Cursul 2- Religia în relațiile intenaționale

Credințele religioase au contribuit la formarea relațiilor internaționale. Prin normativitate se înțelege

totalitatea normelor morale si culturale care modelează sistemul internațional, relațiile dintre state si
identitățile si politice actorilor din sistemul internațional. Acest sistem de valori modelează relațiile
internaționale prin influențarea tiparului relațiilor internaționale si de asemenea influențează modul
in care actorii percep sistemul internațional, identitatea, aspirațiile, obiectivele. Normativitatea în
relațiile internaționale ca orice alta modelează lumea prin idei, principii, norme. Aceste idei din
cadrul normativității comandă, obligă, recomandă și ghidează. Obligațiile ei pot fi respinse ca în orice
domeniu al afacerilor omenești. Chiar dacă respingi norma , tu ești influențat de ea. Statele care
violează normele internaționale fac eforturi mari pentru a se convinge pe ele că ceea ce fac este
corect. În fața comunității internaționale încearcă să justifice de ce face abatere de la normă. Până la
Machiavelli statele se ghidau în relațiile internaționale se ghidau după morala comună. Acum ele
trebuie să se ghideze după rațiunea de stat.

Religia a contribuit la anumite norme și principii care modelat sistemul internațional. Cum ?

1. Religia a contribuit la definirea și construcția normelor legale și morale care au ajutat la

definirea sistemului internațional. Religia a ajutat la definirea unora dintre regulile de bază
ale jocului internațional. Exemple:
a. Un exemplu este chiar sistemul Westfalia de state suverane. Una din normele importante
ale sistemului Westfalia este aceea că doar autoritatea politică(statul) ar trebui să-și
exercite suveranitatea pe un teritoriu dat. În consecință nicio autoritate din afară nu se
poate interfera pe suveranitatea altui stat. Ideea de suveranitate a fost construită la
Westfalia. Cum a apărut această normă? Ea a fost influențată de protestantism. Ideea că
statul suveran este principalul subiect al relațiilor internaționale a fost susținută de
protestantism. El a propus o concepție asupra bisericii văzută ca locală în locul bisericii
Catolice văzută ca universală cu autoritate distinctă de cea a statului și exercitând
jurisdicții trans-teritoriale (cearta pentru investitură în Evul Mediu când Biserica Catolică
se amesteca în treburile politice). De asemenea statul este cel care modelează și
coordonează toate afacerile interne. Statul are monopolul forței- M. Weber. Această
exclusivitate a folosirii violenței în interesul statului este tot o idee protestantă spusă de
Roterdam ... instituțiile religioase trebuie să se supună instituțiilor politice. Instituțiile
religioase nu pot exercita o influență politică.
b. Un alt exemplu este faptul că religia a jucat un rol important în constituirea statelor
naționale. Cu alte cuvinte religia este cea care a jucat un rol fundamental în acceptarea
ideii că sistemul internațional nu trebuie să fie construit din orice state, dar din state
naționale. Naționalismul modelat de religie a dat popoarelor Europei o nouă identitate
colectivă. Religia se teritorializează la nivel național, iar în cult se folosește limba
națională ex. Biserica Ortodoxă si Biserica Greco-catolică din România se consideră drept
principalele făuritoare ale națiunii române și a conștiinței naționale românești. Religia a
fost un ingredient esențial în construcția identității naționale și în timp naționalismul s-a
depărtat de religie, dar a devenit el însuși o religie politică. Religie politică definește un
sistem politic care împrumută tipare și practici de la religie. Ex. ritualuri, ideea de
providență, ideea de popor ales, legionarismul, comunismul( viitorul luminos),
naționalismul.
c. Religia a avut o contribuție decisivă în definirea normelor de ducere a războiului.
Legislația internațională vorbește de așa-numitul război just în care se stabilește că
agresiunea militară este nejustificată cu excepția cazurilor de autoapărare stabilite
 prin Carta Națiunilor Unite. Toate aceste idei sunt inspirate de tradiția creștină a
războiului just. În principiu creștinismul este pacifist, dar a apărut problema ce faci în
caz de agresiune? Și astfel s-a născut ideea războiului just de apărare teoretizată de Sf.
Augustin.( Tradiția realismului creștin). Tot sub influență creștină s-a introdus distincția
dintre combatanți și populație civilă adică non-combatanții nu trebuie să fie afectați de
