Sunteți pe pagina 1din 39

Cap I

Introducerea
1.Importanta tehnicii
2.Motivarea alegerii temei
3.Aruncarile peste spate
4.Aruncarile peste piept(salturile)

Cap.II-Insusirea tehnicii si tacticii aruncarilor peste spate si piept


1.Metodologia antrenamentului
a)Perfectionarea tehnicii
b)perfectionarea tacticii
2.Variante ale aruncarilor peste spate
-aruncari peste spate cu luarea bratului pe umar
-aruncarea peste spate cu infasurarea sub brat
-aruncarea peste spate cu fixarea ambelor brate
3.Variante ale aruncarilor peste piept
-aruncari peste piept cu fixarea unui brat
-aruncari peste piept cu fixarea ambelor brate
-aruncari peste piept cu centurare

Incheiere

Bibliografie

Anexe-Protocol de concurs

1
Cap 2
Introducerea

Luptele greco –romane sunt considerate ca fiind cel mai fidel


urmas al vechilor activitati ludice,al intrecerilor antice si
medievale,ce cunoaste in epoca moderna o dezvoltare deosebita.
Tehnica luptelor greco-romane este compus dintr-un larg
ansamblu de miscari specifice, structurate si adaptate
corespunzator regulilor acestei ramuri, vizand trantirea
adversarului in pozitii care sa se poata realize fixarea lui cu
spatele pe saltea. Se apreciaza ca tehnica luptelor greco-romane
este complexa si aciclica,cuprinzand un mare numar de
posibilitati de a actiona in vederea trantirii adversarului cu
spatele pe saltea sau in pozitii apropiate de aceasta,structurate in
elemente tehnice, procedee tehnice,variate sau combinate
tehnico-tactice.

1.Importanta tehnicii

Importanta tehnicii nu poate fi aceeasi in toate ramurile de


sport,acestea depinzand de:
-particularitatile calitatilor motrice

2
-criteriile de apreciere a performantelor
Din punct de vedere al performantelor se deosebeste prin trei
grupe de ramuri sportive:
-sporturile in care performanta depinde de o singura tehnica si
care se bazeaza pe o combinatie si structura constanta a
miscarii:
(aruncarea greutatii,haltere,atletism etc.)
-sporturile in care performanta depinde de o serie intreaga de
tehnici deosebite dar cu o compozitie neschimbata de miscari:
(gimnastica,sarituri in apa,patinaj artistic,etc.)
-sporturile in care performanta depinde de o mare varietate de
schimbari dese ale actiunilor, in conditii
schimbatoare sau noi: (box,judo,lupte,etc.)

3.Motivarea alegerii temei

Deoarece practice aceasta ramura de sport, si cunoscand tehnica


si tactica luptelor greco-romane,mi-am ales aceasta grupa de
procedee tehnico-tactice,de aruncari peste piept si spate,
deoarece este cea mai spectaculoasa grupa de procedee si sunt
cele mai eficiente procedee pentru lupta din picioare si care
solicita in mod complex viteza,indemanarea,forta si mobilitatea.

4. Aruncările peste spate

Aruncările peste spate sînt procedee inrudite cu procedeele de


aruncare peste şold. Caracteristica comună a celor două grupe
de procedee o constituie acţiunile picioarelor, care realizează
răsucirea cu spatele spre adversar.

3
5. Aruncările peste piept (salturile)

Grupa aruncărilor peste piept înglobează unele din cele


mai importante procedee de luptă. Aruncările peste piept sau
salturile intră în rîndul procedeelor de bază ale luptelor clasice.
Tehnica execuţiei acestor procedee este complicată şi grea,
datorită căderilor care sînt foarte grele, atît pentru executant, cît
şi pentru adversar, ceea ce îngreuiază şi mai mult însuşirea
tehnicii execuţiei lor. Pentru aceasta în succesiunea învăţării
procedeelor salturile sînt pe ultimul loc, deci se învaţă numai
după ce- au fost însuşite toate celelalte

procedee de bază şi numai după ce antrenorul este convinscă


sportivii cu care lucrează sînt temeinic pregătiţi şi apţi pentru
efortul la care sînt solicitaţi în această etapă de învăţare.
Execuţia salturilor începe tot din poziţia de gardă

4
astfel : executantul avînd un picior în faţă şi unul în spate apropie
piciorul din spate de cel din faţă aşezîndu-l
paralel, pe aceeaşi linie, şi la o distanţă aproximativ de
25—30 cm. După apropierea picioarelor, acestea rămîn în
continuare îndoite din genunchi. Concomitent cu apropierea
picioarelor se execută rapid fixarea trunchiului sau a braţelor
adversarului (prizele sînt diferite şi multiple).

Din această situaţie, adversarul fiind bine fixat, începe execuţia


propriu-zisă a procedeului la care contribuie întregul corp. Pentru
reuşita acţiunea determinantă este cea a picioarelor. Acestea
efectuează o acţiune bruscă de întindere, braţele trag energic
adversarul în sus , simultan cu căderea executantului înapoi. Prin
aceste acţiuni combinate adversarul este aruncat energic în sus
şi oblic înainte în limbajul tehnic curent, aceste procedee
(aruncările peste piept) poartă denumirea de salturi. Diferenţierile

5
se fac în funcţie de prizele care se aplică asupra adversarului.
Dacă se fixează un braţ al adversarului, procedeul se numeşte
salt la un braţ . Cînd se fixează ambele braţe, procedeul poartă
denumirea de salt la arabele braţe .
Cînd se centurează trunchiul adversarului, procedeul poartă
denumirea de salt cu centurara (acest procedeu poate fi cu
centurare din faţă sau din lateral). Cînd centurarea se execută din
spate, procedeul se numeşte supleu . în funcţie de felul în care se
termină procedeul, saltul poate fi : cu intrare în pod a
executantului, şi în acest caz adversarul cade peste podul
atacantului ; cu semipod, cînd
«executantul începe răsucirea în apropierea saltelei şi atinge
salteaua numai cu umărul şi capul, adversarul căzînd lîngă •el în
aceeaşi poziţie ; cînd executantul, în timpul căderii înapoi, se
răsuceşte complet, întorcînd adversarul sub el, fără a atinge
salteaua cu capul.

