Tablou clinic

Simptomatologia este cronică, elementul dominant fiind durerea care se repercutează

negativ asupra comportamentului statokinetic al bolnavului. Pe fondul de dorsalgie cronică
apar acutizări ce se însoţesc de contractură reflexă şi limitare funcţională; accesele sunt
generate de asemenea de factori mecanici şi expuneri la frig.
Mai rar apar simptome de tip radicular intercostal, traduse prin algii ale peretelui
toracic şi abdominal, mai intense pe traiectul unei rădăcini.

1. Dorsalgia cronică. In etapa 30-40 de ani spondiloza difuză apare mai ales la sexul
feminin creând o stare de disconfort toracic posterior. Seg-mentul interscapular este cel mai
afectat. Factorii psihici şi terenul trebuie luaţi în considerare, ei putând conferi o importantă
coloratură simptomato-logiei. Dorsalgia cronică mai poate avea şi origini musculare (muşchii
scaleni, trapezi, romboizi), ligamentare, deranjamentul minor intervertebral, entorsele costale.
Dorsalgia interscapulară poate fi şi de origine cervicală prin leziunile segmentului inferior.
2. Dorsalgia acută. Puseurile congestive pot genera dureri acute, cel mai adesea în
zona medie, cu un pronunţat caracter mecanic şi răsunet nefavorabil asupra capacităţii
statokinetice.
3. Nevralgia intercostală. Hiperproducţiile discoosteofitice şi interapo-fîzare pot irita
nervii intercostali generând o simptomatologie de tip nevralgic.

Examenul fizic poate evidenţia o deviaţie în plan frontal sau sagital de amplitudine
mică, adesea ireductibilă. Palparea remarcă zone de sensibilitate, de contractură limitată sau
atrofii ale muşchilor paravertebrali.
Tot examenul clinico-funcţional precizează la fiecare bolnav modificările
fiziopatologice care determină simptomatologia algică;
 reducerea elasticităţii ţesuturilor moi (muşchi, fascii, ligamente) prin contracturi-
retracţii sau procese inflamatorii,
 reducerea forţei şi rezistenţei unor grupe musculare sau scăderea coordonării lor,
cu disfuncţii de transfer şi mers,
 reducerea mobilităţii coloanei vertebrale

Examenul fizic, pe lângă tulburarea de statică, subliniază durerea la presiunea pe

spinoasele T5-T6 şi T9-T10.

Examenele paraclinice.

Explorarea radiologică este principalul argument diagnostic.

Tabloul radiologic este dominat de diminuarea în înălţime a interliniei articulare
(pensare globală), de osteocondensare şi de osteofitoza marginală. Discartrozele mecanice
sunt localizate, iar cele degenerative sunt multiple, supraetajate.

a) Diminuarea în înălţime a interliniei articulare (pensare globală sau turtirea discului)

indică o distrugere a fibrocartilajului discal, diagnosticul radiologic bazându-se pe studiul
modificărilor asociate: osteocondensarea şi osteofitoza.
 b) Alterările structurale ale vertebrei în vecinătatea discului constau într-un proces de
condensare osoasă juxtadiscală (osteoscleroza platourilor vertebrale)
c) Osteofitoza marginală, în special pe segmentul T5-T9, este expresia majoră a
artrozei şi constituie cel mai concludent semn radiologic de artroză.

Alte modificările radiologice constau în:

 calcificări ale nucleului,
 artroză interapofizară.

Diagnostic diferenţial.

Sindromul dureros dorsal poate apare ca urmare a prezenţei la nivelul formaţiunilor

osteoarticulare, ligamentare şi musculare ale rahisului şi a unor leziuni (în afară de cele de tip
mecanic şi degenerativ): inflamatorii, ischemice, infecţiose sau tumorale.

De cele mai multe ori, afecţiunile viscerale pot fi cauza unor dureri toracice trenante
şi rebele.
 cancerele de pancreas, stomac sau duoden,
 afecţiunile pulmonare,
 bolile cardiace se pot manifesta o perioadă prin dureri toracice difuze.
 unele afecţiuni vertebrale de tipul osteoporozei, spondilodiscitelor,
 mielomul multiplu şi metastazele pot provoca dorsalgii persistente.

Evoluţia şi prognosticul sunt benigne; cu toate acestea simptomele necesită măsuri

terapeutice care să contribuie la ameliorarea stării bolnavului şi la preîntâmpinarea
complexării lui sub raport psihic.

Evoluţia depinde de:

 combaterea factorilor de risc,
 controlul posturii ortostatice,
 evitarea eforturilor fizice,
 condiţii meteorologice nefavorabile,
 diagnosticul şi tratamentul corect în puseurile de acutizare,
 terapia de întreţinere condroprotectoare în perioadele de acalmie,
 profilaxia secundară a recidivelor,
 supraveghere medicală periodică cu respectarea indicaţiilor terapeutice conservatoare sau
chirurgicale.

Probleme apar numai în formele cu deficit neuromotor accentuat şi incapacitate

temporară de muncă crescută şi variază de la caz la caz.

