Sunteți pe pagina 1din 8

CURS 1 PRINCIPIILE ADEZIUNII

Adeziunea = fenomenul de atracţie între 2 materiale diferite aduse în contact intim. Se datorează fortelor de atracţie ce se
exercită între particulele celor 2 materiale ajunse la distanţe de ordinul mărimii moleculelor.
Coeziunea = fenomenul de atractie dintre atomi sau molecule similare, constituente ale aceluiasi material.
Rasinile compozite si derivatii lor sunt materialele dentare cel mai frecvent utilizate in conjunctie cu sistemele adezive
Aplicaţii ale tehnicilor adezive (elemente ale complexului supus tehnicii adezive S+L sau S+S)
- sigilarea şanţurilor şi fosetelor - (dinte) S + L (RDC fluid)
- colajul brackets-urilor (dinte) S + S (bracket)
- desensibilizarea zonelor cu hipersensibilitate dentinară
- obturaţii cu materiale compozite (dinte) S + S (RDC de obturaţie)
- obturaţii cu amalgam fixat şi adeziv
- faţetări directe (dinte) S + S (RDC de faţetare)
- fixări ale restaurărilor protetice compozite sau ceramice (faţete, inlay, onlay, ccoroane, punţi adezive) S + S
(lc. protetică)
- reparaţii ale componentei ceramice a coroanelor mixte
- refaceri adezive de bonturi dentare (dinte) S + S (RDC obturaţie)
- colajul fragmentelor dentare fracturate (dinte) S + S (dinte)
- imobilizări dentare cu ajutorul şinelor (dinte) S + S (RDC indirect)

1. Adeziunea între solide


Intre 2 suprafeţe rugoase microscopic, contactul intim este dificil de obţinut deoarece distanţa maximă între moleculele
celor 2 materiale = 0,7nm (contact doar prin varfurile asperitatilor)=> este necesar un mediu interpus în stare fluidă = ADEZIV.
La nivelul zonelor punctiforme de contact pot sa apara presiuni foarte mari, astfel ca in absenta unui al 3lea mediu
contaminant, efectul se numeste adeziune locala sau „sudare la rece”. La incercarea de separare a corpurilor prin alunecare
unul fata de celalalt apare o forta de rezistenta, numita frictiune
Tehnici adezive în stomatologie
M.G. Buonocore - 1955 propune gravarea acidă a smalţului pentru îmbunătăţirea adaptării marginale a obturaţiilor cu RDC =>
Stomatologie restaurativă bazată pe tehnici adezive
- tratamente minim invazive
- respectul pentru ţesuturile dure dentare sănătoase

2. Adeziunea între un solid şi un lichid


- se bazează pe capacitatea lichidului de a realiza un contact intim cu o suprafaţă cât mai întinsă (mare) a solidului şi de a
interacţiona prin formarea unor legături fizice, micromecanice, chimice sau intermoleculare. (ex. apa pe o placuta de sticla)

Condiţii necesare pentru obţinerea adeziunii între un solid şi un lichid


- aderentul cu suprafaţă perfect curată, degresata, stabila, lipsită de contaminanţi (aer, apa), cu microrugozităţi;
- aderentul sa aiba energie de suprafaţă mare (solid) – obtinuta prin gravaj acid
- aderentul sa fie bine umectat de către adeziv (tensiune superficială adeziv usor < energie de suprafata aderent)
- 1. unghi de contact ascutit
- 2. contact intim pe o suprafaţă cât mai întinsă
- adezivul sa aiba vascozitate redusa, pentru a putea curge
- adezivul (in strat subtire)să se transforme în solid prin reacţie de priză (polimerizare) [strat gros => contractie crescuta]
- interacţiuni favorabile si extinse solid – lichid (leg.chimice, fizice, micromecanice, intermoleculare)
- 1. Microrugozităţi – pe suprafata aderentului (nu exista suprafete perfect netede microscopic)
- 2. Capilaritate = forta cu care adezivul poate patrunde in microrugozitati (γ↑ , θ↓, η ↓)
- rezistenţa legăturii formate în timp

