Sunteți pe pagina 1din 48

SCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ Rm Valcea

SPECIALIZAREA:ASISTENT BALNEOFIZIOKINETOTERAPIE BFKT III

Periartrita scapulohumerală,umăr

PROFESOR:

Prof. Dobrin Laurentiu

Studenta

Balaban Natalia Andreea

1
Cuprins

Motto

Motivația lucrării

Capitolul 1.Noțiuni de anatomie și fiziologie a umărului

Capitolul 2. Examenul umărului

2.1.Teste de conflict subacromial

2.2.Etiopatogenie (cauze şi mecanisme de producere)

2.3.Simptomatologie

2.4.Criterii pentru susţinerea diagnosticului

2.5.Diagnostic pozitiv şi diagnostic diferenţial

2.6.Evoluţia bolii

2.7.Prognostic

Capitolul 3.Tratament

Capitolul 4.Tratament BFKT în PSH

4.1.Terapia fizicală şi de recuperare cu:

1) Hidrotermoterapie

2) Electroterapie

3) Masajul

4) Kinetoterapie

-Examen CFM

5) Terapie ocupaţională 2

6) Cura balneoclimatică

Capitolul 5.Studiu de caz


Concluzie

Bibliografie

MOTTO:
“Prevenirea bolii este cheia sănătății.”

3
CAPITOLUL 1
NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE A UMĂRULUI

Articulația scapulo-humerală este articulația de la nivelul


umărului.Umărul reprezintă joncțiunea trunchiului cu membrele
superioare.Acesta este flexibil,asigurând mișcarile de mare amplitudine
a brațelor și le orientează în toate direcțiile.El permite astfel,majoritatea
gesturilor din viața cotidiană,cum ar fi dusul mâinii la gură sau de a băga
mâna în buzunarul de la spate.Altfel spus,mobilitatea sa globală,ca și
stabilitatea sa,sunt foarte importante.

Umărul este format din trei oase :

-Humerus: este osul lung al brațului,se termină prin tuberozitatea mare și


tuberozitate mică.

-Scapula: este un os plat priunghiular,situat în partea posterioară a


umărului.Partea superioară a scapulei este formată din acromion.

-Clavicula: este un os lung,care leagă scapula de stern.

Fețele articulare sunt reprezentate de:

-cavitatea glenoidă a scapulei:are aspect concav,este acoperită de


cartilaj hialin și este mărită către labrul glenoidal.4

-capul humenal:este de asemenea acoperit de cartilaj hialin,are aspect


sferic și este mai gros decăt cartilajul glenoid.
Mijloacele de unire ale articulației scapulo-humerale sunt:

-capsula articulară: este cea care învelește articulația,înserându-se pe


circumferința cavității gleniode,dar și pe fața externă a labrului glenoidal
și pe colul anatomic.

-ligamentele gleno-humerale:sunt cele care întăresc capsula în special


anterior.Anumiți autori(in special francezii)descriu existența a trei
ligamente venetrale:ligamentul glenohumeral superior,ligamentul
glenohumeral mijlociu și ligamentul glenohumeral inferior sau
supragleno-suprahumeral,supragleno-prehumeral și pregleno-
subhumeral.Toate acestea se înseră la nivelul humerusului.

-ligamentul coraco-humeral:este cel mai bine individualizat.Este localizat


în partea articulației.

Mușchii și tendoanele articulației scapulo-humerale :

1.Coiful rotatorilor:deasupra capsulei,un strat muscular înconjoară


articulația umărului,de unde provine și numele de coiful
rotatorilor.Această structură asigură nu numai majoritatea mișcărilor
umărului,dar și stabilitatea sa,prin menținerea capului humeral fixat în
centrul cavității articulare a scapulei.

Este formar din patru mușchi scurți.subscapular,supraspinos,subspinos


și rotund mic.Mușchiul subscapular este localizat ventral,mușchiul
supraspinos este situat postero-superior,mușchiul subspinos este situat
postero-superior,mușchiul subspinos este localizat posterior iar mușchiul
rotund mic este localizat antero-inferior.

2.Tendonul bicepsului lung

Extremitățile acestor mușchi formează tendoanele coifului


rotatorilor.Acestea se inserează pe scapulă și converg spre extremitățile
superioare ale osuului humeral,la nivelul tuberozității mici și tuberozității
mari.Între cele doua tuberozități se desrie culisa bicipitală,la nivelul
căreia pătrunde tendonul bicepsului lung,care se fixwază pe fața
superioară a glenei și pătrunde în cavitatea articulației
5
osului
humeros.Acesta permite menținerea capului osului humeral în cavitatea
glenoidă.
3.Mușchii superficiali generează forța și viteza necesară
mișcărilor.Începand cu mușchiul eltoid,dens,triunghiular și larg,care
formează conturul umărului.Plecănd din clavicula si scapula,ele se
inserează pe osul humerus pentru a acționa,impreună cu marele
pectoral,în vederea mișcăriă brațului înspre partea din față,impreună cu
rotundul mare și marele dorsal.

Intervenția umărului este realizată de mai mulți nervi proveniți din


plexul brahial.Printre acestia,se remarcă nervul axilar care înervează
mușchiul deltoid,nervul suprescapular care înervează mușchii
supraspinoși și subspinoși și nervul musculocutanat care înervează
mușchiul biceps lung.

Vascularizația articulației scapulo-humerale:

Arterele provin din arterele circumflexe humerale și artera


suprascapulară.

O parte a mobilității umărului este datorată celor două mici articulații:

-articulația sterno-claviculară care este situată între claviculă și


stern,este în permanență mobilă,deoarece orice mișcare a membrului
superior îi este transmisă acesteia.

-articulația acromio-claviculară reunește acromionul și


clavicula,permițând claviculei să execute mișcări de rotire de anumite
grade,dinspre anterior spre posterior.

Umărul are de asemenea două spații de alunecare,fără cartilaj,a căror


funționare este indispensabilă:

-articulația scapulo-toracică formată numai din țesut adipos celular,ea


permite scapulei să alunece pe cavitatea toracică,asigurând astfel o
bună poziționare a glenei în raport cu capul humeral.

-bursă subacromială:aceasta esto o bursă foarte fină care conține o


mică cantitate de țesut sinoval care se întrerupe între caviculă și
acromion,în partea superioară și osul humeros în partea inferioară.Rolul
său este de a facilita alunecarea între coiful rotatorilor
6
și partea
superioară a umărului.

Rapoarte cu structuri învecinate:


Articulația scapulo-humerală este învelita de mușchiul supraspinos în
partea superioară,de capul lung al mușchiului triceps în partea
inferioară,de mușchiul supscapular în partea anterioară și demimușchiul
subspinos și mușchiul rotund mic în partea posterioară.

Semne și simptome asociate:

-durere -imobilitate

Patologii asociate:

-luxație

-tendinită

-burșită

-entorsă

-fractură

-osteo-artrită

Examinare -diagnostic:

1.Examen obiectiv:amaneză,examen fizic

2.Investigații paraclinice și de laborator:

-radiografie:permite viziualizarea micilor calificări în tendoanele umărului


și a leziunilor,sinonime cu o instabilitate anterioară sau cu antecedente
de luxație.

-ecografia permite descoperirea leziunilor la nivelul tendoanelor coifului


rotatorilor,precum și al tendonului subscapular.

-RMN-ul poate completa bilanțul în cazul în care există îndoieli.

