UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN

BUCUREŞTI
Facultatea de Ecologie şi Protecţia
Mediului

MANAGEMENTUL RESURSELOR NATURALE

NEREGENERABILE

Zăcăminte de cupru
Studiu de caz - Cariera Roşia Poieni

Coordonator ştiinţific:
Prof. univ. dr. Valentin POPESCU

Masterand MRN:
Ecaterina Petrache (Marcu)
Anul I semestrul 1

Bucureşti, 2013
0
Cuprins
Introducere............................................................................................................................................2
1.Zăcăminte de cupru (Cu). Generalităţi............................................................................................3
1.1Istoric.............................................................................................................................................4
1.2.Metode de obţinere a cuprului...................................................................................................5
1.3.Cuprul în naturǎ..........................................................................................................................6
1.4.Cuprul în organismul uman.......................................................................................................6
1.5.Cuprul în lume.............................................................................................................................7
1.5.1.Mina Chuquicamata.............................................................................................................9
1.5.2.Cuprul, tot mai valoros la nivel internaţional..................................................................10
1.6.Întrebuinţări...............................................................................................................................10
1.7.Reciclarea cuprului....................................................................................................................11
2.Extracţia şi prelucrarea minereurilor de cupru în România - Studiu de caz: cariera Roşia
Poieni....................................................................................................................................................12
2.1. Mina de cupru Roşia Poieni.....................................................................................................12
2.1.1.Localizare.............................................................................................................................12
2.1.2.Prezentare............................................................................................................................13
2.2.Uzina de Preparare Dealul Piciorului......................................................................................14
2.3.Haldele de steril.........................................................................................................................15
2.3.Iazurile de decantare.................................................................................................................16
2.4. Compania SC Cupru Min S.A. Abrud...................................................................................16
2.4.1. Privatizarea SC Cupru Min S.A. Abrud.........................................................................16
2.4.2.Avantajele privatizarii "SC CUPRU MIN"....................................................................17
3.Exploatarea minieră şi impactul asupra mediului........................................................................18
3.1.Impactul activităţii miniere asupra apelor..............................................................................19
3.2.Impactul activităţii miniere asupra solului.............................................................................19
3.3.Impactul activitǎții miniere asupra aerului atmosferic.........................................................19
3.4.Impactul activităţii miniere asupra aşezărilor omeneşti........................................................20
3.5.Mǎsuri pentru eliminarea poluării şi pentru reabilitarea ecologicǎ.....................................21
Concluzii...............................................................................................................................................22
Bibliografie...........................................................................................................................................23

1
Introducere

Extracţia şi prelucrarea minereurilor neferoase au tradiţie pe teritoriul ţării noastre.

În subsolul României se gǎsesc multiple şi variate zǎcaminte de substanţe minerale utile,

exemplificate prin: combustibili minerali, minereuri de metale preţioase, minereuri de metale feroase,
neferoase şi rare, substanţe nemetalifere etc.

Prezenţa numeroaselor zǎcǎminte de substanţe minerale utile pe teritoriul României a influenţat mult
starea economicǎ a ţǎrii. Activitatea de extragere şi prelucrare a minereurilor metalifere a cunoscut în
timp perioade de dezvoltare sau de regres.

Prin activitatea specifică de explorare şi exploatare a resurselor minerale, precum şi prin prelucrarea
minereurilor în uzine şi combinate pentru obţinerea metalelor, s-a indus o poluare continuă a
mediului.

Resursele minerale, metalifere şi nemetalifere, sunt produsele extrase din concentraţiile anormale ale
unor elemente din scoarţă, aşa numitele zăcăminte. Bogăţia în resurse minerale ale unei ţări reflectă
gradul de îmbelşugare al societăţii respective. Progresul social şi tehnologic al acestor societăţi s-a
bazat în mare măsură pe exploatarea respectivelor acumulări naturale de substanţe minerale utile.

Zăcămintele sunt concentraţii naturale de substanţe minerale utile în scoarţa terestră, a căror calitate
şi cantitate permite extragerea lor rentabilă pentru a fi folosite în economia mondială.
În general zăcămintele sunt de două feluri: metalifere şi nemetalifere.
La rândul lor, zăcămintele metalifere pot fi de mai multe tipuri:
 zăcăminte de fier şi metalele aliajelor feroase;
 zăcămintele metalelor neferoase;
 zăcăminte de metale preţioase;
 zăcăminte de metale radioactive;
 zăcăminte de metale rare;
zăcămintele elementelor minore.

Minereul poate fi un mineral sau o asociaţie de minerale care poate fi folosită ca materie primă în
diferite ramuri economice, în principal în industrie. Minereurile de metale neferoase sunt cele care nu
conţin fier sau aliaje ale acestuia. Din această categorie face parte o gamă variată de minereuri din
care se extrag metalele: cuprul, aluminiul, plumbul, staniul, bismut, arseniu, ş.a. Deşi aceste metale au
fost cunoscute şi folosite, în mare parte, din timpuri străvechi, ele au devenit astăzi de neînlocuit în
dezvoltarea unor ramuri industriale de vârf: electronică, electrotehnică, construcţii de autovehicule,
industria aerospaţială sau tehnica de calcul.

2
1. Zăcăminte de cupru (Cu). Generalităţi.

Prin mişcarea şi eroziunea scoarţei terestre,

zǎcǎmintele aflate la adâncime ajung la
suprafaţǎ unde sub acţiunea agenţilor
atmosferici, apelor şi temperaturii intrǎ
într-un proces de oxidare.
Potrivit geologilor existǎ:
a) un strat primar, aici zǎcǎmântul original
conţine cupru sulfuros într-o concentraţie de
1-4%;
b) o zona de cementaţie, situatǎ între zona
primarǎ şi nivelul hidrostatic, caracterizatǎ
prin lipsa oxigenului şi circulaţia
descendentǎ a sulfaţilor metalici, care furnizeazǎ concentraţiile cele mai mari de cupru în combinaţie
cu arsenul (Cu-As), antimoniul (AsSb)4S13 fierul (CuFe)12, sulful calcozina (Cu2S) si covelina (CuS);
c) zona de oxidaţie, între suprafaţa şi nivelul hidrostatic, unde se formeazǎ noi minerale sub acţiunea
apelor de infiltraţie, care dizolvǎ elementele chimice din minereuri. Este o zonǎ bogatǎ în oxizi,
carbonaţi, silicaţi, cupru nativ şi metale preţioase.

Cuprul reprezintă 0,01% din greutatea scoarţei terestre.

În natură există peste 165 de minerale de cupru. Foarte puţine au importanţă industrială. El se prezintă
sub formă nativă, sub formă de sulfuri, sulfo-săruri, oxizi, carbonaţi, sulfaţi, silicaţi, cloruri.

Cele mai impotante minerale în care se gaseşte cuprul sunt:

• Calcozina Cu2S: conţine 79,8% cupru şi se intâlneşte sub formǎ de mase compacte formate din
cristale prismatice bipiramidale, cenuşii-negre cu densitatea 5,7g/cm3 şi duritatea 2-3 in scara Mosh;
• Calcopirita CuFeS2: conţine 34,75% cupru şi se gǎseşte în cristale tetraedrice, galbene,de densitate
4,2g/cm3 şi duritate 3-4 în scara Mosh;
• Bornitul Cu5FeS4: conţine 63,3% Cu şi se aflǎ sub mase compacte de culoare roşie-arǎmie, fragile,
cu densitatetea de 5g/cm3 si duritatea 3 în scara Mosh;
• Covelina CuS: conţine 66,5% Cu şi se întâlneşte sub formǎ de lame mici şi colorate în indigo-
albastru, cu duritatea 1,5-2 in scara Mosh;
• Cupritul Cu2O: conţine 88,8% Cu şi se aflǎ sub cristale roşii-cenuşii, de denistate 5,85-6,16g/cm 3 şi
duritatea de 3,5-5 în scara Mosh;
Cuprul se mai gǎseşte şi în alte minerale precum: bournonit PbCuSbS3, tetraedrit (Cu,Fe,Zn,Ag)12
(Sb,As)4, malachit Cu2 (OH)2 (CO3)2, azurit Cu3 (OH)2 (CO3)2, melaconitul CuO, crisocolul, blendă,
pirită, mispichel, galenă şi auripigment.
In naturǎ, în general, combinaţiile cuprului se gǎsesc în minereuri alturi de combinaţiile altor metale
formând minereuri poliatomice.

