Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu

Facultatea de Drept „Simion Bărnuțiu”

Specializare: Drept

Disciplina: DREPT CIVIL

Titlul referatului: Nulitatea actului juridic civil

Coordonator: Conf. Univ. Dr. Cornelia Munteanu

Student:

Anul: I

Semestrul I
Definire:
Termenul de nulitate derivă de la latinescul nullitas și franțuzescul nulité și are
trei sensuri: 1. lipsă totală de valoare, de talent; 2. persoană fără competență;
ineficacitatea unui act juridic din cauza absenței unei condiții de fond sau de formă
(Le petit Larousse, 1994, p.706).
Din cauza faptului că în legislația noastră civilă nu există o definiție a nulițății
au fost formulate în literatura de specialitate mai multe definiții ale nulității actului
juridic civil.S-a impus însă într-un mod concis o definiție prin care nulitatea este
definită ca fiind acea sancțiune „care lipsește actul juridic de efectele contrarii
normelor juridice edictate pentru ca încheierea să fie valabilă” (Gh. Beleiu, op. cit.,
p. 192). Această definiție circumscrie conținutul noțiunii de nulitate prin
caracteristici negative și nu pozitve. De altă parte, definiția reprodusă lasă
impresia că în urma sancțiunii nulității actul juridic există în continuare, că acesta
ar supraviețui, ceea ce evident nu este exact.

Nulitatea actului juridic civil poate realiza următoarele funcţii:

     • Funcţia preventivă, subiectelor de drept civil, tentate să încheie actul juridic
civil cu nerespectarea condiţiilor sale de valabilitate: ştiind că un act încheiat cu
încălcarea legii privind valabilitatea sa va fi lipsit de, efecte, subiectele de drept
civil sunt descurajate şi îndemnate să respecte legea civilă;
     • Funcţia sancţionatoare; dacă prima funcţie nu şi-a dovedit eficienţa, intră în
acţiune această a doua funcţie, care înseamnă tocmai înlăturarea efectelor contrare
legii;

• Funcţia de mijloc de garanţie a principiului legalităţii, în domeniul actelor

juridice civile; prin realizarea celor două funcţii de mai sus, se asigură respectarea
normelor de drept civil care reglementează condiţiile de valabilitate a actului
juridic civil. Totodată, nulitatea apare ca un mijloc juridic de asigurare a respectării
ordinii publice şi bunelor moravuri.

Delimitarea nulităţii actului juridic civil

   În afară de nulitate există şi alte cauze care duc la lipsirea actului juridic civil de
efectele în vederea cărora a fost încheiat. În anumite situaţii intervin cauze,
posterioare încheierii actului juridic civil, cauze care duc la lipsirea acestuia de
eficienţă precum: rezoluţiunea, rezilierea, caducitatea, revocarea, inopozabilitatea.
Delimitarea nulităţii faţă de aceste alte cauze de ineficacitate a actului juridic
este de natură a servi atât la mai buna configuraţie a conceptului de nulitate a
actului juridic civil, cât şi la preîntâmpinarea confundării lor.
Confuzia nu este admisibilă întrucât fiecare dintre aceste noţiuni nulitate,
rezoluţiune, reziliere, caducitate, revocare, inopozabilitate - este un concept juridic
de sine stătător, presupunând un regim juridic propriu, autonom.

