Sunteți pe pagina 1din 1

Sunt vorbitorul 1 si reprezint echipa afirmatoare,iar motiunea noastra este urmatoarea:IDENTITATEA

EUROPEANA PREVALEAZA IDENTITATEA NATIONALA.

Potrivit pozitiei Romaniei pe Glob,la limita vestica a Occidentului si la cea estica a


Orientului,IDENTITATEA ROMANIEI a fost influientata in mare masura atat de Orient , locul celor mai
mari, mai bogate, mai vechi colonii ale Europei, sursa civilizaţiilor şi a limbilor ei dar si de
Occident,care a ajuns la o identitate caracterizatã prin pluralism politic, participare socialã, respect al
diversitãtii, concurentã liberã si loialã, suprematia legii si primordialitatea drepturilor omului. I n plus,
acestor modele occidentale li s-au adăugat o producţie literară considerabilă, datorată romancierilor,
poeţilor, traducătorilor şi călătorilor talentaţi. Un exemplu ar putea fi reprezentat de emblema
teritorială a capitalei, numită „micul Paris”, prin care, în perioada dintre cele războaie mondiale, s-a
elaborat imaginea onorantă a unei capitale româneşti cu model european, Parisul.

Pe de alta parte identitatea nationala este dominata de identitatea europeana, mai ales în contextul
în care Uniunea Europeană şi-a sporit considerabil,in a doua jumatate a sec XX atât dimensiunile
demografice cât şi pe cele geografice-ajungând la 27 de state membre,respectiv la peste 500 de
milioane de cetăţeni,printre care ne numara si noi,iar identitate nationala nu are cum sa nu fie
influintata de acest grup care impartaseste aceleasivalori, tradiţii, practici, orientări.
Dupa aceasta introducere,imi revine dreptul,ca firmator 1 sa definesc termenul de
identitate,identitate europeana si identitate nationala.

Astfel,identitatea unei comunitati reprezinta un corpus de valori,principii,finalitati,impartasite de


catre majoritatea membrilor sai.
Identitatea europena este dat de sentimentul apartenentei cetatenilor statelor membre ale UE si la
constructia europeana.
Identitatea nationala este legata de ideea de natiune si de acea de stat natiune,atfel,ea se
caracterizeaza prin urmatoarele elemente:

 Limba
 Cultura nationala
 Setul de valori
 Simbolurile natiunii respective
 Teritoriul istoric,istorie,instituiile simbol.

Prin urmare eu consider ca identitatea nationala a fost influinetata in mare masura de identitatea
europeana,inca din secolul al XV,apogeul atingandu-se in scolul luminilor,cand spatial romanesc a
fost in fluientat de ideile iluministe si continuandu-se in zilele noastre,iar pt a incheia il citez pe
Salewski care afirma ca “Pe drumul spre Europa,statele europene au gasit si calea spre sine”.

S-ar putea să vă placă și