3
 Cuprit Calcopirita Covelina Calcozina

Malachit Bronit Tetraedit Cupru

1.1. Istoric

Cuprul a jucat un rol însemnat în istoria civilizaţiei omeneşti, fiind primul metal fabricat pe scară mai
mare şi utilizat pentru scopuri practice. Cuprul era cunoscut şi el din cea mai veche Antichitate,
imediat după aur şi argint. Dar, în vreme ce primele două aveau la început utilizări în confecţionarea
podoabelor şi ca mijloc de schimb, apariţia cuprului, mult mai dur şi mai ieftin, şi-a putut extinde
utilizările şi la fabricarea armelor şi a diferitelor ustensile (în special pluguri), făcându-se astfel un
salt important în istorie. Judecând după obiectele vechi de cupru descoperite, se poate afirma că acest
metal a apărut în Egipt, cu 5.000 de ani î.e.n. şi apoi, cam cu un mileniu mai târziu,în regiunea dintre
Tigru şi Eufrat, unde se dezvoltase civilizaţia sumeriană. În Egipt, pe vremea faraonului Turmes
cuprul se exploata în Peninsula Sinai şi era cunoscut sub numele de komt.

Tot în Antichitate mai apare denumirea chalcos. Cu două mii de ani înaintea erei noastre, cuprul era
folosit numai la fabricarea bronzului şi, mai târziu, la confecţionarea unor podoabe, iar combinaţii ale
cuprului la colorarea sticlei în albastru (folosită ca piatră scumpă, la inele, broşe etc.).

Este sigur că grecii şi apoi romanii extrăgeau cupru din insula Cipru (începând cu anul 1.500 î.e.n.).
Tot pe insula Cipru se făcea prelucrarea cuprului în bronz.

Denumirea latină ,,aes Cyprium” înseamnă metal din Cipru, numele aes reprezintă atât cuprul, cât şi
bronzul (aliajul cupru-cositor) şi chiar alama (aliajul cupru-zinc). Cuprul aliat cu zincul se numea aes
lutum, de unde derivă şi numele francez laiton. Cuprul curat se numea airan roşu sau airan de Cipru.

Prin anul 900 î.e.n. se foloseau unele săruri de cupru la zugrăvitul locuinţelor scumpe, colorând deci
huma şi mai târziu varul. În Egipt, între anii 430-322 î.e.n. apar monede de bronz cu continut de
aproximativ 80% cupru şi 20% cositor.

Marele filozof al Antichităţii, Aristotel (330 î.e.n.), scria că în India se găseşte un fel de cupru care nu
se poate distinge de aur decât prin greutate (fiind mai uşor).

4
Prima mină de cupru. În 1934, Rabbi Glueck descoperise la 10 km de Marea Moartă, în valea
Timna, primul centru de exploatare şi prelucrare a cuprului, mult amintitele mine de cupru ale regelui
Solomon, iar 4 ani mai târziu găseşte lângă Golful Akaba urmele unei alte vechi mine de cupru.

1.2. Metode de obţinere a cuprului

Producerea cuprului din minereu este destul de complicatǎ şi costisitoare. Minereul este iniţial
mǎcinat şi transformat în pulbere. În continuare prelucrarea sulfurilor se deosebeşte de cea a oxizilor.
Sulfurile, dupǎ mǎcinare, sunt supuse înnobilǎrii prin metoda flotǎrii selective şi ca rezultat roca
sterilǎ este îndepǎrtatǎ, iar concentratul obţinut conţine 13%-33% cupru, restul revenind fierului
(30%), sulfului (30%) şi altor elemente. În unele cazuri concentratul de cupru se obţine în urma
« prǎjirii » minereului la temperaturi înalte, când sulful din minereu este înlocuit cu oxigen.

Concentratele sunt transportate la topitorii, unde sunt topite în cuptoare speciale. Rezultǎ zgurǎ,
formatǎ din oxizi şi matǎ cuproasǎ cu un conţinut de 30-45% Cu, ce reprezintǎ un aliaj de cupru cu
fier, sulf, argint, aur, zinc şi alte elemente.

Zgura se îndepǎrteazǎ în halde, iar mata cuproasă este apoi prelucrată într-un convertizor căptuşit cu
cărămizi de silice sau de magnezită. O parte din sulfura cuproasă trece în oxid cupros, care
reacţionează cu restul de sulfură, se toarnǎ în convertizoae şi prin ea se suflǎ aer ca sǎ ardǎ rǎmǎşiţele
de sulf. Procesul dureazǎ ore întregi. Ca rezultat se obţine cuprul brut, care conţine 1-2 % impuritǎţi,
printre care aurul şi argintul. Oxidul de sulf, apǎrut în timpul procesului de convertizare, este captat şi
se foloseşte la producerea acidului sulfuric.

Cuprul brut este supus rafinǎrii, procedeul constând în urmǎtoarele: la început în topitura de cupru
brut se introduc prǎjini din lemn, ce fac ca topitura sǎ clocoteascǎ şi sǎ se elibereze de oxigen; mai
târziu se adaugǎ mangal (cǎrbune din lemn) şi cuprul se elibereazǎ în întregime de resturile de oxigen.
Pe aceastǎ cale se obţine cuprul rafinat, care conţine zecimi de procent de impuritǎţi (aur, platinǎ,
argint, plumb etc.).

Pentru a obţine cupru metalic pur, folosit în electronicǎ şi electrotehnicǎ, cuprul rafinat este supus
electrolizei. Ca anod serveşte placa din cupru rafinat, iar catod – o placǎ de cupru pur. În calitate de
electrolit serveşte soluţia de acid sulfuric şi sulfat de cupru. Curentul electric continuu transportǎ la
catod numai cuprul. Aurul, platina şi argintul se depun pe fundul bǎii, restul rǎmânând în soluţie.
Schematic procesul descris mai sus aratǎ în felul urmǎtor: minereu — înnobilare — concentrat —
topire — mata — convertizare — cupru brut — rafinare — cupru rafinat — electrolizǎ — cupru pur.
Pe aceastǎ cale se obţine cuprul din sulfuri.

Procesul de obţinere a cuprului din oxizi este altul. Dupǎ mǎcinare, minereul este prelucrat cu o
solutie slabǎ de acid sulfuric. Se obţine o soluţie ce conţine ioni de cupru. Apoi, aceastǎ soluţie este
turnatǎ în bǎile de electrolizǎ unde, cu ajutorul curentului electric, are loc reducerea cuprului metalic,
acumulat la catod.

1.3. Cuprul în naturǎ

5
Metalele grele sunt componentele naturii înconjurǎtoare care apar cu o concentraţie semnificativǎ şi
în condiţii naturale. Încǎrcarea metaliferǎ a aerului, apelor, solurilor şi în consecinţǎ, a plantelor şi
organismului uman a devenit o preocupare urgentă a poluǎrii naturii. Astfel, a crescut semnificativ
efectul de stres al metalelor grele ce nu se dezintegreazǎ şi se acumuleazǎ în organismul viu, şi
importanţa ecologicǎ a acestuia.

Cuprul este un element important pentru toate formele de viaţǎ, însǎ poate fi toxic în concentraţie
ridicatǎ. Conţinutul de cupru mediu al litosferei este de 70 ppm.

În solurile neîncǎrcate, concentraţia medie este de 2-40 ppm. Ca şi nichelul, nu prezintǎ similaritǎţi cu
nici un alt metal. O parte semnificativǎ a cuprului din sol este legatǎ în forma mineralelor, astfel, se
elibereazǎ doar prin procese de dezintegrare foarte lente. Poate apare şi sub forma sǎrurilor uşor
solubile (nitrat de cupru, sulfat de cupru), şi sub forma oxidului cupric şi hidroxidului cupric. Se leagǎ
de materiile organice, respectiv de oxid de fier şi de aluminiu. Admisia cuprului în plante poate fi
mǎritǎ de nivelul scǎzut al pH-ului şi de îngrǎşǎmintele organice. Concentraţia cuprului poate creşte
semnificativ sub efect antropogen (metale neferoase, prelucrarea metalelor, utilizarea substanţelor
pentru protecţia plantelor). La oameni, încǎ nu a fost sesizatǎ contaminarea cu cupru prin admisia lui
în organism prin alimentaţie, însǎ concentraţia ridicatǎ a acestuia poate provoca afecţiuni ale ficatului.

