I.

Uniunea Europeană formare și evoluție

1.1.CECO, CEE, EURATOM

”Ideea de unitate a Europei este considerată ca fiind foarte veche, ea găsindu-și originea
încă în perioada Antichității, când cuceririle romane au fost considerate ca manifestări ale unei
astfel de tendințe.”1

”După Primul Război Mondial, în anul 1923 a apărut ideea unei federații europene într-o
publicație a lui Richard von Coudenhove- Kalergi, intitulată „Pan-Europe„, în care se prevedea
constituirea unei Europe federale pe baza renunțării la suveranitate de către state.” 2

Din acest punct fiind concepută o mișcare care favorizează construirea unei uniunii
europene,primul act în acest sens având loc la Viena în anul 1929, unde au participat
reprezentanți din 24 de state. În baza congresului s-a adoptat un manifest Pan-European care
conferea principalele direcții pentru o confederație europeană: înfăptuire uniunii vamale,
garantarea securității, egalității și suveranității confederale, adoptarea unei monede unice,
formarea alianțelor militare, respectarea populației fiecărui stat, precum și protejarea
minorităților naționale. În perioada imediat urmatoare s-au conturat numeroase mișcări și
concepte de uniune europeana.

„Finalul celui de-al Doilea Război Mondial a găsit Europa devastată, divizată între două
grupe de interese: cele ale S.U.A., care dorea impulsionarea țărilor de vest spre o revenire rapidă,
menită a stopa expansiunea comunismului sovietic, și interesele U.R.S.S., care dorea extinderea
influenței sale și în vestul Europei.”3

1 Louisw Cartou,Communautes Europeennes,Precis,Dalloz, Paris, 1991, p. 3 apud Nicolaie Gheorghe Suteu,

Dreptul Institutional al Uniunii Europene, Editura Salgo, Sibiu, 2015, p. 7
2 R. Coudenhove-Kalergi, Pan-Europe (Coll. Institut universitaire d'etudes europeennes de Geneve), Paris, P.U.F.,
1988, p. 139-140, apud Nicolaie Gheorghe Suteu, op.cit, p. 9.
3 Dacian Cosmin Dragos, Uniunea Europeana Institutii, Mecanisme, Editia a 2-a, Editura. All Beck, Bucuresti,
2005, p. 1.
1
 Sub acest impediment s-a coalizat Europa occidentală,pentru a ține piept dominației
crescute pe care o manifesta Uniunea Sovietică în estul Europei,dar și pentru a stopa influențele
americane care amenințau zona europeana.

Primele încercări de cooperare economică,militară și politică între statele Europei

occidentale sunt conturate de principiile abordării interguvernamentale,care în esență reprezintă
dorința de a-și păstra suveranitatea neatinsă în cursul procesului de cooperare a statelor
membre,astfel în Europa occidentală au apărut trei organizații internaționale: militare, economice
și politice.

Prin tratatul de la Bruxelles din 17 martie 1948, organizațiile militare sunt reprezentate
prin Uniunea Europei Occidentale,între Marea Britanie,Franța,Belgia,Olanda și Luxemburg
pentru o perioadă de 50 de ani,precum si Organizația Tratatului Atlanticului de
Nord(N.A.T.O.),creat în 1949 prin Tratatul de la Washington,care treptat a înlocuit tot mai mult
Uniunea.

Organizația economică de la nivelul Europei este Organizația Europeană de Cooperare

Economică(O.E.C.E.),formată prin Tratatul de la Paris din 16 aprilie 1948, având menirea de a
gestiona și distribuii între statele membre ajutoarele destinate reconstrucției,acordate de S.U.A.
prin planul Marshall. După terminarea programului de ajutor în 1952,organizația a continuat să
existe ca spațiu de promovare a unui comerț liber între statele membre,primind ca membre și alte
state dezvoltate economic din lumea necomunistă,devenind în 1961 ceea ce astăzi poartă
denumirea de Organizația Economică de Cooperare și Dezvoltare(O.E.C.D.)

O a treia categorie este repezentată de organizațiile de natură politică, respectiv Consiliul

Europei, înfințat la 5 mai 1949 prin Tratatul de la Londra.

”În 1950, economistul francez Jean Monnet, sesizează ineficiența Consiliului Europei și a
O.E.C.E. în încercarea de a integra politic și economic țările europene, lansează ideea plasării
industriilor siderurgice și carbonifere ale Franței și Germaniei sub umbra unei singure organizații
cu caracter suprastatal, care să controleze dezvoltarea acestora.”4

Împăcarea dintre Franța și Germania ,ideea lui Jean Monnet,pune bazele ulterioarei
evoluții europene. Ideea l-a cucerit pe Robert Schuman,Ministrul de Externe

4 Ibidem. p. 6.
2
francez,care,asumându-și responsabilitatea politică a aplicării acesteia,hotărăște să pună în
practica propunera lui Jean Monnet.

”Prezentată sub numele de „planul Schuman de integrare europeană„ inițiativa franceză a

căpătat rapid interesul Germaniei, al cărei cancelar, Konrad Adenauer, era la rândul său
preocupat de problemele reconcilierii franco-germane, precum și de asigurarea reintegrării țării
sale între statele vestice dezvoltate.”5

Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului

Începând cu data de 10 iunie premergătoare negocierilor de la Paris, în 18 aprilie 1951 se

semnează Tratatul de la Paris prin care se instituie Comunitatea Europeană a Cărbunelui și
Oțelului(C.E.C.O.)

Tratatul a fost semnat pe o durată de 50 de ani și a intrat în vigoare la 23 iulie 1952.

Ideea fundamentală pornea de la premiza că odată unite industriile grele europene, în

special cele germane și franceze , izbucnirea unui nou război ar fi împovărată sau chiar
imposibilă. Astfel, Germania și Franța invită și alte state europene să li se alăture în demersurile
lor,răspunzând pozitiv Belgia, Olanda, Italia și Luxemburg. Delimitând aceste state, Marea
Britanie se arată interesată de această idee, însă nu a fost de acord să renunțe la unele prerogative
ale suveranității sale, fiid de acord doar cu relațiile de coordonare cu comunitatea. Devenind state
fondatoare: Franța, Germani, Italia, Belgia, Olanda și Luxemburg însă Tratatul era deschis
aderării și altor state.