7
8

Fig.1 Noțiuni de anatomie și fiziologie a umărului


CAPITOLUL 2
Examenul umărului

 Examen comparativ obligatoriu


 Analiza diferitelor mişcări contrate.
 Punerea în evidenţă a unui deficit motor fără reproducerea durerii
 Durerea parazitează interpretarea
 Diminuarea forţei se poate datora durerii sau rupturii coifului
rotatorilor
 Diferenţierea este dificil de facut
 Flexie = Antepulsie = 160-180°
 Extensie = Retropulsie = 50°
 Adducţie = 45-50°
 Abducţie = Ridicare laterală
 Gleno-humerala = 90°
 Gleno-humerala + Scapulo-toracica = 180°
 Rotaţie Externă 80°
 Rotaţie Internă 90°
 Mişcari combinate
 Mâna la ceafă (Antepulsion + Rot.int)
 Mâna la spate (Retropulsie + Rot. int.)

9
10

Rotație internă
Fig.2 Examenul umărului

11
Evaluarea subspinosului

Ruptura de suscapular.Testul Gerber.

12

Fig.2 Exmenul umărului


2.1.Teste de conflict subacromial

Manevra JOBE

Testeaza deficitul motor, comparativ,se aplica o forta rapida si intensa.

Se efectueaza la sfarsitul examenului clinic pentru ca poate fi dureroasa.

Solicitam pacientului sa reziste durerii.

Frecvent negativa in rupturile partiale.

Manevra YOCUM

Cerceteaza un conflict subacromial.

Pacientul isi plaseaza palma intinsa pe umarul opus prezumat sanatos,


cotul flectat la 90°.

Pacientul isi ridica cotul de pe torace contra rezistentei.

Manevra HAWKINS

Bratul pacientului este ridicat anterior la 90°, cotul flectat la 90°.

Medicul va efectua o rotatie interna fortata a umarului impingand bratul


cu o mana si pumnul cu cealalta mana.

Aparitia unei dureri pe fata externa a umarului semnifica un conflict


subacromial sau coraco-humeral .

Manevra NEER

Examinatorul își plasează mâna sub cotul examinatorului.Se ridică


membrul superior în rotație internă(medială),flexie
13 antero-laterală și
blocarea scapulei prin sprijin pe fața superioară a umărului.Testull este
pozitiv daca apare 80º și 100º .
Manevra JOBE

Manevra HAWKINS

Manevra NEER

14

Manevra YOCUM
Fig.3 Teste de conflict subacromial
2.2 ETIOPATOGENIE

Bolile reumatismale formează un grup de afecțuni cu localizări în


pri-mul rând la aparatul locomotor și cardio-vascular, ca urmare a unor
leziuni caracteristice mezenchinale.

Factorii etiologici în acest grup de boli sunt diferiți determinând


tablo-uri clinice cu evoluție acută, subacută și cronică.

Clasificarea bolilor reumatismale sunt urmatoarele :

1. Reumatismul inflamator în care intră:

- reumatismul Socolski Bouillaud

- poliartrită reumatoidă

- spondilită anchilozantă

- reumatismul secundar infectios

2. Reumatismul degenerativ în care intră:

- artroza

- poliartroza

- spondiloza

3. Reumatismul abarticular în care intră:

- miozite

- tendinite

- burșite

- periartrite

- nevralgii și nevrite.
15
În afara manifestărilor articulare ale reumatismului inflamator sau de-
generativ, în practică zilnică întâlnim adesea bolnavi cu suferințe
determina- te de procese patologice abarticulare în cursul cărora sunt
afectate tendoane,teci sinoviale, burse, fascii, aponevroze.

Cele mai frecvente și cele mai supărătoare uneori invalidante


sunt : tendinitele și bursitele umărului (cunoscute generic sub numele de
periartrită scapulo-humerală) ; mai rar sunt întâlnite sindromul umăr-
mână, retracția aponevrozei palmare (Boala Dupuytren), periartrita coxo-
femurală.

La nivelul structurilor umărului și în primul rând la nivelul tendoane-


lor, are loc un proces de uzură a carei accelerare și agravare pot fi
determinate de traumatisme, microtraumatisme (în special cele de ordin
profesional)expuneri la frig etc.

Un rol deosebit în accelerarea proceselor de uzură și în aparitia


inflamației ; un argument în acest sens îl constituie frecvența mare a
acestui sindrom, atât în afecțiuni ale sistemului nervos periferic
(nevralgia cervico-brahială, zona zoster) , cât și în afecțiuni ale
sistemului nervos central (accidente vasculare cerebrale, traumatisme
cerebrale, Boala Parkinson, sindroame talamice). PSH poate aparea și
la bolnavii cu unele afecțiuni ale organelor intra-toracice, pe cale reflexă,
prin perturbarea activitatii sistemului simpatic, an-gina pectorala, infarct
miocardic, tuberculoză pulmonară apicală, intervenții chirurgicale pe
plămân. Asupra unor factori etiopetogenici se va reveni, la prezentarea
formelor clinice.

16
2.3 SIMPTOMATOLOGIE

A.Forme clinice

Periartrită scapulo-humerală are cinci forme clinico-anatomice-


funcționale relativ bine conturate. Acestea sunt :

1) umărul dureros simplu ;

2) umărul acut hiperalgic

3) umărul mixt ;

4) umărul blocat ;

5) umărul pseudoparalitic.

1)Umărul dureros simplu (evoluția bolii)

Este o formă clinică particulară, cunoscută și sub numele de periartrită


dureroasă simplă neanchilozantă. Această formă de PSH este
consecința leziunilor degenerative (uneori calcificate) ale tendoanelor
celei de-a două articulații, mai ales tendoanele supraspinosului și
bicepsului.

Este forma clinică cea mai frecventă. Bolnavul acuză dureri


moderate în umăr când se imbracă, se piaptănă, sau când solicită
membruk superior respectiv prin purtatea unor greutăți. Durerile pot
stanjeni bolnavul în timpul somnului, intensificandu-se în anumite poziții.
Caracteristica acestei forme clinice este conservarea mobilității,
rareori existând o impotență funcțională datorită durerii.

La examenul clinic apreciem mobilitatea activă și pasivă a


articulației umărului și localizăm zonele dureroase.

Bolnavul este pus să efectueze mișcări de abductțe, rotatțe internă


și externă. Practic bolnavul efectuează o abductțe a brațului și cu
antebrațul flectat în unghi drept duce mâna la ceafă și la spate.
17
În cazul localizării leziunilor în tendonul supraspinosului mișcarea
se face inițial cu ușurință, apoi între 45 grade și 90 grade apare durerea
ce stânjenește mișcarea ; după 90 grade mișcarea putând fi continuată
fără durere. Este sensul "resortului » datorat dificultății trecerii
supraspinosului prin defileul interacromio-tuberozitar.

La palpare, în cazul leziunilor de supraspinos se indentifică în


timpul abductței, în zona antero-externă, sub punct subacromial foarte
sensibil (la inserția supraspinosului pe marea tuberozitate humerală).

În cazul leziunilor lungii porțiuni a bicepsului durerea se intensifică


prin rotația externă forțată a mâinii, brațul atârnând pe lânga corp. Se
limitează dureros rotația externă și abducția, și apare durere în flexia
contrat.

La palpare se decelează durere pe fața anterioară a umărului,


corespunzătoare tendonului bicepsului.

Evoluția umărului dureros simplu este în general favorabilă trecând


din stadiul acut, în stadiul subacut, urmat de un stadiu terminal.
Vindecarea se produce în câteva săptămâni (cel mult câteva luni), fie
spontan, fie în urma tratamentului.

Uneori însă durerea se poate agrava, umărul dureros simplu


devenind umăr dureros acut hiperalgic.

2) Umărul acut hiperalgic

De obicei are ca substrat o tendinită calcifiantă în puseu


inflamator; sau o migrare de elemente calcifiante în burșita
subacromiodeltoidiană, determinând o burșită acută la acest nivel; sau o
burșită serioasă fără calcifieri.