1.4. Cuprul în organismul uman

Cuprul este un oligoelemt esenţial răspîndit în majoritatea ţesuturilor din organism.

Se apreciază că în corpul unui adult se găsesc 100-150 mg cupru. Necesarul zilnic pentru un adult
este de 2,5 mg. Pentru copii necesarul se stabileşte în funcţie de greutatea corporală: 0,05 mg
Cu/kilocorp. În general alimentaţia zilnică acoperă necesarul 2,5-5 mg Cu/zi.
Sursele alimentare bogate în cupru sunt: carnea (ficat, rinichi), crustaceele, moluştele, legumele verzi
(frunze) şi legumule uscate. Dintre fructe, cuprul se află, în special, în nuci, struguri şi migdale.
Cercetările au dovedit că proporţia de cupru aflată în plante este direct dependentă de concentraţia pe
care o are acest element în solul pe care s-au cultivat plantele respective.

Cuprul din alimentele consummate se absoarbe în proporţie de 30% la nivelul stomacului şi

intestinului subţire. Dupa absorbţie, cuprul este depozitat în ficat, rinichi, inimă şi creier. Oasele şi
muşchii au concentraţii mici de cupru, dar din cauză că aceste ţesuturi se găsesc într-o mare proporţie
în organism, circa 50% din cantitatea totală de cupru este distribuită în oase şi muşchi.

În organism cuprul joacă roluri importante. Astfel, el i-a parte la formarea hemoglobinei şi a
eritrocitelor, înlesnind absorbţia fierului.

Deoarece cuprul alimentar se absoarbe şi se depozitează în cantitate mică în organism, nu se cunosc

fenomene de toxicitate fecvente cu acest oligoelement.

6
1.5. Cuprul în lume

Cele mai mari companii din industria cuprului realizează producţii de milioane de tone metrice.
Codelco (Chile), cel mai mare producător de cupru la nivel mondial, a avut în 2011 o producţie de 1,7
milioane tone metrice, adică aproximativ 10% din totalul la nivel mondial. În comparaţie Cupru Min,
companie care deţine 64% din totalul rezervelor de cupru din România, exploatează anual circa 5.000
de tone de cupru.

Cei mai mari producători de cupru din lume sunt: 

1. Codelco (Chile): 1,72 milioane de tone metrice;
2. Freeport-McMoRan Copper & Gold Inc. (SUA): 1,35 milioane de tone metrice;
3. BHP Billiton (Australia): 1,05 milioane de tone metrice;
4. Xstrata Plc (Marea Britanie-Elvetia): 0,88 milioane de tone metrice;
5. Grupo Mexico (Mexic): 0,65 milioane de tone metrice;
6. Anglo American Plc (Marea Britanie): 0,62 milioane de tone metrice;
7. Southern Copper Corp. (SUA): 0,59 milioane de tone metrice;
8. Rio Tinto Group (Marea Britanie): 0,55 milioane de tone metrice;
9. Glencore International Plc. (Elvetia): 0,53 milioane de tone metrice;
10. Antofagasta Plc. (Chile): 0,45 milioane de tone metrice.

Intreprinderile unde au loc etapele primare ale procesului de producere a cuprului sunt amplasate în
ţǎrile ce dispun de rezerve de minereu, ele, în majoritatea cazurilor, fiind state slab dezvoltate sau în
curs de dezvoltare. Întreprinderile de rafinare şi producere a cuprului pur sunt concentrate în ţǎrile
înalt dezvoltate. Aşadar, statele înalt dezvoltate practicǎ etape de producere a cuprului mai puţin
poluante din punct de vedere ecologic. În statele înalt dezvoltate ale Europei de Vest producerea
cuprului este orientatǎ, în mare mǎsurǎ, către folosirea materiei prime secundare, adicǎ a metalului
uzat. Întreprinderile de acest tip sunt mai puţin dǎunǎtoare mediului.

În anul 2005 producerea de cupru brut a fost de 15,1 mil. tone. Cei mai mari producǎtori fiind Chile
(18,5%), China (17,2%), Japonia (10,0%), SUA (8,9%) şi Rusia (6,1%).

Consumul de cupru este în creştere. La nivel global se utilizeazǎ cu 3-4 milioane tone mai mult decât
se produce din minereul extras. Diferenţa este compensată prin retopirea deşeurilor colectate foarte
minuţios. Principalii consumatori sunt statele înalt dezvoltate, cu o industrie care foloseşte cantitǎţi
mari de cupru. Anual se comercializeazǎ circa 35% din producţia mondialǎ de cupru. Principalul
consumator şi cel mai mare importator de cupru din lume sunt SUA, care cumpǎrǎ acest produs din
Canada, Chile, Zambia. Importatori cu o mare pondere sunt, de asemenea, şi ţǎrile Uniunii Europene,
printre care se evidenţiazǎ: Germania, Italia, Franţa, M. Britanie şi Belgia. Belgia importǎ cupru brut
ca, dupǎ ce efectueazǎ procesele de rafinare şi electrolizǎ, sǎ exporte cupru metalic în ţǎrile vecine.
Importatori substanţiali sunt, de asemenea, Japonia, Coreea de Sud şi insula Taiwan. Principalii
exportatori de cupru brut şi minereu sunt: Chile, Australia, Peru, Mexic, Indonezia, etc.

Dinamica producţiei de cupru (mil. tone)

7
 Tipul producţiei 1950 1960 1970 1980 1990 2003 2010
Cupru 2,9 4,2 7,6 9,3 10,7 16 15,7

Principalii producători de cupru nerafinat (mil. tone anul 2010) sunt:

Ţara Producţia Ţara Producţia

Chile 5,3 Australia 0,9
S.U.A. 1,3 Rusia 0,75
Peru 1,2 Canada 0,59
China 1,0 Zambia 0,56
Indonezia 0,95 Kazahstan 0,46

România se afla în 2006 pe locul 34 din 49 de ţări, la producţia de cupru conform Geological Survey
britanic accesat în iunie 2008.

Minereurile de cupru exploatate sunt cele care conţin 0,25% - 0,5% cupru. Rezervele mondiale în
1997 se apreciau la 340 mil. tone, ceea ce ar putea îndestula cerinţele omenirii pe 50-100 ani.

Cele mai mari rezerve de minereu de cupru se aflǎ pe continentele americane, unde este amplasat aşa
zisul „brâu de aramǎ" ce corespunde munţilor Anzi şi Cordilieri. În afara Americii zǎcǎminte mai
importante au Africa şi Asia, restul pǎrţilor lumii dispunând de resurse mai modeste.

În cadrul statelor pe primele poziţii, dupǎ cantitatea de minereu de cupru de care dispun, se claseazǎ
Chile (25% din mondial), SUA (13%), Rusia (5,8%), Polonia (5,8%), Indonezia (5,5%), Peru (5,5%),
China (5,3%), Mexic (4,4%), Kazahstan (4,1%), şi Zambia (3,5%).

Chile dispune de 15 zǎcǎminte amplasate în deşertul Atacama. Din ele cel mai mare din lume este cel
de la Chuquicamata, unde cariera de extragere are peste 4,3 km lungime şi 3 km lǎţime. Destul de
mari sunt, de asemenea, zǎcǎmintele de la Rio Blanco, Sagasco, Tiltil etc.

În SUA exploatǎrile sunt amplasate în statele Utah (Bingham, Cooper Mine), Arizona (Morenci),
Nevada (Ely, Cooper Canyon), Montana (Butte), precum şi în zona Marilor Lacuri, preponderent în
statul Michigan (Hill Creek).Pe continentele americane zǎcǎminte importante se mai aflǎ, de
asemenea, în Peru, Mexic şi Canada.

