Barocul Muzical

1. Scurta Descriere a curentului

Termenul de “baroc” deriva din francezul baroque = bizar, ciudat.

Aceasta perioada este delimitata in istoria artelor de sfarsitul renesterii (secolul
XVII) si mijlocul secolului XVIII.
Termenul de baroc desemneaza noul stil ce a aparut in arta apuseana si central
europeana, arta ce a indepertat traditia si echilibrul specific renasterii, cultivand varietatea
si grandoarea formelor, bogatia ornamentatiei, libertatea si fantezia exprimarii.
In muzica barocul a dus la crearea unor forme si genuri noi caracterizate printr-o
mare libertate de expresie si inventivitate.
Specialiştii identifica trei faze in dezvoltarea perioadei baroce:
a) faza initiala, caracterizata prin inlocuirea treptata a muzicii corale polifonice cu
omofonia cantecului solistic. Importanta acordata vocii superioare melodice, care iese in
relief duce la aparitia unor noi genuri si forme muzicale cum ar fi opera, oratoriul si
cantata. Se produce in acelasi timp o dezvoltare a muzicii instrumentale ce a determinat
de asemenea aparitia unor noi forme si genuri muzicaleprecum concertul, sonata si suita.
In aceasta faza discantul devine solist, basul acompaniator,nu se mai scrie decat cifrat,
armonia capata din ce in ce mai multa importanta, apare o ritmica si metrica variata,
sustinuta de un tempo corespunzator, compozitorii cauta gradatii si efecte orchestrale,
precum si elemente de culoare si contrastcare sa redea cel mai bine trairile umane.
Cei mai de seama reprezentanţi ai acestei perioade sunt: Claudio Monteverdi,
Pietro Antonio Cesti, Giovani Gabrielli, Francesco Pietro Cavalli.
b) faza de mijloc corespunde înfloririi muzicii de opera, a baletului de curte si a
operei de balet. Cei mai importanti reprezentanti sunt: francezii Couperin, Lully si
englezul Purcell.
O dezvoltare deosebita o are si muzica instrumentala, reprezentata in Germania de
Pachelbel, Schtz, iar in Italia de Vivaldi, Vitali, Alessandro si Domenico Scarlati, Corelli,
e.t.c. Tot in aceasta perioada incep sa se contureze formele muzicale ciclice, precum
sonata, suita, concertul instrumental ( concerto grosso) care se bazeaza pe o constructie
formala monotematica, unitate intonaţionala la care se adauga o bogata ornamentare a
liniei melodice.
c) ultima faza se desfasoara intre anii 1710-1750 si are ca reprezentanti pe Georg
Friedrich Haendel si Johan Sebastian Bach
In aceasta perioada a fost teoretizata gandirea muzicala bazata pe tonalitate, sistem
tonal cu modurile majore si minore. De asemenea s-a dezvoltat si sintetizat teoria
muzicala, polifonia si armonia in cadrul sistemului tonal, prin lucrarile teoretice publicate
de Jean Philipe Rameau (tratatul de armonie), J. J. Fux (Grandus ad Parnassum) si Johan
Sebastian Bach ( Clavecinul Bine Temperat)

1
 Orchestra se dezvolta ca un ansamblu instrumental omogen, ce capata independenta,
compozitorii scriind piese specifice pentru orchestra. Aceasta ultima faza a barocului se
mai numeste si Preclasicism deoarece are rolul de a pregati trecerea la Clasicism

2
2. Genurile Vocal – Instrumentale

Cantata apare ca gen in secolul XVII iar pe la mijlocul secolului al XVIII cand
devine gen instrumental principal in cadrul bisericii evanghelice. Cunoaste o mare
raspandire in europa iar in prima faza era destinata doar unei voci acompaniate, careia i s-
a adaugat ulterior corul. Structura sa a suferit mai multe modificari , introducandu-se
treptat, alaturi de partile solistice si de cor arii recitative acompaniate de orga sau de
formatii instrumentale. Mişcările sunt diferenţiate ajungându-se la trei-patru parti.
O data cu laicizareamuzicii genul va fi interpretat nu numai in biserici ci si in salile de
concert. In cele peste 200 de cantate laice si religioase compuse de J. S. Bach se poate
urmari evolutia genuluiatat din punct de vedere al continutului cat si al formei.Au mai
scris cantate: Alessandro Scarlati, Jean Phelipe Rameau, Georg Philipp Teleman, Georg
Friedrich Haendel s.a.
Oratoriul apare la sfarsitul secolului XVI si inceputul secolului XVII, o data cu
opera, in Italia. La Roma, E. del Cavaliere compune „Representazione di anima e di
corpo” din care nu lipsesc pasajele vorbitesi cele cantate. Incepand din 1640, Giaccobbo
Carissimi incepe sa contureze tipologia oratoriului introducand alaturi de motete o serie
de alte elementece apartin laicului. Diferenta dintre opera si oratoriu este ca opera este
gen dramatic pus in scena si jucat de personaje, pe cand oratoriul este interpretat in
concert. In aceasta perioada au compus oratorii: Giovani Battista Pergolesi, Nicola
Porpora, Georg Friedrich Haendel, Johan Sebastian Bach.