Clasificarea nulităţilor actului juridic civil

   Pentru o mai bună înţelegere a conceptului de "nulitatea actului juridic civil" este
necesară o clasificare a nulităţilor după mai multe criterii, astfel:
În funcţie de natura interesului ocrotit - general ori individual - prin dispoziţia
legală încălcată la încheierea actului juridic civil, nulitatea este: absolută, când este
vorba despre nerespectarea, la încheierea actului juridic, a unei norme care
ocroteşte un interes general, obştesc şi relativă când este vorba despre
nerespectarea, la încheierea actului juridic civil, a unei norme care ocrotește un
interes particular, individual ori personal.
Din punct de vedere terminologic, nulitatea absolută este desemnată, în
legislaţie, practică şi chiar doctrină, uneori, prin formulele: „actul este nul de
drept” sau „nul” ori „nul de plin drept” sau „actul va fi nul” iar nulitatea relativă
este indicată prin formulele: „actul este anulabil”, actul poate fi anulat; nulității
relative i se mai spune și nulitatea „ de protecție”.
Trebuie reţinut că din punct de vedere al efectelor produse, nulităţile absolute nu
se deosebesc de cele relative: ambele lipsesc actul de efectele în vederea cărora a
fost încheiat; nu există aşadar sub acest aspect nici o diferenţă.
     • În funcţie de întinderea efectelor sale, nulitatea este parţială când desfiinţează
numai o parte dintre efectele actului juridic civil, celelalte efecte ale actului
producându-se întrucât nu contravin legii şi totală când desfiinţează actul juridic
civil în întregime.
Dintre aceste două feluri de nulităţi, nulitatea parţială este regula, iar nulitatea
totala reprezintă excepția.
În aplicarea practică a acestor două categorii de nulităţi, trebuie să se ţină
seama atât de cauza de nulitate (spre exemplu, nerespectarea formei cerută ad
validitatem va conduce la o nulitate totală), cât şi de complexitatea conţinutului,
clauzelor actului juridic civil (deoarece, doar la un act cu mai multe clauze şi, deci,
efecte, unele pot fi desfiinţate, iar altele menţinute.
   Nu trebuie să confundăm nulitatea absolută cu nulitatea totală după cum nici
nulitatea relativă cu nulitatea parţială.
     • După modul de consacrare legislativă, distingem între: nulitatea expresă
(explicită ori textuală), este acea nulitate care este prevăzută, ca atare, într-o
dispoziţie legală. majoritatea nulităţilor este formată din cazurile de nulitate
expresă, prevăzute fie în codul civil, fie în alte izvoare ale dreptului civil şi
nulitatea virtuală (implicită sau tacită) acea nulitate care nu este prevăzută expres
de lege, dar rezultă din modul în care este reglementată o anumită condiţie de
validitate a actului juridic civil .
     • După felul condiţiei de validate nerespectată, se deosebeşte între: nulitatea de
fond este acea nulitate ce intervine în caz de lipsă ori nevalabilitate a unei condiţii
de fond a actului juridic civil: consimţământ, capacitate, obiect, cauză iar nulitate
de formă este acea nulitate care intervine în cazul nerespectării formei cerută ad
validitatem .
     • După modul de constatare şi valorificare, nulităţile se împart în: nulităţi
judiciare constatate de către instanţele judecătoreşti şi nulităţi constatate de către
părţi pe cale amiabilă.

Cauzele de nulitate ale actului juridic civil

   După cum rezultă din chiar definiţia nulităţii actului juridic civil această
sancţiune are drept cauză - generică - nerespectarea dispoziţiilor legale care
reglementează condiţiile sale de valabilitate.
   Nevalabilitatea actului juridic civil se datorează, deci, nevalabilităţii condiţiilor
sale esenţiale, care, după cum se ştie, sunt condiţii de valabilitate într-o exprimare
generală, globală, se poate spune că sunt cauze de nulitate a actului juridic civil:
încălcarea dispoziţiilor legale privind capacitatea de a face actul; lipsa ori
nevalabilitatea consimţământului; nevalabilitatea obiectului actului juridic;
nevalabilitatea cauzei (scopului) actului juridic; nerespectarea formei cerută ad
validitatem; nesocotirea limitelor libertăţii actelor juridice (normele imperative,
ordinea publică şi bunele moravuri); lipsa ori nevalabilitatea autorizaţiei
administrative; fraudarea legii.
   Dintre cauzele enumerate mai sus, unele atrag nulitatea absolută, iar altele
nulitatea relativă. când legea nu precizează felul nulităţii, este datoria interpretului
să stabilească acest aspect, apelând la criteriul de clasificare a nulităţii în absolută
şi relativă însă pentru anumite cazuri, nu există soluţii unanime admise în ce
priveşte felul nulităţii (absolută ori relativă), atât în doctrină, cât şi în jurisprudenţă.
Cauzele de nulitate absolută ale actului juridic civil
   Nulitatea absolută a actului juridic civil intervine din cauze care ţin de încălcarea

regulilor privind capacitatea civilă a persoanelor, în cazurile nerespectării unei

incapacităţi speciale, impusă, pentru ocrotirea unui, interes obştesc ori din lipsa
capacităţii de folosinţă a persoanei juridice şi nerespectarea principiului
specialităţii capacităţii de folosinţă sau din lipsa totală a consimţământului, cum
este şi în cazul erorii-obstacol (error in negotio şi error in corpore) aceasta este
soluţia acceptată, în general, atât în doctrină, cât şi în practica judiciară.
   Alte cauze de nulitate constau în: nevalabilitatea obiectului actului juridic civil;
lipsa cauzei actului juridic civil ori întemeierea acestuia pe o cauză ilicită sau
imorală; nerespectarea formei cerută ad validitatem; lipsa ori nevalabilitatea
autorizaţiei administrative sau judiciare; încălcarea ordinii publice; fraudarea legii;
încălcarea dreptului de preemţiune al statului .