Umectabilitatea
Umectabilitatea este o proprietate a adezivului specifică pentru un anumit aderent. Capacitatea adezivului de a realiza un
contact intim cu toata suprafata aderentului.
Interacţiunea dintre solid şi lichid e guvernată de fortele de suprafaţă:

- Energia superficială a lichidelor = tensiune superficială = fortele intermoleculare ce determină formarea picăturilor
(suprafaţă minimă, deci energie de suprafaţă minimă pentru un volum dat) (ex. apa-73, alcool-23, HEMA-56)
- Dacă energia superficială solid (E) > tensiunea superficială a lichidului (γ) , forţele de suprafaţă tind să împrăştie lichidul
pe suprafaţa aderentului solid (ex. otel-230, teflon-18, dentina-92, smalt-87)
- Solidele cu energie superficială mai mică decât a lichidului nu vor fi umectate corespunzător
Materiale hidrofile = solide cu energie de suprafaţă >> apa (atrag apa – ex.gips, alginat) =>umectare optima+absorbtia apei
Materiale hidrofobe = solide cu energie de suprafaţă < apa (resping apa – ex.ceara, silicon)
Umectabilitatea unui adeziv pe un anumit aderent poate fi măsurată cu ajutorul unghiului de contact dintre o picătură
de lichid şi suprafaţa aderentului. Cu cat unghiul este mai redus, cu atat umectabilitatea este mai buna (umect. perf. 0 o)
Aplicarea de substanţe tensioactive (detergenţi, emulgatori, agenţi de dispersie) pe suprafata solidelor cu energie de
suprafaţă redusă determina creşterea energiei de suprafaţă. Exemple:
- spălare machetă cu detergenţi înainte de ambalare
- gravaj acid al smalţului dentar

Vâscozitatea adezivului (forta care se opune imprastierii lichidului - umectabilitatii)


Vâscozitatea mare împiedică curgerea adezivului si patrunderea sa în microrugozităţile aderentului
Valorile unghiului de contact sunt direct proporţionale cu vâscozitatea adezivului   Cos
Coeficient de penetrare (PC) = capacitatea lichidului de a pătrunde în spaţii capilare PC  2
γ = tensiunea superficială a adezivului
η = vâscozitatea adezivului
θ = unghiul format de adeziv cu aderentul

Rugozitatea suprafeţei aderentului


Rugozitatea aderentului poate avea efect:
- Pozitiv – creşterea suprafeţei disponibile să interacţioneze chimic cu adezivul
- retenţii mecanice dacă microrugozităţile au morfologie retentivă
- Negativ – dacă rugozităţile sunt contaminate cu alte substanţe sau aer – se reduce suprafata de adeziune
microrugozităţi = capilare
Tensiune superficială adeziv mare =F de capilaritate mari = pătrundere adeziv în microrugozităţi şi împingerea aerului afară
Fortele de capilaritate trebuie sa invinga presiunea aerului prezent in fisuri (pentru a-l impinge afara) si sa invinga fortele de
rezistenta datorate vascozitatii lichidului. In acelasi timp insa tensiunea superficiala a lichidului trebuie sa fie destul de mica
fata de cea a aderentului pentru ca lichidul sa asigure o buna umectabilitate.

CURS 2,3 ADEZIUNEA LA TESUTURILE DURE DENTARE


Fara adeziune:
1. Contractia la polimerizare a RDC – 13-18 Mpa
2. Aparitia defectelor la adaptarea marginala
3. Conduce la microinfiltratie marginala (microleakage)

Avantajele tehnicilor adezive


1. Retentie si stabilitate mai buna
2. Reduce microleakage
3. Reduce sensibilitatea postoperatorie
4. Reduce cariile secundare
5. Reduce patologia pulpara
6. Transmitere si distributie functionala a fortelor
7. Posibilitatea de a ranforsa tesuturile dure restante subtiri si a materialului
8. Tehnica conservativa: pierdere minima de tesut dentar sanatos
9. Desensibilizarea tubilor dentinari
10. Largeste gama de tratamente restaurative estetice

