TRADUCTOARE

Din prezentarea structurii sistemelor automate în cap. 1., s-a vazut ca

dispozitivul de automatizare cuprinde o serie de elemente specifice ca:
traductoare, elemente de executie, regulatoare, elemente auxiliare
(amplificatoare, circuite de masura, convertoare, etc.).

Traductoarele, cunoscute frecvent sub numele

de elemente de masura sunt destinate pentru
masurarea marimilor conduse [20, 21, 55] si a
unor marimi semnificative pe baza carora se pune
în evidenta echilibrul proceselor. Prin intermediul
lor, vom obtine informatiile necesare conducerii
automate a proceselor în circuit închis, fiind
montate de regula pe bucla de reactie.

3.1. Generalitati, performante, clasificare

Traductoarele sunt elemente din structura

sistemelor automate care au rolul de a masura valorile parametrului reglat si de a
converti acest parametru (marime) într-o marime fizica ce este compatibila cu
marimea de intrare în elementul urmator al sistemului. Traductoarele se compun
din elementul sensibil si elementul traductor , conform figurii 3.1.

Elementul sensibil efectueaza operatia de

masurare propriu-zisa, iar elementul traductor
asigura transformarea semnalului într-un alt
semnal, în general electric sau pneumatic,
unificat, semnal ce e preteaza pentru
transmiterea la distanta.
Performantele traductoarelor pot fi apreciate pe baza urmatoarelor
caracteristici:
 - Sensibilitatea reprezinta limita raportului dintre variatia infinit mica a marimii
de iesire si cea de intrare, când ultima tinde spre zero, adica:

(3.1)

Este necesar ca aceasta sensibilitate sa fie constanta pe tot domeniul de

masura, adica elementul sa fie liniar, în caz contrar sensibilitatea putându-se
defini în jurul oricarui punct de functionare. În mod normal, elementele de
masurat prezinta un anumit prag de sensibilitate, adica o valoare limita ∆ i sub
care nu mai apare o marime masurabila la iesire.

- Precizia se defineste ca valoarea relativa a erorii exprimata în procente:

(3.2)

obisnuit elementele de masurat din sistemele automate având clase de precizie

de 0,2 ÷ 1,5 %, fiind necesar sa fie cu cel putin un ordin de marime superioara
preciziei reglajului în ansamblu.

- Liniaritatea se refera la aspectul caracteristicii statice a elementelor si,

aceasta caracteristica nu trebuie sa prezinte curburi si histerezis pe tot domeniul
de variatie al marimilor de intrare si iesire.

-Comportarea dinamica. Aceasta caracteristica se refera la capacitatea

elementului de a reproduce cât mai exact si fara întârziere variatiile marimii
masurate. Se apreciaza pe baza functiei de transfer a elementului, adica pe baza
constantelor de timp ce intervin sau, uneori pe baza benzii de trecere

-Reproductibilitate, reprezinta proprietatea elementelor de a-si mentine

neschimbate caracteristicile statice si dinamice pe o perioada cât mai lunga de
timp, în anumite conditii de mediu admisibile.
 -Timpul de raspuns reprezinta intervalul de timp în care un semnal aplicat
la intrare se va resimti la iesirea elementului. Acest timp poate fi oricât de mic,
dar niciodata nul, putând fi asimilat cu inertia.

-Gradul de finete se caracterizeaza prin cantitatea de energie absorbita

de traductor din mediul de masura, recomandându-se sa fie cât mai mica pentru
a nu influenta desfasurarea procesului. Alegerea traductorului se va face în
functie de parametrul reglat, în functie de mediul de masura, în functie de tipul
semnalului: continuu, electric sau neelectric, discontinuu, s.a.

Privite sub aspectul tipului de semnale, traductoarele pot fi analogice sau pot fi
numerice (cifrice).

Clasificarea traductoarelor este o problema destul de dificila, deoarece varietatea

acestora este multipla. Una din variantele de clasificare, în functie de marimea de intrare
si cea de iesire, este prezentata schematic în figura 3.2.

Un alt mod de clasificare, dupa [23] poate fi facut în raport de marimea de natura
neelectrica pe cale electrica. În acest caz vom avea:

a. &nb20520r1714u sp; Traductoare pentru marimi geometrice: rezistive,

inductive, capacitive si numerice de deplasare; cu radiatii; de
proximitate.
 b. Traductoare pentru marimi cinematice: de viteza; de
&nb 20520r1714u sp;
acceleratie; de socuri si vibratii; giroscopice.

c. Traductoare pentru marimi mecanice: elastice (tractiune,

&nb 20520r1714u sp;
compresie, îndoire, cuplu); tensometrice rezistive; cu coarda vibranta;
magnetostrictive; de forta; de cuplu.

d. Traductoare pentru marimi tehnologice: presiune, debite,

&nb 20520r1714u sp;
nivel, temperatura.

e. Alte traductoare: integrate, etc.

În cadrul lucrarii vor fi prezentate doar traductoarele cele mai uzuale,

detalii suplimentare gasindu-se în [2,23], cu referiri la principiul lor de functionare,
prezentarea schematica a acestora, variante constructive posibil de realizat, fara
a insista prea mult asupra aspectului matematic al acestora, problema ce revine
altor lucrari de specialitate.

3.2. Traductoare pentru marimi

geometrice

Traductoarele mecanice de captare pot fi realizate în mai multe variante,

adica:palpator, pârghie, consola, cuplaj indirect; acestea fiind prezentate în figura 3.3. (a,
b, c, d).
 3.2.1. Traductoare de deplasare

Pentru masurarea deplasarilor se utilizeaza o serie de

traductoare cum ar fi: traductoarele rezistive (potentiometrice),
inductive, capacitive, selsinele, traductoare piezoelectrice, cu
radiatii, numerice, de proximitate, s.a.

Traductoare rezistive

Dupa cum se cunoaste, variatia rezistentei e data de:

(3.3)

unde: ρ – rezistivitatea electrica; l– lungimea conductorului; S – sectiunea

conductorului. Modificând lungimea conductorului, practic se va modifica
rezistenta electrica R.

Pentru masurarea deplasarilor liniare se utilizeaza cu precadere

potentiometrul liniar, figura 2.4. care se realizeaza prin bobinarea pe un suport
izolant a unui fir rezistiv pe care se deplaseaza un cursor ce e sustinut de o pista
decontact. Rezistenta de iesire a potentiometrului se modifica proportional cu
deplasarea cursorului.

(2.4.)

unde: R – rezistenta electrica a potentiometrului; l – lungimea potentiometrului, x –

deplasarea cursorului.

Deoarece masurarea rezistentei este greoaie, se alimenteaza

potentiometrul cu o tensiune continua stabilizata U tensiunea de iesire a acestuia
Ux depinzând numai de x, U si l fiind constante.

Numai în cazul în care tensiunea de alimentare este stabilizata si valoarea

curentului ce strabate potentiometrul este redusa, traductorul reproduce corect
caracteristicile.

Pentru deplasari unghiulare se utilizeaza un potentiometru de forma

circulara, obtinut prin bobinarea pe un suport izolant circular a unui fir rezistiv
peste care aluneca un cursor, conform figura 3.5.
 Rezistenta la iesirea potentiometrului si
tensiunea de iesire când acesta este alimentat la
o tensiune continua stabilizata, depind numai de
unghiul α dupa relatia:

si
(3.6)

Traductoare inductive

Functionarea traductoarelor induc-tive are la baza variatia geometriei circuitului

(cuplajului) magnetic în functie de masurând, care se traduce într-o variatie de
inductivitate proprie sau mutualaPentru cazul deplasarilor liniare mici (< 2 mm), uzual se
folosesc traductoare inductive cu întrefier variabil (cu armatura mobila). Una din aceste
variante este prezentata în figura 3.6.

Circuitul magnetic se realizeaza dintr-o oala de permaloy 1 si armatura

mobila 2. Bobina 4 se fixeaza în piesa 1, tija 3 fiind fixata în armatura mobila 2.
Prin l1 si l2 s-au notat lungimile medii ale liniilor de câmp magnetic, iar d este
distanta dintre armatura mobila 2 si miezul magnetic 1.

La modificarea distantei d sub actiunea unei deplasari, practic se va

modifica inductanta L a bobinei ce depinzde de d. Deoarece, ca si în cazul
traductoarelor rezistive este dificil a se masura variatiile de inductanta, practic se
masoara caderea de tensiune pe rezistenta R.

În cazul în care sectiunile circuitului magnetic se aleg într-un anumit mod,

caderea de tensiune pe rezistenta R este aproximativ egala cu marimea de iesire
e si este data de relatia:

(3.7)

unde: U – tensiune de alimentare alternativa stabilizata;

RL- rezistenta electrica a bobinei;

µ ,µ rp – permeabilitatea magnetica absoluta si relativa a permaloyului;

N – numar de spire;

S – sectiunea circuitului magnetic.

 Pentru cazul deplasarilor mai mari de 2 mm în mod obisnuit se utilizeaza
traductoare inductive diferentiale cunoscute si sub denumirea de transformatoare
diferentiale. În cazul unor deplasari de pâna la 4 mm se utilizeaza traductorul inductiv
diferential cu întrefier variabil, iar pentru deplasari de ordinul centimetrilor se utilizeaza
traductoare inductive diferentiale, cu miez magnetic mobil. Acestea se realizeaza
constructiv prin bobinarea a doua înfasurari primare si doua secundare identice pe cele
doua carcase izolante ce se monteaza pe un tub din material nemagnetic ( plastic, textolit,
alama, s.a.) în interiorul caruia se poate deplasa liber un miez magnetic ce se executa
obisnuit din fier moale. Practic reprezinta doua transformatoare identice montate pe
aceeasi carcasa ce arata constructiv ca în figura 3.7., unde: 1 - bobine primare; 2 -
bobine secundare; 3 - miez magnetic; 4 - tija; 5 - distantier; 6 - capace.

Pentru reducerea perturbatiilor de natura electromagnetica, întreg

ansamblul se ecraneaza.

Functionarea traductorului prezentat se bazeaza pe principiul variatiei

cuplajului magnetic între primarul si secundarul celor doua transformatoare
identice la deplasarea miezului magnetic.

Se recomanda ca pentru o buna reproductibilitate tensiunea de

alimentare primara sa fie alternativa stabilizata, iar tensiunea secundara sa fie
redresata si stabilizata.

Înfasurarile primare ale celor doua transformatoare se leaga în serie aditional, iar
cele secundare în opozitie, astfel ca, în pozitia centrala a miezului magnetic

tensiunea de iesire este nula. Schema electrica a legaturilor arata ca în figura 3.8.a.
Conform acestei legaturi, caracteristica statica arata ca în figura 3.8.b. Aceasta varianta
are dezavantajul ca indiferent de pozitia miezului magnetic, fata depozitiacentrala (la
dreapta sau stânga), conform caracteristici statice, valoarea marimii de iesire este aceeasi.
De aceea, în practica este convenabil sa se realizeze circuitul de masura din figura 3.9.a.,
caracteristica statica în acest caz fiind prezentata în figura 3.9.b.

Comparativ cu traductoarele inductive cu armatura mobila, din cauza

circuitului magnetic redus acestea au un factor de calitate scazut, de ordinul
unitatilor. Cu toate acestea, traductoarele inductive cu miez mobil sunt preferate
deoarece prezinta o serie de avantaje ca:

- &nb 20520r1714u sp; &nb 20520r1714u sp; domeniul de masurare poate fi de ordinul
centimetrilor;

- &nb 20520r1714u sp; &nb 20520r1714u sp; prezinta o reproductibilitate si rezolutie ridicata;

- &nb 20520r1714u sp; &nb 20520r1714u sp; sunt insensibile la deplasarile radiale si au
frecari reduse;

- &nb 20520r1714u sp; &nb 20520r1714u sp; prezinta posibilitatea protectiei la medii
corozive, presiuni si temperaturi ridicate, s.a.

Facem mentiunea ca în afara traductoarelor inductive prezentate, în practica se

mai pot utiliza traductoare de tip: transformator, inductosin liniar si
circular [23].

Traductoare capacitive

Functioneaza pe principiul modificarii capacitatii unui condensator atunci când

variaza fie distanta dintre armaturile lui, fie dimensiunile armaturilor, fie constanta
dielectrica a mediului dintre ele conform relatiei:

(3.8)

Pentru deplasari mici, se utilizeaza traductoare capacitive la care se

modifica distanta dintre armaturi (figura 3.10), armatura 1 fiind suspendata elastic
si se poate deplasa paralel cu ea însasi sub actiunea fortei F (deplasarii).
Armatura 2 este fixa si izolata electric fata de suport. Între capacitatea
traductorului si deplasarea (x) a armaturii mobile exista o relatie de forma:

(3.9)

unde:

εr - permitivitatea relativa a dielectricului dintre armaturi;

 Ss – suprafata de suprapunere a celor doua armaturi;

δ – distanta dintre armaturi;

x – deplasarea de masurat.

Sensibilitatea traductoarelor e data de:

Pentru masurarea unor unghiuri se utilizeaza traductorul capacitiv

reprezentat schematic în figura 3.11, la care se modifica practic suprafata de
suprapunere a armaturilor, una fiind fixa - 1 , cealalta - 2 putându-se roti prin
fixarea acesteia pe axul 3.

În functie de unghiul de rotire α a armaturii mobile se va modifica suprafata de

suprapunere dintre cele doua armaturi, valoarea capacitatii fiind data de:

(3.10)

notatiile fiind cele anterioare, rezulta:

Pentru cazul unor deplasari liniare se utilizeaza: traductoare

cu armaturi dreptunghiu-lare si cilindrice. Pentru traductorul
cu armaturi dreptunghiulare (1–fixa, 2 – mobila) din figura

3.12.,capacitatea este data de: , iar

(3.11)

Pentru traductorul cu armaturi cilindrice din figura 3.15 (1 – fixa, 2 – mobila) capacitatea
depinde de deplasarea axiala a cilindrului interior, fiind:

, iar (3.12)

unde r1, r2 sunt razele cilindrului interior, respectiv exterior.

Cu mentiunea ca exista si variante de traductoare capacitive la care se modifica

dielectricul (acesta nu în sensul ca se modifica pozitia dielectricului fata de cele doua
armaturi), precizam ca toate traductoarele capacitive functioneaza în curent alternativ la
frecventa de cel putin 1 kHz.

Traductoarele capacitive prezinta o foarte buna sensibilitate fiind utilizate

frecvent pentru masurari de deplasari rapide. metoda compensarii.

Datorita faptului ca în mare masura capacitatea traductorului depinde de

dimensiunile geometrice ale armaturilor care pot varia cu temperatura mediului,
ducând la erori importante, pentru înlaturarea acestui inconvenient armaturile se
confectioneaza dintr-un material special numit invar. De asemenea se utilizeaza
si prin montarea în punte a doua traductoare identice, numai unul dintre acestia
fiind actionat de marimea neelectrica masurata sau controlata.

Traductoare piezoelectrice

Sunt traductoarele generatoare ce functioneaza pe principiul piezoelectric

(magnetostrictiv). Acest fenomen consta în aparitia de sarcini electrice pe fetele
unui cristal special în momentul în care asupra acestuia se exercita forte
(presiuni) mecanice, fenomen descoperit de fratii curie la sfârsitul secolului
trecut.

