. 19/2018 documentele de
informare privind produsele de asigurare (a se vedea capitolul 2,
subcapitol 2.2.3.1. Documente de informare din prezentul Manual).

Dacă apar noi aspecte pe care clientul le aduce în discuţie, vânzătorul are de rezolvat obiecțiile
acestuia.

Obiecțiile clientului pot fi probleme reale sau doar o formă de rezistență

la finalizarea achiziţiei. Cele mai comune obiecții sunt:

        Prezentarea, negocierea ofertei și încheierea contractelor

Cea mai bună abordare a obiecțiilor este de a le fi anticipat într-o fază anterioară prezentării. De
exemplu, dificultățile privind specificația soluţiei pot fi rezolvate la discuția
preliminară. De asemenea, o problemă de preț identificată mai devreme și contracarată prin
sublinierea valorii suplimentare a ofertei companiei poate fi astfel evitată la momentul
prezentării. Vânzătorul poate demonstra cum oferta generează economii viitoare care
compensează prețul perceput ca fiind mare.

Obiecțiile sunt abordate într-un mod pozitiv de către vânzător, începând prin clarificarea
obiecţiei. De exemplu, obiecția privind un preț “prea mare” poate avea unul dintre
mai multe înțelesuri cum ar fi: clientul vrea un discount; bugetul pe care îl are la
dispoziție este insuficient; prețul e mai mare decât se aștepta; interlocutorul nu
este cel care decide. Fiecare din aceste situații necesită un răspuns diferit. Odată ce obiecția
este clară, vânzătorul poate căuta s-o depășească demonstrând beneficii compensatoare.

Strâns legată de vânzare este negocierea. În situații simple de vânzare, ofertantul definește în

mod independent produsul/serviciul oferit (inclusiv prețul) și caută să-l convingă pe
cumpărător să accepte condițiile sale. Pentru produsele complexe, între vânzător și cumpărător
are loc negocierea unui contract cu privire la detaliile/componentele acestuia – detalii produs,
preț, termene și condiții de plată, servicii adiacente, clauze suplimentare, etc.

Pentru o negociere de calitate, trebuie avute în vedere câteva elemente de bază:

Unele negocieri se axează pe un singur subiect, adesea prețul, în timp ce altele analizează o
multitudine de subiecte. Negociatorul trebuie să decidă care sunt mai importante și în ce ordine
să le abordeze.

Numărul subiectelor de negociat.

Continuitatea.
Atitudinea în negociere este diferită în situația unei vânzări singulare ( de
exemplu, RCA ) faţă de situația vânzărilor complexe ( de exemplu, asigurări facultative
pentru persoane juridice ).

Intervalul de negociere.
Negociatorul are o limită minimă și una maximă între care să
accepte finalizarea. Limita maximă reprezintă obiectivul principal al negociatorului, ceea ce
i-ar plăcea să obțină. Aceasta trebuie să fie ambițioasă, dar în același timp suficient de
rezonabilă pentru a putea fi justificată și susținută în timpul negocierii. Stabilirea unei limite
minime îl poate feri pe negociator de a ceda presiunii și a încheia un acord nesatisfăcător.

După ce s-a ajuns la un acord, este important ca termenii acestuia să fie clari pentru ambele
părți, să nu existe neînțelegeri ce ar putea afecta ducerea la îndeplinire a acordului. Termenii și
condițiile acordului se consemnează în scris și se confirmă prin semnătura ambelor părţi.

În al doilea rând, vânzătorul are în vedere să pună baza unei relații pozitive pe termen lung cu
clientul. De aceea, o afacere prea avantajoasă s-ar putea să nu fie decât o victorie pe termen
scurt și care să se întoarcă împotriva vânzătorului atunci când clientul realizează neajunsurile
cumpărării efectuate. Ambele părți au nevoie de sentimentul că procesul a fost cinstit și
constructiv.
Realizarea activităţii de distribuție de asigurări/reasigurări include și corelarea sau
coordonarea între informațiile, resursele și activitățile necesare suportului acordat
clienților post-vânzare. Distribuitorul capătă un rol integrator în armonizarea răspunsurilor la
diferitele nevoi specifice ale clientului cu privire la utilizarea sau derularea contractelor
de asigurare încheiate.

Derularea unui contract presupune implicarea mai multor departamente din organizarea

asigurătorului, de aceea este important ca aceste departamente să ofere puncte de contact
accesibile asiguraților. Vânzătorul își exercită o responsabilitate reală în a-l asista şi
sprijini pe client cu privire la aspectele derulării contractului de asigurare. Pentru îndeplinirea
acestui rol, vânzătorul are nevoie de competențe cu privire la:
 cunoașterea proceselor de gestionare a contractelor de asigurare, a formelor și canalelor
de comunicare privind aceste aspecte, a variantelor și termenelor de soluționare;
 corelarea resurselor implicate în soluționare și a demersurilor necesare din
partea clientului;
 planificarea de activități și termene, flexibilitate și comunicare eficientă.
Contractul de distribuţie este contractul de colaborare în baza căruia intermediarul principal,
intermediarul secundar sau intermediarul auxiliar îşi desfăşoară activitatea de distribuţie în
asigurări, în una din formele menţionate în cele ce urmează.

Reglementarea acestui tip de contract se regăsește în Legea nr. 236/2018 privind distribuția de
asigurări și în Norma A.S.F. nr. 19/2018 privind distribuția de asigurări.
Contractul de distribuţie în asigurări este o formă a contractului de mandat astfel cum este
acesta reglementat de Codul civil, prin care o parte se obligă să încheie unul sau mai multe
contracte pe seama celeilalte părți. În cazul contractului de distribuţie în asigurări,
intermediarul este cel care se obligă să încheie contracte de asigurare în numele asigurătorului
sau ca reprezentant al intermediarului principal. Din punct de vedere al terminologiei, pe lângă
termenul de mandat se folosește drept sinonim, noțiunea de împuternicire.

În desfășurarea activității de distribuție, asigurătorii încheie contracte de colaborare direct cu

intermediarii principali care acționează în interesul clienților proprii.

Intermediarii principali mai sunt denumiți și “canale de distribuție independente”.

Contractele încheiate de asigurători cu intermediarii principali au drept obiect distribuţia în
asigurări, însă potrivit prevederilor legale, compania de brokeraj şi instituţia de credit sau
firmele de investiţii acţionează în numele clientului, fiind reprezentantul acestuia în relaţia cu
asigurătorul. 
Părţile pot să prevadă că acest contract este remunerat.
În plus, asigurătorii pot avea canale de distribuție proprii, reprezentate de intermediarii
secundari, care acționează numai în numele și pe răspunderea asigurătorilor, sub răspunderea
acestora.

Astfel, sunt posibile următoarele tipuri de contracte:

1. mandat de brokeraj - contractul dintre un client (persoană juridică/ persoană fizică) şi

compania de brokeraj prin care clientul încredinţează acesteia reprezentarea intereselor sale
privind obţinerea şi negocierea celor mai bune oferte în vederea încheierii contractelor
de asigurare şi/sau de reasigurare, acordarea de asistenţă înainte şi pe durata gestionării
contractelor. De exemplu, în cazul unei solicitări de despăgubiri ca urmare a producerii
unui eveniment asigurat (decesul, accidentul, etc.).

2. mandat de intermediere - contractul dintre un client (persoană juridică/ persoană fizică)

şi instituţia de credit sau firma de investiţii în calitate de intermediar principal, prin care clientul
încredinţează acesteia reprezentarea intereselor sale privind obţinerea şi negocierea celor mai
bune oferte în vederea încheierii contractelor de asigurare, acordarea de asistenţă înainte şi pe
durata gestionării contractelor. De exemplu, în cazul unei solicitări de despăgubiri ca urmare a
producerii unui eveniment asigurat (decesul, accidentul, etc.), instituţia de credit sau firma de
investiţii poate acţiona în numele clientului.

Totodată, intermediarii principali încheie cu distribuitorii contracte de colaborare,

după cum urmează:

1. contract de asistent - contractul de colaborare încheiat de intermediarii principali cu

asistenții în vederea desfăşurării activităţii de distribuţie;

2. contract de asistent auxiliar - contractul de colaborare încheiat de intermediarii

principali cu asistenții auxiliari, în vederea desfăşurării activităţii de distribuţie.

În această situație sunt posibile următoarele tipuri de contracte:

1. contract de agent - contractul de colaborare încheiat de agenți cu unul sau mai mulţi
asigurători, în vederea desfășurării activității de distribuție, în numele acesteia/acestora;

2. contract de agent auxiliar - contractul de colaborare încheiat de agenții auxiliari cu unul

sau mai mulți asigurători, în vederea desfășurării activității de distribuție de asigurări, în
numele acestuia/acestora;

3. contract de agent afiliat - contractul de colaborare încheiat de agenții afiliați cu unul sau

mai mulți asigurători, în vederea desfășurării activității de distribuție de asigurări, în numele
acestuia/acestora.
Un contract de distribuţie poate include cel puţin două din următoarele categorii
principale ale părților contractante:
 asigurători;
 intermediari principali;
 intermediari secundari;
 intermediari auxiliari.
Pentru clarificare, compania de brokeraj este brokerul de asigurări, persoană
juridică (diferit de brokerul de asigurare, angajat al unei companii de brokeraj, deşi pot fi
întâlnite sub aceeaşi denumire); instituţiile de credit sunt, de regulă, băncile, firmele de
investiţii - sunt persoanele juridice a cărei ocupaţie sau activitate obişnuită constă în
furnizarea unuia sau mai multor servicii de investiţii în beneficiul unor terţe părţi şi/sau în
exercitarea uneia sau mai multor activităţi de investiţii cu titlu profesional.

Instituţiile de credit şi firmele de investiţii pot opta pentru una din categoriile de intermediar
principal sau secundar. Dacă optează pentru categoria de intermediar secundar, atunci vor purta
denumirea de agenţi afiliați, acţionând sub răspunderea unuia sau mai multor asigurători,

încheind în numele acestora contracte de asigurare cu clienţii, conform condiţiilor stipulate în

contractul de colaborare încheiat.
Intermediarul auxiliar poate fi, de exemplu, o agenţie de turism care are în pachetul de
vacanţă inclusă o asigurare de călătorie.
De asemenea, atunci când distribuitorul acţionează în numele clientului, parte din contractul de
distribuţie în asigurări poate fi şi clientul, persoană fizică sau juridică care doreşte să îi fie
încheiată o asigurare adaptată nevoilor sale.
Drepturile şi obligaţiile distribuitorilor sunt diferenţiate mai jos, în funcţie de tipul
de distribuitor:
Exemplul 1: O companie de asigurări lansează produse prin angajaţi proprii. Asigurătorul
aflat în această situaţie, va fi atât cel care creează produsul, cât şi cel care îl distribuie,
întrucât distribuţia se va face prin angajaţii proprii ai asigurătorului. In această calitate,
asigurătorul va respecta cerinţele legate de guvernanţă şi aprobarea produselor, precum şi
cele rezultate din distribuţia de asigurări, cum ar fi informarea precontractuală, analizarea
nevoilor şi necesităţilor, oferirea de consultanţă.
 
Exemplul 2: Compania de brokeraj X (care este intermediar principal) încheie un contract
de colaborare cu un asigurător împreună cu care creează un produs de asigurare, iar un
client solicită respectivei companii de brokeraj oferirea mai multor produse de asigurare care
se potrivesc cerinţelor şi nevoilor sale. Compania de brokeraj va avea o dublă calitate, atât de
creator de produse, în asociere cu asigurătorul, cât şi de distribuitor, fiind mandatat de către
client pentru negocierea celor mai bune produse de asigurare. Va fi necesar, desigur, ca acest
produs să corespundă nevoilor şi intereselor clientului, brokerul reprezentând interesele
acestuia şi neintrând într-un conflict de interese cu propriile interese (de exemplu, acela de a-
şi vinde propriile produse, chiar dacă acestea nu se potrivesc nevoilor clientului, în
detrimentul intereselor acestuia).

Exemplul 3: Un agent de asigurare, intermediar secundar, încheie contract de colaborare cu

un asigurator pentru distribuţia produselor de asigurare ale acestuia. El nu va putea fi
creator de produse, întrucât prevederile legale nu îi permit, însă în calitate de distribuitor va
trebui să respecte obligaţiile de informare precontractuală, de analiza nevoilor şi necesităţilor,
de a acorda consultanţă clientului în vederea oferirii celui mai potrivit produs din cele pe care
agentul le are în portofoliu, făcând însă cunoscut clientului că oferta lui de produse
de asigurare este limitată la produsele pe care asigurătorul cu care colaborează le deţine.
Obiectul contractului de distribuţie constă în mandatarea distribuitorului în vederea
negocierii şi încheierii contractului de asigurare. În cadrul acestei activităţi, intermediarul sau
asigurătorul (în cazul vânzării directe), îi poate acorda clientului consultanţă cu privire la
contractele de asigurare, îi poate propune mai multe contracte sau poate să efectueze acţiunile
premergătoare în vederea încheierii contractului, sau încheie contractul de asigurare în numele
clientului. 

De asemenea, intermediarul poate acorda asistenţă pentru gestionarea sau

derularea contractului de asigurare, de exemplu în cazul producerii unui eveniment
asigurat. În activitatea de distribuţie15 se încadrează şi furnizarea de informaţii oferite clientului
cu privire la unul sau mai multe contracte de asigurare în conformitate cu criteriile selectate de
clienţi pe un site sau prin alte mijloace de comunicare şi alcătuirea unui clasament al produselor
de asigurare, inclusiv comparaţii de preţ şi de produse sau o reducere la o primă.
Contractele de distribuţie, atât cele încheiate de intermediarii principali, cât şi cele
încheiate de intermediarii secundari, sunt reglementate din punct de vedere al conţinutului
minim pe care trebuie să îl aibă. Aceste cerinţe minime sunt necesare pentru protejarea
clienţilor care trebuie să deţină toate informaţiile necesare cu privire la intermediarul
de asigurare care negociază şi/sau încheie poliţa de asigurare.
Contractul de mandat de brokeraj şi cel de intermediere
Astfel, contractul de mandat de brokeraj şi cel de intermediere trebuie să prevadă
pentru distribuitori următoarele obligaţii:
 necesitatea respectării prevederilor din legislația asigurărilor- reasigurărilor;
 menționarea datelor de identificare şi cele privind înregistrarea în registrele deţinute
de A.S.F.;
 menționarea expresă a serviciilor prestate conform obiectului de activitate ;
 prezentarea opțiunii privind colaborarea și cu o altă companie de brokeraj, sau cu alt
intermediar principal, cu mențiunea că în cazul în care activitățile sunt prestate în
comun, răspund în solidar pentru eventuale prejudicii cauzate clienților, iar în cazul în
care activitățile sunt distincte, fiecare companie de brokeraj, respectiv fiecare
intermediar principal poartă răspunderea pentru activitatea desfășurată;
 informarea privind primirea unei remunerații din partea unuia sau mai multor
asigurători referitoare la colectarea primelor de asigurare și emiterea notelor de
acoperire în numele asigurătorilor în vederea încheierii contractelor de asigurare;
 informarea privind modalitatea de rezolvare amiabilă a litigiilor, cu menționarea
dreptului clientului care se consideră prejudiciat de modul în care se îndeplinește
contractul încheiat de a solicita modificarea prin înțelegere amiabilă a contractului sau în
cazul în care nu se ajunge la nici un acord, de a revoca mandatul.

În contractul de agent, agent afiliat și/sau agent auxiliar, pentru persoane fizice și
juridice, asigurătorii includ următoarele obligaţii:
 necesitatea respectării prevederilor din legislația asigurărilor- reasigurărilor;
 precizarea că activitatea de intermediar secundar este reglementată, supravegheată și
controlată de A.S.F.;
  prezentarea la solicitarea A.S.F. a oricăror documente care privesc activitatea desfășurată
de intermediarul secundar;
 obligativitatea facilitării accesului A.S.F. la sediile/domiciliul intermediarilor secundari;
 prezentarea informațiilor despre identitatea intermediarilor secundari și a societăților
anterior ofertării produselor de asigurare clienților, persoane fizice și juridice, în
conformitate cu prevederile legale;
 informarea privind modalitatea de rezolvare amiabilă a litigiilor;
 stipularea unui termen de maximum 5 zile pentru predarea documentelor
de asigurare încheiate cu clienții și a sumelor încasate de la aceștia, după caz;
 înscrierea codului unic pe contractele de asigurare și pe chitanțele eliberate de
intermediarii secundari, în numele asigurătorului;
 obligativitatea desfășurării activității de distribuție numai în spațiile autorizate,
respectiv: sediile principale sau secundare ale clienţilor ori ale potenţialilor clienţi
persoane juridice; domiciliul sau, după caz, reşedinţa clienţilor ori a potenţialilor clienţi
persoane fizice sau în alte locaţii agreate cu aceştia; sediile principale şi/sau secundare
ale acestora sau ale distribuitorilor cu care aceştia colaborează;
 obligativitatea menținerii și prezentării dovezii privind pregătirea profesională a
intermediarilor secundari;
 menționarea garanțiilor sau obligativitatea menținerii unei situații financiare stabile,
după caz, în cazul în care intermediarii secundari încasează prime de asigurare în
numele asigurătorilor;
 obligativitatea evidențierii unui cont separat pentru încasările și plățile efectuate în
numele clienților.

Contractul de agent, agent afiliat și/sau agent auxiliar, pentru persoane fizice și
juridice
În contractul de asistent și asistent auxiliar, intermediarii principali includ în contractul
de colaborare prevederi similare celor de mai sus, cu excepţia prevederii legat de termenul de
5 zile şi de necesitatea înscrierii codului unic pe contractele de asigurare și pe chitanțele
eliberate.

Întrucât cele menţionate anterior sunt clauze minimale, părţile pot să prevadă şi alte clauze ale
contractului de colaborare în funcţie de specificul activităţii desfăşurate de către aceste părţi şi
de relaţia comercială dintre ei. Desigur, acestea nu pot să contravină clauzelor minimale şi nici
să le anihileze efectele.
În privinţa încetării contractului de distribuţie sunt aplicabile atât prevederile privind
cazurile generale de încetare a contractelor, cât şi cele din materia contractului de mandat.

Astfel, contractul de distribuţie încetează prin: 

 îndeplinirea obligaţiilor de către părţile contractului
 acordul de voinţă al părţilor
 denunţare unilaterală
 expirarea termenului
 îndeplinirea sau, după caz, prin: neîndeplinirea condiţiei, imposibilitate fortuită de
executare, precum şi din orice alte cauze prevăzute de lege sau de părţi în conţinutul
contractului. 
De exemplu, contractul de distribuţie poate înceta dacă intermediarul îşi pierde
autorizaţia primită din partea A.S.F.
Pe lângă cauzele generale de încetare a contractelor, acest contract poate înceta şi ca
urmare a: 
 revocării mandatului acordat de către asigurător
 intermediarul principal sau client
 renunţării intermediarului principal sau secundar  
 decesului, incapacităţii sau falimentului oricărei părţi.
Bazat pe libertatea contractuală, părţile pot să prevadă şi alte situaţii în care contractul de
distribuţie să înceteze, în funcţie de specificul activităţii lor. De exemplu, ca efect al
neîndeplinirii corespunzătoare a activităţii de intermediere, contractul poate
înceta, urmând ca intermediarul să repare eventualele prejudicii cauzate.
Potrivit Condului civil român, prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau
asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta din urmă se obligă ca, în
cazul producerii riscului asigurat, să plătească o indemnizaţie, după caz, asiguratului,
beneficiarului asigurării sau terţului păgubit. Din această definiție rezultă că părțile
contractului de asigurare sunt: asigurătorul, asiguratul și, în anumite cazuri, contractantul al
asigurării, dacă este diferit de asigurat. Deși nu sunt parte la contractul de asigurare, efectele
acestuia se răsfrâng în ceea ce privește indemnizarea (despăgubirea) și asupra unor terțe
persoane care fie sunt nominalizate expres sau determinate pe baza anumitor criterii (de
exemplu: moștenitorii legali), purtând denumirea de beneficiari, fie sunt îndreptățite la
despăgubiri pentru prejudiciile suferite în urma conduitei negative a persoanelor asigurate –
cazul asigurărilor de răspundere civilă - purtând denumirea de terți păgubiți 16. 

Pentru asigurători, contractul de asigurare reprezintă produsul prin care se materializează

activitatea de asigurare în toate componentele sale, respectiv oferirea, distribuția, negocierea și
încheierea contractului, încasarea de prime, lichidarea de daune, activitatea de regres și
recuperare.

Pentru asigurați/beneficiari/terți prejudiciați contractul de asigurare reprezintă un mijloc de

protecție pentru viața și/sau patrimoniul acestora împotriva evenimentelor nedorite sau
inerente care se produc dintr-o multitudine de factori naturali, tehnici, ale activităților
desfășurate, ale conduitei umane, etc. Aceste persoane sunt denumite, generic, de legislația
privind distribuția de asigurări clienți sau potențiali clienți, prin client fiind avuți în
vedere consumatorii (persoanele fizice) și persoanele juridice.

În conformitate cu cerințele legale, pentru a putea fi dovedit, contractul de asigurare se încheie

în formă scrisă sub forma unui document denumit poliță de asigurare sau certificat
de asigurare emis și semnat de asigurător ori prin nota de acoperire emisă și semnată de
brokerul de asigurare. 
Polița de asigurare trebuie să indice cel puțin:
a) numele sau denumirea, domiciliul ori sediul părţilor contractante, precum şi
numele beneficiarului asigurării, dacă acesta nu este parte în contract;
b) obiectul asigurării: bunul care se asigură, răspunderea civilă care se asigură, viața
asiguratului etc.;
c) riscurile ce se asigură;

d) momentul începerii şi cel al încetării răspunderii asi-gurătorului. De regulă,

răspunderea asigurătorului începe la momentul emiterii poliței și încasării primei de asigurare,
dar există cazuri, cum este, de exemplu, cazul asigurărilor agricole, în care cele două momente
pot să nu concidă. Momentul încetării răspunderii asigurătorului
este acela consemnat în contractul de asigurare. În cazul în care riscul asigurat s-a produs
înainte ca obligația asigurătorului să înceapă a produce efecte ori atunci când lipsește
riscul asigurat, răspunderea asigurătorului încetează ca urmare a desființării de drept a
contractului de asigurare.
e) prima de asigurare;
f) suma asigurată;
g) modalitatea şi termenele de plată a indemnizaţiilor de asigurare, a sumelor de
răscumpărare şi a sumelor asigurate;

h) excluderile din asigurare;
i) informaţii privind orice drepturi pe care le pot avea părţile de a rezilia
contractul înainte de termen sau unilateral, inclusiv orice penalităţi impuse de
contract în asemenea cazuri;
j) alte informaţii stabilite de A.S.F. prin norme.

Fără a intra în detalii asupra coordonatelor juridice ale contractului de asigurare, două

repere specifice acestuia predomină:
a) caracterul aleatoriu, aceasta semnificând faptul că niciuna dintre părțile contractante nu
cunoaște la încheierea contractului dacă va avea un câștig sau va suferi o pierdere în perioada de
asigurare, câștigul sau pierderea depinzând de incertitudinea (dacă și/sau când) producerii
riscului asigurat17.

b) caracterul de adeziune, deoarece clauzele sale sunt prestabilite sau redactate de către

asigurător și propuse asiguratului/contractantului asigurării, însă acesta are dreptul să nu fie de
acord cu aceste clauze. 
Este de reținut că acest caracter de adeziune al contractului de asigurare s-a atenuat în timp ca o
consecință a intervenției mai multor factori: concurența dintre asigurători, diversificarea
ofertelor având ca obiect produse și servicii de asigurare, puterea de negociere a potențialilor
asigurați (mai ales cei corporate), implicarea intermediarilor de asigurări, creșterea nivelului de
protecție oferit clienților prin legislația de drept comun privitoare la acest domeniu, dar și prin
actele normative speciale care reglementează activitatea de asigurare și a distribuției
de asigurări.
Obligațiile legale de informare, atât înainte cât și pe parcursul derulării relațiilor contractuale,
sunt în sarcina distribuitorilor de asigurări dar şi a clienților sau potențialilor clienți.

În acest sens, Codul civil stabilește că persoana care contractează asigurarea este obligată să

răspundă în scris la întrebările formulate de asigurător și să declare la încheierea contractului
orice informații sau împrejurări pe care le cunoaște și care, de asemenea, sunt esențiale pentru
evaluarea riscului. De asemenea, în perioada contractuală, clientul este obligat să anunțe
asigurătorul despre modificările împrejurărilor esențiale privind riscul. În caz de nerespectare a
acestor obligații, legiuitorul a prevăzut anumite consecințe asupra valabilității contractului
de asigurare mergând până la nulitatea acestuia în cazul în care clientul sau potențialul client a
fost de rea-credință în furnizarea informațiilor.
În cele ce urmează sunt prezentate exigențele pe care legislația specială privind
distribuția de asigurări le stabilește în sarcina distribuitorilor de asigurări în procesul de
vânzare a produselor de asigurare. Implementarea unei noi reglementări în domeniul
distribuției de asigurări începând cu anul 2018 în toate statele membre ale UE a fost necesară
pentru a garanta același nivel de protecție clienților, indiferent de canalul de distribuție prin
intermediul căruia aceștia își achiziționează produsul de asigurare, fie direct de la asigurători, fie
indirect printr-un intermediar.

Pentru aceasta însă, în desfășurarea activității, distribuitorii de asigurări trebuie să aibă o

conduită care să respecte anumite principii și să nu încalce interdicții expres prevăzute de
lege.
Scopul principal urmărit în distribuția de asigurări este acela de a garanta oferirea de către
distribuitori a unor produse și servicii care să corespundă cel mai bine intereselor clienților. De
aceea, distribuitorii au obligația să acționeze întotdeauna în relația cu clienții în mod onest,
corect și profesionist.

Pentru a materializa atributele de conduită enunțate anterior, distribuitorii au obligația:

a) de a furniza clienților, inclusiv prin comunicări publice, informații corecte, clare,
neînșelătoare și ușor identificabile, în conformitate cu dispozițiile legale care detaliază cazurile,
conținutul, forma și tipurile de informații care se adresează clienților sau potențialilor clienți;

b) de a respecta anumite interdicții legale. Astfel, distribuitorilor de asigurări le este interzis ca

în activitatea lor:

(i) să fie remunerați, să își remunereze personalul și să îi evalueze performanțele într-un mod
care să contravină celor mai bune interese ale clienților;

(ii) să adopte măsuri care, prin intermediul remunerării, al obiectivelor de vânzări sau prin alte
mijloace, constituie un stimulent pentru a recomanda clienților un anumit produs în
detrimentul altuia mai corespunzător pentru nevoile clienților respectivi;

(iii) să accepte sau să primească remunerație de la terți și împuterniciții acestora în legătură cu

distribuția produselor de asigurare ori să acorde sau să plătească respectivelor persoane
remunerații pentru această activitate.

Prin remunerație se înțelege oricare din modalitățile următoare: comision, onorariu, cost sau alt
tip de plată, inclusiv beneficiu economic sau alt avantaj ori stimulent financiar sau nefinanciar,
oferit sau acordat pentru activitățile de distribuție.

O interdicție suplimentară, specifică numai intermediarilor și intermediarilor de asigurări

auxiliare este aceea potrivit căreia acestor persoane le este interzis să facă reclamă ori publicitate
remunerată pentru produsele, activitatea sau acțiunile de orice fel ale asigurătorilor.
Activitatea de distribuție de asigurări include 3 mari categorii de operațiuni menţionate
mai jos, la punctele 1-3, acestea fiind anterioare încheierii unui contract
de asigurare. Distribuitorii de asigurări sunt obligați să le ofere clienților sau potențialilor
clienți informații în etapa precontractuală pentru toate tipurile de asigurări. De exemplu, pentru
produsele de asigurare care fac parte dintr-un pachet într-o vânzare combinată, precum și
pentru produsele de investiții bazate pe asigurări, există și alte cerințe de informare,
suplimentare celor comune tuturor contractelor de asigurare.
Asadar, inainte de încheierea unui contract de asigurare, toți distribuitorii de asigurări, iar, în
anumite cazuri, fie numai asigurătorii, fie numai intermediarii de asigurări, prezintă în timp
util mai multe tipuri de informații, după cum urmează:
1. Informații generale despre asigurător/intermediar:

a) identitatea și adresa acestora;

b) calitatea de intermediar sau de asigurător deținută, după caz;

c) dacă oferă consultanță pentru produsele comercializate. Prin consultanță, în sensul legis-lației
privind distribuția de asigurări, se înțelege furnizarea unei recomandări personalizate unui
client sau potențial client, la cererea acestuia sau la inițiativa distribuitorului de asigurări, în
legătură cu unul sau mai multe contracte de asigurare;

d) procedurile de reclamații/petiționare și informații privind procedurile de soluționare

alternativă a litigiilor, fără excluderea dreptului clienților de a se adresa instanțelor.

Suplimentar, intermediarii de asigurări trebuie să informeze clientul sau potențialul client în

legătură cu:

(i) registrul în care sunt înscriși și cum pot verifica acest aspect;

(ii) dacă reprezintă clientul sau acționează pentru și în numele unui asigurător.
2. Informații privind conflictul de interese:

a) participațiile calificate deținute de intermediari în cadrul asigurătorilor și de asigurători sau

societățile mamă ale acestora în cadrul intermediarilor;

b) în legătură cu contractul de asigurare, intermediarii de asigurări, trebuie să informeze cli-

entul sau potențialul client:

i. dacă oferă consultanță bazată pe o analiză imparțială și personală;

ii. dacă are obligația contractuală de a lucra doar cu unul sau mai mulți asigurători și care sunt
aceștia;

iii. denumirea asigurătorului cu care lucrează în cazul în care nu lucrează decât cu unul singur;

c) natura remunerației primită. În legătură cu remunerația primită, intermediarii de asigurări

furnizează clienților sau potențialilor clienți mai multe informații, în funcție de tipul de remu-
nerație și plătitorul acesteia: onorariul plătit de client – cuantum sau metoda de calcul a
acestuia; comisionul inclus în prima de asigurare; orice beneficiu economic de orice natură
oferit sau primit de intermediar în legătură cu respectivul contract de asigurare; sau combinație
a tipurilor de remunerații menționate anterior.

Asigurătorii furnizează clienților sau potențialilor clienți informații asupra naturii remunerației
pe care o primesc angajații pentru contractul de asigurare respectiv.
În cursul executării unui contract de asigurare, ori de câte ori clienții efectuează plăți, altele
decât primele și plățile programate la încheierea contractului, distribuitorii de asigurări trebuie
să prezinte aceleași informații ca cele enunțate mai sus la punctul 2.

3. Acordarea consultanței

Prima etapă a procesului de consultanță constă în evaluarea cerințelor și necesităților clienților,

pe baza informațiilor oferite de aceștia, pentru a le putea oferi un produs de asigurare în
concordanță cu informațiile primite, respectiv:

a) pentru analizarea cerințelor se solicită:

datele personale ale clienților în limitele necesare scopului pentru care sunt solicitate;
opțiunea pentru acordarea sau nu a consultanței și tipul de produs de asigurare dorit;
alte informații pentru acele produse de asigurare care au o reglementare legală specială - cazul
asigurărilor RCA, PAD, asigurări de răspunderi profesionale;

b) pentru identificarea necesităților, în funcție de tipul produsului de asigurare dorit se solicită

informații privind:

situația familială și financiară a clienților;

obiectivele financiare ale clienților.
Pe baza evaluării efectuate, distribuitorii furnizează clienților informații obiective și ușor de
înțeles despre produsul de asigurare propus, iar, în cazul unui contract de asigurare specific,
motivul adecvării acelui contract la cerințele și nevoile clienților va trebui să fie documentat.

Pentru a adapta de o manieră corespunzătoare recomandarea, consultanța ține seama atât de

complexitatea produsului de asigurare propus – una este complexitatea asigurării RCA și alta a
asigurării de pierderi financiare sau a asigurării voluntare de sănătate -, cât și de tipul de client
căruia i se adresează – persoană fizică sau persoană juridică, persoană fizică având studii medii
sau persoană fizică având studii superioare etc. De asemenea, în cazul în care consultanța este
oferită de intermediar, aceasta va fi adaptată tipului de intermediar din care face parte entitatea
care o oferă.

În situația în care consultanța se realizează pe baza unei analize imparțiale și personale,

intermediarii de asigurări analizează în prealabil un număr suficient de mare de contracte de
asigurare disponibile pe piață, astfel încât recomandarea personalizată să fie efectuată pe baza
unor criterii profesionale și contractul de asigurare să răspundă cel mai bine necesităților
clienților. Prin excepție, în cazul în care o asemenea analiză nu poate fi realizată, deoarece nu
există decât un produs de asigurare, chiar aparținând unei singure clase sau oferit de un singur
asigurător, distribuitorul poate acorda consultanță prin evaluarea caracterului adecvat al acelui
unic produs, informând clientul în prealabil că nu oferă o consultanță bazată pe o analiză
imparțială și personală.

