Etica cercetării științifice cu subiecți umani din domeniul psihologiei

Dicționarul explicativ al limbii române definește știința ca un ansamblu de cunoștințe

despre un obiect dat sau distinct (natură, societate, gândire etc.) dobândite prin descoperirea
legilor obiective ale fenomenelor și explicarea
Acțiunile prin care se caută și se obțin cunoștințe noi sunt subsumate cercetării științifice,
care se desfășoară de regulă în mediul academic. Dat fiind că orice societate, comunitate sau
domeniu de activitate umană își menține coerența relațională printr-un set de legi, norme și valori
morale sub denumirea de ”etică”, este de la sine înțeles că nici cercetarea științifică nu face
excepție.
Așa cum este precizat în curriculum-cadru al disciplinei ”Deontologie academică”,
cercetarea științifică din domeniul psihologiei are o particularitate deosebită, prin faptul că
participanții la experimente sunt oameni și animale. În acest context, etica cercetării științifice
din domeniul psihologic are la bază principii morale care să prevină afectarea integrității fizice,
psihice sau emoționale a subiecților. Cu toate acestea, de multe ori, aceste principii morale sunt
puse în discuție ca urmare a anticipării unor beneficii importante pentru părțile vizate de
rezultatul cercetării, dând naștere dilemelor etice.
Având în vedere cele expuse, prin acest eseu mi-am propus să evaluez cât de bine este
”echipat” un cercetător pentru a evita o dilemă etică în cercetarea cu subiecți umani, pornind de
la prevederile codurilor de etică și deontologice de notorietate, aplicabile în domeniul psihologic.
Ca referință am luat ghidurile/codurile prezentate în curicullum-cadrul al disciplinei
”Deontologie academică”: CIOMS, Codul deontologic APA și Codul deontologic al
psihologilor cu drept de liberă practică din România.
Întrebările la care mi-am propus să caut răspuns sunt următoarele:
 Ce aspecte legate de protejarea subiecților umani sunt acoperite?
 Prevederile sunt suficiente și destul de explicite pentru a evita interpretările susceptibile
de a conduce la anumite abuzuri?
O abordare interesantă a cooptării în cercetare a subiecților umani este prezentată de
Rosenthal (1994), și anume: subiecții să fie tratați ca și cum ar reprezenta un alt sponsor al
cercetării, căci ei trebuie să decidă dacă investesc timp, atenție și cooperare în proiectul
respectiv. Aici intervine un aspect deosebit de important, și anume furnizarea de informații
despre participarea lor în proiect.
Referitor la aspectul precizat mai sus, atât ghidul CIOMS cât și codurile deontologice prevăd
obținerea consimțământului informat al subiectului. De aici ar rezulta trei aspecte care implică
etica:
1. Ascunderea unor informații ca procedeu necesar de regulă în cercetările din psihologia
comportamentală;
2. Ascunderea unor informații de care depinde acordul subiecților de a participa la
cercetare;
3. Exagerarea beneficiilor subiecților ca urmare a participării lor la cercetare.