”Tratatul avea drept obiective:

 Înlăturarea discriminărilor pe criterii de naționalitate între producători;

 Tarife vamale comune în relațiile externe;

 Constituirea unei Europe economice;

 Contopirea industrilor grele europene;

 Unirea piețelor naționale într-o piață unică;

5 Ibidem. p. 7.
3
  Promovarea producției și creșterea profiturilor în companii;

 Asigurarea și menținerea păcii la nivel European.”6

Prin formarea acestei organizații europene s-au creat niște organe supranaționale cu
competență de a lua decizii în anumite domenii care să fie impuse statelor membre.

Prin acest tratat au fost create patru organe ale comunității:

1. Consiliul Special de Ministri, care era un organ cu puteri restrânse, cu caracter

interguvernamental;

2. Adunarea Comună, formată din deputați ai parlamentelor statelor membre, aleși

prin vot universal direct și care avea sarcina controlului democratic;

3. Înalta Autoritate, organ internațional, alcătuit din 9 membrii desemnați de

guvernele statelor membre, care era însărcinat să favorizeze interesele preponderent
comunitare;

4. Curtea de Justiție, ca organ jurisdicțional, format din 9 judecători care aveau

sarcina de a asigura respectarea normelor juridice instituite în cadrul Comunității, și
interpretarea dispozițiilor Tratatului.

Comunitatea Economică Europenă și Comunitatea Europeană a Energiei

Atomice

La o perioadă scurtă de timp după formarea C.E.C.O. s-a semnat la Paris , la data de 30
mai 1952, Tratatul de creare a Comunității Europene pentru Apărare(C.E.A.). Tratatul C.E.A. a
fost comunicat către guvernele statelor membre C.E.C.O., Franța refuzând să intre în această
comunitate, în acest fel crearea Comunității Europene pentru Apărare devine un eșec, eșec care a
produs o serie de întârzieri și perturbări în ceea ce privește procesul de integrare europeană.

Premergător celor două tratate de la Roma au avut loc nenumărate întâlniri la diverse
niveluri,care au avut ca efect semnarea la 25 martie 1957 a Tratatului care a instituit Comunitatea
6 Dragomir Andreea Nicoleta, Dreptul Uniunii Europene- Sistemul Institutional- Sinteze teoretice in activitatea de
seminar, Editura Universitatii Lucian Blaga din Sibiu, 2015, pp 12-13.
4
Economică Europeană (C.E.E.) și a Tratatului care instituia Comunitatea Europeană a Energiei
Atomice (C.E.E.A. sau EURATOM), Membre fiind tot cele șase state fondatoare ale C.E.C.O.
Tratatele fiind încheiate pe o durată nedeterminată ,au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958.
Crearea C.E.E. avea drept scop transformarea condițiilor economice de schimb prin realizarea
unei uniuni vamale și a unei piețe interne unice europene.

Tratatul EURATOM reglementa formarea unei piețe comune pentru materialele nucleare
de bază și stabilirea condițiilor necesare dezvoltării rapide a energiei nucleare. De asemenea,
urmărea creșterea nivelului de trai în statele membre , dezvoltarea schimburilor cu alte state și
dezvoltarea pașnică a energiei nucleare.

Astfel cele două comunități aveau o structură instituțională asemănătoare celei a

C.E.C.O. , având patru organe cu aproximativ aceleași atribuții,remarcând cateva diferențe în
ceea ce privește Înalta Autoritate care a dispărut în anul 1967 fiind asimilată de Comisia
Europeană.

1.2. Tratatul de la Bruxelles

Tratatul de la Bruxelles (Tratatul de fuziune), a fost semnat în data de 8 aprilie 1965

intrând în vigoare la data de 1 iulie 1967,moment în care cele trei comunități – C.E.E. ,C.E.C.O.
și EURATOM au început să funcționeze împreună.

Contrar faptului că cele trei comunități aveau domenii de activitate specifice,fuziunea

acestora a fost posibilă datorită structurii instituționale identice, cât și din punct de vedere al
obiectivelor comune care presupuneau: constituirea unei piețe comune care privea aceleași state
membre.

De la momentul intrării în vigoare a Tratatului comunitățiile rămân distincte din punct de

vedere juridic,având ca instituții comune Comisia europeană,Consiliul Comunității Europene,
Adunarea Parlamentară și Curtea Europeană de Justiție.

”Datorită faptului că numai sistemul instituțional al celor trei comunități a devenit comun, fără ca
acestea să fuzioneze integral, în documentele oficiale s-a păstrat denumirea de Comunitățile

5
europene, însă în mod uzual [...] a fost utilizată sintagma Comunitatea europeană și abrevierile
C.E.E., respectiv C.E.”7

Tratatul a unificat bugetele,administrația ,comisiile de control precum și serviciile

acestora.

1.3.Actul Unic European

Primele idei pentru adoptarea Actului Unic European se regăsesc într-o serie de
documente care au fost elaborate începând cu anul 1981.

Parlamentul European a adoptat în anul 1984 un anteproiect de trat ce avea în vedere

crearea unei ”Uniuni Europene” cu competențe mult mai riguros conturate față de cele ale
Comunităților.

Tot în acest an se instituie ”Comitetul Dooge” care avea sarcina să analizeze și să facă
propuneri privind perfecționarea instituțională a comunităților. În baza raportului întocmit,
Consiliul European de la Milano (28-29 iunie 1985) a decis să convoace o conferință
interguvernamentală ce avea ca scop să elaboreze un tratat asupra politicii externe și de securitate
comună care să modifice tratatele comunitare.

”Conferința interguvernamentală și-a început lucrarile la Luxemburg (9 septembrie 1985)

și a elaborat textul ”Actul Unic European” care a fost semnat în dotă etape: 17 februarie 1986 de
către nouă state membre, iar în 28 februarie 1986 la Haga de către celelalte trei. [...] Actul Unic
European a intrat în viguare la 1 iulie 1987.”8

Actul Unic European este unul dintre cele mai magistrale documente adoptate deoarece,
reunea reforma instituțiilor europene,extinderea domeniului de competență comunitară și privea
reglementări privind cooperarea în domeniul politicii externe și în domeniul protecției mediului.

