Sunteți pe pagina 1din 6

Verban Dolores Aurora

Crăciun (Rusu) Elena


Master: Terapii şi compensare în tulburări de comunicare
Anul II

IMPLANTUL COHLEAR
Afecţiuni ale urechii precum hipoacuzia, tinitusul, vertijul sunt foarte des
întâlnite, afectâand aproximativ 48 milioane de oameni în Uniunea Europeană. De
obicei este afectată urechea internă, ce transformă sunetul in impuls nervos. Adesea
nu rămâne decât soluţia amplificării sunetului pentru a alina suferinţa bolnavului.
Implantul cohlear (IC) este o soluţie prin care se poate reda pacientului
senzaţia auditivă necesară comunicării interumane. IC este o proteza auditivă semi-
implantabila, a cărei parte internă se montează chirurgical la nivelul mastoidei şi
cohleei. IC este destinat hipoacuziilor severe şi profunde bilaterale. IC transformă
undele sonore în impulsuri electrice, cu ajutorul cărora se stimulează de la nivelul
electrozilor implantaţi în cohlee direct nervul auditiv.
Persoanele cu hipoacuzie de la naştere pot beneficia de implant cohlear. Cele
cu surditate profundă au beneficii mai limitate, deoarece sistemul lor auditiv nu a fost
stimulat o perioadă îndelungată de timp.
O afecţiune la nivelul urechii interne poate determina o hipoacuzie
neurosenzorială.
Hipoacuzia neurosenzorială poate fi uşoară, moderată, severă, profundă,
existând, de asemenea, neşansa pierderii complete a auzului (aşa-numita cofoza).
Hipoacuzia neurosenzorială este urmarea unei afecţiuni a urechii interne numită
cohlee. În cazuri foarte rare, hipoacuzia este cauzată de absenţa sau lezarea nervului
auditiv, ceea ce determină o hipoacuzie neurală. Protezele auditive convenţionale
conferă un beneficiu minim, deoarece nervul auditiv nu este capabil să transmită
informaţii suficiente spre creier. Implantul cohlear este util dacă nervul este parţial
lezat. Hipoacuzia bilaterală permanentă reprezintă o condiţie patologică importantă şi
relativ frecventă în rândul nou-născuţilor, având o incidenţă de 1,3– 3,1/1000 nou-
nascuţi vii. În România, vârsta la care se depistează hipoacuzia variază între 3 şi 4 ani.
La 3 ani deja este prea târziu pentru a asigura o dezvoltare optimă a vorbirii.
Implantul cohlear a apărut în urmă cu 30-35 de ani (momentul primelor cercetări)
însă doar în ultimii 18 ani a ajuns în faza modernă şi s-a trecut de la implantul
analogic la cel digital. Durata maximă de funcţionabilitate a unui implant cohlear
Verban Dolores Aurora
Crăciun (Rusu) Elena
Master: Terapii şi compensare în tulburări de comunicare
Anul II
este de 18-20 de ani. Statisticile arată că, după zece ani, din 100 de implanturi rămân
funcţionale 97. Cele nefuncţionale pot fi înlocuite.
IC actuale au fost dezvoltate şi îmbunătăţite în ultimii 30 de ani. Dacă la
început, proteza concepută de dr. William House era monocanal, cu un singur
electrod, astăzi beneficiem de dispozitive cu mai multi electrozi, situaţi intracohlear,
precum şi de o prelucrare digitală a semnalului. Până la sfârşitul anului 2007,
aproximativ 120 000 de pacienţi au fost protezaţi cu IC în întreaga lume.
Din punct de vedere tehnic, IC este un aparat electronic, alcătuit dintr-o
componentă externă şi o componentă internă, implantabilă prin metode chirurgicale.
Detaliind, componentele IC sunt:
-un microfon, ce serveşte la captarea sunetului;
-un procesor vocal extern pentru înregistrarea şi prelucrarea semnalelor
acustice în pulsaţii electrice;
-o antenă ce transmite transcutan prin inducţie electromagnetică stimulii
electrici spre partea internă;
-receptorul şi decodorul de semnale, implantul propriu-zis, ce se poziţionează
pe mastoidă, şi care va genera impuls electric spre electrozii intracohleari;
-electrozii intracohleari pentru stimularea nervului auditiv.
Verban Dolores Aurora
Crăciun (Rusu) Elena
Master: Terapii şi compensare în tulburări de comunicare
Anul II

1. Un procesor de sunet culege vibraţiile sonore.


2. O piesă de conexiune este ataşată la procesorul de sunet şi implant. Piesa de
conexiune transferă vibraţiile sonore la implant.
3. Un mic implant din titan transmite vibraţiile pe calea osului craniului la
cohleea care funcţionează.