Profilaxie

Kinetoprofilaxia primară are o largă adresabilitate şi constă în utilizarea exerciţiului

fizic ca mijloc de întreţinere a stării de sănătate, a integrităţii şi funcţionalităţii normale a
organismului. Ea este indicată indiferent de vârstă, sex sau pregătire fizică anterioară.
Obiectivele urmărite sunt:
  menţinerea mobilităţii articulare, forţei şi rezistenţei musculare,
 posturii corecte,
 capacităţii de efort
 coordonarea şi abilitatea mişcărilor.

Obiectivele specifice sunt legate de predispoziţia unor persoane pentru afectarea

patologică a coloanei vertebrale în general (obezi, femei gravide, persoane cu muncă fizică
grea, insuficienţe musculo-ligamentare, deficienţe fizice la nivelul coloanei vertebrale sau
membrelor inferioare etc.).

Câteva indicaţii în acest sens sunt:

 scăderea greutăţii corporale,
 tonifierea musculaturii paravertebrale, fesiere, abdominale,
 corectarea unor modificări ale coloanei vertebrale prin însuşirea de posturi corecte
şi aliniament al corpului.

Tratamentul este adaptat formelor clinice şi se realizează prin mijloace ortopedice,

medicamentoase, balneofizioterapice şi kinetice.

Tratamentul igienic constă în repaus la pat în puseurile de acutizare. În stadiile de

remisiune se recomandă evitarea unor mişcări contraindicate.
Educaţia bolnavului este o componentă esenţială a programului de recuperare.
Bolnavul trebuie instruit cu privire la biomecanica corpului, posturile corecte în ortostatism şi
în poziţia aşezat pentru menţinerea lordozei şi protecţia structurilor lezate, modalităţile
concrete de ridicare din clino- în ortostatism, ca şi posturile corecte în diferite activităţi
uzuale.

Tratamentul medicamentos vizează:

 combaterea durerii,
 combaterea inflamaţiei periradiculare,
 combaterea contracturii musculare,
 sedarea pacienţilor.

Se administrează:
 AINS în posologii diferite (oral, supozitoare sau intramuscular)
 medicaţie antalgică la nevoie (Algocalmin, Paracetamol, Tramal).
 Glucocorticoizii se aplică în infiltraţii paravertebrale sub formă de hidrocordzon acetat,
betametazon - Diprophos sau Triamcinolon acetonid - Volon, Kenalog, Kenacort etc. cu
xilină 1%.
 Medicaţia decontracturantă (Clorzoxazon, Mydocalm, Myolastan) este de obicei asociată
cu folos.
 Terapia sedativă cu tranchilizante, barbiturice sau neuroleptice (asocierea cu fenotiazine
antidepresive) este de asemenea utilă.

Medicaţia condroprotectoare constituie o terapie modemă de fond în procesul

degenerativ cartilaginos; ea se aplică intramuscular la două zile, în serii de 15-20 de fiole, cu
preparate ca Arumalon, Rumalon, Dona Este indicată în stadiile iniţiale.
Tratamentul ortopedic – chirurgical este indicat foate rar. Se pot practica osteotomii,
artroplastii, artrodeze.

TERAPIA FIZICALĂ ŞI DE RECUPERARE

Terapia fizicală şi de recuperare este practic cea mai importantă, cu cea mai mare
eficacitate. Ea începe concomitent cu celelalte terapii, cît mai precoce, după stabilirea
diagnosticului clinico – funcţional.
Medicina fizicală de recuperare a devenit, în ultimul sfert al secolului XX o specialitate
modernă, fundamentată ştiinţific, cu dezvoltarea unor metode de tratament activ, prin
exerciţii terapeutice şi educarea bolnavilor.

 ELECTROTERAPIE

Are unele aplicaţii în deformările coloanei. Rolul său este de a reduce retracţiile şi
contracţiile prin încălzirea profundă a regiunii (ultrasunete, diadinamici), de a asupliza
musculatura şi ligamentele retractate şi sclerozate (ionizările cu iodura de potasiu 4-5%,
ultrasunete cu hidrocortizon 1% sau fenilbutazona), de a limita efectele dureroase sau
anchilozele artrozelor secundare.
Contracturile musculare, mai ales cele dureroase la solicitările pasive, de întindere,
mai pot beneficia de băi de lumină infraroşii, masaj, iar hipotoniile musculare de
termoterapie, curenţi aperiodici de joasă frecvenţă, curenţi faradici şi galvanizări.
Electroterapia locală se adresează atât durerii ca simptom (electroterapie antalgică
simptomatică), cât şi contracturii musculare şi ea sursă generatoare de durere (electroterapie
antalgică patogenică).
Dintre metodele mai importante de electroterapie amintim: galvanizările, ionoterapia
electrică, faradizarea, curenţii diadinamici, razele ultraviolete şi ultrasunetele.
Ultrasunetele se folosesc în special pentru efectul mecanic, micromasajul
celular, creşterea temperaturii locale prin frecarea indusă de bombardamentul cu ultrasunete,
efectul fibrolitic ce dezorganizează procesele incipiente de fibrozare.
Galvanizarea transversală este decontracturantă şi antalgică, efectul antalgic fiind
potenţat de alegerea unor soluţii medicamentoase cu efect anestezic de suprafaţă (xilină,
novocaină). Esenţial este ca mărimea electrozilor să acopere integral zona de tratat,
intensitatea curentului să fie la prag şi durata tratamentului suficient de mare (peste 20 de
minute).
Curenţii diadinamici al căror efect antalgic este foarte bine cunoscut acţionează şi
patogenetic prin contracţiile musculare pe care le induc formele excitomotorii (RS, PS, PL).
Şi aici, dozarea intensităţii şi durata şedinţei condiţionează efectul terapeutic.
Curentul interferenţial în aplicaţie statică, dar mai ales dinamică, folosind frecvenţe
excitomotorii în forma SPECTRU, aduce o contribuţie substanţialâ în pregătirea musculaturii
pentru programele de kinetoterapie.