Legea 236/2018 prevede obligativitatea consultanţei numai pentru produsele cu componentă

investiţională, însă Norma 19/2018 prevede că de la obligativitatea furnizării consultanței sunt
exceptate în mod excepţional numai următoarele asigurări: în cazul asigurărilor de răspundere
civilă, asigurării obligatorii a locuințelor, asigurărilor medicale de călătorii în străinătate,
precum și a altor asigurări impuse de legislația în vigoare, dar numai dacă clienții nu au optat
pentru consultanță. Prin urmare, cu excepția produselor de asigurare enumerate anterior și
numai dacă potențialul client nu dorește consultanță, pentru toate celelalte produse de asigurare
indiferent dacă sunt asigurări generale sau de viață, distribuitorii de asigurări sunt obligați să
acorde consultanță.
Vânzarea combinată se referă la furnizarea unui produs de asigurare împreună cu un
serviciu sau un produs auxiliar care nu este o asigurare și care compun același pachet sau același
acord. De exemplu, un pachet de servicii turistice în care este inclusă și asigurarea medicală
de călătorii în străinătatea sau un contract de leasing auto care are atașat și un contract
de asigurare pentru avarii și furt (CASCO).

Nu fac obiectul cerințelor de informații privind vânzarea combinată produsele

de asigurare auxiliare unui serviciu sau activități de investiții, contract de credit sau servicii
aferente conturilor de plăți.

De asemenea, vânzarea combinată nu vizează distribuția de produse de asigurare multi risc care

acoperă mai multe tipuri de riscuri. De exemplu, o asigurare de construcții montaj prin care se
acoperă riscul de incendiu și alte calamități la construcție în curs de realizare, dar și
răspunderea civilă a antreprenorului/proprietarului nu face obiect al cerințelor de informație
privind vânzarea combinată.

În cazul vânzării combinate, distribuitorii de asigurări sunt obligați să-i informeze pe clienți

sau potențialii clienți dacă au posibilitatea să cumpere separat diferitele componente ale
pachetului sau acordului, iar în caz afirmativ, au obligația de a furniza:

a) o evidență separată a costurilor și cheltuielilor pe fiecare componentă;

b) descrierea adecvată a diferitelor componente ale acordului sau pachetului, modul în care
interacțiunea dintre acestea modifică riscul sau acoperirea asigurării ca o componenta a
pachetului sau acordului față de asigurare luată ca un produs separat.
Datorita complexității, caracteristicilor, perioadei de asigurare mai îndelungate, faptului că
vizează viața oamenilor și/sau incapacitatea rezultată din boală, vătămare ori invaliditatea
acestora, legiuitorul a prevăzut pentru asigurările de viață cerințe suplimentare de
informare care să ofere o protecție corespunzătoare clienților unor asemenea produse
de asigurare.

În acest sens, înainte de încheierea unui contract de asigurare, distribuitorii au obligația să

furnizeze, pe lângă identitatea și adresa asigurătorilor, iar, după caz, și pe cele ale
intermediarilor, modalitatea în care clientul va putea avea un acces facil la raportul
anual privind solvabilitatea și stabilitatea financiară a asigurătorului.

De asemenea, clienții sau potențialii clienți au dreptul legal de a le fi comunicate o serie de

informații despre contractul de asigurare de viață propus constând în funcționalități și
caracteristici ale produsului.

Pe întreaga durată a contractului, distribuitorii de asigurări comunică clienților orice

schimbare referitoare la datele de identificare și/sau forma juridică ale asigurătorului,
condițiile de asigurare, precum și a altor elemente prezentate anterior încheierii contractului
de asigurare de viață. Anual, distribuitorii informează clienții privind situația beneficiilor,
dacă sunt incluse în contractul de asigurare.
Produsele de investitii bazate pe asigurări sunt acele produse de asigurări de viață
cuprinse în Secțiunea C din Anexa nr. 1 la Legea nr. 237/2015 (Solvabilitate II) care
oferă o valoare la scadență sau o valoare de răscumpărare expusă parțial sau integral, direct sau
indirect, fluctuațiilor pieței și nu includ:
 produsele de asigurare generală;
 contractele de asigurare de viață în baza cărora se plătesc numai beneficii în caz de deces
sau incapacitate rezultată din boală, vătămare ori invaliditate;
  produsele de pensii obligatorii și facultative;
 pensiile ocupaționale;
 produse de pensii în care contribuția este suportată de angajator, iar angajatorul și
angajatul nu pot alege produsul sau furnizorul.
Produsele de investiții bazate pe asigurări fac parte alături de produsele de investiții
individuale structurate18 sau PRIP- din categoria produselor financiare generic
intitulate produse de investiții individuale structurate și bazate pe asigurări
(PRIIP).

Având în vedere că PRIIP sunt complexe și greu de înțeles, este dreptul clienților sau
potențialilor clienți de a le fi explicate astfel încât să le înțeleagă și să fie în deplină cunoștință
de cauză atunci când aleg un astfel de produs cu privire la natura, caracteristicile, riscurile,
costurile, câștigurile și pierderile potențiale care derivă din acesta. 
Astfel, distribuitorii de produse de investiții bazate pe asigurări au cerințe de informare
suplimentare în relația cu clienții, după cum urmează:

1. Informații privind conflictele de interese

Înainte de furnizarea unui produs de investiții bazat pe asigurări și dacă asigurătorii și

intermediarii nu pot garanta într-o măsură suficientă că riscul de a aduce atingere intereselor
clienților poate fi evitat, atunci au obligația de a le comunica în mod clar clienților în timp util
natura sau sursa unor posibile conflicte de interese. Pot exista conflicte de interese între clienți
și distribuitorii de asigurări sau managerii/angajații acestora ori alte persoane legate de
distribuitorii de asigurări printr-o relație de control.

Informarea privind potențialul conflict de interese se furnizează pe un suport

durabil – hârtie sau orice alt instrument care permite stocarea și reproducerea exactă a
informațiilor adresate personal clientului – și cu suficiente detalii care să-i permită acestuia
luarea unei decizii în cunoștință de cauză.
2. Informații obligatorii indiferent dacă se acordă sau nu consultanță

Clienții sau potențialii clienți sunt informați în timp util, înainte de încheierea unui
contract de asigurare de tip PRIIP, într-o formă ușor de înțeles, care să le permită să
înțeleagă natura și riscurile produsului oferit, în vederea luării unei decizii în cunoștință de
cauză, asupra:

a) informațiilor adecvate privind distribuția de produse de investiții bazate pe asigurări, iar în

cazul în care se oferă consultanță cu opțiunea pentru distribuitori de a prezenta clientului o
evaluare periodică a adecvării produselor recomandate acestuia;

b) costurilor și cheltuielilor conexe cum ar fi costul global, costul produsului recomandat,

costul eventualei consultanțe, costurile cu terții, efectul costurilor asupra rentabilității
investiției. Aceste informații se furnizează periodic clientului, cel puțin anual.

3. Consultanța privind produsele de investiții bazate pe asigurări

La recomandarea către un client sau potențial client a unui produs de investiții bazat pe
asigurări, pentru a putea evalua caracterul adecvat și corespunzător al produsului sau
produselor de asigurare ce pot fi oferite, distribuitorii de asigurări solicită de la respectivul client
sau potențial client următoarele informații:

a) cunoștințele și experiența în domeniul investițiilor, relevant pentru tipul respectiv de produs

sau serviciu;
b) situația financiară, inclusiv capacitatea de a suporta pierderi;
c) obiectivele privind investițiile, inclusiv toleranța la risc.

Recomandarea adecvată a unui produs trebuie să vizeze toleranța la risc și capacitatea

clientului sau potențialului client de a suporta pierderi financiare ca urmare a
achiziționării respectivului produs. Asigurătorii și intermediarii în asigurări au obligația
de a-i avertiza pe clienți sau potențialii clienți dacă, în funcție de informațiile pe care le-au
comunicat, produsul nu este corespunzător. De asemenea, distribuitorii de asigurări au obligația
de a-i avertiza pe clienți sau potențialii clienți despre faptul că netransmiterea informațiilor
solicitate, necesare evaluării este de natură a-i pune în imposibilitatea de a determina dacă
produsul vizat este corespunzător.
Nu este necesară evaluarea caracterului adecvat și corespunzător la cerințele și nevoile clientului
sau potențialului client, dacă sunt îndeplinite cumulativ 4 condiții, respectiv:

a) produsul implică expunerea investițiilor clientului la instrumente financiare care nu sunt

considerate complexe;
b) activitatea de distribuție are loc la inițiativa clienților sau potențialilor clienți;
c) clienții sunt informați că distribuitorii sunt exceptați de la obligația de a evalua produsul și,
de asemenea, că nu beneficiază de protecția normelor privind conduita profesională a
distribuitorilor de asigurări;
d) distribuitorii de asigurări au luat măsuri organizatorice și administrative pentru identificarea
și evitarea conflictelor de interese.
 
Pe perioada de derulare a contractului de asigurare, distribuitorii de asigurări furnizează pe
suport durabil clienților: (i) rapoarte adecvate privind serviciul furnizat cuprinzând comunicări
periodice în funcție de tipul și complexitatea produsului de investiții bazat pe asigurări și natura
serviciului furnizat; (ii) costurile asociate tranzacțiilor și serviciilor efectuate pentru client. De
exemplu, în cazul contractelor cu participare la profit contractanții sunt informați anual în
scris în legătură cu situația drepturilor lor și participarea la profit, precum și cu diferența
dintre previziunile de la încheierea contractului și evoluția reală.
Distribuitorii de asigurări care desfășoară activități de distribuție de asigurări de riscuri
majore nu au obligația de a furniza informații despre asigurător, respectiv intermediarul de
asigurări cu care se va încheia contractul, informații privind conflictul de interese sau
consultanță.

Sunt riscuri majore acele riscuri definite ca atare de Legea nr. 237/2015 cum ar fi riscurile

clasificate în clasele 4, 5, 6, 7, 11 și 12 din anexa nr. 1 secțiunea A; riscurile clasificate
în clasele 14 și 15 din anexa nr. 1 secțiunea A, în cazul în care contractantul desfășoară din
punct de vedere profesional o activitate industrială, comercială sau liberală, iar riscul se referă la
această activitate; riscurile clasificate în clasele 3, 8, 9, 10, 13 și 16 din anexa nr. 1
secțiunea A, în măsura în care clientul depășește anumiți indicatori tehnico-financiari
specificați de lege sau este o asociație profesională.

Sunt exceptați de la obligația de informare sau de consultanță, inclusiv distribuitorii de produse

de investiții bazate pe asigurări, dacă se adresează unor clienți profesionali. Prin clienți
profesionali se înțelege instituții de credit, firme de investiții și alte instituții financiare
reglementate, societăți de asigurare, organisme de plasament colectiv și administratorii
acestora, fonduri de pensii, alți investitori instituționali, mari întreprinderi care îndeplinesc
anumite criterii valorice, guverne, instituții internaționale, alți clienți care renunță la protecție și
care îndeplinesc anumite criterii și cerințe prevăzute de lege.
Informațiile furnizate clienților sau potențialilor se transmit:
a) pe hârtie;
b) cu claritate și precizie;
c) în limba oficială a statului membru unde este situat riscul sau reședința ori
sediul clientului/potențialului client, dacă părțile nu agreează altfel. De exemplu, în cazul
unui risc situat în România sau dacă clientul este rezident în România, regula este ca
distribuitorii să furnizeze informațiile în limba română;
d) gratuit.

Distribuitorii pot furniza informațiile și prin intermediul:

a) unui alt tip de suport durabil decât hârtia, dacă această modalitate este adecvată în
activitatea dintre distribuitor și client, iar clientul a optat în acest sens. De exemplu, un tip de
suport durabil poate fi e-mailul.

b) unui site dacă:

(i) această modalitate este adecvată în activitatea dintre distribuitor și client;

(ii) clientul este de acord;
(iii) se transmite clientului pe cale electronică (email) adresa site-ului și a locului unde pot fi
accesate informațiile furnizate;
(iv) informațiile respective rămân accesibile o perioadă rezonabilă care să permită clientului o
consultare corespunzătoare.
Pentru ca o modalitate de transmitere prin intermediul altui suport durabil decât hârtia sau
unui site să fie considerată adecvată este necesar să existe dovezi că respectivii clienți au acces la
internet. Furnizarea de către client a unei adrese de e-mail este considerată o astfel
de dovadă.

Pentru produsele de investiții bazate pe asigurări la care s-a oferit consultanță, aceasta se
materializează printr-o declarație de adecvare furnizată clienților pe suport durabil.

Declarația de adecvare se realizează astfel încât să corespundă preferințelor, obiectivelor și

celorlalte caracteristici ale clienților.

În vederea încheierii unui contract de asigurare, în așa-numita etapă precontractuală care se

poate finaliza cu încheierea propriu-zisă a contractului de asigurare, trebuie puse la dispoziția
clientului, în una din modalitățile descrise anterior, o serie de documente, în funcție de tipul de
distribuitor care oferă produsul, de tipul produsului de asigurare oferit, dacă se acordă sau nu
consultanță.

Documentele precontractuale se compun din:

(i) document de informare specific tipului de produs de asigurare vizat;

(ii) document în baza căruia se analizează cerințele și necesitățile clienților și evaluarea
caracterului adecvat și corespunzător al produsului de asigurare recomandat, utilizat atunci
când se acordă consultanță;
(iii) alte documente suplimentare, în situația în care sunt prevăzute de lege.

Dacă prin dispoziții legale exprese nu se prevede altfel, documentele precontractuale,

contractele de asigurare și condițiile de asigurare se redactează în scris, vizibil și ușor
de citit, cu o mărime a fontului utilizat de minim 10, pe hârtie sau pe alt suport durabil,
utilizând o culoare de fond în contrast cu culoarea fontului.

Pentru contractele de asigurare încheiate la distanță, documentele menționate în alineatul

precedent se comunică la cererea clienților în timp util înainte ca aceștia să aibă obligații
rezultate din contract sau din acceptarea unei oferte de asigurare la distanță.

Reglementările în vigoare impun o standardizare a formei și conținutului documentelor

de informare din faza precontractuală. 
Indiferent de distribuitorul de asigurări și de statul membru în care sunt furnizate produsele și
serviciile de asigurare și în funcție de produsul oferit, aceste documente trebuie să conțină doar
informații esențiale referitoare la natura și caracteristicile produsului într-o formă concisă și
ușor de înțeles de către client pentru a-i fi cu adevărat utile și pentru a fi în măsură să valorifice
informațiile primite.
Documentele de informare trebuie să conțină informații esențiale denumite și informații-
cheie în funcție de încadrarea produselor în clasele de asigurare prevăzute la secțiunile A, B și
C din anexa nr. 1 la Legea nr. 237/2015, astfel:

a) document de informare standardizat, denumit

PID (Insurance Product Information Document), în cazul în care produsul este încadrat
în clasele de asigurări generale;
b) document de informare standardizat, denumit KID (Key Information Document),
în cazul în care produsul este încadrat în clasele de asigurări de viață următoare:
(i) asigurări de supraviețuire la termen, asigurări de deces, asigurări de viaţă cu restituirea
primelor, asigurări mixte, inclusiv cele legate de fonduri de investiții;
(ii) anuităţi, inclusiv cele legate de fonduri de investiții;
(iii) asigurări suplimentare, asigurări de vătămări corporale, inclusiv pentru incapacitate de
muncă, deces cauzat de accidente şi invaliditate cauzată de accidente sau boli.
c) document de informare privind produsul de asigurare, în cazul în care produsul este
o asigurare de căsătorie sau de naștere ori este încadrat în clasele de asigurări de viaţă altele
decât cele prevăzute la lit. b).

Toate tipurile de documente de informare trebuie să conțină informații despre identitatea

creatorilor de produse și a distribuitorilor, precum și următoarele:
a) în cazul intermediarilor secundari: clasele de asigurări pentru care intermediază
contracte de asigurare, denumirea asigurătorilor pentru care sunt autorizați să intermedieze
fiecare clasă de asigurare;
b) în cazul intermediarilor principali:
(i) faptul că pot emite contracte de asigurare/reasigurare și/sau pot colecta prime
de asigurare/reasigurare în numele societăților, în cazul în care primesc împuterniciri din partea
acestora;
(ii) consultanța este oferită după analizarea unui număr suficient de mare de contracte
de asigurare disponibile pe piață, astfel încât recomandarea personalizată să fie efectuată pe
baza unor criterii profesionale și contractul de asigurare să răspundă cel mai bine cerințelor și
necesităților clientului (contractantului).
PID se elaborează de creatorul produsului de asigurare generală:

a) în limba română, într-un limbaj simplu, astfel încât potențialul client să îi înțeleagă mai
ușor conținutul, și cuprinde informațiile esențiale de care potențialul client are nevoie pentru a
lua o decizie în cunoștință de cauză;
b) pe două pagini de foaie A4, dacă documentul se prezintă potențialului client pe format
de hârtie. În mod excepțional, dacă prezentarea produsului necesită mai mult spațiu, pot fi
utilizate 3 pagini. În cazul în care documentul este prezentat pe un alt suport durabil de date
diferit de hârtie, dimensiunea componentelor așezării în pagină poate fi modificată, cu condiția
să se păstreze așezarea în pagină, titlurile și ordinea rubricilor din formatul standard de
prezentare, proeminența și dimensiunea aferente diferitelor elemente. De asemenea, în
prezentarea digitală, informațiile vor fi prezentate în corpul principal al documentului de
informare fără ca atenția consumatorului să fie distrasă de utilizarea de ferestre suprapuse și
ferestre pop-up și fără ca aceste instrumente să conțină materiale de marketing sau publicitate;
c) cu informațiile structurate și așezate pe rubrici, conform unui format standard
prevăzut de Regulamentul (UE) nr. 1.469/2017, cu fontul utilizat având înălțimea literelor mici
de cel puțin 1,2 mm. Informațiile despre eventualele asigurări suplimentare și acoperiri
opționale nu trebuie să fie precedate de bife, cruci în X sau semne ale exclamării.

PID cuprinde, pe lângă informațiile despre identitatea creatorilor de produse și a

distribuitorilor, următoarele informații:
a) tipul de asigurare;
b) un rezumat al acoperirii asigurării cuprinzând:

(i) principalele riscuri;

(ii) suma asigurată;
(iii) acoperirea geografică, dacă este cazul;
(iv) rezumatul riscurilor excluse, dacă este cazul;

c) metodele de plată a primelor și frecvența plăților;

d) principalele excluderi pentru care nu se pot face solicitări de despăgubiri;
e) obligații la începutul contractului;
f) obligații pe durata contractului;
g) obligații în cazul solicitării de despăgubiri;
h) durata contractului, inclusiv data de începere și de încheiere a acestuia;
i) metode de încetare a contractului.
KID se elaborează de creatorul PRIIP și se furnizează:

a) în limba română, nu mai lung de trei pagini format A4 atunci când este imprimat, cu
informații precontractuale esențiale precise, concise, corecte, clare, inteligibile, neechivoce,
consecvente cu toate documentele contractuale cu caracter obligatoriu, cu părțile relevante ale
documentelor de ofertă și cu termenii și condițiile PRIIP;
b) prezentat și aranjat în pagină astfel încât să fie ușor de citit, cu caractere de
dimensiuni lizibile. Culorile folosite pentru document nu trebuie să diminueze inteligibilitatea
informațiilor dacă documentul este imprimat sau fotocopiat în alb/negru.
c) separat în mod clar de materialele de marketing și fără trimiteri la acestea. KID
poate conține trimiteri la alte documente, inclusiv la prospect, dacă este cazul și numai atunci
când trimiterea are legătură cu informații care trebuie incluse în documentul cu informații
esențiale. Dacă produsul
PRIIP oferă opțiuni de investiții, documentul KID furnizează cel puțin o descriere generală a
opțiunilor de investiții și precizează locul și modul în care se pot găsi informații precontractuale
mai detaliate despre acestea.
d) eventuala marcă sau logo al creatorului de PRIIP sau al grupului căruia acesta îi
aparține, dar fără să distragă atenția investitorului individual de la informațiile cuprinse în
document sau să ascundă textul.

KID cuprinde, pe lângă informații despre identitatea creatorilor de produse și a

distribuitorilor, informațiile următoare:

a) titlul "Document cu informații esențiale" (KID) în partea de sus a primei pagini a

documentului și denumirea de PRIIP.
b) sub titlul KID o declarație explicativă cu următorul conținut:
"Prezentul document conține informații esențiale referitoare la acest produs de investiții. Acesta
nu reprezintă un material de marketing. Informațiile vă sunt oferite în virtutea unei obligații
legale, pentru a vă ajuta să înțelegeți natura, riscurile, costurile, câștigurile și pierderile
potențiale care derivă din acest produs și pentru a vă ajuta să îl comparați cu alte produse.";
c) informații despre autoritatea competentă a creatorului de PRIIP și data documentului;
d) dacă este cazul, o alertă de inteligibilitate: "Sunteți pe cale să achiziționați un produs care nu
este simplu și poate fi dificil de înțeles.";

e) natura și principalele caracteristici ale PRIIP:

(i) tipul de PRIIP;
(ii) obiectivele acestuia și mijloacele pentru atingerea lor, descrierea instrumentelor-suport sau
a valorilor de referință, menționarea piețelor pe care investește PRIIP;
(iii) o descriere a tipului de investitor individual pentru care PRIIP este destinat să
fie tranzacționat;
(iv) detaliile beneficiilor de asigurare, inclusiv circumstanțele în care acestea s-ar realiza;
(v) termenul (durata) PRIIP, dacă este cunoscut.

f) o scurtă descriere a profilului de risc și de randament cuprinzând următoarele elemente:

(i) un indicator de risc sintetic, precum și o explicație a riscurilor relevante pentru PRIIP;

(ii) pierderea maximă posibilă a capitalului investit, inclusiv posibilitatea ca investitorul să
piardă întregul capital investit;
(iii) scenarii adecvate privind performanța și ipotezele aflate la baza lor;
(iv) după caz, informații privind condițiile de randament pentru investitorii individuali sau
praguri de performanță integrate;
(v) o declarație conform căreia legislația fiscală a statului membru de origine al investitorului
individual poate avea un impact asupra remunerării reale.

g) informații despre Fondul de Garantare a Asiguraților;

h) costurile aferente unei investiții în PRIIP, cuprinzând costurile directe și indirecte care
trebuie suportate de investitorul individual, costurile distribuției și, pentru a asigura
comparabilitatea, costurile totale cumulate exprimate în termeni monetari și procentuali;

i) informații despre cât timp ar trebui să păstreze și în ce condiții poate retrage banii anticipat
clientul din care să rezulte:

(i) dacă există o perioadă în care este posibilă renunțarea la contract fără penalizări
sau anularea;
(ii) o mențiune a perioadei minime de deținere recomandate și, după caz, obligatorii;
(iii) posibilitatea de a dezinvesti înainte de scadență și condițiile aferente, inclusiv toate tarifele
și penalitățile aplicabile;
(iv) consecințele potențiale ale retragerii investiției înainte de finalul termenului sau al perioadei
de deținere recomandate.

j) informații despre modul și locul în care un investitor individual poate depune o reclamație
referitoare la produs sau la comportamentul creatorului de PRIIP sau al unei persoane care
oferă consultanță cu privire la produs sau care îl vinde;

k) o precizare sumară a tuturor documentelor de informare suplimentare care trebuie puse la
dispoziția investitorului individual în etapa precontractuală și/sau în etapa post contractuală, cu
excepția oricărui material de marketing.
Document de informare privind produsul de asigurare
Acest document de informare se utilizează în toate cazurile în care produsele de asigurare nu fac
obiectul aplicării prevederilor legale speciale care impun formatul PID sau KID. În această
categorie de asigurări intră în principal produsele de asigurare de viață care nu sunt produse de
investiții bazate pe asigurări.

Informațiile care trebuie furnizate sunt relativ aceleași cu informațiile conținute în PID și KID,
evident cu particularitățile specifice acestui tip de produse. Astfel, distribuitorii de asigurări
sunt obligați să pună la dispoziția potențialilor clienți informații despre:

a) evenimentele (riscurile) asigurate;
b) excluderile din asigurare;
c) momentul începerii și cel al încetării contractului de asigurare;
d) modalitățile de executare, suspendare, reziliere sau încetare a contractului de asigurare,
inclusiv orice penalități impuse de contract în astfel de cazuri;
e) modalitatea prin care se plătesc primele și termenele de plată a primelor de asigurare;
f) indemnizațiile de asigurare, modalitățile și termenele de plată a acestora, a sumelor de
răscumpărare și a sumelor asigurate;
g) informațiile despre primele aferente fiecărui beneficiu, atât cele principale, cât și cele
suplimentare, după caz;
h) informațiile despre perioada de grație;
i) modalitățile de calcul și de distribuție a bonusurilor;
j) indicarea valorii de răscumpărare totale, inclusiv când este 0, a sumelor asigurate reduse,
precum și a nivelului până la care acestea sunt garantate pentru fiecare an de asigurare din
cadrul perioadei de asigurare acoperite prin contractul de asigurare;
k) procedurile de soluționare pe cale amiabilă sau prin proceduri alternative eventualelor litigii
rezultate din executarea contrac-tului, acestea neconstituind o restrângere a dreptului clientului
de a recurge la procedurile judiciare legale;
l) informații generale privind deducerile prevăzute de legislația fiscală aplicabilă contractelor
de asigurare;
m) legea aplicabilă contractului de asigurare;
n) existența Fondului de garantare a asiguraților.
Formularul de analiză a cerințelor și necesităților clientului, denumit de
legiuitor DNT, se utilizează înainte de și în scopul acordării consultanței în legătură cu un
anumit produs de asigurare. În urma obținerii informațiilor solicitate în baza acestui
document, distribuitorul de asigurări poate analiza cerințele și necesitățile clientului fiind în
măsură să realizeze o evaluare adecvată a acestora și să formuleze o recomandare personalizată
clientului.

Anterior prezentării unor produse de asigurare și propunerii de încheiere a contractului

de asigurare, distribuitorul de asigurări redactează DNT în două exemplare, unul
pentru sine și unul pentru potențialul client (contractant).

În cazul în care clientul sau potențialul client optează pentru neacordarea consultanței, acesta
este avertizat că distribuitorul nu va evalua dacă contractul corespunde DNT. Distribuitorului îi
este interzisă influențarea clientului sau potențialului client în sensul renunțării la consultanță.

Refuzul potențialilor clienți de a furniza informațiile solicitate în DNT este documentat de către
distribuitori care au obligația de a-i avertiza pe clienții sau potențialii clienți cu privire la
imposibilitatea de a le prezenta un produs de asigurare personalizat.

Se acordă consultanță și pentru tipurile de asigurări exceptate (asigurări de

răspundere civilă, asigurări obligatorii a locuințelor, asigurări medicale de călătorii în
străinătate sau alte asigurări impuse de legislația în vigoare), dacă potențialii clienții și-
au exprimat opțiunea în acest sens în DNT.

În ceea ce privește produsele de investiții bazate pe asigurări, suplimentar furnizării

KID, distribuitorii de asigurări prezintă potențialilor clienți sau clienților o
proiecție a contractului de asigurare de viață în două exemplare semnate de ambele
părți, câte unul pentru fiecare parte, care va cuprinde următoarele informații:
Formularul de analiză a cerințelor și necesităților clientului

a)  informații din DNT referitoare la situația personală a potențialului client;

b) informații referitoare la contractul de asigurare precum tip, durată, frecvență

de plată;

c) evoluția sumei asigurate și a primelor plătite;

d) evoluția valorii contului, pentru polițele de tip unit-linked, sau evoluția contului de

participare la profit, pentru polițele tradiționale;
e)  evoluția valorii de răscumpărare și a sumei asigurate reduse;

f) costurile de administrare, prezentate separat dacă structura costurilor permite

acestlucru;

g) în afara scenariului cu 0% randament, valoarea unităților constantă, prezentarea

simultană a încă două scenarii de performanță a randamentelor fondurilor de investiții:
- unul pesimist și unul optimist;

h) o declinare a responsabilității referitoare la garantarea evoluției contractului

de asigurare conform proiecției prezentate, în cazul în care nu există garanții.

Distribuitorii de asigurări sunt obligați să comunice clienților, periodic, orice modificare care
intervine în documentele precontractuale.
Dezvoltarea domeniului IT și accesul mai multor categorii de persoane la serviciile de
web/internet a impus și în domeniul asigurărilor luarea din partea asigurătorilor și
intermediarilor de asigurări de măsuri tehnice, organizatorice, de marketing pentru a-și dezvolta
afacerea și pentru a oferi acestor persoane posibilitatea de a beneficia de produse
de asigurare prin intermediul mijloacelor de comercializare electronică. În acest context, a fost
adoptată o reglementare specială a acestui tip de vânzare menită să asigurare o protecție
similară vânzării clasice.

Astfel, comercializarea electronică a produselor de asigurare reprezintă activitatea de

distribuție de asigurări efectuată fie la distanță prin utilizarea mediului on-line, fie prin
utilizarea altor mijloace electronice, indiferent de dispozitivul de accesare a acestora, fix sau
mobil. Mijloacele de comercializare electronică includ pe lângă servicii web, soluții
informatice și echipamente hardware. Soluțiile informatice sunt aplicații on-line sau pe
terminale mobile, destinate comercializării electronice, dezvoltate în numele asigurătorilor sau
intermediarilor principali.

Intermediarii secundari și cei neînregistrați pot comercializa electronic produse

de asigurare numai prin platformele asigurătorilor sau intermediarilor principali.

Soluțiile informatice prin care sunt prezentate sau comercializate electronic contractele

de asigurare trebuie să conțină minim următoarele secțiuni în legătură cu furnizorul
acestor contracte:
”Despre noi” 
care cuprinde identitatea și adresa distribuitorului de asigurări, calitatea de intermediar sau de
asigurător a acestuia, dacă oferă consultanță pentru produsele comercializate, experiența în
asigurări, date din registrul comerțului sau un registru public similar
 ”Contact”
care cuprinde adresa sediului social, a punctelor de lucru, telefon, fax, e-mail
”Produsele/Serviciile noastre” 
care conține documentele precontractuale
”Termeni și condiții”

conține cel puțin informații referitoare la eventuale modificări sau anulări ale contractelor
de asigurare, informații privind denunțarea unilaterală în cazul contractelor încheiate la
distanță, informații privind actualizarea datelor publicate prin comercializarea electronica a
contractelor de asigurare
”Politica de prelucrare a datelor cu caracter personal”
”Petiții”
cuprinzând procedurile de reclamații/petiționare, inclusiv la A.S.F., și informații privind
procedurile de soluționare alternativă a litigiilor, fără excluderea dreptului clienților de a se
adresa instanțelor
De asemenea, comercializarea electronică se organizează, în funcție de destinatar,
pe două secțiuni distincte și clar delimitate cu acces securizat:
 (i) o secțiune destinată personalului asigurătorilor și intermediarilor principali
și/sau intermediarilor secundari/personalului acestora cu cod RAF 
 (ii) o a doua secțiune destinată potențialilor clienți care permite înaintarea de oferte,
comparații, înregistrări de cereri de ofertă și sau emitere de comenzi, emiterea
contractelor de asigurare la distanță, cu condiția existenței unor tehnici de autentificare
a potențialilor clienți securizată.
În vederea transmiterii de informații pentru potențialii clienți (contractanți), similare cu acelea
furnizate prin intermediul unui suport de hârtie, soluțiile informatice sunt realizate cu
respectarea cerințelor de informare corectă și transparentă, cuprinzând minimul de informații
enunțate în Anexa nr.20 lit. C din Norma A.S.F. nr. 19/2018.

Informațiile se prezintă sub forma unor ferestre distincte sau prin legături
distincte către pagini care conțin aceste informații, înainte ca potențialul client să
finalizeze etapele comenzii. Înainte de finalizarea comenzii, clientul confirmă prin bifarea
căsuței corespunzătoare faptul că a înțeles, a acceptat termenii și condițiile
contractului de asigurare, drepturile și obligațiile ce îi revin și este de acord cu
emiterea poliței de asigurare. Pentru a avea garanția parcurgerii informațiilor și a
documentelor produsului de asigurare, căsuța de acceptare a condițiilor sau de închidere a
ferestrei este vizibilă numai după parcurgerea întregului text al acestor informații și documente.