Initial, fenomenul a fost observat la cristalele de cuart

(SiO2) dar, proprietatile pizoelectrice mai prezinta si alte cristale
ca: turmalina, oxidul de zinc, niobatul de litiu, titanul de bariu,
plumb si zirconiu, s.a.

În ultima perioada se utilizeaza cu precadere titanatul de bariu

care este un material ceramic cu aspectul portelanului, rezistent la
solicitari mecanice si termice care are un randament ridicat în functionare.

Traductorul este alcatuit din unul din cristalele amintite,

prelucrat în mod special (figura 3.14), pe fetele caruia se depune
un strat subtire de argint coloidal cu scopul de a culege sarcinile electrice
formate când elementul piezoelectric se supune unor deformatii mecanice.

Au avantajul unei inertii reduse, sunt fiabile, nu necesita surse de

alimentare, în schimb necesita amplificatoare deoarece tensiunea generata este
foarte mica. Au dezavantajul unui pret relativ ridicat.

3.2.2. Traductoare cu radiatii

Aceste tipuri de traductoare pot fi folosite la masurarea distantelor sau

deplasarilor de regula liniare, bazându-se pe proprietatea de propagare a
radiatiilor în timp si interactiunea acestora cu mediile în care se propaga. Aceste
radiatii pot fi: optice, acustice, electromagnetice sau nucleare.
 Traductoarele cele mai des utilizate sunt traductoare acustice cu ultrasunete ce
functioneaza pe principiul efectului piezoelectric sau magnetostrictiv, cele doua variante
fiind reversibile, putând fi folosite atât la emisia radiatiilor acustice-ultrasonore, cât si la
receptia acestora.

3.15.

Traductorul piezoelectric cu ultrasunete, dupa schema principiala din

figura 3.15. se compune din carcasa metalica 1, în interiorul careia se monteaza
pastila piezoelectrica 2 (materiale cristaline – cuart sau materiale amorfe –
titanatul de bariu, titanatul de zirconiu) pe care sunt plasate doua armaturi
metalice 3. Placa izolatoare 4 protejeaza traductorul de mediul de contact,
putând avea si rolul de transformator acustic prin adaptarea impedantei acustice
a traductorului la mediul de propagare. Prin alimentarea traductorului cu o
tensiune alternativa între conductorul 5 si carcasa, sub actiunea câmpului electric
alternativ creat, prin efect piezoelectric, pastila se va deforma.

Pentru obtinerea unui raspuns rapid, în spatiul 6 din interiorul carcasei se

introduce un material cu impedanta acustica mare (deobicei pulbere de titan în
liant solidificat) cu rolul de amortizor mecanic cu precizarea ca amortizarea se
poate face si electric, prin montarea unei rezistente electrice de valoare mare în
paralel cu traductorul.

Cu precizarea ca în [23] este descris si un traductor modern cu unde

acustice de suprafata (SAW – Surface Acustic Wave) ce permite determinarea
pozitiei bidimensionale, în cadrul lucrarii pe care ne propunem a o dezvolta ne
limitam doar la cele prezentate, revenind în cap. 3. la diverse convertoare,
adaptoare, circuite de masurare, aparate de masura s.a.

3.3. Traductoare pentru marimi

cinematice
În cadrul acestui paragraf vom încerca sa redam principiul de functionare al unor
traductoare frecvent utilizate pentru masurarea vitezei liniare si de rotatie, acceleratiilor,
precum si a traductoarelor de tip selsin, acestea din urma putând fi utilizate atât pentru
masurarea si transmiterea la distanta a unor pozitii unghiulare, cât si pentru functionarea
în regim de urmarire a rotirii unui organ greu accesibil.

3.3.1. Traductoare de viteza

 Pentru masurarea vitezelor liniare în general se aplica
metoda directa prin determinarea distantei într-un anumit interval de
timp sau, cronometrarea timpului de parcurgere a unei anumite
distante. Totusi,
în [23] este indicat pentru masurarea vitezelor liniare traductorul de
tip motor liniar prezentat schematic în figura 3.16. Constructiv, este asemanator
cu traductorul inductiv diferential cu miez mobil dar, miezul se înlocuieste cu un
magnet permanent 1,iar bornele (înfasurarile) 2 se leaga înseriate, astfel ca
efectele se vor însuma.

Tensiunea ce se induce într-o înfasurare e data de:

(3.13)

unde: N – numarul de spire; Ф – fluxul creat de

magnetul care este de forma Ф=Ф0× f(x). Va rezulta ca:

(3.14)

În principiu, se poate observa ca se poate utiliza ca traductor de viteza liniara,

orice traductor de deplasare prin derivarea marimii de iesire. Aceasta metoda se utilizeaza
destul de rar, pe motivul ca derivarea analogica mareste nivelul perturbatiilor în cazul
frecventelor ridicate.

Traductoarele de viteza de tip motor liniar permit o deplasare maxima de

50 mm, cu o sensibilitate de 5 mv/m/s si liniaritate de 1 %.

În practica se urmareste de obicei masurarea vitezei de rotatie (cazul actionarilor

electrice), vitezele liniare fiind convertite în viteze unghiulare pe baza relatiei:

v = ω ·R (3.15)

unde: v – viteza liniara; ω - viteza unghiulara; R – raza de rotatie.

Tahogeneratoarele, sunt traductoare de turatie (generatoare de curent

continuu sau alternativ) care genereaza un semnal de tensiune proportional cu
viteza unghiulara.

Tahogeneratoarele de curent continuu sunt minigeneratoare de curent continuu cu

excitatie constanta, în mod obisnuit fiind realizate dintr-un magnet permanent. Tensiunea
generata si culeasa de la periile acestuia este data de:

E = ω ·k·Ф (3.16)
unde: ω – pulsatia; Ф – fluxul magnetic creat de magnetii permanenti; k – constanta de
etalonare (proportionalitate). Aceasta caracteristica este de obicei neliniara (figura 3.17.)
si, în zona vitezelor de rotatie reduse comportarea lor devine necorespunzatoare, datorita
unui numar limitat de lamele la colector. Totodata, prezinta dezavantajul prezentei
zgomotelor produse de perii, fiind necesara o filtrare ulterioara.

În cazul tahogeneratoarelor de curent continuu, tensiunea generata de acestea este

de ordinul 2 ÷ 10 V/ 1000 rot/min, având o aplicabilitate restrânsa.

Tahogeneratoarele de curent alternativ, sunt minigeneratoare sincrone

monofazate, rotorul acestora fiind în mod obisnuit un magnet permanent.
Tensiunea generata de acestea este redresata si filtrata, de obicei cu blocuri de
cuadripoli de care va trebui sa tinem cont la exprimarea functiilor de transfer,
filtrele fiind în general cuadripoli de tipul trece jos.

Pentru cazul în care puterea (cuplul) transmisa este redusa se poate

utiliza si traductorul realizat pe principiul motorului bifazat, reprezentat schematic
în figura 3.18. La acest traductor, una din înfasurarile statorice se alimenteaza în
curent alternativ, axul rotorului fiind antrenat de dispozitivul a carui viteza ω se
masoara. Tensiunea generata în a doua înfasurare e va fi proportionala cu ω , iar
pentru o inertie mica se realizeaza constructiv cu rotor sub forma de pahar.
Prezinta o sensibilitate de circa 1 mV/rot/min, caracteristica statica este liniara pe
un domeniu de turatii larg (0 ÷ 18.500 rot/min) iar, folosind constructii speciale se
pot masura turatii pâna la 30.000 rot/min [15], fiind realizate la frecvente de 50
Hz sau 500 Hz.

Pentru cazul masurarii vitezelor, functiile de transfer ale

tahogeneratoarelor se reduc la valoarea constantei de proportionalitate, adica în
raport cu pozitia unghiulara, acestea sunt de forma:

Y(s)= K·s (3.17)

rezultând un element pur derivativ. Aceasta proprietate, de element pur derivativ, îsi
gaseste aplicatii în mod deosebit la sistemele de reglare a pozitiei prin realizarea unor
reactii suplimentare [5].

Actual, un numar mare de traductoare de turatie se realizeaza prin

impulsuri, functionând pe principiul reluctantei variabile, cu curenti Foucault sau
pe pincipii optice (cazul efectului stroboscopic sau cazul reflexiei unui fascicol
luminos).

Principial, dupa [23] în figura

3.19.a. se prezinta un traductor de turatie
cu senzorul magnetic βSM 230, iar în
figura 3.19.b. un traductor realizat cu
senzorul de proximitate TCA 105N.,
pentru turatii cuprinse între 100 ÷ 30.000
rot/min. Precizam

faptul ca traductoarele optoelectronice pot fi utilizate la turatii foarte mari,

atingând chiar 107 rot/min.

Cu precizarea ca, circuitele de masurare pentru traductoarelor cu impulsuri sunt

frecventmetre, turatia este multiplicata cu un numar egal cu numarul fantelor sau dintilor
(repere de marcare), putându-se masura cu precizie buna chiar si turatiile mici.

O solutie intere-santa pentru masura-rea vitezelor de rotatie o prezinta

puntea tahometrica, cu preci-zarea ca aceasta se poate utiliza, cu anumite
rezerve, la masurarea vitezei de rotatie a motoarelor de curent continuu. Sche-
ma de principiu a ,,puntii tahometrice’’ este redata principial în figura 3.20.a.b.,
tensiunea de reactie (rotorica) ur putând semnifica masurarea vitezei unghiulare
ω.

Comportarea puntii tahometrice în regim stationar [54] constant ne duce la

concluzia ca ramân valabile relatiile:

ua= eM+(R1+Ra)·ia; eM=Ke·ω

uR2= ia·R1+uu; uR2=R2·ua/(R2+R3)

(3.18)

Rezulta ca:

(3.19)

cu precizarea ca Ra este rezistenta rotorica, iar eM este tensiunea electromotoare generata.

Daca vom lua în considerare ca R1/Ra=R2/R3 se obtine:

(3.20)

Luând în considerare relatiile (2.18), comportarea în regim dinamic a

puntii tahometrice va fi data de:

(3.21)

sau se poate scrie:

(3.22)

unde: T’a=La/(Ra+Ra), La – inductanta rotorica; Ra – rezistenta rotorica.

Prin alegerea adecvata a rezistentei R1 si prin filtrarea semnalului de

reactie cu o constanta de timp mult mai mare decât T’a, se poate considera ca:

(3.23)
 3.3.2. Traductoare de acceleratie

În tehnica de masurare a acceleratiilor se pot

utiliza accelerometre: piezoelectrice (de compresie, de
forfecare, de forfecare, cu lama în consola);
piezorezistive (cu amplificator mecanic, cu timbre
tensometrice, cu fibre optice) si cu reactie, acestea
urmând a fi prezentate foarte sumar în cele ce urmeaza [23].

Accelerometre piezoelectrice

Sensibilitatea acestor traductoare poate fi exprimata prin:

- sensibilitatea de sarcina:
[pC/m·s2] (3.24)

• - sensibilitatea de tensiune: [mV/m·s2] sau

[mV/g] (3.25)

(g – acceleratie gravitationala)

Accelerometre piezoelectrice de compresie, figura 3.21.

se realizeaza constructiv dintr-o piesa a carei vibratie se masoara si o placa de
baza 1 care reprezinta suportul a doua pastile piezoelectrice 2 pe care se
plaseaza masa seismica ms. Pretensionarea sistemului este realizata cu ajutorul
resortului 3, întreg ansamblu fiind introdus în carcasa 4 si prevazut cu mufa de
conectare 5.

Traductoarele piezoelectrice sunt robuste, preiau undele longitudinale, au

o frecventa de rezonanta ridicata, dar, prezinta si o sensibilitate transversala
ceea ce face ca sensibilitatea totala sa varieze în functie de unghiul de orientare
între o valoare maxima si minima. Pentru reducerea influentei sensibilitatii
transversale, pe traductor se marcheaza directia pe care aceasta este minima,
fiind necesara respectarea acesteia la montare.

Accelerometre piezoelectrice de forfecare sunt realizate constructiv sub

forma cilindrica curent alternativ în figura 3.22. sau sub forma prismatica
triunghiulara. Sunt prevazute cu o placa de baza 1, pastila piezo de forma
cilindrica 2 care se fixeaza cu adezivul conductor 3, masa seismica m s 4 si
carcasa 5.

La aceste traductoare, vibratiile produc unde de forfecare în pastila

piezoelectrica. Comparativ cu accelerometrele de compresie, sensibilitatea
 acestor traductoare este redusa la variatii de temperatura si
tensiuni mecanice din piesa de baza, prezentând o anumita
fragilitate.

Accelerometre piezorezistive

Functioneaza pe principiul modificarii rezistentei sub actiunea unei deformatii a

unor timbre tensometrice. Principial, un astfel de accelerometru se realizeaza (figura
3.23.) din masa seismica 1, suspendata de lama elastica 2 încastrata în suportul 3,
deformatia acesteia fiind masurata cu timbrele tensometrice 4.

Deoarece banda de frecvente începe de la zero, la masurare pot sa apara derive

termice, modulului de elasticitate si amortizarii.iar modificarea temperaturii duce
la variatia modulului de elastcitate si a amortizarii.

Aceste accelerometre se utilizeaza ca traductoare de joasa

frecventa precum si la masurarea acceleratiilor constante (în cazul
vehiculelor), la frecvente în banda 0 ÷ 1000 Hz cu domeniul de masurare
(1 – 500)·g.

Fata de accelerometrele piezoelectrice, cele piezorezistive

prezinta avantajul unei impedante echivalente redusa, sunt mai putin
sensibile la influentele exterioare, banda de frecvente începe de la zero,
dar sunt mai putin sensibile deoarece în circuitele de masurare s-ar putea sa
apara deriva de zero de natura termica sau mecanica.

Precizam ca exista si alte variante îmbunatatite, iar circuitele de masurare

sunt cele utilizate la timbrele tensometrice.

Traductoare cu fibre optice, figura 3.24, au în componenta placa de baza

1, masa seismica 2, lama elastica 3. Pe partea mobila (2,3) sunt plasate fibre
optice multimod (receptor 4, emitator 5) ultimul preluând fluxul luminos de la
sursa 6. De masa seismica este legata rigid bara 7.

Fluxul de lumina receptionat va depinde de pozitia relativa dintre cele doua fibre
optice, având o caracteristica de transfer Gaussian [46] si se constata posibilitatea
obtinerii unei variante diferentiale a traductorului, obtinând sensibilitati foarte mari.

Accelerometre cu reactie

Un accelerometru cu reactie este reprezentat principial în figura 3.25., acesta fiind

realizat dintr-un magnet permanent 1 care creeaza un câmp magnetic intens în care se
plaseaza un cadru mobil bobinat 2 (cazul dispozitivelor magneto-electrice). De acest
cadru se leaga solidar, printr-o tija, masa seismica 3. Datorita vibratiilor, a caror directie
este perpendiculara pe axul cadrului mobil, se produce o deplasare a masei seismice care
 roteste cadrul, rotire ce va fi sesizata de
traductorul de unghi – α. Dupa o eventuala
prelucrare, acest semnal este amplificat
prin A si readus în cadru sub forma unui
curent de reactie ce va da nastere la un
cuplu activ care aduce cadrul mobil la
pozitia initiala.

Aceste accelerometre lucreaza în banda de frecvente reduse, uzual 0 ÷ 100 Hz, într-un
domeniu de ordinul 10·g, dar, prezinta o rezolutie ce atinge 10-6·g.