Obiectivele A.U.E:
7 Dacian Cosmin Dragos, op. cit. p. 12.
8Nicolaie Gheorghe Suteu, Dreptul Institutional al Uniunii Europene, Editura Salgo, Sibiu, 2015, p. 28.
6
  ” Relansarea procesului de integrare europeană;

 Realizarea pieței interne;

 Modificarea procedurii de Adoptare a deciziilor în cadrul Consiliului;

 Modifică puterile Comisiei;

 Modifică puterile Parlamentului European;

 Elimină frontierele fizice între statele membre ale comunității;

 Elimină frontierele fizice și fiscale în vederea constituirii pieței interne;

 Stimularea producției, comerțului și liberei concurențe;

 Preocupări privind protecția mediului.”9

A.U.E. înlătură barierele care existau și împiedicau realizarea pieței unice , instituindu-se
dubla jurisdicție prin crearea Tribunalului de primă instanță și se extind competențele Curții
de Justiție. De asemenea, se prevede intrarea în vigoare până la 31 decembrie 1992 a pieței
comune unice.

”Proiectul de realizare a spațiului unic fără frontiere, numit „programul 1992„ a implicat
definitivarea eliminării oricăror obstacole netarifare ce rămăsăseră în viguare și instituirea liberei
circulații a factorilor de producție (muncă și capital).”10

Respectând calendarul propus, Piața Unică a intrat în viguare la 1 ianuarie 1993 și instituie 4
libertăți: libera circulație a serviciilor, bunurilor, capitalului și a forței de muncă.

1.4. Tratatul de la Maastricht

Adoptarea Tratatului de la Maastricht a fost rezultatul progresului ideilor de unitate

europeană,privite pe două planuri:
9 Dragomir Andreea Nicoleta, op. cit, pp. 14-15.
10 Nicolae Marinescu, Integrare europeană, Editura Universității Transilvania, 2011. Brașov, p. 17.
7
 a) Realizarea uniunii economice și monetare;

b) Realizarea uniunii politice.

Cu ocazia Consiliului European de la Hanovra din 1988 s-a decis crearea unui comitet pentru
studiul realizării uniunii economice și monetare. Comitetul a întocmit un raport care a fost
dezbătut în cadrul Consiliului European ținut la Madrid în 1989,după examinarea rapoartelor s-a
stabilit inițierea Conferinței de revizuire înainte de sfârșitul anului 1900.

Guvernul francez și cel german au colaborat pentru a convinge ceilalți parteneri europeni de
necesitatea organizării a două Conferințe interguvernamentale,una dedicată realizării uniunii
economice și monetare , și a doua pentru realizarea uniunii politice. Astfel în cadrul Consiliului
European de la Dublin ,în 1990, s-a stabilit ca în luna decembrie al aceluiași an să se desfășoare
la Roma cele două conferințe interguvernamentale.

În urma tuturor acestor demersuri s-a ajuns ca la data de 9-10 decembrie 1991 să fie adoptat
Tratatul de la Maastricht, care a intrat în viguare la data de 7 februarie 1992.

Tratatului de la Maastricht instituia următoarele obiective:

 ”Instituirea cetățeniei europene;

 Sporirea protecției drepturilor și a intereselor cetățenilor statelor comunitare;

 Introduce noi politici comunitare;

 Instituie uniunea monetară și economică;

 Stabilitatea prețurilor;

 Asigură dreptul de exercitare a oricărei profesii în țara comunitară;

 Dreptul la remunerație echitabilă:

 Asigurarea dreptului la îmbunătățirea condițiilor de muncă și de viață, dreptul la protecție

socială, egalitatea între femei și bărbați, un venit minim pentru persoanele majore;

 Înfăptuirea obiectivelor Cartei Sociale adoptate de Comunitate în 1989.”11

De asemenea, Tratatul cuprindea următoarele prevederi:

11 Ibidem, pp. 15-16.
8
  Schimbă denumirii în Uniunea Europeană;

 Introduce o serie de principii, precum: participării, subsidiarității și utilizării fondurilor

bănești comunitare;

 Definește anumite politici de apărare comună;

 Crearea unui spațiu lipsit de frontiere naționale;

 Instituie formele de cooperare structurate pe 3 piloni:

*Pionul I -integrativ (cele ale Comunităților Europene)

*Pilonul II -cooperativ ( politica externă și de securitate comună a UE-

PESC)

*Pilonul III –cooperare în domeniul justiției și afacerilor interne JAI)

Tratatul de la Maastricht a valorificat o etapă în procesul de creare a unei uniuni tot mai
legată între popoarele Europei,astfel au urmat mai multe etape de dezvoltare ale construcției
europene.

1.5. Tratatul de la Amsterdam

Tratatul de la Amsterdam a reprezentat un moment important în evoluția integrării

europene,deoarece, aducea schimbări semnificative în ceea ce privește reforma instituțiilor
comunitare,precum și în privința extinderii comunităților prin primirea de noi state,în special din
centrul și estul Europei.

În urma Conferinței interguvernamentale începută la Torino în 1996 care a fost convocată

în principiu pentru a analiza rezultatele implementărilor Tratatului de la Maastricht, care s-a
transformat ulterior într-o dezbatere asupra transformărilor pe care Uniunea Europeană și
instituțiile acesteia aveau să le sufere, s-a semnat Tratatul de la Amsterdam la 2 octombrie
1997,acesta intrând în viguare la 1 mai 1999.
9
 ”Tratatul de la Amsterdam cuprinde trei părți: modificări de fond, simplificare și
prevederi generale și finale.”12

a) Modificările de fond aduse Tratatelor privesc, în principal:

1) Instituțiile comunitare: A fost întărit considerabil rolul Parlamentului European, prin

stabilirea unui plafon cu privire la numărul membrilor săi, astfel, numărul acestora nu
putea depăși 700. În unele domenii s-a înlocuit procedura deciziei cu procedura co-
deciziei. Iar competențele Curții de Justiție au crescut.

2) Principiile fundamentale: S-a precizat faptul că Uniunea se întemeiază pe respectă

drepturile omului și libertăților fundamentale, pe principiile libertății și democrației,
precum și pe principiul statului de drept. Se specifică faptul că aceste principii sunt
comune tuturor statelor membre.