Umărul acut hiperalgic poate debuta în mod brutal, cu o durere


atroce și o impotență totală a membrului superior, alteori această formă
clinică este continuarea evoluției unui umăr dureros simplu.

Durerile sunt violente, insuportabile ; ele se intensifică noaptea


impiedicând bolnavul sa se odihnească. De asemenea durerea se
intensifică la orice tentativă de mobilizare a umărului, limitarea mobilității
nefiind deci mecanică ci antalgică.
18
Durerea iradiază către ceafă sau către fosa supraclaviculară, dar
mai ales pe marginea laterală a membrului superior, către mână.
3)Umărul mixt

Este asocierea dintre un umăr dureros de origine tendinoasă, tenosino-


vitică sau burșitică și o limitare a mobilității umărului prin contractura
antalgică la rotatori, flexori sau / și abductorii umărului.

Limitarea miscării în umărul mixt nu se datorează numai durerii, ca


în formele precedente, ci și unei redori reale structurale, care nu dispare
nici sub anestezie totală.

Evoluția în umărul mixt poate să se facă fie spre umărul dureros,


cu persistența durerii, dar recuperarea mobilității, fie spre umărul blocat
ca o formă evolutivă agravată.

4) Umărul blocat

Este o suferință frecvent intâlnită, care debutează cu dureri


moderate ale umărului, exarcerbate nocturn, pretând la confuzia de
umăr dureros simplu.

În timp însă, evoluând lent se instalează o limitare marcată a


mobilității umărului realizând așa numitul « umăr inghețat ».

Durerea, prezentă la debut, poate să persiste cu o intensitate


scăzută, sau poate să dispară și să reapară periodic pe parcursul bolii.

5)Umărul pseudoparalitic

Are la bază, perforarea, de diverse grade a tendoanelor mușchilor


rotatori, apărută de obicei pe un fond degenerativ (la peste 60 de ani)
după traumatisme minore.

Ruptura calotei rotatorilor poate apare însă și la tineri în urma unui


traumatism puternic, situatțe în care se evidențiază o echimoză intinsă
pe fața anterioară a brațului.

B. Anamneza generală

Anamneza : 19

Mediu socioprofesional și familial : profesie, hobby-uri, sporturi


practicate,antecedente traumatisme, boli digestive.
Durerea : mod de debut, sediu, intensitate, iradiere, orar .

Interogatoriul trebuie să urmărească unele afecțiuni asociate și să


obțină date referitoare la suferința actuală, insistând asupra modalității
de debut și asupra cauzei declanșante, la 20% dintre bolnavi pot fi
identificate drept cauze traumatismale, la 50% durerile apar cu ocazia
unui efort, a unei mișcări greșite sau a unui traumatism indirect iar la
restul de 30% durerile survin fără o cauză evidentă. Trebuie precizate
caracterul durerii inițiale, evoluția sa și influența diferitelor tratamente. În
ceea ce privește durerea pentru care bolnavul se prezintă la medic
acesta trebuie analizată precizându-se următoarele :

a) Caracterul durerii este relativ greu de apreciat

b) Calitatea durerii depinde de mecanismul ei de producere ;

c) Localizarea durerii și mai ales iradierea ei sunt date importante pe


care bolnavul ni le poate preciza ;

d) Durata durerii trebuie deasemenea analizată, uneori durerea este


permanentă alteori intermitentă. Durerea permanentă poate avea o
intensitate constantă, sau poate prezenta unele exacerbări, durerea
intermitentă poate fi declanșată de anumiți factori care trebuie precizați.
Durerea care prezintă o intensificare nocturnă sau dimineața la trezire
este posibil să aibă o origine articulară ;

e) Reproducerea poate avea loc prin mișcari sau diferite manevre pe


care bolnavul le poate efectua în timpul examinării ;

f) Factorii ce ușurează durerea sunt : repausul la pat, diverse


medicamente sau mijloace ortopedice.

C.Starea prezentă - examenul clinic

Durerile umărului sunt frecvente, la aceasta contribuind existența,


în structura sa, a numeroase tendoane și burse. Alte cauze sunt
intervenția lexată și mobilitatea extremă a acestei articulații, cu
solicitarea ei repetată în activitatea curentă.
20
Examenul obiectiv poate evidenția, la inspecție, umărul tumefiat și
roșu, amiotrofie (mai ales de deltoid și de trapez), căderea umărului,
modificări ale mâinii (în sindromul algo-distrofic ; umăr-mână).
La palpare se constată puncte dureroase pe marea tuberozitate
(pe care se înseră supraspinosul), în santul bicipital, pe apofiza
coracoidaă.

Studiul mobilității se efectuează punând bolnavul să facă anumite


mișcări : să efectueze abducția (mișcarea permite indepărtarea brațului
de torace, cu participarea supraspinosului și deltoidului), se efectuează
flexia (proiecția brațului înainte), să efectueze extensia (proiecția brațului
înapoi). Pentru a studia mișcările de rotație se procedează în felul
următor : antebrațul fiind în semiflexie i se imprimă o mișcare de rotație
în jurul axului brațului fie în afară (rotație externă), fie inăuntru (rotație
internă). Mișcarea de rotație se poate realiza și prin ducerea mâinii la
ceafă (rotație externă) sau la spate către coloana dorsolombară (rotația
internă) antebrațul fiind semiflectat pe braț (realizând un unghi drept).

Se realizează apoi, examenul mobilității active, examinatorul


opunând o rezistență.Durerea, care apare numai la abducție, sugerează
o tendintă a supraspinosului, cea care apare la rotația internă ține de
tendinita subscapularului, cea care apare la rotația externă ține de
tendinita subspinosului, iar cea care apare numai la extensie tine de o
tendinită bicipitală.

Examenul fizic trebuie să analizeze și articulația acromio-


claviculară, marginile articulației glenohumerale, manșeta rotatorilor,
bursa subacromială și culisa bicipitală. De asemenea trebuie cautată o
eventuală adenopație axilară și efectuat un examen al coloanei cervicale
și al mambrului superior respectiv (reflexe, sensibilitate).

21
2.4 CRITERII PENTRU SUSȚINEREA DIAGNOSTICULUI

a)Examenul clinic

1)În umărul dureros simplu la examenul obiectiv apreciem mobilitatea


activă și pasivă a articulației umărului și zonele sau punctele dureroase.
Executând noi înșine, sau punând pe bolnav să efectueze mișcări de
abducție, rotație internă și externă, constatăm că aceste mișcări sunt
posibile chiar dacă ele sunt efectuate cu o oarecare reținere din partea
bolnavului, datorită durerilor. Practic punem bolnavul să efectueze o
abducție a brațului și antebrațului flectat în unghi drept, să ducă mâna la
ceafă și la spate. Uneori mișcarea de abducție se face inițial cu ușurință,
dar când nu ajunge la un unghi de 45º bolnavul se oprește din cauza
durerii ; susținând membrul superior, mișcarea poate fi continuă, este un
semn al resortului ce traduce existența unei leziuni a tendonului,a
supraspinosului, care producând o proeminență, întâmpină dificultăți în
trecerea prin defileul interacromiotuberozitar. La palpare deosebim mai
multe puncte dureroase, în funcție de formațiunea anatomică
predominantă lezată. Astfel, la bolnavii care au un semn al resortului în
timpul abducției găsim și un punct subacromial (zona antero-externă),
foarte sensibil la inserția supraspinosului pe marea tuberozitate
humerală.La alți bolnavi distingem o zonă dureroasă pe fața anterioară a
umărului, corespunzatoare tendonului bicepsului ; durerea se intensifică
prin rotația externă forțată în mâini, brațul atărnând pe lângă corp ; în
aceste leziuni ale tendonului mișcările bicepsului sunt limitate nu numai
rotația externă ci și abducția.

