Sunteți pe pagina 1din 6

UNIVERSITATEA „SPIRU HARET”

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT


MASTER KINETOTERAPIA ÎN AFECȚIUNI LOCOMOTORII

Disciplina:

ÎNVĂȚARE ȘI REÎNVĂȚARE MOTRICĂ

Temă referat:

STRUCTURI ANATOMICE ȘI FUNCȚIONALE IMPLICATE ÎN REALIZAREA


ACTELOR MOTRICE VOLUNTARE

Coordonator:

Lector Univ. Dr. Gheorghe Ioana

Student:

Pene Maria Alexandra


Anul 1, grupa 102
Actul motric este definit ca fiind elementul de bază al oricărei mişcări, efectuat în scopul
adaptării imediate sau al construirii de acţiuni motrice. Actele motrice voluntare sunt conduse de
gândire și depind de condițiile care le provoacă, acestea fiind foarte complexe și variate. Modalitățile de
comportament adecvate se dobândesc prin învățare.

Sistemul nervos

Sistemul nervos reprezintă centrul de comandă al comportamentului uman și cuprinde toate


structurile nervoase situate în interiorul coloanei vertebrale și craniului. Acesta controlează toate
mișcările voluntare ale corpului prin intermediul sistemului nervos somatic și vegetativ, însă realizează și
recepția stimulilor externi și reglarea activității organelor interne.

1
Organizarea sistemului nervos

Compartimente funcţionale ale sistemului nervos

Reglarea nervoasă a funcțiilor corpului se bazează pe activitatea centrilor nervoși care prelucrează
informațiile primite și apoi elaborează comenzi ce sunt transmise efectorilor. Din acest punct de vedere,
fiecare centru nervos prezintă două compartimente funcționale:
1) compartimentul senzitiv, unde sosesc informațiile culese la nivelul receptorilor;
2) compartimentul motor, care transmite comenzile la efectori.

Așadar, fiecare organ nervos are două funcții fundamentale: funcția senzitivă și funcția motorie. La
nivelul emisferelor cerebrale mai apare și funcția psihică. Separarea funcțiilor sistemului nervos în funcții
senzitive, motorii și psihice este artificială și schematică. În realitate, nu există activitate senzitivă fără
1
https://www.slideserve.com/dayo/fiziologia-sistemului-nervos
manifestări motorii, și viceversa, iar stările psihice rezultă din integrarea primelor două. Toată activitatea
sistemului nervos se desfășoară într-o unitate, în diversitatea ei extraordinară.

Sistemul nervos vegetativ sau sistemul nervos autonom reglează activitatea organelor interne și
este format dintr-o parte centrală (centrii nervoși vegetativi) și o parte periferică (fibre nervoase și
ganglioni vegetativi). După funcția pe care o îndeplinește, sistemul nervos vegetativ se împarte în sistem
nervos simpatic și sistem nervos parasimpatic, care acționează antagonic.
Împreună cu sistemul nervos somatic, care cuprinde toate structurile nervoase dedicate interacțiunii
cu mediul exterior, asigură echilibrul organismului cu condițiile variabile de mediu și mobilitatea
mușchilor, alcătuiește sistemul nervos.

Sistemul nervos somatic este responsabil de recepționarea stimulilor extreni și de mișcările


voluntare ale corpului. El este format din :
 Centri nervosi situaţi în encefal şi maduva spinarii;
 Nervi aferenţi externi, care conduc informaţia de la organele de simţ spre sistemul nervos
central;
 Nervi eferenti somatici, prin care impulsul nervos de la sistemul nervos central vine spre mușchii
scheletici.

Sistemul nervos somatic conține:


 fibre aferente, ce conduc informația de la organele de simț spre locul de procesare;
 fibre eferente, care conduc impulsul nervos la mușchi.

Transmisia eferentă are două componente:


 neuronii din cortexul motor, localizat în girusul precentral din creier, care face sinapsă în cornul
ventral măduvei spinării;
 al doilea neuron, ce trimite impulsul nervos prin axonul său până la joncțiunea neuromusculară.

Reflexul
Reflexul reprezintă cea mai simplă unitate funcțională a comportamentului sistemului nervos.
Reflexele al căror sediu se află în mîduva spinării stau la baza mișcărilor involuntare și sunt implicate în
producerea mișcărilor voluntare Mecanismul fundamental de funcționare a sistemului nervos este
actul reflex, ce reprezintă reacția de răspuns a centrilor nervoși la stimularea unei zone receptoare. Bază
anatomică a actului reflex este arcul reflex, alcătuit din cinci componente anatomice: receptorul, calea
aferentă, centrii nervoși, calea eferență și efectorii.

1. Receptorul este o structură excitabila care răspunde la stimuli prin variații de potențial gradate
proporțional cu intensitatea stimulului. La nivelul receptorului are loc transformarea energiei
stimulului în impuls nervos și, astfel, se realizează traducerea informației purtate de stimul în
informație nervoasă specifică.