 TERMOTERAPIE

Termoterapia locală se foloseşte ca procedură de relaxare musculară, creşterea

metabolismului tisular local prin vasodilataţia cutanată şi musculară. Mijloacele se aleg în
funcţie de posibilităţi şi pot fi extrem de simple sau sofisticate. Important este ca indicaţia de
termoterapie să fie corectă şi metodologia de aplicare să fie respectată.
 Termoterapia cuprinde proceduri ce dezvoltă o mare cantitate de căldură. Efectele de bază

ale termoterapiei sunt:

 analgezia,
 hiperemia,
 hipertermia locală şi sistemică,
 creşterea tonusului muscular,
 creşterea elasticităţii ţesutului conjunctiv.

Aceste efecte cumulate sunt favorabile pentru pregătirea programelor de kinetoterapie

şi masaj.

Metodologia de termoterapie include tehnici variate de aplicaţii:

 Căldură profundă, produsă de diatermie şi ultrasunete
 Căldură superficială, produsă de celelalte tehnici, în care efectul de penetraţie este mai
redus, de numai cîţiva centimetri de la tegument.

Căldura umedă sub forma împachetărilor cu parafină, cu nămol şi nisip este mai benefică
decît căldura uscată.

Încălzirea superficială se realizează cu lampa Solux, cataplasma cu muştar, sare caldă,

parafină etc. Pentru încălzirea structurilor profunde se folosesc microundele sau undele
scurte.

1. Împachetarea nămol
Constă în aplicarea nămolului la o temperatură de 38 - 40°C pe o anumită regiune.
Durata unei şedinţe este de 20 -- 40 minute.
Acţiunea: nămolul are mai multe efecte:
- efect mecanic, producând excitaţia pielii
- efect fizic, temperatura corpului creşte cu 2 - 3°C;
- efect chimic, prin rezorbţia unor substanţe biologic active prin piele din nămol.

2. Băile de abur complete

Se execută într-o cameră supraîncălzită de vapori, la temperatură de 40°C. Se mai pot
practica în dulapuri speciale orizontale sau verticale.
Se pleacă de la o temperatură iniţială de 38 - 42°C şi se urcă treptat la 50 ~ 55°C. În
timpul procedurii se pune o compresă rece pe cap, ceafă sau inimă. Baia se termină cu o
procedură de răcire.

3. Băile de aer cald folosesc căldura uscată, cu temperatura între 60 - 120°C, care
provine de la radiatoare supraîncălzite în atmosferă închisă.
Sunt mai uşor suportate decât cele de abur cald. Transpiraţia se instalează mai încet,
dar cantitatea e mai abundentă decât la băile de abur.

4. Băile de lumină se realizează în dulapuri de lemn cu becuri, iar cele parţiale în

dispozitive adaptate. Durata băilor este de 5 - 20 minute. Căldura radiantă produsă de băile de
lumină e mai penetrantă decât cea de abur sau aer cald, iar transpiraţia începe mai devreme.
 5. Băile de soare şi nisip utilizează spectrul solar complet. Expunerea la soare se face
cu precauţie, 2-3 minute pentru fiecare parte a corpului, cantitatea se creşte treptat în zilele
următoare.
Aceste băi sunt indicate mai ales la copii, în perioada de creştere (ele stimulează
metabolismul fosfo-calcic şi cel al vitaminei D) şi contraindicate la persoanele cu probleme
cardiace.

6. Cataplasmele
Constau în aplicarea în scop terapeutic a diverselor substanţe, la temperaturi variate
asura diferitelor regiuni ale corpului.
Ele acţionează prin factorul termic. Cataplasmele calde se folosesc pentru efectul lor
hiperemiant şi rezorbiv, precum şi pentru acţiunea antispastică şi antialgică. La cataplasmele
cu plante medicinale se mai adaugă şi efectul chimic.