2)La examenul obiectiv în umărul acut se constată o creștere a


temperaturii locale la nivelul umărului, uneori cu o ușoară tumefacție sub
forma unei bombări pe fața antero-externă a umărului.Orice mișcare
activă este practic imposibilă, datorită durerii și contracturii musculare ;
se constată o oarecare mobilitate pasivă, dar de foarte mică amplitudine,
astfel incăt articulația scapulo-humerală pare bogată. Mișcarea cea mai
dureroasă și în același timp cea mai limitată este22abducția care nu
depășește adesea 30º-40º. Abducția combinată cu retropulsia și rotația
externă sau internă este și mai greu de realizat (bolnavul nu poate duce
mâna la ceafă sau în regiunea lombară).
3)La examenul obiectiv în umărul blocat se constată că toate mișcările
articulației sunt reduse, atât cele active cât și cele pasive ; nu este vorba
deci de o limitare a mișcărilor prin durere, ci prin leziuni ale scapulei,
care limitează în special abducția și rotația externă (este un blocaj
mecanic care nu este datorat unei contracturi musculare, ci unui
obstacol material.

4)La umărul pseudoparalitic (umărul mixt) se constată clinic o impotență


brațului ; ridicarea activă a brațului este imposibilă, în contrast cu
pastrarea mișcărilor pasive.

b) Examenul radiologic

Diagnosticul periartritei scapulo-humerale este un diagnostic clinic,


examenul radiologic neavând un raport esențial din acest punct de
vedere.Examenul radiologic trebuie efectuat oricărui bolnav cu periartrită
scapulo-humerală ; ar fi o mare grerșeală să se inceapă un tratament și
să se efectueze infiltrații oricărui bolnav cu dureri ale umărului, înainte
de a ne convinge, printr-un examen radiologic, de integritatea
extremităților humerale, luzând o artritâ sau o artroză.

Această integritate este necesară diagnosticului. În periartrită


scapulo-humerală, examenul radiologic pune în evidența calcifieri
periarticulare ; pot fi constatate calcifieri la 10-50% din bolnavi ; mai
frecvent întâlnindu-se calcifierea tendonului supraspinosului, ce se
observă imediat deasupra marei tuberozită-ți humerale. Aceste calcifieri
sunt ovulare sau rotunde și au un volum variabil.

Dacă prezența calcifierilor sunt tendinoase este constantă fie în


umărul dureros simplu, fie în umărul dureros acut, în cazul acesteia din
urmă, se mai pot observa calcifieri subacromiodeltoidiene, a cărei
inflamație acută constituie deseori substratul morfologic al umărului
dureros acut. La unii bolnavi examenul radiologic evidențiază
osteoporoza extremității superioare a humerușului, acest lucru se
constată în periartrite de lungă durată mai ales la cei cu umăr blocat ;
uneori se recomandă prezența geodelor, în special în zona din
vecinatatea marii tuberozități. În umărul blocat examenul
23 radiologic nu
evidențiază calcifierile amintite. În acast caz este utilă artrografia prin
care se constată o capacitate articulară mai scazută și o reducere a
imaginii artrografice. Artrografia este utilă și pentru diagnosticul de
ruptură a calotei rotatorilor - prezența substanței de contrast. În țesuturile
moi periarticulare, mai ales în bursa subacromiodeltoidiană are
semnificația unei soluții de continuitate în capsulă și în calota rotatorilor.

c) Examen de laborator

Principalele investigații paraclinice utile pentru diagnosticul fizic și


diferențial ale PSH sunt: examenul hematologic și testele de inflamații
(VSH, fibrinogen, proteina C-reactiva, electroforeza proteinelor serice),
testele imunologice (testul Waller-Rose, testul latexului pentru factorul
reumatoid), examenul lichidului sinovial, biopsia musculară și osoasă,
examenul radiologic (radiografia standard, tomografia, tomografia axială
computerizată, artrografia, artroscanerul), scintigrafia osoasă,
electromiografia, artroscopia, ecografia, rezonanța magnetica nucleară.

24
2.5 DIAGNOSTIC POZITIV ȘI DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL

25
Fig.4 Diagnostic pozitiv și diagnostic diferențial
Diagnostic pozitiv - în funcție de "sindromul de împingere" și "sindromul
supraspinosului".

Clinic "sindromul de împingere" se caracterizează prin prezența


unor dureri recidivante la nivelul umărului, la subiecți tineri, în special la
cei care practică anumite sporturi (aruncări).Durerea este percepută la
ridicarea brațului mai ales în unghiurile 90-120° (ridicarea brațului
deasupra capului). La examenul fizic se constată o limitare a flexiei și a
rotației interne.

Semnul "împingerii" este pozitiv: se imobilizează scapula și se ri-


dică brațul în față și în sus, până deasupra capului; bolnavul resimte o
durere imensă în momentul în care marea tuberozitate a capului
humeral vine în contact cu arcul coracoacromial (la ultimile 10ºale
ridicării pasive). Concomitent se poate auzi un discret zgomot sau se pot
percepe crepitații.

Durerea, determinată prin manevra de realizare a semnului "împin-


gerii", poate fi evitată prin injectarea a 10 ml xilină 1%, imediat sub acro-
mion, cea ce confirmă diagnosticul de "sindrom de împingere".

Diagnosticul pozitiv in "sindromul supraspinosului"

Durerea este resimțită de obicei în profunzimea umărului, imprecis


localizată; se intensifică în timpul nopții mai ales când bolnavul este
culcat pe partea afectată impiedicându-l să se odihnească. La examenul
obiectiv se constată o limitare a mișcărilor umărului, mai ales a
abducției. Durerea maximă este percepută de bolnav în cursul mișcării
de abducție între unghiul de 70° și cel de 100°, când solicitarea
supraspinosului este maximă.

La palpare se provoacă o sensibilitate deosebită sub acromion la


1-2 cm de marea tuberozitate. În caz de alte tendinite (tendinita
bicipitală), la nivelul micii tuberozității (tendinita subscapularului) în zona
inferolaterală a marii tuberozități (tendinita subspinosului sau micului
rotund).

Diagnostic diferențial 26

Durerile umărului sunt determinate de 3 tipuri de sumerinte:


a) afecțiuni ale structurilor umărului (în exclusivitate), de regulă
unilaterale; b) afecțiuni ale umărului, în cadrul unor determinări
poliarticulare, de regulă bilaterale; c) afecțiuni ale unor organe situate la
distanța, durerea fiind referată la nivelul umărului. Primele două tipuri de
suferințe sunt determinate de leziuni intrinseci ale umărului, iar cel de-al
doilea tip de leziuni extrinseci.

În PSH durerea este generată de afectarea structurilor umărului(grupa


a). Diagnosticul diferențial trebuie făcut cu celelalte afecțiuni din grupa a,
ca și cu afecțiunile din grupele b și c.

a) Afectarea structurilor umărului - în exclusivitate - de regulă


unilaterală, înafara formelor clinice ale PSH: artroza glenohumerală,
umărul "Milwaukec", osteonecroză aseptică a capului humeral, artrită
septica, artrita tuberculoasa, tumorile primitive (osteosarcomul,
mielomul) sau secundare (metastazele osoase), distrofia simpatică
reflexă, traumatismele umărului, guta, pseudoguta.

b) Afectarea umărului, în cadrul unor determinări poliarticulare:


poliartrită reumatoidă, spondilită anchilozantă (forma rizomelică),
polimiozita, artrita psoriazică, fibrozita.

c) Afectarea unor organe situate la distanță (dureri referate):


nevralgia cervicobrahială (discopații cervicale), sindromul Pancoast-
Tobias, afecțiuni biliare (litiaza) și afecțiuni cardiace (coronariene).