Înainte de încheierea unui contract de asigurare comercializat prin mijloace

electronice, potențialii clienți bifează o declarație pe proprie răspundere că sunt
majori, au completat și înțeles DNT, că datele și informațiile furnizate de ei sunt
reale la momentul bifării. Aceste date se înregistrează și stochează de distribuitorii de
asigurări care utilizează mijloace electronice de comercializare a contractelor minim un an
suplimentar față de perioada asigurată.
Oferta generată și înaintată de distribuitorul de asigurări conține mai multe date
și informații și anume:
a) datele de identificare ale bunului de asigurat și/sau proprietarului/clientului/
potențialului client;
b) întrebările distribuitorului de asigurări necesare încadrării în clase de risc, după caz;
c) răspunsurile potențialului client la întrebările distribuitorului;
d) sumele asigurate;
e) franșize, dacă este cazul, cu precizarea clară a cuantumului acestora, a cazurilor în care se
aplică și asupra sumelor la care se aplică (dacă sunt exprimate procentual);
f) perioada asigurată;
g) riscurile asigurate;
h) excluderile;
i) acoperirea teritorială a riscurilor;
j) prețul total pe care potențialul client îl are de plătit, cu evidențierea distinctă pe categorii de
costuri, taxe și oricărui cost suplimentar, precum și informații privind modalitățile de plată
aferente;
k) comisionul intermediarului/intermediarilor, în cazul polițelor RCA;
l) clasa Bonus/Malus, în cazul polițelor RCA sau oricând se aplică;
m) perioada valabilității ofertei și codul unic de confirmare a acesteia;
n) necesitatea de efectuare sau nu a unei inspecții de risc;
o) eventualele documente solicitate în vederea semnării contractului de asigurare;
p) informații privind existența sau inexistența dreptului de denunțare unilaterală a contractului
de asigurare încheiat la distanță;
r) informațiile privind existența sau inexistența dreptului asigurătorului/asiguratului de a
rezilia contractul înainte de termen, drepturile, obligațiile și eventualele penalități impuse ori
care decurg din aceasta;
s) informații privind legislația aplicabilă și/sau instanța competentă cu soluționarea
eventualelor litigii între părți;
ș) existența și datele de contact ale Fondului de Garantare a Asiguraților;
t) alte informații, conform prevederilor legale.

Prețurile afișate prin mijloacele electronice de comercializare a contractelor

de asigurare nu pot fi diferite de sumele încasate/plătite de clienți și înscrise în contractul
de asigurare/chitanța fiscală/ordinul de plată/confirmarea de plată.

Ofertele finalizate cu emiterea contractului de asigurare/poliței prin mijloace

electronice de comercializare a contractelor se înregistrează automat în software-ul de
gestiune și evidență al asigurătorului/ intermediarului principal emitent. Emiterea polițelor
on-line se poate realiza numai după plata primei de asigurare de către client.

Distribuitorii de asigurări sunt responsabili pentru toate erorile, greșelile apărute la înaintarea
ofertelor/contractelor de asigurare prin utilizarea soluțiilor informatice.
Asigurătorii și intermediarii principali mențin o evidență securizată a persoanelor care au acces
în aplicația de emitere a contractelor de asigurare, inclusiv a persoanelor cu drept de acces din
partea furnizorului extern al soluției și/sau aplicației.
În cazul în care soluțiile informatice permit realizarea de oferte comparative pentru minimum
două contracte de asigurare, elementele minime de comparație utilizate sunt:
a) tipul poliței, dacă este de tip "toate riscurile" sau de tip "riscuri nominalizate";
b) sumele asigurate, diferențiate pe riscuri acoperite, dacă este cazul, și condițiile aplicabile
acestora conform condițiilor de asigurare;
c) acoperirile și durata acestora, excluderile;
d) limita/limitele de despăgubire, dacă există;
e) franșizele și detalierea acestora;
f) informațiile privind prima de asigurare, modalitățile și frecvența de plată și de realizare
a acesteia;
g) taxele de emitere, de administrare și de reziliere;
h) garanțiile produsului;
i) denumirea asigurătorului emitent.
Contractul de asigurare încheiat la distanță
este acel contract de asigurare încheiat între un distribuitor de asigurări și un potențial client, în
cadrul unui sistem de vânzare la distanță sau al unui sistem de furnizare de servicii organizat de
către distribuitor care utilizează în mod exclusiv, înainte și la încheierea acestui contract, una
sau mai multe tehnici de comunicare la distanță - de exemplu, un mijloc de comercializare
electronică sau telefonul.
Astfel, încheierea contractelor de asigurare la distanță este supusă atât dispozițiilor
legale privind comercializarea electronică a produselor de asigurare cât și dispozițiilor legale
aplicabile comercializării la distanță a serviciilor financiare pentru consumatori, în măsura în
care acestea din urmă nu contravin primelor.

În cazul contractelor de asigurare încheiate la distanță, dacă potențialul client a

solicitat comunicarea condițiilor și prevederilor contractuale în scris, acestea i se comunică în
timp util înainte ca el să aibă obligații rezultate din contract sau din acceptarea unei oferte
de asigurare la distanță. 

În cazul vânzării prin telefon, dacă transmiterea în prealabil a documentelor și

informațiilor nu este posibilă, iar potențialul client a cerut expres încheierea contractului în
această modalitate distribuitorul de asigurări îi transmite condițiilor și prevederilor contractuale
pe suport durabil , imediat după încheierea contractului la distanță.
Pentru contractele de asigurare reprezentând produse de investiții bazate pe asigurări încheiate
prin mijloace de comunicare la distanță care nu fac posibilă transmiterea în prealabil
a declarației de adecvare, se furnizează ulterior încheierii contractului pe suport durabil
dacă clienții sunt de acord cu acest lucru și au fost informații că pot întârzia încheierea acestuia
până la primirea declarației.

Contractul de asigurare încheiat la distanță

este acel contract de asigurare încheiat între un distribuitor de asigurări și un potențial client, în
cadrul unui sistem de vânzare la distanță sau al unui sistem de furnizare de servicii organizat de
către distribuitor care utilizează în mod exclusiv, înainte și la încheierea acestui contract, una
sau mai multe tehnici de comunicare la distanță - de exemplu, un mijloc de comercializare
electronică sau telefonul.

Contractul la distanță se consideră încheiat în momentul primirii mesajului de

confirmare de către consumator (asigurat), referitor la comanda sa. Clientul are dreptul de a
denunța unilateral contractul pe parcursul unei perioade de 14 zile calendaristice, fără penalități
și fără a fi necesară invocarea vreunui motiv. Excepție fac asigurările de viață pentru care
perioada de exercitare a dreptului de denunțare unilaterală de către client este de 30 de zile
calendaristice, dar și asigurările RCA cărora li se aplică reglementările specifice. Dreptul de
denunțare unilaterală a contractului nu se aplică contractelor de asigurare de călătorie și pentru
bagaje sau altor contracte de asigurare cu o durată de cel mult o lună calendaristică.

Termenul de denunțare începe să curgă:

a) din ziua încheierii contractului la distanță, cu excepția contractelor de asigurare de viață

pentru care acesta va începe să curgă de la data când clientul este informat că s-a încheiat
contractul la distanță;

b) din ziua în care clientul, la cererea sa, a primit informațiile, condițiile și prevederile

contractuale, dacă această dată este ulterioară datei la care se face referire la lit. a).
Locul încheierii contractului de asigurare diferă în funcție de modul încheierii: între
prezenţi sau prin mijloace de comunicare la distanță.
Atunci când contractul se încheie între prezenţi, locul încheierii este acela în care se
găsesc părţile, respectiv distribuitorul de asigurări și clientul.
Potrivit dispozițiilor legale, un astfel de loc poate fi:

a) sediul principal sau secundar al distribuitorului de asigurări principal sau secundar;

b) sediul principal sau secundar al clientului sau potențialului client persoană juridică;
c) domiciliul sau, după caz, reședința clientului sau potențialului client persoană fizică sau altă
locație agreată cu acesta.

În cazul în care contractul se încheie la distanță, inclusiv prin mijloace electronice, locul
încheierii acestuia va fi locul unde își are sediul ofertantul contractului, așadar sediul
distribuitorului de asigurări la momentul când se primește acceptarea ofertei din partea
clientului.
Locul încheierii contractului de asigurare diferă în funcție de modul încheierii: între
prezenţi sau prin mijloace de comunicare la distanță.

Atunci când contractul se încheie între prezenţi, locul încheierii este acela în care se

găsesc părţile, respectiv distribuitorul de asigurări și clientul.

Locul încheierii contractului poate fi în România sau într-un stat membru al

UE, ori într-un alt stat în care clientul își are reședința/domiciliul, în cazul comercializării
produselor de asigurări în baza libertății de prestare a serviciilor. Locul nu determină, în mod
automat, legea aplicabilă contractului de asigurare.

Prin urmare, locul încheierii contractului poate să determine legea aplicabilă contractului
de asigurare, dacă în contract nu se prevede altfel sau dacă nu intervin alți factori, cum ar fi:
locul producerii riscului, calitatea de distribuitor emitent al produsului de asigurare, categoria
din care face parte distribuitorul de asigurare cu care se încheie contractul.

Distribuitorii de asigurări au obligația informării potențialilor clienți asupra legii aplicabile

contractului de asigurare și, după caz, eventuala, posibilitate de a opta pentru legea aplicabilă.
Pentru astfel de situații, legea aplicabilă este cea prevăzută în contractul de asigurare, părțile
având posibilitatea să aleagă dintre: legea clientului, legea asigurătorului, legea locului încheierii
contractului, legea locului producerii riscurilor asigurate, legea statului unde este situat riscul
sau o altă lege.
De regulă, locul (statul) încheierii contractului și statul în care este situat
riscul reprezintă factorii cei mai relevanți care determină sau în baza cărora se stabilește
legea aplicabilă, cu observația că există diferențe de tratament legislativ în situația în care
intervin aspecte extra comunitare în legătură cu contractul (de exemplu, încheierea unei
asigurări de bunuri de către un asigurător român pentru un activ al unei persoane juridice
române situat în Ucraina).

Statul în care este situat riscul este acel stat în care: (i) este situată proprietatea cum
ar fi bunuri imobile – construcții, terenuri; (ii) este înregistrat sau înmatriculat
un vehicul; (iii) este încheiat contractul de asigurare de călătorii în străinătate pe o perioadă
de maxim 4 luni; (iv) se află reședința obișnuită a clientului persoană fizică sau sediul
principal ori secundar al clientului persoană juridică.
Un contract de asigurare încheiat direct de o societate de asigurări sau prin
mijlocirea unui distribuitor de asigurări produce direct efecte între societatea de
asigurări și client.

Mai mult, prin dispozițiile normative speciale privind distribuția de asigurări se

oferă o garanție suplimentară clienților că drepturile lor, izvorâte din contractul
de asigurare, sunt protejate. În acest sens, societățile de asigurări și intermediarii principali
sunt răspunzători pentru toate acțiunile sau omisiunile angajaților proprii și ale intermediarilor
secundari în desfășurarea activității de distribuție, inclusiv în încheierea contractului
de asigurare.

Odată încheiat contractul și respectate obligațiile de către contractantul asigurării

și/sau asigurat, societatea de asigurări este obligată să plătească despăgubirea sau indemnizația,
în cazul producerii evenimentului asigurat, în limitele clauzelor, fără a fi îndreptățită să refuze
plata despăgubirilor, invocând anumite acțiuni sau omisiuni săvârșite de intermediari cu prilejul
încheierii contractului de asigurare.

Clienții care beneficiază de produsele de asigurare sunt protejați și în cazul plății primelor

de asigurare prin intermediar, respectiv încasării despăgubirilor/sumelor asigurate de la
asigurător prin mijlocirea intermediarului.

Astfel, în cazul în care:

 intermediarul colectează prime de asigurare de la clienți,  acestea  se consideră
transferate societății de asigurare atunci când clientul a  efectuat plata către intermediar;
 despăgubirile sau sumele asigurate se plătesc de către societatea
de asigurare prin intermediar, aceste despăgubiri/sume asigurate se consideră ca
 fiind transferate clienților numai în momentul încasării efective de către aceștia a
sumelor sau despăgubirilor respective.
În practică, sunt cazuri în care compania de brokeraj sau agentul de asigurare nu depun la
asigurător sumele încasate cu titlu de prime de asigurare, polițele de asigurare sau alte
documente și se produc riscurile acoperite prin contractele încheiate. În astfel de
împrejurări, asigurătorul este obligat să plătească indemnizația asiguratului sau, după caz,
despăgubirea terțului păgubit, deoarece asiguratul sau terțul nu au nici o culpă pentru
situațiile arătate.
Etica profesională este manifestarea corectă a unor comportamente și se referă la
corectitudinea cu care un profesionist se manifestă față de terțe persoane cu care intră în
contact în relația sa profesională.

Etica profesională se aplică atât distribuitorilor de asigurări, indiferent dacă sunt angajați sau
antreprenori independenți, cât și managerilor care trebuie să aplice cele mai înalte standarde de
conduită în întreaga lor activitate. Toți trebuie să își asume respectarea și apărarea eticii
profesionale și să acționeze cu onestitate și integritate în relațiile cu clienții, partenerii de afaceri
și între ei.
Norma A.S.F. nr. 19/2018, la Capitolul 4 intitulat “Elemente privind conduita
distribuitorilor”, conține:

 prevederi cu caracter general privind conduita distribuitorilor în relația cu

clienții, inclusiv în contextul creșterii gradului de interes și conștientizare asupra
riscului de conduită în sectorul asigurărilor la nivel european; 
 cerințe privind respectarea regulilor de conduită la nivelul următoarelor
module: guvernanță, și puncte de control, procesul de supraveghere și guvernanță a
produselor, cultura organizațională și personal, managementului riscului operațional
din perspectiva afectării drepturilor clienților;
 cerințe privind stabilirea și monitorizarea unor indicatori-cheie
de risc de conduită;
 prezentarea noilor instrumente de monitorizare a conduitei de către A.S.F.,
utilizate și în cadrul statelor membre: supraveghere tematică, metoda clientului
misterios, avertizorii de conduită.

Societățile de asigurare trebuie să instituie și să aplice politici și/sau proceduri

interne privind conduita adecvată a societății în relația cu clienții, direct sau prin intermediari,
astfel încât aceasta să fie analizată și monitorizată din perspectiva următoarelor module:

 guvernanță, procese și punctele de control;

 supravegherea și guvernanța produselor de asigurare;
  personalul și cultura organizațională;
 managementul riscului operațional din perspectiva afectării drepturilor clienților.
Pornind de la prevederile Normei A.S.F. nr. 19/2018 referitoare la conduita
distribuitorilor, asigurătorii și intermediarii principali de asigurări au obligaţia să își revizuiască
Codurile de conduită existente sau să elaboreze astfel de Coduri de conduită în care să
includă cele mai bune practici la care să se raporteze reprezentanții de vânzări și managerii.

În aceste Coduri de conduită trebuie să se regăsească standarde privind:

1. Integritatea
2. Expertiza și profesionalismul
3. Respectarea confidențialității
4. Transparența
5. Concurența loială
6. Asistența post vânzare
Integritatea este un element definitoriu al eticii profesionale și presupune a fi informat și a
acționa permanent în litera și spiritul legii. Exemple de practici interzise, din punct de vedere
al integrității:
 Churning (vânzare excesivă) – este o practică neetică, ce implică vânzarea excesivă a
unor polițe care nu sunt necesare și nici dorite de clienți în scopul generării de
comisioane.
 Twisting (denaturare) – este o practică neetică ce apare atunci când un reprezentant
face o prezentare greșită a unei polițe existente pentru a convinge un client să-și
înlocuiască acoperirea actuală.
 Oferirea de beneficii (profit sharing sau commission sharing) – deși este o
practică specifică şi permisă pentru asigurările facultative, este strict interzisă în cazul
asigurării de răspundere civilă obligatorie (RCA);
 Deturnarea fondurilor clienților – este o practică interzisă prin care sunt însușiți
de către reprezentant sau de către societate banii primiți de la client pentru derularea
contractului de asigurare și folosiți fraudulos într-un alt scop; pentru controlul și
evitarea unor astfel de comportamente ilegale, societatea trebuie să implementeze un
sistem de control intern solid.
Perfecționarea continuă a cunoștințelor este necesară pentru oferirea unor servicii de calitate
clienților. Norma A.S.F. nr. 20/2018 privind pregătirea profesională a persoanelor implicate în
activitatea de distribuţie conține prevederi privind formarea profesională la standarde de
calitate a distribuitorilor în vederea asigurării unei protecții sporite a clienților de produse de
asigurare. Reprezentanții asigurătorilor, cei ai intermediarilor principali, precum şi
intermediarii secundari trebuie să participe la cursurile de calificare profesională și de pregătire
profesională continuă pentru menținerea și îmbunătățirea cunoștințelor, competențelor și
aptitudinilor lor. Reprezentanții asigurătorilor, cei ai intermediarilor principali precum şi
intermediarii secundari trebuie să evite eventuale conflicte de interese. Un conflict de interese
apare atunci când profesionalismul este perturbat într-un mod care împiedică exercitarea unei
judecăți profesionale obiective.

De exemplu, distribuitorul își pune interesele personale deasupra intereselor clienților și are
interesele de câștig personal contrare intereselor clientului.

Reprezentanții trebuie să fie cinstiți și onești în îndrumarea clientului informându-l clar despre
conflictele de interese existente sau potențialele conflicte de interese; clienții trebuie să fie
informați de conflictele de interese existente sau de potențialele conflicte de interese asociate cu
o tranzacție sau cu o recomandare.

Acțiunile penale sau reclamațiile aduse împotriva unui Reprezentant trebuie raportate
asigurătorului.

Nedivulgarea datelor personale ale clienților, angajaților și altor persoane, cu

excepția persoanelor care trebuie să cunoască aceste informații din cadrul societății și luarea
de măsuri rezonabile pentru a împiedica pierderea sau furtul datelor personale, sunt condiții
esențiale în etica profesională, care protejează clienții împotriva manipulării, erorilor și
furtului datelor și evită dezvăluirea nedorită a datelor acestora. Din punct de vedere al cadrului
legal protecția datelor este, în acest moment, reglementată prin Regulamentul Uniunii
Europene nr. 679 din 27 aprilie 2016 cunoscut sub denumirea GDPR. Mai multe
informații cu privire la protecția datelor pot fi găsite în următorul subcapitol.
Se referă la un dialog deschis și constructiv, cu toate părțile interesate, dialog
bazat pe respect și profesionalism.

În relațiile cu clienții, distribuitorii trebuie să manifeste un comportament corect, onest și

profesionist, astfel încât să corespundă cel mai bine intereselor clienților și potențialilor clienți și
să nu recurgă la practici înșelătoare sau amăgitoare, cum ar fi declarații false sau afirmații
înșelătoare. Distribuitorul trebuie să prezinte produsul clar și în întregime. Aceasta
presupune explicarea tuturor beneficiilor, excepțiilor și limitărilor aferente produsului.
Distribuitorii nu trebuie să facă afirmații depreciative, false sau înșelătoare la
adresa competitorilor. De asemenea, nu trebuie să facă nici comparații neloiale sau
incomplete cu alți asigurători, cu polițele, beneficiile, agențiile, serviciile, metodele de marketing
ale acestora sau să compare polițe distincte.
Aceasta presupune furnizarea de servicii de calitate pe tot parcursul relației cu clientul și asigură
faptul că interesele, drepturile și nevoile acestora sunt luate în considerare de către societăți pe
tot parcursul ciclului de viață al produsului până la finalizarea relațiilor contractuale. Clienții
pot reclama conduita nepotrivită a distribuitorilor prin depunerea unei petiții atât la
sediul asiguratorului sau al companiei de brokeraj (inclusiv reprezentanţele teritoriale ale
acestora), cât și la A.S.F.
Frauda în asigurări este definită ca acțiunea sau omisiunea, intenționată, pentru a obține
avantaje în mod necinstit sau ilegal de către partea care comite fraudă sau de către alte părți
implicate.19

Principalele tipuri de fraudă întâlnite în societățile de asigurări se pot clasifica astfel:

Frauda interna
- fraudarea asigurătorului de către un mem-bru din conducere, manager sau
angajat, indiferent dacă acesta este angajat per-manent sau temporar de unul
singur sau în colaborare cu alte persoane din interiorul sau din afara companiei
de asigurări.

Exemple fraudă internă:
 furtul sau utilizarea incorectă a datelor pentru frauda pe identitate și asumarea de
identități false;
 admiterea de prețuri speciale sau privilegii pentru anumiți clienți, sau acordarea de
contracte (direct, fără licitație) unor furnizori favoriți, pentru foloase necuvenite;
 falsificarea semnăturilor.

Măsurile de prevenire sunt esențiale pentru ținerea sub control a riscului de fraudă
internă. Asigurătorii trebuie să identifice atât procesele din organizație care sunt vulne-rabile la
fraudă internă cât și riscurile de fraudă internă individuală.

Asigurătorii trebuie să încurajeze managerii și alte categorii de angajați să raporteze în timp util

neregulile pe care le observă. Astfel, poate crește probabilitatea de a depista/descoperi
fraudatorii, asigurând un mecanism de raportare în condiții de confidențialitate
(whistleblowing/hotline). Un astfel de mecanism de raportare în condiții de confidențialitate
demonstrează angaja-ților că respectiva companie nu tolerează frauda.
Exemple de fraudă:

Asiguratul poate să ascundă informații în mod deliberat sau  să ofere informații incorecte
despre trecutul lui sau alte informații, cum ar fi de exemplu, refuzul altui asigurător de a
acoperi riscul respectiv sau istoricul daunelor. Acesta e un risc important pentru societatea de
asigurări, care poate nu ar fi oferit acoperire pentru riscul respectiv sau l-ar fi acoperit în alte
condiții (prima de asigurare mai mare sau rezerva de primă mai mare), dacă ar fi cunoscut
aceste informații.
Frauda asiguratului sau frauda pe daune
- fraudarea asigurătorului când se achizițio-nează și/sau se încheie o poliță
de asigurare de către o persoană sau prin colaborarea mai multor persoane,
pentru a obține acope-rirea necuvenită a riscurilor sau încasarea unor
despăgubiri necuvenite.

Frauda în zona de daune ar putea lua oricare din următoarele forme:

 raportarea și despăgubirea pentru daune sau pierderi fictive;
 exagerarea nivelului daunelor sau pierderilor acoperite prin polița de asigurare;
 denaturarea faptelor pentru a crea aparența că incidentul respectiv e acoperit prin polița
de asigurare;
 prezentarea incorectă a părții vătămate de către un impostor;
 înscenarea producerii incidentelor cauzatoare de daune sau pierderi acoperite prin polița
de asigurare.
Frauda distribuitorilor de asigurari
- fraudarea asigurătorului sau asiguraților de către distribuitorii de asigurări.

Exemple de fraudă în zona intermediarilor în asigurări:

 persoanei asigurate i se cere să facă plățile prin intermediar deși aceasta nu este o
practică obișnuită;
 existența unor evoluții sau rezultate neașteptate/neprevăzute, precum rata mare a
daunei, creșterea excepțională sau fără cauze aparente a vânzărilor, nivel ridicat de
anulări sau renunțări premature (la contracte), număr mare de daune nelichidate;
 intermediarul insistă pentru folosirea anumitor inspectori de evaluare a daunelor și/sau
furnizori de servicii pentru reparații auto.
În scopul asigurării unui management prudent și corect al tuturor entităților care activează pe
piața de asigurări, A.S.F. a emis mai multe prevederi care reglementează calitățile care trebuie
îndeplinite pentru activarea pe această piață reglementată.
Astfel, Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019 privind evaluarea și aprobarea membrilor structurii
de conducere și a persoanelor care dețin funcții-cheie în cadrul entităților reglementate de
A.S.F., conține elementele privind evaluarea și aprobarea membrilor structurii de conducere și a
persoanelor care dețin funcții-cheie în cadrul entităților reglementate de A.S.F. (asigurători).
Prin Norma A.S.F. nr. 19/2018 sunt enumerate condițiile care trebuie îndeplinite de
persoanele care conduc activitatea intermediarilor în asigurări.

Principalii termeni utilizați de către A.S.F. sunt:

 adecvare - totalitatea calităților și atributelor pe baza cărora o persoană este
considerată a avea o bună reputație și care are, în mod individual și, după caz, în mod
colectiv, împreună cu alte persoane, cunoștințe, competențe și experiență pentru
îndeplinirea atribuțiilor specifice funcției; adecvarea acoperă, de asemenea, onestitatea,
integritatea și gândirea independentă a fiecărei persoane și capacitatea acesteia de a
aloca timp suficient pentru a-și îndeplini atribuțiile;
 competență și experiență profesională – ansamblu de cunoștințe, teoretice și
practice, precum și abilități dobândite de o persoană în cadrul activității sale;
 probitate morală - bună reputație și integritate morală.
 persoană care deține funcții-cheie - o persoană ale cărei atribuții au o influență
semnificativă asupra realizării obiectivelor strategice ale entității reglementate, care nu
face parte din structura de conducere, îndeplinind în cadrul entității reglementate,
conform legislației specifice sectorului de supraveghere financiară, după
caz, atribuțiile de:
1.  evaluare și administrare a riscurilor (managementul riscurilor);
2.  conformitate;
3.  audit intern;

4.  actuar.
Pentru evaluarea cunoștințelor, competenței și experienței profesionale
corespunzătoare poziției vizate se iau în considerare:
 cunoștințele teoretice obținute pe baza studiilor și formării profesionale. În acest sens
persoanele evaluate trebuie să fie absolvente, cu examen de licență sau diplomă, ale unei
instituții de învățământ superior în domeniile economic, juridic, administrație publică,
tehnologia informației, metode cantitative, fără ca enumerarea să fie exhaustivă sau
studii de master/postuniversitare relevante în aceste domenii;
 vechimea, competențe și experiență practică și profesională relevantă acumulată din
ocupațiile anterioare relevante;
 sfera competențelor, a responsabilităților, a riscurilor aferente și, după caz, a capacității
de a lua decizii în funcțiile anterior deținute și în funcția vizată;
  alte aspecte relevante.
Atunci când se evaluează experiența practică și profesională obținută din pozițiile
deținute anterior, se acordă atenție deosebită următoarelor aspecte:
 natura funcției de conducere deținute și nivelul său ierarhic;
 durata deținerii funcției;
 natura și complexitatea activității incluzând informații referitoare la structura
organizatorică a entității în cadrul căreia a activat anterior;
 sfera competențelor, competențele decizionale și responsabilitățile persoanei;
 cunoștințele tehnice dobândite în funcțiile anterioare;
 numărul de persoane aflate în subordinea sa.
La nivelul fiecărei entități trebuie să fie dezvoltate politici și proceduri corespunzătoare pentru
evaluarea adecvării inițiale și continue a persoanelor evaluate.
Reputația și integritatea persoanei evaluate sunt puse la îndoială în situația în care
există informații, fără a se limita la acestea, cu privire la existența uneia din următoarele situații:

- condamnare sau urmărire penală în cazuri care implică:

 infracțiuni legate de legislația bancară și financiară, inclusiv infracțiuni vizate de
legislația privind spălarea banilor și finanțarea terorismului sau infracțiuni în legătură cu
fapte de corupție;
 infracțiuni săvârșite contra patrimoniului sau alte infracțiuni specifice
domeniului economic/financiar;
 infracțiuni vizate de legislația fiscală;
 alte infracțiuni vizate de legislația privind societățile comerciale, falimentul, insolvența și
protecția consumatorului.
- investigații sau investigații administrative relevante anterioare sau în
desfășurare, acțiuni de implementare a legii sau impunerea sancțiunilor administrative pentru
neconformitate cu prevederile aplicabile activităților reglementate de legislația financiară
și bancară;
- investigații relevante anterioare sau în desfășurare, acțiuni de punere în aplicare a
legii din partea altor organisme profesionale sau de reglementare;
- comportamentul personal sau profesional care atrage îndoiala
rezonabilă cu privire la capacitatea persoanei de a exercita atribuțiile specifice funcției pentru a
asigura administrarea corectă și prudentă a entității reglementate.
Evaluarea îndeplinirii cerinței de guvernanță se referă la:
- existența unui posibil conflict de interese;
- restricții și incompatibilități între funcția evaluată și pozițiile deținute în cadrul
aceleiași entități sau în cadrul altor entități, astfel cum sunt definite în legislația
specifică sectorială;
- capacitatea de desfășurare efectivă a activității și de alocare a timpului
corespunzător exercitării acesteia;
- componența în ansamblu a structurii de conducere, respectiv cunoștințele și
experiența colectivă necesară pentru buna funcționare a entității reglementate, după caz;
- capacitatea persoanei evaluate de a-și îndeplini în mod independent atribuțiile
care îi revin, precum și aspectele relevante care pot rezulta din analiza informațiilor
obținute, referitoare la:

1. activitățile desfășurate în funcțiile anterioare și actuale, exercitate în cadrul entității

reglementate sau în cadrul altor entități
2. relațiile personale, profesionale sau alte relații economice cu membrii structurii de conducere
din cadrul aceleiași entități reglementate, din societatea-mamă sau din cadrul altor entități ale
grupului de care aparține entitatea reglementată;
3. relațiile personale, profesionale sau alte relații economice cu acționarii care dețin controlul
asupra entității reglementate, a societății-mamă sau a altor entități din cadrul grupului.
În conformitate cu Norma A.S.F. nr. 19/2018, în cazul companiilor de brokeraj, persoanele
propuse pentru funcțiile de conducători executivi îndeplinesc și mențin
următoarele condiții:

(i) au studii superioare și experiență profesională de minimum 5 ani sau 2 ani, după caz, în
funcții de conducere în domeniul care derivă din activitatea desfășurată în entități reglementate
de A.S.F., în instituții de credit și în instituții financiare nebancare, cu exceptarea funcțiilor-
suport;
(ii) dețin competentă profesională, reputație și probitate morală; în situația în care acestea au
fost sancționate cu retragerea autorizației de către A.S.F., BNR sau autorități similare din
străinătate, responsabile de supravegherea în domeniul financiar, informațiile referitoare la
aceste sancțiuni sunt avute în vedere de A.S.F. o perioadă de 5 ani de la data aplicării acestora;
(iii) nu dețin funcții în cadrul conducerii executive la o altă persoană juridică română sau
străină, în vederea evitării conflictului de interese:
(iv) nu dețin funcții de conducere în domeniul financiar, cu excepția activităților didactice, de
cercetare științifică și activităților în cadrul asociațiilor profesionale, în vederea evitării
conflictelor de interese;
(v) dețin dovada privind îndeplinirea cerințelor de pregătire profesională conform prevederilor
legale privind pregătirea profesională pentru persoana/persoanele din conducerea executivă.
 
Pentru dobândirea calității de agent, persoană juridică, persoana care
deține funcția de conducător executiv sau, după caz, persoanele care conduc
entitatea îndeplinesc următoarele condiții:

a) experiență de cel puțin un an în domeniul asigurărilor- reasigurărilor;

b) probitate morală.
În domeniul protecției consumatorilor, Autoritatea Națională pentru Protecția
Consumatorilor (ANPC) este autoritatea responsabilă de monitorizarea pieței din România
creând totodată și cadrul de reglementare prin care drepturile consumatorului sunt respectate.

Principalele prevederi legale sunt:

1. Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată
2. Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între
profesioniști și consumatori, republicată
3. Ordonanţa de urgenţă nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru
consumatori (aplicabilă asigurărilor ataşate creditelor pentru consumatori)
Conform aspectelor menționate în cele două prevederi legale aplicabile, consumatorii au
dreptul de a fi informați complet, corect și precis, asupra caracteristicilor
esențiale ale produselor și serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu
acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor, precum și de a fi educați în calitatea lor
de consumatori.

Drepturile fundamentale ale consumatorului:

dreptul de a fi informat – obligația de a asigura cadrul legal necesar transparenței, de a avea

acces la informații de interes pentru adoptarea unei decizii raționale etc. Libertatea de decizie
este un drept fundamental care este influențat direct de calitatea informațiilor primite (de unde,
nevoia de evitare a consecințelor asimetriei de informații).

dreptul a-și cunoaște drepturile și obligațiile – obligația de a asigura o informare

dedicată consumatorilor și de a desfășura campanii de informare clare și formulate într-un
limbaj apropiat acestora (simplu și concis), în medii accesibile ușor, respectiv campanii de
educare a consumatorilor. Este important ca prețul să fie ferm și afișat corect, anterior intrării
într-o relație contractuală. În același timp, este dreptul consumatorului de a fi exonerat de la
plata serviciilor nesolicitate și neașteptate, precum și de a primi despăgubiri pentru daunele
provocate de serviciile neconforme față de contract.

dreptul de a negocia și a plăti un preț corect și de a putea compara prețurile între

ele – obligația de a asigura în permanență un control al prețurilor și al evoluției acestora, astfel
încât să nu fie permise situații de monopol sau cazuri de abuz, fraudă, lipsă de transparență,
practici incorecte sau neautorizate, publicitate înșelătoare etc.

dreptul de a primi asistență – obligația de a asigura asistență consumatorilor printr-un

sistem accesibil acestora și lipsit de costuri.

dreptul de a avea acces la petiționare și la un sistem de soluționare a disputelor –

obligația de a interveni și de a restabili situații de legalitate sau normalitate.

