UNIVERSITATEA DE VEST ,,VASILE GOLDIȘ’’ ARAD

DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC

MODULUL I PSIHOPEDAGOGIC

Referat la disciplina ,,FUNDAMRNTELE PEDAGIGIEI’’ cu tema:

,,FORMELE EDUCAȚIEI ȘI RELAȚIILE DINTRE ELE’’

Întocmit,
Cursant Modulul I Psihopedagogic
CIUREL IONELA ALINA

ARAD,
2020
 INTRODUCERE

Deși educația – evident, în formele ei rudimentare a însoțit societatea românească din cele
mai vechi timpuri, teoreticienii n-au ajuns nici astăzi la un punct de vedere unitar în ceea ce
privește definirea conceptului ca atare.
Dicționarul de pedagogie, ediția 1979, definește educația ca fiind ,,un ansamblu de acțiuni
desfăsurate in mod deliberat intr-o societate, in vederea transmiterii si formarii, la noile
generatii, a experientei de munca si de viata, acunostiintelor, deprinderilor, comportamentelor
si valorilor accumulate de oameni pana in acel moment”.
In tratatul de pedagogie scolara din anul 1996, Ioan Nicola incearca sa formulize “o
definitie operatonala”, considerand educatia ca pe o “activitate sociala complexa care se
realizeaza printr-un lant nesfarsit de actiuni exercitate in mod constient, sistematic si organizat,
in fiecare moment un subiect –individual sau colectiv- actionand asupra unui obiect-individual
sau colectiv- in vederea transformarii acestuia din urma intr-o personalitate active si creatoare,
corespunzator conditiilor instorico-sociale prezente si de perspectiva”, cat si potentialul sau
biopsihic “individual”.
Acelasi autor considera, intr-o alta lucrare, ca rolul educatiei este de a dezvolta calitatile
generale ale specie umane (perspective antropocentrica) si de a-l pregati pe om pentru
exercitarea diferitelor roluri sociale (perspective sociocentrica).
Din definitiile de mai sus si din definitiile altor autori, din dictionarele si manualele de
pedagogie, se desprind cateva caracteristici importunate ale educatiei:
- caracterul intentionat, in sensul ca educatia se desfasoara in mod constient, deliberat,
potrivit unui scop bine stabilit;
- caracterul sistematic si organizat al educatiei;
- pregatirea omului pentru present, dar si pentru viitor, in raport cu idealul social si
educational, cu cerintele societatii, dar si cu interesele si aspiratii;e celor implicate in
procesul educativ;
- complexitatea si permanenta educatiei;
 - obiectul educatiei il constituie toate componentele finite umane (dezvoltarea
armonioasa a personalitatii), limitele ei fiind determinate doar de cele biologice si de
nivelul dezvoltarii istorice a omului.
Ca fenomen social, educatia este o actiune umana specifica, ea schimbandu-si finalitatile,
continuturile si functiile odata cu schimbarile societatii insasi, pe care o influenteaza, la randul
ei.

Tradiţional, educaţia oferită de şcoală a fost considerată educaţie formală, activităţile

educative organizate de alte instituţii, cum ar fi muzeele, bibliotecile, cluburile elevilor etc., drept
educaţie nonformală, iar influenţele spontane sau neorganizate din mediu, familie, grup de
prieteni, mass media etc., educaţie informală. Delimitarea între aceste trei forme ale educaţiei
este una teoretică, în practică ele funcţionând ca un complex ale cărui graniţe sunt dificil de
trasat. Mai mult, în ultima perioadă asistăm la o dezvoltare şi la o "formalizare" a educaţiei
nonformale, care se apropie din ce în ce mai mult de spaţiul şcolar. Şi şcoala - ca instituţie - a
răspuns provocărilor sociale prin lărgirea sferei de activitate şi iniţierea unor parteneriate cu
societatea civilă, comunitatea locală sau cu diferite instituţii culturale. Aceasta deoarece
învăţarea „nu este legată numai de şcoală sau de alte contexte organizate. Concepţia despre
învăţare are la bază ideea şi observaţia că un număr mare al experienţelor noastre de învăţare
s-au desfăşurat în afara sistemului de educaţie formală: la locul de muncă, în familie, în diferite
organizaţii şi biblioteci.” (Pasi Sahlberg, “Building Bridges for Learning – Recunoaşterea şi
valorificarea educaţiei nonformale în activităţile cu tinerii”).