27
2.6.EVOLUȚIA BOLII

Evoluția umărului dureros simplu este favorabilă, vindecarea pro-


ducându-se în câteva săptămâni sau cel mai mult în câteva luni fie
spontan, fie în urma tratamentului. Uneori însa durerea se poate agrava,
umărul dureros simplu devenind umăr dureros acut, hiperalgic.

Uneori evoluția spontană spre vindecare necesită 1-2 ani. La umă-


rul blocat evoluția este îndelungată; în lipsa unui tratament adecvat, blo-
cajul umărului poate persista câteva luni; cu timpul însă, uneori după 6
luni, umărul începe să se elibereze și majoritatea bolnavilor își
recuperează în întregime mobilitatea.

La umărul dureros acut evoluția este uneori trenantă durerile acute


durând mai multe luni și nevrozând bolnavul; cel mai adesea, după
câteva săptămâni durerile se diminuă treptat în intensitate, până ce
dispar complet.

28

.
2.7 PROGNOSTIC

Evoluția poate fi de multe ori îndelungată (câteva luni), prognosti-


cul este în general favorabil, obținându-se în urma unui tratament preco-
ce, complet și susținut de recuperarea totală a acestei articulații și
realizarea mișcărilor mai complexe și dificile.

Totuși prognosticul poate fi nefavorabil în urmatoarele situații:

1) sunt afectate mai multe elemente anatomice ale articulației (rupturi


musculare, tendoane, bure, filete nervoase);

2) afectarea simultană a ambelor articulații scapulo-humerale bolnave

3) vârsta inaintată la care:

- modificările degenerative sunt importante

- riscul rupturii mansonului rotatorilor este mai mare

- pot exista leziuni similare și la alte articulații (șold, genunchi)

- se asociază de multe ori o patologie multiplă (caracteristică


vârstnicului) se impune o politerapie (existența ulcerului peptic impiedică
adnimistrarea de antiinflamatoare nesteroidiene orale, complicații car-
diovasculare contraindică fizioterapia etc.)

4) anumite forme clinice de periatrită scapulo-humerală; exemplu:


tendinita calcifiantă (datorită prezinței microcalcifierilor insensibile)
evoluează cronic, cu numeroase perioade de exacerbare;

5) administrarea tardivă a tratamentului; în formele evoluate de PSH,


diversele mijloace terapeutice nu sunt suficiente.

29

CAPITOLUL 3
TRATAMENTUL

Tratamentul periartritei scapulo-humerale are ca obiectiv să calme-


ze durerea, să combată inflamația și tendinta în fibroză, să amelioreze
mobilitatea articulară. Intensitatea și complexitatea tratamentului depind
de forma clinică a bolii. Astfel în umărul dureros simplu acut se
recomandă repaus absolut al articulației (brațul este susținut într-o
eșarfă). La umărul pseudoparalitic tratamentul este cel chirurgical.

30

CAPITOLUL 4
Tratament BFKT în PSH
4.1Terapia fizicală și de recuperare cu:
1)Hidroterapie

2)Electroterapie

3)Masaj

4)Kinetoterapie

5)Terapie ocupațională

6)Cura balneoclimatică:

-examen CFM

1)Hidroterapia

Definiția sâși domeniul hidroterapiei au variat atât în epoca


empirismului cât și în perioada studiilor științifice. S-a luat de la inceput
în considerare numai factorul apă și s-a definit hidroterapia ca fiind acea
parte a fizioterapiei care intrebuințează apa la diferite temperaturi și stări
de agregare, în aplicații interne și externe.

Studiul aplicației interne a apei privind toate procesele vitale a


trecut mai târziu în domeniul terapiei balneare, iar hidroterapia s-a
mărginit mai mult în aplicația externă. Hidroterapia în aplicația externă
acționează nu numai prin temperatura apei și manipulațiile mecanice cu
care se asociază aproape intotdeauna.

Procedurile de hidroterapie aplicată în PSH

Procedurile care se aplică au rolul să recupereze funcționalitatea


umărului și sunt:

1) - comprese reci - cu acțiune antiinflamatoare, la 15°, pe loc


dureros, schimbate din 5 în 5 minute sau cu hidrofor cu o durată de o
oră repetate de 2-3 ori pe zi;
31
2) - comprese Priessnitz - au acțiune resorbtivă, aplicate după
amendarea fenomenelor pe regiunea afectată și zonele apropiate, câte
o oră în timpul zilei și în mod permanent noaptea;
3) - dușul cu aer cald - aplicat după ce dispar fenomenele inflamatorii,
procedura din cadrul termoterapiei cu o durată de 6-8 minute;

4) - băile ascendente de mâini - 35-39°C, timp de 15-20 minute;

5) - băile cu plante medicinale - timp de 10-15 minute;

6) - împachetările cu parafină sau namol;

7) - kinetoterapia - de 38°, timp de 20 minute;

8) - dușul subacval - cu o presiune de 1,5-2 atmosfere și durata de 6-


8 minute;

9) - băi de aburi - timp de 10 minute.

2)Electroterapia

Din procedurile de electroterapie sunt foarte utile în această boală


curenții diadinamici, curentul galvanic asociat, ionoterapia medicamen-
toasă (novocaina, calciu), băi galvanice bicelulare, ultraviolete în doză
eritem.

Tot din electroterapie mai folosim:

- băi de lumină parțială 10-15 minute

- diatermia cu unde scurte în doze medii 8-10 ms

- ultrasunete.

Curentul galvanic

În raport cu localizarea proceselor patologice și de faza lor de evo-


luție, procedăm la felul de aplicare a curentului continu.

În sindroamele de umăr dureros utilizăm o aplicare transversală cu


doi electrozi egali, unul anterior, altul posterior, intensitatea curentului va
fi mică, 15-20 minute.Aplicarea unui electrod pe umăr se poate face în
cazurile în care dorim sa facem o galvanizare longitudinală
32 de-alungul
traiectariei unui vas sau nerv. În cazul acesta, electrodul al doilea va fi
pus pe antebraț sau palmă sau vom utiliza o vană de maini.
Ionoterapia medicamentoasa (novocaina, calciu)

Pentru a face o ionizare avem nevoie de toată aparatura și utilajele


necesare pentru o galvanizare. Avem deci un pantostat cu toate anexele
lui (cabluri, electrozi, cordon, legatura cu pamantul, tesatura hidrofilă).

Ceea ce diferențiază ionizarea de galvanizare este numai


înhibarea tesutului hidrofil cu o soluție medicamentoasă în loc de apă.
Pentru o eficacitate maximă vom folosi electrozi activi ceva mai mici
decât în cazul galvanizarilor. Polul activ va fi dependent de incarcarea
electrică a soluției medicamentoase. Substanțele încărcate pozitiv
(novocaina, calciu) de catonii, se vor pune totdeauna la polul pozitiv
(anod), iar substanțele încărcate negativ, adică anionii se vor pune
totdeauna la polul negativ (catod).Lucrăm cu apă distilată pentru a
înlătura prezența ionilor paraziți din apa de la robinet.După aplicare
fixăm electrozii cu benzi de cauciuc, fașă elastică sau saculeți de nisip și
controlăm încă o dată toate contactele.