 MASAJUL

Definiţia masajului

Prin noţiunea de masaj se înţelege o serie de manipulări manuale, variate, aplicate

simetric la suprafaţa organismului în scop terapeutic. Acţiunea fiziologică a acestor manevre
constă în aceea că în timpul executării lor pornesc spre sistemul nervos central impulsuri
nervoase de la terminaţiile nervoase profunde cutanate. Acestea măresc excitabilitatea şi
întăresc starea funcţională a scoarţei cerebrale.

Efectele masajului

Efecte locale
1. Acţiune sedativă asupra:
- durerilor de tip nevralgic;
- durerilor musculare şi articulare.
Acţiunea sedativă se obţine prin manevre uşoare, lente care stimulează repetat extraceptorii şi
proprioceptorii existenti.

2. Acţiunea hiperemiantă locală se manifestă prin încălzirea şi înroşirea tegumentului asupra

căruia se exercită masajul această acţiime se exercită prin manevre mai energice care
comprimă alternativ vasele sangvine.

3. Îndepărtarea lichidelor de stază cu accelerarea proceselor de resorbţie în zona masată.

Masajul permite înlăturarea lichidelor de stază. Acest efect este benefic la persoane cu
insuficienţă venoasă periferică şi apare după manevre profunde care conduc lichidul de stază
de la periferie spre centru.

Efecte generale
Creşterea metabolismului bazal stimulează funcţiile aparatului respirator şi circulator,
influentează favorabil starea generală a organismului, îmbunătăţeşte somnul, îndepărtează
oboseala musculară.
Toate aceste efecte generale se explică prin acţiunea masajului asupra pielii care este
un organ bine vascularizat şi mai ales bogat inervat.
Mecanisme de acţiune

Cea mai importantă acţiune fiziologică a masajului este reprezentată de mecanismul

reflex asupra organelor interne. Aceasta se explică prin stimulii care pleacă prin exteroceptori
şi proprioceptori, care simt de diferite intensităţi pe cale aferentă către SNC, iar de acolo pe
cale aferentă, ajung la organele interne în suferinţă.

Un alt mecanism al masajului este acţiunea mecanică produsă de manevrele mai dure
ca frământarea: contratimpul, mângăluirea, rulatul, ciupitul, tapotamentul care se face
transversal pe fibrele musculare ceea ce duce la tonifierea musculaturii, îmbunătăţirea
funcţiei şi forţei musculare care participă la mişcarea într-o articulaţie.

Descrierea regiunii anatomice:

Coloana vertebrală este un sistem complex, în structura căruia intră 33 – 34

vertebre, 344 de suprafeţe articulare, 24 de discuri, 365 de ligamente şi asupra căreia

acţionează 750 de muşchi.

Cele 5 segmente ale coloanei vertebrale sunt: cervical (7 vertebre), dorsal (12
vertebre), lombar (5 vertebre), sacral (5 vertebre) şi coccigian (4-5 vertebre sudate între ele).

Regiunea dorsală se delimitează în partea superioară prin linia imaginară ce trece prin
C7, spina omoplatului şi acromion. În partea inferioară se delimitează prin linia imaginară ce
trece prin T12 şi coastele flotante.
Musculatura regiunii este bine dezvoltată. Muşchii mai importanti sunt: marii dorsali,
trapezii inferiori, intercostalii, iliocostalii, muşchii proprii ai coloanei vertebrale
(paravertebralii dorsali, intervertebralii, interspinoşii şi transverso- spinoşii). În partea
superioară a regiunii dorsale sunt: muşchii romboizi, muşchii supra- şi subspinoşi la splina
omoplatului, dar intră şi la regiunea cefei şi cea dorsala

Tehnica de masaj

Masajul regiunii dorsale se execută aşezând bolnavul în decubit ventral, cu mîinile pe

lîngă corp. Bolnavul este acoperit cu un cearceaf lăsând descoperită numai regiunea de masat.
Se începe cu netezirea sau efleurajul cu ambele palme întinse, pornind de la partea
inferioară a toracelui pe muşchii paravertebrali şi muşchii dorsali, partea superioară a
trapezilor, înconjurând umerii.
A doua formă de netezire se face tot cu palmele întinse pe părţile laterale ale toracelui
tot de jos în sus făcând terminaţia la C7. 0 altă formă de netezire este netezirea pe coloană cu
două degete depărtate de la T12 la C7, cu spina vertebrală între degetele depărtate de la mâna
stângă atât pe partea opusa noua cât şi pe partea noastra.
Ultima netezire este pieptene şi se face pe muşchii bine dezvoltaţi, marii dorsali,
derulând pumnul de la rădăcină către vârful degetelor de 5-6 ori. Urmează frământarea sau
petrisajul cu toate formele sale, frământarea cu o mână începând cu partea opusă nouă, în 2-3
straturi de muşchi, prin compresiuni şi relaxări dintre police şi celelalte 4 degete, ridicând
muşchiul de pe planul osos. Pe aceleaşi direcţii se execută şi frământarea cu două mâini şi
contratimp. După fiecare se face netezirea de întrerupere.
 Geluirea este tot o frământare ce se face pe coloană cu 2 degete depărtate cu spina
vertebrală între degete (T12-C7). 0 altă direcţie a geluirii cu degetele apropiate se face pe
muşchii paravertebrali dorsali.Toate formele frământării se fac de 2-3 ori pe fiecare direcţie.
După netezirea de întrerupere urmează fricţiunea care se face pe coloana dorsală (T12-C7) cu
două degete depărtate cu mişcări de sus în jos, stânga-dreapta, circular dreapta, circular
stânga. 0 altă direcţie de fricţiune este intercostală cu degetele depărtate cu mişcări circulare
şi o alta cu degetele apropiate pe muşchii paravertebrali dorsali.
După fricţiune urmează tapotamentul care se face pe muşchii bine dezvoltaţi ca marii
dorsali şi trapezii inferiori având în vedere evitarea rinichilor. Formele tapotamentului sunt:
căuş, partea cubitală a degetului şi pumn.
Urmează vibraţia care se face cu palma întreagă pe toată suprafaţa musculară prin
trenuri vibratorii destul de profunde şi rapide pentru a ajunge vibraţia şi la organele interne .
După toate netezirile de întrerupere masajul se termină tot cu o netezire.