Se utilizeaza destul de putin, deoarece sunt foarte fragile si au un pret de cost ridicat.

3.4. Selsine

Denumirea acestora este o prescurtare a expresiei ,,self synchronous

mashine’’ si servesc atât pentru transmiterea la distanta a unor pozitii unghiulare
cât si pentru ,,telecomanda’’ rotatiei unui organ greu accesibil ce executa o viteza
de rotatie [21,55, 56].
Din punct de vedere constructiv, selsinul este practic un
generator sincron, adica dispune de trei înfasurari statorice decalate la 1200 si o
înfasurare rotorica monofazata. Comparativ cu generatoarele sincrone, rotorul
selsinelor este alimentat în general cu tensiune alternativa de frecventa
industriala (50 Hz), iar, în cazul unor

constructii speciale, la frecventa de 500 Hz.

Datorita fluxului creat de înfasurarea rotorica (figura 3.26.) se vor induce tensiuni
electromotoare în fiecare din înfasurarile statorice, amplitudinea acestora

depinzând de pozitia relativa ocupata de înfasurarea rotorica în raport cu pozitia

înfasurarii statorice.
 Considerând ca Er este amplitudinea tensiunii rotorice si α reprezinta
unghiul între câmpul rotoric creat de aceasta cu axa înfasurarii 1, amplitudinea
tensiunilor induse în cele trei înfasurari vor fi:

E1=Er·cosα; E2= Er·cos(α+2π /3); E3= Er·cos(α-2π /3),

(3.26)

cu mentiunea ca aceste tensiuni vor fi alternative si de aceeasi frecventa cu a tensiunii

rotorice.

Pentru transmiterea la distanta a unei pozitii unghiulare α a rotorului

cuplat la dispozitivul a carui pozitii se masoara se va utiliza schema de legaturi
indicata în figura 3.27., utilizând doua selsine. În cazul în care între pozitia
rotorului αg a selsinului generator si αm a selsinului motor va exista o diferenta,
datorita curentilor de circulatie ce apar, rezulta un cuplu motor a carui valoare e
data aproximativ de:

(3.27)

cuplu ce se anuleaza numai în cazul în care αg=αm. Rezulta ca αm va reproduce pozitia

dispozitivului condus αg.

Cu precizarea ca utilizând aceasta schema, se poate realiza si regimul de

urmarire a rotatiei unui element la care accesul vizual nu este posibil.

Selsinele au o comportare dinamica ideala la masurarea pozitiei

unghiulare dar, trebuie tinut cont si de posibilitatea unor întârzieri ce apar
datorita mecanismului de antrenare al rotorului, inertia acestuia fiind practic
neglijabila.

3.5. Traductoare de socuri si vibratii

Vibratiile reprezinta miscari oscilatorii în jurul unui punct caracterizat prin

amplitudine, viteza, acceleratie, frecventa iar, socurile reprezinta miscari în forma
de impulsuri singulare cu durata scurta fiind descrise de anumite legi de variatie
în timp sau mai simplu, prin valori cinematice maxime.

Vibratiile sunt de joasa sau înalta frecventa, libere sau întretinute,

amortizate sau neamortizate, deterministice sau aleatoare, de translatie,
torsiune, încovoiere, etc.

În principiu, vibratiile se masoara prin cei trei parametri ai acestora, adica:

amplitudine, viteza sau acceleratie, prin cunoasterea carora se pot determina si
ceilalti parametri (prin derivare sau integrare). În practica se prefera solutia de
integrare (derivarea duce de obicei la intensificarea perturbatiilor de înalta
 frecventa), prin masurarea acceleratiei care prezinta si avantajul
ca nu este necesar un anumit sistem de referinta.

În practica, masurarea vibratiilor se face prin forta ce

actioneaza asupra unei mase seismice din componenta unor
traductoare seismice.

Principial, dupa figura 3.28. traductoarele seismice sunt traductoare

mecanice de tip inertial compuse din: carcasa 1; placa de baza 2; resortul 3 cu
constanta elastica k; masa seismica m 4; dispozitivul de amortizare 5 cu factorul
de amortizare c, traductorul în ansamblu fiind un sistem mecanic de ordinul II, i –
marimea de intrare, e – marimea de iesire.

Ecuatia de miscare a masei seismice în domeniul timp este:

(3.28)

Cu precizarea ca membrul drept al acestei relatii reprezinta forta inertiala,

în functie de relatiile existente între coeficientii m, c, k în [10] sunt tratate cazurile:
masa

• seismica mare, resoarte slabe (vibrometre); resort rigid, masa si coeficient de

amor-tizare neglijabile (accelerometre); coeficient de amortizare mare, masa si constanta
elastica neglijabile.

Traductorul seismic poate fi descris functional si în domeniul frecventa, prin

aplicarea transformatei Laplace relatiei (3.28) si determinând functia de transfer care este
de forma:

(3.29)

unde: – pulsatia proprie de rezonanta mecanica;

– factor de amortizare.

Daca ω >> ω 0, atunci e >> i, traductorul se poate utiliza ca vibrometru,

fiind realizat constructiv cu masa mare si suspensie moale.

Daca ω << ω 0, relatia (3.29) devine:

 (3.30)

ceea ce ne arata ca marimea de iesire este proportionala cu acceleratia,

traductorul

ceea ce ne arata ca marimea de iesire este proportionala cu acceleratia, traductorul

functionând ca accelerometru seismic, constructie ce presupune o masa seismica redusa si
o suspensie tare.

Functionarea traductorului seismic ca vibrometru impune utilizarea unui

filtru trece-sus, constructiv putând reduce amortizarea sau creste masa seismica
prin aceasta scazând sensibilitatea.

În cazul accelerometrelor e necesar sa utilizam un filtru trece-jos, iar

cresterea frecventei maxime de functionare devine posibila prin micsorarea
masei sau cresterea amortizarii. Aceasta solutie are avantajul reducerii
gabaritului, dar, trebuie tinut cont de faptul ca sensibilitatea scade cu patratul
frecventei. Totodata cresterea amortizarii are ca efect largire benzii de frecventa,
prezentând dezavantajul unui defazaj suplimentar ce face dificila analiza
nodurilor de vibrare si a socurilor.

În mod obisnuit, ca unitate de masura pentru acceleratii se foloseste m/s2

sau acceleratie gravitationala g=9,81 m/s2, iar punerea în evidenta a deplasarii
masei seismice se face cu traductoare adecvate de deplasare, viteza sau
presiune (forta).

3.6. Traductoare pentru marimi

mecanice
Principalele marimi mecanice masurate în tehnica sunt cele specifice
constructiilor mecanice din care deriva si alte marimi specifice: masa, duritatea,
tensiunea mecanica, alungirea relativa, modulul de elasticitate, presiunea s.a. La
masurarea marimilor mecanice pot fi utilizate traductoarele specifice, dar si
traductoarele de deplasare care au în componenta un element elastic ce
capteaza forta sau momentul si le transforma într-o deplasare.

Totodata este necesar sa se acorde o atentie deosebita pentru reducerea

la minim a riscurilor unor deformari accidentale, cum ar fi flambajul, adica
îndoirea structurii la o compresie axiala, precum si alegerea unor variante de
masurare diferentiale.

În cele ce urmeaza, vom prezenta foarte succint traductoarele pentru

marimi mecanice de tipul: elastice (de tractiune – compresie; de îndoire; de
taiere; cu sageata mare; de cuplu); tensometrice rezistive; magnetostrictive; de
forta cu masurarea deplasarii de cuplu, fara a insista asupra circuitelor de
masurare, conversie sau adaptare, acestea prezentându-se separat.

Traductoare elastice de cuplu functioneaza în general pe principiul

masurarii deformatiei produse de cuplu asupra unor traductoare mecanice.
Aceste traductoare pot avea forma de cilindru plin, tub sau bara patrata,
reprezentate schematic în figura 3.29. a), b), c).

Notând cu M – cuplul transmis axial, G – modulul de rigiditate, unghiul de

torsiune θ si tensiunea maxima, cu notatiile din figura sunt date de relatiile:

- cilindru plin: (3.31)

- tub: (3.32)

- bara patrata: (3.33)

Precizam ca, tensiunea mecanica maxima nu trebuie sa depaseasca 2/3

din tensiunea mecanica limita de forfecare iar în cazul în care pe lânga forfecare
mai apare si fenomenul de îndoire a axului, ceea ce duce la erori suplimentare,
lungimea axului trebuie redusa, ceea ce în final duce la scaderea sensibilitatii.

Traductoare tensometrice rezistive

Aceste traductoare [10, 20, s. a.] functioneaza pe efectul tensorezistiv

descoperit de lordul Kelvin în 1856, efect ce consta în modificarea rezistentei
electrice în functie de tensiunea mecanica, prin modificarea lungimii, sectiunii si
rezistivitatii electrice ρ . Aplicatiile industriale ale efectului tensometric îsi fac
aparitia mult mai târziu, abia prin anul 1920.

pot fi realizate în doua variante: cu filament semiconductor (figura 3.30.a.)

si difuzate (figura 3.30.b.). În primul caz, filamentul semiconductor , care este
decupat chimic sau mecanic dintr-un monocristal semiconductor cu lungimi pâna
la un milimetru si grosimi de ordinul 10-2 mm, este conectat la doua conductoare
si montat pe suport .

În cazul traductoarelor difuzate (obtinute prin difuzia unor impuritati într-o zona a
unui substrat de silicon mono-cristalin) se poate observa ca apare si o dioda
semiconductoare care trebuie polarizata invers în circuit. Acest lucru permite realizarea
unei configuratii de 4 traductoare montate în punte cu aplicabilitate simpla în tehnica
circuitelor integrate, cu mentiunea ca rezistivitatea, în cazul cristalelor de siliciu, creste
pâna la temperaturi de aproximativ 120 0C, dupa care aceasta se reduce.

Datorita deformarii suportului, rezistenta R a timbrelor tensometrice se va

modifica atât din cauza lungimii l cât si a sectiunii s, respectiv a rezistivitatii electrice ρ .
Prin aplicarea diferentialei totale a logaritmului rezistentei [23, 30], prin trecerea
concomitenta la diferente finite, sensibilitatea acestor traductoare este data de:

(3.34)

Luând în considerare un conductor rotund cu diametrul d, sectiunea

acestuia variaza prin intermediul diametrului, care, la rândul sau depinde de
variatia lungimii dupa relatia:

(3.35)

µ fiind coeficientul lui Poisson cu valori cuprinse între 0,2 ÷ 0,4. Fenomenul
piezorezistiv este pus în evidenta prin termenul ∆ ρ /ρ care este proportional cu
variatia volumului V, adica:

(3.36)

c fiind constanta lui Bridgman, cu valori aproape unitare pentru metale, +100
pentru semiconductoare "p" si -100 pentru semiconductoare "n". tinând cont ca
V=π ·d2·l/4, relatia (3.35) devine:

(3.37)

k reprezinta sensibilitatea relativa, care pentru c si µ date are valoarea k ≈ 2 la

traductoare metalice, k ≈ ± 100 la traductoarele semiconductoare în functie de
tipul semiconductorului "p" sau "n".
 Trebuie retinut faptul ca, pe lânga sensibilitatea longitudinala manifestata
în lungimea firului, apare si o sensibilitate transversala kt:

(3.38)

unde Rl este rezistenta firului pe portiunea longitudinala, iar Rt pe portiunea transversala.

Sensibilitatea transversala este cu atât mai mica cu cât Rt<<Rl, nedepasind 2% din cea
transversala. Din acest motiv, la traductoarele cu folie, portiunile transversale sunt mari.

Referitor la influenta temperaturii, se produc concomitent trei fenomene:

dilatarea piesei, dilatarea firului traductorului si modificarea rezistentei acestuia.
Alegând convenabil materialele, devine
posibila compensarea acestor efecte
(realizare dificila în practica) prin
compensarea erorilor cu temperatura
utilizând montaje diferentiale sau montaje
compensate termic.

Traductoare magnetostrictive

Sub actiunea unui câmp magnetic,

substantele magnetice îsi modifica
geometria (dimensiunile) precum si unele
marimi de natura mecanica, mai precis,
modulul de elasticitate. Acest fenomen este
reversibil, ceea ce ne arata ca se produce o
modificarea a curbei de magnetizare,
implicit a permeabilitatii magnetice sau
inductiei remanente, sub actiunea unor tensiuni mecanice. Aceasta interac-tiune
dintre momentele magnetice elementare si reteaua cristalina, reprezinta
proprietate de magnetostric-tiune a substantelor magnetice.

Pe baza acestei proprietati s-au realizat traductoare de forta la care

variaza fie permeabilitatea magnetica, fie inductia remanenta.

Având la baza principiul variatiei permeabilitatii magnetice, în figura 3.33.

se prezinta doua traductoare magnetostrictive (a - de inductivitate proprie; b - de
inductivitate mutuala; c - aspectul liniilor de câmp).

Traductorul din figura 3.31.a. se realizeaza sub forma unei inductivitati cu

circuit închis. Proportional cu tensiunea mecanica (efortul σ ), apare o variatie
relativa a permeabilitatii magnetice care se transforma într-o variatie relativa a
reluctantei magnetice. În final apare o variatie relativa a inductivitatii data de:
 ∆ L/L = k·σ (3.39)

Ca dezavantaje ale acestor traductoare putem mentiona:

- reproductibilitate redusa, fiind necesara reetalonarea periodica;

- sensibilitatea scade cu cresterea frecventei, depinzând de amplitudinea

curentului de excitatie fiind necesar a stabili regimul optim de functionare pentru
fiecare traductor în parte;

- sensibilitatea caracteristicii scade cu cresterea temperaturii cu circa

0
0,1%/ C si prezinta histerezis;

- întrefierul reduce sensibilitatea traductorului putând chiar

sa o anuleze.

În cazul traductoarelor cele mai utilizate, realizate din aliaje

de feronichel, domeniile de masurare sunt de ordinul 50·106 N/m2,
cu o sensibilitate de ordinul 2·10-9 m2/N.

Traductoarele de inductivitate mutuala (figura 3.31.b.) sau

de tip transformator sunt realizate dintr-un material magnetic
omogen, practicându-se patru orificii în vârful unui patrat, pe suprafata compacta
a acestuia, orificii în care se realizeaza doua bobinaje cu axele perpendiculare.
Daca una din înfasurari se alimenteaza cu Up (tensiune primara), în lipsa unei
deformatii (tensiuni) mecanice, materialul magnetic fiind izotrop, în cea de-a
doua înfasurare nu va aparea tensiune electrica Ur datorita simetriei liniilor de
câmp (figura 3.31.c.). În cazul ca traductorul este tensionat, materialul nu mai
este izotrop, se produce modificarea structurii liniilor de câmp si o parte din
acestea se închid si prin înfasurarea secundara, producând o tensiune electrica
Us. La sarcini de circa 50·106 N/m2, sensibilitatea traductorului poate atinge
valorile de 100 mV/V.

Traductoarele magnetostrictive ce functioneaza pe principiul variatiei

inductiei remanente, prezentate principial în figura. 3.32., îsi modifica inductia
magnetului permanent la solicitari mecanice dupa relatia:

(3.40)

k fiind o constanta ce depinde de natura magnetului (10-9 T/N·m-2), rezultând ca

traductorul se poate utiliza doar pentru masurarea unor forte dinamice, obtinând
la borne tensiunea:
 (3.41)

Prin integrarea acestei relatii, se vor obtine informatii asupra

tensiunii mecanice σ .

