responsabilitatea parentală
Student-masterand:
Anul I, SCCV
Iași
2020
Autorii actualului Codului civil utilizează expresia autoritate părintească pentru a
desemna „ansamblul de drepturi și îndatoriri ce revin părinților pentru protecția copilului, atât în
persoana acestuia, cât și în bunurile sale”.
Autoritatea părintească are caracter temporar, fiind exercitată de către părinți „până la
data când copilul dobândește capacitate deplină de exercițiu”. Prin urmare, pentru ca o persoană
să se afle sub autoritate părintească, trebuie să aibă calitatea de copil stricto sensu, adică de
persoană minoră fără capacitate deplină de exercițiu. Reamintim că, de principiu, persoana fizică
dobândește capacitate deplină de exercițiu la împlinirea vârstei de 18 ani, dată la care devine
majoră.1
– odată cu venirea copilului pe lume (pt. mamă şi dar şi pentru soţul ei);
– pe cale judiciară când, mama cere recunoaşterea paternităţii asupra copilului (în baza unei
expertize şi a unui proces);
Autoritatea părintească poate să fie retrasă unuia dintre părinţi (sau ambilor părinţi) *) ca
o măsură excepţională, legată în general de riscurile care pot apărea asupra copilului dacă se
păstrează autoritatea părintească:
– Când o instanţă încredinţează autoritatea părintească doar unuia dintre părinţi în baza unor
motive temeinice. În acel caz, părintele custodian va exercita singur această prerogative.
– Când urmare a unui proces judecătoresc, se adoptă o soluţie de încredinţare către un terţ în
baza unor motive temeinice. Ambii părinţi naturali sunt atunci părinţi necustodieni.
1
https://lege5.ro/Gratuit/gi2tsmbqhe/autoritatea-parinteasca-codul-civil?dp=gu3dmnbygizds
părintească are multe alte drepturi suplimentare, inclusiv dreptul de a veghea la creşterea şi
educarea minorului.
– Este util a preciza că părinţii care nu au primit încredinţarea copiilor lor pentru creştere şi
educare, conform vechiului cod al familiei sunt, din punctul de vedere al autorităţii părinteşti,
într-o situaţie echivalentă cu părinţii cărora le-a fost retrasă autoritatea părintească. Aceşti părinţi
sunt cu toţii părinţi necustodieni, indiferent dacă le-a fost retrasă autoritatea părintească anterior
datei de 1 octombrie 2011 sau ulterior acestei date. Dacă au încetat condiţiile care au determinat
instanţa să nu le acorde custodia asupra copiilor, aceştia pot face o cerere către instanţa de tutelă
din raza căreia minorul locuieşte, cerând reinstaurarea autorităţii părinteşti asupra copilului.
Instanţa de tutelă va examina cazul, iar dacă au încetat împrejurările care au dus la retragerea
exerciţiului drepturilor părinteşti va reda autoritatea părintească acestor părinţi. În mod normal,
cererea oricărui părinte devenit necustodian datorită unei sentinţe definitive şi irevocabile
pronunţată anterior datei de 1 octombrie 2011 ar trebui să se soluţioneze în procedură de urgenţă
iar sarcina probei ar trebui să fie a părţii care se opune reinstaurării depline a autorităţii
părinteşti şi care va fi ţinută să arate de ce ar fi in interesul superior al copilului ca celălalt părinte
să nu reprimească exerciţiul autorităţii părinteşti. Doar motive foarte întemeiate ar trebui să fie
considerate valide de către instanţa de tutelă pentru a nu reinstaura exerciţiul deplin al drepturilor
părinteşti pentru aceşti părinţi. Nu se consideră motive întemeiate opoziţia părintelui rezident de
a accepta un astfel de aranjament sau nivelul de conflict dintre părinţi.
– la majoratul copilului;
– atunci când tatăl prezumat (de exemplu soţul mamei copilului) tăgăduieşte paternitatea asupra
minorului (în baza unei expertize şi a unui proces).2
2
https://www.juridice.ro/203594/autoritatea-parinteasca-responsabilitatea-parinteasca-si-custodia-sunt-cele-trei-
notiuni-identice.html
atât cu privire la persoana minorului, căt și cu privire la bunurile acestuia. Pot fi anumite atribute
ale calității de părinte care acoperă integral protectia copilului în latura sa persoanlă, cu referire
la creșterea copilului, și anume:
,, a ține copilul” și ,, a stabili locuința” acestuia corespunzător dreptului copilului de ,,a crește
alături de părinții săi”;
,, a întreține copilul” corespunzătordreptului acestuia de ,,a beneficia de un nivel de trai care
să-i permită dezvoltarea armonioasă”;
,, a se îngriji de educația, învățătura și pregătirea profesională” a copilului în sensul asigurării
de către părinți a unui climat educativ familial pozitiv, care să se armonizeze cu procesul
instituționalizat de socializare și educație;
,, a îndruma și supraveghea copilul” corespunzător dreptului acestuia la libertatea de
exprimare, exceptând situațiile când legea prevede în mod expres obligativitatea cooperării
părinte-copil;
,, a avea legături personale cu copilul” în situațiile de separare din diverse motive a copilului
de către un părinte sau de către ambii părinți drept recunoscut și rudelor copilului, rudenie
raportată la familia extinsă, indifernt de tipul acesteia- familie firească, adoptativă sau
substitutivă;
Familia reprezintă unul dintre cele mai complexe grupuri sociale. Există o varietate a
tipurilor de familii și condițiile acestora.