În Peru se evidenţiazǎ extragerile din sudul ţǎrii (Yauri, provincia Cuzco) şi din partea ei de nord
(Marochoca si Michipuillay).

Pe teritoriul Mexicului minereul se exploateazǎ în statul Sonora din nord-vestul ţǎrii. Cât priveşte
Canada, exploatǎri se fac în Columbia Britanicǎ (Betlehem, Bronda), Manitoba (Tedesco), Ontario
(Willroy), Quebec (Poirier) şi Saskatchewan (Waden Bay).

Rusia dispune de zǎcǎminte de minereu de cupru în Munţii Ural, pe peninsula Cola, la nordul şi sudul
Siberiei de Est. În Munţii Ural cele mai importante zǎcǎminte sunt amplasate pe teritoriile regiunilor

8
Ekaterinburg (Degtearsk, Krasnouralsk, Nijnii Taghil), Celeabinsk (Alexandrinsk), Orenburg (Gai) şi
în Başcortostan (Ucalî, Buribai). Pe peninsula Cola functioneazǎ 4 exploatǎri situate în apropierea
orǎşelului Nichel. La nordul Siberiei de Est sunt vestite extragerile de minereu de cupru şi nichel de
lângâ oraşul Norilsk, iar în partea ei de sud - zǎcǎmântul de la Udokan, regiunea Cita.

Polonia, fiind cea mai bogatǎ ţarǎ din Europa în minereu de cupru, are rezerve notabile pe teritoriul
Sileziei Inferioare în apropiere de Legnica, la Lubin.

Pe teritoriul Chinei minereul de cupru se exploateazǎ în partea de sud a ţǎrii (provinciile Yunnan şi
Jiangxi), iar în Kazahstan - în împrejurimile oraşelor Djeskazgan şi Kounrad.

Zambia este cel mai mare producǎtor de minereu de cupru din Africa. În renumita „centurǎ a
cuprului", extragerile se fac atât în suprafaţă (Kalengwa), cât şi în subteran (Baluba, Mendola, etc.).

Australia dispune de rezerve de minereu de cupru în statele Queensland şi Tasmania.

Cantitatea de minereu de cupru extras de diferite state corespunde, în linii mari, rezervelor de care ele
dispun, pe locurile de frunte amplasându-se ţǎrile ce posedǎ surse importante din acest minereu.
Excepţie fac, pe de o parte, Kazahstanul şi Zambia, care extrag mai puţin decât le permit
posibilitǎţile, iar pe de altǎ parte, Canada şi Australia, care, din contrǎ, dupǎ dobândirea minereului de
cupru se plaseazǎ pe locuri mult mai de frunte faţǎ de rezervele ce le au.

1.5.1. Mina Chuquicamata

Mina Chuquicamata sau Chuqui, denumire pusǎ de localnici, este o minǎ din Chile care, din punct de
vedere al volumului de material excavat, este cea mai mare minǎ de cupru din lume.

Mina este administratǎ de compania de stat Codelco, o companie cilianǎ care deţine amplasamentul
minier încǎ din anul 1960.

Având 850 de metri adâncime, Chuqui este a doua cea mai adâncǎ minǎ din lume (prima fiind mina
de aur din Africa de Sud numitǎ Mponeng cu o adâncime de 3,8 kilometri). De aici s-au extras 29 de
milioane de tone de cupru in 2007 si chiar daca aceasta este exploatata intens de 90 de ani, rămâne
una din cele mai mari resurse de cupru din lume. Mina Chuquicamata a fost deschisă prima dată în
1882, iar în prezent are o lungime de 4.3 km şi o lăţime de 3 km. Deţine aprox. 12% din rezervele
mondiale de cupru.

9
 Mina Chuquicamata

1.5.2. Cuprul, tot mai valoros la nivel internaţional

Preţul cuprului pe piaţa internaţionalǎ, conform cotaţiei spot, a crescut semnificativ în ultimii 30 de
ani, interval în care a pornit de la 1000 dolari/tonă în 1980, a ajuns la 3000 dolari/tonă în 1988-1998,
a revenit sub pragul de 2000 dolari/tonă în 1999-2004 şi a reînceput sǎ creascǎ din 2005, ajungând la
9000 dolari/tonă în 2008. La sfârşitul anului trecut, cotaţia la cupru era de 7600 dolari/tonă, iar în
prezent se situeazǎ la 8500 dolari/tonă. Ascensiunea puternicǎ a preţului cuprului remarcatǎ în ultimii
ani este rezultatul creşterii abrupte a cererii din partea economiilor emergente, precum China, India
sau Brazilia, care construiesc într-un ritm fǎrǎ precedent, dar şi al tranzacţiilor speculative de pe
pieţele internaţionale, din moment ce metalul poate fi cumpǎrat şi vandut liber, exclusiv pentru profit.

1.6. Întrebuinţări

Cuprul este, după fier, metalul cel mai mult utilizat. Aproximativ jumătate din producţia mondială de
cupru serveşte în scopuri electrotehnice (în special sub formă de conductori). Aproape tot restul
cuprului se foloseşte sub formă de aliaje cu diferite destinaţii. Dintre acestea, aliajele cuprului cu
zincul, alamele, sunt cele mai folosite. De obicei alamele conţin cel puţin 50% cupru.

Aliajele cuprului cu staniul, bronzurile, conţin 1-20% Sn şi se utilizează pentru confecţionarea de

bucşe, lagăre, şuruburi, arcuri, monezi sau aparatură chimică.

Mici adaosuri de fosfor (0,3-1%) măresc rezistenţa bronzului la uzură (bronzuri de fosfor). Se
folosesc şi aliaje ale cuprului cu aluminiul, beriliul sau manganul cunoscute sub numele de bronzuri
de Al, Be, respectiv Mn.

Aliajul cu 68% Ni şi 29% Cu (restul Mn şi Fe) aşa zisul „metal monel”, este deosebit de rezistent faţă
de coroziune prin agenţi chimici şi se utilizează pentru construirea de aparate chimice.
10
Un aliaj de 10-20% Ni, 40-70% Cu şi 5-40% Zn (argentan, alpaca) serveşte pentru fabricarea de
obiecte casnice (tacâmuri de masă etc.).

Cuprul, care are o puritate de peste 99%, este folosit la fabricarea conductelor de gaz şi apǎ, a
materialelor pentru acoperişuri, a ustensilelor şi a unor obiecte ornamentale. Deoarece cuprul este un
bun conducător de caldură, se utilizeaza la boilere şi alte dispozitive ce implică transferul de caldură.

Sulfatul de cupru, este folosit în viticulturǎ în combinaţie cu laptele de var, pentru combaterea
perenosporei; în agricultură este folosit pentru apărarea grâului contra mălurii, în electrotehnică în băi
galvanice de cuprare şi la pile electrice, în industria alimentară la colorarea legumelor conservate.

Azuritul este utilizat ca pigment albastru în pictură; prezintă dezavantajul că în aer umed se
transformă în malachit verde. Este folosit de asemenea şi ca material de adaos în pirotehnie.

Cuprul în contact cu acidul acetic, în prezenţa aerului, formează un amestec de acetaţi bazici de
cupru, de culoare între verde şi albastru care se foloseşte la prepararea unor pigmenţi şi ca insecticid.

Sarea dublă de acetat de cupru şi arsenit de cupru, acetoarsenitul de cupru Cu(CH3COO)2

x3Cu(AsO2)2, o pulbere amorfă verde este un puternic insecticid, cunoscut şi sub numele de “Verde
de Paris” sau “Verde de Schweinfurth”.

Oxidul cupros se întrebuinţează în industria sticlei şi a emailurilor, cărora le imprimă culoarea roşie şi
ca pigment pentru vopsele.

Oxidul cupric este întrebuinţat la fabricarea sticlei şi a emailurilor cărora le imprimă o culoare
verzuie-albastră, în chimia organică este folosit ca oxidant şi catalizator.