6
Cap 2

1.METODICA ANTRENAMENTULUI

In lupte, la fel ca şi la celelalte ramuri de sport, antrenamentul


este un proces pedagogic orientat spre perfecţionarea
cunoştinţelor şi deprinderilor tehnico-tactice, dezvoltarea
calităţilor fizice şi educarea calităţilor psihice necesare obţinerii
rezultatelor sportive.
Obţinerea rezultatelor sportive în lupte şi asigurarea stabilităţii lor
este posibilă numai printr-o pregătire temeinică. Aceasta se
realizează prin intermediul unei pregătiri de mai mulţi ani,
desfăşurarea în mod sistematic, şi avînd la bază o orientare
metodică adecvată. Antrenamentul va avea efectul dorit în cazul
cînd se folosesc în mod raţional mijloace variate, metode de
pregătire şi tipuri de lecţii care ţin seama de condiţiile existente şi
de particularităţile individuale ale sportivilor.
Toţi factorii antrenamentului în lupte (pregătirea tehnică,
tactică, fizică şi psihică) sînt strîns legaţi între ei. Din această
cauză, perfecţionîndu-1 pe unul din ei, luptătorul trebuie să
urmărească Îmbunătăţirea în acelaşi timp şi a celorlalţi.

a) PERFECŢIONAREA TEHNICII

7
Pregătirea tehnică multilaterală constituie baza măiestriei
sportive în lupte.
A cunoaşte perfect toate procedeele şi contraprocedeele este
practic imposibil. Din întreaga tehnică, din numărul mare de
procedee care se învaţă, luptătorul trebuie să aleagă pe cele care
corespund cît mai bine particularităţilor sale morfofuncţionale
individuale şi să le perfecţioneze în aşa măsură,
încît să le poată utiliza în condiţii de concurs cu orice adversar.
Cu toate acestea sportivul trebuie să se străduiască să-şi
însuşească principalele procedee şi contraprocedee de atac care
se folosesc cel mai des în lupte. De asemenea trebuie să înveţe
perfect apărările pentru toate procedeele de bază.
In practica luptelor sportivii nu trebuie să se mărginească
numai la procedeele însuşite şi perfecţionate, ci să se
străduiască să-şi completeze în mod continuu arsenalul ethnic cu
noi procedee şi contraprocedee. De asemenea, procedeele
cunoscute trebuie perfecţionate şi completate cu noi
variante,îmbinînd elementele noi cu cele deja cunoscute. In
alegerea noilor elemente să se ţină seama de :
1. Isuşirea şi perfecţionarea în primul rînd a procedeelor
şi contraprocedeelor care sînt utile în competiţii, pe care
luptătorul nu le cunoaşte şi le simte lipsa în cadrul angajărilor.
2. Alegerea procedeelor tehnice care permit creşterea
superiorităţii în luptă. De exemplu, dacă luptătorul cunoaşte
erfect rostogolirile, însă nu cunoaşte în suficientă măsură
rocedeele de ducere la parter, trebuie să urmărească
perfecţionarea cestora, în vederea asigurării poziţiilor de luptă n
care este avantajat.
3. Completarea continuă a cunoştinţelor tehnice cu procedee i
contraprocedee de bază, deoarece cu cît cunoştinţele uptătorului
sînt mai variate, cu atît se lărgesc mai mult osibilităţile tactice.
4. Acordarea cu prioritate a procedeelor tehnice care
pot fi incluse în combinaţii cu procedeele deja cunoscute. De
xemplu, dacă sportivul execută bine aruncarea peste şold u
fixarea capului şi braţului (turul de cap), este indicat să nveţe şi
aruncările peste piept, cu fixarea braţului şi trunchiului salt la un
braţ), deoarece se pot efectua combinaţii ficace între cele două
procedee. Respectarea acestei indicaţii jută la folosirea
procedeului învăţat anterior, dă posibilitatea ă se utilizeze noul
procedeu şi cel vechi în combinaţii ehnico-tactice, lărgind
posibilităţile de luptă ale sportivului.

8
5. Luarea în consideraţie a particularităţilor şi cunoştinţelor
rincipalilor adversari şi perfecţionarea procedeelor tehnice ele
mai eficace, adecvate pentru lupta cu aceştia. Ceşterea măiestriei
sportive a luptătorului nu se realizează umai pe seama însuşirii
elementelor tehnico-tactice oi, ci şi prin perfecţionarea continuă a
procedeelor învăţate nterior, prin îmbunătăţirea gîndirii tactice,
perfecţionarea
execuţiei procedeelor din diferite poziţii iniţiale şi corectarea
reşelilor în execuţie.
Perfecţionarea unui element tehnic se realizează şi prin
dezvoltarea unor calităţi fizice. De exemplu, dezvoltînd viteza si
forta picioarelor care executa mai usor procedeele de aruncar
peste piept (salturile), ridicările din parter etc.
Activitatea antrenorului şi elevului trebuie să fie orientată în
primul rînd asupra execuţiei raţionale a fiecărui procedeu,
urmărind obţinerea celui mai mare efect, cheltuind cît mai puţină
energie. Luptătorul îşi însuşeşte mecanismul de bază al
procedeului, fără a-i modifica structura, însă îl adaptează
particularităţilor sale individuale. Execuţia trebuie făcută din cît
mai diferite poziţii şi folosite în timpul angajărilor
în situaţii dinamice schimbate, utilizîndu-se şi acţiuni
tactice potrivite.
Antrenorul trebuie să vegheze ca abaterile făcute de
sportiv de la structura de bază a procedeului să fie raţionale,
adecvate particularităţilor sale individuale şi situaţiei concrete de
luptă. Nu este permis ca prin schimbările utilizate să se strecoare
greşeli de execuţie şi să fie omise elemente din structura de bază
a procedeului, fapt care ar duce la denaturarea acestuia.
In procesul perfecţionării tehnice trebuie folosite exerciţii
specifice (de imitare a procedeului cu şi fără partener), angajări
condiţionate şi libere, urmărindu-se însuşirea variată a
procedeelor sau a unor elemente componente ale acestora.
După însuşirea lor în condiţii mai uşoare se trece la angajări
libere în vederea perfecţionării lor în condiţii apropiate de
concurs. In procesul de învăţare şi perfecţionare a procedeelor
noi şi a celor deja perfecţionate (cele preferate de sportivi)
se utilizează angajări cu diferite teme. Ele vor fi corespunzătoare
nivelului de cunoştinţe al elevilor şi particularităţilor lor
individuale.
Nu este indicată prelungirea exagerată a repetărilor fără