Cauzele de nulitate relativă ale actului juridic civil

   Nulitatea relativă a actului juridic civil intervine din următoarele cauze: viciile de
consimţământ (eroarea, dolul, violenţa şi leziunea); lipsa discernământului în
momentul încheierii actului juridic civil; nerespectarea regulilor privind
capacitatea de exerciţiu a persoanei: nerespectarea dreptului de preemţiune .

Regimul juridic al nulităţii actului juridic civil

   Clasificarea nulităţii în absolută şi relativă prezintă importanţă juridică tocmai
sub aspectul regimului juridic diferit pe care îl are fiecare nulitate.
Prin regim juridic al nulităţii se înţeleg regulile cărora este supusă nulitatea
absolută ori cea relativă.
   În esenţă, regimul juridic al nulităţii priveşte trei aspecte: cine poate invoca
nulitatea; cât timp poate fi invocată nulitatea; dacă poate fi sau nu acoperită
nulitatea, prin confirmare. Cele trei aspecte primesc rezolvări diferite, după cum e
vorba de nulitatea absolută ori de cea relativă.

Regimul juridic al nulităţii absolute

Regulile în care se exprimă regimul juridic al nulităţii absolute sunt:
     • Nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes; aceasta înseamnă că
pot invoca nulitatea absolută: părţile actului juridic, avânzii-cauză ai părţilor,
procurorul, instanţa din oficiu;
     • Acţiunea în nulitate absolută este imprescriptibilă, adică ea poate fi intentată
oricând, indiferent de timpul scurs de la data încheierii actului; această regulă este
expres prevăzută de art. 2 din decretul nr. 167/1958 ;
     • nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmare, expresă ori tacită;
această regulă este impusă de natura obştească a interesului ocrotit prin norma a
cărei încălcare atrage nulitatea absolută.

Regimul juridic al nulităţii relative

   Acest regim juridic se exprimă în următoarele trei reguli:
     • Nulitatea relativă poate fi invocată doar de persoana al cărei interes a fost
nesocotit la încheierea actului juridic: invocarea poate fi făcută personal de cel
interesat dacă are capacitatea necesară pentru aceasta, dar poate fi făcută şi de
reprezentantul legal al celui lipsit de capacitatea de exerciţiu.
     • Acţiunea în anulare este prescriptibilă, ceea ce înseamnă că nulitatea relativă
trebuie invocată în termenul de prescripţie extinctivă; începutul prescripţiei acestei
acţiuni este reglementat în art. 9 din decretul nr. 167/1958 , iar ca, aplicaţii
legislative a acestei reguli sunt avute în vedere dispoziţiile art. 952 din Codul civil ;
art. 41 alin. 2, art. 51 alin. 2 din Legea nr. 8/1996 ; art. 30 alin. 3 din Legea nr.
16/1996 .
     • Nulitatea relativă poate fi confirmată, expres sau tacit: confirmarea expresă se
realizează potrivit art. 1190 din Codul civil confirmarea tacită rezultă fie din
executarea actului anulabil, fie din neinvocarea nulităţii înăuntrul termenului de
prescripţie extinctivă.
 Comparaţie între nulitatea absolută şi nulitatea relativă
   Dacă între nulitatea absolută şi nulitatea relativă nu există deosebiri de
efecte, există deosebiri de regim juridic. aceste deosebiri se pot exprima astfel:
     • Dacă nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes, chiar şi din
oficiu, nulitatea relativă poate fi invocată numai de persoana al cărei interes a fost
de nesocotit la încheierea actului;
     • Dacă nulitatea absolută este imprescriptibilă, nulitatea relativă este
prescriptibilă;
     • Dacă nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmare, nulitatea
relativă poate fi confirmată, expres ori tacit.

