Sunteți pe pagina 1din 2

După ce Domiţian moare asasinat şi după scurta perioadă de conducere a lui

Nerva, urmează la tronul imperiului unul din cei mai mari împăraţi din istoria
Romei, Marcus Ulpius Traianus (98-117 d. Hr.) care se hotărăşte să cucerească
Dacia. Motivele hotărârii sale au fost nevoia de stabilitate pe linia Dunării şi
bogăţiile Daciei (mai ales aurul), pe lângă spălarea ruşinii înfrângerii lui Fuscus
şi a păcii încheiate de Domiţian.
Prin urmare, Traian trebuie să fi planificat dinainte cucerirea acestei ţări, din
motive atât strategico-militare, ca urmare a creşterii puterii dacilor, socotiţi o
ameninţare pentru Roma, cât şi de ordin economic.
Cele două războaie de cucerire a Daciei sunt cunoscute din: Cassius
Dio, Criton şi comentariile lui Traian, din care, din nefericire, s-a păstrat doar o
frază. Mult mai edificatoare sunt însă Columna lui Traian de la
Roma şi Tropaeum Traiani de la Adamclisi. Columna este un excelent izvor
pentru cunoaşterea completă a acestor evenimente.
REPORT THIS AD
Războiul daco-roman din 101-102 d. Hr. Mai întâi, Traian inspectează trupele
de la Dunăre şi le sporeşte efectivul cu noi unităţi. După ce îşi aduce aici
principalele forţe, va trece fluviul  pe un pod de vase de la Dierna (Orşova).
O altă coloană trece pe la Lederata, iar cele două coloane se vor uni
la Tibiscum (Jupa). De aici, după cum ne spune, Cassius Dio, Traian înaintează
cu prudenţă spre Sarmizegetusa pentru a nu fi surprins de Decebal. La Tapae,
are loc o bătălie în care dacii sunt înfrânţi, iar romanii pătrund în Ţara
Haţegului, unde se pregătesc de iernat. În timp ce grosul armatei romane era
aici, Decebal se aliază cu sarmaţii, cu sciţii roxolani din nordul Mării Negre şi
cu bastarnii din Moldova şi în iarna anilor 101-102 declanşează atacul asupra
garnizoanelor romane din Dobrogea şi Moesia Inferioară. Deşi gheaţa s-a rupt şi
o parte din călăreţii daci şi roxolani se îneacă, totuşi atacul este violent, punând
în pericol provincia.
Prin acest atac Decebal spera ca Traian să întoarcă trupele din Ţara Haţegului şi
să le aducă aici. Împăratul aduce însă garnizoanele de pe Dunăre şi veteranii,
transportaţi în parte cu ajutorul flotei fluviale. Cu aceşti soldaţi el angajează
bătălia de la Adamclisi cu dacii şi roxolanii, extrem de sângeroasă, dar foarte
importantă pentru desfăşurarea următoare a războiului. Traian va arunca în luptă
şi veteranii, reuşind să-i înfrângă pe daci şi pe aliaţii lor. Pierderile romanilor au
fost mari, aşa cum reiese din ruinele altarului descoperit la mică distanţă
de Tropaeum Traiani (acest monument a fost ridicat pe locul bătăliei, tocmai
pentru a sublinia importanţa ei). Odată pericolul îndepărtat, primăvara,
împăratul reia înaintarea spre capitala dacă şi cucereşte cetatea Costeşti. Pentru
a-şi menaja forţele şi capitala, Decebal cere pace, pe care Traian i-o acceptă, dar
cu condiţiile puse de el. De data aceasta pacea este foarte dură pentru regele
dac:
 Ţara Haţegului, Banatul, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei şi sud-estul
Transilvaniei sunt ocupate de romani;
 predă armele şi maşinile de războ, meşterii şi instructorii militarii;
 nu mai avea voie să primească fugari din imperiu;
 trebuia să dărâme zidurile cetăţilor;
 să renunţe la politica externă;
 să aibă aceiaşi prieteni şi duşmani ca Roma.
Prin această pace Traian limita drastic acţiunile lui Decebal, dar bănuia că
regele dac nu le va respecta. De aceea, cu ajutorul lui Apolodor din Damasc va
construi la Drobeta, peste Dunăre, un pod de piatră cu suprastructură de lemn
pentru a avea o legătură stabilă cu Dacia. Se pare că tot acum începe
colonizarea Banatului şi Olteniei, dovadă clară că urmărea cucerirea Daciei.
La rândul său, Decebal nu putea respecta prevederile sinucigaşe ale tratatului de
pace şi drept urmare nu va dărâma zidurile cetăţilor, îşi va reface armata, va
primi dezertori de la romani, dar nu va mai reuşi să refacă vechile sale alianţe.
Mai mult , îi va ataca pe iagizii din nord-vestul Banatului, care erau aliaţi ai
romanilor, oferindu-i pretextul lui Traian pentru o nouă intervenţie, care oricum
era inevitabilă.
Războiul daco-roman din 105-106 d. Hr. De această dată Traian are un
avantaj clar asupra lui Decebal. Romanii trec pe podul de la Drobeta şi se
îndreaptă spre Sarmizegetusa din cinci direcţii (Traian a condus coloana de
pe Valea Oltului). Coloanele romane înaintează prin Banat, pe Cerna, Jiu, Olt şi
prin sud-estul Transilvaniei. Sunt cucerite şi distruse cetăţile de
la Costeşti, Blidaru şi Piatra Roşie, iar Sarmizegetusa Regia este practic
înconjurată. În vara lui 105, capitala dacilor cade în mâinile romanilor şi va fi
distrusă. Decebal încearcă să se retragă în munţi, dar este ajuns din urmă de un
corp de cavalerie roman, condus de Tiberius Claudius Maximus şi se sinucide.
Acest episod al sinuciderii regelui dac este incizat într-o scenă de pe columna
lui Traian.
Ultimele rezistenţe ale dacilor vor fi înfrânte  de romani în vara anului 106, iar
în august acelaşi an,, o diplomă militară” de la Porolissum menţionează Dacia
ca provincie romană. Din acest moment procesul de formare a poporului român
şi a limbii române capătă o direcţie clară, iar romanizarea devine ireversibilă.