9
rezistenţa partenerului, deoarece acestea nu ajută sportivul să
simtă unele detalii ale elementelor care se învaţă, puţind duce la
artificializarea procedeului.
Pentru perfecţionarea cu succes a tehnicii luptătorilor,
o importanţă deosebită o are folosirea diferitelor grade de
rezistenţă opusă de partener. Aceasta necesită pentru cei ce
exersează o gradare diferită, condiţiile fiind adecvate
posibilităţilor sportivului care învaţă noile procedee tehnice.
Perfecţionarea procedeelor şi a altor elemente specifice se face in
angajări în care partenerul opune o rezistenţă foarte mică (se
opune cu jumătate forţă) sau opune rezistenţă totală. Deosebit de
importante sînt angajările cu parteneri diferiţi
din punct de vedere al calităţilor individuale. Aceste
diferenţieri se referă la înălţimea partenerilor, la greutatea lor
corporală, la temperament, stilul lor de a duce lupta (garda pe
dreapta, pe stingă, înaltă, joasă etc.), toate acestea contribuind la
însuşirea unor deprinderi de luptă cît mai variate. însuşirea
exerciţiilor specifice şi perfecţionarea procedeelor prin angajări
diferite se realizează în condiţii bune dacă sportivul nu este
obosit. Totuşi este necesar să se facă periodic
angajări repetate, astfel încît sportivii să fie puşi în
situaţia de a executa procedeele perfecţionate şi în condiţii mai
grele, de exemplu în stare de oboseală. Acest lucru ajută ca
procedeele să fie însuşite în aşa fel, încît sportivul să le poată
utiliza şi în condiţii grele de concurs, situaţii care apar spre
sfîrşitul reprizelor, cînd oboseala este mai accentuată.
In măiestria tehnică a luptătorului un rol deosebit de
important îl are viteza cu care se execută procedeul. Da aceea
perfecţionînd elementele tehnice în condiţii apropiate de concurs,
sportivul trebuie să-şi perfecţioneze deprinderea de a executa
rapid acţiunile şi procedeele, însă fără a le deforma structura.
Excepţie fac unele procedee tehnice din cadrul luptei la sol, de
exemplu rostogolirile cu braţul în cheie. Nu
este indicat să fie grăbită perfecţionarea procedeelor în tempou
rapid, deoarece aceasta poate duce la deformarea procedeelor,
apariţia greşelilor şi a traumatismelor.
începînd învăţarea procedeului într-un tempo lent, luptătorul
poate să-şi îndrepte atenţia asupra execuţiei corecte a tuturor
elementelor ce compun procedeul sau asupra acelora pe care le
execută defectuos. Creşterea tempoului de execuţie a
procedeului sé face treptat, de la un antrenament la celălalt, de

10
fiecare dată atít cit permite gradul de pregătire a elevului, fără
însă a genera deformarea elementelor tehnice.
In afară de aceasta, din cînd în cînd trebuie să se revină ia
execuţia încetinită a procedeelor, fapt care permite precizarea
diferitelor detalii şi însuşirea perfectă a deprinderilor motrice, în
cadrul lecţiilor tehnice, procedeele ce se repetă trebuie executate
de 2—3 ori foarte încet, de 4—5 ori într-un tempou mediu şi apoi
în viteză mare.
In tehnica luptelor există unele procedee care nu se
pretează la o execuţie lentă, în special aruncările peste şold,
peste spate, peste piept etc. Perfecţionarea acestor procedee
trebuie să se efectueze de la început într-un tempo apropiat de cel
normal, executîndu-se relativ rapid.
învăţarea procedeelor ca şi perfecţionarea tehnicii se realizează
pe seama repetărilor multiple şi sistematice.
în practică se întîmplă frecvent ca unele procedee binecunoscute
de sportiv să fie uitate. Cauzele principale constau în faptul că
luptătorul sau nu a repetat mult timp acel procedeu în angajări,
sau nu a acordat o atenţie suficientă pentru repetarea lui. Dacă
sportivul caută să folosească asemenea procedee în angajările de
concurs riscă să nu-i reuşească şi poate fi contracarat de
adversar. Acest lucru duce la nesiguranţă,
teamă în execuţie, iar dacă insuccesul se repetă,
sportivul va înceta să folosească acel procedeu. Numai printr-o
repetare sistematică şi îndelungată deprinderea poate deveni din
nou tactică, procedeul din nou la gradul de automatizare.
Ţinînd seama de toate acestea, se desprinde necesitatea
ca luptătorul să repete procedeele sale preferate de cîteva ori în
fiecare lecţie.
Numărul repetărilor care se fac pentru fiecare procedeu
nu sînt egale, ele diferă în funcţie de importanţa şi complexitatea
procedeului. Este necesar să se repete de mai multe ori
procedeele şi elementele tehnice care sînt mai slab însuşite, cele
în care se produc greşeli de execuţie sau sînt nesigure.
Pentru toţi luptătorii sînt foarte importante căderile în
pod, şi de aceea trebuie să se repete la fiecare lecţie.
în procesul de perfecţionare a tehnicii luptătorii nu înregistrează
progrese evidente dacă lipseşte observaţia antrenorului,fiindcă
sportivul nu ştie cu exactitate dacă execută bine un procedeu sau
nu şi care sînt greşelile pe care le face.

11
Antrenorul şi chiar coechipierii cu experienţă fac observaţiile
necesare, ajutîndu-i pe sportivi să se corecteze.
Pentru înlăturarea greşelilor depistate trebuie să se stabilească în
primul rînd cauzele care le generează. Numai după aceasta se pot
alege corect căile şi mijloacele pentru înlăturarea lor. Aşa, de
exemplu, forţa insuficientă la aruncările peste şold, cu fixarea
capului şi braţului, poate fi determinată de viteza cu care se întind
picioarele, de amplitudinea răsucirii, de coordonarea defectuoasă
a lucrului braţelor şi picioarelor, de răsucirea suficientă în direcţia
aruncării etc.
Pentru toate aceste cazuri trebuie să se aleagă exerciţiile
specifice adecvate, care să ducă la remedierea deficienţelor
constatate. Dacă, de exemplu, cauza greşelii constă în lipsa de
coordonare a acţiunii mîinilor care trag de braţ cu cea a acţiunii
picioarelor, iar luptătorul va lucra pentru dezvoltarea forţei
braţelor, desigur că nu se vor remedia deficienţele în execuţie.
In practică există multe exerciţii metodice care ajută la
lichidarea lipsurilor şi a greşelilor ce apar în execuţia procedeelor
tehnice. Pentru a obţine rezultate pozitive, nu trebuie să se
urmărească eliminarea deodată a tuturor lipsurilor.
Intr-o asemenea încercare atenţia luptătorului va fi distribuită in
prea multe direcţii şi nu se va putea concentra suficient asupra
nici uneia dintre lipsurile semnalate. înlăturarea greşelilor şi
lichidarea lipsurilor necesită o concentrare şi o mobilizare
corespunzătoare. Deci rezultatele devin pozitive dacă acest lucru,
este urmărit în mod treptat. în primul rînd trebuie
descoperită greşeala principală, urmărindu-se lichidarea
ei, şi numai după aceasta să se treacă la depistarea altora.
Efectul cel mai mare în corectarea unei deficienţe se
obţine în cazul cînd antrenorul reuşeşte să găsească elemental
pe care luptătorul îl execută greşit. De exemplu, dacă aruncarea
peste şold (turul de cap) executantul o efectuează pe o traiectorie
greşită, fapt datorat unei insuficiente răsuciri cu spatele către
adversar, şi în urma mai multor observaţii
el continuă să repete greşeala, se va da ca temă efectuarea unei
răsuciri mai mari cu spatele decît este necesar în condiţii
normale.
Ivăţarea şi perfecţionarea tehnicii în cadrul perioadelor
şi etapelor antrenamentului este indicat a se face astfel :