Traductorul prezentat are dezavantajul unei robustete mecanice ridicate,

are o impedanta electrica mica, este sensibil la variatii de temperatura. Totodata
se impune limitarea frecventei maxime a marimii de masurat, aceasta trebuind sa
fie mai mica decât frecventa de rezonanta mecanica.

Traductoare de forta cu masurarea deplasarii

Aceste tipuri de traductoare prezinta o complexitate ridicata, functionând

pe principiul transformari succesive a marimilor, prin transformarea fortei F într-o
deplasare ∆ l cu ajutorul unui traductor elastic, deplasarea care la rândul sau
este masurata cu un traductor electric.

Notând u - tensiunea la iesirea circuitului de masurare avem:

(3.42)

unde u/∆ l reprezinta functia de transfer a traductorului electric cu circuitul sau de

masurare.

Dupa cum s-a aratat, traductoarele electrice de deplasare pot fi rezistive,

capacitive sau inductive, ultimele având o utilizare mai frecventa .

Principial, în figura 3.33. se prezinta un traductor inductiv diferential de

tip transformator: 1 - tija; 2 - arcuri spirale; 3 - înfasurari; 4 - distantier; 5 - miez
magnetic.

Traductoarele de elastice utilizate (arcuri spirale, inele dinamometrice,

console)

prezinta deformatii mari pentru sarcini mici si sunt prevazute cu opritoare

(limitatoare) de deplasare mecanica pentru a nu deteriora la suprasarcini
accidentale.

Miezul magnetic plasat pe axa tijei mobile asupra careia actioneaza forta
F, se pozitioneaza în raport cu înfasurarile traductorului cu ajutorul celor doua
arcuri cu sensul de înfasurare opus, în scopul compensarii erorilor de
temperatura.
 Tensiunea de iesire nominala poate fi de
ordinul 1V la tensiuni de alimentare de câtiva volti,
frecventa de lucru atinge ordinul kilohertzilor, iar
domeniul de masurare al acestor traductoare este
de circa ±1 daN pentru deplasari de ±0,5 mm.

În cazul traductorului de cuplu asociat cu traductorul inductiv diferential,

prezentat în figura 3.34., pe arborele - 1 cu diametrele diferite D si d, sunt plasate la o
distanta l fata de suprafata de separare a sectiunilor, bobinele - 2 si circuitul magnetic - 3.

Solidar cu sectiunea de diametru mai mare a arborelui se fixeaza o armatura

mobila - 4, a carui pozitie este perfect simetrica în raport cu bobinele daca nu
apare un cuplu. Când arborele este supus unui cuplu va avea loc o deplasare a
armaturii mobile datorita deformarii acestuia, modificându-se cele doua
inductivitati ale bobinelor. Trebuie precizat faptul ca daca apare si un cuplu de
încovoiere, acesta nu influenteaza masuratorile.

Traductoarele optoelectronice de cuplu

functioneaza pe principiul schemei
prezentate în figura 3.35., pe arbore fiind
plasate la o anumita distanta d, doua discuri
perforate cu fante transparente si opace. În
practica exista doua posibilitati de masurare:

- Cu modulatie de amplitudine, caz în care

sursa de lumina S si fotodetectorul FD sunt
plasate în afara sistemului si, deoarece
zonele transparente aferente celor doua
discuri sunt plasate decalat cu 1/4 din
perioada geometrica, va rezulta, în absenta cuplului daca arborele se roteste, o
succesiune de impulsuri cu durata de 1/4 din perioada. La aparitia unui cuplu,
datorita rasucirii arborelui, se produce o modificare a pozitiei relative a planelor
celor doua discuri si implicit a latimii impulsurilor, marimea masurata fiind data ca
o valoare medie a semnalului de la iesirea fotodetectorului FD. Datorita faptului
ca fluxul luminos al sursei nu este constant (la becuri cu incandescenta fiind
proportional cu puterea a cincea a tensiunii de alimentare) este necesara
calibrarea în amplitudine a impulsurilor la fotodetector.

- Cu modulatie de faza, caz în care sursa S se plaseaza între cele doua

fotodetectoare FD1 si FD2 asezate de o parte si de alta a discurilor. În cazul rotirii
arborelui si transmiterii cuplului prin acesta, datorita modificarii pozitiei relative a
celor doua discuri, va aparea un defazaj suplimentar între semnalele produse de
cele doua fotodetectoare, defazaj care este proportional cu cuplul transmis.

Este necesar sa precizam ca traductoarele bazate pe metode optice se pot

utiliza numai în regim dinamic (arborele este în rotatie) si, spre deosebire de
metodele prezentate anterior nu necesita contact între arbore si partea de
masurare.

În cazul traductoarelor de cuplu cu timbre tensometrice sau traductoare

inductive, la rotirea arborelui, este necesara realizarea unor legaturi electrice
între circuitele de masurare si traductoare, care în principiu pot fi cu contact sau
fara contact.

Pentru realizarea legaturilor electrice cu contact este necesara utilizarea unor inele
si perii colectoare sau contacte în baie de mercur. Rezistenta de contact a acestora este
variabila si depinde de oscilatiile vitezei, asperitatea suprafetei de contact si a vibratiilor,
variatie cu valori de 5 ÷ 50 mΩ pentru inele , perii si de 0,25 mΩ pentru contacte în baie
de mercur [23]. În cazul unor materiale de natura diferita ce intra în contact pot sa apara
si tensiuni termoelectromotoare din cauza cresterii temperaturii locale si a frecarii, aceste
fenomene ducând în acelasi timp la reducerea timpului de viata si limitarii vitezei
maxime de rotatie. Se considera ca viteza liniara maxima la nivel de contact este de circa
25 m/s, la viteze mai mari fiind necesare dispozitive
suplimentare pentru racire.

Varianta actuala de legatura fara contact

cea mai utilizata este cea prin care se face uz de
transformatoare rotitoare, metoda prezentata
principial în figura 3.36.

Pe arborele magnetic - 1 se plaseaza doua inele

magnetice - 2 cu ajutorul carora se închide circuitul
magnetic al armaturii fixe prin intermediul celor doua
întrefieruri δ. Pe armatura fixa, respectiv pe cea mobila
(arbore) sunt plasate înfasurarile - 3, 4 ale
transformatorului.

Datorita dependentei induc-tivitatii de cuplaj cu marimea întrefierului, acesta

trebuie menti-nut constant, conditie dificil de realizat tehnologic. Daca traduc-toarele se
monteaza pe arbore, este necesar sa existe doua cai de transmitere a informatiei, una prin
care se transmite semnalul de alimentare, alta prin care se va culege informatia de
masurare.

În cazul în care, pentru cele doua cai se folosesc semnale cu frecvente diferite, se poate
face uz de un singur transformator rotitor, caz în care se elimina si defazajul generat de
modificarea întrefierului.

3.7. Traductoare de presiune

În functie de domeniul presiunilor de masurat, elementele sensibile ale
acestor traductoare difera. Trebuie precizat faptul ca presiunea poate fi absoluta,
atunci când se masoara în raport cu vidul absolut, relativa sau efectiva, daca
 masurarea se face ca o diferenta fata de presiunea atmosferica si
diferentiala, atunci când masurarea se face în raport cu o presiune
considerata ca referinta.

Unitatea de masura a presiunii este pascalul (1 Pa = 1 N/m2), în tehnica

preferându-se barul ( 1 bar = 10 3 Pa) dar, se folosesc si alte unitati derivate ca:
atmosfera fizica (1 atm reprezinta presiunea hidrostatica echivalenta a unei
coloane de mercur cu densitatea de 13,595 g/cm3, cu înaltimea de 760 mm, la
acceleratia gravitationala g = 980,666 cm/s2); milimetrii coloana de mercur ( 1
mm Hg = 1 torr – presiunea hidrostatica a unei coloane de mercur cu înaltimea
de 1 mm , în conditiile anterioare; mm coloana apa (1 mm H2O reprezinta
presiunea hidrostatica echivalenta unei coloane de apa cu înaltimea de 1 mm).

Precizam ca, presiunea normala , luata ca referinta în tehnica –

presiunea exercitata de o coloana de mercur cu înaltimea de 735,56 mm
(echivalentul unei atmosfere tehnice) - , difera de presiunea atmosferica
normala , care corespunde presiunii hidrostatice echivalente unei coloane de
mercur cu înaltimea de 760 mm la 00 C si g = 980,666 cm/s2.

Domeniul presiuilor din tehnica este deosebit de vast, metodele de masurare [20,
51] fiind specifice doar pentru anumite intervale ilustrate în figura 3.39.

Principiul de functionare al traductoarelor de presiune (elementele sensibile ale

acestora) consta în general, în convertirea unei presiuni într-o deplasare liniara care, la
rândul sau este convertita într-o variatie de tensiune cu ajutorul unui montaj
potentiometric. Daca vom nota tensiunile ca în figura 3.40., tensiunea de iesire din
traductorul de presiune (marimea de executie va fi data de relatia cunoscuta:

(3.44)

3.7.1. Elemente elastice

Ca elemente sensibile, în tehnica, pentru masurarea presiunilor se

utilizeaza:
burdufurile metalice ondulate (gofrate), camerele cu membrana si tuburile
Bourdon.

Burdufurile metalice ondulate (silfoane), realizate dintr-un material elastic

cunoscut tehnic sub denumirea de tombac sau din otel obisnuit, au proprietatea
de a-si modifica dimensiunile sub actiunea unei presiuni, fiind reprezentate în
doua variante posibile de figura 3.38. In cazul în care e necesara masurarea unei
presiuni absolute sau diferentiale, se utilizeaza folosirea unor baterii de burdufuri
montate în opozitie
[21].
Camerele cu membrana , cunoscute si sub denumirea de membrane gofrate, se
executa în general dintr-un aliaj de bronz si beriliu sau din oteluri inoxidabile.
Functionarea membranei (figura 3.39.) este similaru a burdufului ondulat, adica
sub actiunea unei presiuni se va produce deformarea acesteia, ceea ce duce la
convertirea unei presiuni într-o variatie de deplasare
liniara. Tuburile Bourdon se executa în general din
alama arcuita, cunoscuta sub numele de “tombac” , sub forma unui tub cu
sectiune ovala, eliptica sau semisfera (figura 3.40.a.b.c.), cu un capat rigid la
care se aplica presiunea de masurat. Celalalt capat (liber) se va deforma sub
actiunea presiunii, realizând fie o deplasare liniara, fie una unghiulara (cazul
manometrelor), putând fi prevazute cu contacte electrice de minim si maxim
(cazul presostatelor). Sensibilitatea maxima a tuburilor Bourdon se obtine pentru
cele cu sectiunea semisferica, pentru precizari suplimentare si calcule recomand
[51].
 Traductoarele de presiune prezentate au o sensibilitate relativ
redusa, precizia lor fiind influentata de vibratii si socuri, temperatura, umiditate
existenta derivei de zero, etc. Durata de viata a acestor traductoare este
influentata de ciclurile de functionare si suprasarcinile la care sunt supuse [21],
fiind totusi traductoarele de presiune cele mai utilizate.

Comportarea dinamica a acestor traductoare este în concordanta cu a

elementelor de tip P1, constanta de timp fiind pâna la ordinul a 5 secunde.

Pentru cazul presiunilor foarte mari (sute sau mii de daN/cm2) se folosesc
traductoare de presiune speciale, una din variante fiind reprezentata principial în
figura 3.41. Elementul sensibil este executat de obicei din otel inoxidabil care,
sub actiunea unei presiuni este supus unei dilatari. Acest lucru va duce la variatia
lungimii unui fir rezistiv bobinat, adica la variatia rezistentei electrice a acestuia.

Cu ajutorul unui montaj potentiometric sau cu o punte de masura,

variatiile de presiune sunt preluate sub forma unor semnale de tensiune
electrica.

3.7.2. Traductoare electrice asociate

Traductoarele electrice asociate pentru masurarea presiunilor [23] ce

folosesc elemente sensibile elastice pot fi: tensometrice; inductive;
capacitive ; electrooptice; piezoelectrice; cu cuart, s.a. Pentru detalii
suplimentare recomand si lucrarea [51].

Traductoarele tensometrice rezistive se utilizeaza prin lipirea

acestora direct pe membranele plane sau pe un subansamblu tija-lama,
deformabile sub actiunea unui element elastic sensibil .

Luând în considerare o diafragma circulara încastrata perfect, membrana

si blocul de încastarare provenind din acelasi material prin prelucrare tehnologica
 adecvata, cu grosimea g si raza R, ca în figura 3.42.,
sub actiunea presiunilor diferentiale p1 si p2. In [23,
51] se arata ca expresiile tensiunii mecanice radiale σr
si tangentiale σt sunt date de relatiile:

(3.45)

(3.46)

Daca se reprezinta grafic cele doua relatii, μ fiind coeficientul lui Poisson, se va
constata ca distributiile celor doua tensiuni mecanice au semne contrare la marginea
membranei în raport cu zona centrala. Cu aceasta constatare rezulta ca pot fi utilizate
patru timbre tensometrice, metodele de masurare fiind aceleasi ca la masurarea
deformatiilor. Pozitionarea timbrelor tensometricese face, de obicei, dupa directia radiala,
pe motivul ca deformatiile pe aceasta directie sunt mai importante.

Utilizarea traductoarelor inductive devine avantajoasa pentru cazul masurarii

unor presiuni mari care, la rândul lor produc deplasari liniare mari.

In figura 3.43. se prezinta un schematic un traductor de presiune având asociat un

traductor inductiv diferential, pentru masurarea fara contact a unei presiuni
diferentiale, care se compune din: miezul magnetic – 1; corpul – 2; bobinele – 3 si
memebrana – 4. La aceasta varianta constructiva, membrana poate fi si gofrata dar, e
recomandabil ca portiunea de mijloc sa fie plana. De asemenea, pentru aceasta
constructie se pot întâlni doua situatii:

 membrana (uneori si corpul traductorului) este magnetica,

&nb 20520r1714u sp; &nb 20520r1714u sp;
traductorul fiind inductiv diferential cu armatura mobila;

 membrana este nemagnetica, traductorul inductiv diferential

&nb 20520r1714u sp; &nb 20520r1714u sp;
functionând pe baza modificarii curentilor Foucault (cazul traductoarelor de
proximitate) [23].

Principiul traductoarelor de presiune capacitive, dupa figura 3.44. au la

baza urmatoarele elemente componente: membrana – 1; inelul izolator – 2;
corpul conductor – 3 si în interior se creeaza vacuum.

In acest caz, una din armaturile conden-satorului este chiar membrana

traductorului.

Se arata ca în functie de valoarea presiunii, capacitatea condensatorului variaza

dupa o relatie de forma:
 (3.47)

C0 fiind capacitatea nominala ε0.S/d, pmax. fiind presiunea maxima de lucru.

