Exemplu Aplicatie de tip transport de resurse

Un produs trebuie transportat de la trei depozite D1, D2, D3 către trei centre
de consum C1, C2, C3. Costurile de transport, necesarul centrelor de consum şi
disponibilul depozitelor sunt date în tabelul de mai jos.
Să se stabilească ce cantităţi trebuie transportate de la fiecare depozit la
fiecare centru de consum, astfel încât costul total al transportului să fie minim.

Tabel 2.31. Datele problemei

Centre de consum
Disponibil (t)
Depozite C1 C2 C3
D1 10 5 20 15
D2 12 7 9 25
D3 8 14 16 5

Necesar (t) 10 20 15

Problema este echilibrată, variabilele de decizie sunt în numar de 12,

deoarece aici numărul depozitelor este m=3, iar numărul centrelor de consum este
n=3.

I. Metoda colţului de Nord-Vest pentru alegerea unei soluţii iniţiale de bază

Această metodă nu are în vedere criteriul economic al costurilor, ci numai
amplasarea formală a mărfii după poziţia componentei în tabel. Au prioritate
componentele aflate în colţul de N-V al tabelului.
Astfel,x11 este prima componentă din colţul de N-V al tabelului. O alegem automat
şi o luăm egală cu 5t, deoarece:
X11= min{a1, b1}=min{15,5}=10t.
Tăiem cu o linie coloana 1, deoarece necesarul lui B1 a fost satisfăcut şi către
el nu se vor mai face transporturi.
Următorul colţ de N-V al tabelului a rămas după ce am eliminat coloana
întâi şi este al variabilei X12, a cărei mărime urmează sa o stabilim astfel:
X12=min{20,5}=0.
Tăiem linia întâi, deoarece F1 nu mai are disponibil, iar necesarul centrului
B2 rămâne egal cu 15.
În tabelul rămas, colţul de N-V este al căsuţei (2.2) deci
X22=min{25,15}=15t.
Se trece la coloana a doua şi rămâne x23 în colţul de N-V. Luăm
X23=min{10,15}=10t, deci coloana a treia urmează să fie anulată, iar disponibilul
lui F2 rămâne egal cu 5. Colţul de N-V al tabelului rămas este (3,3), deci
X33=min{5,5}=5t

Tabel 2.32. Solutia metodei coltului de N-V

10 5 -
- 15 10
- - 5

F obiectiv= 10*10+5*5+15*7+10*9+5*16=400 unităţi monetare.

II. Metoda cu penalităţi cu ajutorul căreia se identifică o soluţie îmbunătăţită

Penalitatea reprezintă valoarea diferenţei, luată în modul, dintre costul
minim unitar de pe fiecare linie, respectiv coloană şi costul imediat superior ca
mărime.
Observaţie: Alocarea se face pe linia sau coloana de penalitate maximă, în celula
de cost minim . În situaţia unor penalităţi maxime egale, se alege linia sau coloana
cu cel mai mic cost unitar.
Numărul alocărilor este dat de relaţia m+n-1(nr liniilor+nr coloanelor-1)
Astfel pentru exempul propus se pleacă de la următoarea matrice (tabel 2.33).

Tabel 2.33. Calculul penalităţilor

Depozite/
C1 C2 C3 Disponibil Penalitate
centre
D1 10 5 20 15 5
D2 12 7 9 25 2
D3 8 14 16 5 6
Necesar 10 20 15
Penalitate 4 2 7

Se vor efectua cinci alocări.

Se identifică penalitate maximă pe coloana a treia, iar costul minim este în C 23.
Astfel prima alocare se face la C23, X23=min (15, 25)=15
După fiecare alocare se reduce matricea iniţială renuntând la linia sau coloana unde
nu mai există disponibil, respectiv necesar, păstrându-se indicii iniţiali.

Tabel 2.34. Prima alocare

Depozite/ C1 C2 Disponibil Penalitate

 centre
D1 10 5 15 5
D2 12 7 10 5
D3 8 14 5 6
Necesar 10 20
Penalitate 4 2

Penalitatea maximă se află pe linia a treia, alocarea se face la C 31, X31=min

(5,10)=5. Se elimină linia a treia, rezultând o matrice cu două linii şi două coloane.

Tabel 2.35. A doua alocare

Depozite/ C1 C2 Disponibil Penalitate
Centre
D1 10 5 15 5
D2 12 7 10 5
Necesar 5 20
Penalitate 2 2

Alocarea a treia se face pe linia întâi, la C12, X12=min (15, 20)=15

Tabel 2.36. A treia alocare

Depozite/
C1 C2 Disponibil Penalitate
centre
D2 12 7 10 5
Necesar 5 5
Penalitate 2 2
În această situaţie se pot identifica şi ultimele două alocări:
X21=5 şi X22=5.

Noua valoare a funcţiei obiectiv este:

F obiectiv=15*9+5*8+15*5+12*5+7*5= 345 unităţi monetare

Obţinându-se o reducere a costului de transport cu 55 unităţi monetare.

III. Metoda evaluării celulelor sau metoda ciclurilor verifică dacă soluţia
identificată la metoda a doua este optimă.
Specific acestei metode este calculul unui număr de ponderi pe baza cărora
să se evalueze ulterior celulele libere, cele care nu fac parte din soluţie.
Se pleacă de la soluţia identificată prin metode penalităţilor (tabel 2.37.):

Tabel 2.37. Soluţia identificată prin metode penalităţilor

Depozite/
C1 C2 C3
Centre
D1 0 15 0
D2 5 5 15
D3 5 0 0

Pornind de la această soluţie se vor stabili aşa-numitele ponderi notate cu u i şi vj,

astfel:
1.dacă xij >0 (celule ocupate)
cij- ui- vj=0, cu menţiunea că u1=0

c12-u1-v2=0 →5-0- v2=0 → v2=5

c21-u2-v1=0 →12-2- v1=0 → v1=10

c22-u2-v2=0 →7-u2- 5=0 → u2=2

c23-u2-v3=0 →9-2- v3=0 → v3=7

C31-U3-V1=0 →8-U3- 10=0 → U3=- 2

2. dacă xij=0 (celule neocupate)

dij =cij- ui- vj

Dacă toate evaluarile sunt pozitive, soluţia de la care s-a pornit este
optimă. Însă dacă minim una dintre evaluări este negativă soluţia nu este
optimă şi vor fi necesare salturi de resurse dinspre celulele ocupate spre cele
libere.
d11=c11- u1- v1=10-0-10=0

d13=c13- u1- v3=20-0-7=13

d32=c32- u3- v2=14+2-5=11

d33=c33- u3- v3=16+2-7=12

Deci costul de 435 unităţi monetare este optim.