Sunteți pe pagina 1din 3

Ochiul este un organ a cărui principală funcție este cea de a detecta lumina.

Se compune dintr-un
sistem sensibil la schimbările de lumină, capabil să le transforme în impulsuri nervoase. Ochii simpli
nu fac altceva decât să detecteze obiectele din jur care sunt luminate sau obscure.Ochiul nu
detecteaza doar lumina ci si culoarea si miscarea vietatilor din jur. Iar durerile de cap pot fi uneori si
de la ochi fiindca acestea se trag de la mult citit de carte sau de la multa lumina ( calculator telefon
s.a. )
Ochii compuși se găsesc la artropode (insecte și animale similare) și sunt formați din mai mulți ochi
simpli care permit formarea unei vederi panoramice în mozaic.
La majoritatea vertebratelor și câteva moluște, ochiul funcționează prin proiectarea imaginilor pe
o retină sensibilă la lumină, de unde se transmite un semnal spre encefal prin intermediul nervului
optic. Ochiul are o formă sferică, este umplut de o substanță transparentă, gelationoasă
numită umoare vitroasă, are o lentilă de focalizare numită cristalin și, adeseori, un mușchi numit iris,
care reglează cantitatea de lumină care intră.

Cuprins

 1Vederea la om
o 1.1Culoarea ochilor
o 1.2Formarea imaginii
o 1.3Defecte de vedere
o 1.4Axe
 2Note
 3Bibliografie
 4Legături externe
 5Vezi și

Vederea la om[modificare | modificare sursă]


Lumina pătrunde prin partea din față a ochiului printr-o membrană transparentă numită cornee,
înconjurată de o zonă numită albul ochiului sau sclerotică. În spatele corneei se găsește irisul, un
disc colorat (acesta are un caracter unic pentru fiecare individ). Între cornee și iris există un lichid
numit umoare apoasă. Irisul este perforat în centru de un orificiu de culoare neagră, denumit pupilă.
Pentru ca ochiul să nu fie deteriorat, atunci când lumina este foarte puternică, pupila se contractă (și
prin urmare, se micșorează); iar în caz contrar, atunci când este întuneric, pupila se mărește. În
continuare, lumina traversează cristalinul, acesta având funcția de lentilă biconvexă, apoi umoarea
sticloasă, în final imaginea fiind proiectată pe o membrană numită retină. Pleoapele și genele au
rolul de protecție a ochilor. O membrană subțire transparentă, denumită conjunctivă, căptușește
interiorul pleoapelor și o parte din sclerotică.

Culoarea ochilor[modificare | modificare sursă]


Conform unor cercetări, se presupune că toate persoanele cu ochi albaștri se trag dintr-un strămoș
comun, care a suferit o mutație genetică în gena HERC2(d).[1][2][3]

Formarea imaginii[modificare | modificare sursă]


În cazul ochiului emetrop (vederea normală), imaginea se formează pe retină. Pentru ca razele de
lumină să se poată focaliza, acestea trebuie să se refracte. Cantitatea de refracție depinde în mod
direct de distanța de la care este văzut obiectul. Un obiect situat la o distanță mai mare necesită mai
puțină refracție decât unul situat la o distanță mai mică. Cel mai mare procentaj din procesul de
refracție are loc în cornee, restul refracției necesare având loc în cristalin.
Lumina trece prin mediile transparente (cornee, umoare apoasă, umoare sticloasă și cristalin) si
formează o imagine răsturnată pe retină. Pe retină, celulele specializate transformă imaginea în
impulsuri nervoase. Acestea ajung prin nervul optic până la regiunea posterioară a creierului. Acesta
din urmă interpretează semnalele printr-un mecanism complex care implică milioane de neuroni.
Razele de lumină suferă la nivelul ochiului o refracție triplă:

1. razele de lumină își schimbă direcția;


2. o refracție are loc la nivelul corneei și câte una pe fiecare față a cristalinului;
3. imaginea se formează pe retină, pe pata galbenă și este reală, mai mică și răsturnată.
Defecte de vedere[modificare | modificare sursă]
Orice deviere de la starea emetropă(vederea normală) reprezintă un defect de vedere. Cele mai des
întâlnite defecte de vedere ale ochiului uman sunt:

Diferențele dintre defectele principale de vedere

 Miopia este cel mai des întâlnit defect de vedere, aceasta având un caracter patologic(apare
la naștere) și ia loc atunci când globul ocular al ochiului miop este mai mare decât cel al ochiului
normal, imaginea formându-se în fața retinei. Miopia este corectată cu ajutorul lentilelor
divergente.
 Hipermetropia este de asemenea un defect patologic, aceasta însă luând loc mai rar decât
miopia. Globul ocular al ochiului hipermetrop este mai mic decât cel al ochiului normal, în
consecință imaginea formându-se în spatele retinei. Hipermetropia este corectata cu ajutorul
lentilelor convergente.
 Prezbitismul este un defect de vedere care apare de obicei la bătrânețe, acesta
comportându-se în același mod precum hipermetropia, acesta fiind cauzat de atrofierea
elasticității cristalinului. Prezbitismul este tratat cu ajutorul unei lentile convergente.
 Strabismul are drept cauză slăbirea unuia dintre mușchii externi ai globului ocular, acesta
fiind corectat prin exerciții de întărire a musculaturii ciliare.
 Cataracta apare cel mai frecvent, la persoanele cu o vârstă înaintată, aceasta fiind cauzată
de pierderea treptată a transparenței(opacifierea) cristalin