Sunteți pe pagina 1din 74

1.

Elementele caracteristice stilului și decorului Orientul apropiat antic: sumeriană, babiloniană,


asiriană, hitită, persană. Exemple reprezentative de lucrări în arhitectură, sculptură, pictură etc., ale
stilului dat.

În Mesopotamia(situate intre fluviile Tigru si Eufrat) au existat unele dintre cele mai importante
civilizații din lumea antică, precum sumerienii, akkadienii, babilonienii, și asirienii. Aici au
existat și unele culturi preistorice majore, precum Ubaid și Jemdet Nasr, precum și orașul Jarmo.
Printre cei mai importanți conducători mesopotamieni se numără Ur-Nammu (regele din Ur),
Sargon (a pus bazele regatului Akkadian) Hammurabi(a pus bazele regatului Babilonian) și
Tiglath-Pileser I (a pus bazele regatului Asirian).

 Între mileniul al IV-lea î.Hr. și secolul al VI-lea î.Hr. se poate vorbi de Mesopotamia antică.
Această lungă perioadă poate fi divizată astfel: perioada Uruk ,orasele sumeriene, imperiul
Akkadian, regarul asirian, prima dinastie babiloniana.
 Mesopotamia a fost unul dintre primele, dacă nu chiar primul loc din lume unde a apărut scrisul.
Prima formă de scris a fost reprezentată de pictograme, imagini ce reprezentau obiecte sau idei
 Prima limba scrisa a fost limba sumeriana, o limba izolata. Tipul scrisului pictograme pe placate
de lut. Dupa a urmat limba akkadiana ,insa cea sumeriana se mai pastrasera in scopuri
administrative. . La sfârșitul mileniului IV î. Hr., acest sistem a fost simplificat și abstractizat,
evoluând în scrierea cuneiformă, un sistem pe bază de silabe. Această formă de scriere s-a
răspândit apoi în mare parte din Orientul Apropiat. Akkadienii, elamiții, hittiții și asirienii au
folosit acest sistem.

Una dintre cele mai marei colecții de tablete cuneiforme provine din arhivele lui Asurbanipal,
regele Asiriei. În jurul anului 650 î. Hr., el a luat hotărârea să în ființeze o bibliotecă la Ninive.
Întrucât toate templele din Babilonia aveau biblioteci,

Primele școli s-au înființat pe lângă temple. Aici se învățau: scrisul, cititul, recitarea de legende,
operațiile aritmetice. S-au găsit urme de săli de clasă, bănci, tăblițe de lut pentru scris exerciții.

Ziguratul din Ur, reconstituireZigguratele erau temple uriașe construite pentru venerarea zeilor.
Erau construite din lut și argilă și aveau trei sau patru secțiuni. Erau construite foarte înalte,
pentru a rămâne uscate în timpul inundațiilor. Trebuia săpat lutul, fabricate cărămizile iar aceste
cărămizi trebuiau transportate și îmbinate. Numai zigguratul din Ur a rămas în picioare, deoarece
constructorii din epocile mai târzii au învățat că arderea cărămizilor le va face mai rezistente.

Casele oamenilor bogați erau foarte mari. Aveau două sau trei etaje, cu un acoperiș locuibil.
Aveau o curte spațioasă în jurul casei. În casă existau căteva dormitoare, o cameră de oaspeți, o
capelă, o bucătărie, o baie și un mormânt sub casă. Casele oamenilor simpli erau mult mai
simple, cu doar câteva camere.

Palatele regilor din Mesopotamia erau clădiri uriașe, frumos decorate. Majoritatea zidurilor
aveau basoreliefuri sculptate în fildeș, descriind marile victorii ale mesopotamienilor. Aveau de
asemenea mari sculpturi la intrări, pentru a-l proteja pe rege de demoni și alte spirite rele. Mobila
era de asemenea fabricată în principal din fildeș, care era ușor de decorat și de cioplit. Palatele
conțineau de asemenea mari cantități de metale, precum bronzul și aurul. Palatele erau și centrele
principale ale guvernului.

Deși Babilonul era un stat relativ mic în perioada sumeriană, el a evoluat considerabil în timpul
domniei lui Hammurabi. El era cunoscut sub numele de “Legiuitorul”, și în scurt timp Babilonul
a devenit unul dintre cele mai importante orașe din Mesopotamia. Mai târziu a fost denumit
Babilonia, însemnând poartă către zei. A devenit de asemenea unul dintre principalele centre
culturale ale regiunii.

Interierele erau folosite sculpturi, ormamentate cu basoreliefuri, combinarea cu mosaicuri,


pictate cu ornamente .Predomina culorile : albastru, rosu caramiziu, auriu.Folosirea faunei in
picturile decorative.

Arhitectură civilă program rezidențial (locuință, palatul),program militar (cetăți, fortificații)


programe tehnico-edilitare (canale, apeducte, drumuri etc)

Arhitectură religioasă
program religios (edificii de cult, edificii funerare)

2. Elementele caracteristice stilului și decorului Subcontinentul Indian. Exemple reprezentative


de lucrări în arhitectură, sculptură, pictură etc., ale stilului dat.

• Înconjurata pe 3 parți de Oceanul Indian si in Nord de masivul Himalaya din care izvorăsc cele 2
mari fluvii ale sub-continentului - Ind si Gange, India a avut o imensă si variata cultura a
Antichității.
• Arta Indiei este in mare parte compusa din arhitectura, sculptura, pictura, obiecte de artizanat
(bijuterii, obiecte din metal, lemn, fildeș, țesături fine ...)
• Civilizația proto-indiană, de pe valea Indusului, prezinta similitudini cu arta mesopotmiana, insa
din punct de vedere stilistic difera destul de mult, mai ales incepand cu dinastia regilor Maurya

• Multe din monumentele Indiei Antice au fost distruse din cauza climei dar si de inconstienta
invadatorilor.
• Procesiunile religioase se tineau in aer liber. O puternica influenta in arta si arhitectua indiana a
avut-o aparitia Buddhismului.
• In sec III I.Hr. isi fac aparitia, in arhitectura indiana, si constructiile de piatra.
• Iar sub influena arhitecturii persane, indienii vor construi palate regale colosale.
• Caracteristice in arhitectura de sfarsit a mileniului I I.Hr sunt stupa si templul sapat in stanca.
• STUPA Initial stupa era o movila funerara transformata ulterior de buddhisti intr-o capela de
caramida unde erau pastrate relicvele sfintilor.
• Stupa avea diverse forme si anume prisma, piramida, cu 4 sau mai multe laturi, deasupra
ridicandu-se o cupola semisferica de forma lotusului.
• Intregul edificiu era inconjurat de stalpi de piatra legati in partea superioara, avea porti
monumentale deschise in directia punctelor cardinale, ex. Este stupa de la Sanci, inalta de 13
metri si cu diametrul de 32 de metri.
In jurul anului 2500 I.Hr, civilizatia indusa era grupata si se dezvolta in jurul a 2 mari centre
comerciale: Harappa si Mohenjo-Daro, considerate a fi proiectate dupa principii riguroase de
urbanism, strazi drepte pavate cu lespezi de piatra, canale de scurgere si fantani.

Cladirile publice si casele de locuit respectau anumite principii cum ar fi zidurile de caramida
arsa, canalizare, fiind indreptate inspre punctele cardinale in baza unor criterii astrologice.

• Orasele erau fortificate intr-un sistem unitar de aparare format din parapeti de 15 metri inaltime
facuti din lut batatorit si placati cu caramizi arse.
• Zidurile erau prevazute si cu turnuri de aparare iar in incinta lor era amenajat un mare bazin
ritualic. Mestesugarii si negustorii exportau produse artizanale dintre care cele mai cautate erau
bijuteriile, vasele de ceramica, uneltele armele si tesaturile de matase.
• Arhitectura Indiana este reprezentata in mare parte de cele cca. 1200 de temple construite in
grotele rupestre (stanci), avand la intrare arcul portalului sub forma de potcoava sau lotus.
Kailasa este unul dintre cele mai magnifice temple, datorită arhitecturii sale unice şi a stilului
sculpturilor. Dovezile arhitecturale sugerează că întreaga structură a templului a fost plănuită la
începutul construcţiei. construit într-o singură stâncă. Măreţul Templu hindus , Kailasa
demonstrează caracteristicile tipice ale stilului arhitectural dravidian: porțile, contururile
templului ce se îngustează in partea de sus a fațadei si decorul cu sculpturi miniaturale . In fata
lui se afla o sala enorma de coloane. Galeria coloanelor este desfășurata in partea din fata a
stâncii si lasă loc unei zone de trecere înguste de trecere in jurul templului. Partea de sus include
o mulțime de sculpturi .Sculpturi, reprezentand flori de lotus si leii, sub copaci de mango.

Incepand cu sec V d.H.r templele se construiesc in aer liber din material rezistent, exxemple sunt
templele din Tanyore si Lingaraya (sec X – XI d.Hr Caracteristic pentru arta indiana este
sculpturalitatea exemplul este templul de la Borobudur statuile reprezentand scene din viata lui
sculptate in basorelief pe zidurile etajelor.

• Templul Borobudur, Indonesia,


anii 750-850 Templul este contruit in sase terase patrate, asezate pe baza piramidei patrate, iar
peste aceastea sunt alte trei terase circulare care duc spre varf. Vazut de sus , Borobudur apare
ca un gigant mandala.

• Picturile de pe templu sunt demult disparute, dar s a identificat ca piatra se vopsea cu alb si
galben auriu, se spune pentru a acapara soarele

• Forma circulara simbolizeaza eternitatea fara inceput si sfarsit, sfera perfectiunii si iluminarii,
nirvana.
• Sculptura indiana reda o concepție estetica asupra corpului uman „de o simplitate pura”
realizând „un echilibru armonios” între gesturi si mișcare. Este in general reprezentata de
basoreliefuri,

• Distrugerea templelor după invazia hunilor, apoi ocupația musulmana a determinat pictorii
indieni sa opteze pentru miniatura.Miniatura permitea realizarea detaliilor fine precum
episoade mitologice ca cele din Mahabharata sau Ramayana.

• Pictura rupestra acopera toata suprafata a celor 29 de pestere

• Tematica ilustreaza viata lui Budda si scene mitologice a Indie Antice. Aici sunt redati iscusit
figurile umane, animale, pasari, vegetatia si flori.

3. Elementele caracteristice stilului și decorului Chinei antice. Exemple reprezentative de lucrări


în arhitectură, sculptură, pictură etc., ale stilului dat.

• Istoria Chinei cuprinde 4 mari epoci:

• Preistoria (până în sec XXII î.e.n.)

• China Antică (sec XXII-III î.e.n.)

• China Imperială (sec. III î.e.n. – 1911 e.n.)

• Republica Populară Chineză (prezent)

Civilizația chineză a apărut în mileniul al III-lea î.Hr., pe văile fluviilor Huanghe și Yangtze.


Arhitectura chineză antică a parcurs 3 perioade înfloritoare : dinastiile Qin şi Han, dinastiile Sui şi
Tang şi dinastiile Ming şi Qing.

În aceste trei perioade s-au ridicat un mare număr de construcţii reprezentative, inclusiv palate,
morminte, ziduri de oraşe , lucrări de apărare şi de hidroamelioraţii. Stilurile arhitecturale ale
acestor construcţii, ca şi materialele folosite, au avut o puternică influenţă asupra perioadelor
următoare.

• Arta chinezeasca si-a pastrat valorile caracteristice aproape patru mii de ani fara influente
externe notabile.Domeniile in care s-a manifestat cel mai spectaculos au fost arhitectura,
sculptura, pictura, ceramica, piese de mobilier, vase, ustensile de toaleta si de scris, casete,
piese de sah, bijuterii, obiecte de cult Executau obiecte din toate materialele de la piatra bruta
pina la pietre pretioase si semipretioase, un loc de cinste avandu-l fildesul, lacul, nefritul si
portelanul.

• O caracteristică foarte importantă în arhitectura chineză este accentul pus pe articulație și


simetrie bilaterală, care înseamnă echilibru.

• Simetrie bilaterală și articularea clădirilor se gasesc peste tot in arhitectura chineză, de la


complexele palat la ferme umile

• În marea parte arhitectura tradițională chineză, clădirile sau complexele arhitecutrale ocupă
o proprietate întreagă, dar închid spații deschise în interiorul lor. înconjurat de clădiri conectate
unul cu celălalt fie direct, fie prin intermediul verande.

• Clădirile clasice chineze, în special cele ale celor bogați, sunt construite cu un accent pe
lățime și mai puțin pe înălțime, oferind o platformă grea închisă și un acoperiș mare, care
plutește deasupra acestei baze, cu pereții verticali puțin evidențiați. Acest lucru contrastează
arhitectura occidentală care tinde să crească în înălțime și adâncime. Arhitectura chineză
subliniază impactul vizual al lățimii clădirilor.

• centrul clădirii ar fi un altar pentru zeități și strămoși, care ar fi, de asemenea, folosite în
timpul festivităților.
• Stiluri in arhitectura Un exemplu este utilizarea de țigle galbene. Coloanele de lemn ale
clădirilor, precum și suprafețele pereților, tind să fie de culoare roșie. Negru este de asemenea,
o culoare celebră adesea folosită în pagode. Se credea că zeii sunt inspirați de culoarea neagră
pentru a coborî pe pământ.

• Pagodele (templu asiatic in forma de turn piramidal, compus din mai multe etaje suprapuse si
ale caror streasini sunt intoarse in sus) erau constructii tipice, originale si foarte raspandite.
pagode au în mod tradițional un număr impar de niveluri
• acoperișuri plate sunt mai puțin frecvente în timp ce acoperișuri cu frontoane sunt aproape
omniprezente in arhitectura tradițională chineză

• Trei tipuri principale de acoperisuri sunt găsite.:

• Drept înclinat, Multi-înclinat , Măturat:

• Religiile dominante în China au fost Daoismul și Confucianismul (ambele apărute în China), la


care după secolul VI e.n. se adaugă Budhismul importat din India.
In sculptura cultului Buddha, statuile, cu adevarat impresionante, ajungeau si pana la inaltimi de cativa
zeci de metri. Era foarte importanta redarea meticuloasa a chipurilor si asemanarea cu modelul. . De-a
lungul anilor, s-au format mai multe categorii de sculpturi, ca sculpturile din jad, cele din fildeş, din lemn,
bambus, cărbune.
• Obiectele din jad pot fi împărţite în două categorii - cele pentru decoraţii în cameră, salon şi alte
incinte şi cele pentru decoraţii personale. În prima categorie intră sculpturile cu figuri umane,
recipiente şi vase, păsări şi animale, flori şi ghiveci de flori, iar în a doua categorie intră ace,
inele, lanţuri, brăţări, ştanpile şi altele.

• Cupa cu minere in forma de Dragon


sec 12

• Pictura nu e o simplă redare fotografică a realității, ci urmează principiile armoniei daoiste.


folosește ca suport în special mătasea și hârtia (materiale inventate în China), dar există și picturi
pe lemn sau picturi murale. formele au un contur desenat cu cerneală neagră și apoi sunt
umplute cu diferite culori. Uneori nici nu mai sunt umplute cu culoare ci sunt lăsate așa. fondul e
lăsat de obicei necolorat.

• Trebuie să se distingă diferite metode :

• tehnica Gongbi ( Peria atent sau peria abil ) , tehnica Baimiao ( Desen linie )

• tehnica mogu ( Fără ramă )Xieyi tehnică ( Pentru a scrie ideea sau a scrie intenția )

• tehnica Shuimo ( Cerneală și apă)

Materialele preferate de pictorii antici erau sulurile de hârtie sau de mătase pe care se
foloseau tușuri.

Cele șase elemente care definesc o pictură sunt:

"Resonanță spirituală", Metoda osoasă, Corespondența cu obiectul", Corespondenta culorii,

Divizare și planificare", Transmisia prin copiere"


tematica Peisajele , personajele și florile și păsările sunt cele trei subiecte preferate de pictori
chinezi. Aceasta implică un studiu aprofundat de plante și flori în funcție de cele patru
anotimpuri și de aspectul de păsări , insecte , pești și mamifere.

vidul. În pictură tradițională chineză, vidul are un loc foarte important. Acesta poate reprezenta
cerul, pământul, apa, norii etc.

Mult mai importante sunt inscripțiile. Acestea includ titlul, conținutul (poezie, proză, descrierea,
istorie etc ), numele autorului și sigiliul lui.

Ceramic O altă artă care a apărut și s-a dezvoltat în China este porțelanul. Au realizat și vase
extrem de frumos împodobite, dar și statuete sau alte obiecte decorative. Primele vase de
portelan au fost realizate in timpul Dinastiei Wei (sec. 5 – 6 d.Hr) iar perfectionarea lor s-a
produs pe timpul domniei Dinastiei Tang (sec 7 – 9 d.Hr) cand incep sa foloseasca minerale de
cuartz si glazuri colorate.

4. Elementele caracteristice stilului și decorului Egiptul Antic. Exemple reprezentative de


lucrări în arhitectură, sculptură, pictură etc., ale stilului dat.

- Localizată în valea riului Nil

- Condiția geografică

- Protejată de invazii prin munti de la sud, deșerturi mari și Marea Roșie de la nord-est

- Premize pentru crearea propriei viziuni asupra lumii propriul stil de viață și artă pe parcursul a
3000 de ani.

arta Ca parte componentă a civilizației egiptene, în toate formele sale, arta Egiptului antic este
consacrată în primul rând faraonului, glorificării acestuia, considerat urmaș al zeilor, și are un
profund caracter religios și funerar.Înca de la început, credința egipteană în viața de după
moarte impune ca cei decedați să fie înmormântați alături de bunuri materiale, în speranța că
acestea îi vor fi necesare în lumea de dincolo. Respectând cu strictețe canoanele impuse de
religie, aceasta artă a evoluat încet, fără transformări spectaculoase.

Arhitectura Forturile de apărare, palatele, templele și casele particulare erau construite din
piatră sau din cărămizi uscate la soare. Executarea construcțiilor era planificată de arhitecți. Nu
se folosea mortar, de aceea pietrele trebuiau să se potrivească bine între ele.

Piramidele construcții monumentale, destinate faraonilor și familiilor lor, construite din blocuri
enorme de piatră, la început neșlefuite, urmând ca mai târziu piramidele să fie construite din
blocuri de piatră netezite. Reprezintă mormintele faraonilor, pe care aceștia și le ridicau încă din
timpul vieții, atât pentru a-și demonstra forța și bogăția, dar și pentru a asigura legătura cu zeii
protectori.
• În perioada Vechiului Regat, se mai construiesc multe alte piramide, dar de dimensiuni mai mici,
temple funerare, morminte – mastabale

Stilul de terasă își găsește expresia maximă în perioada


reginei Hatșepsut

Templul lui Hatșepsut

Temple de cult Templul din Luxor: aici a existat cel mai


vechi oraș egiptean, Theba. Templul a fost ridicat în
cinstea zeului Amon-Ra. Lucrările au fost începute de faraonul Amenhotep al III-lea și încheiate
de Ramses al II-lea.

Templul din Karnak, dedicat aceleiași divinități și construit de Ramses al II-lea, are dimensiuni
impresionante și este situat în incinta unui vast complex arhitectonic.

Templele de cult erau construcții monumentale, construite pe baza sistemului stâlp (coloană) -
grindă. Vechii egipteni nu cunoșteau arcul sau bolta

O dezvoltare deosebită o înregistrează stilizarea coloanelor, care imită tulpinile de arbori sau
tijele florale. Astfel avem coloane: lotiforme, palmiforme, papiriforme, campaniforme:

• Sculptura se manifestă sub forma statuilor (statuie tridimensională, bust)


figurinilor, basoreliefului și altoreliefului etc. Canoanele impuse
de religie și de cultul morților erau urmate cu strictețe

• Canon in sculptura

• simetria , pozițională frontală , modularea volumelor , claritatea și statica pozițiilor ,


hieratismul: lipsa de expresivitate a chipurilor și reprezentarea statică a trupurilor.
monumentalitatea , supradimensionarea

• Exemple: Marele Sfinx de la Giza 2500 în. Hr., Sfinxul Amenhotep Memfis
15 în.Hr., Ramses II,

Poziționarea : dreaptă a capului

Prezența atributelor poziției sociale sau profesiei exercitate

Pozițiile - șezând cu mâinile pe genunchi sau brațul drept dus către piept

Reguli de baza în sculptură egipteană:

• Obligatoriu apare culoare.


• Bărbații – cărămiziu, femeile – galben, păr – negru

• Ochii incrustați cu pietre prețioase sau bronz pentru expresivitatea privirii

• Corpurile statuilor – dezvoltate, liniile paralele sau sub unghi drept, statuia șezând – pătrată

• Picioare drepte. Spinarea și gâtul drepte, niciodată nu se întâlnesc rotiri ale corpului sau capului

• Totuși portretele redau caracteristicile individuale – astfel apare portretul sculptural

Relief prezintă o tehnică a sculpturii în care subiectul (formele) apar ca volum detașat (ridicat,
sau coborât, ieșit în relief) față de o suprafață.

Tipuri de relief: meplat, sunk relief(negative), basoreliefuri,


altoreliefuri.

Reliefurile adesea erau insotite de ieroglife si culoare.

• C a m a t e r i a l e
piatra: statuia prințului Rahotep si a soției sale, Nofret (a IV-a dinastie,
Muzeul Egiptean din Cairo);

• lemnul: statuia lui Ka-aper (a V-a dinastie, Muzeul Egiptean din Cairo)

• metalul: (utilizat ceva mai rar) statuia de cupru a faraonului Pepi I (2289 - 2255 î.Hr.).

• smalt, faianta , glazura,

• Pictura murala: Relieful care decorează pereții mormintelor, templelor sau coloanelor este
înlocuit treptat de pictura murală.

• Se practică tehnica frescei, iar scenele sunt așezate în frize pe toată suprafața peretelui, de la sol
la tavan.

• Tematica este foarte bogată, de la scene din viața cotidiană (petreceri, dansuri, întreceri
sportive, munci agricole, vînătoare, pescuit) până la ritualuri de cult sau de înmormântare.

• Personajele sunt statice sau surprinse în diferite mișcări în funcție de acțiunea desfășurată.

• Se încearcă o încadrare în peisaj și chiar o așezare pe etaje a personajelor (perspectivă etajată)


pentru a sugera adâncimea.

