Evaluare nr.

Articol științific

Cauzele ascensiunii și
decăderii lui Napoleon
I Bonaparte

A elaborat:
Astafi Valentin
 PLAN:
1. Contextul istoric al ajungerii la putere a lui Napoleon I
- Moștenirea lui Napoleon. Situația confuză a Franței după
Revoluție
- A beneficiat Napoleon de roadele Revoluției de la 1789?
2. Fundațiile civile ale statului napoleonian
- Modalități de conducere a statului
- Organizarea administrativă
- Reformele financiare
- Relațiile Stat-Biserică
- Justiția, Codurile și educația
- Este Codul civil cea mai importantă realizare a lui Napoleon?
De ce?
3. Imperiul universal și particularismele naționale
- Crearea „Marelui Imperiu”. Fundamentele
- Factorul militar. Tipul soldatului napoleonian
- Cuceriri. Strategii și tactici de luptă
- Politica adversarilor, resursele, întinderea Imperiului
- Cauzele decăderii
4. Personalitatea lui Napoleon
- PRO sau CONTRA lui Napoleon
- Aprecieri istoriografice
- Interpretări personale
 Personalitatea lui Napoleon I Bonaparte reprezintă un moment controversat
al istoriei ce ea preocupat și îi preocupă pe istorici.De la sfîrșitul secolului XVIII și
pînă în prezent sau scris zeci de mii de lucrări.Istoriografii de-a lungul timpului au
identificat peste 200 000 de lucrări.Jacques Bainville este de părere că o bibliotecă
ar trebui să cuprindă cel puțin 500 de lucrări doar cu referire la Napolen și Imeriul
său francez.Epoca lui Napoleon I în Franța este o problemă foarte controversată și
dificilă dovadă multitudinea de opere apărute printre care și “Dictionnaire
Napoleon”de Jean Tulard.
Napoleon a fost fără îndoială omul contrastelor și nu putem nega impactul
său colosal asupra Franței și moștenirea sa.O altă lucrare care arată măreția și
geniul lui Napoleon este ”Napoleon” de Roger Dufraisse.Caracterul său adesea
criticat fiind numit și ultimul dictator militar1 al Europei.De asemenea o lucrare
semnificativă asupra imperiului Napoleonian a realiza Jean Tulard ”Napoleon,
mitul salvatorului”.
Napoleon Bonaparte s-a remarcat de la o vîrstă fragedă ca fiind un geniu
militar dovada o constitue și avansarea sa rapidă în carieră, la doar 24 de ani el
fiind general în armata franceză.De altfel Napoleon aflîndu-se la conducerea unui
corp de armată nu putea rămîne indifferent față de situația de criză prin care trecea
Franță sau/și forma de guvernare.
Regimul directoratului se afla într-o criză însă după înfrîngerile suferite în
1799 căderea regimului a devenit evidentă.În administrație domneau dezordinea și
corupția iar dezordinea din țară nu putea fi stabilizată.În acest context în cercurile
burgheziei conservatoire a apărut ideea unei lovituri de stat care să se bazeze pe
armată.Napoleon a fost implicat direct în acest conflict aflîndu-se în Paris după
luptele din Egipt.Lovitura de stat de la 9- 10 noiembrie a dus la desființarea
directoratului și instituirea unei Comisii Consulare executive formată din 3 membri
printre care si Bonaparte.Astfel în urma acestei lovituri de stat Napoleon și-a întărit
pozițiile în societatea franceză.
În urma regimului, Franța era în pragul falimentului iar Napoleon a moștenit
un stat dezechilibrat plin de dezordine și pe deasupra aproape falimentar2.
Ambițiile poporului la acel moment erau foarte mari și necesitau o abordare aparte
care să ofere o susținere noului regim creat.De altfel Napoleon era invidiat de
ceilalți generali care considerau că ar fi reușit și ei să facă lovitura de stat.Astfel
începe procesul de consolidare a poziției lui Napoleon la Guvernare.Franța se afla
într-o situație nefastă față de Europa, în primul rind se afla în contradicție cu
Anglia, Germania și Belgia dorind să anexeze un șir de eritorii:Belgia, Rinul,
Alpii.