12
— Intîi trebuie învăţate procedeele tehnice noi. Planificarea lor să
fie făcută în perioada pregătitoare, în etapele care preced
perioada competiţională.
Perfecţionarea tehnicii se realizează în condiţii bune în
perioada competiţională în partea fundamentală a lecţiilor.
Pentru acest lucru se folosesc lecţii de învăţare, de antrenament
şi de control. Elementele care contribuie la perfecţionarea
deprinderilor tehnice trebuie incluse şi în partea a doua a
gimnasticii de dimineaţă, precum şi în exerciţiile de încălzire
folosite înaintea angajărilor.
Perfecţionarea tehnicii la cel mai înalt grad se realizează
în cadrul concursurilor. Cu cît concursurile sînt mai dificile, cu cît
sînt mai puternici sportivii care participă în competiţiile
respective, răspunderea luptătorului este mai mare, iar
perfecţionarea procedeelor se va realiza în condiţii mai grele, mai
complexe.
Este necesară continua perfecţionare a deprinderilor tehnice,
repetarea sistematică a procedeelor, chiar dacă ele sînt foarte
binecunoscute de luptător şi le foloseşte în concursuri.
Repetarea lor se face nu numai în lecţiile de instruire (învăţare), ci
şi în angajările de antrenament şi cele de verificare dinaintea
competiţiilor.

a) PERFECŢIONAREA TACTICII

Perfecţionarea tacticii trebuie realizată în mod sistematic,treptat


şi într-o strînsă legătură cu cea a tehnicii.
Tactica luptelor se învaţă şi se perfecţionează în cadrul instruirii
şi antrenamentului, folosindu-se pentru aceasta angajări de
învăţare, antrenamente de control şi concursuri.
Antrenorul trebuie să se străduiască ca elevii săi 6ă-şi
însuşească o diversitate de procedee tehnice, care să le permită
desfăşurarea cu succes a planurilor tactice, cu adversari diferiţi
din punct de vedere constituţional (lungimea membrelor, înălţime,
greutate), privind pregătirea lor fizică, psihică şi tehnico-tactică.
In timpul concursurilor, fiecărui procedeu tactic trebuie
să i se dea o importanţă deosebită privind pregătirea lui
mascată, lucru ce trebuie făcut cu deosebită măiestrie. Mascarea
se realizează cu ajutorul acţiunilor înşelătoare, care se efectueaza
astfel adversarul sa nu se indoiasca nici o clipa de hotărîrea
luptătorului.

13
In cazurile cînd adversarul nu sesizează intenţiile adevărate ale
atacantului, el va reacţiona aşa cum este necesar pentru
desfăşurarea procedeului de atac iniţiat. Mascarea se pregăteşte
şi se prelucrează prin antrenamente sistematice, special
organizate. în acest timp, antrenorul trebuie să urmărească
ca luptătorul să găsească metodele cele mai bune
de mascare a acţiunilor înşelătoare, exersîndu-le cu partenerii în
angajările de învăţare şi antrenament.
în situaţia în care luptătorul vrea să treacă rapid de la
o acţiune înşelătoare la cea adevărată, nu poate da atenţia
cuvenită modului de executare a acţiunilor pregătitoare. Dacă nu
se acordă de la început atenţia cuvenită acestui lucru, greşeala se
înrădăcinează, se transferă şi în angajările de concurs, iar
adversarul îi va ghici uşor gîndurile, destrămîndu-i intenţiile
tactice. Realizarea situaţiilor convenabile pregătite
prin procedee tactice devine posibilă numai atunci cînd
se trece nemijlocit în timpul atacului rapid şi la timp de la
acţiunea tactică, la cea tehnică.
In toate exersările fără nici o diferenţiere, un rol mare
in perfecţionarea tacticii revine partenerului. în lecţiile de învăţare
şi uneori în cele de antrenament, în cadrul angajărilor de concurs
este necesar deci să se dea teme nu numai celui care exersează,
ci şi partenerului său. La aceasta se recurge în special în
împrejurările în care antrenorul nu are la dispozitie parteneri
diferiti,pentru al allege pe cel care poseda calităţile necesare
cazului ales. Prin teme adecvate care se dau partenerului, se
poate suplini lipsa partenerilor diferiţi ca stil de lupta.
Metoda distribuirii diverselor sarcini luptătorilor le oferă
posibilitatea să-şi dezvolte şi să-şi perfecţioneze gîndirea tactică.
Temele care se dau sînt folositoare în aceeaşi măsură,
atit pentru cel ce exersează, cît şi pentru partenerul său.
Temele se aleg în aşa fel, încît să contribuie la perfecţionarea
tacticii luptătorului şi în acelaşi timp la înlăturarea lipsurilor pe
care le are.
Principalele teme folosite pentru perfecţionarea tacticii
de luptă sînt :
I
1. Conducerea corectă a tacticii cu adversari diferiţi :
— folosirea tacticii de atac, contraatac şi de apărare ;
— conducerea luptei cu gardă pe stingă sau pe dreapta ;
— atacarea adversarului cu predilecţie la marginea saltelei;

14
— folosirea sistemelor de luptă bazate pe viteză, rezistenţă,
îndemînare ;
— perfecţionarea procedeelor şi contraprocedeelor deja
însuşite.
2. Perfecţionarea diferitelor scheme tactice de conducere a
luptei :
— realizarea unui avantaj clar şi conducerea luptei în
continuare similar situaţiei în care adversarul ar conduce la
puncte ;,
— ducerea adversarului în poziţie de parter pentru desfăşurarea
acţiunilor tehnice şi tactice preferate ;
— menţinerea adversarului la marginea saltelei ;
— folosirea numai a acelor sisteme tactice care-1 avantajează pe
sportiv ;
— conducerea angajării în aşa fel, încît să se depună un
minimum de efort, ca şi cînd la scurt timp ar urma o nouă
luptă.
Alcătuirea planurilor tactice se face de către sportiv, care ulterior
le discută în amănunt cu antrenorul. Astfel se realizează
participarea activă a luptătorului la pregătire.
De mare efect în perfecţionarea tacticii de luptă sînt
exemplele alese cu grijă de antrenor şi apoi ilustrate.
în stadiile mai avansate se recomandă să se dea posibilitatea
sportivilor să-şi desfăşoare angajările după planurile tactice
concepute de ei, fiind apoi analizate împreună cu antrenorul.
Aceasta permite sportivilor să simtă toate avantajele
şi lipsurile concepţiilor lor tactice.
Pentru perfecţionarea deprinderii de a schimba planul
iniţial folosind mijloace potrivite situaţiilor noi neprevăzute,
trebuie pus sportivul să-şi alcătuiască un plan tactic pentru un
partener cunoscut, iar acestuia să i se dea sarcina să lupte într-o
maniera discordantă cu acţiunile preconizate iniţial ale celui care
exersează. După însuşirea sistemelor tactice, predate în lecţiile
de instruire, se trece la perfecţionarea lor în condiţii mai
complexe, folosindu-le în angajările de antrenament, de control şi
ulterior în concursurile oficiale.
In lecţiile de instruire şi perfecţionare tactică un loc
determinant deţin temele adecvate particularităţilor concursurilor
şi scopului de atins în acestea. Asemenea teme pot fi :
1. Pregătirea planurilor tactice pentru angajări cu adversari diferiţi
:

