Cum folosim teatrul si filmele

în predarea limbii engleze

Cred cu tărie că un profesor de limba engleză poate folosi instrumente noi şi interesante
pentru a face procesul de predare a unei limbi străine mai atrăgător şi mai eficient. Folosirea
teatrului şi a filmelor în orele de limba engleza poate fi un instrument care sporeşte motivaţia
elevilor, dă profesorului şansa de a căpăta o mai profundă cunoaştere a secretelor predării, de a
descoperi noi modalităţi de a pătrunde în mintea elevilor, de a redescoperi plăcerea jocului ca şi
metodă de învăţare si dezvoltare a caracterului uman.
Principiile abordării cumunicative (communicative approach), abordare apreciată de
specialiştii în domeniu din întreaga lume, stă la baza tuturor metodelor care presupun
participarea activă a elevilor şi existenţa unui scop suprem: comunicarea într-o limbă străină.
În anii ’70 apare termenul ‘communicative approach’ = abordare comunicativă şi
Communicative Language Teaching = CLT, iar susţinătorii săi considerau că scopul profesorilor
de limbă străină este acela de a dezvolta la elevi competenţa de comunicare. Folosirea acestei
abordări comunicative în predare va avea ca rezultate: elevii învaţă din ceea ce aud la
interlocutor, ‘producţia lor orală’ va fi sporită considerabil, îşi vor dezvolta fluenţa şi nivelul
motivaţiei lor va creşte.
Aşadar, în eforturile unui de profesor de limba engleză trebuie avut mereu în vedere şi
aspectul motivaţiei. Concluzia experţilor din domeniu, cum că motivaţia intrinsecă/integrativă
este cea mai dezirabilă la elevi, mi-a fost de folos în abordarea mea metodică, deoarece consider
că teatrul şi filmele ca metode de predare a limbii engleze dezvoltă exact aceste tipuri de
motivaţie.
Implicaţiile educaţionale ale motivaţiei nu sunt nici ele de neglijat. Motivaţia si efortul de
a o trezi în elevi, de a-i face dornici să se implice în teatru şi filme, sunt scopurile principale.
Mână în mână cu motivarea elevilor merge construirea respectului de sine al elevilor, şi acest
lucru este în mod sigur realizat de teatru. Am ca dovezi mărturisirile elevilor la terminarea unuia
dintre proiectele noastre dramatice.
Teatrul poate fi privit şi analizat  din multiple puncte de vedere – teatrul ca şi activitate de
comunicare, teatrul ca materie şcolară în sine şi teatrul ca ‘metodă’ folosită în predarea altor
materii – acesta fiind rolul său principal în abordarea mea didactică.
 “I hear and I forget,/I listen and I remember,/I do and I understand” spunea Confucius şi
exact asta înseamnă teatrul: învăţare prin acţiune! Sunt variate motivele pentru care activităţile
dramatice sunt folositoare: au un scop – nu se limitează doar la a exersa anumite structuri; sunt
interactive – se desfăşoară împreună cu alţii şi implică o formă de dialog; se foloseşte de
materiale autentice – modelele de limbă sunt autentice si situaţiile sunt cât de poate de realiste;
se bazează pe principiul decalajului de informaţii.
Teatrul este un instrument care descătuşează imaginaţia şi energia; el e centrat pe
dezvoltarea lingvistică, conştientizare personală, cooperare de grup, conştientizare senzorială şi
dezvoltarea imaginaţiei; teatrul încurajează sentimentul de responsabilitate si de cooperare; este
un mijloc prin care ‘copilul-problemă’ îşi consumă energia iar cel timid e încurajat să participe;
teatrul dezvoltă calităţile morale şi sociale ale elevilor – suspendarea temporară a ego-ului are
loc deoarece ei percep o experienţă prin prisma rolului asumat; astfel, li se dă şansa să inţeleagă
sentimentele celorlalţi; teatrul este în egală măsură un factor de motivare a profesorului –
gândurile şi sentimentele elevilor, exprimate în activităţile dramatice pot fi înţelese de profesor
şi din feedback-ul dat de aceste activităţi, el îşi poate stabili strategii mai eficiente pentru viitor.
