Sunteți pe pagina 1din 15

CUPRINS

1. Introducere...........................................................................................................pag. 3

2. Noțiuni generale despre contabilitatea societăților bancare...........................pag. 4

3. Asemănări și deosebiri: Contabilitatea instituțiilor bancare

– Contabilitatea societăților comerciale.................................................................pag. 7

4. Concluzii și propuneri .......................................................................................pag. 15

5. Bibliografie .........................................................................................................pag. 16
INTRODUCERE

În România, sistemul bancar introdus în anul 1990 odată cu trecerea de la economia de tip
centralizat la economia de piață, este reprezentat de :

 Banca Naționala a Romaniei


și
 Instituțiile de credit

Activitatea bancară efectivă în România se desfășoară în România numai prin instituții de


credit, precum bănci, organizații cooperatiste de credit, instituții emitente de monedă
electronică și case de economii pentru domeniul bancar, atât timp cât sunt autorizate conform
legii.

Banca Națională a României nu este inclusă în categoria instituțiilor de credit întrucât nu


desfășoară activitate bancară. BNR este o autoritate publică ce are ca principal obiectiv
menținerea stabilității monedei naționale, implicit, menținerea stabilității prețurilor.

Banca Națională  a României sprijină  politica economică generală  a statului, fără  a


prejudicia îndeplinirea obiectivului său fundamental.

Banca Națională a României supraveghează activitatea instituțiilor de credit, urmărind modul


în care acestea desfășoară activitate bancară pe piață și felul în care își îndeplinesc obligațiile
și își exercită drepturile conferite de reglementările în domeniul bancar.

La baza constituirii și funcționării instituțiilor de credit stau Legea 31/1900 privind societățile
comerciale și OG 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului.

Forma de constituire este aceea a societăților comerciale pe acțiuni, iar funcționarea lor este
condiționată de existență unei autorizări în acest sens, autorizație emisă de Bancă Națională a
României. Astfel, desfășurarea activității instituțiilor de credit în România presupune
obținerea unei autorizații de la Banca Naționala a României. Pentru obținerea autorizației,
entitățile trebuie sa îndeplineasca o serie de condiții privind capitalurile, acționariatul,
conducerea, sediul și respectarea reglementărilor.
NOȚIUNI GENERALE DESPRE CONTABILITATEA SOCIETĂȚILOR BANCARE

Banca Națională a României are următoarele atribuții:

 elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi a politicii de curs de schimb;

                                                   

 autorizarea, reglementarea şi supravegherea prudențială a instituţiilor de credit, promovarea 


şi monitorizarea bunei funcționări a sistemelor de plăti pentru asigurarea stabilității financiare;

 emiterea bancnotelor  şi a monedelor ca mijloace legale de plată  pe teritoriul României;

 stabilirea regimului valutar şi supravegherea respectării acestuia;

 administrarea rezervelor internaționale ale României.

Banca Națională  a României are dreptul exclusiv de emisiune, fiind singura instituție
autorizată să emită  însemne monetare, în baza unui program de emisiune dimensionat în
funcție de nevoile reale ale circulației bănești. Banca centrală  are competență  exclusivă  de
autorizare  şi reglementare în domeniul bancar şi este responsabilă cu supravegherea
prudențială a instituțiilor de credit, în scopul asigurării funcționării şi viabilității sistemului
bancar.

Instituțiile de credit funcționează  în calitate de agenți economici, realizând acte de comerț pe


piață, furnizând diverse servicii și produse bancare clienților lor, cu scopul maximizării
profitului.

Ca orice entitate, băncile au și ele obligativitatea de a ține evidența contabilă care să reflecte
evenimentele economice, financiare, juridice și fiscale.

Evidența contabilă a băncilor va reflecta în expresie bănească 1 disponibilitățile bănești și


depozitele bănesti, bunurile mobile și imobile, titlurile de valoare, drepturile și obligațiile,
precum și mișcările și modificările intervenite în urma operațiunilor patrimoniale efectuate,
cheltuielile, veniturile și rezultatele obținute.