Traductoarele electrooptice au o utilizare mai restrânsa fata de cele anterioare, cu

toate ca permit eliminarea contactului cu elementul sensibil elastic. In acelasi timp,
gabaritul lor este redus (de ordinul milimetrilor), principial fiind reprezentate în figura
3.45., unde membrana reflecta lumina transmisa printr-o fibra optica de la sursa de
lumina, caree e preluata de o alta fibra optica si transmisa fotodetectorului FD. Prin
deformarea membranei sub actiunea unei presiuni p are loc o dispersare a fluxului de
lumina, ceea ce duce la scaderea fluxului luminos transmis de FD. Acest tip prezinta
avantajul amplasarii partii electrice la distanta mare de traductor, reducând perturbatiile
dar, are dezavantajul ca factorul de reflexie se modifica în timp precum si faptul ca
variatiile temperaturii modifica sensibil caracteristicile sale.

3.7.3. Traductoare de presiune cu balanta de forte

Traductorul de presiune cu balanta de forte, prezinta avantajul [23] ca

este un montaj cu reactie, schema sa principiala fiind prezentata în figura 3.46.
Presiunea masurata p va actina si deforma membrana elastica, ceea ce va duce
la o deplasare a sistemului de pârghii 1-2-3-4-5 care va actiona asupra unui
traductor inductiv liniarde tip transformator TI ce intra în componenta oscilatorului
O. Prin modificarea
întrefierului lui TI, se va modifica amplitudinea semnalului la iesirea oscilatorului
ceea ce va duce la modificarea tensiunii de iesire din detectorul D , tensiune ce
va da un semnal de comanda convertorului tensiune – curent CTC. Tensiunea
de comanda a acestuia va duce la modificarea curentului sau de iesire, ceea ce
va modifica forta de actionare a electromagnetului EM cu magnetul permanent
MP prin intermediul caruia actioneaza asupra pârghiei 4. Acelesi curent de
comanda se regaseste la miliamper-metrul mA, fiind debitat prin sursa de
alimentare SA. In cazul în care se lucreaza cu semnal unificat (4 – 20 mA),
pentru alimentarea blocurilor componente, inclusiv a electromagnetului se va
face uz de o sursa auxiliara de energie Saux.

Fortele ce actioneaza asupra întregului sistem mecanic sunt: forta activa

datorata presiunii p, forta de reactie produsa de electromagnet, forta de
tensionare a resortului RO si greutatea pârghiei 2 – G ce culiseaza prin punctul
de sprijin RD. Echilibrul se va stabili atunci când suma momentelor introduse de
fortele indicate este nula.

Datorita faptului ca în regim de functionare doar fortele datorate presiunii

si electromagnetului sunt variabile, la echilibru este valabila relatia:

(3.48)

unde: p – presiunea masurata; S – suprafata membranei; N – numarul de spire ; l

– lungimea unei spire; B – inductia magnetului permanent; I – curentul prin
bobina electromagnetului si k1,k2 – constante constructive.

Aceste tipuri de traductoare au ca dezavantaje constructia dificila si

gabarite mari, precum si faptul ca sunt sensibile la socuri si vibratii.

3.7.4. Traductoare de presiune piezoelectrice

O parte din caracteristicile traductoarelor piezoelectrice au fost prezentate iar,

pentru masurarea presiunilor în practica se pot utiliza variantele:

 folosirea în mod direct a efectului piezoelectric;

 dependenta frecventei proprii de rezonanta a cristalului în raport cu presiunea

exercitata asupra acestuia.

Traductoarele bazate pe efectul piezoelectric direct se confectioneaza din

materiale pieezoelectrice sau piezoceramice în forma plata sau cilindrica, presiunea
maxima ce poate fi aplicata în cazul pastilelor de cuart fiind de 9500 barri iar pentru cele
piezoceramice de circa 8000 barri. Valorile prezentate trebuie luate la limite maxime,
valorile reale fiinde de 1/10 pâna la 1/20 din valorile indicate, aceasta în functie de
 interfata dintre electrod si pastila. Exxistenta unor neregularitati între cele doua
suprafete conduce la tensiuni mecanice mari sau chiar distrugerea pastilelor,
pentru un contact bun fiind nesara realizarea unui paralelism între suprafete sub
10 μm, cu o abatere a planeitatii sub 1 μm, conditii realizabile printr-o polarizare
fina.

Deoarece între pastilele piezoelectrice (cazul celor de forma în rondele) pot sa

apara goluri de aer, acestea se vor elimina prin pretensionarea ansamblului cu resoarte,
efect ce permite o îmbunatatire a liniaritatii precum si posibilitatea masrarii unor presiuni
mai mici decât cea atmosferica.

Pentru cresterea sensibilitatii se pot utiliza mai multe rondele ca în figura 3.47. (1
– diafragma; 2 – pastila piezo; 3 – resort pretensionare), iar pentru reducerea vibratiilor
conectarea acestora se face în asa fel încât sa aiba loc o însumare a presiunii si efectul
acestora sa se anuleze, ceea ce e posibil doar daca în interfata exista doi electrozi
separati galvanic între ei.

Pentru cresterea sarcinii si simplificarea modului de conectare, este avantajos sa

se utilizeze traductoarele cu element piezoelectric de forma tubulara, reprezentat
schematic în figura 3.48., care se metalizeaza pe interior si exterior ( 1 – tub
piezoelectric; 2 – rondele). De obicei, acestea sunt pretensionate si se confecti-oneaza din
materiale ceramice (PZT, titanat de bariu s.a.), iar sarcina electrica produsa sub actiunea
unei forte F e data de:

(3.48)

unde k este modul piezoelectric.

Structura prezentata permite si realizarea racirii traductorului cu ajutorul unui jet

de apa trimis în interior, permite masurarea unor presiuni de la 1 mbar la 100 bari,
sensibilitatea este cuprinsa între 0,05 pC si 1 pC/bar prezentând o buna liniaritate. Au
dezavantajul ca nu pot fi utilizate decât în regim dinamic, cu rezerve în cel cvasistatic.

Traductoarele prezentate permit masurari de presiuni de 0 – 1 bar, cu frecvente de

lucru de ordinul 10 100 MHz, prezinta o eroare de liniaritate, histerezis si repetabilitate
sub 250 ppm din domeniul de masurare cu deriva de zero si variatia sensibilitatii sub 100
ppm pentru 10C.

In [23] sunt prezentate si alte traductoare de presiune ce functioneaza pe

principiul prezentat ca cele de presiune absoluta cu oscilator cu cuart si cele ce se
bazeaza pe utilizarea unor dispozitive cu unde acustice de suprafata (SAW).

3.7.5. Traductoare tactile

Aceste tipuri de traductoare sunt utilizate cu precadere pentru determinarea formei

suprafetei unui obiect sau existenta unui obiect într-un dispozitiv de prindere dar, permit
 si controlul fortei (presiunii) cu care se realizeaza prinderea
obiectului. Realizarea acestor traductoare are la baza modelul
uman dar, trebuie precizat (cazul robotilor) ca la operatorul
uman informatia tactila are ca baza de referinta: presiune,
temperatura, structura suprafetei (duritate, rugozitate, grad de
lubrifiere), vibratii, umiditate, s.a. Senzorii tactili sunt utilzati
actual la roboti, facând uz de: - metode de
inductie (au un nivel si interval redus de masurare);

- metode capacitive (impun folosires de dielectrici cu proprietati elastice si izolatoare

bune);

- metode ultrasonore (fac uz de proprietatile de propagare a undelor acustice de

suprafata).

La nivelul actual, traductoarele tactile cele mai utilizate sunt cele rezistive,
realizate în forma matriciala, un element al matricei fiind format din doi electrozi între
care se intercaleaza cauciuc moale (polibutadien) care are în compozitie elemente
conductoare. Prin deformarea cauciucului sub actiunea unei presiuni se va modifica
rezistenta echivalenta a celulei.

Schema principiala a unui astfel de traductor este prezentata în figura 3.49.

Fiecare element al matricei se conecteaza la o matrice de decodare prin multiplexare
(MUX) ce sesizeaza modificarea curentilor din matrice în raport cu zona solicitata,
stabilind în acelasi timp si coordonatele excitatiei, CAN reprezentând un convertor
analogic numeric.

3.7.6. Traductoare pentru subpresiuni

Pentru masurarea subpresiunilor se utilizeaza vacuumetrele Pirani, traductoarele

de vacuum cu ionizare cu catod cald sau rece (Penning), traductoarele cu ionizare prin
radiatii (alfatron) si traductoarele de tip magnetron.

Vacuumetrele Pirani sau cu fir cald functioneaza pe principiul dependentei

conductivitatii termice a gazelor în raport cu presiunea, fiind relizate principial ca în
figura 3.50. Astfel, în corpul – 1 se creeaza subpresiunea de masurat, în acesta fiind
plasat firul rezistiv – 3 care se încalzeste la aproximativ 2000C de la o sursa de alimentare
prin electrozii – 2. Temperatura firului reyistiv depinde practic de conductibilitatea
termica a gazului care, pentru presiuni sub 103 Pa, este direct proportionala cu presiunea
gazului. Reulta ca valoarea temperaturii firului poate fi determinata chiar prin valoarea
rezistentei electrice a acestuia (se pot utiliza si alte tipuri de traductoare).

Vacuumetrele Pirani introduc erori de masurare de ordinul 2 – 10% care cresc cu

scaderea presiunii, domniul lor de aplicare limitându-se la 10-1 Pa.
 In cazul unor presiuni din domeniul de vacuum tehnic si
vacuum extrem se face uz de traductoarele de vacuum cu
ionizare cu catod cald sau rece si cu radiatii.

Principial, în figura 3.51., se prezinta un traductor de

vacuum cu ionizare cu catod cald. Acesta este realizat din incinta
A în care se introduce presiunea de masurat, catodul K încalzit
de un filament si înconjurat de grila G ce este alimentata la un
potential pozitiv fata de catod si cilindrul colector C care este alimentat la un potential
negativ în raport cu catodul.

Câmpul electric creat de grila antreneaza electronii emisi de catod care, ciocnind
moleculele de gaz le transforma în ioni pozitivi si sunt captati de electrodul colector. Prin
masurarea curentului produs de electroni I- din circuitul grilei si curentul ionic I+ din
circuitul electrodului colector, se determina valoarea presiunii cu relatia:

(3.49)

k fiind o constanta dependenta de geometria electrozilor. De obicei, la masurare se

mentine constant curentul I- existând astfel posibilitatea etalonarii directe a aparatului de
masura pentru curentul ionic I+ în valori de presiune.

Domeniul de masura al acestor traductoare este de 10-2 – 10-8 torri, unele

constructii speciale atingând 10-10 torri, valoarea inferioara fiind impusa de prezenta
razelor X.

La traductoarele de ionizare cu catod rece (Penning) electronii se genereaza sub

actiunea unui câmp electric puternic. Pentru a creste probabilitatea de ionizare a
moleculelor, ceea ce necesita cresterea drumului parcurs de electroni, peste câmpul
electric se suprapune un câmp magnetic care imprima o traiectorie elicoidala a acestora.
Aceasta varianta duce la sensibilitati mai mari decât în cazul traductoarelor cu catod cald,
reducând în acelasi timp si limita inferioara de masurare.

Traductoarele de vacuum cu ionizare prin radiatii functioneaza pe principiul

“bombardarii” moleculelor de gaz cu radiatii α (se mai numesc si alfatron), sensibilitatea
lor fiind mult mai redusa ca la cele anterioare.

va modifica valoarea curentului prin electromagnetul EM în scopul restabilirii

echilibrului, adica momentele celor doua forte sunt egale:
 (3.62)

unde F1 e forta data de membrana:

(3.53)

iar F2 este forta produsa de electromagnet:

(3.54)

cu k1, k1’, k2 – constante; Q – debit; I – curentul prin electromagnet.

In final se obtine orelatie de forma:

(3.55)

ceea ce ne arata o proportionalitate directa între curent si debit.

In ansamblu, traductorul prezentat este un sistem cu reactie negativa prezentând

toate avantajele acestor sisteme, erorile de masurare încadrându-se în limitele ± 0,5%.

3.8.2. Debitmetre cu sectiune variabila (rotametre)

 Schema de principiu a unui rotametru este prezentata în figura 3.55.,functionarea
sa bazându-se pe echilibrul plutitorului – 1 actionat de forta gravitationala în raport cu
debitul de fluid si sectiunea varabila a tubului conic– 2. Deplasarea liniara a
plutitorului este convertita într+un semnal electric prin inter-mediul unui traductor
inductiv diferential de deplasare - 3. Rotametrele pot fi utilizate atât pentru gaze cât si
pentru lichide, cu o precizie de 1 – 2%, pe un domeniu de variatie al debitului relativ
restrâns.

Asupra plutitorului, pe lânga greutatea G si forta arhimedica Fa, actioneaza o forta

dinamica ascensionala Fas care este proportionala cu patratul vitezei.

Luând în considerare o curgere stationara, notând cu ρ, V, densitatea, respectiv

volumul plutitorului si cu ρ0 densitatea lichidului, la echilibru se poate scrie:

(3.56)

unde S e suprafata plutitorului de diametru d, iar k e coeficient de curgere.

Plutitorul se va deplasa într-o zona de diametru D, care în functie de h si un factor

de proportionalitate k’ e dat de:

D = d + k’.h (3.57)

In aceste conditii, debitul masic Q se poate exprima cu relatia:

(3.58)

rezultând ca acesta este direct proportional cu cu înaltimea la care se gaseste plutitorul.

Rotametrele masoara debite de ordinul 10-4 – 200 m3/ora, în limitele Qmax/Qmin=10 ,

cu precizii de ordinul procentelor si, trebuie precizat faptul ca introduc rezistente în
curgerea fluidului, rezistente ce pot fi importante în unele aplicatii industriale.

In exploatare, se mai pot utiliza si debitmetre cu strangulare la care forta dinamica

roteste paletele unei turbine, viteza de rotatie a acesteia fiin o masura a debitului. Au
dezavantajul unei comportari neliniare si introduc rezistente importante în curgerea
fluidului.

3.8.3. Debitmetre electromagnetice

Aceste debitmetre sunt utilizate prin masurarea vitezei de deplasare a fluidelor bune
 cnducaoare de electricitate, principiul lor de functonare bazându-se pe
legea inductiei electromagnetice.

In varianta simplificata prezentata în figura 3.56., pe un tub

nemagnetic (izolator) prin care curge fluidul cu viteza v se executa o
bobina în aer (exista variante constructive la care aceasta se executa pe un
miez magnetic) si se prevad doi electrozi E1 si E2. Intre cei doi electrozi se culege o
tensiune electromotoare e = k.H.v.D unde H e intensitatea câmpului magnetic creat
de bobina, D este diametrul tubului si k e o constanta. Masuratorile nu sunt influentate de
vâscoyitatea fluidului, densitatea sau conductibilitatea acestuia si nici de modul de
curgere laminar sau turbulent.

Precizia de masurare este de ± 1% la lichide cu o conductibilitate minima de 100

μS/cm si viteze între 0 – 1 m/s pâna la 10 m/s.

3.9. Traductoare de nivel

Masurarea nivelului în tehnica este o problema deosebit de importanta [62] pentru

o serie de procese tehnologice precum si pentru evaluarea stocurilor existente, realizându-
se pentru granule, pulberi, suspensii, lichide, etc.

Metodele de masurare ale nivelului pot fi continue ând se urmareste în

permanenta masurarea nivelului prin intermediul lungimii coloanei de substanta si
discontinue când se urmareste masurarea nivelului între anumite limite, de obicei
minime si maxîme.

