Metode de diluție care folosesc injectarea rapidă

Măsurarea debitului cu ajutorul unei soluții colorate

O metodă des întâlnită pentru măsurarea debitului cardiac este prin folosirea unei solutii colorate,
indocyanine green (cardiogreen) care îndeplinește toate cerințele unui indicator (inert, inofensiv,
măsurabil, economic și întotdeauna intravenos). Soluția este disponibilă ca lichid diluat în soluție salină și
injectată direct prin cateter, de obicei prin artera pulmonară. Aproximativ 50 % din substanță este
eliminată prin rinichi în primele 10 minute, deci se recomandă repetarea procedurii.
Termodiluția
Cea mai întâlnită metodă de măsurare a debitului cardiac este prin injectarea unei soluții saline reci (ca
indicator, nenociva, de volum si temperatura cunoscute) in atriul drept si masurarea variatiei de
temperatura pe acelasi cateter in aval (ex. la nivelul arterei pulmonare).
Cateterul poate fi lăsat pentru aproximativ 24 ore, timp în care se pot face multe măsurători cardiace,
lucru care nu ar fi posibil dacă nu ar fi folosită soluția colorantă în indicator. De asemenea, nu este
necesar să se înțepe artera.
Se poate deduce următoarea ecuație:
𝑄 𝑚3
𝐹= 𝑡1 , [ ]
𝜌𝑏𝐶𝑏 ∫ 𝛥𝑇𝑏 (𝑡)𝑑𝑡 𝑠
0
unde:
Q = căldura conținută de substanța injectată, J (= Vi·ΔTi·ρi·ci)
ρb = densitatea sângelui, kg/𝑚 3
Cb = căldura specifică a sângelui, J/(kg·K)

Metoda infuziei continue a fost rapid înlocuită de metoda injectării rapide, care este mai eficientă. Un
recipient de indicator este injectat rapid în vene, și variația în timp a concentrației indicatorului este
măsurată până recipientul se golește. In Fig. 1, linia îngroșată reprezintă fluctuațiile concentrației
indicatorului care apar după injectare. Linia punctată, arată curba care ar rezulta dacă nu ar exista
recirculație. În acest caz, se poate calcula debitul după cum urmează. Creșterea volumului de sânge dV
trece de punctul măsurat în timpul dt. Cantitatea de indicator dm inclusă în dV este C(t) înmulțit cu
creșterea volumului.
Dacă dm = C(t)·dV, împărțind prin dt, se obtine:
dm/dt = C(t)·dV/dt.
Dar dV/dT = Fi, (fluxul instantaneu); atunci:
dm = Fi·C(t)·dt.

Fig. 1. Curba de indicare a diluției în injectarea rapidă.

După ce soluția din recipient este injectată în timpul A, are loc o întârziere a transportării, înainte ca
concentrația să înceapă să crească la timpul B. După ce a fost atins vârful (punctul maxim), curba intră
într-o întârziere exponențială, între C si D, și care va continua să întârzie de-a lungul liniei punctate până
la t1, dacă nu există recirculație. Cu toate acestea, recirculația are ca efect un al doilea vârf la E, înainte ca
indicatorul să se amestece definitiv cu sângele la punctul F. Curba întreruptă indică recirculația rapidă
care are loc atunci când există o gaură (orificiu) între părțile stânga și dreapta ale inimii.
Integrând ecuația, de la 0 la t1 (timpul în care toată cantitatea din recipient a trecut de punctul de măsură),
se obține:
𝑡1
𝑚 = ∫0 𝐹𝑖𝐶 (𝑡)𝑑𝑡
Amestecul substanței din recipient cu sângele din inimă și plămâni produce mici variații ale fluxului
instantaneu. Se poate obține fluxul mediu din:
𝑚
𝐹 = 𝑡1
∫0 𝐶 (𝑡)𝑑𝑡
Debitul cardiac (DC) se calculeaza ca raport intre masa substantei introduse si aria de sub curba relatiei
„∆t˚- timp”. Asadar, cu cat suprafata curbei de termodilutie este mai mare, cu atat debitul sanguin cardiac
este mai mic.