1.7. Reciclarea cuprului

Materia primǎ necesarǎ industriei este furnizatǎ în mare parte din exploatarea unor resurse epuizabile.
Reciclarea este soluţia de viitor care asigurǎ obţinerea în timp scurt, pe cale ieftinǎ, a resurselor şi în
acelaşi timp protejazǎ mediul prin eliminarea deşeurilor şi prin conservarea resurselor sale naturale.

Cuprul este unul din puţinele materiale care pot fi reciclate la nesfârşit fără pierderea proprietăţilor. În
2009, aproape 34% din cererea globală de cupru a fost asigurată din reciclare şi se estimează că cea
mai mare parte a cuprului exploatat vreodată este încă în circulaţie. Aproape jumătate din cuprul
reciclat provine din deşeurile rămase în construcţii şi din elemente de uz comun, cablurile electrice,
instalaţiile sanitare, vehicule scoase din circulaţie şi echipamente electronice şi electrice. Restul
provine din deşeurile de producţie.

2. Extracţia şi prelucrarea minereurilor de cupru în România - Studiu de caz:

cariera Roşia Poieni

Mineritul a reprezentat multe secole la rând o ramură importantă a economiei româneşti.

11
Activitatea de extragere şi prelucrare a minereurilor metalifere a cunoscut în timp perioade de
dezvoltare sau de regres.
Între zacamintele metalifere din România, exploatate şi valorificate, un loc aparte l-au deţinut
zăcămintele cuprifere.

Cuprul se extrage în mod deosebit din câteva regiuni geografice ale României: Carpaţţi Orientali, în
partea de nord, sectorul Borşa: Gura Băii, Toroiaga (în Munţii Maramureşului); sectorul Câmpulung
Moldovenesc – Broşteni: Fundu Moldovei. Regiunea Carpaţilor Orientali este cea mai importantă
pentru producţia de minereu de cupru; acesta se mai extrage însă şi din regiunea muntoasă a
Banatului (Moldova Nouă, Sasca Montană, Ciclova, Oraviţa), din Munţii Poiana Ruscă, Munţii
Metaliferi, din Munţii Apuseni (Roşia Poieni, Bucium) şi din Dobrogea (Altân-Tepe, jud. Tulcea).

Resursele de minereu de cupru ale ţǎrii sunt concentrate în special în zăcământul de la Roşia Poieni.

2.1. Mina de cupru Roşia Poieni

2.1.1. Localizare

Zăcământul de la Roşia Poieni este de tip

“porphyry-copper” şi este situat în Munţii
Apuseni de Sud, judeţul Alba, în partea nordică a
districtului metalogenetic Bucium - Roşia
Montană, din aşa numitul „Patrulater aurifer”,
încadrat provinciei asociate magmatismului
neogen din nordul Munţilor Metaliferi.
Mineralizaţia este constituită în principal din
calcopirită, cel mai important mineral de cupru al
zăcământului, urmat de pirită, magnetit şi bornit.
Geografic, zăcământul de minereuri cuprifere sarace de la Roşia Poieni, este situat la 23 o10’
longitudine estica și 46o20’ latitudine nordicǎ, în zona Munţilor Apuseni, în extremitatea sudică a
Munţilor Metaliferi, la cca. 7 km sud de râul Arieş.

Administrativ, acesta se gǎsește pe teritoriul comunei Lupşa, judetul Alba.

Zona înconjurătoare zăcământului este muntoasă, cu cote cuprinse între 600 şi 1250 m şi este
brǎzdată de văi adânci, specific regiunilor vulcanice, care sunt în general orientate dinspre zăcământ
spre nord în valea Arieşului şi dinspre zăcământ spre sud, oprindu-se în valea Arieşului.

2.1.2. Prezentare

Exploatarea minieră Roşia Poieni este cea mai mare unitate de exploatare a substanțelor minerale
utile din țară şi una dintre cele mai mari din Europa (locul doi). Deţine peste 1 miliard tone de
minereu cu 0,36% Cu şi 1,8% S, reprezentând 64,5% din rezerva de cupru a ţării. De extracţia şi

12
prelucrarea acestui minereu se ocupǎ SC Cupru Min S.A. Abrud în douǎ mari subunitǎți: Cariera
Roşia Poieni şi Uzina de preparare dealul Piciorului.

Zăcământul de cupru de la Roşia Poieni a fost descoperit prin programe de cercetare geologice,
geochimice și geofizice, care au avut loc intre anii 1960 şi 1970 şi este considerat cel mai mare
zăcământ porphyry copper din cadrul Muntilor Apuseni. A fost conturat pe o adâncime de peste 1200
m, între cotele 1046 m şi -154 m fiind dezvoltat vertical, sub forma unui corp masiv cu secţiuni
aproximativ eliptice, cu dimensiuni crescând de la 660/750 m la cota +956 m, la 840/820 m la cota
+551 m.

Mina de cupru Roşia Poieni

Exploatarea zăcământului de la Roşia Poieni a început în anul 1978, iar producţia de cupru în 1983.
Capacitatea proiectată este de 9 milioane tone minereu extras şi prelucrat/an cu extindere la 15
milioane tone/an.

Fluxul tehnologic la Cariera Roşia Poieni este urmatorul:

 forare găuri de sondă;
 încǎrcare masă minieră derocată;
 transport masă minieră cu autobasculante de 55, 91, 110 t;
 împingere masă steril la haldă;

13
  depunerea masei sterile în haldele: halda Obârşia Muntari, Valea Cuibarului şi halda Valea
Geamǎna.

2.2. Uzina de Preparare Dealul Piciorului

Platforma uzinei de preparare şi infrastructura socială aferentă acesteia ocupă o suprafaţă de 7,2 ha şi
a fost în totalitate realizată prin nivelarea interfluviului Dealul Piciorului. Reţeaua hidrografică locală
ce colectează apele din perimetrul carierei este reprezentată de Valea Steregoi, Valea Şesei, Valea
Muşcanilor şi Valea Fântânilor. Aceste văi au fost afectate la partea superioară de lucrările din
carieră, astfel că au un profil dezorganizat şi sunt poluate. Apa industrială necesară procesului
tehnologic de preparare a minereului cuprifer este asigurată de râul Arieş prin captarea Gârda,
realizată în aval de confluenţa Abrudului cu Arieşul.

Fluxul tehnologic al Uzinei de Preparare Dealul Piciorului este:

 sfǎrâmare primară cu concasor giratoric tip KKD;
 transport minereu cu bandă transportoare;
 mǎcinare umedă în doua trepte cu mori semiautogene şi cu bile;
 flotaţie diferenţială;
 îngroșare, concentrare;
 îngroșare steril în îngroşătoare cu acţionare periferică;
 recuperare apă de la îngroşătoarele de steril;
 transport steril la iazurile de decantare.

Iazurile de decantare:
 iazul Valea Şesei – iaz principal
 iazul Valea Ştefancei 1 – iaz de avarie
 iazul Valea Ştefancei II – iaz de avarie
Sterilul rezultat este transportat la haldele de steril situate în afara perimetrului de exploatare, în
amontele lacului de decantare Valea Şesei, totalizând aproximativ 120 de milioane de tone.

Uzina Dealul Piciorului

14
2.3. Haldele de steril

Haldele de steril amplasate în apropierea carierei, au înălţimi mari şi o stabilitate redusă.

Halda Valea Cuibarului este una dintre cele mai mari depozite de acest tip din ţară. Are o suprafaţă
de 61 ha şi un volum depus de 40 000 m 3, suprafaţa proiectată fiind de 145 ha. Înălţimea haldei
variază, fiind cuprinsă între 100 şi 150 m, iar înclinarea este de 40-500.

Halda Geamăna este amplasatǎ pe versantul estic al masivului

Dealul Jgheabului, ocupă o suprafaţă de 21 ha, suprafaţa totală a
amplasamentului fiind de 67 ha. Halda are o singură platformă de
depozitare situată la cota de 1020 m, o înălţime de 150 m şi un
unghi de taluz de 38-400. Cantitatea de steril depozitată este de
circa 4.458 mii m3.

Halda Obârşia Muntari este situată în Valea Steregoi, ocupă 27 ha şi are o suprafaţă proiectată de
46 ha. Platforma de depozitare este la cota de 1170 m, are o înălţime de 120 m şi un unghi de taluz de
37-420. Toate cele trei halde sunt afectate de o serie de procese geomorfologice actuale, cele mai
comune fiind procesele de şiroire şi de ravenare.