Metodele de masurare ale nivelului pot fi directe, caz în care se masoara lungimea
(înaltimea) efectiva a coloanei de substanta si indirecte daca nivelul se determina cu
ajutorul unor marimi intermediaare (presiune, masa, parametri ai circuitelor electrice,
atenuarea unei radiatii, etc.).

Din cele prezentate rezulta ca pentru masurarea nivelului se pot utiliza metode
care au la baza masurarea altor marimi, în continuare încercând sa prezentam doar
metodele bazate pe proprietatile electrice de material. Vom aminti ca cele mai simple
nivelmetre utilizate sunt cele cu sticle cilindrice sau prismatice ce se monteaza pe
conducta în paralel cu rezervorul (recipientul) al carui nivel îl masuram , sau nivelmetrele
cu plutitor magnetic.

3.9.1. Nivelmetre bazate pe proprietatile electrice de material

Luând în considerare faptul ca materialele al caror nivel se masoara potsa fie

dielectrice sau conductoare, rezulta ca metodele de masurare a nivelului difera.
 Pentru materialele dielectrice se folosesc în
mod uzual traductoare capacitive, prezentate în
schema principiala din figura 3.57. In vasul metalic –
1, în care se gaseste lichidul – 2 se plaseaza un
electrod metalic - 3 care în unele cazuri este izolat cu
teflon - 4.

Daca vom nota cu h înaltimea vasului si cu y înaltimea lichidului, între electrodul

central si vas vom avea capacitatea totala data de[23]:

(3.59)

unde C0 reprezinta capacitatea totala a ansamblului, fara lichid.

Aceasta metoda poate fi aplicata în cazul lichidelor sau pulberilor dielectrice daca
εr > 2 [62], variatia de capacitate fiind de 10 – 100 pF. Sursa principala de erori în cazul
prezentat , o constituie modificarea permitivitatii dielectrice cu temperatura, deficienta ce
poate fi înlaturata prin utilizarea de metode de compensare adecvate.

Pentru cazul materialelor conductoare , cu o conductibilitate σ > 10-2

S/m, se pot folosi nivelmetre rezistive, principiul functional al acestora fiind
prezentat în figura 3.58. Astfel, în vasul – 1 ce contine lichidul – 2, se plaseaza
rezistorul R .

1
Lichidul conductor va sunta o portiune a rezistorului R astfel ca
rezistenta totala din circuit va fi:

(3.60)

r(y) reprezentând rezistenta ehivalenta a lichidului.

Principalul dezavantaj al acestor dispozitive deriva din faptul ca temperatura si

natura lichidului influenteaza conductibiliatea σ, fenomen ce poate fi ameliorat utilizând
un rezistor cu banda elastica, realizând un nivelmetru dupa schema de principiu din figura
3.59. Rezistenta bobinata - 1 se introduce într-o banda elastica buna conductoare – 2 ce
se va deforma sub actiunea presiunii lichidului – 3.

Metodele descrise pot masura nivele pâna la 1-2m, cu precizii relativ bune.

Industrial se utilizeaza teleindicatorul de nivel cu traductor rezistiv tip TNTR – 2,

produd de IAMC Otopeni, care este un dispozitiv ce permite transmiterea la distanta a
 nivelului lichidelor corosive si necorosive, neinflamabile, bune
conducatoare de electricitate, depozitate în rezervoare.

Ansamblul dispozitivului este prezentat în figura 3.60.,

unde: 1– scripete; 2 – detaliu de fixare; 3 – cablu de
sustinere; 4 – rezistente; 5 – lant de rezistente (traductor rezistiv);
6 – greutate; 7 – tija pamântare; 8 – teleindicator.

Domeniul de masurare al dispozitivului este de 1,5 – 10

m, în trepte normali-zate de 0,5 m, iar numarul de nivele
intermediare total, indiferent de lungimea traductorului este de
40, scala fiind gradata în 4o de diviziuni de la 0% la 100%.

Când nivelul de lichid este sub minim, rezistenta dintre lantul traductor si
elementul de referinta este infinita. Astfel, în circuitul traductorului intervine doar
rezistenta ce realizeaza pasul de zero, circuitul de masurare având un curent de 2 mA ce
se regleaza cu un potentiometru de pe aparat.

Scala aparatului este etalonata astfel ca la indicatia 0% sa corespunda 2 mA, iar la

100% sa corespunda 10 mA. Distanta dintre traductor si aparatul indicator nu poate
depasi 10 m, deoarece în circuitul traductorului , curentul alternativ foarte mic (16 mA)
este influentat de perturbatiile externe. Pentru a nu influenta masuratorile, conductorul de
legatura traductor – aparat trebuie sa aiba o rezistenta electrica sub 30 ohmi.

In serie cu teleindicatorul se poate monta un aparat auxiliar (mA) daca e necesara

o teleindicare mai mare de 10 m. Deoarece în circuitul de indicare se lucreaza cu curent
continuu, influenta perturbatiilor fiind mai mica, distanta de teleindicare este impusa de
rezistenta maxima a liniei de transmisie ce nu trebuie sa depaseasca 500 ohmi.

3.9.2. Nivelmetre bazate pe fota arhimedica

Functionarea acestor traductoare fiind bazata pe forta arhimedica, pot fi utilizate

numai pentru lichide si se construiesc în variantele cu plutitor si cu imersor.
 Nivelmetrele cu plutitor realizate dupa schema principiala din figura 3.65. se
compune din plutitorul – 1, care se afla în permanenta la suprafata lichidului, tamburul –
2 si greutatea suspendata – 3 prin firul – 4. Se poate observa ca tamburul antreneaza un
sistem indicator.

Acest tip de traductor poate fi utilizat si la masurarea nivelului unor

pulberi sau granule, urmarindu-se tensiunea din firul de suspendare si prin
dispozitive speciale, mentinând constanta aceasta tensiune.

Nivelmetrele ce functioneaza strict pe baza fortei arhimedice sunt cele cu imersor,

reprezentate schematic în figura 3.66., imersorul fiind partial introdus în lichid si
suspendat cu ajutorul unui resort de constanta elestica k. Notând: G – greutatea
imersorului, Fa – forta arhimedica si Fe – forta elastica a resortului, la echilibru se poate
scrie:

(3.61)

Prin explicitare se obtine succesiv:

(3.62)

unde: y – deformarea resortului fata de pozitia de echilibru, m – masa imersorului,

g – acceleratia gravitationala, y – nivelul de lichid, h înaltimea recipientului, ρl, ρ –

densitatea lichidului, respectiv a imersorului.

Din cele prezentate anterior rezulta ca se pot adapta foarte usor un traductor
asociat de tipul balanta de forte, metoda fiind aplicabila daca se cunoaste densitatea
lichidului, principalele erori fiind date de dependenta de temperatura a densitatii, aceste
erori putând fi compensate.

3.9.3. Nivelmetre cu radiatii

Metodele de masurare a nivelului cu ajutorul radiatiilor sunt foarte avantajoase pe

motivul ca nu exista un contact între material si dispozitivul de masurare. Aceste metode
se pot folosi la masurarea nivelului în în buncarele de alimentare din metalurgie, în
conditii speciale ca: recipiente sub presiune la temperaturi ridicate, medii deosebit de
corosive sau toxice, medii inflamabile, etc.
 In functie de natura radiatiilor, nivelmetrele pot fi cu ultrasunete, cu microunde si
cu radiatii nucleare.

Nivelmetrele cu ultrasunete sunt asemanatoare cu traductoarele cu radiatii

prezentate anterior, putând fi realizate în variantele cu unda continua (daca traductorul cu
ultrasunete funtioneaza continuu) si în impuls. Ambele variante pot folosi metoda prin
transmisie, când în mod obligatoriu se folosesc doua traductoare, sau metoda prin
reflexie, caz în care acelasi traductor Indeplineste atât rolul de emitator ât si de receptor.

In practica, deoarece determinarea nivelului se face cu ajutorul vitezei de

propagare a ultrasunetelor ce depinde de temperatura, e necesar sa se prevada circuite de
corectie a acesteia [23] în functie de temperatura cu ajutorul unor convertoare tensiune –
frecventa.

Domeniul de masurare al acestor traductoare este între 10 – 30 m, la

frecvente de lucru între 20 – 40 mHz, cu erori de masurare
sub 1%.

Nivelmetrele cu microunde functioneaza pe principiul

reflexiei microundelor de catre materialele conductoare si
atenuarii acestora de catre materialele dielectrice.

In cazul materialelor conductoare, figura 3.63.,

emitatorul de microunde E va transmite cu ajutorul antenei de
emisie AE un fascicul de microunde spre lichidul conductor
din recipient. Prin reflexie, acesta este captat de antena de
receptie AR si transmis receptorului R, timpul de tranzit al impulsului fiind o masura a
distantei pâna la suprafata de separare. Tinând cont ca viteza de propagare este foarte
mare (viteza luminii), intervalul de timp masurat este mic, ceea ce face ca erorile de
masura sa nu poata fi reduse sub 1 – 2%.

Nivelmetre cu radiatii nucleare. Functional, se bayeaya pe principiul de atenuare

a radiatiilor nucleare de catre pulberi sau lichide, utiliyând de obicei ca substante
radioactive pe cele generatoare de radiatii γ ca: 60Co, cu perioada de înjumatatire de 5,3
ani si 137Ca, cu perioada de înjumatatire de 33 ani.

Ca si traductoarele cu ultrasunete, traductoarele cu radiatii nucleare pot fi realizate

si în variante de urmarire automata a nivelului, una din schemele principiale putându-se
realiza dupa figura 3.64. Pe recipientul cu
lichid se plaseaza traductorul emitator E si traductorul receptor R, primul fiind comandat
de oscilatorul O si transmitând un fascicul de ultrasunete prin lichid (cu atenuare mica)
sau prin aer ( cu atenuare mare).

Semnalul receptionat de R este amplificat prin A si se aplica detectorului de prag

DP. Cu ajutorul unui amplificator de putere AP si servomotorului SM se da comanda de
deplasare simultana a celor doua traductoare în asa fel încât acestea sa ramâna în zona de
separare aer – lichid.

Cu precizarea ca metoda este avantajoasa în cazul unor recipiente cu acces numai

din exterior, dificultatile constructive fiind legate de realizarea partii mecanice, trebuie
retinut ca ultrasunetele se pot folosi numai în cazul lichidelor, iar radiatiile nucleare se
pot utiliza pentru orice fel de substante, în acest caz receptorul fiind un contor de radiatii ,
emitatorul fiind sursa radioactiva.

Din multitudinea traductoarelor de nivel existente, în încheierea acestui pragraf

indicam doar doua : traductorul submersibil si traductorul cu radar.

Traductorul de nivel submersibil tip MPU executat de firma RITTMEYER

pentru apa din rezervoare, lacuri , râuri, reprezinta o serie de traductoare alimentate din
bucla de semnal unificat 4 – 20 mA. Nivelul este determinat pe baza presiunii masurate
cu un senzor realizat dintr-un cristal de siliciu care asigura o liniaritate si stabilitate în
timp foarte bune.

Aceasta serie de traductoare este proiectata special pentru masurarea nivelului în

lacuri, bazine, puturi, fiind destinata hidroenergeticii, instalatiilor de tratare a apei
reziduale, etc., cu domeniul de masura de pâna la 20 m coloana apa, existând modele
asemanatoare pâna la 200 m cu o precizie de masura de pâna la 0,015%.

Tructorul de nivel tip RADAR , varianta ECLIPSE, cu ghid de unda (GWR), ali-
mentat din bucla este produs de firma MAGNETROL.

Spre deosebire de traductoarele de nivel cu radar conventionale, care transmit

semnalul electromagnetic în aer liber, traductorul ELIPSE utilizeaza pentru semnal un
ghid de unda introdus în fluidul de masurat, reducându-se în acest fel fenomenul de
absorbtie, respectiv distorsiunile determinate de natura fluidului si conditiile tehnologice
(spuma, turbulenta, vapori, densitate, etc.)

Cracteristicile tehnice principale sunt: gama de masura 610 …6100 mm (cu sonda
rigida) sau 1…15 m (cu sonda flexibila), precizia 0,1%, respectiv 0,5% din lungimea
sondei, rezolutia ±2,5 mm, presiunea de lucru maxim 345 bari, temperatura de operare
maxim 2000C.

Se utilizeaza pentru masurarea nivelului lichidelor omogene sau neomogene cu o

vâscozitate pâna la 1500 cp.

3.10. Traductoare de temperatura

Traductoarele de temperatura sunt dispozitive care functioneaza fie pe principiul

generarii unei tensiuni electromotoare, fie pe principiul convertirii temperaturii într-o
variatie a unui parametru al circuitelor electrice (de obicei rezistenta) sau, cele mai simple
convertesc temperatura într-o deplasare sau dilatare (gaz sau metal).
 Fara a intra în prea multe amanunte amintim ca cele mai simple traductoare de
temperatura sunt temometrele cu sau fara contact (reglabil sau nereglabil), ambele tipuri
fiind cu mercur, cele cu contact reglabil (Beckmann) având posibilitatea de modificare a
temperaturii reglate cu o precizie mai mare. Contactul se realizeazîntre coloana de mercur
ce se dilata într-un tub capilar si un electrod prevazut cu un surub de reglare la partea
superioara. Curentul maxim din circuit nu poate depasi 1 A , pentru curenti mai mari
fiind prevazute dispozitive de amplificare (relee), iar domeniul temperaturilor este de 0 –
3000C cu o precizie de ±2%.

3.10.1. Traductoare termoelectrice (termocuple)

Termocuplele tehnice, constructiv se realizeaza din doua conductoare metalice

sau aliaje diferite (termoelectrozi) sudate împreuna la unul din capete; prin încalzirea
locala a sudurii (jonctiunea de masurare – capat cald), prin efectul termoe-lectric direct
(efectul Seebeck) se va genera o tensiune
termoelectromotoare la capetele libere ale
conductoarelor (jonctiunea de referinta – capat rece).
Valoarea acestei tensiuni poate fiexprimata prin
aproximarea polinomiala de forma:

e = a(T1 – T2) + b(T1 – T2)2 + c(T1 – T2)3 +

… (3.63)

T1 ,T2 fiind temperaturile celor doua capete.

Materialele utilizate la realizarea termocuplelor pot fi conductoare sau

semiconductoare, trebuind sa asigure o sensibilitate ridicata si stabilitate în timp la
actiunea agentilor atmosferici.
In figura 3.65. se prezinta schematic un termocuplu
a. si schema de legare a acestuia -b., prezentându-se si un al treilea electrod M3, care se
poate utiliza la prinderea, lipirea, rasucirea sau sudarea capatului cald.

La denumirea unui termocuplu, primul material indica electrodul pozitiv pentru o

diferenta de tempera tura pozitiva.

Prin mentinerea constanta a temperaturii jonctiunii de referinta (capat rece), de

preferinta la o valoare standardizata (0, 20, 500C) numita temperatura de referinta,
tensiunea termoelectromotoare ce se va produce depinde, la acelasi termocuplu, numai de
temperatura sudurii (capatul cald).

Mentinerea temperaturii la valoarea constanta este greu realizabila, deoarece

instalatiile si agregatele tehnologice la care se masoara aceasta degaja cantitati importante
de caldura prin radiatie. De asemenea, însasi conductibilitatea termica a termocuplelor
duce la încalzirea capetelor reci, uneori temperatura acestora atingând valori apreciabile
de pâna la 100 – 2000C.
 Reducerea erorilor de masurare ce provin din faptul ca temperatura capetelor

reci (cutia de borne sau sudura rece) este diferita de cea de referinta, se face pe cale
electrica prin introducerea unor cabluri de compensare sau a cutiilor (dozelor) de
compensatie ce au o comportare dinamica în concordanta cu traductorul.