Banca Națională  a României emite reglementări proprii de organizare  și conducere a


contabilității, în conformitate cu legislația națională în vigoare și cu avizul consultativ al
Ministerului Finanțelor Publice. Operațiunile economico‐ financiare ale Banca Națională a
României sunt contabilizate conform propriului plan de conturi.  

Următoarele categorii de entității:

a) băncile, persoane juridice române;

b) organizațiile cooperatiste de credit;

c) băncile de economisire și creditare în domeniul locativ;


1
Note de curs ”Contabilitatea institutiilor de credit ”, Conf. univ. dr. Rusu Bianca
d) băncile de credit ipotecar;

e) sucursalele din România ale instituțiilor de credit străine;

f) sucursalele din străinătate ale instituțiilor de credit, persoane juridice române.

În domeniul contabilității, instituțiile de credit trebuie să  respecte prevederile Legii


contabilității nr. 82/1991, republicată.

În contextul trecerii la Standardele Internaționale de Raportare Financiară, intervin diferențe


metodologice privind evaluarea calității activelor, față  de reglementările conforme cu
Directivele europene, prin:

‐ gruparea diferită a posturilor de activ și pasiv;

‐ restructurarea conturilor de creanțe restante  și creanțe îndoielnice în creanțe restante


nedepreciate și respectiv creanțe depreciate;  

‐ introducerea obligatorie a metodei ratei efective a dobânzii (care anterior era opțională 
alături de metoda liniară) pentru eșalonarea sumelor aferente randamentului efectiv al unui
instrument financiar, cu impact asupra elementelor de activ;

‐ introducerea unor conturi noi reprezentând sume de amortizat pentru reflectarea acelor
sume, altele decât dobânzile, care sunt avute în vedere în calculul ratei efective a dobânzii
(cum ar fi comisioanele încasate);

‐ repunerea în bilanț  a sumelor reprezentând Creanțe scoase din activ, urmărite în continuare 
și Debitori din penalități pretinse înregistrate în conturi înafara bilanțului (cu constituirea
corespunzătoare a ajustărilor                                                      

pentru pierderi din depreciere  și păstrarea în bilanț  până  respectivele active nu vor mai
produce beneficii viitoare).

Aceste modificări legislative au survenit deoarece informațiile furnizate de către situațiile


financiare întocmite, conform Directivelor europene, nu mai satisfăceau exigențele
utilizatorilor externi de informații. Domeniul bancar a suferit multiple  și profunde schimbări
sub efectul conjugat al dezvoltării considerabile a piețelor financiare și sub efectul liberei
circulații a capitalurilor, a cărei etape importante au fost constituirea pieței unice  și zona euro.
În acest, context Uniunea Europeană, în loc să  emită  directive noi, a optat pentru adoptarea
referențialului contabil internațional. De asemenea, criza care a început în anul 2007
continuă încă să producă efecte asupra domeniului contabil și reglementărilor bancare.

După părerea unanimă a specialiştilor din domeniul bancar, forța economică a oricărei

instituții de credit este dată de mărimea capitalului său, cu care se legitimeazã în comunitatea

europeană.

În funcție de modul cum se constituie, capitalurile se pot delimita în următoarele grupe sau
categorii: capitaluri proprii; provizioane pentru riscuri şi cheltuieli; capitaluri împrumutate pe
termen lung şi mediu. Capitalul propriu reprezintă totalitatea capitalurilor, proprietatea
acționarilor sau asociaților, care se înscrie în pasivul bilanțului şi se compune din: aporturile
de capital; primele legate de capital şi rezervele; fondurile; subvențiile şi fondurile publice
alocate; diferențele din reevaluare; provizioanele reglementate; beneficiile nerepartizate;
reportate din anii precedenți şi alte elemente asimilate capitalurilor proprii.

Capitalurile, denumite în literatura de specialitate şi capitaluri permanente, reprezintă


totalitatea surselor de finanțare de care dispune instituția de credit pentru o perioadă mai mare
de un an.

În România, instituțiile de credit sunt preocupate permanent atât de implementarea unei


tehnologii informaționale performante, cât şi de respectare standardelor privind mărimea
capitalului, prevăzută în legislația internațională datorită condițiilor de aderare a țării noastre
la Uniunea Europeană.

