Sunteți pe pagina 1din 82

Daniela DUMITRESCU

IMPACTUL CALITĂȚII MEDIULUI


ASUPRA STĂRII DE SĂNĂTATE
A POPULAȚIEI
Note de curs
- Rezumat-

1
IMPACTUL CALITĂȚII MEDIULUI ASUPRA STĂRII DE
SĂNĂTATE A POPULAȚIEI - note de curs

Cuprins

1. Impactul factorilor de mediu – prezentare generală........................................pg. 3

2. Impactul factorilor geologici, ai reliefului și solului.....................................pg. 26

3. Impactul factorilor climatici ...................................................................... ..pg. 33

4. Hidrologie medicală ......................................... ............................................pg. 48

5. Impactul factorilor antropici asupra stării de sănătate a populației.


Factorii ocupaționali și factorii urbani. Sănătatea ocupaţională...................pg. 58

6. Impactul poluarii industriale asupra stării de sănătate


a populaţiei României ..................................................................................... pg. 63

7. Impactul accidentelor nucleare ..................................................................... pg. 68

8. Impactul poluării atmosferice asupra sănătății populației în UE................pg. 73

2
I. IMPACTUL FACTORILOR DE MEDIU ASUPRA STĂRII DE
SĂNĂTATE A POPULAŢIEI - prezentare generală

1. ARGUMENT. CONCEPTE
2. FACTORI DE RISC
3. EVALUAREA STĂRII DE SĂNĂTATE

1. ARGUMENT. CONCEPTE

Dezvoltarea Habitatului uman implică transformarea mediului natural într-un


mediu artificial printr-o varietate de infrastructuri proiectate în scopul creării de
condiţii favorabile vieţii umane (activităţii productive, recreative precum şi a altor
tipuri de activităţi).

Habitatul include:
• infrastructuri fizice - locuinţe, transport, apei, evacuării reziduurilor
precum şi asurselor de energie;
• infrastructuri sociale - servicii publice, educaţionale şi culturale.
Factorii de mediu - apa, aerul, solul, flora, fauna au suferit sub impactul
activităţii umane modificări calitative şi cantitative importante, mai ales în ultimele
decenii
Cauze:
• valorificarea intense a resurselor naturale
3
• dezvoltarea industriei, centrelor populate (aşezările umane)
• schimbările climatice globale, etc.
Activităţile antropice - surse de poluare pentru toţi factorii de mediu -
implicaţii grave asupra sănătăţii umane trebuiesc controlate şi dirijate, astfel încât să
se reducă la minim impactul asupra mediului.
Mediul în care trăieşte omul este definit în primul rând de calitatea
aerului, apei, solului, locuinţei, alimentelor pe care le consumă, precum şi de mediul
în care îşi desfăşoară activitatea.
Strâns legată de aceşti factori, influenţată şi determinată imediat sau după o
perioadă de timp, este starea de sănătate a populaţiei.
Sănătatea - integritatea sau buna stare fizică, psihică şi socială a individului
şi colectivităţii umane (după OMS)
Starea de confort şi de sănătate a populaţiei poate fi perturbată de poluare sub
toate formele ei, fie că este poluare chimică, fonică, acustică sau alt gen de poluare.
Cunoaşterea şi determinarea unor factori de risc de mediu prezintă o deosebită
importanţă pentru promovarea şi păstrarea stării de sănătate a populaţiei.
Sănătatea publică este afectată de mai mulţi factori de mediu:
• poluanții atmosferici – cauzează boli respiratorii, alergii, intoxicaţii,
cancer - agravează aceste afecţiuni
• mediile nesigure - pot provoca accidente, răniri sau reticenţă faţă de
practicarea activităţilor fizice
• alţi factori - substanţele chimice, alimentele contaminate, alergiile,
poluarea solului, condiţiile de locuit, planificarea teritorială, zgomotul, apa,
salubrizarea, etc.
Sănătatea este o temă de studiu interdiscipliar (fig.1), aflată într-o
permanentă dinamică (fig.2).

4
ECONOMIE
SANITARĂ
EPIDEMIOLOGIE

SĂNĂTATE
GEOGRAFIE
SOCIOLOGIE
MEDICALĂ
MEDICALĂ
( Geografia sănătăţii,
( Socoilogia medicinei,
Geografia bolilor)
socoilogie în medicină)
SĂNĂTATE PUBLICĂ
( Medicină socială)

SĂNĂTATEA – TEMĂ DE STUDIU INTERDISCILINAR


Liliana Dum,itrache, 2004

IMPACTUL FACTORILOR DE MEDIU ASUPRA


STĂRII DE SĂNĂTATE A POPULAŢIEI
ECONOMIE SERVICII APRECEREA
venituri SANITARE STĂRII DE
nutriţie acces SĂNĂTATE
calitate

SĂNĂTATEA SĂNĂTATE SĂNĂTATE


MOŞTENITĂ ACTUALĂ VIITOARE

STIL DE VIAŢĂ MEDIUL NATURAL ŞI DEPRECIERE


Dietă, activitate fizică, SOCIAL Creşterea
obiceiuri nesănătoase Poluare, statut social şi mortalităţii şi
ocupaţional morbidităţii

DINAMICA STĂRII DE SĂNĂTATE (SURSA: Liliana Dumitrache, 2004)

5
2. FACTORI DE RISC

Sănătatea publică este afectată de mai mulţi factori de mediu, cu diferite grade
de risc:
• poluanții atmosferici – cauzează boli respiratorii, alergii, intoxicaţii,
cancer - agravează aceste afecţiuni;
• mediile nesigure - pot provoca accidente, răniri sau reticenţă faţă de
practicarea activităţilor fizice;
• alţi factori - substanţele chimice, alimentele contaminate, alergiile,
poluarea solului, condiţiile de locuit, planificarea teritorială, zgomotul, apa,
salubrizarea, etc.
În ţările industrializate, cu precădere, factorii de mediu se află la originea
unui număr important de afecţiuni.

Bolile respiratorii şi diversele tipuri de cancer provoacă îngrijorări majore,


mai ales în condiţiile în care copiii sunt expuşi riscului mai mult decât adulţii.

Rata morbidității legată de factori de mediu (OMS, 2014)

6
Studiile efectuate de specialiștii OMS relavă faptul ca 24 % din totalul anilor
de viață pierduți ca urmare a deceselor evitabile și 23% totalul deceselor se
datorează factorilor de mediu.
Boli generate de factori de mediu (OMS, 2014) sunt:
- diareea
- infecțiile respiratorii
- paludismul (malaria, frigurile)
- bolile profesionale
Specialiștii mai menționează că:
- 94% din bolile diareice se datorează factorilor de mediu: calitatea apei
de baut (insalubră) și lipsa unei igiene minimale;
- infecțiile respiratorii sunt generate de poluarea aerului din locuințe prin
combustibili solizi și fumatul pasiv (20% în țările dezvoltate și 42 % în țările în
curs de dezvoltare);
- 42 % din bronhopneumopatiile cronice obstructive se datorează
factorilor de mediu, ca factori de risc major fiind praful, expunerea la substanțe
toxice la locul de muncă și poluarea din interiorul locuințelor care folosesc
combustibili solizi;
- 42 % din cazurile de paludism. Factori de risc: practicile defectuoase
de utilizare a terenurilor, despăduririle, gestionarea defectuoasă a resurselor de apă,
localizarea defectuoasă a așezarilor , etc.;
- 44% dintre bolile profesionale.
După impactul asupra stării de sănatate, factorii de mediu se împart în
două categorii (fig 3, 4):
- factori sanogeni - au actiune favorabila
- factori patogeni - au actiune nefavorabilă, determinand inrautatirea sau
pierderea stării bune de sănătate.

7
Fig. 3: Tipuri de factori de mediu după impactulasupra stării de sănatate

FACTORI DE MEDIU
DUPĂ IMPACTUL
ASUPRA STĂRII DE
SĂNATATE

FACTORII PATOGENI -
FACTORII SANOGENI - actiune nefavorabilă,
actiunea favorabila determină înrautățirea
sau pierderea acesteia

MEDIU

INFLUENȚE NEGATIVE
Poluare: INFLUENȚE POZITIVE
fizică, chimică, biologică

FACTORI PATOGENI FACTORI SANOGENI

EFECTE EFECTE CAPACITATEA DE


ADAPTARE A
ACUTE CRONICE ORGANISMULUI

ÎNCĂRCAREA
DESCENDENȚI
ORGANISMULUI

Fig. 4

8
Riscurile de mediu pentru sănătatea populației au grade diferite - ridicate,
medii sau scăzute (fig. 5).

RISCURI DE MEDIU PENTRU SANATATEA UMANA

RIDICATE: MEDII: SCAZUTE:


 Fenomene meteo  Ploi acide  Poluare termica
periculoase  Poluarea apei cu  Poluare fonica
 Degradarea stratului substante toxice
de ozon  Poluarea aeruluii cu
 Degradarea gaze de sera
habitatealor naturale  Poluarea solului cu
 Scaderea pesticide
biodiversitatii  Poluare radioactivA

RISCURI PENTRU SANATATEA POPULATIEI PRIN:


 Aer poluat
 Mediu de lucru toxic
 Remanenta si concentrarea pesticidelor in
hrana
 Substante toxice in bunurile de consum
 Apa potabila poluata

fig. 5

Consecințele sunt multiple, ele contribuind la creşterea incidenţei anumitor


boli ale aparatului respirator, afecţiuni ORL, bolilor metabolice, boli
cardiovasculare (fig. 6).

9
Factorul de risc Concentraţia sau Populaţia cea mai Efecte potenţiale
durata expunerii vulnerabilă asupra sănătăţii
considerată riscantă
pt. sănătate
Radiaţii 15 msV/an 1) Populaţia care lucrează cancer
2)
cu radiaţii
Substanţe chimice Concentraţii superioare Populaţi a activă Intoxicaţii acute,
valorilor. limita OMS pt. alterarepermaneta
locul de muncă stare de săsnătate,
deces
Agenţi cancerigeni Simpla prezenţă Populaţi a activă Deficienţe respiratorii
pasagere, agravarea
bolilor respiratorii
cronice
Agenţi alergeni Simpla prezenţă Populaţi a activă Sensibilitate sau reacţii
alergice ale aparatului
respirator, pielii sau
mucoaselor
Muncă fizică grea/ Suprasolicitarea fizică, Populaţi a activă Suprasolicitarea
condiţii ergonomice obiectiv evaluată sistemului cardio –
respirator sau musculo
– scheletic. Leziuni,
accidente,moarte
subită
Suprasolicitare psihică Senzaţie de stress Populaţi a activă Simptome de stress,
tulburări psiho –
somatice, depresii
Zgomot >85 dBA Populaţi a activă Schimbări temporare
ale sistemului audutiv,
pierderea definitivă a
auzului, reactii
psihologice
1. Unitatea de masura pentru dozele de radiatii care ajung în organism este « milisievert »
(mSv).
2. Expunere maxima: medicii radiologi si lucrătorii din industrie
fig. 6

2.1. Radiațiile
Radiatiile cosmice se compun din particule cu un nivel foarte ridicat de
energie. Sunt mult mai intense la altitudini inalte decat la nivelul marii, unde
atmosfera este mai densa si ofera o protectie mai mare. Doze mari de radiatii
ionizante - pot cauza leucemie și diferite forme de cancer la mai multi ani de la
expunere.
Se presupune, datorita experimentelor pe plante si animale, ca radiatiile
ionizante pot provoca mutatii genetice care afecteaza generatiile descendente, cu
toate ca nu exista dovezi in legatura cu radiatii care provoaca mutatii la om.
La nivele foarte mari de radiatii se produc stari de disconfort si chiar moartea,
la câteva saptamani de la expunere.
10
Nivelul efectelor cauzate de radiatii depinde de mai multi factori: doza,
frecventa dozarii, tipul radiatiei, organul expus, varsta si sanatatea (ex: embrionul
uman este deosebit de sensibil la radiatii). In tarile occidentale, aproximativ ¼ din
populatie moare datorita cancerului. Principalele cauze: fumatul, factorii dietetici,
genetici si puternica expunere la lumina solara.
Radiatiile sunt un factor cancerigen slab, dar la expuneri indelungate cu
siguranta cresc riscurile asupra sanatatii (fig. 7). Organismul are mecanisme de
aparare impotriva pagubelor produse de radiatii, la fel si impotriva altor factori
cancerigeni - pot fi stimulati prin expuneri la doze mici de radiatii sau dimpotriva la
doze foarte mari.

CE CANTITATE DE RADIAȚII IONIZANTE PREZINTĂ PERICOL?


Concentrația Durata expunerii Populația afectată Impact sănătate
10.000 mSv – scurta populațe activă,  stari de voma si scaderea brusca a
(10 Sv) populație afectată de accident celulelor albe din sange
 MOARTEA IN CATEVA SAPTAMANI
2 si 10 Sv scurta populațe activă, boli de iradiere
populație afectată de accident fatale
1 - 2 Sv lunga populațe activă, posibilitatea aparitiei cancerului in
populație afectată de accident anii care vor urma ( ex. Fukushima,
2011)
peste 100 mSv lunga populațe activă cancer

50 mSv 1 AN populațe activă limita minima la care exista dovezi ca


cea mai mare doza produce cancer la adulti,
permisa prin lege

20 mSv/an 5 ani angajatilor la radiologie, industria boli de iradiere


nucleara, extractia uraniului; fatale
10 mSv/an lunga doza maxima la care este supus un boli de iradiere
miner din minele de uraniu fatale

3 mSv/an lunga doza tipică naturală la care este -


expusă populația în America de Nord
(radonul din aer)
2 mSv/an PERMANENT doza minimă la care este expus orice -
om, oriunde pe planeta;
0,3-0,6 mSv/an PERMANENT intervalul tipic al dozelor de la surse -
artificiale, cum ar fi cele medicale
0,05 mSv/an PERMANENT radiatiei de fundal care este tinta -
pentru nivelul maxim de radiatie la
gardul unei centrale nucleare
Sievertul (simbol: Sv) reprezinta doza de iradiere, evaluand cantitativ efectele biologice ale
radiatiei. Sievertul masoara cantitatea de radiatii absorbite de opersoana.
fig. 7

11
Pe de alta parte, doze mari de radiatii directionate spre o tumoare, sunt
folosite in terapii de iradiere impotriva celulelor canceroase si prin urmare, deseori
se salveaza vieti omenesti. Adesea se foloseste impreuna cu chimioterapia si
operatia.
Doze mult mai mari sunt folosite pentru inlaturarea bacteriilor daunatoare din
mancaruri, pentru sterilizarea pansamentelor si a altor echipamente medicale. Zeci
de mii de oameni din țările dezvoltate lucrează în medii în care pot fi expuși la doze
mari de radiații.

Poartă ecusoane care monitorizează nivelul radiațiilor la care sunt expuși, iar
fișele medicale ale acestor categorii de angajati arata ca ei au o rata mai mica de
mortalitate datorita cancerului sau altor cauze decat restul populatiei și in unele
cazuri, rate mai mici decât angajații care lucrează în medii similare fară a fi expuși
la radiații.
Radiațiile ionizante sunt generate de industrie și medicină. Cea mai
cunoscută sursă de radiații sunt aparatele de radiografie, folosite inmedicină.
Radiatiile din surse naturale contribuie cu aprox. 88% din doza anuala asupra
oamenilor, pe cand procedurile medicale cu 12%.
Efectele radiatiilor naturale nu difera de cele artificiale. Pentru ca expunerea
la un nivel ridicat de radiații ionizante produce un anumit risc, ar trebui sa incercam
sa le evitam in intregime, ceea ce este practic imposibil.
Numeroase activitati zilnice, chiar si cele mai banale, ne expun radiatiilor. De
pildă, consumul unei banane ne expune la absorbția a 0,3 milisiverți, radiația
naturală a corpului uman la 0,4 milisiverți, iar folosirea unui monitor CRT timp de
un an, la 1 milisivert, o cladire din piatra, caramida sau beton timp de un an -
expunerea unor radiatii de 70 de microsieverti. Doza de radiatii pe care o persoana
o absoarbe din alimente in timpul unui an este de 400 de microsieverti.

12
3
inofensiv

Risc redus în condiții de


expunere îndelungată

Expunere îndelungată
Boli iradiere
Impact fatal

limita max. admisă prin


lege
Expunere 1 an
dovezi producere cancer

fig. 8

13
Fumatul unui pachet si jumatate de tigari in fiecare zi timp de un an cauzeaza
absorbtia a 36 de milisieverti, iar la 100 de milisieverti exista riscul dezvoltarii
cancerului.
Daca doza anuala ajunge la 500 de milisieverti, o persoana din 250 poate
dezvolta cancer. La o radiatie de 2.000 de milisieverti intr-un an, o persoana poate
avea simptome de greata si voma, insa se va recupera.
O doza de 10.000 de milisieverti absorbiti intr-un an este considerata fatala. In
radioterapia pentru cancer este folosita o doza de 20.000 de milisieverti. Un nivel al
radiatiilor de 100.000 de milisieverti provoaca voma imediata si coma, iar moartea
survine in cateva ore.
Radiatiile au fost intotdeauna prezente in mediul și in corpul nostru. Cu
toate acestea, trebuie minimalizată doza de expunere care nu ne este necesară,
pentru ca riscurile (fig. 9) sa fie reduse la minimum.

RISCUL PENTRU SANATATEA UMANA REPREZENTAT DE RADIATII

RADIATII

PROCES
CLASIFICARE EFECTE
REPARATOR

NECORPUSCUL
CORPUSCULARE NIVEL NIVEL
ARE NIVEL
NIVEL TISULAR INDIVIDUAL
•IONIZATE MOLECULAR CELULAR
(RX, ALFA,
BETA, GAMA)
•NEIONIZATE
NATURALE SURSE

ARTIFICIALE

fig. 9
14
Radiatiile sunt foarte usor de detectat. Exista o varietate de instrumente
simple, sensibile, capabile să detecteze mici cantităti de radiatii naturale sau
artificiale.
Modalități de protecție față de sursele cunoscute de radiatii - sunt patru căi:
1. limitarea duratei expunerii
2. distanța: intensitatea radiatiilor descrește direct proporțional cu distanța de la
sursă;
3. bariere: barierele de plumb, beton sau apa ofera o protectie bună impotriva
radiațiilor penetrante
4. depozitare: materialele radioactive sunt izolate si tinute in afara mediului.