2. Calea aferenta reprezintă calea de conducere neuronală spre sistemul nervos central.

3. Centrii nervosi - potențialele de acțiune dendritice, ajunse la neuronul senzitiv, se propagă mai
departe centrifug de-a lungul axonului acestuia, până la prima sinapsă.
În cazul unui reflex elementar (format din doi neuroni, unul senzitiv și unul motor), centrul nervos al
reflexului este reprezentat de neuronul motor (reflexe monosinaptice). În cazul unor activități reflexe
mai complexe, calea aferentă este formată dintr-un lanț alcătuit din trei sau mai mulți neuroni senzitivi,
iar centrii reflecși sunt reprezentați de totalitatea sinapselor care se realizează în ariile corticale sau în
nucleii subcorticali ce primesc și prelucrează informația primită de la periferie și elaborează răspunsul
efector (reflexe polisinaptice). Prin centrul unui reflex se înțelege totalitatea structurilor din sistemul
nervos central care participă la actul reflex respectiv.

4. Calea eferentă reprezintă axonii neuronilor motori somatici prin care se transmite comanda
către organul efector. Cea mai simplă cale eferență se întâlnește la reflexele somatice; ea este
formată din axonul motoneuronului din coarnele anterioare ale măduvei spinării.

5. Efectorii, în cazul sistemului nervos somatic sunt mușchii striați.

Centrii motorii ai trunchiului cerebral


Centrii motorii ai trunchiului cerebral îndeplinesc, în mod automat, funcțiile de menținere a posturii ,
de coordonare a mișcărilor voluntare și de echilibru. Menținerea posturii se realizează prin 2 categorii de
reflexe somatice:
• Reflexe de redresare;
• Reflexe tonice.
Menținerea echilibrului est reglată de centrii din trunchiul cerebral și se declanșează atunci când
centrul de greutate al corpului migrează în afara poligonului de susținere. Modificarea poziției corpului,
membrelor sau capului stimulează receptorii kinestezici sau labirintici din capsulele articulare, astfel
informând centrii despre noile poziții ale corpului. Pornind de la aceste informații sunt elaborate
comenzi motorii ce determină relaxarea sau contracția mușchilor. Coordonarea mișcărilor voluntare
necesită un anumit tonus și o anumită postură, desfășurând-se cu ajutorul mai multor sisteme:
• Sistemul reticulat activator ascendent;
• Sistemul reticulat descendent;
• Formația reticulată a trunchiului cerebral;
• Nucleii extrapiramidali ai trunchiului cerebral.

Scoarța cerebrală
Scoarța este etajul superior de integrare a activității cerebrale, având un rol-cheie în procesul
efectuării mișcării. Aceasta este conectată la variate structuri subcorticale, trimițând informație prin
căile eferente și primind-o prin căile aferente. Cu toate acestea, conexiunile se fac în principal între
diferite arii ale scoarței. Ariile senzitive reprezintă arii corticale ce primesc și procesează informații de la
organele de simț. Partea în care ajunge informația venită de la talamus se numește arie senzitivă
primară. Simțul văzului, auzului și simțul tactil sunt deservite de aria vizuală primară, auditivă primară și
somatosenzitivă primară. În general, o emisferă cerebrală primește informații de la partea controlaterală
a corpului. De exemplu, aria somatosenzitivă primară dreaptă primește informații de la membrele
stângi, iar aria vizuală primară dreaptă primește informații din câmpul vizual stâng.
Ariile motorii sunt localizate în ambele emisfere ale cortexului. Ele au o strânsă legătură cu controlul
mișcărilor voluntare, în special a mișcărilor fine ale mâinii. Ca și în cazul ariilor senzitive, jumătatea
dreaptă a ariei motorii controlează jumătatea stângă a corpului și viceversa. Ariile motorii pot fi
clasificate în:
 cortex motor primar – execută mișcările voluntare,
 cortex premotor – selectează mișcările voluntare ce urmează a fi executate
 cortex parietal posterior – ghidează mișcările voluntare în spațiu.

Ariile de asociație sunt componente ale cortexului cerebral care nu aparțin unei arii primare. La
nivelul lobilor parietal, temporal și occipital sunt integate informații ce provin de la organele de simț.
Lobii frontal și prefrontal sunt implicați în planificarea acțiunilor, mișcărilor, dar și în gândirea abstractă.
Global, ariile de asociație au rolul de a uni diverse părți ale scoarței cerebrale.
Bibliografie

https://www.studocu.com/ro/document/universitatea-din-oradea/electric-machines-and-actions-
ii/note-de-curs/activitati-motrice-adaptate-si-pe-grupe-de-varsta/2880674/view

https://sistemul-nervos.weebly.com/sistemul-nervos-somatic.html#

https://fefsoradea.ro/fisiere/cadre/curs_kinesiologie-stiinta_miscarii_2013.pdf

https://ro.wikipedia.org/wiki/Sistem_nervos_somatic

https://sistemul-nervos.weebly.com/sistemul-nervos-vegetativ.html

https://www.slideserve.com/dayo/fiziologia-sistemului-nervos