Vegetaţie pe haldele de steril

Uriaşa cantitate de steril degajată din crater, vărsată peste
marginea carierei în trei halde, modificǎ geografia locului. Deși
lipsiţi de condiţiile necesare vieţii, pe munţii de steril a apărut o
vegetaţie care suge puţina vlagă a sterilului: mesteceni, iarbă şi
ciulini fac umbră dealurilor artificial create. În funcţie de plantele
care prind rădăcini între timp, se va şti cu ce trebuie acoperite
haldele atunci când exploatarea va fi inchisă.

2.3. Iazurile de decantare

Iazurile de decantare constituie o altă sursă principală de poluare a mediului. Pentru exploatările
miniere din perimetrul Roşia Poieni s-au construit 3 iazuri de decantare: Valea Ştefancei I, Valea
Ştefancei II şi Valea Şesei.
Iazul de decantare Valea Ştefancei I este amplasat pe teritoriul satului Ştefanca. Acesta a fost pus în
funcţiune în 1983 şi conţine aproximativ 1,1 milioane de tone de steril. Barajul este constuit din
anrocament şi este situat la aproximativ 3 km de confluenţa cu râul Arieş. În prezent, acesta este în
conservare. Iazul a funcţionat experimental până în anul 1986 şi are o suprafaţă de 26 ha.

Iazul de decantare Valea Ştefancei II este situat în aval de Valea Ştefancei I, cu o capacitate mai
mică de depozitare (12000 tone) şi o suprafaţă ocupată de 11,5 ha. Funcţionează ca iaz de rezervă în
caz de avarie la iazul principal, Valea Şesei. A fost pus în funcţiune în 1993.

15
Iazul de decantare Valea Şesei. Sterilul rezultat din procesul de preparare este stocat în lacul de
decantare Valea Şesei care este principalul iaz în funcţiune, amplasat pe teritoriul satului Geamăna, la
1,2 km amonte de confluenţa Şesei cu Arieşul. Barajul este construit din anrocament, având o
înălţime de 118 m. Iazul nu are sistem de drenaj, astfel că se depăşesc frecvent indicatorii de calitate
ai apelor evacuate. Suprafaţa actuală a iazului este de 68 ha, iar cea proiectată este de 97 ha.
Cantitatea de steril depozitat până acum este de aproximativ 36,9 milioane tone de steril.

În apropierea iazurilor au apărut fenomene de înmlăştinire ca urmare a ridicării nivelului freatic local,
iar versanţii sunt afectaţi de alunecări.

Cariera de la Roşia Poieni (haldele Cuibarului şi Obârşia Muntari) este afectată și de un proces
natural denumit leşiere bacterină care produce oxidarea biochimică şi chimică a minereurilor de sulf
şi, prin urmare, acidifierea pronunţată a apelor şi mineralizarea puternică a acestora cu ioni de cupru,
fier, zinc, mangan etc. Aceasta afectează calitatea apei cu impact mare asupra întregului ecosistem al
râului Arieş. Astfel s-a constatat că, în acest biotop cu condiţii speciale generate de aciditate ridicată
şi prin prezenţa ionilor metalici în concentraţii mari, o microbiotă bogată şi interesantă s-a adaptat la
aceste condiţii. În acelaşi timp, s-a constatat că rezistenţa microbiotei acidophile la metale grele ar
putea reprezenta o potenţială sursă de microorganisme, care stă la baza unor cereri de biotehnologii
de bio-solubilizare, bio-absorbţie, şi bio-precipitare a metalelor grele din efluenţii minieri.

2.4. Compania SC Cupru Min S.A. Abrud

2.4.1. Privatizarea SC Cupru Min S.A. Abrud

Compania "Cupru Min" se bazează pe exploatarea minereului din Carpatii de Vest (Roşia Poieni).
Înființatǎ la data de 1.04.2002, SC Cupru Min S.A. Abrud are ca activitate principală extracţia,
prepararea şi livrarea în forme specifice a resurselor/rezervelor de minereu cuprifer din perimetrul
minier Roşia Poieni.

Datorită crizei economice severe, declanşată în 2008, în care se află România, mai multe companii
vor trebui sa fie privatizate. "Cupru Min" este una dintre aceste companii, o unitate reprezentativă în
extracţia şi exploatarea minereurilor neferoase, care funcţionează într-o zonă relativ bogată în astfel
de resurse naturale din Muntii Carpati. Strategia de privatizare a companiei a fost aprobată prin
Hotărâre de Guvern ca parte a acordului stand-by dintre România şi Fondul Monetar Internaţional.
Valoarea aproximativă a rezervei de cupru de la Roşia Poieni se ridică la 13-14 miliarde €. Potrivit
statisticilor, există aproximativ 1 miliard de tone de minereu de cupru, cu un grad maxim de 75% din
reciclare. Astfel, 750 milioane tone de minereu pot fi recuperate. Metalul care poate fi obţinut din
acest minereu s-ar putea ridica la 2,4 milioane tone.

Compania are o capacitate de extracţie anuală de 1,5 milioane de tone de minereu. Conducerea
companiei consideră că exploatarea durabilă a minei necesită creşterea capacităţii de producţie pentru
a ajunge la 3,5 milioane de tone de minereu extras şi prelucrat/an, 3,5 milioane de tone de steril/an şi
un milion de tone de minereu de leşiere în vrac (pentru dizolvarea aurului din minereu).

16
În ceea ce priveşte veniturile, compania a avut un profit net de 18,8 milioane de lei (4,5 milioane €) în
2010, cu o cifră de afaceri de 113,9 milioane de lei (27,0 milioane €), după mai mulţi ani de neprofit
în care mina a fost închisă din cauza preţurilor mici de cupru pe piaţă.

2.4.2. Avantajele privatizarii "SC CUPRU MIN"

Privatizarea acestei companii cu sprijinul statului român este îndreptată în continuare cǎtre activitatea
de exploatare a zăcământului de cupru din Roşia Poieni sit minier, atragerea de fonduri pentru
investiţii tehnologice şi de mediu, păstrarea şi crearea de noi locuri de muncă, precum şi de a încuraja
dezvoltarea pe orizontală a altor activităţi industriale. După privatizare, "Cupru Min "ar putea extrage
aproximativ 18 000 de tone de cupru/an. Investiţiile tehnologice necesare au fost estimate la 67,3
milioane €, din care 61,0 milioane € ar trebui să fie investite până în 2015, în timp ce Investitia de
mediu sa ridicat la 32,2 milioane €, din care 17,0 € milioane de euro s-ar fi aşteptat numai în 2012.
Cu toate acestea,este de remarcat că un rezultat de 18 000 de tone pe an, ar putea genera o cifră de
afaceri de aproximativ 150 dolari SUA, milioane de euro (112 milioane €). Dacă luăm în considerare
preţul de achiziţie - 200,8 milioane € (firma canadiană Roman Copper Corp a câştigat liciataţia la
preţul de 200,77 milioane € (de 3,5 ori preţul de pornire de 57,3 milioane €), tranzacţia s-a ridicat la
aproximativ de 20 de ori mai mare net anual profit de Cupru Min. Având în vedere că restructurarea
şi modernizarea centralelor miniere a devenit costisitoare, guvernul român a recunoscut că
privatizarea acestor companii este o soluţie rezonabilă. Extracţia eficientă de cupru nu poate fi
efectuată fără utilizarea de echipamente moderne. Acest lucru va presupune un efort semnificativ
financiar. Dacă nu se investeşte mai mult, închiderea minei ar presupune costuri de reabilitare, care se
vor ridica la 92 milioane €, numai de stat, în afară de costurile legate de descărcarea de gestiune a 431
de mineri angajaţi în prezent acolo.