Efectele nulităţii actului juridic civil

   Prin efectele nulităţii se înţeleg consecinţele juridice ale aplicării sancţiunii
nulităţii. Efectul principal al nulităţii constă în desfiinţarea raportului juridic
generat de actul juridic civil lovit de nulitate şi, prin aceasta, restabilirea legalităţii.
   Efectele nulităţii diferă, în funcţie şi de ceea ce s-a întâmplat după încheierea
actului juridic, putându-se distinge următoarele ipoteze: în prima situaţie când actul
n-a fost executat încă; aplicarea nulităţii va însemna că acel act, fiind desfiinţat, nu
mai poate fi executat; deci, părţile se află în situaţia egală aceleia în care n-ar fi
încheiat actul; În a doua situaţie, actul a fost executat total sau parţial, până la
hotărârea judecătorească de anulare; în această ipoteză, efectele nulităţii vor consta
în desfiinţarea retroactivă a actului şi restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul
actului anulat; În a treia situaţie, actul a fost executat, iar dobânditorul de drepturi
le-a transcris, la rândul său, unor terţi subdobânditori, până la intervenirea hotărârii
judecătoreşti de anulare a actului; în această ipoteză, efectele nulităţii presupun
desfiinţarea actului executat, restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul actului
anulat şi desfiinţarea şi a actului subsecvent.
   Din cele de mai sus rezultă că, în esenţă, efectul nulităţii se exprimă în adagiul:
quod nullum est, nullum producit effectum . Pentru a opera, însă, această regulă,
este necesar să fie aplicate principiile efectelor nulităţii, şi anume: retroactivitatea
nulităţii; restabilirea situaţiei anterioare - restitutio in integrum; anularea nu numai
a actului iniţial, primar, ci şi a actului subsecvent resoluio jure dantis, resolvitur jus
accipientis. 
   Nu există, de lege lata, texte de principiu privitoare la efectele nulităţii. există,
însă, texte legale privitoare la nulitatea în anumite cazuri, inclusiv cele care
consacră excepţiile de la principiile efectelor nulităţii.
Principiul retroactivităţii nulităţii
   Nulitatea desfiinţează actul juridic încheiat cu încălcarea cerinţelor de validitate
prevăzute de lege, cu efect retroactiv, din chiar momentul încheierii actului, ca şi
când acesta nu s-ar fi încheiat. Caracterul retroactiv al sancţiunii se justifică prin
necesitatea restabilirii ordinii de drept încălcate şi a împiedicării producerii unor
efecte contrare legii.

Principiul repunerii în situaţia anterioară

- restitutio in integrum -
   După cum am arătat, acest principiu este o consecinţă a primului principiu al
efectelor nulităţii - retroactivitatea.
   Principiul restitutio in integrum este regula de drept potrivit căreia tot ce s-a
executat la baza unui act anulat trebuie restituit astfel încât părţile raportului juridic
trebuie să ajungă în situaţia în care acel act nu s-ar fi încheiat. prin urmare, acest
principiu apare ca un mijloc de asigurare a eficienţei practice a principiului
retroactivităţii.
   Restitutio in integrum ca şi retroactivitatea, priveşte efectele nulităţii actului
juridic inter partes (între părţile raportului juridic),iar nu faţă de terţi.
   Există excepţii de la restitutio în integrum concretizate în acele situaţii în care,
pentru anumite raţiuni, prestaţiile efectuate în temeiul actului anulat nu sunt supuse
restituirii, deci, menţinându-se. de observat că, prin forţa împrejurărilor, excepţiile
de la acest principiu sunt, în acelaşi timp, şi excepţii de la retroactivitatea efectelor
nulităţii.
   În doctrină şi practica judiciară sunt considerate excepţii de la restitutio in
integrum cum ar fi cazul incapabilului care este ţinut să restituie prestaţiile primite
numai în măsura îmbogăţirii sale ori cazul aplicării principiului nemo auditur
propriam turpitudinem allegans ; admisibilitatea aplicării acestui principiu a făcut
obiect de controversă în literatura de specialitate.
   În cazul unui contract sinalagmatic, părţile trebuie să-şi restituie reciproc
prestaţiile.
   Acţiunea în restituirea prestaţiei nu este însă admisibilă în cazul în care
reclamantul a urmărit un scop vădit imoral prin încheierea contractului, potrivnic
legii şi regulilor de convieţuire, în sensul art. 1- 3 din decretul nr. 31/1954 .
Principiul anulării actului survenit ca urmare a încheierii actului iniţial
   Acest principiu priveşte efectele nulităţii faţă de terţi. El este atât o consecinţă a
celorlalte două principii ale efectelor nulităţii: retroactivitatea şi repunerea în
situaţia anterioară cât şi a unui alt mare principiu de drept şi anume: nemo dat quod
non habet sau nemo plus juris ad alium transffere potest, quam ipse habet, în sensul
că, dacă se dovedeşte că transmiţătorul nu putea transmite un drept, deoarece s-a
desfiinţat titlul său, prin anularea actului, nici subdobânditorul nu putea dobândi
mai mult.
   Prin urmare, acest principiu poate fi definit ca acea regulă de drept în virtutea
căreia, anularea actului iniţial primar atrage anularea şi a actului subsecvent,
următor, datorită legăturii sale cu primul.
   Nici principiul resolutio jure dantis, resolvitur jus accipientis nu se bucură de o
consacrare legală într-un text de principiu sau cu caracter general codul civil face
aplicaţia lui în materie de ipotecă.
   Constituie excepţii de la acest principiul cazurile în care, deşi se anulează actul
iniţial, actul subsecvent este menţinut, datorită anumitor temeiuri sau motive.
Principii de drept care înlătură regula
- quod nullum est, nullum producit effectum -
   Principiile de drept care, în conflict sau concurs cu regula quod nullum est,
nullum producit effectum o înlătură sunt: principiul conversiunii actului juridic;
principiul validităţii aparenţei în drept - error communis facit jus şi principiul
răspunderii civile delictuale.
Principiul conversiunii actului juridic
      Conversiunea actului juridic înseamnă, în esenţă, înlocuirea actului nul, cu
un act juridic valabil.
În doctrină, conversiunea actului juridic a primit justificări diferite.
   Temeiul conversiunii îl reprezintă regula de interpretare logică statornicită de
art. 978 codul civil: actus interpretandus est potius ut valeat, quam ut pereat.
Pentru a opera conversiunea, sunt necesare următoarele condiţii: să existe un
element de diferenţă între actul nul şi actul valabil; unul dintre acte să fie anulat
efectiv şi total; actul socotit valabil să întrunească toate condiţiile de valabilitate,
iar aceste condiţii să se regăsească în chiar cuprinsul actului anulat şi din
manifestarea de voinţă a părţilor să nu rezulte inadmisibilitatea conversiunii.