Opera Opera Italiana In jurul anului 1580 mai multi compozitori printre care
Vicenzo Galilei, Ottavio Rinuccini si Jacopo Peri, condusi de Giovani Bardi pun bazele
Cameratei Florentine- societate muzical teoretica. Ei urmareau innoirea conceptiilor
estetice si a manierelor stilistic-compozitionale muzicale. In acest contest, grupul a
militat pentru cultivarea monodiei acompaniate armonic, cu discretie, care sa fie strict
subordonata textului poetic. In acest sens Galilei, compune „Cantul lui Ugolino” si
„Lamentarile lui Ieremia”, doua lucrari vocale monodice acompaniate de viole.
Spre sfarsitul sec. XVIau fost scrise primele opere, care insa nu s-au mai pastrat. Acestea
sunt „Daphne” pe un libret scris de Rinuccini avand muzica de Jacopo Corsi. Prima opera
care s-a pastrat este „Euridice”compusa in 1600 pe un libret de Rinuccini si muzica de
Jacopo Peri. Aceasta lucrare reconstitue tragedia antica cu acelas nume.Spectacolul era
realizat cu mai multe personaje ce canta un text acompaniat de o mica orchestra intr-un
cadru scenic organizat.- acesta este actul de nastere al genului muzical – opera!
Pentru ca textul sa fie inteligibil se impunea cautarea unor formule vocale care sa
oscileze intre cantat si recitare. De asemenea, polifonia care pana atunci dominase
peisajul muzical ceda locul monodiei acompaniate.
Prima opera care corespunde ideii de spectacol muzical prin dramatismul recitativelor,
inspiratie melodica, folosirea cu ingenuozitate a resurselor orchestrale, a corului si a
baletului a fost „Orfeu” a lui Claudio Monteverdi, reprezentata in 1607la Roma.
Claudio Monteverdi (1567-1643) s-a nascut la Cremona si a fost
compozitorul care a deschis drumul operei italiene, fiind in acelas timp si un foarte
apreciat madrigalist. A fost un virtuos violonist si autor de cantece religioase. A mai
compus „Madrigale spirituale pe 4 voci”, operele: „Orfeu”, „Arianna”, „Reintoarcerea lui
Ulise in patrie”, „Incoronarea Pompeei”. Operele sale se deosebesc de alte opere din

3
aceasta perioada prin aparatul orchestral neobisnuit de amplu intrebuintat de compozitor,
care valorifica pentru prima data intr-o opera forta de expresie a instrumentelor.

Opera franceza se naste o data cu creatia compozitorului Jean Baptiste Lullycreatorul

stilului francez al genului, in care baletul avea un loc aparte. Lully a creat comediile balet
, un gen foarte apreciat la curtea regelui Ludovic al XIV-lea. Libretele erau fie antice fie
scrise de Moliere („Amorul Doctor”, „Domnul de Pourceaugnac”, „Psyche”, „Acis si
Galathea”)Un alt compozitor de opera fgrancez a fost Jean Phelipe Rameau dintre ale
carui opere enumeram: „Hippolite et Aricie”, „Indiile Galante”, „Castor si Polux” s.a.

Opera engleza Aparitia operei engleze este legata de numele lui Henry Purcell, din a
carui creatie dramatica ne-a ramas „Dido si Aeneas”in care cantecul este sustinut de o
scriitura armonica deosebita.

Opera Buffa (opera comica) isi are originea in intermezzo-urile operelor seria(serioase).
Ele sunt forme muzicale pline de umor si de fantezie. Acest gen de opera exercita o mare
atractie pentru publicul larg al secolului al XVIII-lea. Prima opera Buffa a fost „La serva
padrona”, compusa de Pergolesi. Premiera acestei opere a dat nastere unei ciocniri de
opinii numita „quarele des Bouffons” (cearta bufonilor)in care partizanii operei
traditionale franceze se opuneau si înfruntau noile aparitii. Polemica a luat sfrasit o data
cu cristalizarea genului operei comice.
Ghristof Willibald Gluck este cel care renunta la artificialitatea stilului italian, cautand
expresia sincera, simpla, accentul dramatic natural si profund in declamatia muzicala,
toate in scopul redarii sentimentelor. Dintre operele lui Gluck voi enumera: „Orfeu”,
„Alcesta”, „Ifigenia in Aulida”.