Sunteți pe pagina 1din 2

Notiunea fondului de comert

O activitate comerciala, pentru a se putea desfasura fara probleme, are nevoie de anumite unelte
specifice naturii acesteia, unelte cum sunt: local, obiecte de mobilier, instalatii, etc, acestea,
impreuna formand fondul de comert.
Prin Legea nr. 298/ 2001 pentru modificarea si completarea Legii nr. 11/ 1991 privind
combaterea concurentei neloiale, a fost data o definitie a fondului de comert, acesta constituind
“ansamblul bunurilor mobile si imobile , corporale si incorporale (marci, firme, embleme,
brevete de investitii, vad comercial), utilizate de un comerciant in vederea desfasurarii activitatii
sale.”
In conditiile absentei unei reglementari legale a regimului juridic al fondului de comert, doctrina
a precizat, pe baza principiilor generale, notiunea si natura juridica a fondului de comert,
elementele sale, precum si regimul actelor juridice avand ca obiect fondul de comert.

Configurarea regimului juridic al fondului de comert prezinta interes sub dublu aspect :

 comerciantul este interesat sa-si asigure protectia bunurilor pe care le afecteaza activitatii
comerciale. Aceste bunuri trebuie sa beneficieze de un statut special care sa permita
transmiterea lor prin acte juridice ori pe calea mostenirii.
 recunoasterea fondului de comert este reclamata si de necesitatea protejarii intereselor
creditorilor comerciantului. Bunurile destinate activitatii comerciale sunt principalele
elemente active ale patrimoniului comerciantului. Din aceasta cauza , circulatia acestor
bunuri este supusa unor formalitati speciale care sa asigure respectarea drepturilor
creditorilor.

Delimitarea notiunii de fond de comert:

Notiunea fondului de comert trebuie delimitata de alte notiuni: notiunea de patrimoniu si cea de
intreprindere.

 Fondul de comert si partimoniul. Notiunea de fond de comert este distincta fata de


notiunea de patrimoniu. Patrimoniul reprezinta totalitatea drepturilor si obligatiilor
comerciantului, care au o valoare economica, spre deosebire de fondul de comert, a carui
definitie am dat-o mai sus. Aceasta inseamna ca fondul de comert nu cuprinde creantele
si datoriile comerciantului, cu toate ca ele fac parte din patrimoniul acestuia.
In doctrina, fondul de comert mai este desemnat si cu denumirea de patrimoniu comercial.
Aceasta notiune are o acceptiune exclusiv economica, referindu-se la bunurile destinate
desfasurarii activitatii comerciale. Nu poate avea, insa, o semnificatie juridica, deoarece, in
sistemul nostru de drept, o persoana nu poate avea doua patrimonii, unul civil si altul
comercial, ci un singur patrimoniu.
In cazul unei societati comerciale, intrucat este subiect de drept, ea are un patrimoniu distinct
de patrimoniile asociatilor. Dar, in acest caz, fondul de comert al societatii nu se confunda cu
patrimoniul acesteia.
 Fondul de comert si intreprinderea. Fondul de comert este ansamblul bunurilor pe care
comerciantul le afecteaza prin vointa sa exercitarii comertului.
Intreprinderea este o organizare sistematica de catre comerciant a factorilor de productie,
intre care se afla si bunurile afectate desfasurarii activitatii comerciale. Dar, organizarea
priveste nu numai aceste bunuri, ci si capitalul si munca. Asadar, intreprinderea inglobeaza si
elemente care nu fac parte din fondul de comert.
 Natura juridica a fondului de comert

In doctrina au fost pronuntate mai multe teorii referitore la natura juridica a fondului de comert.

o Teoria personificarii fondului de comert. Potrivit acestei teorii, fondul de comert este un
subiect de drept autonom. El are firma, sediu si patrimoniu, precum si drepturi si obligatii
proprii. Patronul este doar principalul reprezentant al fondului de comert. Aceasta teorie
nu a fost retinuta, deoarece ea contravine principiului unitatii patrimoniului consacrat de
dreptul civil (art. 1718 C.civ. ). Patrimoniul este legat de titularul sau, care poate fi o
persoana fizica ori o persoana juridica. Nu exista patrimoniu fara sa existe titularul sau.
Totodata, orice persoana raspunde cu intregul sau patrimoniu pentru toate obligatiile
asumate, civile sau comerciale.
o Teoria universalitatii de drept. In aceasta teorie se considera ca fondul de comert
constituie o universalitate juridica (universitas iuris), ceea ce echivaleaza cu existenta
unui patrimoniu autonom, cu drepturi si obligatii distincte de drepturile si obligatiile
civile.
Aceasta teorie a fost respinsa pe motiv ca efectele sale juridice sunt aceleasi ca si cele ale
teoriei personificarii fondului de comert.
o Teoria universalitatii de fapt.Potrivit acestei teorii, fondul de comert este o universalitate
de fapt (universitas facti) creata prin vointa titularului sau. Deci, fondul de comert
reprezinta un complex de bunuri eterogene care, prin vointa titularului sau, formeaza
obiectul unui drept distinct de elemente care il compun. S-a observat ca aceasta teorie nu
face decat sa constate ca fondul de comert este un ansamblu de bunuri, fara sa explice
natura juridica a acestui bun care este fondul de comert.
o Teoria patrimoniului de afectatiune. Teorie mai moderna, in care fondul de comert a fost
calificat ca un patrimoniu de afectatiune, adica un patrimoniu afectat realizarii unui scop
si anume, exercitiul comertului.