3) Politicile comunitare: Se preciza că este încurajată cooperarea între statele member în

toate domeniile politicii sociale. De asemenea, se prevedea că noile misiuni comunitarea
în domeniul politicii comerciale comune sa privească domenii precum: agricultură și
pescuit, transporturi, mediu, industrie, cercetare și tehnologie, energie, precum și o
dezvoltare în domeniul protecției consumatorilor.

a) Simplificare reprezintă revizuirea succesivă a tratatelor comunitare.

b) Prevederile generale și finale cuprind dispoziții referitoare la durata nelimitată a

tratatului, ratificarea acestuia, intrarea în viguare precum și dispoziții referitoare la
redactarea acestuia în limbile oficiale ale UE.

12 Ioana Nely Militaru, Dreptul Uniunii Europene, Ediția. a III-a, Editura. Universul Juridic, București, 2017, pp. 27-
28.
10
Tratatul de la Amsterdam a adăugat democratizarea instituțiilor aducând un plus în cadrul UE.
Acesta a adus un interes sporit în ceea ce privește cetățenii UE și o puternică preocupare în
domeniul politicii sociale.

1.6 Tratatul de la Nisa

Din pricina faptului ca se dorea o extindere în ceea ce privește numărul membrilor ,în
anul 200o s-a organizat la Nisa o Conferință interguvernamentală. Conferința avea ca scop
revizuirea amendamentelor existente în Tratatul de la Amsterdam care împiedicau mărirea
numărului membrilor.

În consecința lucrărilor conferinței și a lucrărilor Consiliului European s-a adoptat în anul

2001 Tratatul de la Nisa , acesta intrând în viguare la 1 februarie 2003.

Tratatul de la Nisa aduce o reformă a instituțiilor europene în vederea extinderii UE spre

Est urmărind creșterea eficacității instituțiilor UE și pregătirea Uniunii pentru următoarea sa
mare extindere.

Conform Tratatului ”Dimensiunile Comisiei și ale Parlamentului European cresc iar

voturile în cadrul Consiliului de Miniștri capătă o nouă distribuție.”13

Tratatul de la Nisa cuprindea următoarele prevederi principale:

 ”Definirea unui statut care să permită stabilirea unor reguli privind modalitățile de
finanțare a partidelor;

 A fost stabilit un număr maxim de mandate în Parlamentul European;

 Stabilește noi reguli ale majorității calificate;

 Acțiunile directe pot fi depuse numai la Tribunalul de Primă Instanță;

 Curtea de Justiție are câte un membru din fiecare stat;

13 Nicolae Marinescu, op.cit. 2011, p. 10.

11
  Fiecare stat are câte un reprezentant în Curtea de Conturi;

 UE dispune de instituții apte să asigure reușita extinderii uniunii.”14

Tratatul introduce votul majoritar în locul unanimității, de asemenea, prevede ca

Parlamentul European să aibă 732 de membri.

1.7. Tratatul de instituire a unei Constituții pentru Europa

În data de 18 iulie 2003, a fost publicat proiectul final al Tratatului de instituire a unei
Constituții pentru Europa,tratat internațional care are drept scop crearea unei Constituții la
nivelul Uniunii Europene. Acesta a fost semnat în anul 2004 de către reprezentanții statelor
membre, ratificarea lui urmând sa fie realizată în decurs de mai mulți ani,implicând fie ratificarea
prin lege adoptată de parlamentele naționale,fie prin referendumuri naționale.

În urma referendumurilor organizate în Olanda și Franța, ratificarea tratatului

constituțional a fost respins,eșecul ratificării constituției producând un impas în ciuda faptului că
tratatul a fost ratificat la nivelul alor state( Spania, Italia, Germania, Austria etc.). Astfel au fost
state care fie au oprit procedura de ratificare fie au amânat-o. Dacă ratificare ar fi avut loc,
Tratatul ar fi intrat în viguare în anul 2006.

”Obiectivele proiectului de constituție sunt, în principal, cel de a simplifica seriile de

Tratate si Protocoale ce dau în prezent constituția legală a Europei, și cel de a spori funcționarea
viitoarei Uniuni.”15

Tratatul urmărea acordarea personalității juridice Uniunii Europene în dreptul

internațional , în dreptul comunitar precum și în dreptul intern al statelor membre.

Conform Constituției Europene, Uniunea va avea ca instituții Parlamentul European,

Consiliul, Comisia Europeană, Consiliul European și Curtea de Justiție. Acest Tratat urma să
14 Dragomir Andreea Nicoleta, op.cit. pp. 15-16.
15 Nicolae Gheorghe Suteu, op.cit, p.38.
12
înlocuiască toate tratatele adoptate până la aceea vreme, excepție face Tratatul EUROATOM
care rămâne în viguare.

Sunt introduse prevederi despre înfințarea unui Parchet European cu competențe în ceea
ce privește lupta contra fraudelor și lupta împotriva criminalității grave ăn Carta drepturilor
fundamentale ale Uniunii Europene.

De asemenea, este introdusă o clauză de solidaritate a Uniunii în fața unui atac extern și
posibilitatea dezvoltării sistemului european de apărarea. Actualmente viitorul constituției este
incert.

1.8. Tratatul de la Lisabona

Tratatul de la Lisabona a fost adoptat la data de 13 decembrie 2007 și a intrat în viguare

la data de 1 decembrie 2009.

Tratatul a demarat sub forma unui proiect constituțional la sfârșitul lui 2001 urmat în
2002 și 2003 de Convenția europeană care a elaborat Tratatul constituțional.

Consiliul European din data de 21-23 iunie 2007 în virtutea declarației de la Berlin din
martie 2007,a adoptat i instrucțiune detaliată pentru o Conferință interguvernamentală,
Conferința și-a încheiat lucrările în octombrie 2007.

Tratatul a fost semnat în urma Consiliului European de la Lisabona din 13 decembrie

2007 și a fost ratificat de toate statele membre. Tratatul de instituire a Comunității Europene este
redenumit „Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene” (TFUE), iar termenul „Comunitate”
este înlocuit cu „Uniune” în tot textul. Uniunea devine succesorul juridic al Comunității.

Noul text aducând revoluționări în modul în care Uniunea își exercită competențele
existente și introduce anumite competențe partajate noi, modificând procesele decizionale pentru
13
mai multă eficacitate și transparență și încurajează participarea și protejarea cetățenilor
,asigurând un nivel mai ridicat de control parlamentar.