2.2. FACTORI DE MEDIU

Mediul este o realizare extraordinară dar și o capcană pentru sănătate. Bolile


cardiace şi cancerul sunt maladii primordiale ale
contemporaneităţii. Starea de sănătate este o rezultantă a interacţiunii mediu - bază
genetică, însă ea depinde în mare măsură de viaţa socială, de cadrul desfăşurării ei.
Sănătatea umană este tot mai tributară noului mod de viaţă.
Mediul ambiant poate influenţa sănătatea prin (fig. 10) :
• factori fizici - climă, aer, apă, sol, zgomot, poluare, radiaţii;
• factori biologici - hrană, microorganisme, calitatea nutritivă şi
microbiologică a alimentelor;
• factori socio-comportamentali şi organizaţionali - structura socială,
mobilitatea populaţiei, educaţie, cultură, factori economici, stress.

15
RISC DE MEDIU PENTRU SANATATEA UMANA

TIPURI DE RISCURI DE METODE DE STUDIU:


•EPIDEMIOLOGICE
MEDIU PENTRU •STUDII DE CAZ
SANATATEA UMANA •EXPERIMENTE DE
LABORATOR

STIL DE VIATA FIZIC: CHIMIC BIOLOGIC


•INCENDII
•INUNDATII
•SARACIE •ERUPTII VULCANICE
•RADIATII
•LIPSA ASISTENTEI •FURTUNI
MEDICALE •SECETA
•CUTREMURE
•LIPSA POFILAXIEI •ALUNECARI DE
TEREN
•ALIMENTAȚIE
DEFICITARA

•SUPRAPOPULATIA

•LIPSA EDUCATIEI

fig. 10
IMPACTUL FACTORILOR DE MEDIU ASUPRA STĂRII
DE SĂNĂTATE A POPULAŢIEI

Dizlocări sociale Dizlocări economice

schimbări ale
comportamentului lipsa politicilor conflicte şi scădere şomaj creşterea generală a
social sociale reale inegalităţi salariu real preţurilor
sociale

Apariţie clase Sărăcie


sociale defavorizate

Lipsă Creştere Izolare Dificultăţi majore Dificultăţi majore Imposibilitatea


incredere şi consum socială în procurarea în cumpărarea plătirii
alimentelor unei locuinte medicamentelor
perspectivă alcool

poluare Servicii sanitare


neadecvate

 Creşterea incidenţei anumitor boli


 Creşterea mortalităţii generale
 Menţinerea mortalităţii infantile
 Reducerea speranţei de viaţă la naştere

RISCURI ŞI VULNERABILITĂŢI ALE STĂRII DE SĂNĂTATE A POPULAŢIEI


ROMÂNIEI INDUSE DE IMPACTUL TRANZIŢIEI ECONOMICE
după Liliana Dumitrache, 2004, cu modificări

fig. 11

16
Poluarea aerului are atât efecte directe cât şi efecte indirecte asupra
sănătăţii populaţiei.
• efectele directe - modificările care apar în starea de sănătate a
populaţiei ca urmare a expunerii la agenţii poluanţi.
• efectele indirecte - modificări produse de poluarea aerului asupra
mediului şi indirect asupra sănătăţii umane – schimbările climatice,deprecierea
stratului de ozon.
Actiunea mediului poluant asupra organismului este foarte variata si
complexa, de la simple disconfort, pana la perturbari puternice ale starii de sanatate.
Efectele acute au fost primele asupra carora s-au facut observatii si cercetari
privind influenta poluarii mediului asupra sanatatii populatiei. Ele se datorează unor
concentratii deosebit de mati ale poluantilor din mediu care au repercursiuni
puternice si brutale asupra organismului uman: marile epidemii de la Hamburg si
Petersburg, de la sfarsitul sec XIX,vdatorate poluarii apei cu vibrionul holerei sau
Londra, 1952, cand, datorita poluarii cu pulberi si dioxid de sulf s-au inregistrat
peste 4000 decese. Desi rare, aceste episoade acute au avut meritul de a fi atras
atentia specialistilor asupra sanatatii populatiei expuse, declansand primele cercetari
sistematice in domeniul relatiei sanatate – poluare.
Efectele cronice reprezinta formele de manifestare cele mai frecvente ale
actiunii poluarii mediului asupra sanatatii umane. In mod obisnuit, diversii poluanti
existenti in mediu nu ating nivele foarte ridicate pentru a produce efecte acute, dar
prezenta lor continua, chiar in concentratii mai scazute nu este lipsita de efecte
nedorite.

2.1.1. Efectele aerului poluat asupra sanatatii populatiei


Influenta directa a poluarii aerului asupra sanatatii populatiei - modificarile ce
apar in organismul persoanelor expuse, ca urmare a contactului lor cu diferiti
poluanti atmosferici. rezultanta interactiunii mai multor poluanti prezenti

17
concomitent in atmosfera si numai arareori actiunea unui singur poluant (actiune
complexa si nespecifica).
Cei mai reprezentativi poluanti din atmosfera sunt:
a. poluanti cu actiune iritanta:
• pulberile (sedimentabile sau in suspensie) ce actioneaza la nivelul
cailor respiratorii care, desi prezinta mecanisme de protectie fata de efectele
nocive ale poluantilor (mucus, epitelii ciliate, etc), pot fi afectate de inflamatii,
rinite, faringite, laringite, bronsite sau alveolite. Daca actiunea poluantului este de
lunga durata pot aparea afectiuni cronice ca broho-pneumopatia cronica nespecifica;
• oxizii sulfului, ce apar in aer prin arderea combustibililor fosili sau
din diferite procese industriale, au un grad mare de solubilitate, produc iritatii ale
cailor respiratorii ce se traduc prin salivatie, expectoratie, spasme si dificultati in
respiratie, care permanentizate duc la aparitia bronsitei cronice.
• oxizii azotului, rezulta la fel ca cel ai sulfului, produc la niveleul
cailor respiratorii blocarea miscarilor cililor epiteliilor brohice si traheale. La nivel
sangvin, se combina cu hemoglobina rezultand methemoglobina care impiedica
transportului gazelor respiratorii (oxigenului) catre tesuturi.
b. poluanti cu actiune asfixianta:
• oxidul de carbon, rezultat din arderi incomplete, se combina cu
hemoglobina dand carboxi hemoglobina, generand fenomene de lipsa de oxigen cu
consecinte dintre cele mai grave asupra respiratiei diferitelor tesuturi si celule, ce se
manifesta clinic prin dureri de cap, ameteli, somnolenta, greata, aritmii, etc.
c. poluanti cu actiune toxica sistemica:
• plumbul, eliminat in atmosfera sub forma de vapori care se
condeanseaza relativ reprede, poate patrunde in organismul uman atat pe cale
respiratorie (mai periculoasa pentru ca ajunge direct in sange) cat si pe cale
digestiva (ficatul are o mare putere de detoxifiere a organismului). Actiunea nociva
a plumbului se exercita la nivelul sangelului determinanad aparitia de anemii, si

18
lanivelul sistemului nervos, provocand ramanerea in urma a dezvoltarii inteclectuale
la copii.
d. poluantii cu actiune fibrozanta:
• pulberile, mai ales cele cu densiate mare, persista in plaman,
determinanad o scadere a alesticitatii pulmonare ca si o reactie la corp strain, cu
formare de tesut nou in jur, ce sta la abza aparitiei fibrozei.
e. poluanti cu actiune cancerigena:
• hidrocarburile policiclice aromatice sunt poluanti organici ce rezulta din
arderea incompleta a combustibililor solizi si lichizi. Se concentreaza in organism in
conditiile unei expuneri prelungite.
Arseniul, cromul, beriliul, cobaltul, seleniul, azbestul sunt poluanti
anorganici, prezenti mai ale in mediile industriale
f. poluanti cu actiune alergizanta:
• pulberile minerale sau organice ca si gazele (oxizi de azot, sulf,
carbon)
• substantele volatile din insecticide, detergenti, mase plastice,
medicamente produc rinite acute, traheite, astm sau manifestari oculare
(conjunctivite si blefarite) sau cutanate (exeme, urticarii, etc)
g. poluanti cu actiune infectanta:
• germeni patogeni din atmosfera. Desi majoritatea germenilor ce
cauzeaza boli infectioase cu poarta de intrare respiratorie, ca: difteria, scarlatina,
tusea convulsiva, rujeola, rubeola, varicela, variola, gripa, guturaiul, etc, au o
rezistenta scazuta in aer datorita unor factori ca: uscaciunea, temperatura scazuta,
radiatiile ultraviolete, contaminarea produsa prin aer este responsabila pentru un
numar mare de boli.
In conditiile poluarii mediului, calitatea apei folosita de populatie poate
constitui un importanta factor de imbolnavire:
- boli infectioase produse prin apa poluata (epidemii – afecteaza un

19
numar mare de persoane sau endemii - formă de imbolnavire care se gaseste
permanent intr-o zona):
• bolile bacteriene
- febra tifoida poate fi combatuta prin vaccinarea antitifica si prin respectarea
masurilor de igiena personala
- dizenteria, este extrem de periculoasa prin efectele sale de deshidratare. Nu exista
un vaccin
- holera, considerata eradicata in unele zone, poate reapare, chiar pe arii extinse.
• bolile virotice:
• poliomielita, o boala invalidanta, poate fi prevenota prin vaccinare
• hepatita epidemica este legata de transmiterea virusului prin apa
contaminata, nu doar prin contactul cu omul bolnav
• boli parazitare:
• amibiaza (dizenteria amibiana) este favorizata de rezistenta sporita a
parazitului sub forma chistica
• giardiaza se contrateaza prin consumarea apei infestate cu chisti
• strongiloidoza este produsa de un parazit ce traieste in organismul uman
• tricomoniaza este determinata de Trichomonas sp. (flagelat)
• fascioloza sau distomatoza
Boli neinfectioase produse prin apa poluata:
• Intoxicatia cu nitrati (efect methemoglobinizant)
• Intoxicatia cu plumb (saturnism hidric)
• Intoxicatia cu mercur ce are ca semne si simptome: dureri de cap, ameteli,
insomnie, anemie, tulburari de memeorie si vizuale. Are de asemenea
efecteteratogene (produce malformatii la fat)
• Intoxicatia cu cadmiu afecteaza ficatul (enzimele metabolice), conduce la
anemie, scaderea calcemiei, etc.
• Intoxicatia cu arsen (ce se acumuleaza ca si mercurul in par si unghii) duce

20
la tulburari metabolice si digestive, cefalee, ameteli, etc.
• Intoxicatia cu fluor are forme dentare, osoase si renale
• Intoxicatia cu pesticide are efecte hepatotoxice, neurotoxice, de
reproducere, etc.

2.1.2. Efectele solului poluat asupra sanatatii populatiei

Solul esteun factor de mediu cu influenta deosebita, in stransa corelatie cu


clima unei regiuni.
În acelați timp, este și un factor important in raspandirea unui numar tot mai
mare de boli, ca urmare a poluarii sale :
a. poluarea biologica - contaminarea solului cu germeni patogeni, excretati
de om si tranmisi prin sol (bacilii tific, dizenteric, virusurile holerei, poliomielitei,
hepatitei, etc) sau eliminati de animale si tranmisi prin sol (bacilii tetanic, antracic,
clostridii, etc).

RISCURI BIOLOGICE ASUPRA SANATATII UMANE

RISC
BIOLOGIC

BOLI CAUZE MOD DE ACTIUNE:


•ALIMENTAIE •INHIBAREA
•FUMAT ENZIMELOR
•RADIATII •SINTEZE LETALE
•ALCOOL •ALCHILARE
•POLUARE EFECT: •DEFICIENTE
INFECTIOASE: CRONICE: IRITANT, VITAMINICE
•RESPIRATORII •CARDIOVASCULARE ASFIXIANT •ANTAGONISME
•GASTRO- •CANCERE SISTEMIC IONICE
INTESTINALE •NEUROLOGICE ALERGENICI
•HEPATITA •PSIHICE
•SIDA •GENITO-URINARE FIBROZANTI
•ENDOCRINE
CANCERIGENI

AGENTI PATOGENI:
•VIRUSURI
•BACTERII
•PROTOZOARE
•PARAZITI
(METAZOARE)

Fig. 12

21
b. poluarea chimica - cauzata in principal de pesticide si ingrasaminte
c. poluarea radioactivă

2.3. URBANIZAREA

Privită ca un proces continuu, dinamic, urbanizarea este o activitate:


· operaţională, prin detalierea şi delimitarea în teren a prevederilor planurilor
de amenajare a teritoriului;
· integratoare, prin sintetizarea politicilor sectoriale privind gestionarea
teritoriului localităţilor;
· normativă, prin precizarea modalităţilor de utilizare a terenurilor, definirea
destinaţiilor şi gabaritelor de clădiri, inclusiv infrastructura, amenajările şi
plantaţiile.
Cea mai mare parte a populaţiei trăieşte în zone limitrofe fără a avea asigurate
serviciile de bază (apa potabilă, sisteme de canalizare, colectarea şi tratarea
deşeurilor, locuinţe adecvate, asistenţa sanitară, hrana şi energia).
Dezvoltarea sistemelor urbane este influenţată de aplicarea unui management
adecvat, axat pe patru ţinte principale:
· dezvoltarea infrastructurii şi asigurarea accesului la această infrastructură;
· asigurarea accesului la locuinţă;
· protecţia mediului ambiant;
· diminuarea sărăciei.
Factorii de risc asociaţi urbanizării :
· poluarea aerului;
· zgomotul;
· accidentele de trafic;
· stresul şi problemele legate de schimbarea stilului de viaţă.

22
3. EVALUAREA STĂRII DE SĂNĂTATE A POPULAŢIEI

Constă în identificarea factorilor de risc menționațiu anterior: calitatea aerului


în zona urbană, alimentarea cu apă potabilă, colectarea şi îndepărtarea reziduurilor
lichide şi solide de orice natură, zgomotul urban, habitatul – condiţii improprii
(zgomot, iluminat, aglomerarea populaţională etc.), calitatea serviciilor (de toate
tipurile) oferite populaţiei.
De pildă, pentru evaluarea gradului de afectare a aparatului respirator, care
este primul şi cel mai grav afectat în cazul poluării aerului ambiant, se pot alege
câţiva indicatori de sănătate şi anume:
· mortalitatea prin boli respiratorii, calculată la 1.000 de locuitori;
· morbiditatea specifică prin boli ale aparatului respirator, calculată la
100.000 de locuitori;
· numărul bolnavilor internaţi în spital pentru anumite boli respiratorii
acute sau cronice;
· alţi indicatori specifici.
În prevenirea acestor îmbolnăviri datorate expunerii populaţiei în general la
diferiţi poluanţi atmosferici, o importanţă deosebită o are, atât profilaxia primară (de
prevenire a apariţiei bolilor), cât şi profilaxia secundară.
În acest sens, se au în vedere următoarele:
1. menţinerea concentraţiei substanţelor toxice din mediu sub nivelul
concentraţiilor maxime admise din normative;
2. studii epidemiologice - reflectă impactul poluării atmosferice asupra
indicatorilor demografici de mortalitate şi morbiditate.
3. screening-ul şi/sau investigarea pe loturi reprezentative ale populaţiei
cu risc crescut de îmbolnăvire, mai ales pentru grupele populaţionale
sensibile (nou născuţi, copii mici, femei gravide, bătrâni), în special,
pentru poluanţi cum sunt:

23
plumbul (datorat surselor fixe-industriale, cât şi mobile-trafic) prin
determinări ale plumbemiei la grupa populaţională cu risc (copii de 0-6 ani, femei
gravide) cât şi alte metale grele (cadmiu, arseniu etc.);
- poluanţii atmosferici iritanţi (TSP, NO2, SO2) care prin expunerea de scurtă
sau lungă durată, duc la apariţia unei patologii respiratorii specifice, ce se manifestă
în special la grupa de vârstă 7-11 ani;
Expunerea la particulele în suspensie are impactul cel mai mare asupra stării
de sănătate a populaţiei.
Consecinţele expunerii la pulberi în suspensie, constau în afectarea tuturor
grupelor de vârstă, prin favorizarea apariţiei şi accelerarea/agravarea evoluţiei unor
afecţiuni ca: bronşita acută şi cronică, emfizemul pulmonar, astmul bronşic,
bronhopneumopatia obstructivă cronică, cancerul pulmonar. În cazul copiilor,
determină crearea unei predispoziţii precoce la infecţii respiratorii şi astm bronşic.
În ultimele decenii, dezvoltarea intensă a industriei şi a transporturilor a
favorisat o creştere progresivă a poluării cu plumb1. Plumbul este prezent în aerul
atmosferic chiar şi în oraşele situate la distanţe mari de orice sursă de poluare. Cel
mai mare nivel se înregistrează în atmosfera centrelor populate şi cu un intens trafic
motorizat.

1
Sursele de poluare cu plumb sunt: întreprinderile industriale care extrag, prelucrează şi utilizează plumb şi compuşi
de plumb, termocentralele, circulaţia rutieră, coloranţii cu compuşi de plumb, insecticidele, fumul de ţigară.