• Linia neagră conturează accentuat formele, culorile sunt așezate în pete uniforme, fără nuanțări
care să dea impresia de volum.( Mormîntul lui Sennedjem, Deir el-Medina, 1200 în. Hr.)
• Canonul egiptean de reprezentare a figurii umane: Fața și picioarele – profil

• Partea superioara a corpului (bustul) – en face

• Coapsele – trei patrimi

• Ochii – mariți și subliniați

• Bărbatul ca membru familiei mai înalt decît femeia

• Soția – mai jos de nivelul umerilor

• Copii de statura mica

• Copii micii – nud

• Cu cît era mai neinsemnat statului social al omului – cu atăt mai liber este reprezentat

• Gama cromatica: ocru, verde deschis , negru , alb, turcoaz, albastru egiptean,

• Ostracon - pictură pe piatră, tăbliile de lut, ceramică

• Prima industrie a sticlei a aparut in Egiptul Antic . . Aici s-a descoperit faptul că, acoperind
pereții unui vas din lut cu un amestec de nisip umed și sodă, la ardere acesta se transforma în
smalț,Apoi ei au dezvoltat tehnica folosind adaosuri de culori si desigur un element de prima
importanta varul.Aceasta a dezvoltat o larga industrie de producer a : flacoane pentru
parfumuri, cupe pentru băut, vase pentru îmbălsămare etc.Insa sticla produsa de egipteni era
opaca.

5. Elementele caracteristice stilului și decorului mezoamerican: incași, azteci, maiasi.


Exemple reprezentative de lucrări în arhitectură, sculptură, pictură etc., ale stilului dat.

• Civilizația maiașă, incas, aztecă

• C i v i l i z

• C u l t u r i l e M a y a
bine administrate, în America Centrală și de Sud.

• C u l t u r a M a y a t â r
conflicte politice și cucerite în secolul al XVI-lea de spanioli.

Principalele orașe și construcții monumentale au fost construite în locuri greu accesibile.

Dintre cele 400 de orașe mayașe identificate, cel mai bine conservat este Chichén Itzá.
Aici s-au construit, pe lângă piramide (în număr destul de mare și de dimensiuni impresionante),
temple, stele funerare, bogat ornamentate cu motive animale, vegetale sau hieroglife. Toate
acestea dovedesc măiestria artei mayașe, neatinsă de niciunul din popoarele precolumbiene

Arhitectura :Piramida in trepte

Elementele fațadelor: construcții de piatră de obicei se acoperea cu un fel de tencuiala care apoi
era colorată în roșu – cărămiziu

Arhitectura templelor era completată de formele sculpturale in barelief (pereți) sau pictura
murală în care prevalează tematica narativă, tehnica frescii, simbolistica și informația sacra

Stilurile arhitecturale mayașe:

Stil Peten , Stil Palenque , Stil Río Bec , Stil Cenes ,Stil Puuk

Templu lui Kukulkán a Chichen Itzá, Yucatan, Messico

Templul Inscriptiilor, Palenque

Exemple:Templu lui Jaguar, complex of Tikal, Peten, Guatemala, Templul soarelui, Templul
magigianului Uxmal mexico, Piramida Soarelui și Calea Morților din Teotihuacán,

Sculptura: procedee și tehnici; materiale – piatră, lemn

Basorelief colorat: Pigmenții de culoare sunt încă vizibili. Sculptura făcuta in stuc – un amestec
de praf de marmura, var si creta – este monumentala, având opt metri lungime si doi metri
înălțime, înfățișând personaje îmbrăcate in haine scumpe, împodobite cu pietre prețioase si cu
pene de quetzal ( o pasare frumos colorata, foarte prețuita in zona, devenita simbol in
mitologiile autohtone).

Pictura murală: Pictura sub formă de fresce s-a păstrat puțin, dar descoperirea camerelor
pictate ale templului din Bonampak oferă un documentar al societății mayașe și o dovadă a
talentului pictorilor maiași
Arhitectura imperiului inc

Pentru a creste producția agriculturii, s-au construit terase de piatra in trepte pe îngustele si
dificilele vai ale Anzilor. Aceste pante montane au influențat și arhitectura incă.

Arhitectura adaptată pantelor montane.

Au conceput un model de canale care prelua apa din pâraie şi o aducea pe nişte terase
amenajate pentru cultivarea legumelor şi cerealelor, in feluri cele mai diverse pentru a maximiza
recoltele

dupa categoriile de ziduri utilizate si planurile de ansamblu, distinge sapte tipuri principale, cu
subtitlurile corespunzatoare:

1. „tipul megalitic propriu-zis 2. „tipul poligonal

3. „tipul poligonal modificat 4. „tipul blocurilor patrate cu fete rotunde

5. „tipul blocurilor de piatra slefuita 6. „tipul pirca” 7. „tipul adoba

Exemplu :Machu Picchu, „Orașul pierdut al incașilor”

Materiale: Case de locuit. Temple, amfiteatre . Construcții pentru înmormîntare. Construcții


săpate în stîncă. Grote artificiale.

1. cărămidă uscată la soare de diverse forme (orașe în văile Viru, Moche, Chicama, Pachacamac
etc.)

2. piatră de munte (Chavín de Huántar).

3. piatră de mărimi mari și foarte mari (Tiwanaku, Cuzco etc.).

Aveau drumuri cu un important interes strategic si poduri impresionante.

Lucrau piatra șlefuita, , descoperiseră metalurgia aurului, confecționau o ceramica rafinata,


construiau drumuri bine amenajate, , ridicau punți suspendate si flexibile, , calculau mișcarea
aștrilor; posedau un calendar precis

Sculptura: Cea mai mare atracție a arhitecturii o reprezintă imaginile gravate pe blocuri
împreună cu ușile gravate și monoliții giganți. Meplat

Friza de piatra Chavín de Huántar


Imaginea pustiul Nazca, sec III-V, Peru

Decorul :

Limbajul simbolic demonstrează afinităţile. Decorarea pereţilor, textilelor şi a ceramicii cu imagini de


capete sau de zeităţi cu ochi drepţi şi despicaţi.

Decor abstractizat, într-un stil geometric.

Stil geometric este valabil şi pentru arhitectură, unde se foloseau foarte mult de unghiurile drepte

Civilizatia Azteca Capitala imperiului aztec era orasul Tenochtitlan in mijlocul lacului Tescoco

Model al templului central al oraşului Tenochtitlan reconstituit, aşa cum era la vremea sosirii spaniolilor.

(Muzeul de antropologie al oraşului Mexico)

Sculptura Statuie tip monolit, de peste 2,5 m înălţime, reprezentând zeiţa Coatlicue (Muzeul Național de
Antropologie din Ciudad de México

Pictura murală diferă de cea mayasă, este mult mai stilizată și colorată (tip mozaic)

Elementele caracteristice stilului și decorului Grecie Antice. Exemple reprezentative de


lucrări în arhitectură, sculptură, pictură etc., ale stilului dat.

Civilizatia greaca sa dezvltat in:

Peninsula Balcanica , Insulele din Marea Egee , Litoralul Asiei Mici , Tarmul Marii Negre, Sudul
Italiei si Sicilia – Marea Grecie

Grecia antică este denumirea dată teritoriilor unde a luat naștere și s-a dezvoltat civilizația
vechilor greci.Bazele solide ale civilizației europene se pun în Grecia. Oamenii Eladei au marea
capacitate de a deschide drumuri noi în economie, filosofie, știință, artă etc. Colonizând
bazinele Mediteranei și Mării Negre, ei contribuie la răspândirea civilizației și la interferențele
etno-culturale. „Inventatori ai politicii”, vechii greci creează sistemele de conducere – oligarhic și
democratic –, promovează individualismul și drepturile civice și încearcă să edifice statul,
cetatea-polis – ca exponent al intereselor cetățenilor –, pe baze raționale.

Prin epoca elenistică, grecii au dat naștere celei dintâi civilizații de sinteză, de cuprindere
„universală” din istorie.

Periodizare: Perioada homerica( 1200-650 i.chr.) , P. arhaica (650-480 I.chr) , P. clasica (480-
323 i.chr) , P. elenistica (323 – 31 i.chr)
Perioada Homerica – dorienii (civilizatia fierului), distrug civilizatia miceniana (civili. Bronzului)
Se stabilesc In Peloponez determinind “ migratia a popoarelor marii”

Se infiinteaza orase state (peleis): Millet , Efes, Halicarnas. Mai tirziu se formeaza orase in coasta
Marii Negre si a Marii Mediteraniene

Dispar: Asezari fortificate, palate regale , mormintele de tip tholos, finisajele pretioase,
pavilioanele de alabastru, frescele, prispele de piatra policroma.

Apar: Asezari prtourbane, Tipuri de constr. Derivate : Megaronul cu stilpi de lemn si vatra cu gol
in acoperis pentru iesirea fumului.

Sistem de constructie: fundatii din piatra bruta, legata cu argila sau soclu, schelet din lemn si
umplutura din argila compacta sau caramida nearsa, stilpi din lemn cu baza de lespezi din piatra,
despartirea tavanului de invelitoare, aparitia podului si a frontonului.

Arhitectura locuintei: Locuinte in plan: oval, dreptunghiular, absidial,

Arhitectura de cult: arh. Templului grec, aparitia porticului , impartirea interioara in nave cu
unul sau doua rinduri de stilpi.

Decoratia:coloane si ancadramente de usi imbricate cu foi


de arama,

Sculptura; mici statuie din bronz, fildes, teracota,


personaje umane si zoomorfe , stilizare pina la frme
esentializate

Ceramica: de tip protogeometric si geometric, de tip


narativ
1. Templun in Antis (naosul , pronaosul)

2. Templul Prostil( porticul de coloane in fata nosului)

3. Templul Amfiprostil ( 2 porticuri a cite 2 coloane)

4. Templul Periptier( Naosul , Pronaosul, opistodomos)

5. Templul pseudoperiptier ( porticurile inchise)

6. Templul diptier ( inconjurat de 2 rinduri de cloane)

7. Templul pseudodiptieri (fara rindul de coloane interiare

8. Templul Monoptier

9. Tolos

Zidaria se executa din piatra uscat fara mortar folosindu-se agrafe de fixare din metal si
din lemn,. Pe zidurile naosului se foloseau orthostate . Acoperisul era din tigle ceramice
sau din marmura. Suprafetele exterioare ale templelor executate din piatra erau
acoperite de eu strat subtire de stuc de marmura.

Perioada arhaica: Construirea polisurilor grecesti , Instaurarea demoocratia


sclavagiste,Constituirea tiraniilor, Constituirea tipurilor principale de temple si ordine,
aparitia artei statuare in marmura, apare lirica greaca , I nastere filozfia greaca.

Ethene: Organizare mai veche decit polisul, cadrul de viata colectiva, agricultura element
al supravietuirii, defineshte organizare statului in jurul unei dinastii regale.

La sfirsitul sec. VII-lea se intensifica procesul de formare a oraselor. Pozitionarea pe baza


vechior ashezari miceniene. Exemple (Athena, Corint)
Orase asezate dupa un plan prestabilit:Akragas, Selimunte, Poseidonia, Homis, Historia,
Callatis

Locuinta: Zidarie din caramida cruda , asezata pe stocuri de piatra, planuri patrulatere
sau rectangulare, ziduri commune, curte interioara cu portic pe 1 sau 2 laturi, camerele
se deschid catre curtea interioara.

Templul: Sistemul de constructive cu stilti din lemn si ziduri de caramida cruda, lemnul
este placate cu elemente ceramice pentru protective, invelitrile din lemn se inlocuesc cu
cele din ceramic – tigle, se trece treptat la arhitectura din piatra.Se cristalizeaza
tehnologia templolui periptery si a ordinului doric.

Templele de piatra din grecia mare au prelua gata elaborate procedeul constructiei in
piatra. Templele au mari dimensiuni ,astfel adduce la prcesul de ingreunare a
proportiilor: coloanele aparscunde si robuste, antablamentele sunt foarte inalte in
raport cu coloanele, planurile au forme alungite, cu celle strimte. (syracousa, Magna ,
Templul lui Apollo)

In ionia se cristalizeaza tehnologia templului Dipter,cu character gigantic , apare ordinul


ionic.
6. Elementele caracteristice stilului și
decorului Protoclasicism. Exemple reprezentative de lucrări în arhitectură, sculptură,
pictură etc., ale stilului dat.

Civilizația minoică a fost o civilizație din epoca bronzului care a apărut pe insula Creta și
înflorit din aproximativ secolul al XXVII-lea î.Hr. până în secolul al XV-lea î.Hr.. A fost
redescoperită la începutul secolului datorită activității arheologului britanic Arthur
Evans. Will Durant face referire la civilizația minoică ca „prima verigă din lanțul
european”. Se consideră că primii locuitori ai Cretei au venit pe insulă acum cca. 128 000
ani, în timpul paleoliticului mijlociu. Cu toate acestea, până la începutul mileniului al V-
lea î.Hr. nu au existat semnele unei agriculturi avansate.Apariția acestei civilizații și
perioadele de bruscă înflorire întrerupte de cataclisme rămân un mister.Termenul minoic
provine de la numele regelui legendar cretan Minos și a fost folosit pentru prima dată de
arheologul englez Arthur Evans.

Perioada veche (2700-2000 î.Hr.)Civilizația minoicǎ atinge maxima ei înflorire la


jumătatea mileniului al III-lea î.Hr. (în jurul anului 2500 î.Hr.[5]), când a crescut brusc
nivelul de prosperitate al comunitǎților rurale, ca si cel al producției artizanale,

Perioada mijlocie (2000-1580 î.Hr.) Primele palate mari au fost înființate ca expresie a
revoluției urbane și au funcționat ca centre de putere pentru comunități, fiind clǎdiri cu
etaje și scǎri de piatrǎ, cu intrǎri monumentale, portice și sǎli ceremoniale, cu depozite și
arhive.Se atestǎ existența atelierelor meșteșugǎrești în interiorul palatelor,. Structuratǎ
ierarhic în jurul unor regi locali care stǎpâneau cu titluri de suverani teritoriul formațiunii
cretane. Distincțiile între clase a creat o ierarhie socială și a împărțit oamenii în nobili,
țărani și sclavi .În jurul acestor centre politice și sacre, se grupeazǎ o aristocrația si o
populație urbanǎ formatǎ din meșteșugari, negustori și mǎrunți funcționari. Micul centru
urban de la Gournia, unde locuințele modeste și micile ateliere se aliniau de-a lungul
unor strǎzi înguste și șerpuitoare, și cartierele de locuințe de la Mallia, atestau realitatea
acestei cristalizǎri urbane încǎ din prima jumǎtate a mileniului al II-lea î.Hr.

Perioada târzie (1580-1400 î.Hr.) Este perioada când au fost construite palatele de la
Cnossos[9], Faistos, Malia și Zakros. Orașele mici s-au dezvoltat în apropierea palatelor.
Cei morți erau îngropați în pithoi și larnakes, de-a lungul unor camere tǎiate în piatra și
în mormintele subterane tholos. Continuitatea este manifestatǎ prin agriculturǎ,
meșteșug și forme de administrare reprezentate pe frescele palatului, de la arhitecturǎ și
picturǎ la religie și ceremonii pânǎ la elementele de bazǎ ale sistemului palațial,
caracterul centralizator și redistributiv al producției, existența unei administrații
birocratice și a instrumentului sǎu, scrierea silabicǎ. Pentru prima dată, apar locuințe
numite ulterior vile, ce au apărut în mediul rural, și au fost modelate după palatele mari,
cu facilități de depozitare, cult și ateliere de lucru. Ele par a fi centre mai mici de putere
departe de palate, fiind casele proprietarilor bogați. Femeile jucau un rol puternic în
societate, iar artefactele de aur, sulițele și sigiliile indicǎ cǎ exista o clasă superioară
afluentă. Drumurile pavate au fost extinse pentru a conecta palatele și așezǎrile majore,
indicând activitǎți de comerț extinse.Inscripțiile exprimǎ un contact strâns al Cretei cu
Egiptul. În Grecia Continentală, autoritatea regilor locali au avut un aspect dominant
războinic, în Creta lipsind însǎ cetǎțile fortificate, cât și mormintele unor șefi militari cu
inventar specific. Regimul minoic era mai degrabǎ justițiar sau sarcerdotal decât militar.
Practicarea cultelor minoice era polarizată în sanctuarele naturale (grote, culmi
muntoase, pǎduri sacre) și palate, care conțin spații deschise consacrate unor ceremonii
și spectacole de caracter ritual, precum concursuri de gimnastică, dansuri, tauromahii
etc.

Religia minoicǎ se axa pe zeități de sex feminin. Femeile oficializau ritualurile și


ceremoniile.[11] Existența statuilor ce reprezintǎ preotese și frescele care prezentau
bărbații și deopotriva femei ce participau în aceleași sporturi, cum ar fi săritura peste
taur, i-au fǎcut pe arheologi să concluzioneze că bărbații și femeile erau egali din punct
de vedere social. Moștenirea era pe linie maternă. Pe fresce, culoarea poate distinge
sexul personajelor: pielea bărbaților era pictatǎ într-o culoare brun-roșcatǎ, iar la femei
pielea era pictatǎ în alb. cele mai bine conservate urme ale artei minoice care au
supraviețuit sunt obiectele din ceramicǎ, palatele din piatrǎ cu fresce și sculpturile din
piatră. Pe fresce, femeile erau reprezentate cu piele palidǎ, iar bǎrbații cu piele bronzatǎ
sau roșie - li se spuneau și Foinikes.

Arhitectura Orașele minoice erau conectate cu drumuri pavate cu blocuri de piatrǎ


tăiate cu ferăstraie de bronz . Străzile erau drenate și facilități de apă și canalizare au fost
disponibile clasei superioare prin conductele de lut.[13] Clǎdirile minoice aveau
acoperișuri plate din gresie, ipsos sau lemn și pardoseli cu lespede de piatră. De obicei,
pereții mai mici erau construiți din piatră și moloz , iar zidurile superioare erau construite
din cărămizi de lut uscate la soare. Materialele utilizate în construcția vilelor și palatelor
variau, incluzând gresie, gips sau calcar. În egală măsură, tehnicile de construcție variau
între diferite construcții, la unele palate se utiliza piatra cioplitǎ, în timp ce la altele se
utilizau blocuri megalitice parțial cioplite.

Primele palate au fost construite la sfârșitul perioadei timpurii, cam în al treilea mileniu
î.Hr. Principalele palate vechi erau cele din Cnossos, Malia și Phaistos. Cel mai important
palat din Creta a fost cel de la Cnossos, cu aripi care aveau între douǎ și patru etaje.
Palatele minoice erau orientate de la nord la sud și erau nefortificate, nefiind înconjurate
de ziduri înalte, deși fortificații mici au fost descoperite în multe părți ale Cretei. Aveau
un plan uniform și simetric. Erau complexe, alcătuite din mai multe aripi de camere mici.
Aripile lor extinse în cele patru direcții cardinale conțineau numeroase încǎperi care
formau un labirint, grupate în jurul unei curți interioare dreptunghiulare și dotate cu un
sistem de canalizare avansat pentru acele vremuri.

La început, cultura de ceramicǎ a fost caracterizatǎ prin modele liniare, spirale,


triunghiuri, linii curbe, cruci, motive cu schelete de pește etc. În perioada mijlocie,
modele naturaliste, cum ar fi peștele, calmarul, păsările și crinii erau comune. În
perioada târzie, florile și animalele au fost în continuare cele mai caracteristice, dar
variabilitatea a crescut. "Stilul palat" al regiunii din jurul Cnossos-ului este caracterizată
printr-o simplificare geometricā de forme naturaliste și picturi monocromatice. Notabile
sunt asemănările dintre perioada minoicǎ târzie și arta miceniană. Frescele au fost
principala formă de artă în aceste timpuri ale culturii minoice.

Civilizația miceniană reprezintă prima epocă importantă a civilizației grecești, fiind opera
aheilor. Termenul „civilizație miceniană” este pur convențional, în sensul că nu
presupune existența unei unități nici teritoriale, nici politice. Dintre numeroasele mici
state aheene, cel al cărui capitală a fost orașul Micene era desigur cel mai puternic
(urmat de alte orașe ca Argos, Tirint, Pylos, Atena, Teba). Sau atestat a fi renumiti in
urma razboiului din Troia si jefuirea mai a mai multor regiuni in rindul carora este si
insula Creta. Civilizația miceniană nu a durat nici șase secole. Rând pe rând palatele și
cetățile miceniene au fost jefuite și distruse. Singura cetate care și-a continuat existența
încă multe veacuri a fost Atena. Orașul Micene a supraviețuit până către 1100 î.Hr. Cauza
prăbușirii civilizației miceniene a fost în principal determinată de invazia ultimului val de
triburi grecești ale dorienilor, invazie în urma căreia va dispărea - pentru o perioadă de
cinci secole - și scrierea în Grecia. Sǎpǎturile arheologice inagurate în 1876 de cǎtre
Heinrich Schliemann au dezvǎluit o civilizație impunǎtoare și bogată, deschizând calea
cercetǎrii epocii bronzului în Grecia.[4]

Procesul de cristalizare a dinastiilor aheene este atestat la Micene, unde a fost


descoperitǎ o arie funerara circulară (ca cercurile de morminte A și B), unde erau
îngropați rǎzboinici bogați. Stelele funerare reprezentau scene simbolice de victorie și de
vânǎtoare regalǎ. Inventarul bogat al acestor morminte consta în câteva mii de obiecte
de preț-arme de paradǎ, vase, bijuterii de aur și argint și mǎști de aur, ceea ce indicǎ
opulențǎ și un statut superior al defuncților. [6] Cǎtre 1400 î.en., mormintele cu tholos-
falsa cupolǎ, de dimensiuni impresionante (ca cel de la Micene care măsura 13 metri
înǎlțime și 15 metri diametru) deveneau semnul unui statut singular în ierarhia socialǎ.
Mormintele cu tholos, citadelele-palat sau zidurile ciclopice indicau prezența unor regi
care dominau asupra aristocrațiilor (ale cǎror morminte indicǎ un statut de subordonare
fațǎ de cele ale regilor cu tholos) si asupra populației din teritoriile care depindeau de
centrele fortificate. Cǎpeteniile miceniene dispuneau de arhive și de o ierarhie
funcționareascǎ și militarǎ, asigurându-le controlul economic și politic asupra teritoriului
aferent.
Arhitectura: Cetățile din timpul epocii miceniene au fost construite folosind stilul de
piatra ciclopicǎ, cu intrǎri și porți largi. Aceste cetăți au fost sedii administrative pentru
conducătorii. Pe culmile cetǎților s-au construit palatele regilor. Planul de bază a acestor
palate a fost similar cu structurile minoice, cu diferite camere pentru funcții diferite.
Clădirile nu erau complexe în structurǎ și s-au construit în jurul unui megaron central.

Agricultura Bunuri importante erau cerealele, uleiul de măsline și vinul. Ierburile,


condimentele și mierea erau de asemenea cultivate. Ovinele și caprinele erau crescute
pentru lână și laptele lor. Bunurile și produsele, uleiul de măsline în special, erau
exportate în țări străine.[9]

Industria textilă a fost una dintre cele mai importante industrii în timpul civilizației
miceniene. De la prima etapă a pășunatului oilor, lâna era stocată în palate și
transformată în veșminte. Palatul de la Pylos avea circa 550 de angajați în industria
textilă în timp ce la Cnossos erau 900. Veșmintele din lână, fibre și de in au fost cele mai
importante textile. O altă industrie importantă a fost industria metalurgică, O altă
industrie interesantǎ era industria parfumurilor. Uleiuri de trandafir, salvie, etc. au fost
folosite pentru a face parfumuri și arome. Alți meșteșugari calificați erau aurarii,
cioplitorii de fildeș, cioplitorii în piatră și olarii. O varietate de materiale (lemn, piele și
metal) au fost folosite la fabricarea de armuri, scuturi, căști, sulițe, săbii, pumnale și
săgeți.