1
Ellins, Geoffrey.Imperiul lui Napoleon.București:Ed.Artemis, 2008, 18 p.
2
Dufraisse, Roger.Napoleon.București:Ed.Corint, 2003, 44 p.
 Unicul beneficiu pe care eu cred că la avut Napoleon a fost venirea la putere
sau mai bine spus rapida avansare politico-militară a sa, ceea ce ea permis să
concentreze întreaga putere în mîinile sale.Însă factorii negativi pe care ia moștenit
Napoleon în urma revoluției au fost mai diverși și mai dificili.În primul rînd era
problema financiară a Franței care datorită corupției ajunse-se în pragul
falimentului.A fost nevoie de un împrumut de 12 milioane de la bancherii locali
pentru a redresa situația economică a Franței.Un alt factor negativ au fost bandele
de tîlhari ce acționau pe teritoriul țării ceea ce ducea la o stagnare a economiei.În
plan politic nu toate centrele regionale se subordonau autorității centrale ea fiind
mai mult fictivă.De asemenea un factor important era și poziția nefavorabilă a
Franței pe plan internațional, ea nefiind la acel moment o putere extraordinară a
Europei iar interesele ei puteau fi contestate.De aici rezultă și întreaga activitate a
lui Napoleon care a fost nevoit mai mereu să se afle la conducerea armatei pentru a
soluționa atît conflicte interne cît și externe.
În perioada 1800-1803 Napoleon a introdus majoritatea schimbărilor sale
administrative, financiare, legislative, religioase și sociale.După lovitura de stat din
1799 prima forma de conducere a Franței a fost consulatul celor trei.Apare o nouă
putere în statul francez, Senatul care îă numea pe cei trei consuli și pe membrii
adunărilor.
O transformare profundă a fost făcută prin legea din 17 februarie 1800,
departamentele arondismentele și comunele au fost păstrate însă în fruntea acestora
deja era desemnată o persoană și nu mai erau alegeri.Prin această reformă
principiul autonomiei administrației locale a dispărut.Centralizarea napoleoniană a
fost mult mai puternică și eficace decît cea a Vechiului Regim.Vechea monarhie
administra mai mult decît guverna, regimul lui Napoleon guverna și administra3.
Lovitura de stat a găsit tezaurul gol.Pentru remedierea situației Napoleon a
cooperat cu marii bancheri din Franța și cu ministrii finanțelor pe care tot el i-a
numit.Pentru a ieși din criza cît și pentru importante cheltuieli Napoleon a luat o
serie de împrumuturi de la bancheri și negunstori, au fost vîndute unele bunuri
publice, sa-u făcut eforturi pentru a obține mai mult din țările ocupate (Olanda,
Cisalpina, Piemont, Genova).Concordatul rentelor de la 11 aprilie 1800 hotăra ca
rentele și pensiile vor fi plătite la termen și în numerar.În scurt timp situația
financiară a fost redresată iar în anii 1801-1802 bugetul statului număra peste 500
milioane de franci.La 13 februarie s-a înființat Banca Franței.Reorganizarea
financiară s-a încheiat cu legea din 27 martie 1803 care a creat un nou etalon
monetar, francul.

3
Dufraisse, Roger.Napoleon.București:Ed.Corint, 2003, 55 p.
 Napoleon nu era un om prea credincios însă a văzut biserica ca unitate
socială și ca un calmant ideologic.El a intrat într-un proces de negocieri cu Papa
Pius al VII-lea în vederea unor înțelegeri.Astfel pe 16 iulie 1801 a fost încheiat
concordatul însă nu a fost legiferat decît pe 8 aprilie și proclamat public pe 18
aprilie 1802.Papa a recunoscut oficial Consulatul dînd legitimitate loviturii de
stat4.Structura bisericii franceza va fi formată din 10 arhiepiscopi și 60 de episcopi
care erau numiți sub vegherea statului.Statul a preluat obligația de a plăti salariile
oficiale ale clerului prin această biserica devenind dependentă de Stat.Datorită
disputelor dintre Napoleon și papă biserica sa divizat în 2 tabere, o minoritate care
era de partea constituției și o majoritate care îl susținea pe papă și era împotriva
regimului napoleonian.
