IMPORTANTA LIMBII LATINE

            Parte integranta a planului de invatamant in cadrul profilului filologic, limba latina este si
va ramane piatra de incercare pentru multe generatii de elevi si studenti, din pricina caracterului ei
matematic. In ciuda dificultatilor pe care le ridica studiul limbii latine, importanta cunoasterii
acesteia pentru un viitor romanist, si nu numai, este vitala.

            In primul rand, studierea limbii latine trebuie sa se faca nu ca scop in sine, ci din
perspectiva integratoare a culturii si civilizatiei greco-romane, ca emblema fundamentala a culturii
europene. In arta literara sau cea plastica s-au perpetuat teme si tehnici specifice antichitatii
greco-latine si numeroase discipline stiintifice au reluat unele idei si metode antice imprumutate din
silogistica aristotelica, retorica greco-romana, dreptul roman. Contributia majora a latinitatii la
societatea moderna reiese si din terminologia si sursele de documentare ale unor stiinte socio-
umane, si ale naturii – istoria, filosofia, dreptul, zoologia, botanica, medicina, farmacia, – care sunt
de origine greco-latina, din promovarea pluralismului cultural, a valorilor universale de justitie, de
suprematie a dreptului, de libertate a gandirii, mostenite de popoarele de espresie neolatina, dar si
din faptul ca ideea de umanism si umanitate s-a nascut in perimetrul civilizatiei romane si a
imbracat haina expresiei latine. De asemenea nu trebuie uitat ca limba latina este instrumentul
necesar elucidarii vestigiilor arheologice, numismatice si epigrafice, descoperite pe teritoriul tarii
noastre, dovezi care pot sustine identitatea noastra nationala si latinitatea poporului roman

In al doilea rand trebuie avut in vedere ca limba latina este baza de pornire pentru limbile
romanice, din care face parte si limba romana, si trebuie inteles ca studiul limbii romane nu poate
fi complet fara cunoasterea si insusirea temeinica a unor cunostinte considerabile de limba latina.

Ce trebuie sa stim mai intai despre limba latina?

Limba latina face parte din grupul italic al limbilor indo-europene. Limbile indo-europene
reprezinta o familie extinsa de limbi care au evoluat dintr-o limba neatestata in texte scrise, dar
reconstituita in secolul al XIX-lea cu ajutorul gramaticii comparatiste. Principalele limbi indo-
europene sunt: limbile indiene, iraniene, baltice, slave, italice, celtice, germanice, greaca, limbile
toharice, anatoliene, armeana, albaneza, traco-frigiana.

Limba latina a fost mijlocul de comunicare in cadrul civilizatiei romane, care a luat nastere, potrivit
legendelor, intr-o mica asezare de pe malurile Tibrului, mai exact la marginea cetatii Latium, langa
poalele colinei Palatin, la 21 aprilie 753 sau 754 a.Chr. Pantele Palatinului constituiau un bun
asezamant defensiv, protejat de Tibru si de depresiunile marginite de celelalte coline: la
nord Capitoliu, la sud, Aventin, la est Quirinal, Viminal, Esquilin si Caelius. Descoperirile
arheologice au relevat prezenta unei asezari pe Palatin la mijlocul secolului al VIII - lea a.Chr., dar
si prezenta altor cetatui instalate in secolul al VII – lea a.Chr. pe colinele invecinate. Cetatile
situate pe Palatin, Esquilin si Caelius s-au aliat formand o unitate defensiva
numita Septimontium, care semnifica muntii fortificati. Mai tarziu datorita unei erori etimologice
s-a crezut ca este vorba de sapte coline.  

Limba latina isi deriva etimologia de la adjectivul Latinus, -a, -um, care se traduce dupa cum
afirma profesorul Eugen Dobroiu „din Latium, apartinator Latium-ului; al latinilor” (E.Dobroiu,
1994, 5). Latina s-a vorbit la inceput in provincia Latium, teritoriu situat in zona centrala a
peninsulei Apenine, care era marginit de fluviile Tibru si Anien, de marea Tireniana si de muntii
Apenini. Aici se  vor pune bazele viitoarei Rome, cetate nu numai defensiva prin asezarea sa, ci si
un important nod comercial, deoarece, gratie insulei lui Tiberius, Roma controla punctul de trecere
posibil peste Tibru, iar Via Salaria, drumul sarii, asigura comunicatiile intre gurile Tibrului si partea
inferioara a Italiei. Aceasta pozitie explica in parte cresterea economica deosebita a Romei si
diversitatea populatiei sale.