Arta Micenienii produceau ulcioare, kratere în care combinau apa cu vinul și potire.
Vasele care au fost exportate au fost mai complicate de proiectat și aveau motive
frumoase, reprezentând de multe ori războinici și animale. Navele în formǎ de trepiede,
bazine, sau lămpi au fost găsite în cantități mari în siturile arheologice. Statuete de
teracotǎ includeau figurine antropomorfe și, uneori, figuri zoomorfe, cele mai multe
dintre ele fiind de sex masculin sau feminin. Erau colorate și au fost adesea folosite ca
statui de cult. Temele în picturǎ includeau vânătoarea, scenele de război, procesiuni,
mitologie și legendă. Mai multe fresce au fost, de asemenea, găsite în palate, în timp ce
temele similare au fost utilizate si în ceramică.
7. Elementele caracteristice stilului și decorului perioada clasică a Greciei Anice.
Exemple reprezentative de lucrări în arhitectură, sculptură, pictură etc., ale stilului dat.

În 594 î.en. , atenienii s-au aflat în mijlocul unei crize economice, sociale, politice și
morale. Pe partea economică, Atena s-a extins teritorial la o scară care abia permitea să
hrănească toți locuitorii. Micii fermieri s-au găsit îngropați în datorii. Un număr mare de
atenieni ruinați decad la statutul de hectemoroi, țărani datori să dea unui proprietar
creditor a șasea parte din recolta , obligație materializată prin borne de piatră-horoi-pe
ogoarele acestora. Că urmare, tot mai mulți oameni au ajuns sclavi. Orașul Atena era
condusă de nouă arhonți . Acești arhonți au fost aleși pentru un mandat de un an de
către un consiliu de foști archeonii numit Areopag. Areopagizii erau formați numai din
membrii aristocrației. Respectiv isi priveau interesele sale mai presus ca cele a oamenilor
de rind.

Reformele lui Solon: Solon în 594 î.en. , ca arhonte cu mandat excepțional de arbitru.
Solon era un aristocrat dintr-o veche familie a eutrapizilor, cunoscut că poet și înțelept-
sophos. Acesta își propunea restaurarea concordiei civice prin medierea conflictului-
mesotes. Solon a acționat decisiv. Pentru a rezolva problemele economice , a încurajat
plantarea și exportul de ulei de măsline , și a interzis vânzarea altor produse alimentare
de peste hotare . Reforma sa a îmbrăcat formă unor legi, consemnate pe mai multe table
de lemn-axones, care se roteau în jurul unei axe-kurbeis, montate pe Acropole.

Reforme :deținerea dreptului de participare la viață politică s-a extins.

Eliberarea scavilor din robie

El a permis tuturor cetățenilor drept de vot .

A stimulat orientarea către ocupațiile meșteșugărești și o concentrare urbană care reprezenta


premisa înfloririi artizanatului și comerțului maritime

Dictatura lui Pisistrate: La Atena, tirania se instaurează după reformele lui Solon, Dupa mai multe exilari
si conflicte Și-a înfrânt adversarii la Pallene, lângă templul Atenei, și devine stăpân al Aticii până la
sfârșitul vieții , Pisistrate va fi succedat de fiul sau cel mai mare- Hippias. Și-a numit prietenii în funcțiile
cele mai importante și a permis funcționarea instituțiilor tradiționale. Chiar și raporturile cu aristocrații
atenieni au fost pacifice, după o vreme, Alcmeonizii, care au fost exilați, se întorc în Atica Această
întemeiere, că și instalarea atenienilor la Sigeion, contribuie la soluționarea a o parte din problemele
agrare ale Aticii, că și la stabilirea controlului atenian asupra strambtorilor, prin care corăbiile cu grâu din
Pont ajungeau în Egeea. Este remarcată creșterea producției schimbului maritim, de la ulei și vin la vase
de lux, care inundă aria etrusco-italică spre vest, și în bună măsură și pe cea pontică, cu o producție
ceramică de o excepțională calitate artistică. Începe un program de prestigiu în construcțiile din Atena,
precum lucrări de aductie a apei-fântână cu nouă guri-enneakrounos sau construcția mariilor sanctuare-
Hekatompedon-templul de 100 de picioare de pe Acropole, sanctuarul lui Zeus, pe care abia împăratul
Hadrian o va finisa, alături de cei 12 zei în agora, templul lui Dionisos lângă Acropole.
Reformele lui Clistene

Reforma pornește de la o redefinire a corpului civic, pe care îl împarte după reședința în 10 triburi
teritoriale. Vechile triburi tradiționale ioniene își păstrează doar atribuțiile de cult, cele 10 triburi
devenind structura de baza în organizarea Atenei. Fiecare trib era compus din reunirea mai multor unități
teritoriale minimale, un fel de comune, al căror nume este tot demos, Clistene a constituit fiecare din
cele 10 triburi din trei secțiuni, trittus, grupând demi din trei zone diferite ale teritoriului-o treime din
zona de interior, mesogeia, o a două-zona de coasta-paralia, și ultima-teritoriul urban al Atenei-astu.
Singurul punct în care triburile clisteniene își puteau găsi un centru teritorial era orașul Atena, punct de
convergență a tuturor instituțiilor civice. Clistene este și autorul ostracismului, menită să elimine din
cetate orice personaj care aspiră la tiranie. Aceasta persoana era exilata pe 10 ani prin vot de catre 6000
de participanti fara ca sa piarda statutul si averea.

Demosul era comună rurală sau urbană în care multe ceremonii religioase comune și interese de
vecinătate asigurau o socializare continuă chiar și membrilor modești, dar era și adunarea tuturor
cetățenilor atenieni de pe Pnyx.

Ecclesia era convocată de câte ori era nevoie, chiar de mai multe ori pe luna-în razoiul peloponesiac era
convocată în câteva zile succesive.

Agora era piață publică a orașelor grecești antice. Aici, în fața poporului adunat, regele (la spartani) se
prezenta, purtând sceptrul și făcea cunoscute hotărârile pe care le luase împreună cu nobilii Piața era
împodobită cu portice, cu clădiri civile ori religioase

Spectacolul, cu centrul în orchestra, aria unde se desfășurau evoluțiile corului, și în mijlocul căreia se află
un altar dedicat lui Dionisos ce marca sacralitatea unei serbări ce debuta prin sacrificii și rugi adresate
zeului, fiind prilejul celebrării faptelor remarcabile ale celor onorați prin decrete care se citeau în
deschiderea ceremoniei. Dramele erau interpretate de doi actori, exclusiv bărbați, care jucau mai multe
roluri, convenția cerând prezența concomitentă în scenă a maximum doi-trei personaje.

Vitalitatea artei este distinsă de trei momente: stilul sever, stilul liber și înflorirea ceramicii. În domeniul
ceramicii, dominația Atenei, manifestată încă de la jumătatea secolului VI este la fel de vădită, fie că este
vorba de figura roșie, fie că este vorba de figura neagră care era pe cale de dispariție. Generația din 530
i.en. exploatase în chip admirabil posibilitățile figurii roșii introducând racursiul în desen, dezvoltând o
extraordinară precizie anatomică și înnoind repertoriul.

Pictură pe frescă manifestată de Polygnotos din Tasos emite un simt al spațiului, care îngăduie etajarea
personajelor și efortului de a reprezenta suferință prin gest sau privire.

Opera cea mai marcantă a secolului V i.en. o constituie sculpturile Parthenonului, al căror maestru a fost
Fidias. Nu s-a păstrat nici Atena Promachos din bronz, înalta de 9 metri, nici statuile din aur și fildeș, a
Atenei Parthenos și a lui Zeus din Olimpia, înalta de 12 metri, dar decorul din marmură Parthenonului

.Arhitectura:Coloane grecești sunt împărțite în trei stiluri : doric , ionic și corintic.Toate cele trei
împărtășesc aceeași coloana cutată. Ce diferă este partea de sus , ceea ce se numește capitelul coloanei .
Soclul (fundația) este alcătuit din: stereobat (baza), krepis (treptele). Solul pe care se întinde fundația are
o parte vizibilă, numită euthynerie. Treaptă superioară se numește stylobat și reprezintă fundamentul pe
care stau coloanele.

Grecii au construit temple impresionante , precum și trezorerii , stadioane și teatre .Templele și teatrele
grecești reprezentau clădiri mărețe ale Greciei antice. Templele erau construite pe piloni, fiind alcătuite
din structuri rectangulare închise, cu acoperișuri joase, ce se sprijineau pe coloane. Teatrele erau
prevăzute cu locuri pentru șezut (gradene), amplasate circular și pe niveluri diferite (trepte). Arhitectură
grecească a moștenit numeroase elemente din culturi și timpuri diferite.

8.Elementele caracteristice stilului și decorului perioada elenistică a Greciei Antice. Exemple


reprezentative de lucrări în arhitectură, sculptură, pictură etc., ale stilului dat.

Arta elenistică reprezintă arta greacă realizată în perioada elenismului, epocă datată în mod
convențional de la moartea lui Alexandru cel Mare (323 î.C.) până la cucerirea Egiptului
ptolemeic (ultimul stat elenistic independent) de către romani în anul 31 î.C. Perioada succesivă
în arta bazinului mediteranian este arta romană, care s-a dezvoltat sub puternica influență a
artei elenistice. Un număr de opere ale artei grecești dintre cele mai cunoscute, ca Venus din
Milo, grupul Laocoon sau Victoria din Samothrace, aparțin tocmai acestei epoci. Noi metode
istoriografice precum și descoperiri arheologice recente au permis o apreciere mai corectă a
bogăției artistice din era elenistică.

Evenimentul crucial care a determinat apariția culturii elenistice a fost criza politică a orașelor-
state (polis) gecești. În urma campaniilor militare ale lui Alexandru cel Mare, aceste orașe au fost
integrate în regatul macedonean; în același timp, prin victoria Greciei unite împotriva Persiei și
supunerea unui imens teritoriu, s-a extins și s-a impus cultura și civilizația greacă în tot bazinul
răsăritean al Mării Mediterane, până în orientul mijlociu. După moartea lui Alexandru și în urma
luptelor de succesiune, imensul imperiu se împarte între trei dinastii: dinastia ptolemeică în
Egipt (capitala: Alexandria), dinastia seleucidă în Siria, Mesopotamia și Persia (capitala: Antiohia)
și dinastia antigonidă în Macedonia și Grecia centrală (capitala: Pella).

Arta elenistică, ca și alte manifestări ale culturii și civilizației din epoca respectivă, s-a dezvoltat
din simbioza dintre clasicismul artistic grec și tradițiile popoarelor din Asia Mică, Siria, Fenicia,
Mesopotamia, Persia și Egipt, datorită schimburilor permanente dintre dominatori și localnici.
Centrul cultural al elenismului a fost în cea mai mare măsură Alexandria, unde au apărut noi
discipline în domenii specializate (medicina, filologia, matematica, astronomia, științele naturii
etc.), în timp ce Atena își menține rolul de centru filosofic, cu apariția de noi curente, ca
scepticismul, stoicismul, epicureismul etc., cu o preocupare deosebită pentru aspectele legate de
viața interioară și de psihologie.

se dezvoltă tendința spre realism, Se observă o preocupare deosbită pentru mișcare, grandoare, efecte
scenografice și de grup,

Arhitectură

Arhitectura elenistică, în comparație cu cea clasică, are un caracter pronunțat eclectic, care se manifestă
încă de la început prin tendința la suprapunere a stilurilor doric, ionic și corintic, corespunzătoare
efectelor scenografice cu efecte decorative. Conform exigențelor curților domnitoare, apar edificii cu
aspecte noi, gimnazii (gymnasion), palestre și teatre, se experimentează inovații stilistice la construcția
galeriilor cu porticuri (arcade) și peristiluri (curți interioare), a străzilor prevăzute cu coloane, ca loc de
promenadă, din unele orașe (Delos, Atena, Milet, Eleusis și Pergamon). Și arhitectura religioasă, încă
fidelă canoanelor clasice, resimte efectele noilor tendințe privind statica templelor, cu dispoziție circulară
(tholos) și esedră semicirculară. Apare un nou tip arhitectonic, și anume altarul monumental, ca Altarul
lui Zeus din Pergamon. Clădirile sunt dispuse în formă de evantai în jurul acropolei, pentru a ține seamă
de natura terenului. Agora, situată pe o terasă mai joasă, înconjurată de o galerie de coloane sau stoai,
este punctul de plecare al unei străzi care traversează întreaga acropolă. Pe o parte se află clădirile
administrative, politice și militare, pe cealaltă sanctuarele, dintre care marele altar monumental,
prevăzut cu frize ce reprezintă zeități și giganți din cultul tradițional grec, capodoperă a sculpturii
elenistice.Este epoca realizărilor gigante din arhitectură: amfiteatrul din Pergamon cu o capacitate de
cca. 10.000 spectatori, templul lui Apollo din Didyma, opera arhitecților Daphnis din Milet și Paionios din
Efes.

În timpul perioadei elenistice sculptura capătă accentuate trăsături naturalistice, abandonând într-o
oarecare măsură idealurile de frumusețe și perfecțiune fizică, caracteristice epocii clasice. Personaje
comune, animale și scene domestice, subiecte exotice devin teme obișnuite ale sculpturilor, comandate
de familiile înstărite pentru decorarea vilelor și grădinilor. Alături de sculptura decorativă, tipică pentru
școlile din Rodos și Alexandria, se dezvoltă și una mai sobră destinată templelor și locurilor publice. Dar
chiar și acestea produc efecte dramatice și plastice neobișnuite pentru canoanele estetice ale artei
grecești clasice.

În perioada elenistică începu și practicarea artei portretului, până atunci neobișnuită la vechii
greci.Printre capodoperele acestei perioade sunt de menționat portretul lui Demostene și al filosofului
epicurean, Hermarch din Mytilene, sau pateticul portret al lui Euthydem din Battriana. Î

Puține exemplare de picturi murale grecești au rezistat timpului. Unele mozaicuri, copii ale unor fresce,
furnizează informații asupra picturii din acea epocă. Astfel celebrul mozaic găsit la Pompei,
reprezentându-l pe Alexandru cel Mare în bătălia cu perșii de la Issus, este copia unei opere descrise de
Pliniu cel Bătrân ca fiind executată de pictorul Filoxen din Eritreia la sfârșitul secolului al IV-lea î.Ch..
Astfel în mormântul, probabil al regelui Filip al II-lea, s-a găsit o mare friză reprezentând o scenă de
vânătoare a unui leu, o compoziție remarcabilă prin dispunerea personajelor în spațiu și prin
reprezentarea realistă a naturii.
Epoca elenistică marchează un declin al picturii pe vase. Vasele cele mai răspândite sunt de culoare
închisă, decorate cu motive simple stilizate de flori și ghirlande.

Ceramica: În această epocă apar vase cu motive în relief, imitând vasele din metale prețioase. Formele
vaselor de ceramică se inspiră deasemenea din tradiția vaselor de metal, cele mai multe sub formă de
ulcioare pentru vin.În același timp persistă tradiția picturii figurative policrome: artiștii caută o varietate
mai mare de tonuri decât în trecut. Totuși, culorile folosite sunt mult mai delicate și nu suportă
temperatura ridicată a focului. Fragilitatea pigmenților nu permite o utilizare fecventă a vaselor, culorile
nu rezistă cu trecerea timpului.

9 Elementele caracteristice stilului și decorului Civilizației etrusce. Exemple reprezentative de


lucrări în arhitectură, sculptură, pictură etc., ale stilului dat.

Etruria ( din graca Etera Oria= alte hotare) dincolo de Tibru

Sec. X-VII i. Chr.

- Aparitia centrelor urbane

- Realizarea de canale de irigatie

- Agricultura intensive

- Extragerea metalelor

- Cresterea populatiei

- Comert si navigatie

Sec. VII – VII i.Chr. Perioada oriental

Sec. VI i. Chr. Perioada de glorie

Sec. V – III i. Chr. Declinul civilizatiei

Guvernarea: - Confederatie cetsti-state , regim de conducere absolutist, temperat de un character


patriarchal, monarhul absolut – Lucumon

Orasele; Cardo, Decumas, Axis mundus (zonari functionale )

Orasele sunt fortificate : ziduri , turnuri, porti duble de acces, Spatiu public de tip agora, Dotari edilitare
complexe :conducte de apa , canalizare, strazi pavate cu trotuare, bordure de piatra. Necropole
intotdeauna inafara oraselor , pe traseul principalelor drumuri de
acces

Templul: Cella tripartite Divizarea in doua zone :


a- Pars postica – sanctuarul zeitatii

b- Pars antica – desfasurarea ritualului

Inaltarea pe un podium – Acces printr-o scara monumentala

Materiale si tehnici: - lemn, caramida nearsa, piatra bruta sau prelucrata , teracota.

Zidurile: pe un soclu de piatra se ridica zidaria din caramida nearsa

Temple: la fel , erau placate cu ceramic

Fortificatii: - blocuri de mari dimensiuni , ciclopice , nelegate cu mortar , -blocuri poligonale, - lespezi
prismatice

Acoperiri: - sarpanta din lemn cu grinzi aparente - plansheu cu grunzi , - acoperire cu piatra – bolta cu
bltari radiali

Exemple sculpture: Himera din Arezzo Sculpturile erau deseori intilnite din bronz cu tematiti animale si
chipuri umane. In detalii de precizie,

Fresca era des intilnita ca imagini rituale , de lupta sau episodice.

Deasemenea persista mestesugaritul . confectionau vase ceramice si din luti decorate cu picture.

Confectionau bijuterii.

10. Elementele caracteristice stilului și decorului Romei Antice. Exemple reprezentative de


lucrări în arhitectură, sculptură, pictură etc., ale stilului dat.

Pictura morala a fost larg raspindita in aceasta periada . A fost intrebuitata peste tot de la Britania
la Egipt , in casele bogate si sarace.

Cea mai raspindita regiune de dezvoltarii a artei , stilului I decorului din acea perioada I se acorda
orasului Pompei. In urma iruptiei vulcanului Vezuviu orasul a fost acoperit de un strat gros de
cenusa ceea ce ia permis sa se pastreze pina in zolele noastre a creatiilor din acel timp.In urma
descoperirii arhiologii au scos la iveala o imensa cantitate de informative despre viata citadina in
Imperiul Roman. La culmea dezvoltarii sale.

Pictura murala imbina in sine 4 stiluri:

1 Stilul structural sau de incrustatie (zidarie)

2 Stilul Arhitectural (ilusie)

3 Stilul ornamental (egiptenizat)

4 Stilul fantastic (perspective-ornamental)

- Utilizarea marmurei, grinzilor din lemn (galben), stilpi (alb), cornise discuri(albastru)

Exemple: Villa Arianna , Ercolano, Delos, Villa Sallustio

- Zidurile au fost decorate cu elemente arh. Si compozitii in trompe l’oeil(inseala ochiul)

Evidentierea unor elemente arh. Pietale, crearea realitatii tridimensionale- cornise, coloane,
capiteluri, ,nise , usi, ferestre, holuri, peisaje, figure umane, compozitii decorative, tematica
mitologica.

Exemple: Villa Julia Felix , Palladio, Villa Misteria

- Trecerea spre ornamente plate , acadramente false in care se aflau scene pictate. Folos perspectiva
, panouri pictate in culori inchise sub foma de tapet in centrul carora se aflau diferite scene
decorate pe margini. (Villa Imperial)

- Stilul Fantastic – apar peisaje fantastice , arh. Aminteste decoratii teatrale . Reprezentarea umana
devine mult mai dinamica . Combinatia celor trei stiluri la un loc (Casa –Vietii)

Mai tirziu in stilul Romei Antice apare mozaicul . Deseori sunt utilizate pardoseli decorative , si
executarea scenelor cu batalii , acvatice. Apare Bazorelieful.

Tehnici de constructive: zidarie decoratii din caramida

Tehnica de constructive avea nise formule matematice bine structurate prin legile sale.Folosirea
modulului, arcurilor, deschiderilor mari, amfiteatre circulare.Stricta armonie cu dimensiunile
omului.

Constructie: Apeducte , Sifoane, intersectii si treceri , conducte , poduri , arce, coliseum, ziduri,
suprapunerea ordinilor, basilica, vile, locuinte, palate, terme, edificii pentru spectacle, teatre.

Compozitia urbanistica structurata, strazi paralele, cordoane

Forumul: piata centrala care grupa institutii administrative, bazilicii, temple, biblioteci.

Bazilica: tribunal, curte de justitie, bursa.


Amfiteatru: lupte intre oameni si animale, dueluri intre gladiatori , curse

Termele: bai publice, bai termale, piscine, Sali de sport, Sali de conferinte.

Locuinta particulara: mici locuinte ale celor instariti, case de inchiriat cu mai multe
etaje(insulaie), locuinte cu magazine la parter, locuinte mari si luxoase ale patricienilor (ulae)

Ordine: Toscan , Doric, Ionic , Corintic, Compozit

Arhitectura edilitara : poduri drumuri

Arh. Omagiala :arce de triumph

Arh. Religioasa: Temple

Arh. Funerara: stele funerare , morminte

Arh. Militara : castru , ziduri

Exemple: Teatrul lui Marcelius , Teatrul lui Heracle, Coliseum, Forul lui Traian

11. Elementele caracteristice stilului și decorului Bizantin. Exemple reprezentative de lucrări în


arhitectură, sculptură, pictură etc., ale stilului dat.

Imperiul Roman de Răsărit, Imperiul Bizantin sau Bizanțul sunt termeni folosiți, în mod
convențional, pentru a numi Imperiul Roman din Evul Mediu având capitala la Constantinopol.

Imperiul Roman de Apus se referă la jumătatea cealalta de vest a Imperiului Roman, de la


diviziunea lui Dioclețian din anul 285.

Societatea Imperiului Roman din secolele IV si V, avand religia crestina recunoscuta oficial, va
evolua o perioada in cele doua capitale, Constantinopol si Ravenna.

Stilul a evoluat ca o entitate artistică și culturală distinctă având în centru noua capitală
Constantinopol, spre deosebire de Roma și zona de apus a vechiului imperiu.