Legislația și normele juridice ale noii societăți burgheze și-au găsit reflectare
în codurile napoleoniene.Pentru elaborarea codurilor a fost creată o comisie
specială din 4 juriști dirijată de Napoleon.În martie 1804 a intrat în vigoare Codul
Civil numit mai tîrziu codul lui Napoleon.În anul 1808 a fost publicaat codul
comercialc care reglementa relațiile comerciale în favoarea burgheziei, iar în 1810
a fost publicat codul penal.Pe lîngă aceste coduri au mai fost promulgate și
codurile-Procedurilor civile, procedurilor penale.
Însă cea mai importantă realizare a fost codul civil din 1804.El a fost alcătuit
pe baza dreptului roman și a legilor medievale.Cu mici schimbări acest cod este în
vigoare și astăzi în Franța servind totodat ca model de inspirare la elaborarea
codurilor civile din majoritatea statelor europene.În codul civil au fost consfințite
principiile de bază ale revoluției franceze:egalitatea cetățenilor în fața legii,
inviolabilitatea persoanei, libertatea conștiinței.Codul civil a avut o mare
însemnătate pentru perioada respectivă deoarece a instaurat dominația economică a
burgheziei și a întărit pozițiile noilor proprietari.Sistemul judiciar și legislativ al lui
Napoleon a fost unul dintre cele mai stabile și avea să rămînă o moștenire de
durată.
Napoleon a acordat o mare atenție școlilor însă nu educației fetelor. Sa
preocupat de organizarea unor noi școli și a introdus un element nou,
liceele.Fiecare școală regională trebuia să aibă un astfel de tip de învățămînt.Astfel
sa majorat nivelul de învățămînt din Franța, a dus la centralizarea procesului de
studii.

4
Tarle, E.V. Napoleon.București:Ed.Lider, 1997, 64 p.
Naţiunea pînă atunci împărţită,se unişte pentru a aclama înălţarea subită a
luptătorului . Repubilicanii îşi aminteau garanţiile pe care Bonaparte le dădu-se
cauzei lor. Regaliştii se felicitau pentru o nouă concentrare a puterii, o prevestire
sigură a restabilirii unităţii monarhiei. La 24 decembrie 1799 Guvernul consular şi
Senatul Conservator sunt instalate. La 1 ianuarie 1800 Tribunatul şi Corpul
legislativ intră în funcţie. Astfel asistăm la obţinerea cel mai trainic şi necontestat
titlu de glorie al lui Napoleon şi cucereşte o putere pe care nu o va mai lasa.
Evenimentul aduce o serie de răsturnări, Napoleon impune schimbări care fac faţă
personalităţii sale pe care a reuşit să şi-o afirme pînă acum. Dă o culoarea vie
gloriei revoluţiei şi întoarcerea la calm. Se pune pe treabă cu trei obiective: buna
funcţionare a statului, controlul societăţii, pacea. Vor sosi din toate părţile, pline de
entuziasm, adrese ale departamentelor care acceptau Constituţia. Părut a nu-i
plăcea reşedinşa de la Luxembourg, Primul Consul se mută la palatul Tuilerie, în
palatul regilor, lucru care a fost evident: distanţa dintre colegii săi totodată şi cea la
care se plasase prin atribuţiile constituţionale5.