Adeziunea la ţesutul dur dentar presupune întotdeauna 3 componente: 2 aderenti (2 interfete) + adeziv (sistemul adeziv)
Interactiunile dintre adeziv si aderent pot fi:
1. Interacţiuni fizice – forte van der Waals (atractii intermoleculare)
– Interacţiuni ce nu sunt permanente
• ion / ion
• dipol / ion
• dipol / dipol (ex. legaturile de H: H-O-H)

– Legături de H (mai puternice)-precursorul leg. chimice puternice


– Pentru materiale de acelasi gen care se atrag (ex. ambele hidrofile sau hidrofobe)

2. Legaturi chimice (intre adeziv si RDC / intre adeziv si tesutul dentar) foarte greu de distrus
– Ionice (ex. acid + bază sau sare + apă)
– Covalente (ex.leg C-C in polimeri) (pot fi fracturi adezive sau coezive)
3. Formare strat de interdifuziune (atractii intermoleculare) – adezivul poate fi absorbit in aderent. Daca componenta
absorbita este o molecula cu lant molecular lung, rezultatul este aparitia unui strat de interdifuziune intre substrat si adeziv si
formarea unor legatuei extrem de durabile si stabile.Exemplul cel mai comun–formarea stratului hibrid intre dentina si adeziv.
Moleculele adezivului sunt partial absorbite in dentina demineralizata =>SH

Adeziunea se obtine prin stratul hibrid:


Strat hibrid = înlocuirea mineralelor îndepărtate prin gravare acidă din smalţ şi dentină cu monomerii adezivului, care după
întărire rămân ataşati micromecanic în porozităţile create.

Nakabayashi - 1982...”Formarea stratului hibrid (hybrid layer) reprezintă principalul mecanism al adeziunii la dentină”
Startul hibrid are rolul de a:
- asigura legătura RDC – ţesut dur dentar
- obstrua canaliculele dentinare prevenind infiltrarea bacteriană spre pulpa dentară (microleakage).

Factori ce influenţează adeziunea la ţesuturile dure dentare:


1. Umectabilitatea adezivului
2. Compoziţia şi structura smalţului şi dentinei (smalt prismatic/aprismatic) (dinte temporar/definitiv)
3. Gradul de umezeală internă şi externă a dentinei
4. Prezenţa smear layer

5. Contracţia la polimerizare a RDC


6. Gradul de polimerizare iniţială
7. Coeficientul de contracţie şi dilatare termică
8. Transmiterea stress-ului la nivelul interfeţei

(1)Monomeri hidrofobi sau hidrofili umectează la fel de bine smalţul. Dentina are nevoie de monomeri hidrofili.

(2,3) Smalţul şi dentina au nevoie de microretenţii mecanice pentru a obţine un contact intim pe o suprafaţă întinsă cu
adezivul. Dentina are un conţinut mai mare în apă şi componente organice (mai hidrofila ca smalţul) si o energie de suprafaţă
redusă. Dentina peritubulara – cea mai mineralizata, intertubulara – mai multa comp. organica si colagen, intratubulara –
odontoblasti, fluid, membrane

(4) Smear Layer = strat de detritusuri dentinare produs prin acţiunea mecanică a frezelor, foarte slab legat de dentina
subiacentă cu grosimea de 0.5-5 µm ce trebuie îndepărtat (prin gravare acida)înainte de aplicarea sistemului adeziv
(suprafaţă curată a aderentului).
COMPONENTELE SISTEMELOR ADEZIVE

Component Denumire etapă Scop


Acid Gravaj acid Creare microretenţii în substratul dur dentar prin demineralizare
+ creşterea energiei superficiale prin adsorbţia pe suprafaţa dintelui a unui strat de grupări fosfat
puternic polare, provenite din acidul orofosforic 37%
Primer Aplicare primer Crearea premizelor pentru aplicarea adezivului hidrofob pe dentină
Silanii (asemanator) + adeziunea fizică şi/sau chimică cu dentina demineralizată
alte utilizari

Adeziv (bonding) Aplicare adeziv Sigilarea zonei demineralizate


+ finalizarea legăturii adezive între cei 2 aderenţi (substratul dur dentar şi RDC)
→ strat hibrid