Educatia formala
Se refera la totalitatea influentelor intentionate si sistematice, elaborate in cadrul unor
institutii specializate (scoala, universitate), in vederea formarii personalitatii umane. Educatia si
instruirea sunt explicite in virtutea unor obiective clar formulate, iar procesul se caracterizeaza
prin intensitate, concentrare a informatiilor si continuitate. Scopul acestui tip de educatie il
constituie introducerea progresiva a elevilor in paradigmele cunoasterii si instrumentalizarea lor
cu tehnici culturale care le vor asigura o autonomie educativa.
 Pregatirea este elaborata in mod constient si esalonat, fiind asigurata de un corp de
specialisti pregatiti in aceasta directie. Informatiile primite sunt cu grija selectate si structurate,
caracterizandu-se prin densitate si rigurozitate stiintifica. Educatia formala permite o asimilate
sistematizata a cunostiintelor si faciliteaza dezvoltarea unor capacitati, aptitudini si atitudini
necesare pentru insertia individului in societate. Educatia formala este puternic expusa si este
infuzata de exigentele suprapuse ale comandamentelor sociale si uneori politice. Ea este
dimensionata prin politici explicite ale celor care se afla la putere la un moment dat. Formalul
raspunde unei comezi sociale, fie de asigurare a transmiterii zestrei istorice si culturale, fie in
vederea formarii profesionale. Cu toate ca educatia formala este generalizata si indispensabila,
unii autori (Vaideanu) nu uita sa reliefeze si unele carente ale acesteia: centrarea pe
performantele inscrise in programe care lasa putin loc imprevizibilului, tendinta de ingurgitare a
informatiilor, predispunerea catre rutina si monotonie.

Educatia nonformala
Cuprinde totalitatea influentelor educative ce se deruleaza in afara clasei (activitati extra-
para-scolare) sau prin intermediul unor activitati optionale sau facultative. Termenul nonformal
desemneaza o realitate educationala mai putin formalizata sau neformalizata, dar intotdeauna cu
efecte formative.
Actiunile incluse in acest perimentru se caracterizeaza printr-o mare flexibilitate si vin in
intampinarea intereselor variate, individuale ale elevilor. Educatia de tip nonformal a existat
dintotdeauna. Ceea ce este nou astazi in legatura cu aceasta maniera de a educa rezida in
organizarea ei planificata. In unele situatii, educatia nonformala poate fi o cale de ajutor pentru
cei care au sanse mai mici de a accede la o scolarizare normala: saraci, izolati, locuitori din zone
retrase, analfabeti, tineri in deriva, persoane cu nevoi speciale.
Printre obiectivele specifice acestei educatii, se pot enumera:
a)sustinerea celor care doresc sa-si dezvolte sectoare particulare in comert, agricultura,
servicii, industrie, etc.
b)ajutarea populatiei pentru a exploata mai bine resursele locale sau personale;
c)alfabetizarea;
d)desavarsirea profesionala sau initierea intr-o noua activitate;
e)educatia pentru sanatate sau timpul liber etc.
 Exista riscul ca activitatile derulate sub insemnele nonformalului sa cultive derizoriul, sa
vehiculeze o cultura minora, desueta. Trebuie constientizat faptul ca procesul de vulgarizare a
stiintei, artei, culturii se realizeaza, in mare parte, prin educatia nonformala, mai ales atunci cand
aceasta nu este articulata cu educatia institutionalizata.
Educaţia nonformala ofera un set de experiente sociale necesare, utile pentru fiecare copil,
tanar sau adult, complementarizand celelalte forme de educaţie prin:
• valorificarea timpului liber al elevilor, din punct de vedere educational;
• oportunitati pentru valorificarea experientelor de viata ale elevilor, prin cadrul mai flexibil si
mai deschis si prin diversificarea mediilor de invatare cotidiene;
• participare voluntara, individuala sau colectiva;
• modalitati flexibile de a raspunde intereselor elevilor - gama larga de activitati pe care le
propune si posibilitatea fiecarui elev de a decide la ce activitati sa participe;
• dezvoltarea competentelor pentru viata si pregatirea tinerilor pentru a deveni cetateni activi; pe
langa informatiile si competentele specifice anumitor domenii de activitate in care se incadreaza
proiectele sau activitatile nonformale, elevii isi dezvolta si capacitatii organizatorice, capacitati
de autogospodarire, de management al timpului, de gandire critica, de adoptare a unor decizii sau
rezolvare de probleme;
• un cadru de exersare si de cultivare a diferitelor inclinaţii, aptitudini şi capacitati, de
manifestare a talentelor in arta, cultura, muzica, sport, pictura, IT etc.
Exemple de programe sau de activitati de educatie nonformala:
- Programul european TINERET: vizite de studiu in tara sau in alte tari, mese rotunde, ateliere
teoretice si practice (pictura, muzica, fotografie, graffitti, teatru, IT), activitati culturale (vizite la
muzee, centre culturale), jocuri interculturale (“Derdienii”, “Trenul European”), jocuri de
cooperare, discutii in grupuri mici sau in plen despre probleme care ii preocupă pe tineri la ora
actuala.
- Taberele pentru elevi si pentru studenti, cluburile elevilor sau casele studentilor, proiectele