Roma s-a constituit prin fuziunea a trei neamuri: latinii, sabinii si etruscii. Primele doua erau
populatii italice de origine indo-europeana. Diferenta intre ele este data de momentul venirii lor in
peninsula italica. Latinii par sa apartina unui prim val de invadatori indo-europeni, care s-au
instalat in Italia in cursul mileniul al II.lea a.Chr. Desi erau divizati in 21 de triburi, adesea rivale
intre ele, ei au pastrat sentimentul originii comune si s-au unit intr-o federatie, numita Liga latina.
Centrele religioase ale acestora erau situate in muntii Albani. Sabinii apartin unui al doilea val de
invadatori indo-europeni. Ei practicau rituri funerare de inhumare si erau stabiliti la nord-est de
Roma. Rolul jucat de Sabini in istoria Romei ramane confuz, insa in legenda rapirii Sabinelor este
reflexul luptelor si apoi al coalescentei intre comunitati invecinate, iar alternanta de regi latini
(Romulus, Tullus Hostilius) si de regi sabini (Numa Pompilius, Ancus Marcius) constituie dovada
instalarii la Roma a familiilor sabine. Etruscii, contrar vecinilor lor, erau populatie neindo-
europeana. Limba lor, inca foarte putin cunoscuta, nu are trasaturi comune cu dialectele italice.
Chiar si originea lor ramane misterioasa, deoarece se presupune ca au venit din Frigia, din Asia
Mica. Este probabil, ansa, sa fi venit in Etruria inainte de valurile indo-europene. Etruria era
asezata la nord de Roma. Prosperitatea ei venea de la agricultura, se pare ca erau faimosi pentru
calitatea vinului, dar si din resurse miniere, in special fierul. S-au ocupat de asemenea cu comertul
si pirateria pe Marea Tireniana. De la greci, etruscii vor prelua alfabetul, precum si o intreaga
suita de valori, in special in domeniul artei, fapt ce va determina un progres rapid al civilizatiei lor,
net superioara celei latine si sabine. Bogatia si nivelul civilizatiei etrusce au favorizat construirea
unor orase veritabile, adesea situate la o oarecare distanta de mare pentru a preveni atacurile
piratilor de pe mare. Constructia de terasamente si canalele de aductiune a apei, organizarea
cetatilor in jurul templelor si a monumentelor publice subliniaza urbanismul lor. Cetatile etrusce
erau unite intr-o federatie de douasprezece cetati, dar aveau o politica independenta. Etruscii au
ocupat destul de repede o parte a Campaniei, iar Capua, fondata pe la 600 a.Chr. era cel mai
important oras al lor. Intre Etruria si Campania, Roma si Liga latina existau cai de comunicare
terestre, pe care cetatile etrusce intentionau sa le controleze. Astfel la sfarsitul secolului al VII-lea
si inceputul secolului al VI-lea, un rege etrusc, din ginta Tarquinius, va prelua puterea la Roma.
Ultimii regi ai Romei vor fi etrusci si de alungarea lui Tarquinus Superbus, ultimul rege etrusc, se
leaga instaurarea Republicii la Roma, in 509 a.Chr. Despre acesta, Titus Livius, in lucrarea Ab
Urbe condita, marturiseste ca necinstind-o pe sotia celui mai bun prieten al sau, Lucretia, a sfarsit
prin a fi alungat de la tron. Stapanirea etrusca, in afara tiraniei pe care o prmovase, deoarece la
conducerea tarii era un singur om, care se sprijinea pe puterea aristocratiei, a avut si efecte
benefice, ramase vizibile pana astazi in istoria Romei. Opera de desecare a mlastinilor din jurul
Romei este opera lui Tarquinus cel Batran. El a strans intr-un mare canal toate rauletele care
bordau Septimontium in ceea ce a purtat numele de Cloaca Maxima. Forum-ul roman a devenit
piata centrala a Romei, iar alte lucrari de drenaj intre Palatin si Aventin au permis construirea
Circului Mare (Circus Maximus). Etruscii au fost de asemenea mari mesteri in prelucrarea
bronzului si a metalelor pretioase, dar si in arta inscriptionarii mormintelor, vaselor si statuilor.