Din aplicarea acestor condiţii, rezultă că nu va fi conversiune atunci când:

 unele clause sunt anulate, iar altele meținute ( aici fiind vorba de o nulitate
parțială iar nu de conversiune);
 actul nu este încă anulat bucurându-se de prezumția de validitate ;
  actul apare ca nul numai datorită denumirii greșite, date de părți (aici este o
problemă de clarificare și nu de conversiune);
 este vorba despre validarea actului prin confirmare sau prin îndeplinirea
ulterioară a cerinței legale nerespectată la încheierea actului juridic.

Ca aplicaţii ale conversiunii actului juridic menţionăm:

    

• cazul manifestării de voinţă, care, nulă ca şi vânzare-cumpărare valorează ca

antecontract de vânzare-cumpărare.
     • cazul în care actul de înstrăinare este lovit de nulitate, dar este valabil ca
revocare a legatului ce avea ca obiect bunul ce forma obiect şi al actului de
înstrăinare anulat; acest caz este expres prevăzut de art. 923 codul civil.
     • cazul în care moştenitorul înstrăinează un bun din masa succesorală; deşi actul
de înstrăinare este nul, manifestarea de voinţă exprimată în el valorează ca
acceptare a succesiunii; este cazul prevăzut de art. 689 codul civil.
   În general nu se pot converti acte juridice nule pentru scopul lor ilicit sau imoral
sau pentru că aduc atingere bunelor moravuri deoarece astfel s-ar eluda funcţia
preventivă, inhibatore a nulităţii a nulităţii; evident nici ipoteza inversă nu este
posibilă. Se cuvine să mai menţionăm că în nici un caz conversiunea nu se
confundă cu novaţia.

