Sunteți pe pagina 1din 4

Scoala Gimnaziala Cornii de Sus

Inv. Pascu Ilinca

CONDUITA CADRULUI DIDACTIC IN


CONTEXTUL CUNOASTERII
Educaţia reprezintă un aspect deosebit de important al dezvoltării
societăţii democratice contemporane şi se află într-o continuă schimbare şi
adaptare la noile standarde democratice, culturale, sociale şi economice. O
educaţie eficintă presupune exercitarea cu succes a rolurilor complementare
proiectate în cadrul procesului instructuv educativ. Adaptarea şi transformarea
continuă a acestora la necesităţile de schimbare ale societăţii, reevaluarea
dimensiunilor pentru ca aceste oportunităţi să poată fi incluse în programul
educaţional propriu-zis şi să traseze direcţia procesului dinamic al educaţiei
pentru atingerea scopurilor propuse.
Percepţia şi evaluarea rolului profesorului în şcoală a stat în centrul
atenţiei cadrelor didactice din momentul în care s-a conchis importanţa pe care
personalitatea profesorului o are asupra educării şi formării elevilor, asupra
adaptabilităţii actului pedagogic la necesităţile educaţionale trasate prin
formularea scopurilor şi obiectivelor educaţionale.
Este necesar de a clarifica direcţiile legate de diferenţierea aspectelor
evaluative între profesori şi elevi, iar pentru o cât mai obiectivă percepţie a
actului instructiv – formativ am căutat ca mediile sociale să fie diferite având
rol-statusuri variate. Pentru a se putea evalua şi reevalua noile exigenţe
educaţionale în condiţiile unei socităţi aflate într-o continuă schimbare şi
modernizare.
Performanţele elevilor sunt legate, în opinia multora, de dăruirea şi
calitatea corpului profesoral, de dotarea materială a şcolilor şi de felul în care
este structurată intervenţia educativă în ansamblu.
Statutul social al cadrului didactic în societatea contemporană pare să fie
poziţionat în mijlocul claselor sociale, meseria de profesor nu s găseşte între cele
mai solicitate dar nici cele mai evitate dintre profesiuni. Profesiune intelectuală
respectată, nu distribuie deţinătorului putere sau venituri superioare, dar conferă
2
prestigiu şi satisfacţii profesionale, vocaţia fiind considerată unul dintre motivele
de bază în alegerea acestei profesiuni.
În ţările dezvoltate această meserie este căutată de femei, România nu face
excepţie de la această regulă, sterotipul care circulă în societatea românescă şi
anume, că meseria de cadru didactic este cu predilcţie o profesiune feminină.
Sociologii consideră că însuşi specificul acestei profesiuni presupune
fragmentarea obiectivelor o face neatractivă pentru bărbaţi.
Meseria de cadru didactic nu se poate schimba cu uşurinţă, presupune o
traiectorie precisă, iar, din altă profesiune se pătrunde cu difecultate în această
categorie.
Conduita a fost iniţial definită de P.Janet (1): ‚, faptul psihologic este
conduita fiinţei, conduită exterioară şi nu interioară. Este ansamblu mişcărilor,
acţiunilor, vorbelor, a tot ceea ce ea poate face, ceea ce este exterior perceptibil,
ceea ce reiese din organismul său, ceea ce atinge obiectele exterioare’’. Însă
există de asemenea conduite interne, precum conştientizarea sau ,, priza de
conştiinţă’’care este o perfecţionare a conduitei.
Evoluţia personalităţii este o mărturie în acest sens, iar pentru
D.Lagache (2), ,,conduita sau comportamentul este ansamblul operaţiunilor
materiale sau simbolice, prin care un organism în situaşie tinde să-şi realizeze
posibilităţile şi să reducă tensiunile care-i ameninţă unitatea şi-l motiveză.
Expresia ,,ansamblu de operaţii’’ nu exclude nici o reacţie sau răspuns al
organismului şi implică în plus faptul că aceste reacţii sau răspunsuri formează o
totalitate structurată’’.
Conceptele de la care s-a plecat în această lucrare sunt aptitudinea
pedagogică, tact pedagogic, conduită pedagogică, percepţia acestora de către
elevi şi cadrele didactice.
Aptitudinea pedagogică – reprezintă unul dintre factorii esenţiali ai
eficinţei actului educaţional, fiindputând fi tratat din perspectivă generală cât şi
din perspectivă pedagogică, ceea ce reprezintă un factor esenţial în
condiţionarea, selectarea, formarea şi dezvoltarea unor cadre didactice

3
competenţi. Atitudinea este o modalitate relativ constantă de raportare a
individului sau grupului faţă de anumite laturi ale vieţii sociale şi faţă de propria
persoană, nu s-a căzut de acord asupra definirii atitudinii, dar din toate
experimentele făcute rezultă, că atitudinea este un invariant vectorial al
conduitei, exercitând o funcţie direcţională şi evaluativă şi nu una instrumental
lucrativă. Atitudinile sunt predispoziţii de a reacţiona într-un anumit mod,
independent de situaţii.
Tactul şi conduita pedagogică – reprezintă materializarea valenţelor pe
care le implică aptitudinea pedagogică în dualul relaţiei profesor – elev. Tactul
pedagogic poate fi descris în termenii unor comportamente concrete, observabile
şi evaluate în mod obiectiv. Tactul reprezintă o strtegie a raportării la alte
persoane implcând discernământ, adeziune sufletească, grijă pentru a nu leza
demnitatea celui în cauză şi a-l influnţa educativ sau instructiv, fără duritate şi
evitând conflictele.