Familia romană

În textele romane, cuvântul “familia” avea trei sensuri:

-totalitatea sclavilor aflaţi în proprietatea unei persoane;
-totalitatea persoanelor aflate sub puterea aceluiaşi pater familias;
-totalitatea persoanelor şi bunurilor care se află sub puterea aceluiaşi pater familias.

Prin urmare, romanii nu făceau distincţia clară între familie, ca formă de comunitate umană şi
familia, ca formă de proprietate.
Prin conţinutul său, conceptul de “familie romană” desemnează un grup de persoane sau o masă de
bunuri aflate sub puterea aceluiaşi pater familias.

Puterea părintească
Puterea lui pater familias asupra descendenţilor este desemnată prin sintagma “patria potestas”.
La origine, patria potestas a avut două caractere definitorii:
-caracterul perpetuu;
-caracterul nelimitat, absolut.
Puterea nelimitată asupra persoanelor se explică prin faptul că pater familias avea asupra
descendenţilor:
-dreptul de viaţă şi de moarte;
-dreptul de abandon;
-dreptul de vânzare, care se exercita conform Legii celor XII Table.
Acest drept se exercita şi asupra bunurilor.

Căsătoria
A. În dreptul roman sunt cunoscute două forme de căsătorie:
-cu manus;
-fără manus.
B. Condiţiile de formă ale căsătoriei
Căsătoria cu manus se realiza în trei forme:
-confarreatio;
-usus;
-coemptio.
Condiţiile de fond ale căsătoriei sunt:
-connubium;
-consimţământul;
-vârsta.

Efectele căsătoriei sunt diferite la căsătoria cu manus, faţă de căsătoria fără manus.
În cazul căsătoriei cu manus, soţia trecea sub puterea bărbatului, fiind considerată fiică a acestuia.
Femeia căsătorită era socotită sora fiicei sale.
În ceea ce priveşte căsătoria fără manus, femeia nu devine rudă cu bărbatul ei, netrecând astfel
sub puterea acestuia. Este străină faţă de bărbat şi faţă de copiii ei.

Adopţiunea
Puterea părintească putea lua naştere pe cale artificială, prin adopţiune.
Adopţiunea este actul prin care un fiu de familie trece de sub puterea lui pater familias sub puterea
altui pater familias.
Pentru ca fiul de familie să iasă de sub puterea părintească, trebuia să treacă un termen de 10 ani.
Jurisconsulţii au interpretat acest text în mod creator, încât au obţinut ieşirea fiului de familie de sub
puterea părintească după cinci operaţii succesive, realizate în aceeaşi zi: 3 vânzări şi 2 dezrobiri
succesive.
După a treia vânzare, fiul de familie rămânea sub puterea cumpărătorului şi se trecea la faza a doua,
care îmbracă forma unui proces simulat, fictiv – in iure cessio.
Prin efectele adopţiunii, adoptatul trece sub puterea adoptantului, venind astfel la moştenirea
adoptantului.

Legitimarea
Legitimarea este actul juridic prin efectul căruia copilul natural este asimilat celui legitim.
Legitimarea se realizează prin trei forme:
-prin oblaţiune la curie;
-prin căsătoria subsecventă;
-prin rescript imperial.
Oblaţiunea la curie era o ofertă făcută Senatului municipal, în virtutea căreia fiul natural era ridicat
de către tatăl natural la rangul de decurion (membru al Senatului municipal) şi i se atribuia o
suprafaţă de pământ.
Prin căsătoria părinţilor naturali, copilul natural devenea automat legitim.
Dacă nu era posibilă căsătoria, legitimarea se putea face prin rescript imperial.