Alături de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor care reglementează

cadrul general al pieței din România din perspectiva consumatorilor, A.S.F. are, în statutul său,
atribuții cu privire la protejarea drepturilor clienților de produse de asigurare în calitatea lor de
consumatori de servicii de asigurare. 
Astfel, în Regulamentul A.S.F. nr. 16/2018, sunt menţionate următoarele obiective:

1. respectarea drepturilor clienților de produse de asigurare și asigurarea unui

tratament corect al acestora, prin monitorizarea, supravegherea continuă și controlul
activității de distribuție de asigurări și/sau de reasigurări;
2. asigurarea unui tratament corect și protejarea drepturilor clienților de produse
de asigurare, prin supravegherea și controlul respectării regulilor de conduită, a prevenirii
conflictelor de interese, respectarea cerințelor privind cunoștințele și abilitățile în domeniu, a
comunicării și transparenței în relația cu clienții de produse de asigurare și aplicarea celor mai
bune practici în activitatea de distribuție și în furnizarea serviciilor de consultanță de către
societățile de asigurare și/sau reasigurare, intermediarii principali și intermediarii secundari,
inclusiv de către distribuitorii care desfășoară activitatea de asigurare-reasigurare pe baza
dreptului de stabilire și a libertății de a presta servicii, așa cum rezultă din legislația în domeniul
distribuției în asigurări;
3. gestionarea corectă a riscurilor operaționale de către distribuitorii de asigurări
și/sau reasigurări, din perspectiva afectării drepturilor clienților de produse de asigurare, la
nivel de procese, sisteme, personal și interacțiunea cu mediul extern.
Din punct de vedere al cadrului legal, protecția datelor este, în acest moment, sub
umbrela Regulamentului general privind protecția datelor – GDPR.
 În cazul ofertării și apoi în emiterea poliței de asigurare trebuie să se țină cont
că, din perspectiva GDPR, prelucrarea datelor cu caracter personal este legală atunci
când este:
 necesară pentru încheierea unui contract,
 necesară pentru executarea de activități precontractuale (ex. Ofertare, analize pentru
ofertare);
 bazată pe consimțământul dat de persoana ale cărei date personale sunt prelucrate în
unul sau mai multe scopuri specifice;
 necesară pentru a se respecta o obligație legală aplicabilă companiei;
 necesară pentru a proteja interesele vitale ale persoanei vizate sau ale altei persoane
fizice;
 necesară în scopul unui interes legitim urmărit de companie, cu excepția cazului în care
prevalează interesele sau drepturile și libertățile   fundamentale    ale persoanei vizate,
care necesită protejarea datelor cu caracter personal.
Prin prelucrare se înțelege orice operațiune efectuată asupra datelor cu caracter
personal, fie manual, fie prin mijloace automate, cum ar fi (fără a se limita la):
 colectare;
 înregistrare;
 organizare;
 structurare;
 stocare;
 adaptare sau modificare;
 consultare;
 utilizare;
 divulgare prin transmitere.
În conformitate cu GDPR, persoanele vizate trebuie să fie informate din momentul
colectării datelor personale, de către operatorul de date cu privire la :
a) identitatea și datele de contact ale operatorului și, după caz, ale reprezentantului
acestuia;
b) datele de contact ale responsabilului cu protecția datelor, după caz;
c) scopurile în care sunt prelucrate datele cu caracter personal, precum și temeiul juridic
al prelucrării;
 d) interesele legitime urmărite de operator sau de o parte terță;
e) destinatarii sau categoriile de destinatari ai datelor cu caracter personal;
f) dacă este cazul, intenția operatorului de a transfera date cu caracter personal către o
țară terță sau o organizație internațională.
 
În plus, operatorii trebuie să informeze persoanele fizice (ale căror date sunt prelucrate)
cu privire la
- perioada pentru care vor fi stocate datele cu caracter personal sau, dacă acest
lucru nu este posibil, criteriile utilizate pentru a stabili această perioadă;
- scopurile prelucrării si temeiul juridic al prelucrării
- existența drepturilor persoanei vizate:
 Dreptul de acces
 Dreptul de a obține confirmarea cu privire la faptul că datele cu caracter personal sunt
sau nu prelucrate și comunicate într-o formă inteligibilă;
 Dreptul de rectificare sau de actualizare
 Dreptul de ştergere ("dreptul de a fi uitat") în cazul în care persoana vizată se opune
procesului decizional automatizat și nu există altă bază legală pentru prelucrare sau
persoana vizată se opune prelucrării în scopuri de marketing direct;
 Dreptul de restricționare
 Dreptul la portabilitate
 Dreptul de modificare sau retragere a consimțământului. Acest drept se aplică numai
dacă a fost colectat anterior un consimțământ de la respectiva persoană.
 Dreptul la opoziție – persoana vizată poate să se opună prelucrării datelor cu caracter
personal care o privesc
 Dreptul de a primi comunicări cu privire la orice rectificare sau ștergere sau
restricționare a prelucrării
 Dreptul de a fi notificat în caz de încălcare a securității datelor
 Dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naționala de Supraveghere a Prelucrării
Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP).
GDPR oferă o protecție specifică prelucrării datelor cu caracter personal
aparţinând copiilor (minorilor), fiind în principiu necesar ca tutorele legal/părintele să își
dea acordul pentru prelucrarea datelor.
La nivelul Uniunii Europene se aplică prevederile Directivei (UE) 2015/849 din 20 mai
2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării
terorismului, numită Directiva a IV-a privind spălarea banilor. Aceasta a fost publicată în
anul 2015 și a intrat în vigoare la 26 iunie 2017.
 Scopul acestei directive a fost acela de a elimina orice ambiguități din legislația
anterioară și de a îmbunătăți coerența prevenirii spălării banilor și combaterii finanțării
terorismului (CTF), în toate statele membre ale UE și, pentru prima oară, a introdus noțiuni noi
în domeniul spălării banilor și anume, o abordare bazată pe risc, o monitorizare permanentă a
activităților, identificarea beneficiarilor reali, analiza clienților, o definire mai clară a
persoanelor expuse politic (PEP).

La 19 aprilie 2018, Parlamentul European a adoptat propunerea Comisiei Europene

privind o nouă Directivă privind combaterea spălării banilor. Astfel, Directiva (UE)
2018/843 din 30 mai 2018 (Directiva a V-a privind spălarea banilor) propune modificări
ale Directivei (UE) 2015/849 precum și ale Directivelor 2009/138/CE, cu intrare în
vigoare la 10 ianuarie 2020.

La nivelul României, definirea spălării banilor, precum şi alte modificări incidente, se fac
în Legea 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru
instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism (republicată).

Infracţiunile care nu pot sta la baza sursei fondurilor, în cazul unei suspiciuni
de spălarea banilor:
 Participarea într-un grup de crimă organizată;
 Terorism, inclusiv finanțarea activităților teroriste;
 Traficul de ființe umane;
 Exploatarea sexuală, inclusiv a copiilor;
 Traficul ilegal de stupefiante și de substanțe psihotrope;
 Traficul ilegal de armament;
 Traficul ilegal de bunuri furate și de alt fel;
 Corupția, inclusiv orice infracțiune prevăzută în Convenția privind lupta împotriva
corupției care implică funcționari ai Comunităților Europene sau funcționari ai statelor
membre ale Uniunii Europene;
 Frauda;
 Falsificarea de monedă;
 Contrafacerea și pirateria produselor;
 Infracțiuni împotriva mediului;
 Omorul și vătămarea corporală gravă;
  Răpirea, lipsirea de libertate în mod ilegal și luarea de ostatici;
 Furtul sau jaful;
 Contrabanda;
 Infracțiunile fiscale legate de taxele directe și indirecte, astfel cum sunt stabilite în
dreptul intern;
 Extorcarea de fonduri;
 Infracțiunile de fals;
 Pirateria;
 Utilizarea abuzivă a informațiilor privilegiate, manipularea pieței;
 Criminalitatea informatică.
Autoritățile pot pedepsi persoane fizice sau reprezentanții unei persoanei juridice de
infracțiunile de spălarea banilor, în cazul în care:
(a) are loc o transformare sau un transfer de bunuri, cunoscând că bunurile
respective provin dintr-o activitate infracțională, în scopul ascunderii sau disimulării originii
ilicite a bunurilor sau al sprijinirii oricărei persoane implicate în comiterea unei astfel de
activități în a se sustrage consecințelor legale ale acțiunii persoanei respectiv
(b) are loc o ascundere sau disimulare a adevăratei naturi, origini, situări,
înstrăinări, circulații a bunurilor sau a adevăratelor drepturi asupra bunurilor ori a
adevăratului proprietar al acestora, cunoscând că bunurile provin dintr-o activitate
infracțională;
(c) are loc o dobândire, posesie sau utilizare de bunuri, cunoscând,
la data primirii lor, că acestea provin dintr-o activitate infracțională.
Etapele spalarii banilor:
Scopul persoanelor implicate în infracțiunea de spălarea banilor este de a introduce în
circuitul economic resurse financiare obținute din activitățile ilicite. Acest lucru se poate realiza
în mai multe etape:
1.  Plasarea

Reprezintă prima etapă în cadrul spălării banilor. 

Finanțele provenite direct din sursele ilicite sunt introduse într-o activitate economică
legală. Scopul este de a da o utilitate și o aparență legalitate activităților.
De exemplu, la achiziționarea unei polițe de asigurare, plata primei aferente este
efectuată din banii obținuți din activitățile ilegale.
2. Stratificarea
 Reprezintă etapa în care sursele financiare sunt mutate dintr-o activitate în
alta sau dintr-un cont în altul cu scopul de a
ascunde originea originală a fondurilor și de a da o aparență legală surselor
financiare și fondurilor. 
De exemplu, în cazul polițelor de asigurare pot apărea dosare de daună privind polițele
care au fost plătite inițial cu bani proveniți din activități ilicite astfel încât să fie determinat un
flux de bani din partea societăților de asigurare (bani care au fost investiți pe piața financiară și
al căror traseu poate fi urmărit în mod transparent) către persoanele suspecte de spălarea
banilor.
3. Integrarea

În această etapă fondurile reintră în circuitul economic legal. 

Banii pot fi investiți pe piața financiară sau prin achiziții  de bunuri de lux sau chiar
investiți în afaceri cu scopul de a genera avantaje financiare ulterioare. 
În acest fel banii reintrați în circuitul economic apar ca fiind bani curați, obținuți din
activități comerciale.
Conform Legii nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea
terorismului, terorismul reprezintă ansamblul de acțiuni și/sau amenințări care prezintă
pericol public și afectează securitatea națională, având următoarele caracteristici:

a) sunt săvârșite premeditat de entități teroriste, motivate de concepții și

atitudini extremiste, ostile față de alte entități, împotriva cărora acționează prin modalități
violente și/sau distructive;

b) au ca scop realizarea unor obiective specifice, de natură politică;

c) vizează factori umani și/sau factori materiali din cadrul autorităților și

instituțiilor publice, populației civile sau al oricărui alt segment aparținând acestora;

d) produc stări cu un puternic impact psihologic asupra populației, menit să

atragă atenția asupra scopurilor urmărite.
Fiecare entitate trebuie să depună eforturi în prevenirea și combaterea terorismului și în
acest sens să depună eforturi în identificarea și minimizarea riscurilor de terorism, precum și în
respectarea reglementărilor internaționale și a legislației interne referitoare la drepturile
omului. A.S.F. a emis legislație aplicabilă sectorului asigurărilor astfel încât prevederile
directivelor europene să fie transpuse într-un mod practic în activitatea de asigurare.
 Astfel conform Ordinului A.S.F. nr. 24/2008 persoanele și entitățile din piața de
asigurări au obligația de a desfășura activități și de a lua măsuri în vederea cunoașterii clientelei,
dezvoltarea unor mecanisme de identificare și măsurare a riscurilor de spălarea banilor și
combaterea terorismului precum și de monitorizarea și raportare (după caz) a acestor riscuri.

Entitățile din piața de asigurări au obligația:

 să elaboreze și să aplice politici, proceduri și mecanisme adecvate în materie de
cunoaștere a clientului,
 să elaboreze și să aplice politici, proceduri de raportare, de păstrare a evidențelor,
 să asigure activități de control intern, evaluare și gestionare a riscurilor de spălarea
banilor și combaterea terorismului, pentru a preveni și împiedica implicarea lor în
operațiuni suspecte de spălare de bani și finanțare a actelor de terorism, asigurând
instruirea corespunzătoare a personalului propriu și a celui cu mandat.
Conform Ordinului, este obligatorie identificarea persoanelor fizice care intenționează să
acționeze în numele clientului - persoană juridică, potrivit regulilor referitoare la identificarea
persoanelor fizice, precum și solicitarea și analiza documentelor în baza cărora persoanele sunt
mandatate să acționeze în numele persoanei juridice sau entității fără personalitate juridică
(împuternicire, procura etc).

Prin beneficiar real se înțelege orice persoană fizică ce deține sau controlează în cele

din urmă clientul și/sau persoana fizica în numele ori în interesul căreia se realizează, direct
sau indirect, o tranzacție ori o operațiune.

Este important să poată fi identificate circumstanțele care pot genera suspiciunea că se

încearcă sau are loc utilizarea produselor de asigurare pentru a “spăla” venituri provenite din
activități ilicite sau pentru a finanța activități teroriste. Se analizează semnale de
alarmă - acestea se găsesc în toate cele trei etape ale relației cu clientul: ofertare –
emiterea polițelor, administrarea poliței de asigurare și finalizarea asigurării poliței/ieșirea
din asigurare.
Conceptul de asigurare de viata:
În viață pot apărea evenimente, fericite sau nefericite, care pot afecta siguranța
financiară a unei persoane sau a unei familii întregi. Decesul este un eveniment care afectează
atât emoțional, cât și financiar o familie. În această situație, odată cu dispariția persoanei,
dispare și venitul acesteia, care susține financiar familia.

Asigurarea de viață este un instrument financiar prin care persoanele sunt protejate

față de un dezechilibru financiar în cazul unui deces, unei boli grave, unor costuri datorate
unui accident sau unei îmbolnăviri; în plus, asigurările de viață pot avea o componentă de
economisire/investiție, care se achită la supraviețuirea asiguratului până la finalul asigurării,
putând oferi beneficiile respective fie ca o plată finală, fie ca o serie de plăți sub formă de rentă
(anuități); asigurările de viață pot fi o combinație între oricare dintre aceste componente.
Asiguratul este persoana fizică care îndeplinește condițiile prevăzute de
normele legale și de clauzele contractuale ale asigurătorului (vârstă, stare de sănătate,
ocupație, etc.) și ale cărei viață și sănătate constituie obiectul contractului.
Contractantul asigurării de viață este persoana fizică sau juridică care
încheie contractul cu compania de asigurări și care se obligă să plătească primele
de asigurare. Contractantul poate fi același cu asiguratul sau poate fi diferit.

De exemplu, contractantul diferă de asigurat în cazul angajatorilor care

încheie asigurări de viață pentru angajații lor.
Beneficiarul asigurării este persoana fizică sau juridică căreia îi va fi plătită
indemnizația de asigurare în cazul producerii evenimentului asigurat. Beneficiarul
sau beneficiarii sunt aleși, de regulă, în momentul încheierii poliței, dar pot fi modificați oricând
pe durata contractului.
Obiectul asigurarii îl reprezintă viața, respectiv sănătatea asiguratului.
Interesul asigurabil reprezintă o condiție esențială în încheierea unui
contract de asigurare de viață. Un contractant are un interes asigurabil dacă
suferă o pierdere în cazul producerii evenimentului asigurat. Evenimente precum
decesul, boala, invaliditatea generatoare de incapacitate de muncă, pensia pot
duce la pierderea totală sau parțială a venitului persoanei, antrenând un
dezechilibru financiar pentru persoanele din întreținerea acesteia. 
La emiterea contractului de asigurare de viață se verifică interesul
asigurabil dintre contractant și asigurat, pe de-o parte, și
dintre beneficiar și asigurat, pe de altă parte.
Suma asigurata este suma stabilită de contractant în contractul de asigurare și
reprezintă limita maximă la care este obligată compania de asigurări în cazul
producerii evenimentelor asigurate. Reprezintă, de obicei, venitul anual al persoanei
asigurate pe 3-5 ani sau cât timp apreciază aceasta că i-ar lua familiei să se redreseze financiar în
cazul pierderii venitului cu care acesta contribuia la bugetul familiei.
Indemnizatia de asigurare este suma stabilită de contractant în contractul
de asigurare și reprezintă limita maximă la care este obligată compania de
asigurări în cazul producerii evenimentelor asigurate. 

Reprezintă, de obicei, venitul anual al persoanei asigurate pe 3-5 ani sau cât timp
apreciază aceasta că i-ar lua familiei să se redreseze financiar în cazul pierderii venitului cu care
acesta contribuia la bugetul familiei.

Excepțiile de la plata indemnizației de deces reprezintă situații speciale cum ar fi:

  decesul asiguratului este cauzat de război (declarat sau nu), invazie, acțiuni
ale altor state, ostilități militare sau operațiuni similare unui război,
terorism, război civil, răscoală, mișcare socială de proporțiile unei răscoale,
revoltă militară, insurecție, rebeliune, revoluție, lovitură de stat sau
instaurarea unei dictaturi militare, declararea legii marțiale sau a stării
de asediu;
 decesul asiguratului este cauzat direct sau indirect de fuziune sau fisiune
nucleară sau radioactivitate;
 decesul asiguratului este cauzat de un act intenționat al beneficiarului,
pentru care s-a pronunțat o sentință penală împotriva acestuia, rămasă
definitivă și irevocabilă. În acest caz, plata se va face către ceilalți beneficiari
desemnați sau către moștenitorii asiguratului, în conformitate cu legislația în vigoare
referitoare la succesiune;
 sinuciderea asiguratului în termen de doi ani de la încheierea contractului
de asigurare (precizăm că unele companii consideră această excepție
valabilă pe toată durata derulării contractului).
Valoarea de rascumparare este suma de bani pe care asigurătorul o plătește în
cazul în care un client solicită rezilierea unei asigurări cu componentă de
capitalizare înainte de maturitatea poliței.

Durata unei asigurări de viață este reprezentată de diferența dintre data emiterii

până la termenul agreat cu asiguratul (termen care respectă condițiile contractuale specifice
fiecărui asigurător). De exemplu, întâlnim contracte cu durate de 5, 10, 20 sau 30 ani, sau chiar
contracte valabile pe toată durata de viață a asiguratului.
Perioada de gratie este un interval de timp după scadență (30/60/90 zile), în
care, chiar dacă titularul nu a achitat prima datorată, polița de asigurare produce
efecte.
Persoanele au standarde de viață diferite, venituri diferite, proprietăți diferite, dar
majoritatea acestor persoane au în comun două nevoi principale:
 Conservarea patrimoniului
se referă la grija celor mai multe persoane de a se proteja împotriva unor riscuri care ar avea un
impact financiar deosebit asupra situației lor materiale.

De exemplu, impactul financiar al unei probleme serioase de sănătate poate duce la preocupări
ale oricărei persoane. Numeroase probleme de sănătate sunt vindecabile prin intermediul noilor
tehnologii medicale, însă această tehnologie modernă este costisitoare și nu este inclusă
întotdeauna în pachetul serviciilor medicale de bază oferite de sistemul public.

În lipsa unei asigurări care să acopere acest risc, cele mai multe persoane se văd nevoite să
renunțe la anumite bunuri pentru a putea face față financiar acestor evenimente neprevăzute. În
situația în care persoana are o asigurare care să acopere acest risc, singura sa preocupare va fi să
se însănătoșească. Patrimoniul său va rămâne neschimbat.

Alte îngrijorări legate de insuficiența resurselor financiare vizează vârsta pensionării (veniturile
se diminuează, pot apărea cheltuielile medicale suplimentare), asigurarea unui viitor promițător
copiilor (de exemplu, posibilitatea de urma o facultate sau de a începe o activitate
antreprenorială), îndeplinirea unor planuri care ar crește calitatea vieții (de exemplu,
achiziționarea unei locuințe, o vacanță deosebită etc).
 Dezvoltarea patrimoniului
se referă la multiplicarea resurselor financiare de care dispune o persoană (lichidități sau
proprietăți).

Există o diversitate de instrumente financiare care permit creșterea, în timp, a valorii totale a
deținerilor unei persoane prin plasamente realizate în depozite bancare, fonduri de investiții,
titluri de stat, obligațiuni, acțiuni, asigurări de viață cu componentă de capitalizare, fonduri
private de pensii, investiții imobiliare (terenuri, imobile), etc.
Exemplul de mai sus, cel al alegerii între a satisface nevoia de însănătoșire și aceea de
economisire, ilustrează cele două funcții ale asigurărilor de viață care permit acoperirea
amândurora.

Asigurările de viață îndeplinesc două funcții principale:

Functia de protectie financiara îi oferă asiguratului accesul la un fond financiar semnificativ care
îi permite să fie tratat, spitalizat, operat, fără a afecta echilibrul financiar al său și al familiei
(resursele/proprietățile sale rămân intacte). În cazul decesului asiguratului, beneficiarii au acces
la un fond financiar care le permite să înlocuiască venitul pierdut și să își păstreze nivelul de trai
cu care erau obișnuiți, pentru o anumită perioadă de timp.
Functia de acumulare de capital îi oferă asiguratului posibilitatea de a economisi sau de a investi
pentru a-și putea realiza planurile privind calitatea vieții la pensie, privind viitorul copiilor etc.
Mecanismul unei asigurări de viață
Asigurarea de viață este un contract între o companie de asigurări și un contractant.

Persoana ale cărei viață și sănătate fac obiectul contractului de asigurare se

numește asigurat. Contractantul plătește o sumă de bani, numită primă de asigurare către
compania de asigurări în schimbul promisiunii companiei că va plăti o sumă asigurată
către beneficiar dacă asiguratul moare în intervalul de timp în care polița este în vigoare, dacă
acesta ajunge la o anumită vârstă sau dacă se produce un alt eveniment prevăzut în contract.

Din punctul de vedere al asigurătorului, asigurarea de viață reprezintă o modalitate de

transfer al riscului financiar legat de pierderea vieții sau sănătății unei persoane asupra unui
grup de persoane, expus aceluiași risc. Transferul riscului se face de la individ la grup și fiecare
membru al grupului participă la constituirea fondului din care se vor plăti sumele asigurate
(indemnizațiile) printr-o cotă de participare care este  prima de asigurare.

Pe parcursul contractului pot apărea modificări la cererea persoanelor asigurate ca urmare a

modificărilor apărute în viața acestora și pot apărea evenimentele pentru care persoana
asigurată a încheiat contractul de asigurare.

În cazul modificării situației financiare sau ocupaționale, asiguratul poate resimți nevoia de a
crește sau de a reduce sumele asigurate, de a atașa sau de a renunța la clauze suplimentare etc.

În cazul producerii evenimentelor asigurate, după analizarea cererii de despăgubire primite,

asigurătorul emite o decizie de plată sau de neplată. Situațiile în care decizia
asigurătorului este de neplată pot fi: riscul era exclus, polița nu era în vigoare,
evenimentul a fost provocat intenționat de către asigurat sau beneficiar.

Un contract de asigurare de viață poate înceta ca urmare a producerii unuia

dintre evenimentele următoare:
Maturitatea politei : În cazul asigurărilor de viață cu componentă de capitalizare, suma
acumulată este plătită beneficiarului la finalul duratei de asigurare, dar există și posibilitatea
răscumpărării totale a poliței de către contractant.
În cazul polițelor cu componentă exclusivă de risc, la maturitate nu se achită nicio sumă de bani,
deoarece acest tip de produse nu conține și elementul de capitalizare.
Decesul din boala sau din accident al persoanei asigurate: Asigurătorul plătește
despăgubirea benefici-arilor desemnați, iar polița își încetează exis-tența.
 Denuntarea unilaterala a contractului de asigurare: Conform legislației în vigoare, atât
contrac-tantul, cât și asigurătorul pot denunța unila-teral contractul, în termen de 20 de zile
calculate de la data primirii notificării denunţării.
Rezilierea contractului de asigurare pentru declaratii false din partea asiguratului:
Asigurătorul poate afla că starea de sănătate a persoanei nu era declarată în mod corect şi
complet la data încheierii contractului de asigurare, iar acest fapt poate duce la incetarea
contractului fără plata indemni-zaţiei de asigurare (sumei asigurate) pentru declaraţii false
sau omisiuni.
Conform legislației în vigoare din România (Lege nr. 237/2015), asigurările de
viață se împart în:

Asigurări de viață, anuități și asigurări de viață suplimentare:

 Asigurări de viață pe termen limitat;
 Asigurări de viață pe termen nelimitat;
 Asigurarea mixtă de viață;
 Asigurarea de studii;
 Asigurarea pentru ipotecă.
Asigurări de căsătorie, asigurări de naștere:
 Asigurarea de tip dotă pentru căsătorie.
Asigurări de viață și anuități care sunt legate de fonduri de investiții:
 Asigurarea de rentă;
 Asigurări de viață de tip pensie;
 Asigurări de viață de tip investiție.
În funcție de numărul persoanelor cuprinse în asigurare, asigurările pot fi
individuale și colective.
 Asigurările individuale se caracterizează prin faptul că se încheie pentru o singură
persoană asigurată sau pot include cel mult persoane dependente (soție/soț/copii).
Această asigurare poate avea drept contractant o persoană fizică sau juridică.
 Asigurările de grup se încheie pentru mai multe persoane (numărul minim și maxim
este specific fiecărei companii de asigurare) și, de regulă, sunt încheiate de către o firmă
sau organizație (sindicat, uniune, asociație) pentru angajații, respectiv membrii săi.
O altă clasificare a asigurărilor de viață poate fi făcută în funcție de componentele
pe care acestea le au:

a) Asigurările de viață cu componentă exclusivă de risc:

  Asigurarea de viață pe termen limitat
 Asigurarea de viață pe termen nelimitat (pe toată durata vieții).
b) Asigurările de viață cu componentă de risc și capitalizare (mixte)

In cazul acestor asigurări, alături de componenta de risc, există și componenta de

capitalizare (economisire sau acumulare, cum mai este denumită aceasta în limbajul de
specialitate). Astfel, compania de asigurări plătește indemnizaţia de asigurare în situația în care
asiguratul decedează pe durata de derulare a poliței sau în momentul în care aceasta ajunge la
maturitate și clientul este în viață. Ȋn acest caz vom întâlni:
 Asigurările de viață tradiționale (cu suma la maturitate garantată);
 Asigurările de viață tip unit-linked (cu suma la maturitate negarantată).
oate formele de asigurări de viață includ acoperirea riscului de deces din orice cauză.
Pentru o protecție financiară mai mare, clienții au posibilitatea atașării asigurărilor
suplimentare, în funcție de condițiile de asigurare specifice fiecărei companii de asigurare.

Exemple de clauze suplimentare:

Clauza de Invaliditate Permanentă (din Accident și Boală): presupune plata către

asigurat a sumei asigurate stabilite în cazul în care acesta ajunge într-o stare de invaliditate
permanentă. De exemplu, pierderea totală a unui membru sau organ, fie doar pierderea
funcționalității sale, membrul sau organul continuând să existe fizic.
Clauza de Spitalizare (din Accident, sau din Accident și Boală) presupune achitarea către
asigurat a unei indemnizații fixe, stabilite la încheierea poliței, pentru fiecare zi petrecută în
spital, ca urmare a unui accident, respectiv a unui accident sau boli.
Asigurarea de viata pe termen limitat:
Este cea mai simplă forma de asigurare de protecție financiară și are
ca eveniment asigurat decesul din orice cauză. Durata contractului este stabilită la începutul
contractului de asigurare și este fixă (de exemplu: 1, 5, 10 ani etc.). Dacă decesul asiguratului
survine pe durata contractului de asigurare, în schimbul primei de asigurare plătite
de contractant, beneficiarul primește suma asigurată la deces, așa cum a fost stabilită inițial
în contract, fără alte beneficii. Dacă persoana asigurată supraviețuiește la maturitatea poliței,
compania de asigurări nu are obligația de a achita vreun beneficiu. Primele de asigurare se
plătesc lunar, trimestrial, semestrial sau anual. Suma asigurată poate fi protejată, cu o clauză
specială împotriva inflației, cu acordul contractantului.
 Acest tip de asigurare nu oferă posibilitatea capitalizării și economisirii primelor
de asigurare, de aceea are costuri reduse. Dacă plata primelor încetează la un moment dat,
acoperirea încetează și nu se recuperează nicio parte din prime, fiind
o asigurare fără valoare de răscumpărare.

O situaţie aparte în cadrul acestei categorii o putem întâlni în cazul asigurărilor de

viaţă ataşate contractelor de credit (ipotecare, imobiliare, de consum) – este
o asigurare pe termen limitat, asociată creditelor ipotecare, creditelor imobiliare sau de consum,
a cărei sumă asigurată la deces descrește în tandem cu soldul creditului ajungând la valoarea
zero la finalul perioadei de creditare. Durata de valabilitate a poliței coincide cu perioada de
rambursare a creditului. Este o asigurare de viață încheiată de debitor, la cererea
creditorului (de exemplu, banca), pentru cazurile în care debitorul dorește de exemplu, să
achiziționeze un teren sau o locuință. Creditorul se asigură în acest fel că în cazul decesului
debitorului (asiguratul, în acest caz) va încasa suma asigurată pentru a recupera valoarea
ratelor datorate.
Asigurarea de viata pe termen nelimitat: Aceasta asigurare  oferă protecție
permanentă, pentru că durata contractului se întinde de obicei până la vârsta de 95 de ani sau
chiar mai mult. Evenimentul asigurat este riscul de deces din orice cauză. La producerea
evenimentului asigurat se plătește o sumă asigurată garantată la deces. Primele
de asigurare sunt mai mari decât în cazul asigurării pe termen limitat și se plătesc fie pe toată
durata contractului, fie până la un anumit moment (de exemplu, 60 de ani sau 70 de ani).

La acest tip de asigurare poate exista și o componentă de economisire astfel încât o

parte din primele de asigurare pot fi alocate către partea de economisire și în timp se
acumulează o anumită sumă de bani care permite plata unei valori de răscumpărare în
caz de reziliere.

De obicei, o astfel de asigurare oferă și componenta de participare la profit, care

permite acumularea unei anumite sume de bani, ce poate acoperi nevoile întregii familii pe o
perioadă determinată de timp și poate fi folosită și pentru a acoperi cheltuielile funerare și
eventualele taxe de succesiune.
Asigurarea mixta de viata: Este un produs de asigurare tradițional și are atât
o componentă de economisire, cât și o componentă de protecție, de regulă, pe
termen lung. Acest tip de asigurare acoperă atât riscul de deces survenit pe durata
contractului, cât și riscul de supraviețuire după ajungerea poliței la maturitate. Astfel încât,
la producerea evenimentului asigurat (fie deces pe perioada contractului, fie supraviețuire la
finalul contractului), în baza primei de asigurare plătite de către contractant, asigurătorul își
asumă să plătească suma asigurată beneficiarului.

Datorită componentei de economisire, beneficiarul are dreptul să primească pe lângă

suma asigurată și parte din beneficiile realizate din investițiile realizate pe durata contractului,
atât la momentul decesului cât și la supraviețuire. Lichiditatea acestor produse este mai redusă,
existând însă și posibilitatea realizării unor retrageri din cont înainte de maturitate.

Costul asigurării variază în funcție de durata contractului, vârsta asiguratului, suma

asigurată, combinația de asigurări suplimentare adăugate riscului de bază etc.
Asigurarea de studii: Are ca scop economisirea unor fonduri pentru acoperirea
cheltuielilor din perioada de studii a copilului. De obicei, asiguratul este părintele sau tutorele
copilului, iar beneficiarul este copilul. Există posibilitatea ca ambii părinți să fie asigurații sau
contractanții, iar copilul să fie asiguratul. Perioada contractuală are două etape. În prima etapă,
contractantul plătește primele de asigurare, iar în a doua etapă, beneficiarul primește de la
asigurător rente de studii sau toți banii odată.

Există și o componentă de protecție prin care în cazul în care

asiguratul/contractantul decedează în perioada de plată a primelor, asigurătorul plătește
indemnizația de asigurare la maturitatea contractului, așa cum a fost stabilit inițial prin contract
– această posibilitate depinde de condițiile contractuale ale asigurătorului.

În cele mai multe cazuri, în acest tip de asigurare este inclus și beneficiul de participare
la profit. În caz de reziliere, asigurătorul plătește valoarea de răscumpărare.
Asigurarea de casatorie este un produs financiar financiar asemănător cu
asigurarea de studii, dar suma asigurată este obținută de copil la momentul căsătoriei sau la
împlinirea unei vârste stabilite distinct de fiecare asigurător. Suma asigurată se plătește sub
forma unei sume unice sau ca o anuitate (rentă pe durată determinată). Dacă beneficiarul
decedează, polița se transformă într-o asigurare mixtă de viață.

O formă asemănătoare de asigurare este destinată acoperirii cheltuielilor ocazionate de

nașterea unui copil.
Asigurarea de tip tip unit-linked este o asigurare care combină componenta de
investiții cu componenta de protecție. Acoperă atât riscul de deces din orice cauză, cât și
cel de supraviețuire. Componenta de protecție se referă la riscul de deces din orice cauză
al asiguratului pe perioada contractului. În acest caz beneficiarul va încasa maximul dintre
valoarea sumei asigurate corespunzătoare asigurării de viață și valoarea contului său la
momentul respectiv.

Componenta investițională constă în cumpărarea de unități de cont (unit-uri) în

fondurile financiare special constituite de asigurător. Ele sunt fonduri interne închise,
reprezentând un portofoliu de active financiare diverse (depozite bancare, obligațiuni de stat,
obligațiuni corporate, acțiuni etc), administrate de asigurător exclusiv în scopul asigurării. În
mod normal, în funcție de legislație, de piața de capital din ţara respectivă și de posibilitățile de
investire, asigurătorul creează mai multe fonduri cu profil de risc diferit din care asiguratul are
posibilitatea să aleagă.