15
a) formularea unor planuri tactice pentru angajări cu
diferiţi adversari ;
b) învăţarea de noi elemente tactice adecvate procedeelor
preferate ;
c) perfecţionarea planurilor tactice concepute pentru principalii
adversari cunoscuţi ;
d) perfecţionarea unor sisteme tactice de ducere a luptei
cu adversari cunoscuţi.
2. înlăturarea lipsurilor constatate în pregătirea tactică.
Pornind de la sarcinile ce stau în faţa procesului de instruire şi
antrenament, luptătorul va îndeplini sistematic diferite teme de
perfecţionare a tacticii. Se recomandă ca in pregătirea pentru
întreceri cu adversari cunoscuţi, luptătorul să se antreneze pentru
fiecare concurs în parte. Pentru fiecare competiţie de răspundere
să caute să-şi perfecţioneze un
mijloc sau o altă variantă de desfăşurare a atacului, de execuţie a
procedeelor, a contraprocedeelor preferate sau noi combinaţii
între acestea.
Pregătindu-se pentru o întîlnire cu un adversar cunoscut,
ştiindu-se şi reacţiile acestuia faţă de procedeele preferate,
luptătorul îşi poate modifica atacul. Putîndu-se prevedea reacţia
adversarului, se poate perfecţiona din timp procedeul preferat,
schimbîndu-se structura lui şi pregătind combinaţii tactice
potrivite (ţinînd seama de riposta de apărare concretă a
adversarului). în cadrul pregătirii cu adversari necunoscuţi,
luptătorul trebuie să acorde o mare atenţie perfecţionării
capacităţii
de a duce lupta cît mai diferit, să utilizeze scheme
.tactice variate, folosind cît mai avantajos cunoştinţele şi calităţile
sale.In timpul perfecţionării tacticii sînt contraindicate
observaţiile exagerate, mustrările din partea antrenorului, sau
intervenţiile repetate. Dacă luptătorul execută mecanic toate
procedeele, fiind împiedicat să participe activ la rezolvarea
diferitelor situaţii, nu va manifesta iniţiativă şi nu va folosi
experienţa dobîndită anterior. De asemenea nu va evolua
progresiv, nu-şi va amplifica treptat capacitatea de orientare
tactică independentă şi nu va rezolva sarcini tactice tot mai
complexe.
In etapele pregătitoare, în cadrul instruirii tactice, antrenorul
trebuie să acorde o atenţie deosebită tacticii conducerii luptei,
execuţiei diferitelor procedee şi combinaţiilor dintre ele.

16
Măiestria tactică a luptătorului se perfecţionează în principal în
perioada competiţională, în cadrul angajărilor de concurs.
Foarte important pentru perfecţionarea tacticii sînt participările la
competiţii în calitate de spectator şi observarea tacticii celor mai
buni luptători.
Pentru verificarea stadiului de însuşire a elementelor
tactice este indicat să se organizeze antrenamente comune cu
sportivi din alte colective (să fie invitaţi luptători din alte secţii
sau sportivii împreună cu antrenorul, să participe la concursuri
de casă ale altor sec.

2.VARIANTE ALE ARUNCARILOR PESTE PIEPT

Aruncarea peste spate cu luarea braţului pe umăr


Fixînd un braţ al adversarului (cel din direcţia de execuţie),
executantul efectuează mişcările picioarelor
descrise la aruncările peste şold şi-şi aşază braţul pe umărul
său . Pentru executarea procedeului, din poziţia de gardă trebuie
să se facă o răsucire de 180°, urmată de o aplecare accentuată şi
o întindere energică a picioarelor. Prin aceste acţiuni adversarul
este aruncat în sus şi, în ultimă instanţă, printr-o îngenunchere
bruscă şi prin aplecarea trunchiului (pînă în momentul cînd capul
atinge salteaua), adversarul este aruncat peste spate pe saltea.

17
în cazul executării acestor procedee, trîntirea adversarului este
puternică şi numai luptătorii experimentaţi care „au un pod"
excepţional pot para prin acesta căderea pe spate. Fixarea
adversarului în pod se face executînd o priză cu mîna neomonimă
deasupra cotului adversarului şi centurînd peste abdomenul
acestuia cu celălalt braţ . Această fixare este cea mai indicată,
deoarece astfel prins, adversarul are cele mai puţine şanse de a
se elibera din prize şi de a scăpa din pod.

18
Aruncarea peste spate cu înfăşurare sub braţ

Dacă adversarul fixează cu mîna ceafa executantului (ceea ce se


întîmplă foarte frecvent în timpul luptei), acesta prinde cu mîna
neomonimă antebraţul adversarului, în regiunea articulaţiei
pumnului, şi cu mîna cealaltă braţul drept al adversarului ,
răsucindu-se cu spatele spre aceasta prin acţiunea de aducere a
piciorului din spate lîngă cel din faţă (vezi acţiunile picioarelor de
la aruncările peste şold). Prin această întoarcere executantul
ajunge în poziţie prielnică pentru execuţia procedeului. Pentru a
fixa şi mai bine braţul adversarului care ajunge pe umărul
executantului, fiind înfăşurat în jurul gîtului său, acesta îi prinde
cu mîna omonimă
şi cotul (cu mîna dreaptă braţul drept), după care începe

19
acţiunea de aruncare. Acesta este aruncat în sus prin întinderea
picioarelor şi apoi adus pe saltea prin ghemuirea trunchiului şi
îngenunchere.

Fixarea adversarului în pod se face tot prin schimbarea


prizelor ca şi la procedeul anterior. Se schimbă întîi priza
de la antebraţ. în acest interval trebuie menţinută priza asupra
cotului, iar după schimbarea sistemului de fixare se centurează
adversarul cu celălalt braţ (cu braţul drept dacă adversarul a fost
trîntit spre dreapta).