Familia naturală
Din perspectivă psihosocială, familia normală este caracterizată printr-o puternică sudură
internă, menținută prin puternice relații față în față , prin cooperare si afecțiune reciproca a
membrilor săi. Familia normală este un exemplu tipic de grup primar
Familia nucleară
Această familie desemnează tipul de familie formată din două generații. Acestea sunt
formate din generația adulților căsătoriți și cea a descendeților lor. Ca urmare, familia este
compusă din soți și urmașii săi, este o familie restrânsă si strânsă ca structură. Se deosebește de
familia lărgită, pe motiv că reunește mai multe generații și are o descendeță numeroasă. Această
familie este considerată o unitate universală de organizare socială, ea reprezentând nucleul
tuturor celorlalte forme de structuri familiale.
Familia lărgită
Familia dezorganizată
• Funcția economică, o funcție importantă pentru familii, prin care se asigură situația
materială de a avea un trai adecvat și protejarea copiilor față de lipsuri;
• Funcția de socializare, este definită ca și acea de educare, prin care se asigură socializarea,
prin formarea capacității de adaptare și conviețuire socială;
• Funcția religioasă a familiei, aceasta joacă un rol în funcția de socializare a familiei, prin
transmiterea la următoarea generație a tradițiilor religioase.
• Funcția juridică a familiei, aceasta are scopul protejării familiei în societate prin plătirea
alocațiilor, întreținerea copiilor etc.5
Climatul familial
4
Irimescu., (2008). Asistența socială a familiei și a copilului, Editura Universității Al. I. Cuza, Iași
5
Mihăilescu I., (2003), Socilogie generală, Editura Polirom, Iași
Climatul familial rigid
Climatul familial rigid se caracterizează prin excesul de severitate manifestat din partea
ambilor părinți, dar și din partea numai unuia dintre ei. În anumite limite severitatea înseamnă
ordine, seriozitate, disciplină și duce la statornicia respectării normelor de familie și chiar
asigură echilibrul acesteia. Excesul de severitate poate duce la o stare tensionată pentru cel
asupra căruia se revarsă acțiunea. Acesta poate ajunge să fie timid, lipisit de încredere sau poate
deveni străin față de familie și poate lua hotărârea părăsirii acesteia.
Dar de cele mai multe ori severitate devine un cadru favorabil ce poate duce la
maturizarea copiilor care îi pregătește pentru responsabilitățile vieții.
Părinții sunt cei care dezvoltă și asigură mediul de creștere a copiilor într-un mod
armonios de-a lungul etapelor de evoluție începând cu comportamentul și finalizând cu
responsabilitatea socială și încrederea în sine.
Valorile după care funcționează o familie normală, sănătoasă sunt capacitatea de a iubi și
de a munci cu scopul producerii bunurilor necesare conviețuirii ei. De regulă, există câteva
abilități de care părintele are nevoie pentru a fi un exemplu bun. Cele mai importante astfel de
abilități și de care depinde modul în care părintele își percepe copilul sunt următoarele:
Pentru ca un copil să se poată dezvolta fizic, intelectual, emoțional și social, trebuie să-i
fie satisfăcute nevoile de îngrijire, hrană, securitate, stabilitate și cunoașterea mediul
înconjurător. Dacă părinții pot satisface aceste nevoi ale copilului, se poate spune că propriile lor
nevoi nu sunt atât de imperative încât să nu le poată da la o parte.
Modul în care este perceput copilul are urmări asupra comportamentului și atitudinii față
de el. Cu cât părinții sunt capabili să perceapă mai realist, cu atât este o șansă mai mare de a se
apropia de el întru-un mod adecvat nevoilor și potențialului său și cu atât relația părinte-copil
este mai deschisă. Este foarte important cum este înțeles copilul – percepere pozitivă sau
percepere negativă- deoarece părinții relaționează cu copilul în modul în care îl percep. Copilul
va introiecta percepția părinților asupra lui și pe măsură ce cresc, se va percepe pe sine bun,
binecuvântat, deștept sau rău, prost ori blamat, așa cum îl percep părinții. Perceperea pe care o
au părinții față de copil are un rol important în dezvoltarea lui.