3. Exploatarea minieră şi impactul asupra mediului

Impactul asupra mediului prin exploatarea resurselor minerale depinde de un complex de factori, printre care
metodele de extracţie, condiţiile hidrologice locale, climatul, tipologia rocilor, dimensiunea operaţiilor,
relieful etc. În plus, impactul variază cu stadiul de dezvoltare al resurselor. În general, activitatea
minieră şi de preparare a minereului afectează terenul limitrof, atât solul cât şi subsolul, aerul, apa şi
resursele biologice. Dată fiind creşterea consumului şi a solicitării de resurse minerale, se impun soluţii
de reducere a efectelor negative in-situ şi în extindere provocate de poluarea sedimentelor, a apei şi a
aerului prin acţiuni inginereşti / practici de conservare adecvate.

Exploatarea şi valorificarea zăcămintelor de minereu metalifer din România a ocupat o suprafaţă de

câteva mii de ha, aproximativ jumătate serveşte la realizarea proceselor de producţie, iar cealaltă
jumatate este afectată de depozitarea produselor reziduale, halde de steril şi iazuri de decantare. Ca
urmare a prelucrării minereurilor metalifere în uzinele de preparare s-au construit 64 de iazuri de
decantare care ocupă o suprafaţă de cca 1350 ha, înmagazinând aproape 360 mil m3 material steril.

17
În cazul epuizării zăcămintelor sau falimentului societăţii care le exploata sau procesa, adesea
obiectivul este abandonat lăsând în urmă halde fără vegetaţie, mine părăsite, lacuri toxice şi instalaţii
dezafectate.

Populaţia şi guvernele au dat întotdeauna importanţă şi atenţie pagubelor şi influenţelor negative

produse de activităţile miniere asupra factorilor de mediu – apă, sol şi aer – şi, ca urmare, au rezultat
reglementări legale, care şi-au propus să protejeze factorii de mediu şi, implicit, resursele minerale.
Au fost impuse condiţii foarte greu de realizat în domeniul mediului pentru antreprenorii care şi-au
propus să exploateze şi să valorifice zăcămintele de substanţe minerale utile prin exploatarea
subterană sau la zi a acestora. De-a lungul timpului s-a creat o competiţie strânsă între interesele de
ordin administrativ, economic, social şi strategic legate de valorificarea zăcămintelor de substanţe
minerale utile şi interesul public şi chiar privat, care se referă la utilizarea optimală a resurselor
ambientale (peisaj, teritoriu, sistemul apelor de suprafaţă şi din subteran, atmosferă etc.), atacate şi
deranjate, fără îndoială, de către activitatea minieră.

Aşadar se impune, atât proiectanţilor minelor şi carierelor cât şi celor care vor conduce activităţile
productive în teren şi autorităţilor publice centrale şi locale responsabile cu apărarea bunurilor
naturale, anticiparea efectelor negative şi adaptarea măsurilor de prevenire, protecţie şi refacere.

3.1. Impactul activităţii miniere asupra apelor

Asupra apelor de suprafaţă şi subterane, activităţile de exploatare a minereurilor la zi şi în subteran

au un impact local, dar şi zonal, de lungă durată şi se referă la următoarele aspecte:
– dezechilibre fizico-chimice în apele pâraielor şi în cele freatice, produse de excavări, haldări şi
deversări ale apelor de mină şi ale celor care spală cariera;
– afectarea florei şi faunei acvatice, până la dispariţia în totalitate şi apariţia unor noi ecosisteme;
– contaminarea surselor de apă potabilă, în urma infiltrării apelor uzate prin stratul de sol până la
pânza freatică de suprafaţă, conducând în timp la distrugerea rezervelor de apă potabilă din zona;
– degradarea florei şi faunei acvatice a acestor pâraie conduce şi la favorizarea degradării unor
microorganism parazite (viruşi, bacterii, germeni patogeni etc.).

3.2. Impactul activităţii miniere asupra solului

Orice exploatare minieră şi în mod deosebit o exploatare la zi, în carieră, afectează suprafeţe
importante de teren, lucrările miniere fiind factorul cauzal al apariţiei surselor de poluare:
- decopertarea, operaţie obligatorie pentru atingerea nivelului util se realizează prin excavarea şi
depozitarea unor volume importante de material modificând radical suprafaţa iniţială;

18
- excavarea rocii utile duce la apariţia unor mari goluri în zonă, în special la exploatarea la zi,
favorizând apariţia unor surpări;
- haldarea materialului steril conduce la scoaterea din circuitul agricol sau silvic a unor mari suprafeţe
de teren şi la iniţierea unor procese de pedogeneză cu apariţia Entiantrosolurilor;
- operaţia de puşcare şi propagarea undei de şoc afectează stabilitatea terenurilor şi poate reactiva
unele alunecări inactive;
- haldele de steril şi în special zona iazului reprezintă o importantă sursă de poluare pentru terenurile
limitrofe, efectul resimţindu-se până la 10 – 15 km distanţă.

3.3. Impactul activitǎţii miniere asupra aerului atmosferic

Printre sursele de poluare cu praf industrial şi gaze a aerului din zonele miniere se menţionează:
emisiile de gaze în atmosferă, la staţiile de ventilatoare ale minelor; poluanţii emişi în atmosferă de
centralele termice şi uzinele de preparare; răspândirea în atmosferă a prafului şi fumului rezultate de
la împuşcările masive efectuate în cariere; praful produs la formarea haldelor şi a fumului rezultat din
arderea acestora şi, nu în ultimul rând, praful produs de transporturile tehnologice. Anual se emit în
atmosferă peste 120 000 t de suspensii sedimentabile, care afectează în mod permanent şi deosebit
calitatea factorilor de mediu. Poluanţii gazoşi mai frecvent întâlniţi în atmosferă sunt CO, SO 2, H2S,
oxizii de azot etc. Aceşti poluanţi pot persista în atmosferă zile şi chiar ani. În carierele de minereuri,
concentraţia de praf silicogen este de multe ori depăşită faţă de 6 mg/m 3 (limita admisă prin norme).
În instalaţiile de preparare sunt consemnate, în foarte multe cazuri, depăşiri mari ale conţinutului de
pulberi de SiO2 în atmosferă. În zona carierei, pe lângă afectarea personalului, este influenţată şi
vegetaţia prin depunerea de pulberi pe frunze, fenomen ce duce la diminuarea fotosintezei şi la
diminuarea dezvoltării biomasei vegetale. În cazul uzinelor de preparare, pulberile se răspândesc pe o
zonă extinsă în jurul acestora, afectând în acest fel zonele locuite şi deci sănătatea locuitorilor.

O categorie aparte, care influenţează în mod nefavorabil mediul înconjurător, o formează zgomotele,
vibraţiile şi radiaţiile. Răspândite în mediul înconjurător, acestea au o puternică acţiune nefavorabilă
şi constituie nocivităţi.

3.4. Impactul activităţii miniere asupra aşezărilor omeneşti

Bomba ecologică creată de compania CupruMin a şters de pe faţa pamântului satul Geamăna din
Valea Şesei. Rând pe rând, 480 de familii au fost nevoite să işi abandoneze pământurile, biserica şi
morţii, în urmă cu aproape 30 de ani, pentru a face loc iazului de decantare în care erau deversate
reziduurile toxice de la cariera Roşia Poieni. Până şi biserica Trei Ierarhi, aflată la o înălţime de peste
100 de metri de vatra satului, a fost inghiţită de apele roşiatice cu miros inţepător scurse din carieră.
Astăzi, se mai poate vedea doar turnul bisericii, care se înalţă din lacul de steril. În faţa acestui
prăpăd, ultimii supravietuitori cred că asupra localităţii s-a abătut blestemul unui preot care slujea în
localitate. În ciuda condiţiilor vitrege, pe dealurile din jurul lacului işi mai duc traiul doar 19
persoane, toate trecute de 50 de ani.

19
 Satul Geamăna înainte şi dupǎ exploatarea cuprului

3.5. Mǎsuri pentru eliminarea poluării şi pentru reabilitarea ecologicǎ

Pentru eliminarea poluării şi pentru reabilitarea ecologicǎ a zonelor afectate de activităţile miniere de
la Roşia Poieni, sunt necesare urmatoarele măsuri:

1. Măsuri pentru eliminarea riscului de poluare a apei din cauza leşierii bacteriane a haldelelor de
steril de către SC Cupru Min Abrud:
- construirea unei staţii de neutralizare a apei rezultate din cele două pâraie (Valea Steregoi şi Valea
Cuibarului);
- evaluarea cuprului din leşierea bacteriană.

