Vartolomeu Stănescu- Rezumat

Textul lui Vartolomeu Stănescu are ca principal subiect Creștinismul Social evoluția și modul
în care acesta se manifestă astăzi. Acesta susține că acest creștinism social se va manifesta pe
Pământ în momentul în care noi indivizii vom întemeia o societate omenească bazată pe
adevăr, pe dreptate, pe milă și pe jertfă față de aproapele nostru, adică un fel de împărăție a
lui Dumnezeu pe Pământ. Bazele acestui creștinism social, spune Vartolomeu Stănescu,
trebuie căutate în Revoluția Americano-franceză pentru că de acolo începe să se facă
distincția între individ și societate. Astfel pe la 1840-1850 sunt împărțite milosteniile, în așa
manieră încât relele de factură socială să poată fi înlăturate cu desăvârșite prin promovarea
moralei creștine bazată pe libertate, egalitate și pe fraternitate. În Franța, creștinismul social s-
a transformat din doctrină academică și din operă socială, într-o învățătură de club pe care
oamenii politici protestanți nu au îngăduit-o pentru bisericile lor. Georges Goyau, a încercat
să îl scoată la lumină explicând faptul că el vede în creștinismul social un îndrumător pentru
întreaga omenire și o lucrare prin care omul este raportat la anumite drepturi pământești care
în conformitate cu justiția naturală îi conferă fiecăruia datoria de a trăi, adică dreptul la viață.
Dacă la început, creștinismul se ocupa de individ, acum el trebuie să se ocupe și de societate
pentru a construi o autoritate a serviciilor societății față de individ în detrimentul
individualismului care a devenit un pericol pentru legile de conservare și de desăvârșire ale
vieții.
Această concepție socială după care trăim astăzi a apărut ca reacție împotriva concepției
tradiționaliste bazate pe absolutism în guvernământ și sclavie în clasele sociale. În acea
societate antico-medievală Biserica și statul trăiau amestecate, iar împărțirea muncii,
specializarea și descentralizarea nu erau cunoscute după sensul pe care îl au acum. Biserica, în
afară de scopul ceresc al mântuirii, urmărește în viața popoarelor două scopuri sociale și
anume: să păstreze unitatea sufletească a rasei și să producă în popor cât mai multă moralitate
de cât mai bună calitate. La primul scop al Bisericii mai contribuie și școala, legea și interesul
economic, însă doar biserica doar biserica are puterea de a îndeplini unitatea sufletească a
raselor. Al doilea scop al Bisericii este realizabil deoarece ea are la bază o dogmă dulce, o
dogmă care se leagă mai mult de inima oamenilor, decât de mintea omenească, care ni-L arată
pe Dumnezeu ca Tatăl tuturor oamenilor. Biserica este o instituție cu caracter etern, ce
aparține atât viitorului, cât și trecutului deoarece ea s-a luptat pentru cucerirea libertăților
publice.
Dincolo de această concepție romantică, există și o concepție științifică în viziunea căreia
spiritualul și temporalul sunt mai mult decât niște instituții politico-juridice, ele sunt niște
funcții sociale fără de care societățile omenești n-ar putea nici să se conserve, nici să se
perfecționeze. Temporalul este pentru omenire funcția socială ce întreține puterea egoistă a
oamenilor și a cărui țintă este pâinea, iar spiritualul este funcția socială care organizează
puterile altruiste ale oamenilor ținta lui fiind îndumnezeirea omului având drept sprijin
dragostea şi jertfirea de sine.
Statul este întruchiparea temporalului și prin asta înțelegem că noi oamenii suntem legați de
carne și de cele ale cărnii, iar în ceea ce privește spiritualul, Biserica este întruchiparea
acestuia prin care noi suntem legați de spirit și de cele ale spiritului.