Plata primei de asigurare se face anual, semestrial, trimestrial sau lunar, dar în orice
moment când se dorește se pot depune prime suplimentare (prime top up). Contractantul poate
alege procentul în care prima se alocă între fondurile constituite de asigurător. Mai mult, în
momentul plății viitoarelor prime, oricând pe durata de plată a primelor, clientul poate opta
pentru schimbarea procentului de alocare. Valoarea actualizată a unei unități de fond (”unitatea
de măsură” a segmentului investițional la aceste tipuri de asigurări) este anunțată clienților cu o
frecvență relativ ridicată, de obicei săptămânal, pentru ca, în situația în care randamentele nu
sunt mulțumitoare, asiguratul să aibă posibilitatea de a lua deciziile oportune în timp real.

Câștigul obținut pentru client (valoarea contului) se reflectă în prețul de vânzare al

unităților de fond care arată performanțele programului de investiții la un anumit moment.
Valoarea contului poate fi mărită prin creșterea primei, depunerea de prime suplimentare sau
prin micșorarea sumei asigurate. La final de contract, valoarea contului se poate încasa integral
sau, la unele asigurări, sub forma unor rente lunare.

Față de cele tradiționale, unde riscul investițional aparține societății de asigurare care

distribuie clientului o participare la profit redusă dar garantată, la asigurările de tip unit
linked beneficiile obținute sunt pe termen lung și riscul investiției
aparține clientului.

Lichiditatea unor astfel de produse este mai ridicată decât în cazul asigurărilor mixte de
viață - clientul poate să facă răscumpărări parțiale sau totale sau să facă depuneri suplimentare.
Asigurarea de tip renta/anuitatile: Anuitățile reprezintă un tip de asigurare de viață în
care beneficiile sunt plătite eșalonat, atâta timp cât asiguratul este în viață (de obicei). Ca
modalitate de funcționare, anuitatea se plătește de compania de asigurări
periodic anuitantului (persoana care primește o anuitate). Plata poate fi făcută pe perioada
vieții anuitantului sau pe o perioadă mai scurtă, convenită în contract. Pentru constituirea
dreptului de a primi anuitate, clientul depune bani, fie printr-o primă unică, fie sub forma
primelor eșalonate.

Anuitatea de tip rentă reprezintă plata periodică realizată pe tot parcursul vieții

asiguratului. Prin acest gen de asigurare, asigurătorul plătește o indemnizație periodică. Luând
în considerare perioada pe parcursul căreia se face plata, există două tipuri de rentă: rentă cu
rată fixă și renta cu rată viageră. Renta cu rată fixă se plătește pe o perioadă de un anumit
număr de ani așa cum este stipulat în contractul de asigurare. Renta cu rată viageră prevede
că, pentru a primi indemnizația, asiguratul trebuie să fie în viață. Desigur, asigurarea poate fi
încheiată în favoarea altor persoane, care după moartea asiguratului, beneficiază de această
sumă în continuarea vieții lor. Această rentă se acordă lunar, trimestrial, semestrial sau anual.
 Principalele avantaje ale anuităților: oferă siguranță în menținerea nivelului de
trai; permit crearea unei stabilități financiare pentru întreaga familie; se pot constitui în fonduri
pentru acoperirea cheltuielilor de deces sau în fonduri pentru urmași.
Clienții au nevoi diferite, situații financiare diferite și un grad de toleranță la risc diferit.
Practica asigurărilor a demonstrat că siguranța financiară durabilă respectă
următoarea succesiune a satisfacerii nevoilor de ordin financiar:

1. La baza piramidei se află nevoia de protecție financiară împotriva unor riscuri precum

bolile și accidentele; această nevoie este acoperită prin achiziționarea unuia sau a mai multor
produse de asigurări de persoane cu componentă exclusivă de risc. Fără această bază
solidă, este ca și cum se construiește o casă pe nisipuri mișcătoare.

2. Următoarea nevoie de acoperit este aceea a acumulării sigure a unor sume de bani pentru
cele mai importante momente din viață (pensionare, educația copiilor și altele). Această nevoie
poate fi acoperită prin unul sau mai multe produse cu sume garantate pentru componenta
de capitalizare.
3. În vârful piramidei este nevoia de investiție, de multiplicare a veniturilor. Această nevoie
poate fi acoperită prin asigurări de viață de tip unit-linked. Noțiunea de investiție
presupune alegerea atentă a diverselor forme de investiții, urmărirea lor, luarea de decizii de
plasament și, implicit, asumarea unui risc. Condiția esențială pentru investiții este existența
unui excedent financiar. În cazul persoanelor interesate de investiții, cu pregătire relevantă în
domeniul financiar se pot propune soluții financiare unit- linked, înainte de soluții financiare
garantate.

Profilul de risc al clientului poate oferi informații despre gradul de toleranță la risc al
potențialului client și poate ajuta la formularea și propunerea soluției financiare adecvate.
Persoanele pot avea toleranță la risc scăzută, medie, crescută. Întrebările sunt formulate
astfel încât să sondeze:
 Situația financiară actuală și viitoare a potențialului client;
 Cunoștințele potențialului client despre instrumentele financiare, piețele financiare;
 Comportamentul acestuia cu privire la investiții;
 Alegerile acestuia în situația scăderii valorii investiției sale într- un timp scurt.
Pentru a face o recomandare adecvată potențialului client, distribuitorul are obligația de
coroborare a informațiilor primite, ținând cont de următoarele recomandări:
 Principalul contributor la siguranța financiară a familiei trebuie asigurat în primul rând.
(cel care are cel mai mare venit)
 Soluția optimă este aceea care ține cont de nevoia clientului și de capacitatea financiară a
acestuia. Asigurările de viață sunt încheiate pe perioade lungi de timp. Este esențial ca
potențialul client să își permită să plătească prima de asigurare. La fel de important este
ca suma asigurată să îi permită o acoperire optimă a nevoii sale.
 Durata mare a unei asigurări de viață. Evaluarea riscului propus pentru asigurare se face
o singură dată, la începutul duratei poliței, astfel încât cu cât durata poliței este mai
lungă, cu atât momentul unei noi evaluări este amânat mai mult; duratele mai mari de
investire sunt asociate, de obicei, cu randamente mai ridicate.
ASIGURARI GENERALE:
Deși fac parte din clase de asigurări diferite (asigurări de răspundere civilă, asigurări de bunuri),
în acest material va fi tratată laolaltă întreaga gamă de asigurări auto, datorită ponderii ridicate
a acestora în portofoliul asigurătorilor și a conexiunilor posibile dintre diferitele categorii de
asigurări (exemplu: asigurări tip ”buchet”).

Principalele asigurări auto se împart în 2 categorii:

  Obligatorii: asigurarea de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor
persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie (RCA) și asigurarea Carte
Verde care, începând cu anul 2007 este inclusă în asigurarea de răspundere civilă auto,
asigurarea de frontieră.
 Facultative: Asigurarea de avarii și furt a autovehiculelor (Casco) și Asigurarea de
răspundere a transportatorului pentru mărfurile transportate (CMR).
Asigurarea de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor persoane
prin accidente de vehicule și de tramvaie (RCA)
Contractul RCA se încheie în baza prevederilor legale în vigoare aplicabile la momentul
emiterii/încheierii: Codul Civil, Legea nr. 132/2017 și Norma A.S.F. nr. 20/2017 pentru
vehiculele aflate în evidențele autorităților de înregistrare sau înmatriculare, sau pentru cele
aflate în curs de înregistrare/înmatriculare în România, precum și pentru tramvaie. 

Sunt exceptate de la obligativitatea încheierii contractului RCA, persoanele fizice și

juridice care utilizează vehiculele exclusiv în scopul antrenamentelor, curselor, întrecerilor sau
raliurilor organizate legal. Riscurile ce decurg din aceste activități pot fi transferate către
asigurarea facultativă de către proprietari sau de către organizatorii de evenimente.
Obiectul contractului RCA îl reprezintă acordarea de despăgubiri, atât pentru pagubele
materiale și vătămările corporale produse terților în urma unui accident produs prin
intermediul vehiculului precizat în contractul de asigurare, cât și pentru cheltuielile făcute de
terții păgubiți în procesul civil, în conformitate cu nivelul impus de legislație. Persoana care a
suferit un prejudiciu (material, vătămare corporală sau nepatrimonial – daune morale) în urma
unui accident rutier („terţul prejudiciat”),  are dreptul ca acest prejudiciu să-i fie reparat în
întregime de către persoana responsabilă de producerea lui.
Părțile contractului RCA includ:
 Proprietarul (asiguratul): reprezintă persoana fizică sau juridică înscrisă în
documentele de identitate ale vehiculului sau în alte înscrisuri doveditoare ale dreptului
de proprietate;
 Utilizatorul poate fi același cu asiguratul sau diferit în baza unei relații contractuale;
reprezintă persoana fizică sau juridică, căreia proprietarul vehiculului îi acordă dreptul
de folosință asupra acestuia, pe o anumită perioadă, în baza unui contract de închiriere,
contract de leasing sau alt act întocmit în condițiile legii;
 Asigurătorul;
 Contractantul;
 Distribuitorul de asigurări;
 Beneficiarul nenominalizat al contractului este terțul prejudiciat.
Caracteristicile asigurarii RCA:
Limitele de despagubire maxime: Limitele de despăgubire maxime sunt stabilite de
reglementări ale Uniunii Europene, transpuse în reglementările A.S.F. și în legislația
specifică în vigoare și sunt revizuite din 5 în 5 ani. 

În anul 2019, limitele de despăgubire sunt:

 1.220.000 euro, echivalent în lei la cursul Băncii Naționale a României, valabil
la data producerii evenimentului pentru prejudicii materiale;
 6.070.000 euro, echivalent în lei la cursul Băncii Naționale a României valabil
la data producerii evenimentului pentru vătămări corporale și decese, inclusiv
pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul și
același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate.
Limitele teritoriale ale contractului RCA cuprind:

a) teritoriul României;

b) teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, ale statelor părți la Acordul privind Spațiul
Economic European, denumite în continuare state membre și teritoriul Confederației Elvețiene;

c) teritoriile statelor situate între două state membre ale Uniunii Europene, în care nu există
birou național auto;

d) teritoriile statelor în care sunt competente birourile naționale auto care au semnat
acordul multilateral.
Contractul RCA poate avea o perioadă de valabilitate cuprinsă între o lună și 12 luni, multiplu de
o lună, în funcție de opțiunea asiguratului. Prin excepție, contractul RCA se poate încheia pe o
perioadă mai mică de o lună, în următoarele situații:

a) pentru vehiculele înmatriculate/înregistrate în alte state membre ale Spațiului Economic

European și Confederației Elvețiene pentru care se solicită asigurarea în vederea importului în
România, pe o perioadă de maximum 30 de zile de la data dobândirii proprietății, dovedită cu
documente justificative;

b) pentru vehiculele destinate exportului, pe o perioadă de maximum 30 de zile;

c) pentru vehiculele care se autorizează provizoriu pentru circulație, pe perioade de 30 de zile,

dar cumulat nu mai mult de 90 de zile.
Asigurătorii au obligația de a da acces asiguraților sau potențialilor asigurați la modul de calcul
al primei de asigurare și la criteriile care au stat la baza stabilirii acesteia. Ei poartă răspunderea
față de terți, indiferent dacă polița de asigurare conține omisiuni sau erori. Dacă informațiile
furnizate de asigurat nu sunt reale la momentul încheierii contractului RCA, asigurătorul
recalculează și modifică prima de asigurare după notificarea prealabilă a asiguratului. Dacă
asiguratul acceptă modificările, polița continuă; în caz contrar, asigurătorul poate denunța
contractul RCA în termen de 20 de zile de la data primirii notificării. Asiguratul trebuie să
furnizeze informațiile solicitate de asiguratorul RCA și să permită acestuia accesul la istoricul lui
de daune pentru evaluarea riscului și calculul primei de asigurare.

Exemplu: dacă baza de date privind polițele RCA nu funcționează, se emite oferta RCA cu clasa
de Bonus-Malus B0. Asiguratul, în situația în care nu a înregistrat evenimente în istoric, va
prezenta un document (ultima poliță care să ateste acest lucru) care să permită asigurătorului
recalcularea tarifului în funcție de clasa de Bonus-Malus. În situația în care asiguratul are
cunoștință de un istoric propriu cu evenimente înregistrate, are obligația de a informa
asigurătorul despre acest lucru, în vederea calibrării tarifului la profilul de risc corespunzător. În
cazul în care acest lucru nu se întâmplă la emiterea poliței, polița emisă cu clasa B0 va fi
reevaluată la momentul în care baza de date va funcționa și prima de asigurare va fi ajustată cu
procentul corespunzător clasei de Bonus-Malus constatată.
Sistemul Bonus-Malus:
Reprezintă un sistem de acordare a reducerilor (Bonus) și penalizărilor (Malus) în
funcție de istoricul de daune; conform acestui sistem, primele de asigurare se ajustează în
funcție de daunele plătite în baza asigurării RCA în anii anteriori. În prezent 20, acest sistem este
compus din 17 clase:
 clasa de bază B0 corespunzătoare unui asigurat fără istoric de daune în asigurări;
 8 clase de Bonus care permit reducerea primei de asigurare cu maxim 50%;
 8 clase de Malus care permit majorarea primei cu maxim 180%.
În cazul persoanelor fizice, la stabilirea coeficientului claselor BM se ia în considerație
proprietarul, nu vehiculul - se aplică aceeași clasă de Bonus, respectiv Malus, "cea mai
favorabilă", pentru toate vehiculele pe care le deține un proprietar.
De exemplu, un proprietar persoană fizică deține în proprietate 3 vehicule: 2 autoturisme și o
motocicletă. La debutul legislației actuale privind sistemul de acordare a claselor de Bonus-
Malus, erau situate în următoarele clase de Bonus-Malus:

Vehiculul 1 – clasa de Bonus-Malus B6

Vehiculul 2 – clasa de Bonus-Malus B8
Vehiculul 3 – clasa de Bonus-Malus M4

La reînnoirea poliței pentru Vehiculul 3, se va lua în calcul clasa de Bonus-Malus cea mai
favorabilă din cele 3 înregistrate, respectiv B8. Ca urmare, vehiculul 3 va parcurge 12 clase de
Bonus-Malus, trecând de la majorare de 40% (M4) la reducere 50% (B8).

Atenție: în momentul în care, toate polițele ajung în aceeași clasă BM și urmează reînnoirea
acestora, sistemul de acordare a clasei de Bonus-Malus consideră că istoricul este comun pentru
toate vehiculele: în cazul unei daune la vehiculul 3 și una la vehiculul 2, acesta va deveni
istoricul de daună ce stabilește clasa finală de Bonus-Malus pentru toate 3 vehiculele, respectiv
scădere cu 4 clase Bonus-Malus de la B8 la B4, respectiv de la reducere de 50% la reducere de
20%.
La persoanele juridice, acordarea claselor de Bonus-Malus se face în mod diferit față de
persoane fizice. Astfel, clasele de Bonus-Malus sunt individuale, pe
fiecare vehicul (cuplul format din serie de șasiu și CUI), iar modificarea acestora se poate face
atât pe baza istoricului (pozitiv sau negativ), cât și prin transfer, care se poate realiza pe
baza unei solicitări scrise adresată de către asigurat asigurătorului. Situațiile în care se poate
realiza transferul clasei de Bonus-Malus se referă la înstrăinarea sau radierea unui vehicul și
achiziția altuia nou.
Transferul clasei de Bonus-Malus se poate realiza într-o perioadă de maximum un
an de la data introducerii în asigurare a unui vehicul nou- dobândit. Dacă vehiculul nou
dobândit are o perioadă de peste 365 de zile în asigurare, vehiculul dobândește propriul lui
istoric de Bonus-Malus și nu mai poate fi vorba de un transfer de clasă. Pe de alta parte, nu
există  limitare în timp cu privire la data vânzării/radierii vehiculului a cărui clasă
este transferată.

Exemplu de transfer al clasei de Bonus-Malus la persoana juridică: asiguratul,

persoană juridică, vinde în luna martie 2018 un vehicul situat în clasa de Bonus B6. Cumpără în
septembrie un vehicul nou. Sistemul de emitere va acorda vehiculului nou clasa de bonus B0
fiind un vehicul fără istoric. Pentru transferul clasei de Bonus-Malus se prezintă asigurătorului
dovada radierii vehiculului vândut, precum și ultima poliță pe care acesta a avut-o în vigoare și
se solicită transferul clasei de bonus aferent mașinii vândute. Așadar, polița emisă pentru
vehiculul nou va fi modificată și va beneficia de clasa de bonus aferentă vehiculului vândut,
respectiv va beneficia de B6 cu reducerea corespunzătoare pentru clasa de Bonus B6.
Principalele riscuri acoperite și excluderi
În cazul producerii unui accident în perioada de valabilitate a contractului RCA, se
acordă, în limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare, despăgubiri pentru:
a) prejudicii materiale, inclusiv:
 cheltuieli dovedite cu documente emise în condițiile legii sau prin sisteme specializate
privind readucerea vehiculului persoanei prejudiciate la starea avută înainte de
producerea evenimentului asigurat;
 costuri de radiere și de înmatriculare, cheltuieli cu limitarea prejudiciului, cu taxe de
timbru, cheltuieli aferente diminuării valorii vehiculului după reparații, dovedite cu acte
sau expertiză.
b) vătămări corporale sau decese ale terțelor persoane prejudi-ciate, inclusiv pentru
prejudicii fără caracter patrimonial;
c) cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudici-ată sau cheltuielile
efectuate în situația soluționării alternative a litigiului, dacă soluția este favorabilă
persoanei prejudiciate; soluționarea alternativă se referă la implicarea unei părți neutre
(conciliator) care propune părților o soluție sau convoacă părțile pentru a găsi împreună o
variantă de soluționare a litigiului într-un mod echilibrat și echidistant în vederea evitării unui
proces civil;
d) cheltuieli dovedite cu documente emise în condițiile legii făcu-te de către
persoana prejudiciată în urma lipsei de folosință a vehiculului avariat, inclusiv
înlocuirea temporară a vehiculului, pe baza opțiunii persoanei prejudiciate: închirierea de la
entități autorizate a unui vehicul de clasă similară sau inferioară, cheltuielile privind transportul
zilnic, fără ca acestea să depășească cheltuielile cu închirierea unui vehicul de clasă similară
sau inferioară;
e) prejudicii provocate terților, drept consecință a conducerii vehiculului sub influența
băuturilor alcoolice sau a stupefiantelor;
f) prejudiciul produs din culpa conducătorului vehiculului asigu-rat, inclusiv în
cazurile în care la data accidentului conducătorul vehiculului:
 a condus vehiculul fără consimțământul expres sau prezumat al asiguratului;
 nu este titularul unui permis care atestă dreptul să conducă vehiculul respectiv;
 nu a respectat obligaţiile legale cu privire la starea şi siguranţa vehiculului respectiv.
Nu se despăgubesc următoarele situații:

g) prejudiciile produse bunurilor aflate în proprietatea conducă-torului vehiculului care a

produs accidentul, precum și cele produse ca urmare a vătămării corporale sau a decesului
acestuia, indiferent cine solicită aceste despăgubiri;

h) prejudiciile produse unui bun, dacă bunul avariat și vehiculul asigurat răspunzător de
producerea evenimentului fac parte din patrimoniul comun al soților sau au același proprietar;

i) prejudiciile cauzate în situațiile în care nu se face dovada vala-bilității asigurării RCA la data
producerii evenimentului, sau asigurătorul RCA nu are răspundere (Exemplu: contractul RCA
este emis, dar nu este intrat în valabilitate la data producerii accidentului);

j) partea din prejudiciu care depășește limitele de răspundere stabilite prin contractul RCA,
produs în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate și de numărul
persoanelor răspunzătoare de producerea prejudiciului;

k) amenzile de orice fel și cheltuielile penale la care ar fi obligat proprietarul, utilizatorul sau
conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului;

l) prejudiciile produse de dispozitivele sau instalațiile montate pe vehicule, atunci când acestea
sunt utilizate ca utilaje sau instalații de lucru, acestea constituind riscuri ale activității
profesionale;

m) prejudiciile produse prin accidente survenite în timpul opera-țiunilor de încărcare-

descărcare, acestea constituind riscuri ale activității profesionale;
n) prejudiciile produse ca urmare a transportului de produse periculoase: radioactive, ionizante,
inflamabile, explozive, corozive, combustibile, care au determinat sau au agravat producerea
prejudiciului.
Asiguratul și asigurătorul RCA pot stabili anexarea unor clauze suplimentare, fie la încheierea
contractului RCA, fie pe parcursul derulării acestuia:

- clauza privind răscumpărarea daunei: pentru menținerea clasei de Bonus-Malus, prin

contractul RCA părțile pot conveni asupra posibilității de a răscumpăra suma reprezentând
cuantumul despăgubirii înainte ca asigurătorul să achite prejudiciul;
- clauza privind efectuarea reparației în orice unitate repara-toare auto: nu are cost
suplimentar și este un drept conferit prin Legea 132/2017; clauza de decontare directă: se
încadrează ca activitate de asigurare ce face parte din clasa de asigurare A3 (la fel ca și
asigurările facultative CASCO). 

Decontarea directă reprezintă un serviciu auxiliar de gestionare a daunelor propriilor

asigurați de către asigurătorii RCA. Serviciul de decontare directă poate fi achiziționat, contra
unui cost suplimentar de la asigurătorul propriu care, în cazul producerii unui eveniment, îl va
despăgubi pe asiguratul său integral și în termenele legale, atunci când este prejudiciat într-un
eveniment rutier. În condițiile în care se selectează emiterea contractului RCA cu clauza de
Decontare Directă, se vor printa și înmâna clientului și condițiile de asigurare aferente clauzei.

Decontarea directă între asigurătorii RCA este aplicabilă la îndeplinirea cumulativă a

următoarelor condiții:
 accidentele auto se produc pe teritoriul României;
 vehiculele implicate sunt înmatriculate/înregistrate în România;
 prejudiciile sunt produse exclusiv vehiculelor;
 ambele vehicule implicate în accidentul auto au asigurare RCA valabilă
la data evenimentului.
 prejudiciile exclud vătămările corporale.
Ofertarea și încheierea contractului RCA
Dovada încheierii contractului de asigurare o constituie polița
de asigurare RCA emisă în sistem electronic, împreună cu documentul internațional
Carte Verde. Contractul de asigurare conține o gamă de informații care sunt furnizate automat
de către sistemele electronice de emitere ale polițelor RCA ale asigurătorilor.
Documentele necesare emiterii contractului RCA includ o serie de date despre:
 asigurat:
- pentru persoane fizice: CNP și adresa asiguratului (proprietar sau, după caz, utilizator). În
acest sens, asiguratul prezintă cartea de identitate (BI/CI) și/sau permisul de conducere;
- pentru persoane juridice: CUI, adresă sediu social și obiectul de activitate principal,
conform Certificatului de înregistrare emis de Registrul Comerțului sau a altor documente
de înregistrare.
 vehiculul asigurat. Asiguratul va prezenta certificatul de înmatriculare al vehiculului sau
cartea de identitate a acestuia;
- în cazul vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în alte state pentru care se
solicită încheierea contractului RCA, în vederea înmatriculării sau înregistrării
permanente în România, după caz, încheierea contractului este condiționată de prezentarea
dovezii înregistrării fiscale a vehiculului în România;
- pentru vehiculele înmatriculate/înregistrate în alte state mem-bre, pentru care se
solicită asigurarea în vederea importului în România, solicitantul va prezenta documentele
justificative care atesta dobândirea proprietății.
 lista cu vehicule pentru care se dorește asigurarea în scopul emiterii unor contracte
de asigurare RCA pentru mai multe vehicule aparținând aceluiași asigurat.
Oferta RCA este valabilă minim 10 zile lucrătoare și include aceeași primă de asigurare de la un
asigurător RCA, indiferent de canalul de distribuție. Oferta asiguratorului trebuie să conțină
următoarele informații:

data până la care oferta este valabilă;

prima de asigurare totală;
clasa de bonus-malus;
cheltuiala medie de vânzare directă;
comisionul achitat intermediarului, exprimat atât în valoare absolută, cât și ca procent aplicabil
primei totale de asigurare;
precizarea faptului că valoarea absolută a comisionului plătit intermediarului se determină prin
aplicarea procentului asupra primei de asigurare totale și că acesta este inclus în prima totală;
prima de asigurare aferentă clauzei de decontare directă;
clauze și acoperiri suplimentare;
mențiunea privind posibilitatea plății în rate.
Intermediarii și/sau asigurătorii trebuie să obțină acordul clientului la încheierea contractului
RCA, sau pe parcursul derulării acestuia, privind canalul de comunicare utilizat pentru schimbul
de informații în ceea ce privește reînnoirea contractului RCA.
Intermediarii și/sau asiguratorii au obligația să informeze asigurații/contractanții cu privire la
încetarea contractului RCA și la posibilitatea de reînnoire a acestuia cu 30 de zile înainte de
încetarea contractului RCA aflat în vigoare. Informarea trebuie să fie însoțită de oferta de
reînnoire a contractului RCA pentru o perioadă de 6 și 12 luni, împreună cu recomandarea de a
consulta și alte oferte similare în vederea alegerii celei mai avantajoase oferte.

Asigurătorii autorizați să emită polițe RCA și distribuitorii de asigurări nu au dreptul să acorde

avantaje colaterale asiguraților la încheierea contractului RCA (de exemplu, nu se pot acorda
reduceri de prime de asigurare sau alte avantaje bănești față de tarifele practicate de către
asigurătorii autorizați să încheie polițe RCA), cu excepția asigurărilor facultative care acoperă
riscuri asociate celor acoperite prin contractul RCA.

Exemple de astfel de asigurări facultative includ: polița de accidente persoane aflate în vehicule,
polița de asigurare de asistența rutieră în caz de accidente (tractare și mici reparații în vederea
continuării călătoriei).
Răspunderea asigurătorului începe:

a) din ziua următoare celei în care expiră valabilitatea contrac-tului RCA

anterior, pentru asiguratul care își îndeplinește obligația încheierii asigurării RCA cel mai
târziu în ultima zi de valabilitate a acesteia;
b) din ziua următoare celei în care s-a încheiat contractul RCA, pentru persoanele
care nu aveau o asigurare RCA valabilă la momentul încheierii noii asigurări;
c) din momentul eliberării contractului RCA, dar nu mai devreme de data intrării în
vigoare a autorizației provizorii de circulație sau a înmatriculării/înregistrării vehiculului,
pentru vehiculele comercializate care urmează să fie înmatriculate/înregistrate.
Încetarea și suspendarea contractului de asigurare RCA
Valabilitatea contractului RCA încetează:

a) la data la care proprietarul vehiculului notifică asigurătorul RCA referitor la

transmiterea dreptului de proprietate asupra vehiculului, însoțită de documente
justificative. În situația în care, asiguratul a achitat integral polița și a înstrăinat vehiculul pe
parcursul valabilității poliței, daca nu s-au înregistrat evenimente pe poliță, calculul de restituire
se efectuează proporțional cu perioada neexpirată a contractului RCA începând
cu data notificării asiguratorului;
b) la data la care vehiculul este radiat din circulație;
c) la împlinirea termenului stabilit în contractul RCA;
d) la data rezilierii. În situația neplății ratelor de către asigurat, asigurătorul are dreptul de a
rezilia un astfel de contract RCA pentru a nu mai produce efecte.
Contractul RCA poate fi suspendat la cererea asiguratului, cu obligația depunerii
plăcuțelor de înmatriculare/înregistrare la autoritatea care le-a eliberat, în următoarele
cazuri: pe perioada imobilizării vehiculului sau pe perioada suspendării dreptului de circulație
al vehiculului conform legii.
Modalități de avizare/plată despăgubiri
Avizare dauna: Terţii prejudiciaţi inițiază procesul de despăgubire astfel:
- avizează asigurătorul RCA emitent al poliței emisă pentru vehiculul răspunzător de
producerea accidentului;
- avizează propriul asigurător RCA în cazul utilizării decontării directe;
- avizează BAAR, în calitatea acestuia de birou gestionar (în situația în care accidentul rutier a
fost provocat de un vehicul rămas neidentificat și este soldat cu vătămări corporale sau decese,
sau în situația în care accidentul rutier a fost provocat de
un vehicul fără asigurare RCA valabilă);
- avizează reprezentantul de despăgubiri din România al asigu-rătorului
vehiculului responsabil de producerea evenimentului într-o țară din Spațiul Economic
European (de exemplu, în cazul unui accident produs în afara României).

Avizarea daunei se poate face doar în baza formularului de Constatare amiabilă

de accident (fără a mai fi necesară întocmirea documentelor de constatare de către poliția
rutieră) când:
 evenimentele produse au ca rezultat doar prejudicii materiale;
 sunt implicate doar două vehicule;
 ambele vehicule au asigurare RCA valabilă la data producerii evenimentului;
 formularul de „Constatare amiabilă de accident” este completat și semnat de către ambii
conducători de vehicule implicați în accident.
La avizarea daunelor în legătură cu producerea unui eveniment asigurat prin
contractul RCA, asigurătorul emitent deschide dosarul de daună procedând la:

a) efectuarea constatării prejudiciilor;
b) informarea în scris a părții prejudiciate cu privire la docu-mentele care trebuie depuse
pentru soluționarea pretențiilor de despăgubire;
c) soluționarea cererii în termenul legal.
Plata despagubiri: Asigurătorul RCA înregistrează toate documentele depuse la dosarul
de daună și efectuează constatarea prejudiciilor în termen de 3 zile lucrătoare de
la data notificării primite de la persoana prejudiciată, sau la o data ulterioară convenită
de părți, în condițiile în care persoana prejudiciată permite accesul asigurătorului RCA la bunul
avariat în vederea efectuării constatării. După constatarea/evaluarea inițială a daunei, se
eliberează procesul-verbal de constatare/nota de constatare de către specialistul de constatare
daune.

Dacă se constată cu ocazia efectuării lucrărilor de reparație și alte pagube produse ca urmare a
riscului asigurat neconstatate inițial, reconstatarea se va face la cererea scrisă a asiguratului sau
a unității reparatoare. În lipsa inițierii reconstatării, se despăgubesc numai pagubele
consemnate în nota de constatare.

În situația în care, la data producerii accidentului existau mai multe contracte RCA

valabile, plata despăgubirii se face integral de către asigurătorul căruia s-a adresat
persoana prejudiciată, urmând ca acesta să recupereze prin acțiune în regres cota parte
egală din cuantumul despăgubirii achitate de la ceilalți asigurători. Cazul asigurării multiple
trebuie anunțat de către asigurat asigurătorilor emitenți, având posibilitatea de a menține în
vigoare prima poliță emisă.
Asigurarea Carte Verde. Asigurarea de frontiera
Sistemul Carte Verde este un mecanism de protecție pentru victimele accidentelor rutiere
transfrontaliere. Este format din 48 de țări membre reprezentate de 47 de birouri
naționale ale asigurătorilor. Se emite electronic împreună cu polița RCA. Cartea Verde
nu se folosește în România, ci în afara granițelor ei, iar în cazul producerii
unui accident rutier, se respectă „legea locului”. De exemplu, conducătorul unui autovehicul cu
plăcuțe de înmatriculare românești, trebuie să respecte legile țărilor pe care le tranzitează.
Asigurarea Carte Verde are drept obiective:

1. Trafic transfrontalier facil - pentru a evita necesitatea ca autovehiculele să obțină

acoperirea asigurărilor la fiecare dintre frontierele celor 48 de țări membre. Astfel, nu mai este
necesară achiziţia unei polițe de răspundere civilă auto în fiecare țară tranzitată.
2. Facilitarea soluționării cererilor de despăgubire - în prezența unei Cărți Verzi
valabile, autoritățile statului tranzitat sunt sigure că în  cazul unei daune nu vor fi prejudiciați
cetățenii şi bunurile acestora.
Scopul emiterii Cărţii Verzi este acela de a avea o poliță de răspundere civilă auto (RCA) a unui
asigurător din țara A, recunoscut în țara B. Polița Carte Verde este de fapt o poliță de
răspundere civilă auto care produce efecte pe teritoriul țărilor nebifate/valide în condițiile în
care este reglementată de legislația locală.

Garanțiile prevăzute în sistem sunt condiționate de existența (pentru vehiculul implicat

în accident) a unei Cărți Verzi valabile emise de Biroul Național al Asigurătorilor din țara
vehiculului sau sub responsabilitatea acestuia.

Documentul oferă, în același timp, o garanție țării vizitate B pe care asigurătorul țării A o
rambursează în conformitate cu legislația existentă și limitele de garanție a asigurărilor din țara
vizitată B. Garantorul este Biroului Asigurătorilor Auto al țării emitente de Carte Verde.
Asigurarea de frontieră (reglementată prin Legea nr.132/2017) are ca scop acoperirea
prin asigurare a riscurilor de răspundere civilă pentru vehiculele care sunt
înmatriculate/înregistrate într-un stat terţ, care pătrund pe teritoriul României fără a avea un
contract RCA valabil sau al căror contract RCA expiră pe perioada şederii în România.