Imperiul Bizantin a avut o existență de mai bine de un mileniu influențând în mod dramatic
dezvoltarea arhitecturii din Europa și din Orientul Apropiat, devenind precursorul principal al
arhitecturii renascentiste și al celei otomane

Evolutia artei byzantine

Etape (sec. IV-XV):

1. Inceputurile (sec. IV siV)

2. Epoca lui Justinian (sec. VI, “secolul de aur”)

3. perioada iconoclasta (sec. VII-IX)


4. dinastiile macedonenilor si comnenilor (sec. IX-XII)

5. renasterea paleologa (sec. XIII-XV), cu mutarea centrului de greutate de la Constantinopol la


Athos

1.Arc semicircular sprjinit pe coloane prin intermediul capitelurilor

-in domeniul constructilor se stabileste o stransa corelatie intre coloane


si arcade. Arhitectii bizantini fixeaza cele doua extremitati ale
arcadelor pe capitelurile a doua coloane alaturate, dand astfel arcadei
rolul pe care il avea arhitrava in arhitectura greaca.

2. Cupola este situata central, deasupra naosului

-se adopta si se prefera procedeul cupolei pe pandantivi. Cu exceptia


bazilicilor, cupola va aparea astfel ca forma arhitecturala consacrata si
caracteristica pentru intreaga arhitectura bizantina.Exterior simplu si si
sobruMateriale de constructii folosite caramida si piatra Planul
bisericii cruciform, cruce greaca (adica cu bratele egale)Spatiul
interior e impartit in trei nave: altar, naos si pronaosAltarul e
despartit de naos prin iconostas

3.se foloseste un nou tip de capitel, numit capitel-imposta.

Imposta se numeste adaosul de deasupra capitelului, pe care se


sprijina picioarele arcadei. Cu timpul, imposta se contopeste cu
capitelul si acesta capata o forma cubica sau de trunchi de piramida rasturnata; bloc prismatic, ieșit în
relief față de zid și ornamentat, pe care se sprijină un arc, o boltă etc.

4. se adopta un plan de biserica in cruce greaca, adica cu brate egale;

Planul bisericii cruciform, cruce greaca (adica cu bratele egale)

Biserica Sfinti Apostoli din Constantinopol

Catedrala Sfintul Marcu din Venetia

5. se reduce sculptura la un relief marunt, aplicat ca o


broderie, si la obiecte de mici dimensiuni, din metal sau fildes;

apare doar la chenarele usilor si ferestrelor precum si la capitelurile coloanelor(Joshua receives


the ambassadors of Gavaon (Josh. 9), Byzantine relief, 10th Century)

6. se foloseste mozaicul ca sistem preferat de ornamentatie, deoarece permite realizarea de


compozitii solemne, de o sinteza rece, cu figuri calme si maiestuoase.

Ornamentia interioara este foarte bogata, constituita din mozaicuri si 7. pictura in fresca
Arhitectura civila:Caracterele arhitecturii laice bizantine pastreaza atat somptuozitatea palatelor
imperiale, cat si confortul locuintelor particulare romane adaptate momentului respective.Domus,
casa demnitarilor si negustorilor, se caracterizeaza prin vastitatea curtilor interioare si a
gradinilor, a fastului si elegantei.Insula, casa in care locuiau chiriasii, era “casa de raport”,
compusa din numeroase apartamente si dispuse in etaje scunde, cu scari si plansee din lemn

Arhitectura religioasa se caracterizeaza prin definirea planului constructiei si elementelor


component. Primele biserici crestine au fost adaptari ale tipului bazilicii forense, care, in epoca
romana, juca rolul bursei si era in vecinatatea forumului. Printre primele biserici cu plan
bazilical, construite la Roma, au fost: vechea basilica Sfantul Petru, basilica Santa Maria
Maggiore si basilica San Paolo fuori le muri.

Pentru planul bazilical, elementele definitorii sunt: nava central, mai larga si mai inalta decat
celelalte spatii, la nivelul superior fiind inzestrata cu ferestre, doua sau mai multe nave laterale si
o absida la rasarit, la capatul opus intrarii principale. Incaperi secundare incluse la intrare sunt:
pronaosul sau nartexul, spatiu care apare uneori dublat cu un exonartex si cu un esonartex.
Acestea sunt precedate de o curte inconjurata de coloane, numita atrium.In afara tipului bazilical,
au fost elaborate inca doua tipuri de plan: planul in cruce latina, crucea cu brate inegale
(Mausoleul Imparatesei Galla Placidia de la Ravenna), avand characteristic spatial transversal,
numit transept, iar in prima jumatate a secolului al V-lea, planul central.Pentru planul central:
Mausoleul Santa Constanza din Roma, biserica Sfantul Gheorghe din Salonic,

1. Santa Costanza construit în secolul al IV-lea. la marginea de est a Romei

2. Basilica di Sant'Apollinare Nuovo oraşul Ravenna sfârşitul V - începutul secolului al VI-

Epoca lui Justinian (secolul al VI-lea, “secolul de aur”)

Sistemul de acoperire a cladirilor cu caracter sacru va generaliza in acest secol cupola pe


pandantivi si cupola cu trompe.In cazul bisericii Sfanta Sofia din Constantinopol, solutia
cupolei este una originala. Inventia era aplicata in primul rand asupra zidurilor planului
patrat al navei, care au fost inlocuite cu arce semicircular sprijinite pe stalpi; in al doilea
rand, in intalnirea bazei circulare a cupolei cu punctele mediane ale celor patru arce
semicircular; in al treilea rand, in crearea pandantivelor, fragmente de sfera care fac
legatura intre baza circulara a cupolei si unghiurile drepte ale navei. Planurile reprezinta
in citeva tipuri: : planul bazilical (Sant’ Apollinare Nuovo si Sant’ Apollinare in Classe
din Ravenna); planul in cruce greaca (cu toate bratele egale – present la biserica Sfintii
Apostoli din Constantinopol); tipul central, biserica San Vitale din Ravenna

Renasterea Paleologa In cadrul elevatiei, etajarea succesiva a spatiilor ordoneaza


registrele arcadei, tribunei si ferestrelor. Sistemul de acoperire foloseste cele trei forme
traditionale:1. Sarpanta de lemn 2. Boltile semicilindrice de caramida cruda sau arsa

3. Cupola pe pandantivi sau pe trompe de unghi de piatra

Plastica fatadelor. Constructiile mari se caracterizeaza prin masivitate. Contrafortii


flancheaza puternic zidurile la exterior, preluand impingerile sistemului de acoperire.

Cladirile de dimensiuni mici au gratie si eleganta, datorita proportiilor turlelor. Un aspect


particular este folosirea alternantei pietrei cu caramida, sistem generalizat, si prezenta
arcadelor oarbe.

Arta bizantină s-a dezvoltat din arta Imperiului Roman, care la rândul ei, a fost
influențată de arta Greciei Antice. O mentalitate si estetică complet nouă va marca arta
bizantină. Noua estetică avea ca principală însușire "abstractizarea". Dacă arta clasică era
marcată de încercări de a crea reprezentări ce imitau realitatea cât mai veridic, arta
bizantină va abandona aceste încercări în favoarea unei abordări mai simbolice.

Mozacul bizantin Dispunerea fina a teselle-lor frapeaza prin ‘’pauza’’ ingusta a


straturilor si prin perfectiunea formelor. Particularitatea specifica devine fondul auriu, pe
linga culorile de verde si alb.Folosirea pietrelor fine si ornamentale neslefuite creeau
adîncime culorilor. Efectul optic de largire a spatiului.

Exemple:Ravenna,Mausoleul Galla Placidia (mijl.sec.V) Hristos,bunul pastor

Se continua in pictura in tehnica frescei.

In fresca, miscarea iconoclasta a determinat reluarea motivelor decorative din arta


paleocrestina: copaci, pasari, animale, vita de vie, Numai Alegoria, evitandu-se elemental
figurativ uman.Si abia dupa sinodul al 7 Ecumenic se permite reprezentarea figurative

Se formeaza noi principii de sinteza a artei, redate prin picturile pe pereti.Se pune accent
pe spiritualul emotional.

Pantocratoror-imaginea severa a lui Hristos-- in cupola.In apsida--imaginea Maicii


Domnului.mai jos de cupola centrala, in 4 parti se pictau evanghelistii- Sf.Ioan, Sf.Luca,
Sf. Matei, Sf.Marcu. Pina la evanghelisti se picta lumea cereasca- arhangheli, ingeri,
serafimi, heruvimi.
Apare asa metoda de (compozitie)ca isocefalism- capuri la acelasi nivel

Proportia figurilor cu o evidenta tendinta de alungirea exagerata pe verticala a figurilor


sfintilor.

Exemple: Biserica Peribleptos, Mistra, Grecia, fresca Sec 14.. Chora Monastery (Kariye
Camii), Constantinople, interior of the parekklesion, with frescoes, 1316–21. Biserica
Schimbarii la fata de pe strada Iliin Novgorod. Frescele catedralei Adormirii din
Zvenigorod Andrei Rubliov cu ucinii sai1396–1399 гг. Sfintul Lavr

12. Elementele caracteristice stilului și decorului romanic. Exemple reprezentative de


lucrări în arhitectură, sculptură, pictură etc., ale stilului dat.

a apărut in Franța, la Cluny, in sec. al X-lea

Numit uneori: romano-bizantin sau latin, este cel dintâi stil de arta propriu al Apusului
medieval. El ia naștere in epoca lui Carol cel Mare (secolele VIII-IX), când se realizează
in Apus o prima simbioza a resturilor vechii arte romane a băștinașilor romanizați (galo-
romani) cu cultura naționala a popoarelor germanice stabilite in Apus (goți, alemani,
franci, normanzi, anglo-saxoni, germani etc.) si cu influente de origine orientala, aduse in
Apus pe de o parte de maurii din Spania, pe de alta de călugări, comercianți, pelerini, iar
mai apoi (de la 1096 înainte) de Cruciați care pun in contact cultura apuseana cu cea
bizantina si araba.urmează artei carolingiene, este primul stil International Denumirea de
arta romanica vine de la numeroasele elemente preluate din costrucțiile romane. Arta
romanica este o arta exclusiv religioasa, creata de călugări si oameni ai Bisericii.

devenind arta oficiala a catolicismului (ritualul latin) din secolele X-XIII,arta romanica a
făcut mai mult loc influentelor si tradițiilor locale, dând naștere la scoli, tipuri sau sub-
stiluri regionale, Perioada de formare a stilului o constituie secolele VIII-X (faza
timpurie sau pre-romanica); apogeul îl atinge in secolele XI -XII (perioada matura, sau
romanicul dezvoltat), iar in sec. XIII începe sa fie înlocuit (mai intai in Franța) de stilul
gotic
Caracterele generale ale stilului a) Lipsa de unitate in plan; planul bisericilor romanice
este foarte variat: cruciform (mai ales in cruce latina), treflat biabsidal, circular (influenta
din răsărit); de cele mai multe ori apare un plan complex, combinație a tipului basilical cu
cel cruciform, creat prin prezenta regulata a navei transversale (transeptului, uneori
dublu).

Planul cel mai des întâlnit este cel cruciform.

b) Materialul de construcție este mai ales piatra (mai


puțin cărămida si lemnul), zidăria fiind lăsata aparenta
(netencuita si neacoperita cu placaj de marmura, ca in
basilical sau bizantinul timpuriu), iar zidurile fiind
masive (groase si puternice), sunt sprijinite de contraforți
(ziduri suplimentare, de sprijin, in părțile unde apăsarea
masei de zidărie e mai mare).

Caracteristice pentru arta romanica sunt castelele si


manastirile catolice, impresionante prin masivitate si prin
plasarea in locuri izolate.

O noutate in arhitectura romanica a constat in introducerea turnurilor clopotnița la


biserici. c) Soclul înalt, fațada principala (de vest) precedata uneori de o curte închisa cu
un portic este in general monumentala, cu trepte multe si portaluri uriașe, bogat decorate
si flancate de turnuri pătrate sau octogonale (influenta siriana), dintre care unul servește
si ca clopotnița, când aceasta nu e separata de biserica.

d) Interiorul, precedat uneori de un narthex de mari proporții, e împărțit (ca si la basilici)


in mai multe nave.

e) Acoperișul primelor biserici romanice e in șarpanta, adică cu scheletul de lemn


sau metal (cu sau fără tavan), ca la basilici ; mai târziu e înlocuit întâi la navele laterale
cu acoperișul boltit, de piatra sau cărămida, sub diverse forme : calote sau cupole
hemisferice.

f) Caracteristic (comun) tuturor bisericilor apusene de orice stil este chorul, adică o
travee (despărțitura) deosebita a interiorului, sub forma de nava transversala, intre absida
altarului si transept. In general el este mai înalt fata de restul bisericii, pentru ca sub el si
altar se construiesc cripte de mari dimensiuni.

g) Sculptura decorativa e întrebuințata mai mult decât in basilical si bizantin, ca auxiliar


important al arhitecturii (la împodobirea capitelurilor de pilaștri si coloane, a fațadelor si
a portalurilor, a cadrelor de uși si ferestre, la cornișe etc.).

h) Arcul rotund (roman, in semicerc perfect) este utilizat in larga măsura, atât ca element
arhitectonic (de legătura intre coloanele sau pilaștrii din interior), cat si ca element
decorativ (mai ales la fațade, in galerii de arcade); de aceea, stilul romanic e numit uneori
si stilul arcului rotund.

i) Ferestrele sunt la început puține si mici, apoi mai multe si mai mari, terminate
totdeauna in arc rotund (simplu sau divizat bifor, tri-for etc.) si cu ornamentație bogată
(apar primele vitralii in sec - XII).

Arhitectura: Construcțiile caracteristice ale epocii sunt castele feudale, mănăstiri si


biserici;

Castelele nobililor asigurau locuița seniorilor feudali, ele fiind si fortărețe in caz de atac.
Așezate pe înălțimi, adaptate la terenul accidentat, erau înconjurate de ziduri groase si
înalte, construite din blocuri de piatra, in partea superioara fiind prevăzute cu creneluri,
zid de straja si turnuri de apărare. Înconjurate de șanțuri de apa, traversarea se făcea cu
ajutorul podurilor mobile.

Elementul central al castelului era donjonul, care avea înfățișarea unui turn înalt, cu
intrarea plasata mai sus de sol si cu ferestre mici si înguste având funcția retragerii ultime
in caz de atac. Castelul era construcția reprezentativa a epocii, exprimând autoritatea
feudalului asupra teritoriului care ii aparținea.

Biserica mănăstirii din Cluny este considerata, in istoria stilului romanic, printre cele mai
reprezentative monumente religioase, rămânând prototipul morfologic al stilului.

Planul bisericii romanice continua tradiția planului bazilical. Elementele componente


sunt:- o nava centrala-2,4 nave laterale-
un transept (uneori 2 ca la Cluny)-
absida (numita si cor sau altar)-
absidiolele (capelele) - de ambulatoriu
(coridor de comunicare in jurul absidei)
Elementele decorative :
Aceste elemente sunt reprezentate de:

- arcul semicircular folosit la portal si la


ferestrele numeroase si mari,

- pictura interioara reprezentând personaje puternic conturate si stilizate accentuat,

- sculptura utilizata in special sub forma figurativa

- vitraliile.

O noutate in arhitectura romanica a constat in introducerea turnurilor clopotnița la


biserici.
Exemple: Biserica Saint Trophimes din Arles, d'Autun Saint Lazare (1130
—1140) Anglia: catedralele din Peterbrough, Winchester, Durham au urmat
modelele francize, Germania: catedralele imperial din Mainz, Worms, Speyer si
Laach, Catedrala din Pisa

Italia: o viziune noua. In locul structurii romanice masive, din blocuri mari de
piatra, a fost folosit sistemul zidăriei cu umplutura de pietriș si mortar intre doua placaje.
Vechile tradiții constructive ale concepției inginerești din Roma antica s-au păstrat in
continuare.

La Pisa a apărut arhitectura grațioasa a unui stil original care recomanda etajarea
arcaturilor si decorarea bazei cu jocuri geometrice romboidale din marmura.

Romanicul florentin era caracterizat de siluete inspirate din arta antica, iar in decorație cu
alternante din marmura alba si verde la exterior.

Una dintre cele mai mari realizări ale perioadei romanice este renașterea sculpturii
monumentale care nu mai fusese întâlnită în Europa după prăbușirea Imperiului Roman,
cu aproximativ 600 de ani în urmă. La fel ca picturile, sculpturile aveau menirea de a
decora bisericile și de a consolida spiritual dar și de a instrui congregațiile, prezentând
subiecte cum ar fi Înălțarea lui Cristos sau Judecata de Apoi. În piatră, sculptura a luat
forma basoreliefurilor fie pe capitelurile din partea superioară a columnelor, fie în jurul
intrărilor

Sculptura in relief Soluțiile morfologice folosesc legea cadrului. Compoziția


stângace propune soluția repartizării frontale a personajelor in semicercul timpanului,
urmărind descreșterea dimensiunilor către margini si mărirea lor spre centru, unde se afla
Iisus, a cărui înălțime este egala cu axul vertical median. Creșterea sau descreșterea
dimensiunilor personajelor, in funcție de cadrul semicircular al timpanului, a primit
numele de legea cadrului A renăscut și sculptura în bronz, mai ales sub forma
reliefurilor aplicate pe ușile bisericilor.

Pictura si artele decorative:Se dezvolta in atelierele meșteșugărești din cadrul


mănăstirilor. Pictura de manuscris continua tradiția secolelor precedente, cunoscând o
mare dezvoltare in Franța, Anglia, Italia si Spania.Printre celelalte arte care au cunoscut o
mare înflorire în epoca romanică se numără și arta creării tapiseriilor, a copertelor de
carte și a artefactelor religioase, lucrate în email și metale prețioase. Un loc deosebit îl
ocupa țesăturile. La biserica din Bayeux, din Franța, era expusa o țesătura care in timp a
devenit faimoasa, numita țesatura de la Bayeux, celebra datorita dimensiunii mari si a
forței de expresie a stilizării narațiunii.Compoziția prezintă episoade din luptele de
cucerire a Angliei de către normanzi in secolul al XI-lea.

13. Elementele caracteristice stilului și decorului Gotic. Exemple reprezentative de


lucrări în arhitectură, sculptură, pictură etc., ale stilului dat.

Perioada mijlocie și tirzie a perioadei medieval Sec 12 –pina sec 16 Stilul francez
Arhitectura Marelor catedrale, mănăstiri și biserici ale Europei

Catele, palate, primării, săli de bresle, universități

denumirea peiorativă a fost oferită de Giorgio


Vasari in 1530

- grosolană, brutal, primitiva,

- barbară

sculptorii si pictorii Renasterii, considerau


,,barbare’’ formele acestei arte. Primele
constructii in arhitectura gotica au fost
catedralele, ridicate in centrul oraselor ca
emblema a autonomiei locuitorilor acestora.

Johann Wolfgang von Goethe "Die Deutsche Baukunst"

A fost descris de Victor Hugo ca "minune gigantică și delicată" și de către Goethe ca "un
copac înfloritor sublim al lui Dumnezeu"

Diponibilitatea materialor- piatra calcaroasă (franta) -piatra calcaroasă, piatră de nisip


roșie (песчанник), marmură verde inchisa de Purbeck (Anglia)

Cărămidă (Germania de nord, Țarile de jos, Polonia de nord, Scandinavia, și tarile Baltice
Piatră (Italia)

Evenimente importante:

Viața monahală (crește foarte rapid)

- ordinul benedictin (bisericile manastirești gri –cenusii, nenumatate in Anglia, constuite


in orașe)

- ordinul cistercian (manastiri indepartate la țară)

- ordinul franciscan (fratia genusie) – ordinul cerșătorilor, stabilit in sec 13 de Francisc de


Assisi (italia)

- ordinul domenican , la fel cerșător, stabilit de sfintul Dominic din Toulouse si Bolonia,
a influentat stilul gotic italian)
Sisteme
structural, spațial, decorative

Cruce latină (planul


cruciform)

Naos lung (corpul bisericii)

Transept (brațul)

Corul, prezbiteriu

Planul bisericilor este cu transept scurt, cor amplu. Interiorul este impartit in mai multe
nave longitudinale delimitate prin coloane inalte si puternice. Portalurile sunt impodobite
cu sculpturi si cu statui. Bolta se sprijina pe doua ogive diagonale de sustinere, care se
incruciseaza in punctul cheie al boltii. Acoperisul are unul sau mai multe turnuri inalte,
ascutite, terminate de obicei cu o sageata.

Arhitectii gotici nu au inventat arcul ci au folosit arcul utilizat de arhitectii musulmani in


Asia , incepe dupa prima cruciadă (1099)

-arc poined (brațe egale și inegale)

-lancet arc (forma simplista , ingust si abrupt)

Echilateral arc Larg deschis Bine proportionat Ornamentate in parte sus

Arc flamboiant Concepute în 4 puncte Efect energic plin de putere Tracery


(ornamentare) Suprafața decorative, Decor, înfrumisețare cu elemente tehnice si
decorativeNu sunt inventate noi, imporante elemente structural Imbelsugare cu libertatea
curburilor Rasucirea linilor Virtej curbiliniu Tracery (perforare ornament al partii de sus a
ferestrei) Tematica cea mai bogată si cea mai creativa a vitraliilor

Arc descarcat Mai larg decit inalt Efect turtut, sub greutate

Bolti cu nervure Greutatea boltilor Tendinta de a forta peretii exteriori - impingere

Cladiri mai inalte Peretii de sprijin cu contraforți Contraforti

Arca inclinata, imbogatita cu contraforți

Curbura boltii si arcilor

-greutatea acoperisului este anihilată


Forta opusă de impingere (Contraforti ) cu presiunea calculată verticală

Ușurimea masei A produs mai multă usurință constructiei vertical

Goticul classic:

Exaltare luminii Deschiderea perețelor

Folosirea ferestrelor Contraforții (măriți și


elaborați)

belvedere și turla (pinnacle and spire)

Se obtine o noua aparție monumentală

Plina de echilibru si armonie

Stilul radiant /de la curte Noul design al ferestrelorDesing radiant

Perforarea rosetelorMonumentalitatea abandonata Fara adincime in tratarea suprafetei

Exemple: Catedrala Notre Dame din Paris. Chartres.


Benedictine abery church of Sf. Dionis , Sainte –Chapelle, Cologne Cadetral,
Canterburry Catedral, Westminster Abbey, Milan Catedral

Sistemul decorative:Istorii biblice vechiul si noul testament Alegoriile

Sculptura este utilizata atat in interior, cat si in exterior. Spre deosebire de stilul
romanic, cele mai multe ornamente gotice au fost inspirate din natura. Statuile gotice sunt
inalte, alungite si se armonizeaza cu liniile verticale ale cladirii.

Fronton, Crochete (ornamente vegetale) bogat ornate, Sculptura tridimensionala – figuri

Ingeri in creneluri externe, Garguile, Vegetatie cioplita


Diferenta majora a sculpturii gotice fata de cea romanica consta in primul
rand prin abandonarea formelor fantastice (monstrii, animale fantastice), si mai
ales renuntarea la deformarea expresionista a figurilor, acestea devenind mai line, mai
armonioase in acelasi timp exprimand mai clar senimentele.

Secolul XII este considerat perioadade apogeu a sculpturii gotice atat din punctde
vedere artistic cat si cantitativ. Ajuns lamaturitate, arta statuara gotica se definesteprin
simplitate expresiva, plastica robusta aformelor, eleganta si zveltete si o
anumepoza retinuta.