Reguli specifice

a) la fiecare închidere anuala contabilă, operațiunile calificate de acoperire sunt evaluate la


cursul utilizat pentru evaluarea elementelor acoperite. Cursul utilizat este cursul la vedere sau
cursul la termen, în funcție de natura operațiunilor acoperite;

b) operațiunile în devize se înregistrează în conturi deschise pe fiecare deviză în parte, iar


soldul acestora se evaluează la valoarea lor de piața;

c) cesiunile temporare de active sunt considerate operațiuni de trezorerie cu menționarea


inactiv a elementelor cedate. Elementele cedate cu posibilitate de răscumpărare se
înregistrează în conturile din afara bilanțului;

d) titlurile de tranzacție se evaluează la valoarea lor de piață;

e) primele sau decotările aferente titlurilor de investiții se repartizează asupra conturilor de


venituri sau cheltuieli, după caz, pe durata de viață reziduala a titlurilor. În cazul scăderii
valorii titlurilor de investiții, ca urmare a deprecierii valorii acestora, nu se constituie
provizioane;

f) în cadrul operațiunilor consorțiale de finanțare, fiecare bancă asociată într-un consorțiu sau
sindicat înregistrează numai cota-parte fixată prealabil, aplicându-se, în general, următoarele
reguli:- se înregistrează numai cota parte a băncii de finanțare sau prin angajamentul prin
semnatură, în conturile de credite, respectiv în conturile în afara bilanțului, indiferent de
poziția băncii în cadrul consorțiului sau sindicatului;- în cazul în care cota-parte din riscul
unei bănci este mai mare decât finanțarea, excedentulse înregistrează în conturile în afara
bilanțului, la angajamentul de garanție dat. În situația inversă, diferența se înregistreaza în
conturile în afara bilanțului, la angajamente de garanție primite;

g) activele gajate sau date în garanție, cu excepția numerarului, sunt menționate, în toate
cazurile, în bilanțul băncii, iar activele primite în gaj sau în garanție, cu excepția numerarului,
nu figurează în bilanțul băncii, chiar dacă se referă la angajamente proprii sau în contul
terților;

h) angajamentele date în contul terților se înregistrează în conturile în afara bilanțului, în


cadrul angajamentelor de garanție, iar cele date în cont propriu se evidențiază numai în
conturile de evidență în afara bilanțului.

Asemănări și deosebiri: Contabilitatea instituțiilor bancare – Contabilitatea societăților


comerciale

I. Asemănări

- Pentru ambele categorii de entitați, contabilitatea se  ține în limba română  și în moneda
națională, iar contabilitatea operațiunilor efectuate în valută se ține atât în moneda națională,
cât și în valută (altă monedă decât leul).

- Evidența contabilă reflectă atât contabilitatea finaciară, cât și contabilitatea de gestiune,


adaptată la specificul activității instituțiilor de credit sau a societăților comerciale.

- Evidența terenurilor se ține pe două categorii: terenuri și amenajări de terenuri prin


intermediul a două conturi.

- Informațiile furnizate prin situațiile financiare raportate trebuie să  răspundă atât nevoile
proprii cât  și ale utilizatorilor externi: acționari, clienți, furnizori, Banca Națională a
României, alte instituții de credit, organe fiscale și alte persoane fizice și juridice.

- Fiecare are o evidență contabila care funcționeaza dupa un plan de conturi propriu, specific.

- Ambele categorii se supun regulilor impuse de câte o autoritate; spre exemplu, instituțiile de
credit respectă regulile stabilite de Banca Națională, în timp ce societățile comerciale se
supun, la randul lor, standardelor impuse de C.E.C.C.A.R, Ministerul Finanțelor Publice etc.

- Evidența contabila a fiecăreia are la bază o serie de proceduri stabilite intern.

- În ambele cazuri, contabilitatea respectă pricipiile generale ale contabilității, cu unele


excepții în cazul instituțiilor de credit.

- Există trei registre obligatorii a se ține în cadrul fiecărei entități amintite: registrul jurnal,
registrul inventar și carte mare.

