Eliminarea toxicelor din organism

Din organism se elimină produşii metabolizaţi şi fracţiunile netransformate.

Substanţele toxice prezintă, în general, electivitate pentru o cale de eliminare, dar se pot
elimina şi simultan pe mai multe căi. Nu se poate stabili o legătură între calea de pătrundere a
toxicului şi organul de eliminare (de exemplu, atropina administrată subcutanat poate fi găsită în
stomac; mercurul aplicat pe piele se regăseşte în intestin).
Viteza de eliminare a toxicelor depinde de calea de administrare, de proprietăţile fizico-
chimice, de fixarea pe proteinele plasmatice şi tisulare, de metabolizările suferite, de calea de
eliminare, de starea funcţională a căii de administrare.

Căile de eliminare a toxicelor

Calea digestivă prezintă importanţă redusă. Trebuie să se facă diferenţă între expulzarea
prin vomă şi fecale a substanţelor insolubile sau mai puţin solubile, sau a celor care nu au fost
absorbite şi eliminarea substanţelor care au pătruns în circulaţia generală.
Eliminarea se poate face prin salivă (alcaloizi: chinina, stricnina; metale: mercurul,
plumbul, bismutul; iodul), suc gastric (morfina, halogenii), bilă (numai produşii cu greutate
moleculară peste 400 kDa, sărurile metalelor grele: plumb, mercur, crom, nichel; arsenul;
alcaloizii).
Calea renală este calea majoră pentru majoritatea toxicelor. Pe această cale se elimină
substanţele toxice cu greutate moleculară mai mică de 150 kDa.
Eliminarea se realizează prin filtrare glomerulară, resorbţie tubulară sau secreţie tubulară.
Filtrarea glomerulară este un proces de ultrafiltrare pasivă a unei cantităţi de apă şi
substanţe solvite, cu greutate moleculară mică, polare, nelegate la proteine. Depinde de presiunea
hidrostatică a sângelui şi de presiunea oncotică a proteinelor sanguine.
Resorbţia tubulară reprezintă reîntoarcerea în tubii renali din circulaţie, prin proces pasiv,
a unor cantităţi mari de apă, substanţe anorganice ionizate, unele substanţe neionizate
liposolubile, acizi şi baze slabe nedisociate.
Secreţia tubulară constă din transportul activ din capilarele sangvine în tubi împotriva
gradientului de concentraţie. Prezintă specificitate şi se face cu consum de energie.
Prin rinichi se elimină majoritatea sărurilor metalice, iodurile, nitraţii, nitriţii, alcaloizii,
pesticidele. Determinarea concentraţiilor din urină are pentru unele toxice valoare de diagnostic.
Calea pulmonară este cea mai rapidă cale de eliminare. Eliminarea se face prin epiteliul
alveolar, prin secreţie bronhică sau nazală. Viteza de eliminare depinde de gradul de volatilitate.
Pe această cale se elimină: substanţe gazoase (hidrogenul sulfurat, oxidul de carbon),
metaboliţii gazoşi, substanţele volatile (alcoolul, eterul, cloroformul, esenţele vegetale).
Pielea constituie o cale de eliminare pentru toxicele gazoase, volatile şi pentru unele
substanţe solide. Astfel, pe această cale se elimină alcaloizii, compuşii de arsen, metalele grele,
iodurile, bromurile, camforul.
Glanda mamară reprezintă o cale de eliminare pentru compuşi volatili (alcool, eter),
baze organice (alcaloizi: cafeină, morfină, chinină, antipirină), acizi (acid acetil salicilic, acid
barbituric), pesticide, aflatoxine, ioni minerali (plumb, mercur, arsen, iod, brom), cloralhidrat.