Timpul, situaţia, personalitatea, abilităţile probabil i-au dat imbodul primei
acţiuni: îşi întoarce privirile spre armată, în dorinţa de a recuceri Italia. Astfel
formează la Dijon o armată de rezervă de 60 mii de oameni. Cînd îşi anunţă
acestă intenţie, Tribunatul îi transmite de al vedea învingător şi pacificator, nefiind
nimic compromiţător pentru cei ce le rosteau, deoarece unea gîndul păcii cu cel al
victoriei, care era necesară, cîtă vreme coaliţia triumfa asupra tuturor frontierelor
Republicii.Plecat de la Paris la 6 mai după 11 zile reuşeşte să învingă inamicul,
cucereşte barierele naturale şi în urma unor succese ale generalilor Lannes şi
Murat, la cîteva săptămîni intră în Milano. Această ascensiune, dă motive Casei de
Austria să se implice într-o confruntare cu francezii în Bătălia de la Marengo. De
aici Austria se alege cu distrugeri imense, şi v-a accepta şi condiţiile de pace ale lui
Napoleon. La Milano, crează o consultă să reorganizeze guvernămîntul,
restabileşte onoarea armatei franceze şi pleacă la Paris să primească preţul acestei
campanii.La 22 iulie anunţă încheierea armistiţiului din 15 iulie dintre armatele
franceze şi austriece din Germania şi Italia,dar neractificat de Curtea de la Viena,
lucru care va indica locul de întîlnire pentru un nou congres. Acestuia se
succedează un tratat de alianţă cu Statele Unite ale Americii la 3 octomrie 1800.
Îmbătat de atîta glorie, Bonaparte, uită de principiile Republicii, lăsîndu-i pe
italieni pradă resentimentelor guvernelor, după ce îi chemase pe toţi să se
elibereze. Conspiraţia unor tineri italieni, cît şi cea dirijată de ministerul englez au
fost efectul acestei politici. Chiţibuşar al tuturor aspectelor politice, în urma acestor
conspiraţii au fost ordonate însemnate deportări şi pentru cei străini acestei crime.
Pentru a opri aceste curse a fost format Tribunalul Crimelor Speciale, oferind
5
Styles, Andriana.Napoleon, Franța și Europa.București, Ed.Bic All, 2001 95 p.
prototipul unei legislaţii barbare.
În octombrie 1801 două evenimente par a duce pentru multă vreme pacea pe
continentul european, asistăm la preliminariile păcii între Franţa şi Anglia, semnate
la Londra (01.10.1801) şi un tratat de pace încheiat la Paris dintre Franţa şi
Rusia(08.10. 1801). Cu o zi mai tîrziu relaţii de prietenie între Franţa şi puterea
Otomană. Într-un mod strategic , uneşte Republica Cisalpină cu Franţa dîndu-i
acelaşi şef.
La Amiens (25 martie 1802)este semnată pacea continentală, care nu o mai
cunoscu-se din 1792. Prestigiul primului Consul este imens, se împlinea cea mai
mare dorinţă a lui , aceea de afi recunoscut de către Anglia drept şef al guvernului
Franţei. Anglia restituie posisiunile cucerite timp de 10 ani de la Republică şi
aliaţii ei.
În 1802 devine Consul pe viaţă., şi la 2 decembrie 1804, împăratul
francezilor şi a căutat săi se confirme această funcţie, urmînd ca la 18 noiembrie să
fie reconoscut de francezi şi sanctificat de către Papă. Napoleon a obţinut ceea ce
poate a fost uimitor şi pentru el şi înt-un timp de scurt. Ca cauze ar fi personalitatea
sa şi după mai mulţi întîmplarea. Imperiul ia naştere cu acest eveniment. Aceste
succese, îi permit o serie de iniţiative. În 2 decembrie face un demers Angliei în
favoarea păcii generale, însă fără ai face mari speranţe. Cu cîteva luni mai tîrziu,
acceptă coroana de fier oferită de Republica Italiană, aceasta îi permite să
reunească teritoriul Genevei cu Franţa. Această călătorie i-a permis să descopere
acţiunile Angliei, în Italia şi cu negociatorul rus şi totodată despre prezenţa în
acestă coaliţie a împăratului Francisc al II-lea. Acţiunile următoare, îi face pe