Sunetul este preluat de un microfon purtat la ureche şi transmis sub formă de


semnal analog unui procesor vocal. Procesorul vocal, ce se găseşte în spatele urechii,
prelucrează semnalele de la microfon, selectând componentele necesare
inteligibilităţii verbale, transformându-le în secvenţe de impulsuri electrice. Prin
transmisie electromagnetică în frecvenţă înaltă, aceste impulsuri sunt transmise
transcutan, cu ajutorul antenei, la receptorul implantat. Prin aceeaşi metodă se
alimentează şi partea implantată şi se transferă şi energia necesară stimulării nervului
acustic.
Receptorul transformă impulsurile în semnale electrice, ce sunt transmise mai
departe electrozilor din cohlee, respectând tonotopia acesteia. Electrozii stimulează
direct nervul auditiv. Intensitatea sonoră din amplitudinea (curent în A) şi durata (în s)
stimulilor.
Verban Dolores Aurora
Crăciun (Rusu) Elena
Master: Terapii şi compensare în tulburări de comunicare
Anul II

Selectarea pacienţilor
Indicaţiile şi condiţiile pentru IC
sunt:
-surditatea postlinguală cu nerv auditiv păstrat şi cale centrală intactă;
-surditatea prelinguală, care nu durează peste o treime din vârsta bilogică a
pacientului (implantarea se indică înainte de 4 ani, ideal după 18 luni);
-mastoidă pneumatizată şi cohlee normal poziţionată;
-surditate neurosenzorială bilaterală severă şi profundă, ce nu beneficiază de
protezare;
-motivaţie crescută şi capacitate şi dorinţă de învăţare crescute.
Printre evaluările preoperatorii se numără o anamneză minuţioasă privind
afecţiunile sistemice şi otologice ale pacientului, precum şi evaluarea audiologică
obiectivă, radiologică, psihologică şi logopedică. Funcţia nervului auditiv se poate
determina cu ajutorul testului de stimulare promontorială.
După selectarea pacientului urmează actul operator. Sub anestezie generală se
frezează un locaş în oasele craniului pentru receptorul implantului şi prin osul
temporal un canal către urechea medie (timpanotomia posterioară). Canalul trebuie
astfel orientat, încât să se vizualizeze fereastra rotundă, lucru care ne permite accesul
in urechea internă. Prin acest canal se frezează o gaură în cohlee (cohleostomă), în
apropierea ferestrei rotunde. Prin cohleostomă se introduce portelectrodul implantului,
adânc în scala tympani. Cablul de fixare se prinde la osul temporal. Pentru IC cu
electrod de referinţă, acesta se plasează sub muşchiul temporal. Încă intraoperator, se
testează şi se măsoară cu aparate speciale funcţionalitatea implantului (impedanţa
Verban Dolores Aurora
Crăciun (Rusu) Elena
Master: Terapii şi compensare în tulburări de comunicare
Anul II
electrozilor) precum şi răspunsul cantitativ şi calitativ al nervului cohlear la stimuli
electrici „Neutral Response Telemetry” (NTR), „Auditory Nerve Response
Telemetry” (ART), sau „Neutral Response Imaging” (NRI). Datele obţinute prin
aceste măsurători constituie, în special la copii, repere utile fittingului ulterior al
procesorului vocal.
Deoarece nr fibrelor nervoase indemne, precum şi poziţionarea electrozilor
diferă de la un pacient la altul, fittingul procesorului vocal este individualizat.
Îngrijirea unui pacient implantat presupune control tehnic al sistemului,
verificarea şi activarea procesorului vocal, precum şi antrenament logopedic susţinut.
Verban Dolores Aurora
Crăciun (Rusu) Elena
Master: Terapii şi compensare în tulburări de comunicare
Anul II
Rezultate
Peste 90% dintre pacienti beneficiază clar de pe urma implantului cohlear;
peste 50% obţin o inteligibilitate vocală acceptată în câmp liber. În multe cazuri, IC
permite chiar discuţii telefonice, majoritatea chiar cu persoane necunoscute.
Riscurile intraoperatorii precum
afectarea nervului facial sau coarda timpanului,
sunt îndepărtate şi evitate prin monitorizarea
nervului facial. Riscurile postoperatorii sunt
rare. Printre acestea se numără meningita sau
sensibilitatea la materialele implantate.
Standardele de astăzi impun vaccinarea
profilactică preoperator pentru meningită.
Dezvoltarea actuală de către aparate hibrid, ce combină proteza auditivă cu IC,
care permit stimulare bimodală (acustică şi electrică), destinată pacienţilor hipoacuzici
cu auz păstrat pe frecvenţe grave,. Inserţia parţială a portelectrodului necesară în
aceste cazuri presupune utilizarea unor portelectrozi specifici.

BIBLIOGRAFIE
Ataman, T, 2002, Otologie, Editura Tehnică;
Călăraşu, R, Ataman, T, Zainea, V, 2002, Manual de patologie otorinolaringologică
şi chirurgie cervicofacială, Editura Univ. Carol Davila;
http://www.cohlea-implant.ch/images/ci-cochlea.jpeg
Moller A. R., 2006, Cochlear and Brainstem Implants, Editura Krager;