De asemena se inmultesc redarile de scene cotidiene, de obicei ca teme de zodiacsi in mod


interesant,legata de plastica funerara a statuilor culcate pe sarcofage (gisanti), se dezvolta si arta
portretului

Tracery Ornament in piatra Introdus de arhitect Master Henry Manastirea Westminster 1245
Stilul radiant (reims) Reprezinta cea mai evolutie a stilului gotic

Turle In acord cu principiile secțiunii de aur Prevalarea accentuată a verticalului Simbolizind


aspirarea catre divinitate, cer Degetul arătător spre Paradis

Vitraliul: Tehnica de pictura monumetala, in care imaginea este strinsa din bucatile colorate de
sticla, prinse in structura metalica Tehnica a fost derivată probabil din fabricația bijuteriilor și
mozaicurilor. Vitraliile, asa cum le cunoaștem azi, se pare că au apărut o dată cu construirea
bisericilor, cele mai vechi datând din secolul al X-lea. Tehnica vitraliului, în linii mari
neschimbată până astăzi, a fost descrisă de călugărul Teophilus pe la anul 1100.

Elementele decorative ale bisericilor in stil gotic sunt: arcul frant ce incadreaza ferestrele,
numeroase, mari si inalte, cu vitralii inglobate, terminate in forma de flacara. In bisericile gotice
vitraliile au inlocuit pictura. Un alt element characteristic stilului gotic este rozeta - fereastra
rotunda, ce mareste lumiozitatea spatiului interior si infrumuseteaza fatada exterioara. arhitectura
gotica a redus suprafetele plane ale peretilor, pictura va fi eliminata cu desavarsire,locul ei fiind
luat de vitralii.
Pictura gotica demonstreaza preocuparea pentru aspecte ca reprezentarea adindimii, studii
anatomice a personajelor, descrierea veitei cotidiene, reprezentarea sentimentelor și emotiilor
etc.Noua valoare luminii si culorii Pictura gotica este interesată de a picta realitatea, din acest
motiv personagele apar cu trasaturi fidele a barbatilor si femeilor epocii. Expluateaza perspectiva
Incearca sa creeze ilusia spatiului real Interes spre naratiune

14. Elementele caracteristice stilului și decorului Renaşterii Italiene. Idealism.


Umanism. Exemple reprezentative de lucrări în arhitectură, sculptură, pictură etc.,
ale stilului dat.

Idealism:Generalitati: Arhitectii Renasterii au cautat sa creeze perfectiunea sintetizand forma


fizica si ideile abstracte.
Acest lucru era destul de dificil acolo unde nu aveau controlul total asupra geografiei locului ales
pentru constructie, si aproape imposibil atunci cand trebuiau sa vina cu adaugiri la o constructie
existenta – mai ales daca era una apartinand stilului gotic, pe care arhitectii Renasterii il
considerau barbar. Foarte putini dintre acesti arhitecti au avut posibilitatea de a-si vedea visul
implinit prin realizarea „orasului ideal".ANTONIO FILARETE (cea 1400-1469); BERNARDO
ROSSELLINO (1409-1464); ANTONIO DA SANGALLO CEL BATRAN (1455-1534);
ANTONIO DA SANGALLO CEL TANAR (1485-1546); GIULIANO DA SANGALLO (1445-
1516)proportie; unitate; pozitie centrala Caracteristica: Antonio Filarete a facut propunerea de a
construi un oras ideal cu numele de Sforzinda (nume inspirat de patronul sau, Sforza, duce de
Milano). in acest oras ideal, Filarete proiectase un turn numit „al viciului si al virtutii", care ar fi
trebuit sa adaposteasca un bordel la parter si un observator astronomic in varf. Sforzinda, care
urma sa fie primul oras al Renasterii construit conform unui plan simetric, a servit drept
precedent pentru numerosi adepti. Unul dintre acesti „urmasi" a fost Pienza – asa cum a
redenumit papa Pius al ll-lea localitatea in care se nascuse, in sudul Toscanei. Proiectat de
Bernardo Rossellino, colaboratorul lui Leon Battista Alberti, Pienza inseamna de fapt doua
palate, construite pentru familia papei si pentru episcop, ce flancheaza catedrala, inconjurand o
piata simetrica; a patra latura o constituie primaria.Astfel se sugereaza un echilibru intre
aspectele religioase, civice si particulare ale vietii, intr-o ilustrare idealizata a structurii sociale.
Cardinalii erau incurajati sa isi construiasca propriile palate de-a lungul strazii principale, desi
topografia naturala a locului avea cateva curbe care „stricau" perfectiunea imaginii. Moartea lui
Pius, in 1464, a fost o provocare mult mai serioasa pentru idealurile Pienzei. Cardinalii s-au
intors la Roma, lasandu-si palatele neterminate. Desi orasele ideale erau o prezenta comuna in
tratatele de specialitate din Renastere, putine au ajuns macar sa fie incepute. Pentru marea
majoritate a arhitectilor, idealismul era intruchipat de cladirile individuale a caror constructie
avea la baza formele „ideale" sau platonice despre care se credea ca se afla intr-o relatie speciala
cu divinitatea - fiind astfel potrivite pentru bisericile cu altarul asezat in centru. Acest lucru era in
conflict cu practicile liturgice, care presupuneau o nava lunga in care credinciosii sa poata sta cu
fata la altar, fara insa a-l atinge. Tensiunile dintre adeptii bisericilor cu plan longitudinal si cei ai
bisericilor cu plan central au ridicat nenumarate dileme, lucru demonstrat, de exemplu, si de
evolutia bazilicii San Pietro, din Roma, de la planul lui Bramante, care prevazuse pozitionarea
centrala a altarului, la solutia de compormis ce poate fi vazuta acum.

CC Pienza-Italia, BERNARDO ROSSELLINO, 1458-1464; Madonna di San Biagio -


Montepulciano, Italia,
ANTONIO DA SANGALLO CEL BATRAN, 1519-1529;

Santa Maria delle Carceri - Prato, GIULIANO DA SANGALLO, 1485; Palazzo della
Cancelleria – Roma

Umanism: Generalitati: Avand ca model numeroasele vestigii romane, detaliile si formele


clasice nu au disparut niciodata complet din arhitectura italiana, insa accentul pus in Renastere
pe invataturile clasice a stimulat o atentie aproape arheologica, fata de acuratete. Umanistii
imbinau acest interes cu gandirea neoplatonica, favorabila formelor si proportiilor matematice.
Astfel, arhitectura a devenit o disciplina intelectuala, pe langa dimensiunea sa practica. LEON
BATTISTA ALBERTI (1404-1472); LUCIANO LAURANA(1420-1479); DONATO
BRAMANTE (1444-1514) renastere; clasicism; invatatura; studiu; proportie; unitate; gandire
neoplatonica

Caracteristica: Gandirea neoplatonica si structurile protoclasice coexistau de ceva vreme inainte


ca Leon Battista Alberti sa le reuneasca, atat in studiile si tratatele sale, cat si in cladirile pe care
le-a proiectat si construit. Afirmandu-si astfel afinitatile cu lumea veche, Alberti arata ca
apreciaza, mai presus de toate, virtutea civica, iar arhitectura era modalitatea prin care afirma
acest lucru. Astfel, constructiile sale trebuiau sa fieprecise, ingrijite si,prin ordinea matematica
precisa derivata din gandirea neoplatonica, apte sa exprime idei sofisticate despre oameni,
societate si relatiile cu divinitatea. Alberti a folosit ordinele arhitectonice clasice pentru a stabili
ierarhii: arcada triumfala definea intrarea intr-o biserica, in timp ce elementele diferitelor ordine
marcau nu numai o cladire importanta, ci si partile acesteia, fiecare cu statutul sau.

Florentin prin nastere, Alberti si-a petrecut o mare parte din viata la curtea papei, iar ideile sale s-
au raspandit in numeroase orase din nordul Italiei. Frederigo Montefeltro si-a stabilit curtea la
Urbino, unul dintre cele mai importante centre umaniste ale secolului XV, si l-a angajat pe Piero
della Francesca pentru a-i fi pictor de curte. Sub patronajul lui Montefeltro a aparut Palatul
ducal, cu curtea bine proportionata a lui Luciano Laurana si cu colectia sa de arta.

Nascut in Urbino in 1444, Donato Bramante a crescut intr-o atmosfera umanista. Cladirile lui din
Milano si Roma, acolo unde a inceput sa reconstruiasca San Pietro si a terminat splendidul
Tempietto, dovedesc o sinteza rafinata a invataturilor clasicismului si gandirii neoplatonice.
CC Tempietto - Roma, Italia, DONATO BRAMANTE, 1502-1510; Palatul Rucellai - Florenta,
Italia, LEON , BATTISTA ALBERTI, 1446-1457; Palazzo Ducale, Urbino, LUCIANO
LAURANA, 1444-1482; Santa Maria Novella (fatada) - Florenta, LEON, San Sebastiano
-Mantova, LEON BATTISTA ALBERTI, 1459; Santa Maria delle Grazie - Milano, DONATO
BRAMANTE, 1492-1497; Santa Maria della Pace - Roma, DONATO BRAMANTE, 1500-1504

15. Elementele caracteristice stilului și decorului: Manierism. Exemple reprezentative


de lucrări în arhitectură, sculptură, pictură etc., ale stilului dat.

Generalitati: La jumatatea secolului XVI devenise limpede ca nu era intotdeauna posibil


sa se tina cont strict de preceptele Renasterii si ca variatiile erau necesare pentru a face
fata cerintelor practice. Manierismul e stilul rezultat din acest compromis, arhitectii
intelegand ca trebuie sa adapteze regulile clasicismului, in forma si detaliu, din motive
pragmatice si pentru anumite efecte vizuale. Astfel, el a reorientat arhitectura casta,
intelectuala, austera a umanismului catre cea cu efect scenic si raspuns emotional.

MICHELANGELO (1475-1564); BALDASSARE PERUZZI (1481-1536); MICHELE


SANMICHELI (1484-1559); JACOPO SANSOVINO (1486-1570); GIULIO ROMANO
(1499-1546); ANDREA PALLADIO (1508-1580)

ornament; libertinaj; iluzie; detaliu inovator

Caracteristica: Cand Michelangelo a devenit arhitectul bazilicii San Pietro din Roma, in
1547 (v. ilustratia de la pag. 42), claritatea viziunii avute initial de Bramante se pierduse
datorita numeroaselor reluari ale lucrarilor de ridicare a bisericii, nici una dusa la bun
sfarsit. Michelangelo a adaugat o a doua piata la 45 de grade fata de planul lui Bramante,
creand o compozitie dinamica ce i-a permis sa incorporeze elementele dezorganizate si sa
construiasca contraforti suficient de mari pentru a face fata uriasei greutati a tamburului
si a domului. in tambur (cilindrul pe care sta domul), el a asezat ferestre dreptunghiulare
cu latura lunga la orizontala, punand deasupra lor o „scoica" de zidarie si un antablament
- un exemplu al practicii manieriste de imbinare a doua elemente compozitionale.

Manierismul a fost perceput in numeroase feluri. Giulio Romano, discipol al lui Rafael, a
lucrat, incepand cu anul 1520, pentru familia Gonzaga din Mantova. Romano a introdus
cateva abateri de la canoanele clasicismului in capodopera sa, Palazzo del Te: ritmuri
alternante, pilastri finisati intr-un stil mai rustic si arcade cu fronton. Extraordinara
cladire denota o abordare relaxata a traditiilor clasicismului, atat literare, cat si
arhitectonice, si culmineaza cu un interior care, chiar daca nu are nici un ornament ce tine
de arhitectura, este acoperit cu picturi magnifice avand subiecte legate de epoca clasica.
in mod similar, Andrea Palladio - care este posibil sa fi lucrat cu Giulio Romano - a
extins traditia astfel incat sa poata incorpora elemente considerate anterior ca
incompatibile.

In planul facut de Baldassare Peruzzi pentru Palazzo Massimo, din Roma, intalnim un alt
element-cheie: iluzia optica. Confruntat cu o topografie neregulata pe care sa construiasca
un palat dublu, pentru doi frati, Peruzzi a curbat fatada astfel incat sa urmeze linia strazii,
in spate, el a proiectat o alta serie de elemente care sa genereze iluzii optice, consolidate
de o schema decorativa, inaugurand un principiu care avea sa atinga apogeul in epoca
baroca, un secol si ceva mai tarziu.

Exemle: CC Basilica - Vicenza, Italia, ANDREA PALLADIO, 1546-1549; Biblioteca


Laurentiana - Florenta, MICHELANGELO, 1524;
Palazzo del Te - Mantova, GIULIO ROMANO, 1525-1535; Locuinta familiala -
Mantova, GIULIO ROMANO,1544; Palazzo Massimo - Roma, BALDASARE
PERUZZI, 1532-1536;

Biblioteca San Marco - Venetia, JACOPO SANSOVINO, 1536-1553; Palazzo Thiene-


Vicenza, ANDREA PALLADIO, 1542;

Palazzo Chiericati - Vicenza, ANDREA PALLADIO, 1549; San Giorgio Maggiore -


Venetia, ANDREA PALLADIO, 1566; II Redentore-Venetia, ANDREA PALLADIO,
1576

16. Elementele caracteristice stilului și decorului: Palladism. Exemple reprezentative de


lucrări în arhitectură, sculptură, pictură etc., ale stilului dat.

Generalitati: Arhitectura lui Andrea Palladio a intrat in Anglia adusa de Inigo Jones,
care l-a intalnit pe Vincenzo Scamozzi, asistentul cunoscutului arhitect manierist, in
calatoriile in Italia la inceputul secolului XVI. Un secol mai tarziu, lordul Burlington si
alti cativa arhitecti au adaptat principiile arhitectonice ale lui Palladio la conditiile sociale
si climatice ale Angliei, si astfel Palladio si palladismul au devenit sursa de inspiratie
pentru constructia de resedinte in secolul XVIII.

COLEN CAMPBELL (1673-1729); WILLIAM KENT (1685-1748); LORD


BURLINGTON (1694-1753);HENRY FUTCROFT (1697-1769); THOMAS
JEFFERSON (1743-1826); HENRY HOLLAND (1745-1806)
Palladio; simetrie; proportie; Arcadia

Caracteristica: In 1715, Colen Campbell a publicat Vitruvius Britannicus, o ironie la


adresa exceselor unor arhitecti precum Wren, Hawksmoor si Vanbrugh. Ideile din aceasta
lucrare au gasit in lordul Burlington – un foarte bogat aristocrat in varsta de 21 de ani, cu
puternice inclinatii artistice - un adept care avea si mijloacele financiare pentru a pune
aceste idei in practica, si capacitatea de a aduce o contributie substantiala la dezvoltarea
lor.Burlington i-a strans pe artistii protejati de el pentru a-i remodela casa din Piccadilly,
in Londra – desi rezultatul final se datoreaza cel putin in aceeasi masura si viziunii lui
Burlington. Lordul s-a plictisit repede de rigiditatea lui Campbell si i-a transferat
responsabilitatea lui William Kent care, chiar daca initial a fost pictor, a prosperat ca
arhitect sub tutela lordului Burlington. intregul grup admira lucrarile lui Palladio, iar
Burlington chiar a intreprins o a doua calatorie in Italia pentru a studia lucrarile acestui
arhitect – studiu printre ale carui rezultate se numara vila din Chiswick a lui Burlington,
care datoreaza mult planurilor lui Palladio pentru Villa Rotunda. Burlington s-a inspirat
din principiile clasiciste ale compozitiei, punand accentul pe simetrie si detaliu. Cu
structura lor dintr-un bloc central relativ mic si aripi laterale vaste, vilele din Venetia ale
lui Palladio se potriveau perfect si stilului de viata, ambitiilor si posibilitatilor financiare
ale englezilor proprietari de pamanturi, in timp ce casele si bisericile purtand semnatura
marelui arhitect ilalian au sugerat numeroase modele pentru casele de oras si felurite
institutii. De la cele grandioase – Wanstead, Stourhead sau Houghton Hali, construita
pentru premierul Robert Walpole – pana la cele mai modeste, influenta lui Palladio,
transmisa de Burlington si de asociatii sai, a atins toate aspectele arhitecturii engleze,
ajungand pana in Rusia si in SUA.

Exemple:CC Chiswick House - Londra, Anglia, LORDUL BURLINGTON, 1725-1729;


Holkham Hali - Norfolk, Anglia, WILLIAM KENT, construita incepand cu 1734;
Burlington House (Academia Regala) - Londra, COLEN CAMPBELL, WILLIAM
KENT, LORDUL BURLINGTON sa.; construita incepand cu 1717; Castelul Mereworth
- Kent, COLEN CAMPBELL, 1722, Stourhead - Wiltshire, COLEN CAMPBELL, 1721-
1724; Cladire-dormitor-Westminster School, Londra,LORDUL BURLINGTON, 1722-
1730; Monticello, Virginia, THOMAS JEFFERSON, 1769-1809

17. Elementele caracteristice stilului și decorului Baroc. Exemple reprezentative de


lucrări în arhitectură, sculptură, pictură etc., ale stilului dat.

Gen: Prin baroc, ruptura de umanismul si idealismul Renasterii a fost completa. Formele baroce
erau mai bogate si mai variate, punand accentul pe iluzie si spectacol mai mult decat pe
intruchiparea idealurilor in forme platonice, din dorinta de a consolida doctrina religioasa. Cu
toate acestea, abilitatea cu care stilul baroc a exprimat si a transmis ideile nonarhitecturale l-a
facut sa intre in contact cu o foarte larga gama de concepte, de la descoperiri matematice pana la
absolutismul politic.

Baroc (în italiană și portugheză Barocco, în franceză și engleză Baroque, care inseamna o perla
cu forma neregulata) desemnează simultan o perioadă în istoria europeană dar și un curent
artistic care a fost generat în Roma, Italia, în jurul anilor 1600, migrând și fiind relativ rapid
asimilat în celelalte țări și culturi europene, de unde a migrat apoi și în cele două Americi dar și
în alte părți ale lumii. Stilul baroc se regăsește clar reprezentat în arhitectură, dans, filozofie,
mobilier, muzică, literatură, pictură, sculptură și teatru.

La un moment dat, stilul baroc în arhitectură, sculptură și pictură a devenit puternic înrădăcinat
în diferite țări, în diferite variante locale, precum ar fi barocul german, cel olandez, cel polonez
sau cel francez, producând clădiri publice, palate, reședințe princiare sau private de o valoare
estetică și artistică excepțională, care au devenit, la rândul lor, modele "propagabile" de cultură,
artă și stil baroc

Barocul arhitectural este forma cea mai grandioasă, clară și "vizibilă" a barocului.În arhitectura
de tip baroc, accentul cade pe folosirea elementelor arhitectonice ce conferă măreție și
grandoare, așa cum ar fi: coloane masive, bolți înalte, arcade largi, domuri copleșitoare, culori de
intensități puternic contrastante (așa-numita metodă a clar-obscurului, care a fost folosită în
special în pictură), volume și spații goale impresionante. Comparate cu clădirile realizate
anterior, interiorul unei clădiri executate în stil baroc aduce ca una din inovațiile sale esențiale
folosirea unui imens spațiu interior la intrare urmat de existența unor scări monumentale ce leagă
parterul cu celelalte nivele ale clădirii. Concomitent cu folosirea acestei scări de proporții
nemaiîntâlnite până atunci în arhitectură, o altă inovație importantă adusă de stilul baroc
arhitecturii o constitue folosirea unei succesiuni de spații interioare ce cresc progresiv atât în
volum cât și în bogația decorării culminând cu fastul, chiar opulența unei săli finale, ce poate fi o
sală de recepție, o sală de conferințe sau o sală a tronului.

Arhitectura barocului a fost îmbrățișată cu entuziasm în centrul Germaniei (a se vedea Palatul


Ludwigsburg din Stuttgart și complexul Zwinger din Dresden), în Austria (imaginea abației
benedictine din Melk este reprodusă mai sus) și Polonia (Palatele Wilanów și Bialystok). În
Anglia momentul culminant al arhitecturii baroce se asociază cu opere ale unor arhitecți faimoși
precum Sir Christopher Wren, Inigo Jones, Sir John Vanbrugh și Nicholas Hawksmoor,
cuprinzând o perioadă de circa 65 - 70 de ani, începând aproximativ cu 1660. Catedrala Sfântului
Paul, realizată de Christopher Wren

Precum întreaga mișcare artistică a barocului, sculptura realizată în acest stil este în primul rând
destinată unei citiri directe, adresându-se direct simțurilor umane și componentei emoționale a
privitorului.

De asemenea, sculptura barocă este caracterizată printr-o dorință irezistibilă a artistului de a


sugera mișcarea prin surprinderea unei acțiuni în timpul execuției sale, preferabil în momentul
său cel mai important, relevant și/sau critic. tip baroc având mai multe ființe umane prezente,
aflate întotdeauna în mijlocul unei acțiuni comune, grupul afișează o anumită importanță sau
gravitate, dând solemnitate momentului surprins.. Sculptura Extazul Sfântei Tereza (a cărei
fotografie se poate vedea în introducere) de același Gian Lorenzo Bernini, din Capela familiei
Cornaro a bisericii Santa Maria della Vittoria, Roma, realizată între anii 1645 - 1652, este, de
asemenea, un superb exemplu de lucrare complexă baroc.

complexitate; miscare; emotie; iluzie; suspans


Caracteristica: „Parintii" arhitecturii baroce au fost doi extraordinari arhitecti din Roma,
Gianlorenzo Bernini si Francesco Borromini. Amandoi au creat forme fluide si complexe,
incorporand in traditia clasicista realitatile politice, religioase si topografice pe care formele pure,
„ideale" ale Renasterii nu le putusera asimila. Adept al pictorilor barocului, precum Caravaggio,
si cu pregatire de sculptor, Bernini a folosit gesturile si pozitiile pentru a exprima emotiile
umane. Adesea a combinat sculptura si pictura pentru a personaliza si a da un caracter narativ
efectelor arhitecturale folosite. De exemplu, in San Andrea al Quirinale, din Roma, a descries
astfel momentul in care sufletul Sfantului Andrei paraseste trupul crucificat al acestuia si se
inalta, insotit de putti (baietei), catre lumina divina (o lanterna din varful domului). Chiar si
colonadele din piata San Pietro seamana cu niste brate cuprinzand omenirea, strangand-o la
adapostul dreptei credinte-nazuinta suprema a Contrareformei.