austrieci să capituleze, lucru care a înfricoşat întrega Europă. Napoleon a fost
precaut şi cu armata rusă, înşelîndu-i cu o retragere strategică. Astfel prin bătălia
de la Austerlitz, Napoleon pune în dispoziţia sa doi suverani.De aici reuşeşte să fie
recunoscut rege al Italiei, Veneţia înglobată Regatului Italiei, iar Toscana, Parma şi
Piacenza, revin Imperiului Francez. Prusia cedează Marela ducat de Berg, pe care
îl face cadou cumnatului său, în favoarea Bavariei. În 27 decembrie publică în
Germania o proclamaţie cu privirea la cucerirea regatului Neapolelui şi a noilor
intenţii cu acestă ţară, unde v-a numi la tron pe fratele mai mare.Asistă aici la
căsătoria prinţului Eugen, fiul Josephinei cu prinţesa de Bavaria, pe care îl v-a
numi şi vicerege al Italiei şi succesorul la tron a acestei ţări.Regii Bavarii şi
Wurtenbergului, pe care i-a înălţat la demnitatea de regi, electorul arhicancelar şi
cel de Berg constituie Confederaţia Rinului şi îl declară pe împărat ca şef. Prusia,
bazată pe o sigură înţelegere cu Rusia cere Franţei să elibereze Germania,
îndrăzneală care a răsturnat monarhia regelui Frederic. Cucerirea Prusiei îl
angajează într-un război direct cu Rusia. Ajuns în Polonia, la Varşovia, o foloseşte
ca pe un instrument al politicii sale opresive, şi nu ca un eliberator cum era
aşteptat. După mai multe confruntări cu ruşii, Napoleon se stabileşte la Tilsit,
urmînd aici să se semneze tratatul de pace, unde s-au recunoscut calitatea de regi ai
Neapolelui, Olandei şi Westfaliei fraţilor lui Napoleon, şi măsurile cu privire la
blocada continentală a Angliei. Mai tîrziu încep ostilităţile cu Suedia. Aici
Bonaparte ajunge la cel mai înalt punct hărăzit de destin, afirmat de forţa lui,
precum şi de gloria militară.
Astfel, marele Imperiu al lui Napoleon cuprindea: Franţa în graniţele sale
naturale, plus teritoriile anexate ale Piemontului, Parmei, Toscanei, Statelor
Papale, Provinciilor Unite, şi după 1810, Olanda. State nominal independente, dar
conduse de francezi, aceste state tampon, apărau graniţele Imperiului. Aceste state
satelit, cuprindeau în diferite momente Elveţia, regatele Spaniei, Neapolelui şi
Italiei, Confederaţia Germanică şi Olanda. În Europa Răsăriteană, era Marele
Ducat al Varşoviei plus un mic grup de state aliate ca Saxonia. Dintre Marile
Puteri, Austria, Prusia şi Rusia au fost din cînd în cînd, în sfera directă a lui
Napoleon. Implicate chiar şi Ţările Baltice. Statele Marelui Imperiu erau de două
categorii- ţinuturi anexate direct de Franţa, şi ţinuturi anexate de statele satelit, cu o
oarecare independenţă. Tratamentul cît şi influenţa napoleoniană era diferită,
depinzînd de timpul cît o anumită ţară era sub autoritatea sa.
Din teritoriile anexate, Nisa, Savoia, Belgia şi teritoriile germane de la Vest
de Rin au fost cea mai lungă perioadă sub control francez. Încorporate repede sub
sistemul administrativ francez, fiind împărţite în departamente pentru problemele
civile şi în districte militare în probleme legate de recrutare. Odată cu lovitura de
stat sin Brumar, feudalismul fusese abolit şi în aceste teritorii. Toate instituţiile
naţionale s-au dezvoltat în aceste ţinuturi: Concordatul şi Codul Civil,
Universitatea Imperială, procedura curţilor civile şi penale, sistemul de impozite şi
serviciul militar obligatoriu. Există totuşi şi nişte continuităţi, ca exemplu,
Piemontul, unde deja procesul de defeudalizare era în plină desfăşurare,
proprietatea liberă era o formă obişnuită de posesie a pămîntului, nuanţându-se că
legislaţia franceză ar fi dat legelitate unei situaţii deja existente. În ţiniturile
germanice dezvoltate economic, se ştie acum că burghezia atît adaptabilă faţă de
nou, cît şi păstrătoare înverşunată a vechiului.