- Ambele evidențe contabile reflectă la sfârșit de perioadă o balanță sintetică, dar și balanța
analitica.
- Mijloacele fixe din patrimoniul societăților comerciale și al instituțiilor publice sunt
aceleași: liniară, accelerată și degresivă.

- Se constituie provizioane pentru cheltuieli viitoare prevăzute în activitatea firmei.

- Capitolul de salarizare/ resurse umane e același în ambele cazuri.

II. Deosebiri
1) Principii contabile aplicate în contabilitatea instituțiilor de credit prezintă unele
particularități:
 Principiul prudenței, care presupune că evaluarea pasivelor, activelor, cheltuielilor şi
veniturilor trebuie să ţină cont de deprecierile, riscurile, pierderile posibile generate de
desfăşurarea activităţii în exerciţiul curent sau anterior, nu mai este respectat în cazul
operațiunilor de piață atunci când sunt evaluate la prețul pieței.
 Principiul necompensării, potrivit căruia elementele de activ și de pasiv trebuie să fie
evaluate și înregistrate în contabilitate separat, nefiind admisă compensarea între
posturile de activ și cele de pasiv ale bilanțului, precum și între veniturile și
cheltuielile contului de rezultate.
De la acest principiu există derogări în ceea ce priveste compensarea autorizată pentru
rezultatele obținute din operațiile privind swap-urile de dobândă și în general, pentru
rezultatele din operațiunile de piață (titluri de tranzacție, instrumente financiare la
termen).

2) Structura planului de conturi:

Spre deosebire de planul general de conturi al societăților comerciale, planul de conturi


utilizat de societățile bancare este alcătuit din 7 clase + una extrabilanțiera. Doar clasele 6 si 7
păstrează denumirea claselor din planul de conturi al societăților comerciale, ”cheltuieli”,
respectiv, ”venituri”.

 Clasa 1 - Operațiuni de trezorerie și operațiuni bancare

În timp ce la societățile comerciale, clasa 1 cuprinde conturi de capitaluri, provizioane,


împrumuturi şi datorii asimilate, respectiv, Din clasa 1 "Conturi de capitaluri" fac parte
următoarele grupe: 10 "Capital și rezerve", 11 "Rezultatul reportat", 12 "Rezultatul
exercițiului financiar", 14 "Câștiguri sau pierderi legate de emiterea, răscumpărarea,
vânzarea, cedarea cu titlu gratuit sau anularea instrumentelor de capitaluri proprii", 15
"Provizioane" și 16 "Împrumuturi și datorii asimilate", la instituțiile bancare, clasa 1
cuprinde toate conturile cu ajutorul cărora se înregistrează valorile în casa, operațiunile de
trezorerie și operatiunile interbancare cu Banca Naționala a României și cu celelalte bănci
comerciale.
În conturile din această clasă se înregistrează operațiunile de casă, operațiunile cu Banca
Națională privind rezervele obligatorii ale băncilor, conturile curente, compensarea
multilaterala a plăților interbancare, împrumuturile de refinanțare, operațiunile cu
celelealte bănci comerciale privind costurile de activ, depozitele, creditele și
împrumuturile, pensiunea interbancara.

 Clasa 2 – Operațiuni de clientelă

Aceasta clasă nu cuprinde conturi de imobilizări, așa cum eram obișnuiți în planul general
de conturi, ci conturi cu ajutorul cărora se înregistrează operațiunile cu clientela, alta decât
băncile(denumită clientela și clientela financiară).

Sunt înregistrate cu ajutorul conturilor din Clasa 2 operațiuni de tipul:

-Operațiuni de creditare ale clientelei;


-Operațiuni de luare de împrumut de la clientela financiară(spre exemplu-
societățile de leasing);
- Operațiunile de pensiune;
- Operațiuni în contul curent al clientelei;
- Operațiunile de constituire (atragere) de depozite de la clientela.
 Clasa 3 – Operațiuni cu titluri și operațiuni diverse

Această clasă cuprinde două categorii de conturi care vizează, una, titlurile, iar cealaltă,
operațiunile diverse.