Sursele lui Borromini au fost mai abstracte, insa efectul lor este la fel de convingator. Profitand
de cunostintele pe care le avea in (iomeniul zidariei si al prelucrarii pietrei si adaugand o
temeinica intelegere a geometriei, Borromini a creat forme de o complexitate extraordinara.
Capodopera sa, San Carlo alle Quattro Fontane, atinge o minunata unitate a triunghiurilor si
cercurilor, imbinand simboluri ale Treimii cu unitatea si atotputernicia bisericii lui Dumnezeu.
Barocul a castigat teren, extinzandu-se in toata lumea catolica – ba chiar a produs efecte si in
afara acesteia, cum este cazul empirismului anglican. insa pe masura ce distanta fata de Roma
crestea, balanta elementelor dominante se schimba in lavoarea aspectelor decorative, in loc de
inventivitatea structurala si spatiala. A existat o exceptie in Torino, unde Guarino Guarini si, mai
tarziu, Filippo Juvarra au creat lucrari ce au rivalizat cu ale lui Borromini, prin rationalismul lor.
Cunostintele lui Guarini, distins matematician si filozof, stau la baza lucrarilor sale arhitectonice.
El a aratat ca o gandire avansata poate spori potentialul de expresie al arhitecturii dincolo de
canoanele stilistice conventionale.

Mobilierul baroc, aidoma stilului artistic baroc se caracterizează prin forme curbe ample,
bogăție în ornamentare și detalii sculpturale numeroase. De pildă, picioarele scaunelor sunt
frecvent curbate terminându-se într-o formă stilizată ce amintește de laba unor canine și/sau
feline. Adesea, picioarele scaunelor, canapelelor, sofalelor și dulapurilor mobilierului baroc au
forme clar sculptate în forma labei unui leu, simbol al puterii. Imaginea alăturată, luată într-un
magazin specializat în vinderea mobilierului de sorginte baroc, original, refăcut sau recreat, este
edificatoare.

Decorarea interioarelor, ca artă și știință a modificării formelor și spațiilor interioare prin


folosirea anumitor culori, materiale și obiecte este veche precum societatea umană. În cazul
barocului, decorațiile interioare suferă masiv influența stilului baroc din arhitectură, sculptură și
pictură, fiind dominate de artefacte baroc, dar și înaintarea națiunilor, ce aduc pe scena istoriei
industrializarea, ca un element esențial spre drumul unor viitoare democrații moderne.
Decorațiile interioare ale epocii baroc erau, mai ales, alcătuite din piesele de artă specifice ale
epocii respective: picturi, sculpturi, mici statuete, mobilier, tapet aplicat pe pereți. Stilul
decorativ interior era bogat, chiar prea bogat, uneori opulent, în diferite artefacte, piese de
mobilier și tapiserii.
18. Elementele caracteristice stilului și decorului Rococo. Exemple reprezentative de
lucrări în arhitectură, sculptură, pictură etc., ale stilului dat.

Generalitati: Stilul rococo a impins la limite nebanuite bogatia ornamentelor si a


formelor libere introduse de baroc in limbajul arhitectonic clasic. Asociata indeaproape
cu lumea romano-catolica - indeosebi cu Sfantul Imperiu Roman si cu sudul Germaniei
-arhitectura rococo accentueaza aspectele misterioase, intuitive ale credintei; aum aparut
numeroase biserici, manastiri si palate pentru principii electori din Germania si pentru alti
conducatori.
Rococo este un stil arhitectural, decorativ, artistic și de design interior care a fost generat
în Franța secolului al XVIII-lea, dar care s-a răspândit ulterior în întreaga Europă și apoi
în cele două Americi, mai ales în ceea ce se numește America latină, adică în țările de
limbă spaniolă și portugheză. Aidoma arhitecturii, interioarele rococo ridică
ornamentarea bogată, în toate aspectele sale, la rang de postulat. Astfel, interioarele
rococo prezintă similar fațadelor clădirilor timpului, pereți pictați și ornamentați (uneori
chiar tavanele fiind decorate similar pereților), mobilier impozant, masiv și elaborat
ornamentat, sculpturi de dimensiuni mici și medii, oglinzi de diferite dimensiuni, tapiserii
în ton cu arhitectura, multiple reliefuri aplicate și, evident, picturi în ulei de diferite
dimensiuni. Frecvent folosit în epoca plină de lejeritate socială a Mariei Antoinette, stilul
rococo își datorează numele unei combinații lingvistice dintre cuvântul francez rocaille,
adică scoică, și cel italian barocco, adică de sorginte baroc.

Considerat adesea ca o perioadă relativ târzie din evoluția barocului, fiind caracterizat
mai ales de bogăția și varietatea detaliilor și a ornamentelor, respectiv de exagerarea
caracteristicilor barocului până la opulență, rococo este privit astăzi ca o perioadă relativ
distinctă în evoluția artei occidentale. Spre sfârșitul perioadei sale de existență, a devenit
relativ sincron și de multe ori s-a apropiat sensibil de neoclasicism.

JAKOB PRANDTAUER (1660-1726); GERMAIN BOFFRAND (1667-1754);


BALTHASAR NEUMANN (1687-1753); MATHAUS POPPELMANN (1662-1736);
LUKAS VON HILDEBRANDT (1668-1745); JOHANN DIENTZENHOFER (1689-
1751); JOHANN MICHAEL FISCHER (1692-1766); GIUSEPPE GALLI DA BIBIENA
(1696-1757)

complexitate; lumina; iluzie; agitatie; decoratiune

Caracteristica: Stilul rococo combina principiile arhitectonice abstracte, bazate pe forma


si geometrie, cu efectul narativ al (mai mult decat) generoaselor ornamente picturale.
Balthasar Neumann, a carui biserica de la Vierzehnheiligen, Bavaria, este apoteoza
perioadei rococo, si-a inceput cariera ca inginer militar, pana cand printulepiscop de
Wurzburg, angajatorul sau, l-a trimis la Viena si la Paris sa studieze arhitectura. in timp
ce majoritatea contemporanilor sai din sudul Germaniei au inteles notiunile de baza ale
domeniului constructiilor si s-au multumit sa isi incarce cladirile cu ornamente, Neumann
a adus o intelegere a principiilor arhitectonice. La Vierzehnheilingen, el a compus un
plan extrem de sofisticat de forme care se suprapun si volume line, fluide, plan in care
spatiul, forma si lumina, in combinatie cu ornamentele, adauga rigoare intelectuala
aspectului emotional. Scopul principal al arhitectilor adepti ai stilului rococo, intr-o
perioada in care scepticismul si schismele subminau autoritatea Bisericii Catolice, era de
a oferi o experienta coplesitoare cu ajutorul efectelor sculpturale si picturale care
sprijineau doctrina catolica. Totusi, puterea de a impresiona a acestui stil arhitectural a
fost si pe placul legiuitorilor laici de pe cuprinsul Sfantului Imperiu Roman – de la
printisori neinsemnati pana la imparat. Principele elector al Saxoniei, August cel
Puternic, a comandat palatul Zwinger din Dresda pentru ceremoniile fastuoase pe care le
organiza, insa decoratiunile sunt atat de bogate, cu elemente ornamentale suprapuse,
aproape creand o lume fantastica, febrila, indiferent de festivitatile care ar fi putut avea
loc acolo. Adaugand scenografia la elementele constructive, asociind totul cu autoritatea
nobiliara si cu misticismul religios, rococoul reprezinta un concept arhitectural ce
contrasteaza puternic cu linia generala pe care s-a dezvoltat arhitectura de la
neoclasicism, prin rationalismul structural, pana la modernism.

Mobilier:Fabricile de metal, porțelan și, în special, mobila s-au ridicat la o nouă


preeminență, în timp ce clasele superioare franceze și-au dorit să îmbrăcăminteze casele
lor în stilul modern. Stilul rococo a avut plăcere în asimetrie, un gust nou în stilul
european. Această practică de a lăsa elemente dezechilibrate pentru efect se numește
contraste. În timpul perioadei rococo, mobila a fost ușoară, fizic și vizual. Ideea de
mobilier a evoluat la un simbol al statutului și a avut un rol în confort și versatilitate.
Mobilierul ar putea fi mutat cu ușurință în jurul adunărilor, iar multe forme specializate
au ajuns să fie precum scaunul fauteuil, scaunul pentru voieșe și berger en gondola.
Schimbările de design ale acestor scaune variază de la brațele detașate, amortizarea
spatelui amortizat (cunoscut și ca "hammerhead") și o pernă de scaun liberă. De
asemenea, mobila era liberă, în loc să fie ancorată de perete, pentru a accentua atmosfera
ușoară și versatilitatea fiecărei piese.

Arhitectura rococo a fost o versiune mai ușoară, mai grațioasă, dar și mai elaborată a
arhitecturii baroce, care a fost ornamentată și austeră. În timp ce stilurile au fost similare,
există unele diferențe notabile între arhitectura rococo-barocă, cum ar fi simetria [11],
deoarece Rococo a subliniat asimetria formelor [11], în timp ce barocul a fost opusul.
Stilurile, în ciuda faptului că ambele erau bogat decorate, aveau, de asemenea, teme
diferite; barocul a fost, de exemplu, mai grav, punând accentul pe religie și a fost adesea
caracterizat de temele creștine [13] (de fapt, barocul a început la Roma ca răspuns la
reforma protestantă) [14] Arhitectura rococo a fost o adaptare mai seculară a secolului al
XVIII-lea a barocului, caracterizată de teme mai deschise și mai blânde. [13] Alte
elemente care aparțin stilului arhitectural al lui Rococo includ numeroase curbe și
decorațiuni, precum și utilizarea culorilor palide [15].

Exeple:Palatul Solitude din Stuttgart, Palatul Chinezesc din Oranienbaum, biserica


bavareză Wies și Sanssouci din Potsdam sunt exemple Rococo în arhitectura europeană.
Interior:Formele sportive, fantastice și sculptate sunt exprimate cu ornamente abstracte
folosind texturi înflăcărate, cu frunze sau în formă de cochilie, în asamblări asimetrice,
înfloritoare și curbe sparte; intimile interioare din Rococo suprimă diviziunile
arhitectonice ale arhitecturii, frizelor și cornișoarelor pentru pitorescul, curios și
capricios, exprimate în materiale plastice cum ar fi lemnul sculptat și, mai presus de
toate, stucul (la fel ca în lucrarea Școlii Wessobrunner). Pereții, tavanul, mobilierul și
lucrările din metal și porțelan prezintă un ansamblu unitar. Paleta Rococo este mai moale
și mai palidă decât culorile primare bogate și tonurile întunecate favorizate în gusturile
barocului.

Deși Rococo își are originea în artele pur decorative, stilul a fost clar exprimat și în
pictura. Pictorii au folosit culori delicate și forme curbate, decorând pânzele lor cu
cherube și mituri de dragoste. Portretul a fost, de asemenea, popular printre pictorii
rococoși. Unele lucrări prezintă un fel de neplăcere sau necurăție în comportamentul
subiecților lor, indicând o abatere de la orientarea bisericii / statului baroc. Peisajele erau
pastorale și deseori ilustrau excursiile plăcute ale cuplurilor aristocratice.

Sculptura era o altă zonă în care Rococo a fost adoptat pe scară largă. Étienne-Maurice
Falconet (1716-1791) este considerat unul dintre cei mai buni reprezentanți ai francezului
Rococo. În general, acest stil a fost cel mai bine exprimat prin sculptura delicată de
porțelan, în loc să impună statui de marmură. Falconet însuși era directorul unei faimoase
fabrici de porțelan din Sèvres. Temele iubirii și veseliei s-au reflectat în sculptură,
precum elementele naturii, liniile curbelor și asimetria.

1 Church of Saint Francis of Assisi (Ouro Preto) in São João del Rei,

2 St. Andrew's Church in Kiev, 1744–1767, designed by Francesco Bartolomeo Rastrelli

Castelul Pommersfelden, JOHANN DIENTZENHOFER, construit incepand cu 1711;


Manastirea Melk, JAKOB PRANDTAUER, 1702-1714; Belvedere-Viena, LUKAS VON
HILDEBRANDT,1714-1723; Hotel de Soubise - Paris, GERMAIN BOUFFRAND,
1737-1740;

19. Elementele caracteristice stilului și decorului: Neoclasicism. Exemple reprezentative


de lucrări în arhitectură, sculptură, pictură etc., ale stilului dat.

General: Neoclasicismul a aparut ca urmare a convingerii ca stilurile baroc si rococo au


dus arhitectura prea departe de originile sale si din preocuparea de a descoperi care
anume erau aceste origini. Gandirea rationala, derivata din climatul intelectual al
Iluminismului, si descoperirile arheologice au sprijinit aceste cautari.

MARC-ANTOINE LAUGIER (1713-1769); JACQUES-GERMAIN SOUFFLOT (1713-


1780); JACQUES GONDOIN (1737-1818); THOMAS JEFFERSON (1743-1826);
PIERRE VIGNON (1762-1828); BENJAMIN LATROBE (1764-1820); KARL
FRIEDRICH SCHINKEL (1781-1841); ROBERT SMIRKE (1781-1867); LEO VON
KLENZE (1784-1864)
sobrietate; succesiune; forma; disciplina; ratiune; Iluminism

Caracteristica: La modul superficial, neoclasicismul a aparut in urma cunostintelor


rezultate din descoperirile arheologice din centrele culturale si economice ale Antichitatii.
Cu toate acestea, aparitia neoclasicismului a avut si o importanta dimensiune teoretica.
Tot ce inseamna arhitectura - spunea Marc-Antoine Laugier in Eseu despre arhitectura, in
1753 - ar putea fi derivat din „coliba primitiva", din „nobilul raspuns rational al omului
salbatic" la nevoia de adapost, chiar daca acest adapost avea o structura simpla compusa
din patru trunchiuri de copac pe post de coloane si crengi in locul acoperisului inclinat.
Aceste elemente au fost organizate in forme de baza - patrate si triunghiuri -reflectand
astfel convingerea ca ratiunea si formele naturale au aceleasi radacini. Aceasta opinie
intelectualista furniza o alternativa atragatoare la rococo si datora mult descrierii pe care
Vitruvius a facut-o originilor mitice ale arhitecturii, insa a constituit mult mai mult decat
o simpla revigorare a formelor antice. in ultima instanta, a furnizat arhitecturii un model
conceptual care a inlocuit cu conexiuni rationale dependenta de traditiile stilistice. Astfel,
neoclasicismul a fost baza pe care s-au ridicat structuralismul rational si, mai
tarziu,modernismul in arhitectura.Sustinand intaietatea coloanelor in defavoarea
contrafortilor si a pilastrilor, precum si a folosirii antablamentelorin loc de arcade,
planurile lui Jacques-Germain Soufflot pentru biserica Sfanta Genoveva, patroana
spirituala a Parisului, demonstreaza influenta lui Laugier. Aceasta arhitectura
„disciplinata", aparuta in timpul Iluminismului francez, a inspirat numeroase lucrari. Era
alegerea cea mai potrivita pentru numarul in continua crestere al muzeelor -de la British
Museum, purtand semnatura pedantului Robert Smirke, pana la elegantul si rafinatul
Altes Museum din Berlin, al carui arhitect a fost Karl Friedrich Schinkel. William
Wilkins, arhitectul clasicist convertit la neoclasicism, a adoptat acest stil cand a facut
planurile pentru University College din Londra, iar Benjamin Latrobe l-a dus in SUA.
20. Elementele caracteristice stilului și decorului: Empire. Exemple reprezentative de
lucrări în arhitectură, sculptură, pictură etc., ale stilului dat.

Stilul Empire reprezintă o a doua etapă a neoclasicismului și a apărut în Franța la


începutul secolului al XIX-lea, ca expresie a ambițiilor imperiale ale lui Napoleon. Acest
stil a influențat arhitectura, mobilierul, artele vizuale și decorative, dar și moda și s-a
extins în întreaga Europă și America până prin 1830 și se continuă și astăzi, dar la o scară
redusă.Numele stilului provine de la cuvântul francez empire care înseamnă "imperiu".

Caracteristici:Ca expresie a luptei pentru expansiune a lui Napoleon, designul este


inspirat din arheologie. Sunt reînviate luxul și măreția Imperiului Roman, dar sunt
utilizate și elemente egiptene și grecești antice. Ornamentele sunt excesive și conțin:
frunze de acantă, torțe, coroane imperiale, victorii înaripate, încoronate cu lauri, figuri
mitologice îmbogățite cu bronzuri aurite, precum și simboluri ca: vulturul roman,
tridentul lui Neptun, caduceul lui Hermes. Numeroase sunt și motivele militare, cum ar fi
armurile, trofeele, săbiile, căștile, semnele imperiale (inițiala N de la Napoleon, albin
napoleoneană, vulturul)Stilul este somptuos, cu forme masive, cu motive simetrice, de o
regularitate rigidă. Se dezvolta gustul pentru imaginile monumentale, stucaturi aurite și
mătăsuri brodate. Culoarea preferată este albul, la care se adaugă și violetul, rozul și
albastrul deschis.

Arhitctura: Pereții sunt împărțiți în panouri verticale de către pliaștri corintici având la
partea superioară frize bogat decorate. Plafoanele camerelor, de obicei în culori deschise,
sunt decorate cu aplicații lucrate minuțios.

Mobilierul: Se pune accentul pe aspect, nu pe comoditate. Formele mobilierului sunt


rectangulare. Scaunele au spătarele drepte, picioarele masive.Patul este caracteristic
stilului: are două spătare inegale, curbate spre exterior. Sunt preferate și paturile drepte,
dar care au cele două spătare prevăzute cu pilaștri în formă de cariatide. Mesele sunt în
general rotunde și susținute de un stâlp central care se încheie cu trei picioare în partea
inferioară.Același tip de ornamente îl întâlnim și la mobilă: picioarele meselor, scaunelor
și suporturile au forme de dragon, labe de animal, sfinx înaripat, cariatidă, gât de lebădă
etc.Ca materiale, preferințele se îndreaptă către lemn de acaju, abanos, bronz, metal,
marmură.O altă caracteristică o constituie existența mobilierului pentru toaletă și a celui
pentru spălat, prevăzut cu oglinzi ovale sau rotunde.Cei mai impotanți inovatori în
domeniul mobilierului sunt Charles Percier, Pierre-François-Léonard Fontaine, designerii
lui Napoleon.

Vestimentatia: Sunt caracteristice liniile sobre, clasice și decolteurile mici. În locul


țesăturilor ușoare, apar catifele călduroase, brocarturi și stofe uni.La femei, trena este
înlocuită cu o cămașă care ajunge până la glezne. Este introdus șalul din cașmir ornat cu
bijuterii.La bărbați, pantalonii devin mai lungi, mai întâi pentru a intra în cizme și apoi să
ajungă până la glezne. Apare sacoul de seară, scurt în talie, care avea guler înalt și revere
late și prevăzut cu o vestă. Peste sacou se purta un pardesiu scurt sau palton.Un rol
important îl joacă bijuteriile. Considerate un simbol al aristocrației, sunt aproape
eliminate de Revoluția franceză, ca apoi să revină la modă, ca expresie a opulenței și
eleganței și alăturându-se acelor simboluri ale grandorii imperiale.

Raspindirea stilului: Modelele de mobilier, publicate în Journal des Modes, au fost


preluate de Rudolph Ackerman în publicația sa, Repository of Arts, Literature, and
Fashions, apărută în 1809. De asemenea, stiul Empire se răspândește în întrega Europă și
prin intermediul publicațiilor germane.În Anglia, stilul a căpătat denumirea Regency.
Interpretări proprii ale stilului au oferit și zone ca: Scandinavia, Germania, Italia, Rusia și
America. În regiunile Germaniei, la nivelul clasei de mijloc, stilul Empire degenerează în
Biedermeier.Stilul Empire începe să decadă în preferințe mai ales în a doua jumătate a

secolului al XIX-lea. The Arc de Triomphe of the Place de l'Étoile,


L'église de la Madeleine

21. Elementele caracteristice stilului și decorului: Medievalism(neo-gotic) si


Orientalism. Exemple reprezentative de lucrări în arhitectură, sculptură, pictură
etc., ale stilului dat.

Medievalismul este sistemul de convingeri și practici caracteristice Evului Mediu sau


devoțiunea față de elementele acelei perioade, care a fost exprimată în domenii precum
arhitectura, literatura, muzica, arta, filozofia, bursa și diverse vehicule ale culturii
populare [ 1] Începând cu secolul al XVIII-lea, o varietate de mișcări au folosit perioada
medievală ca model sau inspirație pentru activitatea creativă, inclusiv romantismul,
renașterea gotică, mișcările pre-rafaite și arte și meșteșuguri și neo-medievalismul (un
termen folosit adesea interschimbabil cu medievalismului). Cuvintele "medievalism" și
"medieval" sunt cele dintâi înregistrate în secolul al XIX-lea. "Medieval" derivă din
mediul latin aevum (mijlocul veacurilor).

Revoluția gotică a fost o mișcare arhitecturală care a început în anii 1740 în Anglia. [24]
Popularitatea sa a crescut rapid la începutul secolului al XIX-lea, când admiratorii tot mai
serioși și învățați ai stilurilor neo-gotice au căutat să revigoreze formele medievale, spre
deosebire de stilurile clasice predominante la vremea respectivă [25]. În Anglia,
epicentrul acestei renaștere, a fost împletit de mișcări profund filozofice asociate cu re-
trezirea credinței de sine "Biserica înaltă" sau anglo-catolică (și a convertitului catolic
Augustus Welby Pugin) îngrijorat de creșterea religiei nonconformism. [24] El a
continuat să producă clădiri gotice importante cum ar fi Catedralele din Birmingham și
Southwark și Casele Britanice ale Parlamentului în anii 1840. [26] Un număr mare de
biserici englezești existente aveau caracteristici precum cruci, ecrane și vitralii (înlăturate
la Reformă), restaurate sau adăugate, iar cele mai multe biserici anglicane și catolice au
fost construite în stil gotic [27]. Viollet-le-Duc a fost o figură principală în mișcarea din
Franța, restaurând tot orașul Carcassonne, precum și Notre-Dame și Sainte Chapelle, în
Paris. [26] În America, Ralph Adams Cram a fost o forță lider în Goticul American,
proiectul său cel mai ambițios fiind Catedrala Sfântul Ioan cel Divin din New York (care
a pretins că este cea mai mare Catedrală din lume), precum și clădirile gotice Collegiate
de la Princeton Graduate College [26]. La un nivel mai înalt, bisericile și casele de lemn
din Carpenter Gotic au fost construite în număr mare în toată America de Nord în această
perioadă [28].

Gen: Medievalistii considerau ca societatea medievala dovedise virtuti morale pe care fie
Iluminismul, fieindustrializarea le distrusese. Chiar daca era imposibil ca acea societate
sa fie recreata, reproducerea artefactelor specifice acelei perioade ar fi avut ca rezultat
raspandirea respectivelor virtuti pierdute. Acela a fost momentul in care estetica a luat o
turnura morala si didactica.