Acele teritorii germane şi italiene care au fost anexate mai tîrziu nu au fost
atît de profund afectate şi nici durabile de schimbările introdu-se de Napoleon.
Statele satelite, nominal independente, aveau de fapt puţină libertate de acţiune.
Conducătorii lor erau strict supervizaţi şi instruiţi de Napoleon. Feudalismul fusese
abolit mai mult ca principiu legal, decăt în practică continuînd dările feudale,
şerbia, prestarea clăcii. Structura socială rămînînd în mare parte neschimbată.
Aşteptările lui Napoleon faţă de teritoriile anexate şi faţă de statele satelit
erau diferite. Teritoriile anexate erau tratate ca şi restul Franţei. Se bucurau de
aceleaşi drepturi şi supuse aceloraşi obligaţii sociale şi juridice, precum de a
furniza recruţi şi de a plăti impozite. Situaţia statelor satelite era alta. Prezentau o
zonă tampon pentru a proteja graniţele Franţei. Erau înprimul rînd state militare
vasale şi relaţia lor cu Napoleon era asemenea cu poziţia unui „suveran războimic”
medieval, care obţinea maximun de avantaje pentru o recompensă minimă. Aceste
state asigurau aproape o treime din efectivele Marii Armate., sub forma trupelor
auxiliare, sprijinirea şi aprovizionarea armatei regulate, plus un tribut, ca semn al
înfrîngerii.
Motivaţia oficială pentru expansiunea napoleoniană era nevoia continuă de a
proteja integritatea teritorială a Franţei Revoluţionare faţă de atacurile „vechilor
monarhii” şi noua nevoie de a exporta Codul Civil, Concordatul şi alte binefaceri
ale dominaţiei napoleoniene.O monarhie universală era primul pas către realizarea
visului îndelung nutrit al unui imperiu universal constituit din state vasale aflate
sub control francez. Metternnich, cancelarul Austriei scria „Obiectivul dominaţiei
universale la care aspira el nu era concentrarea unei vaste regiuni în subordinea
directă a guvernului său, ci stabilirea unei supremaţii centrale asupra statelor
Europei, după idealul … din Imperiul lui Carol cel Mare”, care luase loc în gîndul
său , atunci cînd se încoronase ca rege al Italiei. Dar curînd Imperiul avea să
depăşească in acele limite.
Napoleon s-a arătat a nu fi indiferent la aspiraţiile naţionale ale popoarelor
supuse lui, motivînd nerealizarea datorită piedicilor puse de „vechile monarhii” şi
că ar fi avut nevoie de timp şi pace pentru a realiza un program de unificare
naţională6. Prin 1811, el simplificase harta Europei, prin unificarea şi rearanjarea
statelor mici în blocuri mai ample, dar ca unităţi administrative convenabile pentru
Marele Imperiu, fără a se ţine seama de considerente naţionale, ca argument,
Imperiul Universal, format prin unirea cu sila a sute de naţiuni, nu reprezenta un
corp politic. Succesul Revoluţiei Franceze a dat naştere unui spirit de unitate şi
solidaritate naţională care a încurajat vagi manifestări peste tot în Europa,
imperialismul a dat un nou impuls acestor evoluţii naţionaliste, prin rezistenţă faţă
de dominaţia străină, lucru evident în Germania şi mai ales Prusia. Naţionalismul
german a fost sprijinit de Napoleon fără intenţie, căpătînd amploare odată cu
slăbirea influenţei austriece. În Italia, francezii i-au chemat la luptă cu scopul
obţinarii unităţii şi independenţei naţionale, devenind ulterior o piatră de hotar în
istoria Risorgimentului. Un rol deosebit l-a avut şi în dezvoltarea naţionalismului
polonez, chiar dacă într-un mod arbitrar. Dar aceste poziţii ale naţionalismului, le
considera proprii doar Franţei, iar Imperiul trebuia să servească interesele Franţei.