Educatia informala
Include totalitatea informatiilor neintentionate, difuze, eterogene, voluminoase –sub aspect
cantitativ- cu care este confruntat individul in practica de toate zilele si care nu sunt selectate,
organizate si prelucrate din punct de vedere pedagogic. Informatiile respective pot fi organizate
si institutionalizate (insa din perspectiva altor instante si interese decat cele pedagogice, intru-cat
mass-media, de exemplu, poseda si o anumita sructura si intentionaliate), dar deseori sunt
complet aleatorii, infuzate inconstient in gandirea si comportamentele indivizilor, in
imprejurarile si contactele spontane ale existentei cotidiene. Se pare ca educatia informala
preceda si depaseste ca durata, continut si modalitati de insinuare practicile educatiei formale.
Cele mai semnificative mesaje informale sunt cele emise de mass-media. Pentru ca o informatie
obinuta prin mass-media sa devina funcionala, adica o cunostiinta, ea trebuie integrata, conexata
si semnificata valoric in sitemul de reprezentari si cunostiinte achizitionate anterior. In educatia
informala, importante sunt incercarile si trairile existentiale, care, cumulate si selectate, pot
incuraja aparitia unor raporturi noi, din ce in ce mai eficiente, cu realitatea inconjuratoare. In
contextul informal de educatie, initiativa invatarii revine individului; educatia este voluntara, iar
grilele de evaluare sunt altele decat in educatia formala, competenta intr-un domeniu sau altul
fiind criteriul reusitei.
Analiza comparativa a celor trei modalitati ne face sa credem ca toate strategiile sunt
necesare, avand in vedere diferentele la nivel de cadre, mijloace, continuturi si pozitii ale
educatiilor, aceasta variabilitate venind in intampinarea situatiilor tot mai complexe in care sunt
pusi oamneii in societatea contemporana.
Intr-o perspectiva sistmica, se poate observa ca toate cele trei dimensiuni ale educatiei au
cate ceva specific de indeplinit:
1. Educatia formala ofera:
- ca demers initial, introducerea individului in tainele muncii intelectuale organizate;
- recunoasterea achizitiilor individuale;
- formalizarea si concretizarea achizitiilor in alte modalitati educative pe plan social.
2. Educatia nonformala:
- raspunde adecvat la necesitatile concrete de catiune;
- ofera un prim moment de abstractizare prin extragerea de cunostiinte din practica;
- faciliteaza contactul de cunostiinte plecand de la nevoile resimtite de educati;
- delimiteaza functia de predare.
3. Educatia informala furnizeaza:
- o sensibilizare la contactul cu mediul ambiant;
- momentul declansarii unui interes de cunoastere pentru subiect;
 - posibilitatea trecerii de la un interes circumstantial la o integrare mai cuprinzatoare;
- posibilitatea unei explorari personale, fara obligatii sau prescriptii ferme;
- o marja de libertate de actiune pentru elaborarea uni proiect personal;
- posibilitatea de a gestiona propriul proces de formare.

