UNIVERSITATEA „SPIRU HARET”

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

MASTER KINETOTERAPIA ÎN AFECȚIUNI LOCOMOTORII

Disciplina:

ANTRENAMENT ȘI COMPETIȚIE ÎN SPORTUL ADAPTAT

Temă referat:

SPORTUL PENTRU PERSOANELE CU HANDICAP DE AUZ

Coordonator:

Conf. Univ. Dr. Teodorescu Simona

Student:

Pene Maria Alexandra

Anul 1, grupa 101
 Handicapul este definit de Organizaţia Mondială a Sănătăţii drept un dezavantaj al unei
persoane, ce rezulta dintr-o deficienţă sau incapacitate, care limitează sau împiedică îndeplinirea
unui rol normal. El reprezintă deci, dificultatea unui individ de a realiza relaţii normale cu
mediul de viaţă, relaţii în concordanţă cu vârsta, sexul, condiţiile sociale şi culturale.

Handicapul mai poate fi definit drept dezavantajul social al unui individ determinat de o
infirmitate sau o incapacitate, care o limitează sau opreşte îndeplinirea unui rol normal în
societate pentru individ în raport cu vârsta, sexul, factorii culturali şi sociali ai săi.

Clasificarea handicapului folosită în activitațile sportive:

a. Handicap motor determinat de:

 Leziuni ale sistemului osteo-articular;
 Leziuni ale sistemului nervos;
 Maladii cornice;
 Amputaţii.

b. Handicap psihic:
 Deficienţă mintală;
 Maladii psihice cronice invalidante;
 Tulburări psiho - afective grave: autismul.

c. Handicap sensorial:
 Handicap de văz;
 Handicap de auz;
 Handicap de limbaj (senzorial).

Sportul pentru persoane cu handicap de auz

Persoanele cu handicap de auz prezintă cel mai mare grad de participare la activități fizice
dintre toate categoriile de handicap. Un studiu clinic a arătat că din 164 de participanți cu
handicap de auz, 87 dintre ei se percep pe sine ca fiind activi, 49 ca având o activitate fizică
moderată, în timp ce doar 28 cred despre sine că sunt sedentari.

Obiectivele principale ale educaţiei fizice şi sportului:

 dezvoltarea musculaturii cutiei toracice şi a elasticităţii acesteia;
 educarea actului respirator şi mărirea capacităţii vitale;
 dezvoltarea componentelor psihomotricităţii, pe baza valorificării simţurilor valide;
 dezvoltarea trăsăturilor pozitive de caracter;
 formarea si consolidarea încrederii în posibilităţilor individuale, dorinţei de integrare
socială şi de participare la acţiunile colective;
  educarea capacităţii de coordonare a simţului echilibrului şi ritmului;
 contribuţie la procesul de demutizare;
 dezvoltarea acuităţii, preciziei simţurilor, a capacităţii de percepere a spaţiului şi
timpului;
 educarea atenţiei, voinţei, capacităţii de decizie, imaginaţiei şi deprinderii de a acţiona în
grupul integrator.

În organizarea activităţilor fizice adaptate, profesorul are în vedere următoarele:

a. Nivelul deficienţei: profesorul poate valorifica auzul rezidual prin diferite adaptări ale
metodelor şi mijloacelor de instruire.
b. modul de comunicare preferat de subiecţi şi îmbunătățira lui: dacă profesorul nu cunoaşte
limbajul mimico-gesticular, va apela la un interpret până îşi va crea propriul limbaj
specific relaţiei de comunicare dintre el şi copii în activităţi fizice adaptate.
c. Contraindicaţiile, restricţiile privind participarea la lecţiile de educaţie fizică sau
antrenament sportive: cei care utilizează proteze auditive vor avea grijă să renunţe la ele
în cadrul lecţiilor de înot, înlocuindu- le cu dopuri protectoare.