Aruncarea peste spate cu fixarea ambelor braţe

20
Acest procedeu se poate executa în lupta la sol în cazul
cînd adversarul atacă în aşa fel încît i se pot fixa braţele care sînt
aşezate pe umerii executantului. Fixarea se face cu miinile la
nivelul coaielor sau puţin mai sus .Aruncarea

adversarului pe saltea se efectuează prin tracţiunea


energică a braţelor acestuia, prin aplecarea bruscă,
ghemuireatrunchiului şi împingerea în sus a bazinului.
Pentru fixarea adversarului în poziţie periculoasă se eliberează un
braţ, iar cu celălalt rămas liber se fixează capul, înfăşurîndu-1 în
jurul cefei oponentului şi introducîndu-i mina pe sub ceafă. Cu
celălalt braţ se fixează pe deasupra braţul omonim al
adversarului, realizîndu-se astfel fixarea în pod din faţă.

Acţiunile picioarelor in aruncările peste spate


La aceste procedee mişcările picioarelor sînt la fel ca şi
la aruncările peste şold (din elan şi din forţă). Pentru efectuarea
procedeului din forţă se execută mişcarea corespunzătoare a
picioarelor şi a trunchiului. Picioarele se aşază parallel şi foarte
aproape, tălpile fiind în contact cu salteaua pe toată suprafaţa lor.
Aceasta permite întinderea picioarelor cu toată forţa, folosind
acţiunea de sprijinire puternică în saltea. Acţiunea nu este
posibilă cînd se execută procedeul din elan şi cu răsucire pe
vîrfuri, contactul cu salteaua fiind mai redus (numai pe vîrfuri),
ceea ce scade forţa de întindere a picioarelor. în al doilea rînd,

21
distanţa dintre picioare fiind mult mai mare, acţiunea de ridicare a
adversarului este mult
mai dificilă. Pentru acest motiv, procedeele din elan trebuie
executate cu viteză foarte mare, profitîndu-se de inerţia
oponentului, care trebuie să fie în deplasare spre executant. Deci,
pentru executarea procedeului din elan, este absolute necesară
deplasarea adversarului spre executant. Sînt frecvente cazurile
cînd unii luptători execută totuşi mult mai bine procedeul din
elan. Astfel, luptătorul trebuie să efectueze" în prealabil o smuci
re de braţul fixat, determinîndu-şi adversarul să se deplaseze,
condiţie prielnică execuţiei aruncării.

Apărarea

Luptătorul atacat, pentru a se apăra de acest procedeu,


flexează energic braţul fixat şi execută o genuflexiune rapidă,
împiedicîndu-şi astfel adversarul să-1 ridice de pe saltea şi să
finalizeze procedeul (cu genunchiul se acţionează asupra
piciorului corespunzător al adversarului, presîndu-1 în spaţiul
popliteu al acestuia).

Contraatacul
In cazul cînd prin acţiunile mai sus-amintite luptătorul

22
în apărare a reuşit să-şi împiedice adversarul să execute
procedeul, îl poate fixa pe acesta la parter. Un alt
procedeu de contraatac poate fi executat prin centurarea
adversarului cu braţul liber, ridicîndu-1 de pe saltea şi executînd
o aruncare peste piept, cu. răsucire în aer (cu semipod).

Combinaţii
Aruncarea peste spate se combină mai bine cu procedeele
de trecere la spate prin tracţiune de braţ. Executantul fixează
braţul adversarului şi trage de el în vederea trecerii la spate , dacă
acesta, se retrage ; pentru a înpiedica aplicarea procedeului, se
poate executa' aruncarea peste spate menţinînd aceleaşi prize.
Cu efect deosebit se poate executa aruncarea peste spate în
cazurile cînd adversarul încearcă să treacă la spatele
executantului, prin tracţiune de braţ. Executantul
contraatacă fixînd antebraţul drept al adversarului cu mina stingă,
iar cu mîna dreaptă fixează braţul la nivelul articulaţiei cotului şi
execută aruncarea peste spate în momentul cînd acesta face
pasul pentru a trece la spate.

2.VARIANTE ALE ARUNCĂRILOR PESTE PIEPT

a) Aruncarea peste piept cu fixarea unui braţ(salt la un braţ)


*Acest procedeu are mai multe variante, dintre care cea
mai utilizată este următoarea : Executantul fixează pe deasupra
cu braţul neomonim

23
-unul din braţele adversarului, cît mai strîns, între braţul şi
antebraţul executantului. Pentru a asigura şi mai mult priza,
atacantul îşi strînge energic braţul la piept. în continuare
centurează cu braţul liber adversarul.
Toate aceste prize se efectuează s'nnultan, cu aducerea piciorului
din spate lîngă cel din faţă. Avînd fixate astfel prizele atacantul
poate executa aruncarea peste piept cu intrare în pod , iar
adversarul cade peste el în poziţie periculoasă . Pentru a-1 fixa în
poziţie periculoasă, executantul se răsuceşte şi iese din pod în
direcţia în care are adversarul fixat. Răsucindu-se şi trăgînd de
braţul fixat, este rostogolit în pod, pe care executantul trebuie să-l
rupă pentru a obţine victoria prin tuş. Atacantul, avînd un braţ al
adversarului prins, acţionează cu celălalt braţ, fixîndu-i centura.
Aceste
prize, după ce adversarul ajunge în pod, sînt cele mai indicate
pentru fixarea podului din lateral.
în cazul cînd procedeul se execută cu semipod, atît executantul,
cît şi adversarul cad pe saltea în sprijin pe cap şi umăr.

Pentru a finaliza procedeul, ca şi în cazul anterior,,


executantul trage de braţul fixat al adversarului şi—1 forţează în
pod . Dacă în timpul execuţiei mişcarea nu
este continuă, întrerupîndu-se în momentul cînd ambii luptători
sînt în sprijin cu capul şi cu umărul pe saltea, adversarul poate
termina el procedeul, răsucindu-se spre executant şi forţîndu-l în
pod.

24
Deci, pentru a putea efectua procedeul
cu finalitate, executantul trebuie să-1 efectueze cu viteză şi să nu
se oprească în momentul critic cînd are poziţie la fel de
dezavantajoasă ca şi adversarul.

Avantajul executantului faţă de adversarul său este următorul:


cînd execută cu viteză procedeul, adversarul nu poate să-şi
refacă stabilitatea în momentul căderii pe saltea (acest lucru
numai în cazul cînd executantul nu se opreşte în momentul critic).
încă un avantaj rezultă din faptul că atacantul fixează braţul
adversarului şi are astfel o superiorit a t e de priză asupra
acestuia. Trăgînd de braţul fixat, adversarul este rostogolit în pod.