război. În timpul Războiului Rece organizațiile creștine au jucat un rol important în
combaterea amenințării atomice(1983 episcopii americani au înaintat o pastorală cerând
administrației Reagan să revizuiască atitudinea cu privire la armamentul
2. Religia a jucat un rol important în recunoașterea drepturilor, nevoilor și demnității
individului. Toate tradițiile religioase au contribuit la ceea ce numim umanism global.
Conform acestuia fiecare ființă umană este egală și are un set de drepturi, imunități, bunuri
inclusiv dreptul de a nu fi torturat, de a nu muri de foame, libertatea conștiinței, inclusiv
libertatea religioasă și de asemenea prizonierilor de război să nu beneficieze de tratament
inuman. (Michael Bernett – Empire of Humanity). Cele două valuri de trezire din rândurile
protestanților americani au adus cu ele reforme sociale importante cum ar fi mișcarea pentru
abolirea sclaviei. În 1859 Henry Dunant inițiază Crucea Roșie. Autorul îl citează pe Tucidide
care spune că cei puternici fac ce vor în timp ce cei săraci și slabi suferă ceea ce trebuie-
ideea de fatalism, trebuie să îți accepți soarta. Concluzia este că umanismul de tip religios a
luptat împotriva acestei idei. Statele pot ignora aceste norme umanitariste, dar asta
înseamnă o scădere a influenței lor în lume.
3. Religia generează în viața internațională dinamici și problematici care se constituie în puncte
de răscruce normative când se schimbă viziunea asupra relațiilor internaționale. Punctele de
cotitură pot fi războaiele, crizele majore economice, pandemiile. De exemplu războaiele
religioase din sec. XVI au fost puncte de cotitură care i-a făcut pe oameni să gândească altfel
relațiile internaționale. Cel mai important autor Hugo Groțius, cel care a stabilit pentru prima
dată principiile sistemului de tip Westfalic. El a pornit de la premisa că războaiele religioase
nu ar mai trebui să aibă loc și atunci el a stimulat subordonarea bisericii politicului, iar de aici
s-a mers mai departe la dezvoltarea naționalismului de tip religios, iar de aici la apariția
religiilor politice.
4. Religia inspiră norme care structurează modul în care actorii internaționali se văd pe ei înșiși,
se văd pe ceilalți și văd sistemul în ansamblu. David Lumsdaine, critică realismul tradițional
în relațiile tradiționale de tipul lui Keneth Waltz. El spune că raționalitatea în politica
internațională nu este doar un calcul rece al beneficiilor care pot fi obținute din diverse
scenarii, ci noi facem alegeri în relațiile internaționale ținând seama de mentalitățile noastre,
sentimentele noastre, viziunea noastră despre lume. Oamenii politici sunt adesea influențați
de credința lor religioasă. Religia și valorile religioase joacă un rol esențial în politica
americană. Religia justifică rolul excepțional al Americii în lume și a influențat asumarea
misiunii providențiale a Americii de luptă împotriva răului.

Temă: Bartholomeu Stănescu,- citim și facem până săptămâna viitoare o pagină rezumat.

Cursul 3 Religie și Naționalism

Religia și naționalismul ca forme metafizice sau realități metafizice sau constructe sociologice.

Religia pretinde că deține adevărul absolut ș prin urmare ea exprimă adevărata realitate. Această
idee se regăsește și în filosofia greacă la Platon care spune că această lume nu este de fapt reală,
ci este proiecția unui model etern veșnic, iar el denumește acest model cu numele de idei. Dacă
lumea aceasta este fizică ideile prin urmare sunt metafizice. Metafizic înseamnă o realitate
dincolo de lumea asta, dar care este mai reală decât lumea aceasta. Prin urmare religia pretinde
să proiecteze pe pământ adevărata realitate, adevăratele valori, iar acestea ar trebui să fie
neschimbabile. În cazul creștinismului Biblia este etalon. (p 112) Viziunea sociologică presupune
faptul că adevărul nu este veșnic, ci adevărul este contextual. Este construit în contextul unei
societăți, adică este ceea ce la un moment dat societatea este de acord că este adevărul.
( Durkheim) El a scris o carte numită formele elementare ale vieții religioase în care discută
noțiunea de sacru și profan. El spune că adevărul religios este un construct sociologic în sensul
în care religia se schimbă în funcție de context este o creație culturală continuă. Realitatea
religioasă trebuie tratată antropologic, la nivelul comportamentului individului. Viziunea
sociologică și antropologică s-a transferat și în cercetarea naționalismului. Noile cercetări negând
realitatea metafizică a națiunilor.