Tratatul de la Lisabona aduce pentru prima dată o clarificare a competențelor Uniunii,

remarcând trei tipuri de competență:

 Competența exclusivă- potrivit căreia Uniunea este singura care adoptă dispoziții legale;

 Competența partajată- potrivit căreia în domeniile în care Uniunea nu și-a exercitat

competența, statele membre au dreptul de a legifera;

 Competența de sprijin- potrivit căreia Uniunea Europeană completează și sprijină

politicile statelor membre.

Este creat un nou organ de specialitate, și anume Consiliul Afacerilor Generale, care are
obligația de a asigura coerența lucrărilor diferitelor formațiuni ale Consiliului, precum și
pregătirea reuniunilor Consiliului European.

Unele dintre cele mai importante prevederi ale Tratatului sunt cele cu privire la
posibilitatea unui stat membru de a se retrage din Uniune și cele care privesc combaterea
criminalității transfrontaliere internaționale, imigrația ilegală, traficul de femei, copii, droguri și
arme.

II. Sistemul instituțional al UE

14
2.1. Repartizarea competențelor între instituțiile Uniunii Europene

Ținând cont de faptul că statele membre ale UE și-au delegat o parte din puterile lor,în
favoarea Uniunii, a rezultat faptul că în anumite domenii specifice ,deciziile sunt luate de către
instituțiile europene care sunt de interes comun pentru toate statele.

La nivelul UE există trei principale instituții decizionale,acestea fiind : ” Parlamentul

European ( care reprezintă cetățenii UE și este ales direct de către aceștia), Consiliul Uniunii
Europene ( reprezentând statele membre) și Comisia Europeană (care urmărește interesele
Uniunii Europene).”16
16 Ibidem, p 25.
15
 Aceste instituții au prerogative de a adopta acte și de a elabora politici menite a fi
aplicate pe întreg teritoriul UE. În afara de aceste instituții ale UE mai sunt și alte organisme
specializate,cu roluri specifice,precum rol financiar, rol de supraveghere etc.

2.2. Consiliul European

Consiliul European este o instituție care a luat naștere în anul 1961 în urma conferinței de
cooperare politică,astfel în urma summitului de la Copenhaga din 1973 și a summitului din 1974
se stabilește ca acesta se întâlnește de trei ori pe an, inițial s-a dorit ca acesta să fie un forum
pentru luarea prerogativelor și discuții între șefii de stat sau guvern. Acesta a fost reglementat
de Actul Unic European și mai apoi de Tratatul de la Maastricht în art. D prin care Consiliul
European dobândește rolul de a impulsiona și de a oferi orientările politice generale pentru
dezvoltarea UE și statut oficial. Aceasta existând ca un organism informal până în momentul
Tratatului de la Lisabona ulterior devenind instituție de sine stătătoare.

Prima reuniune a Consiliului European a avut loc la Dublin în martie 1975.

16
 Componența Consiliului european este formată din șefii de state sau de guvern a statelor
membre. Pe lângă liderii de state sau de guverne intră și Președintele Consiliului European și
Președintele Comisiei însă aceștia nu au drept de vot ,iar la lucrările Consiliului European
participă Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politică de securitate.

Un aspect important legat de întâlnirile Consiliului European este reprezentat de

participarea Secretarului General al Consiliului care are sarcina de organizare a ședințelor. La
întâlniri pot participa și alți invitați, atunci când acest lucru este necesar. De asemenea,
Președintele Parlamentului European participă la reuniunile Consiliului European.

Consiliul European se reunește la Bruxelles de patru ori pe an, la convocarea

președintelui său. În situații necesare ,Consiliul se poate întâlnii și în reuniunii extraordinare.

Președintele Consiliului European este ales prin vot , cu majoritate calificată, iar
mandatul acestuia este de 2 ani și jumătate , mandat care poate fi reînnoi o singură dată.

Consiliul European are rol de decizie, de direcționare și competențe în ceea ce privește:

 ”impulsionarea și relansarea politicilor comunitare generale;

 orientarea construcției europene prin stabilirea liniilor directoare de ordin politic general;

 coordonarea politicilor generale;

 definirea noilor sectoare de activitate;”17

În exercitarea competențelor sale, Consiliul European, adoptă următoarele documente:

1. decizii ( care sunt adoptate pentru rezolvarea celor mai importante probleme);

2. decizii de procedură;

3. directive și orientări ( aceste decizii sunt cele mai numeroase și de regulă, însoțesc
deciziile și deciziile de procedură);
17Nicolae Gheorghe Suteu, op.cit. p.64
17
 4. declarații ( care exprimă poziția comună a doi sau mai mulți șefi de guvern, față de o
problemă).

2.3. Consiliul Uniunii Europene

Consiliul Uniunii Europene (Consiliul) s-a înființat pe cale convențională datorită

faptului că a fost prevăzut în cele trei tratate care instituie Comunitățile Europene. La momentul
înființării ,fiecare comunitate ,prevedea o instituție similară,cu denumiri diferite: în cazul C.E.E.
regăsim denumirea de Consiliul Comunității Economice Europene, în cazul C.E.C.O. purta
denumirea de Consiliul Superior al Miniștrilor , iar în ceea ce privește C.E.E.A. regăsim
denumirea de Consiliul Comunității Europene a Energiei Atomice.

În urma Tratatului de Fuziune din 1965 și realizarea fuziunii celor trei comunități,s-a
concretizat fuziunea celor trei Consilii sub denumirea de Consiliul de Miniștrii al Comunităților
Europene. În urma Tratatului de la Maastricht , Consiliul își schimbă denumirea în Consiliul
Uniunii Europene .

Sediul acestuia este la Bruxelles.

Consiliul ”se prezintă ca un organ interguvernamental ce reprezintă interesul statelor

membre”18, acesta este format din reprezentanții guvernelor statelor membre, fiecare stat
membru trimite câte un reprezentant, astfel, în componența acestuia nu există membri
permanenți.

Consiliul Uniunii Europene se reunește în 10 formațiuni diferite,în funcție de subiectele

pe care le au de dezbătut. Lucrările sunt coordonate și pregătite de Comitetul Reprezentanților
Permanenți (COREPER), format din reprezentanți permanenți ai statelor membre.