24
II. IMPACTUL FACTORILOR GEOLOGICI , AI RELIEFULUI ȘI
SOLULUI ASUPRA STĂRII DE SĂNĂTATE A POPULAȚIEI

2.1. IMPACTUL FACTORILOR GEOLOGICI ASUPRA STĂRII DE


SĂNĂTATE A POPULAȚIEI

Roca şi solul - potenţiali factori de contaminare:


• unele dintre elementele lor minerale deţin proprietăţi patogene, care produc
dereglări fiziologice
• rocile cu un conţinut ridicat de metale radioactive- prin iradiere prelungită,
pot provoca grave traumatisme fiziologice.
• prin intensificarea radioactivităţii unor elemente minerale sau prin
prelungirea duratei de expunere la acţiunea lor nocivă, se declanşează intense reacţii
biochimice patogene.
Boli de iradiere nu se manifestă clinic imediat. Dozele mari de radiaţii
acumulate în organismul uman au generat mutaţii biochimice ireversibile. Boala de
iradiere are o evoluţie patologică fulgerătoare şi ireversibilă.
Caracteristici:
- inflamaţii cutanate (radiodermite ulceroase sau necrotice)
- încetinirea travaliului tractului digestiv (permite pătrunderea
florei bacteriene în sânge)
- instalarea hemofiliei
- stoparea procesului de osificare
- diminuarea fertilităţii
- alterarea biocurenţilor cerebrali
- apariţia tumorilor cancerigene, etc.
Efectele biologice sunt severe, traumatismele fiziologice provocate de
radiaţiile ionizate fiind cele mai periculoase, deorece lipsesc organismul uman de
capacitatea de regenerare, îi scad potenţialul de apărare împotriva altor factori de
25
risc. Boala de iradiere odată declanşată nu se poate finaliza decât printr-o înaltă rată
a morbidităţii şi mortalităţii. Totuşi, datorită evoluţiei sale relativ lente care face ca
efectele sale patogene se manifestă la distanţă, ea nu se prezintă ca o boală propriu-
zisă, ci mai degrabă ca o stare patogenă degenerativă, al cărei areal de incidenţă se
difuzează în teritoriu de-a lungul multiplelor traiectorii urmate de indivizii care,
pentru un interval mai scurt sau mai lung de timp, au fost anterior supuşi acţiunii
radiaţiilor ionizante. Exemple:
- dacă o anumită comunitate umană trăieşte într-un astfel de mediu
natural contaminat - boala de are caracter endemic din cauza acţiunii radioactive
permanente a substratului geologic
- dacă în urma unor accidente nucleare de tipul celui de la Cernobâl
(Ukraina) din 1986, Fukushima (2011), numărul indivizilor afectaţi creşte exploziv,
atunci boala de iradiere dobândeşte caracter epidemic.

2.2. IMPACTUL RELIEFULUI ASUPRA STĂRII DE SĂNĂTATE A


POPULAȚIEI

Relieful poate influența starea de sănătate a populației priun altitudine şi


forma de relief.
Formele de relief - crează condiţii locale determinante în peisajul local şi în
viaţa omului. La deal şi la munte, formele negative - depresiuni şi văi - întreţin
condiţii de inversiuni termice şi calm atmosferic frecvent, ceea ce pe lângă
temperaturile scăzute din timpul iernii, pot accentua o poluare atmosferică, în cazul
activităţilor antropice, de tip industrial sau urban.
Formele pozitive - culmile şi vârfuri de deal şi munte prezintă un climat cu
insolaţie ridicată şi dinamică mult mai activă, care modifică parametrii de confort
termic. Expunerea versanţilor (cu expoziție sudică, însoriţi, sau nordică, umbriţi şi
cei expuşi unei circulaţii atmosferice active sau, dimpotrivă, adăpostiţi) determină
deosebiri climatice locale importante în repartiţia radiaţiei solare sau a
precipitaţiilor, ceea ce creează condiţii specifice de viaţă aşezărilor şi staţiunilor
26
balneoclimatice.
Altitudinea - principalul factor geografic al modificărilor condiţiilor de viaţă a
omului, în special prin modificarea parametrilor climatici şi, de aici, a stării de
sănătate. Odată cu înălţimea, temperatura aerului scade, supunând organismul unui
stres rece, cu atât mai accentuat, cu cât înălțimea crește.
În același timp se produce și creşterea vitezei vântului, scăderea presiunii
atmosferice şi, totodată, creşterea umezelii relative, care determină şi creşterea
cantităţilor de precipitaţii. Cel mai important factor este scăderea presiunii parţiale a
oxigenului, odată cu creşterea altitudinii. Dacă la nivelul mării presiunea
atmosferică este de 760 mb, iar presiunea oxigenului, 159 mm (20,9%), la 2000 m
este 597 mb, iar la 4 000 m este 478 mb.
Un organism uman sănătos suportă relativ uşor o scădere a presiunii parţiale a
oxigenului pana la 120 mm, ceea ce corespunde cu o altitudine în jurul a 2 000 m.
De la circa 3 000 m, simptomele stressului de altitudine devin evidente şi se
accentuează cu cât altitudinea.
Ca forme de manifestare ale adaptării organismului la scăderea presiunii
parţiale a oxigenului, se pot menționa mărirea volumului respirator, brahicardia
(scăderea frecvenței cardiace sub 60 de bătăi pe minut la adulți și la mai puțin de 80
bătăi pe minut la copil), reducerea pulsului şi a cantităţii de sânge, creşterea
numărul de globule roşii şi cantității de hemoglobină şi de fier din sânge. Se produc
modificări în metabolismul bazal, glicemia şi colesterolul scad. Sistemul endocrin
este stimulat, iar în sistemul nervos, modificările se manifestă prin scăderea pragului
de excitabilitate, dar şi printr-un timp de reacţie mai scurt.
Dacă stressul de altitudine continuă şi organismul nu are timp să se adapteze,
într-o a doua fază se pot produce modificări inverse: tahicardie, extrasistole, alterări
hemodinamice, creşterea glicemiei şi a colesterolului.
Reacţiile patologice, la persoane neadaptate, se manifestă, la peste 2000 m,
prin aşa-zisul "rău de munte" cu oboseală, somnolenţă, eficienţă fizică redusă,

27
dureri de cap, etc.
Adaptarea şi naturalizarea la mare altitudine se manifestă prin adaptarea la
hiperventilaţie, ceea ce antrenează lipsă de dioxid de carbon,un torace larg, creşterea
cantităţii de hemoglobină în sânge şi hiperglobulie și prin creşterea tensiunii
arteriale sau prin modificări în funcţionarea rinichiului.
Recomandări ale climatoterapiei la munte : convalescenţe, anemie,
creşterea capacităţii de muncă fizică şi intelectuală, boli cronice bronhopulmonare,
astm, tuberculoză pulmonară.
Contraindicații : pacienţii cu instabilitate neurovegetativă, cardiopatii
decompensate, hipertensiune, arterioscleroză generalizată.

2.3. IMPACTUL SOLULUI ASUPRA STĂRII DE SĂNĂTATE A


POPULAȚIEI

Radioactivitatea solului - un factor genetic al aeroionizării indirect, care


poate influenţa starea de sănătate a populaţiei.
Efectele biologice ale ionilor mici negativi: stimularea mijloacelor de
apărare a organismului, reglarea funcţiilor fiziologice, a activităţii aparatului
respirator, a metabolismului, a presiunii sângelui. Unii cercetători consideră că
excesul de aeroioni, este stresant pentru organism. în general, aeroionoterapia se
recomandă în tulburări respiratorii, de natură alergică, endocrine, insomnii, tulburări
cardiovasculare, ulcer duodenal, tratamentul arsurilor
Radioactivitatea solului şi a aerului este în general scăzută, în limite ce nu
afectează starea de sănătate, în condițiile în care lipsesc accidentele antropice sau
datorită expunerii îndelungate, care poatet creşte doza de radiaţie la care se expune
populaţia. Din această cauză. tratamentele balneologice cu ape minerale şi gaze
naturale (mofete) radioactive sunt recomandate restrictive, deși a fost perioadă când
erau folosite în tratarea bolilor reumatice, cardiovasculare, alergice, de piele,
ginecopatii. Prin depăşirea dozelor limită, pot apărea îmbolnăviri, leucemii, cancer

28
la diferite organe, mutaţii, boala de radiaţie.

Elementele minerale din sol, în exces sau absente, pot determina boli care
capătă un caracter endemic. Lipsa iodului explică apariţia guşei endemice, în
anumite regiuni muntoase.
Guşa propriu-zisă reprezintă, după cum îi arată şi numele derivat din
latinescul ”guttur”, care înseamnă gât, o protuberanţă a gâtului dezvoltată prin
umflarea unuia sau ambilor lobi ai glandei tiroide. Din punct de vedere geografic,
guşa este legată nemijlocit de acţiunea factorilor de mediu care acţionează în sensul
diminuării cantităţilor de iod disponibile în resursele naturale de alimentaţie.
Repartiția spațială - legată de repartiţia solurilor sau surselor de apă deficitare
în iod, iar acesta, de extensiunea glaciaţiunii cuaternare care, în zonele de mare
altitudine şi latitudine, a împiedicat sau încetinit procesele pedogenetice, rezultând
profile imature, cu multiple deficienţe minerale (Learmonth, 1978). Este valabil cel
puţin pentru America de Nord (unde aria guşei endemice se extinde în nord până la
max. 490 lat. N nu pentru că teritoriul Canadei ar ieşi de sub incidenţa, ci pentru că
nu au existat date în acest sens în momentul alcătuirii hărţii, deşi rapoartele mai
recente ale OMS includ Canada în categoria ţărilor cu frecvenţă moderată),
America de Sud (arealele endemice sunt legate de extinderea glaciaţiunii andine sau
de principalele ei rute de evoluţie post-glaciară), Europa (ale cărei nuclee endemice
se înşiră într-un lanţ continuu din Pirinei şi Alpi până în Carpaţi şi Urali), Asia (aria
endemică se suprapune peste cea glaciară a munţilor înalţi). Australia şi Noua
Zeelandă, care nu au fost afectate de glaciaţiunea cuaternară, este posibil ca ariile
endemice de guşă să se fi conturat fie în timpul unei glaciaţiuni mai vechi, fie prin
acumularea marină a unor depozite aluviale slab iodurate.
O problemă insuficient lămurită încă este aceea a prezenţei arealelor cu
guşă endemică în Africa şi sud-estul Asiei (nu mai pot fi incriminaţi factori glaciari
sau periglaciari, cu atât mai mult cu cât aceste porţiuni izolate, ca şi cele din bazinul
amazonian, de altfel, se desfăşoară în medii climatice total diferite de cele iniţial
29
analizate).
Pe Glob, aproximativ 1,5 miliarde de oameni din 118 ţări trăiesc în zone
geografice ale căror ape sau soluri sunt sărace în iod:
- cca. 807 milioane prezintă deja forme evolutive de guşă, dintre care 372
milioane în Asia, 145 milioane în Africa, 93 milioane în Europa
- 43 de mil. diverse tipuri de deficienţe mentale
- 11 milioane suferă de cretinism.
Regional, cea mai mare frecvenţă a cazurilor se înregistrează în ţările Asiei
de Sud-Est și afectează până la 65 % din populaţia unor ţări ca Bhutanul, urmate de
cele din regiunea Pacificului occidental şi, în ordine descrescătoare, în Africa,
regiunea Mediteranei orientale şi Europei, unde incidenţa se ridică la 10 % din
totalul populaţiei, Etiopia de est, în satele muntoase, sărace, guşa endemică, de
gradul 2- 3, desfigurează trei sferturi din femeile ţinutului. În această ţară, din
peste20 de milioane de locuitori, peste un milion sunt bolnavi, datorită consumului
sării cu puţin iod, fie extrasă din Marea Roşie, fie din depozitele loca le din ţară
(Schaller et al., 1972).
Singura măsură eficientă de prevenire a guşei endemice este aceea a
introducerii şi utilizării, în alimentaţia curentă, a sării intens iodurate. Din nefericire
însă, asemenea măsură nu a dat rezultatele scontate deoarece, dintr-un total de 83 de
ţări în care s-au aplicat programe corespunzătoare de nutriţie, numai 46 au reuşit să
elimine în totalitate această predispoziţie morbidă, celelalte 37 trebuind să-şi
intensifice eforturile în vederea unei mai bune şi eficiente organizări a sistemului de
producţie / import, distribuţie şi desfacere / consum a sării iodurate.
Conţinutul unor ape dure, puternic mineralizate datorită trecerii lor prin
straturi cu conţinut bogat în diferite minerale determină litiază renală. Frecvenţa
litiazei urinare este mare în pen. Arabă, Israel, lran, Irak, Pakistan, vestul Asiei.
Cauzele declanțării acestei boli sunt mineralizarea apei, insuficienţa apei de băut, a
transpiraţiei excesive, în condiţii de climat cald şi, în consecinţă, a concentrării

30
excesive a urinei (Fischer, 1968). După alţi autori, urolitiaza este frecventă în China
de Sud (Canton), India de NV, Egipt, Australia de N, Madagascar (Butty, 1956),
Ungaria, Dalmaţia, Italia, Ecuador (această boală se corelează evident cu climatul
cald şi uscat). Alimentaţia insuficientă, pe un substrat pedologic şi climatic sărac,
explică anemia hemolitică endemică în Grecia de nord, India de sud, Arabia de sud,
Africa de sud, vest şi centru, unde se adaugă taIasemia, malaria, numeroase infecţii
caracteristice zonelor slab dezvoltate.
Surplusul de microelemente din sol sau apă poate provoca boli etiologice, de
pildă guta (podagra endemică) în Armenia, ca urmare a unui surplus de molibden
(Meşcenko, 1964 ). Unele tipuri de cancer sunt mai frecvente în regiuni unde aerul,
solul şi apa au fost puternic poluate în urma instalării în zonă a unor industrii
poluante.

Boli şi dereglări dependente de metale (Grecu el al .. 1982)


Element Afectiuni
Ca Cataracte, tetanie
Co Anemie pernicioasă, miocardiopatie
Cu Limfoame, infarct miocardic, artrite reumatice, boala lui Wilson, psoriazis, leziuni
arteriale, hepatite infecţioase, leucemie, ciroză, nefrite, boala lui Hodkin, dereglări
pigmentare, tulburări de crestere
Fe Anemie feriprivă, iritaţii ale mucoaselor, colaps cardiac, cloroză,
hemosideroză, hemocromatoză
Li Sindrom maniacodepresiv
Mg Spasmofilie infantilă, boli gastrointestinale
Na/K Boala lui Addison, gută
Zn Anemie, cancer, hipogonadism, ciroză hepatică, tulburări de creştere, acrodermatită
enterohepatică, anomalii de schelet
Cr Toleranţă scăzută la glucoză, neuropatie periferică
Mn Dereglarea spermatogenezei, anomalii de schelet
Sc Deces intrauterin al fătului, distrofie musculară
I Distrofia endemiecăă tireopată
F Fluoroză, carii dentare
Cd Pb Hg Toxici puternici şi poluanţi majori

31
Teluroterapia

• Emanaţiile de gaze în zonele vulcanice, de exemplu CO2, determină


apariţia mofetelor şi a apelor carbogazoase, folosite în carbocrenoterapie.
• Zonele masivelor de sare favorizează apariția izvoarelor cu conţinut
mare de clorură de sodiu, lacurile sărate şi salinele, utilizate în tratarea afecţiunilor
reumatice prin hidroterapie și a afecţiunilor respiratorii, prin speleoterapie.
• În zonele înalte, cu pante mici, unde bălteşte apa, se formează turba
folosită în scop terapeutic. Dar mai mult decât acestea, sunt utilizate nămolurile
minerale, determinate de prezenţa argilelor și nămolurile organice, ca depozite pe
fundul lacuri lor sărate. Fangoterapia se practică prin băi de nămol, împachetări,
irigaţii vaginale, de obicei în asociaţie cu ceilalţi factori terapeutici, apa sărată,
expunerea la soare, deci helioterapia sau talasoterapia.
Terapia cu argilă reprezintă una din metodele care se utilizează în cadrul
terapiilor naturiste. De fapt, argila a fost folosită din cele mai vechi timpuri, pentru
acţiunea sa considerată bactericidă. În prezent, se indică, sub control medical, sub
formă de cură internă ( "apă de argilă" şi "lapte de argilă“) și cură externă
(cataplasme reci, călduţe, fierbinţi, prin măşti, creme şi loţiuni). Terapia cu argilă
are acţiune antiseptică şi cicatrizantă, împiedicând proliferarea bacteriilor şi uşurând
regenerarea celulelor.
Indicații: în furunculoză, abcese, migrene, artroze, nevralgii, afecţiuni
ginecologice.
Contraindicaţii: constipaţii cronice, hipertensiune, etc. (Virgil Geiculescu,
1986).

32
III. CLIMA ŞI ORGANISMUL UMAN

Factorii care determină clima sunt factori care influenţează şi organismul


uman: indirect, prin parametrii meteorologiei și direct, prin factorii genetici ai climei
Schimbăriler climatice globale au indus modificări asupra stării de sănătate a
omului prin: poluarea aerului, apei şi solului, ridicarea nivelului oceanului,
modificarea parametrilor climatici şi fizici, îndeosebi radiaţia ultravioletă, subţierea
stratului de ozon. Au efecte biologice asupra agenţilor de transmitere a bolilor, a
producţiei agricole, a nutriţiei şi implicit asupra indicilor demografici, în special
asupra morbidităţii (McMichael et al., 1996).

3.1. Radiaţia solară


Soarele - primul şi cel mai important factor generator de viaţă pe Pământ.
Activitatea solară este exprimată prin variaţia petelor solare. În timpul anilor cu
activitate solară maximă se intensifică protuberanţele cromosferice, creşte radiaţia
corpusculară şi electromagnetică (mai ales UV şi X), se produc furtuni magnetice la
suprafaţa Pământului. se intensifică activitatea ciclonică.
Impactul asupra stării de sănătate: creşte numărul de epidemii, datorită
dezvoltării bacteriilor saprofite, dar mai ales patogene, iar morbiditatea şi mortalitatea
umană prezintă o exacerbare, în special la bolile cardiovasculare (Teodoreanu, 1988).
Pătrunderea radiaţiilor solare în piele şi căldura primită de om este dependentă
de lungimea de undă, de pigmentarea pielii, de unghiul solar şi de poziţia corpului expus
Soarelui. Cele mai puternice efecte biologice sunt date de radiaţiile de mică lungime de
undă y şi X (Rontgen), folosite în terapie.
Radiațiile ultraviolete - cuprinse între 0,28 µ şi 0,4 µ. produc efecte importante
asupra pielii şi organismului: fotoeritem şi fotopigmentare, băşici şi cornifierea stratului
de piele, conversia provitaminei D în vitamină D şi transportarea ei în sânge,cu rol în
fixarea calciului, formarea histaminei, care determină vasodilataţie, hipersecreţii
glandulare, albirea şi deteriorarea firului de păr, inflamaţii ale pleoapelor şi conjunctivei.
Efectele generale - creşterea concentraţiei de anticorpi, creşterea secreţiei
33
gastrice, modificări ale tensiunii şi compoziţiei sângelui, modificări în metabolism,
reducerea capacităţii respiratorii, hipertiroidism, modificări ovariene.
Efecte benefice - acţiunea antirahitogenă. Efecte patogene - cancerigene,
provocate, după unele teorii,de radiaţiiletotal absorbite în piele. Intensitatea
radiaţiilor UV creşte cu înălţimea Soarelui şi cu altitudinea geografică - tratamentul
şi efectele negative ale expunerii la Soare sunt mai intense la amiază şi în munţi.
Radiaţiile vizibile au efecte în general benefice, stimulând metabolismul.
Întunericul complet influenţează în sens negativ sistemul neuroglandular.
Radiaţiile infraroşii (radiaţii calorice), penetrează superficial pielea şi 99 %
și sunt absorbite . Efectele locale: eritermul, care se manifestă imediat şi dispare
după câteva minute, dacă expunerea încetează, şi nu este urmat de pigmentare. Sunt
absorbite de conjunctivă şi cornee, provocând rapid fotooftalmie, cu leziuni pe
retină şi cataractă, la o expunere cronică.
Efectele generale sunt cele produse de căldură: modificări în termoreglare,
activarea circulaţiei sanguine, sudoraţie,insolaţie, şoc caloric, la o expunere
îndelungată. Fenomenele tranzitorii solare : modificări ale sângelui, efecte cutanate,
agravarea unor maladii cronice ale sistemului respirator şi cardiovascular (Maschas
et al., 1966), dereglări neuromusculare, proliferarea de bacterii.
O anumită poziţie a astrelor apropiate să influenţeze organismul uman.
Eclipsa totală de soare din august 1999, observată în România, a permis constatarea
că s-au produs modificări în unele variabile hematologice şi imunologice ale
corpului uman (mai puţin reversibile la bolnavi cronici). În timpul şi după eclipsă, în
special anemie şi scăderea rezistenţei nespecifice (fagocitoză) la infecţii
(Teodoreanu et al., 2000).