Gravajul acid
Acidul ortofosforic 37 % (35%, 10%) (gel/solutie), produce cea mai eficientă gravare acidă, conţine:
- umplutură din celuloză care creşte vâscozitatea (gel)
- 3% clorură ferică sau 10% acid citric
- monomeri acizi (sisteme autogravante)
Aplicare:
1. pensulare continuă cu aplicatorul, aplicarea de cantitati proaspete de acid
- 30s (smalţ)
- 15s (dentină)
Aplicare statică a acidului, lasă insule de smalţ nedemineralizate
2. spălare cu jet continuu de apă – 10s
3. uscare
- bună 20s (smalţ)
-uşoară 10s (dentină) evitarea desicării pentru a evita colabarea fibrelor de colagen si pierderea microretentivitatilor
Obţinerea unui model de gravaj sau a altuia nu este previzibilă clinic
Tip 1 (central -a) şi 2 (periferic -b) favorabile - zone amelare cu structură prismatică tipică.
Tip 3 (sărac structural - c) şi 4 (în ferigă - d) mai ales la nivelul Pm şi pe dinţi incluşi.

Primerul (promotorul adeziunii) nu realizeaza legaturi chimice cu aderentul ci pregateste suprafata aderentului pentru a
o face mai disponibila sa accepte o legatura adeziva; se utilizeaza intotdeauna in combinatie cu adezivii.
Conţine:
– Moleculă bifuncţională
• HEMA (hidroxietilmetacrilat)
• MEP-P (dimetacriloxietil fenol fosfat)
• NPG-GMA
– Solvent
• acetonă
• etanol
– foarte important ca primerul să penetreze în profunzimea dentinei demineralizate, în vederea rehidratării complete
(saturării) fibrilelor de colagen după uscare, altfel vor rămâne fibrile de colagen denudate, neacoperite de agentul adeziv,
constituind o zonă de interfaţă slabă.
– pentru a favoriza pătrunderea în profunzime a primerului se utilizează un solvent eficient în a înlocui apa din dentina
demineralizată cu primer şi a crea astfel premizele favorabile aplicării agentului adeziv hidrofob.
Rol
- acţionează ca agent adeziv dentinar, asigurând legarea compozitului hidrofob din bonding de dentina hidrofilă.
HEMA - grupare funcţională hidrofilă – pt. dentina (grupare polară: alcoolică, aminică, carboxilică, aldehidică) + grupare
intermediară + grupare hidrofobă – pt. adeziv (metacrilică)
Asigură legătura cu dentina umedă (uneori doar prin adeziune fizică, dar îna numite situaţii pot apare şi leg. chimice)
Asigură flexibilitatea moleculei
Asigură aplicarea în condiţii optime a adezivului (hidrofob) care va realiza leg. adezivă cu dentina.

• Primerii pentru dentină încearcă să formeze legături cu colagenul dentinar sau cu hidroxiapatita rămasă sau cu ambele
• Colagenul are ca grupări reactive: hidroxil şi grupări aminice
• Hidroxiapatita are ca grupare reactivă Ca
• Contribuie astfel la apariţia stratului hibrid

Aplicare:
- este f imp. ca dentina să nu fie prea profund demineral. pentru că primerul nu va putea penetra un strat mai gros de 40 µ
- pentru ca primerul să poată acţiona la nivelul colagenului e nevoie de timp suficient şi atenţie în aplicarea lui
- trebuie aplicat în mai multe straturi, prin pensulare continuă şi energică (20s) urmat de o uscare foarte uşoară (2s)
- în caz contrar, la baza dentinei demineralizate va rămâne un strat subţire de colagen demineralizat în care nu va pătrunde
răşina, deoarece primerul nu a acţionat
- Modul de aplicare al primerului este decisiv în apariţia sau absenţa microleakage

Adezivul (substanta capabila sa uneasca materiale diferite)