Cele 10 formațiuni ale Consiliului Uniunii Europene sunt:

 Afaceri generale;

18 Bianca Maria Carmen Predescu, Drept instituțional comunitar, editura Universul Juridic, București, 2013, p.84.
18
  Afaceri externe;

 Afaceri economice și financiare;

 Justiție și afaceri interne;

 Transporturi, telecomunicații și energie;

 Educație, tineret, cultură și sport;

 Ocuparea forței de muncă, politică socială, sănătate și consumatori;

 Mediu;

 Competitivitate;

 Agricultură și pescuit.

Președenția Consiliului este asigurată prin rotație de cele 28 de state membre, la fiecare 6
luni. Pentru a menține o continuitate a lucrărilor Consiliului, președențiile colaborează în grupuri
de câte trei state, formând președențiile semestriale sub denumirea de triouri . Trioul stabilește
pentru o perioadă de 18 luni, agenda comună și obiectivele pe termen lung, determinând
aspectele majore pe care Consiliul le va aborda.

Consiliul, în activitatea sa , este ajutat de Secretarul General,Comitetul Reprezentanților

Permanenți și o serie de comitete și grupuri de lucru.

Secretarul General - asigură permanența și stabilitatea Consiliului și pune în aplicare

programului acestuia pe 18 luni.

Comitetul Reprezentanților Permanenți - răspunde de pregătirea lucrărilor Consiliului.

Acesta este compus din COREPER I- care este compus din ambasadorii statelor membre la
Bruxelles și este responsabil pentru chestiuni politice, financiare și de politică externă, și
COREPER II- compus din adjuncții reprezentanților permanenți, care este responsabil pentru
piața internă și procedura de conciliere în codecizie.

19
 Consiliul Uniunii Europene se reunește, la Bruxelles sau Luxemburg, lunar, în ședință
publică.

Consiliul are următoarele competențe:

Competențe legislative;

Competențe bugetare;

Competențe de definire a politicilor și de coordonare;

Competențe în materie de acorduri internaționale;

Competențe în domeniul politicii externe și de securitate comună;

Competențe în cadrul spațiului de libertate, securitate și justiție.

2.4. Parlamentul European și Ombudsmanul European

Parlamentul European a fost regăsit în tratatele de instituire a Comunitățiilor Europene ,

sub denumirea de Adunări Parlamentare ,denumirea de astăzi fiind prevăzută pentru prima dată
în anul 1962.

Acesta este compus din reprezentanții statelor membre aleși prin vot pentru un mandat de
5 ani. Actual, Parlamentul European este format din 751 de deputați. Numărul maxim pe care un
stat îl poate avea este de 96 de eurodeputați, iar numărul minim este de 6 eurodeputați ,locurile în
Parlament fiind distribuite proporțional în funcție de populația statelor.

Parlamentul European are atribuții în ceea ce privește controlul politic, competență

bugetară și competențe legislative.

Ombudsmanul European

20
 Această instituție a fost creată prin Tratatul de la Maastricht (1992) dar a fost înfințată
abia în anul 1995.

”Ombudsmanul European este un organism independent și imparțial care asigură

responsabilizarea instituțiilor și a agențiilor UE și promovează buna administrare.” 19 Acesta are
ca scop principal ajutarea persoanelor, întreprinderilor sau organizațiilor care au probleme în
legătură cu administrația Uniunii Europene.

Ombudsmanul anchetează plângerile care sunt îndreptate împotriva instituțiilor, a

organismelor,birourilor și agențiilor Uniunii colaborând cu Ombudsmanul național.

” Ombudsmanul investighează diferite tipuri de administrare defectuoasă, de exemplu:

comportament abuziv;

discriminare;

abuz de putere;

lipsa de informații sau refuzul de a furniza informații;

întârzieri nejustificate;

proceduri incorecte.”20

Acesta prezintă anual un raport asupra activității sale,fiind asistat de un secretariat,

condus de un Secretar General și de un Cabinet format din funcționari.

Ombudsmanul are sediul la Strasbourg ,în cadrul Parlamentului European.

Pentru structura Ombudsmanului European a se consulta anexa nr. 1.

2.5. Comisia Europeană

19 https://www.ombudsman.europa.eu/ro/our-strategy/home/ro. Pagină accesată în data de 25.10.2019.

20 https://europa.eu/european-union/about-eu/institutions-bodies/european-ombudsman_ro. Pagină accesată în
data de 25.10.2019.
21
 ”Comisia Europeană este organul executiv al UE, independent din punct de vedere
politic. Este responsabilă cu elaborarea de propuneri de noi acte legislative și cu punerea în
aplicare a deciziilor Parlamentului European și ale Consiliului UE.”21

Comisia a fost prevăzută ,în toate cele trei tratate constitutive ale Comunitățiilor ca și
organ. Însă denumirea de Comisie apare abia în anul 1965, ca și rezultat al unificării celor trei
organe ale Comunitățiilor. Aceasta ”apără interesul general al UE, propunând acte legislative,
asigurând respectarea acestora și implementând politicile și bugetul Uniunii.”22

Comisia are sediul la Bruxelles, iar serviciile sunt stabilite la Luxemburg. Aceasta este
formată din 28 de comisari, câte unul pentru fiecare stat membru , cu un mandat de 5 ani. De
regulă , se reunește o dată pe săptămână ,iar aceste reuniunii nu sunt publice.

Președintele Comisiei Europene este ales de Parlamentul European ,dintre persoanele

propuse de Consiliul European , mandatul acestuia este de 5 ani ”și are următoarele atribuții:
definește orientările în cadrul cărora Comisia își exercită misiunea, decide organizarea internă a
Comisiei pentru a asigura coerența, eficacitatea și colegialitatea acțiunilor acesteia, numeste
vicepreședinții.”23

”Colegiul comisarilor este alcătuit din președintele Comisiei, cei șase vicepreședinți ai
săi, inclusiv prim-vicepreședintele, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și
politica de securitate și 21 de comisari, fiecare responsabil pentru un portofoliu.”24

Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politică de securitate este numit
de Consiliul European , cu acordul Comisiei.