3.2. Circulaţia atmosferică


Variaţiile periodice ale vremii determină o influenţă, în general previzibilă,
asupra organismului uman, creând un adevărat "calendar sezonier" în care

34
predomină :
- în anotimpul rece - bolile aparatului respirator, îndeosebi nfecţiile
virale, bolile aparatului circulator şi renal, cu o frecvenţă maximă a indicilor de
morbiditate
- în anotimpul cald - în special infecţiile intestinale.
Aceste date au un caracter statistic foarte general şi sunt valabile, în
special,pentru populaţia de la latitudine temperată, în condiţii de ierni şi veri
normale.
Variaţiile neperiodice determină aspectele de meteoropatologie caracteristice,
care se referă la funcţionarea sistemului nervos, a aparatului cardiovascular şi
respirator, digestiv şi renal, la funcţionarea glandelor cu secreţie internă, la
termoreglare, etc.
Reacţia organismului uman la acţiunea maselor de aer şi a fronturilor. În
general, o masă de aer rece, legată de un anticiclon, antrenează o scădere a
temperaturii, o creştere a presiunii atmosferice şi a potenţialului electric şi a
numărului de ioni. Organismul reacţionează prin: hipertensiune arterială, creşterea
pH, dureri anginoase, hiperglicemie, hipercolesterolemie, modificări în conţinutul
de fosfor şi clor, apatie, liniştirea organismului, somn adânc.
Masă caldă şi umedă provoacă: vasodilataţie, pH scăzut, retenţie de apă în
ţesuturi, permeabilitate mărită a pereţilor capilari, proliferarea microorganismelor,
scăderea glicemiei, nervozitate, oboseală, insomnie.
Fronturile calde, acţionează asupra sistemului nervos central, determinând
încordare nervoasă, iritabilitate, scăderea atenţiei, insomnie. Asupra aparatului
cardiovascular, prin tahicardie, favorizează creşterea tensiunii arteriale, dispnee. Se
modifică compoziţia sângelui, se intensifică metabolismul bazal, scade rezistenţa
faţă de agenţii patogeni, se diminuează eliminarea urinară de cetosteroizi.
Fronturile reci - au efecte post-frontale: scăderea tensiunii arteriale, crize
anginoase, predispoziţie la tromboze venoase, afecţiuni respiratorii, crize de astm,

35
stări alergice, dureri reumatice, VSH scăzut, la fel numărul de leucocite şi glicemia.
Numărul de decese este mai mare în perioadele de instabilitate atmosferică, ceea ce
explică vârful morbidităţii şi mortalităţii spre sfârşitul iernii şi începutul primăverii,
când vremea prezintă o instabilitate maximă.
Prognoza meteomedicală, foarte necesară, dar din păcate prea puţin luată în
seamă, cel puţin în ţara noastră, oferă rezultate notabile, atât clinice (referitoare la
sistemul cardiovascular, la cel nervos sinucideri, în operaţii, în bolile
reumatismale), cât şi în domeniul accidentelor şi a capacităţii de muncă, în industrie,
în transportul auto, în medicina sportivă, etc. În același timp, determină
îmbunătăţirea indicilor de morbiditate, scăderea cheltuielilor legate de concediile
medicale şi din domeniul transporturilor, performanţe în sport.
Suprafaţa subiacentă şi factorul antropic influenţează, la rândul lor, starea de
sănătate a omului.

3.3. Latitudinea geografică - imprimă indicilor demografici şi sanitari


trăsături specifice, definitorii.
Zona caldă - caracterizată de factori fizici şi sociali, care se deosebesc
fundamental de cei din zona temperată şi rece, determinând şi un evantai deosebit al
bolilor caracteristice. Se constată o interferenţa spectrului de boli, tropicale cu cele
din zonele temperate şi reci, precum și posibilitatea extinderii epidemiilor, dincolo
de regiunile unde se produc sau există endemic unele din bolile caracteristice
nivelului de viaţă din ţările dezvoltate se regăsesc şi în ţări cu un nivel mai scăzut.
Statistic vorbind, anumite boli rămân predominante în funcţie de
latitudinea regiunii luată în studiu.

3. 4. Principalii parametri meteorologiei. Indici bioclimatici


Caracteristicile mediului înconjurător sunt resimţite de organismul uman cu
ajutorul receptorilor termici ai pielii, transmit informaţiile primite la hipotalamus,

36
principalul centru de termoreglare
Mediul climatic acţionează simultan asupra organismului uman, printr-un
complex de factori, ai căror caracteristici sunt în permanentă schimbare. Exiatența
unei relaţii sigure între un parametru climatic şi o reacţie organică este greu de
stabilit. Excepţie: variaţiile meteorologice excesive - au putut fi puse relativ uşor în
relaţie cu manifestările meteoropatologice, evidente, îndeosebi, la pacienţi cu
diferite afecţiuni cardiovasculare, reumatice, respiratorii, nervoase.

1. Temperatura aerului - elementul principal climatic care influenţează


starea organismului uman. Variaţiile de temperatură modifică bilanţul de căldură,
termoreglarea, ritmurile biologice şi mecanismele de aclimatizare (Carles, 1945).
Datorită homeotermiei1, temperatura organismului uman sănătos se modifică
numai în limite reduse, dictate de bioritmul zilnic sau anual, dacămediul nu
intervine printr-un stres termic prea puternic, care să modifice echilibrul termic al
corpului.
Rata metabolismului baza, depinde de numeroşi factori personali și
exteriori. Între factorii personali, se evidențiază suprafaţa corpului, vârsta, starea de
sănătate, activitatea glandelor cu secreţie internă, de secreţia de adrenalină, de
activitatea musculară. În ceea ce privește factorii exterior, influența cea mai mare o
au temperatura mediului, îmbrăcămintea și hrana (Tromp, 1974).
Temperatura internă a corpului uman este de 37° C. Acesta pierde în medieo
cantitate de căldură echivalentă cu cea produsă prin procesele metabolice din
organism. Pierderea de căldură depinde de diferite mecanisme:
- conducţia - transferul de căldură de la corpul uman la orice
substanţă sau corp mai rece, cu care vine în contact, provocând
vasoconstricţie. Fenomenul este vizibil la bolnavii reumatici, care au un
mecanism de termoreglare defectuos;
- evaporaţia apei prin piele şi prin plămâni, cca 25% din pierderea

37
totală de căldură, la o temperatură a mediului de peste 28 - 29°C. Rata
evaporaţiei depinde de temperatura exterioară, de viteza curenţilor de aer, de
permeabilitatea membranelor. Transpiraţia creşte odată cu creşterea temperaturii
exterioare, la influxul brusc de aer tropical, vara, după băi fierbinţi sau tratament
termoterapic, în condiţii de stări emoţionale.
Alţi factori care pot modifica temperatura corpului sunt:
- umezeala mare - accentuează senzaţia de frig la o temperatură scăzută a
aerului, creează senzaţie de zăpuşeală la o temperatură ridicată, datorită
imposibilităţii de evaporare a transpiraţiei;
- vântul puternic - scăderea temperaturii şi diferenţă mai mare între diferitele
părţi ale corpului
- îmbrăcămintea, prin textură, model, culoare.
Termoreglarea depinde şi de vârstă - mai defectuoasă la vârstnici şi copii,
afecţiuni - cunoscută capacitatea termoreglatoare redusă la reumatici sau astmatici.
Aclimatizarea - un proces fiziologic complex, care depinde de mediul termic,
iar expunerea treptată la stresul termic uşurează această adaptare.
Oamenii sănătoşi, expuşi la fluctuaţii puternice de timp, beneficiază de un
control eficient al temperaturii pielii şi se adaptează mai uşor la frig iarna şi la
căldură vara. În general, însă, efectul aceloraşi factori meteorologiei este diferit vara
şi iarna.
Limitele zonei de confort termic - sunt destul de flexibile, variază între 16,5o
C şi 20,50C ale temperaturii echivalent efective (TEE), corespunzătoare celor de
18,50 C şi 24,50 C ale temperaturii aerului uscat. Sub aceste valori globale de confort
termic predomină disconfortul prin răcire - stressul hipotermic. Deasupra lor,
disconfortul prin încălzire, exprimat prin stressul hipertermic.

38
Relaţiile de echivalenţă dintre temperatura, umezeala aerului şi viteza vântului
corespunzătoare TEE de 200 C.

Temperatura aerului Temperatura aerului Umezeala relativă Viteza vântului


uscat umed (%) (m/s)
(0 C) (0 C)
22,0 16,5 58 0

23,0 14,7 40 0

23,0 17,5 60 0,5

24,0 13,2 37 0

24,0 18,0 56 1,0


24,0 24,0 100 2,5

25,0 16,0 38 1,0

25,0 18,1 51 1,5

25,0 20,0 63 2,0

25,0 23,2 84 3,0

Stressul bioclimatic total (ST) exprimă gradul de solicitare biologică impus


de un anumit tip de mediu climatic asupra organismului uman atacat simultan, la
nivelul pielii şi al plămânilor, de cei trei factori meteorologici
Este însumarea celor două stressuri distincte, cutanat (SC) şi pulmonar (SP):
ST = SC + SP.
Stressul climatic pulmonar (SP) - determinat de influenţa umezelii aerului
asupra schimburilor respiratorii ale plămânilor, - acesta devine cu atât mai acut cu
cât presiunea parţială (tensiunea) vaporilor de apă inhalaţi în procesul inspiraţiei,
este mai puternică asupra mucoaselor căilor respiratorii.
Valorile nestressante ale tensiunii vaporilor variază între 7,5 şi 16,4 mb. Sub
limita inferioară se instalează stressul de disconfort prin deshidratare iar deasupra

39
limitei superioare, stressul de disconfort prin hidratare. Stressul prin deshidratare
este mai uşor de suportat decât cel prin hidratare.
În patologia bolilor pulmonare, stările morbide specifice înregistrează o
evoluţie periodică (sezonieră) sau neperiodică (determinată de starea vremii) în
funcţie de oscilaţiile termo-higro-barice ale atmosferei.

Variabilitatea meteorologică a bolilor pulmonare

boala Efecte patogene Variaţia neperiodică Variaţii periodice


(incidenţa sezonieră)
( starea vremii)
Răceala Dereglare: Activitate frontală Creşte Sept –
(perioadă foarte rece Martie.
-mecanism urmată de încălzire
termoreglare bruscă) Max : Feb - Martie.

-permeabilitatea de
membrană
Gripa şi stările Dezvoltarea şi Umezeala relativă < 50% Creşte Sept -
gripale transmiterea viru- Viteza redusă a vântului Martie.
sului gripal la nivelul
căilor respiratorii Max : Dec – Feb
Pneumonia Dezvoltarea virusului Încălzire bruscă în Max : Dec – Feb
Pneumococcus anotimpul rece
Bronşita Puseuri acute Ceaţă + Poluare Max : iarna

Răcire atmosferică bruscă Min : vara


Astmul bronşic Crize Răcire bruscă aso-ciată cu Creşte : vara
scăderea presiunii
atmosferice şi creşterea Max: toamna
vitezei vântului
Tuberculoza Hemoptizie Căldură opresivă datorată Max : Martie –
föhnului şi undelor de Aprilie
căldură sau vreme rece şi
umedă Min : toamna

Stressul climatic cutanat se referă la senzaţiile de căldură şi de frig pe care le


resimte tegumentul în procesul termoreglării, în funcţie de temperatura şi umezeala
aerului sau viteza vântului. Intensitatea acestuia se exprimă prin indicele omonim,

40
ale cărui valori oscilează pe glob între 0 şi 280. Limita inferioară exprimă starea de
echilibru fiziologic indiferent,care nu reclamă intervenţia mecanismelor de
termoreglare. Solicitarea termică prelungită poate determina nu numai diminuarea
reacţiilor specifice de adaptare, ci şi blocarea funcţiilor fiziologice vitale,
declanşând o serie de manifestări clinice locale (cutanate) sau generale (sistemice)
care se diferenţiază între ele în funcţie de sensul de acţiune al stressului termic.
a. Stressul hipertermic poate avea origine externă, când temperatura
aerului creşte peste valorile standard de ”confort termic” sau când efectul său se
combină cu cel al altor parametri meterologici (umezealaaerului şi viteza vântului)
sau internă, când excedentul caloric produs în urma efectuării unui lucru
mecanic nu se mai poate evacua eficient în mediul extern.
Modalităţi de adaptare termică:
- termoliza care, prin intermediul sistemului endocrin, impune
diminuarea producţiei calorice metabolice, limitând producţia energetică a organelor
interne specializate în acest scop (ficat, muşchi, plămâni)
- transpiraţia care, prin intermediul glandelor sudoripare, favorizează
eliminarea în exterior a excesului de căldură metabolică acumulat în organismul
uman.
Amploarea consecinţelor hipertermiei depinde de durata expunerii individuale
la căldură şi de gradientul schimbului caloric dintre organismul uman şi mediul
înconjurător.
Stările patologice exprimate de acestea sunt : sincopa de căldură,
deshidratarea, declorurarea şi şocul termic.
1. Sincopa de căldură - o manifestare acută datorată creşterii afluxului
sanguin spre zona cutanată periferică, în detrimentul circulaţiei cerebrale și se
exprimă prin ameţeli, greţuri şi leşin, dar efectul ei este reversibil - aclimatizarea
producându-se treptat prin expunerea repetată a organismului uman la căldură.
2. Deshidratarea (epuizarea termică hipohidrică) se instalează în urma

41
pierderii, prin evaporare şi transpiraţie, a unei cantităţi însemnate de apă din
organismul uman, iar gravitatea - în funcţie de pierderea în greutate (%) a corpului,
astfel încât o deshidratare de 2% este tolerată, dar menţine senzaţia de sete
nepotolită; o deshidratare de 4 % determină o oboseală accentuată, cu semne de
iritabilitate emoţională prin apatie sau agresivitate.
Consecințe: la o deshidratare de 0,6% apare senzaţia de epuizare fiziologică,
iar la 8 % se produc confuzii mentale. Pragul fiziologic maxim admis corespunde
unei deshidratări de 15 % careprovoacă moartea. Acesta poate fi atins, în condiţiile
unei totale lipse de apă, după 10 zile în regiunile temperate şi după 15 ore în
regiunile deşertice (cu temperaturi > 350 C şi umezeli relative < 20 %). Dacă
persoana afectată nu consumă cel puţin 5-11 litri apă/24 ore şi nu se sustrage
stressului caloric prin retragerea într-o încăpere climatizată sau prin efectuarea de
băi reci, atunci şocul caloric este iminent, iar moartea, sigură.
3. Declorurarea (epuizarea termică hiposodică) se datorează pierderilor
minerale excesive din timpul transpiraţiei, accentuate de cele produse prin vărsături
şi diaree produse ca urmare a colapsului caloric. Apariţia cefaleei, inapetenţei şi
oboselii accentuate, succedate de greţuri, ameţeli, vărsături şi spasme, declorurarea
poate determina rapida pierdere în greutate şi, în final, moartea.
4. Şocul caloric (hiperpirexia termică) este cea mai severă formă de
manifestare a hipertermiei deoarece survine brusc, iar starea metabolică generală se
depreciază fulgerător. Această stare patologică se dezvoltă atunci când organismul
uman nu mai este capabil să-şi menţină echilibrul caloric, în urma expunerii bruşte
şi îndelungate la căldură şi umiditate crescută.
Inhibarea transpiraţiei - se manifestă prin creşterea bruscă a temperaturii
corpului (420 C) şi deshidratarea exagerată a pielii, tulburări cardiovasculare şi
respiratorii şi dereglări mentale (delir, halucinaţii, furie), însoţite de convulsii şi
comă şi, în final, moartea.
b. Stressul hipotermic se resimte în cazul expunerii îndelungate a

42
organismului uman la frig. Efectele sale pot fi contracarate sau diminuate prin
reacţii specifice de apărare şi control.
Termogeneza - cel mai eficient mijloc de luptă împotriva frigului, prin
sporirea producţiei interne de căldură. Se realizează fie prin contracţii musculare
involuntare (frisonul), fie prin contracţii voluntare (exerciţiul fizic).
Degerăturile apar cel mai frecvent în cazurile în care, la temperaturi
negative ale aerului, vaporii de apă, acumulaţi pe suprafaţa pielii în urma proceselor
de transpiraţie, condensează brusc, determinând scăderea rapidă a temperaturii zonei
expuse. Degeraturile nu se datorează numai temperaturii scăzute a aerului, ci şi
efectului adjuvant produs prin intensificarea vântului. Nu este posibil la temperaturi
mai mari de -80 C, iar la –300 C devine permanent. Uneori, el se poate produce şi la
temperaturi de 00 C asociate cu viteze ale vântului de 10 m/s.
Repartiţia spaţială a riscurilor de producere a degerăturilor conturează un
areal permanent în regiunea arctică, în lunile noiembrie-martie şi în cea antarctică,
în lunile aprilie-septembrie.
Hipotermia se instalează în urma expunerii prelungite la frig, atunci când
temperatura corporală scade sub limita pragului intern minim admis (37 0 C). Se
manifestă sub forma frisoanelor, care ating intensitatea maximă, funcţiile
fiziologice se degradează, scade voinţa de a supravieţui, favorizând instalarea stării
de epuizare fizică. Majoritatea subiecţilor îşi pierd cunoştiinţa atunci când
temperatura lor internă coboară la 310 C, iar la 300 C manifestă rigiditate
musculară. Din acest moment, prin acumularea dioxidului de carbon în sânge, apar
tulburări ale ritmului cardiac, în urma cărora inima îşi încetează travaliul, iar
moartea intervine atunci când temperatura internă scade sub 240C.