Conţine:
– BisGMA(monomer) TEGDMA (monomer diluţie) - monomeri hidrofobi
– HEMA - monomer hidrofob
– CQ - activator al fotopolimerizarii
– +/- umplutuă anorganică (0.5 to 40 wt%) – rezistenţa leg adezive

Rol:
– pătrunde în zona dentinei demineralizate după acţiunea primerului (care o transformă în suprafaţă hidrofobă)
– după polimerizare sigilează (obstruează) canaliculele dentinare
– prin intermediul primerului se leagă de dentină,iar a doua grupare polimerizabilă se leagă chimic de compozitul suprajacent
– rezultă un strat interpenetrant între dentină şi agentul adeziv, stratul hibrid

Aplicare:
– 20 s prin pensulare continuă
– uscare uşoară (eliminare exces)
– fotopolimerizare (20 s)

Adeziunea la smalţ
• Aplicare acid ortofosforic 30s
– Aspect mat demonstrează, după uscare, o bună demineralizare
– SEM arată 2 tipuri favorabile de demineralizare a prismelor: central si periferic
• Aplicare adeziv care va pătrunde în microrugozităţi, realizând după polimerizare, adeziune micromecanică, cu macrotag
(intraprismatice) şi microtag (interprismatice).
Rezistenţa legăturii adezive la smalţ:
- lungimea prelungirilor (tag=filamente de adeziv) nu are importanţă semnificativă
- prezenţa umezelii interferează cu formarea tag – necesară bună uscare şi izolare
- gradul polimerizării adezivului influenţează rezistenţa adeziunii
Adeziunea la dentină (zona critica)
• Gravare acidă 15s cu acid ortofosforic produce:
– Îndepărtarea smear-layer
– Dizolvarea hidroxiapatitei
• Uscarea produce
– Colabarea fibrilelor de colagen
– un grad redus de umezeală care este necesar
• Aplicarea primerului
– Rehidratează fibrilele de colagen
– Transformă substratul hidrofil dentinar într-unul hidrofob
• Penetrarea adezivului intra (macrotag) şi intertubuli (microtag) dentinari asigură
– Adeziunea micromecanică după polimerizare
– Sigilarea perfecta a tuturor tubulilor dentinari demineralizati (f important)
– lungimea prelungirilor (tag) nu are importanţă semnificativă

Legătura ţesut dur dentar – adeziv este supusă unor stresuri mecanice şi chimice care pot duce la degradarea ei în timp
- mai susceptibil la degradare este SH (stratul hibrid) dentinar
• Stres mecanic (ruperea legăturii adezive nou formate):
– contracţie de polimerizare a RDC
– mod de aplicare şi finisare a obturaţiei
– coeficient de dilatare termică mare al RDC
– stres ocluzal excentric
• Stres chimic – degradarea chimică a componentelor din legătura adezivă formată (SH, dentina, adeziv) (1-3 ani)

Sisteme adezive în uz actual


1. Adezivi gravare acidă – spălare (etch and rinse adhesives)
2. Adezivi autogravanţi (self-etch adhesives)
3. Adezivi pe bază de ionomeri de sticlă modificaţi cu răşini (resin modified glass-ionomer adhesives)
4. +/- umplutură anorganică

1. Adezivi gravare acidă – spălare (etch and rinse adhesives)


• Implică o etapă distinctă de gravare acidă (condiţionare), urmată de spălare
1.a.Clasic – 3 timpi:
– Gravare acidă (spălare + uscare)
– Primer (uscare uşoară)
– Adeziv (fotopolimerizare)
• Dezavantaj: Tehnică dificilă (technique sensitive)
1.b. Simplificare – 2 timpi:
– Gravare acidă (spălare + uscare)
– Primer + adeziv (fotopolimerizare)
• Dezavantaj:
– Aplicare simultană primer adeziv, necesită defapt aplicări succesive de câteva straturi, astfel încat să fim siguri că am
obţinut saturarea fibrilelor de colagen
– Amestecul unui primerului cu grupre hirofilă cu adezivul hidrofob, duce frecvent la separare de fază – necesar agitare
prealabilă a flaconului