Categoria care vizează titlurile este reprezentată de:

-operațiunile cu titlurile primite sau date în pensiune;

-operațiunile cu titlurile de tranzație;

-operațiunile cu titlurile de plasament;

-operațiunile cu titlurile de investiții;

-operațiunile societăților care operează pe piața de capital.

 Clasa 4 – Valori imobilizate

Bunurile și alte active care sunt folosite în activitatea băncii sunt evidențiate în Clasa 4-
Valori imobilizate, spre deosebire de contabilitatea societăților comerciale, unde, în clasa
4 se regăsesc conturile din relația cu terții.

O alta diferență este că în cazul băncilor, în clasa 4 toate conturile sunt de activ, cu
excepția – contul ”Vărsăminte de efectuat pentru parți în societăți comerciale legate,
pentru titluri de participare si pentru titluri asle activitatii de portofoliu” si aferente
amortizării și provizioanelor.

Contabilitatea operațiunilor cu numerar

Activele operaționale reprezintă acele elemente ale activului bilanțier cu care banca
operează în mod curent și prin care se realizează activitatea de bază a băncii. Ele produc
venituri contabilizate prin conturile din clasa 7.

Pentru organizarea sistemului de casieri proprii, băncile comerciale trebuie să solicite în


scris, Băncii Naționale a României aprobarea de funcționare a acestuia. Dacă banca
comercială respectă prevederile legate de operațiuni cu numerar și dispune de amenajări
speciale, primesc autorizația de funcționare împreună cu plafonul de casă.

Principalele operațiuni cu numerar sunt:

a). Primirea (intrarea) numerarului din contul curent de la BNR (plățile ce urmează a fi
făcute cu numerar impun o alimentare a casieriei); se plătește un comision la

BNR;

% = 111

101 Cont curent la BNR

Casa

6019

Comision

b). Primirea (intrarea) numerarului de la alte bănci comerciale, în special pentru valută,
dar și pentru lei (când nu există momentan disponibil în contul curent la BNR sau

în afara programului la casieria BNR), se plăteste comision. În general, există un decalaj


în timp (cel puțin o zi) între momentul când se primesc banii în numerar și momentul când
se restituie aceștia prin intermediul contului curent, impunându-se astfel folosirea unui
cont intermediar de pasiv, și anume “Alte sume datorate” (162).

Primirea numerarului:

% = 162

101 Alta sume datorate

Casa

6019

Comision
Restituirea prin contul curent (după o zi sau mai multe):

162 = 111

Alte sume datorate Cont curent la BNR în lei

121/122

sau Nostro/Loro, pentru valută

După restituirea prin contul curent (de corespondență) se face în aceeasi zi, se

poate înregistra astfel:

% = 111

101 Cont curent la BNR, în lei

Casa 121/122

6019 sau Nostro/Loro, pentru valută

Comision

c). Primirea (intrarea) numerarului de la clienții băncii (alimentarea contului

curent sau constituirea de depozite):

101 = 2511

Casa Conturi curente

sau

101 = 253

Casa Conturi de depozit

Intrări (primiri) de numerar mai pot apărea la plusuri de casă, schimb valutar,

restituirea creditelor primite (mai ales, persoanele fizice).

d). Eliberarea (ieșirea) numerarului către contul curent de la BNR (s-a depăsit

plafonul admis, completarea sumelor din contul curent pentru efectuarea unor plăți,

frutificare etc.):

111 = 101

Cont curent la BNR Casa

e). Eliberarea (ieșirea) numerarului către bănci comerciale (dacă acestea solicită
numerar); dacă recuperarea prin contul de corespondență (Nostro) nu se face în aceeași zi

se folosește un cont intermediar și anume: “Valori de recuperat” (161):

161 = %

Valori de recuperat 101

Casa

7019

Venituri din comisioane

Recuperarea prin contul curent (corespondent):

111 = 161

Cont curent la BNR (pentru lei) Valori de recuperat

Sau

121/122

Nostro/Loro (pentru valută)

f). Eliberarea (ieșirea) numerarului către clienții băncii (ridicări de numerar de către
aceștia din cont curent pentru plata salariilor sau alte plăți în numerar, recuperarea
depozitelor la scadență etc.):

2511 = 101

Conturi curente Casa

sau

253 = 101

Conturi de depozite Casa

Ieșirea (eliberarea) de numerar mai poate avea loc pentru minusuri de casă, schimb
valutar, acordarea de credite (mai ales, persoane fizice).