43
BIOMETEOROLOGIA ANOTIMPULUI DE VARĂ
Dr. Elena Teodoreanu

Alături de beneficiile sezonului de vară, suntem supuşi şi inconvenientelor


sale, în primul rând valurilor de căldură, caracteristice climatului temperat
continental, mai ales la altitudini joase, inconveniente amplificate în ultimele
decenii, fie că suntem sau nu adepţii dogmei despre încălzirea globală.
Aşadar, care este problema căldurilor de vară? Teoretic se porneşte de la
proprietatea termică a organismului numită homeostazia termică, acea proprietate
prin care omul îşi menţine temperatura corpului constantă, în procesele
metabolismului, chiar în limitele largi ale condiţiilor exterioare. Însă omul se simte
bine, sub aspect termic, între limite relativ înguste. Când un organism uman, relativ
sănătos, nu pierde şi nu primeşte căldură din mediul exterior. Vorbim atunci de zona
de neutralitate, indiferenţă termică sau confort termic. Este interesant că limitele
confortului termic variază de la ţară la ţară, în funcţie de poziţia geografică, deci de
climatul local şi de adaptarea locuitorului la acest climat. De pildă cercetătorii dau
pentru Anglia limite cuprinse între 14,4 şi 20,60C, pentru SUA, 20,2...26,70C, iar
pentru ţările tropicale 23,3...29,40C, la o umezeală relativă de 30-70%. La noi în ţară
se consideră că o temperatură în jur de 25 0C, corespunzătoare zilei de vară, este o
limită normală de confort termic, iar după unele consideraţii, se poate considera că
valorile de temperatură maxime, cuprinse între 25-300C, ultima valoare desemnând
ziua tropicală, reflectă un inconfort termic uşor, nesesizabil de către persoanele
tinere, sănătoase, dar resimţit de unii vârstnici şi de persoane cu diferite afecţiuni.
Trebuie să precizăm că acest confort termic este dependent nu numai de temperatura
aerului (înregistrată la umbră), ci şi de cantitatea de vapori de apă din atmosferă şi
de viteza curenţilor de aer, de asemenea de expunerea la soare. Astfel s-a născut
ideea indicilorbioclimatici, care redau starea reală a organismului uman, în funcţie
nu numai de temperatură ci şi de celelalte elemente climatice, aşa numita
temperatură efectiv-echivalentă (0TEE) (fie după formula Missenard, 1937, fie după
nomogramele Yaglou - Yakovenko, 1927 etc.) respectiv temperatura efectiv
resimţită de organismul uman, în anumite condiţii de temperatură, umezeală, vânt.
Limitele de confort după această nomogramă sunt 16,8...20,60TEE (aprox.16..25 0C).
Întrucât vorbim de stresul de căldură, vom preciza că la o anumită temperatură
exterioară care este egală sau depăşeşte temperatura corpului uman, organismul
resimte o stare de inconfort, întrucât corpul nu mai poate elimina căldura proprie,
inconfort cu atât mai mare, cu cât umezeala aerului este mai mare şi cu atât mai
mult, dacă este calm atmosferic. Căldura umedă este mai greu de suportat decât cea
uscată, nepermiţând organismului să utilizeze mecanismele de pierdere a căldurii.
Din acest punct de vedere, indicele ITU, utilizat de ANM, şi recomandat de OMM,
în prognoze, în timpul valurilor de căldură, este satisfăcător, utilizând cei doi
44
parametri. Totuşi trebuie să ţinem seama şi de existenţa unor curenţi de aer, dat fiind
faptul că un vânt cu o viteză medie moderată scade temperatura efectivă resimţită de
organismul uman, scăzând astfel inconfortul prin căldură (motiv pentru care mulţi
oameni utilizează evantaiul). Sub acest aspect, indicele prezentat mai sus nu este
reprezentativ, întrucât dacă există şi o dinamică uşoară a aerului, de fapt indicele
ITU nu sesizează diferenţa. Nu mai vorbim de faptul că valorile de 65 sau 80, care
despart gradul de confort de starea de alertă, respectiv de starea de disconfort sunt
numai nişte valori pe care trebuie să le luăm ca atare, unităţi convenţionale, fără o
semnificaţie biometeorologică. De asemenea vom preciza că starea de alertă
(înregistrată la valori sub 300C, şi chiar sub 250C) este în realitate starea normală din
cursul verii, pentru care organismul uman, mai ales când este sănătos, este perfect
adaptat. Desigur că la soare, deci când folosim un indice care introduce şi radiaţia
solară (fie directă, fie globală) în ecuaţia temperaturii efectiv resimţită de om, (după
nomograma Şeleihonski, 1948, sau după formula Blazejkzik, 1984, calculată pe baza
nomogramei precedente), valorile confortului se schimbă. După o corelaţie empirică
(Teodoreanu, 1995) se poate aprecia 0TEER (temperatura resimţită la soare) ca fiind
mai mare cu aproximativ 60C, faţă de 0TEE (temperatura efectiv resimţită la umbră)
şi aproximativ egală cu temperatura la termometrul uscat 0C la umbră. Vorbim de
aproximaţii, întrucât aceste valori variază cu zecimi de grad, în funcţie de umezeala
relativă şi de viteza vântului. Aşadar, în condiţii de inconfort termic, producţia
normală de căldură a organismului, numită rata metabolismului bazal (BMR),
dependentă de numeroşi factori, printre care: suprafaţa corpului, vârstă, activitatea
musculară, hrană etc., trebuie să se reducă pentru menţinerea bilanţului termic, deci
a homeostaziei sale interne. Mecanismele de pierdere a căldurii sunt:
1. conducţia (transferul de căldură, în contactul pielii cu o suprafaţă mai
rece),
2. convecţia (înlocuirea stratului de aer cald şi uşor din apropierea pielii, cu
un aer mai rece din apropiere), cca. 15% din pierderea totală de căldură,
3. radiaţia căldurii, de către suprafaţa corpului, care se comportă ca un „corp
negru", cca. 60%
4. evaporaţia apei din piele, prin perspiraţie şi transpiraţie, cca 25%.
Trebuie să subliniem că transpiraţia este un mijloc eficient şi rapid de
coborâre a temperaturii pielii, prin evaporare, de aceea se şi recomandă ca în zilele
caniculare să bem o cantitate sporită de lichide, dar o transpiraţie prea abundentă şi
prea îndelungată are inconveniente majore : instabilitate circulatorie şi vasomotoare,
prin pierderea de apă, apoi pierdere de oligoelemente (în special sare), care toate duc
la oboseală şi uneori la dezordini ale pielii. Fără să insistăm, vom spune doar că
toate acestea au consecinţe în starea de sănătate a omului şi explică unele din
accidentele produse prin exces termic exterior.
Limita ambianţei termice la care un om intră în hipertermie este variabilă. Ea
45
poate ajunge teoretic chiar la 1000C, într-un aer perfect uscat, dar practic omul nu
poate rezista prea mult la temperaturi ambientale care depăşesc temperatura corpului
său.
Cei mai vulnerabili la inconfortul prin căldură sunt sugarii, a căror
termoreglare nu este încă suficient consolidată, oamenii vârstnici, la care
reactivitatea vasculară este încetinită şi bolnavii cu diferite afecţiuni, în special
cardiovasculare; se pare de asemenea că femeile transpiră mai puţin decât bărbaţii la
aceeaşi vârstă, iar unele dezordini hormonale în perioada de climax, contribuie la
sensibilizarea lor mai accentuată la caniculă.
Principalele accidente care se pot înregistra în condiţii de caniculă
îndelungată, determinate de advecţiile de aer cald tropical şi mai ales umed, sunt:
- Sincopa calorică exprimată printr-o stare de adinamie (scăderea forţei
fizice), paliditate, transpiraţie rece, pierderea scurtă a conştienţei, numită lipotimie
(leşin), creşterea temperaturii corpului, etc. Este o stare relativ benignă, dacă nu se
repetă, care se poate remedia relativ uşor, prin scoaterea din mediul hipertermic.
- Colapsul caloric: creşterea temperaturii corpului, a frecvenţei cardiace,
hipertensiune arterială, leşin, transpiraţie abundentă. E o stare care necesită
chemarea medicului.
- Şocul caloric este o stare gravă, mai ales la copilul mic, cu temperatură de
peste 400C, adinamie, confuzie, convulsii, puls ridicat.
Este o urgenţă medicală, în care se începe prin scăderea temperaturii corpului
(baie, duş rece, comprese), rehidratare etc. Medicul trebuie chemat urgent.
- Insolaţie, care se produce prin expunere îndelungată la soare şi care necesită
transportul de urgenţă la umbră, comprese, chemarea medicului.
Evident că cele mai nefavorabile condiţii de inconfort termic apar în câmpii,
în depresiuni, în oraşe, în locuri neventilate, în zilele tropicale şi mai ales caniculare
(T.max> 350C), cu nopţi tropicale (T. min.>200C), când organismul uman nu are
astfel posibilitatea unei odihne compensatorii.
Măsurile elementare de supraveghere şi protecţie sunt în general cunoscute
din mass- media: evitarea expunerii îndelungate la caniculă şi soare, hidratare
suficientă, mese mai frugale şi lipsite de hidraţi de carbon şi lipide, cu fructe şi
legume, răcirea aerului din încăperi, umidificarea corpului prin băi, duşuri,
reducerea unei activităţi fizice intense, în special la persoane puţin antrenate etc.
Morbiditatea şi uneori mortalitatea (mai ales prin epidemii hidrice) creşte în
timpul verii prin maladii de origină parazitară, deci prin diferite boli digestive:
gastrite, enterite, dizenterie; se acutizează unele maladii cronice, în special
cardiovasculare, creşte numărul crizelor de epilepsie şi al manifestărilor bolilor
psihiatrice (ca răspuns la radiaţia solară mare), se înregistrează un număr sporit de
faringite, laringite, ca urmare a ingerării de lichide reci, de asemenea creşte numărul
deceselor prin înec.
46
Să nu încheiem însă în mod pesimist mica noastră incursiune în domeniul
biometeorologiei anotimpului cald şi să nu uităm că această perioadă din an este cea
mai favorabilă curei naturiste, prin toate formele de climatoterapie şi anume:
aeroterapia, în parcuri şi păduri, cura de aer acţionând asupra reglării termice, asupra
circulaţieisangvine şi asupra nutriţiei, helioterapia în spaţiul montan, dar şi în cel de
deluros, chiar de câmpie şi marin (utilă în special în metabolismul calciului şi nu
numai) şi hidroterapia, mai ales la malul mării (care acţionează asupra circulaţiei
periferice, stimulează metabolismul etc.) dar şi în apropierea lacurilor sărate sau
dulci sau în preajma râurilor de munte sau de câmpie.
Cura naturistă în anotimpul de vară este indicată pentru odihnă, relaxare,
refacerea organismului, deci pentru profilaxie, dar şi pentru tratament şi recuperare,
în diferite afecţiuni. Secretul binefacerilor naturii constă în echilibrul cu care le
utilizăm, astfel încât acestea să nu devină un stres patogen ci, în cel mai bun caz, un
stres stimulent.

47
IV. HIDROLOGIE MEDICALĂ

HIDROLOGIE MEDICALĂ
Apa şi sarurile - indispensabile in toate procesele chimice
și fizice vitale.

Orice tulburare sau abatere cu +/-10% a apei, a sărurilor,


a fiecărui electrolit tulburari grave moarte

APA PENTRU BAUT APROVIZIONAREA


CU APĂ
- necesitate
fiziologică - o necesitate

influențează indicatorii de morbiditate specifică

Bolile transmisibile - favorizate de:


- circulația apei
- compozitia chimica a acesteia

 Apa - influențeaza nivelul de igienă


- contribuie la întărirea sănatății

 APA CALDA - vasodilatatie periferică


- scade sensibilitatea pielii
- efect calmant asupra sistemului nervos

 APA RECE - antreneaza vasoconstrictia periferică


- intensifică circulația
- crește sensibilitatea pielii
- tonifică organismul

Alternanța de apă rece/ apă caldă mărește rezistența nespecifică a


organismului la infecții.

48
Cantitatea de apa necesara pentru nevoile publice
- 25-60 l/om/zi - 280 l/om/zi
- variația - in functie de zona și gradul de dotare a
clădirilor, institutii, unitati de invatamant, policlinici, restaurante, piete
etc., pentru spalatul si stropitul strazilor, pentru industria locala etc.
Sursele de apa

1. Apa meteorică
NU :
- indeplinește cerințele igienice (impurificari din
atmosfera si de la sol cu substante organice si anorganice)
- sunt indicate pentru alimentare ca apa de baut (debit
variabil, redus, gust fad, datorita lipsei de săruri, cu
continut crescut de germeni microbieni).
DA :
- spălat, gătit - o apa moale (fara Ca, Mg)

2. Apele subterane
- ape dure
- cantitate de substanțe minerale crescută
- filtrare directă, in funcție de sol.

 Solurile cu permeabilitate redusă:


- bună capacitate de filtrare

 Solurile cu permeabilitate crescută (ex. calcaroase)


- permit apei să se infiltreze rapid prin crăpături, prin
roadere și dizolvare, crăpăturile se lărgesc
- poluarea este intensă
 contaminarea - boli hidrice:
- febra tifoida, dizenterie

49
3. Apele freatice

• concentrații mari de săruri, continut de oxigen


redus
• compozitia minerală depinde de natura rocilor
traversate.
• în functie de cantitatea de saruri - utilizare:
- ape de baut
- numai pentru nevoi industriale și menajere

• Pot fi poluate prin foraj, fisuri, excavații la nivelul


solului
- eventualii germeni patogeni pot avea o viabilitate
indelungată

4. Apele de suprafață

• spala suprafata solului, antreneaza impuritățile


(germeni microbieni, suspensii, pesticide, fertilizanți,
etc.).

• utilizare diversă: menajere, industriale (energie


electrica), agricole (piscicultura), cultură fizică și sport,
agrement

• se pot deteriora în special, după deversări de ape


reziduale si fecaloid-menajere
- NU pot fi folosite decât după o prealabilă
tratare și dezinfectare.

50
6. Apele stătătoare

 În zonele de munte - apa foarte pura


 cele din apropierea centrelor populate pot prezenta grade
accentuate de poluare inainte de a fi amenajate lacurile
de acumulare, necesită măsuri speciale pentru prevenirea
poluării :
- pregatirea sanitara a teritoriului care urmeaza a fi
inundat
- demolarea gospodariilor și anexelor
- excavarea reziduurilor urnane și animale
- asanarea cimitirelor umane
- dezinfectarea instalatiilor de canalizare
- indepartarea vegetatiei
- astuparea fântânilor și a puturilor arteziene

5. Apele curgatoare
 încărcate cu germenii patogeni
– transportati la mari distante
– favorizează epidemiile de febră tifoidă,
dizenterie.

 conditii de dezvoltare a microflorei saprofite,


adesea patogenă
– utilizarea apei râurilor care traversează
localitatea - periculoasă.

51
Surse de poluarea apelor și
impactul asupra stării de sănătate
APELE SUBTERANE - diverse:
 ape reziduale (rezultate de la centrele populate si industrii,
din reziduuri solide si semisolide, din reziduuri fecaloid-
menajere, din reziduurile provenite din agricultura, din
rezervoare subterane in care se depoziteaza petrol, uleiuri si
aIte substante)

 prin conducte subterane insuficient etanșate ori prin avarii

 prin apa lacurilor de acumulare, poluata chimic sau


microbiologic (Manescu, 1984).

Apele de suprafata

se poluează prin:
- surse neorganizate (utilizarea apelor pentru nevoile
casnice, reziduuri, scaldat etc.)
- prin surse organizate (industriale, menajere).

Autopurificarea naturală se produce prin:


a. procese fizice: dilutie și amestec, sedimentare, radiatii
solare, mai ales ultraviolete, temperatura apei

b. procese chimice: neutralizare, oxidare, reducere,


precipitație, adsorbție
- în general secondate, prin procese biochimice, de
transformare si descompunere a materiei organice, prin
asimilare, fotosinteza, pe cale aeroba sau anaeroba etc.

52
Poluarea termală a apei

produsă de termocentrale
- afectează flora și fauna acvatică (dispariția sau
regresia unor specii, inmultirea bacteriilor, mai ales
patogene - în special virusuri enterice)
- proliferarea algelor albastre-verzi - secretă
substante toxice și produc miros dezagreabil

Poluarea chimică

 cu reziduuri petroliere
 cu fenoli proveniti din distilarea carbunilor,
gudroanelor, lemnului din industria
petrochimica
 cu detergernți
 cu substante eutrofizante (in special azot si
fosfor, din ape uzate, ceea ce conduce la
proliferarea excesiva a algelor si a altor plante
acvatice).

53
Poluarea chimică
- NITRATI proveniti din fertilizarea terenurilor agricole cu
îngrășăminte naturale (gunoi de grajd)

- INGRĂȘĂMINTE AZOTOASE SINTETICE – intoxicații:


- in special la sugari alimentati cu lapte praf, la care se
foloseste apa cu continut de nitrati
- determină asa numita "boala albastra”

formă de manifestare:
• cianoza fetei, tulburari respiratorii si gastrointestinale

La adulti - cefalee, greata, diaree, se poate transforma în


intoxicație cronică - scăderea rezistenței organismului la
infecții, dezvoltare fizică întarziată.