După aceea facem kinetoterapie deoarece avem articulaţiile costo-vertebrale care

trebuiesc mobilizate. Pentru acest lucru facem mişcarile de inspiratie-expiratie masorul ţinând
palmele perpendiculare pe coloana dorsală şi spunându-i bolnavului să tragă aer în piept după
care bolnavul expiră aerul, iar masorul apasă prin vibraţii coloana dorsala (de 2-3 ori).

Indicaţii : spondiloza anchilozantă, sechele posttraumatice în această regiune,

deformări de coloană toracală, cum ar fi cifoza sau devieri laterale ale coloanei -scolioze, în
contracturi musculare de diferite cauze.

Contraindicaţii: boli dermatologice, boli hemoragice, inflamaţii acute ale organelor

abdominale, TBC, boli vasculare, boli infecţioase.

 KINETOTERAPIE

Program de kinetoterapie

Exercitii posturale

Subiectul va lua cunostinta de deficitul sau postural si a corectiilor necesare, fie

la o oglinda cu trei fete, ce permite sa fie vazut profilul fara rotatia capului sau a
trunchiului, fie in ortostatism cu spatele la un plan dur, fie din decubit dorsal pe plan dur,
permitand astfel sesizarea deficientelor.

1. In fata oglinzii: redresarea activa a segmentelor corpului executate atat

din fata cat si din profil.
2. In fata oglinzii: - in ortostatism, cu mainile impreunate pe crestetul capului,
toracele si lomba drepte: se realizeaza intinderea in ax contra usoarei presiuni date de
maini; se merge prin sala in aceeasi pozitie; coatele sunt trase spre inapoi, dar fara sa
determine cresterea lordozei.
3. Din ortostatism cu corectie locala, cu asocierea corectiilor intregii coloane si
mentinerea acestora cu purtarea unui sac pe cap.
Mobilizare: cu mentinerea saculetului pe cap, se efectueaza exercitii: extensie pe varfuri si
semiflexia membrelor inferioare.
 4. Din aceeasi pozitie de mai sus, se mentine greutatea pe cap, in timp ce se
efectueaza unele exercitii mai generale: mers cu greutatea pe cap – normal, pe calcaie, pe
varfuri; bratelor li se lasa libertatea de miscare; ridicarea verticala a bratelor, cu haltere; se
mentine corectia in pozitie aplecat inainte.
5. In ortostatism, langa un spalier, cu calcaiele la o distanta de 12 –15 cm, se
apleaca corpul spre inapoi, pana cand ceafa si spatele se sprijina de scara fixa; lomba
aplatizata; se flecteaza genunchii, alunecand in jos cu corpul pe spalier, apoi genunchii se
extind si trunchiul urca mereu pastrand contactul cu scara. Se inclina corpul inainte “pe
glezne”, pana se ajunge la verticala si, mentinand pozitia dreapta de pe spalier, se merge
prin camera.
Exercitiul se repeta dar cu mainile la ceafa si coatele trase inapoi.
6. Aceeasi pozitie in ortostatism, cu spatele la spalier, se efectueaza retroversia
bazinului, genunchii usor flectati la inceputul exercitiului spre a avantaja retroversia, apoi
intinsi. Urmeaza extensia axiala si retropulsia capului si a gatului, la care se asociaza
fixarea scapulara si ridicarea la verticala a unui brat, apoi a ambelor brate. (fig.11)

7. Sezand cu piciarele incrucisate (pozitei mahomedana), cu mainile intre coapse,

coloana dorsala si lombara se mentin drepte:
 - se flecteaza capul (barbia in piept), apoi se revine la pozitia verticala cu intindere axiala
- idem, dar din flexie se trece direct in extensie, apoi in vertical;
- flectarea capului inainte, apoi flexie – extensie, pe planul de 45 stang, apoi drept. Dupa
fiecare miscare se trece prin pozitia verticala, cu intindere in ax;
- Circumductie a capului – miscare lenta.
8. Pozitie: asezat liber pe sol, genunchii indoiti, plantele pe sol. Se cauta o
lordoza corijata. Mobilizarea: extensie axiala a capului si gatului cu coborarea barbiei.
9. Pozitia initiala: decubit dorsal, genunchii flectati, picioarele cu plantele pe sol.
Mobilizare: bascularea inapoi a bazinului, extensie si retropulsie a gatului si capului.
Asocierea celor doua corectii de mai sus si a fixarii scapulare. Retroversia bazinului prin
contractia simultana a abdomenului si fesierilor, cu rotatia externa a membrelor inferioare
(fig. 12).