6
Idem 4
Abilitatea așteptărilor realiste față de copil
Așteptările realiste pe care le are părintele față de copil au un rol decisiv în dezvoltarea
acestuia, deoarece aceste așteptări pot stimula, provoca și confirma. Uneori ele pot fi prea mari
sau prea mici, și prin urmare pot conduce la sentimente de insatisfacție sau lipsa de stimulare
Părinții, adulții sunt cei care trebuie să satisfacă nevoile copilului și nu invers, cum ar fi:
nevoile emoționale, nevoile de îngrijirie, nevoile de liniște și apropiere ale copilului. Prin
comportamentul care îl au părinții, îi transmit copilului că este normal ca ei să-i satisfacă nevoile
de bază sau în unele situații se crează o lipsă de recunoaștere și respect față de nevoile copilului,
acest mod face ca părinții să se raporteze la copil de parcă el ar fi mult mai mare.
Este important pentru un copil ca părinții să fie capabili să interacționeze într-un mod
pozitiv în relația cu el, dezvoltarea, învățarea, tristețea, jocul și bucuriile lui. Un angajament
predominant pozitiv este echivalent cu nevoia copilului de îngrijire, de a i se răspunde, de
stimulare și fixare a limitelor inițiative. Adultul într-un asemenea angajament, trebuie să-l
accepte pe copil așa cum este el și să-i facă plăcere, să ia inițiativă pentru stimularea copilului și
să pună limite fără a respinge sentimentele acestuia.
Abilitatea de a-și înfrâna propria durere și agresivitate fără a o răsfrânge asupra
copilului
De aceea, instabilitatea familiei poate crește, dacă nevoile copilului nu sunt îndeplinite de
către părinți, își pierd echilibrul social, iar copiii pot fi pradă unor vieți dure. 8
să supravegheze copilul;
să coopereze cu copilul și să-i respecte viața intimă, privată și demnitatea;
să informeze copilul despre toate actele și faptele care l-ar putea afecta și să ia în considerare
opinia acestuia;
să întreprindă toate măsurile necesare pentru realizarea drepturilor copilului lor;
să coopereze cu persoanele fizice și persoanele juridice care exercită atribuții în domeniul
îngrijirii, educării și formării profesionale a copilului;9
7
Cună L., (2010). Familia și neglijarea copilului. Lucrare de specialitate. Editura Genessa, Craiova.
8
Martine S., (coord). Jupp V., (2010). Dicționar al Metodelor de Cercetare Socială. Editura Polirom, Iași.
9
Legea Asistenței sociale (2011)
http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Legislatie/LEGI/L292-2011.pdf
respectarea și promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului;
respectarea demnității copilului, egalitatea șanselor și nediscriminarea;
ascultarea opiniei copilului și luarea în considerare a acesteia în funcție de vârstă și de gradul
de maturitate;
primordialitatea responsabilizării părinților cu privire la respectarea și garantarea drepturilor
copilului;
responsabilizarea părinților cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor
părintești;
asigurarea unei îngrijiri individualizate și personalizate pentru fiecare copil, corelată cu
asigurarea stabilității și continuității în îngriirea, creșterea și educarea copilului;
activarea și responsabilizarea, în subsidiar, a comunității din care face parte copilul și familia
sa.10
Ghid de interviu
10
Idem 3
Introducerea convorbirii:
Bună ziua! Numele meu este Prodan Larisa- Maria. Sunt masterandă la Securitate comunitară și
controlul violenței în cadrul Universității ,, Alexandru Ioan Cuza’’, Iași. Aș dori să aflu câteva
informații în legătură cu relația dintre soț și soție după nașterea copilului.
Cu acordul dumneavoastră, vă voi adresa o serie de întrebări, la care aveți sau nu libertatea să
răspundeți.
4. Martine S., (coord). Jupp V., (2010). Dicționar al Metodelor de Cercetare Socială.
Editura Polirom, Iași.
5. Mihăilescu I., (2003), Socilogie generală, Editura Polirom, Iași
7. https://www.juridice.ro/203594/autoritatea-parinteasca-responsabilitatea-parinteasca-si-
custodia-sunt-cele-trei-notiuni-identice.html
8. Codul civil
https://lege5.ro/Gratuit/gi2tsmbqhe/autoritatea-parinteasca-codul-civil?dp=gu3dmnbygizds