Politica imperială nu a fost destul de altruistă, lucrurile au devenit , pur şi simplu
incidentale, neconstituind mobilul principal al acestuia. La fel momente care au
măcinat uşor imperiul.
Popularitatea care a ciştigat-o aici, şi afirmată ulterior s-a datorat succesului său
militar. Îi făcea pe soldaţii săi să-l adore, numai datorită unor victorii care îl
făcuseră ilustru. Prin folosirea unui limbaj teatral emoţional în Ordinile sale de zi,
pentru a realiza o legătură specială între el şi armata sa. Subiectiv vorbind încerca
6
Styles, Andrina.Napoleon, Franța și Europa.București.Ed.Bic All, 2001 101 p.
făţarnic şi ia reuşit să facă impresia că avea o profundă preocupare părintească
pentru oamenii săi. Stimula pe aceştea apropiindu-se de ei, îndemnîndu- la
depăşire de sine pentru a cîştiga teritoriului inamicului, dacă a obţinut victorie nu
era zgîrcit în laude şi promisiuni. Pe lîngă acestea au mai existat şi alte aspecte care
au demonstrat originalitatea sa şi prin care a reuşit să cucerească întreaga
Europă.În secolul XIX se schimbă natura războiului. Nu se mai desfăşoară cu
obiective limitate, anexarea unei mici provincii, adesea restituită după ce era
folosită ca element de negociere, pentru menţinerea echilibrului de forţe. Războiul
limitat se transformă într-un război total, în cazul Franţe are loc crearea a „naţiunii
armate” franceze.Lucru discutat şi acceptat parţial, serviciul militar obligatoriu,
devine o realitate. Astfel într-un timp limitat în Franţa erau sub arme un milion de
oameni. Majoritatea celor înrolaţi proveneau din familiile de ţărani săraci, dar într-
o oarecare măsură implica oameni din toate clasele sociale, lucru evident pentru
naţiunea franceză declarată patriotă. Serviciul militar obligatoriu este iniţiatorul
unui amestec de elemente disparate, are loc înglobarea rămăşiţelor vechii armate
cu cea nouă. Soldaţii veterani au contribuit la introducerea ordinii în organizarea
haotică prezentă anterior. Într-un răgaz de pace (1800-1804) Napoleon
reorganizează armata care a fost divizată sub Directorat, lucru care nu permitea o
acţiune concentrată. Întrega armată a fost împărţită în grupuri de circa 25-30 000
de oameni, o parte de cavalerie era păstrată separat, aşa cum era şi artileria de
rezervă şi mai multe grupuri de elită, dintre care cel mai important era Garda
Imperială. Toată armata era sub controlul direct şi unic a lui Napoleon, în calitatea
sa de general comandant.Acesta îi va permite lui Napoleon să realizeze unitatea de
comandă cît şi flexibilitatea în acţiune.Fiecare unitatea avea un anumit rol în cadru
unui marş de companie, rol care putea uşor să fie schimbat în caz de necesitate. La
fel regimentele puteau fi transferate de la un corp la altul, infanteria sau cavaleria
erau trimise în misiuni de hărţuire sau manevrate circular pentru a ascunde
mişcarea restului trupelor. Într-o încleştare, cheia era flexibilitatea. Inamicul era
atras într-o situaţie nefavorabilă, pentru a-l angaja să-şi utilizeze toate forţele, după
care urma atacul de învăluire prin surprindere în spatele inamicului. Atacurile
impentuoase cît şi urmărirea neîncetată, aducea inamicului pierderi grele. Erau
tactici vechi dar executate reuşit. Dezvoltatrea tacticii implică folosirea
„ordinii miixte”, combinaţie de linie sau de coloană. Pentru o mobilitatea mai bună
taberele au fost înlocuite cu înnoptarea sub cerul liber. Armata în marş pentru care
optează era uşor de desfăşurat şi extrem de mobilă. Toate campaniile sale au fost
duse cu armele Vechiului Regim. Muscheta rămîne arma standart a infanteriei, cu
gloanţe de plumb şi prevăzută cu baionetă, cu succese limitate. Folosirea artileriei
călare dă mai multă mobilitate tunurilor, cît şi noua practică de concentrare a
focurilor artileriei într-un baraj, pentru a deschide breşe în linia frontului
inamicului. Aceste le învăţase încă cînd era cadet de artelerie, cărora le rămîne
fidel, motiv pentru care nu acceptă noile inovaţii.