Optimizarea comunicării se face prin:

 minimalizarea zgomotului de fond şi maximizarea auzului rezidual al subiecţilor, în

timpul predării (evitarea fondului muzical în timpul explicaţiilor);
 menţinerea distanţei optime faţă de subiecţi;
 iluminarea corespunzătoarea sălilor pentru a favoriza labiolectura;
 plasamentul optim al celui ce vorbeşte pentru a fi văzut de toţi participanţii; menţinerea
poziţiei statice în explicaţii, deplasările perturbă atenţia subiecților;
 reluarea explicaţiei dacă este nevoie;
 pentru îmbunătăţirea comunicării profesorul poate distribui copii scrise ale explicațiilor;
 dacă subiecţii folosesc limbajul semnelor profesorul trebuie să-l înveţe;
 activităţile selectate vor fi direcţionate spre formarea deprinderilor sociale, mai ales în
ceea ce priveşte educaţia integrată;
 folosirea reglatorilor metodici variaţi (planşe, desene pe sol pentru dirijarea traseului);

Aproape toate sporturile obișnuite pot fi practicate , persoanele cu handicap de auz fiind
sfătuite să le evite pe cele care necesită o bună comunicare între participanți și un echilibru
deosebit. Trebuie avut însă în vedere că difcicultățile legate de menținerea echilibrului pot fi
îmbunătățite prin practicarea asistată de gimnastică, arte marțiale și chiar prin dans.

Exerciţiile pentru dezvoltarea echilibrului, atât la copilul normal cât şi la cel cu handicap de
auz, sunt indicate încă din primii ani, începând cu suprafeţe stabile – linii trasate pe sol, iar apoi
mobile, instabile – bănci de gimnastică, bănci răsturnate cu partea îngustă, bârne joase, medii şi
mari, mingi mari, plăci suspendate, banca oscilantă fixată la scara fixă etc.
 Gimnastica ritmică are un mare impact asupra subiecţilor cu handicap de auz, datorită
faptului că asigură contactul copilului cu diferite obiecte, care în final duc la dezvoltarea
psihomotricităţii (furnizează informaţii plurisenzoriale: vizuale, kinestezice etc).

De asemenea, jocurile de escaladă dezvoltă simţul responsabilităţii, al cooperării între

grupuri sau în interiorul grupului. Se va pune mare accent măsurile pentru prevenirea
accidentărilor (se va stabili cine este căţărător şi cine este cel care asigură, se vor învăţa căderile,
se va asigura materialul de protecţie – saltele, căşti etc).

Principalele beneficii ale practicării sporturilor de către persoanele sude sunt legate de
interacțiunea socială, dar și de spiritul de competiție și menținerea unei forme fizice bune.

Sugestii de sporturi potrivite:

 altletism;
 basket;
 badminton;
 bowling;
 ciclism;
 handbal;
 arte marțiale;
 volei;
 tenis;
 polo pe apă;
 fotbal.

Activităţile sportive organizate cu deficienţii de auz sunt cele de tipul:

 Jocurilor Mondiale ale Surzilor (Deaflympics), desfăşurate la fiecare 4 ani, cu ediţii de

vară şi iarnă, la probele: badminton, baschet, ciclism, lupte, tir, fotbal, înot, handbal, tenis
de masă, tenis de câmp, atletism, volei, polo pe apă; schi alpin şi nordic, hochei pe
gheaţă, patinaj viteză.
 Special Olympics;
 Competiţii naţionale, internaţionale şi locale organizate de comunitatea deficienţilor
auditivi.

Regulile utilizate în general sunt identice cu cele clasice, reperele vizuale sunt amplificate, de
exemplu fluierul arbitrului este urmat de ridicarea unui steag care simbolizează întreruperea
jocului. Referindu-ne la dezvoltarea fizico-motrică a deficienţilor de auz, aceştia nu sunt inferiori
populaţiei, ci mai degrabă reprezintă o minoritate culturală şi lingvistică. Sportul de performanţă
reprezintă pentru cei cu deficit de auz o posibilitate de afirmare a propriei identităţi ce pune în
valoare personalitatea acestora, într-un mod mult mai relevant faţă de alte activităţi.
Bibliografie

Activitati motrice adaptate – Astecte teoretice si metodice – Dana Cristea, Mirela Stef, Paul
Dragos, Oradea 2014

Activitati sportive adaptate – Anemari Simona Teodorescu, Editura Fundatiei Romania de

Maine, Bucuresti 2010

https://www.romedic.ro/activitatea-fizica-a-persoanelor-cu-dizabilitati-0P32457