Comisia Europeană îndeplinește următoarele funcții:

funcția de inițiativă;

funcția de supraveghere;

21 https://europa.eu/european-union/about-eu/institutions-bodies/european-commission_ro. Pagină accesată în

data de 27.10.2019.
22 https://europa.eu/european-union/about-eu/institutions-bodies/european-commission_ro. Pagină accesată în
data de 27.10.2019.
23Dragomir Andreea Nicoleta, op.cit. p.47
24 https://europa.eu/european-union/about-eu/institutions-bodies/european-commission_ro. Pagină accesată în
data de 27.10.2019.
22
 funcția de execuție;

funcția de reprezentare;

funcția de decizie.

2.6. Banca Centrală Europeană

Banca Centrală Europeana colaborează cu băncile naționale din cele 28 de state membre ,
iar împreună cu acestea formează Sistemul European al Băncilor Centrale , fiind înființată în
anul 1998.

”Banca Centrală Europeană gestionează moneda euro și trasează și pune în aplicare

politica economică și monetară a UE. Scopul său principal este să mențină stabilitatea prețurilor,
sprijinind astfel creșterea economică și crearea de locuri de muncă.”25

Banca își are sediul în Germania la Frankfurt, activitatea acesteia fiind independentă de
toate instituțiile europene. Banca împreună cu statele membre care fac parte din Zona Euro ,
formează un grup numit Eurosistem.

BCE conține trei organe decizionale, și anume: Consiliul guvernatorilor, Comitetul

executiv al Băncii Centrale Europene și Consiliul General.

Consiliul guvernatorilor este alcătuit din Comitetul executiv și guvernatorii băncilor

naționale care fac parte din zona euro. Principala atribuție este aceea de stabilire a politicii
monetare a zonei euro. Aceasta se reunește de două ori pe lună , iar conform Statutului SEBC
(Sistemul European al Băncilor Centrale) acesta trebuie să se întrunească de cel puțin 10 ori pe
an , la ședințe putând participa Președintele Consiliului European și un membru al Comisiei
Europene.

Consiliul executiv al Băncii Central Europene este format dintr-un președinte, un

vicepreședinte și 4 membri , care sunt aleși la fiecare 8 ani. Membrii sunt numiți de Consiliul
European la recomandarea Consiliului general. Acesta gestionează activitatea zilnică a Băncii ,
25 https://europa.eu/european-union/about-eu/institutions-bodies/european-central-bank_ro. Pagină accesată în
data de 29.10.2019.
23
pregătește reuniunile Consiliului guvernatorilor și exercită competențe care i-au fost delegate de
către Consiliul guvernatorilor. Reuniunile sunt decise de membrii Comitetului executiv , iar locul
și data se stabilesc în urma propunerilor președintelui.

Consiliul general este format din președintele Băncii Centrale Europene,

vicepreședintele și guvernatorii băncilor centrale naționale din cele 28 de state membre ale
Uniunii. Acesta are rol de consultanța și rol de coordonare, el poate fi considerat organ de
tranziție. Ședințele Consiliului general sunt stabilite ori de câte ori președintele acestuia
consideră necesar, sau atunci când cel puțin trei membrii cer asta.

Consiliul de supraveghere este format dintr-un președinte, un vicepreședinte, patru

reprezentanți ai Băncii Centrale Europene și reprezentanții autorităților naționale de
supraveghere. ”Consiliul de supraveghere se reunește de două ori pe lună pentru a discuta, a
planifica și a executa atribuțiile de supraveghere ale BCE.”26

Banca poate adopta , pentru îndeplinirea atribuțiilor cere îi revin , regulamente , decizii,
recomandări ,avize. Este singura instituție abilitată să autorizeze emiterea de moneda euro.

2.7. Curtea de Justiție a Uniunii Europene

Curtea de Justiție a Uniunii Europene este instituția jurisdicțională a Uniunii și are în

componența sa Curtea de Justiție și Tribunalul (până în anul 2016 la nivelul CJUE a funcționat
Tribunalul Funcției Publice). CJUE a fost înființată în anul 1952 și are sediul la Luxemburg.

CJUE are un rol primordial de a asigura că în toate țările membre, legislația Uniunii este
interpretată și aplicată în același mod, garantând că instituțiile și țările membre ale Uniunii
Europene se supun dreptului european.

Curtea de Justiție

26 https://www.ecb.europa.eu/ecb/orga/decisions/ssm/html/index.ro.html. Pagină accesată în data de

29.10.2019.
24
 Curtea este compusă din 28 de judecători ( câte unul pentru fiecare stat membru), și 11
avocați generali și un grefier care este secretarul general al instituției.

Judecătorii Curții de Justiție sunt desemnați de guvernele statelor membre din rândul
persoanelor care ar putea îndeplini în țările lor cele mai înalte funcții jurisdicționale sau din
rândul persoanelor a căror competență este recunoscută , pentru un mandat care are durata de 6
ani, mandat care poate fi reînnoi. Judecătorii desemnează pentru o perioadă de trei ani ,din rândul
lor, un președinte și un vicepreședinte. ” Preşedintele conduce lucrările Curții de Justiție şi
prezidează şedinţele şi deliberările în cazul celor mai mari complete de judecată.
Vicepreședintele îl asistă pe președinte în exercitarea funcțiilor sale și îl înlocuiește în caz de
împiedicare.”27

Curtea de Justiție judecă fie în Marea Cameră, formată din 15 judecători, fie în camere de
5 sau 3 judecători. Curtea se poate întrunii în ședință plenară în anumite cazuri speciale precum
și atunci când consideră că o cauză prezintă o importanță excepțională.

Curtea își exercită competența în cadrul procedurii întrebărilor preliminare dar și a altor
categorii:

 Procedura întrebărilor preliminare. Această procedură prevede posibilitatea

instanțelor naționale, ale statelor membre, să solicite clarificarea anumitor aspecte privind
interpretarea dreptului european. Instanța națională care sesizează Curtea, este ținută de
răspunsul acesteia, în soluționarea litigiului. De asemenea, hotărârile Curții sunt obligatorii
pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă identică.

 Acţiunea în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor. ”Această acţiune permite Curţii

de Justiţie să controleze respectarea de către statele membre a obligaţiilor care le revin în temeiul
dreptului Uniunii.”28 Acest tip de acțiune poate fi introdusă de Comisie sau de un stat membru.

 Acţiunea în anulare. Acest tip de acțiune poate fi introdusă fie de un stat membru
împotriva unei instituții, fie de o instituție a Uniunii Europene împotriva altei instituții. Prin
intermediul acesteia se solicită anularea unui act al unei instituţii, organ, oficiu sau agenții a UE.