Curentul diadinamic:

a) În mod obișnuit, dacă medicul nu prescrie altă indicație vom


începe cu DF de 100, timp de 15-20", durata necesară pentru adaptare,
după care conductibilitatea electrică a tegumentului ajunge la un maxim;

b) Reducerea cu 1-2 mA intensitatea și trecem la un curent MF de


50, timp de 15-20". În acest interval de timp creștem intensitatea cât se
poate de mult, până aproape de pragul senzației neplăcute. Este faza de
adaptare a sensibilității.

c) La sfârșitul celor 30-40" se poate trece la CDD modulat cu lunga


perioadă fără sa mai fie nevoie să acordăm o atenție deosebită
intensității curentului.

Durata tratamentului este un factor important în terapia cu diadinamici.


În general nu este nevoie să se prelungească o ședință peste 4-5 mi-
nute. De obicei facem o singura ședință pe zi, la nevoie putem sa facem
chiar doua ședințe pe zi.
33
Ultrascurte (UUS)
Pentru ca rezultatele să fie cât mai bune în terapia cu UUS trebuie
să efectuăm procedura cu multă atenție. La aplicarea UUS trebuie să se
urmărească: bolnavul, electrozii și aparatul.

Bolnavul este culcat pe o canapea de lemn cu o saltea de burete


de cauciuc. Canapeaua sau patul să nu aibă piese metalice, deci evităm
canapelele cu arcuri, cele cu somiere sau paturile de fier.

Trebuie inlăturate toate obiectele metalice de pe bolnav, deoarece


ele concentrează campul electric și ar putea provoca arsuri la lorul de
contact al metalului cu tegumentul (ceas, chei, inele, bratari, etc.).

Aparatele gipsate pot să rămână pe bolnav ținând seama de faptul


că razele trec prin ele. Bolnavul este rugat ă pastreze aceeasi poziție în
tot timpul procedurii, deoarece la fiecare mișcare se modifică rezonanța,
aparatul se dezacordează și scade intensitatea curentului, eliminându-
se astfel efectul.

Pentru procedurile locale preferăm electrozii din sticlă Scliophake.

În periartrită se folosesc monodele si minodele.

Diatermia cu unde scurte

Nu sunt necesari doi electrozi, nu este nevoie să se facă


acordarea aparatului, nu trebuie să avem grijă că se poate modifica
rezonanța prin mișcarea cât de mică a bolnavului în timpul ședinței.

Distanța de la fața inferioară a localizatorului până la tegument va


fi de cca. 2-5-10 cm în raport cu mărimea suprafeței pe care o iradiem.

Dozele obișnuite cu care se lucrează sunt cuprinse între 40-150


W, respectiv 20-74 mA.

Durata iradierii variază în limite destul de largi, de 5-30 minute,


media fiind între 10 și 15 minute.Ședințele se fac zilnic sau la două zile.
Numărul total de ședințe pe serie va fi de 7-15, după care urmează o
pauză de 2-3 săptămâni; apoi se poate începe o nouă serie de ședințe.
34

Baile de lumina
Pentru a crea un spațiu inchis, se acoperă baia impreună cu
bolnavul cu un cearceaf și o pătură. I se aplică o compresă rece pe
frunte. În funcție de scopul urmărit bolnavul va sta în baie între 5-20
minute în functie de boală. După expirarea timpului prescris se aplică
bolnavului o procedură de răcire parțială (spălare cu apă la 22°).

3)Masajul

Masajul este o combinație de manipulații, de prelucrări mecanice


multlipe, aplicate sistematic asupra organismului, cu mâna sau cu
aparate special construite, în scopuri terapeutice sau igienice. Aceste
prelucrări, care se execută în majoritatea cazurilor cu ajutorul mâinilor
(manipulații), constau din diferite forme de neteziri, apăsări, frământări,
stoarceri, fricțiuni, vibrații, scuturări sau lovituri ușosare sau puternice,
numite manevre de masaj. Masajul trebuie adaptat la caracteristica
anatomică a regiunii, evoluția bolii, starea generală a bolnavului, sexul,
vârsta și starea psihică a acestuia.

Acțiunea fiziologică a masajului

În timpul masajului pornesc spre sistemul nervos central (SNC) im-


pulsuri nervoase, fie prin frământări care excită proprioceptorii mușchi-
lor, tendoanelor și a altor țesuturi, fie prin impulsuri plecate de la
receptorii cutanați, în urma netezirii și stoarcerii. Aceste impulsuri
aferente, apărute în timpul prelucrării grupelor musculare și a altor
țesuturi, ajunse la SNC, măresc excitabilitatea și întăresc starea
funcțională a scoarței cerebrale. Efectele masajului se reflectă atât prin
senzațiile obiective imediate ale bolnavului, ca: senzația de caldură
plăcută în regiunea supusă masajului, senzația de relatare, de ușurare a
mișcărilor cât și prin modificările funcționale imediate sau mai
îndepărtate. Putem clasa în doua mari categorii modificările produse de
masaj:

1) - locale -

a) calmarea durerilor (mialgii, nevralgii, altralgii);

b) hiperemia locală (reflectată prin ridicarea temperaturii


35 locale,
colorarea tegumentului);

c) accelerarea circulației locale;


d) îndepărtarea stazelor locale;

e) accelerarea proceselor de resorbție;

2) - generale -

a) stimularea funcțiilor aparatului circular;

b) ale aparatului respirator (creșterea capacitătii vitale, creșterea


schimburilor respiratorii);

c) creșterea metabolismului bazal;

d) imbunătățirea stării psihice;

e) îmbunătățirea somnului;

f) îndepărtarea oboselii musculare.

Cercetarile lui Sarkisov-Sarazin și Dekin, arată superioritatea folosirii


masajului pentru îndepartarea oboselii musculare față de folosirea o-
dihnei pasive. De asemenea arată efectele nocive ale masajului
prelungit.

Indicarea și aplicarea masajului respectă în general principiile de


bază ale kinetoterapiei (individualizarea, dozarea, antrenarea), în raport
cu afecțiunea pacientului și cu scopul urmărit prin aplicarea lui. În con-
cluzie masajul are influențe pozitive asupra circulației sanguine și limfa-
tice și a elasticitățiii pielii și a fibrelor musculare. De asemenea un rol
deosebit îl are indepărtarea produselor patologice din organism, în
refacerea mobilității articulației scapulo-humerale în periartrită, precum și
a altor articulații în alte boli în îmbunătățirea nutriției pielii și a țesuturilor
în influența psihicului și în mărirea forței de activitate a fibrei musculare.

Delimitarea regiunii

Articulația centurii scapulo-humerale:

1) - articulația sterno-claviculara - care leaga capul sternal al


claviculei, manubriul sternal al claviculei și cartilagiul primei coaste.
36
Deosebim o capsulă articulară, un disc articular și numeroase ligamente.
2) - articulația acromio-clavicular= - leaga extremitatea laterală a
claviculei cu acromionul omoplatului, întarită de ligamentul acromio-
clavicular si coraco-clavicular.

Tehnica masajului în periartrită scapulo-humerală

În primul rând înainte de începerea masajului ne vom asigura ca


nu exista contraindicații, atât în prezenta unor leziuni cutanate, indiferent
că este vorba de o plagă infectată, un furuncul sau o infecție tumorală
necunoscută de bolnav, ce pot fi tumori benigne sub forma de lipom sau
poate ascunde un cancer al pielii, o metastază. în acest cez
recomandăm bolnavului să se adreseze unui medic pentru precizarea
diagnosticului.

Înainte de efectuarea masajului maseurul se va spăla pe măini și


va avea grijă să execute masajul numai pe o piele ingrijită.