Ernest Gellner(111) spune că pe urmele ideii comuniste care neagă realitatea religiei și o
consideră o invenție a clasei conducătoare pentru a exploata pe cei săraci, la fel el consideră că
naționalismul a fost inventat de către elite ca un mecanism de control. Prin urmare naționalismul
este o falsă conștiință. Benedict Anderson care a scris cartea Comunități imaginate în care
încearcă să nuanțeze viziunea lui Gellner spunând că într-adevăr naționalismul este construit,
însă construcția este realizată din cărămizi mai vechi culturale și religioase. În spatele unei națiuni
moderne există o tradiție, însă aceasta nu este organică, nu evoluează natural, ci este permanent
construită, recondiționată din cărămizi culturale mai vechi. Naționalismul se construiește
permanent în funcție de nevoile societății. În ceea ce privește religia, Anderson consideră
naționalismul ca un substitut al religiei și în cadrul națiunii apare doar și se naște așa numita
religie civilă. Anderson este adeptul ideii ca religia adevărată rămâne în spațiul privat ca o
convingere personală în timp ce spațiul public e dominat de această religie civilă de adorare a
națiunii. Autoarea textului, Thalia Omer vine și face o corecție. Religia nu rămâne doar în cadrul
privat. Ea este mai departe un factor social important și participă ca atare la construcția
națională. În spațiul public avem și religie propriu zisă și religie civilă, iar cele două se confruntă și
se completează.( de citit pag 121-126).

Sionismul a încercat să construiască o națiune evreiască din care să scoată religia. Fondatorii
sionismului erau ateii și anti religioșii. Obiectivul sioniștilor era să construiască un stat național
evreu, secular și etnic. Însă aspectul religios nu a putut fi evitat pornindu-se chiar de la locul unde
urma să se fondeze acel stat. Alegerea Palestinei a însemnat triumful unei rațiuni religioase. În
Israelul de astăzi avem majoritatea populației seculară, dar și grupuri importante religioase, iar
construcția ........... Israelului presupune un dialog complex între secular și religios. Naționalismul
secular se folosește de religie, dar și religia se folosește de instrumentele secularului(ex.
ocuparea Ierusalimului de către evrei in 1867). În concluzie în anumite regiuni ale globului există
sinteze foarte interesante între naționalismul secular și cel religios în care religia se supune
statului, dar și statul își asumă proiecte religioase(cazul Israelului și cazul Serbiei). Iranul este o
teocrație. Doar că în islam nu există distincție în religie și politică, ci islamul este și religie și
politică. Prin urmare, naționalismul poate fi considerat din punct de vedere sociologic o realitate
care se construiește permanent în care religia este adesea prezentă puternic. Religia nu este doar
în cadrul privat și oferă justificări naționalismului și adesea se folosește de acesta pentru
atingerea unor obiective proprii. De aceea relația dintre politică și religie trebuie analizată
contextual de la caz la caz. Pericolul cel mare este să confunzi anumite idei religioase exprimate
într-un context cu esența religiei respective. În anumite contexte se aleg doar anumite bucăți din
tradiția religioasă. Azi în islam se vorbește mult de jihad, dar jihadul nu epuizează toată tradiția
islamică în care se vorbește și de pace și de toleranță sau un alt ex în sec 19 Biserica Catolică s-a
pronunțat împotriva modernității. În secolul 20 această opinie s-a schimbat .
 Cursul 4- Religie și Globalizare

Cosmopolit vs. Tiparul Global

Cosmopolitismul reprezintă răspândirea unor idei la scară globală însă aceste idei intră în dialog
și se amestecă cu altele. Modelul mitologic al ideii de cosmopolitism este Turnul Babel unde
limbile și credințele sunt amestecate, tradițiile împrumută unele de la altele și în general se
manifestă o atitudine de toleranță unii față de ceilalți.