Principalele parti constructive ale termocuplelor sunt redate în figura 3.66., cu

urmatoarele elemente: 1 – unul sau doua termoelemente realizate din electrozi
diferitiizolati cu tuburi sau margele ceramice; 2 – teaca de protectie cu sau fara dispozitiv
de montare,confectionata din: otel carbon (OLT 45), otel inoxidabil (ST 3), otel refrac-tar
(P-4S), ceramica (PENTRU-1, KER 610, KER 710); 3 – dispozitiv de montare: flansa
mobila F, flansa sudata Fw, niplu filetat (G ¾’’ sau 1’’); 4 – cutie de borne cu capac; 5 –
placa de borne.

Seria standardizata a lungimii nominale LN este: 250, 500, 750, 1000, 1250, 1500
si 1750 mm, iar lungimea de imersie LI trebuie sa fie cu cel putin 100 mm mai mica decât
cea nominala. Deoarece, în tara,
tensiunile electromotoare sunt standardizate, termocuplele de orice tip pot fi conectate cu
milivoltmetre etalonate în conformitate cu aceste standarde, fabricate la IAEM Timisoara.

Caracteristicile principale ale termocuplelor utilizate în practica, sunt redate

sintetic în tabelul 3.2., cu precizarea ca momentan în tara se executa doar cele cu codurile
J, K, R si S, iar dependenta tensiunii electromotoare cu temperatura este prezentata în
Anexa 8.

Tabelul 3.2.

TERMOCUPLU Cod DOMENIU DE SENSIBILITATEA μV/0C

TEMPERATURA[0C]
Chromel / Constantan E - 270… 870 70 valoare medie
Fier / Constantan J - 210… 800 52,9 la 00C; 63,8 la 7000C
Cupru / Constantan T - 270…370 15 la –2000C; 60 la 3500C
Chromel / Alumel K - 270…1250 40 valoare medie
Platina- rodiu(13%) / Platina R - 50….1500 10 valoare medie
Platina- rodiu(10%) / Platina S - 50….1500 6,4 la 00C; 11,5 la 10000C
Platina- rodiu(30%) / Platina- B 0………1700 6 valore medie
rodiu(6%)
Wolfram-reniu(5%) / 0…2760 100 aplicatii speciale
Wolfram-reniu(26%)
Horning[(Bi 95%;Sn 5%) / - < 100 13 valore medie
(Bi 97%; Sb 3%)]
Schwartz[(Te 33%, Ag 32%, - < 100 > 1000 aplicatii speciale
Cu 27%, Se 7%, S 1%) /
Ag2S 50%, Ag2Se 50%)]
Siliciu “p” / Aluminiu - - 50….-150 44
Cupru / Paladiu - < 100 - aplicatii speciale

Termocuplele din materiale semiconductoare nu se folosesc în mod direct la

masurarea temperaturii deoarece siliciul prezinta o rezistenta termica redusa dar, pot
masura alte marimi ce au la baza masurarea temperaturii diferentiale, prezentând
avantajul ca pot fi realizate în tehnica circuitelor integrate.

In figura 3.67. se prezinta forma tehnologica a unui

termocuplu cu siliciu de tip “p” / aluminiu, realizat din zone de
silicIu “p” – 1 si benzi de aluminiu – 2 si SiO2 –3, structura ce
permite si interconectarea la folosirea unor baterii de
traductoare. Sensibilitatea acestor traductoare depinde de
proprietatile electrice ale semiconductoarelor si de temperatura,
fiind cuprinsa între 0,4 – 1mV/K pentru cazul folosirii unor baterii de traductoare.

Principalele deyavantaje ale acestor traductoare constau în existenta conexiunii

termice realizata prin siliciu între jonctiunea calda si cea rece si rezistenta interioara mult
mai mare decât la termocuplele metalice (de ordinul zecilor de kΩ).

Incazul în care variatiile de temperatura ale mediului ambiant sunt reduse, se

poate utiliza un circuit de corectie ca cel prezentat în figura 3.68., care foloseste un
termistor RT ce se conecteaza într-o punte alimentata de la sursa de tensiune E.

La temperatura de referinta impusa T0 puntea este în echilibru si tensiunea U în

bratele opuse lui E este nula

Daca temperatura mediului ambiant Ta se modifica fata de cea de referinta puntea nu mai
e în echilibru si tensiunea va fi data de:

(3.64)
 Daca vom alege convenabil elementele puntii si traductorul, variatia tensiunii
termoelectromotoare poate fi compensata datorita modificarii temperaturii Ta, adica:

ΔU = S.(T0 – Ta) (3.65)

unde S este sensibilitatea traductorului care, în cazul unui traductor platina-rodiu(10%) /

platina la 15000C, cu temperatura de referinta de 250C si variatii ale lui Ta de ±15%, ne da
o tensiune de compensare de ±140 μV, eroarea de compensare fiind mai mica de 1%. Cu
toate ca sensibilitatea termocuplelor este mai redusa decât a termorezistentelor, ele sunt
caracterizate de o serie de avantaje din care amintim:

genereaza tensiuni electromotoare fara componenta de offset si nu produc semnal de

iesire daca nu exista o diferenta de temperatura; nu interfereaza cu alte marimi de
influenta, cu exceptia luminii si a unor radiatii nucleare ce pot produce transmutatii
(fierul si nichelul sunt stabile la aceste fenomene; nu necesita polarizari initiale.

Principalele dezavantaje ale temocuplelor constau în: scaderea accentuata a

sensibilitatii la temperaturi scazute; aparitia fenomenelor de evaporare, contaminare
chimica sau chiar topirea la temperaturi ridicate; limitarea pragului de sensibilitate
datorita zgomotului termic propriu.

3.10.2. Traductoare termorezistive

Intr-o prima restrângere, din aceasta categorie fac parte cele metalice (termo-
rezistentele) si cele semiconductoare (termistoarele).

La termorezistente, odata cu modificarea temperaturii (datorita variatiei energiei

interne proprii) materialele din care se confectioneaza sufera o serie de schimbari ce se
refera la structura cristalina, agitatia termica s.a., schimbari ce duc la modificarea
rezistentei electrice în raport cu temperatura. Aceasta dependenta poate fi exprimata cel
mai simplu prin relatia:

R = R0.(1 + α.ΔT) (3.66)

unde R0 e rezistenta electrica la 00C, α e coeficientul de temperatura iar ΔT este variatia

de temperatura.

Elementul sensibil al termorezistentei este realizat dintr-o înfasurare plata sau

cilindrica peste un suport izolant din mica, izoplac, ceramica, textolit, s.a., cu un fir
bobinat neinductiv pe suport si fixat de acesta prin impregnare sau presare mecanica.

Aspectul exterior al termorezistentelor tehnice este similar cu cel al termocuplelor

si prezentat în figura 3.70., realizându-se în varianta cu unul sau cu doua elemente
sensibile.
 Dependenta cu temperatura a rezistentei electrice se exprima prin coeficientul de
temperatura α al conductorului din care se executa înfasurarea elementului sensibilsi
definit ca marime a variatiei rezistentei de 1 Ω la o variatie de 10C a temperaturii.
Deoarece acest coeficient nu este dependent numai de natura materialului folosit, ci si de
valoarea temperaturii, se obisnuieste a se lua în calcule o valoare medie stabilita pentru
intervalul 0…1000C pe baza relatiei:

(3.67)

R100 fiind rezistenta electrica în ohmi la 1000C.

La alegerea materialelor din care se executa termorezistoarele se va tine cont de

urmatoarele criterii: rezistivitate mare pentru reducerea gabaritelor; coeficient de variatie
a rezistivitatii cu temperatura ridicat , ceea ce permite si sensibilitati ridicate;

caracteristica de transfer sa prezinte o buna liniaritate pentru a nu utiliza circuite

suplimentare de liniarizare; o buna stabilitate în timp si la actiunea agentilor chimici;

puritate ridicata pentru o buna reproductibilitate; pret de cost redus.

Toate aceste cerinte nu pot fi îndeplinite simultan, în realizarea termorezistentelor

folosindu-ce materiale ca: platina (-180 ÷+6000C si mai rar –200 ÷ +10000C), nichelul (-
100÷+2500C), cupru, wolfram, fier. Cele mai utilizate sunt termorezistentele din platina,
care se folosesc si ca etaloane de temperatura în intervalul 0÷6000C.

Cu toate ca nichelul are o sensibilitate mai mare decât platina, acesta are o
aplicabilitate mai redusa deoarece se oxideaza la temperaturi ridicate si prezinta
fenomenul de tranzitie la temperatura de 3500C ceea ce modifica accentuat rezistivitatea.
In acelasi timp, nichelul prezinta neliniaritati importante.

O foarte buna liniaritate si sensibilitate o prezinta cuprul, dar domeniul de masura

este redus prezentând si dezavantajul unei actiuni chimice pronuntate, struc-tura sa
cristalina modificându-se în timp.

Rezistenta nominala a dispozitivelor este de 25, 50, 100, 500 sau 1000Ω la 00C,
ultimele variante fiind recomandate pentru temperaturi scazute. Termorezisten-tele
executate în tara se confectioneaza din platina, cu rezistente nominale de 50 si 100 Ω, de
tipul PT 50 si PT 100, fiind confectionate din fire cu diametre între 0,05 ÷0,2 mm, cu
lungimi de ordinul 5 ÷ 20 cm, firele de legatura la blocul de borne fiind de nichel, cu
diametru mult mai mare, în scopul neglijarii variatiei rezistentei acestora cutemperatura.
Constructiv, termorezistentele trebuie sa asigure protectia la actiunea agentilor externi, sa
preia rapid temperatura mediului de masura, sa permita masurarea atât în curent continuu
cât si alternativ, sa nu fie influentate de fenomenul
dilatarii.

Timpul de raspuns al acestor traductoare este de ordinul secundelor în apa si de

ordinul zecilor de secunde în aer, iar pentru reducerea influentei conductoarelor de
legatura se construiesc în variante cu 2, 3 sau uneori 4 borne de conectare.

In figura 3.69. se arata marcarea bornelor la termorezistentele indigene (a., b., cu

un element

sensibil, respectiv cu doua în cazul a doua fire de iesire; c., d, cu un element sensibil,
respectiv doua în cazul a trei fire de iesire).

Lungimea nominala LN (cu referire la figura 3.70.) este maxim 2000 mm,
dimensiunile minime fiind de 250 si 500 mm, iar lungimea de imersie minima este

LI = 150, 220, 250 mm.

Cel mai simplu
circuit de masurare cu termorezistente este cel cu logometru magnetoelectric dar, se
utilizeaza frecvent si puntile de rezistente (Weathsone). Termistoarele sunt traductoare de
temperatura realizate din material semiconductor, fenomenele de conductie în acest caz
fiind mult mai complexe.

In faza initiala au fost utilizate pentru temperaturi scazute, între 1 ÷35 K (ger-
maniu) si <20 K (carbon), dar datorita perfectionarii tehnologiei siliciului, în ultima
perioada (în special In tehnica circuitelor integrate) acesta se foloseste dopat cu impuritati
de tip “n”. Dependenta de temperatura a rezistentei pentru siliciu este [2]:

(3.68)

unde: T – temperatura în 0C; R25 – valoarea rezistentei la 250C; α = 7,8.10-3 K-1; β=

18,4.10-6 K-2.
 Termistoarele de siliciu au o buna stabilitate pentru temperaturi între –50
0 0
÷+120 C. Pâna la 120 C, în mecanismul de cnductie intervine dopajul ce reduce
mobilitatea purtatorilor de sarcina, pentru temperaturi mai mari, datorita ionizarilor
termice, rezistenta scade cu temperatura.

In tehnica se utilizeaza temistoare a caror sensibilitate este superioara cu cel putin

un ordin de marime fata de termorezistente. Se executa din oxizi cu proprietati
semiconductoare ca oxizii de mangan, nichel, cobalt, cupru, magneziu, zinc, aluminiu,
fier, care sunt macinati si apoi presati prin sinterizare la o temperatura ridicata, la
extremitati aplicându-se prin metalizare electrozi de legatura. Se realizeaza în forme
miniaturizate de discuri, plachete, perle, cilindri si permit masurarea cvasipunctuala a
temperaturii cu o viteza de raspuns ridicate. Domeniul de masura poate acoperi plaja –
200÷+4000C, uzual fiind pâna la 2000C si se poate demonstra ca rezistenta lor variaza cu
temperatura dupa relatia:

(3.69)

unde: T – temperatura absoluta; A – constanta dependenta de dimensiuni si forma

constructiva (T→∞ => R = A, rezistenta conventionala a termistorului); B – constanta
caracteristica a materialului din care e confectionate termisorul, cu valori între 2500 ÷
5000 pentru temperaturî pâna la 2000C.

Pentru cazul puterii disipate nule, caracteristica termistorului este o exponentiala

ce se poate obtine în practica doar prin extrapolare.

In mod frecvent, dependenta rezistentei de temperatura se exprima în functie de

valoarea acesteia la temperatura de referinta T0, adica:

(3.71)

ca temperatura de referinta fiind cosiderate 250C.

Aceste traductoare prezinta o serie de avantaje ca sensibilitate foarte ridicata,

putând atinge rezolutii pâna la 0,010C, fiind indicate în masurarile de presiuni diferentiale
dar, prezinta marele dezavantaj de intersanjabilitate (nu pot fi “împerecheate”). Este
foarte dificil ca dintr-un lot destul de mare sa alegem doua termistoare cu rezistenta
identica la temperatura de referinta, înlaturarea acestui neajuns facându-se prin înseriere
unei rezistente fixe în circuitul de masurare.
 3.10.3. Alte traductoare de
temperatura Din multitudinea traductoarelor
de temperatura, se vor prezenta succint traductoarele bimetalice, dilatometrice,
manometrice si pirometrice. Traductoarele bimetalice sunt materiale
metalice fabricate din table sau benzi din componente diferite, unite intim între ele si
caracterizate de coeficienti de dilatare termica liniara diferiti. Bimetalul functioneaza pe
principiul deformarii la modificari de temperatura sau la orice alte modificari de stari si
de procese ce au la baza variatii de temperatura.

Schematic, în figura 3.70.a. se reprezinta un bimetal încastrat la unul din

capete,iar în figura 3.70.b se prezinta caracteristicile de temperatura d = f(T) pentru
bimetale cu lungimea de 100 mm si grosimea lamelei d = 1 mm pentru bimetalele
confectionate din materialele indicate în tabelul 3.3.

Tabelul 3.3.

Nr. Componentele bimetalului [%] Incovoiere specifica k Temperatura Rezistivitatea

active pasive 0÷2000C 300÷4000 C maxima [0C]
crt. [Ω mm2/m]
1 MnNi-Fe 36Ni-64Fe 0,195 Foarte 250 1,08
2 20Ni-6Mn74Fe 36Ni-64Fe 0,155 250÷300 0,76
mica
3 20Ni-6Mn74Fe 42Ni-58Fe 0,115 0,120 350÷400 0,68
4 20Ni-6Mn74Fe 46Ni-54Fe 0,095 0,095 400÷450 0,6
5 Ni 36Ni-64Fe 0,096 F.mica 250 0,16
6 20Ni-6Mn74Fe Fe 0,06 0,06 600 0,26

In aplicatiile industriale traductoarele bimetalice sunt elemente esentiale în cazul

protectiei la suprasarcini a masinilor, transformatoarelor, conductelor electrice, iar în
scopuri mai putin “industriale” sunt utilizate la aparatele si dispozitivele electrocasice
(calorifere, perne, plite, uscatoare, fiare de calcat,etc.) [1].