4.2 Contabilitatea depozitelor la bănci

1). Depozitele în cont curent, se referă la sume în lei sau valută, de care banca poate
dispune în orice moment. Denumirea contului prin care se evidențiază este “Cont curent la
BNR” pentru disponibilul din BNR și “Cont de corespondent la bănci (Nostro)”

pentru disponibilul din celelalte bănci comerciale. Prin aceste conturi au loc toate
“intrările (încasările) și ieșirile (plățile) de bani de cont”.
În practică, cel mai des, se foloseste denumirea de Nostro: Nostro la banca…, Nostro la
BNR, etc.

Trebuie reținut că disponibilul în lei este ținut la BNR, toate încasările (intrările) și plățile
(ieșirile) în lei efectuându-se prin “Contul curent de la BNR”.

Pentru valută, banca poate să-și deschidă oricâte conturi Nostro vrea la bănci din țară sau
străinătate (dacă acele bănci sunt de acord).

Depozitele în cont curent reprezintă sume depuse de titular sau de alte persoane în
favoarea titularului, rezultate din cadrul operațiunilor curente de încasări și plăți (ex: plata
salariilor, plata și încasarea facturilor). Aceste sume pot fi retrase de client în favoarea sa
sau a altor persoane în orice miment, fără preaviz. Soldul contului trebuie să fie creditor.

Excepție fac conturile care beneficiază de un plafon de creditare din partea băncii, ce îi
permite titularului să efectueze plăți sau retrageri fără a dispune de sumele necesare. Rata
dobânzii care remunerează contul curent este printre cele mai reduse, putând să fie chiar

zero.

Prin valoarea soldului, prin nivelul rulajului si obligativitatea constituirii sale, contul
curent se prezintă ca un cont de întreprindere. În țările dezvoltate economic, în urma
amplificării procesului de bancarizare, se constată totuși un număr mai mare de conturi
deschise de persoanele fizice în raport cu societățile comerciale.

2). Depozitele la vedere, se referă la depozitele în lei sau valută constituite la alte bănci,
ale căror durată de constituire este egală cu o zi lucrătoare (depozite pe 24 ore –

CALL MONEY).

Depozitele la vedere reprezintă un cont slab remunerat sau chiar neremunerat, destinat să
primească sume de la titular la vederea unei utilizări pe termen scurt. Soldul contului este
creditor și poate fi retras în orice moment, fără preaviz. În practică se întâlnește și cazul în
care banca cere, mai ales pentru sume importante, un preaviz pe termen foarte scurt, de
obicei o zi lucrătoare.

În lipsa unei scadențe definite (observație valabilă și pentru conturile curente), durata
constituirii contului la vedere depinde de nevoile și bunul plac al titularului. Acest fapt ar
induce pentru bancă o reținere în a utiliza o astfel de resursă. Totusi, o observare pe
termen mai lung permite constatarea unei anumite stabilități și perenități a acestei resurse,
ceea ce permite băncii alocarea sa pe o perioadă mai lungă.

Conturile utilizate pentru aceste depozite la vedere sunt: contul 131 – “Depozite la bănci”
(pentru depozitele create la alte bănci) și contul 132 – “Depozite ale băncilor” (depozitele
altor bănci la bancă). Contul 131 – “Depozite la bănci” este un cont de activ.

El este debitat atunci când se crează depozitul la alte bănci și se creditează la lichidarea
depozitului. Contul 132 – “Depozite ale băncilor” este un cont de pasiv. El este creditat la
constituirea depozitului și este debitat la lichidarea depozitului creat altei bănci.

Dobânzile aferente unor astfel de operațiuni sunt contabilizate în conturile 1317 –


“Creanțe atasate”, pentru dobânzile de încasat și 1327 – “Datorii atașate”, pentru
dobânzile de plătit.