Beneficiile teatrului în predarea limbii engleze sunt evidente. El inseamnă interacţiune
plină de înţeles în limba engleză, asimilarea de elemente de prozodie si pronunţie într-o manieră
contextualizată, achiziţia de vocabular şi structuri noi, pe deplin contextualizat şi un sentiment
de încredere în abilitatea lor de a invăţa o limbă straină. Profesorul deţine un rol important în
sensul că el permite elevilor sa îi ‘provoace’ autoritatea prin asumarea de responsabilităţi, prin
folosirea imaginaţiei, prin oferirea de alternative, soluţii, prin munca lor de cercetare. Dar el
trebuie, cu toate acestea, să-şi planifice şi controleze atent lecţiile, să manifeste entuziasm, să
aibă o relaţie de încredere reciprocă cu elevii, să fie dispus să îşi asume riscuri, să îşi asume
roluri şi să fie văzut ca o persoană adevarată.
Filmele pot fi şi ele unelte în învăţarea unei limbi străine.Teoria deschide drumul practicii
şi susţine investigaţia mea asupra felului în care vizionarea de filme în clasă şi apoi rezolvarea a
diverse tipuri de exerciţii pe baza filmelor poate spori motivaţia elevilor. Dilema ‘materiale
autentice versus non-autentice’ este una binevenită, iar răspunsul meu personal este: autentice,
deoarece filmele artistice (material autentic) plac tuturor; sunt foarte uşor de procurat; vin în
diverse formate; durata vizionării este controlabilă; folosirea subtitrărilor este controlabilă.
Filmele pot fi vizionate de dragul vizionării, în scop cultural, pentru inţelegerea mesajului
audiat, pentru a asigura un model de limbă vorbită, ca şi stimul pentru alte activităţi. Se pot
realiza activităţi pre-vizionare, în timpul vizionării, şi post-vizionare. Filmele nu se vizionează
într-o singură ‘şedinţă’, adică tot filmul odată. Se folosesc bucăţi/scene, asupra cărora se
lucrează apoi. Diverşi teoreticieni descriu diverse metode / activităţi care se pot realiza pornind
de la filme, dar cele care m-au interesat pe mine au fost filmele – ecranizări ale unor romane.
Metodele de a folosi cartea şi filmul sunt variate.
 Procesul prin care, după studierea unor fragmente literare din manual, elevii au vizionat
filmul (ecranizarea cărţii) şi apoi au desfăşurat tot felul de activităţi bazate pe film este o
modalitate prin care se pot folosi filmele la clasă. Motivele pentru care am ales teatrul şi filmele
ar putea fi rezumate cu zicala englezească “All work and no play makes Jack a dull boy”.
Cel mai complex tip de activităţi pe care l-am defăşurat, filme urmate de activităţi
dramatice, se desfăşoară după cum urmează: după studierea unor fragmente literare din manual,
vizionarea filmului bazat pe carte şi desfăşurarea de activităţi pe baza filmului, elevii au avut
şansa de a se exprima ei înşişi. Pornind de la temele şi motivele abordate de textele
literare/filme, ei au avut de creat mici ‘piese de teatru’. Au muncit pe grupe si fiecare grupă a
scris scenariul unei asemenea piese, apoi l-au interpretat in faţa clasei. Feedback-ul de la elevi
m-a incurajat să merg înainte şi m-a asigurat că ceea ce am făcut este bun si folositor. Printre
filmele bazate pe romane pe care le-am folosit cu succes se numără: “Little Women” de Louisa
May Alcott, “Oliver Twist” al lui Dickens, “Tom Brown’s Schooldays”, de Thomas
Hughues, Tess of the d’Urbervilles, de Thomas Hardy, “The Horse Whisperer”, de Nicholas
Evans, și “The Time Machine” de H.G. Wells.
Susţinută de credinţa mea în importanţa procesului de predare, de părerile mele în ceea ce
priveşte învăţarea si cunoaşterea, pot să afirm că folosirea teatrului şi a filmelor în orele de
engleză se bucură de un real succes. Din punct de vedere metodic, cultural, epistemologic şi nu
în ultimul rînd, din punct de vedere omenesc, psihologic, elevii au mult de cîştigat. Pe lîngă
cunoştinţele de limba engleză acumulate, cel mai mult au de cîştigat personalităţile lor în
ansamblu. Datorită strădaniei mele, am fost toţi într-o situaţie de câştig: eu, ca profesor, elevii
mei şi şcoala în care predau.