Poluarea apei cu metale grele


plumbul - saturnism hidric cu anemie
- manifestare: - dureri si colici abdominale,
constipatie, paloare, pierdere in greutate, amorteala
membrelor, nefrita cronica (Leipzig, 1930);

 mercurul - tulburari nervoase, vegetative,


mentale (ex. encefalopatie difuza)

 cadmiul - hipocalcemie, cu dureri lombare și


fracturi spontane;

 arsenicul - cancerul pielii

54
Poluarea apei cu pesticide

prin apele de șiroire


- spălarea terenurilor si vegetației tratată cu pesticide și
care se infiltreaza in straturile subterane
- deversarea apelor reziduale naturale
- tratamente aeriene cu DDT, etc.

Efectele:
- acumularea pesticidelor în organism, în special în țesutul
adipos
- intoxicații
- timp mai indelungat - efecte mutagene
cancerigene.

Poluarea apei cu azbest


- cancerul pulmonar (Ottawa, Toronto,
Montreal, 1971).

Poluarea apei cu substanțele


cancerigene
- hidrocarburile aromatice policiclice
- clorul - dezinfectare apa potabilă

55
Poluare radioactivă
- direct din apă, aer, suprafața solului, prin:
- consum produse acvatice (pești, fructe de mare, alge)
- consum de carne si lapte, provenind de la animale care se
adapă din surse contaminate.

- Efectele - diferite
- în functie de sensibilitatea diferită a tesuturilor
și organelor
 cele mai sensibile:
- glanda sexuală
- organele hematopoetice (celule stem, celule suse),
- pielea
- mucoasa intestinala
- cristalinul , etc. (Zamfir, in Manescu, 1984).

Bolile microbiene
 febra tifoida si paratifoida, dizenteria bacilara, holera,
leptospiroza, bruceloza, tularemia, tuberculoza, antraxul.

Bolile virale
 afectiuni respiratorii, oculare, digestive, paralizii,
meningita, diareea, miocarditeIe, encefalitele, conjunctivita
hemoragica acuta, hepatita
• ex: epidemia de hepatită de la Delhi, in India, in 1955-1956,
din apa de consum, cu 29 300 de cazuri de icter si, probabil,
aproximativ un milion fără icter, la o populatie de 1,7
mil.locuitori).

56
Enterovirusurile
 Detectate în:
- ape uzate
- apa de râu
- apa de mare
- apa de baut
= 111 regiuni (inclusiv în Dunare și Marea Neagră).

 în boli determinate de:


- protozoare (ex. giardioza/giardia)
- cestode (chistul hidatic, cauzat de forma larva a Teniei)
- trematode (Bilharzioza intestinala sau vezicala sau
arteriovenoasa)
- de filarii (Zamfir, Manescu, 1984).

57
V. IMPACTUL FACTORILOR ANTROPICI ASUPRA STĂRII DE
SĂNĂTATE A POPULAȚIEI.
FACTORII OCUPAȚIONALI ȘI FACTORII URBANI.
SĂNĂTATEA OCUPAŢIONALĂ

Concept boli profesionale


Sunt acele afecţiuni fizice şi psihosociale și problemele de sănătate care pot fi provocate
de condiţiile de muncă, direct sau în combinaţie cu alţi factori.
Afecţiunile şi problemele de sănătate legate de muncă nu implică neapărat recunoaşterea
de către o autoritate. Datele sunt colectate în principal din anchetele existente adresate populaţiei,
precum ancheta prin interviu la nivel european privind sănătatea (EHIS) sau alte anchete sociale.
Studiul bolilor profesionale, vizează:
- caracteristicile persoanei bolnave, inclusiv sexul şi vârsta;
- caracteristicile bolii, inclusiv gravitatea;
- caracteristicile întreprinderii şi ale locului de muncă, inclusiv activitatea
economică;
- caracteristicile agentului sau factorului cauzator.
Condiţiile de muncă legate de tipul de activitate economică favorizează expunerea
angajaților la anumite riscuri sanitare: accidentări (loviri), boli respiratorii, cancer, boli osteo-
articulare, boli ale aparatului reproducător, boli cardiovasculare, boli mentale sau neurologice,
afecţiuni ORL (pierderea auzului sau văzului), boli infecţioase.
Expunerea la anumiţi agenţi determină deteriorarea stării de sănătate. Incidenţa bolilor
este greu de evaluat.
Factorilor ocupaţionali li se asociază factori non- ocupaţionali: bolile infecţioase, igiena
precară, nutriţia deficitară, sărăcia, nivelul redus de instruire , care contribuie la agravarea
efectelor factorilor ocupaţionali asupra sănătăţii.
Riscurile ocupaţionalestrânsă legătură cu nivelul general de dezvoltare. Reducerea
acestora este foarte dificilă, datorită unor cauze multiple: tehnologie învechită, resursele
financiare pentru modernizare sunt reduse. Accidentele de muncă reprezintă o problemă
majoră, cele mai multe riscuri ocupaţionale fiind subevaluat, iar afecţiunile posibile generate -
neînregistrate.
Expunerea în acelaşi timp la agenţi specifici locului de muncă şi la agenţi din mediu
extern sau din cadrul locuinţei dificilă delimitarea rolului pe care îl au factorii ocupaţionali în
instalarea unor maladii.
58
Tipuri de riscuri ocupaţionale după efectele asupra sănătăţii :
• Accidentele → datorate în special maşinilor sau a structurilor tehnologice
învechite, specifice industriei grele;
• Munca fizică grea → presupune ridicarea şi deplasarea unor obiecte grele sau
mişcări manuale repetitive.
Cei mai expuşi sunt minerii, constructorii, fermierii, pescarii, sau cei care efectuează
meserii legate de transportul şi depozitarea mărfurilor. Mişcările statice, repetitive, comune
multor activităţi industriale sau serviciilor (ex. activitatea la calculator, telefoanele mobile, tablete,
etc.) pot genera accidente, boli osteo-articulare sau incapacitate severă pe termen lung.
Expunerea la agenţi biologici - viruşi, bacterii, paraziţi, praf, sunt foarte frecventă în
anumite medii ocupaţionale.
Boli ocupaționale generate sunt:
• hepatita B sau C şi tuberculoza (în special la lucrătorii sanitari)
• astmul bronşic (în special la cei expuşi la praf)
• bolile infecţioase cronice (în special la muncitorii agricoli şi forestieri)
• bolile sângelui - HIV/SIDA sau hepatita B, prezintă riscuri majore pentru
personalul mebical.
Expunerea la factori fizici, precum zgomotul, vibraţiile, radiaţia ionizantă şi non-ionizantă,
condiţiile de microclimă de la locul de muncă , produc efecte nefavorabile asupra sănătăţii, cum ar
fi pierderea sau scăderea auzului, datorită zgomotului. Sectoarele de risc sunt mineritul,
construcţiile şi industria manufacturieră.
Expunerea la agenţi chimici - variată: industria chimică şi metalurgie, industria
producătoare de bunuri de consum, în industria textilă şi în construcţii, în domeniul activităţilor
non-industriale - birouri sau în saloanele de frumuseţe.
Efectele cele mai importante la nivelul sănătăţii sunt intoxicaţii sau otrăviri cu metale -
afectează sistemul nervos central și ficatul (cauzat de expunerea la solvenţi), otrăviri cu pesticide,
alergii dermatologice sa respiratorii, dermatoze, - cancer, disfuncţii reproductive. În minerit şi
metalurgie - silicozele sau pneumoconiozele.
Cele mai comune tipuri de cancer, rezultate ca urmare a expunerii la agenţi:
plămânului, sângelui, pielii, ficatului, oaselor şi ţesutului conjunctiv.
Disfuncţiile reproductive sunt generate de expunerea la circa a 200 de substanţe chimice
(agenţi mutageni sau carcinogeni), care determină infertilitate la ambele sexe, avorturi spontane,
teratogeneză, cancer fetal, fetotoxicitate sau retardare la nou-născuţi.
59
Au fost identificați cca 350 "carcinogeni ocupaţionali".
Expunerea la agenţi alergeni - circa 3.000, este în cea mai mare parte de natură
ocupaţională, cele mai frecvente efecte fiind bolile alergice ale pielii, bolile alergice respiratorii –
astmul - efect al expunerii la praf, micro organisme, bacterii, fungi sau la unele substanţe chimice.
Stresul psihologic - cauzat de "timp" sau de "presiunile de la locul de muncă": munca
monotonă sau care necesită concentrare permanentă, orele neregulate de muncă, munca exercitată
în condiţii de risc (poliţişti sau gardieni de închisoare), munca izolată sau responsabilităţile
excesive, de natură economică sau umană creşte riscul instalării bolilor cardiovasculare, în speţă a
afecţiunilor coronariene şi hipertensiunii.
Condiţiile sociale de la locul de muncă, cum ar fi distribuţia sau segregarea sarcinilor în
funcţie de sex şi egalitatea (sau lipsa acesteia), sau relaţiile dintre manageri şi angajaţi - stresul
ocupaţional. Serviciile publice sunt supuse unor presiuni sociale mari și pot creşte stressul
psihologic, ceea ce necesită îmbunătăţirea aspectelor sociale ale muncii: promovarea unor contacte
deschise şi pozitive la locul de muncă, sprijinirea rolurilor individuale şi identitare ale muncii şi
încurajarea muncii de echipă, relaxarea condițiilor de muncă.
Bolile profresionale în România
Până în 1990 - concentrarea populaţiei era în agricultură, minerit, industria grea, cu condiţii
dificile de muncă (activitate fizică intensă, temperaturi ridicate, inhalare praf, otrăviri cu pesticide
sau accidente de muncă), ceea ce a favorizat creşterea mortalităţii şi morbidităţii ocupaţionale
geberate de "boli profesionale".
După 1990 - schimbări structurale economice: apariţia firmelor mici şi mijlocii,
numeroasele activităţi din cadrul sectorului privat, flexibilitatea pieţei muncii, noile ramuri de
servicii pentru populaţie, dezvoltarea sectoarelor bazate pe informatică şi noi tehnologii,
marchează starea de sănătate a lucrătorilor, prin apariția unor noi boli profesionalecum sunt cele
neuro-psihiatrice, expunere la câmpuri electromagnetice, suprasolicitarea ochilor şi a sistemului
osteo-muscular.
Studiile efectuate la nivel național de specialiști ai MS, au relevat faptul că cele mai multe
afecțiuni profesionale au fost generate de activitățile din industria metalurgică, extracţia
minereurilor metalifere și industria autovehiculelor.
În industria metalurgică predomină astmul bronşic, afecţiunile musculo-scheletale şi
siliocza. În extracţia minereurilor metalifere predomină afecţiunile musculo- scheletale, silicoza şi
bolile profesionale determinate de zgomot; în fabricarea autovehiculelor predomină silicoza,
urmată de afecţiunile musculo-scheletale şi de bronşita cronică.
60
Între bolile profesionale, silicoza este una dintre cele mai vechi, fiind motivul
decesului a mii de persoane, anual, pretutindeni în lume. Este o boală incurabilă și ireversibilă. Pe
grupe de vârstă, cel mai mare număr de cazuri se înregistrează la 40-49 ani, urmată de grupa de
vârstă 50-59 ani, şi 70-79 ani, aspect ce se corelează cu vechimea expunerii. În industria
construcţiilor metalice silicoza apare după 12,6 ani de activitate, în prospecţiuni geologice după 13
ani, în extracţia si prepararea minereurilor metalifere, după 15,9 ani.
Intoxicaţiile profesionale - prezintă o tendinţa de scădere în ultimii patru ani. Cewle mai
răspândite sunt intoxicațiile cu plumb, vechimea medie de expunere a cazurilor înregistrate fiind
de 11,42 ani. Cele mai numeroase cazuri de intoxicaţie cronică cu plumb, ca urmare a
expunerilor îndelungate (ani), s-au înregistrat în judeţele Neamţ şi Sibiu.
Astmul bronşic profesional este în creştere în comparaţie cu anii anteriori. Aște afecțiumi
cu p incidență mai mare sunt bolile profesionale ale pielii, cum ar fi dermatozele profesionale
provocate de factori ca: uleiuri, răşini, latex.
5.2. Sănătatea urbană
Condiţiile de locuire, respectiv locuinţele inadecvate , sunt un factor de deteriorare a stării
de sănătate. Principalele probleme legate de locuinţă sunt deficienţele de echipare, disconfortul
psihologic sau stressul provocat de zgomotul perceput în interiorul locuinţei, lipsa sistemelor de
încălzire, insalubritatea, calitatea aerului în interiorul acestora, viciile de construcţie, lipsa apei
curente, a instalaţiilor sanitare şi a mijloacelor adecvate de eliminare a deşeurilor de origine
umană (mai ales în zonele rurale), umiditatea, încălzirea insuficientă diminuează rezistenţa
sistemului respirator la infecţii sau determină alergii, crize de astm.
Zgomotul - afectează calitatea vieţii iar în timp poate afecta sănătatea celor expuşi
permanent.
Accidente şi catastrofe datorate activităţilor umane
Impactul accidentelor de la Cemobîl și Fukushima au relevat importanţa găsirii unor
sisteme adecvate de protecţie şi supraveghere a instalaţiilor. Numeroasele accidente, produse mai
ales în industria chimică, provoacă îngrijorare și impun necesitatea identificării unor măsuri de
prevenire a acestora.
Accidentele de muncă, ca şi cele de trafic, otrăvirile cu substanţe chimice sau biologice
reprezintă o cauză majoră de mortalitate şi morbiditate.

În România, principalele probleme de ordin ecosanitar reflectă politicile anterioare, din


perioada regimului comunist, care acordau o atenţie prioritară producţiei în detrimentul protecţiei

61
mediului sau al sănătăţii populaţiei. Poluarea aerului este considerabilă, mai ales în regiunile în
care sunt concentrate unităţi ale industriei grele, care, în general, nu posedă tehnologia necesară
pentru a reduce emisiile. Amplasarea lor mai ales în interiorul oraşelor sau în apropierea zonelor
rezidenţiale a avut efecte dramatice asupra sănătăţii populaţiei acestora. Închiderea sau
restructurarea unor unităţi de acest gen după anul 1990, au avut ca efect ameliorarea parţială a
calității mediului, deoarece au apărut probleme noi, legate de agresiunea acestor forme în
dezagregare asupra mediului.
Poluarea resurselor de apă, mai ales a resurselor de apă subterane, datorită deşeurilor
industriale sau agricole ridică mari probleme de mediul, cu consecințe asupra calității vieții și a
staării de sănătate a populației. Calitatea apei este alterată de sistemele de distribuţie prost
întreţinute, de lipsa sau insuficienţa sistemelor de tratare mai ales a apelor uzate, de utilizarea
uneori excesivă a produselor agrochimice. Eliminarea sau depozitarea deşeurilor menajere sau
industriale cauztae de tehnicile greşite de stocare în bazine artificiale neizolate (deşeuri
lichide) sau direct pe sol (deşeuri solide) a provocat numeroase accidente, precum
contaminarea solului şi a apelor de suprafaţă sau subterane, cu efecte directe sau indirecte asupra
sănătăţii populaţiei.
Creşterea cantităţii şi schimbarea sensibilă a structurii deşeurilor menajere, atât în
localităţile urbane cât şi rurale, combinată cu lipsa unei gestionări corecte a colectării şi depozitării
acestora reprezintă una dintre cele mai periculoase agresiuni asupra mediului din interiorul şi din
vecinătatea aşezărilor, cu efecte nefaste asupra sănătăţii populaţiei.
În prezent, poluarea urbană este din ce în ce mai intensă în marile oraşe, ca urmare a
intensificării traficului rutier şi creşterii numărului de autovehicule, poluarea industrială şi cea
urbană fiind între factorii care au afectat şi afectează cel mai grav şi pe termen lung sănătatea
populaţiei ţării noastre.