2. Adezivi autogravanţi (self-etch adhesives)


• Monomeri acizi prezenţi în primer, care nu se spală şi realizează simultan gravarea (condiţionarea) + primer
• Dizolvă doar parţial smear-layer (dentină) înglobându-l în SH
• Realizaează o demineralizare mai puţin profundă, în raport de pH-ul monomerilor acizi
a) Strong –pH< 1 determină un mecanism de adeziune şi o morfologie interfacială asemănătoare adezivilor cu gravare acidă
b) Mild– pH ~ 2 – demineralizează doar parţial, lăsând pe loc cantităţi substanţiale de cristale de hidroxiapatită (dentină), la
care se leagă însă grupările carboxil sau fosfat ale adezivilor (mecanism chimic)
• relativ ineficient pe smalţ
Self-etch in 2 timpi (gravare+primer si adeziv) sau intr-un singur timp (all-in-one) (gravare+primer+adeziv) – necesita
intotdeauna cel putin 3 aplicari succesive.

Clasificare sisteme adezive după numărul de etape (timpi = steps)

Timpi (Steps) Tipuri Descriere


1. Aplicare acid, spălare, produce SH demineralizat
3 timpi Tip 1 (g&s) 2. Aplicare primer
3. Aplicare adeziv
Tip 2 (g&s) 1. Aplicare acid, spălare, produce SH demineralizat
2 timpi 2. Aplicare primer şi adeziv în soluţie unică
Tip 3 (ag) 1. Aplicare primer autogravant
2. Aplicare adeziv
1 timp Tip 4 (ag) 1. Aplicare primer autogravant şi adeziv în soluţie unică

• Rezultate optime la ora actuală cu:


– Gravare şi spălare în 3 timpi - smalţ
– Self-etch mild în 2 timpi – dentină
– Dacă avem cavităţi mixte, atunci self-etch mild în 2 timpi pe dentină, cu gravare acidă suplimentară (15s acid ortofosforic
35%) doar pe smalţ

• Dacă
- răşina (adezivul) nu a infiltrat complet zona demineralizată (aplicare greşită primer)
- apa reziduală din canaliculele dentinare nu a fost înlocuită de răşină (aplicare greşită primer)
- distribuţia adezivului nu a fost omogenă (aplicare greşită adeziv)
- Are loc:
Atacul enzimatic (MMP = metaloproteinaze prezente în dentina negravată acid sau bacteriene) asupra fibrelor de colagen
expuse (neacoperite de hidroxiapatită sau adeziv) si determină:
2. înceată hidroliză a fibrelor din SH, în final depleţia fibrelor de colagen din SH, apariţia gap (goluri în SH)

• Dacă
- polimerizarea adezivului nu este completă rămân monomeri restanţi, susceptibili la hidroliză
- Are loc:
1. Extracţia răşinii (prin hidroliză şi dizolvare) care a infiltrat matricea dentinară si determină
2. expunerea fibrilelor de colagen din SH, urmând în continuare mecanismul expus anterior

Nanoleakage – spaţii în stratul hibrid de 10-20µm; spaţii mult prea mici pentru a permite penetrarea bacteriană dar suficient
de mari pentru a permite penetrarea MMP; observabil doar prin microscopie electronică şi colorare cu nitart de Ag.
Unirea porozităţilor din SH, în timp duce la creşterea dimensiuniilor de la valori nanometrice la valori micrometrice, rezultă
Microleakage – spaţii de 20 - 100 µm ce permit infiltrarea bacteriană, vizibile la microscopie optică care va avea efecte
vizibile macroscopice în timp:
– colorare marginală
- carii secundare
- pierderea adeziunii

Nanolekage şi microleakage pot fi evitate prin:


- Penetrare completă în dentina demineralizată şi polimerizarea completă a adezivului
- Blocarea efectelor adverse ale MMP la interfaţa dentină – adeziv (clorhexidina inhibă activitatea
MMP dentinare)
- Adeziune chimică între hidroxiapatita rămasă între fibrilele de colagen dentinare şi primer (self-
etch mild, 2 timpi)

Cele mai frecvente cauze de esec se datoreaza fracturilor coezive ale adezivului.