In acelasi timp pot fi invocate mai multe ratiuni pentru o integrare a celor trei modalitati:
- capacitatea de a raspunde la situatii si nevoi complexe;
- constientizarea unor situatii specifice, cu totul noi;
- o mai buna constientizare a unor nevoi individuale si colective;
- o mai mare sensibilitate la situatii de blocaj care cer noi abordari si rezolvari;
- ameliorarea formarii formatorilor;
- facilitarea autonomizarii “formatiilor”;
- conjugarea eforturilor din mai multe subsisteme sociale care au in vedere educatia.
Dar pot fi retinute, simultan, si unele ratiuni contrare acestei integrari posibile dintre
educatia formala, nonformala si informala, atunci cand:
- se pune in aplicare un sistem mai selectiv al indivizilor;
- aceasta conjugare funcionala apeleaza la un sisem centralizat care poate rapi din
marja de libertate a actiunii in interiorul fiecarei modalitati;
- este urmarita mentinerea unei disjunctii intre inteligenta abstracta si inteligenta
concreta.
In afara de pledoaria pentru o integrare a celor trei ipostaze ale educatiei, unii autori
propun modalitati concrete de articulare, precum sublinierea codurilor de referinta si a codurilor
de interpretare (criterii, metodologii), prin cresterea ponderii disciplinelor umaniste cu un grad de
generalitate mai mare (filosofie, istoria culturii si civilizatiei, literatura etc.), prin introducerea si
sporirea orelor de sinteza si/sau a orelor la dispozitia profesorului, la care alti autori mai adauga
integrativitatea instrumentala pe axa transdisciplinara a continuturilor si activitatilor scolare,
metoda abordarii infuzionale etc.
Coordonarea si articularea celor trei ipostaze ale educatiei constituie o problema complexa.
Experientele nonfoemale ale scolarului nu sunt intotdeauna cunoscute si exploatate in scoala.
Articularea se poate realiza la mai multe niveluri:
 - in perspectiva stucturilor verticale, administrativ-ierarhice, asigurand o
complementaritate benefica intre actiunea unitara a statului si initiativele
comunitatilor de baza;
- in perspectiva structurilor orizontale, locale sau participative, care asigura
articularea intre intervenienti socioculturali;
- la nivelul retelelor, cum ar fi centrele de sprijin dintr-o anumita zona, facilitand
conlucrarea dintre mai multi factori grupali sau individuali.
Cert este ca toate cele trei educatii “paralele”, chiar daca au propriul camp de actiune si
funcctionalitati diferite, ingaduie extensiuni si intrepatrunderi benefice, aceasta articulare
conducand la intarirea lor reciproca si la eficientizarea demersului educativ. Cele trei forme se
sprijina si se conditioneaza reciproc. Trebuie recunoscut totusi ca, sub aspectul succesivitatii in
timp si al consecintelor, educatia formala ocupa un loc privilegiat, prin necesitatea anterioritatii
ei pentru individ si prin puterea ei integrativa si de sinteza. De amploarea si profunzimea
educatiei formale depinde calitatea coordonarii si integrarii influentelor nonformale si informale.
Ca la un moment dat ponderea educatiei se poate plasa in favoarea nonformalului sau a