62
VI. IMPACTUL POLUARII INDUSTRIALE ASUPRA STĂRII DE
SĂNĂTATE A POPULAŢIEI ROMÂNIEI

Activităţile industriale sunt sursele principale ale poluării mediului, însă efectul pe
termen lung al diverselor tipuri de noxe nu a fost încă evaluat. Poluarea industrială nu este
întotdeauna o problemă strict locală, ea influenţează prin intermediul componentelor dinamice ale
mediului - aer, apă zone mult mai extinse, iar efectele se resimt la nivel regional.
Efectele poluării industriale asupra sănătăţii populației sunt directe - ca urmare a expunerii
la agenţii poluanţi și indirecte, ca urmare a activității agenţilor poluanţi asupra apei, solului sau
vegetaţiei.
Efectul poluării asupra organismelor depinde în acelaşi timp de natura substanţelor emise,
de concentraţia acestora şi de durata emisiei, care depind, la rândul lor, de tipul de industrie, de
procesul tehnologic, de nivelul producţiei şi de eficacitatea sistemului de epurare.
Sursele cele mai poluante sunt industria chimică (acid fluorhidric şi floruri, bioxid de sulf,
acid sulfuric, hidrogen sulfurat şi sulfuri de carbon) și petrochimică metalurgia feroasă şi
neferoasă (oxizi de fier, carbon, mangan, cupru, arsenic, nichel, silicaţi, sulfaţi, plumb, zinc, bariu,
cadmiu),industria materialelor de construcţii (floruri, silicaţi, azbest, praf).
Factorii de risc pentru sănătate variază în funcție de suprafaţă şi numărului populaţiei.
Aria de dispersie a poluanţilor depinde de localizare, suprafața topografică, relieful plat,
caracterizat de prezenţa permanentă a curenţilor de aer care facilitează dispersia sau diluţia
agenţilor poluanţi. Văile şi depresiunile - au o ventilaţie naturală mai redusă, care favorizează
acumularea şi persistenţa poluanţilor
Expunerea directă sau indirectă la agenţi poluanţi produce modificări ale stării de sănătate
a populaţiei, de la stări de disconfort până la apariţia unor boli specifice, a bolilor cronice şi chiar a
decesului.
Principalul factor generator al riscului a fost politica de industrializare comunistă, care a
generat asa -numita "explozie industrială”, în care producţia industrială a crescut de circa 13 ori.
Repartiţia uniformă a industriei, realizarea unor producţii din ce în ce mai mari, superconcentrarea
industriei în unităţi "gigant", amplasate în zone foarte populate, în văi şi depresiuni fără ventilaţie,
instalaţiile vechi, uzate moral, neglijenţa faţă de noxe şi deşeuri , au condus la deteriorarea
echilibrului ecologic.
Impactul activităților industriale asupra calității aerului
63
Studiile efectualte de specialiștii Ministerului Mediului semnalează că, dintre substanţele
poluante emise în atmosferă, cele mai frecvente sunt: oxizii de carbon, de sulf, sulfuri de carbon,
amoniac, fenoli, clor, compuşi metalici toxici, pulberi sedimentabile . Acestea nu sunt distribuite
uniform ci se concentrează în anumite zone sau puncte critice, în jurul combinatelor, unde
instalaţiile de reducere a emisiilor lipsesc, nu funcţionează sau funcţionează deficitar. Sunt zone
extinse, în jurul unor unităţi ale industriei chimice şi metalurgiei, precum Baia Mare, Zlatna,
Săvineşti, Suceava, Năvodari, Brăila, unde frecvenţa depăşirii limitelor admisibile era, în prima
decada a anilor 2000, de peste 80% sau a unor unităţi ale industriei materialelor de construcţii
(ciment) din localităţile Taşca (judeţul Neamţ), Fieni (judeţul Dâmboviţa) sau Târgu Jiu (judeţul
Gorj), unde frecvenţa depăşirilor era de aproximativ70%. În prezent, parte din acestea au fost
restructurate sau retehnologizate, însa efectele se resimt, atat aspura calității mediului, cat și
asupra stării de sănătate a populației.
Impactul activităților industriale asupra calității apei
Poluanţii evacuaţi, de obicei, în apele de suprafaţă conţin cloruri, fenoli,cianuri, amoniac,
detergenţi, pesticide şi metale grele, în special rezultate din fabricarea produselor clorosodice, a
îngrăşămintelor, fibrelor sintetice sau de la tratarea minereurilor.
Aprox. 12% din apele curgătoare utilizate pentru alimentarea populaţiei şi industriei sunt
degradate, viaţa acvatică fiind distrusă pe unele sectoare de râuri aflate în arealul unităţilor
industriale, precum Olt, Someş, care prezintă sectoare degradate ce totalizează circa 20% din
lungimea acestora, sau Ialomiţa, circa 57%.
Impactul activităților industriale asupra calității solului
Poluarea solului cu metale grele, emisii rezultate în urma activităţilor de extracţie sau
tratare a minereurilor neferoase, a producerii aluminiului, îngrăşămintelor chimice sau cimentului.
Centralele termoelectrice au avut un aport important, aproximativ 900.000 ha de teren sunt
afectate de poluare chimică, 50.000 ha de poluarea cu săruri sau ape sărate, 147.000 ha de pulberi
(praf), sau alte substanţe transportate de vânt ( Dumitrache L, 2004). Suprafeţe apreciabile afectate
se regăsesc în jurul unor unităţi industriale din Baia Mare, Zlatna (Pb, Zn, Cu, Cd),
TumuMăgurele şiNăvodari.
Impactul activităților industriale asupra calității vegetaţiei
Degradarea solului, ploile acide, poluarea apelor au generat pierderi importante în
ecosistemul forestier prin uscarea arborilor, dispariţia unor specii de plante sau animale mai puţin
rezistente.
Reziduurile industriale afectează circa 404.269 ha de pădure, din care 22.903 ha sunt
64
afectate de pulberile rezultate de la unităţile producătoare de ciment şi var, 129.142 ha de compuşi
ai sulfului, 22.446 de compuşi ai azotului, în special în jurul fabricilor de ciment, combinatelor
chimice şi metalurgice.
Efecte asupra stării de sănătate a populației
Studiile efectuate de specialiști din Ministerul Sanatații, Ministerul Mediului, de alți
specialiști, relevă că în România, aprox. 4 mili. loc. se găsesc sub incidenţa poluării, dintre aceştia
1-1,5 milioane fiind sub influenţa directă şi permanentă a acesteia. De obicei populaţia se găsește
sub influenţa conjugată a mai multor agenţi poluanţi. Prezenţa acestor poluanţi a determinat
modificări ale stării de sănătate a populaţiei, creşterea incidenţei anumitor boli ale aparatului
respirator, a afecţiunilor O.R.L., a celor metabolice (anemii, astenii) sau a unor boli
cardiovasculare. Anual, se înregistrează peste 1milion de cazuri noi, din care aproape jumătate la
populaţia infantilă.
Cele mai frecvente sunt bolile aparatului respirator şi afecţiunile ORL, între care bronşita
cronică, rinofaringita, astmul bronşic, emfizemul pulmonar şi cancerul pulmonar. La nivel
teritorial, Dumitrache L. (2004), menționează că zonele cele mai afectate (frecvenţa depăşeşte
15‰) erau în judeţele Galaţi, Brăila, Dâmboviţa şi Maramureş și se suprapun zonelor de
concentrare a metalurgiei feroase și a industriei materialelor de construcţii. O frecvenţă mai
redusă, sub 10‰ înregistrează judeţele Buzău, Sălaj, Bistriţa-Năsăud (4‰), unde aceste industrii
nu sunt prezente.
Afecţiunile metabolice (anemii, astenii) - frecvenţă mai redusă, fiind afectaţi atât copiii cât
și adulţii. Cauza o reprezintă poluanţii iritanţi, precum oxidul de carbon, compuşilor sulfului şi
azotului. Frecvenţe ridicate ale acestor boli sunt în special în zone unde unităţile de mare
capacitate ale industriei chimice şi metalurgice sunt amplasate în mari centre urbane: Galaţi,
Brăila, Iaşi, Suceava, Baia Mare.
Bolile cardiovasculare afectează mai ales populaţia adultă, o frecvenţă mai redusă a
acestora întâlnindu-se în judeţele mai puţin industrializate.
Nu se poate spune cu precizie că toate aceste boli sunt determinate de poluarea generată de
industria chimică, metalurgica sau a materialelor de construcţie, deorece la această poluare
specifică, se adaugă poluarea urbană, datorată autovehiculelor, stresului etc. Chiar şi aşa, având în
vedere etiologia multifactorială a acestor boli, este dificil de evaluat rolul poluării în instalarea
acestora.
Studiile efectuate au indicat următoarele valorile relative ale bolilor înregistrate (
Dumitrache L. 2004):
65
- între judeţele în care industriile poluante lipsesc sau sunt slab reprezentate şi
judeţele cu o superconcentrare a acestor industrii, se înregistrează o diferenţă de peste 3%, în
favoarea judeţelor mai slab industrializate;
- diferenţe de circa 2-3% - în judeţe în care toate aceste industrii sunt concentrate şi
unde concentraţiile poluanţilor depăşesc cu mult limitele maxime admisibile;
- variaţii de 1%-2% s-au înregistrat în judeţele în care regăsim un singur tip de industrie.
În concluzie: poluarea industrială, deşi nu are un rol determinant în apariţia sau
dezvoltarea acestor boli, poate avea un aport considerabil.
Analiza surselor de poluare şi a nivelului de degradare a componentelor principale ale
mediului arată că, în fiecare judeţ există anumite "zone critice ", caracterizate printr-un înalt grad
de poluare, datorită căruia unele sau chiar toate componentele mediului sunt afectate.
Aceste zone sunt situate în jurul centrelor urbane intens populate, afectând calitatea vieţii
şi sănătatea locuitorilor.
De cele mai multe ori, acestor zone de intensă poluare le corespund niveluri ale indicelui
de sănătate foarte ridicate, acest fapt demonstrând legătura dintre poluare şi starea de sănătate a
populaţiei.
Există însă şi situaţii în care influenţa poluării, deşi recunoscută, nu se regăseşte la nivelul
stării de sănătate a populaţiei (Copşa Mică). Acest fapt s-ar putea datora fie unor erori de
înregistrare a unor boli, fie datorită faptului că efectele poluării se fac resirnţite în timp, unele
substanţe afectând sănătatea pe termen lung, altfel spus, efectele nu au apărut încă.

Indicele de poluare
Relaţia dintre nivelul poluării şi starea de sănătate a populaţiei României este determinată
prin agregarea unor indicatori standardizaţi, cum sunt frecvenţa depăşirii concentraţiilor maxime
admisibile la pulberi sedimentabile (%), frecvenţa depăşirii concentraţiilor maxime admisibile la
alţi poluanţi(%), suprafeţele de păduri afectate de uscare (ha), cantitatea de îngrăşămintele
chimice (kg/ha) şi pesticidele peterenurile agricole.(kg/ha).
Analiza valorilor acestui indice, în profil teritorial, reflectă diferenţieri între judeţe, cele
mai afectate judeţe. Cu valori peste medie (0,176) fiind Vrancea (0,451), Dolj (0,411), Dâmboviţa
(0,345), Alba (0,367), Prahova (0,347). Sub medie
sunt judeţele Covasna, Sălaj, Botoşani, Satu-Mare, Bihor.
Analiza relaţiei dintre indicele de poluare şi indicele de sănătate nu arată însă o contribuţie
semnificativă a poluării la deteriorarea stării de sănătate a populaţiei. Deşi există o relaţie directă
66
între indici, intensitatea acesteia nu este foarte mare. O corelaţie mai puternică se înregistrează în
cazul unor judeţe precum Dâmboviţa, Dolj, Alba, Arad, Neamţ, Argeş, Bacău, Mehedinţi, Bihor,
Galaţi sau Prahova .
Deşi la nivelul României, impactul poluării mediului asupra sănătăţii nu este semnificativ,
totuşi, la nivel regional sau local, acesta poate avea un impact considerabil, contribuind la
deteriorarea sănătăţii populaţiei expuse.
Tendinţe de evoluţie ale stării de sănătate a populaţiei
Având în vedere numeroşii factori care influenţează starea de sănătate a populaţiei, este
de presupus că schimbarea evoluţiei unora dintre aceştia, va determina modificări la nivelul stării
de sănătate a populaţiei. Schimbările nu vor fi resimţite imediat, starea de sănătate a populaţiei
continuându-şi, cel puţin în perioada următoare, tendinţele observate în perioada actuală.
Astfel spus, în viitorul apropiat, starea de sănătate a populaţiei se va deprecia în mod
evident şi numai luând în calcul varianta cea mai optimistă, aceasta ar putea rămâne neschimbată.
De aceea, se impun măsuri imediate şi investiţii semnificative, nu numai în domeniul sanitar şi ci
în cel economic sau educaţional.
Efectele socio-economice majore vizează creşterea cheltuielilor publice, creşterea
costurilor suportate de societate pentru susţinerea financiară a serviciilor sanitare. Sunt atât
cheltuieli directe, prin plata medicilor, serviciilor medicale şi medicamentelor, cât și cheltuieli
indirecte, rezultate din scăderea productivităţii muncii. De multe ori, cheltuielile indirecte pot fi
mai mari decât cele directe, chiar dacă, la nivelul membrilor societăţii, percepţia este diferită.
Efectele degradării stării de sănătate a populaţiei au nu numai un impac economic ci şi
unul social, dacă ne gândim la anii de viaţă pierduţi, ca urmare a deceselor premature. În România,
în medie, se pierd, în acest mod, 16 ani din viaţă.

67
VII. IMPACTUL ACCIDENTELOR NUCLEARE ASUPRA STĂRII DE
SĂNĂTATE A POPULAȚIEI. Studii de caz: Hiroshima, Nagasaki, Cernobîl,
Fukushima

7.1. Hiroshima și Nagasaki


În urma celor două atacuri nucleare, din 6 și respectiv 8 august 1945, și-au pierdut
viața, imediat sau în anii urmatori, în urma expunerii la radiații, cca. 210 mii persoane, dintre care
140mii la Hiroshima și 70 mii la Nagasaki.
Hiroshima
Înaintea atacului nuclear, în delta I. Honshu trăiau aprox. 300.000 persoane. După atac, în doar 10
minute, 9 din 10 oameni aflati pe o raza de 800 m de la "zona zero" erau morti. Au scăpat
neatinse doar 10% dintre imobile. Timp de 16 ore a fost haos: autoritățile japoneze nu au avut
informații cu privire la situația existentă. Au fost, practic, 16 ore fără ajutor de urgență.
Instantaneu, între 70.000-80.000 au decedat (aproximativ 30% din populaţia oraşului) şi 70.000
răniți.
Primele simptome au apărut la cateva zile dupa deflagratie. Rata mortalitatii a inceput
sa creasca. Dupa trei-patru saptamani, a inceput sa scada numarul mortilor in urma iradierii
nucleare. Cei care au trecut si peste perioada de opt saptamani, au trait toata viata sub spectrul
cancerului si, bineinteles, cu efectele psihologice ale acestui atac. 70.000 de persoane au murit
imediat, ca urmare a deflagratiei, căldurii și iradierii. Până la sfârșitul anului 1945, numărul
morților a ajuns la cca. 100.000. In urmatorii cinci ani a depășit 200.000, pe masura ce au inceput
să se instaleze cancerul și alte afecțiuni.
Estimările din totalul deceselor:
- până la sfârşitul anului 1945 - 90.000 - 166.000, cauzele fiind arsuri, radiaţii şi legate de
boală, ale cărei efecte au fost agravate de lipsa de asistenta medicala resurse.
- până în 1950 - cca. 200.000 decese, datorate cancerului şi altor efecte pe termen lung
- 1950 – 2000: 46% din decese prin leucemie şi 11% din decese prin cancer, cauzate de
radiaţii
Nagasaki
Până la sfârşitul anului 1945 au fost 80.000 victime, dintre care jumatate au murit pe loc.
Totalul victimelor inregistrate în cele două orașe în perioada 1945 -2010, a fost de cca
420.000 (The National Peace Memorial Halls for the Atomic Bomb Victims in Hiroshima and

68
Nagasaki, nov 2011). Dintre acestea, 269.466 în Hiroshima și 152.276 în Nagasaki (statistica
oficială a guvernului japonez).
După statistica guvernului japonez, la 31 martie 2010 mai trăiau încă 227.565 de
hibakusha (supravieţuitori) în cele două oraşe afectate de bombardamentele atomice. În 2012
trăiau,de asemenea, 165 de niju hibakusha (dublii supravieţuitori, care au fost în ambele oraşe în
timpul bombardamentelor).

7.2. Accidentul de la Cernobîl (Ukraina)


Centrala nucleară de la Cernobîl era prevăzută cu 4 reactoare. La 26 aprilie 1986, la
orele 1 și 24 min.,reactorul numarul 4 a explodat iar capacul de 2000 t a distrus acoperişul.
Particule radioactive transportate de masele de aer s-au depus la nivelul solului, sub formă de
pulberi uscate sau umede, prin intermediul ploilor sau ninsorilor. Cele mai importante depuneri -
în imediata vecinătate a accidentului, într-un un teritoriu care a devenit o zonă de excludere.
Materialele şi particulele cele mai volatile au fost transportate pe distanţe mai mari şi formează
depozite radioactive de dimensiuni variabile peste mare parte din Europa.

Cel mai afectate sunt sunt cele trei ţări riverane centralei - Ukraina, Rusia, Belarus.

Dispersia în atmosferă a Cesiumului 137 rezultat în Contaminarea aerului cu Cesium 137


Urma exploziei : 28 apr. 1986, ora 12 - 1 mai 1986, ORA 12

Contaminarea aerului cu Cesium 137


- 3 mai 1986, ORA 12 (sursa: IRSN 2006).

69
În afara fostei Uniuni Sovietice, există depozite de peste 40 000 becquereli pe metru
pătrat în : pen. Scandinavă (sudul Finlanda, centrale şi est a Suediei, centrul Norvegia),
Europa Centrală, în special în sudul și SV României, la frontieră între Republica Cehă şi
Polonia, Austria, nordul Greciei, suprafeţe mai mici în Marea Britanie, Elveţia, Bavaria şi
Italia (regiunea lacurile şi munţii Dolomiţi).
Consecințele sunt greu de estimat, comparativ cu Hiroshima și Nagasaki, datoriă
lipsei de infromații oferite de ex-URSS, cu toată presiune internațională exercitată asupra ei.
Cele mai grave au fost în rândul operatorilor şi pompierilor care au acționat în noaptea
tragediei şi în rândul celor implicaţi în primele zile.
Din cele 600 de persoane care au intervenit în prima zi, la primirea celei mai mari doze,
2 au murit imediat datorită arsurilor şi 28 în primele 4 luni după accident, ca urmare a iradierii lor.
30 de victime au decedat în primele patru luni - datorită dozei mari de radiații - sindromului de
radiaţii acut. Ulterior, 20 de alte persoane au murit din cauza efectelor expunerii ridicate sau de
boli care nu sunt direct legate de expunerea la radiaţii ionizante (inclusiv, tuberculoza, ciroză
hepatică sau stop cardiac). Un risc mai mare de leucemie în rândul lichidatorilor era de aşteptat,
într-un interval de 5 la 15 ani după accident.
1. Leucemia: un indicator de bază al riscului de radiatii induse
Evaluările s-au facut pornindu-se de la studiile efectuate asupra accidentelor de la
Hiroshima și Nagasaki.
Principalul risc aşteptat în primii 10 -15 ani după accident - exces de
leucemie, cu un risc mai mare în primii 10 ani de la accident la lichidatori
- aproape 80% [Cardis et al. 1996, 2001]
După anul 1990 - studii epidemiologice de supraveghere a lichidatorilor pe mai mult de
100 000 persoane (aproximativ 10 000 de lichidatori din Estonia, Lituania, Letonia, 40 000 din
Belarus, Rusia 60 000). Rezultatele – discutabile metodologic – rezultate necloncudente. De
aceea, riscul de leucemie generat de radiatiile induse în cazul lichidatorilor de la Cernobîl nu este
încă demonstrat.
2. Cancerul tiroidian
Cei mai afectați - copiii şi adolescenţii expuşi la momentul dezastrului.
În Belarus, incidența lui era foarte scăzut înainte de accident. După aceea, se constată o
creştere rapidă, la începutul anilor 1990, în special la copii/tineri de peste 10 ani momentul
producerii accidentului. Din 1991 până în 2005, 6848 tipuri de cancer al glandei tiroide au
fost observate pentru copii sub 18 ani în 1986, majoritatea (5127 cazuri) în rândul copiilor care
70
aveau sub 14 ani în 1986. Aceste tipuri de cancer au fost aproape toate vindecate (numai 15
decese observate până în 2005). La copiii născuţi după 1986 nu s-a observat un număr crescut
de cancere. Riscul de cancer tiroidian la cei afectaţi în timpul copilăriei lor sau adolescenţă
durează douăzeci şi cinci ani de la accidentul de la Cernobâl . Rezultate similare au fost
observate și în rândul adolescenţilor şi adulţilor tineri în Ucraina și în unele zone puternic
contaminate din Rusia. Riscul de cancer tiroidian scade dacă se administrează iod în momentul
expunerii la radiații și imediat după aceea, câteva zile la rînd.