Conducătorul auto al unui vehicul care este înmatriculat/înregistrat într-un alt stat, cu excepţia

aceluia care deţine o Carte Verde valabilă, emisă sub autoritatea unui birou naţional competent,
şi cu excepţia conducătorului auto a cărui asigurare de răspundere civilă pe teritoriul statului
membru de reşedinţă este garantată de biroul naţional al acelui stat, încheie un contract
de asigurare de frontieră.

Asigurarea de frontieră se încheie la data intrării vehiculului pe teritoriul

României, sau cel târziu la data expirării documentului internaţional de asigurare pentru
prejudicii produse prin accidente de vehicule valabil în România, pentru o perioadă de 30
de zile.

Pentru vehiculele care staţionează în mod obişnuit în alte state decât cele aflate în aria de
competenţă a unui birou naţional, asigurarea de frontieră se poate prelungi pe noi perioade de
câte 30 de zile.

La încheierea asigurării de frontieră, în baza unei prime de  asigurare, se emite conducătorului

auto al vehiculului un document denumit "Asigurare de frontieră RC" pentru vehicule cu
valabilitate în toate statele membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European şi
în Confederaţia Elveţiană.
Asigurarea de avarii și furt pentru autovehicule – CASCO se înscrie în Clasa 3 –
Asigurări de vehicule terestre, altele decât cele feroviare, din categoria asigurări generale.
Asigurarea auto CASCO este cea mai răspândită dintre asigurările facultative, date fiind
utilizarea frecventă a autovehiculelor și incidența unei varietăți de riscuri cu privire la avarierea
sau furtul autovehiculelor, sau a unor componente.
Caracteristici ale asigurării CASCO
Obiectul asigurării CASCO îl reprezintă vehiculele înmatriculate în România, aparținând
persoanelor fizice sau juridice, inclusiv remorcile și semiremorcile tractate de acestea. 
Poate include suplimentar părți componente ale acestora (accesorii suplimentare,
echipamente auxiliare, dotări ulterioare).
Suma asigurată pentru un autovehicul la data încheierii asigurării CASCO se
stabilește pe baza sistemelor de specialitate pentru evaluarea vehiculelor înmatriculate
permanent în România avându-se în vedere vechimea, numărul de kilometri parcurși,
caracteristicile tehnice (marca/model, motor, cutie viteze, caroserie), varianta de echipare,
precum și dotările suplimentare. 
Această sumă se stabilește de către asigurător și reprezintă în principal valoarea
rămasă la momentul evaluării prin diminuarea valorii de nou a autovehiculului cu
uzură.
Prima de asigurare se stabilește în funcție de riscurile cuprinse în asigurare conform
clauzelor generale, speciale și suplimentare agreate, de caracteristicile autovehiculului asigurat,
de modul în care este utilizat și de istoricul daunelor la respectivul autovehicul, precum și de
date statistice agregate pe care asigurătorul le folosește în evaluările sale privind riscurile
specifice. 
O mențiune specială este de făcut cu privire la faptul că stabilirea primei de asigurare ține
cont și de condițiile comerciale concurențiale, precum și de politicile interne ale asigurătorului.
Contractul de asigurare se poate încheia cu aplicarea unor franșize deductibile per
eveniment. 
De obicei, în cazul daunelor parțiale, franșiza este o sumă fixă per eveniment, eventual
diferențiată în funcție de numărul evenimentelor, iar în cazul daunelor totale este
un procent din suma asigurată, deductibilă din indemnizația cuvenită pentru dauna totală.
Riscuri despagubite: Despăgubirile se acordă pentru pagubele materiale produse, în principal,
de următoarele riscuri:
 Incendiu, explozie, fenomene naturale: inundație (inclusiv daunele provocate de
inundarea spațiului unde se afla parcat sau staționat vehiculul asigurat, sau cazuri
similare), furtună, uragan, cutremur, prăbușire sau alunecare de teren, ploaie torențială,
grindină, trăsnet, greutatea stratului de zăpadă sau gheață, avalanșă de zăpadă, acțiunea
mecanică a apelor curgătoare sau a obiectelor purtate de ape;
 Ciocniri, loviri sau izbiri cu alte vehicule, sau cu orice alte corpuri mobile
sau imobile aflate în afara autovehiculului asigurat, zgârieri, căderi (căderi de
corpuri pe autovehicul, cădere în prăpastie, cădere în apă, cădere din cauza ruperii
podului, etc), derapări, răsturnări;
  Furtul total al vehiculului, furt parțial, respectiv furtul unor părți
componente sau piese montate pe vehicul; avarierea vehiculului ca urmare a
furtului sau tentativei de furt al vehiculului, a componentelor acestuia ori a unor bunuri
din vehicul.
De asemenea, este uzual să se acorde despăgubiri pentru cheltuieli efectuate de
către asigurat în legătură cu: transportul vehiculului avariat, ca urmare a producerii
unui risc asigurat, la cea mai apropiată unitate reparatoare care este autorizată să efectueze
reparația sau la domiciliul asiguratului; pagubele produse vehiculului și cheltuielile aferente
măsurilor luate pentru salvarea vehiculului și/sau persoanelor imobilizate
în vehicul (descarcerare), după producerea unui risc asigurat; alte cheltuieli legate de
producerea unui risc asigurat prevăzute în condițiile de asigurare.
Principalele excluderi de la despăgubire se referă la pagubele produse în cazuri de genul
următoarelor:
 război, invazie sau acțiunea unui dușman extern, război civil, revoluție,
greve, tulburări civile, terorism; confiscare, expropriere, naționalizare,
rechiziționare, sechestrare, distrugere sau avariere din ordinul oricărui guvern de drept
sau de fapt sau oricărei autorități publice; explozie atomică, radiații sau infestări
radioactive ca urmare a folosirii energiei atomice sau materialelor fisionabile; poluare
sau contaminare de orice natură și din orice cauză;
 evenimentul a fost produs cu intenție de asigurat/contractant/benefici-
ar/utilizator, de persoanele numite legal să îl reprezinte/de prepușii acestora sau de
persoanele fizice înrudite;
 vehiculul a circulat fără documente de înmatriculare sau autorizație de
circulație valabile, sau era condus de o persoană fără drept de conducere pentru
categoria respectivă de vehicule;
 evenimentul a fost produs în timpul conducerii vehiculului sub influența
băuturilor alcoolice, a produselor/substanțelor stupefiante sau a medica-mentelor ce
nu sunt compatibile cu dreptul de a conduce, sau în timpul comiterii unor infracțiuni;
 vehiculul a fost furat și în interiorul acestuia au fost lăsate/păstrate
documente de identificare ale vehiculului (certificat de înmatriculare/carte de
identitate/autorizație provizorie de circulație) sau vehiculul a fost lăsat neîncuiat și/sau
cu cheile/cardurile/telecomenzile lăsate în interior și a fost furat;
 asiguratul/împuterniciții acestuia simulează producerea evenimentului
asigu-rat sau exagerează cuantumul pagubei, folosind în acest scop mijloace sau
documente mincinoase, frauduloase, sau modifică ori alterează urmele sau rămășițele
evenimentului asigurat, facilitează agravarea pagubei sau întreprind orice alte fapte care
au ca scop inducerea în eroare a asigurătorului cu privire la valoarea pagubei sau
producerea evenimentului asigurat.
Mecanismul de funcționare a asigurării CASCO
În cazul producerii unui eveniment (risc) asigurat în timpul valabilității
asigurării, paguba este despăgubită conform condițiilor contractuale. Asiguratul/utilizatorul
vehiculului înștiințează asigurătorul despre producerea evenimentului și solicită despăgubirea
punând la dispoziția acestuia o serie de documente și asigurând disponibilitatea vehiculului
pentru constatarea avariilor.

În cazul unor daune parțiale, modalitatea de despăgubire poate fi aceea de aducere a

vehiculului în starea anterioară evenimentului pe cheltuiala asigurătorului, de obicei prin
reparații efectuate la un service agreat de asigurător, sau de plată a despăgubirii în bani, pe baza
evaluării prejudiciului, urmând ca asiguratul să se ocupe de reparații. În cazul daunelor totale,
fie datorate avarierii, fie furtului, despăgubirea va consta în plata sumei de bani ce rezultă din
aplicarea condițiilor contractuale pentru riscul produs.
Încheierea contractului de asigurare CASCO presupune efectuarea procedurii de
subscriere, adică verificarea îndeplinirii condițiilor în care asigurătorul este dispus să preia
riscurile specifice pentru respectivul obiect asigurabil, precum și evaluarea acestor riscuri de
către asigurător pentru stabilirea tarifului (primei de asigurare) și a sumei asigurate.

Procedura de subscriere se declanșează pe baza cererii de asigurare formulate de client în

formatul prestabilit de asigurător și care conține datele clientului, datele vehiculului și riscurile
pentru care se solicită acoperire. Cererea de asigurare se însoțește de documentele privind
datele de identificare și de contact ale contractantului utilizatorului/beneficiarului asigurării,
precum și de documentele privind identificarea, proprietatea și autorizarea pentru circulație
a vehiculului.

Procedura de subscriere se realizează întotdeauna pe baza unei inspecții de risc, al

cărei conținut și mod concret de efectuare, consemnare și raportare internă este definit de
asigurător și care, în general, presupune următoarele:
 verificarea datelor de identificare ale autovehiculului (atât pe autovehicul, cât și
în documentele originale de înmatriculare ale acestuia);
 verificarea integrității autovehiculului (caroserie, suprafețe vitrate, faruri, stopuri,
bord, scaune, echipamente audio/video, instrumente bord etc.);
 verificarea stării de întreținere a autovehiculului (interior - exterior) și a
numărului de kilometri parcurși (rulaj);
 verificarea dotărilor suplimentare existente (jante, echipament
audio/video, etc.);
 întocmirea Raportului Inspecției de risc.
De asemenea, inspecția de risc presupune efectuarea de fotografii de ansamblu și de
detaliu, conform unei specificații standardizate. Inspecția de risc consemnează și existența
unor avarii prezente la momentul inspecției pentru excluderea lor din acoperire.
Derularea contractului de asigurare presupune, în principal:
  plata primelor de asigurare la termenele stabilite și existența documentelor
ce atestă efectuarea plăților; un caz particular este cel legat de neplata la termen a
ratelor care poate duce la întârzieri peste o perioadă de grație acceptată de asigurător,
caz în care, se poate petrece suspendarea sau chiar încetarea asigurării, iar soluționarea
constă în repunerea în vigoare pe baza efectuării tuturor plăților restante prin acordul
asigurătorului față de solicitarea scrisă, însoțită de dovada plății (dacă este cazul, se face
şi inspectie de risc);
 comunicări scrise din partea asiguratului cu privire la modificări ale unor
date/situații privind asiguratul sau vehiculul asigurat, cum ar fi: modificarea
domiciliului sau proprietarului, modificarea numărului de înmatriculare, pierderea sau
furtul documentelor vehiculului.

De asemenea, în administrarea contractului de asigurare se pot exercita opțiuni, cum

ar fi:

 încheierea unor suplimente de asigurare pentru acoperirea și a altor riscuri

decât cele cuprinse inițial în asigurare, de exemplu includerea în asigurare a unor
noi echipamente suplimentare, sau extinderea teritorialității pentru riscul de furt la
deplasări în afara țării;
 denunțarea contractului, fie din motivul înstrăinării vehiculului, fie din alte motive,
cu restituirea primelor aferente perioadei rămase până la expirarea contractului.
Procesul de despagubire se declanșează prin notificarea asigurătorului privind producerea
riscului asigurat, în termene ce sunt, uzual, de maxim 3 zile lucrătoare de la producerea
evenimentului, pentru situații de avariere, iar în cazul furtului total al vehiculului
de maxim 1 zi  lucrătoare de la constatarea acestuia.

Asiguratul/utilizatorul pune la dispoziția asigurătorului documentele originale referitoare la

cauzele și împrejurările producerii riscului asigurat, identitatea persoanelor/vehiculele
implicate, persoana responsabilă, cât și o traducere legalizată a documentelor în cazul riscurilor
asigurate produse în afara teritoriului României, precum și o fotocopie a poliței de asigurare de
răspundere civilă a vehiculului vinovat, valabilă la data producerii evenimentului (pentru
dreptul de regres).

În cazul furtului total al vehiculului pe teritoriul Românei, în termen de maxim 1 zi

lucrătoare, de la constatarea acestuia, asiguratul trebuie să depună la asigurător:

 originalul certificatului de înmatriculare/înregistrare, autorizației de

circulație provizorie (în cazul vehiculelor autorizate să circule provizoriu) și al cărții
de identitate a vehiculului, emise înainte de producerea furtului;
  toate cheile/cardurile și toate telecomenzile pe care le-a avut vehiculul la
achiziționarea acestuia, care au fost declarate de către asigurat la
încheierea asigurării.

Stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii riscului asigurat și evaluarea pagubelor se face în

baza:

 notei de constatare, întocmite de către reprezentantul asigurătorului;

 examinării vehiculului sau expertizei efectuate de/sau la cererea
asigurătorului, în prezența asiguratului sau împuterniciților acestuia;
 documentației solicitate de asigurător.

În cazurile în care, cu ocazia efectuării lucrărilor de reparație, se constată și alte pagube produse
ca urmare a riscului asigurat, ce nu au putut fi constatate inițial, reconstatarea se va face la
cererea scrisă a asiguratului sau a unității reparatoare. În lipsa reconstatării, se despăgubesc
doar pagubele consemnate în nota de constatare.

Asigurătorul soluționează pretențiile de despăgubire în termenul prevăzut în condițiile

de asigurare.

În caz de furt al vehiculului, asigurătorul soluționează cererile de despăgubire după

expirarea termenului de 60 zile calendaristice de la data notificării evenimentului,
perioadă în care, cazul este investigat de către instituțiile abilitate, asigurătorul putând solicita
documente referitoare la stadiul cercetărilor. În caz de furt al pieselor și/sau părților
componente, despăgubirea se acordă numai după primirea de la poliție a unui document care
atestă reclamarea furtului de către asigurat, sau de către reprezentantul asiguratului. Aceste
termene uzuale pot fi prelungite până la 90 de zile, în cazul în care sunt efectuate cercetări
privind clarificarea aspectelor legate de producerea evenimentului reclamat, iar dosarul de
daună trebuie completat cu răspunsuri la solicitările adresate unităților de poliție, pompierilor,
parchetului, experților etc.
Asigurarea de răspundere a transportatorului pentru mărfurile transportate
(CMR)
Asigurarea CMR21 este asigurarea de răspundere a transportatorului pentru marfa transportată
în calitate de cărăuș în trafic rutier. Baza legală a răspunderii civile a cărăușului rutier este dată
atât de legislația internă, cât și de cea internațională. Din punct de vedere legislativ,
asigurarea CMR este o asigurare facultativă care se supune prevederilor Conventiei din
19 mai 1956, referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele, semnată
la Geneva, denumită generic Convenția CMR.
Asigurarea CMR este un produs destinat asigurării răspunderii transportatorului în calitate de
cărăuș pentru pierderea fizică sau valorică, totală sau parțială a mărfurilor transportate și
depășirea termenului de livrare ce decurge din contracte pentru transport de mărfuri contra
cost, încheiate de asigurat. Asigurarea este valabilă pentru transporturile de mărfuri aparținând
altor persoane, efectuate cu vehicule proprii, preluate în leasing, închiriate sau împrumutate, în
limitele despăgubirii specificate în poliță. Acest tip de poliță de asigurare este încheiat în mod
obișnuit de companiile care au ca obiect de activitate transporturile în țară sau străinătate.
Convenția CMR nu se aplică: transporturilor efectuate pe baza convențiilor poștale
internaționale; transporturilor funerare; transporturilor efectelor de strămutare.

Părțile contractante se obligă să nu aducă nicio modificare asupra Convenției CMR prin

acorduri speciale încheiate între două sau mai multe dintre ele, putându-se totuși scoate de sub
prevederile ei micul trafic de frontieră, sau autorizarea folosirii scrisorii de trăsură
reprezentative a mărfii în transporturile efectuate exclusiv pe teritoriile lor.
Principalele riscuri acoperite de asigurarea CMR sunt:

1. pagubele produse mărfurilor în urma transporturilor naționale și/sau

internațio-nale de mărfuri, așa cum sunt acestea definite în condițiile de asigurare ale
fiecărui asigurator. Asigurarea CMR acoperă răspunderea asiguratului în calitate de
transportator autorizat, pentru mărfurile terților ce sunt transportate;
2. pierderea fizică sau valorică, totală sau parțială a mărfurilor sau deteriorarea
aces-tora și depășirea termenului de livrare, în limita tarifului de transport, dacă acestea
sunt în răspunderea transportatorului, în conformitate cu prevederile contractului de asigurare;
3. lovirea, ciocnirea, răsturnarea, căderea mărfurilor transportate în timpul
încărcă-rii/descărcării acestora de către asigurat, dacă prin contractul de transport s-a
stabilit în mod expres că aceste  operațiuni cad în sarcina transportatorului;
4. riscul de furt a mărfurilor prin efracție și/sau acte de tâlhărie în limitele de
despă-gubire stabilite pentru transportul național și internațional de
mărfuri, precum și pentru operațiunile de cabotaj, dacă asiguratul a optat pentru cuprinderea
acestora în asigurare condiționat de constatare a culpei asiguratului;
5. pagube produse mărfurilor pentru care transportatorul este răspunzător în urma
transporturilor în cabotaj;
6. pagube produse prin avarierea mărfurilor perisabile ca urmare a defectării, a
funcționării defectuoase, a variațiilor de temperatură  sau a opririi instalațiilor
frigorifice sau calorifice, inclusiv a senzorilor de înregistrare a temperaturii cu care sunt
dotate vehiculele;
7. avarierea vehiculelor sau utilajelor transportate (noi sau second-hand), ca și
marfă, cu vehicule rutiere specializate. Pentru acest tip de transport, asigurătorul acordă
despăgubiri și în următoarele situații:
  pagubele provocate vehiculelor și/sau utilajelor transportate de un incendiu produs
vehiculului folosit pentru transport;
 pagubele provocate vehiculelor și/sau utilajelor noi transportate prin zgârieri, loviri pe
timpul transportului.

Suplimentar, asigurătorul poate acorda despăgubiri și pentru următoarele

cheltuieli (de cele mai multe ori probate cu documente justificative):
8. cheltuieli pentru limitarea prejudiciului;
9. cheltuieli efectuate în scopul depozitării mărfurilor și transportul acestora la
cea mai apropiată locație: depozit sau locul de destinație;
10. cheltuieli efectuate în scopul distrugerii mărfurilor avariate ca urmare a produce-
rii unui risc asigurat;
11. cheltuielile efectuate pentru paza mărfurilor rămase în urma evenimentului asi-
gurat, dacă acestea nu pot fi păstrate în condiții de siguranță în vehicul;
12. cheltuieli de transbordare.

Excluderile asigurării CMR includ:

 Excluderi prevăzute în cadrul Convenției CMR.

 Excluderile menționate în cadrul condițiilor de asigurare aplicabile contractului
de asigurare. Mai jos, sunt menționate principalele excluderi întâlnite cel mai adesea în
condițiile de asigurare aplicabile ale fiecărui asigurător:

a. furtul total sau parțial al mărfurilor transportate, dacă nu sunt îndeplinite anumite

condiții specifice menționate în condițiile de asigurare ale contractului de asigurare (de
exemplu, furtul nu a fost avizat organelor de poliție de pe teritoriul statului în care acesta s-a
produs, la comiterea furtului a contribuit asiguratul și/sau prepușii acestuia, vehiculele cu care a
fost transportată marfa erau descoperite în cazul în care nu necesită în mod expres transportul
cu vehicule descoperite conform documentelor eliberate de expeditor etc);
b. pagube produse de umiditate, pagubele indirecte, ca de exemplu scăderea prețu-rilor
mărfurilor, pierderile ca urmare a nefolosirii sau neexploatării mărfurilor sau
altele asemănătoare;
c. pagube produse în perioada în care mărfurile au fost descărcate din vehicul pe
perioada transportului sau depozitate, dacă nu a fost prevăzut altfel în contractul
de asigurare;
d. pagube produse în urma avarierii containerului, remorcilor/semiremorcilor
tracta-te cu care sunt transportate mărfurile, daca nu a fost prevăzut altfel în contractul
de asigurare.
e. pagube produse în urma avarierii mărfurilor, în cazul în care asiguratul nu este
menționat în scrisoarea de trăsură în calitate de transportator, sau transportatorul menționat în
scrisoarea de trăsură nu este asiguratul;
f. pagube produse mărfurilor transportate, din cauza lipsei sau defecțiunii
ambalaju-lui pentru mărfurile expuse prin natura lor la stricăciuni, sau vătămări, atunci când
nu sunt ambalate sau sunt ambalate necorespunzător;
g. pagube produse mărfurilor transportate, din cauza manipulării în timpul încărcării și
descărcării (dacă nu s-a atașat contractului de asigurare clauza de încărcare-descărcare),
precum și în timpul deplasării mijlocului de transport ca urmare a nerespectării normelor
de ancorare;
h. transporturile de sume de bani, hârtii de valoare, bijuterii, pietre scumpe,
obiecte din metale prețioase.

Limitele maxime ale despăgubirii acoperite prin asigurare se stabilesc de comun acord de

către asigurător și asigurat. Pe durata asigurării, limitele despăgubirii pot fi majorate, cu plata
corespunzătoare a primelor de asigurare.
ASIGURĂRI DE BUNURI
Asigurarea de bunuri este forma de asigurare prin care este acoperită o gamă largă de
riscuri, a căror producere ar putea determina pagube materiale, cum ar fi: incendiu, evenimente
catastrofale (de exemplu: cutremur, inundații, alunecări de teren), furt, inundații provocate din
cauza unor avarii la instalațiile de apă și altele. 

În categoria de bunuri asigurabile sunt incluse clădiri cu destinații diverse (locuințe, birouri,

producție, depozitare etc.), bunurile aflate în clădiri/locuințe, echipamente electronice,
instalații, utilaje, opere de artă, lucrări de construcții, mașini, utilaje și alte mijloace fixe. Nu se
pot asigura terenurile aferente clădirilor. Terenul nu reprezintă un bun asigurabil.

Asigurările de bunuri pot fi regăsite în 2 clase de asigurare, și anume:

 clasa 8 (Incendiu și calamități naturale, care acoperă daune sau pierderi legate de
bunuri, altele decât cele de la clasele 3-7)
 clasa 9 - Alte daune sau pierderi legate de alte bunuri (de exemplu, asigurările
agricole), altele decât cele menționate la clasele 3-7.
Acest capitol detaliază tipurile de asigurare aparținând clasei 8 de asigurare, clasa 9 fiind
prezentată în secțiunea 5.5.
Asigurările de bunuri oferă o serie de beneficii pentru asigurat, cum ar fi:
  Protecție financiară - indiferent de tipul activității desfășurate sau de statutul
asiguratului, riscul ca patrimoniul (averea) acestuia să fie afectat din cauze independente
de el apare oricând (De exemplu: incendiu, furt, cutremur, explozie, avarii accidentale
ale instalațiilor).
 Respectarea cerințelor băncii. De exemplu, în cazul în care un client solicită un
împrumut în vederea cumpărării unui spațiu (indiferent dacă este locuință, spațiu
comercial, spațiu de depozitare, producție s.a), sau a unui utilaj, acesta trebuie să
încheie o poliță de asigurare care are ca scop protecția bunului finanțat.
 Respectarea cerințelor unui partener contractual. De exemplu, anumite
societăți solicită, ca o condiție obligatorie pentru semnarea contractului, o poliță
de asigurare pentru bunurile deținute de parteneri.
Asigurările de bunuri pot fi încheiate în mai multe variante:

Poliță de asigurare standard – acoperire FLEXA (Fire, Lightning, Explosion, Aircraft) cuprinde
următoarele riscuri asigurate: incendiu, trăsnet, explozie, căderi de corpuri aeriene.
Poliță de asigurare extinsă – pe lângă riscurile standard, acoperă și riscuri acordate prin clauze
adiționale, cum ar fi: alte riscuri naturale, furtul prin efracție sau tâlhărie, vandalismul, apă de
conductă și refulare, bunuri casabile etc.
Poliță de asigurare de tip “All Risks” – acoperă toate riscurile, mai puțin excluderile.
Suma asigurată menționată în poliță reprezintă valoarea pentru care se încheie asigurarea și
este maximul răspunderii asigurătorului, în cazul producerii sau apariției unuia sau mai multor
evenimente asigurate.

Polița de asigurare de bunuri poate include franșize deductibile (ce pot fi exprimate ca

procent din suma asigurată, procent din daună, valoare absolută și sunt suportate de client,
indiferent de valoarea daunei), sau atinse (suportate de catre client doar dacă dauna nu
depășeste o anumită valoare).
Cotele de primă sunt afectate de o serie de factori, cum ar fi:

 Locația bunurilor;
 Tipul constructiv al clădirilor asigurate, respectiv al clădirilor unde se află
bunurile de natura conținutului, asigurate (beton, cărămidă, lemn), anul construcției;
 Grupele de bunuri (echipamente, utilaje, instalații, stocuri, bunuri casabile, mobilier,
aparatură electronică și electrocasnică etc);
 Tipul bunurilor asigurate (în cazul asigurărilor pentru echipamente; electronice,
asigurarea pentru avarii accidentale, etc);
 Domeniul de activitate al asiguratului/Activitatea desfășurata la locația unde se
află bunurile asigurate;
  Riscurile asigurate;
 Clauzele suplimentare acordate;
 Istoricul daunelor.

De regulă, asigurările de bunuri se încheie pe o perioadă de 12 luni, dar la cererea

asiguratului, pot fi încheiate și pe perioade mai scurte sau mai lungi de timp.
Inspecția de risc are ca principal obiectiv stabilirea și evaluarea condițiilor de preluare
în asigurare a anumitor obiective, prin identificarea riscurilor asociate și specifice unei anumite
activități, investigarea detaliată la fața locului a obiectivului și activităților care se desfășoară la
locația respectivă. Persoana care efectuează inspecția de risc face fotografii locației și solicită din
partea asiguratului o serie de documente care validează buna funcționare a obiectivului care
urmează să fie asigurat.

În vederea evaluării cât mai corecte a riscului și, implicit, pentru stabilirea termenilor și

condițiilor de asigurare, la încheierea poliței, asigurătorul solicită clientului completarea
unui chestionar de asigurare (include, de exemplu: întrebări cu privire la domeniul de
activitate, cifra de afaceri, istoricul daunelor, materialele de construcție etc.)

Pe parcursul perioadei asigurate, asigurătorul și asiguratul pot conveni modificări ale

termenilor și condițiilor de asigurare (de exemplu, majorarea sumei asigurate datorată
unor îmbunătățiri aduse bunurilor). În astfel de cazuri, se emite un supliment
de asigurare și se poate percepe, în funcție de modificările solicitate, o primă
suplimentară.
Constatarea daunelor se face de către asigurător sau împuterniciți ai acestuia, împreună cu
asiguratul sau împuternicitul său. Valoarea despăgubirii nu poate depăși suma asigurată, sau
valoarea daunei. În cazurile în care există daune unde este necesară intervenția autorităților de
specialitate, acestea sunt anunțate primele la producerea evenimentului asigurat, urmând ca
după aceea să fie anunțată societatea de asigurări la care este încheiată polița de asigurare. În
restul cazurilor, se va anunța asigurătorul.
Asigurări de incendiu și calamități naturale (Property Damage - PD)
De regulă, bunurile ce se pot asigura, fac parte din următoarele categorii: clădiri și
alte construcții, mijloace fixe, inventar, stocuri, bani numerar și/sau alte instrumente de plată
(tichete de masă, cartele telefonice).

Polița de asigurare de incendiu și calamități naturale poate include clauze

adiționale: spargerea sau crăparea bunurilor casabile, scurgerea accidentală a apei din
sprinklere, fenomene electrice, avarii accidentale ale instalațiilor de apă, canal sau încălzire,
inundarea cu apă provenită de la vecini, furt prin efracție sau tâlhărie etc.
Bunurile excluse din asigurare: bunurile care, din cauza uzurii sau deteriorării, nu mai pot
fi folosite în conformitate cu destinația lor inițială sau a căror stare de întreținere este
necorespunzătoare, obiective pentru care autoritățile au interzis construcția de imobile sau alte
construcții, bunuri aflate în mine subterane etc.
Asigurări de locuințe și bunuri aflate în locuințe
Bunurile asigurate prin acest tip de asigurare, sunt: locuința, inclusiv dependințele, bunurile
conținute (de exemplu, îmbrăcăminte, mobilier, electronice/electrocasnice), la o valoare globală
sau defalcată. Adițional, asigurările de locuință pot conține, prin extindere, și alte acoperiri
suplimentare, cum ar fi “Răspundere civilă față de terți” sau “Accidente persoane”.

Posibile riscuri acoperite: FLEXA (acoperire de bază-obligatorie), riscuri de dezastre naturale

(cutremur, inundații, alunecare/prăbușire de teren), greve, revolte, tulburări civile, vandalism,
fenomene atmosferice (furtună, ploaie torențială, grindină), apă de conductă, furt prin efracție
sau tâlhărie etc. Conform legii, asigurările de locuință sunt: obligatorii și facultative.

Asigurarea obligatorie a locuințelor se încheie potrivit prevederilor Legii 260/2008 și

normelor de aplicare aferente, cu modificările și completările ulterioare, și este aplicabilă
persoanelor  fizice și juridice, proprietare de imobile cu destinația de locuință din România, ca o
măsură de protecție obligatorie împotriva dezastrelor naturale.

Emiterea poliței de asigurare facultativă pentru locuință este condiționată de existența unei

Polițe de Asigurare împotriva Dezastrelor (PAD) valabile, indiferent de
societatea de asigurare emitentă. Această poliță este acoperită de Pool-ul de Asigurare Împotriva
Dezastrelor Naturale (PAID). Riscurile acoperite prin polița obligatorie de tip PAD sunt:
cutremur, inundații, alunecare de teren.

Suma asigurată diferă în funcție de tipul locuinței asigurate:

 20.000 euro, pentru locuința tip A (construcția cu structura de rezistență din beton
armat, metal ori lemn sau cu pereți exteriori din piatră, cărămidă arsă, lemn ori din orice
alte materiale rezultate în urma unui tratament termic și/sau chimic);
 10.000 euro, pentru locuința de tip B (construcția cu pereți exteriori din cărămidă nearsă
sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic și/sau chimic) – de exemplu
pentru locuințele din chirpici/ paiantă.
Corespunzător nivelului de sumă asigurată, prima de asigurare pentru polița PAD este:
 20 euro/an, pentru locuința de tip A;
 10 euro/an, pentru locuința de tip B.
Bunurile excluse se referă la: bunuri de tipul clădirilor în curs de construcție sau nefinalizate,
construcții subterane, sere, solarii, cât și anumite riscuri, de pildă: război, terorism, reacții
nucleare, fapte săvârșite din culpa asiguratului etc.
Asigurarea de avarii accidentale ale utilajelor (Machinery Breakdown)
Bunurile asigurabile prin acest tip de asigurare, pot fi: mașinile, utilajele și instalațiile
menționate expres în poliță, cum ar fi: linii de producție, centrale termice, generatoare de
curent, transformatoare, motoare, compresoare, pompe, mașini pentru prelucrarea metalelor,
instalații de răcire, de ventilație și încălzire, etc. - bunuri care să fi trecut cu succes testele de
punere în funcțiune.

Polița include următoarele riscuri acoperite: FLEXA, (acoperire obligatorie, de bază); defecte

de material, erori de: proiectare, fabricație, montaj sau instalare, vibrații, scurtcircuit,
supratensiune, dereglări, dezechilibrări, descentrări, excentricitate (abatere de la coaxialitate),
greșeli de operare, lipsa de îndemânare, neglijența prepuşilor asiguratului, ungere defectuoasă,
pierderea unor piese/părți, sarcină/încărcare anormală, oboseala materialelor, autoîncălzire,
dezmembrare datorată forței centrifuge etc.

Polița nu oferă acoperire pentru bunuri precum: mașini experimentale, mașini aflate în

conservare, mașini portabile, piese, instrumente și aparatură de măsură, verificare și control,
altele decât cele care echipează mașina asigurată.
Asigurarea autovehiculelor/vehiculelor, autospecialelor și utilajelor de
construcții, agricole sau altor utilaje speciale
Bunurile asigurabile prin acest tip de asigurare sunt: autovehicule/vehicule, autospeciale și
utilaje speciale. De exemplu: buldozere, excavatoare, macarale, betoniere, tractoare, combine,
autoutilitare, stivuitoare, vidanje etc., precum și accesoriile și echipamentele suplimentare
ale acestora.

Polița include următoarele riscuri acoperite: FLEXA, coliziuni (ciocniri, loviri sau izbiri) cu

alte corpuri mobile sau imobile, inclusiv coliziunea bunului asigurat cu bunurile manipulate de
acesta, căderi în prăpastie sau în apă, răsturnări etc.