Considerând ca valoarea coeficientilor de dilatare temica liniara a celor doua

lamele este α1 si α2, cu α1>α2 , sub actiunea unei temperaturi, lamela se va încovoia spre
 partea cu coeficient de dilatare mai mic, valoarea deplasarii d puând fi evaluata
teoretic prin relatia:

(3.72)

unde ΔT – variatia de temperatura, k – connstanta dependenta de diferenta între α1 si α2 si

raportul modulelor de elestice al lamelelor, x – grosimea bimetalului si L – lun-gimea
lamelei.

Prin deformarea lamelei bimetalice se pot închide sau deschide contacte electrice
fixe sau reglabile cu temperatura.

Bimetalele sunt traductoare robuste, cu erori de masurare ce nu depasesc ±1%,

fiind utilizate cu rezultate bune în plaja de temperaturi –50 ÷ +1000C.

Traductoarele dilatometrice functioneaze principiul dependentei dintre variatiile

de temperatura si dilatarea termica a unei tevi metalice.

Principial, un astfel de traductor e prezentat în figura 3.71. care se compune din teava
metalica – 1 (confectionata obisnuit din cupru cu coeficient de dilatare termica liniara
mare si o tija – 2 confectionata din invar (coeficien de dilatare redus).Prin intermediul
unui dop, tija se sudeaza cu un capat la fundul tevii, iar celalalt capat actioneaza direct
sau prin intermediul unui sistem de pârghii , una sau mai multe perechi de contacte – 3 ce
se conecteaza în sistemul de reglare a temperaturii.
Traductoarele manometrice functioneaza pe principiul variatiei presiunii lichidelor si
gazelor la volum constant în functie de temperatura. Constructiv, figura 3.72., sunt
realizate din rezervorul – 1 umplut cu un lichid cu punct de fierbere ridicat, vapori
sau gaze ce se introduce în mediul de masura, tubul capilar – 2 si resortul
manometric – 3. Aceste parti componente formeaza un sistem ermetic protejat fata
de corpul dispozitivului.

Variatiile de temperatura ale fluidului din rezervor vor produce variatii de

presiune ale vaporilor de fluid si deformarea proportionala a resortului manometric,
care printr-un sistem de transmitere adecvat va actionad pentru indicare,
înregistrare, semnalizare sau reglare.

Domeniul temperaturilor de lucru este cuprins între –50 ÷ +4000C, cu o

eroare de masurare ce nu depaseste ±1,5%, fiind utilizate la scara redusa datorita
constructiei dificile si pretului de cost ridicat.

Traductoare pirometrice. Notiunea de pirometrie deriva de la cuvântul grecesc

“piro” (foc), referindu-se la masurarea temperaturii pe baza unor metode fara contact, în
concordanta cu legile radiatiei termice.
 Este cunoscut faptul ca toate substantele emit energie radianta ce
depinde de temperatura absoluta a corpurilor respective, fenomenele de
radiatie termica fiind descrise de o serie de legi deduse din
termodinamica. Aceste legi au fost verificate pentru un corp negru absolut , care este un
emitator sau receptor total al energiei radiante. Dar, nu toate corpurile îndeplinesc aceasta
conditie, fiind necesara introducerea unui coeficient de corectie (emisivitatea) mai mic
decât unitatea, coeficient ce depinde de natura si starea suprafetei corpului, precum si de
lungimea de unda a radiatiei (cu exceptia corpurilor gri).

Pe baza legilor lui Planck, Wien si Stefan-Boltzmann [23] s-au realizat

pirometrele ce permit masurarea temperaturii prin intermediul energiei radiante în mai
multe variante ca: pirometre cu radiatie totala; pirometre monocromatice (cu banda
îngusta); pirometre cu disparitie de filament; pirometre bicromatice.

Deoarece, în lantul de masura, de la corpul a carui temperatura se masoara exista

o anumita distanta, se impune ca radiatia sa se propage spre un traductor sau fotodetector.
In raport de caracteristica de sensibilitate a fotodetectoarelor, utilizarea pirometrelor este
limitata, tabelul 3.4. prezentând limitele inferiare ale intervalului de temperatura pentru o
parte redusa de fotodetectoare utilizabile.

Tabelul 3.4.

Tip Fotodiode Fototranzistoare

Si Ge PbS PbSe InSb HgCdTe
fotodetector
Temperatura minima [0C] 600 200 100 50 0 -50

Pirometrele de radiatie totala au la baza functionarii legea Stefan-Boltzmann si

implica utilizarea unui detector de banda larga, semnalul electric obtinut la iesirea
fotodetectorului fiind proportional cu puterea a patra a temperaturii, adica e = e0.k.T4, k
fiind o constanta iar e0 emisivitatea medie.

Principial, pirometrul cu radiatie totala se realizeaza dupa schema prezentata în

figura 3.73. Corpul – 1 cu suprafata emisiva – 2 transmite radiatia termica spre detectorul
– 3, cu ajutorul unei diafragme – 4 si o og;linda concava – 5.

Pentru absorbtia totala a radiatiilor de catre detector, care poate fi un termocuplu,

acesta va trebui sa se înnegreasca.

La aceste traductoare, masurarea temperaturii nu depinde de distanta dintre

suprafata emisiva si pirometru (oglinda), cu exceptia ca suprafata vizata de pirometru sa
fie activa. Existenta unor reflexii suplimentare, de exemplu corpul este executat din
aluminiu, duce la aparitia unor erori de masurare deoarece corpul poate reflecta si sursa
care îl încalzeste.
 Pirometrele cu banda îngusta (monocromatice) fac uz
de o serie de filtre optice si detectoare si prezinta o sensibilitate
maxima pe axa filtrului optic doar pentru o anumita fractiune a spectrului de radiatie
termica.

Pirometrele cu disparitie de filament functioneaza pe acelasi principiu cu cele

monocromatice, având în componenta lor si o lampa etalon cu filament de wolfram.
Masurarea se face prin comparatie, adica pe imaginea suprafetei radiante ce emite o
radiatie în spectrul vizibil, se suprapun lampa etalon. Reglând curentul de filament se va
modifica temperatura acestuia si implicit culoarea. Astfel (figura 3.74.), în functie de
temperatura filamentului Tf, valoarea curentului prin acesta constituie o masura a
temperaturii urmarite Tm.

Pirometrele obisnuite au domeniile: 7000C (filament rosu închis) si tempera-tura

maxima a filamentului 15000C, dar pot fi extinse pâna la 30000C prin utilizarea unor
atenuatoare optice.

In cazul în care disparitia filamentului e sesizata cu fotodetectoare, limita

inferioara poate ajunge pâna la 5000C, cu erori de masurare ce se pot situa sub ± 0,5%.

Pirometrele bicromatice se realizeaza din doua pirometre monocromatice care

lucreazîn doua regiuni apropiate ale radiatiei termice, în asa fel încât emisivitatea sa se
poata considera constanta. Aceste pirometre pot masura temperaturi în intervalul 700 ÷
20000C si idicatia lor nu depinde de natura corpului si starea suprafetei pentru cazul
emisivitatilor cuprinse între 0,3 si 1.

Pirometrele sunt foarte mult utilizate în siderurgie (metalurgie) pentru masurarea

temperaturii sarjei în cuptoare, furnale etc.

Pe lânga traductoarele de temperatura amintite în acest paragraf se mai pot aminti

traductoarele speciale (termometre) cu semiconductoare (cu una sau doua diode),
termometrele bazate pe masurarea zgomotului de fond s.a., assupra carora nu se va
insista.

3.11. Traductoare integrate

Dezvoltarea alerta a tehologiei microelectronicii a permis realizarea unor

traductoare integrate miniaturale, cu o fiabilitate ridicata prin reducerea numarului de
conexiuni si lipituri, cu o protectie ridicata la actiunea agentilor externi si actiunea
perturbatiilor. Cu toate ca pretul de cost al acestor traductoare este relativ ridicat, prin
avantajele pe care le oferasi tinând cont de intersanjabilitatea lor, la productia de serie
devin net superioare (performante si cost) traductoarelor obisnuite.

Ca material de baza pentru executia acestor traductoare se foloseste siliciul din

care se pot produce usor rezistente, condensatoare, diode si tranzistoare. Folosind metoda
de depunere a unor pelicule subtiri, din alte materiale, ce sunt compatibile cu tehnologia
siliciului, pot fi obtinute si alte dispozitive ca: termocuple (Bi – Sn), magnetorezistoare
(In, Sb), traductoare higroscopice (cu polimeri), traductoare cu unde acustice de suprafata
SAW (ZnO), etc., domeniul temperaturilor de lucru fiind de – 50 ÷ +1500C.

Fara a intra în prea multe amanunte vom cita ca traductoare integrate pe cele cu
senzori elastici (lama, membrana) folosite la accelerometre când lama elastica este
completata cu o masa seismica. De asemenea, se pot realiza structuri termice pentru
masurarea unei diferente de temperatura ce e necesara pentru masurarea altor marimi.

Mentionez ca, primele traductoare integrate realizate practic au fost cele de

temperatura, care desi nu prezinta un domeniu extins (– 50 ÷ +1500C), îsi gasesc
aplicabilitate în tehnica.

La nivelul actual, pentru masurarea temperaturii se pot utiliza:

- traductoare integrate la care curentul de iesire are o variatie direct proportio-nala

cu temperatura absoluta;
- traductoare integrate la care tensiunea de iesire variaza direct proportional cu
temperatura absoluta.

Reprezentativ, pentru prima categorie, este circuitul integrat AD 590 (Analog

Device), a carui schema de principiu e data în figura 3.75., si care reprezinta o sursa de
curent cu doua terminale ce furnizeaza un curent (în μA) numeric egal cu temperatura
absoluta (în K), pentru gama de temperaturi – 50 ÷ +1500C, la tensiuni de alimentare
între 4 ÷ 30 V.
 Cu ajutorul tranzistoarelor T3 si T4 se realizeaza asa numita “oglinda de curent”
care împarte curentul I(T) în doua parti egale Ic1 si Ic2 . Tranzistorul T2 este format din
opt tranzistoare identice T1, conectate în paralel si în [23] se demonstreaza ca:

(3.73)

unde: q = 1,60218 x 10-19 C – sarcina electronului; k = 1,38066 x 10-23 – constanta lui

Boltzmann; T – temperatura absoluta.

Daca se alege valoarea rezistentei R = 358 Ω va rezulta ca:

I(T) = T, cu I(T) în μA si T în K

Acest circuit îsi gaseste aplicatii la executarea unor termometre digitale dar, se
poate utiliza si în circuitele de compensare a temperaturii sudurii reci sau la masurarea
altor marimi neelectrice pe baza masurarii temperaturii.

Astfel, în figura 3.76. se prezinta un termometru realizat cu senzorul de

temperatura AD 590. Acest senzor injecteaza curentul I(T) în rezistorul R1 de 1 kΩ

producând la bornele acestuia o cadere de tensiune, în mV, proportionala cu tempe-ratura

absoluta. Aceasta tensiune se aplica amplificatorului diferential împreuna cu tensiunea
furnizata de divizorul R2, P, R3, alimentat de la sursa de referinta AD 580 ce asigura o
tensiune de 2,5 V. Daca tensiunea aplicata bornei neinversoare a amplificatorului este
273,15 mV si amplificarea este de 10, la iesirea amplificatorului se obtine o tensiune, în
mV, numeric egala cu temperatura, în 0C, multiplicata cu 10.

Din punct de vedere electric, traductoarele din cea de-a doua categorie sunt
echivalente cu o dioda zenner la care tensiunea de strapungere este proportionala cu
temperatura absoluta si tipic pentru acestea este traductorul integrat LM 135 (National
Semiconductor) ce prezinta o sensibilitate de 10 mV/K. Se mai poate utiliza si un alt
circuit integrat, tip STP 35 (Texas Instruments), cu domeniul – 40 ÷ 1250C, cu o eroare
maxima absoluta de ±40C si o eroare de neliniaritate de ±0,5%.

Senzorii de temperatura utilizati pot fi: diode, tranzistoare, termorezistoare din

siliciu sau termocupluri, sau pot fi realizate oscilatoare termice.

Din marimile ce pot fi masurate pe baza varitiilor de temperatura pot fi

enumerate: valoarea efectiva a curentului electric; debitul; detectia radiatiilor în infrarosu;
vacuumul; determinari calorimetrice; nivele, etc.

In prezent, multe din traductoarele integrate sunt produse în serie, cu aplicatii în

special în productia bunurilor de larg consum, în industria automobilelor sau în
masurarile din biologie si ecologie.

Aplicatiile traductoarelor integrate nu se rezuma numai la realizarea acestora în

serie mare ci, prin tehnici moderne de proiecatre ca ASIC (Application Specific
Integrated Circuit) se pot realiza traductoare integrate specializate unor procese bine
definite.

Cercetarile actuale încearca eliminarea traductoarelor clasice cu cele integrate,

procesul de realizare al acestora fiind în continua perfectionare viând atât diversificarea
gamei, cresterea performantelor si a fiabilitatii dar, si gasirea unor noi metode si principii
de masurare.

In încheiere se poate aminti ca utilizând tehnica circuitelor integrate s-au realizat

traductoare integrate ultrasonice în tehnica POSFET (în diferite variante), precum si
traductoare cu unde de încovoiere.

3.12. Traductoare inteligente

Dezvoltarea într-un ritm galopant a ciberneticii si tehnicii de calcul a permis

realizarea simultana în cazul aceluiasi CIP a traductoarelor integrate si elementelor de
prelucrare, dând în acest fel posibilitatea ca informatia obtinuta la iesire sa poata fi
utilizata direct de calculatoare. In acest sens, s-au obtinut traductoare foarte performante
pe care le vom numi traductoare inteligente. Prin introducerea unui procesor în
componenta traductorului si realizarea unei interfete de comunicare bidirectionala cu
exteriorul, a devenit posibila cresterea nivelului procesare în cadrul traductoarelor
inteligente care într-o schema bloc pot fi prezentate ca în figura 3.75.

Elementul de baza este constituit din traductorul principal ce preia informatiile de

la masurand si care poate fi identificat printr-un codce este stocat în memoriaa PROM.
Marimile de influenta actioneaza asupra traductoarelor secundare, semnalele provenite de
la acesta (este inclus si traductorul principal) sunt transmise unui sistem de achizitii de
date format dintr-un multiplexor, amplificatorul A, circuitul de esantionare si memorare
CEM si convertorul analogic numeric CAN. Microprocesorul μP îndeplineste rolul de a
gestiona achizitia datelor, corectia marimilor de influenta, influenta caracteristicii de
transfer si diagnosticarea traductoarelor. In memoria PROM sunt stocate programul de
operare, tabele de corectii si liniarizare, etc., pe lânga codul de recunoastere al
traductorului, iar în

memoria RAM sunt stocate datele curente de operare sau acelea ce urmeaza a fi
transmise.