10. Cucat ventral cu o perna pneumatica sub abdomen: redresarea activa si

pasiva a umerilor, capului, gatului si coloanei in atitudine corecta, prin extensie a
trunchiului.
11. Decubit ventral, cu bratele pe langa corp, fata “privind” in jos: se ridica apoi
capul cu vativa centrimetri de la sol si se executa intinderea axiala a gatului; se roteaza
capul din aceasta pozitie spre unul din umeri, continandu-se intinderea axiala; se lasa
capul in jos, sa atinga solul cu barbia si se revine la pozitia initiala (cu fata in jos) cu
relaxare. Se executa si in sens invers.
 Exercitii de mers

1. Mers cu mainile la ceafa cu ducerea cate unui genunchi indoit la piept.

2. Mers cu o minge medicinala pe cap, sustinuta din lateral, cu ridicarea cate
unui genunchi indoit la piept.
3. Mers cu ducerea bratelor prin inainte sus, cu arcuire, avand un baston apucat
de capete.
4. Mers cu mainile la ceafa, simultan cu extensia ampla a catre unui picior.
5. Mers pe varfuri cu pasi mici, cu un baston la spate peste omoplati, tinut intre
coate.
6. Mers cu respiratie, ducand mainile prin inainte sus si coborandu-le prin latera

Exercitii de asuplizare

Acestea se efectueaza in special in plan sagital si anume in timpul unor mici

expiratii pentru a oferi sistemului muscular un maximum de destindere.

A. Asuplizari ale coloanei dorsale.

1. Pozitie patrupeda. Alunecare in fata, coapsele verticale, bratele intinse inainte,

mainile la sol, trunchiul mult inclinat in fata, permitandu-se maximum de actiune la D6 -
D8. Mobilizare: miscare activa de impingere a pieptului pe sol pe o expiratie relaxata.
2. Pozitie: decubit dorsal, genunchii flectati, picioarele cu plantele pe perete, cu sau
fara perna asezata la varful cifozei. Mobilizare: miscare toracovertebrala efectuata de catre
kinetoterapeut pe expiratii relaxate.
3. Pozitie: decubit dorsal, genunchii flectati, picioarele la zid, bratele de-a lungul
corpului cu haltere de 1- 2 kg in maini, mentinandu-se corectiile facute. Mobilizare:
ducerea bratelor inapoi, vertical, apoi in prelungirea trunchiului in inspir; se revine in
expir.
Dificultatea exercitiului se va creste prin aplicarea unei pernite la nivelul varfului
cifotic.

4. Pacientul asezat in decubit dorsal pe un plan inclinat, executa asuplizari cu capastrul

al regiunii cervico- dorsale fig. 13).
 5. Pozitie: semisuspensie dorsala cu picioarele pe sol, cu un contrasprijin, o perna
dorsala de la 1 cm deasupra maximului convexitatii dorsale, cu mentinerea retroversiunii
bazinului prin blocaj lombar in corectie, capul si gatul retropulsate. Mobilizare;
impingerea cu picioarele in timpul expiratiilor relaxante.
6. Sezand pe scaun, cu spatele sprijint de spalier, picioarele departate la nivelul
coapselor cu plantele pe sol. Subiectul prinde banda elastica, de capete apucat, si se
executa asuplizari ale coloanei cervico- dorsale. Capul se mentine lipit de spalier (fig. 14).

7. Asezat pe banca de gimnastica cu coloana cervico- dorso- lombara lipita de

scara fixa. Se efectueaza asuplizari cu ajutorul corzii si a capastrului (fig. 15).
 8. Pozitie: decubit ventral la capul mesei, cu picioarele pe sol, genunchii indoiti, cu
bratele incrucisate pe masa, cu o chinga plasata 1 cm dedesubtul curburii maxime ca sa
blocheze zona dorsala inferioara. Mobilizare; se retropulseaza capul si gatul mentinute in
corectie, cu impingerea concomitenta a mainilor si antebratelor. Se actioneaza asupra
partii superioare a cifozei dorsale si a proiectiei anterioare a gatului. Exercitiul se
recomanda in cifozele inalte (fig. 16).

9. Banca de gimnastica, este spriginita la un capat de sipca a 6-a a spalierului.

Pacientul in decubit dorsal, pe banca, prinde cu mainile sipca de care aceasta este
sprijinita. Se efectueaza contractie izometrica pentru cateva secunde si apoi se revine
pentru relaxare (fig. 17).
 B. Asuplizari ale coloanei lombare.