Globalismul reprezintă și el răspândirea unei idei la scară planetară însă acest lucru presupune
eliminarea altor idei și tradiții, prin urmare conflict și uniformizarea societății globale.

Introducere

Autorul oferă o definiție. Și pentru el religia este în primul rând un sistem simbolic care le oferă
identitate oamenilor și marchează frontierele sociale și etnice. Ritualurile religioase marchează
momente cruciale din timpul vieții și viața de zi cu zi și oferă în plus mecanisme emoționale și
meta sociale puternice pentru a rezolva tensiunile psihologice și social. Autorul face o distincție
importantă între religia instituționalizată și religia populară. Religia instituționalizată presupune
existența unei birocrații ecleziastice( specialiști ai sacrului recunoscuți inclusiv de stat), iar
această structură recunoscută oficial de puterea politică are pretenția să normeze întreaga viață
religioasă a unei comunități religioase. Pe de altă parte autoritatea religiei instituționalizate este
contestată de așa-numiții lideri carismatici(persoane din afara instituției) care prin forța lor
personală reușesc să-i mobilizeze pe credincioși. Uneori acești lideri carismatici sunt recunoscuți
de Biserica Oficială, alteori intră în conflict. Unele culte religioase se bazează exclusiv pe
asemenea lideri carismatici. O altă formă a religiozității populare este setul de practici pe care
oamenii obișnuiți îl utilizează zi de zi și care în majoritatea cazurilor este legat de dimensiunea
miraculoasă a religiei adică forme practici prin care oamenii câștigă bunăvoința divinității pentru
a obține sănătate, pentru a avea noroc, în general practici religioase care să asigure confortul de
zi cu zi. Aceste practici sunt foarte diverse și adesea îndepărtate de învățătura oficială a bisericii,
însă cel mai adesea biserica oficială le tolerează. În Evul Mediu, orice expansiune politică a fost
asociată și cu o expansiune religioasă. Răspândirea religiei cuceritorului introducea un sistem
simbolic în rândul populației cucerite care permitea controlul acesteia. În acest efort de
prozelitism formele instituționale locale au fost eliminate, însă foarte multe practici se păstrează
la nivel individual în spațiul religiei populare, iar acest lucru a generat în timp fenomene
interesante sub aspect religios, identitar etc. Ex. problema calendarului în perioada interbelică.
Autorul își pune problema cum se comportă toate aceste fenomene în contextul globalizării care
reprezintă o altfel de cucerire și colonizare multidimensională și caleidoscopică. Globalizarea este
un fenomen în care toate tipurile de frontiere politice, economice, culturale, religioase sunt
aparent rupte și sunt reduse la nimic locul lor fiind luat de o imensă rețea de relații de piață și de
instituții ale democrației capitaliste și a principiilor de guvernanță globală. Cu alte cuvinte pentru
mulți globalizarea reprezintă generalizarea modelului european al democrației liberale care
presupune o autoritate rațională și impersonală, agenți economici preocupați sa-și optimizeze
activitățile și profiturile, iar religia ca o chestie privată care să se manifeste în structuri controlate
de autoritatea politică. Cu alte cuvinte o asemenea viziune despre globalizare este una
secularizantă. Ex. cazul musulmanilor care migrează în Franța în anii 1970.

Autorul afirmă că departe de a deveni o cultură impersonală secularizată lumea se transformă

sub impactul globalizării apărând noi frontiere acolo unde nu existau sau din contră noi punți de
dialog. În tot acest fenomen religia joacă un rol foarte important mai puțin religia
instituționalizată cât mai ales religia populară mult mai flexibilă și mai puțin atentă la delimitări
precise. Prin imigrație oamenii obișnuiți își transferă practicile în altă parte, iar credințele lor
devin factori activi în fenomenul globalizării depășind frontierele culturale, etnice și naționale
tradiționale, dar introducând noi frontiere. Globalizarea nu înseamnă un proces de omogenizare,
ci uneori descreșterea complexității culturale a unui spațiu de ex . Marea Britanie în prezent
emigrează populații din Africa creștinate de misionari britanici, însă aceste comunități nu se
regăsesc în bisericile tradiționale britanice deoarece la nivelul religiei populare au alte practici.
Prin urmare acești emigranți s-au organizat în propriile biserici.