2. Măsurile propuse pentru reconstrucţie ecologică a zonelor afectate de activităţile miniere.

O mare problemă este distrugerea stratului de sol fertil pe o suprafaţă de cca. 23,6 ha
km2, din care 21 km2 de procesul de exploatare carieră, iar suprafaţa rămasă de haldele de steril şi
iazurile de decantare.
Pentru a integra această carieră în circuitul natural, trebuie să se realizeze următoarele:
- dislocarea de roci masive cu explozivi, în scopul de a omogeniza la suprafaţă;
- realizarea unui strat de sol de vegetaţie, de 10 cm grosime, strat care va fi semănat cu seminţe din
flora spontană a zonei;

20
- plantarea de mesteceni şi pini pe suprafaţa carierei. S-a observat că aceste specii au un potenţial
mare de reconstrucţie naturalǎ.

3. Măsuri propuse pentru haldele de steril:

- reducerea pantei, de la 30-400 la o valoare sub 300, pentru o ecologizare optimă;
-nivelarea pentru a evita formarea de şanţuri adânci şi crearea unui sistem de colectare
a apelor de pe platformele haldelor de steril care sunt duse în aval;
- realizarea unui strat de pământ vegetal, cu grosimea minimă de 10 cm, pe întrega suprafaţǎ a
haldelor de steril;
- plantarea de mesteceni pe întreaga suprafaţă de halde, în scopul de a stabiliza zona;
- instalarea de saltea organică, biodegradabilă, pre-semănată, pentru controlul eroziunii şi pentru
dezvoltarea în bune condiţii de vegetaţie.

4. Măsuri propuse pentru iazurile de decantare:

- construcţia de canale, la contactul dintre versant şi lacul de decantare, cu o pantǎ de 1%, pentru
scurgerea apei;
- aplicaţii ale unui strat de sol gros de 20 cm, care va fi semănat cu seminţe de floră spontană a zonei;
- între suprafeţele de lacuri şi stratul de sol se va aplica un strat de separare geotextil în scopul de a se
evita amestecarea stratului solului cu sterilul;
- pe întreaga suprafaţă, peste stratul vegetal, se va aplica o saltea biodegradabilă, cu îngrăşământ
natural, cu grosimea de 10-15 mm, realizate din fân / paie plus materiale de protecţie şi seminţe, în
scopul de a controla fenomenul de eroziune a suprafeţelor care au fost recent amenajate.

Concluzii

Cuprul este, după fier, metalul cel mai utilizat. Consumul de cupru este în creştere. La nivel global se
utilizeazǎ cu 3-4 milioane tone mai mult decât se produce din minereul extras. Diferenta este
compensată prin retopirea deşeurilor colectate.

Cei mai mari producǎtori sunt Chile, China, Japonia, SUA şi Rusia.

In România cuprul se extrage în mod deosebit din: Carpaţii Orientali sectorul Borşa: Gura Băii,
Toroiaga; sectorul Câmpulung Moldovenesc – Broşteni: Fundu Moldovei; Carpaţii Orientali, cea mai
importantă pentru producţia de minereu de cupru; din regiunea muntoasă a Banatului (Moldova Nouă,
Sasca Montană, Ciclova, Oraviţa), din Munţii Poiana Ruscă, Munţii Metaliferi, din Munţii Apuseni
(Roşia Poieni, Bucium) şi din Dobrogea (Altân-Tepe, jud. Tulcea).

Zăcământul de la Rosia Poieni reprezintă cel mai mare zăcămant cuprifer al României şi al doilea în
Europa, deţinand peste 1 miliard tone de minereu cu 0,36% Cu si 1,8% S şi reprezentând 64,5% din
rezerva de cupru a ţării. De extracţia şi prelucrarea acestui minereu se ocupă SC Cupru Min S.A.
Abrud în douǎ mari subunităţi: Cariera Roşia Poieni şi Uzina de preparare dealul Piciorului.

21
Întreaga activitate minieră produce, din cauza specificului său, multiple şi variate efecte negative
asupra mediului, exemplificate prin:
– modificări ale reliefului, manifestate prin degradarea peisajului şi strămutări ale gospodăriilor şi
obiectivelor industriale din zonele de exploatare;
– ocuparea unor mari suprafeţe de teren pentru activitatea de exploatare, haldare, depozitare a
substanţelor minerale utile, instalaţii industriale, căi de acces etc., suprafeţe ce devin astfel total
inutilizabile în alte scopuri, pentru o perioadă lungă de timp;
– degradarea terenului, prin deplasări pe verticală şi orizontală ale suprafeţei şi alunecarea haldelor şi
iazurilor de decantare, cu provocarea unor grave accidente;
– impurificarea apelor curgătoare de la suprafaţă şi a apelor freatice;
– dezechilibrul hidrodinamic al apelor subterane;
– influenţe negative asupra atmosferei, florei şi faunei din zonă;
– poluarea chimică a solului, care poate afecta pentru mulţi ani proprietăţile fertile ale acestuia;
– zgomote, vibraţii şi radiaţii răspândite în mediul înconjurător, cu o puternică acţiune nefavorabilă.

Bibliografie

1. Conf. univ. dr. ing. Valentin POPESCU, Universitatea Ecologică Bucureşti – note curs
Gestiunea Resurselor Neregenerabile;
2. David Sebastian – “Câteva consideraţii privind exploatarea minereului de cupru în preistorie.
Transilvania” / Some Considerations on Prehistoric Copper Ore Exploitation. Transylvania,
Cercul Ştiinţific Studenţesc, Arheologie – Istorie - Muzeologie, 15, 2009;
3. Ştefănescu Lucrina, Camelia Costan, Al. Ozunu – “Riscuri Asociate Stabilităţii Iazurilor de
Decantare din Bazinul Mijlociu al Râului Arieş”, Universitatea Babes Bolyai Cluj, Facultatea
de Ştiinţa Mediului, 2010;
4. Valeria Suciu, Marcel Valeriu Suciu – “Studiul Materialelor”, Fair Partners, Bucureşti, 2007
5. I. Bostan – “Economic opportunities for the exploitation of copper ore in the Romanian
Carpathians”, METABK 52(2), 2013;
6. Dorica Bucur, “Geografie Economică Mondială”, Universitatea Creştină „Dimitrie
Cantemir” Braşov;

22
7. M. Corches , I. Borza , Ioana Corches , Mădălina Iordache - „Possibilities of ecological
rehabilitation of the areas affected by copper exploitation activity from Roşia Poieni”,
Recearch Journal of agricultural science, vol 39, no 2, 2007;
8. Luca Emil, Cecilia Roman, M. Chintoanu, Laura Luca, Ancuţa Puşcas, Adriana Hoban –
“Identificarea principalelor surse de poluare din bazinul Arieşului”, USAMV Cluj-Napoca,
Agricultură – Ştiinţă şi practică nr. 3–4/ 2006;
9. Dumitru Fodor, Ioan Cǎlin Vedinas - “Influenţa exploatǎrii şi preparǎrii zǎcǎmintelor de
minereuri metalifere din România asupra factorilor de mediu” - Revista Minierǎ 2/2011;
10. Dumitru Fodor – „Influenţa industriei miniere asupra mediului”, Universitatea Petroşani;
11. B. Negoescu, Gh Vlâsceanu – Geografie economicǎ. Resursele Terrei, Editura: Meteor Press –
2003;
12. Prof. dr. Şerban-Nicolae Vlad, Universitatea Ecologică Bucureşti – note curs Protecţia
mediului geologic.
13. http://bogdanbalaban.ro/index.php?action=articole_full&id=346;
14. www.mineritinlume.org;
15. www. minerale.home.ro;
16. http://chimsuceava.files.wordpress.com/2012/11/84-cuprul.ppsx;
17. www.google.ro/search?hl=ro&q=obtinerea+cuprului&bav=on.2,or.r_qf.&bvm=bv.46751780;
18. http://www.scribd.com/doc/94965153/POIENI

23