Posibile excluderi ar putea fi: bunuri înmatriculate/înregistrate în străinătate, bunuri care nu

sunt montate fix la autovehicul, altele decât accesoriile și echipamentele suplimentare cuprinse
în asigurare (De exemplu, dispozitive GPS, stații emisie și/sau recepție, telefoane etc.), piesele
de rezervă, combustibili, lubrifianți, huse interioare și exterioare, prelate, pături sau alte bunuri
existente în bunul asigurat (cu excepția roților de rezervă și sculelor livrate de producător ca
dotare standard. De exemplu: cric, cheie de roți, numai dacă acestea se aflau în bunul asigurat în
momentul producerii evenimentului asigurat).
Asigurarea valorilor
Bunurile asigurabile prin acest tip de asigurare sunt: bani, aur, argint, bijuterii, ceasuri cu
valoare deosebită, timbre fiscale și poștale, cecuri, ordine de plată, scrisori de garanție etc.

Polița acoperă următoarele riscuri: FLEXA, calamități naturale (cutremur, inundații, alunecare

de teren), furt prin efracție sau tâlhărie 

Excluderi: prejudicii produse de neglijența asiguratului, pierderi inexplicabile sau dispariții

misterioase, prejudicii produse valorilor care nu se află în incinte special amenajate, prejudicii
provocate în timpul transportului valorilor asigurate, război, terorism, reacții nucleare etc.
Asigurarea valorilor pentru cazurile de tâlhărie asupra curierilor
Polița oferă protecție pentru valori monetare sau documente cu regim special. Riscurile
acoperite se referă la pagube produse prin tâlhărie, asupra curierului. Excluderi: însușirea
ilegală, falsificarea sau frauda comise cu intenție de către asigurat, pierderi
inexplicabile/dispariții misterioase, furt simplu (fără efracție sau tâlhărie) sau furt
prin înșelăciune.
Asigurarea pentru toate riscurile a lucrărilor de construcții-montaj și răspunderea
constructorului/montorului
Este destinată persoanelor juridice: antreprenori construcții-montaj, agenți economici cu
activitate de construcții și/sau montare-instalare, în calitate de subantreprenori. În polița
de asigurare poate fi inclus, la cererea asiguratului, și beneficiarul obiectivului de construcții, în
calitate de coasigurat, precum si alți subantreprenori/companii implicate în mod direct în
obiectivul de construcții asigurat. Pot fi asigurate atât lucrările de construcții-montaj cât și
utilajele constructorului și eventuale daune produse terților, în perioada executării lucrărilor.

Bunurile asigurabile prin acest tip de asigurare, de tipul „All-risks”, sunt: construcții civile
(cu destinație de locuință, învățământ, artă, sport, birouri etc), construcții industriale (ateliere,
hale), construcții agricole (pentru creșterea animalelor, sere); construcții speciale (poduri,
drumuri, căi ferate, baraje, coșuri de fum-răcire, tuneluri, alimentare apa-canal, termoficare,
transporturi, etc.); lucrări de montaj și instalare (centrale pentru producerea curentului electric,
stații de transformare, instalații și utilaje din industria chimică și petrochimică, instalații și
utilaje din industria alimentară, morărit și panificație, instalații și utilaje pentru producția
maselor plastice, cauciucului, sticlei, materialelor de construcții, laminoare, turnătorii) etc,
precum și lucrări de reabilitare, consolidare, renovare a unor construcții/ lucrări preexistente.

Perioada de asigurare a poliței se întinde pe durata lucrărilor și, după caz, anumite riscuri
sunt acoperite și pe perioada garanției lucrărilor. Această poliță de asigurare include două
secțiuni principale:
 Secțiunea 1 – Asigurarea de pagube materiale produse bunurilor asigurate: incendiu,
trăsnet, explozie, căderea aparatelor de zbor, cutremur, inundații, furtună, uragan,
 grindină, furt prin efracție, prăbușire și/ sau alunecare de teren, avalanșe de zăpadă și
orice alte cauze, mai puțin cele excluse explicit prin condițiile de asigurare.
În cadrul acestei secțiuni se pot acoperi și cheltuielile suplimentare în caz de daună, spre
exemplu: curățare resturi, proiectare, taxe profesionale, intervenție pompieri, cheltuieli cu
limitarea daunei.
 Secțiunea 2 – Asigurarea de răspundere civilă față de terți prin care
sunt acoperite prejudiciile pentru care asiguratul răspunde în fața legii față de terțe
persoane păgubite (vătămări corporale, accidentale sau îmbolnăviri urmate sau nu de
deces).
Excluderi: lucrări contractuale de construcții și/sau montaj la obiectivele construite în zone în
care autoritățile au interzis această acțiune prin acte publice, bunurile care, din cauza uzurii sau
deteriorării, nu mai pot fi folosite în conformitate cu destinația lor inițială.
Asigurarea echipamentelor electronice
Polița se adresează, în general, persoanelor juridice care își doresc să asigure orice tip de
echipament electronic destinat domeniului economico-social.

Bunurile asigurabile prin această poliță de tipul „All-risks” sunt: aparatură medicală,

echipamente industriale, echipamente de birou (laptop, PC, imprimantă, scanner), echipamente
din domeniul comunicațiilor, media (camere de filmat, videoproiectoare, echipamente foto etc.)

Această poliță de asigurare, conține, de regulă, trei secțiuni:

 Secțiunea 1: Daune materiale ale echipamentelor electronice
Pot fi asigurate echipamentele: aflate în incinta/la locațiile descrise/menționate în
contractul de asigurare, în timpul mutării /transportării oriunde în cadrul locațiilor
menționate în contractul de asigurare, care în momentul intrării în asigurare,
funcționează sau sunt gata de funcționare (procedurile de lucru au fost începute, sau pot
fi începute în baza certificatului privind încheierea cu succes a testelor de
încercare/verificare).Exemple de daune materiale: daune materiale cauzate de
evenimente FLEXA sau neglijență, manipulare, erori de proiectare.
 Secțiunea 2: Date și suporturi externe de date
Riscurile acoperite: daunele produse suporturilor externe de date (implicit datelor stocate pe
acestea), dacă daunele au fost cauzate de riscurile acoperite prin Secțiunea 1. De exemplu, date
conținute în fișiere/baze de date, aplicații create de asigurat sau obținute în urma utilizării
programelor de serie/cu licență, inclusiv programe cu licența OEM. Nu se pot asigura: daunele
produse de viruși, daunele provocate de manipulare greșită de programe sau date, dispariții
misterioase de date sau suporturi de date.
 Secțiunea 3: Cheltuieli suplimentare de operare
Sunt acoperite cheltuieli suplimentare care sunt efectuate după o pierdere indemnizabilă a
bunului asigurat, cauzată de un eveniment brusc și neprevăzut, sau după o pierdere a bunului în
urma furtului prin efracție sau tâlhărie. Acestea pot fi cheltuieli cu închirierea temporară de
bunuri (substitute – altele decât cele asigurate) identice/similare celor avariate/distruse,
operarea acestora cu personal și alte operațiuni în legătură cu acestea; cheltuieli dependente de
factorul timp; cheltuieli independente de factorul timp: (de) montare/instalare, transport,
adaptare programe și alte cheltuieli determinate de aplicarea planului de măsuri de urgență
etc. De exemplu, se acoperă cheltuielile suplimentare după producerea unei pierderi sau
avarieri cauzate de: neglijență, manevrare necorespunzătoare sau efectuată de persoane
neinstruite, eroare de operare, avariere intenționată sau rea intenție a unei terțe persoane, furt
prin efracție, tâlhărie, incendii (cu sau fără flacără), toate tipurile de explozie, implozie, acțiunea
fulgerului, prăbușirea unui obiect.
Asigurarea pierderilor financiare (Business Interruption - BI)
Polița de asigurare BI asigură pierderile din exploatare generate de întreruperea activității ca
urmare a următoarelor riscuri: FLEXA, calamități naturale si alte riscuri asigurate în polița
de asigurare de bază.

Dacă nu s-a convenit altfel prin contractul de asigurare, indemnizația pentru asigurarea
împotriva riscului de pierderi financiare cuprinde, atât pierderea de profit, cât și cheltuielile
generale și cele decurgând direct sau indirect din producerea riscului asigurat (conform Legii
nr. 71/2011). Indiferent de valoarea nominală a creanțelor pierdute, indemnizația
de asigurare acoperă și profiturile sau beneficiile nerealizate, inclusiv cheltuielile făcute pentru
evitarea sau limitarea riscurilor.
Asigurari de sanatate:
Asigurarea de sănătate este un contract încheiat între un asigurător și un contractant (care poate
avea sau nu și calitatea de asigurat) și care acoperă riscuri medicale în scopul prevenției
deteriorării stării de sănătate a asiguratului.
În acest scop, asigurătorul încheie parteneriate cu furnizori de servicii medicale. Astfel, un
contract de asigurare de sănătate poate beneficia de unul din următoarele tipuri de
parteneriate: cu un singur sau mai mulți furnizori de servicii medicale (Rețea medicală
închisă), cu un furnizor de platformă de sănătate care oferă acces la orice furnizor de servicii
medicale din aria geografică acoperită, cu decontare directă sau nu (Rețea medicală
deschisă).
Principalele tipuri de asigurări de sănătate sunt:
 Asigurări de grup – asigurări de sănătate achiziționate de către o companie și în
cadrul căreia asigurații sunt salariații acesteia
 Asigurări individuale – asigurări de sănătate achiziționate de către o persoană fizică
în nume propriu sau pentru sine și familia sa în calitate de asigurați
În raport cu serviciile medicale acoperite prin intermediul primei de asigurare,
asigurările de sănătate se clasifică în:
 Asigurări de tip complementar: suportă coplata datorată de asigurat, în
condițiile legii.
  Asigurări de tip suplimentar: suportă total sau parțial plata pentru orice tip de
servicii necuprinse în pachetul de servicii medicale de bază (opțiunea pentru un anumit
personal medical, solicitarea unei a doua opinii medicale, condiții hoteliere superioare,
alte servicii medicale specificate în polița de asigurare).
Conform regimului fiscal al asigurărilor de sănătate se oferă deduceri pentru angajator în sumă
maximă de 400 euro anual/salariat, sumă ce nu intră în baza de calcul a impozitului pe profit al
companiei, ținând cont de primele de asigurare de sănătate suportate de angajator pentru
angajații proprii.

De asemenea, în situația în care salariații suportă o parte din primele de asigurare, aceste prime
de asigurare de sănătate suportate de angajați se deduc din venitul brut din salarii la locul unde
se află funcția de bază, astfel încât la nivelul anului să nu se depășească echivalentul în lei al
sumei de 400 euro/ salariat, sumă ce nu intră în baza de calcul a impozitului pe veniturile din
salarii și a contribuțiilor sociale obligatorii.

Acoperirea riscurilor poate începe odată cu activarea poliței de asigurare, sau numai după o
anumită perioadă de așteptare. Acoperirea poate fi totală sau parțială a costurilor aferente
riscului. În cazul acoperirii parțiale este specificat clar modul de calcul al sumei despăgubite,
acesta putând fi exprimat fie în valoare absolută, fie în valoare procentuală din suma totală
asigurată pe categoria de risc. Suma despăgubită poate fi stabilită și în funcție de gradul de
afectare a integrității corporale a asiguratului.
Riscuri asigurate și excluse
Principalele evenimente acoperite de polița de asigurare de  sănătate includ:
1. servicii de ambulatoriu;
2. servicii de spitalizare.
1. Categoria serviciilor de ambulatoriu reprezintă serviciile pentru care nu este necesară
spitalizarea și poate cuprinde diferite tipuri de servicii, cu niveluri de acoperire diferite (mai
multe formule):

a. Consultații medicale
Asigurătorul poate acoperi consultațiile medicale solicitate de asigurat datorate unei necesități
medicale. Accesul la consultații medicale  se realizează prin intermediul Call Center-ului dedicat
(al asigurătorului sau al rețelei medicale partenere). Lista consultațiilor medicale de specialitate
este detaliată în Termenii și Condițiile asigurării. Exemple de riscuri acoperite: consultații
de medicină generală, medicină internă, pediatrie, medicină de familie, oftalmologie,etc.

b. Proceduri medicale și investigații

Asigurătorul poate acoperi procedurile medicale și investigațiile solicitate de asigurat datorate
unei necesități medicale accesate în baza recomandării unui medic generalist/specialist. Accesul
la procedurile medicale și investigații se realizează prin intermediul Call Center-ului dedicat (al
asigurătorului sau al rețelei medicale partenere). Exemple de riscuri acoperite:
 Obstetrică – Ginecologie: colposcopie, electrochirurgie etc.;
 Oftalmologie: prescriere de ochelari/ lentile, examen fund de ochi, test Schrimer,
tonometrie non-contact etc.;
 Dermatologie: proceduri dermatologice de patologie prin cauterizare/ excizie cu laser,
dermatoscopie, biopsie, examinare cu lampa Wood etc.;
 Altele proceduri, conform condițiilor de asigurare.
c. Teste de laborator
Asigurătorul poate acoperi testele de laborator solicitate de asigurat datorate unei necesități
medicale accesate în baza recomandării unui medic generalist/ specialist. Accesul la testele de
laborator se realizează prin intermediul Call Center-ului dedicat (al asigurătorului sau al
rețelei medicale partenere). Exemple de riscuri acoperite: seturi bacteriologie, biochimie,
electroforeză, electroliți, enzime, teste urină, etc. Alte servicii de ambulatoriu ce pot fi
acoperite sunt: servicii stomatologice, servicii de imagistică, medicină de recuperare,
vaccinuri, reduceri la servicii medicale de ambulatoriu neacoperite în contractul de asigurare,
includerea în contract (cu aceleași riscuri acoperite) și a persoanelor dependente (familia
asiguratului).

2. Categoria serviciilor de spitalizare

Costurile de spitalizare pot include medicația administrată, pierderi financiare înregistrate în

perioada de convalescență, investigații medicale etc. Riscul poate fi acoperit doar dacă există o
perioadă minimă de spitalizare cauzată de același eveniment (de exemplu, minim 2 zile
consecutive). Ziua de spitalizare este clar definită în termenii și condițiile asigurării (de
exemplu, este considerată 1 zi spitalizarea pe o durată minimă de 24 ore). În functie
de produsele fiecărui asigurator, mai pot exista: indemnizații acordate pentru intervenții
chirurgicale și naștere.

Principalele excluderi ale asigurării de sănătate se referă la:

 participarea asiguratului la acțiuni hazardate (acțiuni periculoase sau efectuate cu
încălcarea prevederilor legale) sau activități recreative (hobby-uri), care implică riscuri
serioase, cum ar fi, dar fără a se limita la acestea: parapantism, paraşutism, planorism,
deltaplanorism, rafting, zboruri cu avioane uşoare şi ultra-uşoare, acrobație aeriană sau
skydiving, yachting, echitație, înot cu sărituri de la trambulină, vânătoare, sporturi cu
motor (motociclism, automobilism), speologie, scufundări la adâncimi mai mari de 40
metri, cascadorie, escaladă şi alpinism montan, sărituri cu coarda elastică etc.;
  comiterea cu intenție de către asigurat a unei acțiuni pedepsite de legea penală;
 încercări de sinucidere, auto-mutilare, expunere deliberată a asiguratului la un pericol;
 orice acțiune a asiguratului sub influența alcoolului, drogurilor, substanțelor toxice sau
narcotice, administrarea medicamentelor fără prescripția medicului (automedicația);
 orice afecțiune/ boală preexistentă, nedeclarată în chestionarul medical din Cererea
de asigurare și/sau neacceptată de Asigurător;
 alte situații, conform condițiilor de asigurare.
Asigurari de accidente
Accidentul reprezintă un eveniment datorat unei cauze neprevăzute, externe, violente și
independente de voința asiguratului şi care-i poate provoaca acestuia răniri, vătămare corporală
sau deces.
Asigurarea de accidente are drept scop protejarea persoanelor fizice împotriva unor
evenimente care pot afecta sănătatea corporală, capacitatea de muncă sau viaţa asiguratului și
care se produc ca urmare a unui accident.
Asigurarea de accidente se poate încheia de către persoane cu vârsta cuprinsă între 16 şi 70 de
ani. Ea este diferită de asigurarea de viaţă prin faptul că acoperă doar riscuri produse ca urmare
a unui accident, riscul de deces din accident reprezentând riscul de bază (este obligatoriu a fi
acoperit la încheierea polițelor de asigurare de acest tip). Asigurările de accidente se încheie pe
perioade mai scurte (de obicei un an sau chiar mai puţin), în timp ce asigurările de viață se
încheie pe termen mediu și lung, pot fi mai complexe și pot combina partea de protecție
financiară, în cazul producerii riscului asigurat, cu partea de economisire sau investiție.

Acest tip de asigurare poate fi impus prin lege, pentru anumite categorii de activităţi, sau prin
politica de protejare a angajaţilor unei companii a cărei activitate presupune riscuri
semnificative (de exemplu, în industria de transport, industria de construcții,
minerit etc.).

Tipurile de asigurare de accidente sunt:

 Asigurarea individuală - este destinată persoanelor fizice care doresc să își asigure
protecția financiară în cazul producerii unui accident.
 Asigurarea de grup - este destinată persoanelor juridice care doresc asigurarea
angajaților pentru riscurile de accident și deces, ca un instrument de fidelizare a lor. Este
o asigurare colectivă, putând fi încheiată pentru fiecare angajat în parte, pentru toți
angajații care dețin o anumită poziție, pentru toți angajații persoanei juridice, indiferent
de profesie sau pentru un număr limitat de angajați.
Asigurarea se încheie pentru angajații care au un contract de muncă cu compania contractantă a
poliței de asigurare; pentru persoanele numite în funcţii de conducere care desfăşoară
activitatea pe baza unui mandat din partea persoanei juridice, pe perioada mandatului; pentru
persoanele fizice care au încheiat cu persoana juridică un contract de ucenicie la locul de muncă,
de formare profesională şi alte asemenea, valabilitatea poliței încheindu-se la data expirării
acestora sau la desfacerea contractului de muncă.

Pot fi incluși în polița de asigurare angajați cu vârsta minimă de 16 ani la începerea

valabilității poliței şi cu vârsta maximă de 70 ani la data expirării poliței. Asigurarea acoperă
evenimentele produse în timpul programului de lucru (inclusiv drumul dus-întors la/de la locul
de muncă), a exercitării obligațiilor de serviciu atât la sediul firmei, sau la locul în care
asiguratul își desfășoară activitatea, cât și în timpul deplasărilor în interes  de serviciu, atât în
ţară, cât și în străinătate. Majoritatea asigurătorilor pot prelungi acoperirea poliței la 24 de ore,
la cererea contractantului poliței.
Riscurile acoperite de asigurarea de accidente sunt: deces din accident, invaliditate
permanentă din accident, fracturi, arsuri, degerături, invaliditate temporară (spitalizare,
convalescență ca urmare a unui accident), intervenții chirurgicale, cheltuieli medicale sau
incapacitate temporară de muncă, produse ca urmare a:
 accidentelor de circulaţie;
 accidentelor rezultate din practicarea sporturilor;
 accidentelor provocate de funcţionarea maşinilor, aparatelor, instalaţiilor;
 intoxicaţiei acute involuntară şi/sau asfixierii prin emanaţie de gaze sau vapori, ori
prin înec;
 prăbuşirilor de teren, fulgerului, trăsnetului, exploziilor;
 curentării, lovirii, tăierii, căderii, înțepării, alunecării, arsurilor;
 accidentelor produse ca urmare a acţiunii armelor de foc;
 efortului fizic excesiv şi subit determinat de cauze de forţă majoră pentru salvarea vieţii;
 atacului unei alte persoane sau al animalelor.
Principalele excluderi ale asigurării de accidente sunt:
 accidente cauzate de starea de ebrietate a asiguratului;
 intoxicaţii ca urmare a abuzului de alcool;
 intoxicații ca urmare a abuzului de medicamente şi droguri;
 accidente produse datorită acţiunilor proprii delictuale, imprudente, neglijenţă;
 accidente prilejuite de orice formă de război, explozie atomică, contaminare, poluare,
sinucidere, vătămări produse de acţiunile proprii ale asiguratului.
Mecanismul de funcționare a produselor de asigurare de sănătate/accidente
Pe parcursul unei vieți pot apărea o serie de factori ce pot conduce la probleme de sănătate şi
implicit, la investigații medicale ce presupun un efort financiar. Evoluția stării de sănătate sau
integritate fizică nu poate fi prevăzută, ci doar influențată favorabil prin adoptarea unui stil de
viață cât mai sănătos. Apare necesitatea prevenției și asigurării unor posibile cheltuieli în viitor
în scopul menținerii unei stări de sănătate cât mai bune, cu atât mai mult cu cât, odată cu
înaintarea în vârstă, riscurile deteriorării stării de sănătate cresc. În același timp, integritatea
fizică, sănătatea, capacitatea de muncă pot fi și ele afectate, ducând la imposibilitatea
desfășurării unei activități şi, deci, la lipsa unui venit, ceea ce determină un impact secundar
negativ asupra asiguratului şi vieții sale.

Conștientizarea şi manifestarea nevoii de protecție a oricărui om, ca și decizia de a cumpăra

o asigurare, ca demers individual și facultativ, sunt determinate în mare măsură de:
 factori obiectivi – economico-financiari (posibilitatea de a folosi o parte din venituri
pentru aceasta), sociali, familiali, educaționali;
 factori subiectivi – experiențe anterioare, cunoașterea avantajelor şi protecției oferite
de asigurare.
Principii de subscriere și documente obligatorii
Pentru încheierea Contractului de asigurare, asiguratul și, dacă este cazul,
contractantul completează şi semnează Cererea de asigurare cu toate documentele
solicitate de asigurător, iar contractantul sau asiguratul, după caz, plăteşte prima de asigurare.

Pentru confirmarea Contractului de asigurare, asigurătorul evaluează riscul asigurabil pentru

fiecare asigurat în parte din punct de vedere medical, ocupațional, hobby, sport și financiar, pe
baza informațiilor din Cererea de asigurare și documentele anexă.

Ca urmare a acestei evaluări, asigurătorul poate solicita asiguratului să efectueze o examinare

medicală la o clinică medicală agreată de asigurător, caz în care, costurile examinărilor medicale
sunt suportate de asigurător.

În cazul unui risc prea mare, asigurătorul poate acorda asigurarea în condiții individuale diferite
de cele menționate în prezentarea contractului de asigurare sau poate refuza preluarea
în asigurare, situație în care prima de asigurare plătită va fi returnată contractantului, fără a fi
purtătoare de dobândă.

Contractantul asigurării are obligația de a informa neîntârziat asigurătorul despre orice

schimbare intervenită în ocupația, sporturile şi hobby-urile practicate de asigurat. Asigurătorul
are dreptul de a modifica unilateral, în consecință, condițiile de acoperire contractuală a riscului
producerii evenimentului asigurat sau de a elimina din contract asigurații al
căror risc ocupațional, sport/hobby este prea mare.
Înainte de încheierea unui contract de asigurare de sănătate, asigurătorii sunt obligaţi să remită
clienţilor documentele de asigurare care trebuie să cuprindă un minim de informaţii despre
asigurător şi despre contractul de asigurare. Specific asigurărilor de sănătate şi accidente este
faptul că asigurătorul este obligat să transmită asiguratului o listă de acoperiri şi, după caz, lista
furnizorilor de servicii medicale.
Principii de administrare
Contractul de asigurare de sănătate are o durată determinată de la data intrării în vigoare a
asigurării. Contractul de asigurare de sănătate este considerat valabil pe perioada în care
primele de asigurare sunt plătite la zi, sau contractul se află în perioada de grație. În cazul în
care contractul se  află în perioada de grație și primele nu au fost încă achitate la zi, dacă are loc
un eveniment asigurat, asiguratul este acoperit numai după ce sunt achitate în totalitate primele
scadente. Contractul se reînnoieşte după fiecare an contractual de asigurare.

Contractantul este responsabil de efectuarea plății primelor de asigurare până la datele

scadente, în conformitate cu polița de asigurare și informările de plată primite de la asigurător.
Pot exista mai multe frecvențe de plată, la alegerea contractantului: lunară, trimestrială,
semestrială sau anuală.

Primele de asigurare sunt diferite în funcție de categoriile ocupaţionale, gradul de risc și

nivelul sumelor asigurate.

In cazul producerii unuia dintre riscurile asigurate se plătesc sumele asigurate stipulate în

condițiile de asigurare care pot fi:

 sume forfetare (fixe) - reprezentând o indemnizaţie calculată pentru zilele de

spitalizare, o indemnizație pentru intervenţii chirurgicale sau pentru incapacitate
temporară de muncă;
 compensaţii (indemnizații) care reprezintă un anumit procent din suma asigurată în
funcție de gradul de afectare. De exemplu, pot fi procente de 25%, 50%, 75% sau 100%
din suma asigurată în funcție de gradul de invaliditate. Situaţiile acoperite în caz de
invaliditate permanentă totală pot fi: pierderea completă a vederii ambilor ochi;
pierderea unui antebraţ sau a unui picior; pierderea funcţiunii ambelor braţe sau a
ambelor mâini; afecţiunea incurabilă traumatică sau post-traumatică a creierului;
paralizia totală şi permanentă.
Sumele asigurate sunt plătite de asigurător în urma unor investigaţii pe care acesta le efectuează
şi pe baza unor documente justificative, inclusiv medicale.

Pe durata derulării contractului, contractantul poate solicita modificări (prin completarea și

semnarea formularului de modificări contractuale, contractant/asigurat) cum ar fi:
 adăugarea/excluderea de asigurați în/din contract;
 schimbarea formulei de acoperiri pentru asigurații existenți în contract;
  schimbarea contractantului;
 actualizarea datelor personale;
 modificarea frecvenței de plată a primelor de asigurare;
 modificarea beneficiarului în caz de deces al asiguratului, pentru asigurarile de accidente
(acolo unde este cazul).
Principii de avizare/plată a despăgubirilor
Despăgubirea reprezintă suma de bani plătită de asigurător asiguratului sau, după caz,
furnizorului de servicii medicale agreat prin contract, corespunzătoare costului serviciilor
medicale de care a beneficiat asiguratul, în conformitate cu condițiile contractului de asigurare.
În această sumă nu se include nici un profit pentru asigurat.

În scopul plății indemnizației de asigurare, asiguratul va pune la dispoziția asigurătorului toate

documentele disponibile referitoare la riscul asigurat produs, în conformitate cu mențiunile din
contractul de asigurare.

Furnizarea de informații false, înșelătoare, incomplete sau incorecte de către asigurat sau de

către beneficiarii acestuia, ori prezentarea de documente inexacte sau falsificate menite să
schimbe data, împrejurările sau consecințele riscurilor conduc la pierderea dreptului la
indemnizație în baza Contractului de Asigurare.

După primirea documentației, asigurătorul fie aprobă, fie respinge plata Indemnizației
de Asigurare solicitată, ori propune plata unei Indemnizații de Asigurare diferite, în funcție de
circumstanțele producerii riscului asigurat ce face obiectul cererii de despăgubire.

În cazul în care decesul asiguratului are loc înainte de plata indemnizației de asigurare, suma
indemnizației este achitată beneficiarilor
Asigurarea de răspundere civilă este forma de asigurare prin care se acoperă sumele pe
care asiguratul este obligat conform legii să le plătească pentru prejudiciile produse în mod
neintenţionat terţilor de către acesta sau de către persoanele, lucrurile (inclusiv clădirile sau
edificiile) sau animalele pentru care poartă răspundere. Atunci când este încălcată o astfel de
îndatorire, persoana care o încalcă este obligată să repare prejudiciile cauzate.

Forme ale asigurării de răspundere civilă se regăsesc în 4 clase de asigurare, astfel:

a) clasa 10 (asigurări de răspundere civilă auto, pentru utilizarea vehiculelor auto, inclusiv
răspunderea transportatorului);
b) clasa 11 (asigurări de răspundere civilă pentru utilizarea aeronavelor, inclusiv răspunderea
transportatorului);
c) clasa 12 (asigurări de răspundere civilă pentru utilizarea vaselor maritime, lacustre și
fluviale, inclusiv răspunderea transportatorului);
d) clasa 13 (asigurări de răspundere civilă generală, excluzând cele menționate la clasele 10-
12).
Acest capitol prezintă în detaliu tipurile de asigurare de răspundere civilă din clasa 13.

Nevoile de asigurare care stau la baza asigurărilor de răspundere civilă sunt:

 Protecţia financiară a asiguratului.
 Respectarea cerinţelor legiuitorului - de exemplu, respectarea de către un avocat a
cerinţei legiuitorului de a procura o poliţă de asigurare de răspundere civilă
profesională22.
Respectarea cerinţelor unui partener contractual: de exemplu, anumite companii (beneficiari)
solicită ca o condiţie obligatorie pentru semnarea contractului cu diverşi prestatori de servicii
deţinerea de către prestatori a unor poliţe de asigurare de răspundere civilă.
Asigurarea de răspundere civilă legală (TPL)23 are ca rol plata unor despăgubiri la care
asiguratul este obligat prin încălcarea îndatoririi generale reglementate de lege de a nu provoca
prejudicii unor terţe persoane.

Exemple de tipuri de asigurări şi de situaţii acoperite:

 Asigurarea de răspundere civilă legală generală. De exemplu, o companie al cărei

angajat fumează într-un loc nepermis din incinta acesteia şi cauzează un incendiu este
chemată să compenseze proprietarul terţ al imobilului din vecinătatea companiei, afectat
de către incendiu. Se despăgubesc costurile cu refacerea imobilului proprietarului terţ.
 Asigurarea de răspundere civilă legală a producătorului: acoperă prejudiciile
cauzate de vicii ascunse, defecte de fabricație, ambalare necorespunzătoare, instrucțiuni
de folosire incorecte și incomplete;
 Asigurarea de răspundere civilă legală a angajatorului faţă de
proprii angajaţi: acoperă daune materiale și vătămări corporale/ deces, cauzate
angajaților, din vina angajatorului (de exemplu, prin accidente de muncă);
 Asigurarea de răspundere civilă legală a prestatorului de servicii (pentru
servicii ce presupun muncă fizică, de exemplu, servicii de montaj aparate
aer condiţionat).
Asigurarea de răspundere civilă profesională (PI)24 are ca rol despăgubirea celor ce suportă
diverse pagube (materiale, financiare, legate de integritatea corporală), din vina anumitor
profesioniști.

Exemple de tipuri de asigurări și de situații acoperite:

Asigurarea de răspundere civilă profesională medicală (pentru medici, asistenți medicali,

personal medical din laboratoare etc.);
Asigurarea de răspundere civilă profesională a avocaților, pentru prejudiciile apărute ca urmare
a neîndeplinirii din culpă (neglijență, imprudență, omisiune) a obligației de diligență asumate
fata de clienți;
Asigurarea de răspundere civilă profesională pentru arhitecți și ingineri proiectanți. De
exemplu, calculele eronate referitoare la structura de rezistență, efectuate de un proiectant,
conduc la prăbușirea clădirii pe care a proiectat-o la cerința clientului său. Se despăgubesc
costurile asociate reconstrucției clădirii;
Asigurarea de răspundere civilă profesională a brokerilor de asigurare și agenților de asigurare.
Asigurarea de răspundere civilă a managerilor
Asigurarea de răspundere civilă a managerilor (D&O) 25 acoperă răspunderea
directorilor și membrilor consiliilor de administrație pentru erori cu privire la conducerea unei
companii. De exemplu, directorul unei companii al cărei domeniu de activitate este de
producție răspunde față de compania pe care o conduce pentru faptul că a decis vânzarea într-o
proporție semnificativă a produselor către un client care a intrat în faliment și care, deci, nu mai
poate efectua plata prețului produselor. Eroarea în activitatea de conducere constă în faptul  că
directorul nu a întreprins măsuri de verificare prealabilă a clientului respectiv (daca ar fi făcut-o,
ar fi putut constata situația financiară precară a clientului).

Legislație specifică

În România, obligativitatea încheierii de polițe de asigurare PI este stabilită, de regulă, prin

legislația specifică fiecărei profesii. În ceea ce privește D&O, legea nr. 31/1990 privind
societățile comerciale este cea care prevede că administratorii și membrii directoratului sau al
consiliului de supraveghere al societății trebuie să încheie o poliță de asigurare de acest tip.
În pofida faptului că aceste legislații impun încheierea poliței, ele nu prevăd, de regulă, și
condiții tehnice minime obligatorii (de exemplu: o sumă asigurată minimă la care trebuie sa se
încheie polița) pe care trebuie sa le îndeplinească polițele respective.

Excepțiile sunt reprezentate de legislația specifică pentru autorizarea și

funcționarea intermediarilor în asigurări (de exemplu: polița pentru brokerii
de asigurare trebuie sa fie
încheiată la o limita minimă de 1.250.000 EUR pe eveniment asigurat și
1.850.00 EUR pe an, să aibă franșiză 0 și să respecte cerințe specifice legate de riscuri
și excluderi) sau de situațiile în care organizațiile profesionale completează prevederile legii în
statutul profesiei cu astfel de condiții minime (de exemplu, statutul profesiei de avocat prevede
că pentru avocații stagiari există o limită minimă a răspunderii de 3.000 EUR pe an, iar pentru
avocații definitivi de 6.000 EUR).