25
Cînd procedeul se execută fără pod sau semipod, executantul, în
timpul căderii pe saltea, trebuie să răsucească energic adversarul
sub el.
Răsucirea se face aproximativ la jumătatea distanţei înt
re poziţia verticală şi saltea, sau ceva mai tîrziu (fig. 33),
în nici un caz mai devreme, deoarece adversarul, scoţînd piciorul
în sprijin în direcţia acţiunii, poate efectua foarte uşor-un
contraprocedeu (contrasalt).
Apărarea. Se îndoaie braţul fixat balansîndu-se în faţa
pieptului adversarului şi se smuceşte în sus, eliberîndu-1 din
priză.
Contraatacul. în momentul începerii execuţiei aruncării
•contraatacantul balansează piciorul din direcţia de aruncare,
mult în sus şi înainte, şi punîndu-1 în sprijin pe saltea îşi prinde
adversarul în pod. i
Un alt procedeu de contraatac constă în fixarea (cu
"braţul liber) braţului adversarului cu care centurează, reali
;zîndu-se prize identice .cu ale acestuia. Avînd fixate prizele se
efectuează un balans înainte cu piciorul (din direcţia de aruncare)
şi în momentul atingerii saltelei cu acesta se execută un
contrasalt printr-o răsucire energică a trunchiului.

26
Tehnica de execuţie a contraatacului este asemănătoare cu cea a
saltului iniţiat de adversar, folosindu-se elanul creat de acesta în
timpul aruncării.
Combinaţii. Aruncarea peste piept cu fixarea unui braţ se
foloseşte cu eficienţă mare în combinaţie cu dezechilibrările prin
tracţiune de cap şi tracţiunile de cap-braţ ; în urma acestora de
obicei adversarul întinde un braţ sau îl lasă liber,, permiţînd
fixarea lui şi execuţia aruncării peste piept.

Aruncarea peste piept cu fixarea ambelor braţe


(salt la ambele braţe)

In cazul cînd atacantul execută un salt cu fixarea ambelor


braţe ale adversarului, fixarea braţelor se face la fel ca şi la „saltul
la un braţ". Priza trebuie făcută cît mai scurtă (braţele
adversarului să fie sub axilele executantului).
Acţiunea picioarelor este aceeaşi ca şi în situaţiile
anterioare, cu deosebirea că la acest procedeu picioarele trebuie
să fie puţin mai apropiate.
Apropiind piciorul din spate lîngă cel din faţă (ambele
picioare sînt îndoite), se execută o întindere energică a p i
cioarelor şi astfel începe căderea spre pod.
Spre deosebire de procedeele descrise mai sus, saltul
la ambele braţe nu se execută decît cu trecerea prin pod
şi semipod, răsucirea completă în timpul căderii ñefiind posibilă,
deoarece adversarul nu poate fi ridicat suficient de pe sol. Finalul
procedeului este şi el diferit faţă de cel de la salturile la un singur
braţ, şi anume : după căderea în pod sau semipod (adversarul
fiind aruncat peste pod sau în lateral) executantul începe
răsucirea, de data aceasta indifferent în ce direcţie, ambele braţe
ale adversarului fiind fixate în timpul aruncării, braţul opus
direcţiei de răsucire eliberează braţul adversarului fixîndu-i ceafa
între braţ şi antebraţ. Trăgînd de ceafă în sus, adversarul este
împiedicat sa efectueze podul. Şi în acest caz poate fi utilizată
conturarea adversarului cu braţul liber.
Apărarea. Eliberarea braţelor din priză este principala
acţiune de apărare. Aceasta se realizează prin flexarea
antebraţelor pe braţ şi smucirea lor bruscă şi energică pe lingă
pieptul adversarului.

27
O altă acţiune de apărare constă din ridicarea braţelor
adversarului mai sus de linia umerilor, prin îndreptarea
trunchiului şi flexarea antebraţelor pe braţ (se poate realiza, cu
adversari mai scunzi).

Contraatacul. După ridicarea braţelor adversarului, executantul îşi


prinde miinile în cîrlig, apoi face un balans energic în lateral,
ajungînd în lateral sau în spatele acestuia.
Centurînd adversarul din lateral sau din spate poate executa
ducerea lui la sol sau o aruncare peste piept cu centurare.
Combinaţii. Executantul îşi lasă (centura) trunchiul descoperit
pentru a determina pe adversar să-1 centureze. În momentul cînd
adversarul întinde braţele i le fixează şi execută aruncarea peste
piept. Reuşita execuţiei depinde de viteza de execuţie ; o
întîrziere cît de mică poate prejudicia atacul.

Aruncarea peste piept cu centurare (salt cu centurare)

Pentru a putea executa acest procedeu, executantul trebuie să


centureze adversarul indiferent din ce parte. La centurarea din
faţă se efectuează diferite acţiuni înşelătoare, din care cele mai
utilizate sînt :
1. Trasul în jos de cap, situaţie în care adversarul caută
să se îndrepte, iar executantul, schimbînd brusc direcţia braţelor
de la ceafă la mijloc, îl centurează.
2. Simularea trecerii la spate prin îndoirea pronunţată

28
a genunchilor şi împingerea unui braţ al adversarului în sus.
Adversarul ^aută să pareze trecerea la spate şi astfel rămîne
descoperit la centură.

3.Simularea executării prizei la ceafă, în momentul


apropierii adversarului şi schimbarea bruscă a direcţiei braţelor la
centură.
După derutarea adversarului şi executarea prizei (centurarea din
faţă), procedeul se execută ca şi cele
anterioare, cu apropierea piciorului din spate lîngă cel din

29
faţă şi întinderea energică a picioarelor. Saltul cu centurare din
faţă nu se execută decît cu răsucire în timpul căderii sau cu
trecere prin semipod. Cu intrare directă în pod nu se execută,
deoarece în acest caz este imposibilă fixarea adversarului în
poziţie periculoasă. Executîndu-se procedeul cu răsucire în
timpul căderii sau cu semipod, adversarul cade în pod sau este
răsucit în pod (al doilea caz cînd procedeul se efectuează cu
trecerea prin semipod). După ce adversarul a ajuns în pod, se
caută fixarea acestuia, care nu este suficientă numai prin
centurare. Din acest motiv executantul trebuie să urmărească să
fixeze şi un braţ al adversarului. în momentul în care a fost fixat şi
un braţ, posibilităţile de scăpare ale adversarului sînt foarte
reduse.
Centurarea se poate face cuprinzînd şi unul din braţele
oponentului. Aruncarea în acest caz se efectuează
peste pod, semipod sau în timpul căderii, cu răsucire în direcţia
braţului fixat.
Spre deosebire de cea de mai sus, dacă centurarea se
execută din spate (supleul), procedeul se aplică cu intrare
In pod. Acesta se execută mai rar în timpul luptei de sus şi mai
frecvent în lupta de jos, prin ridicarea adversarului.
Apărarea. Cea mai eficace apărare constă din împiedicarea
adversarului de a fixa prizele. Acest lucru se realizează plasînd un
antebraţ sub unul din braţele adversarului (în momentul cînd vrea
să execute centurarea) şi, ridicîndu-l în sus, se împiedică
efectuarea prizelor.