Durata de viață a unui plasament (depozit) prezintă următoarele etape:

- data contactării (semnării convenției) – înregistrarea extrabilanțieră a depozitului de la


data contractării până la data plasării efective;

- data efectuării plasamentului (data tranzacției) – data la care fondurile (activele)sunt


puse la dispoziția părții cu care s-a încheiat convenția (înregistrate în bilanț);

- data maturității – data la care capitalul și dobânda se întorc la banca care efectuează
plasamentul.

Dobânzile încasate se înregistrează în contul 70131 “Dobânzi de la depozitele la vedere”.

3). Depozitele la termen, se referă la depozitele în lei sau valută constituite la alte bănci,
ale căror durată inițială de constituire este mai mare de o zi lucrătoare. Ele pot fi simple
depozite la termen sau pot avea si un alt scop (obŃinerea unor garanŃii) si atunci se
constituie depozite colaterale.

Creditele obisnuite se referă la sumele plasate la alt bănci comerciale pe baza unor
contracte/convenții de credite. Ele se acordă fără garanŃie (în alb).

În practică, utilizarea creditelor are loc în relația cu băncile cu care nu există limite
(plafoane) pentru constituirea de depozite sau aceste limite nu sunt suficient de mari.
Aceste credite pot fi: credite acordate pentru o zi; credite la termen (durata creditului este
mai mare de o zi); credite financiare (credite cumpărător), acordate băncilor nerezidente
(străine) dar ai căror beneficiari finali sunt agenți economici nerezidenți.

4.3 Contabilitatea creditelor acordate băncilor și clienților

Pe lângă creditele obișnuite mai sunt și creditele mobilizate care se referă la creditele
acordate ce au garanție efecte de comerț (de exemplu, cambii) livrate sau nelivrate sau
titluri nelivrate. Deci, dreptul de proprietate al acestor active se transferă temporar (pe
durata creditului) asupra băncii care a acordat creditul. Este vorba de o “mobilizare” a
acestor efecte de comerț și titluri.

Contabilizarea acestor credite se face cu ajutorul contului 151 - “Valori primite în


pensiune”, iar dobânzile aferente se înregistrează în contul de venituri corespunzător:
contul 7015 – “Dobânzi de la valorile în pensiune”.
CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Activitatea instituțiilor de credit este o componentă importantă a economiei mondiale și a


început să devină din ce în ce mai transparentă. Până în urmă cu treizeci, patruzeci de ani,
operațiunile bancare erau înconjurate de o aură de mister, iar bancherii erau văzuți ca
desfășurând un ritual inaccesibil în spatele ușilor închise și a ghișeelor protejate de sticlă.

În zilele noastre specialiști din varii domenii, publicul larg și mass-media încearcă să
descifreze mecanismele, implicațiile, cauzele și efectele proceselor monetare și rolul băncilor
în angrenajul economic. Domeniul financiar-bancar impune cunoștințe aprofundate de macro
și microeconomie, matematica, contabilitate, statistica, management, marketing, informatică
(în sensul cel mai larg al termenului).

Văzut ca un domeniu de viitor de mulți tineri, secțiile de finanțe-bănci ale universităților


românești stau mărturie acestui fenomen, atrăgând în băncile lor din ce în ce mai mulți
studenți.

Contabilitatea instituțiilor de credit urmează aceleași reguli generale ca și contabilitatea


societăților comerciale, doar că anumite aspecte prezintă particularități care țin de specificul
activității desfășurate.
BIBLIOGRAFIE

1. Note de curs ”Contabilitatea instituțiilor de credit ”, Conf. univ. dr. Rusu Bianca
2.Preda Bianca, Contabilitatea şi fiscalitatea societăților bancare - unic autor - Editura
Fundației România de Mâine, Bucureşti- 2009

3.Ordin BNR nr.15/2012 privind raportarea situaţiilor aferente aplicării Regulamentului


Băncii Naţionale a României nr. 16/2012 privind clasificarea creditelor şi plasamentelor,
precum şi determinarea şi utilizarea ajustărilor prudenţiale de valoare

4. Legea bancară nr. 58/1998, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 121/23.03.1998,
cu modificările şi completările ulterioare
5.www.avocatnet.ro

6.www.contzilla.ro