3. Șocul psihologic
Se referă la șocul accidentului şi faptul că trăiasc în zonele contaminate. Se manifestă
prin tulburăril psihice - stres, depresie, anxietate, carfe au fost observate la persoanele rezidente în
zone contaminate.
Un alt efect observat a cosnstat în schimbări în obiceiurile alimentare şi a consumului de
tutun şi alcool de către populaţiile afectate.

Patologia și efectele non - canceroase


Studiile efectualte asuora lichidatorilor dintre cele 3 tări cel mai afectate - Belarus, Rusia și
Ukraina, mentionează patologii și efecte non – canceroase:
- cataracte
- boli cardio-vasculare
- anomalii chromozomice
- deficitele sistemului imunitar
- efecte asupra reproducerii
o efecte asupra psihicului
Populatiile din zonele contaminate
Studiile sunt izolate, nevalidate sub raport științific. Studiile efectuate asupra copiilor din
Sudul Belarus au evidențiat o serie de probleme:

– patologii cardiace (hipertensiune arterială, tahicardii)


- oboseală, dipsnee de efort, insuficiență cardiacă - moarte subită
- scădereea imunității
- anemii
- ulcere gastroduodenale
- cataracte
71
Există, așadar, incertitudini asupra existenței unor patologii non- canceroase, de aceea
este necesară continuarea observațiilor. Singura certitudine este relația dintre patologiile
cardiovasculare și radiațiile ionizante, confirmată pe studiile supraviețuitorilor de la Hiroshima și
Nagasaki [Preston et al. ,2003].
În ceea ce privește gestionarea crizei, după 1986, mijloacele de informare și metodele
de reactie și gestionare a crizei au evoluat rapid. A avut loc modernizarea tehnicilor de
comunicare și investigare/ măsurare. O atenție deosebită s-a acordat programelor de cercetare,
protecției populației și a mediului

Consecințe umane, ecologice și economice majore în Ukraina, Rusia, Belarus


Cele trei state depozitează 70% din reziduurile radioactive. În afară de zona de
excludere, a fost contaminată cu Cesiu-137 o suprafață pe o rază de 30 km situată în principal în
Ucraina și 23% din teritoriul Belarus - ţara cea mai afectată, unde 1,6 milioane de oameni trăiesc
în zonele contaminate (15% din populaţie), satele au fost dezafectate, infrastructura reconstruită.
După 1986, aproximativ 235. 000 de persoane din Belarus au trebuit să fie mutate.
Cateva milioane de oameni au fost monitorizați sub raportul stării de sănătate, au fost
stabilite noi facilităţi în domeniul sănătății, au fost puse în aplicare măsuri pentru a proteja copiii.

7. 3. Fukushima, 11 martie 2011


Explozia nucleară de la Fukushima a provocat o gravă contaminare, cu efecte
importante asupra mediuluiși stării de sănătate a populației.
Până în decembrie 2014 au fost înregistrate 1170 de decese, însa oficial sunt inregistrați
64 de morți, din rîndul angajaților.
Între octobrie 2011 și iunie 2015 au fost efectuate ecografii ale glandei tiroide la
370.000 persoane de minimum 18 ani la data producerii accidentului. Rata cancerului de tiroidă a
crescut de 50 ori. In arealele unde rata era mai scăzută de obicei, se înregistrează o creștere de 20
ori. De asemenea, s-a înregistrat creșterea incidenței cancerelor de tiroidă, leucemie, cancer de sân
în regiunile contaminate, care nu au fost evacuate în totalitate și in care mai sunt refugiați numiti
”voluntari”, reveniți să locuiasca aici.
După accident, au fost evacuate 12 orașe, rata de revenire fiind foarte redusă până în
prezent. Principala cauză o reprezintă efectele psihologice (radio - fobia), care au fost importante,
ceea ce face, practic, revenirea imposibilă. O anchetă recentă efectuată pe cei 165.000 refugiați

72
nucleari, relevă ca > 40% au suferit un stress post-traumatic, manifestat prin teamă de moarte
generată de accidentul nuclear (http://www.fukushima-blog.com/ ).

VIII. IMPACTUL POLUĂRII ATMOSFERICE ASUPRA SĂNĂTĂȚII


POPULAȚIEI ÎN UE

Poluarea atmosferică reprezintă cel mai mare risc legat de mediu pentru sănătatea
umană în Uniunea Europeană
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), poluarea atmosferică constituie cel mai
mare risc legat de mediu pentru sănătatea umană în Uniunea Europeană.
În fiecare an, în UE, acest tip de poluare cauzează în jur de 400 000 de decese
premature, iar costurile sale externe legate de sănătate se ridică la sute de miliarde de euro.
Persoanele din zonele urbane sunt deosebit de expuse la acest risc. Particulele în suspensie,
dioxidul de azot și ozonul de la nivelul solului constituie poluanții atmosferici considerați
răspunzători pentru cea mai mare parte dintre aceste decese premature.
În ultimele decenii, politicile UE au contribuit la reducerea emisiilor, însă calitatea aerului
nu s-a îmbunătățit în același ritm și există în continuare efecte considerabile asupra sănătății
umane.
Standardele UE de calitate a aerului au fost stabilite acum aproape 20 de ani și unele
dintre ele sunt mult mai permisive decât orientările emise de OMS și decât nivelul recomandat de
cele mai recente dovezi științifice privind efectele asupra sănătății umane.
Deși se observă o îmbunătățire a calității aerului, majoritatea statelor membre nu
îndeplinesc nici acum standardele UE în acest domeniu și nu au întreprins acțiuni eficace
suficiente pentru a îmbunătăți în mod satisfăcător calitatea aerului. Poluarea atmosferică comportă
riscul de a fi subestimată întrucât ea poate să nu fie monitorizată în zonele relevante. Adesea,
planurile privind calitatea aerului – una dintre cerințele esențiale ale Directivei privind calitatea
aerului înconjurător – nu au dus la rezultatele așteptate.
Sensibilizarea și informarea publicului au un rol esențial în combaterea poluării
atmosferice, care a devenit o problemă de sănătate publică tot mai presantă. Recent, cetățenii s-au
implicat din ce în ce mai mult în problemele legate de calitatea aerului și au introdus acțiuni în
justiție în fața instanțelor naționale, care au pronunțat hotărâri în favoarea dreptului lor la un aer
curat în mai multe state membre.

73
Poluarea atmosferică apare atunci când anumite gaze, particule de praf și fum sunt
eliberate în atmosferă, care devine astfel nocivă pentru populație, pentru infrastructură și pentru
mediul înconjurător. Organizația Mondială a Sănătății clasifică poluarea aerului ca fiind cel mai
mare risc legat de mediu pentru sănătatea umană în Europa.
În UE, poluarea aerului cauzează în medie peste 1 000 de decese premature pe zi, un
număr de peste zece ori mai mare decât numărul de decese cauzate de accidente rutiere.

Figura 1 – Numărul de ani de viață sănătoasă pierduți din cauza poluării aerului înconjurător, la suta de
locuitori

În figura 1 se poate observa că, în unele state membre ale UE, numărul de ani de viață
sănătoasă pierduți este similar cu cel din țări asociate adesea cu o calitate slabă a aerului, cum ar fi
China și India. În 2013, Comisia a estimat că valoarea totală a costurilor externe legate de sănătate
care sunt determinate de poluarea atmosferică se situează între 330 și 940 de miliarde de euro pe
an.

74
Țintele stabilite în cadrul de politici al UE privind clima și energia pentru 2030, și anume
reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 40 %, producția de energie în proporție de cel puțin
27 % din surse regenerabile și îmbunătățirea eficienței energetice cu cel puțin 27 %, pot contribui
toate la reducerea emisiilor.
Una dintre provocările majore ale acțiunilor UE în domeniul energiei și al schimbărilor
climatice constă în tranziția sectorului energetic al UE către surse de energie cu emisii scăzute de
carbon și că această tranziție poate produce beneficii și în ceea ce privește îmbunătățirea calității
aerului.
Autovehiculele diesel au reprezentat un element-cheie în efortul producătorilor de
automobile din UE de a respecta obligațiile care le reveneau în materie de reducere a emisiilor de
dioxid de carbon (CO2) normele EURO, deoarece acestea produc un nivel mai scăzut de astfel de
emisii decât autovehiculele cu motoare pe benzină. Evoluțiile tehnologice au contribuit în mod
semnificativ la diminuarea emisiilor de CO2 și de particule în suspensie generate de autovehiculele
diesel, dar nu au avut același succes în toate statele UE
Populația din orașe este cea mai afectată
Potrivit AEM, în 2015, aproximativ un sfert din populația Europei care locuiește în zone
urbane era expusă la niveluri ale poluanților atmosferici care depășesc unele dintre standardele
UE de calitate a aerului și până la 96 % din cetățenii UE care locuiesc în zone urbane erau
expuși la niveluri ale poluanților atmosferici considerate de către OMS ca fiind nocive pentru
sănătate. Poluarea atmosferică tinde să afecteze locuitorii din orașe într-o măsură mai mare decât
pe locuitorii din zonele rurale deoarece, din cauza densității populației din orașe, cantitatea de
poluanți atmosferici eliberați este mai mare (de exemplu, din transportul rutier) și deoarece
dispersia se produce mai greu în orașe decât în mediul rural.
Ce anume scurtează durata de viață a populației și în ce mod?
Poluanții atmosferici considerați cei mai nocivi pentru sănătatea umană de către OMS sunt
următorii: particulele în suspensie (PM), dioxidul de azot (NO2), dioxidul de sulf (SO2) și ozonul
de la nivelul solului (O3). Conform datelor raportate de AEM, în 2014, particulele în suspensie
fine (PM) au cauzat în jur de 400 000 de decese premature în rândul cetățenilor UE, dioxidul de
azot (NO2), în jur de 75 000, iar ozonul (O3), în jur de 13 600. AEM avertizează că poluarea
atmosferică afectează populația în fiecare zi și că, deși efectul său cel mai vizibil sunt vârfurile de
poluare, expunerea pe termen lung la doze mai mici prezintă o amenințare mai mare pentru
sănătatea umană.

75
Potrivit OMS, afecțiunile cardiace și accidentele vasculare cerebrale sunt cauza a 80 %
din totalul deceselor premature provocate de poluarea atmosferică. Acestea sunt urmate de
afecțiunile pulmonare, printre care cancerul, și de alte boli. Figura 2 sintetizează principalele
efecte pe care le au asupra sănătății cei patru poluanți atmosferici menționați anterior.

Figura 2 – Principalele efecte asupra sănătății ale PM, NO2, SO2 și O3

Calitatea aerului nu depinde numai de emisiile poluante. Calitatea aerului depinde și de:
• proximitatea sursei și de altitudinea la care poluanții sunt eliberați în atmosferă;
• condițiile meteorologice, inclusiv vântul și căldura;
• transformările chimice (reacțiile la lumina solară, interacțiunile între poluanți);
• condițiile geografice (topografia).
Emisiile de poluanți atmosferici sunt în principal consecința unor acțiuni umane (de
exemplu, emisiile provenite din transporturi, de la centrale electrice sau de la fabrici). Ele pot fi
cauzate, de asemenea, de incendii forestiere, erupții vulcanice și eroziune eoliană

Figura 3 – Sursele de poluanți atmosferici în UE

76
AEM arată că, în ultimele decenii, directivele și regulamentele europene care au fost
adoptate în materie (precum cele care vizează trecerea la combustibili alternativi sau reducerea
utilizării echipamentelor ineficiente) au contribuit la diminuarea emisiilor de poluanți atmosferici.
Între 1990 și 2015, emisiile de oxizi de sulf (SOX) în UE au scăzut cu 89 %, iar cele de oxizi de
azot (NOX) cu 56 %. Începând cu 2000, emisiile de particule în suspensie PM au scăzut cu 26 % (
figura 4).

77
Potrivit OMS și AEM, această reducere a emisiilor totale de poluanți atmosferici nu
înseamnă în mod automat că au loc totodată reduceri similare ale concentrațiilor de poluanți
atmosferici. Legislația UE privind sursele de emisii nu se concentrează pe reducerea emisiilor în
zonele în care populația suferă cel mai mult din cauza poluării sau în care se înregistrează
concentrațiile cele mai ridicate (figura 5). De exemplu, chiar dacă motoarele autovehiculelor emit
mai puține noxe, datorită impunerii unor standarde UE mai stricte privind emisiile, poluarea
atmosferică poate să crească în continuare dacă are loc o intensificare a utilizării autoturismelor.
Prin urmare, este necesară luarea unor măsuri specifice în zonele populate pentru a se reduce
concentrațiile de poluanți atmosferici, pe fondul unui nivel în continuare ridicat al expunerii
populației la poluare, în special la poluarea cu particule în suspensie și cu dioxid de azot.

În 2016, 13 state membre au încălcat valorile-limită în ceea ce privește particulele în


suspensie, 19, valorile-limită pentru NO și un stat membru, valorile-limită pentru SO. Toate cele
28 de state membre ale UE, cu excepția Estoniei, a Irlandei, a Ciprului, a Letoniei, a Lituaniei și a
Maltei, încălcaseră una sau mai multe dintre aceste valori-limită (figura 6).

78
figura 6 - Conformitatea statelor membre cu valoriloe limită în 2016
Țintele stabilite în cadrul de politici al UE privind clima și energia pentru 2030, și anume
reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 40 %, producția de energie în proporție de cel puțin
27 % din surse regenerabile și îmbunătățirea eficienței energetice cu cel puțin 27 %, pot contribui
toate la reducerea emisiilor. Una dintre provocările majore ale acțiunilor UE în domeniul energiei
și al schimbărilor climatice constă în tranziția sectorului energetic al UE către surse de energie cu
emisii scăzute de carbon și că această tranziție poate produce beneficii și în ceea ce privește
îmbunătățirea calității aerului.
Autovehiculele diesel au reprezentat un element-cheie în efortul producătorilor de
automobile din UE de a respecta obligațiile care le reveneau în materie de reducere a emisiilor de
dioxid de carbon (CO2)normele EURO, deoarece acestea produc un nivel mai scăzut de astfel de
emisii decât autovehiculele cu motoare pe benzină. Evoluțiile tehnologice și au contribuit în mod
semnificativ la diminuarea emisiilor de CO2 și de particule în suspensie generate de
autovehiculele diesel, dar nu au avut același succes în cazul emisiilor de oxizi de azot provenite de
la acest tip de autovehicule. Era un fapt cunoscut de mulți ani că emisiile reale de oxizi de azot
(NOX) erau mult mai mari decât cele produse în condiții de testare. Scandalul „Dieselgate”, care a
izbucnit atunci când inspectori din SUA au detectat rezultate suspecte în urma unor controale ale
autovehiculelor, a pus în evidență amploarea și cauzele acestor discrepanțe. Înainte de
„Dieselgate”, Comisia Europeană demarase activități în vederea unei proceduri de testare mai
realiste la nivelul UE.

79
Deși numărul de achiziții de autoturisme diesel noi a scăzut ulterior Dieselgate, în jur de 40
% din totalul autoturismelor aflate în circulație în UE funcționează cu motoare diesel63. Dat fiind
că transportul rutier și, în special, autoturismele diesel constituie o sursă majoră de emisii de NO2,
eforturile de reducere a acestor emisii sunt complicate.
Politicile promovate de UE în domeniul schimbărilor climatice sprijină biomasa privind
energia din surse regenerabile pentru o dezvoltare rurală durabilă. Arderea biomasei lemnoase
poate genera de asemenea emisii mai mari de anumiți poluanți atmosferici nocivi.
Utilizarea de boilere sau de instalații de încălzire ineficiente care funcționează pe bază de
combustibili solizi agravează problema poluării atmosferice generate de sisteme de încălzire
locală.
Agricultura generează 94 % din totalul emisiilor de amoniac (NH3) din UE. Acesta este
unul dintre precursorii particulelor în suspensie. AEM arată că emisiile de NH3 provenite din
agricultură contribuie la episoade cu concentrații ridicate de PM înregistrate în anumite regiuni din
Europa care depășesc valorile-limită stabilite de Directiva privind calitatea aerului pentru PM.
Directiva privind calitatea aerului prevede obligația statelor membre de a informa publicul
cu privire la posibilele efecte ale poluării atmosferice asupra sănătății. Statele membre au obligația
de a raporta Comisiei în timp real date privind calitatea aerului. La momentul REALIZĂRII
HARȚII (Fig.7), 25 de state membre se achitau de această obligație, 3 STATE NU - România,
Grecia și, parțial, Italia nu au raportat date actualizate

Fig.7 - Indicile AEM privind calitatea mediului în UE ÎN 20.03.2018

80
Directiva din 2008 privind calitatea aerului stabilește valorile-limită ale concentrațiilor de
poluanți în aerul pe care îl respirăm.
Deși situația se ameliorează, majoritatea statelor membre nu respectă nici în prezent
standardele UE de calitate a aerului
Chiar dacă reducerile emisiilor s-au dovedit a fi benefice pentru calitatea aerului, sănătatea
cetățenilor este în continuare considerabil afectată de poluarea atmosferică. Mai multe dintre
standardele de calitate a aerului ale UE sunt mai puțin exigente decât ceea ce indică probele
existente cu privire la efectul poluării atmosferice asupra sănătății.
Statele membre se află adesea într-o situație de neconformitate cu aceste standarde și nu au
întreprins acțiuni eficace suficiente pentru a îmbunătăți calitatea aerului.
Unele dintre aceste standarde sunt mult mai permisive decât orientările emise de
Organizația Mondială a Sănătății. Profesioniștii din domeniul sănătății susțin impunerea unor
standarde mai stricte în UE. Stabilirea unor standarde permisive nu asigură un cadru optim pentru
protecția sănătății umane. Mai concret, există posibilitatea ca unele locații care înregistrează o
calitate slabă a aerului să fie totuși în conformitate cu prevederile legislației UE.
În ceea ce privește măsurarea calității aerului, nu existau asigurări suficiente care să
confirme că statele membre efectuau măsurători ale calității aerului în locațiile relevante.

81
82