27 https://curia.europa.eu/jcms/jcms/Jo2_7024/ro/. Pagină accesată în data de 29.10.2019.

28 https://curia.europa.eu/jcms/jcms/Jo2_7024/ro/. Pagină accesată în data de 29.10.2019.
25
 Procedura în fața Curții include o fază scrisă și una orală, indiferent de natura cauzei.
Curtea adoptă hotărâri cu majoritate de voturi care sunt pronunțate în ședință publică.

Tribunalul

Tribunalul este format din ”56 de judecători”29, câte 2 pentru fiecare stat membru al UE,
mandatul acestora este de 6 ani și poate fi reînnoit. Judecători aleg din rândul lor un președinte
pentru o perioadă de 3 ani, de asemenea, aceștia numesc un grefier pe o perioadă de 6 ani.

Tribunalul nu dispune de avocați generali, însă în mod excepțional, pentru această funcție
poate fi numit un judecător.

Tribunalul judecă în cameră de trei sau cinci judecători, iar în anumite situații, cauza
poate fi judecată de un judecător unic. De asemenea, în situații excepționale când dificultatea și
importanța cauze justifică această măsură, Tribunalul poate judeca în Marea Cameră, formată din
15 judecători.

Acesta are competență să judece acțiuni precum:

Acțiuni introduse de o persoană fizică sau de o persoană juridică împotriva actelor

instituțiilor, oficiilor, organelor sau agențiilor UE, care îi privesc în mod direct și
individual.

Acțiuni introduse de către statele membre împotriva Comisiei sau a Consiliului.

Litigii de muncă survenite între instituțiile UE și personalul acestora, preum și multe alte
tipuri de litigii.

Procedura după care judecă Tribunalul cuprinde două etape, una scrisă și una orală, iar
hotărârea este pronunțată în ședință publică.

2.8. Curtea de Conturi Europeană

29 https://europa.eu/european-union/about-eu/institutions-bodies/court-justice_ro#componen%C8%9B%C4%83.
Pagină accesată în data de 29.10.2019.
26
 Curtea de Conturi a fost prevăzută în Tratatul din 1975,denumit al doilea Tratat bugetar
intrând în viguare în1977, moment în care Curtea își începe activitatea, devenind o instituție
europeană de sine stătătoare abia în anul 1993.

” Încă de la început, Curtea a urmărit să îmbunătățească gestiunea finanțelor UE și să

contribuie la asigurarea răspunderii publice pentru colectarea și cheltuirea bugetului UE prin
activitatea sa de asigurare și prin recomandările oferite.”30 Curtea în calitate de audit extern
independent apără interesele contribuabililor UE. Curtea este formată din 28 de membri (câte un
membru pentru fiecare stat) și funcționează sub forma unui organ colegial. Membrii sunt numiți
de Consiliu cu consultarea PE, iar mandatul acestora este de 6 ani cu posibilitatea reînnoirii.
Membrii aleg un președinte pentru o durată de 3 ani. Curtea se reunește de două ori pe luna în
colegiu complet (toți 28 de membri). Sediul acesteia este la Luxemburg.

Rolul Curții de Conturi este de a îmbunătății gestiunea financiară a Uniunii Europene, pe

lângă acest rol Curtea este responsabilă de auditul finanțelor Uniunii, astfel, aceasta efectuează
controale atât în instituțiile Uniunii cât și în statele membre și în țările care primesc ajutoare de la
Uniunea Europeană. De asemenea, ”Curtea de Conturi trebuie să fie consultată de către celelalte
instituții comunitare cu privire la orice proiect din sfera financiară și bugetară.”31

III.Comisia Europeană

3.1.Constituire

Comisia Europeană a fost înființată prin TCECO , tratat care s-a semnat la Paris ,în anul
1951 ,intrând în vigoare în anul următor sub denumirea de Înalta Autoritate. Înalta Autoritate
reprezentând o instituție supranațională cu puteri decizionale discreționare, formată din nouă
membri. Aceasta a funcționat prima dată la 10 august 1952 la Luxemburg.

Prin Tratatul de la Roma s-au instituit două noi comisii și anume CEE și EuroAtom.

Cele trei organisme denumite Executivele Europene , au coexistat până la 1 iulie 1967
când Tratatul de Fuziune le-a combinat într-o singură instituție care să exercite competențe
potrivit dispozițiilor celor trei tratate.

30 https://www.eca.europa.eu/ro/Pages/History.aspx. Pagină accesată în data de 30.10.2019.

31 Daiana Maura Vesmaș, Drept Instituțional Comunitar European, Editura BURG, Sibiu, 2003, p.252.
27
3.2.Componență

În vederea componenței, instituția este guvernată de două principii: ,, colegialitate și

unitate de administrare”32 rezultând că fiecare stat are dreptul la câte un reprezentant și că
hotărârile sunt luate în mod colectiv.

Comisia funcționeză ca un cabinet de guvernământ format din 28 de comisari ,fiecare

având obligația de a reprezenta interesele comune ale UE și nu interesele naționale ale statelor
din care fac parte.

Alegerea membrilor comisiei reprezintă o procedură vastă în care trebuie îndeplinite o

serie de etape:

1.Statele membre propun membrii comisiei pe baza unor criterii amănunțite referitoare la:
competența lor generală, angajamentul lor față de ideea europeană, garanțiile de
independent, sistemul de rotație între statele membre.

2.Consiliul, împreună cu președintele ales, adoptă lista celorlalte persoane pe care le propune,
în baza sugestiilor făcute de statele membre.

3.Președintele, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate

și ceilalți membri ai Comisiei sunt supuși , în calitate de organe colegiale , unui vot de
aprobare al PE.

4.Comisia pe baza aprobării, este numită de Consiliul European , care hotărăște cu majoritate
calificată

Mandatul comisarilor este de 5 ani și aceștia se angajează solemn ,ca pe durata

mandatului cat și după încheierea acestuia să respecte obligațiile impuse de mandat și mai ales
obligația de onestitate și prudență în a accepta după încheierea mandatului anumite funcții sau
avantaje.

32 Bianca Maria Carmen Predescu, Drept instituțional comunitar, Editura. Universul Juridic ,București ,2013,p.97
28
3.3. Organizare

29