10. Pozitie: in genunchi semiasezat pe calcaie, bratele intinse inainte, mainile pe sol,
subiectul relaxat. Mobilizare: impingere de catre kinetoterapeut a sacrului in sensul
retroversiunii bazinului si asupra coloanei lombare in sens de alungire. Miscari active de
retroveriune a bazinului.
11. Pozitie: decubit dorsal cu picioarele ridicate. Mobilizare: flexia membrelor
inferioare si apoi intinderea lor de catre kinetoterapeut, care actioneaza in axul coapselor si
apoi de catre pacientul insusi, care tractioneaza cu bratele.
12. Pozitie: asezat pe sol, cu membrele inferioarea mai mult sau mai putin intinse, cu
mainile pe baza spalierului sau la glezne. Mobilizare: flexia trunchiului pe membrele
inferioare, pastrand corectia dorsala. Se tine cont de adaptare ca pentru exercitiul
precedent.

Exercitii de tonifiere

Tonifierea musculaturii dorsale este deosebit de importanta, mergand mana in

mana cu fixarea scapulara. Se incepe cu activitatea de redresare a coloanei dorsale si se
continua cu tonifierea musculaturii scapulare. Exercitiile se vor efectua din decubit ventral,
decubit dorsal, din asezat si din ortostatism.

1. Decubit ventral, cu mainile prinse la nivelul feselor; se efectueaza adductia

puternica a scapulelor; mentinerea pozitiei, apoi revenire cu relaxare.
2. Decubit ventral, cu fruntea pe sol, mainile cu palmele in jos, in dreptul urechilor: se
adduc scapulele, ridicandu-se palmele de pe sol (coatele si pumnii raman paralele cu solul);
se mentine pozitia, apoi se revine cu relaxare.
 3. Tot din decubit ventral cu o perna pneumatica sub abdomen: extensia trunchiului cu
ducerea bratelor oblic sus cu inspiratie, revenire cu expiratie.
4. Decubit ventral, bratele indoite la umeri cu cate o greutate in fiecare mana:
ridicarea greutatii de pe sol, bratele raman indoite din umeri.
5. Decubit ventral la marginea mesei, capul in prelungirea corpului, antebratele in
sprijin pe masa. Pacientul executa extensia membrelor inferioare, redresand intreaga coloana
vertebrala (fig. 18).

6. Decubit ventral la marginea mesei, genunchii indoiti sub masa, bazinul basculat se
plaseaza o chinga dedesubtul maximului de curbura dorsala, capul in prelungirea corpului,
antebratele in sprijin pe masa in fata capului.Cu ajutorul bratelor, capul reculeaza puternic
inapoi pentru a redresa intreaga curbura dorsala superioara pana la nivelul chingii.
7. Aceeasi pozitie si acelasi exercitiu cu aplicarea unui sac de nisip a carui greutate
poate ajunge la 10 kilograme la nivelul cefei. Actiunea de tonifiere a musculaturii este
crescuta fata de exercitiul anterior, in functie si de greutatea sacului.
8. Tot din aceeasi pozitie si acelasi exercitiu, cu miscari ale bratelor. Mainile se aseaza
la nivelul umerilor, mentinandu-se pozitiile de corectie, apoi antebratele se indeparteaza
lateral si in continuare in jos de-a lungul corpului.
9. Din decubit dorsal, dupa efectuarea tuturor corectiilor –cap, gat, bazin, bratele
lateral, antebratele vertical, se executa retropulsia capului si a coatelor spre a decola
omoplatii in timpul unei inspiratii.
10. Din aceeasi pozitie si acelasi exercitiu, suprimand in mod progresiv ajutorul bratelor.
In raport cu supletea scapulara existenta, bratele pot lua diferite pozitii: lateral, de-a lungul
corpului, la ceafa.
11. Mentinand pozitiile anterioare se efectueaza exercitii pentru musculatura
abdominala, cu respiratie ritmica, sub forma de: pedalaj, forfecare cu gambele tinute la
verticala, indepartarea gambelor.
12. Culcat dorsal pe banca de gimnastica, cu genunchii indoiti. De la nivelul pieptului se
face extensia bratelor ce tin un baston de capete apucat. Kinetoterapeutul poate ajuta la
mentinerea genunchilor indoiti (fig. 19).
 13. Culcat dorsal, cu genunchii indoiti la piept, in lungul unei banci de gimnastica: tarare
prin tractiune simultana sau alternativa a bratelor la capatul celalalt al bancii. Intre repetari se
executa exercitii de respiratie.
14. Pozitie: sezand pe banca de gimnastica. bratele in prelungirea corpului.
Kinetoterapeutul ajutand la extensia bratelor si a trunchiului.
15. Sezand in pozitie mahomedana, bratele atarna libere pe langa corp se fac rotatii ale
umarului dinainte - inapoi, trunchiul ramane mereu drept.
16. Sezand in pozitie mahomedana, cu bastonul prins de capete la nivelul omoplatilor, se
ridica deasupra capului si apoi se aseaza inapoi in spate pe scapule.
17. Asezat, bazinul si spatele lipite de perete, bratele lateral, antebratele inainte si
perpendicular pe perete. Se efectueaza o retropulsie a capului si a coatelor, decoland
omoplatii in inspiratie.
18. Sezand pe un scaun: aplecarea trunchiului inainte cu extensia spatelui si ducerea
bratelor indoite la umar, coatele lipite de trunchi, izometrie 5 – 10 secunde.
19. Sezand pe banca de gimnastica si avand un baston de-a lungul coloanei vertebrale,
prins la un capat de banca iar de celalalt capat pacientul il apuca cu ambele maini, (bratele
indoite la nivelul cefei). Se executa usoare extensii ale coatelor si implicit a trunchiului,
mentinand contactul coloanei cu bastonul.
 fig. 20