Referitor la polițele de asigurare TPL, legea nu prevede obligativitatea încheierii lor.

Obiectul asigurării este reprezentat de protecția patrimoniului (averii) asiguratului, atunci când
acesta este obligat de lege să plătească despăgubiri pentru prejudicii de care răspunde în baza
legii față de terțele persoane păgubite.

Principalele riscuri/cheltuieli acoperite:

În ceea ce privește polițele de asigurare TPL, asigurătorul achită sumele pe care asiguratul
trebuie să le plătească terților pentru prejudicii de tipul vătămări corporale sau pagube asupra
bunurilor. În ceea ce privește polițele de asigurare PI și D&O, asigurătorul achită sumele pe care
asiguratul trebuie să le plătească terților sau companiei (în cazul D&O) pentru prejudicii de tipul
pierderi financiare.

Pentru toate cele 3 tipuri de polițe, asigurătorul achită, de regulă, inclusiv:

cheltuielile pe care asiguratul le efectuează (cu acordul asigurătorului) în scopul apărării,

soluționării pe cale amiabilă sau în instanță a faptelor asiguratului pe care terța persoană le
reclamă că i- au adus prejudicii (de exemplu, cheltuielile cu avocații pe care asiguratul i-a
angajat pentru a-i organiza apărarea în proces);
cheltuielile de judecată pe care asiguratul și terța persoană prejudiciată le-au suportat într-un
eventual proces civil în urma căruia asiguratul a fost găsit vinovat pentru prejudiciul produs
terței persoane și acoperit prin poliță.
Polița de asigurare de răspundere exclude următoarele riscuri/cheltuieli:

prejudicii proprii ale asiguratului;

prejudicii provocate în mod intenționat de asigurat;
prejudicii ce sunt rezultatul neexecutării sau executării necorespunzătoare a unui contract
încheiat între asigurat și persoana prejudiciată (de exemplu, penalitățile contractuale nu sunt
acoperite de poliță);
prejudicii ce sunt acoperite prin alte polițe specifice (de exemplu, prejudiciile ce decurg dintr-o
asigurare obligatorie de răspundere civilă în legătură cu folosirea de autovehicule (RCA) sunt
excluse);
prejudicii ce decurg din insolvența sau falimentul asiguratului.
Noțiunile și definițiile specifice folosite în legătură cu acest tip de asigurare sunt:
Tertul este orice persoană fizică sau juridică, alta decât asiguratul (sau persoanele pentru care
acesta poartă răspundere) sau asigurătorul. În piața asigurărilor din România, noțiunea are un
sens mai restrâns, respectiv partenerii contractuali ai asiguratului nu au statutul de terț în
înțelesul poliței
Acoperirea in timp („triggerˮ, în limbajul de specialitate): definește momentul în care se
declanșează acoperirea poliței și se raportează la:

 Comiterea faptei culpabile: momentul în care asiguratul a săvârșit o faptă ce a generat

prejudicii unui terț;
 Producerea daunei: momentul în care un eveniment asigurat a avut loc sau s-a
manifestat pentru prima dată;
 Primirea cererii de despăgubire: momentul în care terțul a formulat împotriva
asiguratului o cerere de despăgubire;
 Notificarea asigurătorului: momentul în care asiguratul a raportat asigurătorului cererea
respectivă de despăgubire.
Evenimentul asigurat se referă la înregistrarea unui prejudiciu, în timpul perioadei de asigurare,
prin care este afectat un terț. Prejudiciul acoperit în cazul polițelor TPL este de tipul: avarierii
sau distrugerii de bunuri care aparțin terțului; vătămării corporale sau decesului terțului. 

Primirea de către asigurat în timpul perioadei asigurate a unei solicitări

de despăgubire formulată de către persoana prejudiciată împotriva sa, în legătură cu fapte
săvârșite de asigurat și care sunt acoperite prin  poliță (erori profesionale – în cazul polițelor PI
– respectiv erori în activitatea de administrare sau conducere – în cazul polițelor D&O).
Limita de raspundere (sau limita răspunderii) reprezintă suma maximă ce poate fi plătită de
asigurător în cazul producerii unui eveniment asigurat. Această sumă poate fi stabilită pentru
fiecare eveniment asigurat, sau pe întreaga perioadă de asigurare. 

Cele mai uzuale criterii pe baza cărora este dimensionată limita răspunderii au în vedere:
 prevederi explicite cerute de lege ;
 prevederi explicite cerute de beneficiarul serviciilor profesionistului;
 analiza făcută de asigurat cu privire la nivelul prejudiciilor pe care le poate produce.
Pentru a beneficia de despăgubire este necesar ca persoana prejudiciată (terțul) să
dovedească, de regulă, următoarele:
1. asiguratul să fi comis ceea ce se cheamă faptă culpabilă (de exemplu, faptul că asiguratul nu
a întreținut corespunzător fațada clădirii în care își desfășoară activitatea);

2. existența prejudiciului suferit de terța persoană (de exemplu, costul cu reparația

automobilului avariat al cărui proprietar este terța persoană și care staționa în vecinătatea
clădirii asiguratului);

3. raportul cauză-efect dintre fapta culpabilă și prejudiciu (de exemplu, faptul că

neîntreţinerea corespunzătoare a fațadei a condus la desprinderea unei bucăți de tencuială
- cauza ce a generat în cădere avarierea automobilului -efect);

4. existența vinovăției asiguratului (pentru exemplul dat, vinovăția asiguratului este implicită,

fiind dată de calitatea sa de proprietar al clădirii, lucru ce atrage răspunderea sa de a
preîntâmpina producerea unor prejudicii de către clădire).

Asigurătorul este răspunzător să achite despăgubirea numai în cuantumul sumei asigurate la

care se încheie polița. Cu alte cuvinte, dacă valoarea prejudiciului efectiv pe care îl suferă terța
persoană este mai mare decât limita răspunderii, diferența ce depășește limita răspunderii
rămâne în sarcina asiguratului.

Polițele de asigurare se pot încheia pentru întreaga activitate desfășurată de asigurat în

timpul perioadei asigurate sau pentru activitatea desfășurată în cadrul unui contract anume
încheiat cu un singur beneficiar. În primul caz (poliță încheiată pentru întreaga activitate),
perioada asigurată este, în mod uzual, 12 luni. În cea de-a doua situație (poliță încheiată
pentru activitatea desfășurată în cadrul unui singur contract), perioada asigurată poate fi chiar
și subanuală sau multianuală.

Polițele de asigurare se încheie în cele mai multe cazuri cu o franșiză. Rolurile franșizei sunt de
a-l responsabiliza pe asigurat în a preveni producerea unui eveniment asigurat (producere în
cazul căreia asiguratul ar urma să contribuie în compensarea prejudiciului prin plata franșizei)
și de a preîntâmpina activarea poliței pentru prejudicii de valoare mică și cu probabilitate mare
de apariție.

Prima de asigurare se stabilește în funcție de următoarele criterii principale: tipul și volumul

activității desfășurate de asigurat, nivelul limitei de răspundere , durata perioadei de asigurare,
istoricul daunelor.
Mecanismul de funcționare a produsului de asigurare de răspundere civilă
Unul dintre cele mai importante elemente ale mecanismului de funcționare este acoperirea în
timp. 

În piața asigurărilor din România, asigurătorii care practică astfel de tipuri de asigurare folosesc

cel mai frecvent două categorii de sisteme de acoperire în timp: sistemul „claims
made” şi sistemul „loss-occurrenceˮ26.
Sistemul „claims made” este specific polițelor de asigurare de răspundere civilă profesională
și de răspundere civilă a managerilor și presupune că polița de asigurare este activă pentru
solicitările de despăgubire care respectă toate criteriile de mai jos:
 sunt primite de către asigurat din partea clienților săi sau a terților în timpul perioadei
de asigurare;
 sunt raportate de către asigurat asigurătorului în timpul perioadei de asigurare, sau într-
o perioadă extinsă de raportare a daunelor (dacă o astfel de perioadă a fost acordată prin
condițiile de asigurare);
 sunt în legătură cu fapte pe care asiguratul le-a comis în timpul perioadei de asigurare,
sau într-o perioadă de anterioritate (dacă o astfel de perioadă a fost acordată prin
condițiile de asigurare).
Sistemul „loss-occurrence” este specific polițelor de asigurare de răspundere civilă legală și
presupune că polița de asigurare răspunde pentru solicitările de despăgubire care respectă
amândouă criteriile de mai jos:
1. sunt primite de către asigurat din partea terților în perioada pe care legiuitorul o permite
terților pentru a-și exercita dreptul la despăgubire (această perioadă este, de regulă, 36 de luni
de la data la care terțul a cunoscut sau trebuia să cunoască înregistrarea unui prejudiciu și pe
cel răspunzător de producerea acestuia – în cazul de față, asiguratul);

2. sunt în legătură cu evenimente petrecute în timpul perioadei de asigurare.

Modalităţi de subscriere şi administrare
În vederea evaluării cât mai corecte a riscului și implicit pentru stabilirea termenilor
de asigurare, asigurătorul solicită clientului completarea unui chestionar
de asigurare (care conține întrebări cu privire la, de exemplu, domeniul de activitate, cifra de
afaceri, istoricul daunelor clientului).

Acest chestionar este, de regulă, singurul document în baza căruia se încheie polița. Totuși,
există situații particulare când, pe lângă chestionar, asigurătorii mai pot solicita și
alte documente adiționale. De exemplu, în cazul polițelor de asigurare de răspundere civilă
profesională care se încheie pentru activitatea desfășurată de asigurat în cadrul unui singur
contract, asigurătorii pot solicita și un draft al contractului respectiv, deoarece prevederile din
contract (de exemplu, legislația aplicabilă în caz de dispute între asigurat și beneficiarul
serviciilor sale) pot influența expunerea la risc.

În baza chestionarului de asigurare, se încheie contractul de asigurare, din care fac

parte poliţa, eventualele anexe, condiţiile de asigurare şi eventualele clauze
suplimentare. Pe parcursul perioadei asigurate, asigurătorul și asiguratul pot conveni
modificări ale termenilor și condițiilor de asigurare (de exemplu, majorarea limitei
răspunderii). În astfel de cazuri, se emite un supliment de asigurare.
Modalitați de avizare/plată despăgubiri
În situația în care un eveniment asigurat are loc, asiguratul trebuie să avizeze asigurătorul,
punând la dispoziția acestuia o înștiințare care să descrie împrejurările în care evenimentul a
avut loc și prejudiciul rezultat. Înștiințarea este însoțită de notificarea primită de asigurat din
partea celui care reclamă prejudiciul (terța persoană prejudiciată) și de răspunsul
asiguratului la notificarea respectivă (răspuns în care prezintă punctul său de vedere cu
privire la situația reclamată).

Constatarea și evaluarea prejudiciilor se fac de către asigurător, împreună cu asiguratul.

Cuantumul despăgubirilor se stabilește fie pe baza înțelegerii amiabile dintre cele trei părți
implicate (asigurător, asigurat și terța persoana prejudiciată), fie prin hotărâre judecătorească
definitivă.
Asigurătorul plătește despăgubirea terței persoane prejudiciate sau asiguratului (dacă asiguratul
a achitat despăgubirea terței persoane prejudiciate).
Asigurarea agricolă și de animale
Asigurarea agricolă reprezintă o formă de asigurare prin care este acoperită o gamă largă de
riscuri, a căror producere ar putea determina pagube materiale legate de culturile agricole,
culturile de legume, rodul viilor și pomilor.
Culturile agricole sunt expuse unor riscuri climatice care nu pot fi anticipate ori controlate,
de natură să le afecteze major și să genereze pierderi semnificative pentru asigurați. Ele sunt
investiții ce trebuie protejate financiar. 
Activitățile zootehnice sunt supuse unor riscuri deosebite, principala lor resursă fiind
animalele vii, cum ar fi: bovinele și bubalinele, cabalinele și catârii, ovinele și caprinele,
porcinele etc.
Obiectul asigurării în cazul asigurărilor agricole este reprezentat de culturile de cereale (de
exemplu: grâu, triticale, secară, orz, orzoaică, ovăz, porumb și sorg), leguminoase (de exemplu:
cartofi, sfeclă de zahăr,  mazăre, fasole și soia) și plante oleaginoase (floarea-soarelui, rapiță,
altele).

Riscuri asigurate în cazul asigurărilor agricole sunt:

 Riscuri generale: incendiu, ploi torențiale, furtună cu viteză a vântului, grindină,
alunecare/ prăbușire/ surpare de teren, îngheț timpuriu de toamnă, îngheț târziu
de primăvară.
 Riscuri specifice, acceptate specific și cu acceptul reasiguratorilor, prin derogare de la
condițiile de asigurare pe bază de specificități și cotații (prime)
de asigurare suplimentare.
Principalele excluderi în cazul asigurărilor agricole sunt: inundația și seceta, temperaturile,
sub valoarea de zero grade Celsius, înregistrate în intervalul 1 noiembrie – 20 aprilie, întârzierea
recoltatului, față de perioada optimă a fiecărei culturi; vânt puternic cu viteza mai mare de 80
km/oră, stratul gros de zăpadă care conduce la fenomenul de A.S.F.ixie a culturilor, ploile
abundente și de durată (peste 30 litri / 24 ore, pentru o perioadă de minim 2 zile consecutive).
Asigurarea animalelor reprezintă o formă de asigurare prin care se pot asigura animalele,
aparținând persoanelor fizice și juridice, animalele primite în folosință de persoanele juridice și
care aparțin altor persoane juridice, precum și animalele primite spre creștere sau îngrășare de
persoane fizice și juridice, pe bază de contracte încheiate cu persoane juridice.
Obiectul asigurării în cazul asigurărilor de animale îl reprezintă animalele pentru care
asiguratul (persoană juridică) are un interes patrimonial în calitate de proprietar, administrator,
custode sau alte calități dovedite cu acte. În asigurare pot fi cuprinse animale grupate pe
categorii, în funcție de specie, rasă și performanței productive (clase de calitate), grupe de vârstă
sau condiții de exploatare.
Riscurile asigurate în cazul asigurărilor de animale pot fi riscuri generale care pot conduce
la accidentarea sau moartea animalelor, cum ar  fi grindina, furtuna sau furtul sau riscuri de
accidente cum ar fi intoxicația subită cu ierburi sau atacul animalelor sălbatice, precum și boli.
Principalele excluderi în cazul asigurărilor de animale sunt: moartea animalelor de bătrânețe,
moartea animalelor ca urmare a unor tratamente empirice, evenimente datorate furajării
necorespunzătoare; îmbarcarea/ debarcarea și transportul animalelor, cu orice mijloace de
transport, boli infecto-contagioase sau parazitare.
Suma asigurată. Suma asigurată în asigurarea culturilor reprezintă nivelul cheltuielilor
tehnologice directe de producţie sau la valoarea producţiei. Pentru asigurarea animalelor, suma
asigurată este dată de valori declarate de asigurat și agreate de asigurător și poate
fi:
 globală (include tot efectivul);
 diferențiată (cu sume egale/cap de animal, în cazul unui efectiv variat, cu animale de
valori diferite);
 specifică, în cazul unor valori individuale.
Franșiza. În cazul asigurărilor agricole, contractul de asigurare se încheie cu aplicarea unor
franșize deductibile per eveniment, stabilite ca procent din suma asigurată, se scad din
cuantumul despăgubirii, se aplică pentru fiecare suprafață (bloc fizic, parcelă, solă) sau se aplică
pentru fiecare eveniment produs.

Prima de asigurare. În cazul asigurărilor agricole, există flexibilitate în stabilirea primei

de asigurare și efectuarea plății. Prima de asigurare se stabilește în funcție de factori cum  ar  fi:
sensibilitatea  culturii la factorii de risc asigurați, frecvența manifestării factorilor de risc,
localizarea culturilor asigurabile pe județe, mărimea sumei asigurate, care reprezintă nivelul
cheltuielilor tehnologice directe de producție, nivelul cheltuielilor tehnologice directe de
producție sau valoarea producției.

Perioada de asigurare pentru culturi este sezonul agricol corespunzător ciclului de vegetație

caracteristic fiecărui soi de cultură cultivată.
Asigurarea de aviație se adresează, în principal, liniilor aeriene, aeroporturilor, operatorilor
aerieni care efectuează operațiuni de lucru aerian, sau de aviație generala (conform Codului
aerian), fabricanților de aeronave sau de componente de aeronavă, aerocluburilor, unităților
militare de aviație și persoanelor fizice sau juridice care dețin aeronave pentru transport privat.

Asigurările de aviație cuprind următoarele clase :

 Asigurarea aparatelor de zbor – clasa 5
 Asigurarea de răspundere civilă în aviație – clasa 11.
 
Cumpărătorii asigurărilor de aviație pot fi companiile de transport aerian, proprietarii unor
avioane companii sau persoane fizice, cluburi aeronautice care ar suferi pierderi financiare în
situația în care ar fi avariate aeronave, instalațiile și/sau echipamentele montate pe acestea,
dacă ar trebui să răspundă pentru faptele sau situațiile ce conduc la înregistrarea unor prejudicii
de către terți, pasageri, bagajele sau bunurile personale ale acestora din urmă sau dacă au loc
accidente ale echipajelor, personalului de la sol.

Principalele tipuri de asigurări de aviație sunt:

 Asigurarea aeronavei pentru pierdere totală
 Asigurarea de răspundere față de terți, inclusiv sau exclusiv pentru pasageri, mărfuri și
poștă
 Asigurarea de răspundere față de pasageri, mărfuri și poștă
 Asigurarea aeronavei pentru riscul de război
 Asigurarea de accidente persoane
 Avarii la motorul aeronavei
 Asigurarea     de    răspundere    a    aeroportului,     companiilor     de aprovizionare cu
combustibil și trafic aerian
Riscurile acoperite în asigurarea de aviație sunt:

a) riscurile pentru pierderea sau avarierea accidentală a aeronavei;

b) riscurile de răspundere pentru deces, vătămare corporală, pagube materiale produse terților
(alții decât pasagerii);

c) riscul de răspundere pentru deces, vătămare corporală, pagube materiale produse pasagerilor;

d) asigurarea mărfii;

e) riscuri de accidente care pot afecta echipajul aeronavei și pasagerii;

f) riscul de răspundere a producătorului sau reparatorului aeronavei, ce rezultă din proiectarea
sau producerea defectuoasă a aeronavei;

g) riscul de pierdere a licenței pentru personalul aeronavei.

De regulă, o poliță completă cuprinde acoperirea aeronavei însăși (corpul aeronavei) și

răspunderea față de terți.
Obiectul asigurarii: Sunt asigurate navele aeriene aparținând companiilor aeriene de transport
și asociațiilor sportive, pentru pierderea sau avarierea aeronavei, răspunderea față de pasageri și
pentru bagajele acestora, precum și pentru mărfurile transportate, răspunderea civilă legală față
de terți.
Excluderi: La asigurarea aeronavelor nu sunt acoperite situații, cum ar fi: 
- pierderea suferită ca urmare a folosirii pistelor și a terenurilor de aterizare neautorizate, cu
excepția cazurilor de forță majoră; pierderile provocate de transportul de pasageri și mărfuri
peste numărul de locuri și greutatea admisă de capacitatea de transport a aeronavei; pierderile
provocate de acțiunea intenționată sau de culpă gravă a asiguratului sau a reprezentanților săi;
pierderea suferită ca urmare a folosirii aeronavei în alt scop decât transportul de pasageri și de
mărfuri.
Franșiza este în general diferențiată. De regulă, ea reprezintă un procent din valoarea aeronavei
noi și se aplică fiecărei daune produse în timpul zborului sau evoluției la sol, procentul respectiv
fiind mai scăzut dacă dauna apare pe durata în care aeronava este garată. Franșizele sunt mai
mari pentru aeronavele vechi și elicoptere.
Suma asigurata: Aeronavele se asigură la sumele declarate de asigurat și agreate de asigurator și
care nu trebuie să depășească valoarea de înlocuire a aeronavei la data încheierii asigurării.
Răspunderile se asigură la sumele declarate de asigurat pentru pasageri, bagaje și pentru
mărfurile transportate, precum și pentru terți, în limitele prevăzute de legislația din România, în
convențiile internaționale la care România este parte sau în acordurile încheiate de asigurat cu
partenerii externi.
Despagubiri: În caz de pierdere fizică directă sau de dispariție, asiguratul este despăgubit cu
suma asigurată, iar dacă aeronava poate fi reparată, despăgubirea este reprezentată de costul
reparațiilor necesare, din care se scade valoarea reperelor ce se mai pot întrebuința sau
valorifica.
Perioada asigurata: Asigurarea aeronavelor se poate încheia fie pentru o perioadă de timp, fie
pentru o călătorie determinată.
Asigurarea CARGO (clasa 7 de asigurări) este forma de asigurare prin care se asigură
bunurile care fac obiectul transportului terestru, maritim, fluvial și aerian (CARGO). Asigurarea
tip CARGO cuprinde bunurile care fac obiectul transportului intern si internațional și se încheie
pentru valoarea bunurilor respective, inclusiv cheltuielile de transport, vamale și alte cheltuieli.

Acest tip de asigurare vizează despăgubirea daunelor produse ca urmare directă a riscurilor

întâmplătoare ale transportului și se incheie cu proprietarul mărfurilor transportate (nu cu
transportatorul, care are răspundere CMR).

Polița de asigurare CARGO poate fi încheiată:

a) pentru un singur transport - poliță CARGO

b) pentru toate transporturile efectuate într-o perioadă de timp - poliță CARGO
abonament.

În practica internațională, se aplică condițiile de asigurare A, B și C, care se diferențiază

prin riscurile acoperite:

1. Condiția A are cea mai largă sferă de cuprindere, oferindu-se protecție pentru toate riscurile
de pierdere și avarie a bunului asigurat, cu excepția unor grupe de riscuri prezentate separat.
2. Condiția B acoperă pierderea și avaria la bunul asigurat cauzate de anumite riscuri cum ar
fi: eșuarea, scufundarea sau răsturnarea navei/ambarcațiunii sau coliziunea sau contactul navei,
ambarcațiunii sau mijlocului de transport cu un obiect exterior, altul decât apa.
3. Condiția C este cea mai puțin cuprinzătoare în raport cu A și B, acoperă pierderea și avaria
la bunul asigurat cauzate de un număr mai redus de riscuri.
 
Pe lângă asigurarea impusă de una din condițiile A, B sau C, contractul de asigurare tip CARGO
poate să mai prevadă, suplimentar, următoarele condiții: „riscuri de război” și „riscuri de
greve”.
Excluderile se găsesc la toate cele trei condiții și sunt grupate în trei categorii: pierderea, avaria
și cheltuiala rezultând din sau provocate de comportarea necorespunzătoare voită a
asiguratului; scurgerea ordinară - pierderea uzuală în greutate sau volum, uzura normală a
bunului asigurat; ambalarea și pregătirea insuficientă sau necorespunzătoare a
bunului asigurat sau viciu propriu sau natura bunului asigurat.
Suma asigurată este valoarea declarată a mărfurilor înscrisă în poliță pentru un singur transport
și reprezintă limita maximă a despăgubirii ce se poate acorda în caz de daună. Suma asigurată
maximă pe transport înscrisă în polița abonament este valoarea maximă estimată pe un
transport.
Prima de asigurare este cotația de primă aplicabilă la suma asigurată sau valoarea traficului de
marfă (polița abonament).
Asigurarea maritimă este prima formă de asigurare, începutul ei datând încă din antichitate.
Cercetările istorice au demonstrat că primele forme de dispersie a riscurilor și ulterior
de asigurare, își au originea pe timpul chinezilor și mai târziu, al fenicienilor, grecilor și
romanilor, cunoscute ca popoare care practicau comerțul pe mare. Apariția asigurărilor
maritime ca prima formă de asigurare este explicată prin legătura strânsă între comerț și
navigația maritimă, descoperindu-se că navele, mărfurile, navlul și viețile omenești erau expuse
riscurilor mării.

În timpurile noastre, există o diferențiere a persoanelor interesate în proprietatea asupra

mărfurilor și navelor și, deci, există două forme de asigurare în funcție de acest interes:
 asigurarea navelor (CASCO sau HULL) - se referă la asigurarea navelor și a
încărcăturii acestora; prin navă se înțelege orice tip de vapoare, corăbii, iahturi, nave
petroliere etc. (încadrată în clasa 6);
 asigurarea de răspundere a armatorilor navei - Protection & Indemnity (P&I);
acoperă inclusiv răspunderea pentru marfa transportată (încadrată în clasa 12).
Asigurarea navelor oferă protecție armatorilor. Navele reprezintă obiectul asigurării
maritime în timpul călătoriei, în perioada de construcție, reparație sau staționarea în port.
 
Polița de asigurare maritimă se clasifică după mai multe criterii:

1. În funcție de interesul asigurabil (de exemplu, se asigură doar suma plătită pentru
transportul mărfurilor, tariful sau chiria pentru nava sau se asigură nava și echipamentele);
2. În funcție de durată (de exemplu, anumite polițe sunt  valabile pe o anumită călătorie
din portul de expediere, în portul de destinație).
Suma asigurată reprezintă limita răspunderii asiguratorului, ea neputând depăși valoarea
daunelor ce pot fi suportate de asigurat. Dimensiunea maximă are legătură cu valoarea
asigurabilă. În general, valoarea asigurabilă se determină pe baza reglementărilor diferitelor țări
sau pe baza uzanțelor în materie.
Prima de asigurare se stabilește pe baza unor calcule actuariale care țin seama de o serie de
factori generali și specifici fiecărui tip de protecție, printre care tipul și dimensiunea riscurilor,
frecvența producerii lor, condiția de asigurare, natura mărfii și felul ambalajului, voiajul
și nava care îl efectuează, statistica pierderilor anterior încheierii asigurării (istoricul daunelor),
zona geografică pentru care se oferă protecție etc.

Asigurarea maritimă presupune, pe lângă asigurarea navei, mărfurilor, navlului, persoanelor

aflate la bordul navei, și asigurarea răspunderii pe care nava o are față de cei cărora le poate
provoca pierderi materiale sau suferințe.
În mod tradițional, asigurătorii implicați în asigurarea maritimă oferă asigurări pe bază de
contract (poliță) de asigurare pentru navă, marfă, avarie comună etc, în timp ce răspunderile se
asigură printr-o formă specifică pe bază de reciprocitate (P&I).

În asigurarea maritimă există două forme distincte de protecție împotriva riscurilor:

 asigurarea de tip contractual, care are la bază contractul încheiat între asigurător
și asigurat;
 asigurarea de tip mutual sau reciprocă, prin care asigurații contribuie prin
cotizații la un fond comun administrat de o asociație mutuală, numită pe scurt Club P&I
(asociatie non-profit a armatorilor). Acest club este destinat acoperirii daunelor suferite
de membrii asociației respective, fie că sunt determinate de răspundere civilă, fie că sunt
rezultate din exploatarea navei.
Asigurarea de risc financiar
Un comerciant care vinde produse sau furnizează servicii cu plata la termen către alte companii
este expus riscului de neplată. Asigurarea de risc financiar (clasele nr. 14, 15 şi 16 de asigurări)
permite unei companii să minimizeze riscul de neplată a facturilor către clienții săi, prin
colectarea și analiza informațiilor despre aceștia, să recupereze debite sau să primească
despăgubiri în cazul în care debitorii nu își mai plătesc datoriile.

În mecanismul acestei asigurări sunt implicate trei părți: asiguratul (creditor), cumpărătorul
(debitor) și asigurătorul (garant), iar răspunderea privind rambursarea creditului revine
debitorului. Răspunderea asigurătorului (în calitatea de garant) este în plan secund, acesta
devenind răspunzător numai dacă primul nu-și îndeplinește obligația de plată.

Asigurarea de risc financiar cuprinde trei clase de risc:

1. Asigurarea de credite (clasa 14) are în vedere: creditele interne, creditele de export,

ratele de credit, ratele de leasing, creditele de investiții
2. Asigurarea de garanție/cauțiune/fidelitate (clasa 15)
3. Asigurarea de pierderi financiare (clasa 16)
Asigurarea de credite se poate clasifica în:
 Asigurarea creditului comercial - acoperă dauna pe care o suportă vânzătorul unei
mărfi, în situația în care cumpărătorul nu achită parțial sau total suma facturată.
 Asigurarea creditului de export - acoperă dauna pe care o suportă furnizorul în
activitatea de comerț exterior din aceleași cauze ca cele enumerate anterior.
  Asigurarea creditului de cumpărare cu plata în rate sau leasing acoperă
pierderea pe care o suportă dealerul sau instituția finanțatoare ca rezultat al neplății
ratelor datorate de către cumpărător.
Termenul de cauțiune/garanție definește un contract prin care o persoană numită fidejusor
se obligă față de creditorul altei persoane să execute obligația celui pentru care garantează, dacă
acesta nu o execută.

Asiguratul poate fi orice agent economic care:

 în contractele de creditare bancară încheiate are calitatea de debitor, calitate care îl
obligă la plata unor anumite sume de bani către creditor, la o anumită scadență;
 în contractele comerciale de lucrari, livrare de bunuri sau prestare de servicii încheiate
este parte cu drepturi și obligații printre care și constituirea de garanții privind
îndeplinirea obligațiilor contractuale.
Obiectul asigurării îl constituie:
 fie obligația asiguratului-debitor de a plăti o sumă de bani la scadență, conform
prevederilor contractului de credit, dacă acesta se află în imposibilitate temporară
de plată;
 fie obligatia asiguratului – executant/furnizor/prestator de a-și îndeplini obligațiile
asumate prin contractul comercial
Asigurătorul acţionează în calitate de garant, angajându-se faţă de beneficiarul garanţiei, în
limita sumei asigurate și în schimbul primei de asigurare plătite de asigurat, să acopere
pierderile înregistrate de beneficiar ca urmare a producerii evenimentelor asigurate în perioada
asigurată, sub rezerva recuperării de la asigurat a sumelor plătite în locul acestuia în baza unei
acțiuni subrogatorii.

Ca mijloc de transmitere a obligațiilor, subrogația constă în înlocuirea creditorului dintr-un

raport juridic obligațional (creditor inițial) cu o altă persoană care, plătind datoria debitorului,
devine creditor al acestuia din urmă (subrogat, solvens sau creditor prin subrogaţie), dobândind
toate drepturile creditorului plătit (art. 1593 și art. 1597 Cod Civil).

Asigurarea acoperă fie riscul neachitării de către asigurat a sumelor de plată scadente la

creditele bancare, fie riscul neexecutarii sau executarii necorespunzatoare a obligaţiilor stipulate
în contractele comerciale incheiate, din cauza lipsei temporare de disponibilități în cont,
asigurătorul achitând creditorului/beneficiarului sumele datorate de asigurat.

Asigurările de garanții se pot împărți în două tipuri principale:

 asigurările de cauțiune;
 asigurările de fidelitate, denumite și asigurări ale daunelor de încredere.
Dintre asigurările de garanție/cauțiune cele mai des întâlnite forme în practică sunt:
garanții pentru participări la licitații, garanții de restituire a sumelor plătite cu titlu de avans,
garanții de bună execuție a lucrărilor ori serviciilor stipulate în contract. Asigurarile de garanții
contractuale (clasa 15) se supun legislației specifice achizițiilor publice, în cazurile în care
beneficiarii sunt autorități.

Sectorul în care sunt solicitate cel mai mult aceste asigurări este sectorul de construcții, în care
beneficiarul lucrării este acoperit în cazul în care antreprenorii nu își îndeplinesc obligațiile
asumate prin contract, ori le îndeplinesc într-un mod defectuos.

Asigurarea de fidelitate

Prin acest tip de asigurare, asigurătorul oferă protecție unei companii, în calitate

de asigurat împotriva unor prejudicii aduse activelor sale, ca urmare a actelor necinstite sau
frauduloase ale personalului (de exemplu, casierul care sustrage bani din casieria societății,
vânzătorii care sustrag sau deteriorează marfa din magazine etc.).
Constatarea daunelor pentru asigurările menționate se face de către asigurător sau împuterniciți
ai acestuia, împreună cu asiguratul sau împuternicitul/ împuterniciții respectivi. În cazurile în
care, există daune unde este necesară intervenția autorităților de specialitate, acestea sunt
anunțate primele la producerea evenimentului asigurat, urmând ca după aceea să fie anunțată
societatea de asigurări la care este încheiată polița de asigurare. 
În restul cazurilor, se va anunța mai întâi asigurătorul.
În vederea evaluării cât mai corecte a riscului și, implicit, pentru stabilirea termenilor
de asigurare, la încheierea poliței asigurătorul solicită clientului completarea unor chestionare
de asigurare.

Totuși, există situații când, pe lângă chestionare, asigurătorii mai pot solicita și alte documente
adiționale. În baza chestionarului de asigurare, se încheie contractul de asigurare, din care fac
parte următoarele documente: polița, eventualele anexe, condițiile de asigurare și eventualele
clauze suplimentare.