2.

Lucrul cu victimele infracțiunilor produse cu violență

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) defineşte violenţa astfel: folosirea intenţiontă

a forţei sau puterii, reală sau sub formă de ameninţări, împotriva propriei persone, împotriva
unei alte persone sau împotriva unui grup sau comunităţi, care rezultă sau are o probabilitate
ridicată de a rezulta în rănirea, moartea, afectarea psihologică, afectarea dezvoltării sau
deprivare.

Violenţa şi comportamentele violente sunt probleme majore ale societăţii cotidiene care
afectează toate categoriile de vârstă, indiferent de vârsta sau de statutul social ale celor
implicaţi.

În ultimii ani s-a constatat o preocupare crescută la nivel european pentru protecția
victimelor infracțiunilor, în special pentru victimele infracțiunilor produse cu violență.

Legislația adoptată de fiecare stat în domeniul protecției victimelor trebuie să asigure în

special respectarea următoarelor drepturi:

 Accesul la justiție
 Dreptul de a și primi informații
 Dreptul la compensații financiare în cadru procedurilor judiciare
 Dreptul de a fi protejate în diversele etape ale procedurii penale
 Dreptul de a înțelege și a fi înțeles
 Dreptul la anumite prestații, în cazul când există dezavantajul de a locui într-o altă țară
membră decât cea în care s-a comis infracțiunea

La fel ca și în celelalte state europene, România a efectuat demersuri pentru alinierea

legislației interne la standardele internaționale în domeniul protecției victimelor, precum și
pentru înființarea unor instituții specializate care să vegheze la corectarea punerii în aplicare a
actelor normative în materie.

Astfel, a fost creat un cadru general pentru protecția victimelor infracțiunilor prin
adoptarea, în anul 2004, a Legii nr. 211 privind unele măsuri pentru protecția victimelor
infracțiunilor, care prevede următoarele măsuri:

 Informarea cu privire la drepturile victimelor

 Consilierea psihologică și alte forme de asistență
 Asistența juridică gratuită
  Compensația financiară de către stat

Prima categorie de măsuri pentru asigurarea protecției victimelor infracțiunilor

privește informarea acestora, pornind de la ideea că o informare corectă și completă a victimei
constituie prima condiție pentru realizarea drepturilor și pentru ameliorarea situației sale.
Informațiile au rolul de a oferi victimei o imagine completă asupra drepturilor sale și asupra
mijloacelor concrete de realizare a acestor drepturi, atât în cadrul procedurilor judiciare, cât și
în afara acestora.

Mecanismul instituțional prin care se asigură consilierea psihologică a victimelor și

alte forme de asistență este asigurat de serviciile de probațiune care funcționează pe lângă
tribunale. Acestea, potrivit legii, acordă gratuit, la cerere, consiliere psihologică, pe o perioadă
de cel mult 3 luni pentru adulți și cel mult 6 luni în cazul victimelor care nu au împlinit vârsta
de 18 ani, pentru:

1. Victimelor tentativei la infracțiunea de omor, omor calificat și omor deosebit

de grav, prevăzute de art. 174-174 din Codul penal.
2. Victimelor infracțiunilor de lovire sau alte violențe și vătămare corporală,
săvârșite asupra membrilor familiei
3. Victimelor infracțiunii de vătămare corporală gravă
4. Victimelor infracțiunilor intenționate care au avut ca urmare vătămarea
corporală gravă a victimei, ale infracțiunilor de viol, act sexual cu un minor,
perversiune sexuală și corupție sexuală
5. Victimelor infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului
6. Victimelor infracțiunilor privind prevenirea și combaterea traficului de
persoane, cu modificările și completările ulterioare

Victimele infracțiunilor pot beneficia și de alte forme de asistență, cum ar fi referirea

către alte organisme din cadrul comunității locale care pot răspunde adecvat nevoilor cu care
acestea se confruntă. Consilierea psihologică sau celelalte forme de asistență pot fi oferite și
de organizațiile neguvernamentale, independent sau printr-un parteneriat cu autoritățile
administrației publice.

Tipul de activitate pe care consilierii de probațiune trebuie să o desfășoare cu victimele

infracțiunilor nu este specific domeniului probațiunii, care este direcționat cu precădere spre
infractor. Conform legislației în vigoare, consilierul de probațiune, care trebuie să lucreze atât
cu victima, cât și cu infractorul, se vede pus în situația unei ambivalențe profesionale care ar
putea avea repercusiuni asupra activității desfășurate.

Datorită acestui specific de activitate al serviciilor de probațiune, victima nu resimte un grad

suficient de confort și încredere pentru a se adresa personalului acestor servicii.