4)Kinetoterapia

Kinetoterapia se face la început prin mișcari pasive, care sunt la


umăr:

- antepulsie - unde ținem priza pe umăr și contrapriza pe cot


ducând mâna bolnavului prin ușoară vibrație în antepulsie, până la un
unghi pe care-l poate face bolnavul;

- retropulsie - priza este tot pe umăr și contrapriza pe plica cotului


care se face tot prin ușoară vibrație mișcând mâna către spatele
bolnavului.

Mișcările de antepulsie și retropulsie sunt executate în jurul unui ax

transversal pe plan sagital:

- rotație internă (în jurul unui ax vertical)

- rotație externă (în jurul unui ax vertical)

- abducție și adducție executate în plan frontal în jurul unui ax


sagital. 37

Pe lângă aceste mișcări elementare umărul poate executa și mișcări


combinate ca:
- mână, umăr opus

- palma, regiunea cervicală

- circumductie.

Dupa aceste miscari pasive urmează mișcările active pe care bolnavul le


execută singur, iar după acestea se mai fac mișcări active cu rezistența
ăn care maseurul ține rezistența iar pacientul incearcă să execute
mișcările.

Examen CFM

Bilanțul articular examenul mobilității articulare se bazează pe o foarte


bună cunoaștere a anatomiei funcționale și a biomecanicii umărului.

Mișcările principale în articulația scapulo-humerală:

- flexie - extensie

- abducție - adducție

- rotație internă - rotație externă

- circumducție

Flexie (antepulsie) - proectează brațul înainte și se produce printr-un ax


frontal care trece prin mijlocul capului humeral și care variază între 80-
180° (flexia cu omoplatul fixat = 90°; iar flexia cu omoplatul mobilizat
=180°)

Mușchii care execută flexia:

1) Partea anterioară a deltoidului (inervat de nervul circumflex)

2) Bicepsul (inervat de nervul musculo-cutanat)

3) Mușchiul coraco-brahial (inervat de nervul musculo-cutanat)

4) Mușchiul marele pectoral (inervat de plexul brahial)

Testarea mișcării de flexie:


38

- poziția de plecare a bolnavului este în decubit dorsal cu brațele


de-alungul corpului;
- goniometrul se fixează pe partea laterală a brațului cu capul
humeral;

- brațul fix rămâne paralel cu planul central, iar bratțul mobil


urmărește mișcarea de anteducție a umărului.

Extensia (retropulsia) - proectează brațul posterior cu amplitudinea ma-


ximă de 50°.

5)Terapia ocupationala (ergoterapia)

Ergoterapia urmărește ca, prin muncă sau orice altă ocupație la


care participă bolnavul, să-I restaureze sau să-I mărească
performanțele, să-I faciliteze învățarea acelor sarcini și funcții esențiale
pentru adaptarea sa socială, pentru a reduce sau a corecta disfuncțiile,
și pentru a promova sau menține starea de sanatate. La bolnavii cu
afecțiuni ale sistemului locomotor terapia ocupațoinală iși propune să
corecteze disfuncțiile motorii determinate de boală și de inactivitate.

La baza activității de terapie ocupațională este evaluarea bolnavu-


lui, care cuprinde:

- performanța activităților curente zilnice, de autoîngrijire;

- adaptările terapeutice necesare, de exemplu echipamentele


ajutătoare, orteze sau proteze;

- abilitatea senzoriomotorie și componențele sale - întegrarea


neuromusculară și senzorială.

Prima etapă a evaluării stabilește deficitul funcțional prin bilanț articular


și testing muscular, în a doua etapă, evaluarea performanțelor boln-
avului în activitățile de fiecare zi, pe baza unei fișe cu posibilitatea de a
stabili scoruri:

- modul de alimentare (cum manancaă, cum bea);

- igiena personală (spălat pe măini, pe față, igiena gurii);

- toaleta personală (pieptanat, curățat unghiile,


39 ras etc.);

- imbrăcat - incălțat;
- comunicări funcționale (utilizarea echipamentului de scris, citit,
scris la mașină, computer);

- activitate casnică

- manipularea de obiecte (ceas, bani chei);

- adaptarea la sarcini

- accesibilitate/adaptare a mediului (accesibilitate, recomandarea


mutărilor, efectuarea modificărilor, controlul medilui modificat);

- prevenție (siguranța, conservarea energiei, protecție articulară,


ajutătoare mecanice);

- educație (program la domiciliu, istruirea familiei).

6)Cura balneoclimatică

Cura balneară acționează prin sisteme de factori fizicali și balneari


care se aplică sistematic asupra organismului, cu anumita ritmicitate pe
durata a 3-4 saptamani.

În bolile reumatice factorii balneari (ape minerale și nămoluri) sunt


utilizate în cura externă ca metode de hidrotermoterapie: băi generale la
diferite temperaturi, cu ape minerale termale oligominerale sau clorurat
sodice ori sulfuroase; bai kineto în bazine sau pișcine cu aceleași tipuri
de ape minerale și la temperaturi adecvate; băi calde cu nămol diluat
sau împachetări generale cu nămol, eventual aplicații locale de
termoterapie cu nămol.

Apele clorurate-sodice indicate pentru cura externă sunt cele cu


concentrații de NaCl (ape sărate), apa Mării Negre, apele de zăcământ
de la Govora, apa lacului Techirghiol, Ocna Sibiului, Ocna Muresului.
Descărcarea de greutate, forța hidrostatică și vâscozitatea apei sărate
facilitează mișcările, permit suspendarea corpului și efectuarea unor
programe de kinetoterapie în condiții foarte avantajoase. Pot fi utilizate
poziții în suspendare a corpului pentru exerciții ale membrelor și pot fi
utilizate forțele hidrostatice și vâscozitatea apei pentru
40 programe de
exerciții dinamice rezistive. Este multifacilitat de asemenea înotul
terapeutic.
CAPITOLUL 5
Studiu de caz

Cazul nr. 1

Nume și prenume : S.A.

Adresa: București

Născut: în 1956

Sex : masculin

Diagnostic clinic:

-periartrita scapulohumerală (PSH) ,umăr drept cronic

Diagnostic neuro-mioatrokinetic (Kinetoterapeutic):

-sindrom algic umăr drept

- contractură musculară umăr drept

Instituția medico-sanitară unde s-a desfășurat tratamentul :

Cabinet medical de recuperare și fiziokinetoterapie Brotac Medical


București

Perioada : 10.06.2015. -05.03.2016

Tratament fiziokinetoterapeutic:

1.Laserterapie

2.Ultrasunete

3.Masaje sedative cu diclofenac sodic și nicotinat de metil

4.Curenți de joasă frecvență : CIF ,CDD,TENS

5. Parafină 41

Evoluție : evoluție pozitivă simptomatic și funcțională


Cazul nr .2

Nume și prenume: C.F.

Adresa: București

Născut : în 1963

Sex: Feminin

Diagnostic clinic:

-periartrita scapulohumerală (PSH) ,umăr stâng acut

Diagnostic neuro-mioatrokinetic (Kinetoterapeutic):

-sindrom algic umăr stâng

-contractură musculară umăr stâng

Instituția medico-sanitară unde s-a desfășurat tratamentul:

Cabinet medical de recuperare și fiziokinetoterapie Brotac Medical


București

Perioada:18.10.2015-15.04.2016

Tratament fiziokinetoterapeutic :

1.laserterapie

2.masaj sedative

3.curenți de joasă frecvență :CDD, TRABERT ,TENS

4.Kinetoterapie

5.Nămol

Evoluție : evoluție pozitivă simptomatic și funcțională


42
Cazul nr.3

Nume și prenume: B.C.