Principiul validităţii aparente de drept

(error communis facit jus)
   Acest principiu înlătură nulitatea unui act încheiat într-o situaţie de eroare
comună, obştească. O aplicaţie a acestui principiu o găsim consacrată de art. 7 din
legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă , astfel, actele de stare civilă
întocmite de o persoană care a exercitat în mod public atribuţiile de ofiţer de stare
civilă, cu respectarea prevederilor prezentei legi, sunt valabile, chiar dacă acea
persoană nu avea această calitate.
Principiul răspunderii civile delictuale în actul juridic civil
   Acest principiu îl priveşte pe incapabilul minor: între principiul ocrotirii
minorului - consacrat de art. 1159 codul civil şi principiul răspunderii civile
delictuale (nemini laedere), are câştig de cauză al doilea principiu, care
echivalează, practic, cu menţinerea actului anulabil, ca cea mai bună reparare a
prejudiciului ce s-ar produce contractantului prin fapta ilicită a minorului; în acest
sens, art. 1162 codul civil dispune: „minorul n-are acţiunea în resciziune contra
obligaţiilor ce rezultă din delictele sau cvasidelictele sale”.
   Concluzii: Proiectul noului Cod civil, în varianta adoptată de către Senatul
României prevede detaliat şi explicit condiţiile de validitate sau după caz de
nulitate a diferitelor acte juridice civile într-un mod mult mai explicit decât
actualul cod, fapt care ne duce la ideea că adoptarea acestor norme juridice va
însemna un progres în legislaţia civilă a României. Pentru exemplificare vom reda
câteva dintre prevederile proiectului în varianţa adoptată de Senat:
   Art.931 – Eroarea de fapt nu atrage anularea decât atunci când poartă asupra
substanţei obiectului sau a unei alte împrejurări considerate esenţiale de către pârti,
ori care, potrivit naturii contractului si condiţiilor în care a fost încheiat, trebuie
privite ca esenţiale.
   Art.932 – Eroarea de drept atrage anularea contractului când este singura ori
principala sa cauză.
   Art.933 – Eroarea care, după împrejurări, putea fi cunoscută cu diligente
rezonabile nu atrage anularea contractului.
   Art.934 – Contractul este lovit de nulitate absolută în caz de eroare asupra
obiectului contractului sau al obligaţiei.
   Art.935 – (1) Eroarea provocată prin manopere dolosive viciază consimţământul
când este evident că, dacă nu s-ar fi aflat în eroare, partea nu ar fi încheiat
contractul sau l-ar fi încheiat în condiţii substanţial diferite.
   (2) Dolul nu se presupune; el trebuie să rezulte neîndoielnic din fapte grave.
   (3) Dacă dolul a fost săvârşit de un terţ, anularea va fi pronunţată numai dacă
partea al cărei consimţământ nu a fost viciat a cunoscut manoperele dolosive sau
putea să le cunoască la data încheierii contractului.
   Art.936 – (1) Violenţa viciază consimţământul când partea încheie contractul
sub ameninţarea unui rău considerabil si actual sau, cel puţin, iminent, în ce
priveşte fie persoana, fie averea sa.
   (2) Violenţa poate atrage anularea contractului si atunci când este îndreptată
împotriva unei alte persoane, precum soţul, soţia, ascendenţii ori descendenţii părţii
al cărei consimţământ a fost viciat.
   (3) Existenta violenţei se apreciază ţinând seama de vârsta, starea socială,
sănătatea persoanei, precum si de orice altă împrejurare care a favorizat-o.
   Art.937 - Simpla temere izvorâtă din respect, fără să fi fost violenţă, nu
îndreptăţeşte anularea contractului
   Art.938 – Violenţa atrage anularea contractului şi atunci când este exercitată de
un terţ, chiar dacă partea al cărei consimţământ nu a fost viciat nu o cunoştea şi
nici nu putea să o cunoască.
   Art.939 – (1) Cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, leziunea nu viciază
consimţământul decât în privinţa minorilor şi a persoanelor puse sub interdicţie
judecătorească.
   (2) Există leziune atunci când una din părţi, profitând de starea de nevoie, de
lipsa de experienţă sau de cunoştinţe a celeilalte părţi stipulează pentru sine ori
pentru altul o prestaţie de o valoare considerabil mai mare, la data încheierii
contractului, decât valoarea propriei prestaţii.
   (3) Leziunea se prezumă în cazul existentei unei disproporţii considerabile între
prestaţii.
   (4) Leziunea poate exista şi când minorul îşi asumă o obligaţie excesivă prin
raportare la starea sa patrimonială, la avantajele pe care le obţine din contract ori la
ansamblul circumstanţelor.
   Art.940 – Nu pot fi atacate pentru leziune contractele aleatorii, tranzacţia,
precum şi contracte prevăzute de lege.

Bibliografie:
1. Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, Drept Civil- Partea
General ( Edția a II-a, revăzută și adăugită de Cornelia Munteanu)
2. https://ro.scribd.com/document/398335265/Nulitatea-Actului-Juridic-Civil

3. https://legeaz.net/noul-cod-civil/