 Strategiile de război pentru care era întotdeauna dispus să se laude, au fost
apreciate şi enunţate diferit. Se afirmă că îşi plănuia campaniile şi bătăliile cu mult
timp înainte şi în detalii minuţioase, şi că le urma cu precizie. Unele reestimări
sugerează că deşi avea formulat un plan general, pentru o campanie sau pentru o
bătălie, căuta şă vadă întregul tablou, pregătit să-şi ajusteze planurile în funcţie de
circumstanţele schimbătoare şi să profite de de erorile inamicului. Nu era
niciodată dispus să-şi împărtăşească planurile, moment care a slăbit ulterior
structura de comandă. Relaţiile cu marina militară nu erau reuşite, şi nici nu
înţelegea problemele navigaţiei, nici chiar ostilitatea permanentă faţă de Anglia nu
l-au impus să obţină un succes în acest domeniu. Desigur Blocada Continentală a
fost alternativa în acest scop.
După cum știm totul ce se întîmpla are un început și un sfîrșit,la fel și
Imperiul constituit de Napoleon ,a avut o perioadă de înflorire și apoi a urmat una
de decădere.Decăderea Imperiului francez a avut loc datorită a unor campanii
nereușite și necalculate,poate prin unele locuri neașteptate :campania din
Spania,campania din Rusia și campania de la Waterloo.
Campania spaniolă la care a fost implicată și Portugalia, a dus la pierderea a circa
600000 de soldați francezi cere au luptat acolo.Scopul acestei campanii a fost
indeplinit.Acesta a fost de a distruge comerțul britanic cu Europa
Campania din Rusia 1812.În acea perioadă, relațiile dintre Franța și Rusia erau
tensionate.Ambii se suspectau de de scopuri expansioniste ostile îm Marea
Baltică,Europa Centrală,și în Balcani.Această campanie tot a fost eșuată pentru
francezi.Și după bătălia de la Waterloo din 1815,Napoleon a abdicat de la putere și
a fost exilat pe Insula Sf.Elena.
Napoleon a fost o persoană care a lăsat o amprentă foarte mare în istoria
Franței și că a fost o persoană demnă de urmat și iubită de toată lumea.
În istoriografia napoleoniană putem întîlni foarte mulți autori atît francez cît și
englezi,spanioli,polonezi ș.a.care au făcut cercetări în acest domeniuspre ex:Michel
Broers Napoleonic Imperialism and the Savoyard monarchy,Brendan Simms, The
impact of Napoleon, aceasta fiind o lucrare majoră despre relațiile Prusie la
hegemonia Franței,T.C.W. Blanning, The French Revolutionary Wars,1787-
1802,ș.a.
În concluzie, aș putea spune că Napoleon a fost acela care pe lîngă acela 40 de
lupte care le-a purtat a reuși să efectuieze și un șir de schimbări în interiorul
Imperiului.Stilul de conducere a lui Napoleon a fost bazat pe autoritate,aceasta
poate fi o cauză că a reușit să facă atîtea fapre pentru Imperiul francez.
Cu toate că a fost primul conducător al Imperiul francez , a fost și un strateg
foarte bun și cu o viziune geopolitică care a depășit cu mult mentalitatea
vremii.Afost persoana, care, pe lîngă numeroasele și incontestabilile victorii
militare,a fost și un maestru al propagandei.
În timpul îndelungate-i domnii a reușit să înfăptuiască un șir de reforme
culturale,religioase.juridice,administrative,militare,fiscale, fapt ce a contribuit la
progresul Franței și care a făcus să devină o forță de temut în toată lumea.