AUGUSTUS PUGIN (1812-1852); WILLIAM BUTTERRELD (1814-1900);


EUGENVIOLLET-LE-DUC

(1814-1879); JOHN LOUGHBOROUGH PEARSON (1817-1897); GEORGE


EDMUND STREET (1824-1881); WILLIAM BURGES (1827-1881) medieval; gotic;
ornament; detaliu

Caracteristica: Crizele sociale si religioase din a treia si a patra decada a secolului XIX
au adus o accentuare a eforturilor de reinsufletire a goticului, transformandu-le dintr-o
distractie pentru diletantii avuti intr-o activitate serioasa de inginerie sociala. Augustus
Pugin, romano-catolic fervent si arhitect prolific, sustinea ca modalitatea cea mai buna de
a lupta cu problemele de ordin social provocate de industrializare era recrearea societatii
Evului Mediu tarziu, prin imitarea exacta a arhitecturii morale, logice, din acea
perioada.In Franta, Eugene Viollet-le-Duc a preluat si a dezvoltat opiniile lui Pugin,
obtinand rationalismul structural.

Aspectul moral a fost dezvoltat si mai elocvent de John Ruskin, care afirma ca
„fluiditatea" stilului gotic facea ca acesta sa fie o extensie a naturii si, prin urmare,
lucrarea lui Dumnezeu. Aceasta latura morala s-a extins de la scopul cladirilor la
constructia lor, avand in vedere ca libertatea de exprimare pe care o capatasera lucratorii
ii eliberase de ceea ce Ruskin considera a fi „sclavia" copierii detaliului clasic. Undeva
intre catolicismul lui Pugin si crestinismul evanghelic al lui Ruskin, inalta Societate
Ecleziastica Anglicana a recomandat sa se facamodificari la vechile biserici si a impus
anumite norme in construirea celor noi.

Date fiind aceste influente combinate, majoritatea cladirilor publice din Anglia, de la
Parlament (1835-1860)pana la Curtea Regala de Justitie (1868-1882), au capatat accente
gotice. Chiar si cand limitarile acestei incercari de reluare a stilurilor arhitectonice
istorice au devenit evidente, influenta lui Pugin si a lui Ruskin s-a facut din nou simtita,
de data aceasta in arta si mestesuguri.
Castelul Cardiff - Wales, WILLIAM BURGES, 1868-1885; St. Augustine - Ramsgate,
AUGUSTUS PUGIN,1846-1851;St. James the Less - Londra, GEORGE EDMUND

Curtea Regala de Justitie - Londra, Anglia, GEORGE EDMUND STREET, 1868-1882,

Orientalism

Orientalismul a fost definit inițial ca studiu al Orientului, mai precis, ca analiza relației
intelectuale care se poate stabili între instituțiile, școlile de gândire sau personalitățile din
Orient și din Occident.[1]Fiind considerat o atracție spre exotismul oriental, orientalismul
a devenit în secolul al XIX-lea un curent literar și artistic occidental. În prezent, termenul
„orientalism” se folosește și pentru a desemna studii orientale (studierea limbilor,
culturilor și civilizațiilor orientale, vechi sau actuale).Conform celor scrise de profesorul
american Edward W. Said în cartea lui „Orientalism”, publicată în 1978 și tradusă și în
limba română în 2001[2], „Orientalismul” constituie un corpus de teorii și practici prin
care realități diverse și complexe sunt simplificate, unificate, stereotipizate, descalificate
sub numele de "Orient", ca pandant cultural al colonialismului, ca alibi intelectual al
dominației Vestului asupra restului lumii. După aprecierea autorului, orientalismul este
un discurs ce susține instituțiile, vocabularul, învățătura, imagistica, doctrinele, chiar și
birocrația colonială și stilurile coloniale, fiind o distribuire a conștiinței geopolitice în
texte erudite, estetice, economice, sociologice, istorice și filologice.[3]

În istoria artei, termenul orientalism se referă la lucrările artiștilor occidentali


specializați în subiecte orientale, produse din călătoriile lor în Asia de Vest, în secolul al
XIX-lea. Chinoiserie este termenul limită pentru modelarea temelor chinezești în
decorarea din Europa Occidentală, începând cu sfârșitul secolului al XVII-lea și vârf în
valuri, în special Rococo Chinoiserie, c. 1740-1770. De la Renaștere până în secolul al
XVIII-lea, designerii occidentali au încercat să imite sofisticarea tehnică a ceramicii
chinezești, cu doar un succes parțial. Indiciile precoce ale Chinoiserie au apărut în secolul
al XVII-lea în țările cu societăți active din India de Est: Anglia (Compania East India),
Danemarca (Compania daneză East India), Olanda (Compania olandeză East India) și
Franța Companie). Oficiul de ceramică din ceramică realizat la Delft și alte orașe
olandeze a adoptat porțelan albastru și alb veritabil din Ming din secolul al XVII-lea.
Produsele ceramice prefabricate fabricate la Meissen și alte centre de porțelan adevărat
imită forme chinezești pentru vase, vase și ceaiuri (vezi porțelanul de export din China).
Pavilioanele de agrement în "gustul chinezesc" au apărut în parterrele oficiale ale
palatelor germane baroc și rococo târziu și în panourile de faianță de la Aranjuez lângă
Madrid. Mesele de ceai de mahon Thomas Chippendale și dulapurile de china, în special,
au fost împodobite cu geamuri și balustrade, 1753-1770. Sărbătoare omenească pentru
mobilierul începătorilor Xing au fost, de asemenea, naturalizate, deoarece tangul a
evoluat într-o masă laterală medievală georgiană și fotolii de pătrat îndoită, potrivite atât
domnilor englezi, cât și cercetătorilor chinezi. Nu orice adaptare a principiilor designului
chinez se încadrează în mainstream "chinoiserie".

Pictura orientalistă franceză a fost transformată de invazia în cele din urmă nereușită a
lui Napoleon în Egipt și Siria în 1798-1801, care a stimulat un mare interes public în
egiptologie și a fost înregistrată și în anii următori de către pictorii curții lui Napoleon, în
special Antoine-Jean Gros, nu a fost una pe care el la însoțit armata. Două dintre cele mai
de succes picturi ale sale, Bonaparte Vizitarea Victimelor de Ciumă din Jaffa (1804) și
Bătălia de la Abukir (1806) se concentrează asupra Împăratului, așa cum a fost până
atunci, dar include multe figuri egiptene,

1 Baroque Red Mosque at Schwetzingen Palace in Germany, finished in 1796.

2 The Vorontsov Palace (1828–46), designed by Edward Blore in English style but incorporating
eastern style elements.

22. Elementele caracteristice stilului și decorului: victorian. Exemple reprezentative de


lucrări în arhitectură, sculptură, pictură etc., ale stilului dat.

Gen: Stilul victorian e carac ades ca o „batalie" a stil gotic si clas. Cu toate acestea, lupta se da la
un niv mai subtil a facilita intelegerea noilor tehnologii si a schimbarilor sociale, care sa fie
incorporate in traditia arhitecturala.

CHARLES BARRY (1795-1860); ANTHONY SALVIN (1799-1881); GEORGE GILBERT


SCOTT (1811- 1877); AUGUSTUS PUGIN (1812-1852) WILLIAM BUTTERFIELD (1814-
1900); ALFRED WATERHOUSE (1830-1905)

monumentalism; didacticism; urbanism; industrialism

Caracteristica: Arhitectura victoriana e reprezentativa pentru o societate prinsa intre un


extraordinar progress tehnologic si respectul pentru traditie. Aceasta tensiune a facut posibila
aparitia unor cladiri „elefantine", masive si lipsite de gratie, decorate cu detalii derivate din
arhitectura istorica - la o scara si folosind tehnici ce pareau de domeniul fanteziei inainte de
secolul XIX. Stilurile istorice inca puteau exprima valorile pe care le reprezentau, chiar daca
fusesera putin „aranjate" astfel incat sa faca fata noilor functionalitati sau transformate complet,
pana la a deveni de nerecunoscut, de enormele schimbari sociale. Faptul ca elementele
decorative istorice incepusera sa fie produse industrial a ridicat intrebarea daca nu ar trebui
facute in acelasi fel traditional pentru a exprima intelesurile dorite.Noile metode de finantare si
organizarea muncii au permis lucrari complexe si masive de inginerie, cum erau caile ferate si
sistemele de canalizare, care au dus la o crestere continua a complexelor urbane. Noile tipuri de
cladiri, cum erau garile, puteau fi construite doar folosindu-se tehnologii si materiale noi, cum
erau metalul si sticla. Cum toate acestea nu aveau precedent in arhitectura clasicismului sau in
cea gotica, felul in care trebuiau privite era destul de problematic. Raspunsurile erau relativ
variate: de la neornamentatul depou de vagoane St. Pancras pana la hotelul Midland, din fata
depoului, o cladire gotica incarcata cu sticla si cu ornamente din metal. Chiar si un tip de cladire
traditional, cum era un colegiu, tradeaza temperamentul acelor vremuri. Colegiul Keble a rupt
legaturile cu trecutul, fiind mai ieftin si mai putin impresionant decat augustii sai inaintasi
-partial deoarece Butterfield era gata sa apeleze la materiale produse industrial si la noi
modalitati de organizare a procesului de constructie. in plus, de mare ajutor a fost si o donatie
importanta venita din partea familiei Gibbs.

Exemple: Colegiul Keble - Universitatea Oxford, Anglia, WILUAM BUTTERFIELD, 1868-


1882; Gara St. Pancras -Londra, Anglia, GEORGE GILBERT SCOTT (Midland Hotel), 1868-
1874, si WILUAM HENRY BARLOW(depoul de vagoane), 1863-1865;

Harlaxton Manor - Lincolnshire, ANTHONY SALVIN, 1834- 1855; Cladirea Parlamentului -


Londra, CHARLES BARRY si AUGUSTUS PUGIN, 1835-1868;

23. Elementele caracteristice stilului și decorului: Arts and crafts. Exemple reprezentative
de lucrări în arhitectură, sculptură, pictură etc., ale stilului dat.

Miscarea artistica si artizanat a fost o miscare internationala in artele decorative si fine


care a inceput in Marea Britanie si a inflorit in Europa si America de Nord intre anii 1880
si 1920, aparute in Japonia (misiunea Mingei) in anii 1920. A fost o meserie tradițională
care folosea forme simple și deseori folosea stiluri de decorare medievale, romantice sau
folclorice. Ea a susținut reforma economică și socială și a fost în esență antiindustrială.
[1] [2] [3] A avut o influență puternică asupra artelor din Europa, până când a fost
deplasată de modernism în anii 1930 [4], iar influența ei a continuat în rândul
producătorilor de artizanat, designeri și planificatori urbani după aceea [5].Termenul a
fost folosit pentru prima oară de T. J. Cobden-Sanderson la o întâlnire a Societății
Expoziționale de Arte și Meserii din 1887, deși principiile și stilul pe care se baza ei se
dezvoltau în Anglia timp de cel puțin douăzeci de ani. A fost inspirat de ideile
arhitectului Augustus Pugin, scriitorului John Ruskin și designerului William Morris
[7].Mișcarea sa dezvoltat mai devreme și mai mult pe insulele britanice [4] și sa răspândit
în Imperiul Britanic și în restul Europei și Americii de Nord. [8] A fost în mare măsură o
reacție împotriva stării percepute a sărăciei artelor decorative la vremea respectivă și a
condițiilor în care au fost produse. [1] Mișcarea Arte și Meserii a ieșit din încercarea de a
reforma designul și decorarea la jumătatea secolului al XIX-lea în Marea Britanie. A fost
o reacție împotriva unei scăderi percepute a standardelor pe care reformatorii le-au
asociat cu mașinile și producția în fabrică. Critica lor a fost accentuată de elementele pe
care le-au văzut în Marea Expoziție din 1851, pe care le considerau excesiv ornate,
artificiale și ignorante ale calităților materialelor folosite.

William Morris (1834-1896), figura în vârstă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, a fost


influența principală asupra mișcării artelor și meșteșugurilor. Viziunea estetică și socială
a mișcării arte și meserii a derivat din ideile pe care le-a dezvoltat în anii 1850 cu un grup
de studenți de la Universitatea din Oxford, care au combinat o iubire a literaturii
romantice cu un angajament față de reforma socială [1 Morris a început să experimenteze
diverse meserii și să proiecteze mobilier și interioare. [23] El a fost personal implicat atât
în producție, cât și în design, [23] care trebuia să fie semnul distinctiv al mișcării Arte și
Meserii. În 1861 Morris a început să facă mobilierul și obiectele decorative din punct de
vedere comercial, modelând desenele sale pe stiluri medievale și folosind forme
îndrăznețe și culori puternice. Modelele sale erau bazate pe floră și faună, iar produsele
sale erau inspirate de tradițiile vernaculare sau interne ale regiunii britanice. Pentru a
arăta frumusețea materialelor și a meseriei, unii au fost în mod deliberat lăsați
neterminați, creând un aspect rustic. Adevărul față de materiale, structură și funcție a
devenit caracteristic mișcării Arte și Meserii.

trei elemente: simplitatea liniei, nota "(balanța zonelor luminoase și întunecate) și simetria
culorii. [65] obiecte care au fost artizanale și frumos redate.\

Exemple: Casa Roșie din Bexleyheath, proiectată pentru Morris în 1859 de către arhitectul
Philip Webb, exemplifică stilul Artelor și Artizanatului timpuriu, cu formele sale solide bine
dimensionate, pridvoarele largi, acoperișul abrupt, arcurile ferestrelor arse, șemineele din
cărămidă și fitingurile din lemn. Webb a respins revoluțiile clasice și de altă natură ale stilurilor
istorice bazate pe clădiri grandioase și și-a bazat designul pe arhitectura vernaculară britanică,
exprimând textura materialelor obișnuite, cum ar fi piatra și țiglele, cu o compoziție asimetrică și
pitorească.

Parcul din Bedford Park din Londra, construit în principal în anii 1880 și 1890, are
aproximativ 360 de case de artă și artizanat și a fost renumit pentru rezidenții săi esteticieni. Mai
multe clădiri au fost construite în stilul artelor și meșteșugurilor, de exemplu, Whiteley Village,
Surrey, construit între 1914 și 1917, cu peste 280 de clădiri și Dyers Almshouses, Sussex,
construit între 1939 și 1971. Letchworth Garden City, oraș, a fost inspirat de idealurile artelor și
meșteșugurilor. [5] Primele case au fost proiectate de Barry Parker și Raymond Unwin în stil
vernacular popularizat de mișcare, iar orașul a devenit asociat cu înalte minți și trăiri simple.
Atelierul de fabricare a sandalelor, înființat de Edward Carpenter, sa mutat de la Yorkshire la
Letchworth Garden City și la jaful lui George Orwell despre "toți băutorul de suc de fructe,
nudistul, purtătorul de sandale, sex-maniacul, Quaker, feminist în Anglia ", o conferință
socialistă din Letchworth a devenit faimoasă [69].
24. Elementele caracteristice stilului și decorului: Art-Nouveau. Exemple reprezentative de
lucrări în arhitectură, sculptură, pictură etc., ale stilului dat.

Art Nouveau (termen provenit din limba franceză însemnând Artă nouă; pronunția în
limba franceză: [aʁ nuvo]) este un stil artistic manifestat plenar în artele vizuale, designul
și architectura de la începutul secolului 20, relativ sincron în majoritatea culturilor și
țărilor europene, dar și în America de Nord, unde a fost adoptat cu precădere în Statele
Unite ale Americii și Canada. Art Nouveau poate fi, de asemenea, văzută ca un fel de
mișcare artistică de tranziție, formând un preludiu a ceea ce urma să devină modernismul
secolului 20. În acest bloc de artișți și tendințe a trecerii spre modernism pot fi incluse și
mișcările artistice cunoscute sub numele de "Jugendstil" în Germania și Olanda, respectiv
Sezessionsstil, sau "Secesionism", în Viena, Austria, ambele inspirate de, dar și grupate
ideatic în jurul periodicul de avangardă vienez Jugend (Tinerețe). Atât artiștii germani și
olandezi, cât și cei vienezi luptau cu convenționalismul sfârșitului secolului 19 și, în
același timp, încercau să se desprindă de toate ism-ele anterioare prin găsirea de noi
formule artistice viabile, părăsirea drumului neted al sălilor de expoziție consacrate,
găsirea de noi spații ambientale / funcționale / expoziționale și expunerea lucrărilor pe
cont propriu. n Italia, termenul folosit pentru a desemna mișcarea artistică era "Stile
Liberty", fiind denumit după un magazin londonez, Liberty & Co, un magazin relativ
cunoscut în epocă pentru distribuirea de artefacte derivând din mișcarea Art and Crafts,
relevând atât aspectul comercial al mișcarii Art Nouveau cât și aspectul de a fi importate,
element esențial în Italia timpului respectiv.

În Franța, cu deosebire în capitala țării, Paris, intrările anumitor stații de metrou, dar mai
ales clădirile realizate de arhitectul Hector Guimard, precum și vitraliile și ornamentele
clădirilor proiectate de el, constituie dovezi puternice de existență ale unui stil
arhitectural Art Nouveau care a evoluat în mod cu totul particular în "orașul lumină."

Caracteristici:Art Nouveau este ușor de recunoscut datorită liniilor sale curbe, ondulate,
"curgând" firesc, pline de ritmuri sincopate, aidoma unui leitmotiv muzical. Folosirea
frecventă a liniilor curbe deschise de tipul parabolei sau hiperbolei, importante elemente
ale "panopliei" Art Nouveau, sunt și cele ce conferă dinamism și ritm acestor artefacte și
clădiri. De asemenea, toate formele folosite convențional anterior în alte stiluri artistice
sunt redesenate în Art Nouveau fiind pline de viață, părând a crește și se dezvolta în tot
felul de forme amintind de plante ce sunt pe cale de a îmboboci sau a înflori.

În arhitectură și decorații interioare, artiștii Art Nouveau au evitat cu grijă eclectismul


erei victoriene și excesul ornamental prolix corespunzător. Designerii Art Nouveau au
selecționat și modernizat câteva dintre cele mai abstracte elemente ale Rococoului, așa
cum ar fi texturile de tip "flacără" sau "scoică", folosindu-le consecvent în locul
ornamentelor victoriene de tip istoric sau realistic-naturaliste. Corespunzător, Art
Nouveau a promovat consecvent utilizarea extrem de stilizată a motivelor existente în
natură, extinzând domeniul "natural" la orice inspirat de viață, de la ierburi marine la
muguri florali și de la formele nevertebratelor, a insectelor în special, la curbele ce se
regăsesc în feline și păsări răpitoare.

Reprezentanti: Gustav Climt (picture murala, mozaicuri),Emile Galle( modelarea si


decorarea sticlei),Carlo Bugatti(mobile),Antoni Gaudi,Hector Guimard, Victor
Horta(arhitectura)

25. Elementele caracteristice stilului și decorului: Seccesion. Exemple reprezentative de


lucrări în arhitectură, sculptură, pictură etc., ale stilului dat.
Devenirea:Secesiunea de la Viena a fost înființată la 3 aprilie 1897 de către artiștii
Gustav Klimt, Koloman Moser, Josef Hoffmann, Joseph Maria Olbrich, Max Kurzweil,
Wilhelm Bernatzik și alții. Deși Otto Wagner este recunoscut pe scară largă ca membru
important al Secesiunii de la Viena, el nu a fost membru fondator.

Arhitectura:Împreună cu pictorii și sculptorii, au existat mai mulți arhitecți proeminenți


care s-au asociat cu Secesiunea de la Viena. În acest timp, arhitecții s-au concentrat pe a
aduce forme mai geometrice mai pure în desenele clădirilor lor. Chiar dacă au propriul
lor tip de design, inspirația a venit din arhitectura neoclasică, cu adăugarea de frunze și
motive naturale. Cei trei arhitecți principali ai acestei mișcări au fost Josef Hoffmann,
Joseph Maria Olbrich și Otto Wagner. Arhitecții secesioniști decorau adesea suprafața
clădirilor lor cu ornamentații liniare într-o formă numită în mod obișnuit stilul de șiret sau
de anghilă, deși clădirile lui Wagner aveau tendința spre o simplitate mai mare și a fost
privit ca un pionier al modernismului.În 1898, casa de expoziții a grupului a fost
construită în vecinătatea Karlsplatz. Proiectat de Joseph Maria Olbrich, clădirea
expoziției a devenit în curând cunoscută pur și simplu ca "secesiunea" (die Sezession) și a
devenit o icoană a mișcării. Clădirea de secesiune a arătat artisti de la câțiva artiști
influenți precum Max Klinger, Eugene Grasset, Charles Rennie Mackintosh și Arnold
Bocklin.Casa lui Majolika Haus de la Woerner din Viena (1898) este un exemplu
semnificativ al utilizării austriece a liniei. Alte lucrări importante ale lui Otto Wagner
includ stația Stadtbahn Karlsplatz din Viena (1900) și banca austriacă de economii
poștale din Viena (1904-1906).Modul lui Wagner de a modifica în mod clasic decorarea
Art Nouveau nu a găsit favoare cu unii dintre elevii săi care s-au despărțit pentru a forma
secesioniștii. Unul a fost Josef Hoffmann care a plecat pentru a forma Wiener Werkstätte.
Un bun exemplu al lucrării sale este Palatul Stoclet din Bruxelles (1905)

Silul Spre deosebire de alte mișcări, nu există un stil care să unească munca tuturor
artiștilor care făceau parte din Secesiunea de la Viena. Clădirea Secession ar putea fi
considerată icoana mișcării. Deasupra intrării sale a fost plasată expresia "Der Zeit ihre
Kunst, Der Kunst ihre Freiheit". ("Pentru fiecare vârstă arta sa, pentru fiecare artă
libertatea ei"). Artiștii de secesiune erau preocupați, mai presus de toate, de explorarea
posibilităților de artă în afara limitelor tradiției academice. Sperau să creeze un stil nou
care nu datora nimic influenței istorice. În acest fel, ele erau în mare măsură în
conformitate cu spiritul iconoclastic al Vienei de la sfârșitul secolului al XX-lea (timpul
și locul în care se vedea și publicarea primelor scrieri ale lui Freud).Stilul secesionist a
fost expus într-o revistă pe care grupul a produs-o, numită Ver Sacrum, care cuprindea
lucrări decorative reprezentative ale perioadei.
26. Elementele caracteristice stilului și decorului: Liberti si Jugensil. Exemple
reprezentative de lucrări în arhitectură, sculptură, pictură etc., ale stilului dat.

Liberti

Numele de stil Liberty care se răspândește în Italia provine din depozitele Arthur Liberty
din Londra, care expuneau în mod regulat obiecte de artă și țesături concepute în stil Art
Nouveau la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Una dintre cele mai importante caracteristici ale stilului este inspirația pentru natură,
care studiază elementele structurale, traducându-le într-o linie dinamică și ondulată, cu o
linie "biciuitoare". Cifrele simple păreau să vină la viață și să evolueze în mod natural în
forme similare plantelor sau florilor.Ca o mișcare artistică, Art Nouveau are unele
afinități cu pictorii Preraffaellites și Symbolist, iar unele figuri precum Aubrey Beardsley,
Alfons Mucha, Edward Burne-Jones, Gustav Klimt și Jan Toorop pot fi plasate în mai
multe dintre aceste stiluri. Spre deosebire de pictorii simbolici, cu toate acestea, Art
Nouveau poseda un anumit stil vizual; și spre deosebire de prerafaeliții care preferau să
privească înapoi în trecut, Art Nouveau sa formalizat în folosirea de noi materiale,
suprafețe lucrate și pentru abstractizare în serviciul designului pur.