Adresa: București

Născut: în 1972

Sex:Masculin

Diagnostic clinic : Periartrita scapulohumerală operat

Diagnostic neuro-mioatrokinetic (Kinetoterapeutic):

-sindrom algic periartrita scapulohumerală

-contractură musculară scapulohumerală (PSH)

Instituția medico-sanitară unde s-a desfășurat tratamentul :

Cabinet medical de recuperare și fiziokinetoterapie Brotac Medical


București

Perioada : 12.09.2015.-30.03.2016

Tratament fiziokinetotrapeutic:

1.Ultrasunete

2.Laserterapie

3.Curenți de joasă frecvență: TENS, CIF

4. Parafină și Nămol

Evoluție: evoluție pozitivă simptomatic și funcțională

43
Cazul Nr.1
-Masajul este o combinație de manipulații, de prelucrări mecanice multlipe, aplicate
sistematic asupra organismului, cu mâna sau cu aparate special construite, în
scopuri terapeutice sau igienice. Aceste prelucrări, care se execută în majoritatea
cazurilor cu ajutorul mâinilor (manipulații), constau din diferite forme de neteziri,
apăsări, frământări, stoarceri, fricțiuni, vibrații, scuturări sau lovituri ușosare sau
puternice, numite manevre de masaj. Masajul trebuie adaptat la caracteristica
anatomică a regiunii, evoluția bolii, starea generală a bolnavului, sexul, vârsta și
starea psihică a acestuia.

-Ultrascurte (UUS)

Bolnavul este culcat pe o canapea de lemn cu o saltea de burete de cauciuc.


Canapeaua sau patul să nu aibă piese metalice, deci evităm canapelele cu arcuri,
cele cu somiere sau paturile de fier.

Trebuie inlăturate toate obiectele metalice de pe bolnav, deoarece ele


concentrează campul electric și ar putea provoca arsuri la lorul de contact al
metalului cu tegumentul (ceas, chei, inele, bratari, etc.).

-Electroterapia

Din procedurile de electroterapie sunt foarte utile în această boală curenții


diadinamici, curentul galvanic asociat, ionoterapia medicamen-toasă (novocaina,
calciu), băi galvanice bicelulare, ultraviolete în doză eritem.

Tot din electroterapie mai folosim:

- băi de lumină parțială 10-15 minute

- diatermia cu unde scurte în doze medii 8-10 ms

- ultrasunete.

- Laserterapie se pune in punctele dureroase ale umarului

-parafina se aplica pe umarul peste parafina o folie de plastic si deasupra o patura


pentru a sta la temperatura exacta.

44
Cazul Nr.2
--Masajul este o combinație de manipulații, de prelucrări mecanice multlipe, aplicate
sistematic asupra organismului, cu mâna sau cu aparate special construite, în
scopuri terapeutice sau igienice. Aceste prelucrări, care se execută în majoritatea
cazurilor cu ajutorul mâinilor (manipulații), constau din diferite forme de neteziri,
apăsări, frământări, stoarceri, fricțiuni, vibrații, scuturări sau lovituri ușosare sau
puternice, numite manevre de masaj. Masajul trebuie adaptat la caracteristica
anatomică a regiunii, evoluția bolii, starea generală a bolnavului, sexul, vârsta și
starea psihică a acestuia.

-Laserterapie se pune in punctele dureroase ale umarului.

--Electroterapia

Din procedurile de electroterapie sunt foarte utile în această boală curenții


diadinamici, curentul galvanic asociat, ionoterapia medicamen-toasă (novocaina,
calciu), băi galvanice bicelulare, ultraviolete în doză eritem.

Tot din electroterapie mai folosim:

- băi de lumină parțială 10-15 minute

- diatermia cu unde scurte în doze medii 8-10 ms

Kinetoterapia se face la început prin mișcari pasive, care sunt la umăr:

- antepulsie - unde ținem priza pe umăr și contrapriza pe cot ducând mâna


bolnavului prin ușoară vibrație în antepulsie, până la un unghi pe care-l poate face
bolnavul;

- retropulsie - priza este tot pe umăr și contrapriza pe plica cotului care se face
tot prin ușoară vibrație mișcând mâna către spatele bolnavului.

Mișcările de antepulsie și retropulsie sunt executate în jurul unui ax

transversal pe plan sagital:

- rotație internă (în jurul unui ax vertical)

- rotație externă (în jurul unui ax vertical)

-Namol se aplica pe umar si se sta sub lampa circa 20 min


45
Cazul Nr.3
- Laserterapie se pune in punctele dureroase ale umarului

-Ultrascurte (UUS)

Bolnavul este culcat pe o canapea de lemn cu o saltea de burete de cauciuc.


Canapeaua sau patul să nu aibă piese metalice, deci evităm canapelele cu arcuri,
cele cu somiere sau paturile de fier.

Trebuie inlăturate toate obiectele metalice de pe bolnav, deoarece ele


concentrează campul electric și ar putea provoca arsuri la lorul de contact al
metalului cu tegumentul (ceas, chei, inele, bratari, etc.).

-parafina se aplica pe umarul peste parafina o folie de plastic si deasupra o patura


pentru a sta la temperatura exacta.

Electroterapia

Din procedurile de electroterapie sunt foarte utile în această boală curenții


diadinamici, curentul galvanic asociat, ionoterapia medicamen-toasă (novocaina,
calciu), băi galvanice bicelulare, ultraviolete în doză eritem.

Tot din electroterapie mai folosim:

- băi de lumină parțială 10-15 minute

- diatermia cu unde scurte în doze medii 8-10 ms

- ultrasunete.

-Namol se aplica pe umar si se sta sub lampa circa 20 min

46
Concluzii

Lucrarea de față reprezintă un proiect ce însumează studiile a 3 ani


de specialitate BFKT din cadrul școlii postliceale sanitare pe care am
urmat-o.

Pe lângă numeroasele afecțiuni care au fost predate și studiate în


cadrul orelor de curs periatrita scapulohumerală(PSH),umăr,a fost cea
care ma interesat.

Pentru ca lucrarea să fie inteleasă,în prima parte am scris anatomia


și patologia umărului,apoi am definit această afecțiune,care poate afecta
atât persoanele tinere cât și cele vârstnice.

După definiție și generalități am studiat tratamentul recuperator,pe


care l-am dezvoltat in mod detaliat(medicamentos,chirurghical,stării
psihice,fizical și de recuperare)precum și obiectivele urmărite prin
tratamentul BFKT(masaj,kinetoterapie,fizioterapie,tratamentul
balnealogic).

47
BIBLIOGRAFIE

1. TRATAT DE MEDICINA INTERNA-REUMATOLOGIE - de Radu


Paun - Editura Medicala - Bucuresti 1999

2. ELEMENTE DE PATOLOGIE A APARATULUI LOCOMOTOR - de


Coreliu Zaharia - Editia Metropol 1994

3. RECUPERAREA MEDICALA A SECHELELOR


POSTTRAUMATICE ALE MEMBRELOR - de Tudor Sbenghe - Editura
Medicala - Bucuresti 1981

4. RECUPERAREA MEDICALA IN PRACTICA REUMATOLOGICA -


de dr. Ion Stroescu

5. BALNEOFIZIOTERAPIA - Prof. Dr. Tudor Dinculescu

6. ANATOMIA SI FIZIOLOGIA OMULUI - de Ion Voiculescu

7. CLINICA SI TRATAMENTUL BOLILOR REUMATISMALE - de St.


Suteanu

8. BALNEOFIZIOTERAPIA - Manual pentru scolile tehnice sanitare -


Prof. Traian Dinculescu - Redactia - Dr. Elena Burlescu, Dr. D.
Constantinescu, Dr. N. Teleki, Dr. I. Tyercha

48