30
Contraatacul. Cînd adversarul se apleacă pentru a centura,
executantul îi cuprinde capul cu braţul (pe deasupra) fixîndu-i
bărbia, iar cealaltă mînă îi fixează cotul neomonim din exterior. In
continuare executantul trage înainte şi în jos de braţul fixat şi de
cap folosind şi greutatea corpului propriu pentru a amplifica
acţiunea. Astfel adversarul îşi pierde echilibrul şi este
îngenunchiat, iar executantul are posibilitatea să treacă la spate
şi să-1 fixeze la sol.
Combinaţii. Aruncările peste piept cu centurare se folosesc
cu multă eficacitate în combinaţie cu trecerea la spate pe sub
braţ. După împingerea cotului adversarului în sus nu se trece în
spatele lui, ci se centurează din
faţă sau din lateral, apoi se aruncă, iar executantul se răsuceşte
în timpul căderii.

31
32
Dragi oaspeti,

Botosani,oras cu traditie in sportul


luptelor Greco-romane este onorat, stimati
participanti, de prezenta dumneavoastra la
Finala Campionatului National Individual-
Cadeti de lupte Greco-romane editia 2009
si faptul ca Ministerul Educatiei si
Cercetarii ne-a onorat cu acordarea
organizarii acestei competitii.

Speram ca serviciile oferite pe perioada


organizarii concursului sa fie la nivelul
exigentelor dumneavoastra astfel sa va
amintiti de sejurul petrecul in orasul
nostrum.

Ceea ce ni se pare celmai important este ca


tinerii care azi se intrec in “Lupta
dreapta”sa fie performeri de maine ai
marilor competitii europene si mondiale care
sa duca simbolurile eterne ale
Binelui,Adevarului si Fumosului in existenta
unei lumi mai drepte si mai bune.

Va dorim tuturor mult


succes!

33
Brigada de arbitri:
1.Arbitri Internationali

-Lazar Ovidiu -Bucuresti


-Horvat tiberiu -Dr.Tr.Severin
-Gui Vasile -Baia Mare
-Mreana Cristian -Botosani
-Tipa Adrian -Suceava

2.Arbitri Nationali
-Berceanu Gheorghe -Bucuresti
-Iordan Mircea -Bucuresti
-Minea Gheorghe -Bucuresti
-Florea Gheorghe -Bucuresti
-Giuglea Ion -Constanta
-Mita Liviu -Constanta
-Iacob Dan -Botosani
-Ungureanu Cristian -Botosani
-Radutescu Ion -Slatina
-Lupu Nicolae -Buzau
-Lupu Cornel -Rm.Valcea
-Iordache Sorin -Brasov
-Botoiu Romulus -Satu Mare
-Pandor Mihai -Oradea

Biroul federal
Antrenor Federal: Vasile Andrei

Presedinte: Poteras Constantin-Cristian

34
Vicepresedinte: Parcalabu Razvan
Botila Mihai

Membri: Dacica Adrian


Luca Lucian
Lazar Ovidiu
Butucaru Ion
Berceanu Gheorghe
Gyarmati Ferencz
Presedinte de onoare: Prof.Univ.Dr. Gheorghe
Cismas
In concurs s-au inscris peste 600 de
sportive de la urmatoarele cluburi:

1. Css-Astra Arad
2. Cs Botosani
3. C.S.M Bucovina Radauti
4. C.S.M Resita
5. Css Dinamo Bucuresti
6. Css Steaua Bucuresti
7. C.S.M Danubiu Tulcea
8. C.S.M Suceava
9. C.S.M Lugoj
10.Css 5 Bucuresti
11.Css Metrorex
12.Lps Slatina
13.Lps Botosani
14.Lps-C.S.M Pitesti
15.Lps Suceava
16.C.S.M Campulung Muscel
17.C.S.M Chimia Rm.Valcea
18.Cs Satu Mare
19.Lps Constanta
20.Css Drobeta Turnu Severin
21.Css Medgidia
22.Css Buzau

35
23.Css C.F.R Brasov
24.C.S.M Bacau
25.Css Sighetul Marmatiei

Program desfasurare concurs

Vineri

Ora 15,00-17,00 -Validarea concurentilor


Ora 17,00-18,00 -Comisia tehnica
Ora 18,00-18,30 -Cantarul official
Cat.42kg,50kg,58kg,69kg,85kg,100kg

Sambata

36
Ora 09,00-13,00 -Reuniunea I si II
Ora 13,00-13,30 -Cantar official
Cat.46kg,54kg,63kg,76kg
Ora 13,30-16,00 -Pauza
Ora 16,00-18,30 -Recalificari si finale
Ora 18,30-19,00 -Festivitatea de premiere

Duminica

Ora 09,00-13,00 -Reuniunea I


Ora 13,00-14,00 -Recalificari si finale
Ora 14,00-14,30 -Festivitatea de premiere

Informatii

L.P.S -0231/533.490
D.J.T.S Botosani -0231/511.092
I.S.S Botosani -0231/584.050
A.T.T.S Agafton -0231/514.995
A.T.T.S Sediu -0231/516.252
Agentia C.F.R -0231/517.521
Informatii C.F.R -952
Statii TAXI -0231/510010
-0231/535353

37
Salvare,Politie -112
Pompieri

Obiective turistice

Muzeul Judetean -Pietonalul Unirii


Muzeul de etnografie -Pietonalul Unirii
Muzeul N.Iorga -str.Nicolaie Iorga
Biserica “Uspenia” -Centrul Vechi
Biserica Sf.Gheorghe -Centrul Vechi
Manastirea Popouti -str.Dobosari
Complex Muzeistic Ipotesti
Galeriile de arta St.Luchian -Piata
Revolutiei

Concluzii

Grupa procedeelor de aruncari peste piept este una dintre


cele mai eficiente procedee, deoarece necesita
viteza,forta,indemanare si nu in cele din urma mobilitate.

Procedeele de aruncare peste piept si spate intra in


componenta celor mai diverse combinatii. A ceste procedee sunt

38
considerate procedee de risc dar sunt din ce in ce mai frecvent
utilizate in timpul luptelor.

Procedeele tehnice care intra in componenta aruncarilor


peste piept sun cele mai spectaculoase,prin proiectarea
adversarului pe o traiectorie de zbor , prin caderea propriului corp
(suspendat) de segmentele corpului adversarului.

Eficienta aruncarilor peste piept si spate rezulta din


caderea adnersarului in pozitie periculoasa (tus), dar totodata
eficienta acestor procedee scade odata cu lunecarea prizelor
datorita transpiratiei de pe adversar.

Gheorghe Cismas- Tehnica Luptelor Greco-romane


Editura Sport –Turism Bucuresti 1988

39