Art Nouveau în arhitectură și design interior a depășit istoricul eclectic care a pătruns în
epoca victoriană. Artiștii din Art Nouveau au selectat și modernizat unele dintre
elementele rococo [7] [8] [9], cum ar fi decorațiunile cu flăcări și cochilii, în loc de
ornamentele naturale victoriane clasice. În schimb, ele au favorizat natura pentru sursa lor
de inspirație, dar ele stilizau în mod evident elementele și au extins acest repertoriu prin
adăugarea de alge, lame de iarbă, insecte [10]. În cele din urmă, caracterul cel mai
revoluționar al cercetării arhitecturale a fost renunțarea completă la ordinea arhitecturală
care, în ciuda unor experimentale, a păstrat în decursul secolului al XlX-lea propriul său
rol pe tot cuprinsul peisajului arhitectural, nu numai academic. Această renunțare a avut
un caracter permanent și va continua în protorionalism și raționalism.

Stil:Are forme organice, linii curbe, cu ornamente cu preferințe vegetale sau florale.
Imaginile orientale, în special amprentele japoneze, cu forme egale, curbilare, suprafețe
ilustrate, goluri contrastante și planeitatea absolută a unor amprente, au fost o sursă
importantă de inspirație. Unele tipuri de linii și curbe au devenit clișeuri, apoi folosite de
artiști din întreaga lume. Un alt factor de mare importanță este faptul că Art Nouveau nu
a negat utilizarea mașinilor așa cum sa întâmplat în alte mișcări contemporane, cum ar fi
cea a Artelor și Artizanatului, dar au fost folosite și integrate în crearea lucrării. În ceea
ce privește materialele folosite, sursa primară a fost, cu siguranță, sticlă și fier forjat, ceea
ce a dus la o formă reală de sculptură și arhitectură.

Decorare. Privat-Livemont, graffiti pe o clădire din Bruxelles, c. 1900


Lucrul în sticlă a fost un domeniu în care acest stil a găsit o expresie liberă și grandioasă
- de exemplu, lucrările lui Louis Comfort Tiffany din New York sau Émile Gallé și frații
Daum din Nancy, Franța.

În bijuterii, art nouveau a revigorat arta, natura fiind principala sursă de inspirație, îmbogățită de
noi niveluri de virtuozitate în smalț și introducerea de noi materiale, cum ar fi opalele sau
pietrele semiprețioase. Interesul deschis față de arta japoneză și entuziasmul și mai specializat
pentru capacitatea lor de a lucra cu metale, au promovat noi teme și abordări ale ornamentelor. În
primele două secole accentul a fost pus pe pietre prețioase, în special pe diamant, iar bijutierul
sau aurul sa ocupat în principal cu pietre de așezare, pentru avantajul lor economic pur. Dar
acum sa născut un alt fel de bijuterii, motivat mai mult de un artist-designer decât de un bijutier
în calitatea unică a unui setter de piatră prețios.

Au fost bijutierii din Paris și Bruxelles care au creat și au definit Art Nouveau în bijuterii, iar în
aceste orașe au fost create cele mai renumite exemple. Criticul francez al timpului era de acord
că bijuteriile trec printr-o fază de transformare radicală și că designerul de bijuterii francez René
Lalique a fost punctul de sprijin. Lalique a glorificat natura în arta sa, extinderea repertoriului
său pentru a include noi aspecte - libelule sau iarbă - inspirată de întâlnirea dintre inteligența sa și
arta japoneză.

Bijutierii sunt foarte dornici de a demonstrat în abordarea cu noul stil într-o nobilă tradiție în
căutarea înapoi la Renaștere, cu bijuterii de aur și de muncă smalț, și viziunea bijutierului ca
artist înainte de artizan. În cele mai multe dintre lucrările acelei perioade, pietrele prețioase au
scăzut într-un al doilea etaj. Diamantele au fost utilizate în principal cu un rol secundar,
combinat cu materiale mai puțin cunoscute, cum ar fi sticla, fildeșul și cornul.

1Architettura. Charles Rennie Mackintosh, Scuola d'Arte di Glasgow, 1897-1909.

2Architettura. Pietro Fenoglio, Casa Fenoglio-Lafleur (1902) a Torino, 1902


3Villino Bonazzi a Parma, Fu costruito nel 1911 su progetto dell'architetto parmigiano
Mario Stocchi Monti

Jugendstil, Arta germană Nouveau este cunoscută în mod obișnuit prin numele său
german, Jugendstil. Numele este preluat din jurnalul artistic, Die Jugend, care a fost
publicat la München și care a susținut noua mișcare artistică. A fost fondată în 1896 de
Georg Hirth (Hirth a rămas editor până la moartea sa în 1916, iar revista a continuat să fie
publicată până în 1940). Revista a contribuit la promovarea stilului în Germania. Drept
urmare, numele său a fost adoptat ca cel mai comun termen de limbă germană pentru
stilul: Jugendstil ("stil de tineret"). Deși la începutul secolului al XX-lea cuvântul a fost
aplicat doar exemplelor bidimensionale ale artelor grafice, în special formele de
tipografie organică și design grafic găsite și influențate de reviste germane precum
Jugend, Pan și Simplicissimus, se aplică în prezent unor manifestări mai generale ale
artelor vizuale Art Nouveau din Germania, Olanda, statele baltice și țările nordice. [3]
[28] Cele două centre principale pentru arta Jugendstil din Germania au fost Munchen și
Darmstadt (Mathildenhöhe).Alte două reviste, Simplicissimus, publicate în München, și
Pan, publicate la Berlin, s-au dovedit a fi susținători importanți ai Jugendstilului.
Revistele au fost importante pentru răspândirea idiomului vizual al lui Jugendstil, în
special a calităților grafice. Arta Jugendstil include o varietate de metode diferite, aplicate
de diferiții artiști individuali și prezintă utilizarea unor linii tari precum și curbe sinuoase.
Metodele variază de la clasic la romantic.

O caracteristică a lui Jugendstil este tipografia utilizată, combinația de litere și imagini


care este inconfundabilă. Combinația a fost utilizată pentru coperți de romane, anunțuri și
postere de expoziție. Designerii folosesc adesea fonturi unice care funcționau armonios
cu imaginea.Unul dintre cei mai cunoscuți artiști germani, asociați atât cu Die Jugend cât
și cu Pan, a fost Otto Eckmann. Animalul lui preferat a fost lebeda, și astfel a fost
influența sa în mișcarea germană, că lebada a ajuns să servească drept leitmotivul pentru
Jugendstil.Unul dintre cei mai proeminenți designeri germani din acest stil a fost Richard
Riemerschmid, care a făcut mobilier, ceramică și alte obiecte decorative într-un stil
sobru, geometric, care a indicat spre Art Deco.

Stilul floral a fost, în general, sentimental și naturalist, bazându-se pe forme naturale și


teme de artă populară. Unul dintre primele exemple este arta tapiserii brodate a
sculptorului din Munchen, Hermann Obrist (1863-1927). Peretele său suspendat
Cyclamen (1892-94), care ilustrează o floare în mișcare, care curge, a reamintit un critic
al "curbelor bruște violente generate de crack-ul unui bici", iar lucrarea a devenit ulterior
cunoscută sub numele de The Whiplash. Un alt exponant principal al stilului floral a fost
Otto Eckmann (1865-1902), care, ca mulți practicanți Art Nouveau, sa antrenat ca pictor,
dar sa mutat în artă grafică și aplicată. Eckmann a produs o multitudine de ilustrații în
stilul său caligrafic de marcă comercială pentru astfel de reviste influente precum Pan și
Jugend.

27. Elementele caracteristice stilului și decorului: Totalitarism. Exemple reprezentative de


lucrări în arhitectură, sculptură, pictură etc., ale stilului dat.

Gen: Regimurile totalitare au diferit de tiraniile politice anterioare prin resursele tehnologice
extinse de care au beneficiat, asadar prin controlul pe care l-au putut exercita. Aceste regimuri au
avut la dispozitie mijloacele si motivatia de a orchestra forte uriase care sa le consolideze
autoritatea, cu rezultate care evoca o dilema a ideologiei lor, intre dorinta de a-si proclama
puterea tehnologica si cea de a evoca referinte istorice si nationaliste.

ALEXEI SCIUSEV (1873-1949); PAUL TROOST (1879-1934); MARCELLO PIACENTINI


(1881 -1960); LEV

RUDNEV (1885-1956); BORIS IOFAN (1891-1976); GIUSEPPE TERRAGNI (1904-1943);


ALBERTSPEER (1904-1981)

putere; gigantism; istorie; miscare

Caracteristica: Regimurile totalitare europene din anii 1930-1940 - de exemplu Germania


nazista, Italia fascista si URSS - au folosit arhitectura pentru a extinde influenta si puterea de
stat. Aceste trei tari dezvoltasera importante miscari avangardiste, iar atitudinea fiecareia fata de
respectivele miscari ofera un indiciu asupra rolului arhitecturii in ideologiile respective si ajuta la
obtinerea unui raspuns la intrebarile totalitarismului privitoare la relatiile dintre arhitectura si
societate.

In Italia, avangarda a supravietuit, ajungand sa joace un rol in arhitectura „oficiala". Diferite


interpretari ale modernismului pot fi intalnite in coloniile in care copiii emigrantilor erau trimisi
pentru a se bucura de vacante platite de stat, in cladirea in care Partidul Fascist isi avea cartierul
general, dar si in garile rasarite pe tot cuprinsul tarii. Se viza crearea, cu sprijinul arhitecturii, a
unei unitati simbolice si operationale fara precedent in istoria tarii. In cazurile cele mai bune,
aceasta actiune a produs capodopere rationaliste precum Casa del Fascio, din Como, de

Giuseppe Terragni – cladire fascinanta datorita complexitatii riguroase a constructiei, a detaliului


si a compozitiei, precum si din pricina provocarii lansate ipotezei ca o societate bolnava produce
arhitectura de proasta calitate. Insa conexiunea de nesters a rationalismului italian cu fascismul l-
a provocat pe Ernesto Rogers, supravietuitor al perioadei fasciste, sa respinga rationalismul,
vestind regionalismul cu Torre Velasca, din Milano, la care a lucrat cu alti arhitecti.Regimul
sovietic si cel nazist, cu ambitiile lor megalomane, au fost mai brutale cu mostenirea
avangardista. Albert Speer a facut planurile Berlinului pentru Adolf Hitler, concentrand orasul in
jurul unei gigantice reproduceri a Panteonului. inainte, vastul Zeppelin Field din Nurnberg
servise drept scena pentru filmele de propaganda ale lui Leni Riefenstahl, confirmand opinia
marxistului Walter Benjamin ca fascismul reprezenta estetizarea extrema a politicii.

In URSS, respingerea planurilor pe care Le Corbusier le facuse pentru Palatul Sovietelor, in


favoarea unui „tort de nunta stalinist", avand in varf o gigantica statuie a lui Lenin, a marcat
evidenta ruptura de avangarda. Desi unele idei constructiviste au supravietuit in planificarea
urbana, cladirile etalau parodii insipide ale ornamentelor traditionale.

28. Elementele caracteristice stilului și decorului:Moldovenesc. Exemple reprezentative de


lucrări în arhitectură, sculptură, pictură etc., ale stilului dat.

Arhitectura în Moldova s-a dezvoltat între secolele XIV-XIX în spațiul


moldovenesc[necesită citare]. Arhitectura în această regiune se dezvoltă exclusiv în
arhitectura bisericească și are o amprentă puternic autohtonă cu ușoare influențe mai ales
ale stilului bizantin dar și gotice sau armenești.Epoca în care s-a dezvoltat cel mai mult
este perioada domniei lui Ștefan cel Mare (1457-1504).

Caracteristici: plan dreptunghiular sau triconc, interiorul include altar, naos, încăperea
mormintelor și pronaos, separarea încăperilor se face prin ziduri groase, în general fără
coloane, o singura turlă amplasată după sistemul moldovenesc, supraînălțarea bolților
în interior, prin suprapunerea arcurilor încrucișate, decor exterior bogat Planul bisericii
Bogdana din Rădăuţi
Dintre bisericile cele mai reprezentative:

Mănăstirea Putna Mănăstirea Neamț Mănăstirea Bistrița Biserica Sf. Nicolae din Rădăuți

Mănăstirea Voroneț

Planul bisericii Bogdana din Rădăuţi

1Mănăstirea Bistriţa din


Judeţul Neamț 2Biserica
din Părhăuţi, cea mai veche
biserică existentă construită în stilul moldovenesc, ctitorie a lui Ştefan cel Mare

29. Elementele caracteristice stilului și decorului: Brincovenesc Exemple reprezentative de


lucrări în arhitectură, sculptură, pictură etc., ale stilului dat.

Termenii stil brâncovenesc sau artă brâncovenească caracterizează in istoriografia română de


artă arhitectura și artele plastice în Țara Românească din timpul domniei lui Constantin
Brâncoveanu (1688-1714). Deoarece această epocă a influențat în mod hotărâtor evoluțiile de
mai târziu, termenul se folosește prin extensie și pentru a descrie operele de artă din vremea
primilor Mavrocordați, până către 1730.Istoricii de artă caracterizează uneori stilul prin
analogie cu renașterea apuseană, datorită structurilor sale clare, raționaliste, dar exuberanța
lui decorativă permite și folosirea termenului de Baroc brâncovenesc.

Mișcarea cărturărească care ia ființă în Moldova secolului al XVII-lea, influențată prin


intermediul polonez[1] de umanismul european, este una din premizele apariției stilului
brâncovenesc, caracterizat prin recepția barocului apusean și programe artistice unitare.
Bazele înfloririi din epoca brâncovenească au fost puse în timpul celor două decenii de
domnie a lui Matei Basarab (1632-1654), care asigurase Țării Românești o anumită
stabilitate politică și favorizase dezvoltarea artelor[2]. Printre cele mai importante edificii ale
epocii lui Matei Basarab se numără biserica Mănăstirii Arnota (1633), biserica Schitului
Crasna-Gorj (1636), biserica Schitului Topolnița-Mehedinți (1646), precum și ansamblurile
monastice de la Căldărușani (1638) și Brebu (1640-1650), ctitorii care continuă evoluția
arhitecturii muntenești prin preluări ale formelor gotice moldovenești[3], fără a depăși însă
un orizont provincial[4]. O excepție din punct de vedere calitativ și programatic o constituie
casa de piatră a cărturarului Udriște Năsturel de la Herăști (jud. Ilfov), care interpretează în
stil oriental elemente ale Renașterii italiene[5].

Arhitectura, Stilul brâncovenesc se distinge prin expresivitatea conferită de volumele


arhitectonice ale scărilor exterioare, ale foișoarelor sau loggiilor, care variază în mod pitoresc
aspectul fațadelor. Sistemul tradițional al decorării cu arcaturi de ciubuce mai este încă
aplicat, dar ornamentica bogată a ancadramentelor, a coloanelor și a balustradelor trădează
prin motivele vegetale compuse în vrejuri influența barocă. Proporțiile devin mai zvelte și
mai armonioase, ele dovedesc o mai grijulie elaborare a planurilor. Atât decorul cât și spațiile
libere, structurate de coloane, neagă masivitatea formelor arhitectonice; pridvorul deschis
ajunge de exemplu a fi un element reprezentativ al clădirilor. Boltirea se face de obicei în
semicilindru sau cu cupole semisferice. Decorul poate fi sculptat din piatră sau aplicat sub
forma unor reliefuri din stuc. În decorația din piatră predomină motivele florale, în stuc sunt
des întâlnite ornamente de tip oriental.
Palatele au fost ridicate în epoca brâncovenească mai ales în apropierea unor pânze de apă,
în cadrul unor incinte rectangulare. Poarta și anexele gospodărești sunt îndeobște situate pe
latura opusă reședinței, care este organizată pe două niveluri, deasupra unor pivnițe înalte.
Soclul clădirilor include de obicei și parterul. Palatele au pe latura dinspre curte un foișor cu
scară, pe latura dinspre lac o loggie. Dotate cu aducții de apă, cu băi și grupuri sanitare,
reședințele domnești ofereau un confort nemaiîntâlnit până atunci.

Exemple: Reședința de vară a domnitorului Constantin Brâncoveanu în Potlogi (1698)


Palatul Mogoșoaia (1702) în București, restaurat și modificat de Martha Bibescu. Vechiul Palat
Mitropolitan (1654-1708), în București

Biserici:Exteriorul lăcașelor de cult corespunde prin decorul bogat iconostaselor din interior,
împodobite dens cu reliefuri.

Exemple: Catedrala Patriarhiei în București (1655-1685) reprezintă faza premergătoare stilului


brâncovenesc din timpul domniei lui Șerban Cantacuzino. Biserica fostei mănăstiri Adormirea
Maicii Domnului (1691-1697) în Râmnicu Sărat

Manastiri:Mănăstirile Horezu și Văcărești, tipice pentru ansamblurile brâncovenești, sunt


orientate pe axa est-vest. Mănăstirea Cotroceni (1679), București, demolată în 1985. Mănăstirea
Sinaia (1690-1695)

Mănăstirea Horezu (1690-1702), unul din cele mai ambițioase proiecte ale epocii
brâncovenești. Prin dimensiunile impozante și mai ales prin concepția unitară acest proiect este
revoluționar pentru artele vechi românești. Întregul complex este subordonat principiilor de
simetrie tipice renașterii italiene, denotate atât de organizarea volumelor arhitectonice pe axa
principală est-vest cât și de proporțiile echilibrate până în detaliu ale arhitecturii. Chiar în centrul
incintei se înalță silueta zveltă a bisericii, care se bazează planimetric și spațial pe modelul dat de
Biserica episcopală a Curții de Argeș. Meșterii care au contribuit la decorul bisericii sunt
imortalizați într-un tablou votiv din pridvorul lăcașului de cult, ei ies din anonimatul medieval.

În pictura epocii pătrund pentru prima oară subiecte laice, portretul de exemplu, reprezentat în
serie în vaste galerii de caracter votiv, sau compoziții istorice precum Călătoria lui Brâncoveanu
la Constantinopol din Palatul Mogoșoaia, în timp ce subiectele religioase tradiționale sunt
îmbogățite de noi teme iconografice, preluate datorită răspândirii culturii scrise din scrierile
apocrife și din literatura patristică. Nouă este și tendința spre un stil narativ, în pofida
caracterului monumental-reprezentativ al picturilor. Aceasta se făcuse pentru prima oară simțită
în pictura moldovenească, la Sucevița[21]. Elementele decorative care abundă în ornamentica
monumentală se întâlnesc și în mediul picturii. Școala principală de pictură brâncovenească este
cea de la Mănăstirea Hurezi, reprezentanți de seamă ai stilului sunt Pârvu Mutu și zugravul
Constantinos.Cea mai puternică influență care îmbogățește tradiția post-bizantină a epocii este
exercitată de către așa-numita Școală Italo-cretană. Temele iconografice sunt influențate și de
pictura apuseană.

Sculptura este precum în perioada medievală subordonată arhitecturii, de care se leagă organic.
Sculptura decorativ-monumentală acoperă dens ancadramentele ușilor și ferestrelor, precum și
coloanele. Ea este supusă unei puternice influențe baroce, care duce la dominanța motivelor
vegetale compuse în vrejuri.

Artele decorative înfloresc în epoca brâncovenească. Deosebite sunt realizările din domeniul
argintăriei, din cel al lemnului sculptat și al broderiei.

1Biserica veche "Adormirea Maicii Domnului" a Mănăstirii Sinaia

2Palatul Mogoșoaia

Mănăstirea Antim

30. Elementele caracteristice stilului și decorului:Vernacular Exemple reprezentative de


lucrări în arhitectură, sculptură, pictură etc., ale stilului dat.

Casa in stil neoromanesc vernacular, datand de la


inceputul anilor 1920, Buzau.(©Valentin Mandache)
Conform definitiei, arhitectura vernaculara este un stil arhitectonic bazat in esenta pe nevoile
locale ale comunitatii, pe materialele de constructie disponibile in acea comunitate, si, mai ales,
este arhitectura care reflecta in cel mai inalt grad traditia locului.Din punct de vedere etimologic,
termenul provine din latina, vernaculus insemnand indigen, nativ, domesctic, termen derivat la
randul lui din verna, care era termenul folosit pentru „sclavii din nastere”.

Arhitectura vernaculara, denumita adesea si arhitectura traditionala, desi termenii nu sunt


sinonimi in totalitate, tinde sa evolueze de-a lungul timpului pentru a putea reflecta astfel
contextul cultural, tehnologic, economic si cultural in care se desfasoara.

Ronald Brunskil, academician si istoric al arhitecturii, defineste astfel esenta arhitecturii


vernaculare: „… o constructie conceputa de un amator fara nicio pregatire in arhitectura;
respectivul va fi fost calauzit de o serie de conventii incetatenite in satul sau orasul lui, va fi
acordat putina atentia la ceea ce ar putea fi la moda. Functionalitatea constructiei ar fi factorul
dominant, iar consideratiile de ordin estetic, desi existente intr-o mica masura, fiind aproape
minime. Se vor folosi materiale locale, e de la sine inteles, alte materiale fiind alese si importate
doar in mod exceptional”.Dupa cum am amintit la inceput, arhitectura vernaculara nu se
confunda in totalitate cu arhitectura traditionala, desi termenii sunt folositi adesea ca fiind
sinonimi. Mai mult decat atat, exista numeroase aspecte comune intre cele doua conceptii.

Arhitectura traditionala include, in plus, si concepte arhitecturale caracterizate prin elemente


apartinand arhitecturii asa-zis rafinate, cum ar fi, de exemplu, templele sau palatele, care nu fac
totusi parte din arhitectura vernaculara. In termeni arhitecturali, „vernacular” poate fi considerat
in contrast cu „rafinat”, ceea ce inseamna caracterizat prin elemente stilistice internationale
adaugate de un arhitect profesionist cu scopuri estetice si care nu au niciun rol functional.

Mediul si materialele de constructie pe care acesta la poate oferi influenteaza in mare masura
aspecte esentiale ale arhitecturii vernaculare. Zonele in care copacii cresc din abundenta scot la
iveala un stil bazat pe constructii din lemn, in timp ce zonele in care lemnul e greu de gasit vor
apela la piatra sau lut. Ca un simplu exemplu la indemana, in Orientul Indepartat domina
locuintele din bambus, acesta fiind si disponibil in abundenta, dar in acelasi timp si foarte
versatil. Vernacular inseamna prin excelenta si sustenabil, este un stil care nu isi va termina
niciodata resursele locale. Daca nu este sustenabil, nu este adecvat in contextul local si prin
urmare nu poate fi vernacular…