Impactul infracțiunilor

În scopul derulării eficiente a activității cu victimele infracțiunilor produse cu violență,

consilierii de probațiune au nevoie să înțeleagă modalitățile în care evenimentul suferit
afectează atât victima, cât și pe cei din jurul ei.

Literatura de specialitate a pus în evidență faptul că o serie de evenimente sau incidente

critice, cum ar fi catastrofele cauzate deliberat de comportamente umane (agresiune sexuală,
agresiune fizică, trafic de persoane, etc.), catastrofele naturale și catastrofele cauzate de
accidente, chiar dacă în aparență pot fi extrem de diferite unele cu altele, au în comun faptul
că pot să determine:

 Întreruperea brutală sau perturbarea derulării vieții cotidiene a persoanei, cu

consecințe asupra percepției, capacității de înțelegere a situației și inducerea unor stări
temporare de confuzie;
 Un pericol pentru integritatea fizică sau psihologică, provocând o furtună emoțională,
generând teroare, dezgust și suferință;
 Anularea controlului persoanei asupra situației, acțiunilor sale și a propriului corp,
conducând la realizarea trecerii de la postura de subiect activ la cea de obiect
dezarmat, care trăiește un sentiment de neputință;
 Depășirea capacităților adaptative obișnuite ale individului

Cercetările demonstrează că violența care însoțește o infracțiune produsă cu violență are o

rezonanță psihologică mai mare asupra victimelor decât catastrofele naturale, deoarece
aceasta este o consecința acțiunilor deliberate ale altei ființe umane (Norris, 1992; Resick,
1993; Ruback și Thompson, 2001; Bettleheim, 1979).

Nu există o metodă de a prezice sau de a măsura efectul potențial pe care îl are infracțiunea
asupra diferitelor persoane, însă pentru înțelegerea unicității reacțiilor individuale trebuie
luată în considerare o largă varietate de factori, dintre care cei ce par să aibă cel mai mare
impact sunt:
  Gravitatea infracțiunii
 Sursa traumei (traumele cauzate de oameni au în general o rezonanță psihologică mai
puternică)
 Măsura în care evenimentul este perceput ca fiind neașteptat, incrontrolabil sau fără
scăpare
 Procesele de disociere care au loc în timpul procedurii agresiunii
 Responsabilitatea asumată sau percepută
 Prezența evenimentelor curente de viață cu potențial traumatic
 Relația victimei cu autorul infracțiunii
 Variabilele demografice
 Mediul social și rețelele de suport (lipsa sau inadecvarea suportului social și
emoțional)
 Sprijinul specialiștilor calificați
 Victimizarea sexuală
 Experiența anterioară de victimizare

Evaluarea inițială a tuturor aceste variabile este importantă în procesul de planificare a

intervenției pe care consilierii o vor derula. Specialiștii care lucrează cu victimele
infracțiunilor pot observa la acestea o serie de reacții comune care sunt în mod obișnuit
fluctuate. Aceste reacții sunt normale, dar pot, de asemenea, să indice faptul că persoana are
nevoie de ajutor pentru a depășii această problemă din viața sa.

Reacții curente posibile ale victimelor infracțiunilor produse cu violență:

 În cazul în care victima este un minor, pot fi observate elemente specifice de manifestare,
a căror identificare precoce permite o abordare adaptată: ajutorul oferit de specialist pentru
verbalizarea experienței are rol preventiv, limitând consecințele asupra dezvoltării
psihoafective ulterioare a minorului. Unii minori pot povesti clar și detaliat evenimentul, alții,
din contră, realizează adevărate distorsiuni cronologice ale faptelor relatate.

Factorii identificați care influențează răspunsul minorului la un eveniment traumatic sunt:

 Caracteristicile evenimentului
 Gradul de expunere la eveniment
 Factori individuali: vârsta, sex, nivel de dezvoltare psihoafectivă, antecedente
personale
 Factori sociali si familiali
 Amenințare vitală (emoții negative trăite de minor în timpul evenimentului par să
corespundă în parte probabilității pe care aceasta o percepe de a fi omorât sau
rănit)
 Caracterul neașteptat sau brusc al evenimentului (sentimentul de invulnerabilitate
sau de securitate anterioară agravează ruptura între momentul traumatic și mediul
stabil, securizant de până la eveniment)
Bibliografie

1. SCHIAUCU, V. CANTON, R. 2008. Manual de probațiune, București: Euro

Standard. Lucrul cu victimele infracțiunilor produse cu violență, pp.266-280.
2. http://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2016/01/Analiza-de-situatie-2015-7.pdf
accesat în data de 18.11.2019, ora 18:17
3.