20. Stand cu fata la scara fixa apucat la nivelul umerilor: indoirea genunchilor cu arcuire
(1, 2, 3) pastrand capul si gatul in extensie, revenire (4).
21. Din atarnat la spalier (cu fata, apoi cu spatele la acelasi aparat), se flecteaza lent
genunchii. Kinetoterapeutul facand presiuni la nivelul zonei dorsale.

fig. 21 fig. 22

Exercitii respiratorii
 Aceasta activitate va fi integrata in capitolul de fata, ea deoarece intereseaza in cea
mai mare parte regiunea cervico-dorso-lombara.
Exercitiile privind reeducarea respiratorie cuprind atat exercitii de reeducare a
actului respirator, de asuplizare toracica precum si de dezvoltare toracica si functionala.

1. Recunoasterea si controlul timpilor respiratori: inspirul, marcand inceputul

exercitiului, expirul, oprirea lui.
2. Studiul expiratiei in pozitie ortostatica corijata, cu spatele la perete. Se executa o
inspiratie libera, apoi se expira lent, relaxat, prelungita printr-o contractie abdominala
progresiva, cu retractia localizata spre regiunea pubiana.
3. Studiul respiratiei abdominale si costale superioare. Din pozitie de decubit dorsal,
genunchii flectati, bazin basculat, picioarele cu plantele pe sol. Se face o expiratie libera,
urmata de o inspiratie toracala, abdomenul rezistand umflarii exagerate.
4. Culcat dorsal cu genunchii indoiti, bazinul basculat, o mana pe torace, cealalta pe
abdomen. Se respira linistit, amplu, sesizand diferitele deficiente: respiratie nazala
insuficienta, imobilitate toracica in regiunea inalta sau joasa, respiratie eventual numai
abdominala.
5. Decubit ventral pe sol sau la marginea unei mesei, cu o perna abdominala. Se va
efectua o inspiratie ampla predominant toracica, si o expiratie lenta, relaxanta, in timp ce
kinetoterapeutul apasa coastele cu presiuni lente pe unghiile posterioare ale acestora si
articulatiile costovertebrale.
6. Inspiratie ampla, expiratie prelungita. Se inspira amplu, pacientul controland
manual miscarea normala a cutiei toracice; se expira profund, prelungit, cu contractia si
retractia musculaturii abdominale.
7. Exercitii de apnee. Apnee in inspiratie, apnee in expiratie. Se va tine seama de
starea cardiovasculara a subiectului.
8. Pozitie asezat, corijata, largirea unui hemitorace prin extensie laterala lenta pe o
inspiratie profunda. Pacientul trebuie sa simta largirea hemitoracelui, respirand numai pe
narina de partea respectiva.
9. Exercitii spirometrice, practicate in pozitii corijate, adaptandu-se in functie de
varsta si starea cardiovasculara.

Exercitii de constientizare a pozitiei corecte a coloanei

Kinetoterapia trebuie sa lase locul programului de kinetoprofilaxie secundara, de

prevenire a recidivelor, program ce poarta denumirea de „scoala spatelui” („school back”).

1.In ortostatism la spalier, cu calcaiele la 25 – 30 centimetri distanta de scara fixa,

apoi apropiindu-le treptat.
2. In ortostatism: o mana, cu palma in sus, la nivelul pubelui; a doua, cu palma in jos,
la nivelul xifoidului – se exerseaza scurtarea si marirea distantei dintre cele doua maini.
3. In ortostatism: flectarea la 90 a trunchiului, si mobilizarea bratelor. Se execura
rotari spre inapoi a acestora , extensii.
4. In ortostatism: se executa genuflexiuni cu spatele sprijinit de spalier.
 5. In sezand, pozitie mahomedana cu spatele lipit de spalier, tragerea inspre volan a
scaunului soferului.
6. Din sezand, cu sprijin pe maini la spate: se executa lordozari si delordozari.
7. In sezand: ridicarea bratelor spre orizontala, apoi spre zenit, ridicarea coapselor,
abducerea lor.
8. Din pozitia „patrupeda” se executa extensii alternative ale bratelor