informalului este adevarat. Depinde cand, cu ce se pleaca mai departe si ce reuseste individul sa
faca in continuare.
Educatia permanenta nu este o forma de educatie - ca cea formala, nonformala sau informala,
si nici un nou tip de educatie (precum cea intelectuală, morală, estetica etc.), ci un principiu de
proiectare ai organizare a educatiei in perspectiva desfasurarii sale în diferite forme pe toata
durata vietii.
Educatia permanenta nu se reduce la educaaia continua sau la formarea profesionala
continua.
Dupa J. Thomas, educatia permanenta cuprinde in interdependenta toate aspectele si
dimensiunile educatiei; intregul care rezulta fiind mai mult decat suma partilor. "Educatia
permanenta nu este nici un sistem, nici un domeniu educativ, ea este principiul pe care se
bazeaza organizarea globala a sistemului educational. (...) Educatia permanenta este un adevarat
proiect educativ, care are un caracter prospectiv si vehiculeaza un sistem de valori. Ea implica, in
ultima instanta, un proiect de societate. "
Principiul educatiei permanente subliniaza importanta cuprinderii in procesul educational a
tuturor a integralitatii individului si a tuturor formelor de educatie.
 Societatea cunoasterii
- Complexitatea fenomenelor din societatea moderna solicita un bagaj de cunostinte si
capacitati din ce in ce mai bogat. De asemenea, viteza cu care informatia circula in volum imens
inhiba capacitatea receptorului de interpretare in timp util a acesteia.
- Societatea contemporana este caracterizata prin dinamism, prin innoire continua. Ea nu
poate fi cunoscuta decat prin interpretari personale, variabile si in mare masura subiective,
simbolice. P Drucker: ceea ce inţelegem acum prin cunoastere este „informatie efectiva in
actiune, informatie orientata spre rezultate”.
- Trecerea de la cunoasterea ca un ansamblu de cunostinte, informatii, date, la cunoastere
ca un ansamblu de competente („a sti ss faci/ ss actionezi”) determint o mutare de accent in
educatie, de la expunerea „ex-cathedra” la invatarea prin experienta/ prin practica, de la
transmiterea si memorarea de informatii (informare), la formarea de abilitati, capacitaţi,
competenţe.
- Apare nevoia formarii unor indivizi capabili, in primul rand, sa analizeze situaţiile
concrete, noi, si sa raspunda adecvat utilizand capacitati de gandire logica, de rezolvare de
probleme, de gandire critica, de gandire divergent etc. Trebuie formate deprinderi de invatare
continua, capacitati de adaptare la noile situatii.
- Rolul profesorului – de a crea situatii de invatare in cadrul carora elevul isi
constientizeaza demersurile de invatare, rezultatele, neajunsurile si isi perfectioneaza continuu
activitatile de invatare; aceste abilitati se educa, se învaţa, se exerseaza inca din primii ani de
scoala.
Exemple de invatare prin actiunea proprie a elevului:
• prin descoperire
• prin intermediul operatiilor de gandire (reflexiva: sa observe, sa compare, sa stranga date, sa
analizeze, sa abstractizeze, sa sintetizeze etc.) – conduce la formarea unor structuri cognitive
• prin actiune (practica, expresiva/ creativa etc.)
• algoritmica