1. Referitor la cercetările în care este esențială inducerea în eroare a subiecților, în ghidurile de

etică se regăsesc următoarele:
1.1 Ghidul CIOMS prevede că inducerea în eroare a subiecților este nevoie să fie supusă
aprobării comisiilor de etică a cercetării, cercetătorii fiind nevoiți să demonstreze că nu există
nicio altă alternativă pentru obținerea rezultatelor vizate. De asemenea, este interzisă inducerea
în eroare a subiecților, atunci când riscurile sunt mai mari decât o valoare minimală.
1.2 Codul APA prevede la punctul 8.07 dedicat inducerii în eroare a subiecților, că această
acțiune este permisă doar dacă este justificată de beneficiile rezultatelor și doar dacă o procedură
care să evite inducerea în eroare nu este disponibilă.
1.3 Atât în codul APA cât și în ghidul CIOMS se prevede ca subiecții să fie informați despre
inducerea în eroare cât mai repede posibil, de preferat la finalizarea participării , dar nu mai
târziu de momentul colectării datelor, pentru ca subiectul să poată să-și retragă datele. Totodată,
se precizează că nu este permisă inducerea în eroare a subiecților în cazul în care procedurile
aplicate implică durere fizică sau distres emoțional sever.
1.4 Codul deontologic al psihologilor din România este mai strict, la Art. XIV.5, (Limitări
ale informării) precizându-se că participanții vor fi informați că se va aplica un model de
cercetare care presupune inducerea în eroare și că aceștia sunt incluși în cercetare numai după
obținerea consimțământului.
2. Referitor la ascunderea informațiilor de care depinde acordul subiecților, se regăsesc
următoarele prevederi:
 2.1 Ghidul CIOMS prevede explicit interdicția de a omite informații care, odată dezvăluite,
ar putea să determine refuzul participantului;
2.2 Codul APA și Codul deontologic al psihologilor din România nu prevăd explicit
interdicția de a omite informații, însă precizează detaliat ce anume informații sunt necesare
pentru a obține un consimțământ informat, și anume: scopul durata și procedurile cercetării;
dreptul participanților de a refuza participarea și de a se retrage după începerea cercetării;
eventualele consecințe ale retragerii din cercetare; factorii care ar putea să le influențeze decizia
de a participa la cercetare, cum ar fi riscuri potențiale, disconfort sau efecte adverse; beneficiile
obținute ca urmare a atingerii scopului cercetării; confidențialitate; recompensele materiale
pentru participanții la cercetare și persoana de contact pentru obținerea de informații cu privire la
cercetare și la drepturile participanților.
3. În ceea ce privește exagerarea beneficiilor obținute ca urmare a atingerii scopului
cercetării, nu există o prevedere explicită a interdicției acestei acțiuni în ghidurile de etică
studiate, însă Rosenthal (1994) face referire la această acțiune utilizând termenul
”hyperclaiming”, iar recomandarea este ca cercetătorii să informeze participanții corect,
spunându-le exact ceea ce realizează cercetarea, evitând să precizeze că se urmărește vindecarea
unei tulburări psihologice.
Un aspect important al aplicării principiilor eticii este cel legat de posibilitatea de
interpretare a prevederilor din ghidurile de etică, și de măsura în care cercetătorii sunt dispuși să
respecte aceste prevederi. În această discuție este evident că intervin măsuri subiective, iar cea
care mi se pare cea mai sugestivă este integritatea, care se referă la internalizarea normelor etice
de către cercetătorii individuali.
În concluzie, ghidurile de etică mi se par suficient de cuprinzătoare, pentru ca internalizarea
prevederilor lor să asigure activități de cercetare care să respecte drepturile participanților. În
acest sens, menționez că nu am reușit să găsesc articole care să critice, să conteste sau să
considere că este necesar să se adauge alte prevederi în ghidurile etice.
Ce consider a fi discutabil este respectarea prevederilor din ghidurile de etică de către
cercetători. Așa cum am menționat mai sus, un factor important este integritatea cercetătorilor.
Această calitate presupune existența unor principii morale care îi determină pe aceștia să evite în
mod firesc producerea de daune altor ființe umane. În lipsa ei, intervin normele din ghidurile de
etică și eventualitatea ca un cercetător care nu respectă prevederile să fie descalificat oficial. Ar
trebuie să fie destul, dacă se realizează o diseminare corespunzătoare a informațiilor și se
realizează o educație specifică. Însă după părerea mea, nu vom putea ști niciodată cum stau
lucrurile cu adevărat.

Bibliografie:
Papadima, Liviu, coord., ”Deontologie academică”, Universitatea București
American Psychological Association, (2010), ”American Ethical Principles of Psichologists and
Code of Conduct”
Colegiul Psihologilor din România, (2013), ”Codul deontologic al profesiei de psiholog cu drept
de liberă practică”
Rosenthal, Robert, (1994), ”Science and Ethics in Conducting, Analyzing and Reporting
Psychological Research”, Psychological Science, vol. 5, no.3