Invatamantul modern este centrat pe capacitati si competente; nu trebuie sa abuzam de

memorie, dar trebuie sa cerem o memorizare (este necesara) de tip logic.
 Elevii trebuie sa opereze si cu informatii, cunoatinte de baza. Operatiile gandirii,
capacitatile cognitive, comportamentul, atitudinile se dezvolta si se exerseazs pe fondul unor
cunostinte de baza temeinice sau bine consolidate.

Educatia in familie; aspecte ale educatiei parinţilor

Importanta educatiei in familie

Cand incepe si cat dureaza educatia in familie?
Participarea familiei la educatia copilului

- Cresterea si ingrijirea copilului mic

- Educatia anteprescolara; jocul - ca modalitate de educatie
- Pregatirea pentru "meseria de elev"
- Participarea familiei la educatia scolara si extrascolara: forme, continuturi, roluri, disfuncţii si
consecinte

Roluri parentale si educatia in familie:

- Stiluri
- dimensiunea de gen
- pregatirea parintilor pentru asumarea si exercitarea rolurilor parentale

Disfunctii ale educatiei in familie

- Slaba implicare a parintilor in tot ceea ce depaseste cadrul vietii domestice
- Slaba implicare a parintilor in activitati de sprijin si de control pentru lectii
- Comunicarea deficitara dintre parinti si copii pe teme legate de viata lor cotidiana (activitate
scolara, activitati cu prietenii), dar si pe teme de mare interes pentru aceasta etapa de varsta
(viitorul copilului, prietenia, dragostea, sexualitatea)

Cauze posibile
a) nivelul cultural scazut (de ex., parinţii sunt depasiti de sarcinile scolare ale copilului)
b) nivelul economic redus, care dispersează atentia parintilor spre problemele sociale (inflatie,
somaj) sau de subzistenta;
c) bugetul redus de timp liber;
d) scaderea continua a calitatii vietii si stresul social induc diferite grade de fatigabilitate si o
dezorientare generala a parintilor in campul realitatii sociale.
e) nivelul de aspiratii al parintilor
f) legitimarea autoritatii parentale prin "sacrificiu"
g) tendinta parintilor de a sanctiona comportamentele copilului în raport
cu reusita scolara (note, absenta) si de a neglija atitudinile socio-morale si chiar comportamentale
deviante ale copilului.

Interdependenta formelor de educatie

Cele trei tipui de educatie –formala, nonformala si informala- chiar daca campuri proprii
de actiune in ansamblul procesului de educatie, functionaliati diferite, ingaduie nu numai
extensiunea, ci si o penetratie si o interdependenta.
Educatia formala are de castigat daca integreaza creator influente datorate modalitatilor de
educatie nonformala si informala. In acelasi timp, acumularile educative formale pot contribui
esential la dezvoltarea si eficacitatea celorlalte.
Articularea celor trei tipuri de educatie trebuie sa se faca potrivit finalitatilor educatiei
formale. Educatia nu se mai poate reduce la instruirea de tip scolar (formal), institutiile de
invatamant ar pierde daca s-ar izola de conactul cultural-educativ sau daca nu s-ar angaja in lupta
pentru impunerea valorilor purtatoare de viitor si pentru contracararea unor influente sau
orientari daunatoare. Scoala nu-si mai poate permite sa ignore mesajele celorlalte tipuri ale
educatiei, bogatele informatii si experiente inedited accumulate de elevi in timpul liber.
Acestea vin in prelungirea si intarirea activitatii desfasurate in procesul instructive-
educativ. In acelasi timp, educatia formala ghideaza, completeaza si coreleaza achizitiile obtinute
prin intermediul educatiei informale si nonformale, exercita o functie integrative, de sinteza, a
diferitelor experiente traite.
Unii autori propun variate modalitati de articulare a educatiei formale, nonformale si
informale cum sunt:
 - lectii tematice sau lectii cu deschidere spre informatia obtinuta de elevi in cadrul
informal;
- lectii si echipe de profesori (biologie-chimie sau fizica si literature etc.), pregatite in
legatura cu temele de baza ale informatiei obtinute in cadrul informal (filme,
excursii, emisiuni TV) referitoare la cosmos, oceane, etc.;
- ore de educatie morala sau dirigentie care abordeaza problem concrete;
- ore de filosofie, care au deschidere spre problematica lumii contemporane si a
vietii;
- folosirea metodelor care leaga invatarea in clasa cu invatarea independent;
- unele activitati extrascolare (cercuri, excursii didactice) pot servi aceluiasi scop.

Coordonarea si relationarea celor trei tipuri de educatie –formala, nonformala si informal-

constituie o problema complexa, daca tinem seama de faptul ca exigentele nonformale ale
elevilor nu sunt intotdeauna cunoscute si valorizate in scoala.

Bibliografie

- Cucos, Constantin (2002) “Pedagogie”, Ed. Polirom, Iasi

- Jinga, Ioan; Elena Istrate, (2006) “Manual de pedagogie”, Ed. All, Bucuresti

- Serdean, Ioan (2004) “Pedagogie – compendiu”, Ed. Fundatiei “Romania de Maine”,

Bucuresti

- Vaideanu, George (1988) “Educatia la frontiera dintre milenii”, Editura Politica,

Bucuresti